4. /25 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE

EUGEN CONSTANT, poet, prozator, dramaturg roman

Biografie

Eugen Constant

Eugen Constant (25 octombrie 1890, Craiova - 27 februarie 1975, Craiova) este un poet, prozator şi gazetar. O darnică ursită a făcut ca Dumitru Constantinescu, meşter plăpumar, şi nevasta lui, Eufrosina, să aducă pe lume opt copii, dintre care cinci vor ajunge oameni de condei: Iancu, Eugen, Paul, Savin, Lucia. Însă Constant pare la înce­put atras de lumea cifrelor. După absolvirea unei şcoli comer­ciale (1902-1904), el urmează Şcoala superioară de comerţ „Gh. Chiţu" (1905-1909), obţinând diploma de expert contabil.

Suplinindu-l pe Mihail Cruceanu, va deţine timp de un an o catedră de limba română la această şcoală. De-a lungul unui deceniu şi jumătate a funcţionat ca profesor la Şcoala indus­trială de ucenici „Obedeanu" şi la o şcoală industrială de pielari. A mai fost - experienţă neplăcută pentruConstant - secretar-contabil la Teatrul Naţional din capitala Băniei. Preşe­dinte al Sindicatelor Unitare Muncitoreşti, membru al colegiului redacţional al foii „Apărarea ceferiştilor" (Craiova, 1934), condeierul oltean îşi nutreşte din învrăjbirea de clasă spiritul de frondă.

A debutat cu un sonet în „Acţiunea română" (Iaşi, 1917). A mai colaborat la „Ramuri", „Gândul nostru", „Adevărul literar şi artistic", „Datina", „Actualitatea", „Bilete de papagal", „Familia", „Fulgerul", „Presa", „Gorjanul", „Jurnalul", „Meridian", „Gând şi slovă oltenească", „Tribuna Olteniei" şi „Oltenia muncitoare", unde a fost re­dactor, şi la multe altele. A înfiinţat, la Craiova, publicaţiile „Garda" (1928-1931), „Strigătul oltean" (1929), „Condeiul" (1938-1942) şi a contribuit la apariţia cotidianului „Înainte" (1944). Împreună cu Paul Constant editează la Sibiu, între 1932 şi 1934, „Provincia literară". A folosit pseudonimele Inimosu, Evghenie, Silvirgil, Condeierul, Vulcan.

Doar volumul de sonete Oglinzi aburite (1918) poartă pe copertă iscălitura Eugen Constantinescu. Celelalte sunt semnate Eugen Constant, nume care în 1950 devine oficial. Alte cărţi de poezie sunt Galerii de ceară (1924), Cu dalta pe lespezi (1928), Punte peste veacuri(1929), Socluri devastate (1933), Crater scufundat (1936), Versuri (1937), Sărutul însingurărilor (1940), Melancolii sub arcade florale (1942), Elanuri răstignite (1,1943). Amurg prin vitralii este un ciclu din placheta Poezii(1926), Ia care coautori sunt Paul şi Savin Constant. Caracter antologic au volumelePoezii. Articole (1964), Gravuri şi rezonanţe(1967), Vibraţii republicane (1973).

Depresiv şi sceptic în primele poeme, vădind înrâuriri din Al. Macedonski şi profesând un baudelairianism apăsat, Constant urzeşte o imagistică întunecată, convulsivă, sugerând irezolvabile nelinişti. Un livresc spăimos, de coşmar uzual, invadează  spaţiul  liric, aglomerându-l cu tocite semne ale „nimicului final". Schelete, morminte, stafii, un „hohot satanic", un „rânjet spectral" şi alte lugubre vedenii conturează o lume de umbre în care straniul şi grotescul se învălmăşesc. Treptat, halucinaţiile descresc, lă­sând în urmă o oboseală cu aburiri de tristeţe şi resemnare. „Setea de infinit", din care se nasc himere, pare a se stinge, făcând loc, într-o gestică afectată, unui sentiment al zădăr­niciei, ce pulsează în „strofe amare" şi „reverii tombale". Impasul se traduce prin stări de însingurare, retorica deziluziei scoţând la iveală o interioritate stăpânită nu de credinţă, ci de tăgadă, nu de elanuri, ci de dezgust şi, câteodată, de exasperare.

Mizantrop, misogin, găsindu-şi seninătatea doar în natura care îl tămăduieşte de nevroze, poetul se încarcă de înverşunare şi, cu frustrări de proletar, fierbe de ură atunci când se loveşte de strâmbătatea care, în profitul câtorva paraziţi, îmbrânceşte în mizerie neagră plugari şi salahori, şomeri şi prostituate. Un scrâşnet de mânie aspreşte aceste congestionate, grandilocvente „poezii sociale" cu verb dur, tăios, metalic, în care invectiva, imprecaţia, profetismul sonor nu exclud împroşcările de sarcasm. În anii puterii populare, semeţul coboară de pe baricade, ancorând ţanţoş într-un festivism înstrăinat de poezie. Cântând, în ton cu atâţia alţii, „partidul-părinte", privind dezmierdător la colectiviştii şi pionierii „patriei socialiste", răzvrătitul de odinioară îşi trăieşte, în declamaţii sterpe, „ora extazului".

A scris şi teatru (Pământ blagoslovit, 1938, Muzica stelelor, 1947, Făclierii, piesă apărută în ziarul „Înainte", 1972), însă de o totală insignifianţă. În publicistică, incisivitatea lui Constant are răbufniri de pamflet. Compasiunea faţă de dezmoşteniţii soartei se întovărăşeşte cu ostilitatea faţă de spoliatori, dema­gogi şi alţi farsori care se pitesc îndărătul unor caraghioase „măşti de carnaval". Denunţând, cu un limbaj de stângă vehementă, „putrigaiul" atotstăpânitor, utopistul visează la „o perfecţiune a arhitecturii sociale".

În „panopticul" de politică externă, Constant încondeiază în fraze acidulate hitlerismul tenta­cular şi pe „frumosul Adolf". Un stil alambicat, pretenţios, gongoric înzorzonează notaţiile adesea judicioase şi nu lipsite de nuanţă din Încrustări în rama bibliotecii (I-II, 1930-1940). Preferând „eticul" - „esteticului pur", intransigentul, încruntatul comentator atribuie criticii un rol profilactic, ceea ce presupune o purificare de „toxine" a vieţii literare. De aici, destule aprecieri tranşante, chiar brutale. Lăudând ceea ce crede că e de lăudat, Constant nu menajează nonvaloarea.

Răzleţ, se ivesc aici unele caracterizări inspirate, şi tot aşa în cartea de Evocări (1980), care însumează portrete de scriitori, deformate de o abuzivă tuşă sociologizantă. Plin de rele umori, şarjând gros şi într-o scriitură întortocheată, indigestă, păcate ale vieţii de provincie, romanul Condicar de lume nouă (1935) nu poate ascunde o dorinţă de răfuială. Înveninări, răutăţi, ricanări şi ranchiune trădează sensibilitatea ulcerată a unui inadaptabil părăsit de iluzii.

CONSTANT, EUGEN Scriitor N.25 oct. 1890, Craiova - m. 27 febr. 1975, Craiova. Numele de stare civilă: Eugen Constantinescu, frate cu Paul şi Savin Constant şi Iancu Constantinescu. Absolvent al Şcolii Superioare de Comerţ din Craiova. Expert contabil, profesor la Şcoala Industrială de Ucenici şi la Liceul Comercial Gh Chiţu; secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova. Debut cu sonetul La datorie (1917), în Acţiunea română din Iaşi (1917); primul volum Oglinzi aburite (1918). A editat revistele Strigătul oltean (1929), Provincia literară (1932-1934, împreună cu Paul Constant), Condeiul (1938-1942). Participă la fondarea ziarului Înainte (1944). Membru al Uniunii Scriitorilor. A colaborat la Adevărul literar şi artistic, Ramuri, Universul literar, Convorbiri literare, Datina, Cele trei Crişuri, Bilete de papagal, Clipa, Familia, Flamura, Meridian, Pagini literare etc. Opera: Oglinzi aburite (1919); Galerii de ceară (1924); Poezii în colab. cu Paul şi Savin Constant (1926); Cu dalta pe lespezi (1928); Punte peste veacuri (1929); Încrustări în rama bibliotecii (1930-1940); Socluri devastate, poezii sociale (1933); Condicar de lume nouă (1935); Crater scufundat, poezii (1936); Lumini la orizont (1937); Versuri (1937); Pãmânt blagoslovit (1938); Sărutul însingurărilor (1940); Melancolii sub arcade florale (1942); Elanuri răstignite (1943); Muzica stelelor (1947); Poezii. Articole (1964); Gravuri şi rezonanţe (1967); Vibraţii republicane (1973); Pagini alese (1974).

Opera

• Oglinzi aburite, Craiova, 1918;

• Galerii de ceară, Craiova, 1924;

• Amurg prin vitralii, în Eugen, Paul şi Savin Constant, Poezii, Craiova, 1926;

• Cu dalta pe lespezi, Craiova, 1928;

• Punte peste veacuri, Craiova, 1929;

• Încrustări în rama bibliotecii, I-II, Craiova, 1930-1940;

• Socluri devastate, Craiova, 1933;

• Condicar de lume nouă, Craiova, 1935;

• Crater scufundat, Craiova, 1936;

• Lumini la orizont, Craiova, 1937;

• Versuri, Craiova, 1937;

• Pământ blagoslovit, Craiova, 1938;

• Sărutul însingurărilor, Craiova, 1940;

• Melancolii sub arcade florale, Focşani, 1942;

• Elanuri răstignite, I, Craiova, 1943;

• Poezii. Articole, prefaţă de Mihail Cruceanu, Bucureşti, 1964;

• Gravuri şi rezonanţe, Bucureşti, 1967;

• Vibraţii repu­blicane, Craiova, 1973;

• Evocări, postfaţă de Darie Novăceanu, Craiova, 1980.

Eternul surâs

«Pentru tine înverzesc
Crângurile şi doinesc
Păsările mii şi mii;
Pentru tine-s pe câmpii
Romaniţe, viorele
Iasomii şi tufănele,
Ierburile-nrourate,
Lanurile înspicate!
Pentru tine, plouă, ninge,
Suflă vântul şi se stinge,
Se-nvârtesc planetele
Şi s-aprind cometele.
Zi şi noapte, pentru tine,
Sub miraj de zări senine
Scriu poeţii lungi poeme… »

Eros triumfă

«Prin dantele corpul cerne luciuri de bijuterie,
Sângele dă chiot, dornic de năstruşnică beţie.
Peste cărţi şi manuscripte, peste falnice ambiţii
Venera păşeşte mândră să-şi întâmpine iubiţii.
…………………………………………………
Farmecul ei stăpâneşte suveran şi absolut,
Căci necazurile vieţii se topesc într-un sărut. »

Șomaj

„Aş fi vrut să fiu un om paşnic, om de inimă, milos.
Nu râvneam măriri, petreceri, nici comori de nici un fel,
Dar tiranii, hoţi de codru, mi-au dat muşchi de ins
rebel,
Ochi de fulger în orbite şi pe buze vers tăios”

DINU ADAM

Biografie

S-a nascut la 25 octombrie 1953 in Bucuresti. 

A absolvit Institutul de Constructii din Bucuresti, Facultatea de Constructii Civile, Industriale si Agricole (1977).

Debuteaza publicistic in 1971 in revista "Amfiteatru". Debutul editorial se produce in 1974 cu volumul inaltele porti (Ed. Eminescu). 

Colaboreaza la diverse publicatii din tara si din strainatate: "Amfiteatru", "Convorbiri literare", "Dialog (Alma Mater)", "Cronica", "Luceafarul", "Orizont" (pina in 1977); "Razgledi" ("Radacini", Skopje, Macedonia (ianuarie 1988), iar dupa 1989 la revistele: "Ramuri", "Meridianul Timisoara", "Cronica", "Trafika" (Praga. Republica Ceha); este prezent cu traduceri din poezia universala in "Contemporanul. Ideea europeana", "Luceafarul" si la Radio Bucuresti. 

Dupa debutul editorial a publicat volumul Cintec de leagan (Ed. Eminescu, Bucuresti, 1976).

Este prezent in antologiile: Ca un fagure de miere (Ed. Eminescu, 1978) si Nu ucideri pasarea alba (Ed. Eminescu, 1985).

A tradus in limba spaniola volumul Cancionero postumo.

Autorul a fost distins cu urmatoarele premii: premiul II pentru debut al Editurii Eminescu (1973); premiul pentru poezie al revistei "Amfiteatru" (1973); premii la festivalul "Nicolae Labis" (1973, 1976).

Lucreaza ca si angajat al Editurii Seara, Bucuresti.

Referinte critice: "Prin telul «acut» de a pune problema, cartea Dianei Adamek fTrupul neindoielnici, trebuie salutata pentru exemplaritatea discursului, profund «stiintific» si. in acelasi timp. ontologizat, vorbind, de fapt. despre om cu limbajul subiectivitatii. In plus, pledoaria sa pentru redepiinderea unei perceptii uitate, a viului din spatele oricarei opere de arta, nu poate decil sa anunte o noua sansa discursului literaturii .si criticii, sansa care se cere constientizata si asumata cu toata gravitatea. Reusind, in egala masura, sa vada geometria organica a creatiei de arta si sa ii acorde expresia uman corporala, autoarea atinge, ea insasi, «trupul neindoielnic» al Canii." (Mihaela Ursa. "Steaua"", nr. 745/I995) "A considera opera literara o duplicare esentializata a corporalitatii umane, un al doilea trup ce-si arc propria senzualitate si imensitate a trairii incrustata misterios in structura sa intima, e o premisa de interpretare provocatoare ce se opune, implicit, criticii «obiective», distante, bazate pe grile aprioric construite, de tipul celei structuraliste si. mai recent, deconstructiviste. E provocarea pe care o propune canea Dianei Adamek, intitulata semnificativ Trupul neindoielnic, si care tenteaza o radiografiere a scriiturii, pornind de la impulsul primar care ii da fiinta, analog. in viziunea autoarei, cu ritmul biologic vital ce uneste intim omul de cosmos." (Carmen Varfalvi-Berinde, "Apostrof", nr. 10/1095) "Melodic, autoarea incheie capitolul printr-o secventa rezumativa [care] sintetizeaza si viziunea, si stilul interpretarilor sale: privire sensibila, luciditate, mirajul perspectivelor, aristocratia cuvintelor, glacialitatea constrinsa si combustia interioara. () Autoarea are darul de a trai actul lecturii si al scrierii despre lectura intr-un continuu miracol al re-facerii." (Corneliu Craciun. •'Familia"", nr. 1/1998)