5. /25 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE
GRIGORE ALEXANDRESCU
| Grigore Alexandrescu | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  Târgoviște, Țara Românească |
| Decedat | (75 de ani)[1][2] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Părinți | M. Lixandrescu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet traducător prozator[*] profesor scriitor |
| Limbi | limba română limba greacă limba franceză |
| Studii | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1832 - 1842 |
| Subiecte | meditații romantice |
| Specie literară | epistolă, fabulă, elegie, satiră |
| Operă de debut | Miezul nopții, în Curierul Românesc |
| Opere semnificative | Umbra lui Mircea. La Cozia, Câinele și cățelul, Boul și vițelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală |
Influențe[ascunde] | |
Modifică date / text  | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Grigore Alexandrescu (n. ,[1][2] Târgoviște, Țara Românească – d. ,[1][2] București, România) a fost un poet și fabulist român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Târgoviște, pe data de 22 februarie în anul 1810, în mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M. Lixandrescu. Rămâne orfan și sărac, dar de mic dovedește o inteligență deosebită și o memorie extraordinară. Învață greaca și franceza. A devenit elev la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, fiind coleg cu Ion Ghica. Face cunoștință cu Ion Heliade Rădulescu. Îi uimește pe toți prin talentul său poetic. Un timp va locui acasă la Heliade, care-i va publica prima poezie, Miezul nopții, în Curierul Românesc, urmată de elegia Adio. La Târgoviște.
O vreme a fost ofițer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 și Lebăda și puii corbului) este întemnițat. A ocupat funcții mărunte. În 1848 e redactor al ziarului Poporul suveran. În ultimii 25 de ani de viață a fost marcat de alienare mintală.
A murit sărac la București în anul 1885. Vasile Alecsandri, într-o scrisoare trimisă din Paris lui Alexandru Papadopol-Calimah, deplângea nepăsarea față de cel mai de seamă fabulist român: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mîhnit atît de mult (căci el era mort de mai mulți ani), cît m-a mîhnit nepăsarea generației actuale în privirea lui și uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit.”[necesită citare]
Activitatea literară[modificare | modificare sursă]
A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influențată de ideile care au pregătit Revoluția din 1848.
Poet liric, scrie mai întâi meditații romantice, sub influența lui Lamartine. Tonul lor este extraordinar de fantastic. Cea mai reușită este Umbra lui Mircea. La Cozia (făcuse o călătorie în Oltenia, cu prietenul său, Ion Ghica).
Este ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind circa 40 de fabule, în care adevărul este mascat, din cauza cenzurii autorităților (Câinele și cățelul, Boul și vițelul, Dreptatea leului, Vulpea liberală ș.a.).
Lui Grigore Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română, ca specii literare autonome epistola, meditația și satira. A tradus din Lamartine și Byron.
Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]
„Alexandrescu este incontestabil cel mai de seamă fabulist al nostru...”— D. Popovici
Opere (volume publicate în timpul vieții)[modificare | modificare sursă]
- Poezii (1832)
- Fabule (1832)
- Meditații (1835)
- Poezii (1838)
- Fabule (1838)
- Poezii (1839)
- Memorial (1842)
- Poezii (1842)
- Suvenire și impresii, epistole și fabule (1847)
- Meditații, elegii, epistole, satire și fabule (1863)
Poezii mai importante[modificare | modificare sursă]
|
Cainele si catelul
"Cat imi sunt de urate unele dobitoace,
Cum lupii, ursii, leii si alte cateva,
Care cred despre sine ca pretuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntamplare:
Si eu poate sunt nobil, dar s-o arat nu-mi place.
Oamenii spun adesea ca-n tari civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare si lumea se ciopleste,
Numai pe noi mandria nu ne mai paraseste.
Cat pentru mine unul, fiestecine stie
C-o am de bucurie
Cand toata lighioana, macar si cea mai proasta,
Caine sadea imi zice, iar nu domnia-voastra. "
Asa vorbea deunazi cu un bou oarecare
Samson, dulau de curte ce latra foarte tare.
Catelu Samurache, ce sedea la o parte,
https://Versuri.ro/w/vc77
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Si ca nu au mandrie, nici capritii desarte,
S-apropie indata
Sa-si arate iubirea ce are pentru ei:
"Gandirea voastra, zise, imi pare minunata,
Si simtimentul vostru il cinstesc, fratii mei".
"Noi, fratii tai, raspunse Samson plin de manie,
Noi, fratii tai, potaie!
O sa-ti dam o bataie
Care s-o pomenesti.
Cunosti tu cine suntem, si ti se cade tie,
Lichea nerusinata, astfel sa ne vorbesti? "
"Dar ziceati... "
"Si ce-ti pasa? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevarat vorbeam
Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe lei,
Ca voi egalitate, dar nu pentru catei. "
Aceasta intre noi adesea o vedem,
Si numai cu cei mari egalitate vrem.
| Alexandru Ciorănescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Alexandru Ciorănescu |
| Născut | [1] Moroeni, Dâmbovița, România |
| Decedat | (88 de ani)[1] Santa Cruz de Tenerife, Insulele Canare, Spania |
| Părinți | Ion Ciorănescu[*] |
| Frați și surori | Ioan Ciorănescu Nicolae Ciorănescu Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu George Ciorănescu |
| Cetățenie | România Franța |
| Ocupație | filolog[*] critic literar[*] istoric romanist traducător |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
| Modifică date / text | |
Alexandru Ciorănescu (n. ,[1] Moroeni, Dâmbovița, România – d. ,[1] Santa Cruz de Tenerife, Insulele Canare, Spania) a fost un autor, comparatist, diplomat, director literar, dramaturg, enciclopedist, eseist, lingvist, etimolog, istoric, poet, prozator român care a trăit în exil între 1946 și 1999. Frații săi au fost matematicianul Nicolae Ciorănescu, poetul Ioan Ciorănescu, scriitorul ziarist George Ciorănescu și chimista Ecaterina Ciorănescu-Nenițescu. Tatăl lor, Ion Ciorănescu, născut Cioranu, a fost institutor și director al școlii primare din comuna natală, autor al unor manuale foarte răspândite în epocă și promotor al învățământului special pentru școlile de surdomuți din România.
De altfel, Alexandru Ciorănescu, Alexandre Cioranescu și Alejandro Cioranescu sunt cele trei variante sub care același Alexandru Ciorănescu este bine cunoscut în România, Franța și Spania, și a semnat diferite lucrări de-a lungul timpului. În orașul Santa Cruz de Tenerife o strada poartă numele Alejandro Cioranescu în semn de omagiu și recunoștință față de unul dintre cei mai importanți istorici și geografi ai Insulelor Canare.[2]
Revine în România abia în anul 1991. Moare la 25 noiembrie 1999 în Insulele Canare, Spania.
Activitatea profesională[modificare | modificare sursă]
Alexandru Ciorănescu este absolvent al Liceului Spiru Haret din București în 1930. Licențiat în filologie română și franceză al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București în 1933, unde audiază cursurile lui Nicolae Cartojan, Ovid Densușianu, Charles Drouhet, Ramiro Ortiz și Nicolae Iorga. În același an obține diploma de absolvent al Școlii Superioare de Arhivistică și Paleografie din cadrul Arhivelor Statului.
În perioada 1934 - 1938 își pregătește teza de doctorat ca elev al Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses, după ce solicitase fără succes o bursă la Școala Română din Roma.
Audiază cursurile de literatură comparată ținute de Ferdinand Baldensperger la Facultatea de Litere și la Școala Normală Superioară din Paris, avându-i ca maeștri pe comparatiștii Paul Van Tieghem și Paul Hazard.
Devine doctor în litere la Sorbona (Doctorat d'État, 1939) cu o teză intitulată L'Arioste en France. Lector de limba și literatura română la Universitatea din Lyon (1938 - 1940) și consilier cultural (apoi doar atașat) al Legației române din Paris (1940).
Întors în țară, este pentru scurt timp secretar al Institutului de Istorie Universală din București (până la moartea lui Nicolae Iorga). Este numit Director literar la Editura Contemporană (1942 - 1945).
În aceeași perioadă este secretar general al Asociației române pentru studiul Renașterii și al Asociației culturale hispano-romane. A fost Inspector general al Artelor, funcționar în Direcția informației din ministerul Propagandei, membru al Comisiei de programe la Radiodifuziunea Română (1943 - 1946), respectiv director al Teatrului Municipal din București (1944 - 1945).
Obține numirea la lectoratul român de la Grenoble, dar nu poate pleca din țară din pricina autorităților militare germane, care refuză să-i acorde viza de tranzit. După armistițiul din august 1944 este câteva luni director al revistei Universul literar (1944 - 1945).
Sprijinit de aproximativ 300 de colaboratori și de ziarul Universul, întreprinde lucrări pregătitoare pentru editarea Enciclopediei Universul (1942 - 1945). Fișele întocmite pentru realizarea acestei lucrări, care trebuia să apară în 24 de volume și din care nu s-a publicat decât sumarul articolului de la litera A, s-au pierdut.
Revenit la Paris în calitate de consilier cultural al legației României (la începutul anului 1946) și destituit în 1947, ia decizia de a nu se mai întoarce în țară, nu înainte însă de a mai colabora cu Scrisori din Franța. Esențe franceze la revista Viața Românească (numărul 2, februarie, 1946).
După propriile mărturisiri: „Fusesem rechemat și destituit într'un moment în care cei doi copii ai mei se aflau în țară, și, în condițiile de atunci, recuperarea lor nu era posibilă, lucru care mi-a fost dovedit imediat. Mai mult, situația lor de copii „părăsiți” de părinți ca noi, era precară: și, pentru a-i proteja în puțina măsură în care mai puteam s'o facem, m-am decis să evit centrul de contacte și de tentații pe care-l constitue Parisul: decizia cea mai grea și mai decisivă, din punctul de vedere al viitoarei desfășurări a activității mele, și pe care n'am putut-o lua în deplină libertate”.[necesită citare]
În exil, anii 1946 - 1999[modificare | modificare sursă]
Devine secretar de redacție la revista Le Livre din Paris (1947 - 1948) și cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique (1948).
Invitat ca profesor „encargado de curso” la Universitatea din La Laguna (Tenerife, Insulele Canare), va preda aici, din decembrie 1948 până în 1979, limba și literatura franceză, ținând și unele cursuri de literatură italiană și portugheză, de limba română sau de literatură comparată.
În 1958 solicită și obține cetățenia franceză.
În 1964 și 1971 autoritățile de la București le permit celor doi copii rămași în România să se stabilească în Franța.
În 1965 Universitatea din Bordeaux îl numește conferențiar de literatură comparată „en congé de mission” în La Laguna, iar în 1978 este numit profesor titular în aceeași specialitate.
În Insulele Canare, Alexandru Ciorănescu a fost din 1957 membru al Institutului de Studii Canariene, în cadrul căruia a condus Secția de bibliografie (1957 - 1960, 1962 - 1970) și Secția de istorie (1974 - 1982).
Afilieri, activitate editorială, premii și distincții[modificare | modificare sursă]
A coordonat, în calitate de director, următoarele colecții:
- "Clásicos Romero" (1968 - 1972), editări de clasici spanioli,
- "Flor de Romero" (1968 - 1972), opere aparținând literaturii universale,
- "Enciclopedia Canaria", monografii pe teme spaniole, etc.
Membru fondator al Fundației Culturale Române din Madrid (1988).
Devine Doctor honoris causa al Universității din La Laguna.
Opera[modificare | modificare sursă]
Alexandru Ciorănescu debutează în 1926 în revista Vlăstarul, revista Liceului Spiru Haret din București, fondată de fratele său, poetul Ion Ciorănescu.
Solicitat de George Călinescu, publică în 1930 diferite articole de literatură comparată în revista Capricorn.
Sprijinit de Nicolae Iorga și de unul din frați, care îl susține material, face în 1933 o călătorie de studii la Veneția și debutează editorial ca istoric în 1934, cu o colecție de documente privitoare la domnia lui Mihail Radu (Mihnea al III-lea).
În exil, Alexandru Ciorănescu și-a uimit adeseori compatrioții prin multitudinea și diversitatea temelor abordate. Într-o recenzie din 1965, Mircea Popescu afirma următoarele: „Dacă am afla că domnul Alexandru Ciorănescu, ale cărui studii de istorie și de istorie literară le cunoșteam din țară, iar lucrarea-i fundamentală, de curând retipărită, Ariosto în Franța e și astăzi un model de literatură comparată, pregătește un tratat de matematică ori scrie o simfonie, nu ne-am mira câtuși de puțin: omul e capabil de orice. Lăsând gluma la o parte, trebuie sa mărturisim îndată admirația și uimirea pe care ne-o trezește orice studiu al profesorului de la Universidad de la Laguna, care, în decurs de numai câțiva ani, ne-a dăruit: un dicționar etimologic al limbii române, o monografie în limba spaniolă asupra barocului, o ediție completă a operelor lui Cristofor Columb, o exemplară bibliografie a literaturii franceze din secolul al XVI-lea, un roman în limba franceză, și o sumedenie de alte „mărunțișuri” de mare valoare ... ”[necesită citare]
Volumul omagial publicat în 1991 de Fundația Culturală Română de la Madrid consacra 10 secțiuni operei lui Alejando Ciorănescu (filologie, literatură română, literatură franceză, literatură italiană, literatură spaniolă, literatură comparată, literatură generală, istorie română, Insulele Canare, Cristofor Columb și America) și un Appendice în care sunt înregistrate operele literare.
În mai toate aceste domenii, Alexandru Ciorănescu a redactat lucrări de referință, ceea ce i-a determinat pe comentatorii săi să-l plaseze în familia spiritelor enciclopediste ale culturii române (Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Nicolae Iorga, Mircea Eliade).
În calitate de lingvist care a realizat singurul dicționar etimologic complet al limbii române, (Diccionario etimmológico rumano), Alexandru Ciorănescu este considerat de hispanistul Dumitru Copceag „un Corominas rumano: la mayor autoridad en materia de etimología”.[necesită citare]
Principalele sale calități în acest domeniu ar fi simțul limbii, intuiția și relația afectivă cu fenomenele examinate, iar familia lingvistică din care face parte ar fi aceea a curentului idealist, reprezentat de Wilhelm von Humboldt, Benedetto Croce sau Karl Vossler, filologi pentru care limba este forma cea mai directă de expresie a spiritului uman.
Cu acordul autorului, Dicționarul etimologic al limbii române a fost reeditat la București, într-un singur volum, în 2001. În prefața acestei ediții, Alexandru Ciorănescu precizează: „L-am terminat în condițiile științifice cele mai dificile, la mai multe mii de kilometri de cea mai apropiată bibliotecă românească, fără să dispunem de cărți proprii, fără vreun ajutor sau colaborare, decât aceea a numeroșilor prieteni care ne-au furnizat cărțile absolut necesare”.
Referințe critice[modificare | modificare sursă]
Referindu-se la studiile de critică și de istorie literară publicate în țară sau în exil, Ion Negoițescu înregistrează aptitudinea lui Alexandru Ciorănescu de a realiza cu aceeași înzestrare ieșită din comun „contribuții” de detaliu, lucrări de interpretare (cele doua mici monografii despre Vasile Alecsandri și Ion Barbu), instrumente bibliografice de referință (Bibliographie de la littérature française, distinsă în 1960 cu Premiul "Brunet" al prestigioasei L'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres), sau sinteze care presupun străbaterea unui „material informativ uriaș” („El Barroco o el descubrimiento del drama”, „L'Avenir du passé”, „Utopie et littérature sau Le Masque et le Visage Du baroque espagnol au classicisme français”).
Referindu-se la comparatist, Henri-François Imbert remarca modul în care Alexandru Ciorănescu pune problema: „Il s'est attaqué [...] dans Le Masque et le Visage, à ce qu'il appelle «l'idée de dette». Ainsi, à propos de Corneille et de Guillen de Castro: «Le problème ne se pose [...] pas de savoir si c'est vrai que Corneille "doit" quelque chose à Guillen de Castro, ni si celui-là a fait mieux que celui-ci; le problème est de savoir si, obligé comme il était, de suivre un modèle, Corneille a réussi à faire autre chose»”.[necesită citare]
Lucrări sub pseudonim[modificare | modificare sursă]
Sub pseudonimul Mihai Tăcutu, înscris pe coperțile a doua plachete de versuri - Atlantic (1950) și Biografie pentru rândunele (1952), „culese și imprimate de autor”, doar „pentru prietenii liberi”, în tiraje confidențiale ce n-au depășit 48 de exemplare de fiecare titlu - stă travestită creația lirică din exil a lui Alexandru Ciorănescu [...]" (Nicolae Florescu, 2000).
În Caietele de miezul nopții, Alexandru Busuioceanu semnalează volumul de versuri în limba spaniolă Vision desperada (Madrid, 1953), semnat José Domingo.
Utilizând pseudonimul Alexandre Treize, Alexandru Ciorănescu a publicat la Paris, la Editura Gallimard, romanul Le Couteau vert (1963).
Traducător[modificare | modificare sursă]
A tradus în limba franceză Divina Comedie (Lausanne, 1964), pornind de la convingerea ca „poemul nu poate fi, dar trebuie tradus”.[necesită citare]
Este traducător și editor al lui Cristofor Columb în Franța (Oeuvres de Christophe Colomb, Paris, 1961).
Receptarea acasă[modificare | modificare sursă]
Alexandru Ciorănescu este unul dintre puținii scriitori români din exil care, începând cu anul 1967, când lingviștii i-au recenzat „Dicționarul etimologic român”, s-a bucurat în țară de o receptare obiectivă și relativ constantă.
În 1980 îi apare la Cluj, în traducere românească, volumul Barocul sau descoperirea dramei.
După 1989 a publicat în România romanul Care Daniel? (1995)
Un prim volum memorialistic, intitulat Amintiri fără memorie, 1911-1934 a apărut în 1995).
Un caiet manuscris cu 12 povestiri în limba franceză, intitulat Guignol triste și datat 1974, a fost tradus în limba română și editat de Simona Cioculescu (Paiața tristă, 2002).
Corespondența dintre Alexandru Ciorănescu și George Ciorănescu (circa 600 de scrisori din anii 1946 - 1992) se află în păstrarea Galateei Ciorănescu, soția lui George Ciorănescu.
Casa natală din Moroeni a fost donată Muzeului Literaturii Române.
Lucrări publicate în România[modificare | modificare sursă]
- Documente privitoare la domnia lui Mihail Radu, București, 1934;
- Domnia lui Mihnea III (Mihail Radu), București, 1935;
- Alexandru Depărățeanu, București, 1936;
- Documente privitoare la istoria românilor culese din arhivele din Simancaș, București, 1940;
- Vie de Jacques Amyot, d'après des documents inédits, Paris, 1941;
- La Roumanie. Vues générales, București, 1942, (traducere în limba germană, București, 1943);
- Teatrul românesc în versuri și isvoarele lui, București, 1943;
- La Roumanie vue par les étrangers, București, 1944;
- Literatură comparată, studii și schițe, București, 1945;
Lucrări publicate în exil[modificare | modificare sursă]
- Don Carlos de Viana, dramă in patru acte, Paris, 1954;
- Estudios de literatura española y comparada, La Laguna, 1954;
- El Barroco o el descubrimiento del drama, La Laguna, 1957 (traducere în limba română, Cluj, 1980);
- Bartolomé Cairasco de Figueroa. Su vida, su familia, su amigos, Madrid, 1957;
- Diccionario etimológico rumano (7 fasciculos), Tenerife, Universidad de la Laguna, 1958 - 1966 (ediția a doua București, 2001, editat de Tudora Șandru Mehedinți, Magdalena Popescu Marin, prefață de Alexandru Ciorănescu);
- Bibliographie de la littérature française du XVIe siècle, Paris, 1959;
- Colón y Canarias, La Laguna, 1959, (ediția a doua Santa Cruz, 1979);
- La primera biografia de Cristóbal Colón, Santa Cruz, 1960;
- L'Arioste en France, des origines à la fin du XVIIIe siècle, 2 volume, Paris, 1938, respectiv ediția a doua, Torino, 1963;
- Le Couteau vert, roman, Editura Gallimard, Paris, 1963 (traducerea în limba română de Ileana Cantuniari și Mihai Cantuniari, București, Montreal, 1993);
- Thomas Nichols, mercader de azúcar, hispanista y hereje, La Laguna, 1963;
- Principios de literatura comparada, La Laguna, 1964 (traducerea în limba româna de Tudora Șandru Mehedinți, București, 1997);
- Augustín de Betancourt, su obra técnica y ciéntifica, La Laguna, 1965;
- La Laguna. Guía histórica y monumental, La Laguna, 1965;
- Bibliographie de la littérature française du XVIIe siècle, 3 volume, Paris, 1966 - 1967 (ediția a doua 1970);
- Colón humanista. Estudios de humanismo atlántico, Madrid, 1967;
- Bibliographie de la littérature française du XVIIIe siècle, 3 volume, Paris, 1969;
- L'Avenir du passé. Utopie et littérature, Paris, 1972 (traducere în limba română de Ileana Cantuniari, București, 1996);
- Vasile Alecsandri, monografie de Alexandru Ciorănescu, Twayne's World Authors Series, New York, 1973;
- Bibliografia franco-española 1600-1715, Madrid, 1977;
- Historia de Santa Cruz de Tenerife, 2 volume, Santa Cruz, 1977, 1978;
- Ion Barbu, Twayne's World Authors Series, New York, 1981 (traducerea în limba româna, București, 1996);
- Le Masque et le Visage. Du baroque espagnol au classicisme française, Geneva, 1982;
- Historia del Cabildo Insular de Tenerife, Santa Cruz de Tenerife, 1988;
Lucrări apărute după 1989[modificare | modificare sursă]
- Care Daniel?, roman, București, 1995;
- Amintiri fără memorie I, 1911-1934, București, 1995;
- Eminescu sub fiorul timpului cu o prefață de Nicolae Florescu, București, 2000;
- Dicționar etimologic român—ediția a doua a Diccionario etimológico rumano (7 fasciculos), La Laguna, 1958 - 1966, editat de Tudora Șandru Mehedinți, Magdalena Popescu Marin, cu o prefață de Alexandru Ciorănescu, București, 2001;
- Paiața tristă, povestiri, traducere în limba română și prefață de Simona Cioculescu, București, 2002.
Mai puţin cunoscut publicului larg, românul Alexandru Ciorănescu (n. 15 noiembrie 1911, Moroeni, Dâmboviţa - d. 25 noiembrie 1999, Santa Cruz de Tenerife, Spania) este un nume de referinţă al culturii universale.
A făcut studii de filologie, arhivistică și paleografie la Universitatea din București, formându-se ca istoric pe lângă Nicolae Iorga, iar ca specialist în literatură comparată la Sorbona, unde şi-a luat doctoratul. Spiritul său enciclopedic este asemenea oamenilor Renaşterii, iar domeniile în care a cercetat şi publicat sunt multiple. A scris tomuri de istorie literară românească, franceză, italiană și spaniolă, a publicat lucrări de lexicologie, analize de literatură comparată, reflecții asupra utopiei și timpului, a realizat biografii, traduceri, dar a scris şi romane, poezii și piese de teatru apreciate de critică. La Bucureşti, era prieten cu Emil Cioran şi cu toată floarea intelectualităţii interbelice.
După studiile de la Sorbona, s-a întors la Bucureşti. A îndeplinit mai multe funcţii culturale: secretar general al Asociației culturale hispano-română, inspector general al artelor, membru al Comisiei de programe la Radiodifuziunea Română, director al Teatrului Municipal din București. A condus şi revista „Universul literar”.
La începutul lui 1946, a primit un post la Legaţia Română de la Paris, dar a fost destituit în 1947. Înţelegând noua orientare politică a României, a decis să nu se mai întoarcă în ţară. A fost invitat în Spania, ca profesor la vechea Universitate „La Laguna” din Tenerife, insulă în care s-a stabilit împreună cu soţia. Autorităţile de la Bucureşti au refuzat multă vreme să le dea voie celor doi fii rămaşi în ţară să li se alăture.
Seriosul şi taciturnul profesor Ciorănescu a realizat în Spania ceea ce nimeni nu mai făcuse până la el. A fost primul care a tradus din franceză documentele care stau la baza recunoașterii Insulelor Canare, a publicat studii despre autorii spanioli de seamă, a scris o vastă şi documentată istorie a oraşului Santa Cruz, în patru volume, ocupându-se metodic de toate aspectele. Pentru aceasta şi pentru multe contribuţii ale lui aduse la cultura spaniolă, în capitala insulei Tenerife, Santa Cruz, există o stradă cu numele lui, Alejandro Cioranescu, Biblioteca Insulară poartă tot numele românului, la fel şi o trupă de teatru. A fost răsplătit cu numeroase premii şi distincţii.
În România, a revenit pentru prima oară în 1991. De atunci, opera sa a început să fie publicată şi în limba română, dar multe dintre cărţile sale aşteaptă traducerea sau reeditarea. Recent, a apărut interesantul volum „Amintiri fără memorie”, un bun prilej ca românii să-l descopere pe marele cărturar şi erudit care a fost Alexandru Ciorănescu.
LORIN FORTUNA
| Lorin Fortuna | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Rădăuți, Suceava, România |
| Decedat | (68 de ani)[1] Timișoara, România |
| Cauza decesului | ulcer perforat[*] |
| Cetățenie | România |
| Religie | Ezoteric |
| Ocupație | politician |
| Activitate | |
| Partid politic | Partidul Social Democrat Român |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
| Modifică date / text | |
Lorin Ioan Fortuna (n. , Rădăuți, Suceava, România – d. ,[1] Timișoara, România) a fost președintele Frontului Democratic Român și unul din liderii revoluționari din Timișoara. În decembrie 2014 i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului Timișoara.[2][3]
Activitate politică[modificare | modificare sursă]
A făcut parte din Partidul Comunist Român, fiind un oficial al acestuia.[4]
În 20 decembrie 1989 a fost inițiatorul acțiunii prin care s-a înființat Frontul Democratic Român din clădirea Teatrului de Stat și a Operei din Timișoara,[5] devenind președinte al acestei formațiuni politice, de tip front, constituită în condiții de ilegalitate.
A fost președintele Consiliului Județean Timiș al Frontului Salvării Naționale de la 23 decembrie 1989[6] până la 12 ianuarie 1990 când a fost forțat să-și dea demisia.[7]
Activitate civică[modificare | modificare sursă]
A devenit, apoi, președinte al asociației de revoluționari Victoria din Timișoara, iar, din 2004, este și membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române[8].
Lorin Fortuna a contribuit, determinant, la înființarea mai multor organizații civice, la (sau în) conducerea cărora s-a aflat și a activat: Asociația "VICTORIA" a Luptătorilor în Revoluție, din Timișoara; Uniunea Romanilor Bucovineni (transformata, ulterior, în Mișcarea Civica "Mihai Eminescu"); Mișcarea "Sarmizegetusa"; Mișcarea Națională pentru Reîntregire; Forumul Unității Naționale (ca organizație federativa de asociații civice); Grupul Constituțional "Timișoara"; Mișcarea Civica Voievodul Gelu.
Cu Grupul Constituțional Timișoara a înființat Forumul Constituțional Cetățenesc, din Timișoara, în cadrul căruia a procedat la o analiză critică a Constituției post-revoluționare a României, punând în evidență numeroase carențe, organizând dezbateri publice în acest scop și realizând, în final, un proiect: Proiectul Constituțional "Timișoara", numit și Constituția de la Timișoara.
A participat la numeroase acțiuni civice, inclusiv de protest civic, organizate din 1990 pana în prezent, în scopul întăririi societății civice românești, ca o alternativă.
A redactat, publicat și difuzat numeroase lucrări cu caracter specific civic, despre revoluție, despre democrație, despre constituționalism s.a. Este un ideolog și un promotor fervent al democrației meritocratice, la nivel societal.
Activitate profesională[modificare | modificare sursă]
A absolvit în 1972 Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București, fiind repartizat, după absolvire, la Centru Teritorial de Calcul Electronic din Timișoara unde și-a început activitatea de informatician. Din 1976 s-a transferat la Facultatea de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic Timișoara, iar apoi, după înființarea unei noi facultăți, la Facultatea de Electronică și Telecomunicații. La momentul declanșării evenimentelor de la Timișoara din decembrie 1989 era șef de lucrări[9].
În data 14 iunie 1991 își susține teza de doctorat la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, din cadrul Institutului Politehnic București, obținând titlul de doctor, cu teza în domeniul aplicării vorbirii artificiale în industrie și telecomunicații, fiind autorul a câtorva zeci de lucrări științifice, precum și de brevete de invenții în acest domeniu.
A coordonat un colectiv de cercetare care a realizat în 1989 primul robot telefonic, cu vorbire artificială, utilizat în perioada 1989-2008 ca serviciu special de furnizare a orei exacte, prin telefon, în cadrul rețelei telefonice naționale (apelabil la numărul 958, respectiv 058)[10]. Această realizare a făcut obiectul lucrării „Vorbirea artificială - Aplicații în industrie și telecomunicații", tipărită în anul 1996, la Editura Mirton. Lucrarea a fost propusă și susținută pentru a participa la selecția în vederea acordării premiilor Academiei Române pe anul 1996, la secția informatică, unde erau prevăzute a fi acordate două premii distincte. Din motive financiare s-a acordat un singur premiu care a fost acordat unei alte persoane.
S-a pensionat la 1 octombrie 2008 având funcția de conferențiar.
Activitate literară[modificare | modificare sursă]
În acest domeniu, Lorin Fortuna este cunoscut, mai ales ca poet, editând de-a lungul timpului, în perioada: 1994-2008, cinci plachete de poezii și o antologie poetică, editată în doua ediții. A colaborat, de asemenea, cu publicistică la mai multe reviste literare, iar unele dintre poemele cuprinse în cărțile pe care le-a publicat au fost transpuse pe muzică de compozitorul Vasile Tănase, precum și de el.
Activitate ezoterică[modificare | modificare sursă]
A înființat Mișcarea: Misiunea Astrală "România" și Mișcarea Sarmizegetusa, șocând cu teoriile sale despre civilizații virtuale[8].
Conform lui Lorin Fortuna, lumea este alcătuită din mai multe civilizații virtuale: șerpiliană modificată, viperiană, balauriană, dragoniană, peștiliană, delfiniană, acviliană, grifoniană, goriliană[8]. Fortuna a declarat că aparține civilizației Goriliene[8].
Fortuna susține că de peste zece ani are comunicare telepatică cu ierarhiile superioare ale civilizației Goriliene, la nivel galactic central care „l-au luat în evidență, au început să-i transmită informații”[11]. Conform acestuia, Traian Băsescu a fost sprijinit de civilizația iguaniferă violet la alegerile prezidențiale din anul 2009[11].
Fortuna a declarat în 2009 că sfârșitul lumii va veni în anul 2012 și a susținut că în acest eveniment nu va pieri toată umanitatea, care este alcătuită din gorilieni și mutanți civilizaționali[5]. Din 6,6 miliarde de oameni, cât numără populația pământului, 600 de milioane de oameni vor scăpa de Apocalipsă[5]. Cei care vor scăpa sunt cei care fac parte din civilizația goriliană[5]. De asemenea, „unii din mutanți vor ajunge pe planeta nouă, dar după o selecție”, în viziunea lui Fortuna[5].
De asemenea, Fortuna susținea că în evenimentele din anul 2012, Terra își va ieși din orbită și va arde, transformându-se în stea care se va numi Steaua Pitică-Albă[12].
În viziunea lui Fortuna, NASA este o instituție care este condusă de persoane care fac parte din civilizația mutanților civilizațional din rândul vulturienilor negri și că minte și manipulează[13].
Conform lui Lorin Fortuna, Mihai Eminescu este viitorul Dumnezeu Tutelar Civilizațional al Civilizației Virtuale Goriliene[14]. El a părăsit Lumea Planetară Superioară a Planetei Terra cu o navă spațială pentru a-și lua în primire funcția supremă[14]. Mihai Eminescu îl înlocuiește pe Menahem Esenianul, al cărui mandat de 2.000 de ani e pe cale să se încheie[14]. Ciprian Porumbescu, Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Constantin Rosenthal sunt dumnezei în Ierarhia Dumnezeiască și Demiurgică aferentă Lumii Fizice predominant luminoase a Planetei Terra.[14]
Publicistică[modificare | modificare sursă]
- În anii 2003-2009 editează revista "Astral" ultimul număr al acestei reviste apărând în luna martie 2009 ( numărul 7);
- În 2004 a editat revistele "Națiunea Română" și "Politica Națională", din care au apărut câte un singur număr;
- În 2007 a coordonat apariția cărții "Rolul Frontului Democratic Român în cadrul revoluției române din decembrie 1989", cea mai mare parte a acestei cărți fiind compusă din articole care-i aparțin;
- A publicat mai mule volume de poezii, între care și o antologie intitulată: "Poemul existenței-antologie poetică"
Declarații[modificare | modificare sursă]
- "Discuțiile despre faptul că a fost revoluție sau lovitură de stat pot avea și o conotație juridică (...) În decembrie 1989 a fost o revoluție, așa este prevăzut și în Constituție, iar cine neagă acest adevăr este pasibil de pedeapsă"[15].
- "Să nu vă gândiți că este un singur Dumnezeu. Monoteismul acesta cu un singur Dumnezeu a fost de fapt o manevră menită să aducă rege pe un singur Dumnezeu după care acesta să fie deturnat cu un Dumnezeu de tip șerpilian, de exemplu" [necesită citare]
- Atacul teroriștilor a fost o acțiune criminală, antirevoluționară, declanșată și coordonată de către o grupare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, condusă de către fostul general Victor Atanasie Stănculescu[16].
Deces[modificare | modificare sursă]
Pe 25 noiembrie 2016, în urma unui ulcer duodenal perforat, a decedat la Spitalul Județean Timișoara, unde fusese internat și operat.
Poemul existenţei antologie
ediţia a 2-a revăzută şi adăugită
Editura Artpress 2008
Poemul existenţei Uneori îmi recit existenţa prin fapte. Mă consider a fi chiar un soi de poem. Strofa zi contrastează cu strofa noapte, Versul dur alternează cu versul boem. Viaţa mea se aşterne în pagini de carte. Drumul meu e săgeată spre ideal. Nu mi-e frică de rău, n-am nici teamă de moarte, Şi mă zbat precum valul ce-şi caută un mal. Îmi percep existenţa, deseori, ca pe arta De-a rămâne tu însuţi, într-un mediu ostil, Când lipseşte busola şi e absentă chiar harta, Iar nebunii bezmetici n-au loc în azil. Nu renunţ la un ţel, chiar de mă copleşeşte. Îl apropii de ţintă, atâta cât pot, Şi mă bucur să-l văd cum, încet, se împlineşte, Când, din părţi disparate, se încheagă în tot. Câteodată ajung să admir de pe creste, Alteori mă umbresc muşcături cu venin. Conjug verbul: a fi, şi-n prezentul ce este, Mă recit, existând, ca poem, în destin.
Din volumul: „Farmecul Iluziei“ 1994
Poemul existenţei
PUNCT CARDINAL (pastel)
Eram în preajma vieţii şi m-am trezit în nord. Un plai de lângă munte mi-a tors copilăria. Ard dorul lui în suflet, să-mi vindec nostalgia De boala înstrăinării, ce s-a încuibat în cord. Acolo, odinioară, a mai descălecat Părintele Moldovei, să-şi răsădească viţa. Sub cerul mai albastru veghează Suceviţa Şi-n poala maicii pruncul e parcă mai bărbat. Pe molcomele dealuri îşi întăresc tulpina Semeţii fagi şi carpeni, stejari cu coamă deasă. Pe obcine molidul şi bradu-şi află casă Şi-n prundul luncii-şi pierde răchita rădăcina. Sunt toamne reci acolo şi iernile-s mai crunte. La gura sobei, mame şi fete ţes, cu sârg, Covoare şi veşminte ce, vinerea, la târg, Se-adună în câmpie, din deal şi de la munte. Când se-mplineşte anul, în prag de sărbători, Şi patinează gerul pe-a apelor oglinzi, Se împodobeşte noaptea cu farmec de colinzi Şi împarte pluguşorul norocul până-n zori. De treci pe-acolo vara, te întâmpină grădina, Covor în prispa casei, cu flori multicolore. Te întâmpină şi portul, duminica, la hore, Şi vei afla, cu fală: acolo-i Bucovina!
Lorin Ioan Fortuna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu