2. /3 NOIEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători
B. Decese; Sărbători
· 361 - Împăratul roman Constantin al II-lea (Flavius Claudius Constantinus (n. 317), moare în Cilicia. A condus imperiul intre anii 337- 340 si a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei.
foto: ro.wikipedia.org
Flavius Claudius Constantinus (februarie 317 – 3 noiembrie 361), împărat roman (337-340). Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanţiu al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse teologice ale acelei perioade ale creştinismului timpuriu. Totuşi, cel puţin formal, a ţinut cont de faptul că în materie de dogma, ultimul cuvânt trebuia să îl aibă Sinoadele. Astfel, în anul 341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne şi ritualurile magice.
În calitatea sa de împărat, Constanţiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin care astfel de sacrificii şi ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu moartea. Împăratului Constanţiu al II-lea i se poate reproşa faptul că a fost un simpatizant al arianismului , favorizându-i pe discipolii lui Arie. Astfel, sub influenţa sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din Crez formularea “Cel de o fiinţă cu Tatăl”, iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi.
S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Dumnezeu Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul “Cel de o fiinţă” fiind înlocuit cu “asemǎnǎtor”. Dupǎ moartea lui Constanţiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari, și-au consolidat pozițiile în detrimentul ereticilor ariani.
· 644 - În Medina, Umar ibn al-Chattab, cel de-al doilea calif al musulmanilor, este ucis de o sclavă persană.
‘Umar - foto: en.wikipedia.org
‘Umar, pronunțat și Omar (579 sau 583 – 3 noiembrie 644), unul dintre cei mai puternici și influenți califi musulmani din istorie și s-a numărat printre companionii profetului islamic Muḥammad. L-a succedat pe Abu Bakr ( 632- 634), în calitatea de calif, fiind al doilea dintre cei patru Califi Bine-Călăuziți sau Ortodocși în august 634. Este cunoscut pentru natura sa dreaptă și pioasă, care i-a adus titlul de Al- Farūq, ( ‘ cel care distinge între bine și rău ‘)
Uneori este menționat ca ‘Umar I de către istoricii din islam, întrucât mai târziu, un alt calif, umayyad, ‘Umar II, a purtat același nume. Sub conducerea sa, califatul Bine-Călăuzit s-a extins într-un ritm fără precedent, stăpânind întregul Imperiu Sasanid și mai mult de două treimi din Imperiul Bizantin. Atacurile sale împotriva Imperiului Persan Sasanid au dus la cucerire Persiei în mai puțin de doi ani. Potrivit tradiției evreiești, ‘Umar a fost cel care a ridicat interdicția pusă de creștini pentru evrei și le-a permis acestora să intre în Ierusalim.
· 753 - A murit sfântul german Pirminius; (n. 753).
Late medieval figure of Saint Pirmin at Murbach Abbey – foto: en.wikipedia.org
Provenea din împrejurimile orașului Narbonne fiind probabil de origine vizigota, dintre aceia care au trebuit să fugă în Francia, după cucerirea Spaniei de către sarazini ( arabii musulmani) la începutul secolului al optulea. A câștigat respectul lui Charles Martel, eroul luptei anti- musulmane, desfasurand o intensa activitate misionara crestina si a fondat, de asemenea, un număr mare de manastiri.
· 1254 - A murit imparatul bizantin Ioan al III-lea Ducas Vatatzes l ; (n. 1192).
Ioan al III-lea Ducas Vatatzestzes a condus Imperiul Bizantin de Niceea între 1221-1254 si a început la mijlocul deceniului al patrulea al secolului XIII, o amplă campanie de izgonire a latinilor din Balcani. În anul 1235, el și-a consolidat pozițiile în Tracia, încheind o alianță cu țarul bulgar Ioan Asan II in primăvara anului 1235, la Gallipoli.
Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu Irina Lascarina, fiica predecesorului său,Teodor I Lascaris. Ei au avut un singur fiu, viitorul împărat Theodor al II-Lea laskaris. Ulterior, Irina a avut un accident (căzând de pe cal) atât de grav, încât a fost în imposibilitate de a mai avea copii.
Ea s-a retras la o manastire, și a murit acolo în 1239. Ioan al III-lea Ducas s-a căsătorit a doua oară cu Constanța de Hohenstaufen, o fiică ilegitimă a împăratului german Frederic al II-lea , dar nu au avut copii. La o jumătate de secol după moartea sa, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes a fost canonizat ca sfant de Biserica Ortodoxa sub numele de Ioan cel Milostiv. Cucerind orașul, la începutul secolului XIV, turcii i-au nimicit rămășițele pământesti, însă și în prezent,este sărbătorită ziua sfântului Ioan Duca Vatațis, pe 4 noiembrie, după calendarul iulian.
În timpul epidemiei de
ciumă din
1576-
1578 s-a implicat în pastorația bolnavilor, ceea ce i-a afectat propria stare de sănătate. A murit la vârsta de 46 de ani.
Este patronul Universității din
Salzburg. În religiozitatea populară catolică este considerat apărător împotriva ciumei.
Este sărbătorit pe
4 noiembrie (calendarul romano-catolic).
| Carlo Borromeo |
Biserica Sf. Carol Borromeus din centrul Vienei, capodoperă a barocului austriac Biserica San Carlo alle Mortelle din Napoli |
· 1600: A murit Richard Hooker, teolog englez. Este considerat, împreună cu Thomas Cranmer şi Matthew Parker, co-fondator al gândirii teologice anglicane; (n.martie 1554). Accentul pus de Hooker pe rațiune si toleranta a influențat considerabil dezvoltarea anglicanismului precum și gândirea filosofului John Locke care îl citează deseori pe Hooker în lucrarea sa ” Al doilea tratat de guvernare civila” .
Și-a început cariera de dramaturg la începutul anilor 1780. Pe măsură ce în Franța tensiunile politice se acutizau, de Gouges s-a implicat din ce în ce mai mult în politică. La 1788 ea devenise o susținătoare vocală a îmbunătățirii situației sclavilor din colonii. În același timp, a început să scrie pamflete politice. Astăzi ea este cunoscută ca o precursoare a feminismului, care cerea ca femeile franceze să primească aceleași drepturi ca și bărbații. În
Declarația drepturilor femeii și cetățenei (1791), ea a contestat practica autorității masculine și noțiunea de inegalitate între femei și bărbați. A fost ghilotinată în timpul
Terorii pentru atacurile ei la adresa regimului lui
Maximilien Robespierre și pentru relațiile ei strânse cu
Girondinii.
| Olympe de Gouges |
|
· 1882: A incetat din viata pictorul Ioan Andreescu.
· 1900: A murit Eufrosina Popescu, renumita actriţă şi cântăreaţă româna. A cântat, sub pseudonimul Marcolini, pe scenele unor teatre muzicale din Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa, Paris; (n. 1821).
· 1914 - A murit poetul austriac Georg Trakl, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului expresionist timpuriu. Lirica sa fantastico–metaforică este marcată de tristeţe şi melancolie (“Cerul furat”, “Cântecul Bernadettei”, “Steaua celor nenăscuţi”) (n.03.02.1887).
Liapunov a avut o mare contribuție la analiza stabilității sistemelor dinamice lineare sau nelineare. | Alexandr Liapunov |
Alexandr Liapunov |
| Olav Aukrust |
 |
· 1936: A murit (la Paris) compozitorul şi pianistul Filip Lazăr;(n. 1894).
* 1939: Albert Ballu (n. 1 iunie 1849, Paris - d. 1939)[2] a fost un arhitect francez, fiul lui Théodore Ballu (1817-1885) arhitect-șef al Parisului. S-a retras din activitate în 1921 În 1868, la vârsta de 19 ani, a fost admis la Școala de Belle Arte (l'école des Beaux Arts), apoi și-a consolidat formarea profesională în studioul lui Auguste-Joseph Magne.
După încheierea studiilor, i se acordă mai multe premii de arhitectură, pentru proiectul Facultății de medicină și farmacie din
Bordeaux și pentru proiectul palatului de Justiție din
Charleroi.
Timp de 30 de ani a fost arhitect șef al
Algeriei, unde a participat la săpăturile arheologice de la
Tebessa și
Timgad.
S-a ocupat de restaurarea multor clădiri laice și biserici din Franța
| Albert Ballu |
 |
· 1949: A decedat Solomon Guggenheim, industriaş american de origine elveţiană, fondatorul Muzeului de artă modernă din New York.( n.2 februarie 1861). Muzeul adăposteşte o bogată colecţie de artă contemporană (colecţia de artă Brâncuşi).
STUDII
După ce a absolvit Liceul Internat din Iași, s-a înscris la secțiile de științe fizico-chimice și matematici ale Universității din Iași, pe care le-a absolvit în 1901 și 1902. Ca urmare a rezultatelor excepționale obținute la învățătură, i s-a acordat o bursă de specializare în Germania, unde a urmat cursurile Academiei Agricole din Hohenheim și apoi ale Universității din Breslau, cu specialitatea agrochimie. La Breslau (azi Wrocław, în Polonia) a susținut și doctoratul, în 1906, după care a revenit în țară.[1]
ACTIVITATEA PROFESIONALĂ
La 26 de ani a devenit profesor suplinitor de chimie agricolă, apoi profesor definitiv (1909) și profesor titular (1916) al Universității din Iași.[1]
A început să facă demersuri pentru organizarea unei Facultăți de Agronomie în Moldova. În 1921 a obținut organizarea unui câmp experimental, unde studenții să efectueze practica agricolă, ulterior, la insistențele sale, a fost ceată o „Secție de științe agricole", pentru ca, în în 1933 să fie întemeiată Facultatea de Agronomie.[1] Haralamb Vasiliu a fost primul decan al Facultății de Științe Agricole din Chișinău (1933-1936;1938-1940).[2]
A devenit la 7 iunie 1942 membru titular al Academiei de Științe din România[3] și a fost ales la 13 noiembrie 1990 membru post-mortem al Academiei Române.[4]
DECORAȚII
- Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[5]
OPERA
Rezultatele obținute în cercetările sale au fost publicate în peste 50 de lucrări științifice.
- Neue Untersuchungen über die Muttersubstanzen der im Tierkörper erzeugten Hippursäure, 39 p., Meneburg, Druck von F. Slollberg, 1906
Opera principală:
IN MEMORIAM
· 1954 - S-a stins din viaţă pictorul Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869), unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne.
foto (20 mai 1933): ro.wikipedia.org
Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis – d. 3 noiembrie 1954, Nisa), pictor francez, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse a impulsionat mişcarea fauvistă, caracterizată prin dorinţa de eliberare faţă de canoanele artei predecesorilor, prin culori tari şi îndrăzneţe, descătuşând “fiarele”, “sălbăticiunile” creatoare.
Matisse a fost fiul unui negustor de grâne şi a ajuns să-şi descopere talentul şi plăcerea de a picta în timp ce era ţintuit la pat de o boală. A renuntat la dorinţa iniţială de a deveni avocat şi a urmat cursurile de artă predate de pictorul simbolist Gustave Moreau. A avut numeroşi prieteni în lumea artei, printre care Albert Marquet şi românul Theodor Pallady.
A călătorit mult în străinătate unde a şi expus lucrări: München, Moscova, Londra, Berlin. Pentru noi, românii, cel mai frumos tablou al său rămâne “La Blouse Roumaine” (“Iia românească”), pictat în 1940 şi păstrat astăzi în Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.
* 1956: Jean Metzinger (n. 24 iunie 1883, Nantes – d. 3 noiembrie 1956, Paris) a fost un pictor, teoretician, scriitor, critic de artă și poet francez. Lucrările sale dintre 1900 și 1904 par a purta influența neoimpresionismului unor Georges Seurat și Henri Edmond Cross. Între 1904 și 1907, a creat în stilurile divizionist și fauvist. Din 1908 a trecut la cubism, atât ca artist, cât și ca teoretician, devenind unul dintre gânditorii principali ai curentului. Jean Metzinger și Albert Gleizes au scris primul tratat major despre această direcție artistică, intitulat Du "Cubisme" (în română Despre cubism) în 1912. Metzinger a fost unul dintre membrii fondatori ai grupului artistic Section d'Or. Opere ale sale au fost prezentate de către regimul nazist în cadrul expoziției denigratoare Artă degenerată. | Jean Metzinger |
 |
· 1970: A murit la Bucuresti, dr.Ștefan Gh. Nicolau, fondatorul şcolii moderne române de dermato-venerologie, membru titular onorific al Academiei Române din 1948 si membru al Academiei de Științe Medicale din România; (n. 10 iunie 1874, Ploiești). A absolvit Facultatea de Medicină din București si s-a specializat la Paris. Intors in tara a fost profesor la Facultatea de Medicină din Cluj (1919-1920), apoi din București. În 1928 a fondat Societatea de Dermatologie și Sifilografie din România. Director al Centrului Dermato-venerologic (1953-1970). În 1919-1938 a condus Clinica de Dermatologie din Spitalul Colțea. A fost membru al societăților de dermatologie din Argentina, Bolivia, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Spania, Turcia și Statele Unite.
· 1970: A murit in Denver, Colorado, SUA, regele Petru al II-lea al Iugoslaviei. Petru al II-lea, cunoscut și sub numele de Petru al II-lea Karađorđević , a fost ultimul rege al Iugoslaviei. A devenit rege la vârsta de 11 ani, după asasinarea tatălui său la Marsilia, pe 9 octombrie 1934. Mama sa, soția regelui Alexandru I al Iugoslaviei (născută Marie de Hohenzollern-Sigmaringen la 6 ianuarie 1900, la Gotha – d. 22 iunie 1961, Londra), era cunoscută și ca Regina Marija. În familie era numită Mignon, spre a fi deosebită de mama sa, regina Maria a Romaniei, iar tatăl sau era principele moștenitor Ferdinand al României. Rămăşiţele sale pământeşti ale ultimului rege al Iugoslaviei, precum şi cele ale mamei sale, Maria, principesa de Romania şi ale soţiei acestuia, Alexandra, au fost înhumate în mausoleul familiei regale din Oplenac (centrul Serbiei), în cadrul unei ceremonii cu onoruri de stat.
Educația sa a început la Palatul Regal. Apoi a urmat școala Sandroyd din Wiltshire, Anglia. La vârsta de 11 ani, Petru i-a succedat tatălui său la tronul Iugoslaviei în 1934, după asasinarea regelui Alexandru I la Marsilia, în timpul unei vizite de stat în Franța. Din cauza vârstei fragede a noului rege, s-a înființat o regență condusă de vărul tatălui său, Prințul Pavle Karađorđevici.
Deși regele Petru și consilierii săi s-au opus Germaniei naziste, regentul Prințul Pavle a declarat că Regatul Iugoslaviei ar adera la Pactul Tripartit la 25 martie 1941. La 27 martie, regele Petru, în vârstă de 17 ani, a fost proclamat major, și a participat la o lovitură de stat susținută de britanici care s-a opus Pactului Tripartit.
La 29 aprilie 1945, proiectul de revenire a regelui este zădărnicit de votul Adunării Constituante din Iugoslavia (ai cărui membri aparțin Partidului Comunist), deschizându-se astfel calea pentru instituirea regimului comunist Tito. Regele a refuzat să
abdice.
La 4 martie 2007,
Prințul Moștenitor Alexandru a anunțat planul ca rămășițele tatălui său să fie repatriate în Serbia. Planul a deranjat unii sârbo-americani. Petru al II-lea a ales mănăstirea ortodoxă Sf Sava ca loc de odihnă din cauza circumstanțelor care i-au afectat țara.
[1] După lungi discuții purtate cu guvernul sârb, mutare a fost confirmată în ianuarie 2013 iar locul de înmormânatare urmează să fie mausoleul familiei regale, în Oplenac.
[2]La 22 ianuarie 2013, rămășițele lui Petru s-au întors la
Belgrad. Ele vor sta la capela regală fin Dedinje înainte de reînhumarea care va avea loc în luna mai. Prezenți la ceremonia de reîntoarcere au fost primul ministru Ivica Dačić, fiul lui Petru,
Alexandru, împreună cu familia sa și Patriarhul Irinej al Serbiei.
[3][4] Acesta din urmă a susținut în mod deschis restaurarea monarhiei sârbe
| Petru al II-lea al Iugoslaviei |
|
În perioada interbelică a studiat și documentat arhitectura tradițională românească[2], a înființat și condus ca director revista Căminul și mai târziu revista Construcții Rurale. Între 1935 și 1937 a fost director al revistei Arhitectura.
După război, a fost coordonator al colectivului de cercetare a arhitecturii populare și a inițiat seria de publicații monografice asupra arhitecturii populare din diverse regiuni ale țării.
· 1973 - A murit regizorul francez Marc Allégret. Succesul îndelungatei sale cariere se datorează preciziei şi competenţei sale de bun meşteşugar, precum şi capacităţii sale de a descoperi talente actoriceşti (Michčle Morgan ”, Daničle Delorme, Gérard Philipe, Jeanne Moreau, Simone Simon) (filme: “Frumoasa aventură“, “Ştrengăriţa”, “Chemarea primăverii”) (n.22.12.1900).
* 1983 - La nord de Kabul in Afganistan, un convoi militar rusesc a fost atacat într-o ambuscadă în tunelul Salangl, cu o lungime de 2,7 km; și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni.
Exemplu de pictură murală a lui
Rudolf Hermann Eisenmenger, aflată în
Viena, la adresa Wohnhausanlage Justgasse 6–14; denumirea picturii este
Glückliche Menschen in neuen Häusern (în
română,
Oameni fericiți în case noi)
„Glorioasa” pictura murală este, în același timp, și o
pictură monumentală, întrucât cele două părți ale sale au ambele șapte metri lățime. A fost expusă publicului
german în
1941, la
Muenchen, la
Marea expoziție de artă germană (în germană,
Große Deutsche Kunstausstellung sau
GDK), care glorifica
nazismul cum doar societățle totalitare o fac.
Mult mai târziu, în
1955, după o decizie extrem de controversată, aceluiași Eisenmenger i s-a conferit dreptul să împodobească masiva cortină a
Wiener Statsoper cu o pictură monumentală.
[1]· 1996: Jean-Bédel Bokassa (n. 22 februarie 1921, Bobangi, Congo — d. 3 noiembrie 1996, Bangui, Republica Centrafricană), cunoscut ca Bokassa I al Africii Centrale și Saladin Ahmed Bokassa (în franceză Salah Eddine Ahmed Bokassa), a fost un militar de carieră, ofițer și președinte al Republicii Centrafricane, care mai târziu s-a autodeclarat împărat, titlu menținut până la 20 septembrie 1979, când a fost detronat. Republica Africa Centrală și-a câștigat independența față de Franța la 13 august 1960. La 31 decembrie 1965, Bokassa, fost locotenent centrafrican din armata franceză, a organizat un
puci, în urma căruia a cumulat funcțiile de președinte, prim-ministru și ministru al apărării.
[1]În 1976, generalul Jean-Bédel Bokassa, admirator al lui
Napoleon Bonaparte, s-a autoproclamat „împăratul Bokassa I” și a transformat
Republica Centrafricană în
„Imperiul Centrafrican”.
Multe abuzuri fuseseră denunțate de presa franceză încă din epoca președinției, dar costisitoarea și fastuoasa încoronare, într-o țară cu nivelul de viață foarte scăzut, și abuzurile mult mai mari care au urmat, mergând până la acuzațiile de
canibalism împotriva lui Bokassa, au desconsiderat rapid noul regim. Bokassa a domnit prin teroare până în 1979, an în care a fost detronat în urma operațiunii
Barracuda, organizate de
Franța.
După detronare a plecat în
exil în
Libia,
Coasta de Fildeș și Franța. A revenit în țară cu gândul de a organiza o nouă
lovitură de stat "imperială", dar a fost arestat și condamnat la moarte prin
spânzurare, în 1986, pedeapsa fiind ulterior comutată la 20 de ani de închisoare. A fost eliberat în 1996 și a murit în același an, în vârstă de 75 de ani, în urma unui atac de cord.
[2]Jean-Bedel Bokassa a avut 18 neveste și 39 de copii legitimi. Printre soțiile sale s-a numărat și românca Gabriela Drâmbă, cu care a fost căsătorit între 1975 și 1977
| Jean-Bédel Bokassa/Bokassa I |
Jean-Bédel Bokassa în timpul vizitei sale în România din 1970 |
| Bob Kane |
 |
· 1999: A decedat actorul scoţian Ian Bannen ; (n. 29.06.1928).
La
7 octombrie 1943 Prințul Christoph a murit într-un accident de avion în
Munții Apenini în Italia. Corpul său a fost găsit două zile mai târziu. În Almanahul de la Gotha scrie că a murit ucis în misiune în timpul invaziei germane în Italia.
Ei au avut cinci copii:
- Prințesa Christina Margarethe de Hesse (n. 10 ianuarie 1933) căsătorită prima dată la 2 august 1956 la Kronberg im Taunus cu Prințul Andrei al Iugoslaviei și divorțată la Londra în 1962; au avut copii. Căsătorită a doua oară la Londra la 3 decembrie 1962 cu Robert Floris van Eyck, un poet și artist englez, fratele arhitectului Aldo van Eyck și fiul poetului, criticului, eseistului și filosofului Pieter Nicolaas van Eyck și divorțată în 1986; au avut copii.
- Prințesa Dorothea Charlotte Karin de Hesse (n. 24 iulie 1934), căsătorită civil la Schliersee, Bavaria, la 31 martie 1959 și religios la Munchen la 1 aprilie 1959 cu Friedrich, Prinț zu Windisch-Grätz (1917–2002); au avut copii.
- Prințul Karl Adolf Andreas de Hesse (n. 26 martie 1937), căsătorit civil la Haga la 26 martie 1966 și religios la 18 aprilie 1966 cu Yvonne, Gräfin Szapáry von Muraszombath, Széchysziget und Szapár (n. 1944); au doi copii: Prințul Christoph de Hesse (n. 1969) și Prințesa Irina Verena de Hesse (n. 1971).
- Prințul Rainer Christoph Friedrich de Hesse (n. 18 noiembrie 1939), necăsătorit și fără copii.
- Prințesa Clarissa Alice de Hesse (n. 6 februarie 1944), căsătorită la Paris la 20 iulie 1971 cu Claude Jean Derrien (n. 1948) și divorțată în 1976; nu au avut copii. Ea a avut o fiică, Johanna Sophia von Hessen (n. 1980) cu un tată necunoscut.
Împreună au avut trei copii:
- Prințul Welf Ernst de Hanovra (5 ianuarie 1947 - 10 ianuary 1981), căsătorit la 23 mai 1969 cu Wibke van Gunsteren. A avut o fiică, Tania Saskia Viktoria-Luise Prinzessin von Hannover (n. 1970).
- Prințul Georg de Hanovra (n. 9 decembrie 1949), căsătorit la 15 septembrie 1973 cu Victoria Anne Bee. Are două fiice: Vera Alice Prinzessin von Hannover (n. 1976) și Nora Sophie Prinzessin von Hannover (n. 1979)
- Prințesa Friederike de Hanovra (n. 15 octombrie 1954), căsătorită la 17 august 1979 cu Jerry William Cyr. Are doi copii: Julia Emma Cyr (n. 1982) și Jean-Paul Welf Cyr (n. 1985)
| Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei |
Prințesă Christoph de Hesse
Prințesă George William de Hanovra |
|
Printre vârfurile recunoașterii carierei sale muzicale, Donegan a avut 31
Top 30 recoduri single cu statut de
hit, 24 fiind successive, iar trei ocupând locul întâi, doar în
Regatul Unit. Lonnie Donegan a fost, de asemenea, primul artist muzical britanic cu două hit-uri muzicale din
US Top 10.
[5]Lonnie Donegan a fost recompensat cu un premiu
Ivor Novello pentru realizările muzicale de o viață, în
1997, iar în
2000 a fost recompensat cu un titlu cavaleresc,
MBELonnie Donegan, care a avut numele la naștere de
Anthony James Donegan, s-a născut în
Bridgeton,
Glasgow,
Scoția, pe
29 aprilie 1931, ca fiu al unei mame irlandeze și al unui tată scoțian,
violonist profesionist, angajat al
Orchestrei Naționale a Scoției. În
1933, familia s-a mutat în
East Ham, în
East London.
[10] În anii 1939-1942, Donegan și familia au fost evacuați la
Cheshire pentu a scăpa de
The Blitz-ul al celui de-
doilea ăzboi mondial, iar ulterior Lonnie a urmat colegiul în
Altrincham.
Donegan a fost căsătorit de trei ori. A avut două fete (Fiona și Corrina) de la prima sa soției, Maureen Tyler, de care a divorțat în
1962, o fiică și un fiu (Juanita și Anthony) de la a doua soție, Jill Westlake, de care a divorțat în
1971, și trei fii (Peter, David și Andrew) de la cea de-a treia soție, Sharon, cu care s-a căsătorit în 1977.
[11]) Peter Donegan este, de asemenea, cântăreț și muzician.
Donegan a decedat pe
3 noiembrie 2002, la vârsta de 71 de
ani, după ce suferise un atac de cord, în timpul unui turneu, în
Market Deeping, în comitatul
Lincolnshire, la circa jumătatea turneului,
[12] și doar cu puțin înainte de a fi gata de a interpreta într-un concert memorial pentru
George Harrison împreună cu
The Rolling Stones. Donegan avusese probleme cardiace încă din
anii 1970, suferind mai multe atacuri cardiace, pe care le-a depășit, refăcându-se de fiecare dată.
· 2005: A decedat compozitorul Adrian Raţiu; (n. 1928).
· 2009 - A murit Francisco Ayala, unul dintre scriitorii, eseiştii şi intelectualii celebri din Spania; a fost propus de mai multe ori la premiul Nobel pentru literatură de Societatea spaniolă a autorilor şi editorilor (n. 1906)
· 2009 - A murit Claude Lévi-Strauss, considerat "părintele" antropologiei moderne, cunoscut pentru autobiografia sa intelectuală "Tropice triste/ Tristes Tropiques" - 1955 (n. 1908)
· 2010: Viktor Stepanovici Cernomîrdin (în rusă Виктор Степанович Черномырдин; n. 9 aprilie 1938 – d. 3 noiembrie 2010[1]) a fost un inginer și om politic rus, care a îndeplinit funcțiile de prim-ministru al Federației Ruse (14 decembrie 1992 - 23 martie 1998), prim-ministru interimar (23 august - 11 septembrie 1998) și viceprim-ministru al Rusiei (mai-decembrie 1992). Victor Cernomîrdin, fost ministru al Industrie gazelor al Uniunii Sovietice și a creat compania
Gazprom. El numea economia Rusiei
"Gospodărie națională". Uniunea Sovietică s-a destrămat, dar ramura de gaz a industriei sovietice nu. Ca urmare a liberalizării prețurilor, întreprinderile rusești au fost vândute pe nimic și au dat faliment, dar întreprinderile din industria gazului au rămas în proprietatea statului, servind binelui comun.
Înainte de a începe aplicarea reformelor, Cernomîrdin și-a trimis subalternii în Occident, în
Germania și în
Italia din dorința de a fi în pas cu evoluția tehnologiei și pentru a crea un sistem care să nu poată fi distrus. În 1989, Cernomîrdin susține ideea transformării Ministerului Industriei Gazelor într-un concern de stat. Acest aspect a fost dezbătut în prezidiul Consiliului de Miniștri al URSS, consiliu care nu mai avea de trăit decât doi ani. URSS și-a încetat existența în decembrie 1991, ca și toate ministerele sale, dar Gazprom continuă să existe și azi.
Viktor Cernomîrdin
Виктор Черномырдин |
 |
Din 1986 până în 1993 a fost șeful secției de scrimă la Vasutas Sport Club din Budapesta.
[1] Din 1989 până în 1993 a făcut parte din Comitetul executiv al Federației Maghiare de Scrimă.
[1]Absolvent al Universității de Medicină din Budapesta în 1968, a început o carieră medicală la Spitalul
MÁV.
[2] În 1974 a devenit chirurg oncolog. A fost cercetător invitat la Institutul Oncologic din Virginia (SUA).
Actul de constituire a fost Ordinul M.C.G.R. nr. 294 din 3/16 noiembrie 1916, potrivit căruia Şcoala Militară de Schiori – Bucureşti era transformată în Corpul Vânatorilor de Munte (comandat atunci de cpt. Virgil Bădulescu), precizându-se ca “… vânatorii de munte sunt destinati mai cu seama misiunii de recunoaştere, de siguranţă şi legatură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate tactică, în special în trecătorile Carpaţilor“.
· Panama - Ziua Națională. Aniversarea proclamării independenței (1903) · Dominica - Ziua Națională. Aniversarea proclamării independenței (1978) · Calendar religios 3 noiembrie- Calendar crestin ortodox: Sfintii Sfințiți Mucenici Achepsima, Aitala si Iosif preotul; Așezarea moaștelor Sf M Mc Gheorghe în Lida
Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă Română se face la data de 3 noiembrie – foto: doxologia.ro
_-_Luegerkirche_(1).JPG)
/olɛ̃p də ɡuʒ/; n. , Montauban, Franța[4] – d. ,Paris, Prima Republică Franceză), născută Marie Gouze, a fost o dramaturgă din Franța, activistă politică ale cărei scrieri feministe și aboliționiste au avut o deosebită influență.
română
România 
Membru post-mortem al Academiei Române
Membru al Academiei de Științe din România
.svg){kind=small}
.jpg)
Moldova 
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu