1. /27 IULIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·    1054 - Contele Siward (sau Sigurd) de Northumbria, invadează Scoţia şi il înfrânge pe Macbeth, regele Scoţiei, undeva la nord de Firth of Forth. Dupa mai mult de o jumătate de mileniu aceasta inclestare din Scoţia, l-a inspirat pe William Shakespeare in geniala sa tragedie, „Macbeth„.

Contele Siward (sau Sigurd) de Northumbria, pictura de James Smetham – foto – en.wikipedia.org

·       1189: Imparatul german Friedrich Barbarossa ajunge la Niš, capitala  regeluisarb Stefan Nemanja, în timpul celei de-a  treia Cruciade. Cruciații au trecut prin Ungaria, Serbia, Bulgaria, înainte de a intra pe teritoriulbizantin și a ajunge la Constantinopol, în toamna anului 1189.  In Ungaria, Barbarossa i-a cerut  regelui Béla al III – lea  al Ungariei, să se alăture Cruciadei. Regele maghiar a fost de acord, și o armată maghiară de 2.000 de oameni conduși de printul Géza, fratele regelui au  escortat forțele împăratului german.

·       1202: In timpul războaiului georgiano-selgiucid, în bătălia de dela Basiani, oastea regatului Georgia învinge armata Sultanatul selgiucid de Rum, în valea Basiani, la 60 km nord-est de orașul Erzurum în  nord-estul Turciei de azi. Bătălia a fost una din acele multe conflicte între monarhii georgieni și conducătorii Seljucizi din Anatolia care s-au desfasurat necontenit din secolul al 11-le pana in secolul al 13-lea. Aceasta a marcat încă o încercare de a opri Selgiucizii in avansul lor spre Caucaz. Povestea acestui conflict este relatata în surse georgiene, armene și islamice contemporane evenimentului.

·       1302: Are loc bătălia de la Bapheus,  între o armată otomana condusă de  Osman I  și una bizantina comandata de George Mouzalon. Bătălia s-a sfârșit cu o victorie otomană si  capturarea Bitiniei. Ultimul avanpost bizantin în regiune, Nicomedia, a căzut în 1337. Osman I s-a născut în 1258 și a moștenit titlul de bei („guvernator”, în limba turcă bey) de la tatăl său, Ertuğrul (Ertogrul), care la rândul său moștenise titlul de tatăl său ((Suleyman Sah)). Osman I a devenit în 1281 conducătorul statului Söğüt. Înființarea imperiului își are originea în cucerirea tribului turc Eskenderum și în 1301–1303 a orașului Eskişehir (turcă: „orașul vechi”). Osman declarase independența micului său stat, Principatul Otoman, față de statul selgiucid. Înfrângerea bizantină a declanșat  un exod masiv al populației creștine din zona în alte părți europene ale Imperiului. Împreună cu dezastrul de Magnesia, care a permis turcilor  să se stabilească pe zonele de coastă ale  Marii Egee, batalia de la Bapheus a  fost o etapa importanta in  pierderea definitivă a Asiei Mici  de catre bizantini.

·  1549 - Preotul misionar iezuit Francis Xavier ( Francisco de Jasso y Azpilicueta) ajunge in Japonia.

Francis Xavier - foto – en.wikipedia.org

A fost unul dintre misionarii pioneri din estul Asiei și unul din întemeietorii ordinului iezuit (principalul discipol și colaborator al lui Ignatiu de Loyola). A fost beatificat de papa Paul al V-lea in 1619 și a fost canonizat de către papa Grigore al XV-lea in anul 1622, în același timp, cu Ignatiu de Loyola. Papa Pius al XI-lea l-a proclamat “Patron al Misiunilor Catolicie ” si este sarbatorit in Biserica Catolica in data de 3 decembrie.

·  1656 - Filosoful olandez de origine evreiasca Baruch Spinoza este exclus din comunitatea ebraică, datorită vederilor sale interpretate drept eretice.

Baruch Spinoza - foto – ro.wikipedia.org

Baruch Spinoza (n. 24 noiembrie 1632, Amsterdam – d. 21 februarie 1677, Haga) a fost un renumit filosof evreu raționalist olandez de origine sefardă , cu strămoși de proveniență portugheză (d’Espinosa). Spinoza a fost un raționalist și unul din reprezentanții panteismului în timpurile moderne. Gândirea lui a fost influențată de scrierile lui Thomas Hobbes și René Descartes, însă – spre deosebire de concepția dualistă a acestuia din urmă – Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existență reducându-se la ceea ce el a numit “Substanță”.

· 1793 - Revolutia Franceza – Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice şi devine conducătorul acestuia. Va organiza un regim de teroare urmărind să realizeze idealul său de democraţie bazat pe virtute: “fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă”.

Emblema Comitetul Salvării Publice (1793-1795)- foto preluat de pe en.wikipedia.org

Comitetul Salvării Publice (în franceză Comité de salut public) — creat în aprilie 1793 de către Convenția Națională și apoi restructurat în iulie 1793 – a constituit de facto guvernul executiv al Franței în perioada regimului Terorii (1793-1794), o etapă a Revoluției Franceze. Comitetul Salvării Publice a succedat Comitetului Apărării Generale (înființat în ianuarie 1793) și și-a asumat rolul de a proteja nou-înființata republică împotriva rebeliunilor interne și a atacurilor externe.

Ca urmare a stării de război, Comitetul – compus la început din nouă membri, iar mai târziu din doisprezece membri – a primit competențe largi de supraveghere a activităților legislative, judiciare și militare. El a fost format ca un organism administrativ cu rol de a supraveghea și de a accelera activitatea organelor de conducere ale Convenției și ale miniștrilor numiți de Convenție. Întrucât Comitetul a încercat să contracareze pericolul produs de coalizarea între armatele națiunilor europene și forțele contreravoluționare din interiorul țării, el a devenit tot mai puternic.

În iulie 1793, după înfrângerea în Convenție a republicanilor moderați (sau „girondini”), conducătorii marcanți ai radicalilor iacobini – Maximilien Robespierre și Saint-Just – au fost incluși în comitet. Puterea comitetului a ajuns la apogeu în perioada august 1793 – iulie 1794, sub conducerea lui Robespierre. În decembrie 1793 Convenția i-a oferit acestuia în mod formal o putere executivă asupra Comitetului, fiind instaurată astfel o dictatură efectivă a lui Robespierre.

Execuția lui Robespierre în iulie 1794 a produs o mișcare reacționară la adresa Comitetul Salvării Publice, cunoscută sub denumirea de revolta thermidoriană deoarece căderea de la putere a lui Robespierre a avut loc în timpul lunii Thermidor din calendarul republican. Influența comitetului s-a diminuat, iar acesta a fost desființat în anul 1795.

·  1793 - Revolutia Franceza – Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice şi devine conducătorul acestuia. Va organiza un regim de teroare urmărind să realizeze idealul său de democraţie bazat pe virtute: “fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă”.

Emblema Comitetul Salvării Publice (1793-1795)- foto preluat de pe en.wikipedia.org

Comitetul Salvării Publice (în franceză Comité de salut public) — creat în aprilie 1793 de către Convenția Națională și apoi restructurat în iulie 1793 – a constituit de facto guvernul executiv al Franței în perioada regimului Terorii (1793-1794), o etapă a Revoluției Franceze. Comitetul Salvării Publice a succedat Comitetului Apărării Generale (înființat în ianuarie 1793) și și-a asumat rolul de a proteja nou-înființata republică împotriva rebeliunilor interne și a atacurilor externe.

Ca urmare a stării de război, Comitetul – compus la început din nouă membri, iar mai târziu din doisprezece membri – a primit competențe largi de supraveghere a activităților legislative, judiciare și militare. El a fost format ca un organism administrativ cu rol de a supraveghea și de a accelera activitatea organelor de conducere ale Convenției și ale miniștrilor numiți de Convenție. Întrucât Comitetul a încercat să contracareze pericolul produs de coalizarea între armatele națiunilor europene și forțele contreravoluționare din interiorul țării, el a devenit tot mai puternic.

În iulie 1793, după înfrângerea în Convenție a republicanilor moderați (sau „girondini”), conducătorii marcanți ai radicalilor iacobini – Maximilien Robespierre și Saint-Just – au fost incluși în comitet. Puterea comitetului a ajuns la apogeu în perioada august 1793 – iulie 1794, sub conducerea lui Robespierre. În decembrie 1793 Convenția i-a oferit acestuia în mod formal o putere executivă asupra Comitetului, fiind instaurată astfel o dictatură efectivă a lui Robespierre.

Execuția lui Robespierre în iulie 1794 a produs o mișcare reacționară la adresa Comitetul Salvării Publice, cunoscută sub denumirea de revolta thermidoriană deoarece căderea de la putere a lui Robespierre a avut loc în timpul lunii Thermidor din calendarul republican. Influența comitetului s-a diminuat, iar acesta a fost desființat în anul 1795.

·   1807 - Constantin Ipsilanti devine domn pentru a treia oară în Ţara Românească (27 iulie – 16 august 1807).

Constantin Ipsilanti - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Ipsilanti (n. 1760, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 24 iunie 1816, Kiev, Imperiul Rus) a fost domn în Moldova: 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie 1806 – noiembrie 1806 şi în Ţara Românească: 1 septembrie 1802 – august 1806. A mai fost administrator al Ţării Româneşti sub ocupaţia rusească: 27 decembrie 1806 – 31 mai 1807 şi 8-28 august 1807.

·     1830 - Începutul celor „Trei zile glorioase” ale Revoluției din 1830; largi pături ale populației pariziene s-au ridicat împotriva domniei regelui Carol al X-lea, silindu-l să abdice. I-a urmat la tron Ludovic Philip d’Orleans (1830-1848 – „Monarhia din iulie”).

Taking of the Hôtel de Ville (revolutionaries went there in 1789, and later 1848 and 1870), by Amédée Bourgeois – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Din cauza opoziției liberale crescânde, Carol al X-lea încearcă să impună o serie de măsuri conservatoare. Acest lucru, coroborat cu înrăutățirea situației sociale cauzata de Revoluția industrială, a dus la izbucnirea unor mișcări de protest cunoscute sub numele de revoluția din 1830 sau cele trei zile glorioase, între 27 și 29 iulie 1830.

Carol al X-lea este nevoit să abdice la scurt timp; moștenitorul tronului, Ludovic-Antoine, Duce de Angoulême abdică și el iar tronul îi revine lui Henric, conte de Chambord, nepotul lui Carol al X-lea. Acesta nu este acceptat ca rege sub titlul de Henric al V-lea de către parlamentul dominat de liberali. În urma unei perioade de ezitare și disensiuni între republicani și liberalii monarhiști, Ludovic-Filip este numit rege, ceea ce reprezintă începutul perioadei cunoscută sub numele de Monarhia din Iulie.

·       1862 (27 iulie/8 august): Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul nr. 168 privind înfiinţarea Departamentului Trebilor Străine, precursor al Ministerului Afacerilor Externe de astăzi. Decretul a fost publicat la 1 august 1862 în „Monitorul. Jurnal Oficial al Principatelor Unite”

·       1865: România a aderat la Convenția telegrafică internațională de la Paris, semnată la 17 mai 1865 (27 iulie/8 august).

·       1877: Divizia 4 – Infanterie, comandată de colonelul Alexandru Anghelescu, începe deplasarea spre frontul din fața Plevnei. Alexandru Anghelescu (n. 4 septembrie 1836, București – d. 9 septembrie 1911, București) a fost un politician și general român. A fost comandant al Corpului 3 Armată, până la data de 8 februarie 1888, când a demisionat. Acest fapt s-a produs ca urmare a acuzației ce i-a fost adusă de “mituire și violare de lege” în calitate de ministru. Menționăm că prin Înaltul Decret nr. 3793 din 21 decembrie 1888 i s-a retras gradul și a fost șters din “Controalele armatei”, iar instanța judecătorească l-a condamnat în data de 7 decembrie 1888 la 3 luni închisoare corecțională. Are meritele incontestabile de a fi comandat Divizia 4 Infanterie în atacul redutei Grivița 1 și în primul atac al redutei Grivița 2.

·     1880 - Trupele britanice sunt învinse de către afganii conduși de Mohammed Ayub Khan în Bătălia de la Maiwand, în timpul celui de-al Doilea Razboi Anglo-Afgan.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Battle of Maiwand (27 July 1880) Part of Second Anglo-Afghan War – “Maiwand: Saving the Guns”. Royal Horse Artillery withdrawing from Afghan attack at the Battle of Maiwand, painted by Richard Caton Woodville – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·       1917    – A fost încheiat un protocol între împuterniciţii guvernelor rus şi român şi ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România, privind depozitarea, la Moscova, a unor valori româneşti însumînd 7,5 miliarde de lei. Tezaurul României, încă nerecuperat, conţinea peste o jumătate de miliard de lei, stoc în aur al BNR, titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri parţinînd Pinacotecii Statului şi unor colecţionari, precum şi documente, obiecte de cult etc.

·  1921 - Cercetătorii de la Universitatea din Toronto conduși de biochimistul Frederick Banting anunță descoperirea insulinei.

Frederick Banting (n.14 noiembrie 1891- d. 21 februarie 1941) a fost un medic canadian care este considerat împreună cu fiziologul american Charles Best, ca descoperitori ai insulinei, pentru care primesc în anul 1921 Charles Best, iar în 1923 Frederick Banting premiul Nobel în medicină.

·       1922: Înființarea Uniunii Internaționale de Geografie.

·       1930: România a concesionat serviciul național de telefoane companiei americane „International Telephone and Telegraph Corp."

·    1940 - Personajul de desene animate Bugs Bunny a debutat pe micile ecrane, în filmul “A Wild Hare”.

Unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite personaje de desene animate “Bugs Bunny“, cel mai iubit iepure animat, și-a făcut prima apariție la 27 iulie 1940, în “A Wild Hare“. Ulterior, a apărut în serii de desene animate precum Looney Tunes și Merrie Melodies.

·       1944 (27/28):  A avut  loc o consfătuire secretă la care au participat Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş (PCR), generalii Constantin Sănătescu şi Constantin Vasiliu-Răşcanu (reprezentând Palatul Regal şi  respectiv, Armata), precum şi Grigore Niculescu-Buzeşti (din partea PNŢ), la care s-a decis ca mareşalul Ion Antonescu să fie înlăturat de la putere la 15 august, dată care a fost schimbată ulterior.

·      1953 - S-a semnat dupa trei ani de lupte sangeroase, armistițiul in razboiul din Coreea, peninsula Coreea fiind impartita între Coreea de Nord comunista și Coreea de Sud. Statele Unite ale Americii, Republica Populară Chineză şi Coreea de Nord au semnat acordul de armistiţiu Syngman Rhee, preşedintele Coreei de Sud , a refuzat să-l semneze, dar s-a angajat să-l respecte.

Delegates sign the Korean Armistice Agreement in P’anmunjŏm – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Războiul coreean este catalogat de unii specialiști ca făcând parte din Războiul Rece și se referă la conflictul militar dintre Republica Populară Democrată Coreeană și Republica Coreea (25 iunie 1950 – 27 iulie 1953), care a antrenat și alte state (SUA, R.P. Chineză).

·       1956: România devine membru al Organizatiei Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), fondată în 1945.

·   1968 - Formatia britanica de muzica pop-rock Pink Floyd lansează în SUA albumul “A Saucerful of Secrets”.

 

·  1974 - Camera Reprezentanţilor a SUA decide punerea sub acuzare a preşedintelui Richard Nixon, în cadrul anchetei afacerii Watergate; la 8 august 1974, acesta îşi înaintează demisia.

Preşedintele Nixon părăsind Casa Albă cu puţin timp înainte ca demisia sa să devină efectivă pe 9 august 1974 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·        1976:  Fostul prim-ministru japonez Kakuei Tanaka este arestat sub suspiciunea de încălcare a legilor de schimb valutar şi de comerţ exterior în legătură cu scandalul de luare de mita  Lockheed .

* 1976 – Vizita de prietenie în Bulgaria a lui Nicolae Ceaușescu.

* 1982 - Liderul mercenar “Colonelul Mad Mike” Hoare a fost găsit vinovat de deturnarea unui avion cu care a încercat sa patrunda în Seychelles pentru a da o lovitura de stat. El şi alţi şase bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi de confiscarea ilegala a unui avion, la aeroportul din Durban, in Africa de Sud. După un proces de patru luni şi jumătate, Curtea Supremă de Justiţie a statului Sud African Natal, aceştia sunt condamnati la termene de detentie variind intre 10 la 15 ani.

·       1990 - Proclamarea suveranităţii Republicii Belarus. Independenţa de stat este proclamată la 25 august 1991 şi se adoptă la 19 septembrie 1991 numele de Republica Belarus. Belarus, denumită oficial Republica Belarus, este o țară fără ieșire la mare, aflată în Europa de Est, vecină cu Rusia către nord-est, Ucraina către sud, Polonia către vest, și Lituania și Letonia către nord-vest. Capitala țării este Minsk; printre alte orașe mari se numără Brest, Hrodna, Gomel, Moghilău și Vitebsk (Vițebsk). Peste 40% dintre cei 207.600 km² sunt împăduriți, iar principalele sectoare economice sunt agricultura și industria prelucrătoare.

·      1990 - Parlamentul a decis ca “1 Decembrie” să devină Ziua Naţională a României.

Marcarea pentru prima data a Zilei Naţionale a României, la 1 Decembrie 1990; mulţime la Alba Iulia. Foto: (c) ILIE BUMBAC/ARHIVA ISTORICĂ AGERPRES

La 27 iulie 1990, Parlamentul României a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României, notează lucrarea “Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). “În cadrul lucrărilor din ziua de 27 iulie 1990. Adunarea Deputaţilor a luat în dezbatere un raport al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a acestei camere, prin care s-a propus următoarea nouă formulare a legii privind instituirea Zilei naţionale a României, şi anume: “Lege privind proclamarea Zilei Naţionale a României. Art. 1 – Se proclamă ’1 decembrie’ – Ziua Naţională a României; Art. 2 – Hotărârea Consiliului de miniştri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare naţională, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi se abrogă. Supusă votului, această nouă formulare a Legii privind proclamarea Zilei Naţionale a României a întrunit aprobarea unanimă şi aplauze îndelungi, din partea deputaţilor care s-au ridicat în picioare, fiind ‘singura care nu şi-a pierdut nici semnificaţia şi nici nu a fost estompată de alte evenimente din viaţa noastră politică’, după cum se sublinia în expunerea iniţială de motive asupra acestui proiect de lege“. (Ştire ROMPRES, Actualităţi interne, 27 iulie 1990).

·       1990: Citroen 2CV, poate cel mai celebru automobil franţuzesc, este fabricat pe 27 Iulie 1990 pentru ultima dată în Portugalia. De la debutul consemnat în 1948, în cei 42 de ani de existenţă s-au produs 5.114.959 unităţi, fără a primi îmbunătăţiri radicale. Citroen 2CV este echivalentul de maşină a poporului al germanului VW Beetle, italianului Fiat 500 sau britanicului Austin Mini. Totuşi dintre toate Citroen 2CV, al cărui nume vine de la "Deux Chevaux Vapeur", a dus austeritatea la rang de artă.

·       1996: O bombă a explodat la Jocurile Olimpice de la Atlanta (SUA); doi morți și 111 răniți.

·       2001 - Fostul preşedinte croat Franjo Tudjman, care a murit la 10 decembrie 1999, este menţionat în actul de acuzare, emis de Tribunalul Penal International pe numele generalului croat în retragere Ante Gotovina, ca participant la campania de persecutare a sârbilor din Krajina, în decursul conflictului sîrbo-croat din 1991-1995.

·       2002 - Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a votat în favoarea creării unui nou Minister federal însărcinat cu securitatea internă şi protejarea ţării împotriva atacurilor teroriste.

·       2006 - Cercetătorii americani de la Universitatea din Maryland au obţinut un vaccin împotriva sindromului respirator acut sever, boală declanşată în 2003 în Guangdong - China şi care s-a răspândit în întreaga lume, provocând moartea a peste opt mii de persoane.

* 2019 - Muntele Etna, din Sicilia, Italia, cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa, a erupt din nou.

Muntele Etna, cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa,a erupt din nou, Sicilia, Italia, 28 iulie 2019 – Foto: (c) Antonio Parrinello / REUTERS – preluat de pe www.agerpres.ro

Unul dintre cei mai activi vulcani din lume, Etna, a erupt din nou sâmbătă, 27 iulie, cu mii de turiști în jurul său. Situat pe insula Sicilia din Italia, în apropiere de orașele Messina și Catania, vulcanul Etna are înălțimea de 3.340 m, fiind cel mai înalt și cel mai activ vulcan din Europa. Un nor gros de cenușă și de materiale vulcanice au început să iasă dintr-un nou canal de erupție.

Nașteri

* 604: Fatimah bint Muhammad (/ˈfætəmə,ˈfɑːtiːˌmɑː/; arabă فاطمةفاطمة Fāṭimah;^{[pronunciation 1]} născuta 

(27 iulie 604(604-07-27) AD) ?) – a murit la 28 August 632) a fost cea mai mica fiica a Profetului Islamului (arabă نَـبِينَـبِي, Profetul) Muhammad și al Khadijei, prin urmare, membra a familiei lui Muhammad  Bayt (arabă بـيـتبـيـت, 'familiei'). Ea a fost soția lui 'Ali și mama lui Al-Hasan și Al-Husayn.^[4][5] Ea este obiectul iubirii si respectului tuturor Musulmanilor, intrucat ea a fost copilul cel mai apropiat de tatăl ei și l-a susținut în dificultățile sale, a fost susținătoarea și intretinatoarea iubitoare a propriilor sai copii si a sotului, și a fost singurul urmas al lui Mohamed care sa aiba copii baieti in viata trecuti de varsta copilariei, ai cărui descendenți sunt răspânditi în întreaga lume Islamică și sunt cunoscuti sub denumirea de Sayyid. Cea de-a 11-lea dinastie care a condus Egiptul în timpul Cruciadelor, Fatimizii, au sustinut ca sunt descendenti Fatimei.

Pentru Musulmani, Fatimah este un exemplu inspirational, iar numele Fatimah, este unul dintre cele mai populare nume de fete în întreaga lume Musulmană.^[6]

Fatimah este un caracter vital în religia islamică și este considerata un model de urmat pentru toate femeile Musulmane.^[7] Deși există controverse între diferite secte ale Islamului cu privire la rolul ei politic, ea este fiica lui Muhammad și este iubita de toți Musulmanii

Fatimah s-a născut în Mecca, Khadijei, prima dintre soțiile lui Mohammed. Există diferențe de opinie cu privire la data exactă a nașterii ei, dar perspectiva general acceptata este ca s-a născut cu cinci ani înainte de prima revelație Coranica, în timpul reconstruirii Kaabei în 605,^[9][10][11] deși acest lucru implică ca ea ar fi fost trecuta de 18 ani la momentul căsătoriei, ceea ce era neobișnuit în Arabia. Cu toate acestea, surse apartinand gruparii Shia celor Douasprezece, sustin ca s-a născut, fie doi sau cinci ani după primele revelatii coranice, dar aceasta cronologie ar implica ca mama ei sa fi fost de peste cincizeci de ani la momentul nașterii acesteia.

Fatimah a avut trei surori pe nume Zainab, Umm Kulthum, și Ruqayyah, precum și doi frați pe nume Tayyab și Qasim. În timp ce Sunniții cred ca Zainab, Ruqayyah, și Umm Kulthum sunt celelalte fiice a lui Muhammad, Șiiții cred că acestea au fost de fapt fiicele Halei, sora Khadijei, care au fost adoptate de către Muhammad și Khadijah la moartea acesteia. Un motiv puternic invocat de oamenii de stiinta Shi ' a pentru sustinerea acestei ipoteze este evenimentul (Mubahala) menționat în Coran, în care nu există nici o referință la vre-o alta prezenta feminina în afară de Fatimah, cu toate acestea Sunniții accepta că Muhammad a avut patru fiice toate de la Khadija.^[12]

Iranienii sărbătoresc nasterea Fatimei Zahra, zi care este, de asemenea desemnată in tara ca fiind Ziua Mamei.

Imediat după naștere, Fatimah a fost alaptata de mama sa și crescuta de către tatăl ei,^[20] contrar obiceiurilor locale unde nou-născuții erau trimisi la "doici" în satele din imprejur.^[21] Si-a petrecut tinereatea timpurie sub grija părinților ei în Mecca, în umbra persecutarii suferite de tatăl ei la mana Qurayshilor.

Evocând firea grijulie a Fatimei, un eveniment menționat în Enciclopedia Islamului de către Brill Online, aminteste de o intamplare petrecuta odată pe cand Muhammad isi facea rugaciunea în Kaaba, iar Amr ibn Hishām (Abu Jahl) și oamenii lui au turnat placenta de camila peste el, la care, Fatimah, auzind vestea, s-a grabit la tatăl ei și a șters mizeria, certand barbatii .^[14]

La moartea mamei ei, Fatimah a fost copleșita de tristete și ii era foarte greu să facă față durerii. Pentru a o consola, tatăl ei a informat-o despre primirea vestii de la îngerul Gabriel, precum careia Dumnezeu ar fi construit pentru ea un palat în paradis.

Muhammad căsătorind-o pe Fatimah cu Ali, așa cum este descris în Siyer-am Nebi

Mulți dintre însoțitorii lui Mohammed i-au cerut Fatimei mâna în căsătorie, inclusiv Abu Bakr și Umar. Muhammad i-a respins pe toti, spunând că așteaptă un semn pentru destinul ei. Ali, vărul lui Muhammad, de asemenea, a avut dorința de a se căsători cu Fatimah. Când s-a dus să-l vadă pe Muhammad, el nu si-a putut verbaliza intenția lui si a rămas tăcut. Muhammad a înțeles motivul venirii lui acolo și l-a determinat pe Ali sa confirme faptul că el a venit să ceara mana Fatimei în căsătorie. A sugerat că Ali ar avea un scut, care, dacă ar fi vândut, ar asigura suficienti bani pentru a plăti darul de nuntă (mahr). Muhammad i-a inaintat Fatimei propunea, la care ea a rămas tăcuta și nu a respins propunerea precum cele anterioare. Muhammad a luat aceasta ca pe un semn al afirmatiei și al consimțământuli.^[14]

Data reală a căsătoriei este neclara, dar cel mai probabil a avut loc în 623, cel de-al doilea an de hijra, deși unele surse spun că a fost în 622. Varsta Fatimei este raportata ca fiind 9 sau 19 (din cauza diferențelor de opinie cu privire la data exactă a nașterii ei, adică 605 sau 615) la data casatoriei, în timp ce Ali era între 21 și 25 de ani. Muhammad i-a spus lui Ali că i-a fost ordonat de către Dumnezeu să i-o dea pe fiica lui Fatimah în căsătorie.^[22][23] Muhammad i-a spus să Fatimei: "te-ai casatorit cu cel mai drag mie pentru familia mea." Ali și-a vândut scutul ca sa stranga banii necesari pentru nunta, precum i-a fost sugerat de către Muhammad. Cu toate Acestea, Uthman ibn Affan, caruia i-a fost vandut scutul, i l-a returnat lui Ali spunand ca este cadoul lui pentru nunta lui Ali și al Fatimei. Muhammad însuși a efectuat ceremonia de nunta și două dintre soțiile lui, Aisha și Umm Salama, au pregătit ospățul de nuntă cu curmale, smochine, oi și alte alimente donate de diverși membri ai comunitatii din Madina. Conform spuselor lui Hossein Nasr, căsătoria lor are o deosebită semnificație spirituală pentru toți Musulmanii, pentru că este văzut ca mariajul dintre cele mai inalte figuri sfinte de pe langa Muhammad. Mariajul lor a durat zece ani și s-a încheiat atunci când Fatimah a murit. Deși poliginia este permisă de Islam, Ali nu s-a căsătorit cu o altă femeie in timpul in care Fatima era în viață.

După căsătoria ei cu Ali, cei doi au dus o viață umilă în contrast cu surorile ei, care erau toate căsătorite cu persoane bogate. Ali și-a construit o casa, nu prea departe de resedinta lui Muhammad, în care a locuit cu Fatimah. Cu toate acestea, din cauza dorintei Fatimei de a fi mai aproape de tatăl ei, un Medin (Haritha bin al-Numan) le-a donat propria lui casa.

Timp de mai mulți ani după căsătorie, ea a făcut toata treaba de una singură. Umărul pe care a dus ulcioare de apă din fântână s-a umflat și mâna cu care ea a lucrat la morișca de pisare a porumbului a fost de multe ori acoperite cu bataturi.^[24] Fatimah a garantat ca va avea grijă de treburile casnice, ca va face aluatul, coace pâinea, și ca va face curat în casă; în schimb, Ali a garantat ca va avea grijă de munca din afara casei, precum colectarea lemnelor de foc, și aducerea mâncarii.^[25] Ali a lucrat la irigarea terenurilor altor persoane, prin scoaterea apei din fantani. Situatia lor au fost asemănătoare cu a multora dintre Musulmani timpului si s-a îmbunătățit doar după Bătălia de la Khaybar atunci când prada din Khaybar a fost distribuit printre cei săraci. Atunci când situația economica ale Musulmanilor a devenit mai buna, Fatimah a câștigat niște servitoare, dar le-a tratat ca pe membrii familiei și a impartit treburile casei cu ele.

O altă referire la simpla lor viață vine de la Tasbih-ul  Fatimei, o formula divina care a fost data pentru prima dată Fatimei atunci când ea a cerut tatalui ei o kaneez (servitoare) în scopul de a o ajuta cu treburile casnice. Tatăl ei a întrebat-o dacă ea ar dori un cadou în schimb care ar fi mai bun decât un servitor și care valorează mai mult decât orice pe lume. La incunviintarea acesteia, el i-a spus să recite la fiecare sfârșit de rugăciune Marea Exaltare, ( Dumnezeu este cel mai Mare ) Allahu Akbar  de 34 de ori, Declarația de Recunoștință Absoluta, ( Slava lui Dumnezeu ) Alhamdulillah de 33 ori, si Invocarea Gloriei Divine, ( Preamarit fie Dumnezeu ) Subhan'Allah de 33 de ori, în valoare totală de 100. Această rugăciune colectivă este numita Tasbih-ul Fatimei

Evenimentul Ahl al-Kisa semnifică o casnicie fericita. Un indiciu al relației lo speciale se găsește si în faptul că Ali nu s-a căsătorit cu o altă femeie pe toata durata vietii Fatimei. Unii Sunniți cred că Ali ar fi cerut fiica lui Abu Jahl în căsătorie, dar ca Muhammad nu i-a permis să se căsătorească cu ea pentru că ar supara-o pe Fatimah, deși acest punct de vedere este respins de către Musulmanii Șiiți și nu este considerat un hadith puternic de către mulți savanți Sunniți. Cele mai populare tre versiuni ale acestei tradiții sunt relatate de al-Miswar b. Makhrama, un companion a carui varsta era de aproximativ nouă ani la moartea lui Muhammad.^[28] Ali, cu toate acestea, nu s-a căsătorit in acest timp, contrar diferențelor de opinie printre unii Musulmani referitoare la propunerea sa pentru fiica lui Abu JahlAbu Jahl. Una dintre scrisorile lui Ali ofera de asemenea o comparatie pentru presupusa propunere. ^[29]

“

Fiintele umane au primit si vor primi perfectiunea prin intermediul nostru. Suprematia perpetua si superioritatea inerenta nu ne impiedica sa avem relatii cu alti oameni sau cu clanul vostru, si ne-am casatorit intre voi si am stabilit relatii de familie cu clanul vostru, chiar daca nu apartineti clasei noastre. Cum poti tu fi egalul nostru cand Profetul Cel Sfant apartine de noi iar Abu Jahl, cel mai mare inamic la Islamului era de printre voi...( Replica faimoasa scrisa de Ali catre Muawiya)

”

Contrar afirmatiilor Sunnite, în literatura Shia de specialitate există o serie de discursuri in care Ali neagă sa fi avut orice problemă cu soția sa. De exemplu, Ali a jurat lui Dumnezeu, " n-am făcut niciodata nimic care s-o supere pe Fatimah si nici ea nu m-a supărat vreodata."^[30]

Shia confirma ca Muhammad ar fi spus, "Fatimah este o parte din mine și oricine o jigneste, mă jignește pe mine", dar contextul raportării, cu referire la Ali este contestat, precum cita Abu Muhammad Ordoni în cartea sa: "Printre multele povești fabricate spuse împotriva lui Ali a fost si că el a i-ar fi cerut lui Abu Jahl (liderul necredincioșilor) pe fiica acestuia in casatorie. Când această veste a ajuns la Fatimah, s-a grabit la tatăl sau, care a aflat de falsitatea povestii."^[31]

Shia afirma că această declarație a fost folosita chiar de Fatimah, atunci când ea a vorbit cu Abu Bakr și ' Umar, sustinand ca ambii i-au displacut.

După Bătălia de la Uhud, Fatimah s-a îngrijit de rănile tatălui și ale soțului, si și-a asumat răspunderea să viziteze în mod regulat mormintele tuturor celor care au murit în luptă și să se roage pentru ei. Fatimah, împreună cu soțul ei, a fost, de asemenea, numita de către Abu Sufyan să intervină cu Muhammad în favoarea sa în timp ce încerca să reconcilieze încălcarea Tratatului de Hudaybiyyah. Abu Sufyan a cerut de asemenea Fatimei protectie atunci când s-a dus la Mecca care era sub ocupatie, dar la indemul tatalui sau, aceasta l-a refuzat.

Unele versete din Coran sunt asociate Fatimei si casei acesteia de catre exegezele clasice, deși ea nu este menționata cu numele. Potrivit lui J. D. McAuliffe, două dintre cele mai importante versete includ versetul de purificare, care este al 33-lea verset din sura al- ' Ahzab^[33] și cel de-al 61-lea verset din sura Al-i Imran.^[34][35] În primul vers, expresia "oamenii casei" (ahl al-bayt) este de obicei înțeleasa ca fiind referitoare la Muhammad, Fatimah, soțul ei, Ali și cei doi fii ai lor^{[de cine?]} (al-Tabari în exegeza sa, menționează, de asemenea, o tradiție care interpretează "oamenii casei", ca fiind nevestele lui Muhammad; pentru Ibn al-Jawzi, ordinea acestor opțiuni este inversată). Cel de-al doilea verset se referă la un episod în care Muhammad a propus o incercare reciproca de testare a juramintelor (Mubahala) unei delegații de Creștini. Fatimah, potrivit "ocaziei pentru revelația" acestui verset, a fost printre cei oferiti de Muhammad ca martori și garanți.

Exegeza musulmana a versetului Coranic 3:42, face legatura intre lauda Mariei, mama lui Isus, si Fatimah, bazată pe un citat atribuit lui Mohamed care listează cele mai remarcabile femei din toate timpurile ca fiind Maria, Asiya (soția lui Faraon), Khadija și Fatimah.

Timp de cele câteva luni in care a supraviețuit după moartea tatălui ei, Fatimah s-a aflat in centrul de dezbinare politica. Exista diferente legate de modalitatea in care evenimentele de inceput ale califatului ar fi cauzat schisma dintre Shia si Sunni.

Potrivit Sunniților majoritatea Musulmanilor l-ar fi favorizat pe Abu Bakr pe post de Calif după selecția pentru califat, in urma unei întâlniri cu în Saqifah la momentul mortii lui Muhammed; cand de fapt o parte a populației l-a sprijinit pe Fatimah, soțul lui Ali.

Istoricii Shia sustin ca Umar l-ar fi chemat pe Ali și oamenii lui să iasă și să-i jure credință lui Abu Bakr. Atunci când nu au dat curs chemarii, Umar s-a napustit inauntru, provocand ranirea Fatimei careia i s-au fracturat coastele, datorita presarii între ușă și perete, ceea ce a cauzat pierderea sarcinii cu Muhsin si ulterior decesul acesteia.^[36][37] O alta versiune Shia spune că Umar a trimis la casa Fatimei un grup de forta condus de către baiatul slujitor, Qunfud, cu ordinul de a-l aduce pe Ali la moschee. Ajungând la casa, Qunfud a solicitat permisiunea de a intra, la care a fost refuzat de către Ali, determinandu-l sa se intoarca la Abu Bakr și ' Umar și sa istoriseasca cele intamplate. Ulterior a fost instruit să meargă înapoi și daca este necesar, să intre în casă cu forța. Qunfud și oamenii lui au revenit, dar de această dată au fost refuzati de Fatimah, determinandu-l pe Qunfud să-și trimită oamenii înapoi la Abu Bakr și Umar pentru instrucțiuni suplimentare, care le-a spus să dea foc la casă, dacă este necesar, în scopul de a-l aduce pe Ali.

Shiitilor au convingerea ca ea a fost implicat în trei actiuni politice importante. În primul rând, după cucerirea Meccăi, ea a refuzat protejarea lui Abu Sufyan; în al doilea rând, după moartea lui Mohamed, a sustinut cauza lui Ali, s-a opus cu înverșunare in alegerea lui Abu Bakr, și a avut dispute violente cu el, si în special, cu Umar; în al Treilea rând, ea a depus o cerere pentru drepturile de proprietate ale tatalui ei și i-a contestat lui Abu Bakr refuzul categoric de cedare ale acestora, în special Fadak^[38] și o parte din prada de la din Khaybar

"Spre deosebire de ascetul care a renuntat la afacerile lumesti, atat sursele istorice cat si biografice despre Fatimah cea Stralucitoare,documenteaza participarea sa activa in viata privata si viata publica. Un eveniment deosebit este inregistrat in ambele istorisiri Shia si Sunni: disputa asupra pamantului primit la Fadak de catre Fatima de la tatal sau..cunoasterea drepturilor sale legale si dorinta pentru dreptate indica faptul ca a fost o femeie implicata in afacerile societatii".^[40] Dupa moartea tatalui, Fatima l-a abordat pe Abu Bakr si i-a cerut sa-i inmaneze partea ei de mostenire din averea lui Muhammad. Fatimah se astepta la pamantul de la Fadak (situat la 30 de mile (48 km) de Medina^[41]) si o portie din Khaybar sa-i fie transmisa drept mostenire. Cu toate acestea, Abu Bakr i-a respins cerinta citand o naratie in care Muhammad a sustinut ca profetii nu lasa in urma mostenire (prophets do not leave behind inheritance) si ca toate posesiunile acestora devin  donatie (sadaqah) de folosit pentru pomana. Fatimah s-a intristat la acest refuz prompt al lui Abu Bakr si nu i-a mai vorbit pana la moarte (desi unele surse Sunnite sustin ca s-ar fi impacat inainte sa moara). Shiiti dezbat faptul ca Fadak i s-ar fi dat Fatimei de catre Muhammad iar Abu Bakr a gresit prin faptul ca nu i-a permis sa-si insuseasca proprietatea.

Sunnitii cred ca Fatima si-a reconciliat diferentele cu Abu Bakr inainte de a muri, in timp ce Musulmanii Shia cred supararea a persistat.

Conform inregistrarilor Sunnite, Fatimah ar fi decedat ca rezultat al separarii de tatal ei iubit.^[42] Savantul Sufit Muzaffer Ozak scrie:^[43]

„Dupa ce Stapanul nostru a onorat Lumea De Dincolo, Fatimah n-a vrut nici sa manance nici sa bea si a uitat tot rasetul si toata bucuria. I s-a construit un apartament in care statea zi si noapte, plangandu-si inima dupa tatal sau preaiubit.”

 Dupa Pelerinajul de Bun Ramas,(the Farewell Pilgrimage,) Muhammad a chemat-o pe Fatimah si a informat-o ca va muri in curand, si ca ea va fi urmatoare din casa lui care va muri. Dupa decesul lui Muhammad ce a urmat, Fatimah a fost doborata de durere si a rămas asa pana ce si ea a murit dupa mai putin de sase luni, pe data de 10, Jumada al-awwal (conform Fatimid-ului).

Si-a petrecut timpul suspinand si lacrimand si nu exista nimic care sa-i indeparteze tristetea. Imediat cum termina treburile casei si dupa ce-si ingrijea sotul Ali, si cei doi fii Hasan si Husayn, continua sa planga: "Oh, tatal meu preaiubit! Cui i-ai lasat-o pe Fatimah?" Mai putin de sase luni au decurs in maniera aceasta pana ce Fatimah slabise atat de mult incat nu mai era nimic ramas din ea decat piele si os.

Shiitii cred că Fatima a murit ca urmare a rănilor suferite după ce casa i-a fost percheziționata de către Umar ibn al-Khattab care este acuzat ca ar fi "amenință să dea foc la casă". Ușa a fost daramata din balamale de către unul dintre atacatori, trantind-o pe  Fatimah la pământ. Acest atac este declarat a-i fi fisurat coastele pe cand era însărcinată, cauzând-o să piarda sarcina. Potrivit traditiei Shiite, Muhammed i-a apărut într-un vis Fatimei și a informat-o că ea ar urma sa moara a doua zi. Fatimah l-a informat pe soțul ei Ali de moartea iminentă, și l-a rugat să nu permită asupritorilor să se implice în rugaciunea ceremoniala janazah (rugăciunea efectuată în congregație după moartea unui Musulman) sau sa ia parte la înmormântare.^[44]

Potrivit unor surse^[cine?], în dimineața zilei decesului ei, ea a făcut o baie, a imbracat haine noi și s-a intins în pat. Ea a cerut sa fie chemat Ali și l-a informat că timpul ei sa moara ese aproape. La auzul acestei știri, Ali a început să plângă, dar a fost consolat de Fatimah care i-a cerut să aiba grija de cei doi fii ai ei și s-o îngroape fără ceremonie. Este in continuare declarat că cei doi fii ai ei au fost primii membri ai familiei ce au aflata de moartea ei și imediat au pornit spre moschee sa-l informeze pe tatăl lor. La auzul veștii, Ali a lesinat. Cand si-a revenit a urmat dorințele Fatimei și a efectuat janazah. El a îngropat-o în timpul nopții pe 13 Jumada al-awwal 11 AH (632 AD), si facand trei morminte false pentru a fi sigur ca mormântul real nu va fi identificat. Cu el a fost familia lui și câțiva tovarăși apropiați.^[14] După moartea ei, Ali i-a urmat dorințele și a îngropat-o fără stirea oamenilor din Medina.

Lesley Hazleton descrie, de asemenea, decesul Fatimei, după cum urmează:^[45]

„Dar probabil ca cel mai dureros lucru in toate lunile care au urmat dupa ce si-a pierdut cel de-al treilea fiu, a fost exilarea pe care a suferit-o ca urmare al ordinului lui Abu Bakr pentru al forta pe Ali sa se conformeze. [...] Cand a stiut ca moartea este aproape, i-a cerut lui Ali o inmormantare clandestin [...] Abu Bakr urma sa nu fie informat de moartea ei, nu-i va fi data nici o sansa sa oficieze la inmormantarea acesteia.”

Shia celor Douasprezece, mai ales Iranienii, organizeaza ceremonii în fiecare an timp de 20 de zile în Jumada al-awwal, pentru a comemora aniversarea suferintei Fatimei. Bocitoarele marsaluiesc în procesiune pe străzi pentru a-și reafirma loialitatea față de idealurile Fatimei.

Locul de inmormantare al Fatimei este motiv de dezbatere între Musulmanii din diferite secte. Se spune că Ali ibn Abi Taleb si-a îngropat soția lui într-o locație necunoscută, pentru că a asa a fost decizia Fatimei.^[46] Conform Madelung-ului în Succesiunea lui Muhammad, înmormântare in secret a fost făcuta cu scopul de a evita prezența califului (Abu Bakr).  Diferite locatii au fost menționate ca fiind posibile locuri de înmormântare ale Fatimei dintre care unele sunt considerate a fi mai aproape de realitate. Al-Baqi', casa ei, și locatia dintre mormantul Profetul si minibarul lui sunt locurile posibile ale mormântului ei.

Dupa moartea Fatimei au rămas in viata cei doi fii ai săi, Hasan și Husayn, și două fiice, Zaynab și Umm Kulthum. Controverse înconjoară soarta celui de-al treilea fiu, Muhsin. Șiiții ^[48] unii cercetători Sunniti, cum ar fi ibn Abi l-Hadid ^[49]sustin că a pierdut sarcina în urma unui atac asupra casei sale de catre Abu Bakr și Umar, în timp ce alti Sunniții insista ca Muhsin a murit în copilărie, din cauze naturale.

Descendenții moderni ai lui Muhammad sunt descendenti exclusiv prin Fatimah, intrucat ea a fost singurul copil supraviețuitor al Muhammad (potrivit surselor Șiițe. Sunniți și unii Shiiti considera că Muhammad a avut 4 fete^[50]). Muhammad nu a avut fii care sa fi ajuns la maturitate.^[51]

Urmașii Fatimei sunt denumiti cu titlul onorific Sayyid (adică domnul sau domnule), Sharif (în sensul nobil), și respectati deopotriva de către Sunniți și Siiți, deși Shiitii aloca mai mult accent și valoarea pe distincție

·       1452: Ludovic Maria Sforza (de asemenea cunoscut sub numele de Ludovico il Moro;^[1] 27 iulie 1452 – 27 mai 1508), a fost Duce al Milano din 1489 până în 1500. Membru al familiei Sforza, el a fost al doilea fiu al lui Francesco Sforza. A fost renumit ca patron al lui Leonardo da Vinci și a altor artiști și în timpul domniei lui a avut loc etapa cea mai productivă a renașterii milaneze. El este, probabil, cel mai bine cunoscut ca omul care a comandat Cina cea de Taină.

Ludovico Sforza s-a născut la 27 iulie 1452, la Vigevano, situată astăzi în Lombardia. A fost al doilea fiu al lui Francesco I Sforza și a Biancăi Maria Visconti. Educația lui nu a fost limitată la studiul limbilor clasice. Sub tutela umanistului Francesco Filelfo, Ludovico a primit lecții de pictură, sculptură, litere dar a învățat și metode de guvernare și de război. Mai târziu, el l-a ajutat pe Leonardo la pictura cu pasteluri.

Când a murit tatăl său în 1466, a fost succedat de Galeazzo Maria, fiul său cel mare, fratele lui Ludovico. Galeazzo a domnit până la asasinarea lui în 1476, lăsând tronul fiului său în vârstă de șapte ani, Gian Galeazzo Sforza. A urmat o luptă amară pentru regență între mama băiatului, Bona de Savoia, și Ludovico care în 1481 a preluat controlul asupra guvernului din Milano, în ciuda încercărilor de a-l ține departe de putere. Pentru următorii 13 ani el a controlat Milano în calitate de regent.

Beatrice d'Este într-un portret de Giovanni Ambrogio de Predis și Leonardo da Vinci

În ianuarie 1491, el s-a căsătorit cu fiica cea mică a lui Ercole I d'Este, Beatrice d'Este (1475–1497). Fratele Beatricei, Alfonso d'Este, s-a căsătorit cu Anna Sforza, nepoata lui Ludovico. Leonardo da Vinci a orchestrat ceremonia de nuntă.

Prințesa în vârstă de 15 ani a fermecat repede curtea milaneză cu pofta ei de viață, râsul și chiar extravaganțele sale. Ea a făcut din castelul Sforza centrul unor festivaluri și baluri somptuoase. În plăcea compania filosofilor, a poeților, diplomaților și militarilor. Beatrice avea gusturi bune și se spune că sub influența ei, patronajul soțului ei față de artiști a devenit mai selectiv și Leonardo da Vinci și Donato Bramante au fost angajați la curte. Ea avea să devină mama lui Maximilian Sforza și a lui Francesco II Sforza, viitori Duci ai Milano.

Înainte și pe toată durata căsătoriei sale, Ludovico este cunoscut pentru a fi avut amante. Bernardina de Corradis a fost amanta lui din tinerețe care i-a dăruit o fiică, Bianca Giovanna. Copilul a fost legitimat și mai târziu s-a căsătorit cu Galeazzo Sanseverino în 1496. O altă favorită, Cecilia Gallerani, i-a născut un fiu numit Cesare, la 3 mai 1491, în același an în care s-a căsătorit cu Beatrice d'Este. Gallerani este identificată ca subiect al lucrării lui Leonardo da Vinci, Dama cu hermină - hermina era animalul heraldic al lui Ludovico il Moro. O altă metresă a fost Lucrezia Crivelli, care i-a născut un alt fiu nelegitim, Giovanni Paolo, născut în anul decesului Beatricei. Ludovico a avut al treilea fiu nelegitim, numit Sforza, care s-a născut în jurul anului 1484 și a murit la vârsta de 3 ani; mama copilului este necunoscută

În 1494, noul rege al Neapoli, Alfonso, s-a aliat cu Papa Alexandru al VI-lea, lucru care a reprezentat o amenințare pentru Milano. Ludovico a decis să se apere folosind ca aliată Franța, pe atunci condusă de puternicul Carol al VIII-lea. El a permis trupelor franceze să treacă prin Milano, astfel încât acestea ar fi putut ataca Napoli. Cu toate acestea, ambiția lui Carol nu s-a mulțumit cu Napoli ci și-a dorit și Milano. Regretând amarnic decizia sa, Ludovico a intrat apoi într-o alianță cu Maximilian I, Împărat Roman, oferindu-i în căsătorie pe nepoata lui, Bianca Sforza și de a primi, în schimb, investitură imperială a ducatului și aderarea la alianța împotriva Franței.

Gian Galeazzo, nepotul lui, a murit în condiții suspecte în 1495 și Ludovico și-a asumat titlul ducal și a primit coroana ducală de la nobilii milanezi la 22 octombrie. La 3 ianuarie 1497, ca urmare a unei nașteri dificile, soția lui Beatrice a murit. Ludovico a fost de neconsolat și întreaga curte a purtat doliu.

Ludovic Sforza

Duce de Milano

Date personale Născut 27 iulie 1452 Vigevano (astăzi Lombardia) Decedat 27 mai 1508 (55 de ani) castel din Loches Înmormântat Domul din Milano  Părinți Francesco I Sforza Bianca Maria Visconti[*]  Frați și surori Galeazzo Maria Sforza Ippolita Maria Sforza[*] Ascanio Sforza  Căsătorit cu Beatrice d'Este Copii Maximilian Sforza Francesco al II-lea Sforza Giovanni Paolo (nelegitim) Bianca Sforza (nelegitim) Ocupație om de stat  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Sforza Domnie Domnie 22 octombrie 1489 – 1500

·       1667: Johann Bernoulli (n. 27 iulie 1667 – d. 1 ianuarie 1748), cunoscut și caJean ori John, a fost unul din proeminenții matematicieni elvețieni din familia Bernoulli. A fost fratele mai mic al lui Jakob Bernoulli și tatăl lui Daniel Bernoulli, Johann II Bernoulli și Nicolaus II Bernoulli.

Este cunoscut pentru contribuțiile sale la dezvoltarea calculului infinitezimal.

A fost membru de onoare al Academiei de Științe din Sankt Petersburg, profesor la Universitatea din Groningen, apoi în 1705 a succedat pe fratele său, Jakob Bernoulli, la Universitatea din Basel, unde a avut ca studenți pe Leonhard Euler și Alexis-Claude Clairaut.

Johann Bernoulli a fost preocupat în special de teoria ecuațiilor diferențiale (care ulterior vor fi numite de tip Bernoulli), a contribuit la răspândirea calculului diferențial și integral și a introdus metoda de integrare a fracțiilor raționale.

A inițiat cercetări care au condus la apariția calculului variațional. A dat o largă utilizare factorului integrant, s-a ocupat de funcțiile exponențialesimple și iterante.

În mecanică și fizică, a formulat corect principiul deplasărilor virtuale, a susținut principiul conservării forțelor vii. În astronomie a elaborat o teorie despre maree.

Scrieri:

• Lectiones mathematicae de methodo integralium alisque (1742)
• Lectiones de calculo differentialium (1691 - 1692)
• Opera omnia (Lausanne, 1742), în patru volume.

Johann Bernoulli

Date personale Născut 27 iulie/6 august 1667[7][8][9][10]  Basel, Elveția[11][1]  Decedat 1 ianuarie 1748 (80 de ani)[7][8][9][10][12][1][13]  Basel, Elveția[14]  Părinți Nicholas Bernoulli[*]  Frați și surori Jakob Bernoulli[15] Nicolaus Bernoulli[*] Hieronymus Bernoulli[*]  Copii Nicolaus II Bernoulli Daniel Bernoulli[15] Johann II Bernoulli  Cetățenie  Elveția  Religie Calvinism[*]  Ocupație matematician fizician universitar[*] medic profesor universitar[*]  Activitate Rezidență Elveția   Domeniu matematică mecanică   Instituție Universitatea din Basel Universitatea din Groningen[*] Universitatea din Groningen[*][1]   Alma Mater Universitatea din Basel   Organizații Societatea Regală din Londra Academia de Științe din Berlin Academia de Științe din Sankt Petersburg[*] Academia Rusă de Științe   Conducător de doctorat Jakob Bernoulli[2] Jakob Bernoulli   Doctoranzi Leonhard Euler[3] Daniel Bernoulli[4] Johann Samuel König[*][5] Pierre Louis Maupertuis[6]   Premii Membru al Societății Regale[

·       1734: Sophie Philippine Élisabeth Justine de France,^[1] fille de France (27 iulie 1734 – 2 martie 1782) a fost prințesă de sânge a Franței. A fost al optulea copil și a șasea fiică a regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a soției lui Maria Leszczyńska. La început cunoscută sub numele Madame Sixième, mai târziua a devenit Madame Sophie.

Madame Sophie

Ducesă de Louvois

Sophie de Jean-Marc Nattier Date personale Nume la naștere Sophie Philippine Élisabeth Justine de France Născută 27 iulie 1734 Palatul Versailles, Franța Decedată 2 martie 1782 (47 de ani) Palatul Versailles, Franța Înmormântată Biserica Saint Denis, Franța Părinți Ludovic al XV-lea al Franței Maria Leszczyńska  Frați și surori Princess Thérèse of France[*] Prințesa Louise a Franței Prințesa Victoria a Franței Prințesa Louise-Marie a Franței Prințesa Louise-Élisabeth a Franței Marie Adélaïde a Franței Henriette-Anne a Franței Philippe, Duke of Anjou[*] Ludovic, Delfin al Franței (1729–1765) Charles de Vintimille[*]  Cetățenie  Franța  Religie Biserica Catolică  Ocupație maică  Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Bourbon

* 1765: Ducesa Frederica de Württemberg (germană Friederike Elisabeth Amalie Auguste von Württemberg; 27 iulie 1765 – 24 noiembrie 1785) a fost fiica Ducelui Frederic al II-lea de Württemberg și a soției acestuia, Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt.

Frederica s-a născut la 27 iulie 1765 la Treptow an der Rega ca al șaptelea copil și a doua fiică a Ducelui Frederic al II-lea de Württembergși a soției acestuia, Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt.^[1]Printre frații ei se includ: Frederic I de Württemberg, Sophie Dorothea, împărăteasă a Rusiei și Elisabeta, Arhiducesă de Austria.

Bunicii paterni au fost Karl Alexander, Duce de Württemberg și Maria Augusta de Thurn și Taxis. Bunicii materni au fost Frederick Wilhelm de Brandenburg-Schwedt și Prințesa Sophia Dorothea a Prusiei, sora lui Frederic cel Mare.

La 6 iunie 1781, Frederica s-a căsătorit cu Prințul Petru Frederic de Holstein-Gottorp.^[1] Căsătoria a fost menită să consolideze relațiile dintre Rusia și Württemberg (sora Fredericăi s-a căsătorit cu Pavel I al Rusiei, un membru al Casei de Holstein-Gottorp). Ei au avut doi fii: Augustus (născut în 1783) și Georg (născut în 1784).

La vârsta de 20 de ani, Frederica a murit în urma complicațiilor unui avort, la Viena, la 24 noiembrie 1785.^[1] Soțul ei nu s-a mai recăsătorit. El i-a succedat vărului său Wilhelm ca Mare Duce de Oldenburg în 1823, la mulți ani după moartea Fredericăi.

Ducesa Frederica

Date personale Nume la naștere germană Friederike Elisabeth Amalie Auguste Născută 27 iulie 1765 Trzebiatów, Brandenburg Decedată 24 noiembrie 1785 (20 de ani) Viena, Austria Înmormântată Oldenburg  Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer)  Părinți Frederic al II-lea Eugene, Duce de Württemberg Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt  Frați și surori Sophie Dorothea de Württemberg Elisabeta de Württemberg Frederic I de Württemberg Ducele Louis de Württemberg Eugen de Württemberg Alexandru de Württemberg Duke William Frederick Philip of Württemberg[*] Duke Ferdinand Frederick Augustus of Württemberg[*] Johann Georg Sontheim[*] Heinrich Friedrich Karl of Württemberg[*]  Căsătorită cu Petru I, Mare Duce de Oldenburg Copii Augustus, Mare Duce de Oldenburg Ducele Georg de Oldenburg Cetățenie  Germania  Religie Luteranism Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri ducesă[*] Familie nobiliară Casa de Württemberg (prin naștere) Casa de Holstein-Gottorp (prin căsătorie)

·       1773: Luisa a celor Două Sicilii (27 iulie 1773 - 19 septembrie 1802) a fost Prințesă a celor Două Sicilii și soția celui de-al 3-lea Mare Duce de Toscana, Ferdinand.

Soțul ei Ferdinand

Luisa Maria Amelia Teresa di Napoli e Sicilia s-a născut la Palatul Regal din Neapole. Tatăl ei era viitorul rege Ferdinand I al celor Două Siciliiiar mama, născută Arhiducesa Maria Carolina de Austria, era sora Mariei Antoneta. Bunicii paterni erau Carol al III-lea al Spaniei și soția lui saxonă Maria Amalia; bunicii materni erau Francisc I, Împărat romano-german și Maria Tereza a Austriei. A fost unul din cei optsprezece copii, din care au supraviețuit șapte.

La 15 august 1790, s-a căsătorit cu vărul ei primar, Arhiducele Ferdinand de Austria. Ceremonia de nuntă a avut loc la Florența, capitala Marelui Ducat al Toscanei pe care soțul ei începuse să-l conducă încă de la începutul anului. Soțul ei a condus Marele Ducat până în 1801, când prin Tratatul de la Aranjuez, a fost forțat de Napoleon să facă loc Regatului Etruriei.

Cuplul a plecat în exil la Viena, capitala Imperiului austriac care era condus de fratele mai mare al Arhiducelui, Francisc al II-lea.

Maria Luisa a murit la naștere anul următor, la Palatul Imperial Hofburg din Viena; prințesa a fost înmormântată în cripta imperială. Soțul ei a mai trăit 23 de ani iar în 1814 și-a recuperat titlul de Toscana după ce acesta a fost deținut de Elisa Bonaparte. S-a recăsătorit la 6 mai 1821 cu Prințesa Maria Ferdinanda a Saxoniei.

Luisa

Mare Ducesă de Toscana

Luisa Maria de Joseph Dorffmeister, 1797 Date personale Nume la naștere Luisa Maria Amelia Teresa di Napoli e Sicilia Născută 27 iulie 1773 Neapole, Italia Decedată 19 septembrie 1802 (29 de ani) Palatul Hofburg, Viena, Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană Înmormântată Cripta Capucinilor din Viena  Cauza decesului sindrom puerperal[*]  Părinți Ferdinand I al celor Două Sicilii Maria Carolina a Austriei  Frați și surori Maria Anna of Naples and Sicily[*] Maria Clotilde of Naples and Sicily[*] Maria Teresa a celor Două Sicilii Maria Isabelle of Naples and Sicily[*] Maria Amalia a celor Două Sicilii Prințesa Maria Antonia de Neapole și Sicilia Maria Christina a celor Două Sicilii Maria Henrietta of Naples and Sicily[*] Francisc I al celor Două Sicilii Carlo, Duke of Calabria[*] Prince Gennaro of Naples and Sicily[*] Prince Giuseppe of Naples and Sicily[*] Prince Alberto of Naples and Sicily[*] Leopold, Prinț de Salerno  Căsătorită cu Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana Copii Arhiducesa Caroline Arhiducele Francis Leopold Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana Arhiducesa Maria Louisa Josepha Maria Theresa, regină a Sardiniei Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri duce prințesă Familie nobiliară Casa de Bourbon Casa de Habsburg-Lorena

·  1777 - S-a născut poetul scotian Thomas Campbell; (d. 1844).

Thomas Campbell (27 July 1777 – 15 June 1844) was a Scottish poet chiefly remembered for his sentimental poetry dealing especially with human affairs – foto – en.wikipedia.org

·       1818: S-a născut (15/27 iulie) Iosif Naniescu, mitropolit al Moldovei. În 1831, unchiul său ierodiaconul Teofilact  îl aduce la Mănăstirea Sfântul Spiridon ca să învețe carte. La 23 Ianuarie 1835, este călugărit sub numele de Iosif. În 1863, este egumen la Mănăstirea din București. În anii 1864 – 1870, arhimandritul Iosif Naniescu a fost profesor de religie la gimnaziul „Gheorghe Lazăr” și la liceul „Matei Basarab” din Capitală. În anii 1870 – 1871, a fost director la Seminarul Central. La 23 aprilie 1872 arhimandritul Iosif Naniescu este hirotonit arhiereu, iar în ianuarie 1873 este numit episcop de Argeș. La 10 iunie 1875 este ales mitropolit al Moldovei , iar la 6 iulie același an este instalat la Iasi. A  fost din 1888, membru de onoare al Academiei Române. A decedat la Iasi, la 26 ianuarie 1902.

·       1824: S-a nascut  Alexandre Dumas fiul, romancier şi dramaturg francez; romanul “Dama cu camelii” i–a adus celebritatea, inspirând şi libretul cunoscutei opere de G. Verdi, “Traviata”; (d.27.11.1895).

·       1831: Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (rusă Великий князь Николай Николаевич) (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878.

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei și Marea Ducesă Alexandra Petrovna.

Nicolai Nicolaievici s-a căsătorit cu verișoara sa Marea Ducesă Alexandra Petrovna, Prințesa Alexandra de Oldenburg (1838–1900), a cărei bunică paternă era fiica împăratului Pavel I. Nunta a avut loc la St.Petersburg la 6 februarie 1856. Alexandra era simplă iar cuplul a aflat curând că cei doi au forte puțin în comun. Au avut doi copii:

• Marele Duce Nicolai Nicolaevici cel Tânăr (1856–1929)
• Marele Duce Petru Nicolaevici (1864–1931)

Mariajul a avut probleme de la început iar patru ani mai târziu, Nicolai a început o relație permanentă cu Ecaterina Chislova, balerină la Teatrul Krasnoye Selo. Relația a fost deschisă iar cei doi au avut împreună cinci copii:

• Olga Nicolaevna Nicolaeva (1868–1950) c. Prințul Michael Cantacuzene
• Vladimir Nicolaevici Nicolaev (1873–1942)
• Catherine Nicolaevna Nicolaeva (1874–1940)
• Nicholas Nicolaevici Nicolaev (1875–1902)
• Galina Nicolaevna Nicolaeva (1877–1878)

Marele Duce a încercat să schimbe clasa nobiliară a amantei sale și a copiilor nelegitimi și să preia numele de Nicolaiev. Țarul Alexandru al II-lea a ignorat aventura fratelui său însă l-a sfătuit să fie discret.

Nicolai Nicolaievici era la Cannes cu cei doi fii ai săi când fratele său Alexandru al II-lea a fost asasinat; s-a întors imediat în Rusia în martie 1881. Urcarea pe tronul Rusiei a nepotului său, Alexandru al III-lea a marcat începutul declinului Marelui Duce. Alexandru al III-lea nu avea nici o simpatie pentru unchiul său iar Nicolai Nicolaievici n-a putut avea nici o influență asupra nepotului său.

Autoritatea lui a suferit și mai mult atunci când a fost implicat în frauduloase rechizițiile militare. Când Marele Duce a încercat să-și explice acțiunile el a atacat public oficiali guvernamentali și comandanți militari și, în cele din urmă, a fost înlăturat din postul său. Alexandru al III-lea a criticat aventurile extraconjugale ale unchiului său.

Marele Duce Nicolai Nicolaievici

Date personale Nume la naștere Nicolai Nicholaevici Romanov Născut 27 iulie 1831 Tsarskoye Selo Decedat 13 aprilie 1891 (59 de ani) Alupka, Crimeea Înmormântat Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg  Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer)  Părinți Nicolae I al Rusiei Charlotte a Prusiei  Frați și surori Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei Marea Ducesă Olga Nikolaevna Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei Grand Duchess Elizabeth Nicholaevna of Russia[*] Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei Alexandru al II-lea al Rusiei  Căsătorit cu Alexandra de Oldenburg Copii Marele Duce Nicolai Nicolaevici Marele Duce Petru Nicolaevici Cetățenie  Imperiul Rus  Ocupație personal militar[*]  Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

·       1835: S-a născut Giosue Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1906 (m. 16 feb 1907). Giosuè Carducci (n. 27 iulie 1835 Valdicastello (Toscana) – d. 16 februarie 1907 Bologna) poet, prozator și eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1906, a fost o figură literară influentă a timpului său.
Motivația Juriului Nobel
„nu numai luând în considerație adânca lui cunoaștere și cercetările critice dar, înainte de orice, ca omagiu pentru energia creatoare, prospețimea stilului și forța lirică tipice capodoperelor sale poetice”

·       1848: Loránd Eötvös, fizician maghiar (d. 1919)

·       1848: Friedrich Ernst Dorn, fizician german (d. 1916)

* 1867: 

Enrique Granados (1867-1916)

Enrique Granados (n. 27 iulie 1867, Lérida (lângă Barcelona), Spania - d. 24 martie 1916) a fost un compozitor spaniol.

Talentatul compozitor spaniol Enrique Granados a fost continuatorul operei spaniole a lui Isaac Albéniz. Granados este cel care a inființat Academia de Muzică din Barcelona. A dus o intensă viață componistică și interpretativă. A compus mult pentru pian, folosind tehnica descriptivă și elemente iberice pregnante.

Fascinat de picturile lui Francisco de Goya, Granados a compus în 1911 suita pentru pian „Goyescas” (o serie de 6 tablouri muzicale, grupate câte trei) (mai târziu, în 1916, orchestrate pentru opera "Goyescas" prezentată în premieră la New York). Ritmurile de jota și fandango alternează cu melodii de atmosferă nostalgică și cu ritmuri care amintesc de chitară.

A scris în total muzică pentru 4 opere: „Maria del Carmen”, „Picarol”, „Liliana” și „Goyescas”.

A murit în condiții tragice (împreună cu soția sa și cu toți pasagerii) la 24.03.1916, în urma scufundării vasului francez de pasageri „Sussex” (torpilat din greșeală de un submarin german, în timpul primului război mondial), la traversarea Canalului Mânecii între Folkestone (Anglia) la Dieppe (Franța). Corpul său nu a mai fost găsit.

Punctele culminante ale lucrărilor sale rămân (probabil) „Rondella Aragonesa” (din „Dansul Spaniol nr.6”) și „Intermezzo” din opera „Goyescas”.

Creații:

• 12 „Danzas españolas” (1890) pentru pian (in 4 volume); cuprind: Vol. 1: Galante, Orientale, Fandango; Vol. 2: Villanesca; Andaluza; Rondella aragonesa; Vol. 3: Valenciana; Sardana; Romántica; Vol. 4: Melancólica; Arabesca; Bolero
• María del Carmen” (1898), operă
• Allegro de concierto” (1903)
• Escenas románticas” (1903) pentru pian, cuprinde: Mazurca; Berceuse; Allegretto; Mazurka; Allegro appassionato; Epílogo
• "Dante" (1908), poem simfonic
• "Tonadillas” (1910) pentru voce si pian. Cuprinde: Amor y odio; Callejeo; El majo discreto; El majo tímido; El mirar de la maja; El tra-la-la y el punteado; La maja de Goya; La Maja Dolorosa I, II y III; Ay majo de mi vida !, Oh muerte cruel !, De aquel majo amante; La currutacas modestas; Sí al retiro me llevas; El majo olvidado
• "Goyescas” (1911), suită pentru pian. Cuprinde: Los requiebros; Coloquio en la reja, dúo de amor; Quejas, o La maja y el ruiseñor; El amor y la muerte, balada; Epílogo, serenata del espectro
• "Bocetos” (1912); cuprinde: Despertar del cazador; El hada y el niño; Vals muy lento; La campana de la tarde
• "Colección de canciones amatorias” (1915), pentru voce si pian. Cuprinde: Descúbrase el secreto; Mañanica era; Mira que soy niña; Gracia mía; Iban al Pinar; No lloráis ojuelos
• "Goyescas”, operă, 1916 (premieră la New York) (de remarcat: „Intermezzo”-ul instrumental)
• 6 „Estudios expresivos”
• 6 „Piezas sobre cantos populares españoles”; cuprinde: Añoranza; Ecos de la parranda; Vascongada; Marcha oriental; Zambra; Zapateado
• "Madrigal” pentru violoncel și pian.

Enrique Granados

Date personale Nume la naștere Pantaleón Enrique Joaquín Granados Campiña  Născut 27 iulie 1867[2][3][4][5][6][7][8]  Lleida, Spania[9][10]  Decedat 24 martie 1916 (48 de ani)[2][3][4][5][6][7][8][11]  Canalul Mânecii, Regatul Unit[12][13]  Cauza decesului naufragiu (înec)  Căsătorit cu Amparo Gal Lloberas[*] (din 7 decembrie 1892)  Copii Enric Granados Gal[*] Eduard Granados Gal[*] Natalia Granados Gal[*] Soledad Granados Gal[*] Víctor Granados Gal[*] Paquito Granados Gal[*]  Cetățenie  Spania  Ocupație compozitor pianist muzician  Activitate Studii Conservatori Superior de Música del Liceu[*]   Gen muzical muzică clasică   Instrument(e) pian   Premii Order of Charles III[*] Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*][1] officier de l’Instruction publique[

·       1888: Prințul Oskar al Prusiei (Oskar Karl Gustav Adolf; 27 iulie 1888 – 27 ianuarie 1958) a fost al cincilea fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și a primei lui soții, Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

Prințul Oskar

Date personale Nume la naștere Oskar Karl Gustav Adolf Născut 27 iulie 1888 Potsdam, Prusia Decedat 27 ianuarie 1958 (69 de ani) Munchen, Bavaria Înmormântat Baden-Württemberg  Cauza decesului cancer la stomac  Părinți Wilhelm al II-lea al Germaniei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein  Frați și surori Prințesa Victoria Luise a Prusiei Prințul Adalbert al Prusiei Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei Prințul August Wilhelm al Prusiei Prințul Joachim al Prusiei Prințul Eitel Friedrich al Prusiei  Căsătorit cu Contesa Ina-Marie von Bassewitz Copii Prințul Oskar Prințul Burchard Prințesa Herzeleide Prințul Wilhelm-Karl Cetățenie  Germania  Ocupație soldat luptător în rezistență[*]  Apartenență nobiliară Titluri prinț Familie nobiliară Casa de Hohenzollern

·       1900: Knud, Prinț Ereditar al Danemarcei (Knud Christian Frederik Michael; 27 iulie 1900 – 14 iunie 1976), a fost al doilea fiu și cel mai mic copil al regelui Christian al X-lea al Danemarcei și al reginei Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin.

Din 1947 până în 1953, a fost moștenitor prezumptiv al fratelui său mai mare, Frederic al IX-lea, și urma să devină rege dacă nu s-ar fi modificat Actul Danez de Succesiune care l-a înlocuit în linia de succesiune cu nepoata lui, Margareta a II-a.

Prințul Knud

Prinț Ereditar al Danemarcei

Knud în 1935 Date personale Nume la naștere Knud Christian Frederik Michael Născut 27 iulie 1900 Palatul Sorgenfri, Copenhaga, Danemarca Decedat 14 iunie 1976 (75 de ani) Copenhaga, Danemarca Înmormântat Catedrala Roskilde Părinți Christian al X-lea al Danemarcei Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin  Frați și surori Frederic al IX-lea al Danemarcei  Căsătorit cu Prințesa Caroline-Mathilde a Danemarcei Copii Prințesa Elisabeta Contele Ingolf de Rosenborg Contele Christian de Rosenborg Cetățenie  Danemarca  Religie Church of Denmark[*]  Ocupație ofițer de marină[*]  Apartenență nobiliară Titluri Q1064520[*] Familie nobiliară Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg

* 1901: Sever Pop (n. 27 iulie 1901, Poiana Ilvei, comitatul Bistrița-Năsăud – d. 17 februarie 1961, Louvain, Belgia) a fost un lingvist român. În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române. Sever Pop s-a născut în data de 27 iulie 1901 la Poiana Ilvei, localitate aflată pe atunci în comitatul Bistrița-Năsăud.

A urmat Liceul Grăniceresc din Năsăud (1911-1919), apoi Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1919-1923). Obține titlul de doctor în filologie (1925). După o specializare în geografie lingvistică la Paris (1925-1927) a fost cooptat în colectivul de cercetare al Muzeului Limbii Române din Cluj. Între 1930 și 1937 a efectuat anchete lingvistice în 301 localități, cu un chestionar cuprinzând 2160 de poziții. Devine conferențiar de dialectologie la Universitatea din Cluj(1931), apoi profesor de limba română și dialectele ei la Universitatea din Cernăuți (1939) și la cea din București (1940). Director adjunct la Accademia di Romania din Roma (1941-1946). „Visiting Professor” (1948-1953), apoi profesor extraordinar la Universitatea Catolică din Louvain. În 1951 a fondat Le Centre international de Dialectologie générale de la Louvain, al cărui buletin este revista „Orbis”. Sub redacția sa au apărut din această publicație volumele I-IX (1952-1960). A organizat în 1960, la Louvain și Bruxelles, primul congres internațional de dialectologie generală.

A decedat la 17 februarie 1961 în orașul belgian Louvain.

Membru post-mortem al Academiei Române

Sever Pop
Date personale
Născut	27 iulie 1901 Poiana Ilvei, comitatul Bistrița-Năsăud, Austro-Ungaria
Decedat	17 februarie 1961, (60 de ani) Louvain, Belgia
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist
Activitate
Educație	Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj
Cunoscut pentru	Fondatorul Le Centre international de Dialectologie générale de la Louvain

* 1910: Julien Gracq (n. 27 iulie 1910 - d. 22 decembrie 2007) a fost un prozator și eseist francez.
Opera sa, bogată în simboluri și imagini, este marcată de influența suprarealismului. Romanele sale poetice, pe tema destinului irațional, imprevizibil, cu sugestii magico-fantastice, au o construcție echilibrată și un stil de mare virtuozitate artistică.
Scrieri:

• 1938: La castelul din Argol ("Au château d’Argol")
• 1945: Un frumos tenebros ("Un beau ténébreux")
• 1948: Regele pescar ("Le Roi pêcheur")
• 1948: André Breton, câteva aspecte legate de scriitor ("André Breton, quelques aspects de l’écrivain"), eseu
• 1949: Literatura pentru stomac ("La Littérature à l'estomac"), pamfletîndreptat împotriva comercializării actului creației
• 1951: Țărmul Sirtelor ("Le Rivage des Syrtes"), opera sa reprezentativă
• 1958: Un balcon în pădure ("Un balcon en forêt")
• 1961: Preferințe ("Préférences")

Julien Gracq

·       1917: Bourvil (numele real André Robert Raimbourg) (n. 27 iulie 1917 în Prétot-Vicquemare, departamentul Seine-Maritime – d. 23 septembrie1970 în Paris) a fost unul din marii actori și cântăreți francezi.
Filmografie:

• 1941 : Croisières sidérales
• 1945 : La Ferme du pendu
• 1946 : Pas si bête
• 1947 : Le Studio en folie
• 1947 : Par la fenêtre
• 1947 : Blanc comme neige
• 1948 : Le Cœur sur la main
• 1949 : Le Roi Pandore
• 1949 : Miquette et sa mère
• 1950 : Le Rosier de Madame Husson
• 1950 : Le Passe-muraille
• 1951 : Seul dans Paris
• 1952 : Le Trou normand
• 1952 : Cent francs par seconde
• 1953 : Cei trei muschetari
• 1954 : Si Versailles m'était conté ..., regia Sacha Guitry
• 1954 : Poisson d'avril (1954)
• 1954 : Cadet-Rousselle
• 1954 : Le Fil à la patte
• 1955 : Les Hussards
• 1956 : La Traversée de Paris
• 1956 : Le Chanteur de Mexico
• 1958 : Les Misérables, regia Jean-Paul Le Chanois
• 1958 : Le Miroir à deux faces
• 1958 : Sérénade au Texas
• 1958 : Un drôle de dimanche
• 1959 : Le Chemin des écoliers
• 1959 : Le Bossu
• 1959 : La Jument verte
• 1960 : Le Capitan
• 1960 : Fortunat
• 1961 : Tout l'or du monde
• 1961 : Le Tracassin ou les plaisirs de la ville
• 1962 : Les Culottes rouges
• 1962 : Les Bonnes Causes
• 1962 : The Longest Day
• 1962 : Tartarin de Tarascon
• 1962 : Un clair de lune à Maubeuge
• 1963 : Le Magot de Josepha
• 1963 : Un drôle de paroissien
• 1963 : La Cuisine au beurre
• 1964 : La Grande Frousse
• 1964 : Prostănacul (Le Corniaud), regia Gérard Oury
• 1965 : Guerre secrète
• 1965 : La Grosse Caisse
• 1965 : Les Grandes Gueules
• 1966 : La Grande Vadrouille, regia Gérard Oury
• 1966 : Trois enfants dans le désordre
• 1967 : Les Arnaud
• 1967 : Les Cracks
• 1968 : La Grande Lessive
• 1968 : Le Cerveau, regia Gérard Oury
• 1969 : Gonflés à bloc, regia Ken Annakin
• 1969 : Pomul de crăciun (L'Arbre de Noël), regia Terence Young
• 1969 : L'Étalon, regia Jean-Pierre Mocky
• 1970 : Cercul roșu, regia Jean-Pierre Melville
• 1970 : Le Mur de l'Atlantique , regia Marcel Camus

André Bourvil

André Bourvil in 1967 Date personale Nume la naștere André Robert Raimbourg  Născut 27 iulie 1917 Prétot-Vicquemare, Franța Decedat 23 septembrie 1970 (53 de ani) Paris, Franța Înmormântat Montainville[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (multiple myeloma[*])  Căsătorit cu Jeanne Lefrique (1943–1970) Copii Dominique Raimbourg[*] Philippe Raimbourg[*]  Naționalitate franceză Cetățenie  Franța  Ocupație actor, cântăreț, comic Activitate Ani de activitate 1941–1970

·       1921: Eugeniu Coșeriu (sau Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, județul interbelic Bălți, România, azi în Republica Moldova – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un lingvist român din exil^[11], membru de onoare al Academiei Române (din 1991)^[12]. Este fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen. Părinte a ceea ce azi se numește lingvistica integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.  A absolvit liceul "Ion Creangă" din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Tübingen. Mai multe generații de discipoli ai lui Eugen Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume.  Doctor în Filologie și Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume și a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogățirea metodologiei disciplinelor lingvistice.

Opera științifică a lui Eugen Coșeriu n-a cunoscut prea multe ediții în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză și alte limbi. Traducerea în românește a Lecțiilor de lingvistică generală a fost un eveniment reverberant în viața academică de la Chișinău și București. Lucrarea este una de referință în domeniu, apariția ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coșeriu, lingvistul Mircea Borcilă, „un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii științifice a marelui savant și de emancipare a teoriei lingvistice românești”, dat fiind că „în contextul numeroaselor cărți de același gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecții de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică și vastitatea orizontului investigațional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane și, nu în ultimul rând, prin limpezimea și claritatea cu care sunt înfățișate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic”.^[13]. Totuși, în mod evident, concepția coșeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care și l-au propus discipolii marelui filolog.

Eugen Coșeriu a menținut legături strânse cu mediul științific românesc și cu baștina, revenind deseori atât în satul său natal, cât și la București, Cluj, Chișinău. În calitate de om de știință nu a ezitat să-și susțină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicție cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de „purificare lingvistică” la care recurg autoritățile de la Chișinău, promovând ideea existenței unei limbi moldovenești, în cadrul conferinței științifice Unitatea limbii române - cu privire specială la Basarabia și Bucovina^[14], Eugen Coșeriu a reiterat opinia, pe care a susținut-o mereu, că „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

În comunicarea susținută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iași-Chișinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coșeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice și stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conține de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic și al arealului) a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor științifice comise de susținătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coșeriu în mod deosebit este menținerea acestei unități, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Științifică "Limba română și varietățile ei locale" (București, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: „limbă a culturii și limbă de stat este limba română pentru întreg spațiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independența Republicii Moldova ca stat, tot așa cum nu subminează independența Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoașterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor țări”, pentru că, le aduce aminte Coșeriu oponenților săi, „granițele politice nu au coincis și nici nu pot coincide cu cele lingvistice”.

Conform afirmației lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coșeriu a fost „cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al științelor omului”.^[15]

Eugen Coșeriu folosea în activitatea didactică și de cercetare mai multe limbi, schimbând cu ușurință limba în care ținea cursurile. Cât privește limba sa maternă, ordinea este următoarea: "Româna și italiana, apoi spaniola și germana (...). Depinde însă și de circumstanțe și de felul de texte: versuri scriu în română, proză am scris în italiană, iar studiile de lingvistică au fost elaborate în spaniolă, franceză și germană"  

OPERA LINGVISTICĂ (SELECTIVĂ)

• Teoría del lenguaje y lingüística general, Madrid, 1973.
• Sincronía, diacronía e historia, Madrid, 1973 (trad. în română: Sincronie, diacronie și istorie, București, 1997).
• Principios de semántica estructural, Madrid, 1978.
• El hombre y su lenguaje, Madrid, 1977.
• Tradición y novedad en la ciencia del languaje, Madrid, 1977.
• Gramática y semántica universales, Madrid, 1978.
• Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu și Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă.
• Lecții de lingvistică generală, Chișinău, Editura ARC, 2000.
• Limbaj și politică, în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 5, 1996, Institutul de Lingvistică și Institutul de Istorie și Teorie Literară ale Academiei de Științe a Moldovei, 1996.
• Latinitatea orientală, în culegerea Limba română este patria mea. Studii. Comunicări. Documente, Chișinău, 1996, p. 15-31.
• Unitatea limbii române - planuri și criterii, ibidem, p. 205-121.  

  Eugen Coșeriu
  Date personale
  Născut	27 iulie 1921[5][6][7][8][9]  Mihăileni, raionul Rîșcani, Moldova
  Decedat	7 septembrie 2002 (81 de ani)[5][6][8][9]  Tübingen, Germania[10]
  Cetățenie	România
  Etnie	români
  Ocupație	lingvist filolog[*] profesor universitar[*] romanist filozof
  Activitate
  Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Universitatea Sapienza din Roma
  Organizație	Universitatea din Tübingen
  Influențat de	Antonino Pagliaro[*]
  Premii	Ordinul Republicii honorary doctor of the University of Madrid Complutense[*] (1991) honorary doctor of the University of Padua[*][1] Grand Cross of the Civil Order of Alfonso X the Wise[*] (1999) honorary doctorate of the University of Vigo[*] (1993)[2] honorary doctorate of the University of Salamanca[*] (1994)[3] doctor honoris causa al Universității din Las Palmas, Gran Canaria[*] (2003)[4] honorary doctorate of the Autonomous University of Madrid[*]
  Profesor pentru	Adolfo Elizaincín[*]
  Membru de onoare al Academiei Române

·       1925: S-a născut  poetul şi traducătorul Marcel Gafton; (m. 1987).

* 1928: Joseph Kittinger (n. 27 iulie 1928) este un fost ofițer al aviației Statelor Unite. A rămas celebru pentru misiunea Excelsior III când a făcut, la 16 august 1960, cea mai înaltă săritură cu parașuta. Joe Kittinger a sărit de la o înălțime de peste 31 de kilometri, mai exact 31,330 metri. El a urcat la această înălțime cu ajutorul unui balon cu aer cald.

Căpitanul Joseph W. Kittinger a căzut liber timp de 4 minute și 49 de secunde, înainte de a deschide parașuta principală deasupa statului american New Mexico. Înainte de a deschide parașuta principală, căderea a fost stabilizată cu ajutorul unei pânze de 6 metri pentru a preveni o eventuală rotație fatală.

În timpul căderii libere, Joseph Kittinger a ajuns la o posibilă viteză de 1149 km/h în aerul rarificat de la mare altitudine. Pentru protecția la temperaturile de sub 0° Joseph Kittinger a purtat un costum special multistrat care să reziste și la presiunea atmosferică.

Prin acest salt, în 1960, Joseph Kittinger a dovedit că omul poate supraviețui unei căderi din stratosferă.

Recordul de înălțime deținut de Joseph Kittinger a fost doborât de Felix Baumgartner la 14 Octombrie 2012, când austriacul a sărit de la înălțimea record de 36.576 de metri, tot deasupra statului american New Mexico. Coborârea lui Baumgartner cu parașuta a durat aproximativ 8 minute și a atins viteza de 1349 km/h, depășind viteza sunetului^[

Joseph Kittinger

Colonelul Joseph W. Kittinger II, USAF (în imagine este căpitan)

·       1929 - S-a născut Harvey Fuqua, vocalist american (Moongloves, Spinners).
* 1929: Jack Higgins este principalul pseudonim literar al lui Harry Patterson(n. 27 iulie 1929, Newcastle upon Tyne, Anglia), cunoscut ca un important scriitor de thriller de englez.

A scris peste șaizeci de romane, cele mai multe din ele thrillere. Primul său succes a fost The Eagle Has Landed (Vulturul a aterizat) (1975).

·       1930: S-a născut la Ilişeşti, Suceava  prozatorul, poetul şi dramaturgul Gheorghe Scripcă; (d. 5 ianuarie 2002, Bucureşti). A absolvit Facultatea de Filologie la Iaşi în anul 1954. In 1954 Uniunea Scriitorilor i-a decernat premiul pentru poezie. A scris piese de teatru pentru copii şi scenarii pentru spectacole cu actori, cu păpuşi şi marionete si a facut  traduceri şi adaptări din limba bulgară. În perioada 1955 – 1959 a fost lector universitar la Conservator, Institutul de Arte Plastice şi Institutul de Teatru din Bucureşti. Între anii 1959 – 1960 a fost redactor la Editura Tineretului, apoi, (1961 – 1962) la „Revista Sindicatelor”. Între 1963 – 1990 a lucrat ca redactor la Televiziunea Română şi Radiodifuziune. După pensionare, din 1990 până in 2002, a colaborat cu publicaţia „Meridianul Românesc” din S.U.A.

* 1930: Ludmila Alioșina (sau Alioșin^[1]; n. 27 iulie 1930, Novorosiisk, Federația Rusă) este o cântăreață de operă moldoveancă (mezzo-soprană).

Și-a făcut studiile între anii 1954–1959 la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (AMTAP, pe atunci Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”) cu profesorii B. Miliutin, T. Gurtovoi, P. Alexeev. A urmat apoi Institutul de Limbi Străine din Stavropol.

Din 1957 activează ca și coristă, apoi ca solistă la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, predând și ore de canto la Conservatorul de Stat „Gavriil Musicescu”. A interpretat peste 120 de roluri, printre care:

• Polina în Dama de pică de P. Ceaikovski
• Kneaghina în Vrăjitoarea de P. Ceaikovski
• Adalgisa în Norma de V. Bellini
• Carmen în Carmen de G. Bizet
• Comisarul în Tragedia optimistă de A. Holminov
• Olga în Eroica baladă de A. Stârcea
• Taisia în Serghei Lazo de D. Herschfeld
• ș.a.

Din 1988 regizează spectacole de operă pentru copii, evoluează în concerte de cameră, recitaluri de romanțe. Este conferențiar universitar la catedra de canto academic la AMTAP, cu titlul onorific „Maestru în arte”.^[1]

A fost premiată cu distincția de Artistă Emerită a RSSM în 1974 și cu ordinul Artistă a Poporului din RSSM în 1980.

* 1930: Valentin Mândâcanu (n. 27 iulie 1930, Mihăileni - d. 29 octombrie 2012)^[1] a fost un filolog, lingvist, traducător și publicist din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 1990-1994.^[2]

Valentin Mândâcanu este unul din cei 278 de semnatari ai Declarațieide Independență a Republicii Moldova  Valentin Mândâcanu s-a născut pe 27 iulie 1930, în satul Mihăileni, județul Bălți, Regatul României. Fiul lui Roman Mândâcanu, directorul școlii unde a învățat lingvistul de notorietate mondială Eugen Coșeriu. A terminat trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, după care, în 1944, se refugiază cu părinții peste Prut, la Craiova. După absolvirea Institutului Pedagogic din Chișinău, devine profesor la Școala Pedagogică din Călărași. În 1966 este angajat redactor-stilizator la revista „Moldova”.

A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967). Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenția Telegrafică a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii.^{[necesită citare]}

Volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit” (1979, 1987) s-a dovedit extrem de oportun în munca de promovare și cultivare a limbii române în Basarabia.^{[necesită citare]} A mai editat cărțile „Între acasă și acasă” (2000) și „Spărturi în gheața tăcerii” (2008).

Valentin Mândâcanu este cunoscut de către toată lumea, înainte de toate, ca un luptător înflăcărat pentru limba română și revenirea la alfabetul latin. În 1988, el a publicat în nr. 4 al revistei „Nistru” eseul-manifest „Veșmântul ființei noastre”^[4], care a avut o largă rezonanță și a declanșat o adevărată mișcare socială pentru revenirea la grafia latină.

În 1996 a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”.^[5]

În 2009 a devenit cetățean de onoare al Chișinăului.^[6]

În 2010 Valentin Mândâcanu a fost decorat de Președintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu cu „Ordinul Republicii”, pentru merite deosebite în afirmarea adevărului științific și a valorilor spirituale naționale și pentru activitate literară și publicistică prodigioasă.^[7]

S-a stins din viață în dimineața zilei de 29 octombrie 2012, la vârsta de 82 de ani.  

Valentin Mândâcanu
Valentin Mândâcanu
Date personale
Născut	27 iulie 1930 Mihăileni, jud. Bălți,  Regatul României
Decedat	29 octombrie 2012 (82 de ani) Chișinău,  Republica Moldova
Părinți	Roman și Irina Mândâcanu
Copii	Emil Mândâcanu
Cetățenie	Moldova
Etnie	români
Ocupație	traducător, lingvist, publicist
Studii	Universitatea de Stat din Moldova
Note
Premii	Ordinul Republicii Medalia „Meritul Civic” Ordinul Gloria Muncii

·       1933 - S-a născut Nick Reynolds, vocalist şi chitarist american (The Kingston Trio).
* 1934: Marin Cristea (n. 27 iulie 1934, Pietrele, județul Giurgiu - d. 7 mai 2014, București) a fost un deputat român în legislatura 1996-2000, ales în județul Giurgiu pe listele partidului PDSR.

Fost jucător de rugby, a deținut funcția de președinte al Federației Române de Rugby în perioada 1985-1989

·       1937: S-a născut poetul, prozatorul şi traducătorul Pan Izverna (pseudonimul lui Pantelie Tărăbâc); (m. 30 noiembrie 2013).

·       1940: Pina Bausch, balerină și coregrafă germană (d. 2009)

·       1941: Mircea Druc, economist și politician român din Republica Moldova

·       1944 - S-a născut Bobbie Gentry (Roberta Streeter), cântăreaţă, chitaristă, pianistă, basistă şi compozitoare americană.
* 1945: Edmund Melson Clarke, Jr. (n. 27 iulie 1945) este un informaticianamerican, cunoscut pentru dezvoltarea conceptului de model checkingca metodă de verificare formală a proiectelor hardware și software. Împreună cu E. Allen Emerson și Joseph Sifakis, a primit în 2007Premiul Turing.

Edmund Melson Clarke, Jr.

·       1946: S-a nascut Alexandru Tocilescu, regizor de teatru si film (“Repetabila scenă a balconului”, “Amanţii însângeraţi”, “Oblomov”, “Poker”). Alexandru Tocilescu(n. 27 iulie 1946, București – d. 29 noiembrie 2011, București) a fost un regizor român de teatru și film. Este tatăl scriitorului Alex Tocilescu (n. 1977). În iulie 2011, Alexandru Tocilescu a devenit primul regizor român care a primit o stea pe Aleea Celebrităților din București.

·       1949 - S-a născut Maureen McGovern, cântăreaţă americană.
* 1949: Iulian Dămăcuș (n. 27 iulie 1949, Cătina, jud.Cluj) este un poet și prozator român.
A terminat Facultatea de Filologie. Părinții lui, Dămăcuș Grigore și Dămăcuș Anisia au fost țărani. A studiat la școala generală –din Cătina, apoi la Liceul Sărmașu, 1966-67, apoi a terminat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, 1974: Este profesor de limba franceză la școala generală Cătina până în 1993, apoi la liceele Ana Ipătescu și Petru Maior, Gherla, și în prezent predă la Liceul Teoretic ,,Ana Ipatescu din Gherla.
A debutat în presă cu Epigrame - 1987 în revista Urzica, București; Haiku 1992 în revista Haiku, nr. 5 -6, București, Poezie modernă - 2002 în revista francofonă La lettre de Jean –Hautepierre, Paris, 2002. Colaborări la diferite reviste: La lettre de Jean Hautepierre și L’ouvre boîte-Montmorency, Franța, Azami și Mainichi Daily News, Japonia, Haiku Novine, Jugoslavia, Poesis, Steaua, Tribuna, Haiku, Tomis,Orion, Orfeu, Sinteze literare, Poezia, Mișcarea literară, Vatra veche. A participat cu lucrări în diferite antologii: Antologia epigramei românești de pretutindeni , Antologia epigramei politice,Epigramiști români contemporani, Antologiile Cenaclului Octavian Goga, Cluj , Întâlnirile de la Nicula, Cartea mea fermecată, Scriitori gherleni, Vama literara, vol. 1, În antologii de haiku: Umbra libelulei, O sută de catarge, Luna în țăndări, dar și cu lucrari în antologii straine, Ich träume deinen Rhythmus, Germania , Anthology haiku competition, Japonia , Apus de soare/Coucher de soleil , Mondspuren,Sonnenpfade / Traces de lune, sentiers de soleil, (poeme), Franța-Germania, Le vacarme du temps de Noël, Franța, Antologia Il Convivio,Italia. Autor de prezentări de carte/ colaborari :Uleiul din candelă- Adrian Georgescu, Amurg sentimental, 2004, Generoasa lumină –Olimpia Brendea-Desliu, Adev. de Cluj, 2004, Descătusarea zăpezilor - Rodica Scutaru -Milaș, rev. Orasul, 3/2008, Cina cea fără de taină –Al.Florin Țene, Poezia, 1/2008,Jurcan par lui-meme, Vatra veche, 2010; A.Podaru, Ioana pentru totdeauna, cronică, Citadela,oct. 2011, Dan Rebreanu, Micile sirene, proză, rev. Orașul,3/2011, Livre d’or / UNESCO , 2008– Le plurilinguisme. A colaborat cu revista Vatra veche, Tg. Mureș și volumul de poezii Țara mea ( din care mai multe poezii au apărut în: Steaua, Poezia, Orient latin, Vatra veche).
A publicat volumele: Epigrame - Ed. All Design Studio,1998,Cluj, Bețivul – haiku, Ed. Ambasador,Tg. Mureș 1998 , Pânza de paianjen, Ed.Ambasador, Tg. Mureș, iar în 2oo3 ediția revăzută –Pânza de paianjen, Ed. Grinta , Cluj, Când singurătatea - senryu , Ed.Remus 2ooo, Cluj,E plin de petale paharul uitat…, haiku, antologie de autor, Ed. Napoca Star, 2011, Cj. Galeria cu tablouri – Ed. Grinta , poezie (română –franceză), Cluj, 2oo3, Viespar în orbite –Ed.Limes, poezie (bilingv), 2oo5, Cluj, Ochii albaștri ai bunicii - proză , Ed. Limes , 2005,Cluj, Triptice – poezie, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007, Dealul cu cătină, proză, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007, Sonia , Ed. Grinta, 2008, Cluj, Poezii, antologie de autor, Ed. Dacia, Cluj,2010., O lună albastră, Povestea lui B, Manierism și pitoresc în literatura sudului românesc, , Țara mea.  

Iulian Dămăcuș
Date personale
Născut	27 iulie 1949 Cătina
Naționalitate	română
Ocupație	prozator, poet
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	poezie
Specie literară	nuvelă, poezie,
Operă de debut	Epigrame - Ed. All Design Studio,1998,Cluj

* 1949: Gavril Mîrza (n. 27 iulie 1949, Cajvana, Suceava) este un politician român, senator în Parlamentul României în mandatele 2008-2012 și 2012-2016 din partea PSD Suceava^[1].

Născut în localitatea Cajvana, Mîrza a devenit, la 18 ani, profesor la școala din localitate.^[2] A intrat în politică, în Partidul Comunist Român, și a devenit, în 1970, secretar al Consiliului Popular Cajvana.^[2] Mîrza a promovat pe linie de partid și în 1980 a fost mutat, ca economist, la Direcția Județeană de Agricultură, acolo unde a devenit ulterior director.^[2] După Revoluție, Mîrza a intrat în FSN și a devenit, în 1992, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava.^[2] În 1996, Gavril Mîrza a devenit președinte al Consiliului Județean, iar din 2001 a preluat și conducerea filialei județene PSD

·       1950 - S-a născut Michael Vaughn, chitarist britanic (Paper Lace).
* 1951: Kazuo Saito (n. 27 iulie 1951) este un fost fotbalist japonez.
* 1953: Gheorghe Vidican (n. 27 iulie 1953, satul Petid, comuna Cociuba-Mare, județul Bihor) este un poet român contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara

A urmat Liceul Emanoil Gojdu din Oradea în perioada 1968-1972, apoi a urmat Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică a Universității din Oradea și masterul în Managementul și Ingineria Afacerilor.^[2]

Este referent cultural la Asociația Nevăzătorilor Bihor-Sălaj și din 2007 este redactor șef adjunct al revistei de cultură „Caietele Oradiei”.

A debutat în anul 1968 în culegerea de versuri a elevilor bihoreni „Mlădițe bihorene”, apărută sub îndrumarea poetului Alexandru Andrițoiu, debut consacrat prin apariția în Revista Familia în anul 1972. A publicat poezie și interviuri în majoritatea revistelor de cultură din țară.

Opera:

• Singurătatea candelabrului (ed. Cogito, Oradea, 1994).
• Utopia nisipului (Biblioteca revistei Familia, Oradea, 2003).
• Sărbători vulnerabile (Biblioteca revistei Familia, Oradea, 2003).
• Rigorile cercului (editura Axa, Botoșani, 2004).
• Tratatul de liniște (editura "Brumar”, Timișoara, 2006).
• Mansarda cu vitralii (editura “Brumar”, Timișoara, 2008).
• Genunchii Tamisei (editura “Brumar”, Timișoara, 2010).
• Ediție în Braille a volumului Tratatul de liniște (Bucuresti, 2010, Asociația Nevăzătorilor din România).
• Fluturi în tranșee (editura „Brumar”,Timișoara, 2011).^[3]
• Aspru sângele meu (editura „Brumar”, Timișoara, 2012).
• Forma obeză a foșnetului (editura "TIPOMOLDOVA”, Iași, 2013).
• Maltratatul de liniște (editura “Brumar”, Timișoara, 2013).
• Dimineața din pumni (editura “Aureo”, Oradea, 2014).
• Ochi hăituiți de trădare (Editura Cartea Românească, București, 2015).
• 3D (CFR Edizioni, Italia, 2015) antologie de autor romano-italiană.
• Incendiul din oglindă (editura "Aureo", Oradea, 2015).
• Urma lui Ulysses (editura "Junimea", Iași, 2016).^[4]
• Pivnita din horn (editura "Charmides", Bistrita, 2017)
• Fisura privirii (editura "Scoala Ardeleana", Cluj Napoca, 2017)

Gheorghe Vidican
Date personale
Născut	27 iulie 1953 (66 de ani) Petid, Cociuba-Mare, județul Bihor
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet

·       1953 - S-a născut Suzi Carr, vocalistă britanică (Will To Power).
* 1954. Philippe Alliot, (născut 27 iulie 1954), a fost un pilot francez de Formula 1.

·       1957 - S-a născut Mark Stanway, clăpar britanic (Magnum).
* 1964: Rex Robert Brown este un muzician și autor american, este cel mai bine cunoscut ca fiind basistul vechi al formației Pantera (1982 - 2003). Este un fost membru al trupei Down (2001 - 2011) și este în prezent basistul trupei Kill Devil Hill. El a lansat albumul său de debut solo Smoke on This pe 28 iulie 2017. Pentru prima dată în cariera lui Brown, albumul îl prezintă nu numai ca basist, ci și ca vocalist și chitarist.

Brown a scris o carte numită: "Official Truth 101 Proof", care a fost lansată în aprilie 2013. Cartea documentează formarea, cariera și desființarea trupei Pantera.

Rex Robert Brown s-a născut în data de 27 iulie 1964 în Graham, Texas, Statele Unite. Tatăl său a fost de 40 de ani când s-a născut Brown și a murit în 1971. El a fost crescut de mama și sora sa. Brown a fost pentru prima dată introdus în lumea muzicii prin bunica sa, care la învățat să cânte la pian când era copil, și l-a introdus în muzica ragtime și Scott Joplin. Brown a fost membru al trupei "Boy Scouts of America" ​​și a obținut rangul de "Eagle Scout". Brown a devenit fan al formației ZZ Top și Def Leppard ca tânăr și a început să cânte la bass de când avea 12 ani. El rămâne un fan al lui Black Sabbath, Led Zeppelin și punk hardcore.

Rex Brown

* 1965: José Luis Félix Chilavert González (n. 27 iulie 1965, în Luque, Paraguay) este un fost un jucător de fotbal de origine paraguayană, ce a activat pe postul de portar.
* 1969: Dacian Julien Cioloș (n. 27 iulie 1969, Zalău, România) este un politician român, de profesie inginer horticultor, care a deținut funcția de prim-ministru al României din noiembrie 2015 până în ianuarie 2017. Anterior, el a ocupat funcția de comisar european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală în cadrul Comisiei Europene între 2010 și 2014. În ianuarie 2019 a fost ales președinte al Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS).

Dacian Cioloș s-a născut pe 27 iulie 1969 în Zalău. O parte a copilăriei a petrecut-o la Pericei, comuna din care este originară mama sa.^[1]După absolvirea în 1987 a studiilor medii la Liceul Agricol din Șimleu Silvaniei, a urmat cursurile Facultății de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca(1989–1994), obținând diploma de inginer horticultor.^[2] A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea „Sisteme de producție și dezvoltare rurală” la École nationale supérieure agronomique din Rennes (1995–1996), beneficiind de o bursă guvernamentală franceză și un master științific în „Economia dezvoltării agricole, agroalimentare și rurale” la École nationale supérieure agronomique și Université Montpellier-I (1996–1997).^[3] Din 2000 este doctorand în economia dezvoltării agricole, agroalimentare și rurale la Institutul Național de Cercetări Agronomice din cadrul École nationale supérieure agronomique din Montpellier.^[3]

În perioada studenției a fost reprezentant al studenților în senatul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară și în consiliul de administrație al Facultății de Horticultură din Cluj-Napoca (1990–1995), coordonator al programului de stagii pentru studenții USAMV Cluj-Napoca în ferme agricole din Franța (1992–1995) și inițiator și membru fondator al asociației profesionale AGROECOLOGIA (1995).^[4] În anul 2000 a devenit membru al Grupului din Bruges, grup european independent de analize și propuneri privind politica agricolă comună a Uniunii Europene.^[5]

A urmat stagii practice totalizând 13 luni în ferme de agricultură ecologică sub egida Federației Regionale a Agricultorilor Ecologici din Bretania (1991–1996), studiind administrarea fermelor agricole familiale, principiile agriculturii durabile și organizarea interprofesională a agriculturii ecologice în Franța.^[4] A activat la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă din Paris-Montreuil (august–septembrie 1995), ocupându-se de pregătirea unui proiect de cooperare descentralizată Savoia–Argeș pentru dezvoltare rurală.^[4] A activat în calitate de inginer stagiar la Camera Județeană de Agricultură Aveyron(februarie–septembrie 1997), ocupându-se cu elaborarea lucrării de diplomă DAA „Analiza și evaluarea experienței de dezvoltare agricolă și rurală în Nord-Aveyron”

După absolvirea masteratului, Dacian Cioloș a lucrat ca agroeconomist stagiar la Comisia Europeană de la Bruxelles, în cadrul Diviziei de Dezvoltare Rurală a Direcției Generale de Agricultură (martie–iulie 1997, aprilie 1999), ocupându-se cu pregătirea programului SAPARD.^[4] În perioada martie 1998–octombrie 1999 a fost directorul Programului de dezvoltare rurală locală în Argeș, în cadrul cooperării descentralizare dintre Consiliul General Savoia și Consiliul Județean Argeș.^[4]Între noiembrie 1999 și decembrie 2001 a fost coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă și rurală la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă în cooperare cu Asociația Națională de Dezvoltare Agricolă.^[4]

Între anii 2002 și 2003 a lucrat la Comisia Europeană, Delegația CE în România, ca manager în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, SAPARD

Dacian Cioloș a intrat pe scena politică în ianuarie 2005 când a devenit consilier al ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European.^[4] Deși nu făcea parte din niciun partid politic, în perioada mai–octombrie 2007 a fost subsecretar de stat pentru Afaceri Europene

În 2000, Dacian Cioloș s-a căsătorit cu Valérie Villemin, o expertă în agricultură pe care a cunoscut-o în timpul studiilor în Franța.^[47] Cununia a avut loc în Pericei.^[1] Cuplul nu are copii. Cioloș are un frate mai mic, Sorin.^[1] Tatăl său a insistat asupra primului prenume, Dacian, în timp ce al doilea prenume, de origine franceză, vine de la Julien Sorel, protagonistul romanului Roșu și negru, o carte pe care mama sa a citit-o în timpul sarcinii.^[48] Cioloș este creștin-ortodox

Dacian Cioloș

Dacian Cioloș la Congresul PPE din octombrie 2012

* 1970: Nikolaj Coster-Waldau (n. 27 iulie 1970, Rudkøbing) este un actor danez, producător de film și scenarist. A absolvit Statens Teaterskoledin Copenhaga în 1993. În SUA, a jucat rolul detectivului John Amsterdam în scurtul serial Fox New Amsterdam, de asemenea rolul lui Frank Pike din serialul Fox din 2009 Virtuality. Din aprilie 2011, a devenit cunoscut la nivel internațional pentru interpretarea rolului lui Jaime Lannister din serialul HBO Urzeala tronurilor.

Nikolaj Coster-Waldau

Coster-Waldau în 2014 la San Diego Comic-Con International

·       1975: Dan Coman, poet român

* 1976: Șerban Axinte (n. 27 iulie 1976, Iași) este un autor român.

Șerban Axinte s-a născut la 27 iulie 1976, la Iași. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2002) și un master în Literatură comparată si Antropologie culturală (2004).

Actualmente, este cercetător știintific la Institutul de Filologie Româna „A. Philippide” din Iași, redactor al publicației cu profil academic „Philologica Jassyensia” și colaborator la mai multe reviste culturale, printre care „Cuvântul”, „Observator cultural” și „Tribuna”.

A fost secretar general de redacție al revistei culturale „Timpul” (2004-2007).

Semnează articole în Dicționarul general al literaturii române, vol. I-VI (coord. Eugen Simion, Editura Univers Enciclopedic, 2004-2007)

Volume:

• Starea balanței, poezie, Editura Eurocart, 1996
• Pragurile Apeiron, poezie, Editura OuTopos, 1999
• Lumea ți-a iesit așa cum ai vrut, poezie, Editura Vinea, 2006
• Gabriela Adameșteanu, Editura Tracus Arte, 2015  

  Șerban Axinte
  Date personale
  Născut	27 iulie 1976 (43 de ani) Iași
  Naționalitate	română
  Cetățenie	România
  Ocupație	autor
  Activitatea literară
  Operă de debut	„Starea balanței”

* 1976: Flavius Moldovan (n. 27 iulie 1976) este un fost jucător de fotbal român.

* 1977: Andrei Filimon (n. 27 iulie 1977, Constanța) este un jucător român de tenis de masă. Andrei Filimon este multiplu campion al României și dublu campion european la seniori în proba de dublu mixt. Cel mai înalt loc ocupat de Andrei Filimon în ierarhia mondială este locul 53, în 2008, an în care l-a învins pe campionul mondial en-titre, chinezul Wang Liqin.

Tatăl lui este reputatul antrenor de tenis de masă, Viorel Filimon^[1].

În prezent, Andrei Filimon este antrenorul echipei masculine de tenis de masă a României.

* 1977: Jonathan Rhys Meyers (n. 27 iulie 1977 cu numele de Jonathan Michael Francis O'Keeffe) este un actor și model irlandez. În anul 2004 a jucat în filmul Vanity Fair, o ecranizare a romanului Bâlciul deșertăciunilor scris de William Makepeace Thackeray. Este cunoscut pentru rolurile sale din filmele Velvet Goldmine, Bend It Like Beckham, Match Point și rolurile din seriale de televiziune: Elvis, cu care a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o miniserie și rolul Henric al VIII-lea din drama istorică Dinastia Tudorilor

Jonathan Rhys Meyers

Rhys Meyers la Londra la premiera filmului Misiune: Imposibilă III, 25 aprilie 2006

·       1978 - S-a născut scriitorul Sorin Stoica („Povestir cu înjurături”, Dincolo de frontiere”, „Cartea cu euri”) (m.06.01.2006).

* 1979: Sidney Rodrigue Noukpo Govou (Pronunție în franceză: /sidnɛ ɡɔvu/; n. 27 iulie 1979) este un fotbalist internațional francez de origini Benineze, care în prezent evoluează la clubul Monts d'Or Azergues Foot în Campionatul Franței amatori. Govou este un mijlocaș, extremă, însă ocazional joacă și ca atacant.

* 1979: Shannon Moore (n. 27 iulie 1979) este un wrestler american semnat de promoția WWE. În prezent este în rosterul Smack Down.

* 1980: Nicholas Theodore„Nick” Nemeth^[1](născut 27 iulie,1980 ), este un wrestler american profesionist care în prezent luptă sub numele de Dolph Ziggler^[2] în brand-ul Raw care aparține companiei WWE.El a deținut centura intercontinentală o vreme în Smackdown,apoi a debutat în Raw și a câștigat centura statelor unite.În 2012 la Money in the Bank,el câștigă valiza Money in the Bank pentru Titlul Mondial când dorește.

* 1981: Iordan Vălkov Todorov (bulgară Йордан Вълков Тодоров) (n. 27 iulie 1981) este un fotbalist bulgar care în prezent este legitimat la Wacker Neutraubling

* 1982: Ali Gerba (n. 27 iulie 1982) este un fotbalist canadian care evoluează la clubul Montreal Impact. Joacă pe postul de atacant.

* 1983: Andrei Tiberiu Maria (n. 27 iulie 1983, Pitești, România^[1]), cunoscut sub numele de scenă Smiley, este un cântăreț, compozitor, producător, prezentator și actor român, fost membru al trupei Simplu. Artistul a început și o carieră solo, iar în 2008 și-a lansat primul album: „În lipsa mea”.

Andrei s-a născut pe data de 27 iulie 1983 în Pitești, județul Argeș. Într-un interviu, acesta declara că în copilărie a fost un băiețel agitat, care nu putea sta locului o clipă. Totul a decurs „normal” până la vârsta de 10 ani, când plăcerea lui Andrei de a asculta muzică s-a transformat în plăcerea de a cânta.

CRBL avea să-i propună lui Andrei, în anul 2001, să facă parte din trupa Simplu, după ce inițial încercase să obțină un loc în formația Akcent. Smiley a dat proba la casa de discuri Roton, deși propunerea a venit din partea unui membru al trupei. Ca membru al formației, Andrei a fost nevoit să învețe să danseze, deoarece cântecele lor erau mereu însoțite de coregrafie. Datorită atitudinii sale joviale, Andrei a primit de la colegii de trupa porecla de „Smiley”, poreclă pe care o folosește în prezent ca nume de scenă.

De-a lungul timpului, Smiley a ajuns în atenția publicului, atât ca solist al trupei Simplu, dar și ca artist solo. Albumul său de debut („În lipsa mea”) a fost premiat cu un disc de aur și a primit distincția ''Best album'' la Romanian Music Awards, potrivit portalului de știri Ager Pres.

Alături de Simplu, Smiley a lansat cinci albume, toate premiate cu discuri de aur:^{[necesită citare]}Oare știi (2002), Zece (2004), RMX Simplu (2006), Simplu Best Of (2006), Oficial îmi merge bine (2006).

În 2008, Smiley și Simplu au câștigat premiul „Best show” pentru „Istoria Dansului”. Tot în același an, Smiley și-a lansat primul său album solo, În lipsa mea.

Primul single de pe album, „În lipsa mea”, a fost declarat „Best song” și i-a adus acestuia premiul de „Best solo artist”. În 2010 a lansat cel de-al doilea album din carieră, Plec pe Marte, pentru care a primit distincția „Best Pop Dance Album”.

În 2011, Smiley a lansat „Dream Girl”, cântecul care pentru 6 săptămâni consecutive

a ocupat primul loc în clasamentele muzicale. Tot în 2011, la Romanian Music Awards, Smiley a fost desemnat „Best Male” și „Best Pop” artist.

În 2012, artistul a lansat discul single, „Dead Man Walking”, care l-a transformat pe acesta în cel mai difuzat cântăreț la radio și televiziune, conform datelor furnizate de site-ul Mediaforest.ro. De asemenea, a lansat și „Cai verzi pe pereți”, împreună cu Alex Velea și Don Baxter.

Videoclipul piesei „Dead man walking” a fost o premieră mondială, Smiley devenind primul artist care folosește într-un clip elemente de realitate augmentată.^[2][3][4] Evenimentul de lansare a fost special și a avut loc în luna mai 2012 într-o sală de cinema, în prezența a peste 300 de persoane.^[5]

În iunie 2012, Smiley a câștigat premiile pentru „Best Producer” și „Best Website”, la gala Romanian Music Awards de la Craiova.

În 2013, Smiley a câștigat premiul ”MTV Europe Music Award for Best Romanian Act”

Smiley în 2012

Succesul ca artist pop i-a permis colaborarea cu numeroși artiști români, iar în 2009 și-a fondat propria casă de producție, HaHaHa Production. Ea corespunde mult cu numele de scena a artistului.

În 2016, proiectele susținute de Smiley sunt: Cabron, Sore, Radio Killer, Don Baxter, Feli, SHOT, Silviu Pașca, Paul Damixie și Jazzy Jo.

De asemenea, Smiley a mai produs șlagăre și pentru alți artiști români: Morandi, Puya, Delia, Wanda, Zero, Elena Gheorghe, CRBL, Anda Adam, Andreea Bănică, Mandinga, Loredana Groza, Andra, Corina, Cream, Emanuel. De asemenea, artistul a produs muzică pentru cântăreața de origine italiană In-Grid și pentru rapperul american Sway.

Filmografie:

Actor

• 2006: Meseriașii, în propriul său rol (1 episod, serial)
• 2007 – 2008: One Step Ahead, este Sebastian 'Seba' Novinski (26 episoade, serial)
• 2008: Un film simplu, este Smiley.
• 2011: Nașa, în rolul călugărului.
• 2014: Selfie, în rolul lui Pepenar 1.

Televiziune

• Românii au talent (co-prezentator)
• Vocea României (jurat în opt sezoane consecutive)
• Dansez Pentru Tine (concurent în sezonul 2 și 5)
• Fii o vedetă Disney Channel (jurat în 2010)

Smiley

Smiley în 2016 la concertul de 1 iunie la Arenele Romane

* 1983: Lorik Agim Cana (n. 27 iulie 1983, Pristina, Iugoslavia) este un fotbalistalbanez. Este de asemenea și căpitanul echipei naționale de fotbal a Albaniei.

* 1983: Susana Alimivna Jamaladinova (în ucraineană: Сусана Джамаладінова; în tătară: Susana Camaladinova; n. 27 august 1983), cunoscută sub numele său de scenă Jamala (în ucraineană: Джамала), este o cântăreață ucraineană de origine tătară și armeană.

Deși educația sa muzicală este de profil clasic, Jamala a ales să nu urmeze o carieră ca solistă de operă, preferând să experimenteze cu muzica jazz, soul sau funk. Pe parcursul carierei sale artistice, începută în 2001, Jamala a lansat patru albume de studio, care conțin piese înregistrate în engleză, ucraineană, rusă sau tătară. Ea a obținut notorietate în Ucraina după câștigarea concursului internațional dedicat tinerelor talente New Wave (2009).

În 2016 a fost selectată să reprezinte Ucraina la Concursul Muzical Eurovision, unde cântecul interpretat de ea, „1944”, care evocă deportarea tătarilor din Crimeea, a obținut marele trofeu, cu 534 de puncte.

Jamala în concert (2013)

Jamala interpretând piesa 1944 în semifinalele Eurovision 2016.

Jamala cu trofeul Eurovision 2016

* 1983: Goran Pandev (macedoneană Горан Пандев, născut 27 iulie 1983 în Strumica, Macedonia) este un jucător macedonean de fotbal, care evoluează pentru clubul italian Genoa CFC

* 1983: Christophe Roux (n. 27 iulie 1983, satul Verbier, Elveția) este un schior elvețian, care a concurat la Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver (2010) din partea Republicii Moldova. El este cetățean moldovean naturalizat.

* 1983: Jaka Štromajer (n. 27 iulie 1983, Domžale, Iugoslavia) este un fotbalistsloven care este în prezent liber de contract. De-a lungul carierei a evoluat la NK Domžale, FC Koper, NK Celje, NK Drava Ptuj, Pandurii dar și la Oțelul Galați.

* 1983: Iulia Lumânare (n. 27 iulie 1983, București) este o actriță română de scenă, voce și fIulia Lumânare a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie I.L. Caragiale, la secția actorie, în 2005.   

Filme

An	Titlul	Rol	Note
2009	Caravana cinematografică	Corina	Nominalizată - Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol secundar
2011	Jocul asasinilor	Maria Leonte
2013	Matei copil miner	Chelnerița
2013	Walking with the Enemy	Horthy's Secretary
2016	Vânătoare	Denisa
2017	Ana, mon amour	Simona
2017	Pororoca	Cristina	Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță în rol secundar
2018	Proiecte de trecut	Turica Bazan
2019	Cărturan	Director adjunct

În televiziune

An	Titlul	Rol	Canal	note_de_subsol
2006-2007	La urgență	Lili Stan	TVR1
2014	Rămâi cu mine	Eva Anghel	HBO

PREMII, RECUNOAȘTERE

În 2019, a primit Premiul Gopo pentru cel mai bun rol secundar feminin și premiul Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) pentru cel mai bun rol principal feminin.  

Iulia Lumânare
Date personale
Nume la naștere	Iulia Lumânare
Născut	27 iulie 1983 București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Premii Gopo
Cea mai bună actriță în rol secundar (2019)

* 1987: Marek Hamšík (născut 27 iulie 1987) este un jucător slovac de fotbal care joacă pentru clubul italian Napoli și pentru echipa națională a Slovaciei.

* 1987: Risa Yoshiki (n. 27 iulie 1987, Funabashi, Japonia) este un model glamour și o celebritate japoneză. Ea a început să cânte enka pentru doi ani, ea a devenit un model glamour cu DVD-ului "Koi" in anul 2004.

·       1990: Indiana Rose Evans (n. 27 iulie 1990) este o actriță și o cântǎreațǎ australiană , cel mai bine cunoscută pentru personajele Matilda Hunter în serialul „Home and Away” și Isabella "Bella" Hartley din spectacolul pentru copii „H2O - Adaugă apă”.
Indiana Evans a avut un interes în performanță de la vârsta de cinci ani , atunci când ea a făcut-o pentru familie și prieteni . La vârsta de șapte ani, părinții ei au înrolat-o la lecții de dans, care au început cu baletul și apoi au evoluat la jazz și la robinet. La vârsta de 10 ani, ea a avut un interes în instrumente muzicale și a început lecțiile de percuție, înainte de aderarea la o agenție. Pe parcursul primul ei an la agenție, ea s-a apucat de modeling și a participat la piese turnate pentru reclame TV . În 2001, ea a primit primul ei rol de funcționare într-un Asguard comercial. Înainte de a lucra pe Home and Away, Indiana Evans a început liceul la Școala de Arte Teatrale Newtown , dar a renunțat după două săptămâni ca să se concentreze pe cariera sa. Apoi , ea a luat un curs de corespondență până când a împlinit 15 ani.

Indiana Evans

Date personale Născută 27 iulie 1990 (29 de ani)  Sydney, Noul Wales de Sud, Australia Cetățenie  Australia  Ocupație Actriță, cântăreață, compozitoare Activitate Ani de activitate 2003 - prezent

* 1990: Gerek Meinhardt (n. 27 iulie 1990, San Francisco) este un scrimerolimpic american specializat pe floretă, laureat cu bronz la Campionatul Mondial de Scrimă din 2015 și vicecampion pe echipe în 2013.

* 1994: Patricia Maria Țig (n. 27 iulie 1994,^[1] Caransebeș, România) este o jucătoare profesionistă de tenis din România.