10. /22 OCTOMBRIE 2021 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
VIORICA URSULEAC
| Viorica Ursuleac | |
_1934_%C2%A9_Franz_Xaver_Setzer_(1886%E2%80%931939).jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3][4]  Cernăuți, Austro-Ungaria |
| Decedată | (91 de ani)[1][2][3][4] Ehrwald, Tirol, Austria |
| Înmormântată | Berlin |
| Căsătorită cu | Clemens Krauss |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | cântăreață de operă |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena |
| Gen muzical | operă |
| Tipul de voce | soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
Modifică date / text  | |
Viorica Ursuleac (n. ,[1][2][3][4] Cernăuți, Austro-Ungaria – d. ,[1][2][3][4] Ehrwald, Tirol, Austria) a fost o soprană română, fiica unui arhidiacon ortodox, născută la Cernăuți.
Cariera[modificare | modificare sursă]
După ce și-a terminat studiile la Viena, Viorica Ursuleac a debutat în anul 1922 pe scena operei din Zagreb în rolul Charlotte din Werther de Massenet. Soprana a apărut apoi la Volksoper din Viena (1924-1926), Opera din Frankfurt (1926-1930), Berlin Staatsoper (1935-1937) și Opera din München (1937-1944). S-a căsătorit cu dirijorul austriac Clemens Krauss la Frankfurt, pe parcursul șederii sale acolo.
Viorica Ursuleac a fost soprana favorită a lui Richard Strauss, care a numit-o "die treueste aller Treuen" ("cea mai fidelă dintre fidele"). Ea a cântat în premierele a patru dintre operele sale: Arabella (1933), Friedenstag (pe care a dedicat-o ei și lui Krauss, 1938), Capriccio (1942) și repetiția publică cu costume la Die Liebe der Danae (1944).
A apărut la Festivalul de la Salzburg (1930-1934 și 1942-1943) și o stagiune la Covent Garden (1934), unde a cântat în prima reprezentație din Anglia a operei Schwanda the Bagpiper de Jaromír Weinberger și Arabella (rolul ei favorit). A apărut, de asemenea, în Desdemona din Otello de Giuseppe Verdi la Royal Opera, cu Lauritz Melchior în rolul titular și Sir Thomas Beecham dirijor.
Ursuleac a cântat la Teatro alla Scala în Die Frau ohne Schatten (rolul Împărătesei) și Elektra (rolul Chrysothemis) de Richard Strauss, Così fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart și Die Walküre (rolul Sieglinde) de Richard Wagner. Singura ei apariție din America a fost în 1948 la Teatro Colón din Buenos Aires, în rolul Brangäne din Tristan și Isolda de Richard Wagner, având-o ca parteneră pe Kirsten Flagstad. În repertoriul ei s-au regăsit și rolurile: Contessa Almaviva (Nunta lui Figaro), Donna Elvira (Don Giovanni), Leonore (Fidelio), Senta (Olandezul zburător, cu Hans Hotter), Amelia Grimaldi (Simon Boccanegra), Amelia (Bal mascat), Leonora (Forța destinului), Élisabeth de Valois (Don Carlos), Tosca, Minnie (La fanciulla del West), Turandot (cu Erna Berger în rolul Liù), Cavalerul rozelor, Ariadne auf Naxos (prima dată în rolul Compozitorului, apoi ca Ariadne), Die ägyptische Helena etc.
Primadona a primit distincția austriacă Kammersängerin (1934) și distincția prusacă Kammersängerin (1935). Spectacolul de adio l-a susținut în 1953, la Wiesbaden, în Cavalerul rozelor. Ea a fost numită profesoară la Salzburg Mozarteum în 1964.
Vocea lui Ursuleac nu a fost de o frumusețe neobișnuită, după cum reiese din înregistrări, dar ea a fost apreciată ca o bună muziciană și actriță. Colega ei, soprana Hildegard Ranczak, spunea despre ea: "Cu toate că ea avea un acut seducător și facil, am fost uimită tot timpul de faptul că petrecea două ore de vocalize înaintea fiecărei apariții pe scenă. Ea a fost, în opinia mea, uimitor construită, fără o voce cu adevărat naturală, dar pe care a folosit-o cu o inteligență misterioasă." Ursuleac a murit la vârsta de 91 de ani, în satul Ehrwald din Tirol, unde s-a stabilit încă înainte de 1954, anul morții lui Krauss.
Discografie selectivă[modificare | modificare sursă]
- Strauss: Ariadne auf Naxos [without Prologue] (Berger, Roswaenge; Krauss, 1935) [live]
- Strauss: Friedenstag (Hotter; Krauss, 1939) [live]
- Strauss: Arabella (Krauss, 1942) [live]
- Strauss: Der Rosenkavalier (Kern, Milinkovič, Weber; Krauss, 1944) [live]
- Wagner: Der fliegende Holländer (Hotter; Krauss, 1944) [live]
- Wagner: Tristan und Isolde [as Brangäne] (Flagstad, Svanholm, Hotter; E.Kleiber, 1948) [live]
Arabella Viorica Ursuleac Trude Eipperli Clemens Krauss 1st Recording 1942 LIVE
CLEOPATRA MELIDONEANU
S-a născut la Bucureṣti într-o familie din elita intelectuală a ṭării ṣi cu talente artistice diverse. Studiile le-a făcut la Liceul „Regina Maria” ṣi apoi la Liceul „Gheorghe Lazăr”, perioadă în care a luat primele lecṭii de canto. În 1956 a început să cânte în corul Sfatului Popular, urmând în paralel cursurile Conservatorului pe care l-a absolvit în 1961. A primit o repartiṭie la Teatrul de Operă din Cluj, dar nu a ajuns până acolo pentru că a fost în acelaṣi an angajată la Teatrul de Operetă din Bucureṣti. A făcut nenumărate turnee în ṭară ṣi în străinătate. În 1981 a cântat la Carnegie Hall, la New York, după ce s-a „antrenat” în ṭară ṣase luni, împreună cu pianista Edith Huzly. A avut un mare succes de public ṣi cronici laudative, una dintre ele în New York Times. După 1989 a părăsit scena, dăruindu-se cu totul vieṭii de familie.
Interviul pe care l-a acordat în 2012 Silviei Iliescu, păstrat în Arhiva de istorie orală, este povestea adevărată a unei foarte talentate ṣi frumoase artiste de operetă care a încântat generaṭii întregi de spectatori ṣi telespectatori.
Am trăit ca într-o poveste
„Am avut o copilărie foarte frumoasă, cred că asta contează tot parcursul vieṭii pentru că ai unde să te întorci, ai „cutiuṭa ta cu bijuterii„ pe care le poṭi vedea cu gândul toată viaṭa. Asta îṭi dă o foṭă să mergi mai departe, când copilăria ta a fost frumoasă ṣi fără necazuri. Am avut o soră mai mare cu doi ani, ne-am iubit foarte mult ṣi a fost foarte bine că am putut să fim împreună o perioadă lungă de viaṭă. M-am născut în Bucureṣti, pe Dorobanṭi, am locuit lângă casa bunicii, prin urmare eram acolo un nucleu, aṣa, de familie… Tatăl meu provenea dintr-o familie de oameni cu o situaṭie materială foarte bună ṣi asta probabil mi-a făcut ṣi copilăria frumoasă. În educaṭia lor exista obligatoriu să ṣtii să cânṭi la pian, să faci muzică, dans, era o obligaṭie ṣi bunica cânta la pian ṣi tatăl meu spunea că dacă nu ar fi făcut cariera pe care a făcut-o, ar fi încercat să fie pianist. I-a plăcut foarte mult, cunoṣtea pianul foarte bine, ceea ce pe parcursul vieṭii m-a ajutat ṣi pe mine foarte mult.
În afară de faptul că am trăit înconjurată de muzică ṣi literatură foarte multă… tatăl meu a avut mai multe talente, printre care cel literar ṣi a făcut poezii, a scos două volume de poezii, una se cheamă Lumină vie ṣi a doua Bat apele. La primul volum de poezii pe care l-a scris i-a făcut prefaṭa Tudor Arghezi care a fost impresionat că un om care nu e, mă rog, poet de meserie, face poezii sensibile ṣi probabil cu mult charme. […] Mama avea o voce drăguṭă ṣi foarte caldă ṣi ureche foarte bună ṣi prindea imediat melodiile vremii. Şi tata se juca ṣi o acompania la pian ṣi erau amândoi… o familie veselă. Şi mamei îi plăcea să danseze, era o familie în care am auzit multă muzică.
În afară de asta, la noi în casă se făceau niṣte serate muzicale de care aduce vorba ṣi părintele Anania, că ṣi dânsul participa la aceste serate literare unde se ṣi cânta, desigur, la pian ṣi mai erau ṣi alte persoane care cântau. Tudor Arghezi recomandase părintelui Anania să vină la aceste serate muzicale la tatăl meu. Deci am trăit într-o atmosferă… […] Am trăit ca într-o poveste!”
Singurul loc unde am putut să fiu teribil de minuṭioasă a fost în muzică
„[Eram] un copil care cânta bine ṣi uṣor, nici nu ṣtiam bine să pronunṭ cuvintele ṣi le spuneam spre deliciul… că spuneam ṣi cântece în franceză ṣi, spre deliciul tuturor, spuneam niṣte vorbe foarte caraghioase, dar lumea aprecia ṣi mă aplauda ṣi eram foarte fericită ṣi am ṣtiut întotdeauna că asta am să fac. […]
Atunci, în anii de liceu, aṭi început să luaṭi lecṭii de canto?
Da, atuncea… cu doaman Selma Hollinger. Doamna Selma Hollinger era soṭia profesorului Hollinger de matematică, adică cel care făcea manualele de matematică. Şi fusese colegă cu doamna Arta Florescu. A avut un glas foarte frumos ṣi era chiar… ṣi dânsa, austriacă era ṣi cânta foarte bine lied, splendid! Însă a suferit de emoṭii, de trac chiar. Şi nu putea să [cânte pe o scenă]… […] Excelentă profesoară ṣi am făcut foarte multe lieduri cu ea de-a lungul anilor, pentru că ea nu a vrut să intre direct – ṣi, chiar aṣa, nici nu ar fi fost recomandat cum se face, văd, acuma, prea devreme se intră în lecṭiile de canto ṣi nu e bine pentru glas. […]
Singurul loc unde eu m-am putut concentra ṣi să fiu teribil de atentă ṣi de minuṭioasă a fost în muzică. Am scris note; eu, care n-am răbdare, scriam caiete întregi de note, că nu existau cum există acuma peste tot albume ṣi fiecare lied mi-l scriam cu acompaniament, era un chin întreg! […] Mă rog, după ce a trecut perioada în care am fost la dânsa, am fost la maestrul Stroescu, Constantin Stroescu, a auzit tatăl meu că e un profesor foarte bun, dar tot pe lieduri axat, dar vedeṭi că la un moment dat , cam prin ’81, în sfârṣit ce-am învăṭat eu ca lieduri, am putut să pun în valoare! Pentru că am cântat la Carnegie Hall, în America.”
Cântam foarte senină
„Am avut foarte mare noroc ṣi cu Sfatul Popular, că n-am ales alt cor [dintre cele] care erau axate pe muzică populară sau nu ṣtiu ce… S-a dat un concurs, eu imediat ce am terminat… ce se întâmplă, eu de mică am intrat la biserica Visarion ṣi am cântat acolo nouă ani, zece ani. Şi cântam în cor, în corul bisericii, iar când lua concediu corul, eu ṣi sora mea cântam la strană. Ştiu toată Liturghia de la început până la sfârṣit de pe atuncea ṣi cântam muzică bizantină, lucruri destul de grele pentru atunci, dar mă rog, cum e tinereṭea fără probleme, cântam foarte senină. Preoṭii de acolo ne-au făcut ṣi un mic dar: în fiecare lună luam un mic salariu de-acolo. Mă obiṣnuisem în felul ăsta ṣi imediat cum am terminat liceul, am terminat în iunie, în decembrie deja am auzit că se dă concurs la Sfatul Popular ṣi m-am prezentat ṣi am luat imediat concursul ṣi m-am angajat acolo. […]
Era un cor foarte mare ṣi de ce spun că am avut foarte mare noroc cu acest cor: în primul rând, era un dirijor de cor excelent, Mureṣanu îl chema, excelent! Ştia ṣi foarte multă carte ṣi era un om care ṣtia ce trebuie să ceară corului ṣi de o sensibilitate extraordinară! […] Acest cor mi-a prins foarte bine, iar domnul Mureṣanu săracul m-a ajutat foarte mult, pe atuncea nu prea se obiṣnuia să faci Conservator ṣi să ai ṣi slujbă; ṣi totuṣi săracul îmi facilita plecările de-acolo, mă punea să fac mici solo-uri ṣi atuncea eram scutită să cânt tot ce cânta corul ṣi în felul ăsta am putut să zbor, prin Ciṣmigiu – tot prin Ciṣmigiu! – dintr-un loc într-altul. Era acolo, vizavi de Teatrul Bulandra sediul nostru ṣi atuncea zburam către Conservator care era deja… primul an l-am făcut prin Lipscani, un singur an ṣi pe urmă s-a mutat Conservatorul lângă Ciṣmigiu.”
Mi-a pus de data asta ṣi doamna Florescu 10
„Înscrierea la Conservator n-a fost minunată, pentru că în primul an toată comisia mi-a dat 10, mai puṭin doamna Arta Florescu. În anul acela a intrat altcineva – era un singur loc. Şi am vrut să nu mai dau niciodată examen ṣi a venit mama mea cu mine, mama mea vitregă, da, a venit cu mine ṣi eram ṣi foarte răcită ṣi am spus: „Mă duc doar să mă informez, dar nu am să cânt!„ Şi ea mi-a dat pur ṣi simplu un brânci în sala respectivă ṣi m-am dus ṣi am cântat ṣi am luat examenul, mi-a pus de data asta ṣi doamna Florescu 10 ṣi m-a luat la ea la clasă, obligatoriu. Şi am făcut Conservatorul la doamna Arta Florescu. […]
Ce cursuri aṭi avut?
Aveam de istoria muzicii, de Contrapunct, de italiană, rusă, marxism care se făcea pe atunci ṣi bineînṭeles Solfegiu… ṣi, mă rog, mai aveam diverse. […] Am terminat în ’61 ṣi am fost repartizată la Cluj. […] Nu m-am dus… Mi-a fost frică să plec, deṣi am părut întotdeauna un om excentric ṣi nu ṣtiu de ce mi s-au atribuit mie anumite alte calităṭi pe care nu le-am avut; mi-era frică de lume, de necunoscut ṣi nici nu m-am gândit să plec din Bucureṣti.
Şi am luat odată drumul Teatrului de Operetă, aveam o prietenă care ṣi ea a fost la Radio. […] Şi ea îmi spunea mereu: „Dar tu eṣti primadonă de operetă, tu trebuie să te duci la Operetă, tu arăṭi ca primadona de operetă!„ ṣi mă înnebunise cu… m-am dus de câteva ori să văd ṣi eu Opereta, am văzut Liliacul, nu ṣtiu ce-am mai văzut, Boccaccio, mi-am dat seama că este un gen serios, mai ales că am văzut niṣte operete mai grele ṣi serioase, mi-am dat seama că nu e aṣa, ceva simplu.
În Conservator nu se făcea deloc operetă, deloc, numai operă! […] Opereta pare uṣoară, dar este un spectacol total, foarte greu. Dacă nu are fast mult ṣi rafinament, opereta nu există! Şi trebuie să mai aibă staruri, trebuie să se bazeze foarte mult pe staruri. Şi atuncea lumea vine pentru că este un spectacol uṣor de înṭeles. El are teatru, se spune proză tot timpul, are muzica minunată, are comedie, este subreta ṣi junele comic ṣi mă rog, liric, din punct de vedere liric este tenorul ṣi soprana.
Zic tenorul întâi, pentru că tenorul e pasărea rară a muzicii, canto-ului de fapt… ṣi are balet clasic, are balet modern, are french cancan, are de toate ṣi este un spectacol care îṭi dă foarte multă satisfacṭie. În general – în general! -, nu în toate operetele, dar în mare majoritate totul se termină cu bine ṣi lumea fiind dornică de sentimentul ăsta, pleacă fericită de la operetă!
Când am intrat în Operetă, nu mi-a venit să cred că întâlnesc niṣte artiṣti atât de serioṣi ṣi de iubiṭi de public, aplaudaṭi. Maestrul Dacian să ṣtiṭi că nu juca, maestrul Dacian oficia! Pur ṣi simplu oficia! Aveai senzaṭia că eṣti într-o biserică unde se oficiază. Era extraordinar [ce] forṭă a avut acest om, extraordinară, pe scenă!
Mi-aduc aminte că a fost în Germania la un moment dat, mă rog, pe unde cântam noi Văduva veselă ṣi era foarte mare succes! Cântam o stagiune acolo. Şi la un moement dat, maestrul Dacian a vrut să facem ṣi Lăsaṭi-mă să cânt ṣi ei au spus: „Nu, n-am încercat, nu ṣtim, cine ṣtie, nu… nu vrem!„; nu ne-au lăsat să repetăm, am repetat noi undeva ṣi totuṣi s-a dat un singur spectacol. A cântat atât de minunat Dacian la acel spectacol! Era sala arhiplină, că deja ne cunoṣtea lumea, cântasem acolo [Contesa] Maritza ṣi Văduva veselă ṣi a cântat atât de minunat, că, vă spun, noi pe scenă plângeam ṣi ne cădeau lacrimile jos! Iar lumea era pur ṣi simplu în picioare, fără să ṣtie bine de fapt despre ce e vorba. Extraordinară forṭă a avut maestrul Dacian!”
M-a ascultat lumea, fericită că pot să scot sunete
„În acea zi în care am pornit spre Operetă, m-am întâlnit drept cu singurul om pe care-l cunoṣteam în Operetă, cu maestrul Nicuṣor Constantinescu care era cel mai bun regizor pe care l-a avut Opereta vreodată. Cred că ṣi acuma piesele puse de el ar avea succes ṣi ar părea moderne, pentru că atuncea noi rămâneam aṣa, uluiṭi de forṭa lui ṣi de tinereṭea lui spirituală.
Şi ne-am întâlnit pe drum ṣi i-am spus: „Maestre, nu ṣtiu dacă mă cunoaṣteṭi…„ ṣi el a spus: „Cum, drăgălaṣa mea, te cunosc!„, zice. „Nu eṣti…?„ „Ba da!„ „Păi ṣi ce vrei?„ „Păi, zic, uite, am venit aici să mă uit, dacă există un concurs pentru…„ „Vino încoace! mergi cu mine…„ Şi m-am dus, m-a dus la director, era Barbu Dumitrescu director acolo. Şi a spus: „Uite, ṭi-am adus pe cineva…„, a spus el. Am intrat acolo ṣi Barbu Dumitrescu s-a uitat ṣi a spus: „Uite-o pe Vanda!„, zice. „Ea-mi trebuie! Ea e Vanda… ai voce?„ M-am dus a doua zi, a făcut un concurs aṣa, nu ṣtiu, improvizat, am cântat Mozart… Am venit cu lucruri grele, nu ṣtiu ce, tot un lied, m-a ascultat toată lumea, fericită că pot să scot sunete. Şi imediat am intrat în repetiṭii cu Vanda din Rose Marie. Era un rol secundar, dar foarte important. Eram indiancă ṣi cu posibilităṭi de a juca un rol ṣi mi s-a părut minunat pentru început!
Şi pe urmă aṭi fost angajată la Teatrul de Operetă…
Am fost angajată la Teatrul de Operetă, da.
Când am făcut Prinṭesa circului, atuncea de fapt m-am lansat pentru că a fost primul meu rol de primadonă ṣi… am fost chemaṭi la Radio să facem o actualizare, se dădeau fragmente din opereta respectivă ṣi lumea interesată care asculta, venea la teatru ṣi se făcea un fel de actualizare Şi când am fost invitaṭi cu maestrul Dacian, maestrul m-a ales pe mine să vin să fac, că deja intrasem în Prinṭesa circului… Că el mi-a spus într-o zi: „Să ṣtii că o să intri în Prinṭesa circului…„, am crezut că mor! Dar s-a ocupat foarte mult, am făcut rolul ṣi când s-a făcut acea actualizare la Radio, m-a ales pe mine să viu să cânt împreună cu dânsul. Şi lucrurile au mers aṣa bine la acea imprimare, încât au spus: „Nu, domnule, o să facerm disc din asta, pentru că iese foarte bine!„ Şi într-adevăr, am făcut cap-coadă Prinṭesa circului ṣi s-a făcut ṣi un disc, atunci a apărut. Şi aia a fost lansarea mea! Importantă… ṣi pe urmă am trecut pe roluri foarte multe de primadonă. […]
Le spuneam „ieṣiri”
„Despre turneele din ṭară… existau două feluri, astea [despre] care vă spun că le făceam săptămânal, le chemam „ieṣiri„, aṣa le spuneam, „ieṣiri„, erau „ieṣirile„ la Ploieṣti, la Piteṣti, la Turnu Măgurele ṣi la Alexandria unde ne duceam, făcea parte din norma noastră, norma noastră de spectacole. Să vă spun: cântam ṣi patru spectacole, uneori ṣi cinci spectacole pe săptămână fără nici un fel de problemă! Ştiu că m-am dus cu My fair lady, că nu era decât o singură distribuṭie la My fair lady, foarte târziu a intrat distribuṭia a doua ṣi am cântat o săptămână, două spectacole pe zi, din My fair lady la Braṣov. […] Dar eram aṣa… într-adevăr, că trebuia să-mi zici „Eliza„, să nu mai îmi zici Cleopatra, nu mai răspundeam. Eu eram „Eliza Doolittle„, nu mai erama altcineva!
Trebuie să vă spun că rolul ăsta a fost o problemă, pentru că până atuncea am făcut roluri de primadonă ṣi rolul ăsta din My fair lady are ṣi foarte multă comedie în prima parte. Şi mă gândeam cum o să râdă lumea la o replică pe care o spun eu, cum se poate întâmpla minunea?! Şi eram disperată!… Maestrul Dacian avea încredere în mine, că el m-a distribuit ṣi Nae Roman ṣi a spus: „Nu se poate, ai să poṭi, ai să vezi…„ în rest, toată lumea spunea… eu eram numai primadonă, cum o să fie?! Şi atuncea n-am putut decât să mă conving că sunt acel personaj, altfel nu… ṣi-am spus: „Fie ce-o fi! Eu spun replicile aṣa cum le gândesc, că nu mai sunt eu, deloc!„ Am renunṭat complet la mine ṣi când intram, intram pur ṣi simplu convinsă că sunt florăreasa aia care trebuie să învăṭ ṣi care… Altfel n-aṣ fi reuṣit!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu