5. /21 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE

ANGHEL DUMBRĂVEANU

Anghel Dumbrăveanu (n. 21 noiembrie 1933, Dobroteasa, județul Olt - d. 12 mai 2013) a fost un poet, prozator și traducător român, aparținând generației anilor '60.

A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele:

Fluviile visează oceanul (București, 1961),
Pământul și fructele (1964),
Iluminările mării (1967),
Oase de corăbii (1968),
Fața străină a nopții (1971),
Singurătatea amiezii (Timișoara, 1973),
Diligența de seară (1978),
Tematica umbrei (1982),
Curtea retorilor (București, 1989),
Predica focului (Cluj-Napoca, 1993),
Diamantul de întuneric (1997),
O ireală bucurie de-a aștepta (1999),
Begoniile de la mansardă (Timișoara, 2002).

Anghel Dumbraveanu - Cum Raza Serii

Sînt si aici si-n alta parte
si fericit si trist, si rau si bun,
cum viata-nseamna si putina moarte,
cum întelept si cum nebun.

Iau barca si ma urc în cer,
si în pamînt, si-n flori, si nicaurea,
cum raza serii într-un giuvaer
si cum ecoul colindînd padurea.

Sa ma astepti pe-acelasi mal
unde-am sa ies mereu din ape,
cum fluxul largului egal,
cum si departe, si aproape.

Anghel Dumbraveanu - Fantezie

Era o zi de vară la ţărmul mării-n nord
Cu soarele pe plajă suav precum un vin.
Foşneau în vânturi pinii ca marea în fiord,
Te oglindeai în mine ca Loreley în Rhin.

Chemam din larguri marea cu mii de flori albe,
Să-şi verse-argintăria lângă picioru-ţi in;
Şi visele-mi în preajmă-ţi zburau cu aripi dalbe,
Dar tu-mi cântai în suflet ca fata de pe Rhin.

Aş fi voit cu braţul să te-nfăşor ca vântul
Şi ca lumina verii să curg pe şoldu-ţi plin,
Să trec prin păru-ţi moale, şi-n briză răsfirându-l,
Să sting din mine cântul călătorind pe Rhin.

Erai acolo-naltă, dar rămâneai departe,
Te-apropiam cu gura, dar lunecai felin;
Simţeam aproape clipa ce şi-astăzi ne desparte,
Reeditând finalul legendei de la Rhin.

S-a frânt în valuri luntrea iubirii-nfiripate,
Dar ochii tăi şi astăzi mă ard ca un suspin.
Mă chemi din depărtare cu braţele-nălţate,
De-mi pare-un cântec totul, cu-o fată de pe Rhin.

Anghel Dumbraveanu - Ninsori Departate

Cuvintele scrise de mine
Sunt un fel de-a vorbi
In umilinta tacerii
Si neavand cui sa le dau
Le-nsir aici
Ca o mirare.
Acum ma gandesc la o sanie
Care sa ma duca prin departate ninsori
Pana la casa aceea.
Dar totul a fost mai demult.
Cel ce-a stiut mangaierea
Scrie aceste flori cu miros de femeie -
Un fel de-a vorbi
In singuratate
Si-n umilinta tacerii.

Anghel Dumbraveanu - Pe scarile anilor

Plante acvatice evoca miscarile transcendentale
Ale fetei iubite. Ai ramas cu lumina
Trupului ei, cu marea parului negru
În noaptea turnului gotic, printre carti prafuite
Si bufnite cu ochi luminiscenti, printre
Foile manualului din care ceasul bolnav
Recita orele cetatii în amurgul stepelor mov.
Seara te-ntorci de pe bulevardele aglomerate
Si-ti dezlipesti de pe fata privirile verzi
Ale fetei pubere, te speli de praful neonului,
De literele afiselor, de culorile
Firmelor, de vuietul continuu al strazii.
Atunci auzi pasii ei solemni pe scarile anilor.
O astepti în orele limpezi din turn
Intimidat de miscarile ei muzicale
De lumina transcendentala a genunchilor ei.

AUREL DUMITRAȘCU

Date personale
Aurel Dumitrașcu
Născut	21 noiembrie 1955 Piatra Neamț, Neamț, România
Decedat	16 septembrie 1990 (34 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet scriitor
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Aurel Dumitrașcu (21 noiembrie 1955, Piatra Neamț, județul Neamț – 16 septembrie 1990, București) a fost un poet, memorialist, profesor și muzeograf român,^[1]^[2] recunoscut drept unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist și al postmodernismului în literatura română.^[3]

Date biografice[modificare | modificare sursă]

A fost fiul lui Petre Dumitrașcu, silvicultor, și al Mariei Dumitrașcu (născută Ana).^[3]

A urmat studiile gimnaziale la Sabasa,^[4] pe cele liceale la Borca (1974),^[5] după care a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „AIexandru Ioan Cuza” din Iași (1987).^[6]

Pe data de 16 septembrie 1990 se stinge din viață, înainte de a împlini 35 de ani,^[7] la spitalul Fundeni din București, secerat de leucemie.^[8]

Este înmormântat în satul natal, Sabasa, din Borca.

Activitate[modificare | modificare sursă]

După absolvirea liceului a lucrat ca merceolog și profesor suplinitor, iar după absolvirea facultății ca profesor și muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra Neamț (din 1989). A frecventat cenaclul „Junimea” al Muzeului Literaturii din Iași și „Cenaclul de Luni” al Facultății de Filologie a Universității din București în perioada 1983 - 1987. Debutul editorial a avut loc în 1984 cu volumul de poeme „Furtunile memoriei" (editura „Albatros”).^[9] A colaborat cu poeme la revistele „Tribuna”, „Dialog”, „Cronica”, „România literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri literare” și altele.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

În anul 1994 Biblioteca Județeană „G. T. Kirileanu” Neamț în colaborare cu Consiliul Județean Neamț și Asociația Culturală „Conta”, a inițiat și organizat Concursul Național de Poezie (debut în volum) „Aurel Dumitrașcu”.^[10] Concursul s-a desfășurat până în 2003 după care, din cauza faptului că trei ediții consecutive organizatorii și juriul nu și-au dat acordul pentru a premia și publica volume care nu se susțineau valoric, concursul a fost întrerupt. La concurs pot participa autori români nedebutați în volum, din țară și din diaspora, a căror vârstă nu depășește 35 de ani împliniți.

Școala gimnazială din Sabasa (Borca) îi poartă numele.^[11] În Piatra Neamț (cartier Dărmănești) există o stradă cu acest nume.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

„Furtunile memoriei”, editura „Albatros”, 1984
„Biblioteca din Nord”, editura „Cartea Românească”, 1986
„Mesagerul”, editura „Canova”, 1992
„Tratatul de eretică”, editura „Timpul”, 1995
„Mesagerul”, opera poetică, editura "Timpul", 1997
„Fiara melancolică”, 1999
„Scene din viața poemului”, 2004
„Divina Paradoxalia”, antologie, 2006
„Cine merge în paradis”, 2010
„Carnete maro”, jurnal, ediția I (2001-2005), ediția a II-a (2012) și ediția a III-a, editura „Cartea Românească”, 2019
„Frig. Epistolar Aurel Dumitrașcu - Adrian Alui Gheorghe 1978 - 1990”, ediția I (2008) și ediția a II-a, editura „Charmides”, 2014
„O mie și unu de picioare verzi”, antologie, 2018
„Concert cu păpușa de cârpe”, editura „Tracus Arte”, București, 2015
„Scrisori către T., corespondență inedită”, editura „Muzeul Literaturii Române”, București, 2015
„Epistole inedite 1979 - 1990. Scrisori către Gellu Dorian și Lucian Vasiliu”, editura „Junimea”, 2015
„Haimanaua Singurătate, epistole inedite”, editura „Muzeul Literaturii Române”, București, 2017
„Poeme inedite – Lebăda care închide infernul”, editura „Muzeul Literaturii Române”, 2018
„Corespondență inedită cu Liviu Antonesei și Nicolae Sava”, editura „Junimea”, 2019

Antologii[modificare | modificare sursă]

„Young Poets of a New Romania”, Forest Books, Londra, 1992
„Antologia poeziei generației ’80”, editura „Vlasie”, 1993
„Antologia poeziei române de la origini pînă azi”, editura „Paralela 45”, 1998
„Romanian Poets of the '80s and ’90s”, editura „Paralela 45”, 1999

Premii[modificare | modificare sursă]

Premiul „Mihai Eminescu” al Asociației Scriitorilor din Iași pentru volumul „Biblioteca din Nord”
Premiul Festivalului de Poezie de la Sighetul Marmației
Premiul Festivalului „Nicolae Labiș”, Suceava

Aurel Dumitrascu - Am ramas cu tine

- Unicul privilegiu: am ramas cu tine
si am fost fericit precum pietrele de pe maluri.
N-am stiut cine esti. Apa om sau cuvânt.
Am stat numai cu tine multumit ca pot privi de pe mal
ca pot auzi.
Veghea mea peste smârcuri. Am vrut
sa fii o femeie si erai pasare
am vrut sa fii apa si erai pasare
cuvânt am vrut sa fii si erai zare istovita
de pasari.
Abator cu flamingi tineri. Erai altceva
moartea cere pustiu vinisoare aurii
prin busole. Scâncete sonuri.
In alt anotimp ca un popor nemultumit
mâna mea pe coapsele tale. Nu erai femeie
nici apa
niciodata cuvânt. Erai altceva altceva.
Unicul privilegiu: am ramas cu tine
si am fost fericit
precum pietrele de pe maluri.

Aurel Dumitrascu - Amintiri

spune-mi-va cineva
prietenul întrebare
la Borca baltagul
poetul a murit
si dorul de-a fi un poet care moare
care moare înnestiindu-se în
anonimul cuvânt
am iubit
lacrima cer când
simplitate altfel de cum nu te stiu
altfel
si ochiul sagaci de-ti agata
în centrul ideii povara
diferentei ce esti ce a fost
el
ce stii când pe Bistrita aripi
de care-ti agati libertatea nu vor
libertatea si ura
nu vor si prietenul când
- poetul când traia -
nu te cheama
si-ti taie baltagul cuvintele care
te dor în balsam
anonim razbunarea tacerii
când apa e
si curge iar timpul
nu e

Aurel Dumitrascu - Cititorul trebuie sa stie

Vin acasa si singur ma joc doar cu Moartea.
Într-o alta iarna o poveste cu grauri o plimbare
prin munti o alta sintaxa femeia.
O patrie de stele si carne.
Cititorului trebuie sa-i spun acum adevarul:
vin acasa si singur ma joc doar cu moartea.
Fara conversatie faptele rele se stiu.
Un nume(al meu) rasarit deodata pe pagina alba
aproape trufas predispus la concerte. Si totusi:
cine sânt eu cine esti tu în ce magazii un principe mucezeste.
Vin acasa si singur ma joc doar cu Moartea.
Cititorul trebuie pâna la urma sa stie.

Aurel Dumitrascu - In biblioteca

Destule hârtii veninoase asteapta sa muste din mine.
Un pepene rosu se cununa cu un pepene negru
vor locui în cer si vor face avere.
Mie îmi sta în gât un dragon (mi-e bine aproape
nu mai vorbesc). Minuni si furgoane. Si nu mai
întreb când vine ziua de marti.
Seara înainte de a uda florile îti voi spune
Cum moare metafora în spitale.

MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

joi, 18 noiembrie 2021