5. /30 OCTOMBRIE 2021 - TEATRU/FIL
DUILIU ZAMFIRESCU
Biografie Duiliu Zamfirescu
1858 La 30 octombrie, la Plainesti (azi Dumbraveni), in fostul judet Ramnicu-Sarat, se naste Duiliu Zamfirescu, in acelasi an cu Barbu Delavrancea (11 aprilie) si A. Vlahuta (5 septembrie).
1865-1873 Duiliu Zamfirescu frecventeaza cursurile scolii elementare si ale gimnaziului in orasul Focsani.
1873-1876 Isi continua studiile la Liceul “Matei Basarab” din Bucuresti.
1877 Aflandu-se student la Facultatea de drept si frecventand in anul I si cursurile Facultatii de litere, Duiliu Zamfirescu debuteaza cu un ciclu de poezii romantioase in revista „Ghimpele”.
1877-1878 Razboiul pentru independenta nationala si eroismul ostasilor si ofiterilor romani ii vor inspira scriitorului unele nuvele ca "Locotenentul Sterie" si romanul "In razboi".
1880 Primit si prezentat cu entuziasm de Al. Macedonski, Duiliu Zamfirescu se inscrie, pentru scurta vreme, printre colaboratorii „Literatorului”, debutand cu poema romantica "Levante si Kalavryta". In urma absolvirii Facultatii de drept, e numit supleant de ocol la Harsova. Timpul petrecut aici va fi evocat in amintirile "Din Dobrogea" si "Noapte buna". Incepe colaborarea la "Romania libera", care va fi sustinuta cu regularitate pana in 1884. Semneaza foiletonul literar saptamanal si unele articole politice cu pseudonimul Don Padil. Se declara “dusman neimpacat” al “naturalismului obscen”. De acum dateaza scrisorile adresate prietenului sau Duiliu Ioanin.
1881 Duiliu Zamfirescu e numit procuror la Targoviste, functie din care demisioneaza in acelasi an.
1882 Dupa o scurta incercare de a profesa avocatura si a suplini o catedra de franceza la Focsani, scriitorul se stabileste in Bucuresti, ca redactor la ziarul "Romania libera".
1883 Publica primul volum cuprinzand poezii si nuvele, "Fara titlu".
1884 Apare romanul "In fata vietii", pe care il va judeca sever C. Dobrogeanu-Gherea in articolul "Pesimistul de la Soleni". Frecventeaza tot mai intens cenaclul “Junimii” si isi incepe colaborarea la „Convorbiri literare”. Prima nuvela citita si apreciata de Titu Maiorescu este "Noapte buna".
1885 Duiliu Zamfirescu se prezinta la concursul de atasat de legatie, in urma caruia e numit functionar in Ministerul Afacerilor Straine. In acelasi timp e profesor de limba romana la Liceul “Sf. Gheorghe”.
1888 In mai scriitorul e trimis ca secretar de legatie la Roma, unde, cu o intrerupere intre anii 1892-1894, cand va fi mutat la legatiile din Atena si Bruxelles, va ramane pana in 1906. Aici se intereseaza indeaproape de istoria Romei antice, cunoaste comorile de arta ale Italiei si se indragosteste de peisajul meridional al acestei tari. Traduce din poetii Leopardi si Carducci. Acum incepe corespondenta cu Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi si N. Petrascu.
1892 Publica in „Convorbiri literare” , in afara de poezii, fragmente dintr-o monografie inchinata lui Lev Tolstoi, fata de opera caruia manifesta o pretuire si un entuziasm deosebit.
1894 Publica volumul de poezii "Alte orizonturi".
1894-1895 Apare in „Convorbiri literare” primul roman din ciclul "Comanestenilor": "Viata la tara".
1895 Apare volumul "Novele romane".
1895-1896 Publica in „Convorbiri literare” romanul "Tanase Scatiu".
1897 Apare volumul de versuri "Imnuri pagane".
1897-1898 In „Convorbiri literare” publica romanul "In razboi".
1899 Apare volumul "Poezii noua".
1901-1902 Publica in revista „Literatura si arta romana”, condusa de N. Petrascu, romanul "Indreptari". Colabora aici inca din 1896-1897, fapt care determina un inceput de raceala in relatiile cu Titu Maiorescu.
1906 Duiliu Zamfirescu se intoarce in tara, unde este numit secretar general la Ministerul Afacerilor Straine. Apare in „Convorbiri literare” romanul "Anna".
1909 Scriitorul este ales membru al Academiei Romane. Rosteste discursul "Poporanismul in literatura", care va produce aprinse discutii in epoca. Este numit reprezentantul Romaniei, cu grad de ministru plenipotentiar, in Comisia Europeana a Dunarii.
1911 Publica volumul de nuvele "Furfanto" si romanul "Lydda".
1916-1917 In urma intrarii Romaniei in primul razboi mondial si a infrangerilor din toamna lui 1916, Duiliu Zamfirescu se refugiaza la Odesa, apoi la Iasi.
1918 Apare la Iasi ziarul „Indreptarea”, organ al Partidului Poporului condus de generalul Averescu si la care adera si Duiliu Zamfirescu. Ziarul avea si un supliment literar.
1918-1920 Angajat in politica, este ministru de externe si presedinte al Camerei.
1919 Apare volumul de versuri "Pe Marea Neagra".
1920 Apare volumul de povestiri si amintiri din cariera diplomatica "O muza".
1922 La 30 iunie Duiliu Zamfirescu moare la Agapia. Este inmormantat la Focsani in cimitirul sudic al orasului.
Biografie realizata de Alexandru Sandulescu.
OPERA
Fara titlu, poeme si nuvele, Bucuresti, 1883; in fata vietii, Bucuresti, 1884: Novele, Bucuresti, 1888; Alte orizonturi, Bucuresti, 1894; Novele romane. Frica, Bucuresti, 1895; Lume noua si lume veche, Bucuresti, 1895; Imnuri pagane, Bucuresti, 1897; Viata la tara, Bucuresti, 1898; Poezii noua. Bucuresti, 1899; Temps de guerre, Paris, 1900; in razboi. Bucuresti, 1902; Tanase Scatiu, Bucuresti, 1907; Anna sau Ceea ce nu se poate, Bucuresti, 1911; Furfanto, Lydda, Scrisori romane. Bucuresti, 1911; Pe Marea Neagra, Bucuresti, 1919: Poezii alese, Bucuresti, 1922; O muza, Bucuresti, 1922; Sasha, trad. Lucy Bing, pref. M. Beza, Londra, 1926; La vita in compaqna, a cura di A. Silvestri-Giorgi, Torino, 1932; Poezii, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934; Romanul Comanestenilor, I, Viata la tara, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935; II, Tanase Scatiu, Craiova, 1937; Duiliu Zamfires-cu si Titu Maiorescu in scrisori (1884-1913), un cuvant de introducere si insemnari de Em. Bucuta, Bucuresti, 1937; In razboi, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova 1937; Anna, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1938; indreptari, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1938; Nuvele, ed. comentata de Mariana Zamfirescu - Rarincescu, Craiova, 1939; Viata la tara. Tanase Scatiu, ed. ingrijita si pref. de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1956; Nuvele, ed. ingrijita si pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1957; Poezii si nuvele, ed. ingrijita, pref. si note de Al. Sandulescu, Bucuresti 1961; Scrieri alese , I-II, pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1962; Viata la tara. Tanase Scatiu, ed. ingrijita de G. C. Nico-laescu, pref si note de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1963; Viata la tara. Tanase Scatiu. In razboi, pref. de M. Gafita, Bucuresti 1965; Scrisori inedite, ed. ingrijita cu note si studiu introductiv de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1967; Poezii, nuvele, romane, ed. ingrijita de G. C. Nicolescu si Al. Sandulescu, pref. si note de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1968; Cele mai frumoase scrisori, text ales si stabilit, pref. tabel cronologic, note si indici de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1974; Viata la tara, pref. si bibliografie de I. Adam, Bucuresti, 1976; Opere, ed. ingrijita, pref. cronologie, note, glosar, indici si bibliografie de M. Gafita, I. Poezii, Bucuresti, 1970; II, Romanul Comanestilor, 1970; III, Nuvele, 1972; IV, Lydda Scrisori romane Teatru, 1974, V. ed. ingrijita de M. Gafita si I. Adam, Publicistica. 1891-1908, 1982; VI, Publicistica (si memorialistica), 1987; VII, Corespondenta A-M, 1984; VIII, Corespondenta M-Z.1985; in razboi, cuvant inainte de Ileana Manole, Bucuresti, 1983; Viata la tara. Tanase Scatiu, pref. de P. Cornea, Bucuresti, 1983; In razboi. indreptari. Anna, postfata de V. Cristea, Bucuresti, 1984; Viata la tara. Tanase Scatiu, Bucuresti, 1985; Viata la tara. Tanase Scatiu, pref. si tabel cronologic de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1987; In razboi, pref. deM. Iorgulescu, Bucuresti, 1989; Lydda, ed. deM. Din-utz, Galati, 1991; Romanul Comanestenilor, pref. de A. Goci, Bucuresti, 1993; Viata la tara. Tanase Scatiu, Craiova, 1994; in razboi, postfata de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1997; Poezii. Viata la tara. Tanase Scatiu, Chisinau, 1997; Viata la tara. Tanase Scatiu, postfata, tabel cronologic si referinte critice de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1997.
Fara titlu, poeme si nuvele, Bucuresti, 1883; in fata vietii, Bucuresti, 1884: Novele, Bucuresti, 1888; Alte orizonturi, Bucuresti, 1894; Novele romane. Frica, Bucuresti, 1895; Lume noua si lume veche, Bucuresti, 1895; Imnuri pagane, Bucuresti, 1897; Viata la tara, Bucuresti, 1898; Poezii noua. Bucuresti, 1899; Temps de guerre, Paris, 1900; in razboi. Bucuresti, 1902; Tanase Scatiu, Bucuresti, 1907; Anna sau Ceea ce nu se poate, Bucuresti, 1911; Furfanto, Lydda, Scrisori romane. Bucuresti, 1911; Pe Marea Neagra, Bucuresti, 1919: Poezii alese, Bucuresti, 1922; O muza, Bucuresti, 1922; Sasha, trad. Lucy Bing, pref. M. Beza, Londra, 1926; La vita in compaqna, a cura di A. Silvestri-Giorgi, Torino, 1932; Poezii, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1934; Romanul Comanestenilor, I, Viata la tara, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1935; II, Tanase Scatiu, Craiova, 1937; Duiliu Zamfires-cu si Titu Maiorescu in scrisori (1884-1913), un cuvant de introducere si insemnari de Em. Bucuta, Bucuresti, 1937; In razboi, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova 1937; Anna, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1938; indreptari, ed. comentata de Mariana Rarincescu, Craiova, 1938; Nuvele, ed. comentata de Mariana Zamfirescu - Rarincescu, Craiova, 1939; Viata la tara. Tanase Scatiu, ed. ingrijita si pref. de G. C. Nicolescu, Bucuresti, 1956; Nuvele, ed. ingrijita si pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1957; Poezii si nuvele, ed. ingrijita, pref. si note de Al. Sandulescu, Bucuresti 1961; Scrieri alese , I-II, pref. de M. Zaciu, Bucuresti, 1962; Viata la tara. Tanase Scatiu, ed. ingrijita de G. C. Nico-laescu, pref si note de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1963; Viata la tara. Tanase Scatiu. In razboi, pref. de M. Gafita, Bucuresti 1965; Scrisori inedite, ed. ingrijita cu note si studiu introductiv de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1967; Poezii, nuvele, romane, ed. ingrijita de G. C. Nicolescu si Al. Sandulescu, pref. si note de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1968; Cele mai frumoase scrisori, text ales si stabilit, pref. tabel cronologic, note si indici de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1974; Viata la tara, pref. si bibliografie de I. Adam, Bucuresti, 1976; Opere, ed. ingrijita, pref. cronologie, note, glosar, indici si bibliografie de M. Gafita, I. Poezii, Bucuresti, 1970; II, Romanul Comanestilor, 1970; III, Nuvele, 1972; IV, Lydda Scrisori romane Teatru, 1974, V. ed. ingrijita de M. Gafita si I. Adam, Publicistica. 1891-1908, 1982; VI, Publicistica (si memorialistica), 1987; VII, Corespondenta A-M, 1984; VIII, Corespondenta M-Z.1985; in razboi, cuvant inainte de Ileana Manole, Bucuresti, 1983; Viata la tara. Tanase Scatiu, pref. de P. Cornea, Bucuresti, 1983; In razboi. indreptari. Anna, postfata de V. Cristea, Bucuresti, 1984; Viata la tara. Tanase Scatiu, Bucuresti, 1985; Viata la tara. Tanase Scatiu, pref. si tabel cronologic de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1987; In razboi, pref. deM. Iorgulescu, Bucuresti, 1989; Lydda, ed. deM. Din-utz, Galati, 1991; Romanul Comanestenilor, pref. de A. Goci, Bucuresti, 1993; Viata la tara. Tanase Scatiu, Craiova, 1994; in razboi, postfata de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1997; Poezii. Viata la tara. Tanase Scatiu, Chisinau, 1997; Viata la tara. Tanase Scatiu, postfata, tabel cronologic si referinte critice de Al. Sandulescu, Bucuresti, 1997.
Duiliu Zamfirescu - Biografie si memorii
Duiliu Zamfirescu - Viata la tara
Subprefectul - Duiliu Zamfirescu
VASILE ICHIM, actor (Teatrul Odeon) (filme: “Cerul n–are gratii”, “Probă de microfon”).
Biografie Vasile Ichim
Nu sunt date biografice pe internet!
· Dragoste și apă caldă (1992)
· Probă de microfon (1980)
· Pentru patrie (1978)
· Păcală (1974)
· Ultimul cartuș (1973)
· Tudor (1963)
· Cerul n-are gratii (1962)
· Avalansa (1959)
· Viața nu iartă (1957)
MIHAI MĂNIUȚIU
Biografie Mihai Măniuțiu
MANIUTIU Mihai, se naste la 30 oct. 1954, Cluj.
Prozator si eseist.
Fiul lui Vaier Maniutiu, pilot, si al Martei (n. Barbat), corista de opera. Scoala elementara si liceul la Cluj; absolvent al Academiei de Teatru si Cinematografie din Bucuresti (1978).
Regizor la Teatrul National din Cluj (din 1978). A colaborat cu mai multe teatre din tara, punind in scena spectacole precum Emigrantii de Slavomir Mrozek (1978), Persii de Eschil (1979), Afara in fata usii de W. Borchert (1979), Labirintul de Arrabal (1980), Macbeth de Shakespeare (1982), Cu usile inchise de Sartre (1983), Viata e vis de Calder6n (1984), O, ce zile frumoase de Beckett (1985), imblinzirea scorpiei de Shakespeare (1986), Burghezul gentilom de Moliere (1987) si Antoniu si Cleopatra de Shakespeare (1988 - Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol al anului).
Carti publicate: Un zeu aproape muritor, proza scurta (1982); Redescoperirea actorului, eseuri de arta actorului (1985); Cercul de aur, „eseuri shakespeariene" (1989); Act si mimare, eseuri de arta actorului (1989).
In contextul anilor '80, in care literatura noastra proclama intoarcerea autorului si recuperarea biograficului si a cotidianului, Mihai Maniutiu propune in teoria teatrala un demers similar: redescoperirea actorului.
Aparent paradoxal pentru un regizor, eseurile sale se apleaca mai putin asupra viziunii regizorale in conceperea unui spectacol, si mai mult asupra unor probleme de psihologie a actorului si de fenomenologie a reprezentarii.
Conceptul central este cel de „actor de reprezentare", prin care Mihai Maniutiu defineste actorul capabil de a recrea personajul prin implicarea fiintei sale profunde. La conjunctia dintre personajul abstract, oferit de scenariu, si actorul concret, ca persoana privata, ia nastere ceea ce eseistul numeste, in Redescoperirea actorului (1985), un suprapersonaj, iar in Act si mimare (1989) - o figura ludica. Deschiderea canalelor sinestezice dintre inconstientul fantasmatic al actorului si rolul pe care el il are de jucat marcheaza diferenta ce separa actorii de exceptie de cei lipsiti de har. Pentru primii, jocul este act, adica creatie directa a unui adevar spectacular in chiar timpul spectacolului; pentru cei din urma, jocul este mimare, adica incercare de reproducere a unei realitati preexistente. Arhetipul actorului reprezentativ este apoi raportat, intr-o abordare istorica si tipologica, la tipurile de actori din istoria teatrului universal: actorul grec, latin, medieval, al commediei deliarte, renascentist, baroc, diderotian, romantic, naturalist, expresionist, brechtian, pina la teoriile contemporane ale unor Stanislavski, Craig, Artaud sau Grotovski.
Dar accentul principal cade pe meditatiile asupra proceselor psihodramalice ale jocului si pe cele empatetice ale receptarii. Pornind de la ceea ce Lacan numea „stadiul oglinzii", Mihai Maniutiu distinge mai multe tipuri de actori, dupa relatia pe care acestia o intretin cu imaginea propriului corp scenic: cei cu viziune narcisista, cu viziune heautoscopic-inhibanta, cu viziune heauloscopic-euforizanta si cu viziune iradianta. La fel de subtile si patrunzatoare sint observatiile pe marginea functiei auloexploratorii pe care personajele o exercita asupra actorului, a implicarii fantasmelor inconstiente sau a trupului arhaic al actorului, a mastii imaginare, a actiunii paralele prin care actorul isi creeaza o situatie omoloaga celei dramatice, a relatiei dintre actorie si personalitatea multipla si a felului in care actorul controleaza si exploateaza artistic nebunia, a dedublarii ca libertate umana si a efectului ei cathartic asupra spectatorului, ca forma de reeducare, redescoperire sau mentinere a vitalitatii pe care viata standardizata a societatii tinde sa o mortifice etc. in general, placerea speculatiei, a distinctiilor de nuanta, a opozitiilor dialectice intre esenta si aparenta, interior si exterior, personaj si actor, actor si om etc, primeaza asupra constructiei conceptuale, a arhitectonicii teoretice. in acord cu spiritul fragmentar al postmodemitatii, eseurile sint dominate de spiritul de finete, aproape labirintic, si mai putin de spiritul de geometrie, de vocatia totalizarii si sistematizarii critice.
Aceeasi abordare fragmentara, a amanuntului semnificativ, caracterizeaza si eseurile pe teme shakespeariene din Cercul de aur (1989). Aparatul de finete este aplicat, ca intr-o oglinda, atit personajului - fiind recreata o galerie a figurilor lui Shakespeare, precum Titus Andronicus, Richard al 1l-lea, Hamlet, Timon. Richard al IlI-lea, Romeo si Julieta, Iuliu Cezar, Othello, Macbeth, Lear, -cit si unor actori „de reprezentare" ai teatrului romanesc; Irina Petrescu, Gheorghe Dinica, Gina Patrichi, Anton Tauf, Octavian Cotescu. Toma Caragiu, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Stefan lordache s.a. in cazul ambelor serii, se simte experienta de regizor a lui Mihai Maniutiu, care isi priveste modelele cu ochiul celui care le pune in scena. Personaje sau actori, fiecare dintre aceste figuri este surprinsa ca portret interior, ca linie de forta ce ii orienteaza destinul, astfel incit analizele par a face sa convearga cele doua serii, a personajului si a actorului, catre figura ludica sau suprapersonajul teatral, asa cum il gindeste Mihai Maniutiu Anumite teme de meditatie teatrala, cum sint parabolicul, hieratismul, originarul sau ritualicul (in sensul lui Artaud), dar si de conceptie formala, cum este fragmentarismul, se fac simtite si in proza lui Mihai Maniutiu Volumul sau de proze scurte, Un zeu aproape muritor (1982), pune in scena fragmente infinitezimale de sens, ca niste flashuri filmice ale unor microscenarii imaginare. Asa cum Momentele lui Caragiale decupeaza cite un chip sau gest din realitate, schitele lui Mihai Maniutiu surprind fulguratiile unui univers mitologic interior pe cale de a se naste. Prozatorul pare a asista la geneza propriei fantezii, urmarind cum din limburile imaginarului emerge o lume metamorfica, necristalizata, haotica. Acel illud tempus din marile viziuni mitologice corespunde in proza lui Mihai Maniutiu unui timp al inceputurilor mentale, in care autorul isi construieste miturile personale, mitemele intemeietoare.
O galerie de figuri schitate sumar, prin tuse grabite, de un mitograf anxios sa nu piarda nici una din pilpiirile reveriilor sale, bintuie paginile cartii. Sibile, profeti, poeti orfici, hidalgi, cautatori de himere si gentilomi de aventura, pitici, bufoni, saltimbanci, mesageri, mintuitori, ingeri, o intreaga umanitate prinde viata intr-un ritm carnavalesc. in mod simptomatic, unul din arhipersonajeie dominante este omul fara fata, al carui chip se schimba proteic, semn ca scriitorul nu a reusit inca sa-l fixeze vizual: Sibila Sy, „oglindind cu fidelitate chipurile celor ce veneau sa i se inchine", orbul Kytheron, caruia sculptorii nu pot sa-i definitiveze bustul, Marea Tirfa, vesnic ascunsa sub masti, Iov, a carui fata se sterge ca o „pasta viscoasa", sau Nenumitii, figuri abia desprinse din plasma materiei. Un alt arhipersonaj este monstrul acvatic, dragonul furtunii sau leviatanul, creaturi care simbolizeaza pulsiunile inconstiente pe care scriitorul le aduce la suprafata. inspaimintator sau bonom, furios sau melancolic, dragonul leviatanic insoteste intotdeauna eroii, ca un complement stihial si abisal al germenului de constiinta reprezentat de acestia.
Prozator si eseist.
Fiul lui Vaier Maniutiu, pilot, si al Martei (n. Barbat), corista de opera. Scoala elementara si liceul la Cluj; absolvent al Academiei de Teatru si Cinematografie din Bucuresti (1978).
Regizor la Teatrul National din Cluj (din 1978). A colaborat cu mai multe teatre din tara, punind in scena spectacole precum Emigrantii de Slavomir Mrozek (1978), Persii de Eschil (1979), Afara in fata usii de W. Borchert (1979), Labirintul de Arrabal (1980), Macbeth de Shakespeare (1982), Cu usile inchise de Sartre (1983), Viata e vis de Calder6n (1984), O, ce zile frumoase de Beckett (1985), imblinzirea scorpiei de Shakespeare (1986), Burghezul gentilom de Moliere (1987) si Antoniu si Cleopatra de Shakespeare (1988 - Premiul ATM pentru cel mai bun spectacol al anului).
Carti publicate: Un zeu aproape muritor, proza scurta (1982); Redescoperirea actorului, eseuri de arta actorului (1985); Cercul de aur, „eseuri shakespeariene" (1989); Act si mimare, eseuri de arta actorului (1989).
In contextul anilor '80, in care literatura noastra proclama intoarcerea autorului si recuperarea biograficului si a cotidianului, Mihai Maniutiu propune in teoria teatrala un demers similar: redescoperirea actorului.
Aparent paradoxal pentru un regizor, eseurile sale se apleaca mai putin asupra viziunii regizorale in conceperea unui spectacol, si mai mult asupra unor probleme de psihologie a actorului si de fenomenologie a reprezentarii.
Conceptul central este cel de „actor de reprezentare", prin care Mihai Maniutiu defineste actorul capabil de a recrea personajul prin implicarea fiintei sale profunde. La conjunctia dintre personajul abstract, oferit de scenariu, si actorul concret, ca persoana privata, ia nastere ceea ce eseistul numeste, in Redescoperirea actorului (1985), un suprapersonaj, iar in Act si mimare (1989) - o figura ludica. Deschiderea canalelor sinestezice dintre inconstientul fantasmatic al actorului si rolul pe care el il are de jucat marcheaza diferenta ce separa actorii de exceptie de cei lipsiti de har. Pentru primii, jocul este act, adica creatie directa a unui adevar spectacular in chiar timpul spectacolului; pentru cei din urma, jocul este mimare, adica incercare de reproducere a unei realitati preexistente. Arhetipul actorului reprezentativ este apoi raportat, intr-o abordare istorica si tipologica, la tipurile de actori din istoria teatrului universal: actorul grec, latin, medieval, al commediei deliarte, renascentist, baroc, diderotian, romantic, naturalist, expresionist, brechtian, pina la teoriile contemporane ale unor Stanislavski, Craig, Artaud sau Grotovski.
Dar accentul principal cade pe meditatiile asupra proceselor psihodramalice ale jocului si pe cele empatetice ale receptarii. Pornind de la ceea ce Lacan numea „stadiul oglinzii", Mihai Maniutiu distinge mai multe tipuri de actori, dupa relatia pe care acestia o intretin cu imaginea propriului corp scenic: cei cu viziune narcisista, cu viziune heautoscopic-inhibanta, cu viziune heauloscopic-euforizanta si cu viziune iradianta. La fel de subtile si patrunzatoare sint observatiile pe marginea functiei auloexploratorii pe care personajele o exercita asupra actorului, a implicarii fantasmelor inconstiente sau a trupului arhaic al actorului, a mastii imaginare, a actiunii paralele prin care actorul isi creeaza o situatie omoloaga celei dramatice, a relatiei dintre actorie si personalitatea multipla si a felului in care actorul controleaza si exploateaza artistic nebunia, a dedublarii ca libertate umana si a efectului ei cathartic asupra spectatorului, ca forma de reeducare, redescoperire sau mentinere a vitalitatii pe care viata standardizata a societatii tinde sa o mortifice etc. in general, placerea speculatiei, a distinctiilor de nuanta, a opozitiilor dialectice intre esenta si aparenta, interior si exterior, personaj si actor, actor si om etc, primeaza asupra constructiei conceptuale, a arhitectonicii teoretice. in acord cu spiritul fragmentar al postmodemitatii, eseurile sint dominate de spiritul de finete, aproape labirintic, si mai putin de spiritul de geometrie, de vocatia totalizarii si sistematizarii critice.
Aceeasi abordare fragmentara, a amanuntului semnificativ, caracterizeaza si eseurile pe teme shakespeariene din Cercul de aur (1989). Aparatul de finete este aplicat, ca intr-o oglinda, atit personajului - fiind recreata o galerie a figurilor lui Shakespeare, precum Titus Andronicus, Richard al 1l-lea, Hamlet, Timon. Richard al IlI-lea, Romeo si Julieta, Iuliu Cezar, Othello, Macbeth, Lear, -cit si unor actori „de reprezentare" ai teatrului romanesc; Irina Petrescu, Gheorghe Dinica, Gina Patrichi, Anton Tauf, Octavian Cotescu. Toma Caragiu, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Stefan lordache s.a. in cazul ambelor serii, se simte experienta de regizor a lui Mihai Maniutiu, care isi priveste modelele cu ochiul celui care le pune in scena. Personaje sau actori, fiecare dintre aceste figuri este surprinsa ca portret interior, ca linie de forta ce ii orienteaza destinul, astfel incit analizele par a face sa convearga cele doua serii, a personajului si a actorului, catre figura ludica sau suprapersonajul teatral, asa cum il gindeste Mihai Maniutiu Anumite teme de meditatie teatrala, cum sint parabolicul, hieratismul, originarul sau ritualicul (in sensul lui Artaud), dar si de conceptie formala, cum este fragmentarismul, se fac simtite si in proza lui Mihai Maniutiu Volumul sau de proze scurte, Un zeu aproape muritor (1982), pune in scena fragmente infinitezimale de sens, ca niste flashuri filmice ale unor microscenarii imaginare. Asa cum Momentele lui Caragiale decupeaza cite un chip sau gest din realitate, schitele lui Mihai Maniutiu surprind fulguratiile unui univers mitologic interior pe cale de a se naste. Prozatorul pare a asista la geneza propriei fantezii, urmarind cum din limburile imaginarului emerge o lume metamorfica, necristalizata, haotica. Acel illud tempus din marile viziuni mitologice corespunde in proza lui Mihai Maniutiu unui timp al inceputurilor mentale, in care autorul isi construieste miturile personale, mitemele intemeietoare.
O galerie de figuri schitate sumar, prin tuse grabite, de un mitograf anxios sa nu piarda nici una din pilpiirile reveriilor sale, bintuie paginile cartii. Sibile, profeti, poeti orfici, hidalgi, cautatori de himere si gentilomi de aventura, pitici, bufoni, saltimbanci, mesageri, mintuitori, ingeri, o intreaga umanitate prinde viata intr-un ritm carnavalesc. in mod simptomatic, unul din arhipersonajeie dominante este omul fara fata, al carui chip se schimba proteic, semn ca scriitorul nu a reusit inca sa-l fixeze vizual: Sibila Sy, „oglindind cu fidelitate chipurile celor ce veneau sa i se inchine", orbul Kytheron, caruia sculptorii nu pot sa-i definitiveze bustul, Marea Tirfa, vesnic ascunsa sub masti, Iov, a carui fata se sterge ca o „pasta viscoasa", sau Nenumitii, figuri abia desprinse din plasma materiei. Un alt arhipersonaj este monstrul acvatic, dragonul furtunii sau leviatanul, creaturi care simbolizeaza pulsiunile inconstiente pe care scriitorul le aduce la suprafata. inspaimintator sau bonom, furios sau melancolic, dragonul leviatanic insoteste intotdeauna eroii, ca un complement stihial si abisal al germenului de constiinta reprezentat de acestia.
OPERA: Un zeu aproape muritor, proza scurta. Cluj, 1982; Redescoperirea actorului, eseuri. Bucuresti, 1985; Cercul de aur, eseuri. Bucuresti, 1989; Act si mimare. Eseu despre arta actorului. Bucuresti, 1989. |
REFERINTE CRITICE: A. Gurghianu, in Steaua, nr. 6, 1983; V. Bugariu, in Luceafarul, nr. 2,1983; D.C. Mihailescu, in Contemporanul, 22 apr. 1983; C. Livescu, in Cronica, nr. 26, 1983; Maria Voda Capusan, in Tribuna, nr. 14, 1986; Mircea Ghitulescu, in Steaua, nr. 7, 1986; M. Popescu, in Romania literara, 29 ian. 1987. |
Premii:
- Premiul Teatru Liber - UNDER ANY CLOUD, Festivalul Internaţional de Teatru Independent UNDERCLOUD, 31 august 2016;
- Diploma de „Partener întru rezistență pentru excelență" acordată de Teatrul Nottara, București, 2016;
- Premiul publicului pentru spectacolul DON QUIJOTE dupa Cervantes, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, oferit în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, 2015;
- Premiul UNITER pentru întreaga activitate regizorală, 28 aprilie 2014;
- Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol - NOAPTEA WALPURGIEI de Venedikt Etrofeev - la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, ediţia a XXI-a, Braşov, 12-20 noiembrie 2009;
- Premiul pentru cea mai bună dramaturgie şi Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Teatru Antic de la Merida, Spania - ELECTRA. (Spectacolul a cîştigat şi Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal - Mariana Presecan (2008);
- Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol, UNITER - WOYZECK de G. Büchner (2006);
- Premiul „Vlad Mugur“ pentru cel mai bun regizor invitat - acordat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (2006);
- Premiul de „Excelenţă în teatru“ acordat de revista culturală Cuvîntul (2005);
- Diploma de „Partener întru rezistență pentru excelență" acordată de Teatrul Nottara, București, 2016;
- Premiul publicului pentru spectacolul DON QUIJOTE dupa Cervantes, Teatrul Naţional Târgu-Mureş, oferit în cadrul Festivalul Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, 2015;
- Premiul UNITER pentru întreaga activitate regizorală, 28 aprilie 2014;
- Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol - NOAPTEA WALPURGIEI de Venedikt Etrofeev - la Festivalul de Dramaturgie Contemporană, ediţia a XXI-a, Braşov, 12-20 noiembrie 2009;
- Premiul pentru cea mai bună dramaturgie şi Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul de Teatru Antic de la Merida, Spania - ELECTRA. (Spectacolul a cîştigat şi Premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal - Mariana Presecan (2008);
- Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol, UNITER - WOYZECK de G. Büchner (2006);
- Premiul „Vlad Mugur“ pentru cel mai bun regizor invitat - acordat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (2006);
- Premiul de „Excelenţă în teatru“ acordat de revista culturală Cuvîntul (2005);
- Premiul pentru cel bun regizor, UNITER - EXPERIMENTUL IOV (2004);
- Premiul pentru cel bun regizor, UNITER - EXACT ÎN ACELAŞI TIMP de Gellu Naum (2003);
- Premiul Interferenţe al Fundaţiei Culturale Române pentru „Contribuţia excepţională la promovarea teatrului românesc în afara graniţelor“ (2000);
- Premiul pentru cel bun regizor, UNITER - EXACT ÎN ACELAŞI TIMP de Gellu Naum (2003);
- Premiul Interferenţe al Fundaţiei Culturale Române pentru „Contribuţia excepţională la promovarea teatrului românesc în afara graniţelor“ (2000);
- Premiul pentru cel mai bun spectacol, Festivalul Shakespeare Gdansk - TIMON DIN ATENA de W. Shakespeare (1999);
- Premiul pentru cel mai bun regizor al anului acordat de revista culturală Flacăra (1998);
- Premiul pentru cel mai bun regizor al anului acordat de revista culturală Flacăra (1998);
- Premiul pentru cel bun regizor, UNITER - RICHARD AL II-LEA de W. Shakespeare (1997);
- Marele premiu al Festivalului Internaţional de Teatru, Piatra Neamţ, ed. a XII-a - ANTIGONA de Sofocle (1995);
- Marele premiu al Festivalului Internaţional de Teatru, Braşov, ed. a XX-a - SĂPTĂMÎNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu (1994);
- Marele premiu al Festivalului Internaţional de Teatru, Piatra Neamţ, ed. a XII-a - ANTIGONA de Sofocle (1995);
- Marele premiu al Festivalului Internaţional de Teatru, Braşov, ed. a XX-a - SĂPTĂMÎNA LUMINATĂ de Mihail Săulescu (1994);
- Marele premiu şi trofeul oraşului Bucureşi la Festivalul Naţional de Teatru „I.L. Caragiale“ (1993);
- Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol, UNITER - RICHARD AL III-LEA de W. Shakespeare (1993);
- Premiul pentru Cel Mai Bun Spectacol, UNITER - RICHARD AL III-LEA de W. Shakespeare (1993);
- Premiul pentru originalitate în creaţia regizorală la Festivalul Naţional de Teatru „I.L. Caragiale“, ed. a III-a - LECŢIA de Eugen Ionescu (1992);
- Premiul criticii UNITER pentru regie - AFARĂ ÎN FAŢA UŞII de W. Borchert (1991);
- Premiul criticii UNITER pentru regie - AFARĂ ÎN FAŢA UŞII de W. Borchert (1991);
- Premiul revistei Tribuna pentru cel mai bun spectacol, pentru spectacolul CU UŞILE ÎNCHISE de J.P. Sartre (1982);
- Premiul pentru cel mai bun spectacol şi cea mai bună regie, Festivalul de Teatru pentru Tineret, pentru spectacolul OEDIP SALVAT de Radu Stanca (1977).
Antoniu si Cleopatra:
ANCA PUIU
Anca Puiu (n. 30 octombrie 1971) este o producătoare de film din România.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Este căsătorită cu Cristi Puiu din 1998. Împreună cu Cristi are 3 copii - Smaranda, Ileana și Zoe.
În anul 2004 a fondat cu Cristi Puiu și Alex Munteanu casa de producție cinematografică Mandragora.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Producător de film[modificare | modificare sursă]
Începînd din 2004 a lucrat la producția multor filme care au consacrat succesul noului val al cinematografiei românești. Printre acestea se numără și:
- 2005 - Moartea domnului Lăzărescu, regia Cristi Puiu[1]
- 2008 - Francesca, regia Marian Crișan[2])
- 2009 - (r. Bobby Păunescu, 2009),
- 2010 - Morgen, regia Marian Crișan,[3]
- 2010 - Metrobranding, regia Ana Vlad si Adi Voicu,[4]
- 2010 - Victoria, regia Ana Vlad si Adi Voicu, [5]
- 2010 - Adulter, regia Peter Kerek[6]
- 2010 - Aurora, regia Cristi Puiu
- 2010 - Rocker, regia Marian Crișan[7]
- 2012 - Wonderland, regia Peter Kerek[8]
- 2012 - Fotografii de familie, regia Andrei Cohn[9]
- 2013 - Songs for a museum, regia Eliza Zdru[10]
- 2014 - Viktoria, regia Maya Vitkova[11]
Actriță[modificare | modificare sursă]
- Moartea domnului Lăzărescu (2005)
Interviu Anca Puiu
RODICA LAZĂR
| Rodica Lazăr | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Rodica Lazăr |
| Născută | 30 octombrie 1978 Onești, România |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | actriță |
| Premii Gopo | |
| Cea mai bună actriță în rol secundar (2020) | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Rodica Lazăr (n. 30 octombrie 1978, Onești) este o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Prima piesă de teatru în care a jucat este Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu (la Casa de cultură din Onești).[1] A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București la clasa profesorului Gelu Colceag.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Binecuvântată fii, închisoare (2002)
- Amen. (2002) - Rachel
- Accords et à cris(2002) - Standardiste
- Une place parmi les vivants (2003)
- Sex Traffic (2004) - Ofițerul
- Moartea domnului Lăzărescu (2005) - medic rezident
- Mafalda de Savoia - Curajul unei prințese(2006)
- Tinerețe fără tinerețe(2007)
- Îngerașii (2008) - Tereza
- Copilăria lui Icar (2009)
- Aniela (2009) - Josephine Tannerie
- Principii de viață (2010)
- Pariu cu viața (2011) - Mama lui Bubu
- Puzzle pentru orbi(2013) - Ana
- My Baby (2013)
- Carmen (2013) - Mariana
- Kowalski (2014) - Natalia
- Ramona (scurtmetraj, film mut, 2015) - Ema[2]
- Orizont (2015) - Andra[3]
- Live (2015) - Ema
- Doar cu buletinul la Paris (2015)
- Valea Mută (miniserial TV, 2016) - Elena (4 episoade, 2016)[4]
- Ultima zi (2016) - Mica
- Hawaii (2017)
Fructul Oprit (Antena 1, 2018)
- La Gomera (2019)
Teatru[modificare | modificare sursă]
- Carusel - ca Doamna Muskat, Comisarul. Adaptare de Andrei Șerban și Daniela Dima după piesa Liliom de Ferenc Molnar și filmul cu același titlu de Fritz Lang[6][7]
- Regele Lear Piesă de teatru de William Shakespeare; - ca Edmund[8]
- Cealaltă moarte a Ioanei d'Arc de Stefan Tsanev - ca Ioana
- Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare - Catarina
- Noaptea asasinilor de J.Triana - ca Beba
- Oferta de serviciu de Lia Bugnar - ca Maria
- Roberto Zucco de Bernard-Marie Koltès - ca Puștoaica
- Crimă și pedeapsă, după Feodor Dostoievski - ca Sonia și Aliona
- Anatomy Titus Fall of Rome A Shakespeare Commentary de Heiner Müller - ca Quintus
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu