4. /29 IUNIE 2021 - POEZIE
| Giacomo Leopardi | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Giacomo Taldegardo Francesco di Sales Saverio Pietro Leopardi  |
| Născut | [7][8][9][10] Recanati, Marche, Italia |
| Decedat | (38 de ani)[7][8][9][10] Napoli, Regatul celor Două Sicilii |
| Cauza decesului | cauze naturale (holeră) |
| Părinți | Monaldo Leopardi[*] Adelaide Antici Leopardi[*] |
| Frați și surori | Paolina Leopardi[*] Carlo Leopardi[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Statele Papale |
| Etnie | italian |
| Religie | ateism |
| Ocupație | scriitor poet filozof filolog[*] traducător eseist critic literar[*] |
| Locul desfășurării activității | Roma Napoli Florența Recanati Bologna |
| Activitate | |
| Pseudonim | Cosimo Papareschi[1] |
| Limbi | limba italiană[2][3][4][5] limba greacă[6] limba latină[6] |
| Opere semnificative | A se stesso[*] A Silvia[*] Q3625268[*] Cântece[*] Ciclo di Aspasia[*] Dissertazione sopra l'anima delle bestie[*] Q3730665[*] La ginestra[*] L'infinito di giacomo leopardi[*] La quiete dopo la tempesta[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
Modifică date / text  | |
Giacomo Taldegardo Francesco di Sales Saverio Pietro Leopardi, Conte (n. ,[7][8][9][10] Recanati, Marche, Italia – d. ,[7][8][9][10] Napoli, Regatul celor Două Sicilii) este considerat, alături de Dante, cel mai mare poet italian, precum și unul dintre cei mai mari gânditori ai acestei țări.
Biografie
Giacomo Leopardi s-a născut la Recanati, Italia, pe 29 iunie 1798. Mama, Adelaide dei marchesi Antici era cunoscută pentru zgârcenia ei exagerată și se spune că se înveselea la moartea unui fiu nou-născut, luând în considerare cheltuielile care ar fi rezultat după naștere. Probabil pentru a compensa această lăcomie maniacă, tatăl său, contele Monaldo, nobil și intelectual s-a dedicat să risipească averea familiei; în schimbul acesteia "a acumulat" o vastă bibliotecă.
Crescut cu o rigidă educație religioasă, Giacomo Leopardi și-a găsit repede drumul din prietenoasa bibliotecă a tatălui care a ocupat locul jucăriilor din copilărie. La vârsta de 15 ani, Giacomo cunoștea deja mai multe limbi și a citit aproape tot: limbile clasice, ebraica, limbi moderne, istorie, filosofie și filologie (precum științele naturii și astronomie). Profesorii care ar fi trebuit să-l pregătească pentru preoție și-au dat seama repede că nu au multe să-l învețe. În cei șapte ani care i-a urmat, Leopardi s-a aruncat într-un studiu "nebun și disperat" în care traducea clasicii, practica șapte limbi, a scris un text de specialitate despre astronomie și a scris un poem fals în greaca antică, suficient de convingător pentru a păcăli un expert.
Nu i-a fost permis să iasă din casă până ce a împlinit douăzeci de ani. Ambițiile sale academice au fost subminate de insistența tatălui său care se gândea că ar putea deveni preot. Exasperat de familie și de închidere, în special culturală din Marche, Stato Pontificio, a încercat să fugă de acasă, dar tatăl său a reușit să prevină și să contracareze planurile sale. Din cauza studiilor scăpate de sub control s-a îmbolnăvit. Era slăbit, suferea de astm și era afectat de o formă de scolioză. Se auto-definea un "mormânt de mers pe jos" și era conștient de aspectul său și de efectul care-l provoca asupra oamenilor pe care-i întâlnea. Cu toate acestea, nu a încetat să se îndrăgostească de fetele care nu-i răspundeau reciproc afecțiunii sau îl ignorau în totalitate.
Pierzând credința, Leopardi își îndrepta atenția spre filosofia materialistă și senistică (Pascal, Voltaire, Rousseau). Așa încheia convertirea lui filozofică. În această perioadă (1819-1823) aparținând de asemenea, compoziției cu numele de "Idilli", Infinitul, Luna și alte Canti (publicate în Bologna în 1824) și convertirea lui "de la frumos la adevăr", cu intensificarea ulterioară a elaborărilor sale filozofice, inclusiv teoria plăcerii. În final, în 1822, părinții lui au fost de acord să facă o vizita la un văr din Roma, dar capitala l-a dezamăgit și chiar dezgustat. Viata și mediul literar al capitalei, i s-au părut mărunte și mediocre. Cu toate acestea scrierile sale au găsit mulți admiratori în cele mai bune cercuri literare din Roma; admiratori pe care îi găsea insuportabili și nici nu se ferea să-și ascundă comportamentul față de ei.
Opera
Motivele centrale ale operei sunt constituite de meditația neliniștită a eului poetic, pierdut în infinitul misterios al universului, efemeritatea iubirii și imposibilitatea atingerii fericirii umane, conștiința durerii cosmice și a neantului, care anihilează iluziile și miturile individului, distrăgându-l de la viața ingenuă și naturală, instinctuală - considerată ca un blestem al naturii - și frânată, de asemenea, de legile unei societăți întemeiate pe egoism.
Viziunea lirică este predominant idilică, cu unele accente polemice, survenite din acceptarea solitară a salvării și din înțelegerea inutilității revoltei.
Scrieri
- 1815: Eseu asupra erorilor populare ale anticilor ("Saggio sopra gli errori popolari degli antichi")
- 1831/1835: Cântece ("Canti")
- 1827/1834: Mici opere morale ("Operette morali")
- 1845: Studii filologice ("Studi filologici")
- 1898/1900: Însemnări ("Zibaldone'")
- 1813: Istoria astronomiei de la origini până în 1811 ("Storia dell'astronomia dalle origini al 1811")
- 1878/1880: Opere inedite.
De asemenea, Leopardi a efectuat traduceri din poeții consacrați ai antichității eline și latine și a lăsat în urmă o bogată corespondență.
Infinitul
Infinitul este o poezie de Giacomo Leopardi scrisă în anii tinereții sale la Recanati, orașul său natal. Această operă a fost scrisă între anii 1818 și 1821, cel mai probabil în perioda dintre primăvară și toamnă a anului 1819. „L'infinito” aparține seriei cu numele Idilli (idile) publicată în 1826. Pe lângă „infinitul” (l'infinito), în aceeași serie de scrieri, sunt prezente opere ca „Luna” (La luna) și „Seara din ziua sărbătorii” (La sera del dì di festa).
Textul
Această poezie este compusă din cincisprezece versuri endecasilabi, întrerupte de numeroase enjambements, care amplifică ideal semnificatul unei perioade, anulând pauza de ritm. "Infinitul, se compune din patru lungi perioade din care prima și ultima, se termină la finalul unui vers. Folosirea de termeni vagi, ajută să dea o senzație de spațiu temporar indefinit, care este necesară, concentrându-se pe "Eu" și care solicită imaginația cititorului. Trebuie remarcată utilizarea demonstrativelor "acesta", "acela" menite să descrie distanța obiectului în plan subiectiv și nu în cel obiectiv.
Infinitul în viziunea leopardină, nu este un infinit real, dar este rezultatul imaginației omului și prin urmare, e de tratat într-un sens metafizic.
aceasta solitară, gardu-acesta
ce-n mare parte-mi fură orizontul.
Dar, stând şi contemplând, ating cu gândul
interminabilele spaţii nevăzute
şi liniştea cea supraomenească
şi pacea din adâncuri; că aproape
mi se-nspăimântă inima. Când vântul
foşneşte printre crengi, eu infinita
tăcere o compar cu-această voce:
şi-mi aminteşte de eternitate,
de anotimpuri moarte şi de-aceasta
prezent şi viu, de sonurile sale
`n imensitate gândul mi se-neacă:
naufragiul mi-e dulce-n astă mare.
acum un an, tot pe colina asta,
veneam să te admir, plin de nelinişti:
tu atârnai şi-atunci peste pădure,
cum faci şi astăzi- toată luminând-o.
Dar nebuloasă şi tremurătoare,
văzută printre lacrimi, ţi-era faţa,
plângeam atunci-un chin mi-a fost viaţa:
ea astfel a rămas, iubită lună,
şi nu s-a schimbat. Mă bucură-amintirea
şi număr anii ca să ştiu etatea
durerii mele. O, cât de plăcut e-
în tinereţe, când e încă lungă
calea speranţei şi e scurtă calea
memoriei - să-ţi aminteşti trecutul
chiar dacă-i trist, iar suferinţa-i vie.
| Demostene Botez | |||
 Scriitorul Demostene Botez | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 29 iulie 1893 Hulub, România | ||
| Decedat | 17 martie 1973 (79 de ani) Iași, Republica Socialistă România | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Ocupație | scriitor, publicist, avocat | ||
| Locul desfășurării activității | București[1] | ||
| Activitate | |||
| Educație | Facultatea de Drept din Iași | ||
| Alma mater | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași | ||
| Partid politic | Partidul Muncitoresc Român, Partidul Comunist Român | ||
| Premii | Ordinul Muncii clasa I-a | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
Demostene Botez (n. ,[2] Hulub, Dângeni, Botoșani, România – d. ,[2] Iași, România) a fost un scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași). Tatăl său Anghel, a avut ca frate pe Gheorghe Botez. Acesta s-a căsătorit cu Anastasia și l-au avut ca fiu pe Neculai Botez, care s-a căsătorit cu Maria Dumbrăveanu din Iași(cu părinții Iordache și Profira Dumbrăveanu). Aceștia la rândul lor, au avut-o ca fiică pe Maria Botez(nepoata de pe unchi a lui Demostene Botez), căsătorită cu Vasile Achiței, din Iași. Din căsătoria lor, au ieșit șapte copii ( Lucica, Victoria, Geta, Ileana, Magda, Ioana și Dumitru). Din căsătoria lui Victoria Achiței cu Dumitru Butnariu, au rezultat doi copii, Constantin și Valentin. Constantin Butnariu, este a treia generatie de nepoți a lui Demostene Botez. Maria Botez - nepoata de pe unchi(căsătorită Achiței) a scris poezii și versuri, moștenind astfel talentul familiei. Fiica sa Victoria(căsătorită Butnariu) a urmat cursurile Universității Alexandru Ioan Cuza, secția Filologie, fiind profesoară de limba română și rusă, la Liceul Industrial nr. 5, iar fiul său Constantin Butnariu, este absolvent al Institutului Agronomic Iași, fiind director de revistă și jurnalist din anul 1994, cu același talent literar .
Biografie
Demostene Botez s-a născut în satul Hulub, din județul Botoșani. A fost fiul lui Anghel Botez, preotul satului și al Ecaterinei Botez, născută Chirica, fiică de preot. A urmat primele două clase la școala primară în satul natal. Este trimis apoi la școală la Botosani în 1900, apoi la Iasi. Studiile liceale le face mai întâi la un liceu particular, iar apoi la Liceul Internat din Iași, pe care îl absolvă în 1912. A urmat Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a obținut licența în drept în 1915. A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București. Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950 a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.
A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva". Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc în 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română.
A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător[3].
Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.[4] A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.[5]
Casa Memorială „George Topîrceanu" din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.[6]
În memoria sa, Liceul teoretic din Trușești poartă numele „Demostene Botez”.
Demostene Botez este înscris pe baza cererii tatălui, ,,…om sever și închis într-un gând al său… inteligent, și un simț al realității și al vieții”(,,Memorii” D. Botez), în clasa I-a, ultimul din clasă, la Școala Hulub, în luna decembrie 1893, la șase ani și cinci luni , având ca învățător pe D. Lăzărescu. Trimestrul I nu este notat. Promovează primul din cei 9 elevi care au trecut clasa. Înscris în clasa a-II-a, la nr. matricol 60, pag.27 avem posibilitatea de a afla ziua nașterii, 2 iulie 1883, pe care o considerăm ca fiind cea autentică, deși în diferite lucrări de specialitate au fost veghiculate și alte date. Promovează clasa a-II-a tot primul, având înclinație pentru limba română, științe și alte discipline, după cum arată mediile sfârșitului de an școlar, prevestiind a fi un elev dotat, inteligent și silitor, confirmată de o strălucită carieră literară.
Urmează clasa a-III-a la Școala Marchian din Botoșani; clasa a -IV-a la Institutul Particular al profesorului Culian din Iași, după care își continuă studiile la Liceul Internat din Iași, unde va descoperi pentru tot restul vieții, înclinații asupra viitoarei activități literare de poet și prozator, ,,…un fel de epocă preliterară, cum o definește poetul, fără finalitate: temele școlii elementare de poezie”(,,Scrieri” D. Botez). Coleg cu frații Păstorel și Ionel Teodoreanu, de care va lega o mare prietenie, îi cunoaște pe străluciții profesori Garabet Ibrăileanu și Calistrat Hogaș.
După terminarea studiilor de drept în 1915 și a mobilizării din primul război mondial, se dedică avocaturii, dar care nu-i dădea satisfacția împlinirii, de aceea își găsește refugiu și liniștea în literatură. Primele poezii le publică în 1911 în revista ,,Arhiva” din Iași, prima ediție a revistei ,,Flacăra”, scoasă de C. Banu, ,,Convorbiri literare”, după care începe colaborarea permanentă la ,,Viața românească”. Din 1913 publică în ziarul ieșean ,,Opinia”, cronici la romanele franțuzești. Viața îi pare ca o cursă reciprocă, ,,…ca o vânătoare în care nu poți descifra care este vânătorul și care este victima, căci virtual fiecare poate să fie în mod egal și una și alta.”
Garabet Ibrăileanu, nașul literar al tânărului avocat, i-a prefațat placheta de debut editorial, ,,Munții” în 1918, o broșură cu șase poezii, inspirate din ,,…tragedia sufletului și a geografiei țării noastre…jalea străbunilor”, apărute în ziarul ,,Momentul”, datorită tensiunii patriotice a prevederii păcii de la Buftea. Cu aceste poezii a primit premiul literar al Academiei Române pe baza referatului lui Duiuliu Zamfirescu.
„Nu am învățat poezia de la Mallarme sau de la Baudlaire, afirmă Demostene Botez, „ ea a izvorât din mijlocul țăranilor, din filozofia vieții moldovenești, de la Molocea, de la Tizu, de la Grădinaru din satul Hulub, pe care zadarnic îi veți căuta prin encicloprdiile literare” .
În 1920 tipărește primul volum de versuri, ,,Floarea Pământului”la Editura ,,Viața românească „ din Iași.
Pendulând între întuneric și lumină, depresie și bucurie, tristețe provincială, egocentrism și evadare, la remarca mentorului său, Garabet Ibrăileanu, Demostene Botez, realizează ,,… ieșirea din el însuși”:
,,Vers smuls din mine, eu te vreau bătut,
ca ritmul unui puls de om în mers,
ca viața însăși clocotind în mers,
ca pasul vremii care s-a născut” (Arta poetică)
Scrie poezii, ,,…esența din sufletul și ființa mea” nuvele, publicistică la mai multe ziare și reviste ale vremii, fiind primit cu simpatie de Tudor Arghezi și Teodorescu Braniște.
Copilăria și vacanțele și le-a petrecut în satul natal Hulub, locul ce-i va marca veșnicia, ,,…am fost tot timpul elevul țăranului din satul meu natal, al căror chipuri supte și cătrănite le purtam în ochi”.
După pierderea tatălui, printr-o întâmplare stupidă, cursul vieții tînărului Demostene se va schimba: ,,N-am mai putut ține casa părintească… S-a înstrăinat astfel și cuibul copilăriei, esența vieții mele”.
Vacanțele și le petrece la mănăstiri, în excursii în țară, în Deltă sau în jurul Bucureștiului, însoțit de Sadoveanu sau colindând ținuturile dintre M. Nordului, M. Baltică până în Egipt.
,,…Sunt ca un puf de păpădie
Pe care-l poartă veșnic vântul
…Pământul nu mă mai cunoaște
Nici țarina nu mă mai știe” (Deznădejde)
În ultimul sfert de veac al activității sale, a scris literatură pentru copii, cu un bogat conținut educativ, ce se răsfrânge ,,ca-n apa lacului poeziile acestui veac”:
,,Și-am învățat așa din grâu din pom,
Și care-i rost-u lume a fiecărui,
Și știu acum că rostul tău de om
E să te-mparți la oameni să te dărui”
(Poem pedagogic)
Activitatea literară a lui Demostene Botez cuprinde:
Volume de versuri: ,,Munții”(1918), , Floare pământului”(1920), ,,Povestea omului”(1924), ,,Zilele vieții”(1927), ,, Cuvinte de dincolo”(1934), ,,Povestea greierului” ,,Lanterna magică”, ,,Floarea soarelui,” ,,Carnet”, ,,Oglinzi”etc.
Nuvele: ,,Roman perpetuu”, ,,Dumnezeu”, ,,De dincolo”, ,, Obsesia”, ,,Domnul Leon”, ,,Tramvaiul de noapte” etc.
Romane: ,,Ghiocul”, ,,Înălțarea la cer”, ,,Bucuria tinereții”, Oameni de lut” etc.
Jurnale: ,,În căutarea mea”, ,,Curcubeu peste Dunăre” etc.
Activitatea publicistică de peste șase decenii a lui Demostene Botez cuprinde trei etape.
1911-1913, colaborarea la ,,Arhiva”, ,,Viața românească”, ,,Convorbiri literare”, ,,Teatrul”, ,,Flacăra”, ,,Cronica” ,,Momentul”, ,,Facla” etc.;
În perioada interbelică, Demostene Botez a avut o activitate prolifică, numele său fiind întâlnit mai în toate publicațiile vremii: ,,Însemnări literare”, ,,Viața românească”, ,,Dreptatea”, ,,Lumea”, ,,Adevărul literar și artistic”, ,,Reporter”, ,,Convorbiri literare”, ,,Adevărul”,,,Clopotul”, ,,Cuvântul liber” etc.șe regăsesc în volumul, ,,Comedia umană” publicat în 1940 la Editura SOCEL.
După cel De-Al Doilea Război Mondial colaborează la ,,Scânteia”, ,,România literară”, ,,Luceafărul”, ,,Viața românească” ( al cărui director este din 1964, și până în martie 1973, data morții sale), ,,Gazeta literară”, ,,Iașul literar”, ,,Tânărul scriitor”, ,,Gazeta”, ,,Contemporanul”, ,,Convorbiri literare”, ,,Cronica” etc.
Scrie două volume de memorii; ultimul apare postum.
Pentru activitatea literară apreciată de contemporani, din 1963 devine Membru corespodent al Academiei Române, iar în anii 1964-1965 este ales Președinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Cu ocazia împlinirea a 75 de ani este sărbătorit în 1968 de Academia Română. Mai revine pe locurile natale, mult îndrăgite pentru a se reculege la mormântul tatălui său, de lângă biserica pe care ctitorit-o (15 iulie 1889-21 mai 1891) și pentru a vedea satul, casa și a sta de vorbă cu localnicii.
Retoric poetul se-ntreană: Ce-am făcut? Și ce-am lăsat clipei viitoare?
,,Eu n-am sădit în preajmă-mi nici un pom,
nici glia strămoșească n-am arat,
dar mi-am plinit destinul meu de om,
dacă-ntr-un an, cândva, îndepărtat
pe urma s-a mai găsi un tom
în care veacul acesta l-am cântat”
Poeziile, ca oricare artă, corespund unei epoci, spune autorul, ,,… așa se și explică faptul că unii poeți sunt dați uitării, un timp și apoi revin pe primul plan, de parcă de nici n-ar fi fost cunoscuți până atunci”
Casa în care s-a născut și a copilărit Demostene Botez, ,,…situată pe o muchie de deal, cu o vedere largă peste Valea Jijiei, de-a lungul cursului ei și de cealaltă parte, până la încălcirea neagră a unei păduri pe culmea din față” se păstrează și astăzi; a fost cumpărată de preotul Hrușcă, acesta vânzând-o unei familii din sat. Grajdul și foișorul din livadă, în care Anghel Botez găsea un loc de reculegere, au dispărut cu timpul.
La 3 iulie 1983, o comisie din Iași, formată din oameni de cultură, în frunte cu reputatul profesor Constantin Ciopraga a venit la Hulub pentru a evoca în fața sătenilor care l-au cunoscut, personalitatea concetățanului lor și a fixa o placă comemorativă pe casa în care s-a născut Demostene Botez.
Publicist
- A desfășurat activitate ziaristică la Cronica, Arena și Momentul.
Scriitor
Volume publicate antum:[7]
- Munții, 1918
- Floarea pământului, 1920
- Povestea omului, 1923
- Zilele vieții, 1927
- Ghiocul (roman),1931
- Cuvinte de dincolo, 1934
- Inălțarea la cer, (roman), 1937
- Obsesia, 1946
- Oameni de lut, (roman), 1947
- Floarea soarelui (versuri), Editura de Stat pentru literatură și artă, 1953
- De azi și de demult, 1955
- Versuri alese , Editura de Stat pentru literatură și artă, 1955
- Oameni în lumină, (versuri), 1956
- Picu și Gheorghiță, 1956
- Bucuria tinerții (roman), Editura Tineretului, 1957
- Prin ani (versuri scrise intre anii 1945-1957), Editura de Stat pentru literatură și artă, 1958
- Lanterna magică, 1959
- Scriitor, carte, cititor (critică și istorie literară) Editura: Societatea pentru Răspândirea Științei și Culturii, 1961
- Carnet (Versuri), 1961
- Poezii Editura Tineretului, 1961
- Hoinăreli prin natură, 1961, 1965, 1972
- Sfredeluș, 1962
- Noaptea luminată (Nuvele și povestiri), Editura pentru literatură, 1962
- Prin U.R.S.S, Colecția În jurul lumii, Editura Tineretului, 1962
- Amintiri despre oameni și religie, Editura Științifică, 1963
- Șantier, 1964
- Der Bauplatz (Șantier), traducere germană de Franz Johannes Bulhardt, Editura Tineretului, 1963
- Epitunk (Șantier), traducere maghiară, 1963
- Oglinzi (versuri), Editura pentru literatură, 1963
- Document (nuvele), Editura Tineretului, 1964
- Povestea greierului, 1964
- Legszebb - versei, (versuri) Editura Ifjusagi Konyvkiado, 1964
- Însemnările lui Andrei Chirică, (povestiri), Editura Tineretului, 1964
- Chipuri și măști, (Articole. Note de călătorie), Editura pentru literatură, 1965
- Povestea greierului, 1965
- În fața timpului, 1967
- Aproape de pământ (Versuri), Editura pentru literatură, 1968
- Oameni de lut (roman), Editura pentru Literatură, 1968
- Fapte diverse, Editura pentru literatură, 1969
- Povestea Mărgicăi, 1970
- Memorii, vol. 1, Editura Minerva, 1970
- Memorii, vol. 2, Editura Minerva, 1970
- Na greu' pământului(poezii), Editura Cartea Românească, 1970
- Scrieri, Editura Minerva, 1971
- Patria și oamenii ei (versuri), Editura Eminescu, 1972
- Patriei, 1972
- Ghiocul; Înălțarea la cer, 1973
- Obsesia; Oameni de lut, 1973
- Tramvaiul de noapte, (nuvele), Editura Cartea Românească, 1973
Traducător
- Gustave Flaubert, Doamna Bovary : (moravuri de provincie), traducere Demostene Botez, 1) RAO clasic, 1995; 2) Grupul Editorial Art, 2006, ISBN 973-7678-19-2
Decorații
- Ordinul Muncii cl. I (1963)[8]
- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[9]
- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”[9]
În cer ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu, care-a uitat să bată,
Cu funia purtată-n nori de vânt.
În urma mea, de nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot în jur aşa prelung,
Tot golu-n care nimeni nu mai vine.
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care,
În muşuroaie mari, pustietatea.
Şi-n noaptea-n care-s singura fiinţă,
Pământu-mpovărat de suferinţă,
Culcându-se,-ngenunche ca un bou.
| Elizabeth Barrett Browning | |
 Gravură din 1871 după o fotografie a scriitoarei din 1859 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Elizabeth Barrett Moulton-Barrett |
| Născută | [1][3][4][5] Durham, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei |
| Decedată | (55 de ani)[1][5][6] Florența, Regatul Italiei |
| Înmormântată | Florența |
| Părinți | Edward Moulton-Barrett[*][7] Mary Graham-Clarke[*][8] |
| Frați și surori | Arabella Moulton Barrett[*] Henrietta Moulton Barrett[*] Alfred Price Moulton Barrett[*] Octavius Moulton Barrett[*] George Goodin Moulton-Barrett[*] |
| Căsătorită cu | Robert Browning (–)[7] |
| Copii | Robert Barrett Browning[*] |
| Naționalitate | engleză  |
| Cetățenie |  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei |
| Etnie | englezoaică |
| Ocupație | poetă scenaristă eseistă pamphleteer[*] traducătoare |
| Limbi | limba engleză[2] |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | epoca victoriană |
| Specie literară | roman |
| Opere semnificative | The Battle of Marathon: A Poem[*] |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Elizabeth Barrett Browning (n. ,[1][3][4][5] Durham, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. ,[1][5][6] Florența, Regatul Italiei) a fost o poetă engleză. A scris versuri de o deosebită sensibilitate dedicate soțului ei, poetul Robert Browning.
Biografie
Opera
- 1847: Sonete unei portugheze ("Sonnets from the Portuguese"), traduse în limba română de Mărgărita Miller-Verghy
- 1851: Ferestrele casei Guidi ("Casa Guidi Window");
- 1860: Poeme înainte de Congres ("Poems Before Congress");
- 1857: Aurora Leigh ("Aurora Leigh").
Numai de dragul dragostei. Nu spune:
“Mi-e dragă pentru zâmbet, sfiiciune
În grai, priviri – pentru un gând ce-mbie
Un gând de-al meu căci înrudit mi-e mie
Şi-mi dărui atâtea clipe bune!”
Iubitule, din asta nu rămâne
Nimic nevătămat şi se sfâşie
Uşor, iubirea astfel însăilată.
Nici pentru milă-n stare să-nsenine
Obrazu-mi – nu iubi. Căci alinată;
De tine, uit de plâns, te pierd pe tine.
Iubeşte-mă pentru iubirea toată
Şi-n veşnicie dragostea-ţi va ţine.
m-ai înălţat din cazna ţărnei crunte,
suflându-mi duh de viaţă peste frunte
prin lâncedele bucle în ruine;
mi-ai dat cu un sărut luciri divine
ce văd heruvii pe celesta punte.
Când n-aveam pace pe pământ niciunde,
cătând pe Domnul, te-am aflat pe tine!
Ş-aflându-te-s puternică, ferice.
Ca unul care-n câmp de asfodele
priveşte-n urmă bucuros şi zice
adio timpurilor sterpe, grele,
azi între bun şi rău stau mărturie
că doar murind şi doar iubind se-nvie.
sonet de din Sonnets from the Portuguese (1845)
traducere de Paul Abucean
Cum te iubesc? Să-ncerc o-nșiruire.
Adânc şi larg şi-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre graţie, spre tot, spre nesfârșire.
Şi te iubesc cu zilnică iubire,
În paşnic fel, în zori, pe scăpătate -
Şi slobod, cum te lupţi pentru dreptate,
Curat, aşa cum fugi de lingușire.
Şi te iubesc cu patimă avută
În vechi dureri şi cu credință care
Părea, cu sfinți copilărești, pierdută.
Şi te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viața mea! - şi Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte şi mai tare.
Traducere Petre Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu