4. /13 AUGUST 2021 - POEZIE

ALEXEI MATEEVICI

Biografie

Nastere: 27 martie 1888, Cainari
Deces: 24 august 1917, Chișinau

Alexei Mateevici este unul din cei mai reprezentativi scriitori romani nascuți in Basarabia, actualmente Republica Moldova.

S-a nascut in Cainari, fostul judet Tighina, la 16 martie 1888. Tatal sau, preot, era un cunoscut om de carte. Face scoala primara la Zaim, in acelasi judet, iar din 1898 este elev intern la Scoala Duhovniceasca din Chisinau. Din 1902 urmeaza Seminarul din Chisinau. Tot din aceasta perioada incepe colaborarea la ziarul „Basarabia cu articole, traduceri, creatii originale. Din anul 1910 Alexei Mateevici trece ca bursier la Academia Teologica din Kiev, prilej concretizat si printr-o intensa activitate culturala. Absolva Academia Teologica in anul 1914, in acelasi an se preoteste, iar la 23 septembrie este numit profesor de limba greaca si teologie la Seminarul din Chisinau.

In 1914, preot, si profesor la Seminarul din Chisinau. in 1915, preot militar in Galitia si apoi in Moldova, unde ia parte la luptele de la Marasesti. Moare de tifos exantematic, in 1917. Cunoscator al literaturilor rusa, franceza, germana si engleza. Din ruseste traduce din Nadson, Al. Tolstoi, Lermontov, Puskin, Gorki.

In timpul razboiului este numit preot militar in Galitia, iar in 1916 cere sa fie trimis in Romania; este pentru poet momentul unui contact dorit si nemijlocit cu miscarea culturala din tara. Moare la Chisinau, in 13 august 1917, in urma unei boli de tifos abdominal contactate pe front.

Poezia Limba noastra a fost scrisa cu prilejul deschiderii cursurilor pentru invatatorii moldoveni, in iunie 1917 la Chisinau, si a fost citita de autor cu acest prilej. Este unul din putinele cazuri fericite din literatura in care dainuirea numelui autorului sa fie legata de o singura poezie, dar care sa insumeze in ea vechimea, suferintele, si mai ales credintele si aspiratiile unui popor.

Limba noastra a fost tiparita pentru prima oara in ziarul „Cuvant moldovenesc nr. 49 din 21 iunie 1917.

POEZII:

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Basarabenilor

Să ştiţi: de nu veţi ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea făr' de noroc.

Din cheag de lacrimi, de dureri,
Din trăsnet de mânie sfântă,
Şi din nădejdi şi zbuciumări,
Din năzuinţi şi frământări
El trebui facla să-şi aprindă
Şi-n el pe toţi să vă cuprindă.

Şi-n ţara voastră va purcede
Pe drum de spini şi chinuire
Cu gloata celor cari l-or crede;
Şi duh aprins de înnoire
Va duce-n propovăduire.

El jalea vechilor câmpii
Numa-ntr-o lacrimă va strânge,
Din spic, din strugurul de vii
În stropi va scurge ape vii:
Din spic — sudori, din viţă — sânge
Le va sorbi şi nu-ţi mai plânge,
C-atunci sorbiţii stropi vor arde
Din ţară toată vrăjmăşia,
Clevetitori, duşmani de moarte,
Şi cei cu limbi în două sparte
Atunci vor căuta frăţia
Şi lepăda-vor viclenia.

Şi toţi veţi fi un gând ş-un nume
Şi înfrăţiţi veţi făuri
Un viitor mai bun în lume,
Iar el va şti să vă îndrume
Acolo, unde va zări
C-a voastră stea va răsări.

Dar ştiţi: de nu veţi ridica
De printre voi pe-acest proroc,
În voi viaţa va seca,
Zadarnic soarta veţi ruga,
Căci scoşi veţi fi atunci din joc
Şi-ţi rămânea fără noroc.

Eu cânt

Eu cânt pe-acei ce-n jug şi chin
Pe-a lor spinare ţara ţin,
Cari în robie şi necaz
Voinici, puternici au rămas!

Vânjoşi, înalţi, ca fierul tari,
De soare arşi, bătuţi de vânt,
Brăzdează harnicii plugari
Al ţării lor mănos pământ.

Din plug pe toţi ei îi hrănesc,
Vărsând pâraie de sudori,
Dar tot puterile le cresc;
Pe-aceşti puternici muncitori
Eu cu mândrie-i cânt!...

Eu cânt pe-acei ce pân' acum,
Fără cărare, fără drum,
În noapte rătăciţi au stat,
Nădejdea însă n-au lăsat;

Pe-acei ce tare, neclintiţi,
Oftând amar din când în când,
Întreaga lume-au sprijinit,
În urma plugului mergând;

Cari focul vieţii nu l-au stins
În pieptul lor de fier făcut,
Şi cât de mult n-am plâns,
Tot alte zile-au prevăzut,
Pe-aceştia eu îi cânt!...

Eu cânt, căci văd că ele vin
Acele zile de senin;
Eu cânt, căci văd de-acum că piere
A ţării veşnică durere;

Eu cânt, căci văd necazul frânt,
Ş-aud plugari în zori cântând,
Nu doine de amar, de dor, --
Înviorarea ţării lor...

Şi glasul vieţii ascultând,
Venirea zorilor eu cânt!...

FLORIN MUSCALU, poet, critic şi istoric literar

Biografie

MUSCALU Florin, se naste la 3 aug. 1943, Lipnic-Ocnita, judetul Hotin, Republica Moldova - moare in 27 sept. 2001, Lehliu. 

Poet.

Absolvent al Liceului din Focsani; urmeaza cursurile Institutului Pedagogic din Constanta. Redactor la TV din Focsani. 

De la debutul editorial din 1970 (Tara bat rinului fotograf) si pina la ultimele volum de versuri (Puterea Lunii, 1985 sau Viata si vremea, 1987), Florin Muscalu cultiva o poezie de factura elegiaca si fluida, in care respiratia provinciei aglutineaza motive de extractie livresca pe linia unui fantezism modem.

Cu Tara batrinului fotograf (1970), Florin Muscalu aduce poezia obosita a provinciei, in tonalitate elegiaca, unde intruziunea livrescului (din Un fel de Hamlet sau Elegia pentru mine) nu poate escamota aplecarea spre sentimentalism si preferinta pentru fluiditatea versului clasic, ca in Provinciala; 

„Trec prin parcurile de provincie pensionarii Pina cind li se ingalbenesc bastoanele la fiecare, Si-atunci. ajunsi carunti, parca se reazema Pe-un asfintit de luminare"

Poezia e „lupoaica alba", blinda, rostita de un herald intirziat, care isi construieste versul pe motivele clasicizate de manierism: melcul, chihlimbarul, paunul, privighetoarea etc. Investiturii simbolice, mult accentuata in volumul In hainele scumpe-ale mierlei (1982), sint de preferat decantarile pe linia inflexiunilor redevabile, in parte, descintecului: 

„Matasea broastei, ingeresc, Adusa din Stambul ceresc, S-asaza purpura pe umeri Sa nu poti zimbetul sa-i numeri, Si boarea noptii, subterana, Reginei ce nu sade-n strana" (Regina baltii).

Fantezismul modern, amintind de poezia lui Emil Botta sau, mai nou, de aceea a lui Emil Brumam si evocarea elegiaca (Celesta Moldova) se aglutineaza in confesiunea directa, adesea discursiva. Volumele Puterea Lunii (1985) si Viata si vremea (1987) aduc, in plus, elogiul cartii, proiectat si acesta pe fundalul unui sfirsit de ciclu istoric: 

„O casa de carti rasturnate-n cimpie, Porumbeii salbatici sub razele literelor, Suind spre cer flacara mortii, ceata vinata-a guselor, Nimeni nu vede biblioteca-n zbor La acest sfirsit de mileniu, O casa cu cartile-amare, fila cu fila, O casa cu carti, mici tronuri regale-n incendiu, Rasturnate de Marea-vremurilor-Bibliofila" (Mosie).

Poezia lui Florin Muscalu, aluvionata de lectura, innobileaza provincia, resimtita nu la modul bacovian, ci drept spatiu ce favorizeaza contemplatia, unde „dupa-amiaza devenea bibliofila" (Argintarita), iar trairile imprumuta vesmintul motivelor de recuzita manierista si romantica.

OPERA: Tara batrinului fotograf, Bucuresti, 1970; Lupoaica alba. Bucuresti, 1976; Juramint pe apa vie. Iasi, 1977; In hainele scumpe-ale mierlei. Iasi, 1982; Puterea Lunii, Iasi, 1985; Viata si vremea. Bucuresti, 1987.

REFERINTE CRITICE: I. Beldeanu, in Convorbiri literare, nr. 10, 1985; I. Holban, in Cronica, nr. 27, 1985; L. Ulici, in Romania literara, nr. 37, 1985; I. Rotaru, O istorie, III.

POEZII:

Vise la gunoi    | 

Cuvintele înfipte în inima dor.
Ochii-mi cenuşii,
Îmi sângerează într-una,
Îmi pun leucoplaste pe ei
Şi norii atacă luna.
Nopţile sunt mai lungi
Visez, mă lupt
Şi mă trezesc sleit de puteri
Cu o durere îngrozitoare de buze.
"Iar m-ai muşcat în vis."

Mă ridic din prezent,
Merg puţin şi mă împiedic -
Cad în trecut.
Sunt clipe împreună
Peste tot în camera.
Azi, trebuie să fac curăţenie.
Mă uit în oglindă spartă
Îmi spăl lacrimile de pe faţă
Şi încep să râd amar
Părea... aşa perfect.

Cum să mai iubesc,
Un sentiment pierdut
Sau să modelez iubirea iarăşi din lut ?
Oftez şi privesc în gol,
Nu mai vreau nimic.
Clipe uitate şi sentimente grele
Dansează în Valea Amintirii,
Dar e mult prea târziu
Şi azi nu mai ştiu
Scurtătura spre fericire.

Amintiri zdrenţuite 

Noaptea când liniştea-i stăpână,
Când luna apare dintre nori,
Nu-i nimeni treaz să vadă
Cum plângi întruna până-n zori.

Fragmente de vis şi doruri strivite
Vorbe nespuse pe buze lipite.
Un chip angelic de tristeţe tatuat
O iubire ce-n lacrimi s-a diluat.
...............................................
Tot ce-a mai rămas, sunt amintiri zdrenţuite...
Eu nu te-am iubit, poate doar prin cuvinte,
Sunt un călător uitat pe-un vas necunoscut
Am încercat să te iubesc... îmi pare rău... nu am putut.

Era mai bine dacă nu mă întâlneai
Azi poate fericită, cu alt băiat erai,
Sunt doar un egoist cu sufletul pustiu
Îmi pare rău că te-am rănit... e prea târziu...

Aici mă opresc, tu mergi mai departe
Pe singurul drum înainte, cu trotuare sparte.
Şi totuşi... ştiam cum va fi
Cândva, mai târziu şi tu vei şti.

Ştiu... că niciodată nu o să mai vii
În locul în care îţi recitam poezii,
Acolo a rămas doar un mormânt cu amintiri
Ai vărsat lacrimi peste el şi au crescut trandafiri...

A fost odată... 

"Nu pot să trăiesc cu firimituri de pâine,
În fiecare zi... m-agăţ de cea de mâine
Sunt cu tine şi tot mai singur sunt
Zac în suferinţă, ca viu întrun mormânt."

Dragostea noastră praf s-a făcut
La fel ca o recoltă ce apă n-a avut,
Tot ce-a mai rămas sunt vise colorate
Şi amintiri frumoase - în mov pictate.

Aş vrea să fug la capăt de lume
Să mă renasc din cenuşa... cu alt nume
Nimeni să nu mă ştie, să fiu necunoscut
Ce-a fost a fost, să rămână trecut.

Am rămas doar eu... şi-atât
Numai umbra-mi ţine de urât.
Sub o lacrimă de stea acum
Dragostea-i un pumn de scrum.

.................................................
Şi de pe vis în gol... te-arunci
În suflet rămân doar urme adânci.
Dragostea e un castel de nisip
Vine un val, rămân umbre fără chip.

Lacrimi de piatră fac zob trandafiri
Totul se reduce la amintiri...
"Nu mai ştiu c-am iubit,
N-am ştiut ce-am iubit."
......................................................

A fost odată... cândva demult
Buzele-mi nu mai cunosc nici zâmbet, nici sărut.
Stau singur şi privesc un răsărit trucat,
Ultimul meu vis, fumegând în linişte... s-a spulberat.

NICOLAE ESINENCU

Sari la navigareSari la căutare

Nicolae Esinencu
Date personale
Născut	13 august 1940 satul Chițcani, raionul Telenești
Decedat	25 aprilie 2016 Chișinău
Cauza decesului	boală cerebro-vasculară[*]
Copii	Nicoleta Esinencu
Cetățenie	Republica Moldova
Ocupație	scenarist scriitor
Limbi	limba română[1]
Studii	Institutul de Literatură Maxim Gorki[*][2]
Note
Premii	Medalia „Meritul Civic” Ordinul Republicii Ordinul Gloria Muncii Medalia „Mihai Eminescu”
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Nicolae Esinencu s-a născut la data de 13 august 1940 în satul Chițcani, județul interbelic Orhei (azi raionul Telenești). A urmat în perioada 1971-1973 studiile superioare la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova^⁠(d).^[4]Nicolae Esinencu (n. 13 august 1940, satul Chițcani, județul interbelic Orhei (azi, în raionul Telenești) - d. 25 aprilie 2016, Chișinău^[3]) a fost om de litere, dramaturg, poet, scenarist de film, traducător și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.

Debutează la Moldova-film în anul 1975 în calitate de coautor de scenariu la filmul regizorului Vlad Ioviță Calul, pușca și nevasta. A fost redactor la Editura „Lumina” și secretar, apoi consilier al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1989). A editat proză, poezie și dramaturgie.^[4] Este membru al Uniunii Cineaștilor din Moldova, al Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Uniunii Scriitorilor din România.

Filmografie

• 1975: Calul, pușca și nevasta (coautor Vlad Ioviță)
• 1977: Fat-Frumos, f/t, 2 episoade
• 1978: Căruța, s/m
• 1980: La porțile satanei (coautor Vlad Ioviță)
• 1986: Tunul de lemn
• 1987: Tălpile verzi, s/m
• 1988: Adio, viața de holtei, s/m

Publicații

Lista de publicații ale lui Esinencu include dramaturgie, poezie și proză.^[4]

Dramaturgie

• Grand prix
• Tabachera
• Fumoarul
• Oameni de paie
• SRL Moldovanul

Poezie

• Antene, versuri, 1968
• Sens, versuri, 1969
• Dealuri, versuri, 1974
• Copilul teribil, versuri, 1979
• Stai să-ți mai spun, versuri, 1983
• Cuvinte de chemat fetele, versuri, 1986
• Disciplina mondială, versuri, 1995
• Copilul teribil, versuri, 2004

Proză

• Nunta, proză scurtă^[3]
• Sada (1968)
• Portocala (1970)
• Toi (1972)
• Era vremea să iubim (1977)

Premii și distincții

• Premiul pentru cel mai bun scenariu (pentru filmul Tunul de lemn) la Festivalul filmului național din Costinești (1992)
• Medalia „Meritul Civic” (1996)
• Medalia „Mihai Eminescu” (2000)^[5]
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova: Critică, eseu, jurnal, istorie literară, publicistică, dramaturgie, pentru Dramaturgie, vol. V, din seria „Scrieri”, Editura Prometeu, Chișinău^[6]
• Ordinul Republicii (2010)^[7]

POEZII:

Urme

Dimineaţă
Am văzut pe străzile oraşului
Urme de tălpi crăpate,
Proaspăt imprimate în asfalt.

M-o fi căutat tata
Să mă ia înapoi
La ţară.

Echilibristică

Cel care nu se ţine
Pe pământ –
Să se ţină în aer.

Cel care nu se ţine
În aer –
Să se ţină în gând.

Marea

Pân' m-au dus
Ai mei la mare,
Crescui mare.
Mă uitai
Hăt-hăt-hăt
În zare
Şi văzui
Un hău de mare.