2. /13 NOIEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători
B. Decese; Sărbători
Decese
· 867: Papa Nicolae I (n. cca. 820). Este primul papa care a revendicat superioritatea puterii pontificale asupra celei imperiale. Ca sef al Bisericii in virtutea originii divine a puterii sale, se considera arbitru al puterii temporale a imparatilor si regilor.
· 1143: A murit regele Fulk al Ierusalimului (n.1089/1092 – 13 noiembrie), conte de Anjou (sub numele de Fulk al V-lea intre 1109 to 1129), si Rege al Ierusalimului, din 1131 si pana la moartea sa.
· 1359: A murit Ivan al II-lea al Rusiei, Mare Prinț al Moscovei; (n. 30 martie 1326). Ramas in istorie sub numele de Ivan al II-lea Ivanovici cel Drept, a fost Mare Cneaz al Moscovei și Mare Cneaz al Vladimirului între 1353-1359. El a fost al doilea fiu al lui Ivan Kalita, succedandu-l pe fratele său Simeon cel Mândru, care a murit de ciumă. Ca și fratele său, el nu a avut același succes ca tatăl sau bunicul său in expansiunea teritorială, dar cu toate acestea, a anexat zone la sud-vest de Moscova, inclusiv tinuturile Borovsk și Vereia. In 1353 a fost recunoscut cneaz al Moscovei, cnezatul sau fiind vasal al Hoardei de Aur mongole. In timpul domniei sale au inceput razboaiele cu Lituania, aliata Poloniei. Tot in timpul domniei sale, cnezatul Moscovei a inceput sa bata moneda proprie. A fost înmormântat în Catedrala Arhanghelului Mihail din Moscova.
· 1460: A murit prințul Henric Navigatorul, patronul exploratorilor portughezi (n. 1394).
Henric Navigatorul – foto: cersipamantromanesc.com
Henric Navigatorul (n. 4 martie 1394 – d. 13 noiembrie 1460), prinț al Portugaliei și geograf. A fost infante al Portugaliei și geograf si descoperitorul arhipelagurilor Azore si Canare.
· 1619: A murit pictorul italian Ludovico Carracci; (n. 21.04.1555).
· 1765: Sophia Dorothea a Prusiei, soția margrafului Frederic Wilhelm de Brandenburg-Schwedt (n. 1719)
· 1770: A murit George Grenville, prim ministru al Marii Britanii între anii 1763-1765, a cărui politică fiscală a fost una din cauzele Revoluţiei Americane; (n. 14.10.1712). Cea mai cunoscuta lege pe care a sustinut-o, este Legea Stamp, care a instituit un impozit contestat si care a provocat o opoziție larg răspândită în coloniile americane ale Marii Britanii și care a fost mai târziu abrogată.
· 1868: A încetat din viaţă compozitorul Gioacchino Antonio Rossini, cunoscut pentru operele “Bărbierul din Sevillia” şi “William Tell”; (n. 29 februarie 1792).
Gioachino Rossini – foto: ro.wikipedia.org
Gioachino Rossini - de fapt Giovacchino Antonio Rossini (n. 29 februarie 1792, Pesaro, Italia – d. 13 noiembrie 1868, Paris), compozitor de operă din Italia.
· 1903: A încetat din viaţă Camille Pissaro, pictor impresionist; (n. 10 iulie 1830).
Camille Pissarro - foto (1900): ro.wikipedia.org
Camille Pissarro (n. 10 iulie 1830, Charlotte-Amalie, astăzi în Insulele Virgine Americane – d. 13 noiembrie 1903, Paris), pictor francez care a jucat un rol decisiv în unificarea mișcării impresioniste și în schimbările ce au avut loc în arta celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, rol recunoscut ca atare cu mult mai târziu decât cel al altor pictori contemporani cu el.
· 1913: A murit istoricul şi bibliograful erudit Nerva Hodoş, unul dintre fondatorii bibliografiei româneşti. Era fiul lui Iosif Hodoș, vicecomite al Zarandului, membru al Academiei Române, și al Anei, fiica lui Simion Balint, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848 din Transilvania si frate cu scriitorii Enea Hodoș și Alexandru Hodoș (Ion Gorun);(n. la Baia de Criș, județul Hunedoara la 20 noiembrie 1869). A urmat Facultatea de Litere la București si incă din timpul studenției 1871, este angajat la Biblioteca Academiei Române, devenind ajutor de bibliotecar, iar apoi prim-ajutor de bibliotecar. Cu începere din 1898, publică, în fascicule, iar apoi în volume, Bibliografia românească veche, lucrare de referință semnată împreună cu Ion Bianu. În 1903-1904 înființează Revista bibliografică, prima publicație de la noi cu acest profil. A organizat și sistematizat colecțiile Bibliotecii Academiei și ale Bibliotecii Adunării Deputaților, militând pentru înființarea de biblioteci publice. A întocmit un catalog general al librăriilor românești pentru anii 1885-1902. A participat la elaborarea volumelor XVI, XVII și XVIII din Documentele Hurmuzaki. Îngrijește, în 1910, o ediție din Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele făcută în anul 1824, 1825, 1826, iar în 1912 publică în Convorbiri literare studiul Începuturile tipografiei în Țara Românească. Se stinge prematur din viață la numai 44 de ani.
· 1914: A murit Dimitrie Anghel, poet, prozator şi traducător, (considerat de critica un „Luchian al literaturii”); (n. 16 iulie 1872, Cornești, Iași — d. 13 noiembrie 1914, in localitatea Cornesti, langa Iasi). A fost un reprezentant al simbolismului român. A urmat școala primară și liceul la Iași, între 1879 și 1890, când a părăsit studiile pentru a se dedica scrisului. A călătorit în Italia, Franța, unde a studiat literatura la Sorbona , Elveția și Spania, revenind în țară în 1902. A fost funcționar în Dobrogea (1906–1907), referent la Casa Școalelor și inspector al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice (din 1911). Dimitrie Anghel a debutat cu poezii în revista Contemporanul (1890), colaborând apoi, cu poezie și publicistică, la „Adevărul”, „Adevărul literar și artistic”, „Lumea nouă”, „Literatură și artă română”, „Pagini literare”, „Viața românească” etc. A făcut parte din redacția și din comitetul de direcție al revistei „Sămănătorul” (1906 – 1908). A editat revista „Cumpăna”, împreună cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Octavian Iosif și Ilarie Chendi (1909 – 1910). A fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în literatura română. Volumului său de debut, „În grădină” a aparut in 1905, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor(poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța. Este membru fondator al Societatii Scriitorilor Romani.
A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În 1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii. Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O. Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912), Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză, între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911), Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța.
Dimitrie Anghel este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai simbolismului în literatura română. El cultivă mediul naturii artificiale, umanizate, al grădinilor și procedeul sinesteziilor. Este un contemplativ, un visător, care aduce în poezie tema călătoriilor, a evaziunii, motivul boemei și imagini ale peisajului marin. Simbolismul se îmbină în poezia lui cu notele romantice.
Proza sa vădește înzestrare picturală, eleganță a stilului și vervă polemică.
· 1937 - A murit Akop Akopjan, clasic al literaturii armene (n.29.05.1866).
· 1943 - A murit pictorul francez Maurice Denis (n.25.11.1870).
* 1950: Este asasinat la Caracas generalul Carlos Delgado Chalbaud, președintele Venezuelei.
Carlos Román Delgado Chalbaud Gómez – foto: ro.wikipedia.org
Carlos Román Delgado Chalbaud Gómez (n. 20 ianuarie 1909, Caracas, Venezuela – d. 13 noiembrie 1950, Caracas, Venezuela), militar și om politic, președintele Venezuelei în perioada 24 noiembrie 1948-13 noiembrie 1950, când a fost asasinat.
· 1954: A murit maresalul german Paul Ludwig Ewald von Kleist; (n. 1881).
· 1955 - A murit Romulus Cioflec, prozator şi publicist (n.23.03.1882)
· 1960: Gheorghe Teodorescu Kirileanu (n. 13 martie 1872, Holda, Județul Neamț, azi județul Suceava- d. 13 noiembrie 1960, Piatra-Neamț) a fost un cărturar, bibliofil, folclorist și editor român, membru de onoare (din 1948) al Academiei Române.
Gheorghe Kirileanu s-a născut în familia lui Grigore și a Ioanei Chirileanu, tatăl fiind mai întîi lucrător la pădure, iar apoi pădurar și destoinic vînător de urși.[2] A început studiile primare la Școala din Broșteni (1879)[3] și le-a continuat la Școala nr. 1 din Fălticeni[3]. Cursuri gimnaziale la Fălticeni[3]. Studiile le-a făcut sub patronimicul Teodorescu (după bunicul de pe mamă, preotul Teodor Ioanovici).
În 1886 pleacă la Iași pentru a participa la un concurs de burse la seminarul Veniamin Costachi[3]. Urmează Școala de cântăreți bisericești la Piatra Neamț[3]. A absolvit apoi la Iași, Școala Normală „Vasile Lupu” [3] (1891) și cursul superior al Liceului Particular „Institutele-Unite” (1895). Timp de 1 an a frecventat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din Iași[3]. A urmat apoi Facultatea de Drept între anii 1896-1900[3]. În anii studenției a adăugat și numele de familie al tatălui (Grigore Chirileanu). Din 1935 s-a stabilit la Piatra-Neamț[3], în casa anume construită, pentru el și biblioteca sa, pe str. Ștefan cel Mare nr. 25 (astăzi - 27). La 24 februarie 1956 a donat orașului Piatra Neamț biblioteca sa de circa 30.000 de volume, cu publicații dintre anii 1630-1960. Colecția de manuscrise a fost donată Bibliotecii Academiei Române, prin mijlocirea viitorului director Gabriel Ștrempel.
În timpul studiilor a funcționat ca secretar al Consiliului inspectorilor școlari și custode la Biblioteca Universitară din Iași (1897-1900)[3]. După obținerea licenței în drept a lucrat ca magistrat la Iași apoi la Broșteni[3].
A atras atenția asupra risipirii manuscriselor lui Creangă, la zece ani după trecerea acestuia în veșnicie. La îndemnul lui Titu Maiorescu, a devenit, din 1906, cel mai important și longeviv editor al scrierilor lui Ion Creangă. A fost, de asemenea, unul din primii editori ai scrierilor politice ale lui Eminescu (1905).
În 1906 a intrat în serviciul Casei Regale, unde a primit răspunderea corespondenței în limba română și a petițiilor către suverani. Din 1909 a devenit și bibliotecar al Palatului Regal, precum și colaborator apropiat al Prințului Barbu Știrbey. A fost înlăturat din post în 1930, la urcarea pe tron a lui Carol al II-lea .
· 1974: A încetat din viaţă actorul şi regizorul Vittorio de Sica (“Ciocciara”, “Căsătorie în stil italian”, “Grădina familiei Finzi-Contini”) ; (n. 7 iulie 1901).
De Sica in 1959 – foto: en.wikipedia.org
Vittorio De Sica (n. 7 iulie 1901 – d. 13 noiembrie 1974), regizor și actor de film italian.
· 1977: Constantin C. Giurescu (n. 13/26 octombrie 1901, Focșani – d. 13 noiembrie 1977) a fost un istoric român, membru al Academiei Române și profesor la Universitatea din București. Este fiul lui Constantin Giurescu și tatăl istoricului Dinu C. Giurescu.
Constantin C. Giurescu și-a făcut studiile secundare și superioare la București, ajungând profesor universitar în 1926. În 1931 a fondat Revista istorică română. A fost alături de Gheorghe Brătianu și Petre P. Panaitescu un reprezentant important al curentului „Școala nouă de istorie”, care s-a remarcat prin opoziția făcută generației anterioare, reprezentată îndeobște de N. Iorga.
La capătul anilor '30 a fost un aderent al Dictaturii regale, deținând mai multe funcții importante în stat. A fondat și a condus Institutul de istorie națională din 1941 până în 1948. În 1948 a fost înlăturat din universitate, iar între 1950 și 1955 a fost deținut politic, în infama închisoare de la Sighet. A fost reabilitat ulterior, revenind în facultate (1963) și fiind primit în Academie (1974).
Constantin C. Giurescu este autorul primelor studii importante și bine documentate asupra problematicii Sfatului domnesc și a dregătoriilor boirești, în două cărți, Contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1927) și Noi contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1926), depășind astfel contribuțiile aduse anterior de Dimitrie Onciul, Alexandru D. Xenopol și N. Iorga în domeniu
Opera:
- Legiuirea lui Caragea, un anteproiect necunoscut, București 1923
- Les manuscrits roumains de la bibliothèque nationale, Paris 1925
- Considerații asupra istoriografiei românești în ultimii 20 ani, Văleni 1926
- Contribuțiuni la studiul marilor dregători în sec. XIV și XV, 1926
- Un manuscript miscelaneu, 1926
- Uciderea vizirului Mohammed Tobani Buiuc, 1926
- Nicolae Milescu Spătarul, 1927
- Organizarea financiară a Țării Românești, 1927
- Une relation inedite sur la campagne de Pierre le Grand en Moldavie, 1927
- Din istoria nouă a Dobrogei, 1928
- Despre Vlahia Asăneștilor, 1931
- Statut de l'Institut balcanique de recherches historiques, 1932
- Istoria Românilor I-IV
- Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă (1359 - 1595), Întocmit de Grigore Ureche Vornicul și Simion Dascălul. Ediție comentată de Constantin C. Giurescu, Craiova: Editura Scrisul Românesc,
- Die europäische Rolle des rumänischen Volkes, București: Editura Dacia,
- Siebenbürgen: geschichtlicher Überblick, București: Institut für Rumänische Geschichte,
- Principatele române la începutul secolului al XIX-lea, București: Editura Științifică,
- Viața și opera lui Cuza Vodă, București: Editura Științifică,
- Cândea, Virgil; Giurescu, Constantin C.; Malița, Mircea (), Pagini din trecutul diplomației românești, București: Editura Politică
- Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, București: Editura pentru Literatură,
- Transilvania în istoria poporului român, București: Editura Științifică,
- Istoricul podgoriei Odobeștilor: din cele mai vechi timpuri pînă la 1918, București: Editura Academiei Republicii Socialiste România,
- Giurescu, Constantin C.; Giurescu, Dinu (), Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri și pînă astăzi, București: Editura Albatros
- Contribuții la studiul originilor și dezvoltării burgheziei române pînă la 1848, București: Editura Științifică,
- Amintiri, București: Editura Sport-Turism,
- Probleme controversate în istoriografia română, București: Editura Albatros,
- Jurnal de călătorie, București: Editura Sport-Turism,
- Târguri sau orașe și cetăți moldovene: din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, București: Editura Enciclopedică,
| Constantin C. Giurescu | |||||
| |||||
· 1984 - A murit Eta Boeriu, traducătoare şi poetă (n.23.02.1923).
· 1988: Vlad Georgescu (n. 20 octombrie 1937, București – d. 13 noiembrie 1988, München) a fost un istoric român și, între anii 1983-1988, directorul secției române a postului de radio Europa Liberă din München. La fel ca și alți șefi ai secției române, Vlad Georgescu s-a îmbolnăvit și a murit de un cancer galopant, existând indicii puternice că ar fi fost iradiat sau intoxicat cu o substanță radioactivă. Editorialele sale politice sunt caracterizate de tonul cumpătat și siguranța erudiției. Monografia sa Istoria Românilor rămâne o lucrare de referință a științei istorice românești.
În scurta biografie inclusă în volumul Istoria românilor, Mihai Botez îi menționează printre înaintașii lui Vlad Georgescu pe generalul I. Georgescu (bunic din partea tatălui) care fusese aghiotant al regelui Carol I și pe Emanoil Porumbaru, bunic din partea mamei, care a fost un important membru al Partidului Național Liberal, ministru de externe (între anii 1914 - 1917) și președinte al Senatului României.[1]
Vlad Georgescu a urmat cursurile școlare la Liceul Sf. Sava (pe care regimul comunist din România îl redenumise Nicolae Bălcescu). Din timpul liceului, Vlad Georgescu era pasionat de istorie.
În ciuda opreliștilor datorate trecutului politic al familiei, a reușit să intre și să absolve Facultatea de Istorie a Universității din București. A obținut titlul științific de doctor în istorie în anul1970.
La încheierea studiilor universitare a fost repartizat cercetător la Muzeul Româno-Rus, care era condus de așa-numitul Prinț Roșu, Scarlat Callimachi. Când Muzeul Româno-Rus a fost desființat, în 1963, Vlad Georgescu a fost transferat la Institutul de Studii Sud-Est Europene, unde era director Mihai Berza.
A predat istorie la: University of California, Los Angeles (1967-1968), University Columbia, New York (1973) ca profesor la catedra „Nicolae Iorga", University of Maryland și Rutgers University. A fost premiat de Academia R. S. România pentru opera sa istorică. S-a stabilit în Occident în 1979, după ce în 1977 a fost ținut în arest timp de două luni, sub acuzația de trădare, în urma publicării unui text critic la adresa regimului.[2] A devenit colaborator, apoi director al departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, între anii 1982 și 1988.
Ca istoric a publicat în Occident Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre (prima ediție, 1984), de asemenea Istoria ideilor politice românești (1369-1868). În SUA a publicat cartea Political ideas and enlightement in the Romanian Principalities (1750-1831), la Columbia University Press, 1971, scrisă pe baza tezei sale de doctorat, susținută la București în 1970, intitulată „Gândirea social-politică în Principatele Române în epoca luminilor.”
În 1987, a fost publicată în Statele Unite cartea lui Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roșii (Red horizons; editura Regnery), cu dezvăluiri despre sistemul comunist din România, îndeosebi despre regimul Ceaușescu. Vlad Georgescu s-a hotărât să vorbească despre această carte și să difuzeze în serial fragmente din Orizonturi roșii în cadrul unei emisiuni. Inițiativa era periculoasă, și Georgescu a fost chiar avertizat de soacra sa: „M-am întâlnit cu generalul X și mi-a spus: «nu difuza cartea lui Pacepa. Dacă o difuzezi, vei fi lichidat în mai puțin de un an»”. În pofida avertismentului, Georgescu a decis să vorbească despre carte, iar un an mai târziu, în iulie 1988 a fost diagnosticat cu cancer. În august 1988 a făcut cunoscut că medicii i-au depistat o tumoare intracraniană și că urma să fie operat.[3]
După operație, biopsia a determinat că era vorba de o formă agresivă de cancer. Vlad Georgescu a fost inclus într-un program experimental în Statele Unite ale Americii, unde a fost însoțit de soția sa. Chemoterapia combinată cu iradiere l-a slăbit foarte tare, însă nu a putut vindeca boala. În consecință, Georgescu s-a întors la München, pentru a-și vedea fiul. A murit la Spitalul Bogenhausen la 13 noiembrie 1988.[4]
Se presupune că a fost asasinat prin iradiere. Noel Bernard și Mihail Cismărescu (Radu Gorun), cei doi directori precedenți ai secției române a postului de Europa Liberă muriseră tot de cancer. Se presupune de asemeni că decesele lor ar fi fost cauzate de iradieri.
A cercetat istoria gândirii social-politice din Moldova și Țara Românească, în cartea Ideile politice și iluminismul în Principatele Române 1750-1831 (1972). Autorul susține teza că se poate vorbi de un iluminism și de o epocă a luminilor în Principate. Vlad Georgescu subliniază că iluminismul social-politic din Principate este „un iluminism reformat, nobiliar, similar celui dominant în estul Europei.” După acest autor, iluminismul român este mai apropiat de cel polon sau rus, decât de cel neo-grec.
Referindu-se la gândirea social-politică din Transilvania, Vlad Georgescu a scris că a existat „o influență preponderentă a iluminismului german și austriac, în Transilvania, față de una franceză în Moldova și Țara Românească.” În privința statutului internațional al Principatelor, în lucrarea sus-menționată, „Ideile politice și iluminismul...”, autorul menționează că personalități cum au fost „Mihai Cantacuzino, Enăchiță Văcărescu, Petru Depasta, Dionisie Fotino subliniază insistent faptul că Țara Românească și Moldova au avut tot timpul o existență politică separată de cea a Imperiului otoman, că acesta n-a încălcat niciodată existența lor politică.” (Vlad Georgescu, op. cit. p. 138). Mult mai complexe au fost relațiile cu Rusia, care, în jumătatea a doua a veacului al XVIII-lea, se bucura de numeroase simpatii în Principate, fiind privită ca un aliat firesc în lupta împotriva turcilor (Vlad Georgescu, op. cit. p. 140). Printre membrii partidei filo-ruse s-au numărat personalități ... cum ar fi Gavril Callimachi, Mihai Cantacuzino și chiar Enăchiță Văcărescu, autorul unui exaltat portret al țarinei Ecaterina a II-a. Pe măsură însă ce ieșeau la iveală planurile imperiului țarist, accentele critice devin numeroase, mai ales în timpul ocupațiilor militare din anii 1806-1812 și 1828-1834. Vlad Georgescu conchide că „românii își proclamă o existență politică separată de cea a imperiului otoman și în același timp resping ideea de a intra în sfera de influență rusă sau austriacă.” Românii își urmează propria lor cale, urmărind câștigarea independenței depline, crearea unui stat românesc liber și unitar.
Scrieri:
Din corespondența diplomatică a Țării Românești 1823-1828, București, 1962, 268 p.
Mémoires et projets de réforme dans les Principautés Roumaines', 1761-1830, București, 1970, 197 p.
Mémoires et projets de réforme dans les Principautés Roumaines 1831-1848, București,1972, 291 p.
Une source anglaise relative au commerce sur le Danube (1837-1838), în Revue Roumaine d'Histoire, III (1964), 2, pp. 255-276 (în colaborare)
Unele concepții actuale în istoriografia occidentală privind Congresul de la Viena și Sfânta Alianță, în „Studii”, 4, 1965
Probleme ale gândirii social-politice din epoca luminilor în discuția istoriografiei contemporane, în „Studii”, 5, 1967
Ideile politice și iluminismul în Principatele Române 1750-1831, Editura Academiei RSR, București, 1972, 226 p.
· 1997: Alexandru Bârlădeanu (n. 25 ianuarie 1911, Comrat, gubernia Basarabia, Imperiul Rus, astăzi în Republica Moldova - d. 13 noiembrie 1997, București)[1] a fost un economist și om politic român, ministru, membru al Academiei Române.
Numele mamei sale a fost Perpetua Caitas, învățătoare, fiică de preot român dintr-un sat de răzeși.
Economist marxist, a fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1943. Pleacă din România după ce Basarabia a fost anexată de către URSS și lucrează la un institut din Moscova de cercetări economice, în timpul derulării celui de al doilea război mondial. Alexandru Bârlădeanu revine în țară în anul 1946 și a ocupat o serie de posturi de mare importanță în diverse ministere de tip economic. Împreună cu Gheorghe Gaston-Marin a fost unui din cei care au implementat impunerea economiei de comandă. A fost reprezentant al României în cadrul CAER-ului, a ocupat poziții de conducere în aparatul departamentelor de stat în planificare precum și în comerțul exterior. Ca ideolog comunist, Alexandru Bârlădeanu și-a atras adversitatea lui Nikita Hrușciov, sfidând planurile URSS-ului pentru crearea unui complex economic suprastatal. Având o carieră politică debordantă, Alexandru Bârlădeanu avansează din poziția de Membru supleant al Biroului Politic de sub Gheorghe Gheorghiu Dej până la postul de Președinte al Consiliului Național al Cercetării Științifice, trecând prin funcțiile de Membru al Consiliului Executiv și de Membru al Prezidiului Permanent al Congresului al IX-lea al PCR din iulie 1965. Intră în conflict cu Elena Ceaușescu, moment în care demisionează din toate funcțiile deținute în decembrie 1968. Devine membru al Academiei Republicii Socialiste România, fără a fi scris vreo lucrare științifică (fără să fi publicat, dealtfel, nimic). O dată cu venirea anului 1989, semnează celebra „Scrisoare a celor șase” în luna martie. După momentul revoluției din decembrie 1989 când sistemul comunist se prăbușește, Alexandru Bârlădeanu devine demnitar de rang înalt în cadrul structurilor Frontului Salvării Naționale și va beneficia de numeroase onoruri și funcții printre care și cea de Președinte al Senatului României. Cu ocazia decesului liderului țărănist Corneliu Coposu din anul 1995, Alexandru Bârlădeanu recunoaște în mod public că deși el și Coposu aparțineau aceleiași generații, președintele țărănist a ales calea cea dreaptă.[2]
Din 1960 până în 1962 a fost președinte al Federației Române de Fotbal. În mandatul său, el marginalizează echipa națională de fotbal, retrăgând-o din calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal din 1962(en), pe motiv că aceasta ar pierde oricum și nu este nevoie să participe astfel la propaganda capitalistă antiromânească.[3]
A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu după ce aceasta se despărțise de regizorul Moni Ghelerter. Marcela Rusu va deveni mai apoi soția dramaturgului Aurel Baranga. A avut doi copii, Irina și Alexandru (nu se știe exact dacă au fost înfiați sau nu). Ultima sa soție a fost Michaela Pamfil-Bârlădeanu, fosta soție a lui Ion Gerota.
CRONOLOGIE
- 1928 absolvent de liceu la Iași
- 1933- admitere la Facultatea de Drept a Universității din Iași
- 1937- anul în care profesorul Gheorghe Zane l-a luat ca asistent la catedra pe care o conducea
- În 1940 revine în Basarabia natală, după anexarea ei de către U.R.S.S.
- În anul 1946 a devenit membru al Partidului Comunist din România.
- În mai 1961 a fost decorat cu medalia A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România.
- În 1989 a fost unul dintre semnatarii scrisorii celor șase (foști lideri ai PCR care îl criticau pe Nicolae Ceaușescu).
- În 22 decembrie 1989, ca urmare a revoluției, a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale, apoi în Biroul Executiv al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională.
| Alexandru Bârlădeanu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||
 Politicianul Alexandru Bârlădeanu
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||
· 2000: Gheorghe Ghimpu (n. 26 iulie 1937, Colonița, Lăpușna, Regatul României — d. 13 noiembrie 2000, Chișinău, Republica Moldova) a fost un politician din Republica Moldova, fondator al Mișcării de Eliberare Națională, membrul al Comitetului Executiv al Frontului Popular din Moldova, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova ales în mod democratic (1990). A fost deținut politic în perioada sovietică pentru convingerile sale și participarea la fondarea Frontului Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (1972).
Gheorghe Ghimpu și–a trăit clipa de fericire la 27 aprilie 1990, fiind primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, actualmente Președinția Republicii Moldova.
Studiază la Universitatea Pedagogică din Tiraspol și absolvește în 1960 Facultatea de Fizică și Matematică. Face studii postuniversitare, doctorand la Institutul de Fizică Biologică al Academiei de Științe al Uniunii Sovietice la Moscova între anii 1970-1971. Activează în învățământul preuniversitar, la Strășeni, și în cel universitar, la Tiraspol și Chișinău.
Sergiu Miron, profesorul de matematică a lui Gheorghe Ghimpu își amintește că tânărul student se interesa nu doar de știința reală, dar și de istoria neamului. "Gheorghe Ghimpu era un student excelent, învăța foarte bine la toate obiectele. În particular discutam chestiunile din istoria neamului. Îmi povestea că aceasta îl interesează mai mult chiar decât propria teză de doctorat.
Gheorghe Ghimpu decedează la 13 noiembrie 2000, în urma rănilor suferite într-un accident rutier petrecut la 27 octombrie 2000, rămas fără elucidare.
Gheorghe Ghimpu și colegul său de asociație Ion Caftanat se deplasau în dimineața zilei de 27 octombrie 2000 spre comuna Târnova, jud. Edineț, unde urmau să se întâlnească cu un grup de veterani de război ai Armatei Române. După 3 ore de drum, la ora 6.30 mașina în care se aflau a fost lovită de un camion.[19] Versiunea oficială a autorităților - "Dupa trei ore de drum, la 06.30, din cauze deocamdată necunoscute, Ghimpu a pierdut controlul autoturismului și a lovit în plină viteză un copac." (Basa-Press, 14 noiembrie 2000).
În urma impactului Ion Caftanat a decedat pe loc, iar Gheorghe Ghimpu a fost transportat la spitalul din orașul Dondușeni, iar apoi la Spitalul de Urgență din Chișinău, unde a murit la 13 noiembrie 2000.[20]
Presedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, fratele lui Gheorghe Ghimpu, a menționat în cadrul unui simpozion în memoria lui Gheorghe Ghimpu desfășurat la 27 iulie 2007 că, la vârsta la care a plecat din viață, badea Gicu era încă foarte puternic. "Dacă nu s–ar fi organizat acel accident, astăzi la sigur era printre noi. Totuși, Gheorghe Ghimpu a lăsat în urma sa o comoara, și anume dragostea față de tot ce e romanesc. Nu în zădar, când am ridicat piatra comemorativă la Colonița, am scris pe ea cuvintele lăsate de Gheorghe Ghimpu: "Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc". A fost greu până acum, dar sperăm că ne va fi mai ușor, deoarece sânge din sângele lui, pentru prima dată de la 40' încoace, de când am fost conduși doar de cei cu școală sovietică, deține o funcție înaltă în acest stat. Primarul Dorin Chirtoaca, acceptând să lupte pentru cauza națională, și–a asumat o mare răspundere și sunt convins că a conștientizat acest lucru".[21]
A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.
· 2002: Alexandru Dragomir, filosof român (n. 1916). După 1948, din pricina conjuncturii istorice, devine un „filozof clandestin”: este cunoscut într-un cerc foarte restrâns și nici prietenii nu știu dacă preocupările sale filozofice se concretizează sau nu într-o operă. Dragomir va fi rând pe rând funcționar la serviciul vânzări, corector, merceolog, lucrator la hidrocentrala de la Bicaz. El știe că România devenise o zonă a filozofiei interzise. După moartea sa au iesit la iveală „caietele Dragomir”, conținând însemnările sale pe timp de decenii, un uimitor exercițiu de gândire solitară pură și un amplu interviu, realizat cu Fabian Anton.
· 2007 - A încetat din viaţă regizorul american Delbert Mann, recompensat în 1955 cu premiile Oscar şi Palme d'Or pentru lungmetrajul "Marty". ("Se mărită Cathy?", "Heidi", "Pe frontul de Vest nimic nou", "Teddy" "Secretele familiei Bell") (n. 1920)
* 2015 - Atentatele teroriste de la Paris din noiembrie 2015 (13-14 noiembrie 2015) în care au murit 130 de oameni, ucişi de militanţi islamişti în sala de spectacole Bataclan, în apropiere de Stade de France şi în mai multe localuri din Paris. De asemenea, 350 de persoane au fost rănite. Atentatele teroriste de la Paris din noiembrie 2015 au fost o serie de atacuri armate, atentate cu bombă și o luare de ostatici, care au avut loc în capitala Franței în seara zilei de 13 noiembrie 2015 și în primele ore ale zilei următoare, în arondismentele 10 și 11 și în apropierea stadionului Stade de France, situat în Saint-Denis. Atentatele au început la ora 22:16, ora României și au fost revendicate de Statul Islamic. Au avut loc cel puțin trei explozii și șase atacuri armate.
Statul francez a declarat starea de urgență și a reintrodus controalele de frontieră (deși președintele declarase inițial că granițele au fost închise complet). Cetățenii au fost sfătuiți să nu iasă din case, pentru propria lor siguranță.
Sărbători
- În calendarul ortodox: +) Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului și mama sa, Sf Antuza
Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (n. 347 – d. 407), Arhiepiscop al Constantinopolului – foto: doxologia.ro
Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (n. 347 – d. 407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop, teolog și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme.
Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostom (română: Gură de Aur). Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți la 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul.
Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie) și duse la Roma, fiind restituite Bisericii Constantinopolului pe 27 noiembrie 2004 de către Papa Ioan Paul al II-lea.
Uneori este numit și „Ioan al Antiohiei”, dar acest nume se referă în realitate la un episcop al Antiohiei din anii 429-441 d.Hr., care a condus un grup de episcopi răsăriteni moderați în timpul controversei nestoriene.
- Ziua mondială a Bibliei. Sfântul Sinod a instituit această zi în anul 2006.
- Ziua internațională a mimului
- Ziua internațională a educației copiilor nevăzători
România – Ziua Dramaturgiei Româneşti
Ziua Dramaturgiei Româneşti este sărbătorită, începând cu anul 2019, la 13 noiembrie. Este data la care se aniversează premiera spectacolului cu piesa “O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, la 13 noiembrie 1884.
Proiectul legislativ privind instituirea acestei zile a fost iniţiat de deputatul Varujan Vosganian (ALDE) şi de senatorul Ion Hadârcă (ALDE), ce au propus, în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro, ca la această dată să fie sărbătorită “creaţia dramaturgică românească“, având în vedere că “peste ani, comedia lui Caragiale (n. red. “O scrisoare pierdută“) a devenit cea mai cunoscută piesă din întreg repertoriul dramaturgiei naţionale“.
România: - Ziua limbii maghiare
În fiecare an, la 13 noiembrie, este marcată Ziua limbii maghiare. Această zi a fost instituită prin Legea 279/2015, potrivit căreia, cu această ocazie, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii maghiare se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători. Acestea pot fi sprijinite de către autorităţile administraţiei publice locale şi de organizaţiile nonguvernamentale interesate în aceste evenimente.
Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, iar în instituţiile de învăţământ în care se predă limba maghiară ca limbă maternă, la 13 noiembrie se pot organiza manifestări culturale dedicate acestei zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu