10. /14 IULIE 2021 - ARTA CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
A.
GUSTĂRI
Roşii umplute cu salată de ţelină crudă
· 1 kg
roşii mari şi frumoase
· 500
g ţelină
· 500
g mere
· 400
g maioneză de post
· 20 g
muştar
· 20
ml oţet
· Sare
Se spală, se taie capacele roşiilor, se scobesc de
miez, se dau cu sare în interior şi se pun cu gura în jos pe un fund de lemn la
scurs.
Se curăţă ţelina, se
spală şi se dă pe răzătoarea mică, se dă cu sare, se lasă să se înmoaie, se
stoarce, se trece printr-un jet de apă rece şi se scurge bine.
Se adaugă merele date pe
răzătoare şi maioneza de post, preparată după una din reţetele prezentate
anterior, amestecată cu o lingură de muştar, o lingură de oţet şi două linguri
de apă.
Se umplu roşiile cu
acest amestec, se pun capacele la loc, se ornează cu puţină maioneză de post şi
câte o frunză de pătrunjel verde şi se aranjează pe un platou.
B.
SALATE
Cartofi noi înăbuşiţi
· 1 kg
cartofi noi
· 75 g
ulei
· 1
legătură verdeaţă
· Sare
Cartofii se curăţă, se spală şi se pun într-o cratiţă
cu puţină apă, atât cât să fie acoperiţi cartofii.
Se adaugă sare, ulei şi
verdeaţa tocată.
Se acoperă cratiţaq cu
un capac şi se lasă să fiarbă înăbuşit.
Când apa a scăzut,
cartofii sunt gata.
C.
SOSURI
D.
BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş de legume
· miezurile
de la roşiile folosite la gustare
· 2
morcovi
· 1
albitură
· 1
ceapă
· 1
mână de fasole verde
· 1 l
borş
· Sare
· 1
legătură leuştean
· 70
ml ulei
Ceapa, morcovii şi albitura, curăţate şi spălate se
dau pe răzătoarea mare şi se călesc în ulei.
Se adaugă fasolea tăiată
şi miezurile de roşii şi se lasă să se înmoaie.
Se răstoarnă conţinutul
într-o oală şi se pune apă până se acoperă legumele.
Se dă oala la fiert
pentru circa 30 minute.
Se adaugă borşul fiert
separat, se potriveşte gustul de sare şi la sfârşit se pune leuşteanul tocat.
E.
MÂNCĂRURI
Mâncare de fasole verde
· 1 kg
fasole verde sau fasole lată
· 3
roşii
· 1
ardei gras
· 1
ceapă
· 3-5
căţei de usturoi
· Sare
· Piper
· 100
ml ulei
· 1
legătură pătrunjel
Se curăţă, se spală şi se taie fasolea cam la 5 cm.
Din ceapă, ardei gras şi
usturoi spălate şi tocate se face un sos într-o tigaie prin călire în jumătate
din cantitatea de ulei.
După ce legumele puse la
călit s-au înmuiat se adaugă roşiile spălate, curăţate de pieliţe şi de seminţe
şi tăiate cuburi.
Se lasă în continuare la
călit împreună şi se amestecă să nu se prindă.
Într-o cratiţă se pune
restul de ulei şi fasolea tăiată să se călească vreo 5 minute, apoi se
răstoarnă peste fasole sosul din tigaie şi se completează cu apă până se
acoperă totul.
Se lasă la fiert 30
minute.
Se corectează gustul de sare
şi piper, iar la sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.
F.
DULCIURI
Prăjitură de post cu caise – tartă
Ingrediente blat:
2 căni făină,
200 g margarină,
150 g zahăr,
200 g caise din compot bine scurse, sau proaspete
100 g gem caise,
1-2 linguri pesmet,
150 ml apă rece (de la frigider),
zahăr vanilat,
zahăr pudră.
Pregătim
aluatul din făină,margarină,100 g zahăr şi apă. Frământăm bine şi îl punem la
rece 30 minute acoperit cu o folie. Ungem o tavă de tartă cu ulei, întindem o
foaie, o aşezăm în tavă, întindem gemul, presărăm pesmetul şi aşezăm caisele cu
deschizătura în jos.
Presărăm deasupra zahărul rămas. Dăm tava la cuptor, (încălzit în prealabil)
timp 10 minute la foc mare, apoi micşorăm focul şi lăsăm încă 30-35 minute.
După ce s-a răcit o scoatem din tavă şi presărăm zahăr pudră amestecat cu zahăr
vanilat. Se mai poate pune deasupra şi jeleu transparent.
Important este să se presare pesmet pe aluat. Acesta absoarbe umiditatea
fructelor şi astfel aluatul nu mai are aspect de necopt.
Se pot folosi şi alte
fructe (eu am pus printre caise vişine din dulceaţă).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu