4. /15 AUGUST 2021 - POEZIE
Eugen Enea Caraghiaur a absolvit Politehnica din Timişoara - Facultatea de Mine şi Metalurgie. A urmat cursuri de geologie la universităţile din Roma, Nancy şi Sorbona.
Prinţul Eugen Eni Khan Caraghiaur este al 51-lea Şef al Casei Cumane de România Panciu, descendent direct al Casei Cumane de Panciu.
Eugen Enea Caraghiaur este deţinător al medaliei de aur Mihai Eminescu (1977) decernată la Chişinău de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi de Uniunea Scriitorilor din Moldova.
Activitatea literară
Coredactor al ziarului Dreptatea din New York (1973-1982), fondator al revistei Datina Străbună din Montréal.
Colaborează cu mai multe publicaţii din Moldova şi România.
Debut literar
A debutat cu volumul Poeme din Canada, Editura La Voix du Peuple, Montréal, Québec,1977.
Volume publicate
Autor al unui număr de 50 de titluri (poezie, eseu, economie politică, istorie, roman) apărute în Canada, Italia, România, Moldova.
Titluri reprezentative: Visuri şi Realităţi, Gând şi suflet, Poeme de Toamnă, Mărturisiri Rimate, Şoaptele Inimii, Poeme de Suflet, Iernatice Stihuri, Stropi de Lumină, Speranţe şi Hotare, Bugeac Străbun.
Mormane de ani,
Vălătuci de timpuri.
Viorile mute.
Orchestrele corbilor.
Un drum ce renaşte
Din cuvântul trecutului.
Din sufletele ce respiră
Şi inimile care bat
Prin labirintele încrederii.
Iubito, ţară de dor,
Tresari fără mine în agonia dragostei
Urzind covovorul viitorului.
Ce suflu mână firul vieţii?
Ce strigăt aspru te-nfioară?
Ce sunet viu te împresoară?
Ce vifor rece te îngheaţă
Ca pe un vis ascuns în ceaţă?
Ce undă `naltă te împinge
Spre malul ce te va înfrânge?
Ce suflu mână firul vieţii
Rostogolind pe drum scaieţii?
Cât strigătul va fi un strigăt,
Iar sunetul va fi un sunet,
Cât viforul va fi de gheaţă
Şi visul tău ascuns în ceaţă
Gândeşte-te la nemurire,
La viaţă, moarte şi iubire,
Făr-de-nceput, făr-de sfârşit
Pentru bogat sau necăjit...
Praf de oxidări
Peste tot a curs rugina
Cu al vremii plug.
Numai inima, virgina,
Arde pe-al său rug.
Peste munţi şi peste ape
Au căzut rugini,
Numai inima în şoapte
Sângerează-n spini.
Peste ţări şi peste lume
Ruginiri şi teasc.
Numai inima în glume
Arde pe-al său vreasc.
Peste sori şi peste stele
Praf de oxidări.
Numai dragostele mele
Sunt peregrinări..
| Corneliu Moldovanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | (69 de ani) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet jurnalist traducător |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Corneliu Moldovanu (pseudonim al lui Corneliu Vasiliu, n. 15 august 1883, Bârlad – d. 2 septembrie 1952, București) a fost un poet, romancier, critic de teatru, gazetar, fondator de reviste literare, director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor, membru fondator și președinte al Societății Scriitorilor Români.
A avut o activitate culturală diversă, a fost un luptător pentru drepturile scriitorilor români, slab conturate la acea vreme și a contribuit la dezvoltarea culturii în România.
Biografie
Primii ani
Fiu al soților Ruxandra (născută Rășcanu) și Dumitrache Vasiliu. Descendent, prin mama sa, din ramura răzășească a neamului Rășcanilor care coborâse în secolul XIV din Maramureș, statornicindu-se în ținuturile Vasluiului. Bunicul și doi frați ai mamei sale au fost scriitori. Unchiul său, Petre Rășcanu, a fost profesor de istorie antică și arheologie la Facultatea de Litere din Iași.
Studii
Face școala primară la Bârlad, apoi intră la Liceul Internat din Iași (îl are profesor de limba română pe Gabaret Ibrăileanu) și studii la Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București (1902, avându-i profesori pe Titu Maiorescu, Ion Bianu, C. Rădulescu-Motru, D. Evolceanu și Mihail Dragomirescu).
Devine, pe rând: funcționar la Creditul Agricol (1901-1902), corector, reporter, pedagog la liceul particular “Lyautey” (1902-1903), secretar al Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică (1904-1911) și profesor de literatură dramatică tot aici (1911-1917) susținând conferințe de istorie a literaturii dramatice și a costumelor.
Scrieri
Publicistică literară
Din 1901 activează în presă: corector la “Cronica”, colaborează la diferite periodice, printre care “Paloda” din Bârlad (unde a debutat, în prima clasă de liceu), “Paloda literară” (este unul dintre membrii fondatori), “Făt-Frumos” (face parte din grupul celor cinci poeți, la Bârlad, revista condusă de Emil Gârleanu), “Revista mondenă”, “Epoca literară”, “Floare-albastră”, “Pagini alese”, ‘Literatura și arta română”, “Revista idealistă”, “Semănătorul”, “Convorbiri literare”, “Convorbiri critice”, “Falanga”, “Țara nouă”, “Flacăra”, “Ilustrațiunea națională”, “Tribuna”, “Românul”, “Luceafărul”, “Cosânzeana”, “Naționalul”, “Epoca”, “România”, “România nouă”, ”Mișcarea”, este critic dramatic la ziarele “Universul” și “Viitorul”.
Poezie
Publică primele poezii în revista “Făt-Frumos”, la Bârlad, adunate mai apoi în primul său volum, “Flăcări”, tipărit în 1907. Ca student și tânăr scriitor colaborează cu: “Românul” (din Arad), “Tribuna”, “Luceafărul” și “Cosânzeana”, participă la șezători literare culturale din Ardeal și Bucovina.
În anul 1908 apare poemul biblic în versuri “Cântarea Cântarilor”
În anii următori apar alte volume de versuri și nuvele și o comedie în versuri, “Fluturii”, jucată în 1914 la Teatrul Național (distinsă cu un premiu).
Cronici dramatice
În 1920 este publicat volumul “Autori și actori” în care sunt adunate cronicile dramatice, completate cu câteva studii și opinii privitoare la teatru.
Presă
În 1914, la izbucnirea primului război mondial, intră în presă, angajându-și condeiul în sprijinul aliaților în care își punea speranța izbândirii cauzei naționale a românilor, publicând articole în “Epoca”, “Acțiunea” și “Naționalul”.
Se refugiază la Iași, împreună cu Mihail Sadoveanu, Octavian Goga și alți scriitori, întemeiază ziarul România, în care continuă să sprijine cauza aliaților; înfierează imperialismul german și duce o campanie neobosită pentru exproprierea moșiilor și acordarea votului obștesc.
Apar volumele “Majestatea morții” și “Sărbătoarea pâinii”, în care sunt cuprinse multe dintre articolele din perioada refugiului la Iași. În 1918, după eliberarea țării, revine la București și își continuă activitatea ziaristică la “Viitorul” și “România nouă”, apărând cauza României la Conferința păcii, iar ca redactor de politică internă atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice.
În 1918, după eliberarea țării, revine la București și își continuă activitatea ziaristică la “Viitorul” și “România nouă”, apărând cauza României la Conferința păcii, iar ca redactor de politică internă atacând politicianismul și corupția clientelei partidelor politice.
Regizor și scenarist
În 1912 a participat la scenariul filmului “Războiul pentru independență”, alături de Petre Liciu, Constantin Nottara, Aristide Demetriade, în regia lui Grigore Brezeanu.
A scris scenariul filmului „Cetatea Neamțului”, (1914). Pentru acest film a apelat la trupa Teatrului Național din Craiova, condusă de Emil Gârleanu. Scenariul a fost inspirat de nuvela lui Constantin Negruzzi și de piesa lui Vasile Alecsandri. Intrigă: Cetatea Neamțului este apărată de o mână de plăieși împotriva întregii armate a lui Sobieski, regele Poloniei. Corneliu Moldovanu a afirmat în Revista "Cinema" din octombrie 1925 că "filmul a fost turnat în condiții lamentabile și rezultatul a fost un zero “.
În 1913 scrie scenariul și regizează “Oțelul Răzbună”.
Traducător
A tradus următoarele opere:
- Guy de Maupassant, Mica Roc, cu ilustrații de Francisc Sirato, București, 1912;
- Corneille, Poliect, București, 1916 (în colaborare cu D. Nanu).
Opera completă
.jpg)
- Flăcări, București, 1907;
- Cântarea Cântărilor, București, 1908;
- Poezii, București, 1908;
- Cetatea Soarelui și alte poeme, București, 1910;
- O privire asupra evoluției artei dramatice, București, 1912;
- Venus și Gioconda, București, 1912;
- Fluturii, București, 1914;
- Neguțătorul de arome, București, 1916;
- Pe-aicea nu se trece (în colaborare cu Mircea Dem. Rădulescu), Iași, 1917;
- Majestatea morții, București, 1918;
- Sărbătoarea minei, București, 1919;
- Autori și actori, București, 1920;
- Povestiri, București, 1921;
- Povestea vistierului Statori, București, 1921;
- Căderea Rinului, București, 1922;
- Purgatoriul, I-II, București, 1922; ediție îngrijită de Julieta Moldovanu, prefață de Dumitru Micu, București, 1983;
- Poezii, București, 1924;
- Poezii, ediție îngrijită și prefață de Al. Săndulescu, București, 1966.
Contribuția culturală
Societatea Scriitorilor Români
Corneliu Moldovanu este membru fondator al Societății Scriitorilor Români, încă de la începutul ei, din 2 septembrie 1909, alături de nume precum Emil Gârleanu, N Dunăreanu, Șt. O. Iosif, Ion Minulescu, Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu, Eugen Lovinescu. Timp de patru decenii, de la înființare până la preschimbarea ei în Uniunea Scriitorilor, a fost permanent în Comitet, ca: membru, secretar, vice-președinte, etc. A fost președintele Societății Scriitorilor Români între 1921-1923 și 1932-1936, iar până în 1944 a făcut parte aproape permanent din comitetul de conducere.
"Societatea Scriitorilor Români este o societate pur culturală, din care fac parte scriitori din toate țările locuite de români. În activitatea lor, membrii ei s-au gândit să închege pretutindeni, oriunde sunt români, o legătură între ei și cărturarii neamului; de aceea au pornit printre frații lor, să le dea încă o dată îndemn pentru păstrarea limbii și a cărții noastre românești, căci cartea este lumina ce va risipi întunericul din juru-ne, iar limba română este maica noastră; dacă am pierde-o rămânem orfani și ne-ar călca în picioare neamurile străine" (Mihail Sadoveanu, cuvântare ținută la șezătoarea de la Câmpulung, 1909).
Realizări
În calitate de președinte, înființează premiile literare (1921), ajutoare, subvenții și pensii, organizează șezători în țară. Este primul președinte sub mandatul căruia, în anul 1922, s-au acordat pensii scriitorilor sau urmașilor lor: “Pentru întâiași dată am realizat dezideratul initial al statutelor și unul din principiile care au dus la întemeierea Societății – am acordat pensii văduvelor și orfanilor scriitorilor dispăruți”.
În urma insistențelor lui Corneliu Moldovanu, SSR este înzestrată cu un teren valoros pe fostul Bulevard Carol, colț cu strada Caimata.
Contribuții
În calitate de președinte al SSR, a oferit ajutoare pentru văduvele și orfanii scriitorilor, a oferit protecție scriitorilor tineri, recomandându-i la edituri, a oferit concedii de vară în stațiuni climaterice.
În anul 1938, împreună cu Ionel Teodoreanu, întocmește proiectul Casei de Retragere și Pensiuni a Scriitorilor, proiect devenit lege la 6 mai 1939.
Activitați peste hotare în cadrul SSR
Reprezintă secția PEN-ului (uniune internațională care grupa scriitori din toată lumea în scopul promovării schimburilor culturale și al circulației internaționale a operelor literare) pentru România în 1932 și 1933 la Budapesta și la Raguza, împreuna cu Ion Pillat, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu si Ion Sân-Giorgiu.
Tot în 1932 Corneliu Moldovanu este invitat la constituirea Asociației Prietenii Cugetării și Artei Franceze, la Paris.
Teatrul Național
Corneliu Moldovanu a fost Director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor între anii 1924-1926, 1927-1928.
Contribuții
Contribuții ca Director al Teatrului Național din București și Director General al Teatrelor:
- introduce în repertoriul teatrului, pe lângă Shakespeare și Moliere, Ibsen sau Bernard Shaw și unii scriitorii de avantgardă ca Evreinoff și Zimmer (“Comedia Fericirii” și “Bava Africanul”) sau “Faust” de Goethe, jucat pentru prima oară în România.
- duce o campanie de propagandă culturală prin teatru la sate, încununată cu un surprinzător succes.
- ridică nivelul artistic și cultural prin înlesnirea contactului cu scenele din străinatate.
organizează turnee teatrale în toată țara.
- încearcă, în primul directorat, să îndrepte o serie de nedreptăți precum: minimum de salariu, plata orelor suplimentare proporțional cu înmulțirea lor, asistență medicală și medicamente gratuite, participare la excedente, gratificații, ajutoare pentru nașteri, căsătorie și deces etc.
În aprilie 1944, pentru a treia oară, pentru o perioadă scurtă de timp, acceptă să conducă Teatrul Național, în timpul bombardamentelor aeriene și pe perioada convalescenței lui Liviu Rebreanu, izbutind să evacueze în câteva zile averea Teatrului Național, salvând costumele, perucile, recuzita, covoarele, mobilierul, tapițeria, biblioteca, muzeul și arhiva, fie la Curtea de Argeș fie la Sinaia, fie în alte locuri mai sigure. În cateva luni clădirea Teatrului Național este mistuită în timpul bombardamentelor.
Distincții și premii
- Premiul Național pentru Literatură pentru romanul “Purgatoriul” (1923).
- Ordinul Național al Legiunii de onoare a Franței (1927).
- Premiul Național de poezie (1933).
Cetatea soarelui
| I In albii secate nisipu-arginteaza Roind nesfarsite manunchiuri de raze, Ce-n urma, rasfrante, spre soare se cem Precum s-ar intoarce in stupul etern Pe-ntinse fagasuri zvantate din funduri Sclipeste ostirea maruntelor prunduri; Sub bolta de-arama topita, tresare Tarana crapata, spuzita de soare, Si razele ard ca impungeri de tinte — Pamantul te frige si umbra-i fierbinte. Sub goana de flacari ce-neaca vazduhul, In balta secata se macina stuhul; De arsita campul e-ncins si razbit Ca fanu-n imasuri iti pare cosit Si zarea nu fierbe de freamatul muncii, Nici chiotul vietii la poalele luncii Ci vested pe lanuri sta graul de vara, Isi clatina spicul usor de povara; Dorm holdele mute, sub cer dogorind -O vita flamanda s-aude mugind II Procesiunea In zarea crestata de turle si pomi E noua cladire a vechii Sodomi -Basm nou ce traieste etern din vechime: Orasul de vitii - cetatea de crime! Trufase palate sclipesc orbitor Ivind la ferestre podoabele lor, Pe cand la biserici (azi colturi de strada) Stau crucile strambe aproape sa cada. Si glasul credintii rasuna-n zadar Prin limba de clopot ce dangane rar. Alaiul porneste bogat, numeros: Icoane, odoare si carti din prisos, Si prapuri, si facle cu stropi de vapai, Cadelniti ce-si clinchena-a lor zurgalai, Odajdii in fir de matase tesute, Feloane brodate cu flori de iacint, Si carje plimbate de mani pricepute Si moaste inchise in racle de-argint: O garla de aur ce curge solemn, -Doar singura crucea ramas-a de lemn! In valuri multimea tot curge si vine: Trec barbile albe in siruri senine; Fruntasii cetatii in straie de gala, Fruntasii credintii sclipind poleiala: Trec osti de tot felul - pe jos si calari, Din pinteni si arme varsand scaparari, — Si raza-nfrateste al ostii tezaur Cu sfant si smeritul icoanelor aur; . In urma norodul; copii ce petrec, Batrani ce in glume de noapte se-ntrec, Toti vantura-cinste, - tomnatici holtei -Ce smulg din multime priviri de femei, -In soapta au zambet si-n rasuri indemn Convoiul e vesel, bogat, si - solemn! Alariul rasuna de cantece sfinte, S-opreste, si iarasi pomeste-nainte, -Citesc la raspantii al slujbei mister Si rugi pentru ploaie se-nalta la cer: «Isuse prea dulce, aibi mila de noi, «Si sfarma zagazul opritelor ploi! «Aibi mila de rege si tara, — de clerici (Ce au drept mirese a tale biserici) «Indura-te, Doamne, de bietul convoi, «De oastea ce-i gata sa plece-n razboi, -« Caci tu esti lumina cea neamurgita, «Izvorul de mana si cuget senin, «Toiagu-n primejdii si straja-n ispita «Acum si in vecii veciei - amin!» Dar soarele pururi, catand spre pamant, Si-apasa privirea in aurul sfant, -Icoanele-s grele si bratele moi: Se-ntoarce bogatul, desertul convoi Si arsita creste mereu mai fierbinte: Se manie cerul cand inima minte. Jupânița Se-nneaca-n umbra curtea boiereasca, S-aud la porti zavoarele cazand: Prin sali se sting luminele pe rand, Si slugile incep sa atipeasca. Din ceruri mila pacii se rasfrange, Si-adoarme firea-n visuri de lumina Ci numai la fereastra din gradina Cu capu-n mani, o jupanita plange Puternica e patima iubirii -Cumplita ne-ndurarea parinteasca: Prin lacrimi parca vede o caleasca Urcand incet pe drumul manastirii Trecând Carpații I Cand fu-ntr-amurg, Mihai dadu porunca Ca sa se-nfiga tabara in vale, Gatindu-se pentru popas de noapte: Cu olacari, strajari si masalale; Si dupa ce orandui iscoade Sa cerceteze zarile de-a randul, Chema in cort toti capitanii oastei Ca-n sfat de taina sa le-asculte gandul. In sfat boierii vorovira multe Batandu-se cu mintea toata sara; In urm-au hotarat ca sa trimeata Stafete peste munti, sa scoale tara; Iar ei in zori, cu ostile-ntocmite Sa se indrepte grabnic spre stramtoare. Nadajduind s-o treaca mai-nainte De-a se-nalta pe ceruri sfantul soare. Un crainic de la Dunare sosi, Vestind ca din Genova trei corabii, Trecand carpatii
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu