4. /4 AUGUST 2021 - POEZIE
EUGEN CIOCLEA
| Eugen Cioclea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Druța, raionul Rîșcani, Moldova |
| Decedat | (65 de ani)[1] Chișinău, Moldova |
| Cetățenie |  România Moldova |
| Ocupație | poet |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din Moscova |
Modifică date / text  | |
Eugen Cioclea (n. , Druța, raionul Rîșcani, Moldova – d. ,[1] Chișinău, Moldova) a fost un poet, eseist și publicist român din Republica Moldova.
Studii
A studiat la Facultatea de Matematică a Universității „Mihail Lomonosov”(1971)[2], actualmente Universitatea de Stat din Moscova.
Biografie
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova, traducător în diferite instituții, din 1992 a funcționat ca redactor-șef la „Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druța, (atunci în raionul Rîșcani)[3] în familia lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română, și a Iuliei Cioclea, învățătoare.
Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci, pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității „Mihail Lomonosov” din Moscova, cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut Numitorul comun.[3] Cartea a fost publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de criticul literar Eugen Lungu.
Este înmormântat în cimitirul satului Terebna, raiounul Edineț, sat în care a copilărit iar părinții săi au activat că dascăli.
Încadrare temporală
Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea era mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație – Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Vsevolod Cernei, Vasile Gârneț – la sfârșitul anilor optzeci de-abia începeau să se impună, or Cioclea era la acea vremea deja o celebritate), dar datorită faptului că îi plăcea să cultive versuri eruptive-teribiliste, cu un personaj liric mare amator de grotesc și gesturi de cele mai multe ori teatrale, iar versurile lui aveau o expresie „strident-hiperbolică”, criticii l-au înregimentat printre optzeciști, și chiar cap de serie, adică generației de scriitori considerați ca fiind implantatorii postmodernismului literar în Republica Moldova. Cioclea nu se considera nici șaptezecist nici optzecist, iar termenul mai general de „postmodernist” era refuzată de el ca fiind străină și nereprezentativă pentru ceea ce scrie.[4]
Operă literară
A debutat în 1986.[5] În 1991 publică un nou volum de poeme sub titlul Alte dimensiuni ce ar părea să continue stilistic fixațiile autorului din prima sa carte; imaginea sa de poet autentic ia un contur și mai pronunțat. Alexandru Mușina va declara chiar că preferă poezia lui Cioclea celei lui Mircea Dinescu, pentru simplul fapt că Cioclea „este un poet mai bun”. Ediția de 10000 de exemplare, fără campanii publicitare, a fost cumpărată în totalitate în câteva luni.
Ultimul proiect poetic semnat de Eugen Cioclea este Dați totul la o parte ca să văd (Editura Cartier, 2001). Recompensată cu un an mai târziu cu premiul Uniunii Scriitorilor, [3]această carte cu un tiraj sub 350 de exemplare a devenit cea mai scumpă carte de poezie din Republica Moldova, costul unui exemplar fiind de 111 dolari americani. Poetul intenționa ca în acest fel să-i răzbune pe toți scriitorii care au ajuns să câștige bani mizeri din munca literară și să-și exprime frustrarea față de dezinteresul pentru poezie și literatură al publicului cititor din Moldova de după perestroika. În pofida prețului, cartea s-a vândut, cel puțin 40 de cititori exprimându-și dorința de a o cumpăra încă înainte de a fi introdusă în librării. Pe lângă cele 51 de poeme (cu titluri din cuvinte care în limba română se scriu fără diacritice), însoțită de legenda „numai defectul din mine mai este original”, volumul Dați totul la o parte ca să văd include encefalograma și radiografia poetului pe suprafața căreia se disting două plăcuțe din platină, „implantate în urma unei traume craniene”. Această infirmitate e consecința unui incident dramatic, petrecut la sfârșitul anilor ’80, când într-o stație de metrou din Moscova, doi indivizi mascați l-au agresat pe poetul Eugen Cioclea lovindu-l în cap cu un obiect metalic. Întâmplarea avea loc exact în momentul în care cu ceva timp în urmă ('88-'89) poemul său Cina irodică stârnise un interes general în mijlocul membrilor CC ai PCM.
La finele anilor nouăzeci câțiva scriitori din generația tânără, Pavel Păduraru și Alexandru Buruiană, au organizat ședințe literare în cadrul unui cenaclu care purta numele lui Eugen Cioclea. Un caz extrem de rar întâlnit, dat fiind că botezarea unui cenaclul cu numele unui scriitor cunoscut, se face de obicei, doar dacă acela e implicat direct în activitatea cenaclului respectiv sau, cazurile și mai frecvente, atunci când e vorba de un scriitor mort, pentru care generațiile tinere vor să-și exprime admirația. În situația dată, nu era vorba nici de una nici de cealaltă, doar de admirația tinerilor față de Cioclea.
În mai 2007, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, actorul Andrei Sochircă, împreună cu regizorul Mihai Fusu, organizează un spectacol bazat pe o selecție din poemele lui Cioclea. Show-ul „Dați totul la o parte ca să văd” a fost construit cu multe elemente de performance poetic, happening, acțiune și muzică rock în interpretarea unor artiști din domeniu: Marcel Mikșanski, bateristul Mamba (Gândul Mâței), chitariștii Victor Velk (Accident) și Vitalie Colț (Snails), la clape evoluând Alexandru Cordonean („Alternosfera”). Ideea spectacolului aparține actorului Andrei Sochircă, încă din anii de studenție la Moscova. În acel moment (anii șaptezeci), Eugen Cioclea, care era căsătorit cu fiica unui șef de secție din CC al PCUS și locuia la Moscova, se întâmpla de multe ori să-l viziteze pe Andrei Sochircă la căminul studenților de la actorie. La recitalurile pe care le țineau acolo asistau și alți studenți de la teatru și fiind „obișnuiți cu un alt fel de poezie”, rămâneau de cele mai multe ori șocați de grotescul din poemele sale și maniera tragică în care acesta își exprimă sentimentele. Spectacolul „Dați totul la o parte că să văd” a fost să fie prezentat pe scena teatrelor din Bălți și Cahul, precum și în România.
După douăzeci de ani de la aparția primei cărți de poeme de Eugen Cioclea, scriitorul Emilian Galaicu-Păun observa că versurile lui Eugen Cioclea în tot acest interval de timp au constituit „o cutie de rezonanță”, care parcă a mai adăugat poemelor „un plus de gravitate”. A fost de multe ori comparat cu un bard căruia doar chitara îi lipsea. Într-adevăr, pentru o bună parte dintre scriitorii din Moldova, de la opzeciști până la generația lui Dumitru Crudu, Ștefan Baștovoi, Pavel Păduraru, Vasile Ernu, Mihail Vakulovski, Vlad Gatman ș.a., Cioclea se asocia cu cântecele și versurile bardului rus Vladimir Vîsoțki.
Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, rusă, suedeză, ș.a.
Opinii critice
„Deconstrucția s-ar opune, după Lyotard, omogenizării care a sfârșit prin a „devaloriza eterogenitatea”. Așadar, eterogenitatea devine valoarea primordială a postmodernismului și ea începe cu spargerea ordinii existente confundată cu sacrul. Eugen Cioclea, bunăoară, se oprește la acest moment al “deconstrucției” și, din păcate, nici nu sunt semne că a ieșit din ea. Georges Gusdorf, pe care Ana Bantos îl consideră gânditor postmodernist, vorbea de o „rechemare la ordine” după spargerea oglinzii, căci „sacrul rămâne structura fundamentală a conștiinței, într-un fel matrice primă și nedeterminată” (Apud, p. 172). Fie vorba între noi, deconstrucția și reconstrucția sunt condițiile sine qua non ale oricărui act de cunoaștere și de creație și ele sunt vechi de când lumea. Eugen Cioclea e un rebel talentat, un iconoclast. Ana Bantoș ne asigură că poetul deconstruiește și reconstruiește, chiar din titlul pe care i-l dedică: Eugen Cioclea: deconstruire și reconstruire. Autoarea, însă, nu m-a convins că poetul a ajuns la maturitate reconstruind. De pildă, el pulverizează în neant Miorița, dar nu o mai reconstruiește, fiindcă „mioritismul” e o piatră de încercare foarte grea, pura insurgență („demitizare”) nefiind suficientă spre a accede la sâmburele sacru. Ana Bantoș ne asigură că „la Eugen Cioclea sacralitatea se ascunde la intersecția dintre actul construirii și cel al deconstruirii, sau, cu alte cuvinte, în spatele jocului ce rezultă din trecerea de la un proces la celălalt” (p. 188). Exemplul aproape valid e simbolismul casei părintești, pe care poetul o găsește „deconstruită”, „Cu toate visele zdruncinate,/ ca niște mere într-un sac,/ purtat mereu de ici-colo” (Autobuzul spre provincie).”
„Eugen Cioclea, care s-a declarat „cel mai trist poet din Europa” și pe care îl cunoaștem și ca poet al confesiunii sincere, dure, sentențioase, chiar teribiliste, „goliardice”, [...], iese din cochilia tristeții lui existențiale în strada unde se solidarizează cu mișcările ce vor să instaureze adevărul.”
Publicații
- Numitorul comun (poeme), 1988 - Premiul Familiei Esinencu
- Alte dimensiuni (poeme), 1991 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova
- Dați totul la o parte ca să văd, (metapoeme), 2001, carte finanțată de Fundația Soros -Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova
Antologii personale
- Subversiunea poetului revoltat, samizdat, 2002.
- Vreau să distrug universul, samizdat, 2007.
- Ofsaid, Magna-Princeps, 2011.
Antologii de grup
- Portret de grup (antologia poeților basarabeni postmoderni), coordonată de criticul Eugen Lungu, editura ARC, 1995.
GHEORGHE MANOLACHE
Gheorghe Manolache (n. 4 august 1950, Cândești, Neamț) este un poet, critic literar, în prezent profesor universitar la disciplina Literatura Română, Postmodernismul românesc. Introducere în critica literară, Facultatea de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.[1]
Este membru titular al Uniunii Scriitorilor.
Cărți publicate
- 1. Regula lui doi (registre duale în developarea postmodernismului românesc), Editura Universității „Lucian Blaga”, din Sibiu, 2004, 240 p., note, bibliografie, prefață, abstract , ISBN 973-651-830-2 .
- 2. Degradarea lui Proteu (experiențe postmoderne în proza românească a anilor ’80), Editura Universității „Lucian Blaga” , din Sibiu, 2004, 293 p., note, bibliografie, postfață, abstract, ISBN 973-651-829-9.
- 3. Anton Naum. Zborul liber al unei vesele satire ( între creștinism țărănesc și clasicism greco-latin), Editura Universității „Lucian Blaga”, din Sibiu, 2004, 256 p., note, bibliografie, cuvânt înainte, resume, ISBN.973-651-858-2.
- 4. Literatura de grad secund. Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2005, 221 p., note, bibliografie, ISBN. 973-739-090-3.
- 5. Resurecția localismului creator - O experiență spirituală în Mitteleuropa provinciilor literare, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2005, 222 p., note, bibliografie, ISBN. (10) 973-739-282-5; ISBN (13)978-973-739-282-4.
- 6. Literaturi și culturi locale, Editura Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, 2007, 355 p., note, bibliografie, ISBN. 978-973-739-475-0 .
- 7. Recuperarea unei sincope culturale: LUCEAFĂRUL - serie nouă - (1934-1939; 1940-1945-), Editura TechnoMedia, 2008, 225 p., note, bibliografie, indici.
ȘTEFAN BAȘTOVOI
| Savatie Baștovoi | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (44 de ani)[1][2] Chișinău, RSS Moldovenească, URSS |
| Cetățenie | România |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | călugăr scriitor poet |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Modifică date / text | |
Ștefan Baștovoi (n. 4 august 1976, Chișinău), cunoscut mai mult ca Savatie Baștovoi, este un eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova. A fost și moderator al unei emisiuni televizate.
Biografie
Ieromonahul Savatie, pe numele său de mirean Ștefan Baștovoi, (nume de martir, care nu i-a plăcut) s-a născut pe 4 august 1976 în Chișinău. Tatăl său, Valentin, a fost profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, adept al ateismului științific; iar mama – Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secția regie.[3] Până la călugărie a fost ancorat în concepțiile tatălui său.
A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Când era în clasa a XII-a, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dumnezeu, care l-a consacrat ca poet. Ulterior, a obținut premiile revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară. Începând cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri și articole în cele mai importante reviste literare din România și Basarabia. Între anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Universității de Vest din Timișoara, pe care a abandonat-o. În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie. La 28 octombrie 2000 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea «Noul Neamț», Patriarhia Rusă, din satul Chițcani, situat între Tiraspol și Tighina, în Transnistria (teritoriul din cadrul Republicii Moldova controlat de separatiști). A condus revista de spiritualitate ortodoxă Ekklesia și a predat iconografia la Seminarul Teologic din Chișinău, cu sediul în Mănăstirea Noul Neamț, închinată Moscovei. Este fondatorul editurii Cathisma din București. A fost și moderator al unei emisiuni televizate. De câțiva ani și-a deschis un atelier unde coase genți.
Opera literară
- Elefantul promis, poeme (1996), distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul Salonului național de carte de la Iași, Premiul Salonului national de carte de la Chișinău, Premiul Fundației Soros
- Cartea războiului, poeme (1997)
- Peștele pescar (o poveste), poeme (1998)
- Casa timpului poeme (1999)
- Idol sau icoană? (2000)
- Între Freud și Hristos (2001; ed. II 2002; ed. III 2005; ed IV 2006; ed V 2010. Tradus în macedoniană)
- În căutarea aproapelui pierdut (2002)
- Curaj și libertate în Ortodoxie (2002)
- Dragostea care ne smintește (2003)
- Ortodoxia pentru postmoderniști (2001; ed. II adăugită, 2009)
- Nebunul, roman (2006, tradus în rusă)
- A iubi înseamnă a ierta (2006)
- Pietrele vorbesc - mic tratat despre predică (2008; ed. II 2011)
- Iepurii nu mor, roman (2002; editura a II-a, 2007, tradus în franceză Editura Jaqueline Chambon, grup Actes Sud)
- Audiență la un demon mut (2009)
- Diavolul este politic corect (2010)
- Cronici incomode (2011)
- Fuga spre cîmpul cu ciori - amintiri dintr-o copilărie ateistă (2012)
Afilieri
- Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1996
- Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova din 2006
S-a nascut (1976 in Chisinau) si a trait intr-o familie profund ateista. Pina la calugarie a fost ancorat in conceptiile tatalui, care a absolvit Facultatea de Filozofie din Petersburg. In urma unor conflicte, tatal, profesor la Institutul Creanga din Chisinau, se muta cu traiul intr-un satulet cu 60 de case, situat intre paduri, din raionul Calarasi, unde va petrece ca padurar, iar mai tirziu ca propagandist la Sectia de Cultura din orasel. Viitorul calugar era luat deseori la lectiile de propaganda ateista pe care le tinea tatal sau pe la "organizatii" si brigazi de colhoz. Este preocupat de mic de pictura si sport (in special tenis de masa, mentinindu-se 3 ani consecutivi ca si "campion pe raion" intre juniori). A absolvit scoala de pictura pentru copii din oraselul Calarasi si Liceul de Arta "Octav Bancila" din Iasi, sectia pictura monumentala, unde a facut parte din eleveii care au note bune numai la specialitate. In clasa 12 a fost internat la Socola cu staruinta profesorilor, ceea ce i-a "imbogatit" mult universul poetic, va reveni frecvent la tema nebuniei si a mortii, a singuratatii si a despartirii. O telegrama care il anunta sa se prezinte pentru a-si ridica premiul pentru poezie a curmat dubiile medicilor care ii spuneau ca "mai au un schizofrenic care scrie poezie". In spital a scris ciclul Un diazepam pentru dumnezeu, care pare sa-l fi consacrat ca poet. Tot in liceu a citit multa poezie moderna.
A fost pasionat de Freud si Nietzsche. Scrisul lui Bastovoi se remarca prin imaginatia uneori deliranta si asociatiile neordinare cu multe comparatii, puse in evidenta de tonul cel mai adesea cald si retinut. A fost membru activ al Cenaclului Junimea din Iasi, unde era poreclit in gluma "politaiul cenanclului", pentru criticile foarte exigente si "masinarie lirica", din cauza ca "scria cite o carte pe saptamina". A obtinut premiile revistelor: Convorbiri Literare, Timpul, Dacia Literara si Marele Premiu la Tecuci. Figureaza in numeroase antologii de poezie romana contemporana din Romania si Basarabia.Este mentionat in O istorie deschisa a istoriei literaturii din Basarabia de Mihai Cimpoi si in Postmodernismul Romanesc de Mircea Cartarescu (Ed. Humanitas).La cartile mai sus amintite au scris recenzii (de prea multe ori, adevarate elogii) critici si poeti contemporani de prima insemnatate in principalele reviste de cultura din Romania si BasarabiaIntre anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Univ. De Vest din Timisoara, pe care o abandoneaza, dupa ce a citit viata Sfintului Antonie cel Mare, pentru a se calugari.
In anul 1999 este tuns in monahism de PS Dorimedont, primind numele de calugarie Savatie, in cinstea Sf. Savatie de la Solovetc, iar la 28 octombrie, 2000, de ziua Sf. Paisie Velicicovski, este hirotonit ierodiacon. In prezent conduce reviste de spiritualitate ortodoxa Ekklesia si preda iconografia la Seminarul Teologic de Chisinau, cu sediul in Manastirea Noul-Neamt. Monahul Savatie isi reneaga multe din scrierile semnate cu numele Stefan Bastovoi, ca fiind daunatoare pentru suflet.
* * *
Aş vrea să-ţi spun ce nu se poate spune
Şi-aş vrea să-ţi dau ce nu se poate da.
Este o stare-a inimii anume
Ce-aş vrea s-o-mpărtăşesc cu dumneata.
Aş vrea să-ţi scriu cu mâna mea aceasta
Pe care a zidit-o Ziditorul
Cuvinte pentru veşnicia noastră
Pe care le-nţelege numai dorul.
Aş vrea să te ating cum te-ar atinge
Pe patul cel de moarte cineva
Când nu mai poţi nici spune şi nici plânge
Să simţi inima mea ca pe a ta...
Cuvintele nespuse
Întotdeauna există o vorbă nespusă,
Cuvintele pe care, atunci cînd se despart,
Oamenii nu îndrăznesc sau uită
Să și le spună.
Uneori vîntul de toamnă
Rostogolește cuvintele ca pe niște semințe,
Le duce pînă la marginea inimii
Și le lasă uitate pînă la alt anotimp.
Nu te apleca peste marginea inimii,
Ca să nu se rupă brazda neagră a dorinței
Și să te acopere,
Iar tu să te rostogolești ca un bulgăre în trecut.
Cuvintele nespuse sunt niște păsări albe
Care ciugulesc în zăpada sufletului.
Aripile nu și le desfac niciodată
Ca să nu se prefacă în strigăte și să doară…
volumul „Carte de despărțire”
Rusoaica
Ochii ei sînt pestriți
ca o hartă veche a Rusiei.
De jur împrejur cresc
pădurile și Siberia verde,
în mijloc aleargă cerbii
și veverițele și toate
animalele cafenii.
Cînd este surprinsă
sau cînd iubește
atît de înalți devin ochii ei
că însuși Petru cel Mare
poate intra fără să se aplece.
Cînd cade pe gînduri
ies din pădurile reci camioanele
și descarcă pe zăpada roșiatică deportații.
De jur împrejur cresc păduri
și Siberia rece
în mijloc aleargă cerbii și toate animalele cafenii
și veverițele stau la foc.
Alt poem de dragoste
În mintea mea s-a făcut amiază,
În inima mea zi fără vînt
Nici o pasăre nu traversează
Trupul meu cel de pămînt.
Demult au fost vise și vorbe,
Case care ne adăposteau.
De pe atunci fîntînile cu corbe
Din brațele tale mă scoteau.
Era o zi scurtă și săracă
În care am șezut îmbrățișati
Pe o bătaie repede de toacă
Care trezește-n mănăstiri pe frați.
Sunetul ei a dispărut în timp
Cum se ascunde în lînă o căpusă
Și-i plină clipa de sînge și argint
Deschisă ca ochiul de păpusă.
De atunci s-a lărgit inima mea
Și a încăput în ea cerul și pămîntul
Și vine uneori o pasăre să stea
Ca să-mi ciupească viu din ceafă gîndul.
În mintea mea s-a făcut amiază
În inima mea zi fără vînt
Doar o pasăre mai traversează
Trupul meu cel de pămînt.
Și de atunci s-a lărgit inima mea
Și încape-n ea moartea și pămîntul
Cînd noaptea se prelinge printr-o stea
Și îmi acoperă ca ceara gîndul.
Privesc o zi care va fi pe urmă -
În ceafa mea topindu-se la soare
Vin porcii evanghelici ca să scurme
Apoi se duc și se îneacă-n mare.
Alături ceafa ta se odihneste
Și părul e ferit, încă o dată,
Și-i liniste, și moartea șiroieste,
Așa cum n-a fost niciodată.
În crăpătura dintre veșnicii
Coboară gînduri multe și regrete
Care parcă ar vrea să ne repete
Că n-o să fiu și nu o să mai fii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu