5. /22 OCTOMBRIE 2021 - POEZIE

CHIRA IORGOVEANU, poetă şi traducătoare

Biografie

Kira (Chiraţa, Chira) Iorgoveanu s-a născut la 22 septembrie 1948, în comuna Başkioi, azi Nicolae Bălcescu, din judeţul Tulcea.

Mama, Maria (născută Caracota) şi tatăl, Sima Iorgovan, funcţionar, erau aromâni originari din Curtova, localitate bulgărească în Munţii Rodopi. Bunicii erau orginari din Kavala, port grecesc la Marea Egee. Părinţii şi bunicii s-au stabilit în România în 1938.

K. I. studiază în satul natal şi apoi la Liceul „Matei Basarab" din Bucureşti (1962-1966). În capitală absolvă în 1971 Facultatea de Limba şi Literatura Română.

Este o cunoscătoare a tuturor graiurilor aromânei.

Lucrează ca redactor sau lector la Editura Minerva, unde activează în publicarea de literatură română.

În 1985 se stabileşte în Germania de vest, lucrând la compania Sëets Blackëell din Frankfurt.

K. I. este prima poetă aromână.

Colaborează cu poezii la revistele literare româneşti „Luceafărul", „Ramuri", „Flacăra", „Steaua" şi „Tribuna", precum şi la postul naţional de radio, cât şi la revistele aromâneşti „Zborlu a nostru", „Deşteptarea", „Frânza vlahă" şi „Dimândarea".

Volumul Steaua di dor (1983) are un titlu de rezonanţă eminesciană, fără a fi vorba de o înrudire structurală. În această carte au apărut poeziile Minduieri, Steaua pîpînilor, Grailu armânrscu, Pîpînil'i-a mei, Cînticu ti paplu-a meu, Moscopolea, Fumeal'ie, Aduţerea di-aminte, Fîntîna farăl'ei, Al Eminescu, V'is cu Alexandru Makedon, Cînticu di vreari, Luna nu-s priimnă, Maşi mîni di-arcoari, Distihurii şi Noaptea iara-ni tal'i, ca ună pîni.

Aceleaşi poezii, alături de Ali dadi şi Sîptămîna fîră dumînică, au apărut şi în antologia publicată de scriitoare împreună cu Hristu cândroveanu în 1985.

În acelaşi timp, în ''Luceafărul'' din 12 februarie 1983 apăreau  Minduieri, Cînticu ti paplu-a meu, Fîntîna farăl'ei, Al Eminescu, V'is cu Alexandru Makedon, Cînticu di vreari, Distihuri. În 1982 apăruse în ''Ramuri'' poezia Fumeal'ie.

În 1976 realizează cea mai cuprinzătoare antologie de lirică populară aromână, în prefaţa căreia subliniază unitatea aromânilor cu românii.

Poeta a transpus mult din Eminescu în aromână şi, la iniţiativa sa, împreună cu I. Cutova, C. Guli şi G. Perdichi (primul traducător al Luceafărului), a publicat volumul Poezii - Puizii (1981), semnat Chiraţa Iorgoveanu.

Saitul ''Crispedia'' îi caracterizează astfel creaţia: ''Versurile îi sunt înfiorate de nostalgii, regrete şi doruri pentru graiul „de-acasă", vorbit, cum spune poeta, de „părinţâli" ei. Autoarea vibrează la cântecele aromânilor, la frumuseţea rostirii lor, cu inflexiuni de cronică străveche. Adevărata măsură şi-o dă însă în lirica erotică (...) În Ramura de măslin (1985) simbolul păcii, ocrotitor al vieţii şi al armoniei, este proiectat în desfăşurări lirice care recuperează elogiul rădăcinilor, al străbunilor, bucuria existenţei bucolice, refuzul însingurării şi aspiraţia spre împlinire.''

Poeta a vizitat în mai multe rânduri locurile natale ale strămoşilor săi, mergând pe firul amintirilor părinţilor şi bunicilor. H. C. aprecia astfel impactul acestor călătorii asupra operei K. I.: ''Lecţia de suflet însă, a acestor contacte ale poetei cu universul concret şi cu spiritualitatea aromână balcanică, au ajutat-o pe Kira Iorgoiveanu să realizeze, surprinzător de fidel, atmosfera aromânesc, în specifica lui arhaitate, pe care ni-l şi restituie în poemele sale, copleşitor de autentic în pregnanţa lui, de învăluitor, în sonurile şi maginile ce îl circumscriu.'' Poemele sale''înfiorate de nostalgii, de regrete şi doruri pentru graiul de acasă, vorbit de pîpînnil'i (buniciii) poetei, ca şi faţă de locurile, meleagurile de departe, din sud, ale părinţilor, faţă de datinile lor străvechi, venind neapărat de la traci, din negura vremii''. Poezii ca Cînticu ti paplu-a meu, Moscopolea,V'is cu Alexandru Makedon, sînt ''străbătute de sentimentul istoriei şi încărcate de o profundă reflecţie''. De asemenea, poeta ''vibrează la cîntecele aromânilor, la frumuseţea, la euforia aspră-dulce a acestui grai romanic, cu inflexiuni de cronică moldavă''.  În ceea ce priveşte peozia de dragoste, H. C. este de acord cu ''Crispedia'': ''Excelenţa acordurilor erotice ale autoarei rămînînd preeminentă însă! Kira Iorgoveanu avînd, în cazul lor, în mod subliniat, şi ştiinţa şi darul coborîrii sentimentului iubirii într-însele atît de învăluitor, în toată plenitudinea lui, deşi mereu cu discreţia caracteristică poeziei aromâne de dragoste, şi folclorice şi srise. Îmbinînd tradiţia şi modernitatea sonurilor prozodice şi ale versului liiber, într-o spunere mereu metaforică şi de substanţă, aşa cum nu au făcut-o mulţi pînă acum, dintrte cei care au scris şi mai scriu în grai aromân.''

Poetul aromân Atanasie Nasta aprecia că poezia K.I. se remarcă prin ’’imaginaţie şi lirism profund’’, fiind o poezie ’’tradiţională şi intimistă rară’’, aşa cum se observă şi în volumul Steauă di Dor din 1983. A.N. o considera ’’reprezentativă’’ pentru poezia feminină cultă aromână. De aceea i-a inclus 10 poezii în antologia sa lirică publicată în 1985: Minduieri (Gânduri), Steaua chirută (Steaua pierdută), Cînticu ti paplu-a meu (Cântec pentru bunicul meu), Fumeal’ie (Familie), Zîrcada (Căprioara), Fîntîna farăl’ei (Fântâna neamului), Tahinima (Dimineaţa), Aduţirea di-aminti (Aducerea aminte) şi Picurarlu-a cupiilor di zboară (Păstorul turmelor de vorbe).

Opera

Antologie de poezie populară aromână, prefaţa editorului, Bucureşti, 1976;

Dacica, prefaţă de Paul Anghel, Bucureşti, 1978;

Mihai Eminescu, Poezii - Puizii, ediţia româno-aromână, Bucureşti, 1981 (în colaborare).

Vaja Pşavela, Cântăreţii naturii, Bucureşti, 1982. traducere în colaborare cu Zaira Samharadze

Steaua di dor, Bucureşti, 1983;

Un veac de poezie aromână, introducere de Hristu Cândroveanu, Bucureşti, 1985 (în colaborare cu Hristu Cândroveanu).

Ahapsi lingvisticâ – Condamnare Lingvistică, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1997.

Steaua di doru, a doaua editsi, adâvgatâ, Editura Zborlu a Nostru, Freiburg, 2004.

YISU CU ALEXANDRU

Armatili-alu Alexandru
Îńi cutreairâ minduierili…
Batu vimturi fuviroasi şi-ańiľi
Ca seamchili-a gârnului azboairâ…
,,Machidunia!” ,,Machidunia!” Cari aurlâ
Noapti di noapti tu yisili-a meali?
Dişcľidu poarţili-a ocľiloru
Ş-tu-Antunearicu ţi mi-anvârligheadzâ
Vedu prosuplu-a lui ţi-alagâ:
Elu, Marili, Machiduneanlu,
Singurlu-a meu vrutu di daimâ,
Ţi va-lu hârneamu cathi dzuâ
Cu suflitlu-a meu,
Şi va-ľi lamu cathi dzuâ cicioarili
A calui a lui, pi cari
Ma multu ca pi mini va-lu hârsea!
Ma elu di multu easti alargu
Ş-câmeaşea lui di multu-i putridzâtâ!
Voiu s-mi facu-nveastâ dealihea
Ş-mi-nvescu cu Machidunia
Cameaşea-a mea albâ şi-ascurâ
Ş-imnu s-lu-andâmusescu pri elu
Machiduneanlu-anyiatu!
(Ditu cartea “Steaua di dor”, 1984)

PAPLU

Elu ştia tuti căľiurli tu munti ş-tu suflitu.
Elu azbura tuti limbili-a Balcańiloru…
Elu acâchisea boaţea di chipuri ş-di caľi…

Elu nu-avea chiro s-mutreascâ ţerlu:
Soarli-lu-avea-ancârfâsitâ
Tu intrata a cutarlui…
Luna eara tenda sumu cari durńia
Ş-cathi ńealâ şi-eara unâ steauâ.

Elu nu-avea chiro la bisearicâ s-ducâ
Şi s-ancľina la cruţea ditu framtea-ali maie…
Elu nu-avea chiro s-minduiascâ
Câ bana treaţi ayońia, multu-ayońia …
Şi câ nu-ľi pitricu canâoarâ ali maie
Bârţati di zboarâ di vreari,
Şi câ ńeľiľi-ľi hârsi cama multu
Di taifa-ľi-ţi u videa maşi tu somnu!

Elu nu-avu chiro s-minduiascâ la moarti …
Ş-cându s-andâmâsirâ
Elu s-teasi tu câmpu, cu ocľi-ndzeanâ,
Şi-atumţea vidzu ţerlu, cu luna, cu steali …
Şi, cu-aestâ muşuteaţâ-ntru-ocľi,
S-dusi, isihu, câtâ Amirâriľia Niştiutâ.

GEORGE DEMETRU PAN, poet, prozator și traducător

George Demetru Pan (pseudonim al lui Dimitrie Gheorghiu) s-a náscut 21 octombrie 1911, Piatra Neamţ. Este fiul Ecaterinei şi al lui Vasile Dumitru. Frecventează cursurile şcolii primare şi câteva clase de liceu la Piatra Neamţ, întrerupându-şi studiile din cauza sănătăţii şubrede. Funcţionează o vreme ca bibliotecar, apoi ca secretar de redacţie la revista „Petrodava” din Piatra Neamţ (1933-1934).

Pleacă la Bucureşti, unde lucrează ca redactor la mai multe periodice, între care „Gazeta”, „Lumea românească”, „România” şi „România literară”, colaborând de-a lungul vremii cu articole, eseuri, reportaje, versuri, proză şi traduceri la alte numeroase ziare şi reviste: „Azi”, „Orion”, „Glasul Bucovinei”, „Adevărul”, „Revista Fundaţiilor Regale”, „Timpul”, „Spectator”, „Naţionalul nou”, „Şantier”, „Cuvân­tul liber”, „Viaţa literară”, „Reporter”, „Vremea”, „Junimea literară”, „Democraţia”, „Fapta”, „Tribuna”, „Iaşul literar”, „Viaţa românească” etc.

În 1934 se numără printre sprijinitorii apariţiei revistei „Bloc”. A semnat şi Gheorghe Bicaz, Dionysos, Demetru-Pan, Andrei Pietraru, Ygdrasil. Editorial debutează în 1947, cu piesa de teatru Îngerul din butoi şi cu o culegere de povestiri aliniate cerinţelor ideologizante ale vremii, Ion poartă pacea-n desagă. În următorii ani îi apar alte volume de proză asemănătoare, semnalate foarte favorabil în cronici, care îl recomandau ca exemplu de scriitor necesar noii orânduiri: Ce şurubărea Manolache (1948), Moş Simion dă bineţe tractoarelor (1948), Ciotul (1950).

Comedia într-un act îngerul din butoi şi reconstituirea istorică într-un act Moş Ion Roată (1948) sunt tentative derizorii de pătrundere între autorii care asigurau dramaturgia „originală” a momentului. Colaborarea cu Aurel Baranga la scrierea piesei de teatru Inimi fără hotare se plasează în zona aceluiaşi minorat valoric. În această etapă proletcultistă se înscrie şi miniantologia de „versuri populare” Plugarii cântă Republica Populară (1948), pe care „culegătorul” o prefaţează ditirambic.

După o tăcere de peste un deceniu, Pan reapare ca „poet angajat” cu volumul Umanitas (1962), dedicat „memoriei lui Camil Petrescu”. Circumscrise comandamentelor ideo­logice ale vremii, versurile din această carte se declară manifest, în cicluri cu titluri explicite, un omagiu adus gândirii iscoditoare şi îndrăzneţe, raţiunii şi conştiinţei „omului de tip nou”. Iubirea iubirilor (1964) este închinat „amintirii lui Alexandru Sahia” şi reia tematica oportunistă din Umanitas. Poate fi surprinsă însă şi o aplecare asupra imaginii poetice, autorul căutând forme şi modalităţi de exprimare mai elaborate.

Dincolo de mine însumi (1967), volum consacrat „memoriei lui G. Călinescu”, abandonează temele conjuncturale şi, în versuri cantabile, lucrate cu vădită grijă pentru echilibrul prozodic, propune incursiuni în universul sufletesc sau confesiuni sentimentale ponderate. Partea ultimă a cărţii este rezervată unor „interpretări” ale poeziei indienilor nord-americani, de fapt o traducere-adaptare a câtorva pagini utile pentru cunoaşterea acestei zone literare.

Tot sub formă de cicluri este structurat şi Gingaşul Ariei (1968), închinat „memoriei lui Tudor Vianu”. Compoziţiile reunite aici dau o imagine asupra disponibilităţilor poetice ale lui Pan şi oferă poeme de notabilă calitate atât din punctul de vedere al descifrării filosofice a pretextelor (dragoste, alternative existenţiale), cât şi sub raportul elaborării formale.

În sfârşit, Ultima Thule (1970) cuprinde reflecţii lirice legate de senectute şi trecere, de rostul unui poet cu un Pegas „mărunt şi cuminte”, într-un fel, cele din urmă cărţi îi justifică îndelungile şi sinuoasele căutări şi îi răsplătesc perseverenţa.

A realizat şi câteva dramatizări după E. Knight şi Israel Zangwill, reprezentate între 1945 şi 1947, şi a semnat un număr relativ mare de traduceri. Între 1939 şi 1948 transpune din versurile lui Catul, Petrarca, Francis Jammes, Paul Verlaine, Friedrich Nietzsche, Rabindranath Tagore, Guillaume Apollinaire, Pablo Neruda etc., iar între 1943 şi 1957 tălmăceşte romane, nuvele şi povestiri de Maurice Bedel, D’Ennery, Charlotte Bronte, Edgar Wallace, Upton Sinclair, Jorge Amado şi Langston Hughes. În 1939 lucra la un Tratat de traduceri comparate, pe care nu a reuşit să îl termine.

Opera
Îngerul din butoi, Bucureşti, 1947;
Ion poartă pacea-n desagă, Bucureşti, 1947;
Ce şurubărea Manolache, Bucureşti, 1948;
Moş Ion Roată, Bucureşti, 1948;
Moş Simion dă bineţe tractoarelor, Bucureşti, 1948;
Bate vânt de primăvară, Bucureşti, 1949;
Ca să trăiască pădurea, Bucureşti, 1949;
Ciotul, Bucureşti, 1950;
Umanitas, prefaţă de Paul Georgescu, Bucureşti, 1962;
Iubirea iubirilor, Bucureşti, 1964;
Dincolo de mine însumi, Bucureşti, 1967;
Gingaşul Ariel, Bucureşti, 1968;
Ultima Thule, Bucureşti, 1970.

Traduceri
D’Ennery, Cele două orfeline, Bucureşti, 1943;
Lytton Strachey, Elisabeth şi Essex, Bucureşti, 1943;
Maurice Bedel, Logodnică norvegiană, Bucureşti, 1943;
Florence Barclay, Poveste de dragoste, Bucureşti, 1945;
Charlotte Bronte, Mascarada, Bucureşti, 1945;
Upton Sinclair, Mocirla (Abatoarele din Chicago), Bucureşti, 1945;
Edgar Wallace, Gentlemanul, Bucureşti, 1948, Misterul trenului de aur, Bucureşti, 1948;
Jorge Amado, Pământ fără lege, Bucureşti, 1948, Prima zi de grevă, Bucureşti, 1949;
Pablo Neruda, Să se trezească pădurarul, Bucureşti, 1949;
Osman Şchiopul şi alte povestiri ale scriitorilor turci, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu Ala Petrescu).

Moare 22 octombrie 1972, Bucureşti

CONSTANTIN OLARIU

 Constantin, se naste la 22 oct. 1927, comuna Zabala, judetul Covasna.

Poet si traducator.

Fiul lui Aron Olariu, functionar, si al Irinei (n. Kadar).

Scoala primara (1934-l938) si gimnaziul' (1938-l940) la Tirgu Secuiesc. Urmeaza Liceul „Andrei Saguna" din Brasov (1940-l946) si Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti (1947-l951).

Redactor la Editura de Stat pentru Literatura si Arta, Editura pentru Literatura Universala si Editura Univers (1952-l975). Lector principal la Centrala Editoriala (din 1975).

Debuteaza cu un art. de lingvistica in revista Cum vorbim (1949).

Publica primele traduce (din limba maghiara) in Viata Romaneasca (1952), iar cele dintii poezii orig. ii apar in Luceafarul (1966). Voi. de versuri Apa iubirii (1978), Melicondra (1983), Drumurile din noi (1985) atesta un „poet al faptului de cultura", cu reale disponibilitati reflexive. A tradus peste 40 de volum (proza, poezie, teatru), apartinind unor scriitori maghiari, clasici si contemporani, din Romania (Asztalos Istvan, Katona Szabo, Kovacs Gyorgy, Meliusz J6zsef, Papp Ferenc, Siito Andras, Szabd Gyula, Szasz Janos, Szilagyi Domokos, Tamasi Aron s.a.) sau Ungaria (Ady Endre, Babits Mihaly, D6ny Tibor, Garai Gabor, Illyes Gyulla, Iltes Endre, Illes Bela, Karinthy Frigyes, Orkany Istvan, Moldova Gy6rgy s.a.), activitate pentru care Uniunea Scriitorilor din Ungaria ii acorda distinctia „Pro litteris hungaricis" (1969).

Redactor responsabil (si traducator) la Antologia literaturii maghiare (4 voi., 1965-l969), apreciata ca fiind, „in aria traducerilor, cea mai solida si mai ampla antologie a literaturii maghiare in lume". Colaboreaza cu traduce, medalioane literare, proza si versuri orig. la Gazeta literara. Romania literara. Luceafarul, Secolul 20, Astra, Ateneu, Orizont, Transilvania, Utunk, Scinteia, Scinteia tineretului etc. Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1978.

Afirmat ca traducator consecvent din literatura maghiara, Constantin Olariu a debutat cu versuri originale relativ tirziu. Apa iubirii (1978) este, in consecinta, un volum matur, dens, atent elaborat, din care lipsesc stingaciile si naivitatile inerente inceputului, nu insa si unele inegalitati de substanta si expresie. Doi par a fi polii care prezideaza inspiratia poetului - iubirea si moartea, i)ustrindu-se parca axioma dintr-un vers celebru al lui Blaga („Unde nu e moarte nu e nici iubire"). De altfel, modelul Blaga e vizibil nu numai in registrul ideatic, ci si la nivelul temelor, motivelor, simbolurilor sau frecventei unor vocabule (liniste, tacere, lumina, taina, lut etc.) Primele doua cicluri, intitulate, nu intimplator.

Dragoste tirzie si Omule cu o singura moarte, sint strabatute de elanuri erotice (delimitind un spatiu imaginar al iubirii - „Melicondra"), dar si de accente grave, provocate de singuratatea si efemeritatea fiintei, de un trecut nostalgic, irecuperabil. Lipsite uneori de orice semne de punctuatie, cu multe aluzii si referinte livresti, poemele denota preferinta autorului pentru versul gratios, cu efecte incantatorii si ritmuri melodice

(„Anamaria Anamaria Anamaria pamintul undeva cinta cerul arde cu flacari mari de rubin nici vinturile nici zapezile nici singuratatile nu mai vin parca vorbesc apele parca danseaza parca descinta ti-am vazut gindul si linistea albe ca iasomia tacute camile pe nisipuri de luna mereu singure mereu nesfirsite impreuna purtind apa iubirii apa de Anamaria" - Apa iubirii).

O. si-a concentrai insa eforturile creatoare spre orizontul traducerii, mijlocind contactul cititorului roman cu opere reprezentative din lileratura maghiara clasica si contemporana. El se inscrie astfel intr-o traditie prestigioasa, ilustrata de nume ca I. Vulcan, St.O. Iosif. Constantin Olariu Goga. I. Chinezu, Constantin Olariu Sulutiu, E. Jebeleanu, E. Giurgiuca. M. Beniuc, G. Scridon s.a. trecind inaintea tuturor prin numarul volumelor traduse (peste 40). Talmacirile au avut la baza nu numai impulsuri strict literare, ci si temeiuri profund umane, ele fiind facute - dupa propria-i marturisire - „pentru prietenia dintre romani si maghiari, pentru cunoasterea reciproca a valorilor spirituale".

OPERA: Apa iubirii, versuri, Bucuresti, 1978; Melicondra, versuri. Bucuresti. 1983; Drumurile din noi, versuri, Cluj-Napoca, 1985; Vtnzatorul de sunete: alegorii si intimplari dure. Bucuresti, . Traduceri: Banffy Gyorgy. Tara cere socoteala. Piesa intr-un act. Trad. din lb. maghiara de ~, Bucuresti, 1953: Asztalos Istvan, Pe drumuri, povestiri. in romaneste de ~. Bucuresti, 1955; Stito Andras, Ratacirile lui Salumon. In romaneste de ~, Bucuresti, 1957; Donath Andras, Faskerthy Gyorgy, Haas Endre, Misterele unei curse, povestiri stiintifico-fantastice, voi. I-IV. Trad. din lb. maghiara de ~. Bucuresti, 1957-l958; Illes B61a, Moara de vlnt, nuvele. In romaneste de ~, Bucuresti, 1958; Stito Andras, A saptea bucurie, nuvele. Trad. din lb. maghiara de ~, Bucuresti, 1960; Illes Bela, Cartea anecdotelor, in romaneste de -, Bucuresti, 1961; Ady Endre, Nuvele, in romaneste de ~, cuvint inainte de M61iusz J6zsef, Bucuresti, 1961; Asztalos Istvan, Duminica cu dragoste, povestiri si nuvele. Trad. loan Urcan si ~. Pref. de Ioan Oarcasu, Bucuresti, 1962; Kovacs Gyorgy, Mormintul ostasului, nuvele. Trad. din lb. maghiara de ~, Bucuresti, 1962; Stito Andras, Cirese tomnatice, schite si povestiri. Trad. de Remus Luca, ~, Nicolae Stravoiu s.a. Pref. de Galfalvy Zsolt, Bucuresti, 1963; Pandi Marianne, Claudio Monteverdi. Trad. din lb. maghiara de ~, Bucuresti, 1963; Katona Szabo Istvan, Boriko roman. in romaneste de ~, Bucuresti, 1964; Antologia literaturii maghiare, I-IV. Antologie de Lorinczi Laszl6, Majt^nyi Erik, Szasz Janos. Redactor responsabil: -. Pref. de Mihai Beniuc. Prezentarile biobibliografice ale autorilor cuprinsi in voi., precum si aparatul de note si comentarii sint intocmite de ~, Bucuresti, 1965-l969; Papp Ferenc, Sub radacini si inca o povestire, in romaneste de ~, Bucuresti, 1966; Szakony Karoly, Plna si in clipele cele mai frumoase, nuvele. Trad. si cuvint inainte de ~, Bucuresti, 1966; Szasz Janos, Raspunsul. Trad. de ~, Bucuresti, J967; Laszlo Anna, Ca pestele in aer, nuvele. in romaneste de ~, Bucuresti, 1969; Antologia poeziei romantice germane. Cuvint inainte: AI. Philippide. Antologare si pref. Hertha Perez, Bucuresti, 1969 (colaborator); Szabo" Gyula, Adincuri, roman. in romaneste de ~, Bucuresti, 1971; Karinthy Frigyes, Alo! Cine-i acolo? Echivalente romanesti de ~, Bucuresti, 1972: 6rk6ny Istvan, Nuvele-minut. in romaneste de ~, Bucuresti, 1973; Szasz Janos, Cei dintii si cei din urma, roman. Voi. III - Oameni sintem. Trad. de ~, Bucuresti, 1973; Illes Endre. Cel ce e las in dragoste (Strainul). in romaneste de ~, Bucuresti, 1974; M61iusz Jazsef, Orasul pierdut in ceata, roman. Trad. de ~. Pref. de Adrian Marino, Bucuresti, 1974 (ed. II, trad. si note de ~. Pref. de Comei Regman. Tabel cronologic de Szavai G6za, 2 voi.. Bucuresti, 1982); Asztalos Istvan, Pelin, schite si povestiri. in romaneste de ~. Pref. de Mircea Zaciu, Bucuresti, 1975; Illyes Gyula, Poetul si porumbelul, versuri. Trad. de ~. Cuvint inainte de Szemlei Ferenc, Bucuresti, 1977; Ady Endre, Baronul si cumanii, povestiri. Trad. si note de ~. Pref. de Ov. S. Crohmaliceanu, Bucuresti, 1977; Arvai Arpad, Pictorul peregrin. in romaneste de ~, Bucuresti, 1977; Babits Mihaly, Poeme. in romaneste de ~, Bucuresti, 1977; Szilagyi Domokos, Poeme. Selectie si trad. de ~. Cuvint inainte de Nichita Stanescu, Bucuresti, 1977; Tamasi Aron, Obsteasca inviere, povestiri. Selectie si trad. de ~. Pref. de Francisc Pacurariu, Bucuresti, 1979; Rubin Szilard. Petrecerea in birlogul lupilor, roman. Trad. de ~, Bucuresti, 1981; Dincolo de forma. Pagini de poezie si proza maghiara din Romania. Ed., studiu introductiv si note biobibliografice de Kantor Lajos, Bucuresti, 1981 (colaborator); Dery Tibor, Excomunica-torul, roman. Trad. de ~. Pref. si tabel cronologic de Ion Ianosi, Bucuresti, 1981; Ork&iy Istvan, Nuvele-minut. Expozitia de trandafiri. in romaneste de ~. Pref. de Alexandru Balaci, Bucuresti, 1982; Garai Gabor, Nasterea operei, versuri. in romaneste de ~, Cluj-Napoca, 1983; Moldova Gyorgy, Pavilionul singuratic, roman, in romaneste de ~, Bucuresti, 1983; Munkacsi Miklos, Sfidarea, roman. in romaneste de ~, Bucuresti, 1985; Krudy Gyula, Ultima tigara la Calul Balan, povestiri. Selectie, note si trad. de ~, Bucuresti, 1987; Tamasi Aron, Abel in codru, roman. in romaneste de ~, Bucuresti, 1987.

REFERINTE CRITICE: Al. Sandulescu, in Gazeta literara, nr. 23, 1957; B. Elvin, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1957; Ileana Vrancea, in Scinteia, nr. 3957, 1957; S. Iosifescu, in Scinteia, nr. 5664, 1962; Beke Gyorgy, Fara interpret, 1972; A. Hamzea, in Astra, nr. . 1978; . Ianosi, in Contemporanul, nr. 23, 1979; Al. Balaci, Studii si note literare, 1979; M. Zaciu, in Romania literara, nr. 6, 1980; A.I. Brumaru, in Astra, nr. 11, 1986.

GABRIELA NEGREANU

Sari la navigareSari la căutare

Gabriela Negreanu
Date personale
Nume la naștere	Gabriela Vasilache
Născută	6 iulie 1947  București, România
Decedată	22 octombrie 1995 (48 de ani)  București, România
Cauza decesului	sinucidere
Cetățenie	România
Ocupație	poetă scriitoare
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de Litere a Universității din București
Modifică date / text

Gabriela Negreanu (nume la naștere Gabriela Vasilache; n. 6 iulie 1947, București – d. 22 octombrie 1995, București) a fost o poetă, eseistă și redactor de editură română.^[1]

Cuprins

• 1Activitate
• 2Volume publicate
• 3Referințe critice
• 4Note
• 5Bibliografie

Activitate[modificare | modificare sursă]

S-a născut la București, dar și-a făcut primele 7 clase la Botoșani, unde a început și liceul, continuat la Botoșani, terminat la Călărași, în peregrinările părinților. A scris poezii de la vârsta de 8 ani și a activat în echipele de teatru ale școlilor frecvantate. A debutat cu poezia Dunăre, în Luceafărul, 1983. Participantă la cenaclurile bucureștene Junimea, Labiș etc și la echipele de teatru studențesc.

Între 1965 -1970 urmează Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București, se căsătorește în 1969 și are un fiu în 1971. După licență, va fi timp de 15 ani redactor la Editura Albatros. În 1983, ca redactor de carte al volumului Saturnalii, de C.V. Tudor, va trage toate ponoasele pentru că autorul strecurase o poezie cu cifru, ofensatoare la adresa rabinului-șef Moses Rosen. În Săptămâna, Eugen Barbu, în mod aberant, dar de fapt solidar cu Vadim și totodată nemulțumit de faptul că editoarea îi sprijinise pe diverși adversari ai săi, inclusiv pe Adrian Păunescu, declanșează un atac mișelesc, în serial, împotriva Gabrielei Negreanu. În 1985 va fi înlăturată de la editură, mutată într-un post de funcționară. După Decembrie 1989 va lucra la redacția Culturală a Televiziunii Române, realizatoare a emisiunii Logos și ethos.

Se sinucide, aruncându-se de pe terasa blocului unde locuia.^[2] A încetat din viață la 22 octombrie 1995 la București și a fost înmormântată la Cimitirul Străulești II.^[3]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

• Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut;
• Decorul și prezența (1979);
• Aventurile lui Mototol-Rostogol la prima lui ieșire din ocol, roman pentru copii, București, 1981;
• Elegii pentru sufletul înflorit (1981);
• Jurnal. Eul peregrin'' (1984);
• Partea omului (1987);
• Incinte (1988);
• P. Joachim, Oratie pentru o re-nastere, antologie, trad., pref. si note de Gabriela Negreanu, Bucuresti, 1989;
• Viziune cu logofagi (1994);
• Memoria unui creier (1995);^[4]
• Noaptea initiatilor (1995);

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

• I. Maxim, in Orizont, nr. 6, 1979;
• H. Candroveanu, in Saptamina, nr. 451,1979;
• M. Vasile, in Luceafarul, nr. 8,1979;
• Al. Piru, ibidem, nr. 26, 1979;
• R. Andrei, in Familia, nr. 4, 1980;
• M. Mircea, in Familia, nr. 11,1981;
• M. Santimbreanu, in Romania literara, nr. 5,1982;
• Dana Dumitriu, ibidem, nr. 32,1982;
• H. Candroveanu, Printre poeti, 1983;
• Elena Tacciu, in Romania literara, nr. 23, 1985;
• R. G. Teposu, in Flacara, nr. 7, 1985;
• Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
• M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 45, 1987.

POEZII:

O vietate

Un mic animal, o vedeta
cu gherute mici,
noduroase.
Vorbeste de sange, mistere, ea
care era ca fumul in oase.
Pe sub piele iti umbla, te cumpara, dintii-si sticleste, nerusinat se agata de respiratii.

Lunecatoare, vicleana, pe furis imprumutandu-ti moarte si gratii.
Cu nervi cascaunzi si pustii, poeme de masca fardata si ademenire in umblet.
O vietate mica,
limbrica.
Te scheauna
si iti vorbeste de suflet.

Pe vreme de noapte

Adancul nu este dublu, ai decis
tu, retezand dintr-o miscare ceea ce parea a-ti contrazice teoria, adica
tocmai adancul: crispare
si zambet, nemiscare
si curgere, energie si spaima si intuneric si tremurare, obscuritatea crescand orb spre lumina din insasi lumina.
Adancul nu este dublu, ai decis tu
ca o floare care pe vreme de noapte si-ar abandona
radacinile.

Să trăiești

Sa traiesti in cercuri inchise cu mlastini facute sa soarba o lume obscura, o lume dementa si oarba
mintea sa nu-ti poata urca dincolo de contemplarea buricului sa tragi de pamanturi ca vitele pe genunchii nimicului
si aici, unde mai circula vesti
dinspre
Pergam si
Elada, dinspre inalte
lupte oculte tu sa n-ai habar de nimica si nimeni sa n-aiba auz sa te-asculte
sa mori in nestire ca mustele, harul cel nascut o data la o mie de ani
sa piara ca pulberea, in rasul multimilor.

HORIA ARAMĂ

Horia Aramă
Date personale
Născut	4 noiembrie 1930 Iași, România
Decedat	22 octombrie 2007 (76 de ani) Constanța, România
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	prozator, eseist, poet
Limbi	limba română
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1966–1986
Subiecte	literatură fantastică și științifico-fantastică
Specie literară	poezie, poveste
Operă de debut	volumul de poezii Moartea Păsării-săgeată (1966)
Modifică date / text

Horia Aramă (n. 4 noiembrie 1930, Iași – d. 22 octombrie 2007, Constanța) a fost un prozator, eseist, scenarist BD, traducător, critic, redactor, dramaturg^[1] și poet român.

Cuprins

• 1Biografie
  • 1.1Studii
  • 1.2Debut și activitate literară
  • 1.3Afilieri
• 2Bibliografie
  • 2.1Literatură fantastică și stiințifico-fantastică
  • 2.2Trilogia de studii despre utopie
  • 2.3Almanahul Anticipația
  • 2.4Poezie
  • 2.5Teatru
  • 2.6Benzi desenate
• 3Premii
• 4Note
• 5Bibliografie

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 4 noiembrie 1930^[1] într-o familie de evrei din Iași.^[2]

Studii[modificare | modificare sursă]

Absolvent al Școlii de literatură Mihai Eminescu, București, 1954.^[1]

Debut și activitate literară[modificare | modificare sursă]

A debutat în 1950 cu versuri pentru copii. În SF debutează cu o povestire despre mutanți, "Omul care are timp", apărută în nr. 233/1964 al C.P.S.F. În 1966 publică o primă culegere de povestiri SF intitulată "Moartea păsării-săgeată",^[1] în care piesele de bază sunt "Pălăria de pai" și "Pianul preparat". În 1967 publică o a doua culegere, "Cosmonautul cel trist".^[1] În 1972 a apărut Țărmul interzis, iar în 1976 Verde Aixa.^[1]

În 1974, în antologia Pălăria de pai apare povestirea sa „Bomba”, aceasta va fi republicată în Întoarcere pe Planeta Albastră din 1989.

A fost redactor la Radio București, apoi la revistele Luminița și Cutezătorii.^[1] În 1990 a fost redactor-șef al revistei Start 2001. A scris și povestirea științifico-fantastică „Planeta celor doi sori”.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

• Membru al Uniunii Scriitorilor din România
• Associazione Internazionale per gli Studii sulle Utopie – Roma
• The Society of Utopian Studies – Arlington (Texas)
• Utopian Studies Society – Bristol
• Centro Interdepartimentale di Ricerca sull’Utopia – Bologna
• H.G. Wells Society – Londra
• William Morris Society – Londra

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Literatură fantastică și stiințifico-fantastică[modificare | modificare sursă]

• Păsări călătoare (1955)
• De la Om la Om (1960)
• Moartea păsării-săgeată (Editura Tineretului, 1966)
• Cosmonautul cel trist (Editura Tineretului, 1967)
• Dincolo de paradis (1983)
• Dumnezeu umbla desculț (Editura pentru literatură, 1968)
• Țărmul interzis (Editura Albatros, 1972)
• Pălăria de pai (Editura Cartea Românească, 1974)
• Jocuri de apă (Editura Cartea Românească, 1975)
• Verde Aixa (Editura Albatros, 1976)
• Cetatea soarelui (Editura Cartea Românească, 1978)
• Planeta celor doi sori

Trilogia de studii despre utopie[modificare | modificare sursă]

• Colecționarul de insule (Ed. Cartea Românească, 1981),
• Insulele fericite (Ed. Cartea Românească, 1986),
• O insulă în spațiu (Ed. Cartea Românească, 1991).

Almanahul Anticipația[modificare | modificare sursă]

• Povestirea „Planeta celor doi sori” a fost publicată în almanahul Anticipația din anul 1986.

Poezie[modificare | modificare sursă]

• "Scări la stele" (1965) - versuri intelectualiste

Teatru[modificare | modificare sursă]

• "Simpaticul Charlie". Piesa de teatru a apărut în 1961 în revista Teatru din București și a văzut lumina rampei în același an la Teatrul Evreiesc de Stat din Iași.^[3]
• Femeia cosmică, CPSF #244 / 15.01.1965

Benzi desenate[modificare | modificare sursă]

• Planeta răpită, scenariu Horia Aramă, ilustrații de Pompiliu Dumitrescu, revista Cutezătorii, 1969

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul Uniunii Scriitorilor, în 1967.^[4]