5. /13 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE
VASILE GHERMAN POP
| Vasile Gherman Pop | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | (58 de ani) |
| Ocupație | istoric |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Vasile Gherman Pop alias Vasile Gr. Pop sau Vasile Gramen (n. 13 octombrie 1850, Crasna, azi raionul Storojineț, Republica Moldova – d. 21 iunie 1909, București) a fost un istoric literar, poet și prozator român[1].
Biografie[modificare | modificare sursă]
Se trăgea dintr-o familie de țărani bucovineni. Urmează gimnaziul la Suceava, ajutat de cavalerul Eugeniu de Stârcea. Absolvent al Facultății de Litere din București (1872)[2]. A fost profesor la București, apoi funcționar în Ministerul Instrucțiunii și al Cultelor până în anul 1900. A publicat în Foaia Soțietății pentru literatura și cultura română în Bucovina balade populare și poezii patriotice, iar în Traian, o colecție de doine din Bucovina[1].
Opera[modificare | modificare sursă]
Conspect asupra literaturei române[modificare | modificare sursă]
În 1875-1876 îi apare, în două volume, Conspect asupra literaturei române și literaților ei de la început și până astăzi, în ordine cronologică, una din primele încercări de istorie literară la noi. Cu destinație didactică, cartea își propune să cuprindă literatura, teatrul, periodicele, societățile literare și publiciștii din toate provinciile românești. Din cultura veche Pop menționează pe Neagoe Basarab, „erudit al epocii sale", pe Coresi și Varlaam, cronicarii și cărturarii Școlii Ardelene, iar între primii noștri poeți, pe Iancu Văcărescu, Costache Conachi, Anton Pann[1].
Partea a doua subliniază însemnătatea „direcției noi" și a personalității lui Titu Maiorescu, aproape toți junimiștii fiind incluși în lucrare. Mihai Eminescu este văzut prin prisma portretului pe care Maiorescu i-l consacrase. Aprecierile sunt de multe ori simplificatoare, iar accentul cade pe acțiunea culturală, însă pentru secolul al XIX-lea Conspectul oferă cele mai multe informații asupra unor publiciști și scriitori puțin cunoscuți. Surse i-au fost bibliografia lui Dimitrie Iarcu și Lepturariu rumănesc al lui Aron Pumnul[1].
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
- Aurora Bucovinei. Poezii, București, 1870;
- Despre educațiune și instrucțiune, București, 1873;
- Ce este viața și amorul filial, București, 1873;
- Despre dezvoltarea rațiunii și conduita morală, București, 1874;
- Suvenire, București, 1874;
- Eufrosina sau Virtutea unei femei, București, 1875;
- Rezultatul inspirațiunei unei mame, București, 1891.
- Conspect asupra literaturei române și literaților ei de la început și până astăzi, în ordine cronologică, I-II, București, 1875-1876; ediție îngrijită și introducere de Paul Lăzărescu, București, 1982;
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- George Born, Catarina Comaro, București, 1879;
- H. Sternberg, Milena cea frumoasă, I-III, București, 1881-1882.
VASILE VOICULESCU
| asile Voiculescu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][4] Pârscov, Buzău, România | ||
| Decedat | (78 de ani)[1][4] București, România | ||
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) | ||
| Părinți | Costache Voicu Sultana Hagiu | ||
| Frați și surori | șase : Filipache, Maria, Irina, Florica, Ana, ? | ||
| Căsătorit cu | Maria Mittescu | ||
| Copii |
| ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} România | ||
| Etnie | români | ||
| Religie | ortodoxă | ||
| Ocupație | medic, poet, dramaturg, prozator | ||
| Pseudonim | V. Voiculescu | ||
| Limbi | limba română[2] | ||
| Studii | Liceul Gheorghe Lazăr Facultatea de Litere București Facultatea de Medicină | ||
| Activitatea literară | |||
| Activ ca scriitor | Perioada interbelică | ||
| Mișcare/curent literar | tradiționalism, modernism, expresionism, Rugul Aprins | ||
| Specie literară | poezie, dramaturgie, proză | ||
| Operă de debut | 1912 - cu poezia „Dorul” în „Convorbiri literare” 1916 - volumul „Poezii” | ||
| Opere semnificative | „Din țara zimbrului”, „Poeme cu îngeri” | ||
| Note | |||
| Premii | 1917 - Steaua Romaniei cu spade 1918 - Premiul Academiei pentru volumul „Din țara zimbrului și alte poezii” 1924 - Crucea Meritul Sanitar cl.I 1941 - Premiul Național de poezie | ||
| |||
| Modifică date / text | |||
Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu, n. ,[1][4] Pârscov, Buzău, România – d. ,[1][4] București, România) a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.
Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910.
S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.[5]
Vasile Voiculescu a murit în anul 1963. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.
Poetul, dramaturgul și prozatorul[modificare | modificare sursă]
Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.
În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.
Maturitatea și bătrânețea[modificare | modificare sursă]
A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.)
Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic,[judecată de valoare] din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.
În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).
Posteritatea[modificare | modificare sursă]
În 1993 Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.[6]
Opera[modificare | modificare sursă]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Poezii (1916)
- Din țara zimbrului,(1918)
- Pârga, Editura Cartea românească, (1921)
- Poeme cu îngeri, Editura Cartea Vremii, (1927)
- Destin, Editura Cartea românească, (1933)
- Urcuș (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1937)
- Întrezăriri (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1939)
- Veghe (1943)
- Poezii. Publicate postum. București, Editura pentru literatură, 1964.
- Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu. (Creații publicate postum). București, Editura pentru literatură, 1964.
Proză[modificare | modificare sursă]
- Șarpele Aliodor , nuvelă fantastică. 1947
- Capul de zimbru, nuvele postume. Vol. I. București, Editura pentru literatură, 1966
- Ultimul berevoi, nuvele postume,Vol. II. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul, (roman elaborat între 1947- 1958) publicat postum. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul. Cluj, Editura Dacia, 1970.
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
- Duhul pământului (conține piesele Umbra și Fata ursului)
- Demiurgul, 1943
- Gimnastică sentimentală, 1972
- Pribeaga
Galerie[modificare | modificare sursă]
.jpg)
Adorm adanc Bucegii, şi Noaptea-i netezeşte,
Pe tâmplele lor arse, cu mâinile-amândouă.
Sclipesc pe frunţi golaşe, ce somnul umezeşte,
Broboane mari de rouă.
Doar văile-aburite huiesc fără-ncetare
Şi darele de ceaţă, ca nişte serpi, la poale
Se duc pe nesimţite şi curg în depărtare
Cu apele la vale.
Atunci Singurătatea se scoală-ngândurată
Şi umblă, visătoare, pe streşini de-nălţime.
Stă ceasuri neclintită, de-o stâncă răzimată,
Şi cată-n adâncime.
Dă drumul unei pietre şi-ascultă, -ncremenită,
Cum bubuie-n adâncuri pân’ nu se mai aude,
Cu faţa-n sus pe urmă se-ntinde, aiurită,
În ierburile ude.
Se uită lung la stele cum ard nălucitoare ...
Ascultă-n fund moliftii vibrând ca nişte clape.
Pe ceruri trece luna, plutind strălucitoare,
Cu lebăda pe ape.
Aşa îşi duce veghea pe culme sus, deşteaptă,
Şi de urât tot timpul ea singură îşi ţine ...
Din când în când tresare şi şade ... parc-aşteaptă
Dar, nimenea nu vine!
Trec vremile... ca nişte ape
Şi faţa lumilor o spală...
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmăşeală
Şi din şuvoaiele de apă.
Ca-n încleştarea agoniei
S-afundă iar şi iar se suie.
Izbeşte-n porţile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Şi iar s-afundă... şi se suie!
Nu-ţi spun nici un adio cum n-ai mai exista...
Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine...
Ţi-am supt adânc esenţa şi te-am golit de tine...
Plec numai cu splendoarea şi frumuseţea ta;
Las ochii falşi luceferi, şi iau privirea dragă,
Las buze reci de idol şi iau sărutul lor,
Uit sânii, duc căldura şi forma lor întreagă,
Fur neagra avalanşă de par când se dezleagă,
Din trup îmbrăţişarea de vrej ameţitor...
Zvârl inima stricată ce-ţi schioapătă alene,
Cu scopuri nepătrunse ţesute-n linguşiri
- Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene-
Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri
Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu
Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iţi dau eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu