4. /29 IULIE 2021 - POEZIE
“O! noapte! noapte! noapte! tu eşti ca o femeie
Ce am iubit odată; şi mica-acea scânteie
De vulg necunoscută prin tine-am dobândit”zădărnicia
“Ha! ha! ha! ha! iacă un nume!… iacă înc-o vanitate!?
Omer, Dante, Byron, Hugo! un cântec deşert în toate,
Un accent, între morminte, un sarcasm în sărbători”.» - Istoria literaturii române, G Călinescu
Poezii, Bucureşti, 1846;
Zoe, Bucureşti, 1847;
Poezii, Bucureşti, 1847;
Poezii, prefaţă de Nicolae Iorga, Vălenii de Munte, 1908.
Victor Hugo, Pentru săraci, 1846.
O potriveală
Domn străin poftise ţara şi de neam de împărat,
iar la târg, plecând, boierii ce-au găsit au cumpărat;
să-l întîmpine poporul a ieşit pân-la hotare...
Dumnezeu se îndurase ca să-i dea un vodă mare!
*
Dar Moldova-i locuită de nătângi şi de vicleni
şi-ndelungă fu tocmeala ca boierii moldoveni
să-l înduplece pe despot peste ei să-mpărăţească,
rari fiind, pe-atuncea, domnii cei de viţă-mpărătească.
*
Chezăşia stăpânirii pentru viaţă i s-a dat
şi că-n spiţa lui, pe urmă, tronul fi-va perindat;
o locma din visterie ca plocon având tot anul,
slobod să-şi mai înnădească Vlaşca, bez Teleormanul.
*
Iar legându-se să-ndrepte ce părea că e greşit,
râu de lapte şi de miere ca să curgă negreşit,
"Îmi ajunge – spuse despot –, dreapta mea căutătură,
Slujitori ce tac şi-n mine credincioşi ca în Scriptură."
*
Şi-a ţinut cuvântul ţara, poate încă cu prisos,
Doar a lui făgăduinţe au ieşit, pe rând, pe dos,
şi când el şi cu samsarii ca în rai mi se răsfaţă,
clocoteşte surd norodul străveziu şi supt la faţă.
*
În castelul din Suceava, mânios acum se plimbă;
numai vornicul cel mare stă-naintea lui smerit;
voievodul nici o vorbă cu Bucioc măcar nu schimbă,
iar acesta să-i grăiască nu găseşte nimerit.
*
Mai târziu, păru din zbucium că niţel se potoleşte;
lui Bucioc îi fuse teamă, neghicind ce poate fi,
orişicum se tot frământă şi prin minte răscoleşte;
ca să afle de-are despot, cât n-ar da şi n-ar plăti!
*
"Hei, Bucioc, tu, mare vornic – prinde Vodă ca să zică –
tu eşti mâna mea cea dreaptă şi-mpreună am luptat
ca să ţesem trainic trâmbă de mătase şi urzică,
împletind din rău, în bine, şirul trebilor treptat;
*
din pământ, din iarbă verde am croit o viaţă nouă;
pe făgaşe neştiute îndrumăm tot ce a fost;
prin câmpiile uscate, din senin, cu aur plouă
şi sub aripa lui despot cine n-are adăpost?
*
E aşa ori nu?." "Aşa e!" – prea plecat Bucioc răspunde;
să-i astâmpere pornirea cuteză să zică-apoi:
"Dar de ce te tulburi, Doamne, şi ce cuget te ajunse
când lumina ta s-aprinde înainte, nu-napoi?
*
Domn mai ager şi mai falnic, mai avut-am noi, stăpâne?
Îmbuibând pe toată lumea, milostiv ai fost destul
că nu-i nimeni să nu-şi aibă bucăţica lui de pâine,
ocrotit ca să nu fie ori la vreme nesătul!"
*
"Deci credeam, suspină despot, ca să văd recunoştinţă;
Boierii dădui acelor ce căzură în păcat,
Înţelepţi făcui din oameni ce, lipsiţi de socotinţă,
prigonitu-m-au... şi totuşi, nu e unul împăcat!
