8. /8 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
ACHIM STOIA
Achim Stoia (n. 1910 Mohu, județul Sibiu, d. 1973, Iași) a fost un compozitor român.
Student la Conservatorul din București (1927-1931) și Paris (1934-1936).
Stabilit din 1943 la Iași, unde devine profesor de teorie-solfegii și armonie și mai târziu rector al Conservatorului.
Dirijor al Filarmonicii „Moldova” (1948-1961); între 1950-1959 director al acesteia.
Colaborator apropiat al lui Constantin Brăiloiu.
Compoziții
- Șase coruri populare românești, 1947
- Zece colinde pentru cor mixt, 1937
- Trei cântece de nuntă, 1955
- Cinci cântece de dragoste, 1957
- Zece coruri pe melodii populare din Moldova, 1962
- Triptic coral, 1968 și lieduri (majoritatea pe versuri populare)
- Zece lieduri: Mama mea - 1931, Romanța - 1932, Cântec de leagăn - 1939, A venit un lup din crâng - 1960, Zăpada - 1969, Inscripție - 1969, Inscripție pe o ușe - 1969, Inscripție de bărbat - 1969, Trei fețe - , Izvorul - 1969;
- Nouă cântece populare: Când treci, bade, pe la noi - 1931, Cine n-are dor pe vale - 1933, După nuntă - , Pe sub deal, pe sub pădure - 1947, Bine maică ți-a părut - , Mândruliță noapte bună - , Bîr oiță, bîr! - 1957, Unde mergeți negri nori? - ,Dorul de bădița - 1958;
- Introducere și Passacaglie, pentru pian solo;
- Allegro Scherzando, pentru vioară și pian;
Lucrări simfonice
- Învârtită (1937)
- Coral variat (1947)
- Trei jocuri din Ardeal (1947)
- Suita În lumea copiilor (1950)
- Suita a Il-a simfonică (1952)
- Suita a III-a simfonică (1956)
- Suita a IV-a „Sibiana” (1956)
- Rapsodia I „Moldovenească” (1963)
- Suita a V-a „Mica suită“(1966)
- Suita a Vl-a „Ardelenească” (1967)
Premii și distincții
- Premiul al Il-lea „George Enescu” (1938)
- Premiul de Stat (1952)
- Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[1]
Corala „Universitas” - Pe sub deal, pe sub pădure - compozitor Achim Stoia
CONSTANTIN GH. PRICHICI
| Constantin Prichici | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  8 iulie 1911, Huși, județul Iași |
| Decedat | 27 mai 1977, București |
| Ocupație | compozitor, etnomuzicolog, folclorist, profesor |
| Activitate | |
| Gen muzical | folclor, muzică populară |
Modifică date / text  | |
Constantin Gh. Prichici (n. 8 iulie 1911, Huși, județul Iași – d. 27 mai 1977, București) a fost un compozitor, etnomuzicolog, folclorist și profesor român.
Biografie
S-a născut la data de 8 iulie 1911 în orașul Huși, județul Iași, unde urmează cursurile scolii primare și ale liceului de băieți „Cuza Vodă”, promoția 1922-1929.
Din 1929 urmează cursurile muzicale ale Academiei de muzică și artă dramatică din Iași și ale Conservatorului din București.
Între 1936-1941 este profesor de muzică la liceele din Sibiu, Orhei și Cetatea Albă.
Între 1941-1950 este șef al bibliotecii și al discotecii muzicale la Societatea Română de Radiodifuziune.
Între 1950-1959 devine cercetător științific principal la Institutul de Folclor din București, în cadrul căruia este șeful colectivului de cercetări folclorice în Moldova.
În 1951, în timpul unei anchete de teren, o remarcă pe cântăreața Elena Constantinescu îndemnând-o să participe la un concurs artistic republican al căminelor culturale, unde câștigă premiul II pe țară.
Între 1951-1955, în paralel cu activitatea științifică la Institut, funcționează ca secretar al Secției de critică și muzicologie a Uniunii Compozitorilor din Republica Populară Română.
În perioada 1959-1964 este transferat la Iași, unde funcționează ca folclorist muzical la Filarmonica de stat „Moldova” și ca profesor la Institutul pedagogic de trei ani din Iași.
În 1964 revine în București funcționând ca folclorist muzical și secretar al Orchestrei „Barbu Lăutarul” până în 1968, când se transferă secretar muzical la Ansamblul „Rapsodia Română” (1968-1972).
A fost colaborator la publicațiile periodice „Muzica” și „Revista de folclor”.
Decesul
Moare la data de 27 mai 1977 la București, la vârsta de 66 de ani.
Lucrări
Volume
- Metoda de țambal, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1956, 145 p.
- Haiducul Pintea Viteazul în tradiția poporului nostru, București, Editura Muzicală, 1979, 174 p.
Culegeri de folclor
- 125 melodii de jocuri din Moldova, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955, 134 p.
- Melodii de jocuri populare moldovenești, Iași, Casa Regională a Creației Populare, 162 p.
- Cîntece și jocuri populare din Moldova, București, Editura Muzicală, 1963, 192 p. (în colaborare cu Vasile D. Nicolescu)
- Balade populare din Ilfov, Centrul de Îndrumare a Creației Populare și a Mișcării Artistice de Masă, 1975, 204 p.
- Melodii de jocuri populare din județele Ilfov, Ialomița, Teleorman, Centrul de Creație Populară a județului Ilfov, 1970, 161 p.
Studii și articole
- „Țambalul. Contribuții la cunoașterea instrumentelor populare”, în Muzica, tom. 2, nr. 8-9, 1952
- „Figuri de eroi în cîntecul nostru popular: Pintea Viteazul”, în Muzica, tom. 3, nr. 4, 1953
- „Despre activitatea orchestrei Barbu Lăutaru”, în Muzica, tom. 4, nr. 7-8, 1954
- „Geneza melodică a baladei lui Pintea Viteazul”, în Revista de Etnografie și Folclor, tom. 2, nr. 4, 1957
- „Pe urmele Mioriței”, în Viața militară, nr. 10, 1957
CONSTANTIN ROMAȘCANU
| Dirijor, compozitor şi organist român | |
| Studii la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti (1948-1953). Dirijor de cor al Ansamblului folcloric Periniţa, Bucureşti (1953-1958). A înfiinţat şi dirijat orchestra simfonică a studenţilor Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie a Conservatorului "C. Porumbescu" din Bucureşti (1967-1982). Numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale | |
| Seen from | Romaşcanu Const. (1926- ) |
| Romaşcanu C. (1926- ) | |
| Source found | LIBRIS |
| BCUI (catalog vechi) | |
| Viorel Cosma, Muzicieni români. Lexicon (Bucureşti, 1970) | |
| Gen.Cat.note | Opera: Muzică corală: Mamă tu m-ai legănat (1959); Păcii de strajă vom sta (1960); Patrie cu cer senin (1967); Dor şi iară dor (1969), ş.a. |
ION MARIN
| Ion Marin | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (60 de ani)[1]  București, România |
| Naționalitate |  Austria |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | dirijor |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Modifică date / text | |
Ion Marin (n. ,[1] București, România) este un dirijor austriac de origine română. El este recunoscut pe plan internațional, atât în operă, cât și în muzica simfonică.
Tinerețe
Născut la București, fiul celebrului dirijor de cor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal[2], Ion Marin a început să studieze pianul și vioara la vârsta de trei ani. A absolvit Liceul George Enescu[3] în 1979. În 1983 a absolvit în domeniul compoziției la Academia Națională de Muzică din București, unde a studiat cu Tiberiu Olah și Anatol Vieru. Și-a finalizat educația la Salzburg Mozarteum cu Carlo Zecchi și Chiggiana Accademia din Siena, cu Franco Ferrara[4].
Ca urmare a debutului în 1981, a fost numit prim dirijor al Filarmonicii Arad (Transilvania)[5]. El a fondat Orchestra de Cameră a Filarmonicii Transilvania, cu care a făcut turul Franței și Italiei, între 1983 și 1985. Între 1982 și 1985, a condus cele mai multe orchestre din România, precum și orchestre din Cehoslovacia, Republica Democrată Germană și Uniunea Sovietică.
Schimbare radicală
In anul 1986, Ion Marin primește Gottfried von Herder Preis-Stipendium al Universității din Viena[6]. El solicită azil politic în Austria și este condamnat în absență de regimul Ceaușescu. Se întoarce ca dirijor în 2007 în România[7].
Începutul carierei
În anul 1987, Ion Marin, dirijează opera Wozzeck a lui Berg la Opera din Viena[8][9] și este angajat de Claudio Abbado ca dirijor asistent. În februarie 1988, debutează oficial cu „Maria Stuarda” (Gruberova, Baltsa, Araiza) și devine dirijor rezident în cadrul Abbado, ca director muzical.
Pana in anul 1991, dirijează la Opera din Viena un repertoriu extins, de la Mozart, la Alban Berg.
La Viena, colaborează cu unii dintre cei mai mari cântăreți ai lumii: Luciano Pavarotti (Un ballo in maschera), Jose Carreras (Carmen), Thomas Hampson, Gundula Janowitz, Hermann Prey (Le Nozze di Figaro), Ruggero Raimondi, Agnes Baltsa (L'Italiana in Algeri), Hildegard Behrens (Wozzeck), Eva Marton (Elektra), Giuseppe Taddei (L'Elisir d'amore). În 1988, primește cetățenie austriacă prin Decret prezidențial, pentru contribuția specială adusă Republicii Austria.
Activitatea de operă - Cele mai importante opere
Din 1988, Ion Marin devine dirijor la cele mai importante teatre de operă din întreaga lume.
Se pot evidența următoarele opere: Opera Metropolitană din New York[10] – Ariadne auf Naxos (1993), La Rondine (2013), Semiramide (1992), Flautul Magic (1994); Teatro alla Scala[11] – Manon (2006); Opera de Stat din Bavaria Munchen[12][13] - Werther (2004, 2005), Eugene Onegine (2008); Opera din Paris Bastille – Les Contes d'Hoffmann (1992); Semperoper Dresden – Visul unei nopți de vară (2002); Opera din Zurich– La cenerentola (2007); Deutsche Oper Berlin – Cavalleria/Pagliacci (2005), L'Italiana in Algeri (2003); Opera din San Francisco – La Rondine (2007), Barbiere di Siviglia (1992); Nuovo Piccolo Teatro Milano – Cosi fan tutte (1999); Opera de Stat din Hamburg – Nabucco (2004), Opera din Copenhaga – Billy Budd (2002), The Rake's Progress (2010); Teatro La Fenice - L'Italiana in Algeri (1991), Le Nozze di Figaro (1992).
Dintre cântăreții cu care Ion Marin a dirijat de-a lungul anilor, pot fi amintiți: Jessye Norman[14], Cecilia Bartoli, Placido Domingo, Angela Gheorghiu, Margaret Price, Renee Fleming, Cheryl Studer, Samuel Ramey, Dimitri Hvorostovsky, Elina Garanca, Jonas Kaufmann, Ruggero Raimondi, Roberto Alagna, Piotr Beczala, Kathleen Battle, Katia Riciarelli, Waltraud Meier, Peter Seiffert.
Producătorii cu care acesta a colaborat îi includ pe: Giorgio Strehler, Roman Polanski, David Poutney, Jean Pierre Ponnelle, David Hockney, Elijah Moshinsky, Nicolas Joel, Jerome Savary, Francesca Zambello, Harry Kupfer, Kirill Serebrenikov.
Concerte simfonice - Cele mai importante concerte
Fără a urmări vreodată posturi permanente, în activitatea de dirijor invitat a lui Ion Marin se evidențiază următoarele:
- Germania: Filarmonica din Berlin (2007, 2010), Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze (2000, 2002, 2003, 2004), Gewandhaus Leipzig (1999, 2005), Staatskapelle Dresden (concerte și turnee 1997- 2005), Filarmonica din Munchen (concerte și turnee 2002-2008)[15][16], Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin (concerte și turnee (2001-2008, 2016)[17]. Din 2014, devine dirijor invitat principal al Hamburger Symphoniker[18].
În 2004, a fondat Philharmonic Sinfonietta Berlin[19] cu membri ai Filarmonicii din Berlin, cu care, între 2005 și 2008, a făcut turul Europei, Japoniei și Coreei.
- Regatul Unit: Orchestra Simfonică din Londra (concerte și turnee 1991-1995, 2006, 2007, 2015)[20], Orchestra Philharmonia (2004, 2005, 2007), Filarmonica din Londra (1998, 2002, 2006), Filarmonica Regală (2012), Orchestra Simfonică din Bournemouth (2014), BBC Scottish (2000-2003).
- Franța: Orchestre National de France (2004-2008), Philharmonique de Radio France (2009, 2012)[21], Orchestre National d'Ile de France (2004-2015), Philharmonique de Monte Carlo (2002-2012), Orchestre de L'Opera Bastille (1993, 2007).
- Rusia: Filarmonica din Sankt Petersburg (2013-2016)[22], Orchestra Simfonică de Stat din Svetlanov (2006-2015), Orchestra Opera Bolshoi (2009), Moscow Virtuosi (2007). Între 2004 și 2008 el a fost primul dirijor invitat al Orchestra Filarmonicii Naționale din Rusia.
- Japonia: Orchestra Simfonică NHK (2009-2012)[23], Orchestra Tokyo Metropolitan (2010, 2013), Filarmonica din Osaka (2010, 2012, 2014), New Japan Philharmonic (2008, 2011).
- Cehia: Filarmonica Cehă (concerte și turnee 2008–2013)[24], Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Praga (2014).
- Ungaria: Orchestra Festivalului din Budapesta (2007, 2010)[25], Orchestra Filarmonică din Budapesta (2011-2015).
Apariții la festivaluri între 1993 - 1996 includ: Orchestra din Philadelphia, Filarmonica din Israel, Orchestra dell'Accademia di Santa Cecilia, Orchestre de Paris.
Soliști: Printre artiștii cu care imparte podiumul, se numără "Marta Argerich, Yo-Yo Ma, Frank Peter Zimmermann, Maxim Vengerov, Gidon Kremer, Jean Yves Thibaudet, Hélène Grimaud, Sarah Chang. El a avut privilegiul de a lucra cu minți luminate ale muzici, cum ar fi Isaac Stern, Mstislav Rostropovich și Alexis Weissenberg.
Discografie
Discografia lui Ion Marin[26] i-a adus trei nominalizari la premiile Grammy (1992, 1993, 1994), un Diapason d'Or (1992) și Premiul Echo Klassik (2012)[27].
| Album | Orchestra | Label | Year |
|---|---|---|---|
| Max Bruch, Violin Concertos - Guy Braunstein | Bamberger Symphoniker | Tudor | 2013 |
| Marta Argerich: Lugano Concerts | Orchestra Svizzera Italiana | Deutsche Grammophon | 2012 |
| The Waldbühne Box | Berliner Philharmoniker[28] | Euro Arts | 2012 |
| Legacy, David Garrett | Filarmonica Royal | Decca | 2011 |
| Dvorak, Symphony no. 9 | Filarmonica Cehă | Exton | 2011 |
| An evening with Renee Fleming | Berliner Philharmoniker[28] | EuroArts | 2010 |
| Salut – Piotr Beczala | Orchestra Radio Munich | Orfeo | 2008 |
| Rossini, La Cenerentola Bartoli,Widmer, Osborn, Chausson | Orchestra Zurich | House of Opera | 2007 |
| Bruckner, Symphony no.4 | BBC Scottish | BBC Music | 2004 |
| Live from Covent Garden - Angela Gheorghiu | Royal Opera Covent Garden | Emi | 2002 |
| Mahler, Symphony no.4 | BBC Scottish | BBC Music | 2001 |
| Mysterium - Angela Gheorghiu | Filarmonica Londra | Decca | 2001 |
| Joaquin Rodrigo Panorama | Orchestra Philarmonia | Deutsche Grammophon | 2000 |
| Barbara Hendricks – Mozart | Orchestra English Chamber | Emi | 1998 |
| Dmitri Dimitri Hvorostovsky | Orchestra Philharmonia | Philips | 1997 |
| Placido Domingo Duetsy | Orchestra Simfonică Londra | Deutsche Grammophon | 1994 |
| Bel Canto - Dimitri Hvorostovsky | Orchestra Philharmonia | Philips | 1994 |
| Rossini, Semiramide Studer, Ramey, Lopardo,Larmore | Orchestra Simfonică Londra | Deutsche Grammophon | 1994 |
| Donizetti, Lucia di Lamermoor Studer,Domingo,Pons,Ramey | Orchestra Simfonică Londra | Deutsche Grammophon | 1993 |
| Rossini, Il Signor Bruschino Battle, Ramey, Lopardo, Larmore | Orchestra English Chamber | Deutsche Grammophon | 1993 |
| Khatchaturian Flute Concerto - Patrick Gallois | Orchestra Philharmonia | Deutsche Grammophon | 1992 |
| Rossini Heroines - Cecilia Bartoli | Teatro La Fenice | Decca | 1992 |
| Ave Maria – Cheryl Studer | Orchestra Simfonică Londra | Deutsche Grammophon | 1992 |
| Agnes Baltsa sings Rossini | Wiener Symphonikery | Sony Classical | 1991 |
| Ferruccio Furlaneto sings Mozart | Wiener Symphonikery | Sony Classical | 1991 |
Implicare socială
În 2011, Ion Marin a creat în România Proiectul Cantus Mundi[29][30], o inițiativă de integrare socială bazată pe muzică de cor, cu scopul de a depăși diverse tipuri de discriminare, prin reunirea copiilor din România, bogați și săraci, cu handicap de mișcare, minorități etnice, orbi, copii cu autism și orfani. În 2014, prin hotărâre a Guvernului, Cantus Mundi a devenit un Program Național și a fost implementat în întreaga țară. Acesta își propune să ajungă la peste 250 000 de copii în următorii trei ani. Partea complementară a proiectului, Symphonia Mundi, bazată pe jocuri de grup instrumentale, a fost lansată în 2016.
Viața personală
Ion Marin este căsătorit cu Hrisanta Trebici-Marin (Doctor), muzicolog și profesor asociat la Universitatea Franklin din Elveția.[31] Împreună au un fiu, Emmanuel Alexis, născut în 1996.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu