4. /27 IULIE 2021 - POEZIE

DAN COMAN

Dan Coman, 2019

Dan Coman(n. 27 iulie 1975, în Gersa, județul Bistrița-Năsăud) este un scriitor român contemporan.

Biografie

S-a născut și a copilărit în localitatea Gersa din județul Bistrița-Năsăud. A debutat în revista „Minerva” în 1993. Studii de filosofie la Cluj (absolvite în 1999). Prezent în volumul colectiv Camera (Euphorion, Sibiu, 1995), alături de poeții Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene.Acesta este profesor la Colegiul Tehnic Infoel.

A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).

În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).

Volume publicate

• anul cârtiței galbene (Timpul, 2003; Vinea, 2004)
• ghinga (Vinea, 2005)
• d great coman (antologie, Vinea, 2007)^[1]
• dicționarul mara (Cartier, 2009)
• Irezistibil (proză, Cartea Românească, 2010) ^[2][3]
• Compania poeților tineri în 100 de titluri, alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Compania, 2011)
• Parohia (proză, Cartea Românească, 2012)
• ERG (antologie, Charmides, 2012)
• Căsnicie (proză, 2015)

Referințe critice

„O investiție sigură, cum s-ar zice: «anul cîrtiței galbene» marchează o turnantă majoră a liricii românești de ultimă oră, comparabilă întrucîtva cu un alt debut antologic de acum 24 de ani, «Cartea de iarnă» a lui Ion Mureșan. Altminteri, critica nu a ezitat să-l situeze în descendența poetului clujean, fără a-i pune la îndoială izbitoarea-i originalitate. Ceea ce copleșește în poezia lui Dan Coman este forța sa vizionară. Temperament vulcanic, versurile sale țîșnesc ca din gură de profet, revărsîndu-se - lavă fierbinte - în imagini flamboaiante: «suspendat între pămînt și negrul pămîntului / acolo unde o femeie înaltă lovește atît de tare aerul cu genunchii / încît de fiecare dată cînd trag aer în piept / parcă aș trage un alt bărbat peste mine». O dată cu «anul cîrtiței galbene», deceniul Dan Coman a și început.” (Em. Galaicu-Păun)

POEZII:

Eu

dupa o lunga amorteala ma gasesc iar irezistibil.

patrund în mintea mea cu viteza unui ghepard

tânar

si cu de doua ori viteza unui ghepard tânar alerg

prin odaie.

îmi daruiesc o deosebita placere. pur si simplu

sorb aerul: sunt bucuros.

abia de-mi pot face fata (ma recunosc pâna si când

dansez).

cu o siretenie fara seaman ajung lânga inima mea.

îmi vorbesc dar trebuie sa am grija: numai

laudându-ma excesiv

trec dintr-o zi într-alta.

sunt cu adevarat o fiinta uluitoare.

nu mai stiu ce sa fac: ma gasesc irezistibil.

deschid fereastra si pamântul navaleste ca o apa

limpede în odaie.

Profesoara de literatură din noul val

pe atunci colindam bulevardul grigore bălan fumam fără filtru făceam pe bolnavul

veneau domnişoarele de la ţară şi-şi plimbau câinii prin transpiraţia locului

treceau ba în sus ba în jos dar nu mă puteam hotărî

aveam o mătuşă grăsuţă care stătea în geam şi mă admira

nu ştiu de ce dar eram sigur că pe deasupra coapselor ei plana un superb elefant

(poate mişcările suple ale nărilor poate bărbia)

capul meu era perfect închis un fel de kukta plină de păsări

auzeam mereu cum crapă ouăle cum ies puii şi urlă de foame

noroc că aveam un culcuş în ap. 31 unde mă retrăgeam obosit

îmblânzeam acolo un berbec minuscul creştea şi el pe unde putea

se scăpa uneori şi-şi înfigea coarnele în tâmplele mele

mă prefăceam că nu observ (eram plin de şmecherii)

de curând mă cuplasem cu o domnişoară sofisticată

o profesoară de literatură din noul val

până să ne dezbrăcăm trebuia să-i admir lacul de unghii

numai şi numai cu aluzii livreşti

(ea făcea atmosferă lăudându-mi gambele)

nici măcar nu transpira noaptea sub plapumă (avea o ţinută oficială)

curcubeul de pe fruntea ei pocnea scurt la capete

şi imediat o vedeam adormind

venea toamna şi începeau cursurile

mătuşa mea grăsuţă se lipise cu totul de geam

nu era în spatele ei nici un elefant admirabil (doar câţiva bărbaţi însuraţi)

profesoara din noul val făcea după-amiezele exerciţii pentru însămânţare

se folosea de leuştean pentru trupul său zvelt

mai trecea şi pe la mine dar mie-mi murise berbecul

cu tristeţe rupeam în bucăţi coarnele lui bronzate

când deschideam ochii vedeam cum domnişoarei profesoare

i se strecoară metri întregi de dantelă neagră printre coapse

o atingeam în treacăt dânsa-mi spunea puţin mai la dreapta puţin mai jos

mă executam

foloseam numai mişcări oficiale

Narcisa

uneori am vrea şi noi să stăm liniştiţi singuri tolăniţi pe moviliţa din sufragerie

am vrea şi noi să lăsăm puii de cârtiţă să alerge în neştire peste iarba din hol

am putea lua prânzul ascunşi de gândaci în cuptorul de la aragaz

(vai de ar afla toate astea mama ne-ar cumpăra umbrele roşii pentru obraji

şi-ar unge cu iaurt vorbele pentru a ne intra mai cu poftă în cap)

dar ştiţi cum e vine câte o domnişoară înaltă cu nume de floare să zicem narcisa

şi atunci trebuie să ne îndrăgim casa

îi arătăm farfuriile de lemn pe care am pus macriş proaspăt

o îndemnăm să facă salturi graţioase peste saltelele din sufragerie

dar ea se plimbă prin dormitor şi hainele i se veştejesc

de-ar fi cu mine un bărbat cât de bădăran – zice – i-aş strânge picioarele

cu pleoapele astea false

atâtea aş face cu viclenia lui înnăscută încât ar suspina vulpile trupului

de-ar fi cu mine un bărbat cât de violent mi-aş mototoli singură

chipul în cada plină cu apă fierbinte

atunci pe deasupra moviliţelor din sufragerie se aprind focuri înalte

noi fierbem la ele laptele liliachiu îl punem în căuşul palmelor

şi o pocnim peste vorbele triste

MIHAIL IURIEVICI LERMONTOV, poet, prozator și dramaturg rus

Biografie

Scriitorul rus Mikhail Lermontov s-a născut la 15 octombrie 1814, in Moscova. Era fiul unui ofiţer scoţian înrolat in armata rusa si al unei aristocrate. Mama sa a murit in 1817.

A copilărit în localitatea Tarkhany si a fost crescut de bunica maternă. A fost dus apoi o perioada in Muntii Caucaz, pentru a-si întări sănătatea. A absolvit gimnaziul academic si in 1830 s-a înscris la Universitatea din Moscova. A renuntat la studii dupa moartea tatalui sau si a urmat cursurile unei scoli militare din Sankt Petersburg.

Mihail Iurievici Lermontov Михаил Юрьевич Лермонтов
Mihail Lermontov în 1837
Date personale
Născut	3/15 octombrie 1814[2][3]  Moscova, Imperiul Rus
Decedat	15/27 iulie 1841 (26 de ani)[2][4][3]  Peatigorsk, Rusia
Înmormântat	Tarhanî[*]
Cauza decesului	omor (plagă împușcată[*])
Părinți	Yuri Petrovich Lermontov[*][2] Mary Arsenyev[*][2]
Naționalitate	rusă
Cetățenie	Imperiul Rus
Etnie	rus
Religie	Biserica Ortodoxă
Ocupație	scriitor
Locul desfășurării activității	Moscova
Limbi	limba rusă[1]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	romantism
Specie literară	poezie, teatru
Semnătură

A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, care i-a fost colega de colegiu. Familiile s-au opus casatoriei si poetul i-a dedicat poezii despre dragoste si gelozie, căci femeia s-a casatorit cu un bărbat mult mai in vârsta, i-a pictat portretul.

In 1836 a scris piesa de teatru Mascarada, considerata cea mai buna opera dramatica a sa. In 1837, la moartea intr-un duel a poetului Puskin pe care il admira, a scris poezia Moartea poetului, in care critica nobilimea si a fost exilat de ţarul Nicolae I in Caucaz, la un regiment de dragoni. In aceasta perioada a pictat peisaje montane, a scris un poem despre ţarul Ivan Vasiliyevich, câteva povestiri care vor fi reunite mai târziu sub titlul Un erou al timpului nostru.

S-a întors la Sankt Petersburg in urma intervenţiei bunicii sale si, din cauza unui duel cu fiul unui ambasador, a fost din nou exilat, de data aceasta intr-un regiment activ de infanterie de la Marea Neagră. S-a remarcat intr-o batalie de pe râul Valerik, a pictat din nou si a scris poemul numit chiar Valerik. A pretins apoi ca era bolnav si a mers la o staţiune balneara de langa Moscova, Pyatigorsk, reuşind astfel sa reintre în viaţa socială a oraşului. A avut un conflict cu un maior, veche cunoştinţa a familiei sale, care l-a provocat la duel si a fost ucis la 27 iulie 1841, in Pyatigorsk, la 27 de ani. A fost înmormântat la Kavkaz. Bunica lui i-a readus cenuşa in satul copilăriei lui, Tarkhany, in 1842.

Ultima poezie scrisa este Prinţesa din Tide, singurul volum de versuri publicat in timpul vieţii a fost Poeme (1840). Poemul Demon de exemplu, a văzut lumina tiparului abia in 1917, cea mai cunoscuta opera este Un erou al timpului nostru, scrisa in 1839 si revizuita in 1841, apreciata pentru personajul Pechorin si descrierile naturii din Caucaz. A constituit sursa de inspiratie a lui Albert Camus pentru romanul filozofic The Fall. In 1992 era lansat filmul francez Un cœur en hiver, regizat de Claude Sautet, care ecraniza o povestire din volumul Un erou al timpului nostru.




De ce este faimos Mikhail Lermontov?

Este considerat unul dintre scriitorii romantici importanţi din literatura rusa, a scris versuri, teatru, nuvele.

De ce ne place Mikhail Lermontov?

A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, careia i-a dedicat versuri, i-a pictat portretul. 

POEZII:

Demonul

Mă jur pe-ntâia zi a firii

Mă jur pe ultimu-i azur

Pe blestemul nelegiuirii

Pe veşnicul adevăr mă jur

Mă jur pe chinul prăbuşirii

Pe sacrul biruinţei dor

Mă jur pe clipa întâlnirii

Pe-ameninţarea despărţirii

Pe visul meu nepieritor

Mă jur pe duhuri, pe înfrângeri

Pe goana lor din loc în loc

Mă jur pe veghetorii îngeri

Vrăjmaşi cu paloşe de foc

Mă jur pe iad, pe cer, pe fire

Pe tine jur, ca să-mi rămâi

Mă jur pe ultima-ţi privire

Mă jur pe lacrima-mi dintâi

Pe rasuflarea-ţi ce-n tăcere

Revarsa-al buzelor prinos

Pe parul lung şi mătăsos

Pe fericire şi durere

Pe dragostea ce-ţi port duios

Mă jur să fug de răzbunare

Mă jur să nu mai fiu trufaş

De azi din lume va dispare

Cel ce-i al răului faptaş

Vreau să mă rog, vreau să iubesc

În bine iar să cred voiesc.

...........................

Tamara, crede-mi sfântul ţel

Că-n dragoste precum şi-n ură

Eu sunt statornic, eu nu-nşel!

Trestia

Şedea pescarul tânăr

Pe mal de râu, cântând,

Şi trestii fără număr

Se legănau în vânt.

Tăie cu o custură

O trestie din mal

Şi-o duse-apoi la gură,

Suflând ca-ntr-un caval.

Iar trestia-nviată

A prins atunci puteri,

Şoptind cu glas de fată

Şi glas de adieri.

"O, lasă-mă! Dă-mi pace! -

Zicea cântând cu-amar -

Mă chinui şi nu-mi place,

Frumosule pescar.

O fată minunată

Am fost, la vremea mea,

De-o maşteră-ncuiată

Ca-ntr-o-nchisoare grea.

Mi-am plâns zadarnic soarta

Cu lacrime fierbinţi.

Doream să vie moartea

Să scap de suferinţi.

Feciorul ei de-asemeni,

De vitregă-alintat,

Urât era de semeni,

Pe fete le-a-nşelat.

Odată-aici pe maluri

Într-un amurg m-a dus,

Ca să privim la valuri

În purpuriu apus.

El mă dorea cu sete,

Dar eu nu l-am iubit,

Iar banii ce mi-i dete

În faţă i-am zvârlit.

Cuţitu-atunci scoţându-l

Mi l-a-mplântat în piept

Şi mi-a săpat mormântul

Aici, pe malul drept.

O trestie mlădie

Crescu pe-al meu mormânt.

E-n ea durerea-mi vie

Şi sufletu-mi plăpând.

Dă trestia deoparte,

Frumosule fecior!

Să plângi nu ştii. N-am parte

Să-mi vii în ajutor!"

Moartea poetului

O, rege, răzbunare, răzbunare!

Îţi cad la picioare.

Fii drept şi pedepseşte pe cruntul ucigaş

Osânda lui în vremuri viitoare

S-arate lumii dreapta-ţi judecată,

Să fie-o pildă pentru ticăloşi!

(din tragedia "Venceslas" de Jean de Rotrou)

Sclav al onoarei, suflet drept,

Jignit de clevetiri mărunte,

Poetul cu un glonte-n piept

Muri plecându-şi mândra frunte!...

Ocara lumii şi minciuna

L-au supărat, nu l-au supus,

Şi singur ca întotdeauna

S-a răzvrătit... şi-a fost răpus!

Răpus! Ce rost mai are plânsul

Şi corul laudei deşarte

Şi scuza foanfă pentru dânsul

În faţa împlinitei soarte?

Oare nu voi aţi prigonit

Talentul lui cu-nverşunare

Şi ca să râdeţi aţi stârnit

Din foc ascuns văpaie mare?

Fiţi veseli! A căzut învins

În cea din urmă crudă luptă

Şi-acuma geniul lui e stins,

Cununa lui de lauri ruptă.

Calm, ucigaşul a ţintit

Şi-a tras. Şi inima-i păgână

Urma să bată liniştit;

Nu-i tremura pistolu-n mână.

E de mirat? Un venetic

Zvârlit la noi din întâmplare,

Umblând pe-aici la vânătoare

De ranguri, suflet de nimic;

Bătându-şi joc în chip obraznic

De limba noastră şi de ţara-ntreagă,

El a lovit în gloria noastră dragă

Şi n-a putut să înţeleagă

Ce om doboară braţul lui năpraznic.

Şi-acum poetul în mormânt e-nchis

La fel cu cântăreţul drag pe care

Atât de minunat ni l-a descris,

Ros de-ndoieli chinuitoare,

Şi care ca şi el a fost ucis

De-o mână rea, necruţătoare.

Lăsându-şi buni prieteni şi bucurii senine

De ce-a venit în zarva acestei lumi meschine,

Vrăjmaşa sufletelor îndrăzneţe?

Dând mâna cu un ipocrit mişel,

De ce-a crezut în vorbe şi-n chipuri false, el

Care-i ştia pe oameni demult, din tinereţe?

Cununa lui de lauri i-au scos-o şi i-au dat

Una de spini cu lauri împletită;

Dar spinii bine-ascunşi l-au înghimpat

Rănindu-i fruntea lui slăvită,

Ceasul din urmă i l-au otrăvit

Cu glume grosolane în şoaptă strecurate,

Setos de răzbunare a murit

Scârbit că-i sunt speranţele-nşelate.

S-a stins dumnezeiasca lui cântare

Şi n-o să mai răsune nicicând şi nimănui;

Şi unde-i el acuma e întuneric mare;

Pecetluită este gura lui.

Voi, însă, fii înfumuraţi

Ai unor taţi vestiţi prin mârşăvie,

Care cu tălpi de rob călcaţi

Vlăstarele lovite de urgie;

Voi care, lacomi, lângă tron pitiţi,

Ucideţi Libertate, Genii, Glorii,

Când apăreţi, de lege ocrotiţi,

Muţeşte adevărul şi tac judecătorii!

Dar este-n cer un straşnic judecător cinstit

Care pe voi, aleşii desfrâului, v-aşteaptă;

Cu aur el nu poate fi plătit

Şi ştie orice gând şi orice faptă.

Zadarnic veţi veni cu vorbe rele

La judecata cea de sus:

Tot negrul vostru sânge nu va putea să spele

Sângele poetului răpus.

MARCEL GAFTON

Sari la navigareSari la căutare

Marcel Gafton
Date personale
Nume la naștere	Maricel Gafton
Născut	27 iulie 1925  Pechea, Galați, România
Decedat	21 decembrie 1987 (62 de ani)  București, România
Cetățenie	Regatul României  Republica Populară Română  RS România
Ocupație	poet traducător
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Marcel Gafton (n. 27 iulie 1925, Pechea, Galați, România – d. 21 decembrie 1987, București, România) a fost un poet și traducător român.

Biografie

S-a născut în satul Pechea din județul Covurlui în familia învățătorilor Antonia (n. Sârbu) și Nicolae Gh. Gafton, primind la naștere numele Maricel.^[1][2][3][4] A urmat studii secundare la Brăila (absolvite în 1945) și apoi studii universitare la Facultatea de Drept a Universității din București (1946-1949), pe care nu le-a mai finalizat.^[1][3][5]

Activitatea literară

A debutat în 1945 cu poeme în Caietul de poezie nr. 1 al Revistei Fundațiilor Regale (1945).^[1][2][4][5] A colaborat la revistele Revista Fundațiilor Regale, Viața românească, Dunărea (Brăila), Popas literar, Fapta, Națiunea, România literară, Luceafărul și Secolul 20.^[1][6] A publicat mult mai târziu patru volume de poezii: Non possumus (1972), Miraria (1977), Adică (1982) și Șaizeci poeme (1986),^[1] făcând parte din categoria „fanteziștilor manieriști”^[4] și evidențiindu-se, potrivit istoricului literar Ion Cristofor, ca „un poet de accentuat rafinament lingvistic, cu ambiții de novator al limbajului poetic”.^[1] Poeziile din volumul său de debut „unesc delicatețea sufletească și intelectualismul, rareori travestite prin experimente lexicale”, considera criticul Marian Popa.^[5] Criticul Ion Rotaru îl considera un poet ermetist muzical, dar superficial, cu un stil poetic asemănător cu cel al lui Gellu Naum, un „maestru al răsucirii în fel și chip a frazelor, chiar a tăierii lor, când e cazul”.^[7]

Marcel Gafton este cunoscut prin numeroasele traduceri literare realizate.^[1][2][5] A tradus, singur sau în colaborare, scrierile lui Eduard Bass, Anatole France, Alexandre Dumas, Jules Renard, Jean Giono, Maxim Gorki, Alexandr Fadeev, Boris Gorbatov, Boris Pilniak, Mihail Șolohov, Iuri Trifonov, Ivan Turgheniev, Ilia Vergasov, Stratis Mirivilis, Dragomir Petrov ș.a.^[1][3]

Opera

• Non possumus, Ed. Cartea Românească, București, 1972;
• Miraria, Ed. Cartea Românească, București, 1977;
• Adică, Ed. Cartea Românească, București, 1982;
• Șaizeci poeme, Ed. Cartea Românească, București, 1986.

Traduceri

• Veniamin Kaverin, Doi căpitani, în colab. cu Lidia Zamfirescu, București, 1950;
• Ivan Turgheniev, Rudin, în colab., București, 1950;
• Serghei Mihalkov, Ilia Golovin, în colab., București, 1950;
• Boris Gorbatov, Doi tovarăși. E. Gorobiov. O dimineață cu vânt, în colab., București, 1951;
• L. Kosmodemianskaia, Povestire despre Zoia și Șura, în colab., București, 1951;
• Leon Kruczkowski, Kordian și țăranul, în colab., București, 1952;
• T. Svatopluk, Fără patron, în colab., București, 1955;
• A. Verșinin, Cei ce merg împotriva curentului, în colab. cu E. Antonescu, București, 1956;
• Marie Pujmanová, Trilogie, vol. I, în colab., București, 1955;
• Orígenes Lessa, Dona Beralda își caută fiica, în colab., București, 1957;
• Mihail Șolohov, Povestiri de pe Don. Soarta unui om, în colab., București, 1957;
• Alexandr Fadeev, Înfrângere, în colab., București, 1957;
• Aleksei Silici Novikov-Priboi, Căpitan de rangul I, în colab., București, 1958;
• Alexandr Fadeev, Tânăra gardă, în colab., București, 1959;
• Tveatko Kaftandziev, Legea prieteniei, în colab., București, 1959;
• Anatoli Rîbakov, Stiletul, în colab., București, 1959;
• Ilia Vergasov, În munții Tauridei. Însemnările unui partizan, în colab., București, 1959;
• Menelaos Ludemis, Cerul se înnourează, în colab., cuvânt înainte de Demostene Botez, București, 1960;
• Mayne Reid, Călărețul fără cap, în colab., București, 1961 (altă ed., vol. I-II, 1998);
• Maxim Gorki, Viața lui Klim Samghin (Patruzeci de ani), vol. I-IV, în colab., București, 1961;
• Astrid Lindgren, Aventurile lui Kalle Bolemkvist, în colab., București, 1962;
• Stratis Mirivilis, Viața în mormânt, în colab., București, 1963;
• Olga Kobyleanska, Pământ, în colab. cu Eugen Mihaiciuk, București, 1964;
• Filipou G. Pieridis, Vremuri grele, în colab., București, 1966;
• Iuri Oleșa, Invidie, în colab., București, 1966;
• Eduard Bass, Circul Humberto, în colab., București, 1966;
• Anatole France, Thaïs, București, 1966 (altă ed., 1997);
• Evgheni Gorbov, Casa cu plopi, în colab., București, 1966;
• Mihailo Lalic, Nunta, în colab., București, 1967;
• Jules Renard, Scrieri alese, în colab., București, 1967;
• Artiom Vesiolîi, Rusia scăldată în sînge, vol. I-II, în colab., București, 1967 (altă ed., Pitești, 2002);
• Romulo Gallegos, Doña Bárbara, în colab., București, 1968;
• Maxim Gorki, Viața lui Matvei Kojemeakin, în colab., București, 1968;
• Alexandre Dumas, După douăzeci de ani, vol. I-II, București, 1969;
• Viktor Konețki, Focuri pe stâncile de gheață, în colab., București, 1969;
• Boris Pilniak, Anul gol, în colab., București, 1969 (altă ed., Pitești, 2002);
• Jean Giono, Să-mi rămână bucuria, în colab., București, 1971;
• Maxim Gorki, Copilăria. La stăpân. Universitățile mele, vol. I-III, în colab., București, 1972;
• N. Ognev, Jurnalul lui Kostea Riabțev, vol. I-II, în colab., București, 1972;
• Leonid Juhovițki, Mai stai și te uită în urmă, în colab., București, 1973;
• Leopold Lahola, Înmormântarea lui David Kracower, în colab., București, 1974;
• Dragomir Petrov, Fântâni. Poeme, cu o întâmpinare de Marcel Gafton, București, 1974;
• Jules Renard, Morcoveață, în colab. cu M. Morariu, București, 1979 (ed. noi, 1984, 2002);
• Iuri Trifonov, Un lung bun rămas, în colab., București, 1980;
• Honoré de Balzac, Femeia părăsită, trad. în colab., Iași, 2002.

POEZII:

Marcel Gafton: Deschidere

 

Rănile mele cred în mine,
mă cred pe mine - tot,
adânci şi multe, puştance, adulte,
dar eu nu cred în ele,
eu nu le cred lor,
eu abia le-aştept vindecarea,
abia aştept să treacă.

Niciuna măcar stea căzătoare
şi făr'de urmă pieire,
mie îmi spun despre mine
fiecare în parte, amănunţit,
flacără-n spic mă luminează
văzului orb de mine,
ochilor mei
de mine orbi.

Nici uituceală - păstrare-s
de scrisuri apăsat vii,
cerneală de umbră, vineţie spre tandru:
cu mine adunat creştet
orbului ce-l cheamă pe nume din mine,
ochi în ochi cu toate odată,
ochi în ochi cu fiecare în parte,
ochii mei aburesc încordare,
orbul din mine văz abureşte.

Faţă neştiută ca şi a lunii
(fără de riduri)
de faţa orbului se-alipeşte.

Toate odată şi fiecare în parte
scrisul în abur şi-l spală,
până-n rărunchi mă scrutează rănile mele.

Eu uit de ele,
uit de toate şi de fiecare în parte
silabisindu-mă.

Castanul electric

Lungiți pe burtă, ca niște soldați pânditori
spre floarea albă de șampanie a semnului de atac,
covorul scump al proprietăresei se făcea pajiște,
de adevărul ei mărețul decembre rămânea decembre descumpănit,
descumpănit cerceta împuternicirile calendarului -
câte un fir de iarbă ne scria cârcei dulci în obraz
și numai fluturi nu-și încercau zborul, încolo
vara colorilor amețea cu aburul
coacerii lor; odaia în para tapetului
ne învelea, un soare nevăzut
număra voluptos inelele vertebrelor
avuția noastră simplă și tulburătoare.

Patul de internat, cu vergele albe,
părea picat din lună lângă bufetul impunător,
dar lucrurile, mai înțelepte decât oamenii,
știu că slujesc oamenilor și nu se ceartă -
în tăcere ne priveau pe-amândoi
adunați asupra unei cărți de poeme
sub veghea lămpii scunde, asupra cărții adunată și ea,
în vara colorilor sfidătoare de mărețul decembre.

Nu vedeam vergelele patului, nici bufetul impunător -
pe insula noastră de covor în lumină, vara
deodată-și zgribulea colorile, decembre cobora scurt din poștalion,
foarte supărat de imaginația unor uzurpatori ca noi,
fără nici un fel de baghetă ridica mâna reparator
într-un gest rupt din zăcămintele-i severe de măreție.

Nesocoteam șuba lui de strânsori iute sărind în picioare
cu mâna ca de-un magnet chemată spre butonul electric,
și vara întemeia numaidecât sub tavan
în candelabrul somptuos de sub tavan
o sărbătoare de lumânări în triumf
mai adevărată decât orice castan înflorit,
teracotei dând în vileag melancolia.

Parafam cu o bătaie de inimă
decretul de împroprietărire a verii pe insula noastră de covor
sub veghea lămpii scunde, asupra cărții adunată și ea -
decembre ne împresura cu neîndurare,
în teracotă un ciudat duduit de zale solzoase
ca un foc înghețat, îngândura pe mărețul decembre.

Abia tineri bărbați, războiul abia încheiat,
decembre neîndurător împresurând insula noastră de covor în lumină,
Oropia își scotea rănile fără grabă din ranițe
Oropia își scotea jalea fără grabă din ranițe,
în teracota duduitoare de-nghețate vâlvori sub zale solzoase
scăpăra de pohte fiara tânără a războiului
fiara mereu tânără a războiului,

abia tineri bărbați, adunați asupra unei cărți de poeme
pe insula noastră de covor în lumină
sub veghea lămpii scunde, asupra cărții adunată și ea -

doi ochi frigeau cu abur sticla ochelarilor de credința poeziei,
rănit vechi violoncel
glasul poetului Philippide vibra (pentru noi) în șoaptă pătrunsă:

"În cercuri tot mai vaste îmi depăn viața mea
și-mi fac deasupra lucrurilor drum;
pe cel din urmă, poate, nu-l voi mai încheia,
dar îl voi încerca, oricum."*

Pe insula noastră de covor în lumină
vara amețea cu aburul coacerii colorilor,
de sub tavan sărbătorea castanului venea spre noi
ca după un îndelung post negru,
în teracotă scăpărarea de pohte pălea,
liniștea fierbinte a versurilor îngândura pe mărețul decembre
și nouă
abia tineri bărbați
ne scria umerii cu aripi.

Săc

fată la toate, fată la toți,
nici moartea nu le poate pe toate -
sâc, moarte, nu poți!

exemplu? de exemplu
ținerea de minte, sub soare,
ține și ține minte sfânta speranței sudoare,
credința speranței zidită templu
de exemplu!

(crede credința - adio
umblări cu fofârlica,
adio concubinaje cu frica!)

un templu - viața, sub soare,
zidit de credința speranței
și sfânta speranței sudoare
până la venirea vacanței -
vacanța mare...

(crede credința
continuă speranței ființa -
grăunț încolțirii
ori adâncătură cât unghia lasă-n țărână
umilă, se-ncolțească umilă grăunț!)
moare de ciudă
contabiliceasa,
pe dește socoate
erezii și eretici -
chiar degeaba asudă?

fată la toate, fată la toți,
nici moarte nu le poate pe toate -
sâc, moarte, nu poți!

GHEORGHE SCRIPCĂ

Sari la navigareSari la căutare

Gheorghe Scripcă

Gheorghe Scripcă (n. 27 iulie 1930, Ilișești, Suceava, d. 5 ianuarie 2002, București) a fost un prozator, poet, dramaturg român, lector universitar și redactor în cadrul Televiziunii Române.

Scriitorul Gheorghe Scripcă s-a născut in comuna Ilișești, județul Suceava la 27 iulie 1930. A absolvit Facultatea de Filologie la Iași în anul 1954. În perioada 1955 - 1959 a fost lector universitar la Conservator, Institutul de Arte Plastice și Institutul de Teatru din București. Între anii 1959 - 1960 a fost redactor la Editura Tineretului, apoi, (1961 - 1962) la „Revista Sindicatelor”. Între 1963 - 1990 a lucrat ca redactor la Televiziunea Română și Radiodifuziune. După pensionare, din 1990 până în 2002, a colaborat cu publicația „Meridianul Românesc” din S.U.A.

Activitatea sa literară a avut ca pilon central scrieri în versuri și proză adresate copiilor și tineretului. Talentul literar i-a fost recunoscut încă din 1954, când Uniunea Scriitorilor i-a decernat premiul pentru poezie. A scris piese de teatru pentru copii și scenarii pentru spectacole cu actori, cu păpuși și marionete. A realizat și traduceri și adaptări din limba bulgară.

Operă

Inspirația multor cărți a avut la bază copilăria sa dificilă, dar plină de aventuri în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, dar și viața alături de descendenții lui.

• Hai la groapa cu furnici, 1998, Editura Porto Franco, Galați, ISBN 973-557-508-6
• Albă ca făina și cei șapte covrigi, 1996, Editura Porto Franco, Galați, ISBN 973-557-436-5
• Prizonier în... Disneyland, 1993, Editura Porto Franco, Galați, ISBN 973-557-183-8
• A venit un pui de brad, 1989 Editura Ion Creangă, București ISBN 973-25-0026-3
• Făt-frumos din delta-plan, 1986 Editura Ion Creangă, București
• Cenușilă și Sprintenilă, 1982 Editura Ion Creangă, București, traducere și adaptare de Gheorghe Scripcă și Iolanda Scripcă după cartea scriitoarei bulgare Leda Mileva
• Fântâni; Băiatul din cămașa cu cai; Noroc, și fii băiat de treabă; Cinci sub cerul liber, 1977
• Misterul nucului trăsnit, 1975 Editura Ion Creangă, București
• Nimbul izvoarelor, Misterul nucului trăsnit, 1974

Gheorghe Scripcă este înmormântat pe Aleea Scriitorilor (Strǎulești 2) din București, alături de soția și promotorul său cultural, Viorica Greciuc Scripcă.

PAN IZVERNA

Pan Izverna (pseudonim al lui Pantelie Tărăbâc; 27 iulie 1937, Malovăţ, judeţul Mehedinţi) este un poet, prozator şi traducător. Este fiul Mariei (născută Hurduc), moaşă, şi al lui Alexandru Tărăbâc, învăţător. A urmat şcoala primară în comuna natală (1943-1947) şi Liceul „Traian" din Turnu Severin (1947-1954). Absolvind Facultatea de Medicină din Bucureşti (1961), a profesat medicina generală şi pediatria în mai multe localităţi din judeţele Bacău, Călăraşi, Constanţa şi Prahova până în 1975, când a renunţat, dedicându-se activităţii literare. Începând din 1965 a publicat proze în „Luceafărul", iar „România literară" l-a lansat în 1969 ca poet. Prima lui carte, Arhipelag de noapte, apare în 1971. A realizat numeroase traduceri, majoritatea în colaborare cu Mioara Izverna, soţia sa, din Aloysius Bertrand, Chateaubriand, Buffon, Theophile Gautier, Gustave Flaubert, Frederic Masson etc.

 

Ca poet şi prozator, Izverna se distinge prin marea disponibilitate de a parcurge mai multe registre lirice şi epice, abordând variate modalităţi compoziţionale. Poezia lui, gravă, profundă, face deseori apel la fabulos şi mitologic. Dacă în Arhipelag de noapte poetul se caută pe sine cu o vibraţie sentimentală reţinută, în Cuaternar (1972) personalitatea lui se manifestă original, într-o tonalitate sobră, prin „evocarea" unor stări dintr-o existenţă primordială.

 

Izverna se dovedeşte un desăvârşit continuator în contemporaneitate al lui Al. Macedonski prin tehnica şi rafinamentul rondelului, cele două volume de poeme compuse în această dificilă formă fixă, Rondelul tainelor (1974) şiRondelurile (1983), fiind realizate impecabil. Frecvente sunt aici pendulările între faustic şi teluric, ca şi incursiunile exotice, cu imagini din Orient(Rondelul din Baalbek, Rondelul apei din Islam), însă ponderea o deţin simbolurile din mitologie, personaje precum Neptun, Pan, Orfeu, Narcis. Rondelurile din ciclul Orfice se disting prin viziunea modernă pe care o proiectează asupra ipostazierii poetului şi a condiţiei lui.

 

Poemele din volumul Anamnesis (1986), pedalând pe discrete acorduri bacoviene, sunt construite în jurul unor rememorări şi trăiri revolute. Între ele, ciclul Cronica nopţilor şi a anotimpurilor se evidenţiază prin peisajele autumnale, desfăşurate într-o fastuoasă, rafinată paletă cromatică. Prozele reunite în volumul Bătrânul anticar (1991) îmbină ingenios referinţe livreşti şi elemente de limbaj curent, trimiteri mitologice şi termeni de argou, articulând perioade de o savuroasă amplitudine poematică, în care răzbat ecouri pitoreşti şi exotice din Craii de Curtea- Veche a lui Mateiu I. Caragiale, precum în Cronica scurtă a unei expediţii uriaşe. Prozele au în genere, ca ax ordonator, o metaforă sau un simbol.

 

Unele ilustrează tema vanitos vanitatum, demonstrând prin trama narativă zădărnicia eforturilor omeneşti pe drumul spinos al împlinirii unui vis, a unui ideal, în altele (Omul şi nisipul, Bătrânul anticar, În hrubă, Trenul de dimineaţă), cu toate că accentul cade pe fantazarea onirică şi pe halucinaţia controlată, naraţiunea este atât de sigur implicată în acţiune şi real încât hotarul dintre firesc şi straniu devine difuz. De o cu totul altă factură sunt prozele din ciclulVârsta de bronz, evocând personaje şi întâmplări din mitologia greacă, cu o discretă intenţie ironică, moralizatoare.

 

Opera literară

 

• Arhipelag de noapte, Bucureşti, 1971;

• Cuaternar, Bucureşti, 1972;

• Rondelul tainelor, Bucureşti, 1974;

• Rondelurile, Bucureşti, 1983;

• Anamnesis, Bucureşti, 1986;

• Bătrânul anticar, Bucureşti, 1991;

• Epifaniile poetului şi ale poeziei, Bucureşti, 2000.

 

Traduceri

 

• Aloysius Bertrand, Gaspard de la Nuit, Bucureşti, 1977 (în colaborare cu Irina Mavrodin); Chateaubriand, Călătorii,Bucureşti, 1978;

• Buffon, Pagini din „Istoria naturală", Bucureşti, 1981, Istoria naturală, Bucureşti, 1984 (în colaborare cu Mioara Izverna);

• Theophile Gautier, Călătorie în Italia, Bucureşti, 1983 (în colaborare cu Mioara Izverna), Călătorie în Spania, Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Mioara Izverna);

• Istoria romantismului. Amintiri romantice şi portrete, Bucureşti, 1990 (în colaborare cu Mioara Izverna);

• Fustei De Coulanges, Cetatea antică, I-II, prefaţă de Radu Florescu, Bucureşti, 1984 (în colaborare cu Mioara Izverna);

• Gustave Flaubert, Jurnal de călătorie. Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Mioara Izverna);

• Vladislav Folkierski, Între clasicism şi romantism, Bucureşti, 1987 (în colaborare cu Mioara Izverna);

• Gustave Glotz, Cetatea greacă, Bucureşti, 1990;

• Frederic Masson, Napoleon şi iubirea, Bucureşti, 1991 (în colaborare cu Mioara Izverna);

• Alexis Carrel, Rugăciunea, Bucureşti, 1996.

POEZII:

Peştera

Atât de departe iubito în peştera mea
îţi pierd glasul printre amăgitoare gheţuri
Eu te-am chemat şi acum nefiresc mă aud
printre dense hipnotice muzici
Îndelung aplecându-mi mâna
fără nici o chemare
geniului tău îi este ger şi teamă
şi de la un timp umbrit e de moarte
Sunt numai gheţuri şi umbre
şi alte umbre şi iarăşi gheţuri
mult semănând...
Fără vreun reazem aştepţi
pe îngusta galerie
şi somnul tău e noapte îngheţată
şi visul tău e umbră în prăpastie.  
 
(din Cuaternar,  ed. Cartea românească, 1972)


Rondel

Eterne-s doar cele divine
O nu stihurile-aceste
Ce-adună ca un mărăcine
Buruienile celeste


Vânturi bat aspre coline
Măturând vremuri funeste
Eterne-s doar cele divine
Şi nu stihurile-aceste


Pulberi de-aur şi neghine
Se-nfrăţesc ca-ntr-o poveste
Altă lume-i sub lumine -
Dincolo de ea o veste

Eterne-s doar cele divine.

(din Rondeluri în amurg, Ed. Timpul, Iaşi, 2011)

IULIAN DĂNĂCUȘ

Iulian Dămăcuș
Date personale
Născut	27 iulie 1949 Cătina
Naționalitate	română
Ocupație	profesor
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	poezie,proză,eseu
Specie literară	poezie,nuvelă,eseu
Operă de debut	Epigrame - Ed. All Design Studio,1998,Cluj
Modifică date / text

Iulian Dămăcuș (n. 27 iulie 1949, Cătina, jud.Cluj) este un poet și prozator român.

Biografie

A terminat Facultatea de Filologie. Părinții lui, Dămăcuș Grigore și Dămăcuș Anisia au fost țărani. A studiat la școala generală –din Cătina, apoi la Liceul Sărmașu, 1966-67, apoi a terminat Facultatea de Filologie a Universității din Cluj, 1974: Este profesor de limba franceză la școala generală Cătina până în 1993, apoi la liceele ,,Ana Ipătescu'' și ,,Petru Maior'', Gherla,jud. Cluj

Lucrări publicate, realizări în domeniul respectiv, contribuții

A debutat în presă cu Epigrame - 1987 în revista Urzica, București; cu Haiku 1992 în revista Haiku, nr. 5 -6, București, Poezie modernă - 2002 în revista francofonă La lettre de Jean –Hautepierre, Paris, 2002 și L’ouvre boîte-Montmorency, Franța, Azami și Mainichi Daily News, Japonia, Haiku Novine, Jugoslavia, Poesis, Steaua, Tribuna, Haiku, Tomis,Orion, Orfeu, Sinteze literare. A participat cu lucrări în diferite antologii: Antologia epigramei românești de pretutindeni , Antologia epigramei politice,Epigramiști români contemporani, Antologiile Cenaclului Octavian Goga, Cluj ,Antologia prozei scurte transilvane actuale,2011, Întâlnirile de la Nicula, Cartea mea fermecată, Scriitori gherleni, Vama literara, vol. precum și în antologii de haiku: Umbra libelulei, O sută de catarge, Luna în țăndări în România,dar și cu lucrari în antologii straine, Ich träume deinen Rhythmus, Germania , Anthology haiku competition, Japonia , Coucher de soleil, Mondspuren,Sonnenpfade / Traces de lune,Sentiers de soleil, (poeme), Franța-Germania, Le vacarme du temps de Noël, Franța, Antologia Il Convivio, Italia. Autor de prezentări de carte/ colaborari : Uleiul din candelă- Adrian Georgescu, Amurg sentimental, 2004, Generoasa lumină –Olimpia Brendea-Desliu, în Adevărul de Cluj, 2004, Descătusarea zăpezilor - Rodica Scutaru -Milaș, rev. Orasul, 3/2008, Cina cea fără de taină –Al.Florin Țene, în Poezia, 1/2008, Jurcan par lui-meme,în Vatra veche, 2010; A.Podaru, Ioana pentru totdeauna, cronică, Citadela,oct. 2011, Dan Rebreanu, Micile sirene, proză, rev. Orașul,3/2011, Livre d’or / UNESCO , 2008– Le plurilinguisme. Colaborează și la revistele: Ex Ponto, Caiete Silvane, Mișcarea literară etc...).Traduceri în limba română -Poemes, Marjan,ed. Limes,2005, Cluj.

Afilieri la diferite organisme, asociații

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Este membru al cenaclului ,, Ion Apostol Popescu din Gherla.

Bibliografie

A publicat volumele: Epigrame - ed. All Design Studio,1998,Cluj, Bețivul – haiku, ed. Ambasador,Tg. Mureș 1998 , Pânza de paianjen, Când singurătatea - senryu , ed.Remus 2ooo, Cluj,E plin de petale paharul uitat…, haiku, antologie de autor, ed. Napoca Star, 2015, Cj. Galeria cu tablouri – ed. Grinta , poezie (română –franceză), Cluj, 2oo3, Viespar în orbite –ed.Limes, poezie (bilingv), 2oo5, Cluj, Ochii albaștri ai bunicii - proză , ed. Limes , 2005,Cluj, Triptice – poezie, ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007, Dealul cu cătină, proză, ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2007, Sonia, roman,ed. Grinta, 2008, Cluj, Poezii, antologie de autor, ed. Dacia, Cluj,2010, Țara mea,versuri,ed. Eikon, Cluj, O lună albastră,ed. Ecou Transilvan,2012,Povestea lui B,versuri,ed. Napoca Star,2015, Manierism și pitoresc în literatura sudului românesc,eseu,ed. Napoca Star, 2015, Humorul în proza sudului românesc, eseu,ed. Charmides, Bistrița,2918,Calea lui Nastratin, studiu monografic,ed. Npoca Star,2020.

Premii, distincții

A câștigat mai multe premii, printre care: Premiul pentru cel mai frumos haiku,Premiul II, la Itoen Haiku Contest, Premiul II, la Concursul Național de Poezie și Eseu Octavian Goga, Premiul S.R.H. pentru cel mai frumos haiku (Tricentenarul Basho, 1994), Premiul Pavel Dan – proză, Prix Baudelaire recueil, CEPAL franța, Viespar în orbite (bilingv), C.E.P.A.L, Franța; Premiul I la Concursul Național de Proză Scurtă, Turda, Premiul II și al revistei Mișcarea literară pentru romanul Sonia,2009, O lună albastră,2013 și Humorul în proza sudului românesc,2019 - la Festivalul Național -Liviu Rebreanu,Bistrița, Mențiune la Basho festival - Japonia, 2oo4, Premiul Pavel Dan –proză, Premiul I la Concursul National de Proza Scurta, Câmpia -Turzii, Premiul revistei Agora, Constanța, la Conc. N. de Lit. A.G.Bacovia, Mizil, Segnalazione di Merito al Premio Poesia e Arti figurative, nella sezione Poesia in Francese, con l’opera Augustin, Italia și Premiul revistei Orion,pentru vol. de rengay Pescărușii se înalță cu valul, Premiul revistei Orion ,pentru cel mai frumos haiku - Slobozia(1997). A participat la manifestări de creație poetică: Festivalul Eterna epigramă, Cluj, Festivaluri și colocvii de haiku, la București și Slobozia la Festivalul de poezie din Kronach, Germania , 2oo3, Le Mur de poésie,Tours, Franța...Este inclus în mai multe dicționare ale scriitorilor români și în antologiile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.

GHEORGHE VIDICAN

Gheorghe Vidican
Date personale
Născut	27 iulie 1953 (67 de ani) Petid, Cociuba-Mare, județul Bihor
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Modifică date / text

Gheorghe Vidican (n. 27 iulie 1953, satul Petid, comuna Cociuba-Mare, județul Bihor) este un poet român contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.^[1]

Biografie

A urmat Liceul Emanoil Gojdu din Oradea în perioada 1968-1972, apoi a urmat Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică a Universității din Oradea și masterul în Managementul și Ingineria Afacerilor.^[2]

Este referent cultural la Asociația Nevăzătorilor Bihor-Sălaj și din 2007 este redactor șef adjunct al revistei de cultură „Caietele Oradiei”.

A debutat în anul 1968 în culegerea de versuri a elevilor bihoreni „Mlădițe bihorene”, apărută sub îndrumarea poetului Alexandru Andrițoiu, debut consacrat prin apariția în Revista Familia în anul 1972. A publicat poezie și interviuri în majoritatea revistelor de cultură din țară.

Opera

• Singurătatea candelabrului (ed. Cogito, Oradea, 1994).
• Utopia nisipului (Biblioteca revistei Familia, Oradea, 2003).
• Sărbători vulnerabile (Biblioteca revistei Familia, Oradea, 2003).
• Rigorile cercului (editura Axa, Botoșani, 2004).
• Tratatul de liniște (editura "Brumar”, Timișoara, 2006).
• Mansarda cu vitralii (editura “Brumar”, Timișoara, 2008).
• Genunchii Tamisei (editura “Brumar”, Timișoara, 2010).
• Ediție în Braille a volumului Tratatul de liniște (Bucuresti, 2010, Asociația Nevăzătorilor din România).
• Fluturi în tranșee (editura „Brumar”,Timișoara, 2011).^[3]
• Aspru sângele meu (editura „Brumar”, Timișoara, 2012).
• Forma obeză a foșnetului (editura "TIPOMOLDOVA”, Iași, 2013).
• Maltratatul de liniște (editura “Brumar”, Timișoara, 2013).
• Dimineața din pumni (editura “Aureo”, Oradea, 2014).
• Ochi hăituiți de trădare (Editura Cartea Românească, București, 2015).
• 3D (CFR Edizioni, Italia, 2015) antologie de autor romano-italiană.
• Incendiul din oglindă (editura "Aureo", Oradea, 2015).
• Urma lui Ulysses (editura "Junimea", Iași, 2016).^[4]
• Pivnita din horn (editura "Charmides", Bistrita, 2017)
• Fisura privirii (editura "Scoala Ardeleana", Cluj Napoca, 2017)

Antologii colective

• Vise într-o liniște sumeriană (traducere în limba franceză),
• Corabia cu poeți (traducere în limba maghiară),
• Balcanica VII, Balcanica VIII - antologii ale Festivalului Internațional al poeților din Balcani - Brăila 2013, 2014.

Premii

• Premiul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației, 2003 pentru volumul Utopia nisipului.
• Premiul de excelență pentru literatură al Consiliului Local al municipiului Oradea pentru volumul Tratatul de liniște.
• Premiul „Balcanica” pentru poezie al Direcției pentru cultură Brăila, 2014 pentru volumul Aspru sângele meu.^[5]
• Nominalizare la premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie 2014, pentru volumul ”Dimineața din pumni”
• Premiul special „Gheorghe Ardeleanu” al Festivalului Internațional de creație literară pentru nevăzători Pașii profetului, mai 2016 pentru volumul Ochi hăituiți de trădare.
• Premiul I la Festivalul Internațional de poezie „Don Luigi di Liegro” Roma, Italia, aprilie 2016.^[6], pentru volumul 3D (antologie de autor româno-italiană, 2003-2013)^[7]
• Locul IV la Festivalul Internațional de Poezie citadella Poesia 2016, Roma, Italia, decembrie 2016, secțiunea A, traducere din literatura europeană în limba italiană, traducătoare Tatiana Ciobanu, Elena Todiraș, Annamaria Ferramosca, Gabiela Molcsan.^[6]
• Diploma de excelență acordată de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național pentru creații literare remarcabile, februarie 2010.
• Diplomă de excelență acordată în 2013 cu prilejul împlinirii vârstrei de 60 de ani de Consiliul Local al municipiului Oradea.^[8]
• Diploma de excelență pentru poezie la Zilele revistei Convorbiri literare – ediția 2014].^[9]
• Diploma de excelență pentru promovarea literaturii române în Italia la Zilele revistei Convorbiri literare -150-ediția 2016

Alte activități

• Este inițiatorul Festivalului Internațional de Creatie Literară pentru Nevăzători „Pașii profetului”.^[10], ajuns la XXV-a ediție.
• A îngrijit ediția I și ediția a II-a a antologiei festivalului, Ochiul de litere.
• A îngrijit volumele poeților nevăzători Moise Ciorbă - Descântec pentru trandafiri albaștri și Nicu Moraru - Ispite vindecări, lumini.

Nisipul clepsidrei

suntem la început de adormire ne-nchidem tăcerea-ntr-un ou
forma străină a nașterii trece din sâmbur în fruct facerea lumii
astăzi s-a despărțit ochiul de lacrimă în buzunarul unui sacou
nisipul clepsidrei învață frica să fie complice cu tainele ciumii

în loc de oglindă un țărm topit de lumină se umple cu cioburi
modelează nimicul e-o groapă cu pereții mucegăiți de uitare
sunt zâmbete moarte ce rod frica-n tăcere semne și noduri
e ața timpului nu știu de pleacă ori vine sunt vremuri avare

locuim în nisipul clepsidrei ne mușcăm cu furie libertatea
putredă de vise o sorbim suntem la început de adormire
se deșiră pe cruce spaima de întuneric dărâmă cetatea
țipătul fals al tăcerii e o revoltă aztecă învelită-n iubire

nisipul clepsidrei în tihnă împerechează moartea cu timpul
în brațele noastre sub pleoape de apă navighează olimpul

ȘERBAN AXINTE

Biografie Serban Axinte

Absolvent al Facultății de Litere, sectia romana-italiana, a Univ. "Al.I. Cuza". Promotia 2002.
Master in Literatura Comparata si Antropologie Culturala. Promotia 2004.
Cercetator științific la Institutul de Filologie Romana "A. Philippide" al Academiei Romane – Filiala Iasi. Secretar general de redacție al Revistei Culturale "Timpul"
A publicat volumele de versuri: "Starea balantei" 1996. "Pragurile Apeiron" - 1999; "lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut" - 2006.
Prezent în antologia "Ozone friendly. Iasi.Reconfigurari literare", Ed.T, 2002
Coautor al "Dicționarului general al literaturii române", coord. Eugen Simion (vol. I, II, III, IV, V) – 2004, 2005, 2006

clipa în care toate devin repede altceva

pe tine dragul meu te vor ridica din aşternut,

îţi vor zdrobi degetele,

îţi vor îndesa în gură un ciorap ud plin cu nisip,

te vor vîrî cu nasul în hîrdăul cu excremente,

bleah, bleah, aşa vei mirosi şi tu peste foarte puţin timp,

aşa vei mirosi, cum miros eu acum,

dulcea şi inocenta ta intristare nu te va salva,

vei fi copilul scos din rînd şi făcut de ruşine,

ştiu, ştiu că nu mai eşti copil de o viaţă.

pe cine crezi că va interesa asta,

atîţia ani ţi-au trebuit ca să spună cineva despre tine,

„uite, el este”,

ai sacrificat totul, ai pus în scenă viaţa ta şi viaţa mea,

eu te-am lăsat, nu am zis nimic,

te-am lăsat şi acum cînd ştiu că se apropie clipa în care toate devin repede altceva

nu pot decît să-ţi cer iertare pentru că nu am mai putut să fac mai mult pentru tine;

e o scrisoare, fireşte că e o scrisoare; ţi-am scris foarte multe,

ţi-o trimit doar pe ultima.

cîndva ai să-ţi aminteşti şi de mine,

ar trebui în douăzeci de minute să termin de băut sticla cu vin

şi să-ţi spun marele adevăr;

cred totuşi că vei înţelege singur,

nu are rost să-ţi povestesc ce şi cum va fi, îmi este şi mie frică.

TEODOR BALȘ

Teodor Bals este un poet si traducator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic .
Este un poet si traducator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic desi a tradus cartile .
Este un poet si traducator care ne face mandri din punct de vedere cultural national si lingvistic fara a-si face aparitia cu lucruri minore .
Este un poet si traducator care ne face sa ne privim tara cu mandrie fiind un adevarat OM DE CULTURA si nu unul fals .
Carti care l-au facut cunoscut :-Intre cartile care l-au facut cunoscut se numara si "Poarta soarelui " sau "Poeme " sau "Satul din Pamant " sau "Pasarea de sunet " ne fac mandri de tara noastra .
Din pacate nu am vazut in nicio librarie din oras o biografie despre el viata si opera lui desi ar merita una .
Este un poet si traducator care ne face sa spunem cu adevarat bucurosi :"sunt roman !" si fara teama unor controverse ori conflicte aparute pe aceasta tema sau pe altele .
Si nu are nici strada desi ar merita una !
Si nu are nici statuie desi ar merita una ca tinerii sa il aiba in minte si vizual nu doar nominal nu e destul !
Inca un motiv de mandrie pentru noi !

SIMION GHIMPU

Simion Ghimpu
Date personale
Născut	24 mai 1939 Colonița, Regatul României
Decedat	27 iulie 2010 (71 de ani)
Părinți	Irina și Tudor Ghimpu
Frați și surori	Mihai Ghimpu
Căsătorit cu	Veta Ghimpu-Munteanu
Copii	Tudor, Lucian, Anda-Cristina
Cetățenie	România URSS Republica Moldova
Etnie	Român
Ocupație	poet
Activitate
Alma mater	Academia de Arte Teatrale din Moscova Universitatea de Stat din Moldova
Patronaj	Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău
Rude	Gheorghe Ghimpu, Mihai Ghimpu (frați), Grigore Grigoriu (naș) Dorin Chirtoacă (nepot)
Modifică date / text

Simion Ghimpu (n. 24 mai 1939, Colonița – d. 27 iulie 2010) a fost un scriitor și poet liric din Republica Moldova, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A compus texte pentru peste 100 de cântece, o parte dintre ele devenind șlagăre.

Biografie

Simion Ghimpu s-a născut la 24 mai 1939 în satul Colonița, lângă Chișinău, în familia Irinei și al lui Tudor Ghimpu. Tot acolo a și copilărit, alături de cei 4 frați ai săi: Gheorghe, Visarion, Valentina și Mihai.^[1] În 1957 a absolvit Școala Pedagogică din Călărași.^[2] Ulterior, a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de Istorie și Filologie (în 1964) și a făcut doctoratul la Academia de Arte din Moscova (în 1969).^[3]

Simion Ghimpu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.^[3] A fost poet liric și a compus texte pentru peste 100 de cântece, conlucrând cu compozitori ca Eugen Doga, Ion Aldea Teodorovici, Mihai Dolgan, Arkady Luxemburg ș.a. Piesele sale au fost și mai sunt cântate de formațiile Noroc și Orizont, și de interpreții: Ion Suruceanu, Sofia Rotaru, Nadejda Cepraga, Anastasia Lazariuc, Nina Crulicovschi, Frații Bivol, Olga Ciolacu, Alexandru Lozanciuc, Radu Dolgan, Ana Barbu, Larisa Arsenie, Nicolae Cibotaru ș.a. Mai multe cântece după textele lui Simion Ghimpu au devenit șlagăre. Printre acestea se numără: Numai tu, Iubiți învățători, Ce rost are?, Amor, amor, Lacrima, Casa noastră și altele.^[2]

Un timp a predat dicția și limba română (cu caractere latine) studenților moldoveni la Institutul Teatral Lunacearski din Moscova.^[4] În 1969 și-a susținut teza de doctor în studiul artelor. A fost profesor universitar la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” din Chișinău până în anul 2000.

Primul său volum de versuri, Mereu, a apărut în 1995. A publicat cronici teatrale, eseuri, corespondențe, studii etnofolclorice și monografii didactice.

În cadrul unei serate de creație din 24 mai 2009, atunci când împlinise 70 de ani, Simion Ghimpu a lansat romanul autobiografic Viață pe muchie de cuțit, împreună cu un dublu CD Cântece pe versuri de Simion Ghimpu, care include 40 din cele mai cunoscute melodii al căror textier este el. În roman, autorul dezvăluie activitatea unui tânăr încadrat în opera de conștientizare a adevărului științific și istoric în condițiile Chișinăului și, mai târziu, ale Moscovei anilor ‘70.^[5]

Simion Ghimpu a murit la 27 iulie 2010. Sicriul cu trupul său a fost expus la Uniunea Scriitorilor, iar apoi a fost dus la biserica Sfânta Teodora de la Sihla.^[6] Înmormântarea sa a avut loc la Cimitirul Central din Chișinău, la funeralii participând poeți și scriitori ca Ion Hadârcă, Mihai Cimpoi și Ion Ciocanu. Traian Băsescu și Miheil Saakașvili și-au exprimat condolenanțele fratelui lui Simion, Mihai Ghimpu, care atunci era președinte interimar al Republicii Moldova.^[7]

Lucrări

Volume și cărți

• Plai de cînt, plai de dor (1981)
• Mereu (ed. Hyperion, 1995)
• Reversul sentimentelor (editura Ruxanda, 2000)
• Dincolo (editura Pontos, 2003)
• Ghici, ce-s? (2003)
• Descifrări (2004)
• Stare de spirit (2007)
• Ia să-mi spui tu, spui (versuri pentru copii, 2008)
• Jeep-ul și Sania de la Colonița (nuvelă umoristică, 2008)
• Viață pe muchie de cuțit (roman autobiografic, 2009)

Altele

• Să vorbim corect și clar' (monografie didactică, 1988)
• Nunta și alte obiceiuri moldovenești (studiu etnofolcloric, 1990)

Aprecieri

„Simion Ghimpu face parte dintr-o generație de romantici întîrziați, care prin anii 60 ai secolului XX, crezînd că le pot face pe toate, într-o perioadă cînd era nevoie de toate, au făcut de toate, inclusiv poezie. Ca un ostaș în rezervă care-și îmbracă din cînd în cînd hainele militare, ca să nu-l uite cu totul propriul trecut – Simion Ghimpu, acest ostaș de odinioară al poeziei, își amintește de poezie ca de o parte din sine, pe care dacă ar uita-o, de care dacă s-ar dezice, ne dă dumnealui de înțeles, ar trebui să se dezică de sine însuși.”

—Nicolae Dabija^[4]

 

Momentul de poezie live350. Flaviu George Predescu, Simion Ghimpu, Nikolaus Lenau. 28 febr 2021