5. /1 AUGUST 2021 - TEATRU/FILM

 GRIGORE BREZEANU

Sari la navigareSari la căutare

Regizorul Grigore Brezeanu.

Grigore Brezeanu (n. 1 august 1891, comuna Micșunești-Greci, județul Ilfov - d. 23 mai 1919, Cluj-Napoca) a fost un regizor, scenarist și actor român de film.

Biografie

Grigore Brezeanu s-a născut la data de 1 august 1891, în comuna Micșunești-Greci (astăzi în județul Ilfov). Era fiul marelui actor Iancu Brezeanu.

A absolvit în anul 1910 Conservatorul de Artă Dramatică din București, secția actorie. A murit în anul 1919 la Cluj, la vârsta de 28 ani.

În urma unei anchete efectuate de către ziarul „Cuvântul”, în 1933, asupra începuturilor filmului românesc, s-a ajuns la concluzia - nesusținută de documente totuși - că Brezeanu ar fi fost regizorul Independenței României (1912). Această informație s-a perpetuat multă vreme. În anul 1985, criticul de film Tudor Caranfil a descoperit însă caietele de regie ale lui Aristide Demetriade, din care reieșea clar că acesta fusese adevăratul regizor al peliculei. Totodată, Caranfil a concluzionat logic că tânărul Brezeanu nu putea fi decât animatorul filmului, cel care, printre altele, l-a atras pe Leon Popescu să finanțeze lucrarea - lucru deloc de neglijat pentru continuarea filmului.

Filmografie

Ca regizor

• Amor fatal (1911)
• Înșir'te mărgărite (1911) - în colaborare cu Aristide Demetriade
• Marina de război română (1913)
• Industria petrolului (1913)
• Industria lemnului (1913)
• Călimănești (1913)

Ca scenarist

• Amor fatal
• Înșir'te mărgărite (1911) - în colaborare cu Aristide Demetriade

Ca actor

• Amor fatal

Ca producător

• Independenței României (1912), alături de Leon Popescu, Societatea actorilor Teatrului Național din București și Pascal Vidrașcu.

CINEMATECA SUFLETULUI TĂU. Începuturile filmului românesc. „Independența României” (1912)

Independenta Romaniei (1912) Trailer

SILVIA DUMITRESCU TIMICĂ

Silvia Dumitrescu-Timică
Date personale
Născută	29 octombrie 1902 Craiova, România
Decedată	1 august 1999 (96 de ani) București, România
Căsătorită cu	George Timică
Copii	Stela Dumitrescu
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Silvia Dumitrescu-Timică (n. 29 octombrie 1902, Craiova – d. 1 august 1999, București) a fost o actriță română de teatru și film.

Biografie

Silvia Dumitrescu s-a născut la data de 29 octombrie 1902 în orașul Craiova. A jucat ca actriță pe scenele de teatru timp de 75 ani, începându-și cariera la Teatrul Ventura din București. Începând din anul 1947, Silvia Dumitrescu a devenit actriță a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București. A fost căsătorită cu actorul George Timică (1886-1954).

A jucat și într-un număr mic de filme, în special de televiziune. Unul din rolurile sale memorabile a fost cel al Coanei Eleonora Arbore din piesa Micul infern de Mircea Ștefănescu. Piesa a avut premiera la Teatrul Nottara în martie 1977. Ultima reprezentație a avut loc în 1992, când artista împlinise 90 de ani.

Silvia Dumitrescu-Timică a primit anterior anului 1960 titlul de Artist Emerit. A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa III (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”^[1] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[2]

S-a retras din activitate în anul 1992, la vârsta de 90 ani. A decedat la data de 1 august 1999 în orașul București, în urma unei hemoragii cerebrale.

Filmografie

• Odessa în flăcări (1942)
• Bădăranii (1960) - Marina, soția lui jupân Simon
• Furtuna (1960)
• O încurcătură (1973) - film TV
• Scorpia (1973) - film TV
• Sâmburele (1974) - film TV
• Tren de plăcere (1979) - film TV
• Micul infern (1979) - film TV

Discover Romania: Silvia Dumitrescu-Timică (@Arhiva TVR)

Tren de placere de I.L.Caragiale - Radu Beligan si Silvia Dumitrescu-Timica

VALERIA SECIU

Valeria Seciu
Date personale
Născută	1 august 1939 (81 de ani) București, Regatul României
Căsătorită cu	Octavian Cotescu
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alte premii
Premii UNITER 2009 - Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar, „Lear” 2007 - Premiul pentru întreaga activitate 2006 - Cea mai bună actriță, Cum gândește Amy Premiul ACIN (1978) Înainte de tăcere
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Valeria Seciu (n. 1 august 1939, București, Regatul României) este o actriță română de teatru, film, radio, voce și televiziune.

Studii

A urmat cursurile Institutului de Teatru din București, la clasa lui A. Pop Marțian, între 1960-1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soț. Printre colegii săi de promoție s-au numărat: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Virgil Ogășanu, Dora Cherteș, Cătălina Pintilie, Mircea Andreescu.

Cariera artistică

A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București (memorabilă rămâne prezența ei în Cordelia din Regele Lear în regia lui Radu Penciulescu), pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici, sub directoratul scriitorului Dinu Săraru, s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii.

La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles). În 1998 a colaborat la Teatrul Nottara cu regizorul Alexandru Dabija în spectacolul "Lungul drum al zilei către noapte (E. O'Neill), fiind nominalizată mai apoi la Galele UNITER pentru cel mai bun rol principal feminin. După 2000 apare mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER. O altă distincție importantă, medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu”, i-a fost atribuită actriței în 2000 de către președintele statului pentru merite deosebite în promovarea și interpretarea operei poetului, mai cu seamă prin intermediul spectacolului Trecut-au anii, recital de poezie și muzică susținut ani de-a rândul pe diverse scene alături de actorii Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan și de clarinetistul Aurelian Octav Popa. Pe lângă rolurile interpretate pe scenă sau ecran, ea a dat viață multor personaje la teatrul radiofonic.

Valeria Seciu a fost căsătorită cu actorul Octavian Cotescu. În 1968 s-a născut fiul lor, Alexandru; acesta este astăzi călugăr la Muntele Athos, purtând numele de Monahul Daniil; el se numără printre traducătorii celei mai recente ediții românești a culegerii de texte teologice Everghetinos (din gr., „Binefăcătoarea”).

Filmografie

• Casa neterminată, scenariul de Dimos Rendis, regia Andrei Blaier (1964)
• Asediul, de Corneliu Leu, regia Mircea Mureșan (1971)
• Parașutiștii, de Mihai Opriș, regia Dinu Cocea (1972)
• Instanța amână pronunțarea, regia Dinu Cocea (1976)
• Tănase Scatiu (1976)
• Casa de la miezul nopții, de Fănuș Neagu, regia Gheorghe Vitanidis(1976)
• Regăsire, regia Ștefan Traian Roman(1977)
• Râul care urcă muntele, regia Cristiana Nicolae (1977)
• Înainte de tăcere, de Alexa Visarion, regia Alexa Visarion (1978)
• Clipa, de Dinu Săraru, regia Gheorghe Vitanidis (1979)
• Speranța, regia Șerban Creangă(1979)
• Lumini și umbre - Serial TV, de Titus Popovici, regia Andrei Blaier/Mihai Constantinescu/Mircea Mureșan (1979)
• Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980) - Savista
• Bună seara, Irina, regia Tudor Mărăscu (1980)
• Vânătoarea de vulpi, de Dinu Săraru, regia Mircea Daneliuc (1980)
• Mult mai de preț e iubirea, de Nicolae Țic, regia Dan Marcoci (1982)
• Escapada, de Mircea Radu Iacoban, regia Cornel Diaconu (1983)
• Dragostea și revoluția, de Dinu Săraru, regia Gheorghe Vitanidis (1983)
• Vreau să știu de ce am aripi, regia Nicu Stan (1983)
• Adela după un roman de Garabet Ibrăileanu, regia Mircea Veroiu (1985)
• Furtună în Pacific (1986)

Roluri în teatru

La Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București (selectiv)

• - Veronica Micle - „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu (1964)
• - Dona Elena - „Castiliana”, de Lope de Vega, regia Horea Popescu, 1966
• - Otilia - „Enigma Otiliei”, după George Călinescu, regia Ion Cojar, 1968
• - Aglaia Epancina - „Idiotul”, după F.M. Dostoievski, regia Al. Finți, (1969)
• - Margaret - „Fanny”, de G. B. Shaw, regia Mihai Berechet, 1970
• - Honey - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970
• - Cordelia - „Regele Lear”, de W. Shakespeare, regia Radu Penciulescu, 1970
• - Corina - „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971
• - Ana - „Valiza cu fluturi”, de Iosif Naghiu, regia Sanda Manu, 1975
• - Lady Anne - „Richard al III-lea”, de W. Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
• - Amanda Wingfield - „Menajeria de sticlă”, de Tennessee Williams, regia Cătălina Buzoianu (2006)

La Teatrul Mic din București (selectiv)

• - Ersilia Drei - „Să îmbrăcăm pe cei goi", de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1978)
• - Doamna mascată - „Minetti”, de Thomas Bernhard, regia Anca Ovanez-Doroșenco (1979)
• - Margareta - „Maestrul și Margareta”, de Mihail Bulgakov, regia Cătălina Buzoianu (1980)
• - Genica - „Niște țărani”, de Dinu Săraru, regia Cătălina Buzoianu (1981)
• - Ea - „Cerul înstelat deasupra noastră”, de Ecaterina Oproiu, regia Cătălina Buzoianu (1984)
• - Marguerite Gautier - „Doamna cu camelii”, de Alexandre Dumas, regia Cătălina Buzoianu (1985)
• - Aelita - „O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord”, de Eduard Radzinski, regia Dragoș Galgoțiu (1986)
• -...- „Arta iubirii”, de ..., regia Cătălina Buzoianu (1989)
• -...- „Actorii”, de ..., regia Alexa Visarion (1990)
• - Donata Genzi - „Regăsire”, de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1991)
• - Irina Nikolaevna Arkadina - „Pescărușul”, de A.P. Cehov, regia Cătălina Buzoianu (1993)
• - Vivian Bearing - „Spirit”, de Margaret Edson, regia Cătălina Buzoianu (2001)
• - Esme Allen - „Cum gândește Amy”, de David Hare, regia Cătălina Buzoianu (2005)
• - Spiritul Mamei - „Furtuna”, de W. Shakespeare, regia Cătălina Buzoianu, 2009

La Teatrul Național din Cluj

• - Lavinia - „Androcle și leul”, de G. B. Shaw, regia Janos Taub, 1965
• - Domnița Anca - „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia Val Mugur, 1966

La Teatrul „C. I. Nottara” din București

• - Monahova - „Barbarii”, de Maxim Gorki, regia Alexa Visarion, 1976
• - Mary Cavan-Tyrone - „Lungul drum al zilei către noapte”, de Eugene O’Neill, regia Alexandru Dabija, 1998

La Teatrul Levant din București

• - Mama - „Pelicanul”, de August Strindberg, regia Cătălina Buzoianu, 1995

La Teatrul Act din București

• - Doamna Bruscon - „Creatorul de teatru”, de Thomas Bernard, regia Alexandru Dabija (2007)

La Club „La Scena”

• -...-„Top Dogs/Șomeri de lux”, de Urs Widmer, regia Theo Herghelegiu (2004)

La Teatrul Bulandra din București

• - Charlotte - „Noile suferințe ale tânărului W”, de Ulrich Plentzdorf, regia Olimpia Arghir, 1973
• - Brenda - „Ferma”, de David Storey, regia Sanda Manu, 1975
• - Gertrude - „Hamlet”, de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, 2000
• - Gloucester - „Regele Lear”, de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, 2008

Roluri în teatrul de televiziune

• Rața sălbatică de Henrik Ibsen, regia Petre Sava Băleanu - Hedwiga
• Troienele de J.P. Sartre, după Euripide, regia Petre Sava Băleanu, 1967 - Casandra
• Citadela sfărâmată de Horia Lovinescu
• Woyzeck de George Buchner, 1970 - Marie
• Trei surori de A. P. Cehov, regia Ion Barna, 1971 – Irina
• Pescărușul de A. P. Cehov, regia Petre Sava Băleanu, 1974 - Nina Zarecinaia
• Curcanii (1977), de Grigore Ventura, regia Virgil Bradateanu, Anca Ovanez-Dorosenco
• Turnul de Fildeș după Camil Petrescu, regia Cornel Todea, 1978 - Maria Sinești
• Suflete tari de Camil Petrescu, regia Cornel Todea, 1979 - Maria Sinești
• Livada din noi de Constantin Chiriță, regia Constantin Dinischiotu, 1980
• Inimă fierbinte de Octavian Sava, 1982
• Jocul ielelor de Camil Petrescu, regia Dan Necșulea, 1982 - Maria Sinești
• Ciuta de Victor Ion Popa, 1984
• O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Sorana Coroamă Stanca, 1984 - Veta
• O femeie drăguță cu o floare și fereastra spre nord de Eduard Radzinski, regia Olimpia Arghir, Dragoș Galgoțiu - rol Aelita
• Vocea umană de Jean Cocteau, regia Cătălina Buzoianu, 1990
• Femeia mării de Henrik Ibsen, regia Olimpia Arghir - Elida

Distincții

• Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[1]

A fost odata... - recita Valeria Seciu

Valeria Seciu - „De ce nu-mi vii” de Mihai Eminescu (@Arhiva TVR)

TUDOR GHEORGHE

Tudor Gheorghe
Date personale
Născut	1 august 1945 (75 de ani)  Podari, Dolj, România
Părinți	Ilie Tudor și Ștefania Tudor
Căsătorit cu	Georgeta Luchian Tudor (din 1966)
Copii	Adrian Tudor
Cetățenie	România
Ocupație	muzician poet actor cântăreț compozitor
Activitate
Studii	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Instrument(e)	voce[*]
Premii	Ordinul Republicii Ordinul național „Steaua României”
Prezență online
site web oficial pagină Facebook Internet Movie Database
Modifică date / text

Tudor Gheorghe

Tudor Gheorghe (la naștere Gheorghe Tudor, n. 1 august 1945, Podari, Dolj, România) este cântăreț, compozitor și actor român provenit dintr-o familie de țărani. În perioada sa de formare a realizat numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989. Din 1969, anul primului recital și până în 1996, Tudor Gheorghe a realizat nu mai puțin de 22 spectacole de muzică și poezie.

În cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor Gheorghe a lansat pe 17 noiembrie 2018 o nouă creație: Marșul Unirii.^[1]

Studii

Copilăria, dar mai ales adolescența, i-au fost dificile. Tatăl, cântăreț la biserică, a fost arestat ca legionar și încarcerat ca deținut politic la Aiud.

A urmat Liceul Nicolae Bălcescu (astăzi Colegiul Național Carol I) din Craiova și apoi cursurile Institutului de Teatru din București, clasa de actorie, absolvind în 1966.

Cariera artistică

Înainte de 1989

Actor pe scena Naționalului din Craiova

După rolurile jucate în studenție, a debutat pe scena Teatrului Național din Craiova în rolul Paznicul tânăr din „Cocoșul negru”, de Victor Eftimiu. A fost angajat la acest teatru în 1966, la vârsta de 21 de ani devenind unul dintre cei mai tineri actori din țară.

Până la adevărata afirmare, ce a urmat peste câțiva ani, a continuat să joace roluri de comedie sau dramă alături de mari actori craioveni ai timpului, în piese ca Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu, D-ale carnavalului de I. L. Caragiale sau „Doamna nevăzută” de Pedro Calderón de la Barca.

În perioada 1970-1980 și 1980-1990 a jucat în creații de mare profunzime artistică, cum ar fi Mitică Popescu de Camil Petrescu, „Filfizonul pedepsit” de John Vanbrugh, Unchiul Vania de Anton Cehov sau în „Piticul din grădina de vară”, de Dumitru Radu Popescu.

Recitaluri, cantautor, baladist

În 1969, după trei ani de lucru asiduu, a ieșit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curțile dorului”, cu poezia poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu.^[2]

A petrecut 3 ani la Institutul de Folclor din București, unde a urmat studii aprofundate pentru conservarea folclorului. În această perioadă a realizat al doilea recital - „Șapte balade”.

În 1971, Eugen Barbu spunea despre el:

„Tudor Gheorghe are o memorie fenomenală și asta explică cum a putut să îndeplinească raptul fără a trezi bănuieli, pentru că atât cât îi știm, bătrânii lăutari cad la bănuială când sunt fotografiați pe hârtie. Într-o emisiune am putut auzi de la acest menestrel varianta cea mai cutremurătoare a "Mioriței" și niște cântece haiducești cum nu mai aflasem. (...) Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce privește comorile noastre folclorice ca acest tânăr și neîntrecut actor din Craiova.”

—Eugen Barbu - 1971

O parte dintre concertele sale au cunoscut cenzura vremii. Spectacolul Pe-un franc poet, pe versuri de Ion Luca Caragiale, susținut în două rânduri (la Bacău și, în 1981, la București pe Platforma Pipera), a fost interzis de a mai fi reluat^[3][4].

Chiar înainte de anul 1989, cunoscutul poet Marin Sorescu se exprima despre cantautor,

„De fiecare dată când îl ascult - și asta se întâmplă des - Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească - populară și cultă - poate mișca munții. (...) Problema mea, inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admirație și mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai ușor să-l pup.”

—Marin Sorescu - 1988

După 1989

În 1992 Tudor Gheorghe a avut primul spectacol după revoluție, numit „Cântece cu gura închisă”. A revenit pe scenă în 1998, și din 1999 a început seria de spectacole Anotimpurile poeziei românești în colaborare cu dirijorul Marius Leonard Hristescu.^[5]

În 2006, între 29 mai și 4 iunie, Tudor Gheorghe a susținut la Sala Palatului o serie maraton de concerte, intitulată Săptămâna risipitorului de frumuseți. Seria a fost compusă din 7 concerte:

• Primăvara simfonic - 29 mai
• Toamna simfonic - 30 mai
• Petrecerea cu taraf - 31 mai
• Diligența cu păpuși - 1 iunie
• În căutarea dorului pierdut - 2 iunie
• Iarna simfonic - 3 iunie
• Vara simfonic - 4 iunie^[6][7]

În noiembrie 2006 artistul a prezentat în premieră spectacolul „Calvarul unei inime pribegi”, început cu cântece din anii 1930, cântate de artiști precum Cristian Vasile și Jean Moscopol. Pe lângă cântecele epocii în spectacol sunt citite și câteva anunțuri din ziarele din acea perioadă, cu scopul de a recrea imaginea completă a acelor ani. În 2007 a fost lansat și albumul cu acest spectacol.

În noiembrie 2007 în spectacolul Parfumul nebunelor dorinți se continuă prezentarea muzicii anilor 1930, începută în Calvarul unei inime pribegi.

La margine de imperii este alt spectacol al lui Tudor Gheorghe, desfășurat în martie-aprilie 2008. Spectacolul este dedicat singurei regiuni din această țară care a fost sub mai multe imperii. Muzica este mai puțin cunoscută, fiind culeasă și prelucrată dintr-o carte apărută doar în limba germană. „Rumanische Volkslieder aus der Bukowina” de Matthias Friedwagner, apărută în 1938 conține 530 de partituri muzicale și versuri culese din Bucovina, între anii 1902-1916, la inițiativa Ministerului Culturii, din Viena.

Anul 2008 îl readuce pe îndrăgitul artist într-o piesă de teatru după aproape zece ani de la ultima apariție.^[8] Tudor Gheorghe apare în musicalul Omul din La Mancha, la numai câteva zile de la premiera altui spectacol - Taina cuvintelor. Omul din La Mancha este un musical după cartea lui Dale Wasserman, care, la rândul său, își inspiră povestea după romanul de secol XVII al lui Miguel de Cervantes - „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”.

Astăzi, Tudor Gheorghe își continuă cariera începută în 1966, susținând în continuare recitaluri în țară și străinătate, și interpretând roluri pe scena Naționalului craiovean. Succesul, cariera și evoluția lui Tudor Gheorghe pot părea „venite de la sine”, dar în spatele uriașului succes se găsesc ani de muncă înverșunată, de studiu intens și de multe opreliști și nevoi.

Spectacole

• În căutarea dorului pierdut
• Mie-mi pasă
• Degeaba

Suita Anotimpurile poeziei românești:^[9][10]

• Toamna
• Iarna
• Primăvara
• Vara
• Al cincilea anotimp - Femeia^[11]

Spectacole cu muzica anilor 1930:

• Calvarul unei inime pribegi
• Parfumul nebunelor dorinți
• Mahalaua... mon amour^[12]
• Cavalerii felinarelor târzii
• Între rapsod și lăutar

Muzică din Bucovina anilor 1900:

• La margine de imperii

Spectacol despre Revoluția Română din 1989:

• Degeaba...?!^[13]

Musical:

• Omul din La Mancha^[14]

Discografie

Albume

• 1974 - Viața lumii
• 1975 - Cântece de dragoste de țară
• 1976 - Veniți, privighetoarea cântă
• 1978 - Pasăre galbină-n pene
• 1984 - Tudor Gheorghe
• 1989 - Primăvara
• 1999 - Reîntoarcerea
• 1999 - Mie-mi pasă
• 2000 - Suflet de român
• 2001 - Primăvara simfonic
• 2001 - Toamna simfonic
• 2002 - Pe-un franc poet
• 2002 - Petrecere cu taraf I
• 2003 - Iarna simfonic
• 2003 - Diligența cu păpuși
• 2004 - Petrecere cu taraf II/Trimite Vorbă
• 2005 - Răsuri și trandafiri
• 2005 - Cu Iisus în celulă
• 2006 - În căutarea dorului pierdut
• 2006 - Vara simfonic
• 2007 - Calvarul unei inime pribegi
• 2007 - Petrecere cu taraf III/Când Dumnezeu era mai jos
• 2007 - Parfumele nebunelor dorinți
• 2007 - Risipei Se Deda Florarul
• 2009 - ... de Primăvară
• 2012 - Degeaba
• 2013 - La margine de imperii
• 2013 - Mahalaua Mon Amour

Premii și distincții

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Tudor Gheorghe la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.^[15]

La 23 noiembrie 2010, președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, i-a conferit cea mai înaltă distincție de stat - Ordinul Republicii.^[16]

Recunoaștere

Centrul cultural din comuna Izbiceni, județul Olt, îi poartă numele.^[17]

Tudor Gheorghe: Tot ce-i românesc nu piere !

Tudor Gheorghe Vara Simfonic Concert Integral

ADINA POPESCU

Adina Popescu este o actriță română de film și teatru. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie în anul 1969. În anul 1972, ea joacă primul rol în filmul ''Dragostea devine vineri''. Alte roluri notabile a avut în filmele ''Pentru patrie'' (1978), ''Nea Mărin Miliardar'' (1979), ''Alo, aterizează strabunica!'' (1981). A fost casatorita cu compozitorul Adrian Enescu pana in 2016, la moartea acestuia. Celebrul cuplu nu a avut copii.

Filme cu Adina Popescu

• Din dragoste cu cele mai bune intenții (2011) - Rodica Trailer
• Cu inima indoita (2006) - Mariana
• La urgență (2006) - Coca
• Die letzte Station / Ultima gară (1999)
• Lansarea (1984)
• Alo, aterizează străbunica! (1981)
• Ultima noapte de dragoste (1980) - dublaj voce Lena Gheorghiu
• Capcana (1979)
• Cumpăna (1979)
• Nea Mărin Miliardar (1979) - camerista
• Pentru patrie (1978) - Maria Cerchez
• Mînia (1977)
• Râul care urcă muntele / Raul care urca muntele (1977)
• Ana / (1976)
• Domnisoara Nastasia (1976) - Niculina
• Serenadă pentru etajul XII (1976) - Mihaela
• Singurătatea florilor (1975) - Tanta
• Când trăiești mai adevărat (1974)
• Capcana (1974)
• Dragostea începe vineri (1972) - Sanda Dobrescu
• Căsnicia nu-i o joacă - Anisoara

Adina Popescu recită "Fluture, tu" de Tudor Arghezi

DANA DOGARU

Dana Dogaru
Date personale
Nume la naștere	Dana Mihale[1]
Născută	1 august 1953 București
Părinți	Aurel Mihale
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Dana Dogaru (n. 1 august 1953, București) este o actriță de film, radio, televiziune, scenă, și voce română.^[2]

Biografie

În 1976 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București la clasa profesoarei Beate Fredanov.^[3] A fost căsătorită cu actorul Mihai Dogaru,^[4] cu care are un copil, Irina.^[5]

Filmografie

• Iarba verde de acasă(1977)
• Eu, tu, și... Ovidiu(1978) - Dana
• Hanul dintre dealuri(1988)
• Moartea domnului Lăzărescu (2005) - vecina Mihaela
• Moromeții 2 (2018) - personajul Catrina Moromete^[6]
• Sieranevada (2016) - personajul Doamna Mirică
• Cealaltă Irina (2009)
• Francesca (2009) - personajul Doamna Elena
• Nunta mută (2008) - nuntaș
• Hârtia va fi albastră(2006) - personajul Doamna Andronescu
• Adio, Europa! (2003)
• Conferință la nivel înalt(1994)
• Puricele (1993) - Raymonde Chandebise
• Vinovatul (1991)
• Expediția (1988)
• Prințul negru (1988)
• Vulcanul stins (1987)
• Acasă (film) (1984)
• Eroii nu au vârsta(Serial TV, 1984)
• Încrederea (1984)
• Hangița (1983) - personajul Mirandolina
• Calculatorul mărturisește (1982)
• Rămân cu tine (1982) - personajul Saveta
• Întoarce-te și mai privește o dată (1981)
• E atât de aproape fericirea (1977)^[7]

Teatru

A debutat în teatru în 1977 cu rolul Evei în piesa Ulciorul sfărâmat de Heinrich von Kleist (Teatrul Nottara). Au urmat alte roluri precum, Stanca în Răceala de Marin Sorescu, Fata din Jocul de Ion Băieșu, Juliette din Mâța în sac de Georges Feydeau, Silvia din Acești îngeri triști de Dumitru Radu Popescu, Paulina din Fecioara și moartea de Ariel Dorfman.^[8]

Tora Vasilescu, Cezara Dafinescu, Dana Dogaru şi Ştefan Radof - Five O’Clock de I.L. Caragiale

𝗗𝗲 𝗰𝗲 𝗻𝘂, 𝗘𝘃𝗮𝗻𝘀 de AGATHA CHRISTIE Adrian Pintea, Dana Dogaru, Mircea Albulescu TEATRU POLITIST

SZABOLCS CSEH

Szabolcs Cseh
Date personale
Născut	11 decembrie 1942 Miercurea Ciuc
Decedat	1 august 2014 (71 de ani) București
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Cetățenie	România
Ocupație	actor cascador
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Szabolcs Imre Cseh, cunoscut și ca Szabi 'sɔbi Cseh, (n. 11 decembrie 1942, Miercurea Ciuc – d. 1 august 2014, București^[1]) a fost un cascador și actor român de origine secuiască.

Biografie

Szabolcs Cseh s-a născut într-o familie de secui. După absolvirea studiilor secundare la Liceul Andrei Șaguna și la liceul Unirea din Brașov, a urmat cursurile Institutului de Educație Fizică și Sport din București, pe care le-a finalizat în anul 1966.

Încă din timpul facultății a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din București în trupa Ganea. Aflat în anul trei de facultate, a colaborat în calitate de cascador în filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele “Împușcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer și Huckleberry Finn” (producție franceză) și “Serbări galante” (în regia lui René Clair).

„La începutul carierei mă antrenam la circul din București ca să-mi îmbunătățesc exercițiile la trapez. Dar tatăl meu, care era directorul singurei bănci din Brașov, nu voia să se știe ca eu sunt un circar, așa că ziua mă duceam la cursuri și noaptea mă antrenam să devin cel mai bun zburător din Europa ^[2].”

—Szabi Cseh

În anii 1967-1980, fiind primul metodist (maistru de lupte) angajat pe un astfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic "București" și apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producție Cinematografică, a colaborat la toate filmele românești ce conțineau secvențe de acțiune-lupte și a executat multiple cascade dificile și spectaculoase, unele fiind unicate pe plan mondial.

Tot din 1967 Cseh a alcătuit prima echipă de cascadori profesioniști din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare și instruire, până în 1987. Astfel, Szabi Cseh a contribuit substanțial la crearea unui domeniu practic inexistent în România până atunci și la „perioada de aur” a filmului românesc de acțiune în context mondial.

În 1975 a devenit coordonator al școlii de cascadori din Germania, unde a colaborat cu Peter Fogel, regizor de acțiune și cascador la 11 filme produse de studiourile DEFA din Berlinul de Est și Tele München (până în anul 1986).

De la debutul său Szabi Cseh a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc.), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.

Din 1974 a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice străine ca regizor al secvențelor de acțiune sau cascador. A realizat peste 70 de spectacole cu specific de cascadorie–divertisment în țară și străinătate.

La 8 ianuarie 1990 Szabi Cseh a înființat prima Asociație a Cascadorilor Profesioniști din România, pe care a condus-o mai mulți ani.

După revoluție a avut apariții rare în filme, acuzând corupția și onorariile prea modeste plătite cascadorilor.

„Producătorii au început să angajeze doar cascadori care nu denunțau mita. Tot felul de directorași cereau 500 de euro să plătească unui cascador o zi de muncă și apoi angajau niște copii care făceau două tumbe și cărora le dădeau 100 de euro, restul de bani intrând în buzunarele lor. Am refuzat să accept corupția, așa că nu m-au mai lăsat să lucrez ^[2].”

—Szobi Cseh

În anii 1999–2002 a colaborat la realizarea secvențelor de acțiune în peste zece filme artistice străine realizate în țară, inclusiv Amen. (în regia lui Costa Gavras).

Szabolcs Cseh a elaborat studii științifice și cursuri universitare teoretice și practice, despre mișcarea scenică a actorului și componentele sale psiho-motrice, lupte scenice, realizarea secvențelor de acțiune etc.

Din 1980, inițial în calitate de lector universitar și, ulterior, de conferențiar universitar, predă neîntrerupt astfel de cursuri interdisciplinare la UNATC "I. L. Caragiale" din București, secțiile actorie, imagine de film și TV, regie de film, regie de teatru. A contribuit la formarea a zeci de generații de actori, regizori de teatru, de film și operatori de film și de televiziune. A avut colaborări didactice și la Universitatea de Muzică "Ciprian Porumbescu", secția regie de operă. Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delincvenței juvenile. Din 2008, derulează programul-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever. Ambele programe sunt bazate pe metodologii originale create de el, cu rezultate impresionante.^[3]

Szabi Cseh a aflat în vara anului 2012 că suferă de mielom multiplu și o tumoare la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care îi măcina sistemul osos și îi provoca dureri cumplite.^[4][5] Din cauza unor complicații suferite pe fondul bolii, Szabi Cseh a fost nevoit în vara anului 2013 să se interneze la Spitalul Fundeni, unde a rămas până la deces.^[4]

Realizări în calitate de cascador

Szabolcs Cseh este autorul a numeroase invenții care au dus la dezvoltarea tehnicii și metodologiilor din domeniul cascadoriei, nu doar în România, ci la nivel internațional. Exemple:

• trambulina elastică, utilizată prima oară în redarea efectului de zbor al personajului în urma unei explozii (1967)
• trăgătoarea, folosită pentru prima oară în lume, în căderile cu calul, făcându-le mai spectaculoase și mai sigure atât pentru cascador, cât și pentru cal (1970)
• țarcul pentru aglomerarea cailor în filmarea secvențelor de luptă călare, covorul mișcător pentru căderile simultane ale cailor (1970)
• bătuta, dispozitiv de aruncare a oamenilor, cailor etc. din poziții statice (1972)
• utilizarea cablurilor, pentru prima oară în România, în redarea cât mai spectaculoasă a efectelor de împușcături, explozii, lovituri (1974)

Printre casacadoriile executate de Szabi Cseh se numără unele deosebit de spectaculoase, mai ales pentru epoca în care au fost realizate, și nerepetate de altcineva până în prezent. Exemple:

• În anul 1966, în filmul “Dacii”, a promovat pentru prima dată în România căzăturile de la înălțime și căzăturile cu calul.
• În anul 1971, în filmul “Mihai Viteazul”, depășește recordul mondial executând o cădere de la 13 m fără protecție la aterizare.
• În 1976, execută o cădere de la 37 metri cu spatele în jos, la furnalul de la Copșa Mică.
• În 1984, realizează o săritură de 80 metri cu mașina în Marea Nordului.
• În anul 1985, face o săritură cu un microbuz deasupra unui lac, scufundat la 20 m, la Magdeburg. În timpul zborului, a declanșat explozia microbuzului încărcat cu trotil.
• Printre cascadele cele mai cunoscute se numără o serie de cascade-unicat aparținând personajului Buză de Iepure din filmele cu Mărgelatu (1980-1986). Câteva din acestea sunt considerate premiere sau recorduri mondiale: săritură cu calul prin geam, cădere cu calul din cabrare, prin rostogolirea pe spate a calului și călărețului, pe versant muntos pe o înălțime de 70 m.

În anul 1985 revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa.

Familia

A fost căsătorit cu Simona, împreună cu care a avut doi fii, Arpad si Alex.^[6][7][8]

Legătura cu Securitatea

CNSAS a stabilit că Szabolcs Cseh a colaborat cu Securitatea ca poliție politică. Cseh a declarat după anunțarea deciziei că nu a fost abordat de Securitate, ci s-a pus singur în slujba ei, ducându-se de bună voie pentru a „face ordine în studiouri și a stopa corupția existentă în cinematografie”.^[9]

„Nu ei m-au racolat, eu m-am dus la securist, să facem ordine în studiouri...^[9]”

—Ziarul Gândul, 01.02.2011

Așa cum menționează ziarul Gândul:

„Sergiu Nicolaescu spune că și-a văzut dosarul de Securitate și că, printre cele 20 de nume întâlnite acolo, l-a găsit și pe cel al lui Szoby Cseh. Nicolaescu susține că, „în mod cert”, fostul cascador l-a turnat. „Pe mine mă suspecta, pentru că lucram cu străinii. Niciodată Szoby Cseh n-a fost un om deștept. Mai degrabă un prostănac”.^[9][10]”

—Gândul, 01.02.2011

Premii

Recunoaștere internațională pentru contribuțiile artistice ale lui Szabi Cseh:

• 1973 - Festival Paris - cea mai bună mișcare scenică străină - piesa “Viziuni flamande”
• 1974 - Festival Berlin - cele mai valoroase lupte, filmul “Tekumsekh”
• 1974 – Festival Viena – locul I, piesa “Stan Pățitul”
• 1985 - Festivalul de film “Sommerfilmtage” ("Zilele de vară ale filmului") de la Berlin - cel mai bun regizor de acțiune; în același an, desemnat cel mai bun cascador din Europa conform sondajului realizat de revista vest-germană “Bunte Illustrierte”.

Recunoaștere națională:

• 1984 - revista “Săptămâna culturală a capitalei”, premiul pentru cel mai spectaculos actor și personaj, Buză de iepure din serialul "Mărgelatu"
• 1986 - revista “Săptămâna”, premiul pentru întreaga activitate
• 1994 - revista “România Mare”, premiu pentru contribuție la dezvoltarea cinematografiei române
• 1996 - revista “România Mare”, premiu pentru întreaga activitate
• 2000 – UARF, diploma și medalia de argint, 400 de ani de la Unire și 30 de ani de la producția filmului “Mihai Viteazul”
• 2002 - Ministerul Educației și Cercetării, diploma și medalia de onoare cu prilejul aniversării a 80 de ani de activitate a ANEFS, pentru contribuția adusă la dezvoltarea învățământului, educației fizice și sportului în România
• 2002 - UARF, placheta de aur pentru întreaga activitate de regizor de lupte
• 2006 - UARF, medalia aniversară - 40 de ani de la realizarea filmului istoric Dacii
• 2014 - decorat post-mortem cu 'Steaua României' de președintele Traian Băsescu ^[11]

Filmografie

Actor

• Dacii (1967) - debut
• Împușcături pe portativ (1967) - Sportivul
• Moartea lui Joe Indianul (1968)
• Ultimul mohican (Die Lederstrumpferzählungen / Povestirile lui Ciorap-de-piele), episodul "Das Fort am Biberfluß" (Fortul de la Râul Castorului) (1969) – Pfeilspitze ("Vârf de săgeată")
• Mihai Viteazul (1971)
• August în flăcări (1973) - film TV
• 1973 Apașii (Apachen), regia Gottfried Kolditz (nemenționat)
• Un comisar acuză (1974)
• Buzduganul cu trei peceți (1976) - Preda Buzescu
• Profetul, aurul și ardelenii (1978)
• Vlad Țepeș (1979)
• Burebista (1980)
• Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
• Grăbește-te încet (1982)
• Trandafirul galben (1982) - Buză de Iepure
• Ochi de urs (1983)
• Misterele Bucureștilor (1983) - Buză de Iepure
• Horea (1984)
• Masca de argint (1985) - Buză de Iepure
• Colierul de turcoaze (1986) - Buză de Iepure
• Totul se plătește (1987) - Buză de Iepure
• Martori dispăruți (1988)
• Doi haiduci și o crâșmăriță (1993)
• Inimă de țigan (2007) - serial TV - Sanyi

Consilier secvențe de acțiune/lupte

• Șapte băieți și o ștrengăriță (1967)
• Bătălia pentru Roma
• Mihai Viteazul (1971) - 2 serii
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Lupul mărilor (serial TV limba germană, 4 episoade)
• Urmărirea (serial TV, primul din România)
• Cu mîinile curate(1972)
• Lupul mărilor(lungmetraj limba română)
• Răzbunarea(lungmetraj limba română)
• Aventuri la Marea Neagră
• Săgeata căpitanului Ion(1972)
• Explozia (1972)
• Un comisar acuză(1974)
• Stejar – extremă urgență (1974)
• Dimitrie Cantemir
• Nemuritorii (1974)
• Un august în flăcări(serial TV)
• Prin cenușa imperiului(1976)
• Mușchetarul român
• Pe aici nu se trece
• Buzduganul cu trei peceți
• Războiul de independență (serial TV)
• Profetul, aurul și ardelenii (1978) - maestru de lupte
• Ecaterina Teodoroiu(1978) - maistru de lupte
• Vlad Țepeș (1979) - șef cascadori
• Nea Mărin miliardar(1979)
• Mihail, cîine de circ(1979)
• Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1980) - consilier
• Burebista (1980) - consilier de lupte
• Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) - maistru de lupte
• Capcana mercenarilor(1981)
• Iancu Jianu zapciul(1981)
• Iancu Jianu haiducul(1981)
• Duelul (1981)
• Munți în flăcări
• Lumini și umbre
• Trandafirul galben(1982)
• Ochi de urs (1983)
• Misterele Bucureștilor(1983)
• Horea (1984)
• Masca de argint (1985)
• Colierul de turcoaze(1986)
• Totul se plătește (1987)
• Martori dispăruți (1988) - coregizor
• Hotel de lux
• Doi haiduci și o crâșmăriță
• Noro
• Amen
• Numai iubirea (serial TV)
• Lacrimi de iubire (serial TV)
• Iubire ca în filme (serial TV)
• Inimă de țigan (serial TV)
• Regina (serial TV)

Reportajele Telejurnalului. Szoby Cseh: Fiecare om reprezintă atât cât ştie să facă

Szoby Cseh car stunts