*
Tremura Bucioc, dar Vodă neclintit urmă-nainte:
"Pretutindenea se suflă că din jaf mă pricopsii,
când tu ştii cu câtă trudă, cu ce zbatere de minte
vreo cincizeci de milioane de ducaţi agonisii.
*
Te miri ce şi mai nimica! Şi-apoi cine e de vină?
Azi nu poate bani a strânge numai cel ce n-ar voi;
n-am pus piedică la nimeni, ne-voind să cat pricină
şi nici vreme n-am în pravili mucegaiu-a răsfoi,
*
iar o faţă-mpărătească e obraz de tot subţire,
i se cere cheltuială, dacă vrei a n-o păta;
ponegrit de ce sunt, oare, cu atâta-nsufleţire?!"
Grabnic, vornicul răspunde: "Ticăloşi, Măria Ta!".
*
"Unii urlă că dreptatea nu-i decât o vorbă goală,
coate toţi judecătorii pentru galbeni că şi-ar da;
dar mojicii? Făr' de hrană zbier că sunt şi se răscoală!"...
"Nu le place munca, Doamne! Ticăloşi, Măria Ta!"
*
"Pârcălabii, dregătorii, căpitanii de oştire,
popii, dascălii, iznafii, chiar şi sfetnici, de-i căta,
mă cârtesc în taină, gura clevetindu-le-n neştire"...
"Ticăloşi am fost, stăpâne, şi-am rămas, Măria Ta!"
*
"Însă-atuncea – strigă Vodă – totul e ticăloşie!
Putregai domnia noastră şi nevrednici suntem toţi!
Lângă numele lui despot se va scri: "Păcătoşie!"
de boierii săi: o turmă de lingăi urâţi şi hoţi!"
*
Pe-o sofa se lasă despot, chibzuind îngândurat:
"Şi Bucioc, şi logofeţii buni erau de spânzurat!...
Peste veacurile toate voi rămâne de ocară,
cu pecetia ruşinii înfierat voi fi la scară!"...
*
Judecata cea din urmă îi cutreieră prin gând,
de durere, printre gene îi dau lacrime, plângând...
"Despot!... Despot!... Fii un despot mai, vârtos ţinându-ţi firea!
De deasupra frunţii tale izgoni-voi eu bârfirea!".
*
Astfel vornicul grăieşte: "Eu de grijă voi purta
să rămânem doar noi, obştea, ticăloşi, Măria Ta,
căci o cronică de slavă pentru Tine se va scrie,
de mărirea Ta eu însumi stând chezaş ţi mărturie."
*
Mare Domn fu Despot-Vodă, după-acel letopiseţ,
însă piserul ce-l scrise, să arate mai isteţ,
mai adaose pe-o filă, cu putere de la sine,
alte câteva braşoave, cugetând că e mai bine:
*
"Patruzeci de ani, o, Despot!, să fi fost să mai domneşti,
tot n-ai fi-nţeles tu rostul astei ţări moldoveneşti;
stând străin de neamul nostru, cum să-nveţi aşa de iute
zicătoarea: "Orice peşte de la cap întâi se-mpute!"
Nastere: 29 iulie 1893, satul Hulub, comuna Dangeni, Botoșani Deces: 17 martie 1973, Iași Demostene Botez a fost un scriitor și publicist roman, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat in drept al Facultații din Iași).  S-a nascut la 2 iulie 1893 in comuna Trusesti, judetul Botosani. Este fiu de preot. A urmat scoala primara in satul Hulub, apartinator comunei (unele surse de informare il dau si ca sat natal al viitorului poet), apoi isi urmeaza studiile la Botosani si Iasi. La Iasi este elev al vestitului Liceu Internat, pe care il absolva in anul 1912. Se inscrie la Facultatea de Drept, al carei licentiat devine in 1915. Debuteaza cu versuri din 1911, in revista „Arhiva a lui A. D. Xenopol, iar dupa luarea licentei profeseaza cu succes avocatura si activeaza intens in publicistica. Odata cu reinchegarea, dupa razboi, a cercului si a revistei „ Viata Romaneasca, poetul, care debutase editorial cu placheta Muntii inca din 1918, se ataseaza total acestei reviste. Prima poezie a publicat-o in Arhiva (1911). La Cronica, Arena fi Momentul desfasoara o bogata activitate ziaristica. inca din 1921 face parte din cercul Vietii romanesti, in coloanele careia publica din abundenta poezii si schite. Volumul Floarea pamintului (1920) este premiat de Academie, la fel placheta Muntii (1918). In 1930, o data cu mutarea Vietii romanesti la Bucuresti, D. Botez devine unul din conducatorii acestei reviste, al carei redactor-sef va fi fi in anii nostri, incepind din 1962. In 1965 ocupa functia de director al acestei importante reviste. Cand revista se muta, in 1930, la Bucuresti, poetul o urmeaza, devine unul din conducatorii acesteia; din 1962 va fi redactor sef al ei, iar din 1965 va prelua functia de director. Va avea parte de nenumarate semne de pretuire. Dupa al doilea razboi mondial va detine importante functii obstesti, va fi deputat, membru al Academiei, presedinte al Uniunii Scriitorilor intre anii 1964-1965- Publica proza memorialistica, traduceri, note de calatorie. A murit la Bucuresti in 17 martie 1973. Poezia sa sta de la inceput sub semnul simbolismului, cu implicatii semanatoriste sau moderniste. Fara evolutii spectaculoase, ea ramane elegiac-sentimentala, evocand plictisul, tristetea, monotonia existentei provinciale, teme atat de mult exploatate de poetii si prozatorii vremii. Consemnand ca „motivul liric preferat al lui Demostene Botez e letargia provinciala, criticul literar Ov. S. Crohmalniceanu ii stabileste filiatii: „poezia aceasta descinde din Bacovia, dar se inrudeste mult mai intim cu literatura sadoveniana consacrata lumii targurilor moldovenesti de ieri. Volume de versuri: Muntii, Iasi, 1918; Floarea pamantului, Iasi, Editura Viata Romaneasca, 1920; Povestea omului, Iasi, Editura Viata Romaneasca, 1923; Zilele vietii, poeme, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1927; In cautarea mea, Bucuresti, Editura Adevarul, 1933; Cuvinte de dincolo, Bucuresti, F. P. L. A., 1934; Pamant si om, Bucuresti, Editura Prometeu 1942; Lumea cea mica, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1944; Floarea soarelui, Bucuresti, Editura de Stat, 1953; Oameni in lumina, Bucuresti Editura Tineretului, 1956; Prin ani, Bucuresti, E. S. P. L. A., 1958; Carnet, Bucuresti, E. P. L., 1961; Poezii, Bucuresti, Editura Tineretului, 1961 (colectia Cele mai frumoase poezii), Oglinzi, Bucuresti, E. P. L., 1963; In fata timpului, volum selectiv, Bucuresti, E. P. L., 1967; Aproape de pamant, Bucuresti, E. P. L., 1968; Na'greu' pamantului, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970. Duminici a aparut in volumul Povestea omului, Iasi, Editura Viata Romaneasca, 1923. Fara anotimp a aparut in volumul Cuvinte de dincolo, Bucuresti, F. P. L. A., 1934. Poeziile sint reproduse dupa cum urmeaza : Cinta o catirinca, Spleen de duminica. Duminici, Tristeti atavice. Pustietate, Singur (Floarea pamintului, 1920) ; Pustiu, Noapte pustie (Povestea omului, 1923); Monotonie (Zilele vietii, 1927J; Tristeti fara motiv. Scrisoare, Nostalgie (Cuvinte de dincolo, 1934). POEZII: |
| Mircea Dem. Rădulescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Giurgiu, Giurgiu, România |
| Decedat | (56 de ani)[1] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet dramaturg traducător |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Mircea Dem. Radulescu (n. ,[1] Giurgiu, Giurgiu, România – d. [1]) a fost un poet și dramaturg român.
Opera
- Leii de piatră, versuri, București, 1914 (ed. a III-a, 1924);
- Poeme eroice, București, 1915;
- Suflet și uzină, versuri, București, 1919;
- O noapte la Mircești, București, 1920 (în colab. cu Alfred Moșoiu);
- Sufletul patriei, versuri, București, [1921];
- Serenada din trecut, București, 1921 (ed. a II-a, 1937);
- Legenda coroanei, București, 1922;
- Bizanț, București, 1924;
- Portrete și amintiri, București, 1924;
- Poeme pentru Galateea, București, 1925;
- Eroice, ed. a II-a, București, f.a. (ed. a VI-a, 1927);
- Cântarea eroilor, București, 1933;
- Rapsodii românești, București, 1935;
- Povestea ghiocelului, București, 1937;
- Pe-aicea nu se trece, București, 1938 (în colab. cu Corneliu Moldovanu);
- Sufletul patriei, București, 1940;
- Făuritorii, București, f.a.;
- Hotarele sfinte, București, f.a.;
- Petronius, f. 1., f.a.
POEZII:
Si sange din latinul nostru sange,
E trup si os din osul nostru frant,
Un dor avem in el si cel mai sfant;
Nici iadul astazi nu ni-l poate-nfrange!
I-am mostenit tot dreptul din parinti;
La soapta lui ni se-nfioara buza;
In lutu-i plamadit din suferinti,
Stramosii framantatei noastre ginti,
Dorm ingropati la
Sarmizegetusa.
Al nostru e; iar nu al vostru,
Huni,
Ce-ati navalit de dincolo de
Nistru,
Calcand in goana cailor nebuni
Peste mormantul marilor strabuni,
Si i-ati trezit cu-al vostru ras sinistru.
Voi, colb si pleava sunteti, venetici,
Din hoardele barbarului
Atila!
Ardealul
| |||
Vezi toate poeziile poetului Mircea Radulescu | |||
| (Poeme eroice) | |||
| Al nostru e: pamant din vechi pamant Si sange din latinul nostru sange, E trup si os din osul nostru frant, Un dor avem in el si cel mai sfant; Nici iadul astazi nu ni-l poate-nfrange! I-am mostenit tot dreptul din parinti; La soapta lui ni se-nfioara buza; In lutu-i plamadit din suferinti, Stramosii framantatei noastre ginti, Dorm ingropati la Sarmizegetusa. Al nostru e; iar nu al vostru, Huni, Ce-ati navalit de dincolo de Nistru, Calcand in goana cailor nebuni Peste mormantul marilor strabuni, Si i-ati trezit cu-al vostru ras sinistru. Voi, colb si pleava sunteti, venetici, Din hoardele barbarului Atila! Noi scutul Romei am infipt aici, O! Pentru marii nostri mucenici Voi niciodata n-ati stiut ce-i mila. Dar astazi suna ceasul de apoi. Sa va chemam la dreapta judecata. Ca uraganul navali-vom noi, Cantati semnalul goarne de razboi! Naprasnica va fi a noastra plata. Se va-ngrozi poporul de misei. Vor tremura ca-n temniti vinovatii, Ne vom lupta cu-nversunari de lei Si-om darama Carpatii peste ei, Daca zagaz ne-or sta in drum, Carpatii. Vom navali ca un dezastru mare, ii vom calca-n copitele de cai, Sub roatele de tunuri si de care, Sa stie ungurii ca-n fiecare Din noi, rasare aprigul Mihai. O! noi cunoastem bine vechiul drum Taiat de legiuni si tara toata Se scoala azi ducand potop si scrum; Iar din mormant cer razbunare-acum Martirii nostri ce-au murit pe roata. Al nostru e; il vrem si pentru el Pomi-vor si mosnegii de la vetre, il vrem, il cerem, e supremul tel Si vai de tradator si de misel, Ca-l vom scuipa si-l vom goni cu pietre! |
| Ion C. Pena | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Troianul, Teleorman, România |
| Decedat | (32 de ani) Alba Iulia, Alba, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | jurnalist poet romancier[*] |
| Activitate | |
| Partid politic | Partidul Național-Țărănesc |
| Limbi | limba română |
| Modifică date / text | |
Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 - 1963 Polibiada (Lisandra) Pena (1888 - 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag de pe lângă Corabia, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Mort în rǎzboi, perceptorul - scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
Studii
A urmat cursurile Școlii primare de bǎieți „Vasile Alecsandri”, în satul natal. A continuat cu Școala de Comerț Elementar[1] din Roșiorii de Vede și, ulterior, cu Școala de Comerț Superior[2] din Turnu Măgurele, care în acea perioadă era reședința de județ. În aceste școli i-a avut printre colegi pe viitorul publicist și primar Nicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Roșiorii de Vede și pe viitorul pedagog, poet și prefect al județului Teleorman – Florian Crețeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.
Publicistică
Debutează în 15 aprilie 1932 în "Revista - SO4H2", din Turnu Măgurele, cu poezia "Alpinism", scrisă în 1928. Tot în acest an traduce și publică, împreună cu Ștefan Baljalarschi, "Poemele mele" a lui Serghei Esenin. De tânăr, Ion C. Pena și-a creat multe adversități publicând în Revista "SO4H2"(Acid sulfuric) texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în care-l combate pe Oswald Spengler, filosof idealist, reprezentant al antiintelectualismului și istoric german, un critic fervent al latinității.
Dialogurile sale epigramistice merg până la caricaturizarea celor mai înalte vârfuri ale societății literare sau politice: A. C. Cuza, Ion Pillat, Radu D. Rosetti, Al. O. Teodoreanu, Nicolae Iorga, N. Crevedia[3] (“Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia”), Octav Dessila, Al. Macedonschi, Aurel Chirescu, Emanoil Bucuța, Gr. Trancu-Iași, Al. T. Stamatiad, Ion Minulescu, M. Ar. Dan, Tudor Măinescu, A. C. Calotescu-Neicu, Al. Cazaban, Tudor Arghezi, Mircea Pavelescu, I.Gr.Periețeanu, Ion Vinea, Iancu Brezeanu, Damian Stănoiu, N. Davidescu, Florin Iordăchescu, Victor Eftimiu, G. Topârceanu, Miguel de Cervantes Saavedra, G. Bogdan Duică, Cincinat Pavelescu, Ponțiu Pilat, Socrate, Hamlet[4] și alții. În 1939, deja Ion Pena publica poezii în controversata revistă "Prepoem"[5], care după septembrie 1940 este considerată de orientare legionară[6]. Pena n-a avut nicio colaborare cu "Prepoem" pe timpul sederii legionarilor la putere pană la 14 februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu . Mai mult, in singurul volum care i-a apărut in 1939, "Furcile caudine", este inclusă si o epigramă in care-l ia peste picior pe A.C. Cuza, mentorul și principalul susținător al lui Corneliu Zelea Codreanu: Lui A. C. Cuza// Din tinerețe n’a mai dat/O epigramă – și-i păcat !/ Misterul ? Muza i-a fugit/ Ca nu cumva pîn’ la sfîrșit,/ Uzînd de abila-i suveică / S-o scoată și pe ea evreică.
Anti-bolșevic convins, scria înainte de venirea trupelor sovietice în Revista "Păcală" al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!."
La începutul anilor '40, poetul Pena publica frecvent în "Universul Literar". Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, "Universul Literar" fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, "Ziarul Universul". În 7 martie 1942, redactorul Ștefan Baciu (1918 - 1993) îl numea pe Pena - "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți", „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.” În "Universul Literar" au mai debutat, in acea perioadă, Ștefan Augustin Doinaș, Leonida Secrețeanu și Ion Caraion. În cartea sa de memorialistică, "Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946", scrisă în 1980 la Honolulu, Ștefan Baciu[7] iși amintea de Pena, neștiind că acesta decedase încă din 1944.
Un scriitor „fantazian“
Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din povestirea utopică în două părți, "Moneda fantazienilor"[8], scrisă la Sichevița, județul Caraș Severin în 1937 - 1938 în care Pena merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatǎ în ziarul „Drum” in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, gradinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul Constantin Stan (1951 - 2011), în "Ziarul de Duminică", din 28 septembrie 2001, în articolul "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa il devansează pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu[9], Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, Stan V. Cristea îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit . Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab[10] afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ[11], într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian[12]. Acum, în 2014, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar[13].
Publicații
Între 1928 - 1944, Ion C Pena a publicat poezii, epigrame si proză în urmǎtoarele publicații:
- Ziarul „Slove de foc”[14], din Belitori, Teleorman,
- Revista „Drum”[15], din Roșiorii de Vede,
- Ziarele si revistele „SO4H2”[16], „Graiul tineretului”[17], „Oltul”[18], din Turnu Măgurele
- Revista „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion[19] si Alexandru Lungu[20], din Buzău
- Revistele si ziarele „Epigrama”[21], „Păcală”[22], „Prepoem”[23], „Vremea”, „Universul literar”[24], din București
Activitate profesional-socială
Profesional, ca finanțist (perceptor[25]), a funcționat timp de 4 ani și 10 luni în Sichevița - județul Caraș Severin (1936 - 16 iulie 1941), ca delegat de agenție. Aici înființează Căminul cultural - "Lumina", cu sediul în incinta Primăriei, doneazǎ cǎrți bibliotecii și împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție.
Apoi, la Domnești - Muscel, actualmente în Argeș, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înființează, în 1941, "Biblioteca modernă"[26] prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, în special intelectualii comunei, precum și tineretul școlar. El este sprijinit de tineretul grupat în jurul normaliștilor[27] Luca Ionescu și N. Ionescu. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța[28], care-l și găzduiește până la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, Argeș, participantă activă la Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, "Haiducii Muscelului". În fapt, Gheorghe Șuța era fratele avocatului Nicolae Șuța, șeful de cabinet al vicepreședintelui PNȚ, Ion Mihalache și deputat de Muscel în Camera Deputaților.
Fiind mobilizat din Domnești, pe frontul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Pena moare de tânăr pe 29 iulie 1944, la numai 33 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Viața lui s-a consumat sub zodia tragicului, el conducǎndu-și pe ultimul drum patru din cei șase frați: Lina, Fǎnica, Nicu și Costache. Ion C Pena n-a fost căsătorit și n-a avut copii. Este al cincelea copil pe care părinții, Firică și Lisandra Pena, aveau să-l înmormânteze în timpul vieții.
A fost susținător al Partidului Național Țărănesc, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuța, președintele PNȚ din Domnești. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 - represaliile sistemului care l-a înscris în „Fondul special – interzisi (S)”.
Și totuși, straniu, în 1993 îl găsim menționat în „Bibliografia operelor autorilor legionari”, de Nicolae Niță, apărută în editura „Libertatea” din Jacksonville – SUA, alături de Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Radu Gyr și alții. Scriitorul apare pe pagina 204 cu consemnarea: „Pena C.I. – poet. Colaborator la revista „Drum”, apărută în orașul Roșiorii de Vede”, fără alte detalii precum la alții, la care se specifică în mod expres că „au publicat numeroase lucrări de specialitate și au colaborat asiduu la revistele și ziarele legionare din țară”, precizându-li-se și opera. „Nu avea predilecție pentru cultul legionar”, afirma Luca I Ionescu[29] din Domnești – Argeș, cel ce între 1941 – 1944 s-a cunoscut cu poetul (afirmație făcută în emisiunea de evocare a lui Pena la postul de radio „Impact 94,4 FM” din Roșiorii de Vede, în 24 august 2001, în ajunul împlinirii a 90 de ani de la nașterea scriitorului). Istoricul Cătălin Borțun de la Muzeul Județean Teleorman, autor al lucrǎrii „Mișcarea legionară din județul Teleorman", apǎrutǎ în 2011, la Editura Renaissance din București, a afirmat că în documentările sale nu a gasit nicio referire la numele de Ion Pena. Acestei opinii îi subscriu istoricii și publiciștii Cristian Sandache și Corneliu Ciucanu, care sunt autorii mai multor cărți despre fenomenul legionar. Din cererea[30] pe care Pena o trimite Ministrului Finanțelor, în calitate de agent administrativ cl. II în com. Domnești, jud. Muscel, aflǎm cǎ el a venit în localitate în primǎvara lui 1941.
Activitatea literară
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roșiorii de Vede, asociație[31] a tinerilor publiciști teleormăneni, înființată în 1935 sub președinția de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, președinți activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea și Florian Crețeanu. În editura acestei grupări îi apare, în 1939, volumul de epigrame „Furcile caudine”[32][33], tipărit la Tipografia „Lumina poporului” din aceeași localitate. Având recenzii favorabile, George Călinescu îl înscrie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941. În aceeași editură urmau să îi apară în 1940 (deja erau anunțate în revista bucureșteană „Prepoem”, an I, nr. 11 din mai 1940) un volum de poezii intitulat „Iarmaroc” [34] și un volum de epigrame „Flori veninoase”, dar care, din păcate, nu aveau să mai vadă lumina tiparului, întrucât revista și editura „Drum” au fost suspendate de cenzură în același an. Cunoscutul publicist și istoric literar Stan V. Cristea[35], membru în Uniunea Scriitorilor din România, consemna în „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”
La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au rămas mai multe manuscrise, dintre care șase volume erau pregătite pentru tipar, între ele aflǎndu-se și cele două volume, „Iarmaroc” și „Flori veninoase”, oprite de cenzură în 1940:
- Patru volume de poezii : "Iarmaroc" (un volum de poezii, voluminos, de peste o sută de poezii, din care câteva au apucat sa fie publicate), "Varietăți", "Fum" si "Nord". Din pacate, aceste volume s-au pierdut sau sunt răspândite pe la diverși prieteni.
- "Simple nimicuri"[36] - plachetă de poezii, în dactilogramǎ[37] - publicată în "Scrieri" - Ion Pena, apărută în 2011.
- "Flori veninoase"[38]- volum de epigrame, în dactilogramǎ, apărut în "Scrieri" - Ion Pena.
Ion C Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia vreme îndelungată în afara circuitului public prin includerea sa în Fondul special - interzise între 1945-1989.
Înainte de decesul său, la doar 33 de ani, lasă un testament colegilor, prietenii din perceptia Domnești - județul Muscel, Ioan T. Zăinescu și C. Mateescu, prin care îi ruga pe alți trei prieteni de suflet: Gheorghe Șuța, Florian Crețeanu și Nicolae Stǎnescu - Udrea să se îngrijească de publicarea scrierilor sale. Din pacate acest lucru se îndeplinește abia în anul 2011, când se împlineau 100 de ani de la nașterea sa. Multe manuscrise s-au pierdut[39] din cauza unora dintre prietenii săi. Volumul postum[40] „Scrieri” - Ion Pena, aparut la 67 de ani de la plecarea sa în neființă, include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Acest volum cuprinde următoarele secțiuni:
- Ion Pena – epigramist:
- Ion Pena – poet:
- Ion Pena – prozator:
Imagini
Bibliografie
Abia după „dezghețul ideologic” din deceniul al șaptelea, Pena este inclus în antologia "Epigramisti români de ieri și de azi" a lui N. Crevedia, din 1975 - Editura Eminescu. Iar in ziarul „Teleormanul ”, din 29 septembrie 1979, Gh. Filimon și I. Bâlă în articolul „Fișe de istorie literară” consemnează curajos pentru acea vreme: „Printre condeierii teleormăneni se numără și Ion Pena, poet delicat și plin de talent, pe nedrept, poate uitat astăzi". De asemenea, se mai află menționat în:
- G. Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent - Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941;
- G. Călinescu: Istoria literaturii române de la origini până în prezent – Editura Minerva, București, 1982;
- Stan V. Cristea: Județul Teleorman – Dicționar biobibliografic – Editura Teleormanul liber, Alexandria, 1996;
- Stan V. Cristea: Introducere în istoria culturală a județului Teleorman – Editura Rocriss, Alexandria, 2003;
- Stan V. Cristea: Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni – Editura Rocriss, Alexandria, 2005;
- Dumitru Vasile Delceanu: Vocația scrisului în Teleorman – Editura Teleormanul liber, Alexandria, 2005;
- Păstorel (Al.O.Teodoreanu): „Bahice și politice” – Antologie de George Zarafu, Editura Victor Frunză, București, 1996;
- Lucian Predescu: Enciclopedia României – Cugetarea, Editura Saeculum, București, 1999;
- Ion Scarlat: Monografia comunei Troianul – Editura Erc Press, București, 2005;
- Ion Al. Stănescu: Dicționar al oamenilor de cultură, artă și știință din Teleorman – Editura Calende, Pitești, 1993;
- Stan V Cristea: Fotografii la periscop - Editura Aius, Craiova, 2013;
- Stan V Cristea: Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan” - Editura TipoMoldova, Iași, 2014;
- Avram N. Elisei, Luca I. Ionescu, G. Boșcănici, M. Mitulescu, Monografia comunei Domnești - Editura Caligraf Activ–Pitești, 1998
| Nicolai Costenco | |
 Imaginea lui Nicolai Costenco pe o marcă poștală din Republica Moldova | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 21 decembrie 1913 Chișinău, Imperiul Rus |
| Decedat | (79 de ani) Chișinău, Republica Moldova |
| Părinți | Maria lui Gheorghe Leahu, Fiodor Costenco |
| Căsătorit cu | Maria Costenco |
| Copii | Nicolae, Marina-Mimi, Tatiana, Constantin, Tudor, Ilyana |
| Cetățenie |  Moldova |
| Etnie | români |
| Ocupație | traducător scriitor |
| Modifică date / text | |
Nicolai Costenco (n. 21 decembrie 1913, Chișinău – d. 29 iulie 1993, Chișinău) a fost un scriitor și poet român basarabean. A fost exilat și deportat în Siberia în 1941.[1]
Biografie
A studiat la Liceul B.P.Hașdeu din Chișinău și la Universitatea din Iași. Debutează la 1932, prima carte datând din 1937. Până în 1940 colaborează la revista Viața Basarabiei. În volumele Poezii (1937), Ore (1939), Elegii păgâne (1940), Cleopatra (1940) are versuri ce oscilează între dorința de mai bine și tristețea dezolantă cauzată de minciuna vieții. Din 1940 până în 1955 a fost deportat în Siberia.
Creează o poezie vulcanică, ce găsește pentru lava interioară a trăirii erupții exterioare de pajuri de foc și nori de cenușă, pe care o îngemănează în culegerile Poezii alese (1957), Poezii noi (1960), Poezii și poeme (1976), Scrieri (2 volume, 1979) și romanul Severograd (2 volume, 1963, 1970).
Premii
Nicolai Costenco a fost decorat cu următoarele distincții:[1]
- Medalia „Pentru vitejie în muncă” (1960)
- Medalia „Veteran al muncii” (1975)
- Premiul de încurajare al Consiliului Central al Sindicatelor din URSS şi al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din URSS, pentru romanul Severograd (1976)
- titlul onorific „Scriitor al poporului din RSS Moldovenească” (1988)
- Premiul de Stat al RSSM (1990)
- membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992)
- Ordinul Republicii (2010, post-mortem)[2]
Visului nerealizat,
Cum isi poar ta cimitir ul
Fiecare, fiecare sat
Sunt ametit omeneste
Ca-mi suiera la urechi vantul:
Se-nvarteste cu noi, se-nvarteste,
Ametitor, pamantul!
O mica aterizare
De-o secunda-doua
Pe luceafar ul din zare
Cu dragostea mea, Moldova!
In pasul tau gazela a pus un fin acord.
In mar mora feeric a poposit viata
Si-n ochii tai nostalgici lastunii dusi spre Nord.
Nu te mira ca-n urma, sub fiecare pas,
Regretul, ca un schilav, se roaga si te cheama,
Cand sufletul suspina trudit, fara pripas,
Lovit de-a ta cr uzime, ucis de-a noptii teama.
De-acum peste lumina ce-ti flutura pe crestet
Tristetea liliacul desertului agata.
Si-n inima, ast numar cu trup batran si vested,
Isi plange infinitul sirenele de gheata.
Amestecati cu tulbureala albastra a cerului
Din vagaunile vulcanilor cu vapai,
Ca minciuna rastignita pe cr ucea adevar ului.
M-am indragostit. Si, iata-ma-s parasit
Ti-as sar uta urmele, par ul, poalele;
Floarea soarelui sunt, sclavul tau poate sunt.
Dar de ce, de ce nu mai revine soarele?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu