3. /5 OCTOMBRIE 2021 - RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Mc Haritina

+) Sf Cuv Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu

Sf Mc Haritina

Un om de neam bun și bogat, anume Claudie, cu obiceiuri bune și cu milostivire spre săraci, văzând o copiliță foarte mică al cărei nume era Haritina - care rămăsăse orfană de părinți din pruncia ei - s-a milostivit de dânsa și, luând-o acasă, a crescut-o ca pe fiica sa și a iubit-o ca pe fireasca lui copilă, căci cu adevărat avea de ce să o iubească. Ajungând în vârstă, s-a arătat nu numai de o frumusețe deosebită a chipului, ci și cu podoaba obiceiurilor bune, fiind blândă, smerită, ascultătoare, tăcută, curată la suflet și înțeleaptă. Însă cel mai important lucru era credința ei în Hristos, a cărui roabă și mireasă a devenit; crezând în El, s-a aprins cu multă dragoste și s-a făcut mireasa Lui, păzindu-și fecioria și petrecând la un loc deosebit în singurătate. Stăpânul ei care a crescut-o n-o oprea de la un gând bun ca acesta, ci se bucura de viața ei cea curată și sfânta și de aceea i-a zidit o casă liniștită în care viețuia învățând ziua și noaptea Legea Domnului. Pe credincioșii care o cercetau îi învăța povățuindu-i cu cuvinte folositoare, spre mântuire, iar pe cei necredincioși îi aducea la credință, propovăduindu-L pe Hristos. Tuturor le-a fost pildă de credință și de viață plăcută lui Dumnezeu.

În vremea aceea Dioclețian, necredinciosul împărat, a început prigoană mare împotriva creștinilor de pretutindeni spre a-i chinui și mai ales pe aceia care aveau o viață îmbunătățită. În acea vreme Sfântă Haritina a fost clevetită către Domițian comitele că este creștină și pe mulți elini îi întorcea la credința creștină. Iar comitele, auzind de acestea, a scris îndată stăpânului ei, poruncindu-i să trimită la dânsul pe Haritina. Stăpânul ei, citind scrisoarea, s-a mâhnit foarte mult și, îmbrăcându-se în haină aspră, plângea pentru dânsa, văzând că nu poate să se împotrivească puterii comitelui. Pe cât putea se împotrivea ostașilor care erau trimiși după dânsa și plângând și, ținând-o cu mâinile sale, se împotrivea celor ce voiau s-o răpească, iar ostașii o târau spre dânșii. Claudie, care îi era ca un tată, nelăsând-o din mâinile sale, îi gonea pe ostași, iar sfânta, ținută de amândouă picioarele, zicea către stăpânul ei: „Dă-mi drumul, stăpânul meu, și nu te mâhni, ci bucură-te, căci pentru păcatele mele și ale tale voi fi jertfă primită de Dumnezeu”. Iar ostașii, mâniindu-se foarte tare, au răpit-o cu sila din mâinile stăpânului ei precum lupii o oaie, și au dus-o la comite, iar Claudie o petrecea cu plângere și zicea: „Pomenește-mă la Cerescul Împărat, când vei sta înaintea Lui, în ceata sfintelor mucenițe”.

Fiind dusă Sfânta Haritina la comite, a stat înaintea lui, chemând cu inima sa pe Dumnezeu în ajutor. Iar comitele a întrebat-o: „Oare sunt adevărate cele ce am auzit despre tine, fecioară: că ești creștină și înșeli pe mulți, aducându-i la credința necurată?”. Iar Sfânta Haritina a răspuns cu îndrăzneală, zicând: „Adevărat este că sunt creștină, iar ceea ce zici că înșel pe oameni nu este adevărat, pentru că de la înșelăciune îi întorc pe cei rătăciți și îi povățuiesc la calea cea adevărată, ducându-i la Hristosul meu, întru care credința nu este necurată, precum spui tu, ci este sfânta și dreaptă. Toată credința voastră este plină de necurăție, pentru că credeți în necurații și viclenii diavoli și faceți voia lor”. Auzind acestea comitele s-a mâniat foarte tare și a poruncit să fie bătută fără cruțare și apoi să fie pus un lanț de fier pe grumazul ei și a trimis-o să fie judecată de consul, judecătorul cel nedrept.

Judecătorul i-a pus mai întâi în față toate uneltele de schingiuire, apoi a grăit către dânsa: „Miluiește-te pe tine singură, mai înainte de a nu fi pierdută cu munci cumplite. Primește sfatul cel bun și adu jertfă zeilor nemuritori, pentru că în felul acesta vei afla trei mari lucruri folositoare ție: pe zei îi vei îmblânzi, de la împărat vei dobândi daruri și ție îți vei păzi frumusețea cea înflorită a tinereților tale, întreagă și neveștejită de muncile cele cumplite”. Auzind acestea, mucenița și-a ridicat ochii spre cer, căutând ajutor de acolo, apoi făcându-și semnul crucii a grăit către judecător: „Iscusit ești  judecătorule viclean și nedrept, dar nimic nu va spori uneltirea ta, căci nu mă vei prinde prin vicleșug, nici nu mă vei înfricoșa, îngrozindu-mă cu muncile, nici sfătuindu-mă nu mă vei putea duce la păgânătatea ta și nu vei schimba în mine hotărârea mea de a pătimi pentru Hristos. Sfătuiește-te pe tine cele ce îți sunt de folos și nu te mai închina neînsuflețiților idoli, ca să nu pieri vândut diavolilor pe care îi cinstești ca pe niște dumnezei”.

Judecătorul, auzind aceste cuvinte, a început s-o batjocorească și a porunci ca să-i fie tuns capul. Iar ea, ca un mielușel fără glas, tăcea înaintea celui ce o tundea, vorbind numai în sine cu iubitul său Mire, rugându-L pe El să-i dea putere să suporte cu tărie nevoința muceniciei. Apoi, după ce au tuns-o, i-a crescut îndată părul pe cap, mai lung și mai frumos decât cel dinainte. Văzând acest lucru, judecătorul s-a umplut de mânie și a poruncit să i se aducă cărbuni aprinși, pe care, turnându-i pe sfântul ei cap, a ars-o foarte tare. Apoi a turnat oțet peste trupul ars, înmulțindu-i cumplitele dureri. Iar sfânta răbda și se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, ajutorule cel tare al celor ce nădăjduiesc spre Tine, Acela care pe cei trei tineri i-ai păzit nearși în mijlocul văpăii celei arzătoare, ajută-mi să suport chinurile care pentru Tine le îndur, întărește-mă, că nu cumva să-mi zică și mie vrășmașul: „Unde este Dumnezeul tău?””. După rugăciune, a simțit o ușurare în dureri și mulțumea lui Dumnezeu. Însă schingiuitorul n-a încetat a abate asupra ei chinuri și mai mari, căci, înfierbântând în foc țepușe de fier, i-a înfipt în pieptul ei, apoi i-a ars coastele cu lumânări aprinse. Iar ea, neluând în seamă focul cel material, se aprindea mai mult cu văpaia dragostei dumnezeiești și nu înceta a mărturisi cu inima și cu gura numele lui Iisus Hristos. După acestea chinuitorul a osândit-o să fie înecată în mare.

Luând-o slujitorii au dus-o la mare, iar sfânta, mergând, striga către Dumnezeu așa: „Mulțumesc Ție, Doamne, Dumnezeul meu, că pentru numele Tău cel sfânt, după ce am fost arsă de foc, voi trece prin apa mării. Binevoiește să mă arăți curată în ziua Învierii. Arată acum, ca și de-a pururea, minunile Tale în mine, prin care mai mult se va putea proslăvi numele Tău cel prea mare, în veci”. Și, ducând-o la mare, îi legară o piatră grea de grumaz și o aruncară în adâncul mării. Făcându-se aceasta, îndată piatra s-a dezlegat și s-a afundat în mare, iar sfânta, întărindu-se cu puterea Celui Preaînalt, în chip nevăzut, stătea deasupra mării mergând în picioare pe apă, ca și cum marea ar fi fost un drum de piatră și ieșind la mal s-a dus înaintea judecătorului și i-a zis: „Uitați-vă și vedeți puterea Hristosului meu și credeți în El”. Iar judecătorul, văzând-o că a ieșit vie din mare, s-a mirat și tăcea umilit. Apoi, venindu-și în fire, judecătorul zicea că este vrăjitoare și cu ajutorul vrăjilor a ieșit vie din mare și a poruncit celor care erau de față s-o apuce și s-o lege goală de o roată, iar sub roată au înfipt unelte de fier ascuțite, cuțite și săbii și au turnat mulțime de cărbuni aprinși, apoi a poruncit muncitorilor să întoarcă roată pe care era legată sfânta, ca în felul acesta trupul ei să fie zdrobit de uneltele ascuțite de sub roată și să fie ars de cărbunii cei aprinși și astfel durerea să fie îndoită.

Începând slujitorii a chinui pe sfânta, îndată roata a stat nemișcată și mâinile slujitorilor au slăbit, iar cărbunii aprinși s-au stins și sfântă a rămas nevătămată, pentru că îngerul Domnului apăra și păzea pe mireasă lui Hristos. Judecătorul s-a umplut de mai mare mânie și a poruncit să-i scoată unghiile mâinilor și picioarelor, apoi să-i zdrobească toți dinții, iar ea a răbdat toate acestea cu multă bărbăție. După toate acestea s-a gândit nelegiuitul să-i necinstească fecioria și a poruncit să fie chemată mulțime de oameni nerușinați și să fie dată lor spre necinstire. Iar ea, auzind ce plănuia nelegiuitul judecător, a zis: „Cu mine este Hristosul meu, care tot planul vostru viclean îl va risipi și acum va lua la Sine sufletul meu fără de prihană”.

Zicând acestea și-a înălțat mâinile și și-a ridicat ochii în sus, rugându-se din toată inima lui Dumnezeu ca s-o izbăvească din mâinile necuraților. Și, fiind acolo desfrânații aceia, pe când voiau s-o ia, îndată ea și-a dat curatul și nevinovatul său suflet în mâinile Dumnezeului ei și trupul ei cel fecioresc a rămas mort în mijlocul acelor nelegiuiți plini de poftă necurată. Judecătorul, văzând pe sfânta moartă, a poruncit ca trupul ei să fie pus într-un sac și, umplându-l cu nisip, să-l arunce în mare. Astfel, au înecat-o în adâncul mării pe sfânta moartă, pe ea care, când era vie, umbla pe deasupra apelor. Iar după trei zile, ridicându-se valurile mării, au scos-o la mal, neavând nici o stricăciune din pricina apei.

Claudie, care o crescuse pe sfânta ca pe fiica sa, luând cinstitul și prea chinuitul ei trup, cu plângere și cu bucurie, l-a dat cuvincioasei îngropări, slăvind pe Mântuitorul Hristos, Care S-a născut din Preacurata Fecioară, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, în veci. Amin

Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.În decursul veacurilor creştine, numeroşi sihaştri s-au nevoit pe Muntele Coziei. Aceşti plăcuţi ai lui Dumnezeu au mers departe de lume, în sihăstria munţilor, întocmai marilor nevoitori ai Bisericii, devenind călugări desăvârşiţi, iubitori de nevoinţă şi de viaţă pustnicească. Ei se pregătiseră din vreme în post şi rugăciune, în ascultare şi citirea dumnezeieştilor Scripturi, ajungând să cunoască Psaltirea pe de rost. Alţii se rugau cu Rugăciunea lui Iisus în desăvârşită linişte şi ascultare, nevoindu-se singuri ani îndelungaţi. La început şi-au construit bordeie, iar apoi şi-au săpat chilii în stânca muntelui, unde au trăit în post şi rugăciuni neîncetate, răbdând frigul, suferinţele şi ispitele de tot felul de la viclenii diavoli. Sfinţenia vieţii lor s-a făcut cunoscută multor călugări şi creştini, devenind adevărate pilde de rugăciune, nevoinţă şi vieţuire în Mântuitorul Hristos.

Sfinţii Cuvioşi pustnici Daniil şi Misail s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei. Amândoi, încă din tinereţile lor, erau iubitori de nevoinţe pentru Dumnezeu şi doritori de viaţă sfântă, având o fierbinte dragoste către Mântuitorul Iisus Hristos şi către Preacurata Sa Maică. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Domnului: Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine să-şi ia crucea sa şi să urmeze Mie, au lăsat casă, părinţi, fraţi, rude şi prieteni, şi au intrat în Mănăstirea Cozia ca fraţi, vieţuind în ascultare şi smerenie, urmând pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce s-a făcut ascultător Tatălui pentru noi, până la moartea pe cruce. Ei au deprins taina nevoinţelor, dobândind darul rugăciunii şi al iubirii de Dumnezeu. Deci, parcurgând după rânduială, toate încercările duhovniceşti, s-au supus poruncilor stareţului lor şi ale fraţilor, fiind exemple vii de nevoinţă întru toate. Nu mult după ce au intrat în mânăstire, pentru multele lor osteneli şi pentru râvna lor după Dumnezeu, s-au făcut vrednici de mult dorita schimă a călugăriei, primind tunderea de la egumenul lor. Cuviosul Daniil, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi şi al învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, dar având şi viaţă vrednică şi iscusinţă în viaţa călugărească, a fost învrednicit de harul preoţiei. Deci, ajuns ca făclia în sfeşnic, prin viaţă smerită şi curată, s-a făcut repede cunoscut de părinţii din mânăstire, care şi l-au ales duhovnic şi povăţuitor pe calea mântuirii. Printre cei care se mărturiseau la cuviosul Daniil a fost şi vrednicul de pomenire, fericitul Misail, care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc. Primind ascultarea de duhovnic, Sfântul Daniil a început şi mai cu osârdie a se nevoi, mergând din putere în putere şi sporind întru faptele cele bune, chip şi pildă făcându-se tuturor. După o vreme, dorind împlinire duhovnicească şi arzând de dragostea cea dumnezeiască, au hotărât să părăsească viaţa de obşte şi să meargă în pustnicie. Primind binecuvântare de la stareţul lor, au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii în stânca muntelui lângă izvoarele de apă ale pădurii liniştite. Multe au fost ispitele Cuvioşilor, însă niciuna n-a biruit setea lor de rugăciune, de linişte şi de osteneliSub acoperământul Maicii Domnului, în jurul Cuvioşilor s-a adunat o mică obşte de fraţi nevoitori întru rugăciunea neîncetată, în privegheri, post şi în citirea cărţilor folositoare de suflet. De aceea, fericiţii Daniil şi Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuinţele lor, în cinstea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiţie, şi Sfinţii sihaştri Neofit şi Meletie. Aceştia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici şi sărbători, pentru a se spovedi şi pentru a se împărtăşi la Sfânta Liturghie săvârşită în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu.

Spre sfârşitul vieţii, Cuviosul Daniil, a dat părinţilor care se nevoiau acolo rânduieli de viaţă pustnicească, apoi, cunoscându-şi mai înainte sfârşitul, le-a pus povăţuitor în locul lui pe ucenicul său, Cuviosul Misail. Amândoi fericiţii, Daniil şi Misail, după trecerea la cele veşnice, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor. Când, în anul 1676, mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, de piatră, a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi.

Astfel, Cuvioşii Daniil şi Misail, avva şi ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinţilor Cuvioşi sihaştri români, ca purtători de daruri duhovniceşti şi luminători prin vieţuirea sfântă.

Sfinții Cuvioși Daniil și Misail s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinților Cuvioși sihaștri români ca purtători de daruri duhovnicești și luminători prin viețuirea sfântă.

Amândoi, încă din tinerețile lor, erau iubitori de nevoințe pentru Dumnezeu și doritori de viață sfântă, având o fierbinte dragoste către Mântuitorul Iisus Hristos și către Preacurata Sa Maică. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Domnului: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, au lăsat casă, părinți, frați, rude și prieteni, și au intrat în Mănăstirea Cozia ca frați, viețuind în ascultare și smerenie, urmând pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut ascultător Tatălui pentru noi, până la moartea pe cruce. Ei au deprins taina nevoințelor, dobândind darul rugăciunii și al iubirii de Dumnezeu. Deci, parcurgând după rânduială, toate încercările duhovnicești, s-au supus poruncilor starețului lor și ale fraților, fiind exemple vii de nevoință întru toate.

Nu mult după ce au intrat în mănăstire, pentru multele lor osteneli și pentru râvna lor după Dumnezeu, s-au făcut vrednici de mult dorita schimă a călugăriei, primind tunderea de la egumenul lor. Cuviosul Daniil, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi și al învățăturilor Sfinților Părinți, dar având și viață vrednică și iscusință în viața călugărească, a fost învrednicit de harul preoției. Deci, ajuns ca făclia în sfeșnic, prin viață smerită și curată, s-a făcut repede cunoscut de părinții din mănăstire, care și l-au ales duhovnic și povățuitor pe calea mântuirii. Printre cei care se mărturiseau la cuviosul Daniil a fost și vrednicul de pomenire fericitul Misail, care i-a devenit și ucenic duhovnicesc. Primind ascultarea de duhovnic, Sfântul Daniil a început și mai cu osârdie a se nevoi, mergând din putere în putere și sporind întru faptele cele bune, chip și pildă făcându-se tuturor. După o vreme, dorind împlinire duhovnicească și arzând de dragostea cea dumnezeiască, au hotărât să părăsească viața de obște și să meargă în pustnicie. Primind binecuvântare de la starețul lor, au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ținuturile Muntelui Cozia, unde și-au săpat chilii în stânca muntelui lângă izvoarele de apă ale pădurii liniștite. Multe au fost ispitele Cuvioșilor, însă nici una n-a biruit setea lor de rugăciune, de liniște și de osteneli.

Sub acoperământul Maicii Domnului, în jurul Cuvioșilor s-a adunat o mică obște de frați nevoitori întru rugăciunea neîncetată, în privegheri, post și în citirea cărților folositoare de suflet. De aceea, fericiții Daniil și Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuințele lor, în cinstea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiție, și Sfinții sihaștri Neofit și Meletie. Aceștia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici și sărbători, pentru a se spovedi și pentru a se împărtăși la Sfânta Liturghie săvârșită în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu.

Spre sfârșitul vieții, Cuviosul Daniil a dat părinților care se nevoiau acolo rânduieli de viață pustnicească, apoi, cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, le-a pus povățuitor în locul lui pe ucenicul său, Cuviosul Misail. Amândoi fericiții, Daniil și Misail, după trecerea la cele veșnice, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropați lângă altarul bisericuței lor. Când, în anul 1676, Mitropolitul Varlaam al Țării Românești a construit la schit o nouă biserică, de piatră, a așezat sfintele moaște ale Cuvioșilor Daniil și Misail la temelia altarului bisericii celei noi.

Astfel, Cuvioșii Daniil și Misail, avva și ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinților Cuvioși sihaștri români, ca purtători de daruri duhovnicești și luminători prin viețuirea sfântă.

În ședință de lucru din 25 februarie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.

Amândoi, încă din tinerețile lor, erau iubitori de nevoințe pentru Dumnezeu și doritori de viață sfântă, având o fierbinte dragoste către Mântuitorul Iisus Hristos și către Preacurata Sa Maică. Drept aceea, ascultând de porunca cea sfântă a Domnului: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, au lăsat casă, părinți, frați, rude și prieteni, și au intrat în Mănăstirea Cozia ca frați, viețuind în ascultare și smerenie, urmând pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce S-a făcut ascultător Tatălui pentru noi, până la moartea pe cruce. Ei au deprins taina nevoințelor, dobândind darul rugăciunii și al iubirii de Dumnezeu. Deci, parcurgând după rânduială, toate încercările duhovnicești, s-au supus poruncilor starețului lor și ale fraților, fiind exemple vii de nevoință întru toate.

Nu mult după ce au intrat în mănăstire, pentru multele lor osteneli și pentru râvna lor după Dumnezeu, s-au făcut vrednici de mult dorita schimă a călugăriei, primind tunderea de la egumenul lor. Cuviosul Daniil, fiind cunoscător al Sfintelor Scripturi și al învățăturilor Sfinților Părinți, dar având și viață vrednică și iscusință în viața călugărească, a fost învrednicit de harul preoției. Deci, ajuns ca făclia în sfeșnic, prin viață smerită și curată, s-a făcut repede cunoscut de părinții din mănăstire, care și l-au ales duhovnic și povățuitor pe calea mântuirii. Printre cei care se mărturiseau la cuviosul Daniil a fost și vrednicul de pomenire fericitul Misail, care i-a devenit și ucenic duhovnicesc. Primind ascultarea de duhovnic, Sfântul Daniil a început și mai cu osârdie a se nevoi, mergând din putere în putere și sporind întru faptele cele bune, chip și pildă făcându-se tuturor. După o vreme, dorind împlinire duhovnicească și arzând de dragostea cea dumnezeiască, au hotărât să părăsească viața de obște și să meargă în pustnicie. Primind binecuvântare de la starețul lor, au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ținuturile Muntelui Cozia, unde și-au săpat chilii în stânca muntelui lângă izvoarele de apă ale pădurii liniștite. Multe au fost ispitele Cuvioșilor, însă nici una n-a biruit setea lor de rugăciune, de liniște și de osteneli.

Sub acoperământul Maicii Domnului, în jurul Cuvioșilor s-a adunat o mică obște de frați nevoitori întru rugăciunea neîncetată, în privegheri, post și în citirea cărților folositoare de suflet. De aceea, fericiții Daniil și Misail au ridicat o biserică de lemn pentru trebuințele lor, în cinstea Intrării în biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Cuviosul Daniil era duhovnic al tuturor pustnicilor din împrejurimi, la el spovedindu-se, după tradiție, și Sfinții sihaștri Neofit și Meletie. Aceștia coborau din când în când, mai cu seamă în duminici și sărbători, pentru a se spovedi și pentru a se împărtăși la Sfânta Liturghie săvârșită în acest schit, care, aflându-se în apropierea vechiului turn roman, s-a numit Schitul Turnu.

Spre sfârșitul vieții, Cuviosul Daniil a dat părinților care se nevoiau acolo rânduieli de viață pustnicească, apoi, cunoscându-și mai dinainte sfârșitul, le-a pus povățuitor în locul lui pe ucenicul său, Cuviosul Misail. Amândoi fericiții, Daniil și Misail, după trecerea la cele veșnice, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropați lângă altarul bisericuței lor. Când, în anul 1676, Mitropolitul Varlaam al Țării Românești a construit la schit o nouă biserică, de piatră, a așezat sfintele moaște ale Cuvioșilor Daniil și Misail la temelia altarului bisericii celei noi.

Astfel, Cuvioșii Daniil și Misail, avva și ucenicul, s-au arătat vase alese ale Duhului Sfânt, înscriindu-se în rândul Sfinților Cuvioși sihaștri români, ca purtători de daruri duhovnicești și luminători prin viețuirea sfântă.

În ședință de lucru din 25 februarie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfinților Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.