4. /5 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE
ȘTEFAN PETICĂ
Biografie Ştefan Petică
Nastere: 5 octombrie 1877, Bucești, Tecuci
Deces: 7 octombrie 1904, București
Ștefan Petica este primul poet simbolist declarat cum spunea George Calinescu.
S-a nascut in satul Bucesti, langa Tecuci, la 5 octombrie 1877. Incepe studiile in satul natal si la Tecuci, va continua liceul la Braila, iar bacalaureatul si-l va lua in Bucuresti, in 1898. Va incepe si studii universitare de filosofie si matematici, pe care le va parasi insa, consacrandu-se activitatii publicistice si poeziei.
Primul „simbolist declarat si veritabil, Stefan Petica, jiul Ecaterinei ti Enache Petica, razes instarit, notar, picher, jalbar, s-a nascut in satul Bucetti, linga Tecuci, la 5 octombrie 1877. Scoala primara si gimnaziul le-a urmat la Bucesti si Tecuci, iar liceul la Braila, unde activeaza in cercurile socialiste, conduse de I. Nadejde ti V. C. Mortun. Trece bacalaureatul in 1898 in Bucuretti. Aici va incepe ti studiile universitare, urmind cursuri de filozofie ti matematici, discipline severe, pe care le parasette pentru publicistica si poezie.
Considerat ca un intelectual precoce, un selfmademan, care promitea o opera literara de substanța, deschizator de drum in literatura simbolista, indeosebi dupa apariția volumului de poeme „Fecioara in alb” (București, 1902), fiind „primul poet simbolist autentic, teoreticianul profund și subtil al noului curent literar, , fenomen component și sincron cu cel european, avangardist și care precede pe confrații literari, Al. Macedonski, și urmat de Mircea Demetriade, Al. Obedenaru, Traian Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, G. Bacovia, N. Davidescu și galațenii Alfred Moșoiu și Eugeniu Ștefanescu-Est.
Se apropie de miscarea simbolista de la cenaclul „Literatorul al lui Al. Macedonshi; in paginile revistei omonime devine un teoretician marcant al poeziei noi. Este foarte activ in jurnalistica, publica poezii, nuvele, evocari, amintiri, studii pe teme diferite (critica literara, estetica, teatru). Activitatea intensa si mizeria materiala ii vor declansa si agrava boala; va muri rapus de ftizie, in 17 octombrie 1904, in satul sau natal.
Activitatea literara a poetului se leaga la inceputurile sale, de Lumea noua (1896), gazeta socialista, dar adevaratapersonalitate a poetului se releva prin apropierea de Macedonski ti de cenaclul sau, la Literatorul, unde ajunge secretar de redactie, in paginile caruia devine un teoretician entuziast si competent al poeziei noi. In aceasta faza, cort-tinuata ti in alte publicatii, $tefan Petica se dovedette un adevarat estet, in idei ti tinuta, elanuri frinte de boema ti lipsuri. Scrie despre Ruskin ti Transformarea liricei, dovedind o buna initiere in poezia contemporana europeana.
Dupa formularea celebra calinesciana, Stefan Petica este „primul simbolist declarat si veritabil, considerat chiar reprezentantul cel mai de seama al gruparii de la „Literatorul.
Simbolismul sau este organic, de profunzime, nu exterior, si se manifesta prin muzicalitatea interioara a versurilor, cuceritoare prin curgerea lor melopeica (Vladimir Streinu consemna ca poetul stie cel mai bine „sa estompeze marginea notionala a cuvintelor, sa le puna in stare de vibratie si sa le inrudeasca intre ele, ca sa se poata preface impreuna in aceeasi unda muzicala), prin deconturarea imaginii, devenita la poet, dupa expresia verlainiana, „pacla ideala de vag si clar nehotarat, prin cromatica vaga, in care nuanta ia locul culorii, prin sinestezia lirica remarcabila. Si, iarasi (mai ales la poetii simbolisti romani.'), o voce poetica franta la douazeci si sapte de ani
Sarac si mindru (in timpul studiilor s-a intretinut dind lectii particulare), harnicul poet face o jurnalistica activa, adesea de pur expedient, sub numeroase pseudonime (M. Pali, Erics, Sapho, Trubadur etc), publica cicluri de poezii, schite, amintiri, evocari, nuvele, studii de critica literara si filozofie sociala, estetica, teatru etc. Scurt timp este bibliotecar la Ministerul de Domenii si Agricultura si secretar la Societatea pentru raspindirea stiintei. Petica iti suporta cu demnitate si resemnare mizeria fi ftizia, care in cele din urma il va rapune. Moare tinar, la 27 de ani, in 17 octombrie 1904, retras in satul sau natal, linga parinti.
Volume de versuri:
Fecioara in alb, Bucuresti, 1902;
Cantecul toamnei si Serenade demonice, Bucuresti, 1909.
Fecioara in alba aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, 1902. Cand viorile tacura a aparut in acelasi volum tiparit in 1902.
Poeziile sint reproduse din Opere, F.R., 1938.
Deces: 7 octombrie 1904, București
Ștefan Petica este primul poet simbolist declarat cum spunea George Calinescu.
S-a nascut in satul Bucesti, langa Tecuci, la 5 octombrie 1877. Incepe studiile in satul natal si la Tecuci, va continua liceul la Braila, iar bacalaureatul si-l va lua in Bucuresti, in 1898. Va incepe si studii universitare de filosofie si matematici, pe care le va parasi insa, consacrandu-se activitatii publicistice si poeziei.
Primul „simbolist declarat si veritabil, Stefan Petica, jiul Ecaterinei ti Enache Petica, razes instarit, notar, picher, jalbar, s-a nascut in satul Bucetti, linga Tecuci, la 5 octombrie 1877. Scoala primara si gimnaziul le-a urmat la Bucesti si Tecuci, iar liceul la Braila, unde activeaza in cercurile socialiste, conduse de I. Nadejde ti V. C. Mortun. Trece bacalaureatul in 1898 in Bucuretti. Aici va incepe ti studiile universitare, urmind cursuri de filozofie ti matematici, discipline severe, pe care le parasette pentru publicistica si poezie.
Considerat ca un intelectual precoce, un selfmademan, care promitea o opera literara de substanța, deschizator de drum in literatura simbolista, indeosebi dupa apariția volumului de poeme „Fecioara in alb” (București, 1902), fiind „primul poet simbolist autentic, teoreticianul profund și subtil al noului curent literar, , fenomen component și sincron cu cel european, avangardist și care precede pe confrații literari, Al. Macedonski, și urmat de Mircea Demetriade, Al. Obedenaru, Traian Demetrescu, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, G. Bacovia, N. Davidescu și galațenii Alfred Moșoiu și Eugeniu Ștefanescu-Est.
Se apropie de miscarea simbolista de la cenaclul „Literatorul al lui Al. Macedonshi; in paginile revistei omonime devine un teoretician marcant al poeziei noi. Este foarte activ in jurnalistica, publica poezii, nuvele, evocari, amintiri, studii pe teme diferite (critica literara, estetica, teatru). Activitatea intensa si mizeria materiala ii vor declansa si agrava boala; va muri rapus de ftizie, in 17 octombrie 1904, in satul sau natal.
Activitatea literara a poetului se leaga la inceputurile sale, de Lumea noua (1896), gazeta socialista, dar adevaratapersonalitate a poetului se releva prin apropierea de Macedonski ti de cenaclul sau, la Literatorul, unde ajunge secretar de redactie, in paginile caruia devine un teoretician entuziast si competent al poeziei noi. In aceasta faza, cort-tinuata ti in alte publicatii, $tefan Petica se dovedette un adevarat estet, in idei ti tinuta, elanuri frinte de boema ti lipsuri. Scrie despre Ruskin ti Transformarea liricei, dovedind o buna initiere in poezia contemporana europeana.
Dupa formularea celebra calinesciana, Stefan Petica este „primul simbolist declarat si veritabil, considerat chiar reprezentantul cel mai de seama al gruparii de la „Literatorul.
Simbolismul sau este organic, de profunzime, nu exterior, si se manifesta prin muzicalitatea interioara a versurilor, cuceritoare prin curgerea lor melopeica (Vladimir Streinu consemna ca poetul stie cel mai bine „sa estompeze marginea notionala a cuvintelor, sa le puna in stare de vibratie si sa le inrudeasca intre ele, ca sa se poata preface impreuna in aceeasi unda muzicala), prin deconturarea imaginii, devenita la poet, dupa expresia verlainiana, „pacla ideala de vag si clar nehotarat, prin cromatica vaga, in care nuanta ia locul culorii, prin sinestezia lirica remarcabila. Si, iarasi (mai ales la poetii simbolisti romani.'), o voce poetica franta la douazeci si sapte de ani
Sarac si mindru (in timpul studiilor s-a intretinut dind lectii particulare), harnicul poet face o jurnalistica activa, adesea de pur expedient, sub numeroase pseudonime (M. Pali, Erics, Sapho, Trubadur etc), publica cicluri de poezii, schite, amintiri, evocari, nuvele, studii de critica literara si filozofie sociala, estetica, teatru etc. Scurt timp este bibliotecar la Ministerul de Domenii si Agricultura si secretar la Societatea pentru raspindirea stiintei. Petica iti suporta cu demnitate si resemnare mizeria fi ftizia, care in cele din urma il va rapune. Moare tinar, la 27 de ani, in 17 octombrie 1904, retras in satul sau natal, linga parinti.
Volume de versuri:
Fecioara in alb, Bucuresti, 1902;
Cantecul toamnei si Serenade demonice, Bucuresti, 1909.
Fecioara in alba aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, 1902. Cand viorile tacura a aparut in acelasi volum tiparit in 1902.
Poeziile sint reproduse din Opere, F.R., 1938.
POEZII:
Amurgul are astazi luciri ca de matasa
Amurgul are astazi luciri ca de matasa
Pe care lunecara mâni albe de princese,
Si-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasa
Scânteie pietre scumpe din stofe vechi si-alese.
Ci mândra de durerea-i în purpura de seara,
Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite
Pe cari vechi coroane de slava seculara
Topeau de aur raze în zile fericite.
Pe surele frontoane a vechilor palate
Un vis de razvratire a pus o-nfiorare,
Iar florile-n gradina stând pale si uitate
Se plâng în invocarea lucirilor de soare.
Cântari voievodale sunara-n amurgire
Cu glas de altadata umplând singuratatea,
Si-n notele lor grave de-adânca tânguire
Colinele ascultara cum moare-ncet cetatea.
Si turlele parura ca brate desperate
Întinse-n framântare spre cerul azuriu;
Stravechea frumusete murea pe înserate
Si sufletul cetatei se plânse-ntr-un târziu.
Ah, cântul razvratirei în seara somptuoasa
Si turlele-naltate spre cerul cel senin
Când pacea cade lina din falduri de matasa
Si limpede ca roua pe albe flori de crin!
Cântecul Toamnei
Serbare sgomotoasă
Ca-n bâlci. Decor banal;
O boltă luminoasă
Scăldată-n aur pal.
Pe culmea azurie
Chiar soarele de-aramă
Se pare-o jucărie
De proastă melodramă.
Mulţimea îmbătată
De pulbere şi soare
Întoarce-nfierbântată
Un danţ nebun pe care
Îl farmecă orgia
Din surle, din ţimbale,
Din nai şi măestria
Din cornuri triumfale;
O muzică ciudată
Ce-nalţă orgolioasă
Spre bolta-nflăcărată
Prostia glorioasă.
Mulţimea se aprinde
Şi râde, strigă, -njură.
Paiaţa se desprinde
Din gloată. O figură
Ciudată: meseria
I-a pus pe buze-un rânjet
Pe care sărăcia
Mereu îl schimbă-n scâncet.
În ochi îi arde para
Durerei care creşte.
Ar plânge; dar ocara
Mulţimei ‘l-ngrozeşte
Ce, crudă, îmbuibată
Vrea glume, joc, plăcere.
Paiaţa întristată
Priveşte cu durere.
O lacrimă îi pică
Încet şi el tresare
Şi mândru îşi ridică
Privirea sfidătoare
Spre cer iar a sa minte
Orgoliul străbate;
El trece înainte
Cu braţe încleştate.
Zâmbind din înălţime,
Decât robit durerei,
Să ceară la mulţime
Pomana-nduioşărei.
Apune soarele pe dealuri
Apune soarele pe dealuri
În slava purpurei de sânge
Si rasunând adânc din valuri
Doineste-un glas si parc-ar plânge;
De simti o calda adiere
Trecând pe fruntea ta curata
Ca si o soapta care piere
Sub bolta serei înstelata,
Sa stii ca-i ruga mea senina,
Ca visul noptilor de vara,
Ce se înalta-n umbra lina
În ceasul jertfelor de seara.
De vezi plutind pe blonda raza
O umbra alba visatoare
Si crezi ca-i îngerul de paza
Cu aripi lungi ocrotitoare,
Sa nu te-nseli, caci visu-mi trece
În zborul sau primavaratec,
Si-i tot asa de alb si rece,
Când se înalta singuratec.Spre marea bolta luminoasa.
Facând durerea mai amara
Si amintirea mai duioasa
În ceasul jertfelor de seara.
Si daca roua clara cade
Frumosii ochi adânci de-i scalda.
Când treci sub vechile arcade
În parfumata noapte calda,
Nu-i roua rozelor în floare
Cazuta-n noptile cu luna,
Nici plânsul dulce de izvoare,
Ci e iubirea mea nebuna,
Caci lacrimi mari si tainuite
Ca roua limpede si rara
Coboara-ncet si linistite
În ceasul jertfelor de seara.
Ștefan Petică - 140
IOANID ROMANESCU
Ioanid Romanescu, născut Valentin Tudose (n. 4 octombrie 1937, Voinești, jud. Iași – d. 20 martie 1996, Iași) a fost un poet român. Este fiul Margaretei (născută Ivașcu) și al lui Teodor Tudose, muncitor. Își începe învățătura în satul natal și urmează la Iași Școala Normală „Vasile Lupu" (1951-1955) și Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza" (1962-1968). Trece prin mai multe slujbe: profesor la Românești (1955-1957), profesor și director de cămin cultural la Voinești (1961-1962), corector la revista „Ateneu" (1965-1969), inspector la Casa Județeană de Creație Iași (1970-1972), redactor la revista „Convorbiri literare" (din 1972). S-a pensionat pe motive medicale în 1981.
Între anii 1955-1957, a fost învățător la școala Românești, de aici provenind și pseudonimul său literar.
A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
- Singurătatea în doi (Editura pentru Literatură, București, 1966) - prefață de Otilia Cazimir;
- Presiunea luminii (Ed. Tineretului, București, 1968);
- Aberații cromatice (Editura pentru Literatură, București, 1969);
- Poeme (Ed. Junimea, Iași, 1971);
- Favoare (Ed. Cartea Românească, București,1972);
- Baia de nori (Ed. Junimea, Iași, 1973);
- Poet al uriașilor (Ed. Eminescu, București, 1973);
- Lavă (Ed. Albatros, București, 1974);
- Paradisul (Ed. Junimea, Iași, 1975);
- Energia visului (Ed. Junimea, Iași, 1977);
- Trandafirul sălbatic (Ed. Cartea Românească, București, 1978);
- Nordul obiectelor (Ed. Junimea, Iași, 1979) - prefață de Marian Popa;
- Cele mai frumoase poezii (Ed. Albatros, București, 1985);
- Orpheus (Ed. Junimea, Iași, 1986);
- Accente (Ed. Junimea, Iași, 1981);
- Magie (Ed. Eminescu, București, 1982);
- Demonul (Ed. Cartea Românească, București, 1982) - postfață de Marian Popa (ediție selectivă în colecția „Hyperion");
- Flamingo (Ed. Junimea, Iași, 1984);
- A doua zi (Ed. Albatros, București, 1985) - prefață de Laurențiu Ulici (colecția „Cele mai frumoase poezii");
- Zamolxis (Ed. Cartea Românească, București, 1988);
- Școala de poezie (Ed. Junimea, Iași, 1989);
- Morena (Ed. Junimea, Iași, 1991);
- Dilatarea timpului (Ed. Cartea Românească, București, 1991);
- Urania (Ed. Princeps, Iași, 1992);
- Dilatarea timpului (Ed. Minerva, București, 1993) - prefață de Costin Tuchilă (ediție selectivă);
- Mississippi (Ed. Porto-Franco, Galați, 1993);
- Noul Adam (Ed. Junimea, Iași, 1994);
- Paradisul (Ed. Eminescu, București, 1996) - postfață de Ioan Holban;
- Lovitura de maestru (Ed. Timpul, Iași, 1997).
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Odele Mării Egee. Poeți greci contemporani (Ed. Albatros, București, 1990) - în colaborare cu Andreas Rados.
Poetul Ioanid Romanescu a fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1972, 1977), Premiul Uniunii Scriitorilor (1981, 1995), Premiul Academiei Române (1986), Premiul Asociației Scriitorilor din Republica Moldova (1992).
Referințe critice[modificare | modificare sursă]
„Poezia lui Ioanid Romanescu are ca temă centrală condiția existențială a poetului : raporturile sale cu semenii, poziția sa specială față de bunul simț comun care ordonează viața celorlalți, fanteziile boemei, dramele sale lirice, aspirațiile sale ideale mereu neînțelese. Cu alte cuvinte, destinul poetului, și nu destinul poeziei. Un „eu" hipertrofiat invadează universul („am umplut lumea cu tablouri / pe care numai eu le văd"), îl ia în posesie, îl sfidează uneori printr-o viziune sarcastică, alteori abordând o falsă umilință care reușește să umilească la rândul ei falsele valori practice." DANA DUMITRIU
„Ioanid Romanescu redescoperă un univers poetic al anilor '46, surprinzător. (....) Sub o formă aparent prozaică, poetul relatează, de fapt, mici drame petrecute într-un microcosmos, drame care se extrapolează cu dificultate. Găsim aici și puțină frondă practicată altădată de către Tonegaru, Geo Dumitrescu, Crama, Popovici." EUGEN BARBU
POEZII:
Bătrânii
După-amiază - au adormit bătrânii
în parcuri pe bănci,
vântul le mai fumează țigările
vântul le mai citește ziarele
ce să facă ei după-amiaza
în casele fiilor? au plecat
să nu-și târască papucii prin holuri
să nu incomodeze
până la apusul soarelui
sunt locuri în parcuri - băncile
nu seamănă cu paturile pliante din bucătării
însă bătrânii dorm
nu zgomotul ci liniștea-i trezește
spre seară
cu gesturi elegante își scutură pălăriile
- oricare anotimp ar fi
peste pălăriile lor cu boruri mari cad frunze -
și pornesc mulțumiți că din viața lor inutilă
au mai dăruit lumii câteva ore de liniște
pentru cine știe ce vor anunța mâine ziarele
în parcuri pe bănci,
vântul le mai fumează țigările
vântul le mai citește ziarele
ce să facă ei după-amiaza
în casele fiilor? au plecat
să nu-și târască papucii prin holuri
să nu incomodeze
până la apusul soarelui
sunt locuri în parcuri - băncile
nu seamănă cu paturile pliante din bucătării
însă bătrânii dorm
nu zgomotul ci liniștea-i trezește
spre seară
cu gesturi elegante își scutură pălăriile
- oricare anotimp ar fi
peste pălăriile lor cu boruri mari cad frunze -
și pornesc mulțumiți că din viața lor inutilă
au mai dăruit lumii câteva ore de liniște
pentru cine știe ce vor anunța mâine ziarele
Trăiască poezia și marii ei visători
Al dracului am fost, cu patimă în toate
-viaţa mea a curs întâmplătoare-
atâtea drumuri am avut în faţă
dar am ales mereu câte-o cărare
n-am ascultat de nimeni niciodată
n-am calculat nimic - şi nu e bine-
ce pacoste de om voi fi fiind? şi încă
nu-mi vine în pământ să intru de ruşine
am buimăcit cuvintele, de-a hoarţa
le văd cum singure îşi taie
o cale - parcă sunt beţivi întârziaţi
ce-şi vor lua femeia la bătaie
iubirea am pierdut-o, azi câte o străină
îmi pare mai frumoasă decât un câmp de flori-
şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:
trăiască poezia şi marii visători!
lacom eram cândva de a avea în preajmă
prieteni de oriunde - aveam ce să le spun-
adesea la petreceri trompeta mea de aur
ca o femeie goală se clătina prin fum
oglinzile prin holuri mâ-ntâmpinau mai strâmbe,
copii mă porecleau în gura mare -
astfel treceam: nepăsător, aiurea
spre steaua mea bizar strălucitoare
azi mă feresc din calea celor dragi-
nervoase, în răspăr mi-s replicile toate,
mersul mi-a devenit ca al felinelor
ce se retrag să moară singure departe
am încercat suprema renunţare,
dar moartea e perfidă şi nu din vis ne fură-
mai bine, deci, să ard până la capăt
decât să port cenuşa cuvintelor pe gură
al dracului am fost, cu patimă în toate,
greşind fundamental de-atâtea ori
-şi totuşi printre fericiţi mă număr-
trăiască poezia şi marii visători!
-viaţa mea a curs întâmplătoare-
atâtea drumuri am avut în faţă
dar am ales mereu câte-o cărare
n-am ascultat de nimeni niciodată
n-am calculat nimic - şi nu e bine-
ce pacoste de om voi fi fiind? şi încă
nu-mi vine în pământ să intru de ruşine
am buimăcit cuvintele, de-a hoarţa
le văd cum singure îşi taie
o cale - parcă sunt beţivi întârziaţi
ce-şi vor lua femeia la bătaie
iubirea am pierdut-o, azi câte o străină
îmi pare mai frumoasă decât un câmp de flori-
şi nu sunt fericit, însă îmi spun în gând:
trăiască poezia şi marii visători!
lacom eram cândva de a avea în preajmă
prieteni de oriunde - aveam ce să le spun-
adesea la petreceri trompeta mea de aur
ca o femeie goală se clătina prin fum
oglinzile prin holuri mâ-ntâmpinau mai strâmbe,
copii mă porecleau în gura mare -
astfel treceam: nepăsător, aiurea
spre steaua mea bizar strălucitoare
azi mă feresc din calea celor dragi-
nervoase, în răspăr mi-s replicile toate,
mersul mi-a devenit ca al felinelor
ce se retrag să moară singure departe
am încercat suprema renunţare,
dar moartea e perfidă şi nu din vis ne fură-
mai bine, deci, să ard până la capăt
decât să port cenuşa cuvintelor pe gură
al dracului am fost, cu patimă în toate,
greşind fundamental de-atâtea ori
-şi totuşi printre fericiţi mă număr-
trăiască poezia şi marii visători!
Vin eu!
Pe cât ești de frumoasă, pavoazată,
pedantă, îmbufnată, sclifosită -
să-ți intre-n cap odată și odată:
n-ai să ajungi și altuia iubită!
ai vrut să uiți că mai exist - și iată:
ți-e inima de mine pustiită -
vin eu să te sărut năpraznic, toată,
cum horpăie soldatul din marmită!
ochioaso, tătăroaico, neam de hoardă,
nu-i nimeni pe pământ să mă desfidă -
vin eu, cum spui, golanul pentru artă,
să fac din tine sfinx și piramidă!
pedantă, îmbufnată, sclifosită -
să-ți intre-n cap odată și odată:
n-ai să ajungi și altuia iubită!
ai vrut să uiți că mai exist - și iată:
ți-e inima de mine pustiită -
vin eu să te sărut năpraznic, toată,
cum horpăie soldatul din marmită!
ochioaso, tătăroaico, neam de hoardă,
nu-i nimeni pe pământ să mă desfidă -
vin eu, cum spui, golanul pentru artă,
să fac din tine sfinx și piramidă!
ZAHARIA STANCU
Biografie Zaharia Stancu
Nastere: 5 octombrie 1902, Salcia, Teleorman
Deces: 5 decembrie 1974, București
Zaharia Stancu a fost un scriitor roman, autor, director de teatru, jurnalist, poet proletcultist și publicist. Romanul sau Desculț (1948) a cunoscut o apreciere unanima in perioada comunista.
S-a nascut in comuna Salcia-Teleorman, intr-o familie numeroasa de plugari, la 5 octombrie 1902.
Face scoala primara in sat, apoi isi intrerupe invatatura, nevoit fiind sa se intretina singur. Practica mai multe meserii: ucenic in tabacarie, in bacanie, in tutungerie. in anul 1917 il gasim la Bucuresti, incepand sa frecventeze cenaclul lui Eugen Lovinescu. isi termina liceul, in particular, la 26 de ani, iar in 1933 isi ia licenta in litere si fllosofie.
Debuteaza de timpuriu in publicistica, iar in 1920 ii apare si prima poezie, in „Adevarul literar si artistic ". Calatoreste in Balcani (in timpul primului razboi mondial) si in Dobrogea, momente biografice reluate in unele dintre romanele sale, dar mai ales lucreaza intens in publicistica.
Colaboreaza la ziare („Credinta", „Azi"), este codirector al cotidianului „Lumea Romaneasca", pe care il infiinteaza in iunie 1937, editor al „Revistei romane "(1940). Pozitia de poet ii fusese consolidata deja prin premierea volumului de debut, Poeme simple, de catre Societatea Scriitorilor Romani.
Ca publicist se manifesta cu pasiune si virulenta, ceea ce ii atrage si o internare in lagarul de la Targufiu. Dupa al doilea razboi mondial conjunctura ii devine favorabila si se bucura defunctii si onoruri.
Este director al Teatrului National (1946-1952), presedinte al Societatii Scriitorilor Romani (1947-1950), presedinte al Uniunii Scriitorilor (1966-1974), laureat al Premiului de Stat in 1954. Din 1955 este ales membru al Academiei. intre timp prozatorul luase in mare masura locul poetului, realizand o opera care, conjunctural, va face cariera - romanul Descult. Opera sa, intinsa si unitara, este tradusa in foarte multe limbi; ca o incununare a intregii sale activitati literare, este laureat, in anul 1971, al Premiului International „Gottfried von Herder".
Creatia lui Zaharia Stancu este deosebit de vasta, variata (poezie, proza, publicistica, traduceri) si unitara mai ales prin caracterul ei autobiografic. Este cunoscut indeosebi - gratie si „colaborarii "programei de invatamant - ca prozator, iar poezia lui este pe nedrept neglijata, fiind memorabila. Lirica sa se inscrie la inceput in linia traditionalismului, prin contactul permanent cu pamantul, cu peisajul, cu traditiile, ca rezultanta spirituala a unei convietuiri permanente natura/ pamant- spirit/traditie. Poetul si criticul literar Stefan Augustin Doinas observa ca poezia lui surprinde „atasamentulfata de glie", „comuniunea cu strabunii", aducand ca noutate in lirica traditionalistilor nostri „confruntarea sentimentala cu timpul si exorcizarea paremiologica". Ultimele volume ale poetului adauga „un romantism bataios dar nu lipsit de melancolie ", marcand, in aceasta perioada, „ o trecere discreta spre clasicism ".
A murit la 5 decembrie 1974 in Bucuresti.
Pagina memorabila a liricii lui Stancu ramane in zona Cantecelor simple, cand traditionalismul sau realizeaza „un naturism violent, o baie de senzatii proaspete. Poetul gusta, miroase, pipaie totul, intra in contact cu sevele amare care curg prin cucute, prin cojile nucilor crude, prin scoarta pamantului". (N. Manolescu)
Volume de versuri:
Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927;
Taifunul, ' Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1936;
Albe, Bucuresti, F.P.L.A., 1937;
Clopotul I de aur, Bucuresti, F.P.L.A., 1939;
Pomul rosu, Bucuresti, Editura Azi, 1940;
Iarba fiarelor, Bucuresti, Editura Cugetarea, 1941;
Anii defum, Bucuresti, Editura Prometeu, 1944;
Poeme simple, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Sabia timpului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972.
Uite, pe dealuri rosii a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura I Fundatiei, 1927.
Tara a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927.
Ma pierd pe plaiuri vechi a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927-
Cantec a aparut in volumul Iarba fiarelor, Bucuresti, Editura Cugetarea, 1941,
Deces: 5 decembrie 1974, București
Zaharia Stancu a fost un scriitor roman, autor, director de teatru, jurnalist, poet proletcultist și publicist. Romanul sau Desculț (1948) a cunoscut o apreciere unanima in perioada comunista.
S-a nascut in comuna Salcia-Teleorman, intr-o familie numeroasa de plugari, la 5 octombrie 1902.
Face scoala primara in sat, apoi isi intrerupe invatatura, nevoit fiind sa se intretina singur. Practica mai multe meserii: ucenic in tabacarie, in bacanie, in tutungerie. in anul 1917 il gasim la Bucuresti, incepand sa frecventeze cenaclul lui Eugen Lovinescu. isi termina liceul, in particular, la 26 de ani, iar in 1933 isi ia licenta in litere si fllosofie.
Debuteaza de timpuriu in publicistica, iar in 1920 ii apare si prima poezie, in „Adevarul literar si artistic ". Calatoreste in Balcani (in timpul primului razboi mondial) si in Dobrogea, momente biografice reluate in unele dintre romanele sale, dar mai ales lucreaza intens in publicistica.
Colaboreaza la ziare („Credinta", „Azi"), este codirector al cotidianului „Lumea Romaneasca", pe care il infiinteaza in iunie 1937, editor al „Revistei romane "(1940). Pozitia de poet ii fusese consolidata deja prin premierea volumului de debut, Poeme simple, de catre Societatea Scriitorilor Romani.
Ca publicist se manifesta cu pasiune si virulenta, ceea ce ii atrage si o internare in lagarul de la Targufiu. Dupa al doilea razboi mondial conjunctura ii devine favorabila si se bucura defunctii si onoruri.
Este director al Teatrului National (1946-1952), presedinte al Societatii Scriitorilor Romani (1947-1950), presedinte al Uniunii Scriitorilor (1966-1974), laureat al Premiului de Stat in 1954. Din 1955 este ales membru al Academiei. intre timp prozatorul luase in mare masura locul poetului, realizand o opera care, conjunctural, va face cariera - romanul Descult. Opera sa, intinsa si unitara, este tradusa in foarte multe limbi; ca o incununare a intregii sale activitati literare, este laureat, in anul 1971, al Premiului International „Gottfried von Herder".
Creatia lui Zaharia Stancu este deosebit de vasta, variata (poezie, proza, publicistica, traduceri) si unitara mai ales prin caracterul ei autobiografic. Este cunoscut indeosebi - gratie si „colaborarii "programei de invatamant - ca prozator, iar poezia lui este pe nedrept neglijata, fiind memorabila. Lirica sa se inscrie la inceput in linia traditionalismului, prin contactul permanent cu pamantul, cu peisajul, cu traditiile, ca rezultanta spirituala a unei convietuiri permanente natura/ pamant- spirit/traditie. Poetul si criticul literar Stefan Augustin Doinas observa ca poezia lui surprinde „atasamentulfata de glie", „comuniunea cu strabunii", aducand ca noutate in lirica traditionalistilor nostri „confruntarea sentimentala cu timpul si exorcizarea paremiologica". Ultimele volume ale poetului adauga „un romantism bataios dar nu lipsit de melancolie ", marcand, in aceasta perioada, „ o trecere discreta spre clasicism ".
A murit la 5 decembrie 1974 in Bucuresti.
Pagina memorabila a liricii lui Stancu ramane in zona Cantecelor simple, cand traditionalismul sau realizeaza „un naturism violent, o baie de senzatii proaspete. Poetul gusta, miroase, pipaie totul, intra in contact cu sevele amare care curg prin cucute, prin cojile nucilor crude, prin scoarta pamantului". (N. Manolescu)
Volume de versuri:
Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927;
Taifunul, ' Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1936;
Albe, Bucuresti, F.P.L.A., 1937;
Clopotul I de aur, Bucuresti, F.P.L.A., 1939;
Pomul rosu, Bucuresti, Editura Azi, 1940;
Iarba fiarelor, Bucuresti, Editura Cugetarea, 1941;
Anii defum, Bucuresti, Editura Prometeu, 1944;
Poeme simple, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Sabia timpului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972.
Uite, pe dealuri rosii a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura I Fundatiei, 1927.
Tara a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927.
Ma pierd pe plaiuri vechi a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927-
Cantec a aparut in volumul Iarba fiarelor, Bucuresti, Editura Cugetarea, 1941,
POEZII:
Cantec In Ceata
Copacii, prea negri, ne ies in drum.Umbrele lor clatinate sunt fum.
O spaima tacuta ne-nvaluie rea.
Poate vantul ne poarta prin lume ori poate o stea.
Ne tinem de maini, ne spunem cuvinte.
Poate noi o mintim, poate dragostea minte.
Candva ne-am plimbat prin soarele diminetii,
Acum bajbaim prin padurile cetii …
Ori poate pe marginea vietii …
Hai Cu Mine
Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi grau de aur,
Fiecare fir va avea o mie de spice,
Fiecare spic va avea o mie de boabe.
Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi struguri albastri,
Fiecare butas va avea o mie de struguri,
Fiecare strugure o mie de boabe,
Fiecare bob o mie de butii de must.
Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Acolo vom gasi paduri uriase,
Paduri de plopi cu crestetu-n cer,
Paduri de stajar cu radacinile
Infipte adanc pana la miezul planetei.
Acolo vom gasi trista mea dragoste,
Patimasa mea dragoste o vom gasi
Culcata in iarba coapta de soare
Ori poate culcata pe un nor alburiu,
Pe un nor de argint alburiu …
Hai cu mine pana la capatul lumii,
Poate lumea are totusi un capat.
Drum în noapte
Ast noapte-am fost pe câmpuri cu visele duium
Şi nu m-am întâlnit, prin flori, cu nici un duh,
Dar am simţit salcâmii cădelniţând parfum
Şi fâlfâiri de aripi de buhe prin văzduh.
Şi nu m-am întâlnit, prin flori, cu nici un duh,
Dar am simţit salcâmii cădelniţând parfum
Şi fâlfâiri de aripi de buhe prin văzduh.
Padurea nebuna - Zaharia Stancu
ION DODU BĂLAN
| Ion Dodu Bălan | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [2][3][4]  Vaidei, Romos, Hunedoara, România | ||
| Decedat | (88 de ani)[1][2][4] | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | critic literar[*] profesor universitar[*] poet istoric literar[*] | ||
| Activitate | |||
| Partid politic | Partidul Comunist Român[1] | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
.svg){kind=small}
Ion Dodu Bălan (n. ,[2][3][4] Vaidei, Romos, Hunedoara, România – d. [1][2][4]) a fost un autor, critic și istoric literar, folclorist, poet, prozator, profesor universitar român.
Studii[modificare | modificare sursă]
A urmat cursurile liceului din Orăștie, fiind apoi elev la Liceul „Sfântul Sava” din București. În 1953 a absolvit Facultatea de Filologie din București. A devenit doctor în filologie în 1968.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A debutat editorial cu studiul „Influențe folclorice în poezia noastră actuală” (1955). A manifestat un interes deosebit pentru opera lui Octavian Goga, căreia i-a consacrat o amplă exegeză (1971), lucrare de referință, a cărei ediție a doua a fost premiată de Academia Română. A lucrat în redacțiile revistelor „Viața românească”, „Tânărul scriitor” și „Luceafărul”. Profesor universitar de literatură română la Facultatea de Filologie a Universității din București, apoi la Universitatea „Spiru Haret”. În perioada 1967–1969, a fost lector de limba română la Universitatea din Toulouse.
Între 1971-1977 a fost vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste din RSR.[5]
Este unul dintre reprezentanții de frunte ai protocronismului literar românesc. Din octombrie 1989 până în decembrie 1989 a fost rector al Universității din București și pentru mai mulți ani șeful catedrei de Limba și Literatura Română din cadrul aceleiași Universități. Ion Dodu Bălan a fost membru în Partidul Comunist Român și membru al Comitetului Central.
Din 2012 pana in 2015 a fost profesor la Facultatea de Litere a Universității „Spiru Haret”.[6]
Lucrări[modificare | modificare sursă]
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
- 1955 - Influențe folclorice în poezia noastră actuală, ESPLA, București;
- 1964 - Delimitări critice, EPL, București;
- 1966 - Octavian Goga, Editura Tineretului, București;
- 1966 - Valori literare (Eseuri asupra literaturii române), EPL, București,;
- 1968 - Condiția creației. Portrete, EPL, București;
- 1971 - Cuvintele au cuvântul, Editura Junimea, Iași;
- 1972 - Ethos și cultură sau vocația tinereții, Editura Albatros, București;
- 1974 - „La Politique culturelle en Roumanie”, Paris;
- 1974 - „Copilăria unui Icar”[7], București;
- 1975 - „Artă și ideal”, București, 1975; „În focarul timpului”, București, 1977; „Neliniștea fântânii”, București, 1978; „Constelații diurne”, București, 1979; „Resurecția unui poet: Aron Cotruș”, București, 1981; ed. (Aron Cotruș), București, 1995; „Arbori pentru veșnicii”, București, 1981; „Țara omeniei și oamenii săi”, București, 1983; „Ioan Slavici sau Roata de la Carul Mare”, București, 1985; „Pietre pentru templul lor”, București, 1985; „Peisaj interior”, București, 1986; „Ei l-au cunoscut pe Aurel Vlaicu”, București, 1986; „Repere critice”, București, 1988; „Momente ale liricii românești în secolul XX”, București, 2000.
Ediții (în calitate de coordonator sau editor)[modificare | modificare sursă]
- 1956 - Vasile Alecsandri, „Poezii populare”, prefață, editor, București,
- 1956 - Mihai Eminescu, „Literatura populară”, prefață, editor, București,
- 1959 - Spiridon Popescu, „Pagini alese”, prefață, editor, București, 1959; „Moș Gheorghe la expoziție”, pref., edit., București, 1962; „Miorița. Balade populare”, pref., edit., București, 1961; I. I. Mironescu, „Furtună veteranul”, pref., edit., București 1961; Ion Slavici, „Teatru”, pref., edit., București, 1963; G. Coșbuc, „Balade și idile”, pref., edit., București, 1964; Octavian Goga, „Opere”, I–III, introd., edit., București, 1967-1972; „Precursori”, introd., edit., București, 1989; Costache Negruzzi, „Alexandru Lăpușneanu”, postfață, edit., București, 1973; Barbu Nemțeanu, „Stropi de soare”, pref., edit., București, 1973; „Cartea înțelepciunii populare”, pref., edit., București, 1974; St. O. Iosif, „Poezii”, București, 1975; Panait Cerna, „Poezii”, postfață, edit., București, 1976; Eugen Goga, „Cartea facerii”, pref., edit., București, 1984; „Două Siberii”, pref., edit., București, 1997; Aron Cotruș, „Versuri”, postfață, edit., București, 1985.
POEZII:
Geneza steagului
Pe o iarnă cumplită, geroasă,
Într-o clipă frumoasă,
Întorcându-ne acasă,
Am semănat cu tine flori
Cu apă luată cu pumnii din nori
Şi-ntr-un infinit solar
Le-am dat căldură din jar,
Cu foc din inima noastră
Şi-a ieşit o floare albastră,
Una roşie de sânge,
Alta galbenă, de plânge
De dureri şi bucurii
Ale dulcei Românii.
Toate trei din curcubeu,
Din sufletul neamului meu,
s-or unit în steag de ţară
cu-o poveste milenară...
Într-o clipă frumoasă,
Întorcându-ne acasă,
Am semănat cu tine flori
Cu apă luată cu pumnii din nori
Şi-ntr-un infinit solar
Le-am dat căldură din jar,
Cu foc din inima noastră
Şi-a ieşit o floare albastră,
Una roşie de sânge,
Alta galbenă, de plânge
De dureri şi bucurii
Ale dulcei Românii.
Toate trei din curcubeu,
Din sufletul neamului meu,
s-or unit în steag de ţară
cu-o poveste milenară...
Odă păcii și omeniei
Sunt fericit şi bucuros, tată;
Iată!
Mă uit liniştit în ochii lumii,
Fiindcă n-ai lovit niciodată
Cu bâta, cu piatra
Ori cu vorba necugetată.
Când te-au lovit răii cu pietre pe tine,
Tu le-ai răspuns cu pâine.
Deşi desert iţi era hambarul de grâne.
N-ai injunghiat cu cuţitul
nici într-o noapte sau zi,
Şiai că cine scoate sabia de ea va muri;
Ai lovit cu vorba de duh şi cu gluma,
Ţi-e plină de ele tolba şi-acuma;
Ai izgonit din cetate, cu proverbe şi zicători
Prostia , trufia şi viclenia, de milioane de ori.
Cu ăabdarea
Ai trecut marea;
Pământului, sporitu-i-ai sarea
Cu lacrima şi sudoarea...
Astfel cucerit-ai istoria
Inţelepciunea şi gloria
Cucerindu-te mereu pe tine
Cu fapte de bine.
Când totuşi, cuţitul ajunsa la os
Intors-ai lumea pe dos
Lăsându-ţi mânia să crească
Precum o pedeapsă cerească.
Iată!
Mă uit liniştit în ochii lumii,
Fiindcă n-ai lovit niciodată
Cu bâta, cu piatra
Ori cu vorba necugetată.
Când te-au lovit răii cu pietre pe tine,
Tu le-ai răspuns cu pâine.
Deşi desert iţi era hambarul de grâne.
N-ai injunghiat cu cuţitul
nici într-o noapte sau zi,
Şiai că cine scoate sabia de ea va muri;
Ai lovit cu vorba de duh şi cu gluma,
Ţi-e plină de ele tolba şi-acuma;
Ai izgonit din cetate, cu proverbe şi zicători
Prostia , trufia şi viclenia, de milioane de ori.
Cu ăabdarea
Ai trecut marea;
Pământului, sporitu-i-ai sarea
Cu lacrima şi sudoarea...
Astfel cucerit-ai istoria
Inţelepciunea şi gloria
Cucerindu-te mereu pe tine
Cu fapte de bine.
Când totuşi, cuţitul ajunsa la os
Intors-ai lumea pe dos
Lăsându-ţi mânia să crească
Precum o pedeapsă cerească.
Scrisul cu sânge
Cuvntele-s grele de chipuri şi amintiri,
Limba mea nu le poate urni,
nu le poate azvârli în lume
de pe miraculoasa ei rampă de lansare.
De aceea, uneori stau împietrite-n dealuri de tăceri
Sub cerul gurii,
ca nişte stânci de linişti şi marmură neagră
Sub coviltirul cerului.
Cuvintele-s grele, ca nişte sarcofage cu mumii egiptene,
Împodobite cu kilograme de aur.
Câte umbre cu invizibile poveri pe ele,
Câte ţăndări de gând, câtă cenuşă de fulgere arse
Dorm în racla lor în care se-ngroapă şi Vremea.
De acea cuvintele nu vor să curgă
Odată cu cerneala din stiloul cu peniţă de aur,
De aceea uneori se revarsă pe alba hârtie
Numai cu sângele meu
Şi cu cerneala ochilor
Limba mea nu le poate urni,
nu le poate azvârli în lume
de pe miraculoasa ei rampă de lansare.
De aceea, uneori stau împietrite-n dealuri de tăceri
Sub cerul gurii,
ca nişte stânci de linişti şi marmură neagră
Sub coviltirul cerului.
Cuvintele-s grele, ca nişte sarcofage cu mumii egiptene,
Împodobite cu kilograme de aur.
Câte umbre cu invizibile poveri pe ele,
Câte ţăndări de gând, câtă cenuşă de fulgere arse
Dorm în racla lor în care se-ngroapă şi Vremea.
De acea cuvintele nu vor să curgă
Odată cu cerneala din stiloul cu peniţă de aur,
De aceea uneori se revarsă pe alba hârtie
Numai cu sângele meu
Şi cu cerneala ochilor
Ion Dodu Balan
| Doina Uricariu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (70 de ani)[1] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | critic literar[*] poetă eseistă scriitoare |
| Modifică date / text | |
Doina Uricariu (n. 5 octombrie 1950, București) este o poetă, un editor și o eseistă din România.
Fișă biografică[modificare | modificare sursă]
Este fiica lui Gheorghe și a Elenei Uricariu. A publicat nouă volume de versuri din anul 1976 până în prezent, inclusiv o antologie de autor în 1998. Volumele sale au primit numeroase premii ale Uniunii Scriitorilor din România și Republica Moldova. A publicat, de asemenea, studii de critică literară, precum Apocrife despre Emil Botta, Ecorșeuri, studii critice despre Emil Botta, Dominic Stanca, Jeni Acterian și lirica paradoxistă a lui Florentin Smarandache (1998), la Editura Eminescu. După 1990, se lansează în afaceri și devine președinte al grupului editorial Du Style/Universalia Group.
Cronologie[modificare | modificare sursă]
- 1955-1956 Primele poezii scrise în două caiete la Băneasa. A învățat să scrie întâi în alfabetul gotic, apoi cu alfabetul latin.[necesită citare]
- 5 august 1966 Debutează literar cu un grupaj de versuri în Contemporanul și cu o prezentare semnată de Geo Dumitrescu.
- 1966-1998 Grupaje de versuri și recenzii, studii, eseuri în principalele reviste literare și de cultură. Reportaje și interviuri. (România literară, Viața românească, Transilvania, Steaua, Revue Roumaine, Arta, Amfiteatru, Cronica, Luceafărul, Vatra, Convorbiri literare, Tomis, Secolul XX, Livres roumains, Cahiers d’etudes litteraires, Neue Literatur, Poesis, 22, Dilema, România literară, Curentul, Universul cărții, Avantaje, Lumina).
- 1970 Premiul pentru poezie la al II-lea Colocviu național de literatură al studenților.
- 1973 Pemiul pentru poezie la Concursul național Nicolae Labiș.
- 1976 Premiul de critică al revistei Luceafărul. Debutează cu volumul Vindecările, versuri, la Editura Cartea Românească, după șapte ani de „stagiu” la cenzură.
- 1977 Jugastru sfiala, versuri, Editura Eminescu.
- 1979-1981 Secretar literar la Teatrul „Ion Vasilescu”, condus la vremea aceea de regizoarea Sorana Coroamă- Stanca.
- 1980 Vietăți fericite, versuri, Editura Eminescu. Premiul național pentru poezie.
- 1981-1992 Redactor și redactor principal I la Editura Eminescu.
- 1982 Natură moartă cu suflet, versuri, Editura Eminescu. Premiul pentru poezie al Asociației Scriitorilor din București.
- 1983 Ediție critică, prefață, note și tabel bio-bibliografic la ediția ne varietur Dominic Stanca, Un ceas de hârtie, Editura Eminescu.
- 1984 Mâna pe față, versuri, Editura Cartea Românească. Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie. Apocrife despre Emil Botta (1), Editura Cartea Românească. Eseuri.
- 1985 Ochiul atroce, versuri, Editura Eminescu. Prefața la Emil Botta Le chevalier a l’escargot d’or / Cavalerul cu melc de aur, Editura Minerva.
- 1986 Prefață, note, tabel bio-bibliografic și bibliografie selectivă la Emil Botta – interpretat de... Editura Eminescu. Premiul revistei Manuscriptum pentru ediția Emil Botta, Scrieri, vol.III, apărută la Editura Minerva.
- 1988 Antologia în limba maghiară a poemelor publicate în volume sub titlul Csendelet lelekkel, versek, Kriterion Konyvkiado București.
- 1990 Ecorșeuri, Editura Cartea Românească. Eseuri și studii despre literatura română interbelică, privită în contextul creației și mentalității europene. Studii de comparatism.
- 1994 prezentă în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
- 1966–1998 Poeziile autoarei au fost traduse și au apărut în numeroase antologii sau volume de autor, în limbile franceză, germană, engleză, spaniolă, portugheză, rusă, sârbă, macedoneană, suedeză, ucraineană, maghiară, italiană, turcă, greacă, norvegiană.
- 1998 Volumul Nichita Stănescu. Lirismul paradoxal, teza de doctorat a scriitoarei, susținută sub conducerea științifică a scriitorului și profesorului doctor Eugen Negrici, apare la editura Du Style.
- 2010 Maxilarul inferior, 2 volume, Editura Polirom.
- 2011 - Scara leilor [2]
Prezență în Antologii[modificare | modificare sursă]
"Testament - Antologie de Poezie Română Modernă - Ediție Bilingvă Engleză/Română" / "Testament - Anthology of Modern Romanian Verse - Bilingual Edition English/Romanian" (Daniel Ioniță - Editura Minerva 2012).
Afilieri[modificare | modificare sursă]
- Membră a mai multe organizații ale scriitorilor, naționale și internaționale, PEN Club, Societatea Culturală Europeană și a Uniunii Scriitorilor din România
- Președintele unei fundații de caritate, Fundația Universalia din București.
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[3]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu