1. /4 SEPTEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri
(…) În 475, Oreste, un fost secretar a lui Attila, l-a exilat pe împăratul Julius Nepos din Ravenna și l-a proclamat pe fiul său, Romulus Augustus, împărat. În 476, Oreste a refuzat să-i acorde lui Odoacru și herulilor săi statutul de federalizați, fapt care a determinat o invazie. Oreste a fost ucis și Odoacru l-a destituit pe Romulus Augustus, instalându-se stăpân peste Italia și a trimis însemnele imperiale la Constantinopol.
Trei state au continuat sub conducerea romană, într-o formă sau alta, după 476: Julius Nepos a controlat Dalmația până la asasinarea sa în 480. Syagrius a condus Domeniul Soissons până la asasinarea sa în 487. În cele din urmă, un teritoriu romano-maur a supraviețuit în Africa de Nord, rezistând incursiunilor vandalilor, devenind o parte a Imperiului Roman de Răsărit în jurul anului 533 atunci când Belizarie i-a învins pe vandali.
Cook a primit comanda navei HMS Resolution în această călătorie iar Tobias Furneaux a primit comanda celei de-a doua nave, HMS Adventure. Expediția lui Cook a circumnavigat globul la latitudini foarte sudice, fiind unul dintre primii care să treacă de Cercul Polar de Sud pe 17 ianuarie 1773. A explorat, cartografiat și luat în posesiune britanică Georgia de Sud, explorată de Anthony de la Roché în 1675, descoperită și numită de Clerke Rocks și Insulele Sandwich de Sud.
În ceața antarctică, Resolution și Adventure. s-au separat. Furneaux s-a îndreptat spre Noua Zeelandă, unde a pierdut o parte din oameni în urma confruntărilor cu populația Māori după care s-a întors în Anglia, în vreme ce Cook a continuat să exploreze zona antarctică, ajungând la 71°10′S pe 31 ianuarie 1774.
Charles-Louis-Napoléon Bonaparte (n. 20 aprilie 1808 — d. ianuarie 1873) a fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.
A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și 1940. A fost o democrație parlamentară ce a luat naștere după căderea celui de al doilea Imperiu Francez în urma războiului Franco-Prusac din 1870 și a supraviețuit până la capitularea Franței la începutul celui de al doilea război mondial în 1940.
În anii 1870 inițiatorii republicanismului au considerat această formă de guvernământ ca fiind cea care “divide cel mai puțin opiniile Franței”. Cu toate acestea, chiar dacă cea de a treia republică a fost regimul politic cel mai longeviv după revoluția din 1789, regimul nu a fost foarte apreciat.
A Treia Republică a fost oficial instaurată în 1875 prin adoptarea legilor constituționale. Șeful statului era un președinte, conform amendamentului lui Henri Wallon care spunea : Președintele Republicii Franceze este ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat și de Camera Deputaților reunită în Parlamentul național. El este numit pe șapte ani; el este reeligibil.
* 1874: Prințul Jean Pierre Clément Marie d'Orléans, Duce de Guise (4 septembrie 1874 – 25 august 1940) a fost fiu al lui Robert, Duce de Chartres (1840–1910), nepot al Prințului Ferdinand-Philippe și strănepot al regelui Ludovic-Filip al Franței. Mama sa a fost Marie-Françoise d'Orléans, fiica lui François, Prinț de Joinville și Prințesa Francisca a Braziliei.- Prințesa Isabelle de Orléans (1900–1983). Căsătorită prima dată cu Bruno, Conte de Harcourt (1899–1930) și a doua oară cu Pierre Murat, Prinț Murat în 1934.
- Prințesa Françoise de Orléans (1902–1953). Căsătorită cu Prințul Christopher al Greciei în 1929. El a fost fiul regelui George I al Greciei și a reginei Olga. Ei au fost părinții Prințului Mihail al Greciei.
- Prințesa Anne de Orléans (1906–1986). S-a căsătorit cu Amadeo de Savoia-Aoste, Duce de Aoste în 1927.
- Prințul Henri, Conte de Paris (1908–1999). S-a căsătorit cu Prințesa Isabelle de Orléans-Braganza în 1931.
Prințul Jean | |
Duce de Guise | |
Părinți | Prințul Robert, Duce de Chartres Prințesa Françoise de Orléans |
---|---|
Frați și surori | Prince Henri of Orléans[*] Prințesa Maria de Orléans Princess Marguerite of Orléans[*] |
Căsătorit cu | Isabelle de Orléans |
Copii | Prințesa Isabelle, Contesă de Harcourt Prințesa Françoise a Greciei și Danemarcei Prințesa Anne, Ducesă de Aosta Prințul Henri, Conte de Paris |
Goyaałé, scris uneori Goyathlay (sau Goyahkla în engleză; n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași.
(…) Deși a înțeles că nu mai poate recupera pământurile răpite de coloniștii mexicani și americani, Geronimo și-a continua lupta pentru tot restul vieții. A rămas în istorie Masacrul de la Casa Grande, celebru prin tactica perfidă a mexicanilor care au simulat că încheie armistițiu, le-au oferit indienilor rachiu de agave și apoi i-au ucis. Geronimo s-a retras într-o peșteră și nu a putut fi găsit. Mai multe trupe americane au fost mobilizate în căutarea sa. S-a predat abia în 1886, fiind tratat ca un prizonier de război, nu ca un infractor.
A încetat din viață la 79 de ani, când ajunsese o celebritate. Memoriile sale au fost apreciate de public, iar istoria vieții sale a constituit subiectul a numeroase ecranizări. În februarie 2010, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție care stipula recunoașterea meritelor liderului indian, recunoscut ca un adevărat strateg al războiului de gherilă, și ca acesta să fie comemorat la 100 de ani de la moartea sa.
* 1886 - Al doilea atentat asupra primului-ministru Ion C. Brătianu
Personalitate de prim rang în istoria României și cel mai longeviv prim-ministru (1876–1888), Ion C. Brătianu a scăpat în cariera sa din două tentative de asasinat asupra sa. În seara zilei de 4 septembrie 1886, Ion C. Brătianu, în timp ce mergea agale pe jos, pe o stradă in București, însoțit de Constantin F. Robescu deputat și viitor primar al Capitalei și de un sergent, a fost atacat pe strada Vămii (unde se află azi Piața Universității) de un individ cu un pistol în mână, care, de la doar câțiva metri, a apăsat pe trăgaci.
Pistolul nu s-a declanșat, a fost imobilizat de sergentul Ioniță Constantin care avea misiunea de a-l păzi pe Brătianu. În timp ce arestatul (Stoica Alexandrescu) era transportat la cazarma jandarmilor călare, din strada Colței, a fost necesară intervenția personală a lui Brătianu pentru ca acesta să nu fie linșat de către cetățeni.
În afară de Stoica Alexandrescu (agresorul) au mai fost arestați Gh. Protopopescu, Pompiliu Stănescu, agent electoral, și Iordache Tănăsescu, cel care i l-a arătat ex-râmniceanului pe Brătianu. Dacă Stoica Alexandrescu a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, Iordache Tănăsescu a fost trimis pentru un an la închisoare corecțională.
* 1888 - George Eastman a patentat invenția sa “aparat de fotografiat cu roll film“.
George Eastman (12 iulie 1854 – 14 martie 1932) s-a născut în orășelul Waterville, statul New York, din confederația Statele Unite ale Americii. Este inventatorul suportului fotosensibil flexibil, pelicula de nitroceluloză, în anul 1884. Aceasta a făcut posibilă construcția de aparate de fotografiat mai mici, ușoare, portabile. Frații Lumière folosesc această descoperire pentru invenția lor, cinematograful, pelicula fiind elementul indispensabil.
La 4 septembrie 1888, patentează invenția sa aparat de fotografiat cu roll film. De menționat că roll filmul este o bucată de peliculă fotosensibilă de circa 1 m lungime, care este introdusă într-o casetă metalică ermetic izolată de lumină, înfășurată pe o rolă, care în aparatul de fotografiat după expunere se rulează pe altă rolă de asemeni într-o casetă ermetic izolată de lumină, până la procesul chimic de developare. Prin noțiunea de expunere se înțelege fotografierea propriu zisă.
Este fondatorul renumitei fabrici de material fotosensibil cu o granulație extrafină (foarte favorabilă peliculelor cinematografice de format îngust 8 mm; 8,5 mm; 16mm) și cu sensibilitate foarte mare, Kodak (actual face parte din compania Thomson). Pelicula Kodak Color este foarte căutată pe piața cinematografiei și a fotografiei. Se sinucide în 1932 din cauza unei boli foarte grele a coloanei vertebrale care îi provoca dureri mari.
Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și ca Pactul de la Paris, după orașul în care a fost semnată această înțelegere pe 27 august 1928, a fost un tratat internațional “care milita pentru renunțarea la război ca instrument al politicii naționale”. Scopurile sale nu au fost atinse, dar a fost un pas înainte pentru dezvoltarea doctrinelor dreptului internațional. Pactul a fost botezat cu numele secretarului de stat american Frank B. Kellogg și al ministrului de externe francez Aristide Briand, inițiatorii tratatului.
Pentru a adopta această decizie, suveranul a întrunit la Cotroceni, la 6 septembrie, Consiliul de Coroană, care a aprobat în unanimitate acțiunea diplomatică și măsurile întreprinse de guvern pentru apărarea frontierelor naționale și a hotărât observarea strictă a regulilor neutralității stabilite față de beligeranții din actualul conflict.
Neutralitatea era considerată singura soluție diplomatică realistă a momentului și motivată juridic, ea nu distona cu obligațiile internaționale asumate de statul român. În perioada neutralității, România a inițiat multiple acțiuni diplomatice în scopul detensionării situației generale, preîntâmpinarea extinderii ostilităților în estul Europei, fiind favorabilă victimelor agresiunii. Totodată, a fost folosit răgazul neutralității pentru înzestrarea și instruirea trupelor.
Cedările teritoriale impuse României prin Al Doilea Arbitraj de la Viena (Dictatul de la Viena) (30 august 1940) au marcat declinul regimului carlist.. România pierdea o suprafață de 99.738 km² cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști au devenit – sub influența agitatorilor legionari – anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România.
Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima – cu care se reconciliase scurt timp înainte la recomandarea lui Moruzov, Carol al II-lea i-a încredințat la 4 septembrie 1940 lui Antonescu prin decret regal mandatul de formare a unui guvern de uniune națională. Potrivit istoricului Mihai Ionescu, Antonescu, încălcând mandatul de numire și promisiunea față de rege, nu a făcut un guvern de uniune națională (mai târziu, la procesul din 1945, a dat vina pe „poltroneria” partidelor politice). Liderii politici ai partidelor istorice au refuzat să participe la un guvern dictatorial, xenofob și progerman.
În consecință, la 5 septembrie 1940, Antonescu a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constituției și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara. Puciul a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I. Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal, asupra căruia legionarii au tras cu mitralierele. La 14 septembrie 1940 lua ființă „Statul național-Legionar Român”. Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se considera creatorul și sufletul acelui guvern.
Ion Gigurtu (n. 24 iunie 1886, Turnu Severin – d. iulie 1959, Râmnicu Sărat) a fost un inginer român, om politic de extremă dreaptă, pro-german și pentru 40 de zile prim-ministru al României în anul 1940. Gigurtu a fost și un om de afaceri, director general al societății „Mica”, specializată în extragerea de aur și alte metale prețioase. Venind la putere, Ion Gigurtu a inițiat o politică pro-Axa Berlin-Roma, inclusiv măsuri antisemite. Această politică a inclus acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei, Gigurtu declarând că România trebuie să facă sacrificii teritoriale pentru a demonstra orientarea sa nazistă și aderarea totală la Axa Berlin-Roma.
La sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, România a fost obligată să accepte arbitrajul lui Hitler prin care a cedat Ungariei 43.492 km pătrați din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orașul Cluj. Armata ungară urma să preia stăpânirea pe aceste teritorii la data de 15 septembrie 1940. Cu această ocazie Germania nazistă a încheiat și două tratate cu Bucureștiul și Budapesta, prin care se acorda un statut separat și preferențial populației germane din Transilvania. La presiunile Germaniei, Ion Gigurtu a fost de acord și cu restituirea către Bulgaria a 8.000 km pătrați din Dobrogea de sud (Cadrilaterul)
Pe plan intern Ion Gigurtu a dus o politică antisemită prin interdicția căsătoriilor dintre creștini și evrei, precum și prin clasificarea prin lege a evreilor în funcție de data venirii lor în România. Guvernul lui Ion Gigurtu a demisionat pe 4 septembrie 1940, în urma marilor proteste organizate de legionari împotriva rezultatelor arbitrajului lui Hitler, prin care România a cedat 2/5 din Transilvania în favoarea Ungariei Preluând conducerea țării, generalul Ion Antonescu l-a pus pe Ion Gigurtu sub stare de arest pentru cedările teritoriale din Transilvania în favoarea Ungariei.
Ulterior însă Gigurtu a fost eliberat. După război, Gigurtu a fost arestat, împreună cu soția sa, la 5 mai 1950. A fost judecat și condamnat de regimul comunist la 15 ani de închisoare pentru participarea la represiunea împotriva Partidului Comunist. A fost deținut în penitenciarele Ministerului Afacerilor Interne, la Malmaison, precum și la Sighet. A murit în închisoare. Soția sa a fost de asemenea arestată și întemnițată.
„ La cererea românilor din Aita Seacă am mers cu o companie la fața locului, deoarece nu vroiam să las necurmate infracțiunile descrise. Am descoperit vreo optsprezece violări grave ale legii și am mai putut constata încă opt-zece. (…) A fost rănit un ofițer român, atacat de către frații Naghi [Nagy], și dus de către ordonanța sa la locul de prim-ajutor; unul dintre ei l-a omorât pe ofițer cu toporul: mai întâi i-a spart tibia, apoi i-a ciopârțit trupul, iar în sfârșit i-a aplicat o lovitură cu baltagul în cap.
Asupra corpului neînsuflețit și ciopârțit în întregime s-a năpustit o femeie de șaptezeci de ani, care a pus degetul cu verighetă al ofițerului pe o piatră, i-a tăiat degetul și i-a furat verigheta. (…) Celălalt dintre frații Naghi [Nagy] a lovit ordonanța cu sapa în ceafă, acesta prăbușindu-se mort pe loc. (…) Le-am aplicat pedeapsa cu același topor cu care au săvârșit crima.(Gavrilă Olteanu-Epistola către Maniu datată august 1945)”
Gărzile Patriotice (alternativ: Formațiunile de Luptă Patriotică-F.L.P.) au fost niște formațiuni paramilitare românești înființate în perioada regimului comunist, având scopul de a asigura o apărare suplimentară în cazul unui atac extern.
Ideea formațiunilor Gărzilor Patriotice este de sorginte sovietică. Deși Gărzile Patriotice moderne au fost create în 1968 de Nicolae Ceaușescu, primele grupuri de muncitori comuniști înarmați datează din vara anului 1944. Dezvoltând nucleul muncitorilor care l-au preluat pe mareșalul Ion Antonescu după arestarea sa din ziua de 23 august 1944, P.C.d.R. a decis înființarea, în septembrie 1944, a Gărzilor de Apărare Patriotică.
Pregătirea și organizarea acestor formațiuni s-a făcut sub supravegherea serviciilor de securitate sovietice NKGB, iar comanda lor i-a fost încredințată lui Emil Bodnăraș. Printre membrii Gărzilor se aflau și deținuți de drept comun sau foști legionari convertiți la comunism în urma negocierilor dintre Nicolae Petrașcu, Teohari Georgescu și Ana Pauker. De câte ori era necesar, Gărzile de Apărare Patriotică primeau sprijin logistic și de la Comandamentul Sovietic.
(…) Gărzile Patriotice moderne au fost fondate în 1968, după discursul de la București, din 21 august, prin care liderul comunist român Nicolae Ceaușescu a condamnat public înăbușirea Primăverii de la Praga de către Uniunea Sovietică și sateliții săi.
La întrunirea de urgență a Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R. din dimineața zilei de 21 august 1968, Nicolae Ceaușescu a declarat: „Cred că în situația creată ar fi bine să ne gândim la reînființarea gărzilor muncitorești, ca unități înarmate ale clasei muncitoare, pentru apărarea cuceririlor revoluționare ale poporului nostru [...] Să facem tot gărzi patriotice și la țară”.
Solicitarea lui Nicolae Ceaușescu a fost susținută de Petre Lupu, Mihai Dalea și Manea Mănescu, iar Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. a decis „reînființarea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali [...] pentru a se asigura munca pașnică a poporului român, independența și suveranitatea națională a patriei”
Thomas și prietenii săi (engleză Thomas & Friends), numită anterior Locomotiva Thomas și prietenii săi (engleză Thomas the Tank Engine and Friends), este numele unei celebre serii de televiziune bazate pe cărțile The Railway Series (română Seria Cailor Ferate) scrise de Wilbert și Christopher Awdry. Seria Cailor Ferate prezintă aventurile de zi cu zi ale unui grup de locomotive care au viață și trăsături umane.
(…) Seria a fost adaptată pentru televiziune de Britt Allcroft în anii 1980 iar primele patru sezoane au la bază operele din Povești de pe calea ferată. Sezoanele ulterioare au episoadele scrise integral pentru televiziune. În 2016 serialul are 20 sezoane de televiziune (492 de episoade), un lungmetraj cinematografic, 11 filme, un sezon derivat cu 13 episoade, dar și peste 100 de cântece proprii.
Google LLC este o corporaţie americană multinaţională care administrează motorul de căutare pe Internet cu acelaşi nume. A fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page şi Sergey Brin. Google oferă o metodă simplă şi rapidă de găsire a informaţiilor pe web, având o bază de date despre peste 8 miliarde de site-uri web. La începutul anului 2004 Google răspundea zilnic la mai mult de 200 milioane de consultări.
Compania a pornit cu o investiţie de 100.000 de dolari care a venit din partea unuia dintre cofondatorii companiei Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim, care considera că un motor de căutare pe Internet poate revoluţiona lumea. Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englez pus în circulaţie de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.
* 1563: Împăratul Wanli (4 septembrie 1563 - 18 august 1620), cu numele de naștere Zhu Yijun, a fost al 13-lea împărat al dinastiei Ming. Numele regal al împăratului, "Wanli", înseamnă "Zece mii de ani". A fost al treilea fiu al Împăratului Longqing. Domnia sa de 48 de ani (1572-1620) a fost cea mai lungă domnie a dinastiei Ming. Construcția Marelui Zid Chinezesc a atins apogeul sub administrația împăratului Wanli.
Împăratul Wanli | |
Părinți | Longqing Emperor[*][1] Empress Dowager Xiaoding[*] |
---|---|
Frați și surori | Q11065028[*] Q11117345[*] Princess Yongning[*] Princess Shouyang[*] Princess Penglai[*] Princess Taihe[*] Princess Rui'an[*] Q11094647[*] Zhu Yiling[*] Zhu Yiyi[*] |
Căsătorit cu | Împărăteasa Xiaoduanxian Împărăteasa Xiaojing |
Copii | Împăratul Taichang |
François-René de Chateaubriand (n. 4 septembrie 1768 – d. 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez, politician și diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este “Geniul creștinismului sau Frumusețea religiei creștine” (1802), publicată ulterior în numeroase ediții. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.
* 1800: Ducesa Pauline Therese Luise de Württemberg (4 septembrie 1800 - 10 martie 1873) a fost fiica lui Louis de Württemberg și a Henriettei de Nassau-Weilburg. Prin căsătoria cu regele Wilhelm I de Württemberg, a devenit regină de WürttembergPauline de Württemberg | |||||||||
|
Juliusz Słowacki (n. 4 septembrie 1809, Kremeneț, Ucraina, d. 3 aprilie 1849, Paris, Franța) a fost un poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze. Operele sale sunt caracterizate de misticism și prezintă multe legături atât cu literatura orientală, cât și cu mitologia și cultura păgână a popoarelor slave care au locuit pe teritoriul Poloniei.
* 1840: William Nicholas Alexander Frederick Charles Henry, Prinț de Orania, Prinț al Țărilor de Jos, Prinț de Orania-Nassau (neerlandeză Willem Nicolaas Alexander Frederik Karel Hendrik, Prins van Oranje, Prins der Nederlanden, Prins van Oranje-Nassau; 4 septembrie 1840 – 11 iunie 1879), a fost moștenitor aparent al tatălui său Willem al III-lea al Țărilor de Jos din 17 martie 1849 până la moartea sa.
Wilhelm | |||||
Prinț de Orania | |||||
|
Tit Simedrea | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Naipu, Ghimpați, Giurgiu, România |
Decedat | (85 de ani) Mănăstirea Cernica, România |
Religie | creștinism ortodox[*] |
Ocupație | călugăr |
Oskar Schlemmer | |
John McCarthy | |
* 1928: Mircea Voica (n. 4 septembrie 1928) este un fost senator român în legislatura 1990-1992ales în județul Dolj pe listele partidului PNL. În cadrul activității sale parlamentare, Mircea Voica fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Regatul Spaniei, Republica Chile și Republica Populară Chineză.
Mircea Voica | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (91 de ani) România |
Cetățenie | ROU |
Ocupație | politician |
senator | |
În funcție 1990 – 1992 | |
Partid politic | PNL |
* 1945: Doina Furcoi Solomonov (n. 4 septembrie 1945, în Miloșești, județul Ialomița) este o fostă handbalistă română care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de pivot. Doina Furcoi a fost componentă a selecționatei României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1971, care s-a desfășurat în Olanda,[1] precum și a echipei naționale care a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1973, desfășurat în Iugoslavia.[2] A făcut parte și din selecționata României care s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 1975, desfășurat în URSS,[3] unde a fost votată cel mai bun pivot și selectată în All-Star Team.[2]
În urma unei ședințe de analiză cu toți antrenorii echipelor de handbal feminin, desfășurată în 1975, după Campionatul Mondial, s-a stabilit prin vot deschis clasamentul pe posturi din lotul lărgit al selecționatei României.[3] Clasamentul pivoților a fost următorul: Doina Furcoi (47 voturi), Rozália Soós (41 de voturi).[3] În 1976, cele 22 de jucătoare alese prin vot au fost urmărite în meciuri de pregătire și din campionatul intern, iar lotul a fost restrâns apoi la 16 jucătoare cu care s-a atacat etapa finală de omogenizare și pregătire.[3]
Astfel, în final, Doina Furcoi a fost selectată să facă parte din naționala de 14 handbaliste a României care a obținut locul patru la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal.[2] Ea a jucat în patru din cele cinci meciuri și a înscris șase goluri.[4]
Doina Furcoi fost chemată pentru prima dată în 1968 la echipa națională a României, pentru care a evoluat în total în 117 de partide, în care a înscris 201 goluri.
* 1948: Simona Dora Arghir Sandu (n. , Lugoj, România – d. ) a fost o jucătoare de handbal din România care a evoluat la Jocurile Olimpice de vară din 1976, desfășurate la Montreal, Canada.
Simona Arghir a început să joace handbal la „Liceul nr. 4 cu program special de educație fizică” din Timișoara și a fost căpitanul echipei naționale de handbal a României care a terminat pe locul 4 în competiția de handbal feminin (în 11) de la Olimpiada de vară din 1976. Ea a jucat în patru meciuri și a înscris 9 goluri. Simona Arghir a fost căsătorită cu Mircea Sandu, împreună cu care a avut doi copii, Dan și Raluca Sandu, fostă tenismenă. Raluca are un tatuaj realizat în amintirea mamei ei, care cuprinde și numele acesteia, „Simona”.[2] De asemenea, fata Ralucăi Sandu a fost botezată Simona.
Handbalista a decedat pe 2 septembrie 1995, în urma unui cancer generalizat.
PALMARES
- Medalie de argint
- Locul 4
- În 1971, Simona Arghir a fost declarată „Maestru al Sportului”.[3]
- În 1976, Simona Arghir a primit prin Decretul nr. 250 din 18 august 1976 distincția „Meritul Sportiv Clasa I”.[4]
- În 1995, Federația Română de Handbal a înființat în memoria handbalistei Trofeul Simona Arghir Sandu, care recompensează jucătoarea care a înscris cele mai multe goluri într-un sezon competițional din Liga Națională.
- În 1998, Simona Arghir a fost declarată postum „Maestru Emerit al Sportului” pentru performanța din 1973.[3]
Antrenorul emerit Constantin Popescu Pilică a inclus-o pe Simona Arghir Sandu în echipa ideală a României, alături de alte handbaliste legendare precum Maria Török-Duca, Victorița Dumitrescu, Luminița Huțupan-Dinu, Irene Nagy-Klimovski, Doina Furcoi și Mariana Târcă.
* 1953: Fatih Terim, Commendatore OSSI, (n. 4 septembrie 1953) este un antrenor turc de fotbal, și fost fotbalist profesionist, si a fost demis de la nationala Turciei. El s-a născut în Adana, Turcia, părinții săi fiind Nuriye și Talat Terim. Fatih Terim e supranumit Împăratul.
* 1959: Corina Fusu (n. 4 septembrie 1959, Chișinău) este o politiciană și jurnalistă română din Republica Moldova, care din 30 iulie 2015 exercită funcția de Ministeru al Educației al Republicii Moldova. Ea este și deputată în Parlamentul Republicii Moldova (din 2009), ex-președintă a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media din Parlamentul Republicii Moldova (2009—2010). Din mai 2008 este vicepreședinte al Partidului Liberal și conduce Organizația Femeile Liberale, iar din 2014 este prim-vicepreședinte al Partidului Liberal (PL). Din 3 iunie 2007 până în 2009 a fost consilier în Consiliul municipiul Chișinău pe lista Partidului Liberal.
Corina Fusu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
* 1967: Ion Popa (n. ) este un senator român, ales în 2012.
Ion Popa | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (52 de ani) |
Cetățenie | România |
Ocupație | politician |
Senator al României | |
Deținător actual | |
Funcție asumată | |
Circumscripția | Argeș |
Partid politic | PNL |
Ghiorghi Margvelașvili გიორგი მარგველაშვილი | |
* 1970: Jesús Luis Álvarez de Eulate Güergue (n. 4 septembrie 1970), cunoscut mai bine sub numele de Koldo, este un fost fotbalist andorez, care a jucat pentru FC Andorra și pentru naționala Andorrei, al cărei selecționer este din 2 februarie 2010, înlocuindu-l pe David Rodrigo.[1] În noiembrie 2003, Federația Andorreză de Fotbal l-a recunoscut drept cel mai bun jucător andorrez din ultimii 50 de ani
* 1973: Roman Conopliov (în rusă Роман Евгеньевич Коноплёв, engleză Roman Konoplev) (n. , Pocep, URSS) este un politician rus și transnistrean, prozator, publicist și analist politic.
José Luís Peixoto | |
Adrian Hădean | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (42 de ani) Arad, România |
Naționalitate | România |
Cetățenie | România |
Ocupație | blogger chef[*] |
* 1984: Thomas Villadsen (n. 4 septembrie 1984, Copenhaga, Danemarca) este un fotbalistdanez care evoluează la echipa FC Nordsjælland pe postul de portar.
* 1985: Aliona Lanskaia (născută la 7 septembrie 1985 în Moghilău, Belarus) este o cântăreață din Belarus. Aliona Lanskaia a câștigat Slavianski Bazaar Contest în Vitebsk. Aliona va reprezenta Belarusul la Concursul Muzical Eurovision 2013 din Malmö.
Aliona Lanskaia | |
* 1988: Adelina Maria Cojocariu (nume de căsătorie Boguș; n. 4 septembrie 1988, Botoșani) este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1, legitimată în prezent la CSM Botoșani. A avut primul contact cu canotajul de performanță la vârsta de 14 ani, în cadrul Clubului Sportiv Municipal din Botoșani.[1]
Debutul pe plan internațional l-a făcut la Campionatele Mondiale de Juniori din 2004, desfășurat la Banyoles (Spania). Aici a obținut medalia de aur cu echipajul de 8+1 format din Angelica Roguș, Maria Ohaci, Andreea Airoaie, Simona Moroșan, Mihaela Coteață, Maria Bursuc, Adriana Rîpă și Talida Gîdoiu.
Un an mai târziu, a cucerit medalia de bronz în cadrul aceleiași competiții, la proba de două vâsle, împreună cu Mihaela Coteață.[2]
La Campionatele Mondiale de Juniori din 2006, desfășurate la Amsterdam, Cojocariu a obținut o nouă medalie de bronz, de data aceasta împreună cu Nicoleta Albu.
Același echipaj a adus o medalie de bronz la Campionatele Europene de la Poznań (Polonia) din 2007.[3]
În 2008 a cucerit aurul în proba de dublu rame fără cârmaci la Campionatele Mondiale U23 de la Brandenburg (Germania), împreună cu Nicoleta Albu.[4] Sezonul s-a încheiat cu medalia de bronz obținută la Europenele de la Atena, împreună cu echipajul de patru vâsle (Ionelia Neacșu, Cristina Ilie, Roxana Cogianu).[5]
Împreună cu echipajul de 8+1 a cucerit bronzul la a doua etapă de Cupă Mondială de la München din 2009 și aurul la cea de-a treia etapă de la Lucerna. La Campionatele Mondiale U23 desfășurate la Račice, a obținut medalia de aur împreună cu Nicoleta Albu la categoria dublu vâsle fără cârmaci. Mondialele desfășurate la Bled în Slovenia a adus echipajului de 8+1 (Camelia Lupașcu, Albu, Cogianu, Neacșu, Maria Diana Bursuc, Ioana Crăciun, Enikő Barabás) medalia de argint.[6] Aceeași echipaj a obținut medalia de aur și la Europenele de la Brest (Belarus).[7]
În 2010, perechea Cojocariu—Albu a obținut medalia de argint la etapa de Cupă Mondială de la München, iar Cojocariu și-a îmbunătățit palmaresul și cu medalia de aur obținută în cadrul echipajului de 8+1.[8] Același cuplu a obținut la Campionatele Mondiale U23 din același an o nouă medalie de argint.[9] Favorită la titlu, barca de 8+1 a ocupat primul loc și la Europenele de la Montemor-o-Velho din Portugalia.[10] O nouă performanță a venit din partea aceluiași echipaj la Campionatul Mondial desfășurat în Noua Zeelandă, unde a ocupat a treia treaptă a podiumului.[11]
La prima regată de Cupă Mondială din 2011, desfășurată la München (Germania), echipajul de 8+1 (Maria Bursuc, Ionelia Neacșu, Grigoraș, Dorneanu, Andreea Boghian, Cogianu, Mironcic și Talida Gîdoiu) a obținut medalia de bronz.[12] Anul competițional s-a încheiat cu medalia de aur obținută de echipajul de 8+1 la Campionatele Europene din Plovdiv (Bulgaria).[13]
La a treia etapă a regatei de Cupă Mondială, desfășurată la München, echipajul de 8+1 a cucerit medalia de argint. Adelina Cojocariu a participat la Jocurile Olimpice de vară din 2012, unde a obținut locul 4 în finala categoriei de 8+1.[14] La Europenele de la Varese (Italia), românca a obținut medalia de bronz la dublu vâsle, alături de Maria Diana Bursuc.[15] În urma rezultatului, a fost recompensată cu Ordinul „Meritul Sportiv” — clasa a II-a.[16]
Din 2013, Adelina Cojocariu a concurat doar la proba de 8+1. La Campionatele Europene din 2013 desfășurate la Sevilla (Spania), a obținut medalia de aur,[17] în timp ce la regata de Cupă Mondială de la Lucerna a ocupat a doua treaptă a podiumului.[18]
Același palmares s-a repetat și în 2014, când la Campionatele Europene desfășurate în Belgrad (Serbia), echipajul feminin de 8+1 a cucerit aurul,[19] iar la regata de la Lucerna, aceeași echipaj a cucerit medalia de argint.[20]
La Campionatele Europene din 2015 de la Poznań, echipajul de 8+1 s-a clasat pe locul trei.[21]
În 2016, prin rezultatul din cadrul regatei preolimpice de la Lucerna, echipajul de 8+1 (Mihaela Petrilă, Ioana Strungaru, Mădălina Bereș, Andreea Boghian, Laura Oprea, Roxana Cogianu, Irina Dorneanu, Daniela Druncea și Adelina Cojocariu) a reușit să se califice de pe primul loc la Jocurile Olimpice de vară din 2016. Echipajul a obținut medalia de bronz, după ce în urmă cu patru ani canotajul românesc nu a cucerit nicio medalie.
* 1992: Eduard-Michael Grosu (n. 4 septembrie 1992, Zărnești) este un ciclist român de performanță, în prezent concurând pentru echipa UCI Professional Continental Team Delko Marseille Provence.[1] A fost primul român ce a participat la profesioniști
* 1993: Yannick Ferreira Carrasco (Ixelles, 4 septembrie din 1993) este un fotbalist belgian, joaca ca atacant de banda și actuala lui echipa este Delian Yifang, din China în China.[1] Este internațional cu Echipa națională de fotbal a Belgiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu