5. /2 AUGUST 2021 - TEATRU/FILM
STERE GULEA
| Stere Gulea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (77 de ani)  |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | regizor de film scenarist |
| Activitate | |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Stere Gulea (n. 2 august 1943, com. Mihail Kogălniceanu, județul Constanța) este un regizor și scenarist român.
Biografie
Stere Gulea este fărșerot, dintr-o ramură a aromânilor care vine din Grecia. Bunicul său, fruntaș al românismului, a fost omorât de naționaliștii greci, în 1904. A terminat Institutul Pedagogic și Facultatea de Filologie, Constanța și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, secția „Teatrologie-Filmologie” (1970). După absolvire, a lucrat ca redactor la Studioul Cinematografic București. Între 1990-1996 a fost și decan al Facultății de Cinema din cadrul ATF. A condus Televiziunea Română din poziția de director general interimar, în perioada 1996-1998. A fost profesor de film între 1990-2015 la ATF, iar din 2001 UNATC. În 2006 a avut loc lansarea DVD-ul cu filmul Moromeții, eveniment ce a marcat împlinirea a 20 de ani de la realizarea acestei producții.
Filmografie
Regizor
- Apa ca un bivol negru (1970)
- Dincolo de nisipuri (1974) - asistent de regie
- Iarba verde de acasă (1977)
- Castelul din Carpați (1981)
- Ochi de urs (1983)
- Moromeții (1987)
- Piața Universității - România (1991)
- Vulpe - vânător (1993)
- Stare de fapt (1995)
- Hacker (serial TV) (2003) - serial TV
- Weekend cu mama (2009)
- Sunt o babă comunistă (2013)[1][2][3]
- Moromeții 2 (2018)[4][5]
Scenarist
- Ochi de urs (1983)
- Moromeții (1987)
- Stare de fapt (1995) - în colaborare cu Eugen Uricaru
Distincții
- Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[6]
Care este scenariul atunci? Ce legătură mai are cu Preda? Aproape totul, spune Stere Gulea
Cum se construiește bugetul unui film? De unde vin banii? Cât dă statul și cât e finanțare privată
”În mod normal, există un producător. Dacă acesta agrează scenariul și este dispus să meargă mai departe, atunci există aceste concursuri de finanțare inițiate de Consiliul Național al Cinematografiei, care este un organism care poate finanța până la 49% din fonduri pe care le colectează din taxe de la publicitate, fonduri care nu sunt de la bugetul de stat, ci din zona mass-media. Restul de bani trebuie să vină fie din asocierea unei companii, fie a unui canal de televiziune, cum este cazul la Moromeții 2 unde regizorul a lucrat cu HBO, acesta devenind cofinanțator. S-au mai reușit cofinanțări pe la bănci, sau alte companii. Unele cu ajutor bănesc, altele prin servicii.”
Pentru Moromeții 2, bugetul a fost unul mic, pentru un film de epocă. Asta s-a simțit în numărul de zile de filmare, explică regizorul. ”Cu cât numărul de zile este mai mic, cu atât este mai greu și mai stresant. În privința asta, nu pot spune că este o fericire. Au fost zile când filmam două sau trei secvențe, dar nu am avut încotro. Moromeții 2 trebuia să aibă un buget spre 2 milioane de euro, ori el a avut 1 milion spre 1,5 milioane de euro. Acest buget include post producția precum și promovarea.”
Un actor de talia lui Mălăele are cel puțin o mie de euro pe zi de filmare, dacă nu mai mult
”În România nu se pot scoate bani din producerea unui film, chiar dacă este de succes. Poate ulterior, dacă este preluat de televiziuni, video on demand, etc., dar singura posibilitate este distribuirea în afară. După 1990, singurele filme românești care au avut succes financiar sunt cele care au avut distribuție în afară. Dacă nu mă înșel cred că singurul care a reușit acest lucru a fost ”4,3,2”, al lui Cristian Mungiu. A câștigat Palm d’Or, și în ziua de azi, un astfel de premiu însemnă mult.
”Legat de cota unor actori români, din auzite vă spun, nu știu sigur, deoarece producătorul negociază, va pot spune că un actor de talia lui Horațiu Mălăele are cel puțin o mie de euro pe zi de filmare, dacă nu mai mult. La Moromeții 2, cred că a avut 24 sau 25 de zile de filmare, să zic că poate a luat 30 de mii de euro, ceea ce înseamnă foarte puțin. Vorbim despre un actor care are succes garantat, chiar pus într-o distribuție internațională”.
Ce a însemnat pentru filmul românesc nominalizarea Colectiv la Oscar/ Care este situția filmului românesc
”Am avut șanse să întâlnesc oameni care m-au ajutat. Încă de la debut m-am bucurat de susținerea lui Toma Caragiu. Ulterior, oameni precum Liviu Ciulei, sau Lucian Pintilie, sau actori ca Rebengiuc, Gina Patrichi, Vasile Nițulescu, Dan Nuțu, Octavian Cotescu, m-au ajutat să debutez. Cu unii dintre ei am încheiat relații de prietenie reală, cum este cea cu Horațiu Mălăele, sau George Constantin, Gina Patrichi”.
| Marcel Iureș | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (69 de ani)[1][2] Băilești, Dolj, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor de teatru[*] actor de film |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Marcel Iureș (n. ,[1][2] Băilești, Dolj, România) este un important actor român de compoziție.
Actorul este distins cu Ordinul Serviciu Credincios în grad de Mare Cruce de către Președintele României.[3]
Cariera artistică
Marcel Iureș a primit de două ori titlul de cel mai bun actor de teatru din România. Activitatea sa artistică este legată în principal de teatru.
Din 1995, Marcel Iureș este președinte al Fundației Cultural Artistice Teatrul ACT, punând bazele celei de-a doua scene independente de teatru din România.
În prezent, el joacă pe scena Teatrului Act în trei piese regizate de Alexandru Dabija: "Creatorul de Teatru" (de Thomas Bernhard), "Ultima bandă a lui Krapp" (de Samuel Beckett) și "Capra sau Cine e Sylvia?" (de Edward Albee). Cele mai importante roluri în teatru: "Richard al II-lea", "Richard al III-lea" (regizată de Mihai Măniuțiu), "Hamlet" (regizată de Liviu Ciulei), "Caligula" de Albert Camus (regizată de Mihai Măniuțiu), Beckman ("Afară în fața ușii") de Wolfgang Borchert (regizată de Mihai Măniuțiu). La Teatrul ACT a mai jucat în piesa "Cetatea Soarelui" (în regia lui Mihai Măniuțiu).
Cariera internațională a lui Marcel Iureș este legată de câteva roluri în filme, dintre care cele mai cunoscute: Amen, Războiul lui Tom Hart, Misiune: Imposibilă, Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirului și Pacificatorul.
Performanțele sale artistice în domeniul teatral sunt legate și de importante roluri în teatrul de televiziune (înainte de 1990) și în teatrul radiofonic național.
Din 2004 este președintele Festivalului Internațional de Film Independent "Anonimul".
În 2007 semnează lectura audio-book-ului Humanitas "Remember-Mateiu Caragiale".
Despre momentul în care a realizat că dorește să fie actor și despre modelele vieții sale, Marcel Iureș mărturisește: "pe când aveam 16-17 ani, mi-am pus pe nas niște ochelari de vedere cu dioptrii. La vremea aceea, nu aveam nevoie de ei. Vedeam perfect. Și m-am uitat în oglindă. Prin lentile nu vedeam nimic, așa că m-am uitat pe deasupra lor. Am fost fascinat de faptul că îmi vedeam reflexia în oglindă, pe deasupra ochelarilor și nu prin ei. Mi s-a părut că e ceva: să te vezi bine fără ochelari, deși purtându-i. De aici a cam pornit totul.(...) Seva vieții mele urcă din modelele pe care le-am avut, din faptul că trei sferturi din viață am băut apă din fântână, din pământ, iar nu din țeavă, că am mâncat pâine și mămăligă făcute de bunica și de mama mea, că am băut lapte de la vaca din grajd și că am mâncat mere abia culese din pom. Seva vine din faptul că am întâlnit oameni care au trăit meditând, încercând, nu spunând. Mai cădeau în genunchi, se mai rostogoleau, dar se ridicau. Erau oameni. Și mai vine din imensul noroc pe care mi l-a dat Dumnezeu: am primit o nevastă minunată, o adevărată forță, și un băiat absolut normal, un om. Și mai vine seva și din faptul că eu cred în povești cu îngeri și cred în Dumnezeu. Nu-s multe. Le poți strânge într-o batistă." (sursa: Formula AS nr. 518)
Roluri în teatru
La Teatrul Național din Cluj-Napoca
- În perioada 1978-1981 joacă la Cluj-Napoca:
- Beckman în piesa "Afară în fața ușii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuțiu;
- Corifeul în "Perșii" de Eschil, regia Mihai Măniuțiu;
- Din 1981 joacă la Teatrul Bulandra:
- recită în "Poezia muzicii tinere", spectacol realizat de Florian Pittiș (1981);
- Arhiepiscopul Sharon în "Cabala Bigoților" de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu;
- Garcin în "Cu ușile închise" de Jean-Paul Sartre, regia Mihai Măniuțiu (1982);
- Tom în “Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, regia Ioan Taub (1982)
- Horatio în "Hamlet" de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu (1985);
- Contele în “Uriașii Munților” de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu(1986);
- în “A treia țeapă” de Marin Sorescu, regia Ion Caramitru (1987);
- Contele în “Câinele grădinarului” de Lope de Vega, regia Florian Pittiș (1988);
- Lysander în "Visul unei nopți de vară" de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei (1991)
- Beckman în "Afară în fața ușii” de Wolfgang Borchert, regia Mihai Măniuțiu(1991);
- Versinin în "Trei surori" de Anton Cehov, regia Alexandru Darie (1995);
- Caligula în "Caligula" de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu (1996);
- Hamlet în “Hamlet” de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei(2000);
- Henric IV în “Henric IV” de Luigi Pirandello, regia Liviu Ciulei (2005);
La Teatrul Odeon:
- Richard III în "Richard al III-lea de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu (1993);
- Chiriac în "O noapte furtunoasă“ de Ion Luca Caragiale, regia Mihai Măniuțiu (1998);
- Boca în "Camera de Hotel" de Barry Gifford, regia Alexandru Dabija (2008)
- Richard II in “Richard II” de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu (1996).
- Nae Cațavencu în "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Alexandru Dabija (2011).
La Teatrul Act
- "Omor în catedrală" dupa T.S. Eliot, regia Mihai Măniuțiu (1995).
- “Cetatea Soarelui” de Tommaso Campanella, regia Mihai Măniuțiu (1998);
- "Tovarășe Frankenstein, conducător iubit!", regia Mihai Măniuțiu (prezentat în cadrul festivalului Frankenstein de la Weimar - capitala culturală a Europei)(octombrie 1999);
- Spectacolele "Arta" de Yasmina Reza și "Oscar" de Claude Manier, în regia lui Alice Barb - coproducție cu Compania Of-Of (decembrie 2000);
- participare la Festivalul Independent de Teatru, organizat în paralel cu Festivalul Național de Teatru și constituându-se într-o "secțiune off" a acestuia (noiembrie 2000);
- Bruscon în "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard, regia Alexandru Dabija (2001);
- Krapp în "Ultima bandă a lui Krapp", după Samuel Beckett, regia Alexandru Dabija (2003);
- Martin în “Capra sau Cine e Sylvia?” de Edward Albee, regia Alexandru Dabija (2007);
- Tatăl lui Robert în "Acasă la tata" de Mimi Brănescu, regia Alexandru Dabija (2009);
- Ivan în "Absolut!" după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija (2011);
- Ilie Moromete în "Păi...despre ce vorbim noi aici, domnule?" de Cătălin Ștefănescu, regia Alexandru Dabija (2014).
Filmografie
- Aurel Vlaicu (1978)
- Artista, dolarii și ardelenii (1980)
- Castelul din Carpați (1981)
- Punga cu libelule (1981)
- Tatal fantoma (2010)
- În derivă (serial TV HBO 2010-2012)
- Foyle's War (TV series 2010)
- Manusi Rosii (2010)
- The Philanthropist (TV series 2009)
- Goal! 3(2009)
- Thick as Thieves (2009/I)
- Călătoria lui Gruber (2008)
- Trial & Retribution XV: The Rules of the Game (2008)
- Logodnicii din America (2007)
- Youth Without Youth (2007)
- Pirates of the Caribbean:At world's end (2007)
- Mașini dublaj in rolul lui Doc Hudson(2006),
- Spooks (Episode #5.9) (2006)
- Gool! / Goal! (2005)
- Isolation (2005)
- Peștera / The Cave (2005)
- Project W (2005)
- Prins la înghesuială / Layer Cake(2004)
- Valizele lui Tulse Luper, partea a II-a / The Tulse Luper Suitcases, Part 2: Vaux to the Sea (2004)
- Aventurile unei zile (2004)
- Cambridge Spies (2003)TV
- 3 păzește (2003)
- Vlad Nemuritorul (2002; dublajul din română în engleză)
- Războiul lui Tom Hart / Hart's War(2002) - S.S. StendartenFuhrer (Colonel) Werner Visser
- Amen (2002) - Papa Pius al XII-lea
- I Hope... (2001)
- Elita / The Elite (2001)
- Faimosul paparazzo (1999)
- Fii cu ochii pe fericire (1999)
- Pacificatorul (1997 / The Peacemaker(1997)
- Ochii care nu se văd(1987-1996) - Paul Valerian
- Misiune: Imposibilă (1996)
- Somnul insulei (1994)
- Interviu cu un vampir (1994)
- Balanța (1992)
- Cei care plătesc cu viața (1991)
- Un bulgăre de humă (1989) - Anticarul
- Vacanța cea mare (1988)
- Domnișoara Aurica (1985)
- Sezonul pescărușilor (1985)
- Să mori rănit din dragoste de viață(1984)
- Vis de ianuarie (1978)
Premii, Nominalizări
- Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1992-1993), pentru rolul din spectacolul "Richard III" de W. Shakespeare;
- Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 1997-1998), pentru rolul titular din spectacolul "Richard al II-lea" de W. Shakespeare;
- Premiul UNITER pentru cel mai bun actor (stagiunea 2000-2001), pentru rolul Bruscon din spectacolul "Creatorul de teatru" de Thomas Bernhard ;
- Premiul UNITER de excelență (stagiunea 2002-2003): Marcel Iureș, fondatorul Teatrului Act - catalizator al mișcării teatrale independente;
- Premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană (2009) pentru cel mai bun rol masculin, pentru rolul tatăl lui Robert din spectacolul Acasă la tata de Mimi Brănescu.
- Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal la FESTIVALUL COMEDIEI ROMÂNEȘTI – festCO, ediția a X-a, (2012) pentru rolul Cațavencu din spectacolul “O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale, regia Alexandru Dabija, Teatrul de Comedie și pentru one-man show-ul din spectacolul “Absolut! după Ivan Turbincă de Ion Creangă“, regia Alexandru Dabija, Teatrul Act.
- Nominalizare British Theatre Awards în TNA - Manchester și Manchester Evening Awards.
Decorații
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[4]
Actorul Marcel Iureș | Recital de perle de la Evaluarea Națională
Marcel Iureş - premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor #UNITER 2021 (@TVR1)
| Ion Ungureanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Opaci, România |
| Decedat | (81 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Chișinău |
| Cetățenie |  Moldova România |
| Etnie | români |
| Ocupație | politician actor |
| Primul Ministru al Culturii și Cultelor al Republicii Moldova | |
| În funcție 6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994 | |
| Președinte | Mircea Snegur |
| Prim-ministru | Mircea Druc Valeriu Muravschi Andrei Sangheli |
| Succedat de | Mihail Cibotaru |
| Premii | Ordinul Republicii () Medalia „Meritul Civic” () Ordinul de Onoare |
| Partid politic | Frontul Popular din Moldova |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Ion Ungureanu (n. , Opaci, România – d. ,[1] București, România) a fost un actor,regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.
Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.
Biografie
Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci din comuna Căușeni (județul Tighina, România), astăzi în raionul Căușeni (Republica Moldova). Membru ULCT. A făcut studii de filologie la Institutul Pedagogic din Chișinău (1954-1955), apoi a studiat actoria la cunoscuta Școală teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960). Între anii 1963-1964 a mai urmat cursurile superioare de regie din capitala URSS.
După absolvirea studiilor actoricești, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă (1978-1989).
„Comuniștii nu au țară, ei au teritorii. În 71 s-a lovit în „Luceafărul”. Mie mi-a fost interzisă Steaua fără nume - spectacol pe care-l montasem cu studenții, ca lucrare de licență. A avut noroc numai de trei reprezentații. Nu vă închipuiți ce se petrecea la Chișinău cu ocazia prezentării acestui spectacol… Și faptul că se pomenea de trenul București-Sinaia i-a deranjat pe mulți… La un moment dat, chiar și cei care simpatizau teatrul îmi ziceau: „Ei, Ungurene, dar nici așa nu se poate… la fiecare pas rostiți pe scenă București…” Eu le zic că e un orar de tren, iar ei: „Las’ că știm noi.” Vă închipuiți în ce situație ne aflam noi acolo? Astăzi parcă nici mie nu-mi vine a crede că am trecut prin această grozăvie… Și uite așa a fost interzis acest spectacol, a fost interzis și alt spectacol al meu chiar în ziua premierei, cu 30 de minute înainte de ridicarea cortinei, spectacolul Minodora. Mi s-au imputat greșeli ideologice, grave greșeli în formarea repertoriului, grave greșeli în educarea tineretului, în conducerea teatrului și am fost nevoit să părăsesc teatrul „Luceafărul”, să încep bejeniile… [2]”—Ion Ungureanu
Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul Când omul nu-i la locul lui, primul film artistic realizat la studioul "Moldova-film". În decursul timpului, s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din Când omul nu-i la locul lui (1958), Sfântul Petru din Se caută un paznic (1967) și cel din filmul Favoritul (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.
În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005).
În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național "A. Pușkin" din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național "Mihai Eminescu" [3].
A repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.De asemenea a avut mare impact asupra readucerii statuii lupoaicei.
Ion Ungureanu a decedat sâmbătă, 28 ianuarie 2017, la Spitalul Colțea din București.[4] A fost înmormântat marți, 31 Ianuarie, în Cimitirul Central din Chișinău, cu onoruri militare.[5]
Distincții și decorații
- Ordinul Republicii (2012)[6]
- Medalia „Meritul Civic” (1996)[7]
Ion Ungureanu a primit titlurile de Maestru emerit în arte al Uniunii Sovietice (1981), Artist al poporului din RSS Moldovenească (1989), decernându-i-se și Premiul "Intervidenie" pentru filmul televizat "Lika" (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul Național (1990).
Filmografie
Actor
Filme de ficțiune
- Când omul nu-i la locul lui (1958) - Boris Grădinaru
- Armaghedon (1962) - mirele
- Călătorie în april (1962) - președinte
- Leacuri amare (s/m, 1963) - Somnilă
- Bariera (s/m, episod, 1963)
- Serghei Lazo (1967) - Komarovski
- Se caută un paznic (1968) - Sfântul Petru
- Ofițer în rezervă (1971) - instructor
- Viforul roșu (1971) - Gheorghe Ghiță
- Acest dulce cuvânt - libertatea ("Mosfilm", 1972) - senatorul Ramires
- Podurile (1973) - Ștefanache
- Bărbații încărunțesc de tineri (1974) - Chiril Armașu
- Calul, pușca și nevasta (1975) - Novac
- Favoritul (1976) - inspectorul Lodge;
- Povestea lui Făt-Frumos (1977) - Laur-Balaur
- Când ai alături un bărbat (episod, 1977)
- Centaurii ("Mosfilm", 1978) - senator
- Pregătire de examen (episod, 1979)
- Taina vilei Greta ("Mosfilm", 1984) - procurorul
- Cum să devii fericit ("Mosfilm", 1985) - savantul
- Povestea unui om necunoscut ("Mosfilm", 1986) - avocatul Pekarski
- Nikolai Vavilov ("Mosfilm", 1987) - președintele Academiei de Științe
- Dansul efemer al dragostei (1988) - conducătorul ansamblului
- Codrii (serial televizat, 1991) - președinte ș.a.
Teatru de televiziune
- Păsările tinereții noastre (după Ion Druță, 1974)
- Lika (după A.Zubarev, 1980)
- Nora (după piesa "Casa cu păpuși" de Henrik Ibsen, 1982)
- Ultima întâlnire (după A.Galin, 1986)
- Trandafiri albi, elefanți de culoare roză (după W.Gibson, 1987)
- Sfânta sfintelor (după Ion Druță, 1988).
Scenarist
- Monolog (film documentar, 1967) - coautor
Discursul actorului Ion Ungureanu la Podul de Flori din 6 mai 1990 | zdg.md
| Hilda Péter | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (42 de ani) Sfântu Gheorghe, județul Covasna |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | Actriță |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea de Arte din Târgu Mureș |
| Ani de activitate | 1997-prezent |
| Premii | Premiul Mari Jászai[*] () |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Hilda Péter (n. 2 august 1978, Sfântu Gheorghe, județul Covasna[1]) este o actriță română de film, scenă și voce.
Actrița a devenit cunoscută publicului larg datorită rolului jucat în filmul Katalin Varga, pentru care a primit mai multe premii de interpretare (UCIN 2009, Gopo 2010).
Date biografice
Hilda a absolvit Liceul Mikes Kelemen din Sfântu Gheorghe, apoi a studiat dramaturgia în Târgu Mureș (1997-2001). După absolvirea facultății, activează ca actriță la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe (2001-2006) și apoi la Teatrul de Stat Maghiar din Cluj (din septembrie 2006).
Absolventă a Liceului ”Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe și a Facultății de Teatru din Târgu Mureș (1997-2001). Actriță la Teatrul ”Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe (2001-2006), la Teatrul de Stat Maghiar din Cluj (2006-2011), apoi la Teatrul ”Orkeni” din Budapesta (2011-2012). Locuiește la Londra.
Filmografie
- 2009 — Katalin Varga - rolul Katalin Varga - regia Peter Strickland[3]
- 2012 — Berberian Sound Studio - rolul unei participante la o audiție - regia Peter Strickland [4]
- 2012 — Box - rolul Cristina - regia Florin Șerban [5]
| Iulia Rugină | |
 Iulia Rugină, 2017 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Iulia Rugină |
| Născută | 2 august 1982 București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | regizoare, scenaristă, scenografă |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Iulia Rugină (n. 2 august 1982, București) este o regizoare, scenaristă și scenografă română.[1]
Biografie
Iulia Rugină a studiat regia de film și televiziune între 2002 și 2006, fiind absolventă a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București. Ulterior, în 2011, a absolvit un masterat în arta regiei de film.[2]
Filmografie
Iulia Rugină a realizat filme de scurt și de lung metraj.[3]
Scurt metraje
- 2003 - Pierdut cap păpușă
- 2003 - Lebada nr. 3
- 2006 - Vineri in jur de 11
- 2006 - Bună Cristina! Pa Cristina!
- 2009 - Muzeul relațiilor destrămate
- 2010 - Captivi de Crăciun
- 2010 - O femeie urmărește un bărbat
- 2011 - Raluca +1
- 2012 - Sink
- 2014 - Scurt/4: Istorii de inimă neagră
- 2014 - Să mori de dragoste rănită
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu