5. /25 AUGUST 2021 - POEZIE
CAMIL BALTAZAR
| Camil Baltazar | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [2]  Focșani, Vrancea, România |
| Decedat | (74 de ani)[2] București, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet |
| Activitate | |
| Limbi | limba română[1] |
Modifică date / text  | |
Camil Baltazar (n. Leibu Goldenstein / Leopold Goldstein[3], 25 august 1902, Focșani[4] - d. 27 aprilie 1977 București) a fost un poet româno-evreu.
Biografie
Leopold Goldstein, viitorul poet și publicist Camil Baltazar, s-a născut în anul 1902, în județul Putna. Camil Baltazar a studiat la București și a debutat la „Zburătorul literar" în anul 1921. Eugen Lovinescu a fost cel care l-a descoperit și susținut pe Camil Baltazar. A fost prim redactor la ziarul "România Liberă", a colaborat la ziarele: "Zburătorul", "Reporter" și "Gazeta literară".
A practicat lirica elegiacă și de notație („Vecernii”, „Flaute de mătase”) sau a cotidianului nud („Întoarcerea poetului la uneltele sale”). A publicat, de asemenea, memorialistică și traduceri.[5]
Ca poet, Camil Baltazar a cultivat versul tradiționalist și poezia intimistă. Deși în perioada 1947-1976 a publicat alte 8 volume de versuri, poetul a intrat, treptat, într-un con de umbră.
În timpul Holocaustului a apărut pe lista Scriitorilor evrei ostateci.
Selecție din operele publicate
- Vecernii, 1923
- Flaute de mătase, 1924
- Reculegeri în nemurirea ta, 1925
- Biblice, 1926
- Strigări trupești lângă glesne, 1927
- Cina cea de taină, 1929
- Poeme vechi și noi, 1931
- Întoarcerea poetului la uneltele sale, 1934, cu portretul autorului, realizat de Milița Petrașcu
- Tărâm transcendent, 1939, ultrior Tărâm pur
- Poeme de zodie nouă, 1947
- Nespus de dragă mi-i ființa omenească, 1956
- Soare pe zăpezi, 1956
- Versuri, Editura de stat pentru literatură și artă, 1957
- Violoncel solar, 1972
- Glorie iubirii, Editura Albatros, 1973
- Evocări și dialoguri literare (memorialistică), Editura Minerva, București, 1974
- Noblețea plaiului natal, 1976
- Din romanul existenței mele literare, ediție și prefață de Florentin Popescu, Editura Hasefer, București, 2004
Traduceri
- Carol Göllner, Vasile Maciu: Stephan Ludwig Roth -Viața și opera / Leben und Werk (ediție bilingvă), traducere în germană Camil Baltazar și Iosefina Baltazar, Editura Științifică, București, 1966
POEZII:
Armonie planetară
Logodnă-n seară cu luceferi grei
De muzicală unduire;
Crai nou pecetluind polei
Pe-mbăațișarea noastră, fără de umbrire.
în miez de noapte, liniștea fu dangăt
pur
De harfe și desăvârșiri astrale;
Planetele rotiră împrejur
Adâncă despletire de petale.
Când sufletul sublim mi s-a deschis
Și mâna ta a prelungit smerenii,
Și trupul fu un paradis
În care porumbei cântară denii.
Ridic acuma brațele și le-mpreun,
Din nou în evocarea albăstrie;
Cu amintirea mâinilor să sun
Aceleași ceruri de înaltă bucurie.
Să fii așa cum seara aceea mi
te-a-nchis, în gravă armonie de planete;
Iar amintirea fie-un paradis
Cu clopote de învieri încete.
Iar tu să crești în cercuri mari, undinde
Pe larguri de singurătăți.
Ci trecerea să fie zborul lin de
Eternitate în eternități.
Mamei
Aprilie, luna în care mor mulți ofticosi va veni să ne sărute geamurile cu lumina transparentă și fluidă, împrospătând brazilor - ramurile.
Și va fi iar veranda plină de bolnavi.
Sora
Madeleine va surâde, împărțind vorbe bune ca dintr-un coș cu daruri; numai eu voi sta la geam, cu ochii calzi, tânjind.
Mamă,
Și-ntr-o după-amiază cu aer răcoros, după o ploaie fină și calmă ca un plânset de ofticos, sara, prietena
Madeleine va rămâne îngrijată lângă mine, fiindcă voi avea febră și-n somn aiurând voi pomeni mereu
de tine.
Am să mă deștept după miez de noapte
și-am să caut mânile surorii.
și o să mă doară auzind
cum afară se-ntorc cu scâncet de litanie — cocorii.
Și fiindcă nu voi putea plânge,
gura mi se va umple de cald și de sânge.
Spre dimineață când bolnavii se scoală
cu gemete și-ntrebări pe jumătate,
voi dormi frumos,
cu mânile a rugăciune pe piept încrucișate.
Și poate că voind să mă așeze în capelă,
mă vor plimba descoperit prin grădină.
Și cum mă vor purta tăcut pe alei
în dimineață vibrând ca o coarda de violină,
se va pleca o creangă de copac
umbrindu-mi fața cu tăcere
și sărutându-mă blajin cu floare albă
ca o târzie și cuminte mângâiere
Și cum mă vor fi lăsat să hodinesc puțin cu fața galbenă brodată-n albul aprilin, va fi atâta liniște în jurul meu, creanga va stă boltită asupra-mi cu teamă, c-aș vrea în clipa ceea să te rog, când vei afla de moartea mea, să nu plângi, mamă.
Noemi
Pre cât de sacru e al legilor chivot,
Pre-atât de sacru-i trupul tău, Noemi,
Şi-n marii ochi rotunzi, străluce Savaot,
Cu strălucirea grea a stelei şi a vremii.
Ţi-i trupul lemn de cedru şi migdală
Din care au cioplit lui Salomon
Căpriorii albi pentru amvon,
Templul când l-au ridicat, în rugă şi migală.
Desculţă mergi tu în Ierusalim,
Pe la răspântii paşii-ţi întârzii;
Te-apleci şi te amesteci, blând, în jocurile de copii,
Aşa precum s-ar apleca un heruvim.
Seara te-ajunge limpede, şi-ţi suie
De fiecare braţ o aripă, apoi,
Adormi pe uliţe de veche cetăţuie,
Luna dezvelindu-ţi nevinovaţii umeri goi.
Din volumul „Biblice”, 1926
ION C. PENA
| Ion C. Pena | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Troianul, Teleorman, România |
| Decedat | (32 de ani) Alba Iulia, Alba, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | jurnalist poet romancier[*] |
| Activitate | |
| Partid politic | Partidul Național-Țărănesc |
| Limbi | limba română |
| Modifică date / text | |
Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 - 1963 Polibiada (Lisandra) Pena (1888 - 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag de pe lângă Corabia, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Mort în rǎzboi, perceptorul - scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
Studii
A urmat cursurile Școlii primare de bǎieți „Vasile Alecsandri”, în satul natal. A continuat cu Școala de Comerț Elementar[1] din Roșiorii de Vede și, ulterior, cu Școala de Comerț Superior[2] din Turnu Măgurele, care în acea perioadă era reședința de județ. În aceste școli i-a avut printre colegi pe viitorul publicist și primar Nicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Roșiorii de Vede și pe viitorul pedagog, poet și prefect al județului Teleorman – Florian Crețeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.
Publicistică
Debutează în 15 aprilie 1932 în "Revista - SO4H2", din Turnu Măgurele, cu poezia "Alpinism", scrisă în 1928. Tot în acest an traduce și publică, împreună cu Ștefan Baljalarschi, "Poemele mele" a lui Serghei Esenin. De tânăr, Ion C. Pena și-a creat multe adversități publicând în Revista "SO4H2"(Acid sulfuric) texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în care-l combate pe Oswald Spengler, filosof idealist, reprezentant al antiintelectualismului și istoric german, un critic fervent al latinității.
Dialogurile sale epigramistice merg până la caricaturizarea celor mai înalte vârfuri ale societății literare sau politice: A. C. Cuza, Ion Pillat, Radu D. Rosetti, Al. O. Teodoreanu, Nicolae Iorga, N. Crevedia[3] (“Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia”), Octav Dessila, Al. Macedonschi, Aurel Chirescu, Emanoil Bucuța, Gr. Trancu-Iași, Al. T. Stamatiad, Ion Minulescu, M. Ar. Dan, Tudor Măinescu, A. C. Calotescu-Neicu, Al. Cazaban, Tudor Arghezi, Mircea Pavelescu, I.Gr.Periețeanu, Ion Vinea, Iancu Brezeanu, Damian Stănoiu, N. Davidescu, Florin Iordăchescu, Victor Eftimiu, G. Topârceanu, Miguel de Cervantes Saavedra, G. Bogdan Duică, Cincinat Pavelescu, Ponțiu Pilat, Socrate, Hamlet[4] și alții. În 1939, deja Ion Pena publica poezii în controversata revistă "Prepoem"[5], care după septembrie 1940 este considerată de orientare legionară[6]. Pena n-a avut nicio colaborare cu "Prepoem" pe timpul sederii legionarilor la putere pană la 14 februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu . Mai mult, in singurul volum care i-a apărut in 1939, "Furcile caudine", este inclusă si o epigramă in care-l ia peste picior pe A.C. Cuza, mentorul și principalul susținător al lui Corneliu Zelea Codreanu: Lui A. C. Cuza// Din tinerețe n’a mai dat/O epigramă – și-i păcat !/ Misterul ? Muza i-a fugit/ Ca nu cumva pîn’ la sfîrșit,/ Uzînd de abila-i suveică / S-o scoată și pe ea evreică.
Anti-bolșevic convins, scria înainte de venirea trupelor sovietice în Revista "Păcală" al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!."
La începutul anilor '40, poetul Pena publica frecvent în "Universul Literar". Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, "Universul Literar" fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, "Ziarul Universul". În 7 martie 1942, redactorul Ștefan Baciu (1918 - 1993) îl numea pe Pena - "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți", „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.” În "Universul Literar" au mai debutat, in acea perioadă, Ștefan Augustin Doinaș, Leonida Secrețeanu și Ion Caraion. În cartea sa de memorialistică, "Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946", scrisă în 1980 la Honolulu, Ștefan Baciu[7] iși amintea de Pena, neștiind că acesta decedase încă din 1944.
Un scriitor „fantazian“
Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din povestirea utopică în două părți, "Moneda fantazienilor"[8], scrisă la Sichevița, județul Caraș Severin în 1937 - 1938 în care Pena merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatǎ în ziarul „Drum” in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, gradinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul Constantin Stan (1951 - 2011), în "Ziarul de Duminică", din 28 septembrie 2001, în articolul "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa il devansează pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu[9], Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, Stan V. Cristea îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit . Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab[10] afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ[11], într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian[12]. Acum, în 2014, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar[13].
Publicații
Între 1928 - 1944, Ion C Pena a publicat poezii, epigrame si proză în urmǎtoarele publicații:
- Ziarul „Slove de foc”[14], din Belitori, Teleorman,
- Revista „Drum”[15], din Roșiorii de Vede,
- Ziarele si revistele „SO4H2”[16], „Graiul tineretului”[17], „Oltul”[18], din Turnu Măgurele
- Revista „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion[19] si Alexandru Lungu[20], din Buzău
- Revistele si ziarele „Epigrama”[21], „Păcală”[22], „Prepoem”[23], „Vremea”, „Universul literar”[24], din București
Activitate profesional-socială
Profesional, ca finanțist (perceptor[25]), a funcționat timp de 4 ani și 10 luni în Sichevița - județul Caraș Severin (1936 - 16 iulie 1941), ca delegat de agenție. Aici înființează Căminul cultural - "Lumina", cu sediul în incinta Primăriei, doneazǎ cǎrți bibliotecii și împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție.
Apoi, la Domnești - Muscel, actualmente în Argeș, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înființează, în 1941, "Biblioteca modernă"[26] prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, în special intelectualii comunei, precum și tineretul școlar. El este sprijinit de tineretul grupat în jurul normaliștilor[27] Luca Ionescu și N. Ionescu. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța[28], care-l și găzduiește până la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, Argeș, participantă activă la Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, "Haiducii Muscelului". În fapt, Gheorghe Șuța era fratele avocatului Nicolae Șuța, șeful de cabinet al vicepreședintelui PNȚ, Ion Mihalache și deputat de Muscel în Camera Deputaților.
Fiind mobilizat din Domnești, pe frontul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Pena moare de tânăr pe 29 iulie 1944, la numai 33 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Viața lui s-a consumat sub zodia tragicului, el conducǎndu-și pe ultimul drum patru din cei șase frați: Lina, Fǎnica, Nicu și Costache. Ion C Pena n-a fost căsătorit și n-a avut copii. Este al cincelea copil pe care părinții, Firică și Lisandra Pena, aveau să-l înmormânteze în timpul vieții.
A fost susținător al Partidului Național Țărănesc, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuța, președintele PNȚ din Domnești. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 - represaliile sistemului care l-a înscris în „Fondul special – interzisi (S)”.
Și totuși, straniu, în 1993 îl găsim menționat în „Bibliografia operelor autorilor legionari”, de Nicolae Niță, apărută în editura „Libertatea” din Jacksonville – SUA, alături de Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Radu Gyr și alții. Scriitorul apare pe pagina 204 cu consemnarea: „Pena C.I. – poet. Colaborator la revista „Drum”, apărută în orașul Roșiorii de Vede”, fără alte detalii precum la alții, la care se specifică în mod expres că „au publicat numeroase lucrări de specialitate și au colaborat asiduu la revistele și ziarele legionare din țară”, precizându-li-se și opera. „Nu avea predilecție pentru cultul legionar”, afirma Luca I Ionescu[29] din Domnești – Argeș, cel ce între 1941 – 1944 s-a cunoscut cu poetul (afirmație făcută în emisiunea de evocare a lui Pena la postul de radio „Impact 94,4 FM” din Roșiorii de Vede, în 24 august 2001, în ajunul împlinirii a 90 de ani de la nașterea scriitorului). Istoricul Cătălin Borțun de la Muzeul Județean Teleorman, autor al lucrǎrii „Mișcarea legionară din județul Teleorman", apǎrutǎ în 2011, la Editura Renaissance din București, a afirmat că în documentările sale nu a gasit nicio referire la numele de Ion Pena. Acestei opinii îi subscriu istoricii și publiciștii Cristian Sandache și Corneliu Ciucanu, care sunt autorii mai multor cărți despre fenomenul legionar. Din cererea[30] pe care Pena o trimite Ministrului Finanțelor, în calitate de agent administrativ cl. II în com. Domnești, jud. Muscel, aflǎm cǎ el a venit în localitate în primǎvara lui 1941.
Activitatea literară
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roșiorii de Vede, asociație[31] a tinerilor publiciști teleormăneni, înființată în 1935 sub președinția de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, președinți activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea și Florian Crețeanu. În editura acestei grupări îi apare, în 1939, volumul de epigrame „Furcile caudine”[32][33], tipărit la Tipografia „Lumina poporului” din aceeași localitate. Având recenzii favorabile, George Călinescu îl înscrie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941. În aceeași editură urmau să îi apară în 1940 (deja erau anunțate în revista bucureșteană „Prepoem”, an I, nr. 11 din mai 1940) un volum de poezii intitulat „Iarmaroc” [34] și un volum de epigrame „Flori veninoase”, dar care, din păcate, nu aveau să mai vadă lumina tiparului, întrucât revista și editura „Drum” au fost suspendate de cenzură în același an. Cunoscutul publicist și istoric literar Stan V. Cristea[35], membru în Uniunea Scriitorilor din România, consemna în „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”
La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au rămas mai multe manuscrise, dintre care șase volume erau pregătite pentru tipar, între ele aflǎndu-se și cele două volume, „Iarmaroc” și „Flori veninoase”, oprite de cenzură în 1940:
- Patru volume de poezii : "Iarmaroc" (un volum de poezii, voluminos, de peste o sută de poezii, din care câteva au apucat sa fie publicate), "Varietăți", "Fum" si "Nord". Din pacate, aceste volume s-au pierdut sau sunt răspândite pe la diverși prieteni.
- "Simple nimicuri"[36] - plachetă de poezii, în dactilogramǎ[37] - publicată în "Scrieri" - Ion Pena, apărută în 2011.
- "Flori veninoase"[38]- volum de epigrame, în dactilogramǎ, apărut în "Scrieri" - Ion Pena.
Ion C Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia vreme îndelungată în afara circuitului public prin includerea sa în Fondul special - interzise între 1945-1989.
Înainte de decesul său, la doar 33 de ani, lasă un testament colegilor, prietenii din perceptia Domnești - județul Muscel, Ioan T. Zăinescu și C. Mateescu, prin care îi ruga pe alți trei prieteni de suflet: Gheorghe Șuța, Florian Crețeanu și Nicolae Stǎnescu - Udrea să se îngrijească de publicarea scrierilor sale. Din pacate acest lucru se îndeplinește abia în anul 2011, când se împlineau 100 de ani de la nașterea sa. Multe manuscrise s-au pierdut[39] din cauza unora dintre prietenii săi. Volumul postum[40] „Scrieri” - Ion Pena, aparut la 67 de ani de la plecarea sa în neființă, include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Acest volum cuprinde următoarele secțiuni:
- Ion Pena – epigramist:
- Ion Pena – poet:
- Ion Pena – prozator:
Imagini
| Ion C. Pena | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Troianul, Teleorman, România |
| Decedat | (32 de ani) Alba Iulia, Alba, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | jurnalist poet romancier[*] |
| Activitate | |
| Partid politic | Partidul Național-Țărănesc |
| Limbi | limba română |
| Modifică date / text | |
Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 - 1963 Polibiada (Lisandra) Pena (1888 - 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag de pe lângă Corabia, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Mort în rǎzboi, perceptorul - scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia.
Studii[modificare | modificare sursă]
A urmat cursurile Școlii primare de bǎieți „Vasile Alecsandri”, în satul natal. A continuat cu Școala de Comerț Elementar[1] din Roșiorii de Vede și, ulterior, cu Școala de Comerț Superior[2] din Turnu Măgurele, care în acea perioadă era reședința de județ. În aceste școli i-a avut printre colegi pe viitorul publicist și primar Nicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Roșiorii de Vede și pe viitorul pedagog, poet și prefect al județului Teleorman – Florian Crețeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.
Publicistică[modificare | modificare sursă]
Debutează în 15 aprilie 1932 în "Revista - SO4H2", din Turnu Măgurele, cu poezia "Alpinism", scrisă în 1928. Tot în acest an traduce și publică, împreună cu Ștefan Baljalarschi, "Poemele mele" a lui Serghei Esenin. De tânăr, Ion C. Pena și-a creat multe adversități publicând în Revista "SO4H2"(Acid sulfuric) texte prin care se delimita de „exclusivismul rasei și culturii germane”, în care-l combate pe Oswald Spengler, filosof idealist, reprezentant al antiintelectualismului și istoric german, un critic fervent al latinității.
Dialogurile sale epigramistice merg până la caricaturizarea celor mai înalte vârfuri ale societății literare sau politice: A. C. Cuza, Ion Pillat, Radu D. Rosetti, Al. O. Teodoreanu, Nicolae Iorga, N. Crevedia[3] (“Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia”), Octav Dessila, Al. Macedonschi, Aurel Chirescu, Emanoil Bucuța, Gr. Trancu-Iași, Al. T. Stamatiad, Ion Minulescu, M. Ar. Dan, Tudor Măinescu, A. C. Calotescu-Neicu, Al. Cazaban, Tudor Arghezi, Mircea Pavelescu, I.Gr.Periețeanu, Ion Vinea, Iancu Brezeanu, Damian Stănoiu, N. Davidescu, Florin Iordăchescu, Victor Eftimiu, G. Topârceanu, Miguel de Cervantes Saavedra, G. Bogdan Duică, Cincinat Pavelescu, Ponțiu Pilat, Socrate, Hamlet[4] și alții. În 1939, deja Ion Pena publica poezii în controversata revistă "Prepoem"[5], care după septembrie 1940 este considerată de orientare legionară[6]. Pena n-a avut nicio colaborare cu "Prepoem" pe timpul sederii legionarilor la putere pană la 14 februarie 1941, când Statul Național-Legionar a fost abrogat în mod oficial, instaurându-se dictatura militară a generalului Ion Antonescu . Mai mult, in singurul volum care i-a apărut in 1939, "Furcile caudine", este inclusă si o epigramă in care-l ia peste picior pe A.C. Cuza, mentorul și principalul susținător al lui Corneliu Zelea Codreanu: Lui A. C. Cuza// Din tinerețe n’a mai dat/O epigramă – și-i păcat !/ Misterul ? Muza i-a fugit/ Ca nu cumva pîn’ la sfîrșit,/ Uzînd de abila-i suveică / S-o scoată și pe ea evreică.
Anti-bolșevic convins, scria înainte de venirea trupelor sovietice în Revista "Păcală" al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!."
La începutul anilor '40, poetul Pena publica frecvent în "Universul Literar". Este de notorietate faptul că Palatul Universul, de pe strada Brezoianu, a fost centrul presei interbelice, "Universul Literar" fiind suplimentul celui mai popular și influent ziar din perioada interbelică, "Ziarul Universul". În 7 martie 1942, redactorul Ștefan Baciu (1918 - 1993) îl numea pe Pena - "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți", „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.” În "Universul Literar" au mai debutat, in acea perioadă, Ștefan Augustin Doinaș, Leonida Secrețeanu și Ion Caraion. În cartea sa de memorialistică, "Praful de pe tobă. Memorii 1918-1946", scrisă în 1980 la Honolulu, Ștefan Baciu[7] iși amintea de Pena, neștiind că acesta decedase încă din 1944.
Un scriitor „fantazian“[modificare | modificare sursă]
Astăzi, noi putem să judecăm firul epic din povestirea utopică în două părți, "Moneda fantazienilor"[8], scrisă la Sichevița, județul Caraș Severin în 1937 - 1938 în care Pena merge cu anticipația pânǎ în 1 ianuarie 2000. Prima parte a fost publicatǎ în ziarul „Drum” in anul 1937, numărul de Crăciun, iar partea a doua, singurul manuscris, în dactilogramă, rămas la fratele Petre C. Pena, a ajuns la nepotul lor, Marin Scarlat, care l-a dat spre publicare. În povestire, previziunile autorului au mari analogii cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, gradinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație. Prozatorul Constantin Stan (1951 - 2011), în "Ziarul de Duminică", din 28 septembrie 2001, în articolul "Un caz ciudat", vorbește despre faptul că Pena, prin povestirea sa il devansează pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu[9], Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, Stan V. Cristea îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit . Profesorul, ziaristul și prozatorul Victor Marin Basarab[10] afirma în 2001: „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ[11], într-o corectǎ înțelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian[12]. Acum, în 2014, citind și cumpǎnind, putem afirma că el a fost un vizionar[13].
Publicații[modificare | modificare sursă]
Între 1928 - 1944, Ion C Pena a publicat poezii, epigrame si proză în urmǎtoarele publicații:
- Ziarul „Slove de foc”[14], din Belitori, Teleorman,
- Revista „Drum”[15], din Roșiorii de Vede,
- Ziarele si revistele „SO4H2”[16], „Graiul tineretului”[17], „Oltul”[18], din Turnu Măgurele
- Revista „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion[19] si Alexandru Lungu[20], din Buzău
- Revistele si ziarele „Epigrama”[21], „Păcală”[22], „Prepoem”[23], „Vremea”, „Universul literar”[24], din București
Activitate profesional-socială[modificare | modificare sursă]
Profesional, ca finanțist (perceptor[25]), a funcționat timp de 4 ani și 10 luni în Sichevița - județul Caraș Severin (1936 - 16 iulie 1941), ca delegat de agenție. Aici înființează Căminul cultural - "Lumina", cu sediul în incinta Primăriei, doneazǎ cǎrți bibliotecii și împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție.
Apoi, la Domnești - Muscel, actualmente în Argeș, Pena lucrează ca agent administrativ. Aici înființează, în 1941, "Biblioteca modernă"[26] prin care caută să satisfacă cerințele de lectură ale localnicilor, în special intelectualii comunei, precum și tineretul școlar. El este sprijinit de tineretul grupat în jurul normaliștilor[27] Luca Ionescu și N. Ionescu. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța[28], care-l și găzduiește până la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țărănesc, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, Argeș, participantă activă la Rezistența anticomunistă din Munții Făgăraș, "Haiducii Muscelului". În fapt, Gheorghe Șuța era fratele avocatului Nicolae Șuța, șeful de cabinet al vicepreședintelui PNȚ, Ion Mihalache și deputat de Muscel în Camera Deputaților.
Fiind mobilizat din Domnești, pe frontul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Pena moare de tânăr pe 29 iulie 1944, la numai 33 de ani, fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. Viața lui s-a consumat sub zodia tragicului, el conducǎndu-și pe ultimul drum patru din cei șase frați: Lina, Fǎnica, Nicu și Costache. Ion C Pena n-a fost căsătorit și n-a avut copii. Este al cincelea copil pe care părinții, Firică și Lisandra Pena, aveau să-l înmormânteze în timpul vieții.
A fost susținător al Partidului Național Țărănesc, de aici și prietenia lui cu Gheorghe Șuța, președintele PNȚ din Domnești. Orientările amintite aici i-au adus – în perioada 1945-1989 - represaliile sistemului care l-a înscris în „Fondul special – interzisi (S)”.
Și totuși, straniu, în 1993 îl găsim menționat în „Bibliografia operelor autorilor legionari”, de Nicolae Niță, apărută în editura „Libertatea” din Jacksonville – SUA, alături de Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Radu Gyr și alții. Scriitorul apare pe pagina 204 cu consemnarea: „Pena C.I. – poet. Colaborator la revista „Drum”, apărută în orașul Roșiorii de Vede”, fără alte detalii precum la alții, la care se specifică în mod expres că „au publicat numeroase lucrări de specialitate și au colaborat asiduu la revistele și ziarele legionare din țară”, precizându-li-se și opera. „Nu avea predilecție pentru cultul legionar”, afirma Luca I Ionescu[29] din Domnești – Argeș, cel ce între 1941 – 1944 s-a cunoscut cu poetul (afirmație făcută în emisiunea de evocare a lui Pena la postul de radio „Impact 94,4 FM” din Roșiorii de Vede, în 24 august 2001, în ajunul împlinirii a 90 de ani de la nașterea scriitorului). Istoricul Cătălin Borțun de la Muzeul Județean Teleorman, autor al lucrǎrii „Mișcarea legionară din județul Teleorman", apǎrutǎ în 2011, la Editura Renaissance din București, a afirmat că în documentările sale nu a gasit nicio referire la numele de Ion Pena. Acestei opinii îi subscriu istoricii și publiciștii Cristian Sandache și Corneliu Ciucanu, care sunt autorii mai multor cărți despre fenomenul legionar. Din cererea[30] pe care Pena o trimite Ministrului Finanțelor, în calitate de agent administrativ cl. II în com. Domnești, jud. Muscel, aflǎm cǎ el a venit în localitate în primǎvara lui 1941.
Activitatea literară[modificare | modificare sursă]
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roșiorii de Vede, asociație[31] a tinerilor publiciști teleormăneni, înființată în 1935 sub președinția de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, președinți activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea și Florian Crețeanu. În editura acestei grupări îi apare, în 1939, volumul de epigrame „Furcile caudine”[32][33], tipărit la Tipografia „Lumina poporului” din aceeași localitate. Având recenzii favorabile, George Călinescu îl înscrie în „Istoria Literaturii Române de la origini până în prezent”, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1941. În aceeași editură urmau să îi apară în 1940 (deja erau anunțate în revista bucureșteană „Prepoem”, an I, nr. 11 din mai 1940) un volum de poezii intitulat „Iarmaroc” [34] și un volum de epigrame „Flori veninoase”, dar care, din păcate, nu aveau să mai vadă lumina tiparului, întrucât revista și editura „Drum” au fost suspendate de cenzură în același an. Cunoscutul publicist și istoric literar Stan V. Cristea[35], membru în Uniunea Scriitorilor din România, consemna în „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie ... îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”
La plecarea din această lume, în 29 iulie 1944, scriitorului i-au rămas mai multe manuscrise, dintre care șase volume erau pregătite pentru tipar, între ele aflǎndu-se și cele două volume, „Iarmaroc” și „Flori veninoase”, oprite de cenzură în 1940:
- Patru volume de poezii : "Iarmaroc" (un volum de poezii, voluminos, de peste o sută de poezii, din care câteva au apucat sa fie publicate), "Varietăți", "Fum" si "Nord". Din pacate, aceste volume s-au pierdut sau sunt răspândite pe la diverși prieteni.
- "Simple nimicuri"[36] - plachetă de poezii, în dactilogramǎ[37] - publicată în "Scrieri" - Ion Pena, apărută în 2011.
- "Flori veninoase"[38]- volum de epigrame, în dactilogramǎ, apărut în "Scrieri" - Ion Pena.
Ion C Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia vreme îndelungată în afara circuitului public prin includerea sa în Fondul special - interzise între 1945-1989.
Înainte de decesul său, la doar 33 de ani, lasă un testament colegilor, prietenii din perceptia Domnești - județul Muscel, Ioan T. Zăinescu și C. Mateescu, prin care îi ruga pe alți trei prieteni de suflet: Gheorghe Șuța, Florian Crețeanu și Nicolae Stǎnescu - Udrea să se îngrijească de publicarea scrierilor sale. Din pacate acest lucru se îndeplinește abia în anul 2011, când se împlineau 100 de ani de la nașterea sa. Multe manuscrise s-au pierdut[39] din cauza unora dintre prietenii săi. Volumul postum[40] „Scrieri” - Ion Pena, aparut la 67 de ani de la plecarea sa în neființă, include poezii, epigrame, precum și proză, dovedind talentul multilateral al autorului. Acest volum cuprinde următoarele secțiuni:
- Ion Pena – epigramist:
- Epigrame publicate în volumul „Furcile caudine”
- Epigrame refuzate în 1939, la publicarea volumului „Furcile caudine”
- Epigrame din volumul„Flori veninoase"
- Alte epigrame, publicate în diverse ziare și reviste
- Ion Pena – poet:
- Poezii publicate în diferite ziare și reviste ale vremii
- Placheta „Simple nimicuri”
- Ion Pena – prozator:
- „Moneda fantazienilor” – povestite utopică
- „Exclusivismul rasei și culturii germane”
Imagini[modificare | modificare sursă]
Purtați-mă pe unde nu voi ajunge vreodată,
La porțile paradisului
De crin, de ismă și de vată.
Eu sunt un om sănătos
Bun pentru etajul cel mai de jos
Al vieții a doua,
Sudul și slava și roua.
Cel puțin ușoara voastră cotigă
Să mă treacă pe lângă Dumnezeu
S-aud pe Arhangheli cum strigă
La sufletul meu.
Apoi la 'nvierea cea mare
Nu voi mai aprinde lumânare,
Nu voi mai scula oasele
Să-mi poarte ponoasele.
Cu multă societate la cot
Voi face băi de pucioasă și fiere,
Îngerul negru va strânge din bot
Gândind la edenica miere.
Așa voi străbate eternitatea
Cu păcatul, cu răutatea.
Așa voi flămânzi
În fiecare zi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munților, deschideți magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.
Hei, arcaș fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru și-ți zic: nătărău!
Știu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuși mă voi lăuda cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a existat.
Lui Al.O. Teodoreanu, la volumul „Tămâie și otravă”
| Lui Al.O. Teodoreanu, la volumul „Tămâie și otravă” de Ion C. Pena |
Eu am ghicit îndată, bre,
Deși nu-s neam de ghicitor:
Tămâia pentru critici e
Otravă pentru... cititor.
Elogiu postum
| Elogiu postum de Ion C. Pena |
Nimica n-ar fi însemnat,
Pe-a lumii largă panoplie,
Chelia fără... Cincinat
Și Cincinat fără... chelie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu