8. /26 SEPTEMBRIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
GEORGE GERSHWIN
| George Gershwin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Jacob Gershowitz |
| Născut | [1][3][4][5]  Brooklyn, New York City, New York, SUA |
| Decedat | (38 de ani)[1][6][4][5] Hollywood, California, SUA |
| Înmormântat | Westchester Hills Cemetery[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer al creierului[*]) |
| Frați și surori | Ira Gershwin Arthur Gershwin[*] Frances Gershwin[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} SUA |
| Etnie | evrei ruși[*] |
| Ocupație | compozitor pianist textier[*] muzician de jazz[*] compozitor de coloană sonoră[*] pictor dirijor |
| Activitate | |
| Alte nume | George Gershwin |
| Gen muzical | operă jazz muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Case de discuri | Victor Talking Machine Company[*] |
| Colaborare cu | Ira Gershwin și DuBose Heyward |
| Premii | Grammy Trustees Award[*] Medalia de Aur a Congresului[*] Stea pe Hollywood Walk of Fame[*][2] Premiul Pulitzer |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| site web oficial pagină Facebook Internet Movie Database VGMdb | |
Modifică date / text  | |
George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York - d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de muzică cultă (muzica de cameră, simfonică și cea de operă) cu muzica de jazz specifică perioadei anilor 1920- '30 (Ragtime, Dixieland și Swing - Big Band), Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii (songs), interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții. Compozitor unic, Romantic american în anii teribili ai jazului care începând din 1915 la Paris au ridicat cultural internațional America, numele său - americanisraelian - a rămas în istoria simfonismului universal, împreună cu creațiile sale de geniu, Rapsodia albastră și Porgy & Bess, influențând cultura (pre)globală până în veacul 21, alături de nume grele americane din perioadă, Fitzgerald & Zelda, deasemenea precursor a unor genii cinema naționale ca Mickey Rooney, Judy Garland, ori Orson Welles.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Jacob Gershowitz s-a născut într-o familie de evrei ruși imigrați în Statele Unite. În 1910, părinții cumpără un pian pentru fratele său mai mare, Israel. Însă curând, Jacob pune stăpânire pe pian, cântând "după ureche" și dovedind un talent muzical deosebit. Începe să ia lecții de la diverși muzicieni, până când fu prezentat cunoscutului pedagog, Charles Hambitzer, care îl învață tehnica de execuție convențională, îi face cunoscuți maeștrii muzicii europene și-l încurajează să frecventeze concertele de muzică clasică. Ia în același timp lecții de compoziție cu compozitorul Rubin Goldmark. În 1916, prima sa compoziție, "Rialto Ripples", înregistrează un oarecare succes comercial. Doi ani mai târziu, cunoaște primul succes răsunător cu cântecul "Swanee", scris pentru musical-ul The Capitol Revue și interpretat de Al Jolson. Primește un contract din partea editorilor muzicali "Harms Publishers", specializați în Musicals, pentru 35 USD pe săptămână. Adoptă pseudonimul George Gershwin, la fel ca și fratele său Israel, care devine Ira Gershwin. În 1920, directorul de orchestră Paul Whiteman îi comandă o bucată instrumentală pentru formația sa. Rezultatul a fost celebra "Rhapsody in blue", o compoziție pentru pian și orchestră, care este executată în primă audiție la 12 februarie 1924 în Aeolian Hall din New York cu un succes enorm.
Frații Gershwin[modificare | modificare sursă]
Între timp, George Gershwin începe o fructuoasă colaborare cu fratele său Ira, care scrie textele pentru melodiile compuse. Prima lor lucrare comună este comedia muzicală "Lady Be Good" (1924). Partitura cuprindea, printre altele, două cântece, care devin rapid cunoscute și interpretate în lumea întreagă: "Fascinanting Rhythm" și ""The Man I Love". Urmează spectacolele muzicale "Oh,Kay", "Treasure Girl", "Funny Face" și "Strike Up The Band" (cu celebra melodie "I've Got A Crush On You").
În 1928, frații Gershwin fac o călătorie la Paris, care constituie pentru George sursa de inspirație pentru fantezia orchestrală "An American in Paris". Marea recesiune economică din 1929 se resimte și în lumea spectacolelor. Frații Gershwin continuă totuși să lucreze, montând pe Broadway spectacolele de musicals, "Girl Crazy" (1930) ce conține faimoasele melodii "I Got Rhythm" și "Embraceable You", și "Of Thee I Sing", prima comedie muzicală căreia în 1931 i se decerne "Premiul Pulitzer".
În anul 1933, George și Ira încep să lucreze la un proiect îndrăzneț: punerea în scenă sub forma unei opere muzicale populare (opera folk) a povestirei "Porgy and Bess" de Dubose Heyward, inspirată din viața populației afro-americane. Pentru partitură compun arii devenite mai târziu songs de mare popularitate: "Summertime", "I Got Plenty of Nothing", "It Ain't Necessarily So". Opera este reprezentată în premieră la 30 septembrie 1935 în Boston, fiind salutată de public la sfârșit cu 15 minute de aplauze.
Începând cu anul 1936, George Gershwin se dedică în special muzicii de filme și se mută la Hollywood. Obține un contract pentru compunerea coloanei sonore la filmul "The Magnificent Adventure" cu Ginger Rogers și Fred Astaire. În timp ce lucra la partitura pentru filmul "The Goldwyn Follies", George Gershwin, care suferea de câtva timp de dureri de cap, face o criză de pierderea cunoștinței. Se descoperă o tumoră a creierului, este operat dar nu-și mai revine. Moare la 11 iulie 1937, cu 77 zile înainte de a împlini 39 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Westchester Hills din Hastings-on-Hudson (New York).
Dintre compozițiile sale în domeniul clasic sunt de menționat și un Concert pentru pian și orchestră (1925) și Trei preludii pentru pian (1936).
The best of George Gershwin ( Rhapsody in Blue , I got rhythm, etc etc ) HQ
NICOLAE BOBOC
| Nicolae Boboc | |
 Nicolae Boboc la 67 de ani | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Nicolae Boboc |
| Născut | 26 septembrie 1920 Ilia, Regatul României |
| Decedat | 8 august 1999 (79 de ani) Timișoara România |
| Cetățenie |  Regatul României România |
| Ocupație | dirijor, compozitor |
| Activitate | |
| Origine | Român |
| Gen muzical | muzică cultă |
| Ani de activitate | 1948 - 1991 |
| Case de discuri | Electrecord |
| Modifică date / text | |
Nicolae Boboc (n. 26 septembrie 1920, Ilia, Regatul României – d. 8 august 1999, Timișoara, România) a fost un dirijor și compozitor, personalitate muzicală marcantă pentru Filarmonica din Arad, Filarmonica Banatul din Timișoara și Opera Națională Română din Timișoara.
Studii[modificare | modificare sursă]
După absolvirea școlii din Deva, a studiat la Conservatorul din București între 1940-1947, clasa de compoziție, dirijat și pedagogie, unde îi are ca profesori pe Ioan D. Chirescu și George Breazul (teorie-solfegiu), Mihail Jora (armonie, contrapunct, compoziție), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii, folclor), Tiberiu Alexandru (folclor), Ion Ghiga (citire de partituri, dirijat de orchestră), Ștefan Popescu (dirjat de cor), Dimitrie Cuclin (estetică muzicală), Eugenia Ionescu (pian auxiliar), Constanța Bădescu (canto).
A studiat în paralel și Facultatea de Litere a Universității din București pe care a absolvit-o în 1946 cu magna cum laude, având ca lucrare de licență Psihologia percepției auditive. A beneficiat de îndrumarea unor profesori de renume: Ion Petrovici (istoria filozofiei), Mircea Florian (istoria filozofiei vechi și medievale; logică), Dimitrie Gusti și Henri H. Stahl (sociologie), Traian Herseni (sociologie rurală) Mircea Vulcănescu (etică), Tudor Vianu (estetică și critică literară), Nicolae Bagdasar (teoria cunoașterii), Anton Dumitriu (logică), G. Zapan (psihologie), G. G. Antonescu și Constantin Narly (pedagogie).
Activitate[modificare | modificare sursă]
Nicolae Boboc și-a început activitatea ca profesor de muzică la liceele Spiru Haret și Gheorghe Sincai din București. Se transferă apoi la Arad unde exista perspectiva înființării unei filarmonici. Predă muzica la liceele Moise Nicoară și cel pedagogic pentru a activa mai târziu ca profesor de armonie, contrapunct și istoria muzicii la Conservatorul din Arad (1948-1953).
Prin eforturi conjugate cu cele ale muzicianului Nicolae Brânzeu, dirijor și compozitor deja afirmat, se pun în anul 1948 bazele Filarmonicii de Stat din Arad, devenind astfel dirijor și primul director pe timp de 11 ani, între 1948-1959 când se transferă la Timișoara.
O viață dedicată muzicii între anii 1959-1982, ca și prim-dirijor la Filarmonica Banatul din Timișoara, alături de colegii lui de la vremea respectivă: Mircea Popa (1947-1964), Alexandru Șumski (1965-1968), Remus Georgescu (1968-), Peter Oschanitzky (1983-1993). A beneficiat cu ocazia concertelor corale de profesionalismul dirijorilor permanenți de cor Mircea Hoinic (1951-1972), Ion Românu (1957-1969) și Diodor Nicoară (1969-2006).
Instituțiile artistice din Arad și Timișoara fiind în plină ascensiune, are ocazia să acompanieze soliști deja confirmați și e un susținător fervent al celor în devenire, pentru a-i pomeni doar pe români: Marta Steinfeld (Adorian, Lazoc), Corneliu Gheorghiu, Kurt Mild - printre primii soliști ai filarmonicii din Arad, Liana Șerbescu, Alexandru Demetriad, Lidia Cristian, Maria Fotino, Mîndru Katz, Radu Aldulescu, frații Valentin Gheorghiu și Ștefan Gheorghiu, Sofia Cosma, Gheorghe Halmos, Dan Grigore, Ion Voicu, Ștefan Ruha, Stanciu Ștefan, Aurelian-Octav Popa, Cornelia Vasile, Ilinca Dumitrescu, Tudor Dumitrescu-regretatul pianist plecat dintre noi la numai 19 ani, Dan Atanasiu, Marin Cazacu, Paul Florin, Corina Belcea, lista fiind lungă.
Nicolae Boboc activează ca dirijor cu jumătate de normă la Opera Națională Română Timișoara și preia frânele directoratului la Operă pentru 11 ani, între 1963-1974. Este invitat să dirijeze și să monteze spectacole de operă și în străinătate. Urmează o carieră artistică pe patru decenii purtând filarmonica și opera des peste hotare, prin Europa dar si Turcia, URSS, Israel, Egipt, SUA.
Revine la filarmonica din Arad între 1982-1987 iar după reînființarea facultății de Muzică din Timișoara, predă cursul de Istorie a muzicii universale. Ține regluat conferințe legate de muzică la studioul de Radio, la secția de artă a bibilotecii județene (1980-1991), cicluri organizate de Aquilina Birăescu cât și pentru studenții de la facultatea de Electrotehnică (1985-1989).
În semn de prețuire pentru înregistrarea lucrării sale, Variațiuni pe o temă proprie, Ionel Perlea i-a transmis lui Nicolae Boboc bagheta primită de la dirijorul Arturo Toscanini. La rându-i, Nicolae Boboc, la sfârșit de carieră, l-a ales pe dirijorul Gheorghe Costin spre a-i transmite acest trofeu.
La inițiativa lui Nicolae Boboc ca director al operei și a lui Ion Românu, director al filarmonicii, în stagiunea 1968-1969 are loc la Timișoara prima ediție a Festivalului Timișoara Muzicala, gândit să devină un eveniment al anului, o manifestare de ținută. Dupa cea de-a VI-a ediție, festivalul devine anual, iar din 1993 va primi un caracter internațional.
Premii[modificare | modificare sursă]
Pentru activitatea sa, Nicolae Boboc a fost distins cu titlul de Artist emerit și cu importante premii și distincții naționale.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, dirijorului Nicolae Boboc i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.[1]
Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România în 1985 pentru lucrarea sa etnomuzicologică, Motivul premioritic în lumea colindelor, un studiu asupra variantelor colinzii păcurarului care reprezintă stadiul arhaic al baladei populare românești Miorița.
În 2006 a fost inaugurat în foyerul operei, bustul realizat de sculptorul timișorean Aurel-Gheorghe Ardeleanu, în prezența lui Corneliu Murgu, directorul instituției, cu ocazia celor 60 de ani de la înființare (1946).
O copie a bustului a fost instalată în 2008 la sediul filarmonicii din Arad, la Palatul Culturii, la inițiativa conducerii, cu ocazia sărbătoririi a celor 60 de ani de la etatizare (1948). Tot cu această ocazie s-a decernat titlul de membru de onoare post-mortem lui Nicolae Brânzeu și Nicolae Boboc.
Pe 1 august 2014, cu ocazia zilelor Timișoarei, conducerea primăriei îi acordă un spațiu pe Aleea Personalităților din .Parcul Central „Anton Scudier”, bustul fiind realizat de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu.
Selecție din discografie[2][modificare | modificare sursă]
Cu orchestra simfonică a filarmonicii Arad
- Karl Ditters von Dittersdorf Simfonia concertantă pentru violă, contrabas și orchestră, Concert pentru contrabas și orchestră, ST – ECE 2336
- Felix Mendelssohn-Bartholdy Simfonia nr.5 în re minor (Reforma), ST–ECE 2337
- Irina Odăgescu-Țuțuianu Momente concertino pentru oprchestră de coarde, ST–ECE 02589
- Modest Musorgski O noapte pe muntele pleșuv, ST–ECE 2593
- Franz Liszt Rapsodia ungară nr.2
- Antonín Dvořák Dansuri slave op.46 nr.1 și nr.8
- Felix Mendelssohn-Bartholdy Simfonia nr.3 în la minor op.56 Scoțiana, ST–ECE 02727
- Giuseppe Verdi Suita de dansuri din opera Trubadurul, ST–ECE 02728
- Bedrich Smetana Două dansuri din opera Mireasa vândută
- Amilcare Ponchielli Dansul orelor din opera Gioconda
- Piotr Ilici Ceaikovski Polca din opera Evghenii Oneghin
- Nicolae Brânzeu Simfonia nr.2, Pro pace, ST-ECE 03165
- Robert Schumann Simfonia nr.2, op.61, ST – ECE 03346
- Joseph Haydn Simfonia nr. 82 în Do major, Ursul,
Simfonia nr. 92 în Sol major, Oxford, ST–ECE 03587
- Irina Odăgescu-Țuțuianu Concert pentru orchestră de coarde
Cu corul și simfonică a filarmonicii Banatul Timișoara
- W. A. Mozart Requiem în re minor KV 628, dirijorii corului Mircea Hoinic și Ion Românu, ECE 0259, ST-ECE 0687
- Ionel Perlea Don Quichotte, Variațiuni pe o temă proprie, ECE-01236
- Anton Bruckner Simfonia nr.1 în do minor (versiunea „Linz"), ST-ECE 01274
- Sabin Drăgoi Divertisment rustic, Doua dansuri pe teme populare muresene, Petrecere populara, ST-ECE 01500
- Coruri din opere germane, W. A. Mozart, Carl Maria von Weber, Otto Nicolai, Richard Wagner, dirijorul corului Diodor Nicoară, ST-ECE 01819
- Frederic Chopin Concertul nr.1 în mi minor pentru pian și orchestră op.11, solist Dan Atanasiu, ST-ECE 02113
- Frederic Chopin Concertul nr.2 în fa minor pentru pian și orchestra op.21, solist Dan Atanasiu, ST-ECE 02114
- Nicolae Boboc Țara Hălmagiului, Triptic hunedorean, Divertisment în stil clasic, ST-ECE 02590
Cu orchestra simfonică a filarmonicii George Enescu București
- Alexandru Pașcanu Marea Neagră, ECE 01644
Lucrări[modificare | modificare sursă]
Muzică simfonică[modificare | modificare sursă]
- Mic divertisment în stil clasic (1951)
- Țara Hălmagiului suită simfonică (1952) revizuită pentru cerințele unui spectacol de balet cu titlul Ia-ți mireasă ziua bună
- Rapsodia bănățeană (1977)
- Triptic Hunedorean pentru soliste, cor mixt și orchestră (1985)
- Balada Unirii pentru cor mixt și orchestră pe versurile lui Tudor Arghezi (1989)
Muzică corală[modificare | modificare sursă]
- Bate, Doamne, muma loru (1948)
- Fecioriță de-ocheșiță (1978)
- Fiica ce-i mi-ți dare (1979)
- Colo-n sus si mai din susu (1980)
Cărți[modificare | modificare sursă]
- Boboc, Nicolae (1985). Motivul premioritic în lumea colindelor, Editura Facla
Nicolae Boboc
VALERIU PENIȘOARĂ
Valeriu Penișoară (n. 26 septembrie 1950, Duda, județul Vaslui - d. 11 mai 2004)[1] a fost un cântăreț de muzică folk care a cântat în anii 1970 în Cenaclul Flacăra. A absolvit Liceul Pedagogic din Iași și a fost învățător la școala din comuna Duda-Epureni.
Valeriu Penișoară era cunoscut pentru cântecele „Cuvântul lui Roată către Divan”, „Povestea eroilor”, „Bătălia de la Vaslui”, „Copii de țărani” sau „Nuntă scurtă”.[2][3] Melodia care l-a făcut însă celebru este „Cântec pentru Oltenia”, pentru care a compus muzica, versurile fiind de Adrian Păunescu. Cântecul a devenit ulterior imnul clubului de fotbal Universitatea Craiova.[4] În noiembrie 2013, Andrei-Alexandru Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, a anunțat cedarea cu titlu gratuit a imnului „Cântec pentru Oltenia” echipei Clubului Sportiv Universitatea Craiova.[5]
In memoriam[modificare | modificare sursă]
Din anul 2005 Centrul Cultural din comuna Duda-Epureni îi poartă numele.[6] În anii 2005 și 2007, în luna septembrie, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui a organizat în comuna Duda-Epureni spectacole comemorative în memoria lui Valeriu Penișoară.[7]
În memoria interpretului a fost organizat la Vaslui, în perioada 8-11 mai 2008, prima ediție a Festivalului Național de Muzică Folk „Valeriu Penișoară”.[2] De asemenea, în cadrul Festivalului Concurs pentru Tineret „Fălticeni Folk”, organizat de Asociația „Fălticeni Cultural” și Primăria municipiului Fălticeni și rezervat creatorilor și interpreților de muzică folk cu vârsta până în 30 de ani, unul din premii îi poartă numele.[8]
Valeriu Penișoară-Povestea eroilor
MĂRIUCA VERDEȘ
Măriuca Verdeș (n. 27 septembrie 1989, Desești, județul Maramureș) este o tânără interpretă de muzică populară și religioasă din Maramureș. Până în prezent interpreta a lansat trei albume dintre care unul cu muzică populară, unul cu colinde și unul cu pricesne.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Măriuca Verdeș provine dintr-o familie mare, în care mama, tatăl, dar chiar și bunicii și străbunicii au cântat muzică populară.
La vârsta de 4 ani, în urma sfatului unui dascăl din sat, părinții au înscris-o la Școala de Artă „Gheorghe Chivu” din Sighetu Marmației, unde a studiat timp de patru ani canto-popular. Iar la doar patru ani și jumătate a început să cânte în Ansamblul Mara și Ansamblul Mugurelul din Sighetu Marmației.
A absolvit Liceul de Artă din Baia Mare și Universitatea Națională de Muzică din București.[1]
La 8 aprilie 2012 a susținut un concert tradițional de Paști, împreună cu Grigore Leșe în catedrala catolică Sf. Ioan Nepomuk din Suceava.[2]
Iată cum este descrisă Măriuca Verdeș de către etnologul și folcloristul Pamfil Bilțiu:
„Astăzi, când industria muzicală impune pe piață subprodusul folcloric aparținând diverselor genuri ale așa numitei creații populare, colinda nu face excepție. Drept urmare, magazinele abundă de discuri cu piese în care descoperim un conglomerat de cântece bisericești, pricesne, cântece de stea sau chiar muzică ușoară, lipsite total de valențe artistice, atât sub raport melodic cât și în privința textelor, și care sunt denumite colinde. Măriuca Verdeș, prin discul recent realizat, reprezintă o excepție, dacă avem în vedere că prin interpretă și repertoriul ales ne întoarcem la izvoarele autenticului. Valoarea artistică a melodiilor precum și a textelor ne argumentează modul în care colindele de la sursă înalță sărbătoarea Crăciunului și o înnobilează, făcându-ne să-i trăim bucuria și strălucirea. (...) Înzestrată cu o sensibilitate aparte, cu un simț al autenticului, cu o voce plăcută, cu un timbru catifelat plin de nuanțe, Măriuca Verdeș ne restituie integral frumusețea colindei, așa cum au zămislit-o moșii și strămoșii și cum le cântă poporul.[3]”
Premii[modificare | modificare sursă]
- 2005: Marele premiu „Moștenitorii” în cadrul Tezaurului Folcloric coordonat de Mărioara Murărescu;
- 2007: Premiul de excelență „Natalia Șerbănescu”, premiul din partea Episcopiei Tomisului;
- 2010: Titlul de Miss Maramureșeanca.
COLAJ MELODII AUTENTICE DIN MARAMURES CU MARIUCA VERDES, ZOOM STUDIO
BELA BARTOK
 Membru post-mortem al Academiei Române |
|---|
| Béla Bartók | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][4][5][6] Sânnicolau Mare, Timiș, Austro-Ungaria |
| Decedat | (64 de ani)[1][7][4][5] New York City, New York, SUA |
| Înmormântat | Ferncliff Cemetery[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (leucemie) |
| Părinți | Béla Bartók[*] Voit Paula[*] |
| Căsătorit cu | Pásztory Edith[*] |
| Copii | Péter Bartók[*] Béla Bartók[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Ungaria Austro-Ungaria SUA |
| Religie | Biserica Unitariană |
| Ocupație | compozitor pianist coregraf[*] profesor pedagog[*] muzicolog[*] profesor de muzică[*] etnomuzicolog[*] profesor universitar[*] culegător de folclor muzical[*] entomolog[*] muzician |
| Activitate | |
| Studii | Academia de muzică Franz Liszt din Budapesta[*][2] |
| Gen muzical | operă muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Premii | Premiul Kossuth Grammy Trustees Award[*] Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*][3] |
| Prezență online | |
| site web oficial Internet Movie Database VGMdb | |
| Modifică date / text | |
Béla Viktor János Bartók (n. ,[1][4][5][6] Sânnicolau Mare, Timiș, Austro-Ungaria – d. ,[1][7][4][5] New York City, New York, SUA) a fost un compozitor și pianist maghiar, unul din reprezentanții de seamă ai muzicii moderne.
Viața[modificare | modificare sursă]
Primele lecții de pian le-a primit de la mama sa. Din 1899 a studiat pianul și compoziția la Preßburg (azi: Bratislava, Slovacia) și la Academia Regală de Muzică din Budapesta, unde între 1908 și 1934 a funcționat ca profesor de pian. Între anii 1934 și 1940 a lucrat la Academia de Științe din Budapesta în domeniul folclorului muzical. În 1940 a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde, pentru o scurtă perioadă (1940-1941), a lucrat pe lângă "Columbia University" și ca profesor de muzică în New York, având venituri financiare modeste. A murit bolnav de leucemie pe 26 septembrie 1945 în New York.
Opera[modificare | modificare sursă]
În primele sale opere, Béla Bartók se orientează în tradiția muzicii vest-europene, fiind în special influențat de Johannes Brahms, Richard Wagner, Franz Liszt și Claude Debussy. În poemul simfonic "Kossuth" (1904) se recunoaște influența muzicii lui Richard Strauss. Începând cu anul 1905, Béla Bartók studiază tot mai mult muzica populară maghiară, românească și cea tradițională a artiștilor țigani. În colaborare cu prietenul său, compozitorul Zoltán Kodály, realizează o culegere de muzică folclorică maghiară, românească, sârbească, croată, turcească și nord-africană, publicată în 12 volume.
Béla Bartók a fost un excelent pianist și a compus mai multe lucrări în scop pedagogic, ca "Microcosmos" (1935), cuprinzând 153 piese pentru pian cu grade de dificultate crescândă. Cele șase cvartete de coarde sunt considerate unele din cele mai importante compoziții ale genului.
Selecție[modificare | modificare sursă]
În 1924, Societatea Compozitorilor Români organizează un concert dedicat aproape în întregime operelor lui Bela Bartok, ocazie cu care Enescu cântă, acompaniat la pian de Bartok însuși, Sonata a II-a pentru vioară și pian a acestuia. Doi ani mai târziu, compozitorul maghiar revine la București ca pianist solist în propria Rapsodie pentru pian și orchestră - lucrare de debut - dar stârnește interes și prin alte două opus-uri pianistice ale sale, expresionistul „Allegro barbaro” și „Dansurile românești”, oferite ca supliment în același concert.
- "Allegro barbaro" pentru pian (1911)
- "Dansuri populare românești" pentru pian (1915, prelucrate mai târziu pentru orchestră)
- Opera Castelul Prințului Barbă-Albastră (1911)
- "Prințul cioplit din lemn", piesă de balet (1914-1916)
- "Mandarinul Miraculos", balet (1919)
- 6 Cvartete pentru instrumente de coarde (1908, 1915-1917, 1927, 1928, 1934 și 1939)
- Trei concerte pentru pian și orchestră (1926, 1931 și 1945)
- Muzică pentru instrumente de coarde, percuție și celestă (1937)
- Concert pentru orchestră (1943)
- Concert pentru vioară și orchestră (1943) - executat în primă audiție de Yehudi Menuhin
- Muzică pentru două piane și instrumente de percuție (1937)
- Concert pentru violă și orchestră (1945), definitivat de Tibor Serly.
In memoriam[modificare | modificare sursă]
O stradă din zona centrală a orașului Târgu Mureș îi poartă numele. Pe acea stradă se află și statuia lui Béla Bartók, un monument realizat de sculptorul Márton Izsák, dezvelit la 27 noiembrie 1981.[8]
Béla Bartók: Romanian Folk Dances
The Best of Bartók
ANASTASIA ISTRATI
| Anastasia Istrati | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | Sireți, raionul Strășeni, Moldova |
| Decedată | (73 de ani) |
| Cetățenie |  Moldova |
| Ocupație | cântăreață |
| Modifică date / text | |
Anastasia Istrati (n. , Sireți, raionul Strășeni, Moldova – d. ) a fost o interpretă de muzică populară românească din Republica Moldova.
A făcut studii la Școala de Muzică din Slobozia (1959-1963) în clasa de dirijor cor a profesorului Petre Stroiu.[1]
Anastasia a fost coristă în Capela „Doina” a Filarmonicii din Chișinău în anii 1963-1966 și 1974-1975 și la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău în anii 1977-1981 și din 1982. A fost solistă în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1966-1974) și „Fluieraș” (1974-1977). A fost în turnee în orașe ca Budapesta, Berlin, Madrid, Bruxelles. La Radio Moldova a înregistrat melodiile Neicuță, să nu mă uiți, Mie-n roșu-mi șade bine, Hai, poftim la mese mari etc.[1] În 1967 a jucat într-un film muzical realizat de Emil Loteanu.[2]
A fost distinsă cu Premiul I la un Festival de Muzică Populară de la Moscova.[1] În 2010, a fost decorată de Președintele Republicii Moldova Mihai Ghimpu cu Titlul onorific „Maestru în Artă”.[3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu