8. /12 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

LUCKY MARINESCU

Lucky Marinescu
Date personale
Nume la naștere	Lucreția Marinescu
Născută	12 iulie 1934 Cahul, Regatul României
Decedată	10 ianuarie 2018 (83 de ani)
Căsătorită cu	Constantin Barbu (c. New York, 1985)
Copii	Laurențiu
Ocupație	muziciană
Modifică date / text

Lucreția „Lucky” Marinescu (n. 12 iulie 1934, Cahul, România, azi în Republica Moldova - d. 10 ianuarie 2018^[1]) a fost o interpretă de muzică ușoară și moderatoare TV din România^[2]. Interpreta a fost, ani de-a rândul, parteneră de scenă pentru Cornel Constantiniu, Aurelian Andreescu și Dan Spătaru, fiind una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică ușoară ale epocii.

Biografie

În anul 1940 s-a stabilit cu familia la Cluj și a început studiile la Liceul Sfânta Tereza.

A debutat la 17 ani.

A urmat cursurile Conservatorului „Gheorghe Dima”, secția canto, după care a lucrat la Teatrul de Operetă, și mai apoi la Teatrul „Constantin Tănase” din București (1959), unde a debutat în "Călătorie pe note", dirijat de Sergiu Malagamba.

În același an (1959) s-a căsătorit cu compozitorul Petre Mihăescu, dar a divorțat în anul următor deoarece soțul i-a impus să facă un copil.^[3]

S-a căsătorit a doua oară, cu Nicolae Goliceanu, consilier de la Camera de Comerț Exterior, și a avut un copil - Laurențiu (1964).

În 1968 a plecat în turneu împreună cu artistul de comedie Mircea Crișan și colectivul Teatrului "Constantin Tanase", la invitația directorului celebrei Săli Olympia din Paris. Nu a mai revenit în țară. Din dragoste pentru fiul ei, a încercat să-l răpească din țară cu ajutorul unui prieten. A fost prinsă la vama Giurgiu. A fost închisă circa 6 săptămâni la închisoarea de pe Calea Plevnei. După ce a intervenit și postul de radio Europa Liberă, Nicolae Ceaușescu a dispus eliberarea ei, pe 25 aprilie 1969. După o căsnicie de 6 ani, Lucky Marinescu a divorțat de Nicolae Goliceanu și s-a angajat la Nord Hotel, pentru a obține custodia copilului. A rămas în țară și apoi a beneficiat de alte plecări în turnee în străinătate. În 1985, cu ocazia acestor turnee, l-a cunoscut pe Constantin Barbu, colonel în armata americană, cu care s-a căsătorit. 11 ani mai târziu (1996) se reîntoarce în România, împreună cu soțul său. Cel de al treilea soț a decedat în 2003, la vârsta de 70 de ani. În ultimii ani, Lucky Marinescu a condus "Clubul Pensionarilor fără vârstă" din complexul Inter-Macedonia, dedicându-se ajutorării acestei categorii sociale.

Din anul 2006 s-a lansat în activități de moderatoare la DDTV – “Show Lucky”, emisiune în direct, în fiecare sâmbătă seara, alături de scriitoarea Rodica Elena Lupu.

Fiul său, Lawrence Marinescu, s-a stabilit în Statele Unite.

Activitatea muzicală

Prima melodie interpretată a fost "5 minute", text Lucky Marinescu după o melodie rusească.

A fost angajată la Teatrul „Savoy” din București în anul 1954 și și-a făcut debutul în spectacolul „Magazinul de stat”, cu Nicolae Stroe și Zizi Șerban.

A participat la toate premierele teatrului alături Nicolae Stroe, Mircea Crișan, Zizi Șerban, Ovid Teodorescu, Nicolae Nițescu, Luigi Ionescu, Dorina Drăghici, ș.a.

Între anii 1972 și 1973, Lucky Marinescu a făcut parte din echipa artistică a Teatrului „Ion Vasilescu” din București cu care făcea turnee în Europa. A cântat pe scena Olympia din Paris și la Teatrul de Revisă Bobino, Montparnasse, Paris.

Piesa „Replici” compusă de Laurențiu Profeta pe care o cânta în duet cu Cornel Constantiniu a fost un hit național, ca și "Ce-ți doresc eu ție dulce Românie". În 2008 lansa CD-urile: "Cuvinte de iubire", (Eurostar Studio) și "Nu mă uita, Lucky", în cadrul Târgului Internațional de Carte și Muzică, Brașov.

A participat de 14 ori la "Stelele muzicii ușoare" din URSS.

• 2002 - Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare Românești „O zi printre stele” a Ministerului Culturii și Cultelor
• 2008 - Discul de Aur, pentru merite deosebite și pentru promovarea muzicii populare

Înregistrări audio-video

• Interviu cu Lucky Marinescu, la emisiunea "Maeștri", Lenormanda Florentiu, Vrancea Atlas TV.
• Lucky Marinescu la emisiunea "Fan Total Estival - Vedetele și fanii lor", tvRM Cultural (1), moderator Narcisa Tcaciuc, 2009.
• Lucky Marinescu la emisiunea "Fan Total Estival - Vedetele și fanii lor", tvRM Educațional (2), moderator Narcisa Tcaciuc, decembrie 2009.
• Lucky Marinescu la emisiunea "Fan Total Estival - Vedetele și fanii lor", Lansare de carte, tvRM Educațional (3), moderator Narcisa Tcaciuc, 2010.
• Lucky Marinescu - Youtube, listă de melodii (78).
• Lucky Marinescu - Youtube, listă de melodii (26).

Piese din repertoriu

• Laurențiu Profeta: „Replici”,
• Nicolae Kirculescu: „Așa începe dragostea”
• Temistocle Popa: „Până una alta”
• Vasile Veselovschi: „Cât e lună, cât e soare”
• Ileana Toader: "Cireșii de la noi"
• Sile Dinicu: "Nu știu ce să cred?"
• Ileana Toader: "Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie" (M. Eminescu)
• Aurel Giroveanu: "Adio triste poezii"
• Richard Bartzer: "Ai uitat să vii la întâlnire"

Repertoriul internațional

• "Curcubeu", text: Harry Negrin
• "Mama" , text: Flavia Buref
• "Mama mia", text: Lucky Marinescu
• "Parole, parole" („Cuvinte, cuvinte”), cu actorul Silviu Stănculescu; text: Harry Negrin

Albume

• 1999 – „Melodii de neuitat"
• 2000 – „Cele mai frumoase melodii"
• 2003 – „Cântec drag”
• 2008 - "Nu mă uita, Lucky"
• 2008 - "Cuvinte de iubire"

Lucky Marinescu - Așa începe dragostea

Lucky Marinescu - Seri la malul mării

Lucky Marinescu

PAUL CIUCI

Paul Ciuci
Date personale
Nume la naștere	Paul Ciuci
Născut	12 iulie 1956 (64 de ani) Campia Turzii, România
Cetățenie	România
Ocupație	Muzician, solist vocal, compozitor
Activitate
Origine	Câmpia Turzii,  România
Gen muzical	pop rock, blues rock,
Instrument(e)	Vocal, chitară solo
Interpretare cu	Compact (între 1978-1988 și 1995-prezent)
Modifică date / text

Paul Ciuci, ortografiat uneori Paul Csucsi^[1] (n. 12 iulie 1956, Câmpia Turzii, România) este un muzician român, vocalist, chitarist, și compozitor al formației Compact (1978-1988 și 1995-prezent, a nu se confunda cu Compact B, respectiv cu Compact C), care a activat și la formațiile Telegraf din Turda, în anii timpurii 1970, respectiv la trupa Sfinx Experience, în perioada 1991-1995.^[2]

Date biografice

Copilărie

Paul Ciuci a început să cânte la 9 ani, când a primit în dar de la mama sa o chitară. A învățat să cânte singur, după Metoda de chitară de Maria Boeru. Nu a fost ușor, dar efortul a meritat căci Paul a devenit unul dintre cei mai buni chitariști din România.

Trupa Telegraf

Și-a început cariera muzicală în anii 1970, formând împreună cu prietenul său din copilarie, bateristul Aurel Vasilescu, cunoscut ca Leluț, trupa muzicală Telegraf din Câmpia Turzii, formație cu care au câștigat, în acea perioadă, numeroase premii în țară.

Remarcați la Cântarea României

La finele anilor ‘70, Paul și Leluț au fost remarcați, ca participanți la festivalul național Cântarea României, de către Teo Peter și Costi Cămărășan, fondatorii trupei rock Compact din Cluj. Ulterior, în 1981, la un concert desfășurat la Mediaș, Teo și Costi îi întâlnesc din nou pe Paul și Leluț, remarcând, din nou, calitățile de buni muzicieni ale celor doi.

Aderarea la Compact

La scurt după întâlnirea profesională a celor patru, trupa Compact suferă o criză majoră prin plecarea a trei dintre membri formației, care a devenit definitivă. Teo și Costi, membri fondatori ai Compact-ului se gândesc la mai mulți muzicieni, dar se orientează în final spre Paul și Leluț, și în scurt timp, le propun acestora să se alature trupei Compact. Cei patru „au bătut palma”, iar solid remaniatul Compact începe repetițiile în noua sa formulă.

A fost un bun început de drum, iar datorită reuniunii celor patru talentați muzicieni, Costi - chitarist solo și compozitor, Teo - chitarist bas și compozitor, Paul – solist, chitarist si compozitor, respectiv Leluț - talentat percuționist și vocalist de acompaniament, „noul” Compact își gaseste identitatea muzicală, devenind, în scurt timp, una dintre cele mai cunoscute și iubite formații rock din România.

Fata din vis și notorietatea

În 1983 apare primul mare succes compozițional al lui Paul, Fata din vis, care consolidează recunoașterea și aduce notorietatea formației. Urmează numeroase turnee în țară, difuzări la radio, prezențe multiple pe diferite planuri.

Hiatusul de 7 ani (1988-1995) — Compact B și Compact C

În 1988 se va produce a triplă sciziune, Ciuci va pleca în Statele Unite ale Americii, iar Cămărășan și Peter înșiși nu vor mai fi în stare să aibă același tip de parteneriat solid, care fusese atât de plin de succes în trecut, generând două formații separate, Break Group (prima trupă creată de Costi și Teo, pe care au desființat-o la plecarea lor la armată) și Compact, respectiv ulterior cele două trupe Compact, numite limpede Compact X (unde X poate fi, București sau Cluj), Compact B și Compact C.

Ca urmare a triplei segregări, de care se pare că „forțe adverse” nu fuseseră străine, aproape simultan, Teo Peter va înființa formația Compact B (prescurtare pentru Compact București) mutându-se la București, iar Costi Cămărășan va rămâne la Cluj, înființând formația Compact C (prescurtare pentru Compact Cluj).

După o perioadă petrecută în Statele Unite, în care, în chip evident, Paul părăsise trupa Compact, Paul Ciuci s-a întors în România. Apoi, în perioada 1991 - 1995, s-a alăturat formației Sfinx Experience, creată în urma dezmembrării Sfinx-ului originar. A cântat cu acești muzicieni în Țările de Jos, Luxemburg și Belgia. Ulterior, în 1996 a revenit la Compact, dar nu la Compact B sau Compact C.^[3]

Turnee în străinătate

Compact, de data aceasta reunit cu „fiul rătăcitor” Paul, a avut, de asemenea, parte de turnee în străinatate, mai ales în Europa și Statele Unite, în special după căderea comunismului.

De asemenea, după anii 1990, trupa Compact a cântat în deschiderea concertelor unor formații renumite, așa cum sunt, Nazareth, Europe, Scorpions.

Cetățean de onoare

În anul 2007, municipalitatea orașului Câmpia Turzii i-a oferit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului muzicianului Paul Ciuci.

Compact - Fata din vis (live)

Guitar Talks #3 - Paul Ciuci (Compact)

PETRE ȘTEFĂNUCĂ

Sari la navigareSari la căutare

Petre Ștefănucă
Timbru din Republica Moldova dedicat lui Petre Ștefănucă
Date personale
Născut	14 noiembrie 1906 Ialoveni, județul Chișinău, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus
Decedat	12 iulie 1942 (35 de ani) RASS Tătară, Uniunea Sovietică
Căsătorit cu	Nina Cușnir (1909-1942)
Copii	Alexandra și Victor
Cetățenie	România
Etnie	Român
Religie	Ortodox
Ocupație	Folclorist, etnograf, dialectolog, publicist, pedagog, sociolog
Activitate
Alte nume	Petre V. Ștefănucă
Cunoscut pentru	Rezistență anticomunistă, militant pentru re-unirea Basarabiei cu România
Modifică date / text

Petre Ștefănucă (n. 14 septembrie 1906, Ialoveni – d. 12 iulie 1942) a fost un folclorist, etnograf, dialectolog, publicist, pedagog și sociolog român basarabean, director al Institutului Social din Basarabia. După ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice în 1940 și apoi, din nou în 1942, a fost acuzat de "românofilie", "fascism" și "antisovietism", pentru poziția sa categorică împotriva teoriei moldoveniste si a introducerii alfabetului rus în Basarabia. Pe baza acestor acuzații a fost arestat de către NKVD și condamnat la moarte, fiind schimbată sentința apoi în detenție în Gulag.

Biografie

Petre Ștefănucă s-a născut pe 14 septembrie 1906, în satul Ialoveni (pe atunci), județul Chișinău, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus. A învățat la Liceul de băieți „Alexandru Donici” din Chișinău. În 1932 a absolvit Facultatea de Filozofie și Litere a Universității din București, obținând licența în filozofie și litere, specialitatea de filologie modernă, la următoarele materii: dialectologie, filologie română și latina. I-a avut ca profesori pe Dumitru Caracostea și Nicolae Cartojan. La facultate, a fost membru al Societății studenților basarabeni. În anul 1931 a participat la expediția lui Dimitrie Gusti de la Cornova.

După terminarea studiilor, Petre Ștefănucă a activat ca profesor de liceu în Tighina, Cetatea Albă și Chișinău. În 1934 a fost numit secretar general, iar în 1938 în funcția de director al Institutului Social Român din Basarabia, o filială a Institutului Social Român fondat de Dimitrie Gusti. În anul 1940, Petre Ștefănucă a devenit membru-fondator al Societății scriitorilor și publiciștilor din Basarabia și membru al comitetului de conducere.

A publicat în „Viața Basarabiei“, „Moldovanul“, „Cuget Moldovenesc“, „Școala Basarabeană“, „Sociologie Românească“. Împreună cu soția sa, Nina, o fostă profesoară de lucru manual, a crescut și educat doi copii: Alexandra și Victor.

Pe 9 octombrie 1940, după anexarea Basarabiei, Petre Ștefănucă a fost arestat de NKVD, fiind învinuit că în 1932 a devenit membru al societății „Renașterea refugiaților de peste Nistru”, fiind unul dintre liderii acestei organizații și unul dintre cei mai activi membri în perioada 1932, când s-a înregistrat un număr mare de refugiați de peste Nistru. Un alt cap de acuzație a fost că s-a manifestat drept liderul ideologic al organizației și că a susținut alipirea RASS Moldovenești la România, prin crearea unui stat românesc de la Tisa până la Bug și că a denigrat în presă Uniunea Sovietică și viața din URSS. S-a accentuat faptul că a publicat articole cu caracter antisovietic în presă. A mai fost acuzat că fiind participant la Congresul refugiaților din 1937, ar fi rostit un discurs contrarevoluționar, prin care ar fi denigrat partidul bolșevic și colectivizarea din URSS și că ar fi optat pentru sporirea activismului organizației.

Printr-o sentință din 13 aprilie 1941, Petre Ștefănucă a fost condamnat la pedeapsa capitală prin împușcare, cu confiscarea averii. La solicitarea sa, printr-o hotărâre a Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, din 29 aprilie 1941, lui Petre Ștefănucă i-a fost înlocuită pedeapsa cu moartea cu zece ani de gulag. Totuși, aceasta nu l-a salvat. Fiind internat într-un lagăr din RASS Tătară, Petre Ștefănucă a decedat la 12 iulie 1942.

După moarte

În vara anului 1941, când Basarabia a revenit sub administrație românească, Nina Ștefănucă a adresat un demers Guvernământului Basarabiei cu scop de constatare a faptului că Petre Ștefănucă a fost supus represiunilor politice de către sovietici. Printr-un decret-lege dat de mareșalul Ion Antonescu la 25 noiembrie 1941, urmașilor lui Petre Ștefănucă li s-a prevăzut anumite sume bănești. După destrămarea Uniunii Sovietice, savanții-folcloriști Andrei Hîncu și Grigore Botezatu au editat opera lui Petre Ștefănucă în două volume. Petre Ștefănucă este inclus în „Dicționarul scriitorilor români din Basarabia din 1812-2006“.

Memorie

În memoria lui Petre Ștefănucă, un liceu, o stradă și biblioteca publică orășenească din orașul Ialoveni (localitatea sa de baștină) îi poartă numele. În fața liceului a fost instalat bustul său. În anul 2006, Poșta Moldovei a pus în circuit un timbru poștal cu chipul lui Petre Ștefănucă.

Studii folclorice și sociologice

Petre Ștefănucă este autor al unor studii valoroase, printre care se pot aminti:

• "Folclor din judetul Lapușna",
• "Literatura populară a satului Iurceni",
• "Cercetări folclorice pe valea Nistrului-de-Jos",
• "Două variante basarabene la basmul Harap-Alb al lui Ion Creangă",
• "Datinele de Crăciun și Anul nou pe valea Nistrului-de-Jos",
• "Amintiri din războiul mondial (Adunate de la soldații moldoveni din comuna Cornova, județul Orhei)" și altele.

ALEXANDRU BIDIREL

Alexandru Bidirel
Alexandru Bidirel în 1969
Date personale
Născut	5 decembrie 1918  Stupca, Suceava, România
Decedat	12 iulie 1985 (66 de ani)  Suceava, România
Cetățenie	România
Ocupație	lăutar
Activitate
Gen muzical	muzică țărănească, muzică populară
Instrument(e)	vioară
Modifică date / text

Alexandru Bidirel (n. 5 decembrie 1918,^[1] Ciprian Porumbescu, Suceava^[2] - d. 12 iulie 1985, Suceava)^[3] a fost un rapsod popular instrumentist din Bucovina, virtuoz al viorii^[4] (după o altă sursă, s-ar fi născut la Capu Codrului)^[3]

A fost apreciat de către muzicienii și cercetătorii fenomenului muzical din arealul românesc, drept etalon al conduitei stilistice și artistice în ce privește interpretarea la vioară, a muzicii tradiționale bucovinene.^[5]

Formarea

A provenit dintr-o familie de lăutari^[3] din sudul Bucovinei cu vechi tradiții muzicale, printre membrii acesteia numărându-se Ionică Bidirel-Nagâț și Vasile Bidirel (și ei mari nume ale artei muzicale interpretative),^[6] fiind conform declarațiilor sale, nepot al lăutarului Grigore Vindereu din Suceava.^[7]

A locuit la Suceava. Fiul său, Dragoș Bidirel, a devenit un reputat pianist^[6]

Cariera

Lăutar profesionist, și-a lăsat amprenta asupra tezaurului folcloric bucovinean prin modalitățile sale de exprimare, perfect pliate pe zona sa folclorică în baza unei tehnici violonistice, susținute de o viziune individuală de mare valoare.^[8] Bidirel, zis și „ultimul lăutar al Bucovinei”,^[1] s-a impus astfel în domeniul tradițiilor violonistice populare,^[9] dezvoltând o manieră de interpretare inedită, apropiată de interpretarea cultă, fără însă a denatura creația populară.^[10] Performanțele sale individuale s-au dovedit importante pentru întreaga cultură autohtonă, Bidirel alăturându-se celor care au contribuit atât la exportarea tezaurului folcloric autohton, peste granițe, cât și celor carea prin repertoriile lor, au mediat relația dintre muzica tradițională și cea clasică.^[11]

S-a remarcat și prin introducerea unor elemente noi de interpretare împrumutate din practica altor stiluri muzicale, precum cele de café-concert sau de muzică clasică.^[8] Anul 1974, când a întegistrat la Electrecord alături de orchestra Ansamblului de Cântece și Dansuri „Ciprian Porumbescu” din Suceava un LP cu 20 de melodii,^[5] poate fi considerat punctul culminant al carierei sale.^[12]

Deși i s-a propus să se mute în București, ca primă vioară la Orchestra Națională Radio, violonistul a refuzat, pentru că nu ar fi fost posibil să-și aducă și familia în Capitală.^[6]

In memoriam

Numele său a fost dat Festivalului - Concurs interjudețean de muzică populară instrumentală „Alexandru Bidirel”, desfășurat în județul Suceava. Acesta, în anul 2016 a ajuns la cea de-a 14-a ediție.^[13]

Discografie

• 25 de piese cântate la vioară alături de către cobzarul Ilie Bolea, înregistrate de către folcloristul Constantin Brăiloiu, 1934^[3]
• Ardelenească Bucovineană + Rusească Bucovineană (SP), Orchestra Bucovineană Alexandru Bidirel, Electrecord, 1937^[14] (1938 după o altă sursă)^[3]
• 5 piese înregistrate pentru Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români, 1938^[3]
• Corăbeasca en Roumanie – Musique de villages: Moldavie – Fundu Moldovei et Bucovina, AMP X, Archives internationales de musique populaire; Musée d'ethnographie de Genève; (înregistrări de către Constantin Brăiloiu)^[15]
• Înregistrări cu Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii, sub bacheta dirijorului Victor Predescu, 1956^[6]
• Alexandru Bidirel – Un virtuose du violin (LP, album), Seria:Trésors Folkloriques Roumains, Electrecord, 1974^[4][5] (1971 după o altă sursă)^[16]

Alexandru Bidirel plays 'Hora Bucovinei'

Alexandru Bidirel plays 'Sârbă de la Stupca'

Alexandru Bidirel plays 'Corăbeasca'