10. /16 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

ILIE VĂLUȚĂ

Ilie Văluță, (n. 16 iulie 1955, în orașul Chișinău , Republica Moldova) este un muzician, compozitor, interpret, maestru de sunet din Republica Moldova.

Date biografice

Ilie Văluță s-a născut la data de 16 iulie 1955 în orașul Chișinău, Republica Moldova. A studiat la Institutul de Stat al Artelor „Gavriil Musicescu” din Chișinău (astăzi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice), la clasa dirijat cor academic. Începând cu anul 1985 își desfășoară activitatea la IPNA Compania TeleRadio Moldova, în calitate de maestru de sunet TV.

Membru al Uniunii Teatrale din Moldova.

Activitatea de creație

Televiziunea Națională

A creat compoziții muzicale la spectacole TV, muzică vocală și instrumentală în emisiunile și concursurile televizate. Veniete muzicale la emisiunile „Actualități”, „Panorama”, „Mesager”, „Baștina”, „Olymp”, „MiniVideo Salon”, „Povestea de seară”, „Teatrul de miniaturi” etc.

Emisiunea „De la 5 la10”

O pagină aparte din biografia compozitorului o constituie lucrul cu copii. Este concertmaistru și creator de aranjamente muzicale pentru emisiunea copiilor talentați „De la 5 la 10”. Alături de regizoarele Ecaterina Teleșcu și Vera Strungaru contribuie la formarea artistică a multor interpreți, deja consacrați, din Moldova.

Participă la multiple spectacole atât în țară cât și peste hotarele ei. Frecvent apare pe sceana Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici" acompaniat de Orchestra de Muzică populară „Folclor" , dirijată de maestrul Petre Neamțu, Artist al Poporului. Spectacole în care se manifestă atât în rol de interpret în duet cu fiica Diana, cât și compozitor de muzică ușoară, romanțe, muzică de petrecere. În luna septembrie 2013 efectuiază un turneu în Republica Cehă împreună cu fiica sa, Diana și un grup de artiști din Moldova la Sărbătoarea românilor din Praga , spectacol organizat de către Ambasada Republicii Moldova și Ambasada României din Republica Cehă.

Compoziții

Muzică pentru spectacole

A compus muzică la peste 80 de spectacole pentru teatrele de păpuși și dramă din țară

Muzică pentru filme

• 1988 – Filmul muzical „Cucurigu!”, reg. Elena Iliaș;
• 1991 – „Mircea Snegur la Putna”, reg. Ion Buzilă
• 1992 – „Prostia omenească” după Ion Creangă, reg. Ion Popescu
• 1992 – „Când ard păpușile”, film documentar, Transnistria 1992, reg. Elena Iliaș.

Muzică vocală

Romanțe și cântece

Romanțe și cântece pe versuri de Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Octavian Goga, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Leonida Lari, Iulian Filip, Ion Diviza, Claudia Partole, Gheorghe Bâlici, Ionel Căpiță, Andrei Strâmbeanu, Vasile Căpățână, Anatol Ciocanu, Victor Soțchi-Voinicescu (Paris), Vasile Groza, Corin Bianu, Ion Andreiță, Paula Romanescu (București), Maria Chirtoacă (Cîmpulung Muscel) Vasile Tărâțeanu, Lidia Grosu, Elena Tamazlâcaru, Tudor Gorgos, Galina Furdui, M. Rădulescu, Mihai Morăraș, Vladimir Halipli, Alexandru Macedonschi, Alexie Rău, Nina Josu, Steliana Grama, Ion Vatamanu, Radmila Popovici Paraschiv, Nina Slutu-Soroceanu. Colaborările contunuă.

Muzică instrumentală

Creații instrumentale în interpretarea lui Vasile Iovu, Marin Gheras, Alexei Litvin, Ion Spătaru, Anatol Nunu, Sergiu Bantaș și alți artiști-instrumentiști.

Muzică pentru Imnuri

• 2009 Imnul UNITEM, versruri Ion Diviza;
• 2011 Imnul Pădurii „MoldSilva”, versuri Ionel Căpiță.

Compozitorul Ilie Văluță la aniversarea de 65 de ani - reportaj TV Moldova 1 - 16.07.2020

MIOARA PITULICE

Mioara Pitulice
Date personale
Născută	16 iulie 1957 (63 de ani)
Căsătorită cu	Vasile Pitulice
Copii	Irina Pitulice, Ruxandra Pitulice
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Gen muzical	Muzică populară românească
Instrument(e)	voce[*]
Case de discuri	Electrecord, Eurostar (casă de discuri)
Interpretare cu	Ruxandra Pitulice
Prezență online
Site web
Modifică date / text

Mioara Pitulice (n. 16 iulie 1957 ^[1] , Adunații-Copăceni județul Giurgiu) este o cântăreață de muzică populară din Muntenia, România . ^[2]

Discografie

• 1978 - "Inimioară cu dor mult"
• 1985 - "Ce se- aude jos in vale"
• 1987 - "Mierlă, mierlă cântătoare"
• 1980 - "Mînă, Mînă, Murguleț"
• 1993 - "Mioara Pitulice"

Plecată peste Ocean, interpreta de muzică populară Mioara Pitulice (60 de ani) revine pe plaiurile mioritice. În ianuarie, va fi în ţară alături de fiica Ruxandra Pitulice (36 de ani) care continuă tradiţia. Tânăra artistă a petrecut Crăciunul în Bucovina, va susţine 5 concerte de Revelion, apoi va lansa un album de muzică populară.

Nume important pe afişele evenimentelor folclorice, despre Ruxandra Pitulice puţini ştiu că are o mamă celebră. „Port cu mândrie numele mamei mele, solistă de muzică populară a zonei de sud a României, din Muntenia. Mama e de 18 ani în America, a plecat exact la o lună după nunta mea, cu tata şi cu sora mea mai mare, Irina Emilia, care are doi copii. Ei au o familie mai mare decât am eu aici. Mama s-a dus să cânte la un revelion şi a rămas acolo. Locuiesc într-o casă cu grădină în Fredesburg, un orăşel de lângă Washington. Într-un an, au venit de la ziarul local şi i-au fotografiat legumele din grădină, considerate cele mai frumoase din zonă. Ea cumpără seminţele de legume din România, a tratat pământul care era nefertil şi grădinăreşte. Cultivă roşii, castraveţi şi face murăturile din recolta proprie. Însă legumele de acolo tot nu au gustul celor de aici. Dar mama este o gospodină desăvârşită şi face cele mai bune mâncăruri”, ne-a povestit Ruxandra.

Mioara Pitulice nu a renunţat însă la cântat, iar românii din diaspora o ascultă pentru a-şi astâmpăra dorul de patrie. „Cântă pentru comunităţile de români din America şi are grijă de nepoţei. În plus, se ocupă şi de design interior, o pasiune mai veche a ei încă din România. Tata cântă şi el, e rapsod, şi a participat la mai multe concursuri. La curăţenia de Crăciun, am decoperit mai multe diplome ale lui. Noroc cu noua tehnologie, că mai vorbim şi ne vedem în conferinţe video. Sora mea a terminat actorie, dar cântă şi ea. A fost profesoară de actorie la Liceul «Dinu Lipatti», apoi a plecat în SUA. Am fost şi eu în vizită în America, dar nu pot rămâne acolo”, ne-a mai zis Ruxandra Pitulice.

Am vrut să aflăm şi cum s-a „lipit” de ea muzica populară. „Pasiunea pentru folclor s-a născut din burtica mamei. De când m-am născut, se cânta şi asculta non-stop în casă muzică populară şi aşa m-am îndrăgostit şi eu de ea. Cânt de la 3 ani, am fost în corul Alegretto, la Palatul Copiilor, apoi am urmat liceul de muzică, după care Conservatorul din Bucureşti. Am lansat un album şi voi mai lansa unul după Sărbători, la finalul lui ianuarie. Special pentru acest eveniment se întoarce şi mama din SUA şi sunt tare fericită. Mi-a promis că la pensie se va restabili în România şi că vom locui împreună. De multă vreme visez să construiesc o casă şi să locuiesc acolo cu toată familia. Ridic o locuinţă în curtea părintească a mamei, la Adunaţii Copăceni, în judeţul Giurgiu. Vreau să ne retragem acolo. O moştenesc şi la pasiunea pentru grădinărit. Îmi place să plantez răsaduri, să culeg cu mâna mea ceapa, roşiile şi castraveţii. Iubesc şi să cresc animale. Am o fetiţă, Maria Alexandra Rizea, care cântă foarte frumos muzică uşoară şi sper să o conving să cânte şi populară. Soţul meu, Gheorghe Rizea, e solist instrumentist la Ansamblul Armatei”, a mai spus, pentru Click!, fiica Mioarei Pitulice.

PETRE LESCENKO

Sari la navigareSari la căutare

Petre Leșcenco
Date personale
Născut	28 iunie 1898 Isaieve, Gubernia Herson, Imperiul Rus
Decedat	16 iulie 1954 (56 de ani) Târgu Ocna Târgu Ocna, Bacău, România
Cauza decesului	ulcer[*]
Cetățenie	România  Imperiul Rus  Regatul României  RS România
Ocupație	dirijor cântăreț dansator[*] compozitor muzician patron de restaurant[*] personal militar[*]
Activitate
Gen muzical	Tango, foxtrot, muzică populară rusă
Tipul de voce	Tenor
Case de discuri	Columbia, Parlophon, Bellaccord, Electrecord
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Petre Leșcenco (în rusă Пётр Константинович Лещенко; n. 2 iunie 1898, Isaevo, Gubernia Herson, Imperiul Rus - d. 16 iulie 1954, Târgu Ocna) a fost un cântăreț de muzică ușoară din perioada interbelică. De origine rusă, a cântat aproape exclusiv în limba rusă. A devenit cetățean român după alipirea Basarabiei de România în 1918. A devenit cunoscut prin tangourile sale fiind supranumit „Regele tangoului rusesc”, dar a cântat și numeroase cântece populare rusești. A efectuat numeroase turnee în străinătate la Paris, Londra, Viena, Belgrad și Riga. La București a fost proprietarul barului Leșcenco de pe Calea Victoriei. Arestat în 1951 a fost deținut la canalul Dunăre-Marea Neagră și a murit în spitalul penitenciarului din Târgu Ocna.

Tinerețea

Petre Leșcenco s-a născut la 2 iunie 1898 în satul Isaevo, în apropiere de Odesa din Gubernia Herson, Imperiul Rus (azi în Ucraina) într-o familie extrem de săracă. Mama lui Petre fiind necăsătorită s-au făcut diferite ipoteze cu privire la tatăl său. Cea mai verosimilă este că tatăl lui Piotr era moșierul din localitate.^[1] În 1909, mama lui s-a măritat cu Alexandru Alfimov și Petre a plecat cu mama și tatăl său vitreg la Chișinău. Petre a fost trimis la o școală parohială unde profesorii au constatat că are o voce bună și l-au înscris în corul eparhial, unde a învățat să cânte. Tatăl său vitreg cânta la muzicuță și la ghitară și, dându-și seama de talentul artistic al fiului său vitreg, i-a dăruit ghitara sa. În perioada în care era elev, Petre a reușit să învețe singur să cânte la ghitară.

În 1915, în vârstă de 17 ani, Petre se înscrie la școala de ofițeri din Chișinău. În anul următor este trimis pe front cu gradul de subofițer. Revoluția din 1917 îl prinde într-un spital, unde fusese internat după ce fusese rănit pe front.^[2] După relatările unor ofițeri din armata albă, în 1919, Leșcenco ar fi participat la Războiul Civil Rus de partea forțelor contrarevoluționare, în calitate de ofițer într-un regiment al Cazacilor din Kuban. După înfrângerea armatei albe ar fi fost evacuat din Crimeea și s-ar fi refugiat în insula Rhodos unde s-ar fi familiarizat cu muzica țigănească.^[3] Nu există dovezi care să confirme aceste relatări.

Familia lui Petre Leșcenco rămâne la Chișinău. În 1917 se naște sora lui Valentina, iar în 1920 a doua soră, Ecaterina.

Începuturile carierei muzicale

Având cetățenia română în calitate de locuitor al Basarabiei Leșcenco revine în România. Duce o viață grea având diferite activități ocazionale: tâmplar, dirijor de cor la catedrala din Chișinău, ospătar și altele. A mai cântat la ghitară în pauzele dintre spectalolele cinematografelor "Orpheum" și "Suzana". Apoi intră în contact cu un grup de tineri de la teatrul din Chișinău și este activ în promovarea noilor dansuri la modă, printre care și Lezghinka care este dansat în pauzele de la cinematograful "Orpheum".^[4] Ulterior Petre Leșcenco face diferite turnee în orașele din Basarabia.

În 1925 Petre Leșcenco pleacă la Paris, unde apare într-un spectacol muzical, cântând la balalaică. Apoi, îmbrăcat într-o haină de cerchez dansa o lezghinka cu un pumnal în dinți, pe care, în cele din urmă îl înfigea în podea. Numărul a avut un succes remarcabil.^[2] Dorind să-și îmbunătățească tehnica de dans, se încrie la școala de balet a balerinei Vera Trefilova, fostă solistă a Teatrului Mariinski. Aici o întâlnește pe Zinaida Zakit, o dansatoare letonă din Riga.^[4][5]

Petre Leșcenco dansând cu Zinaida Zakit în 1929

Petre Leșcenco formează cu Zinaida Zakit un cuplu de dans care apare cu succes în diferite restaurante din Paris, alternând numerele de dans cu diferite cântece. Leșcenco nu avea o voce puternică și, într-o perioadă în care nu existau microfoanele, nu putea acoperi publicul dintr-o sală de spectacole, dar interpretările sale erau perfecte pentru săli de restaurant mai mici.^[4]

În mai 1926, un grup de artiști polonezi care lucraseră într-un restaurant din Cernăuți au obținut un contract la teatrul din Adana, Turcia și i-au invirtat pe Petre Leșcenco și Zinaida Zakit să-i însoțească. Din mai 1926 până în august 1928 cuplul a făcut un turneu prin Europa de Est și Orientul Mijlociu, trecând prin Constantinopol, Adana, Smyrna, Beirut, Damasc, Alep, Atena și Salonic. În 1927, la Smyrna, Petre Leșcenco s-a însurat cu Zinaida Zakit.^[5]

După terminarea turneului, Petre și Zinaida se instalează la Chișinău și dau spectacole în fiecare seară la restaurantul “London” unde cânta orchestra de jazz dirijată de Michael Weinstein.^[4]

Perioada anilor 1930

Sfârșitul anului 1930 reprezintă sfârșitul primei etape din cariera lui Petre Leșcenco. Soția sa Zinaida a rămas însărcinată și în ianuarie 1931 s-a născut fiul său Igor Leșcenco.^[4][5] Deoarece nu mai putea dansa, Petre Leșcenco a decis să încerce să-și dezvolte cariera în calitate de cântăreț, renunțând la dans. În partea veche a orașului Riga exista o mică cafenea numită "AT". În cafenea cânta uneori o mică orchestră, organizată de violonistul Herbert Schmidt și adeseori mai participau cântăreți precum și actorul rus Vsevolod Orlov cu diferite scheciuri. Cafeneaua era locul de întâlnire a intelectualilor din oraș, printre care și compozitorul Оskar Strok.^[4] La acest local a fost invitat să cânte și Petre Leșcenco, Oskar Strok aranjând repertoriul. Tot Strok l-a învățat tehnica necesară pentru reprezentațiile sale în calitate de solist. Atâta vreme cât fusese dansator, scurtele sale cântece erau bazate pe o respirație scurtă, adecvată oboselii de după efortul depus în timpul dansului. Oskar Strok l-a învățat modul de respirație adecvate unui cântăreț precum și modul în care putea să-și pună în valoare vocea, care avea un timbru plăcut dar nu avea un volum foarte mare.^[4] Performanța a fost foarte apreciată și a reprezentat începutul succesului internațional al lui Leșcenco. Spectacolele din Riga au arătat însă că genul lui Leșcenco era mult mai potrivit pentru săli mici, de cafenea sau restaurante, decât pentru scenă. Reprezentațiile sale din sălile cinematografelor au generat mult mai puțin entuziasm.

În vara anului 1931, agentul său, Duganov, a organizat pentru Leșcenco o serie de concerte la Liepāja, pe malul Mării Baltice, programul acestora fiind din nou aranjat de O. Strok. Leșcenco își petrece aici sezonul de vară cu familia, cântând la restaurantul "Jurmala".^[5] Problema mărimii sălii în care cânta s-a ridicat și de această dată, concertele date în marea sală a Clubului Nautic din Liepāja fiind în general prost apreciate.^[4] După întoarcerea la Riga, își reia activitatea în atmosfera care îi convenea mai bine de la cafeneaua "AT".^[5]

Repertoriul lui Petre Leșcenco cuprinde lucrări ale compozitorilor din Letonia, printre care "Ochi negri", "Rapsodie albastră", "Ultimul meu tango" și "Spune-mi dece" de Оskar Strok și "Tatiana", "Miranda", "Nastia-ca o mură" și "Un pahar de vodca" de Mark Marianovski dar și lucrări ale unor compozitori români ca tangoul "Când felinarele se-aprind" de Petre Andreescu, "Mișa" de G. Vilnov sau "Sașka" de Max Halm și chiar compoziții proprii cum sunt melodiile "Basarabeanca: Din Basarabia la Riga", "Bucură-te, sufletul meu" și "Băiețelul".^[5]

În 1931 Leșcenco ajunsese sufficient de cunoscut pentru a putea să se gândească la înregistrarea unor discuri cu cântecele pe care le interpreta. Începutul l-a făcut la Berlin cu firma Parlophon a lui Carl Lindström unde a înregistrat zece melodii pe discuri de 78 rot-min, printre care trei compuse și cu texte proprii.^[3] În același an, Helmars Rudzitis înființează la Riga firma en:Bellaccord Electro și face apel la artiștii din localitate pentru primele discuri pe care le produce. La această companie Leșcenko face înregistrări cu cântecele sale de succes din capitala letonă: "Tango ultima mea", "Spune-mi de ce" și altele.^[2][4] Ulterior, Leșcenco a semnat un contract cu filiala din România a societății de discuri Columbia Records cu care a înregistrat aproape 80 de melodii. În continuare a înregistrat discuri, tot în România, cu societatea Electrecord.^[5] Deși vorbea fluent rusa, româna, ucraineana, franceza, germana și engleza, aproape toate înregistrările sale sunt cântate în limba rusă, deși în reprezentațiile sale din România includea, de cele mai multe ori, și unele melodii cântate în limba română.^[2]

Datorită discurilor sale, Leșcenco devine, în scurt timp celebru.^[3] El își îmbogățește în permanență repertoriul cu lucrări ale compozitorilor celor mai cunoscuți din perioada respectivă, cu prioritate din Europa centrală și de est, inclusiv cei din Uniunea Sovietică: Оskar Strok, Mark Marianovski, Claude Romano (Gheorghe Sbârcea), Еfim Sclearov, G. Vilnov, Vladislav Okolo-Kulak (Sașa Vladi), Artur Gold, J. Peterburgski, Ernst Höningsberg, I. O. Dunaevski, Dmitri Pokrass, Iuli Hait, deși adeseori în aranjamente muzicale proprii. Este acompaniat de unele din cele mai bune orchestre europene: frații Höningsberg, Herbert Schmidt, Nicolae Cereșni și alții.^[4]

În 1932, soții Leșcenco se reîntorc pentru ultima oară la Chișinău unde Petre Leșcenco dă două reprezentații. Apoi se mută împreună cu părinții și surorile sale la București, unde se simțea mai bine decât la Riga unde, având în vedere că nu vorbea letona, exceptând contactele sale cu comunitatea exilaților ruși, avea nevoie de un translator.

În 1933, înființează compania „Gheruțchi, Cavur și Leșcenco” care a deschis pe Strada Brezoianu Nr. 7 din București o mică cafenea-restaurant numită "Căsuța noastră". Capitalul necesar a fost furnizat de Gheruțchi, care primea oaspeții la intrare. Cavur era un bucătar cu experiență care se ocupa de bucătărie. Petre Leșcenco era răspunzător de programul artistic. Alexandru Alfimov, tatăl vitreg al lui Leșcenco, se ocupa de garderobă.^[4]

Cu toate acestea, Petre Leșcenco nu renunță la turneele sale. În 1933 Petre Leșcenco este angajat de Mark I. Garapic, proprietarul cabaretului "Русская семья" (Familia rusă) din Belgrad să cânte la acest local. Contractul era încheiat în condiții deosebit de avantajoase pentru Leșcenco, cu un onorariu de 15 dolari pe seară. Acest turneu nu a fost un succes, deoarece numărul lui Leșcenco nu se potrivea cu cel al sopranei estoniene Voskresenskaya cu care era cuplat iar contractul a fost reziliat după douăsprezece zile.^[4] Totuși în timpul șederii sale la Belgrad, Leșcenco a fost invitat să cânte la o festivitate de familie a regelui Alexandru I al Iugoslaviei Karađorđević.^[3] Apoi se duce la Viena unde mai dă o serie de spectacole. La sfârșitul anului 1933 el concertează la Riga, în Letonia, precum și în țările vecine Lituania și Estonia.^[4]

Petre Leșcenco în timpul unui spectacol în 1935

În 1934 Petre Leșcenco pleacă la Londra. El cântă în mai multe emisiuni de la BBC, în cele mai scumpe restaurante și saloane aristocratice din Londra. La "Pensiunea Rusă" după cină, el cântă la ghitară, acompaniat la pian de principele Felix Yusupov. În plus, nu refuză nici participarea la spectacole de caritate, chiar în zilele în care avea un concert. În patru luni el dă 90 de concerte.^[2][3] La București, regele Carol al II-lea l-a invitat de mai multe ori să cânte la palat.^[3]

În 1935, cu capitalul strâns din exploatarea restaurantului său, Petre Leșcenco deschide un nou restaurant de lux, "Barul Lescenco", pe Calea Victoriei. Restaurantul este frecventat atât de persoanele de vază din emigrația rusă cât și de elita societății din Bucuresti. În restaurant cânta o orchestră mare și dansau cele două surori ale sale, Valentina și Ecaterina, pe care le instruise Zinaida Zakit. Totuși partea importantă a spectacolului de la "Barul Leșcenco" o constituia programul lui Petre Leșcenco.^[3][4] Dintre sărbătoririle care au avut loc la acest bar, merită o mențiune specială dineul dat la 7 februarie 1937 în cinstea lui Feodor Șaliapin, cu prilejul vizitei acestuia la București.^[4]

După deschiderea barului său, numărul turneelor sale în străinătate s-a redus, în parte și din cauza tensiunilor din perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1938 Petre Leșcenco și Zinaida ajung pentru ultima oară la Riga unde Leșcenco dă ultimul său concert din Letonia, acompaniat de orchestra dirijată de Herbert Schmidt. În 1940 el dă ultimele sale concerte la Paris, reușind cu multă greutate să se întoarcă în țară, continuând să cânte la restaurantul său.^[4]

Perioada celui de-al Doilea Război Mondial

În 1940 România este angrenată în evenimentele internaționale legate de cel de-al Doilea Război Mondial. Cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Transilvaniei de Nord, urmată de intrarea în război a României în 1941 au schimbat total viața lui Petre Leșcenco.

