4. /31 AUGUST - POEZIE

DAN DEȘLIU

Dan Deșliu
Date personale
Nume la naștere	Dan Beșleagă
Născut	31 august 1927  București, România
Decedat	4 septembrie 1992 (65 de ani)  Neptun, Constanța, România
Cauza decesului	accident (înec)
Părinți	Stefan Deșliu și Elena (Săndulescu)
Copii	Manole Deșliu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	actor, poet, politician comunist
Activitate
Educație	Conservatorul de Arte Dramatice din București la clasa Mariei Filotti
Alma mater	Colegiul Național Matei Basarab Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	1945–1991
Organizație	Flacăra Scînteia Luceafărul (revistă)
Lucrări remarcabile	„Goarnele inimii”, „Cetatea de pe aer”, „Un haiduc pe bicicletă”
Stil	proletcultism
Partid politic	Partidul Comunist Român, Consiliul Frontului Salvării Naționale
Premii	Premiul Uniunii Scriitorilor Premiul de Stat (1949, 1950, 1951)[1]
Modifică date / text

Dan Deșliu (n. Dan Beșleagă,^[1] 31 august 1927, București – d. 4 septembrie 1992, Neptun) a fost un politician comunist, actor și poet român adept al proletcultismului. Dan Deșliu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunea 1952 - 1957, ales în regiunea Pitești, circumscripția electorală Micești.^[2]

Biografie

A studiat la Liceul „Matei Basarab” din București, la Liceul de Aeronautică din Mediaș, la Liceul Industrial și de Construcții din București și la Conservatorul de Arte Dramatice din București.

A lucrat ca actor la Petroșani și București (1946-1948).

A debutat în 1945, în revista „Lumea”, a lui George Călinescu. Publică primul său volum în 1949, „Goarnele inimii”, în perioada de instaurare a comunismului în Republica Populară Română. Cu acest volum și cu odele publicate în presă, a devenit unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai realismului socialist (denumit proletcultism) și poate cel mai de succes poet al vremii. Este autorul baladelor „Lazăr de la Rusca” (1949) și „Minerii din Maramureș”, ce proslăveau „martirii comuniști și munca eroică a clasei muncitoare”.^[3]

Ulterior, poezia sa a evoluat spre neomodernism. În anii ’80, atitudinea lui s-a radicalizat, ajungând în ultimii doi ani dizident pe față al regimului comunist, strecurând texte împotriva lui Ceaușescu spre Radio Europa Liberă^[4][5]. L-a acuzat pe Nicolae Ceaușescu că se comportă de parcă ar fi „proprietarul României”.^[6]

Și-a dat demisia din PCR în 1980, după ce fusese membru din 1945.^[7]

În decembrie 1989 a devenit membru al Consiliul Frontului Salvării Naționale.

A murit înecat, în timp ce înota în mare în stațiunea Neptun.^[8]

A avut un fiu, Manole Deșliu.^[8]

Funcții

• membru al Biroului Uniunii Scriitorilor
• redactor la Flacăra
• redactor la Scânteia
• redactor-șef adjunct la Luceafărul

Scrieri (selecție)

• Goarnele inimii, 1949
• Cântec pentru Legea cea Mare, 1949
• Lazăr de la Rusca, 1949 ^[3]
• Poezii. Cântec pentru slava lui Gheorghi Dimitrov, 1949
• Numele vieții (poeme), 1950
• Minerii din Maramureș (poem), 1951
• Versuri alese, 1953
• Cuvânt despre sergentul Belate Alexandru, 1956
• Cântec de ruină (poem), 1957
• Ceva mai greu (versuri), 1958
• Poeme, 1961
• Cercuri de copac (versuri), 1962
• Poezii, București. 1962
• Minunile de fiecare zi. versuri, București, 1964
• În poartă, Voinescu!, 1968
• Drumul spre Dikson, 1969
• Luminile arenei, 1969
• Regele X, 1969
• Din țara lui Nu-mă-uita, 1970
• În bătălia pierdută (versuri) (1942-1969), 1971
• Visul și veghea, 1972
• Sângele-voinicului, 1973
• Cetatea de pe aer, 1974
• Premiera se amână. București, 1977
• Un haiduc pe bicicleta sau Contra timp și spațiu cu Marin Niculescu, 1978
• Visul și veghea, 1980
• Pavăza putredă (versuri), 1981
• Roman imaginar (versuri), 1991
• Un glonț pierdut (versuri), 1991

Premii și distincții

• Premiul Uniunii Scriitorilor: 1974, 1978
• Laureat al Premiului de stat: 1949, 1950, 1951
• Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”^[9]

POEZII:

Aripi

Minuni s-ar cere multe – eu unul n-am să stărui –

prea rar se împlineşte un vis de sărbători ...

Dar adune-o pereche de aripi fiecărui,

ca să mai dăm o raită prin stele, uneori.

Să umplem orizontul, cînd ziua stă să vină,

un foşnet lung de stoluri spre zare săgetînd,

semn că se-nalţă liberi, ca vulturii-n lumină,

copiii şi stăpînii întregului pămînt.

Imensele penaje călite de furtună,

sa năruie zăgazuri şi să despice drum

prin veşnica pustie dintre pămînt şi lună,

şi să se-ntample-această minune, ca şi cum

te-ai duce după apă sau ai citi o carte ...

În staţia din Cosmos, la strung sau la birou,

să dăinuie în tine vibrarea fără moarte,

chemările de aripi, cu infinit ecou.

Magarusii Din Medgidia

Din vechea Medgidie doar voi aţi mai rămas, 
preaurecheaţi prieteni, la fel ca altădată, 
trăgînd cu nepăsare şi cu acelaşi pas, 
pe coastă sau la vale, cotiga încărcată.

Ce tacticos străbateţi covorul de asfalt, 
întins peste podeaua secătuitei mlaştini, 
unde dospeau noroaie din veacul celălalt, 
unde-şi aveau ţînţarii moşiile de baştini !

Cu ochii melancolici, cu aerul absent
al unor foste glorii, vă îndreptaţi alene, 
spre hornurile ninse de pulberi de ciment, 
care veghează poarta cîmpiei dobrogene.

În preajmă adiază un murmur de fîntîni, 
ca un suspin din ţara de foc, de-odinioară ...
Îl ascultaţi pe gînduri : nişte copii bătrîni, 
şi înhămaţi în joacă mai mult la cărioară.

Vă pierdeţi printre parcuri şi printre blocuri noi, 
în zarea dimineţii de toamnă timpurie ...
S-o mai găsi vreo slujbă pe-aici şi pentru voi ?
Voi, singurii simpatici de vechea Medgidie. 

Soledad

Parc-aş trăi într-un castel
de carne vie şi de oase
la orice foşnet dureroase
de şarpe sau de porumbel

Un castelan al nimănui
căci nimeni pavăza nu-i cere
decît eretica plăcere
de-a şti ce este şi ce nu-i

Ca un incest neconsumat
tot ce-am trăit mă arde încă
meduza pe un colţ de stîncă
sub care valurile bat

Din turla ultimului gînd
scrutez reptilele blajine
cu ochi de sulf suind în mine
încet de cine ştie cînd 

CHARLES BAUDELAIRE

Charles Baudelaire
Charles Baudelaire de Étienne Carjat, 1863
Date personale
Nume la naștere	Charles-Pierre Baudelaire
Născut	9 aprilie 1821 Paris, Franța
Decedat	31 august 1867 (la 46 de ani) Paris
Înmormântat	Cimitirul Montparnasse
Cauza decesului	cauze naturale (sifilis)
Părinți	Joseph-François Baudelaire[*] Caroline Aupick[*]
Naționalitate	Franceză
Cetățenie	Franța
Etnie	Francezi
Religie	catolicism
Ocupație	poet, critic de artă, eseist, traducător, filozof
Limbi	limba franceză[1]
Studii	Lycée Louis-le-Grand
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1844–1866
Mișcare/curent literar	Decadentism
Specie literară	poezie și poeme în proză
Opere semnificative	Florile răului Les Paradis artificiels[*] Le Peintre de la vie moderne[*] Reflecții asupra Unora dintre Contemporanii Mei[*] La Fanfarlo[*] Le Spleen de Paris[*]
Influențe [ascunde] Romantismul francez și german, marile școli poetice europene
A influențat pe [ascunde] toată lirica modernă a secolului XX
Note
Premii	concours général[*]
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Literatură franceză

După categorie

Istoria literaturii franceze

Medievală Secolul XVI - Secolul XVII Secolul XVIII - Secolul XIX Secolul XX - Contemporană

Scriitori francezi

Listă cronologică Scriitori după categorie Romancieri - Dramaturgi Poeți - Eseiști Scriitori de povestiri scurte Scriitori de literatură SF Scriitori de literatură fantastică

Portal Franța

Portal Literatură

Charles-Pierre Baudelaire (pronunție franceză:  /ʃaʁl bodlɛʁ/; n. 9 aprilie 1821,^[2][3][4][5] Paris, Franța – d. 31 august 1867,^[2][3][4][5] Paris, Franța) a fost un poet francez care a produs, de asemenea, lucrări notabile ca eseist, critic de artă și unul dintre primii traducători ai lui Edgar Allan Poe.^[6] Poeziile sale prezintă măiestrie în folosirea rimei și a ritmului, și conțin un exotism moștenit de la romantici, dar se bazează pe observații ale vieții reale.^[7]

Cea mai cunoscută lucrare a sa, opera sa de căpătâi, o carte de poezie lirică intitulată Les Fleurs du mal (Florile Răului), exprimă natura schimbătoare a frumuseții în Parisul care se industrializa rapid la mijlocul secolului al XIX-lea. Stilul său extrem de original de poezie în proză a influențat o întreagă generație de poeți, printre care Paul Verlaine, Arthur Rimbaud și Stéphane Mallarmé, printre mulți alții. I se atribuie faptul că a inventat termenul de modernitate (modernité) pentru a desemna experiența trecătoare și efemeră a vieții într-o metropolă urbană și responsabilitatea expresiei artistice de a surprinde acea experiență.^[8]

Note biobibliografice

Copilărie

Charles Baudelaire a fost singurul copil din a doua căsătorie a unui înstărit, iubitor de artă și literatură, fost funcționar public Joseph-François Baudelaire (1759-1827) și soția sa cu 34 ani mai tânără, Caroline Archimbaut-Dufay (1793 - 1871), născută în Londra din mamă englezoaică.

Le général Jacques Aupick (1789-1857)

La vârsta de șase ani rămâne orfan prin moartea tatălui în vârstă de aproape 68 de ani. În plus traumatizat de recăsătorirea rapidă a mamei (1828) cu ofițerul autoritar și ambițios Jacques Aupick precum și prin mutarea din Paris la Lyon (1832) și din nou la Paris (1836), devine un băiat dificil, simțindu-se neiubit și fără rădăcini, de multe ori depresiv. Între (1832-1835) învață în Lyon, în garnizoana în care colonelul Aupick l-a trimis iar între (1836 - 1840) la Paris.

și artiști ai Parisului unde s-a îndatorat peste măsură. Se crede că tot atunci a contractat sifilisul.

La îndemnul mamei sale și, mai ales al tatălui vitreg, care între timp a devenit general, acceptă în iunie 1841 o călătorie cu vaporul care îl duce în India și care ar trebui să-i aducă la alte gânduri. El a mers însă numai până în insulele Mauritius și Réunion în Oceanul Indian, unde a petrecut câteva săptămâni și fiind influențat de natura tropicală, care îi va fi inspirație pentru poezii. Poetul român Mircea Dinescu a scris în cartea sa din 1990+1992, „Pamflete vesele și triste” că tatăl adoptiv al lui Charles în vremea pașoptismului secolului xix a fost detașat în capitala otomană, lăsându-și fiul desconsiderat și poet în capitala Franței, bonjuriștii având de a face cu tatăl însă nu și cu fiul...

Jeanne Duval (cca. 1820–1862)

Viață de dandy

La întoarcere, după mai bine de opt luni, ajungând la majorat (1842) va cere partea de moștenire după tată, o avere considerabilă (cca. 75.000 de franci) care-i va permite să ducă o viață de dandy parizian. Începe să iubească hainele și își petrece zilele în galeriile de artă și cafenelele din Orașul luminilor. Începe să folosească drogurile, în special hașiș și opium.

Se îndrăgostește de actrița Jeanne Duval, o tânără mulatră (jeune mulâtresse), a cărei frumusețe exotică va inspira poemele din secțiunea Venus cea neagră a volumului Florile răului. Până în 1844, cheltuise aproximativ jumătate din moștenire. Primele datorii importante sunt originea viitoarelor sale dificultăți financiare. Consiliul de familie îi impune un notar drept consilier judiciar, care va avea în grijă averea lui Baudelaire și îi va plăti o mică rentă pentru tot restul vieții. Ceea ce probabil în 1845 a contribuit la o tentativă de sinucidere.

Scriitorul

Pentru a-și suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, și cronici pentru diverse jurnale. În 1846 și 1847 îi apăreau în reviste două povești: Le Jeune enchanteur, o poveste de dragoste și La Fanfarlo, o nuvela autobiografică. Drame scrise între 1843-1854, precum La Fin de Don Juan, au rămas doar la faza de proiect, tot așa ca multe schițe de proză. Primele versuri îi apar în reviste la jumătatea deceniului '40. Criticile pictorilor contemporani francezi Eugene Delacroix și Gustave Courbet l-au ajutat să se impună drept critic cu idiosincrazii, dar care știe să facă diferența între arta adevărată și kitsch.

Pe de altă parte consumul de hașiș, opium și alcool, precum și întreținerea lui Jeanne Duval, permanenta nevoie de bani au întărit din nou predispoziția la depresie.

Socialist și revoluționar

Charles Baudelaire, 1855 (Fotografie Nadar)

În timpul agitației politice și sociale din 1847 Baudelaire a fost un socialist fourierist. La izbucnirea revoluției din februarie din 1848 a fost un revoluționar entuziast pe străzile pariziene. El a fondat cu doi prieteni un ziar temporar de stânga și a activat ulterior ca publicist politic. A participat la revolta din iunie în fruntea muncitorilor din Paris. Având în vedere preluarea treptată a puterii de către conservatori, se simțea din ce în ce mai frustrat, ca mulți tineri intelectuali dedicați acestei revoluții. După lovitura de stat din 02 decembrie 1851, Louis-Napoléon Bonaparte fiind ales președinte al Republicii Franceze, Baudelaire s-a retras la o viață ca scriitor apolitic , limitându-se la poezie, proză scurtă, eseuri, portrete ale autorilor și recenzii de carte din scena literară pariziană.

Traducerea lui Edgar Allan Poe

A tradus o primă povestire încă din 1845, iar în 1848 o altă povestire a scriitorului american Edgar Allan Poe (1809-1849), pe care îl simțea un suflet geamăn. În 1857 a publicat un volum de povestiri scrise de Poe și l-a făcut cunoscut cititorilor francezi printr-o lungă prefață. În 1858 termină traducerea lui Poe cu Aventurile lui Gordon Pym (Aventures d'Arthur Gordon Pym). Traducerea sa devine celebră.

Madame Sabatier

Apollonie Sabatier (1822–1889)

Deși era împreună cu Jeanne Duval a adorat din 1852 până în 1858 în anonim prin scrisori iscusite și poezii pe Apollonie Sabatier, o femeie frumoasă, fermecătoare și inteligentă, care era metresa unui bancher al unui salon pe unde treceau mulți literați și artiști.

Florile răului

Auguste Poulet-Malassis publică prima ediție din Les Fleurs du mal și veghea apariția cărții. În luna august, are loc procesul "Florilor răului" cu un rechizitoriu susținut de același procuror care în anul precedent se ocupase de "Madame Bovary". Poetul și editorii sunt condamnați, iar șase dintre poeme care descriau dragostea lesbiană sau vampiri au fost excluse din cadrul volumului. Interdicția a fost ridicată în Franța abia în 1949.

În 1861, Baudelaire a adăugat 36 de poeme noi la această colecție. Florile răului i-au adus lui Baudelaire un oarecare grad de popularitate; scriitori ca Gustave Flaubert și Victor Hugo i-au lăudat poemele. Flaubert i-a scris lui Baudelaire "Ați găsit o cale de a injecta o nouă viață Romantismului, sunteți diferit de toți, și aceasta e cea mai mare calitate". Spre deosebire însă de poeții romantici, Baudelaire se inspira din viața citadină a Parisului. El argumenta că arta trebuie să creeze frumusețe chiar și din cele mai josnice și non-poetice situații. Florile răului l-au transformat pe Baudelaire într-un poet blestemat. Conține poezii precum Pisica, Vinul asasinului, Călugărul nevrednic, Albatrosul.

Ultimii ani

Mormântul lui Baudelaire în Paris

În anii 1860 Baudelaire a continuat să scrie articole și eseuri ocupându-se de o mare varietate de figuri și teme.

În 1869 a publicat și poeme în proză, care au fost adunate postum în volumul Petits poémes en prose (Mici poeme în proză). Prin faptul că a denumit aceste compoziții în vers alb poeme, Baudelaire a fost primul poet care a spart forma tradițională a versificației.

În 1862, Baudelaire a început să aibă coșmaruri și temeri, iar sănătatea i s-a șubrezit brusc. A plecat la Bruxelles să țină o serie de conferințe, dar a avut câteva atacuri cerebrale care s-au finalizat printr-o paralizie parțială. În iulie 1866, mama sa îl aduce în Paris și îl internează în diverse sanatorii pentru tratament.

Pe 31 august 1867, la 46 de ani, după o lungă agonie, Charles Baudelaire a murit la Paris. Chiar dacă doctorii nu au declarat-o, moartea sa a fost provocată de sifilis.

Posteritatea sa de mare poet era însă asigurată. Poeții timpului Stephane Mallarmé, Paul Verlaine, și Arthur Rimbaud l-au considerat imediat un predecesor. În secolul al XX-lea, gânditori, critici sau poeți celebri cum ar fi Jean-Paul Sartre, Walter Benjamin, Robert Lowell și Seamus Heaney i-au celebrat opera.

Volumul Flori de mucigai scris de Tudor Arghezi a fost influențat de volumul lui Baudelaire, Florile răului. De asemenea Joc secund (1930) de Ion Barbu, ori poezia generației bardului român martir neomodern Nicolae Labiș, anii 50+60, - autor - între alte balade moderne al baladei coleridge-baudelairean-barbiene seminale „Albatrosul ucis”. Dintre arabești/grotești sngur egal Poe, inițialul.

Portret de Gustave Courbet, 1848

POEZII:

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

Iubitei mele

Un peisaj incantator
E-ncantatoarea ta faptura;
Iti joaca zambetul pe gura
Ca boarea unui vant usor.

Drumetul trist ce-ti iese-n cale
Isi simte sufletul vrajit
In clipa cand i-a rasarit
Splendoarea sanatatii tale.

In armonia de culori
Ce trupul tau il invesmanta,
Poetii-nchipuirii canta
Un gratios balet de flori.

Vesmantul tau multicolor
Cu inima ti-l potrivesti;
Nebuna, tu ma-nnebunesti,
Si te urasc, cum te ador!

M-au umilit ca pe-un martir,
Gradina, primavara, Firea,
Si pentru-a-mi razbuna jignirea,
Am pedepsit un trandafir!

Ascuns in umbrele tacerii,
As vrea sa ma strecor la fel,
In preajma ta, ca un misel,
La ceasul tainic al placerii,

Sa-ti pedepsesc frumosul trup,
Sa-ti sanger carnea-nspaimantata,
Nevinovatul san de fata,
Si-o rana-n coapsa ta rup,

Apoi, cu dulce voluptate
Infrigurat as cauta,
In asta noua gura-a ta,
Sa torn veninul meu - de frate.

CONSTANȚA BUZEA

Constanța Buzea
Constanța Buzea în 2007
Date personale
Născută	29 martie 1941 București, România
Decedată	31 august 2012 (71 de ani) București, România
Căsătorită cu	Adrian Păunescu
Copii	Ioana Păunescu Andrei Păunescu
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Limbi	limba română[1]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Neomodernism
Specie literară	Poezie
Modifică date / text

Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 – d. 31 august 2012) a fost o poetă din România.

Biografie

Constanța Buzea a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, obținând licența în 1970. Între 1974 și 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru. Din 1990 a lucrat ca redactor la România literară, unde a semnat rubrica de corespondență „Post-restant“.

Constanța Buzea s-a căsătorit în 1961 cu poetul Adrian Păunescu (soții Păunescu au avut doi copii, pe Ioana (2 iunie 1967 - noiembrie 2011) și pe Andrei (n. 1969), iar în 1977 au divorțat).

Opera

• De pe pământ (EPL, 1963)
• La ritmul naturii (EPL, 1966)
• Norii (EPL, 1968)
• Agonice (EPL, 1970)
• Coline (Cartea Românească, 1970)
• Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
• Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
• Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
• Pasteluri (Albatros, 1974)
• Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
• Limanul orei (Eminescu, 1976)
• Poeme (Albatros, 1977; antologie)
• Ploi de piatră (Albatros, 1979)
• Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
• Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
• Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
• Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
• Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
• Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
• Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
• Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
• Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
• Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
• Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
• Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
• Netrăitele (Vinea, 2004)
• Netrăitele II (Vinea, 2008).
• Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009)^[2]

Premii și distincții

Premii literare

• Premiul Național „Mihai Eminescu”, în 2001.

Decorații

• Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[3]

POEZII:

Acolo unde cred ca esti

Acolo unde cred ca esti
Nici trenurile nu strabat
Acolo ca de sticla par
Padurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva. 

Iubire

E timpul sa te treci în viata umbrei
Unde sunt strânse cete de cuvinte
Unde un dor de tine te cuprinde

Tu poti însingura coline sfinte
Si nu poti fi trecuta cu vederea
Calda ca lâna, palida ca mierea

Acestei linisti pretul nu i-l cere
Zidita fie gura care minte
Razbunatoarea, simpla mea putere!

E timpul sa primesti culori promise
De plopii, de paianjenii din vise,
Si de tristeti în sine compromise. 

Pacatul trufiei

Agita pomii pasari mari
Si via sângele divin.
Pîna la mine este mult,
Pîna la moarte mai putin.

Din toamna-n tomna ma ridic,
Si parca nu mai stiu sa vin.
Pîna la mine este mult,
Pîna la moarte mai putin.

Aceste vorbe de cules
Le simt dorinte, le spun chin,
Iubirea mea se împlini
Atît de dreapta în destin.

De ce nu sunt, cum ar parea,
Nefericita în declin!
Pîna la mine este mult
Pîna la moarte mai putin. 

VICTOR VLAD DELAMARINA

Victor Vlad Delamarina
Victor Vlad Delamarina (1870-1896)
Date personale
Născut	31 august 1870 Satul-Mic, județul Timiș
Decedat	15 mai 1896 (26 de ani) Herendești
Naționalitate	român
Ocupație	poet
Activitate
Domeniu artistic	proză, poezie, acuarelă
Pregătire	Școala militară superioară din București
Opere importante	poezii în dialect bănățean, „Ăl mai tare om din lume”
Influențat de	Ion Heliade-Rădulescu, Theodor Aman
Modifică date / text

Victor Vlad Delamarina (n. 31 august 1870, Satul-Mic, azi localitatea Victor Vlad Delamarina, județul Timiș – d. 15 mai 1896, Herendești, județul Timiș^[1]) a fost un marinar, militar, poet și scriitor român, acuarelist. S-a remarcat prin poeziile sale scrise în grai bănățean.

Viața

S-a născut la Satul-Mic, unde tatăl său, Ion Vlad, era pe atunci așa-numit „solgăbirău” (jurist). Mama, Sofia Vlad, născută Rădulescu, provine dintr-o familie de intelectuali din satul Chizătău înrudită cu familia Bredicenilor. În 1876 este înscris direct în clasa a doua, și pe parcursul anilor schimbă diverse școli din Lugoj. În 1881 este înscris la gimnaziul din Lugoj.

Anul 1882 îl va marca pe scriitor prin moartea despoticului său tată. După acest tragic eveniment, mama sa s-a mutat la București împreună cu cele trei fiice, iar Victor rămâne la Lugoj în grija bunicilor materni și a unei mătuși. Poetul visează să intre la școala militară: „Planul meu este să întru în școala militară din România”.

În toamna lui 1884 copilul de numai 14 ani face cunoștință cu Bucureștiul și este înscris la Colegiul Sf. Sava. Aici are ocazia să-l cunoască pe Ion Heliade-Rădulescu și își descoperă pasiunea pentru desen. O clipă este tentat chiar să urmeze cursurile școlii de desen. În vizită la școala de belle-arte, din București este primit de Theodor Aman.

Victor Vlad Delamarina

În 1885, în urma intervențiilor unchiului său Constantin Rădulescu (medic la București), este înscris la Liceul Militar din Craiova. Dar copilul sensibil nu va rezista mult tratamentului greoi la care erau supuși viitorii ofițeri, astfel, că în decembrie 1887, "unchiul Costi" îl transferă din nou, de data aceasta la Iași. Liceul ieșean se dovedește un mediu propice dezvoltării sale spirituale: face progrese vizibile la studii, în arta desenului se conturează formația sa morală. „Camarazii mei mă numeau deja poliglot, și în dese ocazii ca să-mi facă complimente ajungeam la fraze ca acestea: «Mă, bine de tine că știi atâtea limbi!... Tu scrii, ia să vedem pe degete, românește, franțuzește, nemțește, ungurește, italienește, ce vrei mai mult?»”

Din 1890, timp de doi ani, urmează cursurile școlii militare superioare din București iar în 1891, vara, face o călătorie cu Bricul Mircea pe Marea Neagră, prin Bosfor, pe Marea Egee. Pictează acuarele inspirate din peisajul marin.

În luna iulie 1892 este confirmat ofițer și își ia serviciul în primire ca sublocotenent de marină la Galați, apoi la Sulina, pe vasul Bistrița. În 1893 face o călătorie mai lungă, bogată în impresii, pe crucișătorul Elisabeta.

În 1894, în ziarul timișorean „Dreptatea”, apar cele dintâi versuri și note din călătoria pe bricul „Mircea”, semnate „Delamarina”.

În aprilie 1895 este înaintat la gradul de locotenent de marină.

Bolnav de tuberculoză, și agravândui-se boala, își ia un concediu mai lung și este trimis de familie pentru tratament la sanatoriile de la Bad Wörishofen (Germania), Abbazia (Croația) și Merano (Italia).

Se pare că acum scrie însemnările autobiografice „Cartea vieții mele”. Tot acum își definitivează acuarelele, pe baza schițelor de călătorie, sperând din tot sufletul să devină pictor.

În aprilie 1896, simțindu-se tot mai slăbit, se întoarce din străinătate acasă. În drum spre Lugoj, poposește câteva zile la Budapesta, la Tiberiu Brediceanu, care îl înseninează cântându-i la pian melodii populare lugojene.

La 3/15 mai 1896 încetează din viață la Petroasa Mare,^[2] în apropiere de Satul-Mic. Avea 26 ani. A doua zi, petrecut de consăteni, trupul său neînsuflețit este dus într-un car cu boi și înmormântat la Lugoj.

• 
 
• 
 
• 
 
• 
 
• 
 
• 

„Ăl măi tarie om dîn lumie” de Victor Vlad Delamarina

Victor Vlad DeLaMarina | Pamantul (Varianta)

DANIEL BĂNULESCU

lescu
Date personale
Născut	31 august 1960 (60 de ani) București
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Etnie	români
Ocupație	poet, romancier, dramaturg
Limbi	limba română
Activitatea literară
Activ ca scriitor	Literatura română contemporană 1993 - prezent
Operă de debut	Te voi iubi pân' la sfârșitul patului, 1993
Note
Premii	Preis der Stadt Münster für Europäische Poesie[*]
Modifică date / text

Daniel Bănulescu (n. 31 august 1960, București) este un romancier, poet și dramaturg român.

Date biografice

  Viața lui Daniel Bănulescu poate fi privită într-o lumină scandaloasă sau tainică. Preferă varianta tainică. Se cunosc puține lucruri sigure despre el.

  A participat la ședințele Cenaclului „Universitas”, condus de criticul literar Mircea Martin. E numit scriitor “nouăzecist”, fără a se știi foarte clar ce înseamnă acest termen. Pătrunde în literatură prin protecție de fuste.

  A absolvit Institutul de Petrol și Gaze Ploiești. Este inginer forajist. A lucrat destulă vreme ca ziarist. De-a lungul timpului a schimbat 30 de locuri de muncă în încercarea, până la urmă izbutită, de a găsi timp pentru scris.

  Duce o viață miraculoasă. Miracolele vin, îl hrănesc, îi organizează o ședere plăcută pe planetă. La plecare îl bat pe umăr pentru a-l încuraja.

  Își închipuie că scrie literatură pentru Dumnezeu. Dar uneori coboară ștacheta și o face și pentru semenii săi.

  Este cel mai fericit ins dintre toți cei pe care i-a cunoscut.

Volume publicate

Romane

„Clanul” de romane Cea mai frumoasă poveste a lumii este alcătuit, până în acest moment, din romanele:

1. Te pup în fund, Conducător Iubit!, Editura Nemira, 1994, ISBN 973-569-023-3. Cea mai recentă ediție: Editura Integral, 2015 ( ediția a patra, revizuită.)
2. Diavolul vânează inima ta, Editura Charmides, 2014, ISBN 978-606-8513-25-6. Cea mai recentă ediție: Editura Integral, 2016 ( ediția a doua, revizuită. Text definitiv.)
3. N-ai vrea să te trimit în Paradis? , Editura Paralela 45, 2019.
4. Cel mai bun roman al tuturor timpurilor, Editura Cartea Românească, 2008, ISBN 9789732319758. Ediția a doua, rescrisă și îmbunătățită. Editura Charmides, 2015. Cea mai recentă ediție: Editura Integral, 2016 ( ediția a treia, revizuită.)

Dramaturgie

• Cine a câștigat Războiul Mondial al Religiilor?, 2005; Ediția a doua, reșlefuită și mai intens luminată, Editura Cartea Românească, 2011, ISBN 978-973-23-2949-8
• Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?, Editura Charmides, 2013, ISBN 978-606-8513-29-4

Poezie

• Te voi iubi pân la sfârșitul patului, Editura Cartea Românească, 1993; Ediția a-2-a: Editura AXA, 2002, ISBN 973-8053-84-0
• Balada lui Daniel Bănulescu, Editura Cartea Românească, 1997, ISBN 973-23-0621-1
• Republica Federală Daniel Bănulescu - Antologie a primelor doua cărți inedite de poezie + dosar critic + rescrierea unor poeme. Editura Vinea, 2000,
• Daniel, Al Rugăciunii, Editura Muzeului Literaturii Române, 2002
• Ce bine e să fii Daniel Bănulescu – Antologie + Poeme noi, Editura Cartea Românească, 2010, ISBN 978-973-23-2900-9
•  În Șerpărie, cele mai bune 35 de poeme scrise de Daniel Bănulescu – Antologie + Poeme noi, Editura Tracus Arte, 2013, ISBN 606-664-173-9
• " TRILOGIA DE POEZIE" cuprinde cărțile " Te voi iubi pân' la sfărșitul patului", "Balada lui Daniel Bănulescu" și "Daniel, al rugăciunii", toate trei în ediții definitive, separate și conținând și poeme inedite. Editura Tracus Arte, 2017

Premii, burse literare

Daniel Bănulescu a obținut burse literare în Germania, Franța, Austria, Ungaria, Bosnia, Croația.

• 1993: Premiul pentru „Cel mai bun debut” acordat de către Uniunea Scriitorilor din România pentru cartea de poezie: „ Te voi iubi pân la sfârșitul patului”
• 1997: Poetul orașului București, acordat de către primăria orașului București pentru cartea de poezie: „Balada lui Daniel Bănulescu”
• 1998: Premiul Asociației Scriitorilor București pentru romanul: „Cei șapte regi ai orașului București”
• 1998: Premiul Academiei Române acordat pentru romanul: „Cei șapte regi ai orașului București”
• 2005: Premiul European pentru Poezie (împreună cu scriitorul și traducatorul Ernest Wichner), acordat de către orașul Munster, Germania
• 2008: Premiul cititorilor, acordat în cadrul Premiilor revistei Observator Cultural, pentru cartea "Cel mai bun roman al tuturor timpurilor"
• 2013: Premiul pentru dramaturgie acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru piesa „Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?"
• 2013: Premiul special pentru poezie, acordat de Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România ( APLER ) pentru cartea "În Șerpărie"

Decorat de către Președinția României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.^{[necesită citare]}

Afilieri

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Traduceri

• Diverse poeme și capitole din romane au fost traduse în franceză, germană, engleză, maghiară, olandeză, sârbă, cehă, bulgară, italiană, slovacă, macedoneană, ucraineană ș.a, 2003-prezent.
• Schrumpeln wirst du wirst eine exotische Frucht sein (titlul în limba română:"Te vei stafidi, vei fi un fruct exotic"). Poezie. Traducere în limba germană de Ernest Wichner. Edition Per Procura, Wien, Lana, 2003.
• Ich küsse dir den Hintern, Geliebter Führer! Roman. Traducere în limba germană de Aranca Munteanu, Edition Per Procura, Wien, Lana, 2005.
• Was schön ist und dem Daniel gefällt (titlul în limba română:"Ce-i frumos și lui Daniel îi place"). Poezie. Traducere în limba germană de Ernest Wichner. Merz-Solitude Publishing House, Stuttgart, 2009.
• Who won the World War of Religions? (titlul în limba română:"Cine a câștigat Războiul Mondial al Religiilor?"). Theatre. Traducere în limba engleză de Alistair Ian Blyth. University of Plymouth Press, United Kingdom, 2010.
• Най-хубавият роман на всички времена (titlu original: Cel mai bun roman al tuturor timpurilor). Roman. Traducere în limba bulgară de Vanina Bojikova. Editura Paradox, Bulgaria, 2010.
• Csokolom a segged, Szeretett Vezerunk! (titlul în limba română:"Te pup in fund, Conducător Iubit!") Roman. Traducerea în limba maghiară îi aparține lui Peter Demeny. Scolar Kiado. Budapest, Hungary, 2014.:
• Ki nyerte meg a vallasok vilaghaborujat? (titlul în limba română:"Cine a câștigat Războiul Mondial al Religiilor?") Teatru. Traducere în limba maghiară de Boroka Balazs. Editura AB-ART, Slovacia, 2015.
• Der Teufel jagt nach deinem Herzen. (titlul în limba română: "Diavolul vânează inima ta"). Roman. Traducere în limba germană de Ernest Wichner. POP-Verlag, Ludwigsburg, 2017.
• "A Sátán a szívedre vadászik" (titlul în limba română: "Diavolul vânează inima ta"). Roman. Traducere în limba maghiară de Peter Demeny. Scolar Kiado. Budapest, Hungary, 2017.
• "Цілую твої сідниці, Улюблений Керманичу!", (titlul în limba română: "Te pup în fund, Conducător Iubit!" ). Roman. Traducere în limba ucraineană de Anatol Viere. Editura BUKREK, Cernăuți, Ucraina, 2017.
• "Die Republik Daniel Bănulescu" (titlul în limba română: "Republica Daniel Bănulescu"). Poezie. Traducere în limba germană de Ernest Wichner. Editura Pop Verlag Ludwigsburg. Germania, 2018
• "Wat goed om Daniel Banulescu te zijn" (titlul în limba română: "Ce bine e să fii Daniel Bănulescu"). Poezie. Traducere în limba olandeză/neerlandeză de Jan H. Mysjkin. Editura UITGEVERIJ VLEUGELS, Olanda, 2018.
• "Ich küsse Dir den Hintern, geliebter Führer" ( titlul în limba română: "Te pup în fund, Conducător Iubit!"). Roman. Traducere în limba germană de Ernest Wichner. Editura Pop Verlag Ludwigsburg. Germania. 2018.
• "Ljubim te u dupe, voljeni vodo!" ( titlul în limba română: "Te pup în fund, Conducător Iubit!"). Roman. Traducere în limba sârbă de Dura Miocinovic. Editura Književna radionica Rašić. Serbia. 2019.
• "Akarsz Isten barátja lenni?" ( titlul în limba română: "Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?"). Dramaturgie. Traducere în limba maghiară de Boroka Balazs. Editura AB-ART, Slovacia. 2019.

Prezență în antologii

"Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition English/Romanian" / "Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă Engleză/Română" (Daniel Ioniță, Editura Minerva 2012).

POEZII:

Grădina Cișmigiu

Frumusetea te se duce la fund asemenea unei monede.
Daca ati trai doua sute de ani tu si frumoasa ta halucinanta - tot ho -dorogindu-va - ati capatat aspectul unor maimute partai-toare.
Tot zuruind frunzarele.
Varand cu perseverenta groaza in caini.
Violand intimitatea indragostitilor din
Cismigiu.
Retragandu-va cu tulburare in tunelurile voastre de crengi.
Ati scoate capul vostru de insecte tricen-tenare catre pustoaicele scapate din mana ale propriilor tai stranepoti.
Daca ne vom intalni poimaine probabil n-am sa te mai recunosc.
Batranetea iti coboara in genunchi.
Batranetea ti se lasa in calcaie.
Chipul tau copiaza tot mai incrancenat soarta unei bucati prost jupuite de piele.
Care cu cat se usuca mai mult se impute mai tare.

Ce ai facut? in ce hal de vinovatie te-oi fi dovedit inca din copilarie?
Daca in fiecare zi frumusetii taie i se pune o piedica.
Daca in fiecare zi bunei tale dispozitii i se arde o palma.

Daca in curand iti vei tari ca o imensa cocoase biologia.
Fata de care simt compasiune. inaintea careia ma plec.
Si pe care o ating.
Convins ca numai astfel voi avea noroc in viata.
Iar de cate ori adormi ma rostogolesc fara zgomot de langa tine ma pun in genunchi si ma rog: "Doamne eu stiu ca toate ale
Tale sunt.
Si mai rau ma stiu pe mine cat de lichea de ticnit si de blasfemiator sunt.
Cat de fara minte mic neinsemnat guraliv si neputincios.
Totusi daca pe neasteptate se intampla ca ea sa cada la
Tine in tren.
Te rog arunca-mi-o inapoi".

Grădina Zoologică

Port o coroana de drac
Deasupra mea straluceste un inger de vrajba
Zilnic coboara la mine sa-si soarba cafeaua imi face destainuiri si
ma umple de ura
Puterea lui se scurge asupra mea precum un firisor de saliva
Vorbele lui se amesteca cu herpesurile celor din jur intre vorbele
mele
inaintea pedepsei stau impreuna cu el in acelasi autobuz inghesuiti
Rinichi la rinichi
Si nu mai reusesc sa ma desfac de pornirile mele
Si nu mai ma pot opri din trait
Au fost zile in care am fost bland si milos
Si nu mi-as fi dat jos pantalonii nici pentru o musca
Au fost zile in care roiuri de ispite imblanzite zburau in jurul
sceptrului meu
Paream un rege incremenit pe un tron tinand intre degete

Poftele mele nu sparsesera zidul catre
Gradina
Zoologica nu
dadusera inca iama prin
Gradina
Botanica
Si nici o carte de invatatura
N-ar fi reusit sa suceasca bratul gandurilor mele la spate
Scriam pana amorteam ma rugam fara sa stiu ca ma rog
Coboram intr-un magazin comandam
Paine cafea o suta cincizeci grame de salam
Le amestecam intre ele si asta ma ajuta sa traiesc
Dar astazi trupul meu mi s-a transformat in dusman
Dar astazi coapsa ta tainica mi-a devenit dusmanca
Sufletul tau femeiesc
Mi s-a dovedit cel mai insufletit dusman
Parul tau blond imi este cel mai paros dusman
Iar eu obisnuiesc sa-mi chinui dusmanii

Muzeul Antipa

Aveam o sorela aveam o amica
O tipa ce dorea sa-si inceapa
Campania de
Miracole si invieri
intre ursii impaiati viermii striviti si serpii pastrati de formol
De la
Muzeul
Antipa
Mergeam acolo in fiecare seara cu ea
Ne plimbam fumam discutam sandvisuri
Zicea ca nu sa hotarat daca sa aduca intai la viata o singura
broasca
Ori sa invie dintr-o data tot muzeul l-am spus "draga, procedeaza cum vrei" Ma amuza sa o vad cum isi cara si isi separa toate exponatele
De teama
Ca odata reinviate se vor hali intre ele
Din cate imi amintesc era o tipa pipernicita purta o rochie scurta
Avea si ea necazurile ei
intr-o sambata seara
Mi-a fost mila de ea i-a pus mainile peste sani

Si-am inviat-o
"Recita-mi ceva dinspre
Marx - mi-a spus ea - sopteste-mi
Porcariile in timp ce facem dragoste
Ajuta-ma sa ma simt mai in siguranta cu tine
Decat se simte in siguranta o fata numai in toaleta de fete
Mangaie-ma ca si cum m-ar mangaia mama mea

Daca mama mea n-ar fi mama
Ci un barbat zgrunturos si tacut
Care s-ar intoarce intr-o seara acasa de mana cu mama
Spunc-mi daca picioarele mele
Nu ti se par indeajuns de abjecte
Daca sanii mei ticalosi nu ti se par indeajuns de abjecti
Daca gleznele mele nu-s ele micul trib de salbatici care te-au inconjurat
Si se chinuie cu tine sa te invete ce-i focul
Explica-mi daca intre timp n-am devenit o pereche de personaje
medievale
Calatorind impreuna intr-o trasura sexuala
Pe tine te iubesc fiindca numai tu stii sa-mi explici
Cum arata lucrurile vazute de deasupra mea

MARINA ȚVETAEVA

Sari la navigareSari la căutare

Marina Țvetaeva
Date personale
Născută	26 septembrie/8 octombrie 1892[1][2][3][5]  Moscova, Imperiul Rus
Decedată	31 august 1941 (48 de ani)[6][7][8][9]  Elabuga, RSFS Rusă, URSS
Înmormântată	Ielabuga
Cauza decesului	sinucidere[9] (spânzurare)
Părinți	Ivan Vladimirovici Țvetaev[*][9]
Căsătorită cu	Serghei Iakovlevici Iefron[*] (din ianuarie 1912)[10][9]
Copii	Ariadna Sergheevna Iefron[*] Gueorgui Serguéievich Efrón[*]
Cetățenie	Imperiul Rus  URSS
Ocupație	poetă scriitoare diaristă[*] prozatoare[*] traducătoare autoare
Locul desfășurării activității	Berlin[11] Paris[11] Praga[11] Moscova[11]
Activitate
Limbi	limba rusă[4]
Studii	Universitatea din Paris
Specie literară	poezie, memorii
Semnătură
Modifică date / text

Marina Ivanovna Țvetaeva (în rusă Марина Ивановна Цветаева, n. 8 octombrie (26 septembrie, stil vechi) 1892 la Moscova, d. 31 august 1941 la Ielabuga, sinucidere) a fost o poetă rusă.

Biografie

Marina Țvetaeva s-a născut la Moscova în familia unui profesor universitar. Din copilărie scrie versuri, atât în limba rusă, cât și în poloneză. Învață la Moscova, apoi în pensioane din Europa, respectiv Elveția și Germania. Primele versuri pe care le publică atrag atenția criticilor vremii, fiind considerată o poetă deosebită. Intră în cercul poeților celebri, precum Serghei Esenin și Boris Pasternak.

În 1912, se căsătorește cu Serghei Efron, ofițer în garda albă și, se pare, agent dublu. În 1922 emigrează la Berlin, apoi se mută în Praga. În 1925, se stabilește în Franța. În 1939, se întoarce în URSS. La scurt timp, îi sunt arestați soțul și fiica, soțul fiind împușcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde a stat 16 ani.

Țvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, ci se dedică traducerilor. La începutul războiului, este evacuată la Ielabuga. Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941 se sinucide.

„Aruncate prin praful de magazine, oriunde
Versurilor mele, precum vinurilor scumpe,
Le va veni timpul, numaidecât”

—Maria Țvetaieva

Opera

Poezie

• Album de seară (1910)
• Verste (1921)
• Tabăra lebedelor
• Profesia, Psyche(1923)
• După Rusia (1928)
• Vânătorul de șobolani (1925)
• Poemul sfârșitului” (1926)

POEZII:

Ca pe-o lacrimă fierbinte

Ca pe-o lacrimă fierbinte
Ochiu-mi picătura simte.
Sus, în slăvile divine,
Cine plânge pentru mine?

Eu am vorbit, cineva a auzit

Eu am vorbit, cineva a auzit,
A şoptit altuia, al treilea a înţeles,
Al patrulea şi-a luat toiagul de stejar
Şi a plecat în noapte să înfăptuiască.
În lume s-a născut despre asta un cântec
Şi cu cântecul acesta pe buze – o, viaţă.
Întâmpin moartea.

Visul

Mă îngropai, mă uitai - şi iată-mă ca pe
scară
De o mie de picioare fără parapet.
Cu rapacitatea anchetatorului şi
copoiului
Toate tainele - visul mi le-a răvăşit
insolent.

Colinele - se părea, au îngheţat destul
de tare, -
Nu credeţi în morţile pasiunilor!
Ager, atent, - ca anchetatorul prin
camera
Inimii - iată-l plimbându-se Morfeu,
iscoditor.

Voi! Adunătura nimicniciilor!
Ce nu scapătă de pe acoperişuri înalte!
De-aţi şti, cum stând întins pe perine,
Te preschimbi şi pluteşti peste poate!

Te prăbuşeşti! Ca o găoace crăpată -
Viaţa cu povara ei de soţi şi soţii
Ager - ca pilotul peste locuri duşmane
Ce dorm - peste suflet visul îl ştii.

Trupul, care toate uşile şi le-a închis, -
Zadarnic! - deja în lung de vene
nucleele cântă.
Cu exactitatea zbirului şi operatorului
Rănile toate - visul mi le-a răvăşit, le
mai frământă!

Deschisă e! Nici un plesnet în micul rai
de sub cupolă,
Unde să te ascunzi de propriul ochi
înceţoşat
A profeţie. Duhovnic vândut
Toate tainele - visul mi le-a vânturat!

Traducere Leo Butnaru