2. /9IULIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

Decese

·         1441: Jan van Eyck (n. circa 1390, Maaseyck - d. 9 iulie 1441, Brugge) a fost un pictor flamand din perioada târzie a Evului Mediu. El a jucat un rol decisiv în istoria picturii europene, în același timp și un remacabil inovator. După legenda lui Giorgio Vasari, pictura în ulei a fost inventată de renumitul pictor Jan van Eyck în anul 1410; acest fapt este contrariat astăzi, numai perfecționarea ei poate fi atribuită artistului flamand, aducând cu sine revoluționarea picturii universale. Opera sa l-a făcut celebru și în străinătate, în primul rând în Italia, acolo unde unui pictor străin nu îi era deloc ușor să obțină aprecieri și succese. Cât privește stilul său, van Eyck a ajuns la o perfecțiune incredibilă în desenul formelor, în redarea materialelor, precum și reprezentarea chipurilor omenești. Jan van Eyck este unul din fondatorii Școlii de artă Renașterea Nordică.

Din biografia lui Jan van Eyck lipsesc numeroase date. Nu se cunoaște cu exactitate nici data nașterii sale. Primul document în care se găsesc date referitoare la persoana sa datează din jurul anului 1422. Alături de numele său se află titlul de maestru, care se cuvenea doar pictorilor care au deja la activ câteva realizări. Pe acest lucru se bazează istoricii care susțin că artistul trebuie să se fi născut cu vreo 30 de ani mai înainte, adică prin anul 1390, probabil în Maaseyck, un orășel la nord de Maastricht, în provincia olandeză Limburg.

Nu cunoaștem lucrările din tinerețe ale lui Jan van Eyck. La început a fost ocupat cu activitatea de ilustrator, în rapidă dezvoltare, pe atunci, în Țările de Jos și în Franța. Lui i se atribuie realizarea câtorva din miniaturile "Orologiul Torinului" aflate în proprietatea ducelui de Berry și realizate, probabil, în 1424. Cunoștințele de bază în instrucția artistică și le-a însușit, probabil, în familie, mai exact de la fratele său mai mare, Hubert, un pictor "mult apreciat", după cum glăsuiește epitaful său.

Jan van Eyck a lucrat pentru familiile nobiliare, ca de pildă pentru ducele Ioan de Bavaria, care, în 1419, a preluat controlul asupra unor provincii aparținând Țărilor de Jos. Jan van Eyck era pictor oficial și, în același timp, "valet de chambre" al suveranului. Din octombrie 1422 până în septembrie 1424, artistul se ocupă de decorarea palatului ducal.

După moartea lui Ioan de Bavaria, van Eyck se mută la Brugge și din mai 1425 intră în serviciul ducelui de Burgundia, Filip al III-lea cel Bun. Începând cu anul 1426, din însărcinarea ducelei, efectuează câteva călătorii cu misiuni diplomatice în Spania și Portugalia, printre altele, cu scopul de găsi la curțile regale respective o soție pentru ducele Filip. Cu această ocazie van Eyck realizează două portrete ale prințesei pe care le va trimite ducelui împreună cu contractul de căsătorie.^[1]Tratativele sunt fructuoase și, în decembrie 1429, infanta Isabella, fiica regelui Juan I cel Mare al Portugaliei, sosește la Brugge și devine soția ducelui Filip. Între călătorii, van Eyck găsește timp pentru a lucra la "Altarul din Gent" al catedralei St. Bavo, cunoscut și cu numele de "Altarul mielului mistic", pe care îl termină după o muncă de zece ani, între anii 1422 - 1432, împreună cu fratele său Hubert.^[1]

• 

  „Altarul din Gent”
     
• 

  „Adam (detaliu)”
     
• 

  „Eva (detaliu)”
     
• 

  „Soţii Arnolfini”

Cam în aceeași perioadă, în 1433, van Eyck se căsătorește cu Margarethe, cu zece ani mai tânără decât el, părăsește curtea și se stabilește la Brugge. Au doi copii, un băiat și o fată, Lyevine, care devine călugăriță la mănăstirea Sf. Agneta din Maaseyck. Pictorul lucrează mai departe pentru Filip cel Bun și, probabil în 1436, pleacă într-o "misiune confidențială" la Praga.

În această perioadă, însă, se dedică mai mult artei. De la jumătatea anilor treizeci, când pictează foarte mult, datează unele dintre cele mai importante opere ale sale, printre care "Portretul soților Arnolfini" (1434) și "Madona cancelarului Rolin" (1435]).

"Soții Arnolfini" este, poate, cel mai cunoscut tablou al lui van Eyck. El înfățișează pe negustorul din Lucca, Giovanni Arnolfini, cu prilejul căsătoriei sale cu Giovanna Cenami. Tabloul constituie o excelentă ilustrare a ceea ce Panofsky a numit "simbolismul ascuns" al lui van Eyck. Într-adevăr, artistul flamand pictează cu atâta naturalețe personajele și obiectele legate de sfera sacrului, încât ele nu prezintă nicio deosebire față de oamenii și obiectele obișnuite.

Din punct de vedere pictural, trebuie evidențiat efectul deosebit produs de imaginea din oglindă și care, așa cum arată André Chastel, stârnește "senzația de miracol" și, totodată, "sparge rânduiala lucrurilor prin zugrăvirea figurilor miniaturale".

Madona cancelarului Rolin

"Madona cancelarului Rolin" îl înfățișează pe Nicolas Rolin, consilierul lui Filip cel Bun, cancelar al Burgundiei și Brabantului, îngenuchiat în fața copilului Iisus, pe care îl ține în brațe Madona așezată pe tron. Probabil, pictura a fost comandată de către fiul acestuia, pentru capela familiei.^[1] Unul dintre elementele cele mai originale ale tabloului este priveliștea orașului și peisajul care se desfășoară în fundal, printre două coloane splendide. Arta peisagisticii este aici însușită la perfecție, van Eyck zugrăvește realitățile orașului cu o minuțiozitate incredibilă: trecători pe străzi, figuri mici, vizibile totuși, pe pod, fragmente de clădiri etc. Lanțul muntos abia perceptibil în depărtare este în contrast cu cel de-al doilea plan al imaginii, unde într-o grădină luxuriantă, plină de flori, se plimbă păuni. Cu mâinile împreunate în semn de rugăciune, Nicolas Rolin stă îngenunchiat în fața Împărătesei Cerurilor primind binecuvântarea lui Hristos. Chipul cancelarului este cumpătat, serios și sobru; fruntea înaltă fiind dovada unei minți strălucitoare, voința puternică care-l animă fiind sugerată de o bărbie ascuțită. Prin alăturarea Madonei, chipul ei pare mai curând idealizat. Un înger ține o coroană bogată deasupra ei. Interiorul, pare a face parte din locuința cancelarului, unde, Fecioara Maria i se arată acestuia ca în fața unui om pios și respectabil. În planul secundar păunii sunt simbolul nemuririi, iar virtuțiile madonei sunt simbolizate prin grădina cu flori și trandafiri.^[1]

Magnificul peisaj al citadelei, aflat după colonadă, este asociat de către unii cercetători cu orașul belgian Liège. Prin itermediul unor geamuri, întregul peisaj este separat în trei fragmente distincte. În partea de lângă cancelar se văd câteva dealuri înverzite și șiruri de case. Lângă pruncul Isus și Fecioara Maria sunt reprezentate biserici. Două maluri sunt despărțite de către un râu, dar sunt unite de către un pod care simbolizează credința care îi apropie pe oameni de divinitate.^[1]

Ducele își exprimă recunoștința față de opera pictorului și, după moartea acestuia, survenită la Brugge, la 9 iulie 1441, i-a oferit văduvei artistului o importantă sumă de bani "în semn de recunoaștere a meritelor soțului și ca o expresie a comapasiunii pentru pierderea pe care ea și copiii au suferit".

Portretul soției sale Margarethe datează din 1439. Conform unei inscripții descoperite pe rama tabloului, soția artistului avea, pe vremea realizării portretului, circa 35 de ani.

Naturalismul lui van Eyck și atenția acordată celor mai mici detalii se reflectă, aparent paradoxal, și în picturile pe teme religioase. Figurilor lui, le este caracteristică liniștea desăvârșită dată de lipsa conflictelor interne. În tabloul "Madona canonicului van der Paele" (1436) van Eyck dă dovadă de o excepțională capacitate compozițională, obținută prin simetria consecventă pe care o păstrează în relația dintre personajele tabloului precum și în raportul dintre figuri și arhitectura din imagine. Tabloul se distinge printr-o uimitoare staticitate, toate mișcările par încremenite.

• 

  Portretul Margarethei(1439)
     
• 

  Madona canonicului van der Paele (1436)
     
• 

  Madonna Lucca (1436)
     
• 

  Sfântul Ieronim în atelier, (1441-1442)

Van Eyck a pictat numeroase Madone cu pruncul Iisus, dintre acestea una dintre cele mai frumoase este "Madonna Lucca". Tabloul - în prezent în Staldesches Kunstinsitut, Frankfurt - făcuse parte din colecția lui Carlo Luigi, duce de Lucca, de unde și denumirea sa. Spre deosebire de compoziții anterioare, în acest tablou atmosfera este mult mai pronunțat religioasă.

Tabloul "Sfântul Ieronim în atelier", descoperit relativ recent în 1925, datat 1442!, deci după moartea artistului, a creat probleme privind stabilirea paternității tabloului. După toate probabilitățile, van Eyck a început tabloul în 1441, fiind apoi terminat de unul din discipolii lui, probabil Petrus Christus. Demnă de atenție este partea de sus a tabloului, mai ales raftul cu cărțile în dezordine, unde se poate descoperi finețea liniaturii lui van Eyck.

Van Eyck nu este de fapt primul care utilizează tehnica picturii în ulei, în acea vreme încă necunoscută în Italia, dar este cel care o duce la perfecțiune; nici un artist al epocii nu-l poate întrece în acest domeniu. Culorile devin transparente și, deoarece uleiul se usucă încet, artstul își poate permite să finiseze mai minuțios detaliile. Compozițiile lui van Eyck sunt saturate de o lumină fină, și acest mod de a picta îl preia de la el artistul italian Piero della Francesca.

Opera lui Jan van Eyck va influența pictura din întreaga Europă, în special din Italia și Flandra. Entuziasmul italienilor este stârnit nu numai de tehnica artistului, ci și de realismul său deosebit; nu scapă atenției nici evlavia aparte ce poate fi sesezată în tablourile sale, o evlavie mai reținută decât religiozitatea idealizată a picturii italiene.

Jan van Eyck

„Bărbat cu turban roșu”, 1433, presupus a fi autoportret Date personale Născut 1390 Maaseyck Decedat 9 iulie 1441 (51 de ani) Brugge Înmormântat St. Donatian's Cathedral[*]  Frați și surori Hubert van Eyck[*]  Căsătorit cu Margareta van Eyck[*]  Naționalitate  flamand Cetățenie Țările de Jos de Sud  Religie Biserica Catolică  Ocupație pictor miniator[*]  Activitate Domeniu artistic Pictură Opere importante „Portretul soților Arnolfini” „Madona cancelarului Rolin”

* 1690: Maria Anna Victoria de Bavaria (28 noiembrie 1660, München - 20 aprilie 1690, Versailles), a fost Delfină a Franței. Era cunoscută și ca Delfina Victoria sau Marea Delfină. Numele complet era Maria Anna Christine Victoria von Wittelsbach. Este strămoașa Prințului Henri, Conte de Paris, pretendent orleanist la tronul Franței, a monarhilor: Juan Carlos I al Spaniei, Albert al II-lea al Belgiei, Henri, Mare Duce de Luxembourg și a pretendentului la tronul Italiei, Vittorio Emanuele, Prinț de Neapole.

Era fiica mai mare a lui Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și a soției sale Adelaide Henriette de Savoia. Bunicii materni erau Victor Amadeus I, Duce de Savoia și Christine Marie a Franței. Christine Marie era a doua fiică a lui Henric al IV-lea al Franței și a Mariei de Medici.

Născută la München în Germania de astăzi, Maria Anna a fost logodită cu Delfinul Franței în 1668, la vârsta de opt ani. S-a acordat o atenție specială educației ei; știa să vorbească câteva limbi străine: franceza, italiana, latina. S-a spus că a aștepta cu nerăbdare să devină Delfină a Franței. Maria Anna a fost foarte apropiată de mama ei care a murit în 1676.

Frații Mariei Ana erau: Violante de Bavaria, viitoarea soție a lui Ferdinando de' Medici și viitorul Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria.

Înainte de căsătoria cu Ludovic, a avut loc o ceremonie la München la 28 ianuarie 1680; cuplul s-a întâlnit pentru prima dată la 7 martie 1680 la Châlons-sur-Marne. A fost prima Delfină a Franței de la Maria Stuartcare s-a căsătorit cu Francisc al II-lea al Franței în 1558.

Maria Anna Christina Victoria de Bavaria, Delfină a Franței, în anul căsătoriei, 1680.

S-a căsătorit cu Ludovic, Monseigneur, fiul și moștenitorul lui Ludovic al XIV-lea al Franței, la 7 martie 1680 la Chalons-sur-Marne.

După căsătorie, a luat rangul soțului ei care era Fils de France (Fiu al Franței); formula de adresare la curte era Madame la Dauphine.

Când a ajuns în Franța, a făcut o impresie excelentă cu buna ei franceză. La întâmpinarea ei la Strasbourg atunci când lumea i s-a adresat în germană, ea i-a întrerupt spunând Messieurs, parlez-moi français !. (Un secol mai târziu, în același loc, o altă Delfină, austriacă de data asta, arhiducesa Maria Antoaneta a răspuns în același fel). Totuși, impresia generală asupra înfățișării ei nu era prea bună; a fost descrisă ca fiind "teribil de urâtă". Alții au spus că poate nu este o frumusețe însă are farmec personal.

De la sosirea în Franța, rangul său o situa pe poziția a doua de la Curte, după soacra sa, regina Maria Tereza a Spaniei. Regina a murit în iulie 1683 iar Maria Ana a devenit personajul feminin cel mai important, cu rangul cel mai mare din regat și a primit apartamentele reginei. Regele se aștepta să îndeplinească funcțiile primei doamne de la Curte însă starea sa de sănătate n-a lăsat-o să-și îndeplinească datoria.
Soțul ei a avut metrese iar ea a trăit izolată în apartamentele ei unde vorbea cu prietenii ei în germană, limbă pe care soțul ei n-o înțelegea. A fost apropiată de Elizabeth Charlotte, Prințesă Palatină, care era a doua soție a lui Filip, care era fratele mai mic al regelui Ludovic al XIV-lea.

A suferit pentru că nu era frumoasă la o Curte unde frumusețea era foarte importantă, lucru care a deprimat-o. A murit în 1690 și a fost înmormântată la biserica St Denis.

Copii:

NumePortretDateNoteLudovic al Franței
Delfin al Franței16 august1682 -
18 februarie 1712 (29 de ani)

Născut la Versailles, a deținut titlurile de Duce de Burgundia și Delfin al Franței; s-a căsătorit cu Marie-Adélaïde de Savoia iar fiul său a devenit rege al Franței sub numele Ludovic al XV-lea.Filip al Franței
Rege al Spaniei19 decembrie1683 -
9 iulie 1746 (62 de ani)

Născut la Versailles, a deținut titlul de Duce de Anjou; s-a căsătorit prima dată cu Maria Louisa de Savoia cu care a avut patru fii; a doua oară s-a căsătorit cu Elisabeta de Parma cu care a avut șapte copii. În 1724 a devenit rege al Spaniei.Charles al Franței
31 iulie1686 -
5 mai 1714 (27 de ani)

Născut la Versailles, a deținut titlul de Duce deBerry; s-a căsătorit cu verișoara sa primară Marie Louise Élisabeth de Orléans; au avut copii însă nu au supraviețuit vârstei de un an.

Marie Anne Victoire de Bavaria

Date personale Nume la naștere Maria Anna Christine Victoria Născută 28 noiembrie 1660 München, Bavaria Decedată 20 aprilie 1690 (29 de ani) Palatul Versailles, Franța Înmormântată Biserica Saint Denis, Franța Părinți Ferdinand Maria, Elector de Bavaria Prințesa Henriette Adelaide de Savoia  Frați și surori Ducesa Violante Beatrice de Bavaria Maximilian al II-lea Emanuel, Elector de Bavaria Joseph Clemens of Bavaria[*]  Căsătorită cu Ludovic, Delfin al Franței Copii Ludovic al Franței, Duce de Burgundia Filip al V-lea al Spaniei Charles, Duce de Berry Cetățenie  Germania  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri Prințesă de Bavaria Delfină a Franței Familie nobiliară Casa de Bourbon Casa de Wittelsbach Delfină a Franței Domnie 7 martie 1680 – 20 aprilie 1690 Predecesor Maria Stuart Succesor Marie-Adélaïde de Savoia Modifică date / text

·         1737: A murit Gian Gastone de’ Medici, Mare Duce de Toscana (n. 1671). Gian Gastone de’ Medici (Giovanni Battista Gastone; 24 mai 1671 – 9 iulie 1737) a fost al șaptelea și ultimul Mare Duce de Toscana al Casei de Medici. A fost al doilea fiu al lui Cosimo al III-lea de’ Medici, Mare Duce de Toscana și a soțiie lui, Marguerite Louise d’Orléans. Sora lui, Anna Maria Luisa de’ Medici, i-a aranjat căsătoria cu Anna Maria Franziska de Saxa-Lauenburg, în 1697. Din păcate, Gian Gastone și-a disprețuit soția, și ea pe el. Din căsătorie nu au rezultat urmași.

Gian Gastone

Date personale Nume la naștere Giovanni Battista Gastone de' Medici Născut 24 mai 1671 Palatul Pitti, Florența Decedat 9 iulie 1737 (66 de ani) Palatul Pitti, Florența Înmormântat Basilica of San Lorenzo[*]  Părinți Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana Marguerite Louise d'Orléans  Frați și surori Ferdinando de' Medici, Mare Prinț de Toscana Anna Maria Luisa de' Medici  Căsătorit cu Anna Maria Franziska de Saxa-Lauenburg Religie catolicism  Ocupație duce  Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Medici Mare Duce de Toscana Domnie 31 octombrie 1723 – 9 iulie 1737 Predecesor Cosimo al III-lea Succesor Francis Stephen de Lorena

·         1746: Filip al V-lea al Spaniei (spaniolă Felipe V, franceză Philippe; 19 decembrie 1683 – 9 iulie 1746) a fost Rege al Spaniei din 1 noiembrie 1700 până la 15 ianuarie 1724, când a abdicat în favoarea fiului său Louis, și din 6 septembrie 1724, când și-a asumat din nou tronul în urma decesului fiului său, până la moartea sa.

Înaintea domniei sale, Filip a ocupat un loc înalt în familia regală din Franța, ca nepot al regelui Ludovic al XIV-lea. Atunci când tronul Spaniei a devenit vacant în 1700, tatăl său, Louis, Marele Delfin, deținea cea mai puternică pretenție genealogică la coroana spaniolă. Cu toate acestea, din moment ce Marele Delfin și fratele mai mare al lui Filip, Louis, Duce de Burgundia, dețineau pozițiile 1 și 2 în linia de succesiune la tronul Franței, regele Carol al II-lea al Spaniei l-a numit pe Filip ca moștenitorul său.

Cum uniunea dintre Franța și Spania sub un singur monarh ar fi afectat echilibrul de putere în Europa, celelalte puteri europene ar fi putut lua măsuri pentru a preveni acest lucru. Filip a fost primul membru al Casei de Bourbon care a domnit în Spania. Suma celor două domnii ale lui a fost de 45 de ani și 21 zile, fiind cea mai lungă din istoria modernă spaniolă. 

Filip în 1686.

Filip s-a născut la Palatul Versailles^[1] în Franța; a fost al doilea fiu al lui Ludovic, le Grand Dauphin și a soției sale Maria Anna de Bavaria^[2], cunoscută drept Delfina Victoria. Era fratele mai mic al lui Ludovic, duce de Bourgogne și unchiul lui Ludovic al XV-lea al Franței. La naștere a fost numit Duce de Anjou și a fost botezat în 1687.

Bunicii materni au fost Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și Adelaide Henriette de Savoia. Fratele său mai mare, Ludovic al Franței, era al doilea în linia de succesiune la tronul Franței după tatăl său, Le Grand Dauphin. Ca fiu al Delfinului, era Petit fils de France, "Nepot al Franței".

Ca și frații săi l-a avut ca preceptor pe François Fénelon, arhiepiscop de Cambrai și pe Paul de Beauvilliers. La vârsta de 6 ani și-a pierdut mama. Mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit făcând o căsătorie morganatică cu Marie Emilie Thérèse de Joly de Choin în 1695. Ea n-a fost niciodată Delfină așa cum a fost mama lui Filip.

În 1697 fratele lui mai mare s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Adélaïde de Savoia, fiica lui Victor Amadeus II, Duce de Savoia și verișoara lui Filip, Anne Marie d'Orléans. Ducele și Ducesa de Savoia erau de asemenea părinții primei soții a lui Filip, Maria Luisa de Savoia.

O posibilă mireasă era Caroline de Ansbach care a refuzat însă pentru că nu dorea să renunțe la religia ei; mai târziu s-a căsătorit cu George al II-lea al Marii Britanii. O altă posibilă mireasă era mătușa lui Marie Anne de Bourbon, Prințesă Conti, fiica recunoscută a lui Ludovic al XIV-lea și a Louisei de La Vallière. Prințesa Conti a refuzat. În 1700 regele Spaniei Carol al II-lea a murit fără să lase moștenitori. Carol l-a numit succesor pe Filip, fiul de 16 ani al surorii sale Maria Tereza a Spaniei.^[2] La un posibil refuz, coroana ar fi revenit fratelui mai mic al lui Filip, Ducele de Berry sau arhiducelui Carol de Austria.^[2]

Ambii pretendenți, Filip și Carol de Austria, aveau drepturi legale la tronul Spaniei deoarece bunicul lui Filip, regele Ludovic al XIV-lea, și tatăl lui Carol, Leopold I, Împărat Roman, erau fii ai mătușilor lui Carol al II-lea al Spaniei, Anna de Austria și Maria Anna de Austria. Filip avea o poziție și mai bună deoarece bunica sa, Maria Tereza a Spaniei, și străbunica sa, Ana de Austria erau mai mari ca vârstă față de mama lui Leopold.

După o lungă reuniune de Consiliu unde Delfinul a vorbit în favoarea drepturilor fiului său, s-a căzut de acord că Filip ar trebui să obțină tronul cu condiția ca acesta și descendenții lui să renunțe la drepturile la tronul Franței.^[2] După ce Consiliul Regal a decis să accepte dorința lui Carol al II-lea al Spaniei și să-l accepte pe Filip ca rege al Spaniei, ambasadorul spaniol a fost chemat și i-a fost prezentat noul rege. Ambasadorul, împreună cu fiul său, a îngenuncheat în fața lui Filip și a ținut un discurs lung în limba spaniolă din care Filip nu a înțeles nimic, deși Ludovic al XIV-a a luat măsuri ca Filip să ia lecții de spaniolă începând cu acea zi.

Regele a favorizat comerțul Spaniei cu posesiunile sale americane. În timpul acestui comerț cu Atlanticul au apărut figuri importante ale istoriei navale a Spaniei, printre care Amaro Pargo. Monarhul a beneficiat în mod frecvent de privat în incursiunile sale comerciale și corsare.  

Prima căsătorie[modificare | modificare sursă]

La 2 noiembrie 1701 Filip s-a căsătorit cu Prințesa Maria Luisa Gabriela de Savoia care avea 13 ani, la alegerea bunicului său.^[4] A fost o ceremonie la Torino^[5] și alta la Versailles la 11 septembrie. Această căsătorie a dus la sfârșitul conflictului franco-savoiard din timpul Războiului de nouă ani.

• Infantele Ludovic-Felipe al Spaniei (25 august 1707–31 august 1724)
• Infantele Felipe al Spaniei (2 iulie 1709–18 iulie 1709).
• Infantele Felipe al Spaniei (7 iunie 1712–29 decembrie 1719).
• Infantele Ferdinand al Spaniei (23 septembrie 1713–10 august 1759).

• 

  Maria Luisa de Savoy
   
• 

  Infantele Ludovic
   
• 

  Infantele Ferdinand

A doua căsătorie[modificare | modificare sursă]

S-a căsătorit cu Elizabeth Farnese, Prințesă de Parma, (25 octombrie 1692–11 iulie 1766), la 24 decembrie 1714^[6], și au avut 7 copii:

• Infantele Carlos al Spaniei (20 ianuarie 1716 – 14 decembrie 1788).
• Infantele Francisco al Spaniei (21 martie 1717 – 21 aprilie 1717).
• Infanta Mariana Victoria a Spaniei (31 martie 1718 – 15 ianuarie 1781).
• Infantele Felipe al Spaniei (20 martie 1720 – 18 iulie 1765), fondatorul liniei Casa de Bourbon-Parma.
• Infanta Maria Teresa a Spaniei (11 iunie 1726 – 22 iulie 1746).
• Infantele Luis Antonio al Spaniei (25 iulie 1727 – 7 august 1785), cunoscut drept Cardinalul-Infante.
• Infanta Maria Antonieta a Spaniei (17 noiembrie 1729 – 19 septembrie 1785).

• 

  Infantele Carlos
   
• 

  Infantele Felipe
   
• 

  Infanta Maria Teresa
   
• 

  Infanta Maria Antonieta

Filip V
Date personale
Născut	19 decembrie 1683 Palatul Versailles, Franța
Decedat	9 iulie 1746 (62 de ani) Madrid, Spania
Înmormântat	Tomb of Philip V of Spain[*]
Cauza decesului	Accident vascular cerebral
Părinți	Ludovic, Delfin al Franței Maria Anna Victoria de Bavaria
Frați și surori	Ludovic, Delfin al Franței (1682-1712) Charles, Duce de Berry
Căsătorit cu	Maria Luisa de Savoia Elisabeta de Parma
Copii	Ludovic I al Spaniei Ferdinand al VI-lea al Spaniei Carol al III-lea al Spaniei Mariana Victoria, regină a Portugaliei Filip, Duce de Parma Maria Teresa, Delfină a Franței Infantele Luis, Conte de Chinchón Maria Antonia, regină a Sardiniei
Cetățenie	Regatul Franței  Regatul Spaniei[*]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Counts and dukes of anjou[*] rege al Spaniei
Familie nobiliară	Casa de Bourbon
Rege al Spaniei
Domnie	1 noiembrie 1700 – 14 ianuarie 1724
Predecesor	Carol II
Succesor	Ludovic I
Rege al Spaniei
Domnie	6 septembrie 1724 - 9 iulie 1746
Predecesor	Ludovic I
Succesor	Ferdinand VI

Cum uniunea dintre Franța și Spania sub un singur monarh ar fi afectat echilibrul de putere în Europa, celelalte puteri europene ar fi putut lua măsuri pentru a preveni acest lucru. Filip a fost primul membru al Casei de Bourbon care a domnit în Spania. Suma celor două domnii ale lui a fost de 45 de ani și 21 zile, fiind cea mai lungă din istoria modernă spaniolă.Înaintea domniei sale, Filip a ocupat un loc înalt în familia regală din Franța, ca nepot al regelui Ludovic al XIV-lea. Atunci când tronul Spaniei a devenit vacant în 1700, tatăl său, Louis, Marele Delfin, deținea cea mai puternică pretenție genealogică la coroana spaniolă. Cu toate acestea, din moment ce Marele Delfin și fratele mai mare al lui Filip, Louis, Duce de Burgundia, dețineau pozițiile 1 și 2 în linia de succesiune la tronul Franței, regele Carol al II-lea al Spaniei l-a numit pe Filip ca moștenitorul său.

Filip în 1686.

Filip s-a născut la Palatul Versailles^[1] în Franța; a fost al doilea fiu al lui Ludovic, le Grand Dauphin și a soției sale Maria Anna de Bavaria^[2], cunoscută drept Delfina Victoria. Era fratele mai mic al lui Ludovic, duce de Bourgogne și unchiul lui Ludovic al XV-lea al Franței. La naștere a fost numit Duce de Anjou și a fost botezat în 1687.

Bunicii materni au fost Ferdinand Maria, Elector de Bavaria și Adelaide Henriette de Savoia. Fratele său mai mare, Ludovic al Franței, era al doilea în linia de succesiune la tronul Franței după tatăl său, Le Grand Dauphin. Ca fiu al Delfinului, era Petit fils de France, "Nepot al Franței".

Ca și frații săi l-a avut ca preceptor pe François Fénelon, arhiepiscop de Cambrai și pe Paul de Beauvilliers. La vârsta de 6 ani și-a pierdut mama. Mai târziu, tatăl său s-a recăsătorit făcând o căsătorie morganatică cu Marie Emilie Thérèse de Joly de Choin în 1695. Ea n-a fost niciodată Delfină așa cum a fost mama lui Filip.

În 1697 fratele lui mai mare s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Adélaïde de Savoia, fiica lui Victor Amadeus II, Duce de Savoiași verișoara lui Filip, Anne Marie d'Orléans. Ducele și Ducesa de Savoia erau de asemenea părinții primei soții a lui Filip, Maria Luisa de Savoia.

O posibilă mireasă era Caroline de Ansbach care a refuzat însă pentru că nu dorea să renunțe la religia ei; mai târziu s-a căsătorit cu George al II-lea al Marii Britanii. O altă posibilă mireasă era mătușa lui Marie Anne de Bourbon, Prințesă Conti, fiica recunoscută a lui Ludovic al XIV-lea și a Louisei de La Vallière. Prințesa Conti a refuzat.

În 1700 regele Spaniei Carol al II-lea a murit fără să lase moștenitori. Carol l-a numit succesor pe Filip, fiul de 16 ani al surorii sale Maria Tereza a Spaniei.^[2] La un posibil refuz, coroana ar fi revenit fratelui mai mic al lui Filip, Ducele de Berry sau arhiducelui Carol de Austria.^[2]

Ambii pretendenți, Filip și Carol de Austria, aveau drepturi legale la tronul Spaniei deoarece bunicul lui Filip, regele Ludovic al XIV-lea, și tatăl lui Carol, Leopold I, Împărat Roman, erau fii ai mătușilor lui Carol al II-lea al Spaniei, Anna de Austria și Maria Anna de Austria. Filip avea o poziție și mai bună deoarece bunica sa, Maria Tereza a Spaniei, și străbunica sa, Ana de Austria erau mai mari ca vârstă față de mama lui Leopold.

După o lungă reuniune de Consiliu unde Delfinul a vorbit în favoarea drepturilor fiului său, s-a căzut de acord că Filip ar trebui să obțină tronul cu condiția ca acesta și descendenții lui să renunțe la drepturile la tronul Franței.^[2] După ce Consiliul Regal a decis să accepte dorința lui Carol al II-lea al Spaniei și să-l accepte pe Filip ca rege al Spaniei, ambasadorul spaniol a fost chemat și i-a fost prezentat noul rege. Ambasadorul, împreună cu fiul său, a îngenuncheat în fața lui Filip și a ținut un discurs lung în limba spaniolă din care Filip nu a înțeles nimic, deși Ludovic al XIV-a a luat măsuri ca Filip să ia lecții de spaniolă începând cu acea zi.

Regele a favorizat comerțul Spaniei cu posesiunile sale americane. În timpul acestui comerț cu Atlanticul au apărut figuri importante ale istoriei navale a Spaniei, printre care Amaro Pargo. Monarhul a beneficiat în mod frecvent de privat în incursiunile sale comerciale și corsare

La 2 noiembrie 1701 Filip s-a căsătorit cu Prințesa Maria Luisa Gabriela de Savoia care avea 13 ani, la alegerea bunicului său.^[4] A fost o ceremonie la Torino^[5] și alta la Versailles la 11 septembrie. Această căsătorie a dus la sfârșitul conflictului franco-savoiard din timpul Războiului de nouă ani.

• Infantele Ludovic-Felipe al Spaniei (25 august 1707–31 august 1724)
• Infantele Felipe al Spaniei (2 iulie 1709–18 iulie 1709).
• Infantele Felipe al Spaniei (7 iunie 1712–29 decembrie 1719).
• Infantele Ferdinand al Spaniei (23 septembrie 1713–10 august 1759).

• 

  Maria Luisa de Savoy
     
• 

  Infantele Ludovic
     
• 

  Infantele Ferdinand
   
• S-a căsătorit cu Elizabeth Farnese, Prințesă de Parma, (25 octombrie 1692–11 iulie 1766), la 24 decembrie 1714^[6], și au avut 7 copii:
  • Infantele Carlos al Spaniei (20 ianuarie 1716 – 14 decembrie 1788).
  • Infantele Francisco al Spaniei (21 martie 1717 – 21 aprilie 1717).
  • Infanta Mariana Victoria a Spaniei (31 martie 1718 – 15 ianuarie 1781).
  • Infantele Felipe al Spaniei (20 martie 1720 – 18 iulie 1765), fondatorul liniei Casa de Bourbon-Parma.
  • Infanta Maria Teresa a Spaniei (11 iunie 1726 – 22 iulie 1746).
  • Infantele Luis Antonio al Spaniei (25 iulie 1727 – 7 august 1785), cunoscut drept Cardinalul-Infante.
  • Infanta Maria Antonieta a Spaniei (17 noiembrie 1729 – 19 septembrie 1785).
  • 

    Infantele Carlos
      
  • 

    Infantele Felipe
      
  • 

    Infanta Maria Teresa
      
  • 

    Infanta Maria Antonieta

·         1797: Edmund Burke, filosof și om de stat englez (n. 1729). Edmunde Burke (12 ianuarie 1729, Dublin, Irlanda — 9 iulie 1797, Beaconsfield, Anglia) — reprezentant de seamă al conservatorismului. A scris: „Reflecții pe marginea revoluției din Franța” – respectarea tradiției: monarhie, biserică, aristocrație. Citat:”Pentru ca raul sa triumfe, este suficient ca cei buni sa nu faca nimic.”

·         La 9 iulie 1816, stil nou (27 iunie 1816), stil vechi, se stinge din viață la Kiev - Constantin Ipsilanti, fost domn al Moldovei și Valahiei. În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, al cărui inspirator activ a fost şi protagonistul fanariot, jumătate din Țara Moldovei a fost anexată de către Rusia ţaristă, generîndu-se, în cadrul disputei chestiunii orientale – Problema basarabeană. Constantin Ipsilanti rămînînd, în urma acestui rapt teritorial, ultimul domn al Moldovei integre: de la Nistru şi pînă la Milcov (deşi fără Bucovina răpită de habsburgi, în 1775). Constantin Ipsilante a devenit și domn al Valahiei pe timpul ocupației militare ruse în principatele românești. La 28 august 1807, C. Ipsilanti a fost nevoit să părăsească pentru totdeauna Bucureştiul şi la 15 septembrie a sosit la Iaşi, ca peste două zile să plece şi din capitala Moldovei, luînd calea pribegiei în Rusia. Constantin Ipsilanti a trăit în refugiu la Kiev şi doar un scurt timp a fost obligat să locuiască la Moscova (1808-1809), unde a plecat fără ceilalţi membri ai familiei. A murit la o vîrstă trecută cu puțin peste 50 ani la Kiev, după o călătorie la St.Petersburg. Această moarte subită a aristocratului fanariot a avut un răsunet în întreaga Rusie şi se prezenta ca fiind destul de misterioasă.

* 1835: Prințesa Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld (19 august 1778 – 9 iulie1835) a fost prințesă de Saxa-Coburg-Saalfeld, sora Prințesei Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld și a regelui Leopold I al Belgiei, și mătușa reginei Victoria. Prin căsătorie a devenit contesă de Mensdorff-Pouilly.

Sofias, Contesă de Mensdorff-Pouilly

S-a născut la Coburg, și a fost primul copil al lui Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și a Contesei Augusta de Reuss-Ebersdorf. Și-a întâlnit viitorul soț, Emmanuel von Mensdorff-Pouilly, la Schloss Fantaisie, un loc de întâlnire al emigranților francezi.^[1]. S-au căsătorit la 23 februarie 1804 la Coburg.

În 1830, ea a publicat colecția ei de basme romantice, Mährchen und Erzählungen. Prințesa Sofia a murit la Tuschimitz, Boemia.

Emmanuel și Sofia au avut șase fii:

• Hugo Ferdinand (1806–1847)
• Alphons (1810–1894), Conte von Mensdorff-Pouilly, s-a căsătorit prima dată în 1843 cu contesa Therese von Dietrichstein-Proskau-Leslie (1823–1856); a doua oară s-a căsătorit în 1862 cu contesa Maria Thersia von Lamberg (1833–1876).
• Alfred Carl (1812–1814).
• Alexander (1813–1871), a fost ministru de externe austriac și prim ministru al Austriei în anii 1860; în 1857 s-a căsătorit cu contesa Alexandrine Maria von Dietrichstein-Proskau-Leslie (1824–1906)
• Leopold Emanuel (1815–1832)
• Arthur August (1817–1904), s-a căsătorit prima dată în 1853 cu Magdalene Kremzow (1835–1899), au divorțat în 1882; a doua oară s-a căsătorit în 1902 cu contesa Bianca Albertina von Wickenburg (1837–1912)

Sofia de Saxa-Coburg-Saalfeld

Date personale Nume la naștere Sophie Fredericka Caroline Louise Născută 19 august 1778 Coburg Decedată 9 iulie 1835 (56 de ani) Tuschimitz, Boemia Părinți Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf  Frați și surori Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld Leopold I al Belgiei Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha  Căsătorită cu Emmanuel von Mensdorff-Pouilly Copii Hugo Ferdinand von Mensdorff-Pouilly Alphons von Mensdorff-Pouilly Alfred Carl von Mensdorff-Pouilly Alexander von Mensdorff-Pouilly Leopold Emanuel von Mensdorff-Pouilly Arthur August von Mensdorff-Pouilly Cetățenie  Germania  Ocupație scriitoare de literatură pentru copii[*] scriitoare  Apartenență nobiliară Titluri duce prințesă

·         1850: Zachary Taylor (n. 24 noiembrie 1784 - d. 9 iulie 1850), cunoscut ca și "Old Rough and Ready", a fost cel de-al doisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, fiind în funcție între 1849 și 1850. Taylor a fost cunoscut pentru cariera sa militară extinsă și pentru faptul de a fi primul președinte american neales anterior în vreo funcție publică. Zachary Taylor a fost al doilea președinte american care a decedat în decursul mandatului său.

Zachary Taylor

Date personale Născut 24 noiembrie 1784 Barboursville[*], Comitatul Orange, Virginia, SUA  Decedat 9 iulie 1850 Washington, D.C. Înmormântat Zachary Taylor National Cemetery[*]  Cauza decesului cauze naturale[*][1] (Gastroenterită[2])  Părinți Richard Taylor[*][3] Sarah Dabney Strother[*][4][3]  Frați și surori Joseph Pannell Taylor[*] Joseph Pannell Taylor[*][3]  Căsătorit cu Margaret Smith Taylor Număr de copii 5  Copii Sarah Knox Taylor[*][3] Mary Elizabeth Bliss[*] Richard Taylor[*] Ann Mackall Taylor[*] Octavia Taylor[*][4] Margaret Smith Taylor[*][4] Richard Taylor[*][3]  Naționalitate american Cetățenie  SUA  Religie Biserica Episcopală din Statele Unite[*]  Ocupație om de stat  al 12-lea Președinte al Statelor Unite În funcție 4 martie 1849 – 9 iulie 1850 Vicepreședinte Millard Fillmore Precedat de James Knox Polk Succedat de Millard Fillmore Premii Medalia de Aur a Congresului[*] Partid politic Whig Alma mater Virginia Military Institute[

·         1850: Profetul persan Báb este executat la Tabriz, Persia. Siyyid Alí Muhammad Shírází (20 octombrie 1819 – 9 iulie 1850) a fost fondatorul bábismului și una din cele trei figuri centrale ale religiei Bahá’í. A locuit în orașul Shiraz din Iran și la vârsta de 24 de ani (la 23 mai 1844) s-a declarat un fel de Mahdi. După asta și-a luat numele Báb care înseamnă Poartă. A compus sute de cărți (tablets) în care și-a expus învățăturile și care au devenit noi legi religioase. În 1850 a fost împușcat în Tabriz, către un pluton de execuție.

·         1856: Lorenzo Romano Amedeo Carlo Avogadro, conte de Quaregna și Cerreto (n. 9 august 1776, Torino – d. 9 iulie 1856, Torino) a fost fizician și chimist italian. Descendent al unei familii nobile de guelfi, din Vercelli, care în timp s-a divizat în mai multe ramuri. Una din ramuri s-a stabilit în Quaregna, un sătuc de lângă Biella, din care se trage și familia lui Amedeo.

Până la vârsta de 30 de ani, a făcut studii juridice, după care s-a interesat de domeniul științific. Între 1809 și 1819 a fost profesor de fizică și matematică la Colegiul Regal din Vercelli. În anul 1820 a fost înființată prima catedră de fizică și matematică din Italia, la universitatea din Torino. Amedeo Avogadro a fost numit șeful acestei catedre, unde a predat, cu întreruperi, până în 1850.

A fost membru al Academiei de Științe și a Societății Italiene "dei XL" (a celor 40). Și-a orientat cercetările spre problemele cele mai importante din fizică și chimie.

În 1811, pe când preda la Vercelli, a emis așa numita "ipoteză moleculară", potrivit căreia două volume egale din orice gaze, aflate la aceeași presiune și temperatură, conțin același număr de molecule.

Numărul lui Avogadro, cunoscut și sub denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,022×10²³ mol⁻¹ și reprezintă numărul de molecule conținut într-un mol de substanță.  

Amedeo Avogadro
Amedeo Avogadro
Date personale
Nume la naștere	Lorenzo Romano Amede
Născut	9 august 1776[1][2][3][4]  Torino, Regatul Sardiniei[5][6][7][3][4]
Decedat	9 iulie 1856 (79 de ani)[1][2][7][3][8][9][4]  Torino, Regatul Sardiniei[10][6][7][3]
Cetățenie	Regatul Sardiniei
Ocupație	fizician chimist profesor universitar[*]
Activitate
Domeniu	Polos[*]
Instituție	Universitatea din Torino
Alma Mater	Universitatea din Torino
Organizații	Accademia Nazionale delle Scienze detta dei XL[*] Academia de Științe din Torino[*] Academia Leopoldină

·         1880: Paul Pierre Broca (n. 28 iunie 1824, Sainte-Foy-la-Grande - d. 9 iulie 1880, Paris) a fost un medic, anatomist și antropolog francez

Paul Broca s-a născut pe 28 iunie 1824 în Sainte Foy la Grande, arondismentul Libourne, departamentul Gironde, într-o familie calvinistă. Bunicul său, primar al orașului Bordeaux în timpul Revoluției, a fost pastor în Sainte Foy la Grande. Tatăl său, fost chirurg în armată, practica medicina în special printre săraci. Mama sa, Annette, era descrisă ca o femeie „de treabă”, credincioasă și tolerantă care „împacă pe Voltaire cu Sfânta Scriptură”^[2].

Inițial, Paul Broca intenționa să se înscrie la Școala Politehnică, dar se hotărăște să studieze medicina pentru a prelua clientela tatălui său. De la 17 ani începe medicina la Paris, studiind la Sorbona și Collège de France. Obține diploma de medic la 20 de ani, vârsta la care majoritatea contemporanilor săi de abia începeau facultatea.

Paul Pierre Broca

* 1916: Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe (20 iulie 1859 – 9 iulie 1916) a fost regent al Principatului de Lippe din 1895 până în 1897.

De la stânga la dreapta, sus: Prințesa Irene de Hesse, Prințesa Sofia a Prusiei, Prințesa Charlotte, Prințul Alexandru al Greciei(viitorul Alexandru I), Prințesa Elena a Greciei, Prințul George al Greciei (viitorul George al II-lea), Împărăteasa Augusta Viktoria, Împărăteasa văduvă Victoria, Prințesa Victoria și Prințesa Margareta, jos: Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe, Prințul Frederic Karl de Hesse, Prințul Heinrich, Kaiserul Wilhelm al II-lea, Prințul Constantin al Greciei (viitorul Constantin I), Prințul Albert de Schleswig-Holstein și Ernest Louis, Mare Duce de Hesse, mai 1900

Născut la Palatul Bückeburg Palace (germană Schloss Bückeburg) în Bückeburg, a fost al șaptelea copil al lui Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe (1817–1893) și a soției acestuia, Prințesa Hermine de Waldeck și Pyrmont (1827–1910).

În urma decesului Prințului Woldemar, la 20 martie 1895 și a ascensiunii fratelui lui Woldemar, Alexandru, Adolf a fost numit regent de Lippe, prințul Alexandru fiind incapabil să domnească din cauza unei boli mentale. A fost regent până în 1897 când a fost înlocuit de contele Ernst de Lippe-Biesterfeld.

Prințul Adolf s-a căsătorit la 19 noiembrie 1890 la Berlin cu Prințesa Victoria a Prusiei.^[2] Ea era fiica împăratului Frederic al III-lea al Germaniei, și deci Adolf a fost cumnatul ultimului împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea. La nuntă a participat împăratul Wilhelm împreună cu soția lui, Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein, și mama Prințesei Victoria, împărăteasa Victoria.^[2] Cum mama soției sale era membră a familiei regale britanice, multe rude ale ei au participat la nuntă. După ceremonie, la banchetul dat de tânărul cuplu, împăratul Wilhelm a asigurat perechea de "protecția sa și de grijă prietenească".^[2]

Mariajul a rămas fără copii, deși Prințesa Victoria a avut un avort în primele luni ale căsătoriei. La 11 ani după moartea soțului ei, Prințesa Victoria s-a căsătorit cu un refugiat rus mai mic cu 35 de ani decât ea.

Prințul Adolf de Schaumburg-Lippe

Date personale Nume la naștere Adolf Wilhelm Viktor zu Schaumburg-Lippe  Născut 20 iulie 1859 Schloss Bückeburg, Bückeburg, Schaumburg-Lippe Decedat 9 iulie 1916 (56 de ani) Bonn, Imperiul German[1]  Înmormântat Mausoleum Bückeburg[*]  Părinți Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe Hermine de Waldeck și Pyrmont  Frați și surori Ida de Schaumburg-Lippe Georg Princess Hermine of Schaumburg-Lippe[*]  Căsătorit cu Prințesa Victoria a Prusiei Cetățenie  Germania  Ocupație Regent  Apartenență nobiliară Familie nobiliară House of Lippe[*] Regent de Lippe Domnie 1895–1897 Succesor Ernest de Lippe-Biesterfeld

·         1932: A incetat din viata King Camp Gillette, inventator si manufacturier, realizatorul primelor lame de ras.
* 1945: Maria Pawlikowska-Jasnorzewska (n. 24 noiembrie 1891, Cracovia – d. 9 iulie 1945, Manchester) a fost o poetă și autoare dramatică poloneză. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Cracovia. A călătorit mult în Europa, Asia Mică și Africa de Nord. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a refugiat în Franța, apoi în Anglia, unde a rămas pînă la sfîrșitul vieții.
Opere literare: 

• Niebieskie migdały (1922)
• Różowa magia. Poezje (1924)
• Pocałunki (1926)
• dancing. karnet balowy (1927)
• Wachlarz. Zbiór poezyj dawnych i nowych (1927)
• Cisza leśna, Warszawa (1928)
• Paryż, Warszawa (1929)
• Profil białej damy (1930)
• Surowy jedwab (1932)
• Śpiąca załoga (1933)
• Balet powojów (1935)
• Krystalizacje (1937)
• Szkicownik poetycki (1939)
• Róża i lasy płonące (1940)
• Gołąb ofiarny. Zbiór wierszy (1941)
• Czterolistna koniczyna albo szachownica (1980)

Maria Pawlikowska-Jasnorzewska

Date personale Născută 24 noiembrie 1891[2][3][4][5][6][7][8][9]  Cracovia, Austro-Ungaria[10]  Decedată 9 iulie 1945 (53 de ani)[2][3][4][5][6][7][8][9]  Manchester, Regatul Unit[11]  Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer)  Părinți Wojciech Kossak  Frați și surori Jerzy Kossak[*] Magdalena Samozwaniec[*]   Cetățenie  Austro-Ungaria  A Doua Republică Poloneză  Ocupație poetă dramaturgă scriitoare  Limbi limba poloneză[1]   Opere semnificative Baba-Dziwo[*

·         1956 - A murit scriitorul Damian Stanoiu (n.03.04.1893).

* 1962: Georges Albert Maurice Victor Bataille (n. 10 septembrie 1897, Billom - d. 9 iulie 1962, Paris) a fost un antropolog, bibliotecar, critic literar, eseist, filozof și scriitor francez. 

Georges Bataille
Georges Bataille
Date personale
Născut	10 septembrie 1897[2][3][4][5][6][7][8]  Billom, Franța[9]
Decedat	9 iulie 1962 (64 de ani)[2][3][4][5][6][7][8]  Paris, Franța[10]
Înmormântat	Vézelay
Cauza decesului	Ateroscleroză
Căsătorit cu	Sylvia Bataille[*] (1928–1934) Diane Kotchoubey de Beauharnais[*] (1951–1962)
Copii	Laurence Bataille[*] Q25813111[*]
Cetățenie	Franța
Religie	ateism
Ocupație	bibliotecar[*] scriitor desenator[*]
Limbi	limba franceză[1]
Studii	École des Chartes[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	continental philosophy[*]
Opere semnificative	Q30731296[*] L'Impossible[*] L’Abbé C.[*] Le Bleu du Ciel[*] The Accursed Share[*] Q30731391[*] L'Expérience intérieure[*] Histoire de l'œil[*] Le Petit[*] Madame Edwarda[*]
Influențe[ascunde] Hegel · Marx · Nietzsche Freud · Alexandre Kojève · Émile Durkheim · Marquis de Sade · Lev Shestov
A influențat pe[ascunde] Michel Foucault · Jacques Derrida · Maurice Blanchot · Jean Baudrillard · Michel Onfray · Guy Debord · Giorgio Agamben · Nick Land · Michel Leiris

·         1978: Stere Adamache (n. 17 august 1941; d. 9 iulie 1978) a fost un fotbalist(portar) român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970. A decedat prin inec în Dunăre!

·         1977: Alice Paul, activistă americană (n. 1885)

·         1978 - A murit principele Nicolae de Hohenzollern Sigmaringen, fiu al regelui Ferdinand si al reginei Maria (n.05.08.1903).

* 1985: Pierre-Paul Grassé (n. 27 noiembrie 1895,^[2][3] Périgueux, Franța – d. 9 iulie 1985,^[2][3] Carlux, Franța) a fost un zoolog francez, autorul a peste 300 de publicații, printre care un important Tratat despre zoologie.

Și-a început studiile la Périgueux, unde părinții lui conduceau o afacere. A început apoi să studieze medicina la Universitatea din Bordeaux și a urmat simultan studii de științe biologice. Urmează apoi cursurile entomologului Jean de Feytaud (1881-1973). Mobilizat în 1915, în timpul primului război mondial, a trebuit să-și întrerupă studiile și a terminat războiul ca ofițer medical auxiliar.

Și-a reluat studiile la Paris, dar s-a îndreptat definitiv spre știință. A obținut licența în biologie și a lucrat în laboratorul lui Étienne Rabaud (1868-1956). Și-a părăsit pregătirea pentru agregare pentru a accepta o funcție de pregătitor la Școala Națională de Agronomie Montpellier (1921), a cărei secție de zoologie era condusă de biologul François Picard (1879-1939). Frecventează mai mulți fitogeografi precum Charles Henri Marie Flahault (1852-1935), Josias Braun-Blanquet (1884-1980), Georges Kuhnholtz-Lordat (1888-1965) și Marie Louis Emberger (1897-1969).  

Pierre-Paul Grassé
Date personale
Născut	27 noiembrie 1895[2][3]  Périgueux, Franța
Decedat	9 iulie 1985 (89 de ani)[2][3]  Carlux, Franța
Cetățenie	Franța
Ocupație	botanist[*] zoolog[*] profesor universitar[*] entomolog[*]
Activitate
Rezidență	Franța
Instituție	Facultatea de Științe din Paris[*] Universitatea din Clermont-Ferrand[*]
Alma Mater	Universitatea din Bordeaux Facultatea de Științe din Paris[*][1]
Organizații	Academia Franceză de Științe Royal Academy of Science, Letters and Fine Arts of Belgium[*] Société zoologique de France[*] Societatea Entomologică din Franța
Premii	Comandor al Legiunii de Onoare[*] Q3404621[*] (1935) honorary doctor of the University of Madrid Complutense[*] (1967) honorary doctor of the University of Basel[*] Honorary doctor of the Ghent University[*] honorary doctorate of Barcelona University[

·         1985: Mare Ducesă Charlotte I, Mare Ducesă de Luxemburg (n. 23 ianuarie1896 Berg Castle[*], Luxemburg – d. 9 iulie 1985,Fischbach Castle[*], Luxemburg), a fost a doua fiică a lui William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg și a soției lui Marie Anne de Braganza.

La 12 noiembrie 1964 a abdicat în favoarea fiului său, Jean, care a domnit până în anul 2000. Charlotte a murit la 9 iulie 1985, de cancer. A fost înmormântată la Cripta Ducală de la Catedrala Notre-Dame din Luxembourg.

La 6 noiembrie 1919, la Luxemburg, s-a căsătorit cu Prințul Felix de Bourbon-Parma, un verișor primar din partea mamei. (Atât Charlotte cât și Felix au fost nepoți ai regelui Miguel I al Portugaliei prin fiicele lui Maria Anna și respectiv Maria Antonia.) Împreună au avut șase copii:

Nume	Data nașterii	Data decesului	Soți(i)
Jean, Mare Duce de Luxembourg	5 ianuarie 1921 (98 de ani)		Prințesa Joséphine Charlotte a Belgiei(1927–2005)
Elisabeta, Ducesă de Hohenberg	22 December 1922	22 noiembrie2011(88 de ani)	Franz, Duce de Hohenberg (1927–1977)
Marie Adelaide, Contesă Henckel von Donnersmarck	21 May 1924	28 februarie2007(82 de ani)	Karl Josef Graf Henckel von Donnersmarck (1928–2008)
Marie Gabriele, Contesă de Holstein-Ledreborg	2 august 1925 (93 de ani)		Knud Johan, Conte de Holstein-Ledreborg (1919–2001)
Carol, Prinț de Luxemburg	7 august 1927	26 iulie1977(49 de ani)	Joan Douglas Dillon (b. 1935)
Alix, Prințesă de Ligne	24 august 1929 (89 de ani)		Antoine, Prinț de Ligne (1925–2005)

Mare Ducesă Charlotte I

Date personale Nume la naștere Charlotte Adelgonde Élise Născută 23 ianuarie 1896 Castelul Berg, Luxemburg Decedată 9 iulie 1985 (89 de ani) Fischbach Castle[*], Luxemburg  Înmormântată catedrala Notre-Dame din Luxemburg[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer)  Părinți William al IV-lea, Mare Duce de Luxemburg Marie Anne a Portugaliei  Frați și surori Antoinette, Prințesă Moștenitoare a Bavariei Marie-Adélaïde, Mare Ducesă de Luxembourg Hilda de Luxemburg Elisabeta de Luxemburg Princess Sophie of Luxembourg[*]  Căsătorită cu Prințul Felix de Bourbon-Parma Copii Mare Ducele Jean I, Mare Ducele a Luxemburg Principesă Elisabeta, Ducesă de Hohenberg Principesă Marie Adelaide, Contesă Henckel a Donnersmarck Principesă Marie Gabriele, Contesă a Holstein-Ledreborg Principele Charles Principesă Alix, Principesă de Ligne Cetățenie  Luxemburg  Religie Biserica Catolică  Ocupație aristocrat[*]  Apartenență nobiliară Titluri Mare Ducesă Familie nobiliară Casa Nassau-Weilburg Imn regal Ons Hémécht Mare Ducesă de Luxemburg Domnie 14 ianuarie 1919 – 12 noiembrie 1964 Predecesor Mare Ducesă Marie-Adélaïde Succesor Mare Duce Jean

·         1988: Alexandru Graur (n. 9 iulie 1900,^[2] Botoșani, România – d. 9 iulie 1988,^[2] București, RS România) a fost un lingvist, savant român de origine evreiască.^[3], membru titular al Academiei Române (din 1955)  Graur s-a născut într-o familie de origine evreiască la Botoșani. Mama sa aparținea familiei de cărturari Sanielevici, din care au provenit și criticul literar Henric Sanielevici, precum și matematicianul Simion Sanielevici. Din cauza profesiei de contabil a tatălui său, Graur și-a schimbat deseori domiciliul împreună cu părinții.  A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din București, fiind licențiat în filologie clasică și limba română (1922). Între 1924-1929 a studiat la Paris, unde a obținut diploma la École Pratique des Hautes Études. Și-a susținut doctoratul la Sorbona cu o teză de lingvistică indo-europeană. Revenit la București, a îmbrățișat activitatea didactică și, paralel, a publicat studii în diverse periodice.  În anii 1941-1944, când, din cauza politicii statale antisemite, elevi și profesori evrei au fost îndepărtați din școlile și universitățile românești, a înființat și a fost directorul Liceului particular evreiesc. În 1946 a fost încadrat în învățământul superior și a activat ca profesor la Universitatea din București până în 1970. Între anii 1954-1956 a fost decan al Facultății de Filologie, iar între 1955-1974 a fost directorul Editurii Academiei.

Activitatea sa științifică însumează o bibliografie bogată cuprinzând studii de filologie clasică, etimologie, lingvistică generală, fonetică și fonologie, gramatică, onomastică, lexicologie și de cultivare a limbii române. A susținut ani în șir emisiunea radiofonică „Limba noastră”, iar în „Revista Cultului Mozaic” a deținut o rubrică pe teme lingvistice, semnalând apropieri între cuvintele din diferite limbi. Este autorul unor valoroase studii și articole apărute în revistele de specialitate ale secolului trecut, precum și al unor importante volume de lingvistică, la unele dintre acestea fiind coordonator. Împreună cu Iorgu Iordan și Ion Coteanu a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A coordonat volumele de Studii de gramatică (1956-1961) și Probleme de lingvistică generală (1959-1967).  Graur s-a căsătorit în anul 1947 cu Neaga (Nina) Sion (1921-2005), care era fiica cea mai mare a soților Nicolae și Ionica Sion, familie de muncitori români din Brăila^[1] Ei au fost părinții comentatorului sportiv Dumitru Graur. Unul din frații Ninei Graur a fost Mihai Bujor Sion, fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român și care a murit în decembrie 1975 după un suspect accident aviatic. 

Volume

• Nom d‘agent et adjectif en roumain, Paris, Champion, 1929
• Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române, București, Editura Academiei, 1954
• Studii de lingvistică generală, București, Editura Academiei, 1955 (variantă nouă, 1960)
• Fondul principal al limbii române, București, Editura Științifică, 1957
• Introducere în lingvistică, București, Editura Științifică, 1958 (ed. a II-a, 1965; ediția a III-a, 1972)
• Evoluția limbii române. Privire sintetică, București, Editura Științifică, 1963
• Etimologii românești, București, Editura Academiei, 1963
• La romanité du Roumain, București, Editura Academiei, 1965
• The Romance Character of Romanian, București, Editura Academiei, 1965
• Nume de persoane, București, Editura Științifică, 1965
• Tendințele actuale ale limbii române, București, Editura Științifică, 1968
• Scrieri de ieri și de azi, București, Editura Științifică, 1970
• Puțină... aritmetică, București, Editura Științifică, 1971
• Nume de locuri, București, Editura Științifică, 1972
• Lingvistica pe înțelesul tuturor, București, Editura Enciclopedică, 1972
• Gramatica azi, București, Editura Academiei, 1973
• Mic tratat de ortografie, București, Editura Științifică, 1974
• Alte etimologii românești, București, Editura Academiei, 1975
• „Capcanele” limbii române, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976
• Dicționar de cuvinte călătoare, București, Editura Albatros, 1978
• Cuvinte înrudite, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1980
• Dicționar al greșelilor de limbă, București, Editura Academiei., 1982
• Puțină gramatică, I-II, București, Editura Academiei, 1987
• Ortografia pentru toți, București, Editura Teora, 1995

Lucrări colective

• Scurtă istorie a lingvisticii, București, Editura Științifică, 1961 (în colaborare cu Lucia Wald; ediția a II-a, 1965; ediția a III-a, 1977)
• Gramatica limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, București, Editura Academiei, 1963; 1966 (coordonare)
• Istoria limbii române. I. Limba latină, București, Editura Academiei, 1965 (redactor responsabil)
• Tratat de lingvistică generală, București, Editura Academiei, 1972 (în colaborare)  

Alexandru Graur

Lingvistul Alexandru Graur Date personale Născut 9 iulie 1900 Botoșani, România Decedat 9 iulie 1988, (88 de ani) București, Republica Socialistă România Căsătorit cu Neaga (Nina) Sion[1] Copii Dumitru Graur Naționalitate  România Cetățenie  România  Etnie evrei  Ocupație lingvist Activitate Educație 1. Facultatea de Litere și Filosofie din București 2. Universitatea Sorbona Alma mater Universitatea din Paris Facultatea de Litere a Universității din București   Organizație Universitatea din București   Cunoscut pentru 1. Decan al Facultății de Filologie 2. Director al Editurii Academiei 3. Emisiunea radiofonică „Limba noastră” Partid politic Partidul Comunist Român Premii 1. Premiul Bibesco al Societății de Lingvistică din Paris 2. Premiul de Stat 3. Om de știință emerit  Membru titular al Academiei Române

·         1989 - A murit Calin Gruia, prozator si poet (n.21.03.1915).

·         1994 - Încetează din viaţă MIHAIL ŞERBAN (n. 1911), prozator.

·         1996  – Încetează din viaţă EMILIA IACOB (n. 1929), pictoriţă, pedagog, membră a UAP – filiala Galaţi.

·         2002: Rod Steiger (n. 14 aprilie 1925 – d. 9 iulie 2002) a fost un actoramerican câștigător al premiului Oscar, cunoscut pentru jocul său actoricesc intens în filme considerate clasice ale genurilor respective, așa cum sunt În arșița nopții (în original, In the Heat of the Night), Pe chei (în original, On the Waterfront) și Doctor Jivago (în original, Doctor Zhivago), Waterloo (film din 1970). 

Rod Steiger

imagine din filmul The Unholy Wife (1957) Date personale Născut 14 aprilie 1925[1][2][3][4][5][6][7][8][9]  New York, SUA  Decedat 9 iulie 2002 (77 de ani)[1][3][4][5][6][7][8][9]  Los Angeles, SUA[10]  Înmormântat Forest Lawn Memorial Park[*]  Cauza decesului cauze naturale[*] (pneumonie)  Căsătorit cu Sally Gracie (1952-1958) Claire Bloom (1959-1969) Sherry Nelson (1973-1979) Paula Ellis (1986-1997) Joan Benedict (2000-2002) Cetățenie  SUA  Ocupație actor actor de televiziune[*] actor de film actor de teatru[*]  Alma mater Actors Studio[*] Premii Oscar Cel mai bun actor (1967) pentru În arșița nopții  Premii Globul de Aur Cel mai bun actor - dramă (1967)  Premii BAFTA Best Actor in a Leading Role 1968 In the Heat of the Night 1967 The Pawnbroker Alte premii Ursul de Argint pentru cel mai bun actor (1964) Premiul David di Donatello pentru cel mai bun actor străin[*] (1969)

·         2004 -  Încetează din viaţă JEAN LEFEVRE (n. 1919), actor francez.
* 2007: Esteban Areta Vélez (Areta II) (n. 14 aprilie 1933, Pamplona, Spania – d. 9 iulie 2007,^[1] Sevilla, Spania) a fost un jucător profesionist de fotbal și antrenor spaniol.
* 2007: Nicolae Proca (n. 13 decembrie 1925, în Slănic-Muscel - azi Slănic, Argeș - d. 9 iulie 2007) a fost un jucător și antrenor de fotbal român.
* 2012: Valentina Halitov (n. 1 octombrie 1926, Chișinău, Regatul României – d. 9 iulie 2012) a fost un medic infecționist de copii din Republica Moldova.

A absolvit liceul „Principesa Dadiani”. A învățat la Institutul de Medicină din Chișinău în anii 1945–1950, făcând parte din prima promoție de absolvenți a instituției.^[1] A făcut specializare la Institutul de Medicină nr. 2 din Moscova în 1960 și 1975, cât și la Institutul de Pediatrie (boli infecțioase) din Leningrad în 1983.^[2]

Primul loc de muncă a fost în 1950–1951 la Leova, unde a lucrat ca oftalmolog. A făcut apoi secondariat clinic ca asistentă a catedrei boli infecțioase la copii în anii 1951–1953, după care își începe tot aici activitatea didactică ca asistent. În 1962 a susținut teza de doctor în medicină și a devenit șef al cursului de Boli infecțioase la copii, al cărui fondator era.^[1] A devenit șefă de catedră în 1967, concomitent decan al Facultății de Pediatrie și Medicină Preventivă. În perioada 1981–1986 a fost prorector al Institutului de Medicină din Chișinău, actuala Universitate de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF). În 1980 primește la Institutul Central de Epidemiologie din Moscova titlul de doctor habilitat, iar în 1983 devine profesor universitar.^[2] A început să lucreze ca profesor propriu-zis în 1991. Din 1997 până în 2012 a fost profesor consultant al catedrei Boli infecțioase la copii.^[1]

A lucrat în domeniul diagnosticării, profilaxiei și tratamentului bolilor infecțioase la copii.^[2] A contribuit la studierea infecțiilor gastrointestinale la copii, patogeniei și imunologiei acestora, munca sa fiind un factor important în lupta cu scarlatina, poliomielita, difteria, hepatita virală etc. în Moldova.^[1] A publicat peste 300 de publicații științifice și a organizat o școală de infecționiști pediatri.^[1] A fost Președinte a Societății Infecționiștilor din Republica Moldova, cât și specialist principal al Ministerului Ocrotirii Sănătății în domeniul bolilor infecțioase la copii. A participat la numeroase congrese internaționale, la Moscova, Belgrad, Iași, Tbilisi ș.a.^[2]

Valentina Halitov a fost decorată de două ori cu Ordinul Insigna de Onoare^⁠(d), în 1971 și 1981. În 1995, Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur i-a conferit Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat.^[2] În 2013, Senatul universitar al USMF a hotărât ca Clinica de Boli infecțioase la copii să poarte numele Valentinei Halitov.^[3] Un an mai târziu, la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase la Copii a fost dezvelit basorelieful medicului infecționist  

Valentina Halitov
Date personale
Născută	1 octombrie 1926  Chișinău, Regatul României
Decedată	9 iulie 2012 (85 de ani)
Cetățenie	Moldova  URSS
Ocupație	medic
Activitate
Alma mater	Universitatea de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu din Chișinău
Organizație	Universitatea de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu din Chișinău
Premii	Ordinul Insigna de Onoare[*] (1971) Ordinul Insigna de Onoare[*] (1981) Ordinul Republicii (1995)

Sărbători

• În calendarul ortodox: (+) Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamț; Sf Sfințiți Mc Pagratie, episcopul Tavromeniei 
• Argentina: Recunoașterea independenței față de Spania (1816)