În octombrie 1941, Petre Leșcenco a primit ordin de concentrare urmând să se prezinte la Regimentul 16 Infanterie din Fălticeni, unde fusese repartizat. Considerându-se de naționalitate rusă, nu voia să lupte împotriva conaționalilor săi și se sustrage din diferite pretexte, continuând să concerteze la restaurantul său. Se prezintă la Fălticeni abia după trei convocări, fiind judecat de un tribunal militar pentru dezertare. Fiind artist, i s-a aprobat mobilizarea pe loc, cu avertizarea că, în cazul unui nou ordin de concentrare, neprezentarea avea să aibă urmări mult mai severe.^[2][6]

În decembrie 1941, după cucerirea Odesei de către trupele române, Viktor Alekseievici Seliavin, directorul operei din Odesa, îl invită pe Victor Leșcenco să dea o serie de concerte.^[6] Deși toate biletele fuseseră vândute, Leșcenco și-a amânat vizita, fiindu-i teamă că va fi din nou concentrat. În martie 1942, el a primit însă permisiunea de la Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, să-și efectueze turneul, sosind la Odesa în luna aprilie a aceluiași an. La cererea autorităților române, concertele sale trebuiau să cuprindă și melodii interpretate în limba română.

În timpul repetițiilor a făcut cunoștință cu Vera Belousova. Vera era fiica lui Gheorghi Belousov, un salariat al NKVD, care se înrolase ca voluntar în Armata Roșie la începutul războiului. Vera avea 19 ani, fiind cu 25 de ani mai tânără decât Petre Leșcenco. Era studentă la conservatorul din Odesa și pentru a se întreține cânta într-un cinematograf acompaniindu-se la acordeon. Era foarte frumoasă și avea o voce extrem de plăcută, Petre Leșcenco îndrăgostindu-se imediat.^[6][7]

Datorită legăturii cu Vera Belousova, Petre Leșcenco revenea periodic la Odesa și îi cere să se mărite cu el. Relațiile sale cu soția sa, Zinaida Zaklt, se răcesc și degenerează în scandaluri. Primind un nou ordin de concentrare, în aprilie 1943, el reușește să se eschiveze cu ajutorul unui prieten chirurg, internându-se în spital pe o durată de 10 zile pentru o operație de apendicită de care nu avea nevoie. El obține apoi un concediu de convalescență de 25 de zile. Între timp plecarea regimentulul său la Kerci, în Crimeea a fost amânată și Petre Leșcenco reușește să obțină repartizarea la un grup artistic al armatei române. În sfârșit, în octombrie 1943 nemai având altă ieșire, a fost totuși nevoit să plece la Kerci, unde, având în vedere experiența sa din domeniul restaurantelor, i s-a încredințat sarcina de șef al popotei ofițerilor. El stă la Kerci până în martie 1944, când regimentul său este retras din Crimeea. Reușește să plece în permisie dar în loc de a reveni la București se duce la Odesa. Aici află zvonul că, din cauza apartenenței la NKVD a lui Gheorghi Belousov, întreaga sa familie urma să fie deportată in Germania. Petre Leșcenco reușește să-și ia atât logodnica, cât și pe mama și pe frații acesteia și să plece cu ei la București. În aprilie 1944 au început bombardamentele Bucureștilor și restaurantul Leșcenco a fost distrus. În mai 1944, Petre ajunge să transcrie divorțul său de Zinaida Zakit și se însoară cu Vera Belousova, care obține astfel cetățenia română.^[2][5][6]

Anii postbelici

După intrarea trupelor sovietice în București, la 31 august 1944, Petre Leșcenco începe să dea concerte pentru trupele sovietice. Totuși, primele sale concerte au fost primite cu multă răceală de spectatorii sovietici, fapt care l-a mâhnit profund pe Leșcenco. Deoarece era considerat un artist decadent, se pare că activiștii politici dăduseră instrucțiuni clare că Leșcenco nu trebuie să fie aplaudat. Atmosfera s-a schimbat după ce la concertele lui Leșcenco au participat mareșalii Gheorghi Jukov și Ivan Konev, care au fost foarte impresionați de reprezentații. Pe de altă parte, discurile cu cântecele lui erau cumpărate în număr foarte mare de ofițerii Armatei Roșii care se aflau în România. Leșcenco a ajuns să fie protejatul generalului Vladimir Ivanovici Burenin, comandatul garnizoanei din București a armatei sovietice. Într-o perioadă de trei ani, el a dat peste o sută de concerte pentru armata sovietică, în săli de concert, în cazărmi sau în spitale.^[6] Repertoriul său s-a modificat, a renunțat la tangourile și foxtroturile care îi asiguraseră faima și a început să cânte mai mult romanțe și cântece populare rusești, în marea lor majoritate cântece triste.

Familia soției sale s-a întors la Odesa. După război, Gheorghi Belousov s-a întors acasă foarte bolnav. Foarte nemulțumit de căsătoria fiicei sale, el a refuzat să intre în contact cu ea și a interzis și celorlalți membri ai familiei să întrețină corespondență cu ea.

Din 1948 Petre Leșcenco a cântat în diferite restaurante și cinematografe din București, uneori împreună cu soția sa. Mai dădea reprezentații în diferite teatre de revistă din București și din provincie. Totuși, în perioada ocupației sovietice, publicul românesc aprecia mai puțin spectacolele cu muzică rusească. Cu toate că mulți dintre prietenii lor reușiseră să plece din România, Petre Leșcenco a refuzat categoric să urmeze sfaturile prietenilor săi și să fugă în occident. Existau însă indicii că situația familiei Leșcenco devenea periculoasă: soției sale i se retrăsese cetățenia română și era considerată rezidentă străină în România. Deoarece trăise în URSS, Vera își dădea mai bine seama de pericolul situației în care se afla, dar ea nu concepea posibilitatea de a pleca singură, fără Petre. Deși, după primele întâlniri cu reprezentanții sovietici, Leșcenco declarase categoric că nu avea intenția de a se stabili în Uniunea Sovietică, el și-a schimbat ulterior părerea.^[7] Evenimentele s-au precipitat după ce, în mod neașteptat, Petre Leșcenco, considerându-se de naționalitate rusă, i-a scris lui Iosif Visarionovici Stalin solicitând să i se aprobe cetățenia sovietică și dreptul de a se întoace în URSS. Motivația acestui demers este greu de determinat, având în vedere că i se spusese direct că, în Uniunea Sovietică, soția sa Vera era considerată o trădătoare.

În martie 1951 primește un răspuns favorabil cererii sale de repatriere. După câteva zile, la terminarea unui concert la Brașov, în ziua de 26 martie 1951, este arestat de organele de securitate, pare-se la cererea autorităților sovietice. Vera Leșcenco primse doar cu câteva zile înainte înștiințarea că permisul ei de ședere în România expira la 31 decembrie 1951.^[3][5][6][7]

Vera Leșcenco s-a decis să facă apel la generalul Burenin, care nu era doar un admirator al lui Petre Leșcenco și care fusese oaspetele lor de multe ori. Vera s-a dus la Burenin împreună cu Valentina, sora lui Petre Leșcenco. Generalul le-a primit cu multă amabilitate, a părut surprins de vestea arestării și le-a asigurat că se va interesa și va luat toate măsurile pentru eliberarea lui Petre, promițând că le va informa telefonic de rezultatele demersurilor sale. Abia după ce a constatat că nu a primit niciodată telefonul promis și-a dat seama că arestarea lui Petre Leșcenco fusese posibilă doar cu cooperarea totală a autorităților sovietice.^[7]

Sperând că Petre Leșcenco va fi în curând eliberat, ea a încheiat un contract să cânte la restaurantul „Mon Jardin” de pe Calea Dorobanți din București, unde concerta o orchestră de muzicieni basarabeni, ignorând sfaturile de a pleca din capitală.^[7]

Imediat după arestare, Petre Leșcenco a fost ținut într-o închisoare la București, apoi a fost trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După nouă luni, Vera Leșcenco a reușit să obțină permisiunea de a-l vedea la vorbitor. A fost ultima dată când cei doi soți s-au mai văzut.^[6]

La scurt timp după aceea, a fost arestată și Vera Leșcenco. A fost dusă în Uniunea Sovietică și, la 5 august 1952, tribunalul din Dnepropetrovsk a condamnat-o la moarte pentru trădare și pentru căsătoria cu un cetățean străin fără permisiunea autorităților sovietice. Pedeapsa a fost apoi comutată la douăzeci și cinci ani de închisoare. A fost deținută în lagărul Ivdellag din apropiere de orașul Ivdel, regiunea Sverdlovsk, la 525 km nord de Ekaterinburg. Vera Leșcenco a fost eliberată la 12 iulie 1954.^[5][6] [7]

Petre Leșcenco a murit la 16 iulie 1954 în spitalul penitenciar din Târgu Ocna. Există mai multe versiuni referitoare la moartea sa: conform uneia dintre ele, moartea sa a fost provocată de otrăvirea din cauza unor produse alimentare alterate, după alta de un ulcer stomacal perforat. În sfârșit, după unele relatări, ar fi fost bătut până la moarte de gardienii din închisoare pentru că a refuzat să cânte pentru ei. Locul de înhumare nu este cunoscut.^[3][6]

Vera Leșcenco a încercat zadarnic timp de mulți ani să afle ceva despre soarta soțului ei. A reușit doar să afle că a murit, fără alte detalii. Nici după răsturnarea regimului comunist din România în 1989 autoritățile române nu i-au furnizat informațiile cerute. Toată viața ei a trăit cu amintirea celor 8 ani cât fusese măritată cu Petre Leșcenco, înainte de a fi arestat. În 2009 a reușit să publice un volum despre Petre Leșcenco. Vera Leșcenco a murit scurt timp după apariția acestui volum, la 18 decembrie 2009, la Moscova.^[5][8]

Disc cu cântecul Всё что было (Tot ce s-a întâmplat) interpretat de Petre Leșceno.

Discul a fost fabricat clandestin în Uniunea Sovietică pe plăci de radiografie. Imaginea radiografiei poate fi observată pe disc

Răspândirea discurilor lui Leșcenco în Uniunea Sovietică

Fiind considerat un emigrant, muzica lui Petre Leșcenco era interzisă în Uniunea Sovietică și discurile sale nu puteau fi obținute în comerț. Chiar dacă unele din melodiile sale fuseseră scrise de compozitori sovietici, cum erau Isaak Dunaievski, modul său de interpretare fusese declarat decadent de autoritățile sovietice și cântăreții din URSS care căutau să le imite, erau criticați fiind acuzați că „repetă sunetele îmbătătoare ale lui Leșcenco”. Printre cei criticați se aflau și artiști de renume ai Uniunii Sovietice, printre care Clavdia Șuljenko. Totuși, posturile de radio din țările învecinate, printre care cele din Riga, Helsinki, Teheran și altele, transmiteau regulat emisiuni în limba rusă și includeau multe din melodiile interpretate de Leșcenco. Radiofonistul Ernst Krenkel, care lucra în stațiunea în derivă pentru cercetări polare conduse de Ivan Papanin relatează că, în 1937, a ascultat melodiile "Musenka rodnaiana" și "Blinî", care erau transmise de stația de radio Reykjavik.^[3] Melodiile sale erau înregistrate în mod clandestin pe plăci pentru radiografii și se comercializau pe sub mână. În timpul celui de al doilea război mondial, discurile lui Leșcenco erau ascunse și îngropate în pământ împreună cu alte posesiuni de preț.

Aceasta a dus și la anumite falsuri. Astfel, în anii de după război, orchestra de jazz a muncitorilor tutungii din Moscova, condusă de Nikolai Markov, a pus pe picioare o întreagă industrie de producere a unor discuri clandestine, care ar fi fost cântate de Leșcenco. Discurile erau comercializate clandestin în RSFSR, RSS Ucraineană și RSS Moldovenească. Un disc vândut cu mult succes cuprindea melodia Juravli, pe care Leșcenco nu a cântat-o niciodată.^[9][10] Chiar până la începutul anilor 60 se puteau cumpăra, pe sub mână, copii ale discurilor lui Leșcenco, copiate pe plăci de radiografie. Personalități din nomenclatura PCUS comandau la Fabrica de discuri din Aprelevka discuri cu melodii interpretate de Leșcenco pentru uzul lor personal.^[3]

Începând din anii 1970 a avut loc o reconsiderare a operei lui Petre Leșcenco. Au fost produse discuri noi cu toate înregistrările vechi care mai există și au fost publicate mai multe biografii ale artistului.

Discografie

Înregistrările de pe verso care au fost reeditate sunt indicate o singură dată.

Discuri de gramofon (78 rot/min.)

Discuri Parlophon

An	Număr de catalog	Piese	Compozitor	Textier	Acompaniament	Note
1931	B 23057	Сегодня буду день последний ждать (Așteptați azi va fi ultima zi) От Бессарабии до Риги (Din Basarabia la Riga)	I. Feldman cântec moldovenesc	N. Osenin P. Leșcenco	Orch. Otto Dobrindt	înregistrat la Berlin
1931	B 23058	Мы с тобой цыгане (Suntem țigani) Прощай, мой табор (Rămâi cu bine, tabăra mea)	I. Feldman B. Prozorovski	K. Podrevski B. Makovski	Orch. Otto Dobrindt	înregistrat la Berlin
1931	B 23059	Веселись, душа (Bucură-te, sufletul meu) Хорош мальчик уродился (S-a născut un băiat bun)	P. Leșcenco P. Leșcenco	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Otto Dobrindt	înregistrat la Berlin
1931	B 23060	Все лгут цыгане (Toți țiganii sunt mincinoși) Две гитары (Două ghitare)	A. Gurovich cântec popular	P. Leșcenco A. Grigorev	Orch. Otto Dobrindt	înregistrat la Berlin
1931	B 23061	Станочек (Mașinuță) Мальчишка (Băiețelul)	B. Prozorovski cântec popular	B. Timofeev cântec popular	Orch. Otto Dobrindt	înregistrat la Berlin

Discuri Bellaccord

An	Număr de catalog	Piese	Compozitor	Textier	Acompaniament	Note
1934	3239	Возле леса у реки (Aproape de râu lângă pădure) Песнь гитары (Cântec pentru ghitară)	I. Prigoji O. Strok	I. Prigoji O. Strok	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1934	3240	Стаканчики граненые (Pahare fațetate) Трошка (Troșka)	B. Prozorovski N. Tagamlițki	B. Prozorovski N. Tagamlițki	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1934	3241	Марфуша (Marfușa) Вернись (Întoarcere)	M. Marianovski G. Ipsilanti	M. Marianovski G. Ipsilanti	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1934	3242	Рюмка водки (Un pahar de vodcă) Ты и эта гитара (Tu și această ghitară)	M. Marianovski E. Petersburgski	M. Marianovski Ratinovski	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1934	3243	Скучно (Plictisit) Не плачь, мой бэби (Nu țipa, copilul meu)	A. Vladi K. Romano	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3310	Миша (Mișa) Вернулась снова ты (Iar te-ai întors)	G. Vilnov P. Leșcenco	P. Leșecenco P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3311	Не уходи (Nu pleca) Алеша (Alioșa)	E. Scliarov G. Korologos	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3312	Девонька (Fetițo) Два сердца (Două inimi)	autor necunoscut G. Serevski	autor necunoscut G. Serevski	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3320	Праздник в деревне (Sărbătoare în sat) Частушки-переберушки (Cuplete-pereberușki)	cântec popular P. Leșcenco	cântec popular P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3327	Студенточка (Studentă mică) Всё за любовь я прощаю (Iert totul pentru dragoste)	K. Moskopod G. Vars	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3328	За гитарный перебор (Cântec pentru ghitară) Заря восход играет (Apar zorile)	I. Hait cântec țigănesc	P. Grigorev cântec țigănesc	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3403	Играй, цыган (Joacă, țigane) Лола (Lola)	I. Vasilescu E. Roman	autor necunoscut autor necunoscut	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3404	Беллочка (Bellocika) Андрюша (Andriușa)	P. Leșcenco M. Belostoțki	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1935	3405	Когда зажгутся фонари (Când felinarele se-aprind) Саша (Sașa)	P. Andreescu M. Halm & P. Leșcenco	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1936	3440	Блины (Clătite) Татьяна (Tatiana)	M. Marianovski M. Marianovski	M. Marianovski M. Marianovski	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1936	3441	Мусенька, родная (Musenca, dragă) Синяя рапсодия (Rapsodie albastră)	O. Strok O. Strok	O. Strok N. Labkovski	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1936	3442	Уйди (Pleacă) Ямщик (Vizitiul)	E. Skliarov P. Leșcenco	autor necunoscut P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1936	3443	Друзья (Prieteni)	P. Leșcenco	P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1936	3444	Сеньорита (Seniorita) Кавказ (Caucaz)	autor necunoscut M. Marianovski	autor necunoscut M. Marianovski	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1936	3445	Караван (Caravana) Ты едешь одинокая (Pleci singur)	B. Prozorovski P. Leșcenco	B. Timofeev P. Leșcenco	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3687	Пой, цыган (Cântă, țigane) Эй, друг гитара (Ghitara, prietenul meu)	B. Fomin B. Fomin	B. Timofeev B. Timofeev	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3688	Метелица (Viscol) Увяли грёзы (S-au stins visele)	I. Tatarinov V. Naikausko	I. Tatarinov V. Naikausko	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3689	Моя Марусечка (Marusecika mea) Ваня (Vania)	P. Leșcenco S. Șapiro	E. Vilnov L. Fedotov	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3690	Капризная (Capricioasă) Туманно на душе (Ceață pe suflet)	A. Karcevski E. Skliarov	A. Karcevski N. Kușnir	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3691	Я бы так хотел любить (Aș vrea să te iubesc așa) Широка страна моя родная (Țară mare patria mea)	E. Skliarov N. Dunaevski	N. Mihailova V. Lebedev-Kumach	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3692	Цыганочка моя (Țigăncușa mea) Скажите почему (Spuneți-mi de ce)	O. Strok O. Strok	I. Berkovich O. Strok	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3693	Катя (Katia) Завял наш бедный сад (S-a veștejit biata noastră grădină)	O. Strok A. Suhanov	I. Berkovich & P. Leșcenco A. Suhanov	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3694	Всё что было (Tot ce s-a întâmplat) Льется песня (Se aude un cântec)	I. Davîdov V. Krucinin	P. Gherman M. Lahtin	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3695	Тринцы-бринцы (Trințî-brințî) Тпру, ты дутый (Vai, exagerezi)	cântec popular cântec popular	cântec popular cântec popular	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3746	Настя (Nastia) Барселона (Barcelona)	M. Marianovski M. Marianovski	M. Marianovski M. Marianovski	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga
1937	3747	Ванька, спой (Cântă, Vanea) Гармошка (Acordeon)	M. Marianovski L. Leski	M. Marianovski V. Selenghel	Orch. Bellaccord	înregistrat la Riga

Discuri Columbia

An	Număr de catalog	Piese	Compozitor	Textier	Acompaniament	Note
1933	DV 1219	Голубые глаза (Ochi albaștri) Вино любви (Vinul dragostei)	O. Strok M. Marianovski	O. Strok M. Marianovski	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1220	Чёрные глаза (Ochi negri) Станочек (Mașinuță)	O. Strok B. Prozorovski	O. Strok B. Timofeev	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1221	Что мне горе (Ce arde în mine) Жизнь цыганская (Viață de țigan)	S. Pokrass S. Pokrass	P. Gherman B. Timofeev	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1222	Рюмка водки (Un pahar de vodcă) Льется песня (Se aude un cântec)	M. Marianovski V. Krucinin	M. Marianovski M. Lahtin	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1223	Чубчик (Moțul) Прощай, мой табор (Rămâi cu bine, tabăra mea)	P. Leșcenco B. Prozorovski	P. Leșcenco B. Makovski	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1224	Бессарабянка (Basarabeanca) Буран (Viscol)	P. Leșcenco P. Leșcenco	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1269	Марфуша (Marfușa) Вернулась снова ты (Iar te-ai întors)	M. Marianovski P. Leșcenco	M. Marianovski P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1270	У самовара (Lângă samovar) Моё последнее танго (Ultimul meu tango)	F. Gordon O. Strok	F. Gordon O. Strok	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DV 1271	Ты и эта гитара (Tu și această ghitară) Скучно (Plictisit)	E. Petersburgski A. Vladi	Ratinovski P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 234	Останься (Ostansia) Миранда (Miranda)	E. Ghenigsberg M. Marianovski	E. Ghenigsberg M. Marianovski	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 235	Аникуша (Anikușa) Милость (Milă)	K. Romano G. Vars	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 236	Не уходи (Nu pleca) Сашка (Sașka)	E. Skliarov M. Halm & P. Leșcenco	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 237	Я бы так хотел любить (Aș vrea să te iubesc așa) Миша (Mișa)	E. Skliarov G. Vilnov	N. Mihailova P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 238	Мальчишка (Băiețelul) В цирке (La circ)	cântec popular A. Mirski	cântec popular A. Agnivțev	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 239	Возле леса (Aproape de pădure) Частушки (Cuplete)	I. Prigoji cântec popular	I. Prigoji cântec popular	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 240	Андрюша (Andriușa) Трошка (Troșka)	M. Belostoțki N. Tagamlițki	P. Leșcenco N. Tagamlițki	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1933	DC 241	Кто ты? (Cine ești?) Алёша (Alioșa)	M. Marianovski G. Korologos	M. Marianovski P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Viena
1935	DC 232	За гитарный перебор (Cântec pentru ghitară) Пой, цыгане (Cântă, țigane)	I. Hait A. Grigorev	B. Prozorovskogo P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Londra
1935	DC 233	Признайся мне (Mărturisește-mi) Спи, моё бедное сердце (Dormi, biata mea inimă)	A. Gold P. Leșcenco	O. Strok O. Strok	Orch. Columbia	înregistrat la Londra
1935	DC 249	Мой друг (Prietenul meu) Серенада (Serenadă)	A. Gold P. Leșcenco	S. Serra-Leone P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la Londra
1936	DR 74	Сердце (Inima) Марш весёлых ребят (Marș)	I. Dunaevski I. Dunaevski	V. Lebedev-Kumach V. Lebedev-Kumach	Orch. Columbia	înregistrat la București
1936	DR 90	Татьяна (Tatiana) Настенька (Nastenka)	M. Marianovski T. Koren	M. Marianovski P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la București
1936	DR 91	Плачь, цыган (Plângi, țigane) Ты едешь пьяная (Umbli beat)	B. Fomin P. Leșcenco	B. Timofeev P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la București
1936	DR 92	Сердце мамы (Inimă de mamă) Кавказ (Caucaz)	Z. Karasinski M. Marianovski	I. Kataska M. Marianovski	Orch. Columbia	înregistrat la București
1936	DR 93	Мусенька (Musenca) Дуня (Dunia)	O. Strok M. Marianovski	O. Strok M. Marianovski	Orch. Columbia	înregistrat la București
1936	DC 286	Лошадки (Cai) Ха-ча-ча (Ha-cea-cea)	P. Leșcenco V. Gheiman	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Columbia	înregistrat la București

Discuri Electrecord

An	Număr de catalog	Piese	Compozitor	Textier	Acompaniament	Note
1946	1552	Темная ночь (Noapte întunecoasă)	N. Bogoslovski	V. Agatov	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1946	1553	Наташа (Natașa)	A. Albin	P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1946	1554	Надя-Надечка (Nadia-Nadicika) Любимая (Iubito)	A. Albinin P. Leșcenco	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1628	Моя Марусечка (Marusecika mea) Сердце (Inima)	P. Leșcenco I. Dunaevski	E. Vilnov V. Lebedev-Kumach	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1629	Бродяга (Vagabondul) Черние коссы (Cosițe negre)	cântec popular rusesc P. Leșcenco	I. Kondratev P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1630	Чорные глаза (Ochii negri) Андрюша (Andriușa)	O. Strok M. Belostoțki	O. Strok P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1631	Катя, Катя (Katia, Katia) Студенточка (Studentă mică)	O. Strok K. Moskopod	I. Berkovich, P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1649	Петрушка (Petrușka) Сердце мамы (Inimă de mamă)	A. Albin Z. Karasinski	P. Leșcenco I. Kataska	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1650	Лошадки (Cai) Сашка (Sașka)	P. M. Halm, P. Leșcenco	P. Leșcenco P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1651	Рюмка водки (Un pahar de vodcă) Не уходи (Nu pleca)	M. Marianovski E. Skliarov	M. Marianovski P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1652	Марфуша (Marfușa) Послушай что скажу я (Ascultă ce-ți spun)	M. Marianovski A. Albin	M. Marianovski P. Leșcenco	Orch. Electrecord	înregistrat la București
1947	1653	Вечерний звон (Sunetul clopotului de vecernie) Однозвучно гремит колокольчик (Bate clopotul singuratic)	A. Masolov, L. Gavrilov I. Kozlov	A. Gurilev I. Makarov	Orch. Electrecord	înregistrat la București

Discuri de 33 rot/min

• • Chants Tziganes de Russie – orchestra Frank Fox [Columbia FS 1055, XL 290/291]
  • Peter Lescenco sings - [Columbia 33GS 702, XHR 1/]
  • P. Leshtchenko (in concert) - [Solo Records S-602]
  • Peter Lestchenko. Russian songs - [Counterpoint CPT 573; Esoteric Records Inc.]
  • Russian tangos, vol. 2. Peter Leshtchenko and his Orchestra - [Bruno Records BR 50107]
  • Songs of old Russia. Peter Leshtchenko and his Orchestra - [Request Records SRLP 8112, США]
  • Поет Пётр Лещенко - [«Мелодия» M60 48297 001]
  • Поет Пётр Лещенко — 2 [«Мелодия» M60 48819 008]
  • Поет Пётр Лещенко — 3 [«Мелодия» M60 49001 004]
  • Поет Пётр Лещенко — 4 [«Мелодия» M60 49243 005]
  • Поет Пётр Лещенко — 5 [«Мелодия» M60 49589 000]

Compact Disk

• • Пой, цыган! (в серии «Кумиры прошлых лет») - [Creative Attraction CAD01-102] – 2001
  • Petr Lescenco singt - [Preiser Records CD90457] – 2001
  • Бродяга - 1995
  • Великие исполнители 1
  • Великие исполнители 2
  • Веселись, душа! – 2001
  • Всё, что было
  • Жизнь цыганская – 1995
  • Караван – 1995
  • Синяя рапсодия – 1995
  • Избранное – 2000
  • Мое последнее танго - 1995
  • Не уходи - 1996
  • Пётр Лещенко
  • Пой, цыган! - 2001
  • Скажите, почему? - 1996
  • У самовара – 1999
  • Чёрные глаза - 1994
  • Gipsy Songs & Other Passions 1931 – 1999
  • Золотые россыпи романса - 2000
  • Grand Collection - Пётр Лещенко (CD) – 2006
  • Пётр Лещенко - Русскйе Шансонъе - (Pyotr Leshchenko - Chanteurs Russes) – Prolog Myuzic (B002L0ML86)

Discuri MP3

• • MP-3 Collection Пётр Лещенко
  • МР-3 Пётр Лещенко - 2001
  • МР-3 Collection Пётр Лещенко II
  • Только лучшее - 2008
  • Russian Popular Music in 78 Rpm Recordings / Pyotr Leshchenko - MUSICAL ARK (B001R326K6) - 2007

HERBERT VON KARAJAN

Herbert von Karajan
Date personale
Nume la naștere	Heribert Ritter von Karajan
Născut	5 aprilie 1908[1][3][4][5]  Salzburg, Austro-Ungaria
Decedat	16 iulie 1989 (81 de ani)[1][3][4][5]  Anif, Salzburg, Austria
Înmormântat	Salzburg
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Copii	Isabel Karajan[*]
Cetățenie	Austria
Ocupație	dirijor director muzical[*] regizor de teatru regizor de film
Locul desfășurării activității	Berlin[6]
Activitate
Studii	Universität Mozarteum Salzburg[*], Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena
Gen muzical	muzică clasică
Instrument(e)	pian
Case de discuri	Deutsche Grammophon[*]
Premii	cetățean de onoare al orașului Berlin[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Royal Philharmonic Society Gold Medal[*] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de mare ofițer[*] Medalia pentru Științe și Arte[*] Ernst von Siemens Musikpreis[*][2] Hans von Bülow Medaille[*]
Semnătură
Prezență online
site web oficial pagină Facebook Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Herbert von Karajan, sau Heribert Ritter von Karajan, în Austria Ritter fiind rangul nobiliar de cavaler (n. 5 aprilie 1908,^[1][3][4][5] Salzburg, Austro-Ungaria – d. 16 iulie 1989,^[1][3][4][5] Anif, Salzburg, Austria) a fost un dirijor austriac.

Date biografice

Ernst şi Marta, părinţii lui Herbert von Karajan

Salzburg - Casa în care s-a născut dirijorul Herbert von Karajan

Herbert von Karajan s-a născut la Salzburg, în Imperiul Austro-Ungar la 5 aprilie 1908, într-o familie înstărită, ca fiu al lui Ernst și al Martei von Karajan.^[7] Familia von Karajan provenea dintr-o familie aromână (Gheorghe Ion Caraion), după unele surse,^[8] sau greacă (Gheorghios Ianis Karaianis), după altele^[9], din orașul Kozani, Rumelia, atunci provincie otomană (actualmente în Macedonia de vest, care aparține Greciei^[10]. În 1767 el și fratele său s-au mutat la Viena sau, poate, la Chemnitz, în Saxonia, unde au fost printre fondatorii industriei textile a Saxoniei. Ambii frați au fost înnobilați la 1 iunie 1792 de Frederic August, pe atunci principe elector al Saxonei, cu dreptul adăugării prepoziției „von” numele de familie: „von Karajan”. Unul din ascendenții lui Herbert von Karajan a fost germanistul vienez Theodor von Karajan.

Herbert von Karajan dirijază la Madrid Abgebildete Personen, 1 august 1940

Herbert von Karajan la pupitrul Operei de Stat din Berlin, 1941

Prin desființarea oficială a aristocrației în 1919 în Austria, familia von Karajan și-a pierdut de asemenea dreptul de a folosi particula nobiliară „von”. Dirijorul a pretins autorităților austriece să i se acorde dreptul de a refolosi particula „von”, altminteri va refuza să mai susțină concerte în Austria. Autoritățile i-au acceptat derogarea de la lege, ca „nume artistic”.^[11][12][13]

Mama, Martha Kosmač, era de origine slovenă, din satul Mojstrana, ducatul Carniola (Krain), Austro-Ungaria, actualmente Slovenia.^[14]

Karajan a început studiul pianului la 4 ani, a studiat la Conservatorul „Mozarteum” din Salzburg (1916-1926) și a continuat studiile la Academia de Muzică din Viena până în 1929. În anul 1928 a debutat ca dirijor șef al orchestrei din Ulm, Germania, unde a activat până în 1934. În 1929 a dirijat opera Salomea la Festspielhaus din Salzburg. În 1935 a fost numit la prestigioasa orchestră din Aachen, devenind cel mai tânăr dirijor al Germaniei.

În 1933 von Karajan a aderat ca membru al Partidului Nazist^[15], ceea ce i-a facilitat cariera spectaculoasă. S-a susținut că dirijorul a făcut acest pas din arivism și nu din convingere politică, având în vedere că în 1942 s-a căsătorit, în pofida legilor rasiste în vigoare, cu Anita Gütermann, de origine evreiască. Cert este că el a completat formularul de adeziune la Partidul Nazist la 8 aprilie 1933 la Salzburg, cu cinci ani înainte de Anschluss. A primit carnetul de membru cu nr. 3 430 914, iar concertele și le începea mereu cu imnul partidului nazist, „Horst-Wessel-Lied”.

Herbert von Karajan la pupitrul orchestrei Odeonul din Atena, în Teatrul Antic Herodian, 1 iunie 1939.

În 1937 a fost numit dirijor la opera de stat din Viena, iar în 1938 a dirijat „Fidelio” la opera de stat din Berlin, unde a rămas timp de 35 de ani. La 20 aprilie 1939, entuziasmat de interpretarea tânărului dirijor, Hitler i-a acordat titlul creat ad-hoc „dirijor național” (în germană „Staatskapellmeister“).^[16]

A revenit ca director artistic al operei de stat din Viena (1957 - 1964) și al Festivalului de la Salzburg (1956 - 1960). Din 1948 a colaborat și cu teatrul La Scala din Milano. Renumele internațional și l-a dobândit cu înregistrările făcute cu Filarmonica din Berlin ^[17]

Împreună cu regizorul francez Henri-Georges Clouzot, Karajan a produs filme ale concertelor și operelor dirijate. A vizitat Statele Unite împreună cu Orchestra Philharmonia din Londra, iar în toamna lui 1955 a dirijat Orchestra Philharmonia în 24 de concerte.

Ca dirijor la orchestrele filarmonice din Salzburg, Viena, Berlin, Londra, Karajan a devenit o valoare incontestabilă a patrimoniului cultural-artistic universal. A fost director al orchestrei filarmonice din Viena, director și dirijor al orchestrei filarmonice din Berlin. A înregistrat sute de discuri, colaborând și cu mulți din marii soliști ai lumii: Anne-Sophie Mutter (favorita sa), Evgheni Kissin, Lazar Berman, Elisabeth Schwarzkopf, Luciano Pavarotti, Vladimir Horowitz, Sviatoslav Richter, Nigel Kennedy ș.a. Alți mari muzicieni, ca Isaac Stern și Ițhac Perlman, i-au refuzat colaborarea din cauza trecutului său nazist.

Piaţa Herbert von Karajan, Salzburg

Onoruri

Marele Ordin de Merit al Republicii Italiene (în italiană Grande ufficiale Ordine al Merito della Repubblica Italiana), 17 mai 1960.^[18].

VERONICA GARȘTEA

Sari la navigareSari la căutare

Veronica Garștea
Date personale
Nume la naștere	Veronica Garștea
Născută	9 martie 1927 Hulboaca, Județul Orhei, Regatul României Hulboaca, raionul Orhei, Ținutul Orhei, România
Decedată	16 iulie 2012 (85 de ani) Chișinău, Republica Moldova Chișinău, Moldova
Înmormântată	Cimitirul Central din Chișinău
Cetățenie	URSS  Moldova
Ocupație	Dirijor, pedagog
Activitate
Premii	Artist al Poporului din URSS Ordinul Republicii Ordinul Insigna de Onoare[*] Artist al poporului din RSS Moldovenească Premiul de Stat al RSS Moldovenești
Modifică date / text

Veronica Garștea (n. 9 martie 1927, Hulboaca, Județul Orhei – d. 16 iulie 2012, Chișinău) a fost o dirijoare și pedagogă din Republica Moldova, Artistă a Poporului a URSS (1987), laureată a Premiului de Stat al RSSM, Cavaler al Ordinului Republicii.

Ea a fost prima femeie dirijor din Republica Moldova.^[1][2][3]

Biografie

Veronica Garștea s-a născut pe 9 martie 1927, în satul Hulboaca, Județul Orhei, Basarabia, Regatul României.

În 1948 a intrat la studii la școala muzicală din Chișinău (astăzi Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”). L-a absolvit cu eminență și a fost admisă fără examene la Conservatorul din Chișinău (azi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). După absolvirea conservatorului, a făcut stagiul timp de un an la Moscova, sub conducerea lui Aleksandr Vasilievici Sveșnikov.

În 1957 s-a întors în Moldova împreună cu Vladimir Minin, care a devenit conducătorul Capelei Corale „Doina” a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”.^[4] Din anul 1957 ea activează în calitate de conducător de cor, iar din 1963 (după plecarea lui V.N. Minin) este condcător artistic și dirijor principal al capelei, unde a activat timp de peste 50 de ani.

Împreună cu capela a mers în turnee prin orașele Uniunii Sovitice și peste hotare: în Franța, Italia, Spania, Cehoslovacia, Israel ș.a.

Ulterior a activat și ca profesor la Academia de Muzică „Gavriil Musicescu” din Chișinău (azi Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice). Printre studenții săi se numără și artistul emerit al Republicii Moldova, Anatolie Jar, actualul dirijor al Capelei Corale „Doina”.^[5][6]

Veronica Garștea a murit pe 16 iulie 2012, în Chișinău, la vârsta de 84 de ani, în urma unui atac de cord. A fost înmormântată la Cimitirul Central din Chișinău (Cimitirul Armenesc).^[7][8]

Distincții și decorații

• Artist al Poporului al RSSM (1967)^[9]
• Artist al Poporului al URSS (1987)
• Premiul de Stat al RSSM (1974)
• Ordinul Republicii.