5. /19 NOIEMBRIE 2021 - POEZIE
ARON DENSUȘIANU
 Membru corespondent al Academiei Române |
|---|
| Aron Densușianu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 19 noiembrie 1837 Densuș, Hunedoara, Regatul Ungariei |
| Decedat | 2 septembrie 1900, (63 de ani) București, Regatul României |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași  |
| Frați și surori | Nicolae Densusianu |
| Copii | Ovid Densusianu |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric literar, poet, folclorist |
| Activitate | |
| Organizație | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
Modifică date / text  | |
Aron Densușianu (născut ca Aron Pop, din familia nobiliară transilvană Pop de Hațeg) (n. 19 noiembrie 1837, Densuș, Hunedoara – d. 2 septembrie 1900, Iași) a fost un istoric literar, poet și folclorist român, membru corespondent (din 1877) al Academiei Române. A fost al patrulea copil al lui Vizantie Pop, paroh unit în Densuș, și al Sofiei (n. Popovici). Lui Aron i se spune pentru prima dată Densușianu la gimnaziul din Blaj, pentru a fi individualizat printre numeroșii săi colegi omonimi. Aron Densușianu urmează cursurile gimnaziului din Blaj (1852-1860), condus din 1854 de Timotei Cipariu. Apoi, în perioada 1860-1864, urmează cursurile Academiei de drept (Rechtsakademie) din Sibiu. Debutează în Foaie pentru minte, inimă și literatură cu poezia patriotică Răsunet (decembrie 1860). Între februarie 1874 și 30 septembrie 1875 editează și finanțează la Brașov ziarul Orientul latin. În anul 1881 s-a mutat cu familia la Iași. A fost profesor de literatură latină la Universitatea din Iași (numit prin decret regal în anul 1887) și profesor de limba germană la școala normală superioară din Iași.[1] De asemenea, a suplinit și cursul de limba și literatura română al lui Andrei Vizanti, un politician absenteist de o nulitate absolută.[2] Ca filolog a fost adept al curentului latinist, iar ca istoric literar s-a situat pe poziții naționaliste. A fost un adversar îndârjit al lui Titu Maiorescu și al grupului de la Junimea, fiind un reprezentant al vechiului Ardeal latinist.[3] Aron Densușianu, în Cercetări literare (1887), l-a acuzat pe Titu Maiorescu de plagiat după Fr. Th. Vischer, a cărui Estetică data din 1846-1857.
A fost fratele istoricului român Nicolae Densușianu (1846 - 1911). Aron Densușianu a fost tatăl lui Ovid Densușianu, născut la 29 decembrie 1873, la Făgăraș, decedat București în 9 iunie 1938, și soțul Elenei Densușianu, născută Circa în anul 1841.
Opera[modificare | modificare sursă]
- Să ne cunoaștem ,(1879)
- Negriada, Epopeie națională, București, Göbl (1879); București, Minerva, (1988)
- Aventuri literare, (1881)
- Arta poetică a lui Orațiu, Iași, Lito-Tipografia Buciumului Românu, (1882)
- Istoria limbei și literaturei române, Iași, Tipografia Națională, (1885)
- Cercetări literare, Ed. Libr. Școalelor, Frații Șaraga, (1887); Cluj-Napoca, Dacia, 1983
- Valea vieței, [poezii], Iași, Tipografia Națională, (1892)
- Hore oțelite, [poezii], (1892)
 | |
 | |
| Sorin Mărculescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (84 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | traducător |
| Modifică date / text | |
Sorin Mărculescu (n. 19 noiembrie 1936, București)[1] este un important hispanist român, traducător, poet și eseist. A tradus din limba spaniolă autori precum: Calderón de la Barca, Baltasar Gracián, Damaso Alonso și Luis Martin-Santos. A oferit, printre altele, și o nouă versiune a romanului lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha.
Publicații[modificare | modificare sursă]
Proiectul „Carte singură”:
- Cartea nunților
- Locul sâmburelui
- Carte singură
- Fluviu întâmplător
- Lumină de seară
- Partea din toate, 2013
n. 19 nov. 1936, Bucuresti.
Poet, eseist si traducator.
Fiul lui Nicolae Marculescu, avocat, si al Elenei (n. Niculescu).
Licentiat al Facultatii de Filologie, sectia franceza, a Univ. din Bucuresti, cu o teza despre arta sonetului la Ronsard si Du Bellay (1959). Lucreaza cativa ani ca traducator tehnic, iar din 1964, ca lector de editura. Debut publicistic in Familia (1966), cu poezie, iar editorial cu voi. de versuri Cartea muntilor (1968), urmat de Locul samburelui, 1973; Carte singura, (I-II, II: Fluviul intamplator), 1982-1985; Lumina de seara (Carte singura, V), 2000. Trad. remarcabile, din spatiul spaniol (Cervantes, Calderon de la Barca, Baltasar Gracian, Damaso Alonso, Luis Martin-Santos), francez (V.-L. Saulnier, Bernard-Philippe Groslier, Boris Vian) si anglo-saxon (T. S. Eliot). Premiul pentru trad. al Asoc. Scriitorilor din Bucuresti, pentru voi. Romancero. Vechi balade spaniole (1976); Premiul pentru trad. al Uniunii Scriitorilor, pentru Poezie spaniola. incercare de metode si limite stilistice, de Damaso Alonso (1977). Un voi. de eseuri, Semne de carte (1988) precum si numeroase pref. si studii introductive, la voi. traduse.
Poet, eseist si traducator.
Fiul lui Nicolae Marculescu, avocat, si al Elenei (n. Niculescu).
Licentiat al Facultatii de Filologie, sectia franceza, a Univ. din Bucuresti, cu o teza despre arta sonetului la Ronsard si Du Bellay (1959). Lucreaza cativa ani ca traducator tehnic, iar din 1964, ca lector de editura. Debut publicistic in Familia (1966), cu poezie, iar editorial cu voi. de versuri Cartea muntilor (1968), urmat de Locul samburelui, 1973; Carte singura, (I-II, II: Fluviul intamplator), 1982-1985; Lumina de seara (Carte singura, V), 2000. Trad. remarcabile, din spatiul spaniol (Cervantes, Calderon de la Barca, Baltasar Gracian, Damaso Alonso, Luis Martin-Santos), francez (V.-L. Saulnier, Bernard-Philippe Groslier, Boris Vian) si anglo-saxon (T. S. Eliot). Premiul pentru trad. al Asoc. Scriitorilor din Bucuresti, pentru voi. Romancero. Vechi balade spaniole (1976); Premiul pentru trad. al Uniunii Scriitorilor, pentru Poezie spaniola. incercare de metode si limite stilistice, de Damaso Alonso (1977). Un voi. de eseuri, Semne de carte (1988) precum si numeroase pref. si studii introductive, la voi. traduse.
Dupa chiar marturisirile si precizarile autorului, intreaga productie poetica a lui M., intinsa pe suprafata a patru decenii, intra programatic intr-o "structura inglobanta", unica si deschisa: un "receptacol semnificam" facut sa atraga si sa alature, in rama originara, toate cautarile si experientele ulterioare. In judecarea acestei opere, criteriul cronologic devine, asadar, inoperant, anii de aparitie a volumelor isi pierd relevanta, poezia nu mai are niste varste pe care sa le parcurga sau sa le traiasca. Proiectul, mai larg, al "cartii unice" plaseaza in prim-plan cel de-al doilea volum (cu un titlu elocvent). Carte singura (1982), in care poetul si le topeste pe primele doua {Cartea muntilor, 1968; Locul samburelui, 1973), adaugand o selectie consistenta de piese inedite. Concepute ca parti intergrante ale aceluiasi intreg - si deci analizabile tot in functie de acesta - sunt si operele ulterioare. Fluviul intamplator (a patra sectiune, de fapt, din volumul precedent, "expulzata", totusi, intr-o aparitie editoriala cu titlu si coperti proprii) si Lumina de seara {Carte singura, V). Tiparul, odata fixat, nu mai poate fi modificat, ceea ce da poeziei lui MARCULESCU o nota de echilibru si rigoare, de inchidere clasica, implicand insa si un risc: daca premisele si concluziile au fost deja conturate, daca silogismul a fost parcurs, rezulta ca poemele din urma sunt, obligatoriu, variatiuni pe o tema data, glisari fine, tuse inesentiale la niste linii lirice sapate adanc. Organicitatea poeziei rascumpara insa aceasta reducere la un numitor comun, "binecuvantat surghiun sub coaja samburelui"; poemele cresc si isi trag seva dintr-o imaginatie cu sens centripet, intoarsa si concentrata asupra nucleului initial. Poezia lui MARCULESCU nu este cu forma fixa, ci cu un "continut" ideatic imobil ce ia, compensativ, forme luxuriante. Titlurile unor poeme sunt definitorii: Peisajul nesigur, Amestecul apelor, Despre cameleon, Metamorfoze. Totul e arborescenta, rascruci, amestecuri si imbinari, metamorfoze si interferente de materii "rascruci de delta si mari de scarna / fasii de zahar in fiere-atarna / se-amesteca apele se-nghit izvoarele/ se-mbina vantul cu trecatoarele"), o frenezie si un elan care, obligate sa se supuna unei structuri, nu pot exploda. Senzatia e paradoxala, de revarsare tinuta in frau si dezlantuire inchisa in vers. Cuprinsul volumului Carte singura nu e, cum se intampla de regula, o aditiune - fie si controlata - de poeme, ci, textual, "cercul episoadelor" {Urne si munti, Locul samburelui, Nunti si urne), pe a carui suprafata ele se arcuiesc in chipul cel mai firesc, in jurul unui centru iradiant. Anume, Divinitatea, transcendenta - nu goala, ca la multi din poetii modernitatii, ci plina si expansiva, "fluviul intamplator in/ care toti inotam fara a-1 sti". Indiferent daca poemele sunt construite pe spatii vaste si in mari scenarii vizionare (ca in Imnuri) sau, dimpotriva, pe spatii reduse la esenta aforistica (precum in Micrologii sau Golirea de lucruri), principiul integrator este acelasi. Risipindu-se, generos, in lume, Divinitatea o re-creeaza, facand-o, in noua Geneza, mai densa si mai plina de sens ("Pretutindeni trepte omenesti si oglinzi de nebuloase/ ochi marturisind o geneza si perpetuand uimirea de sine si de tot"). Eroul liric, ce adopta masca impersonalizarii, va parcurge la pas acest univers consistent si somptuos, urcand fluviul catre izvorul pur si purificator. Cu sonuri de melancolie eminesciana si o nota de esentializare barbiana, "taind pe inecarea" baroca a versurilor "un joc secund, mai pur", poezia lui MARCULESCU construieste si cartografiaza o realitate iluminata din interior (si, astfel, transfigurata) de elementul transcendent. "Cartea unica" e de fapt, anamorfotic. Cartea Sfanta. Ca eseist, MARCULESCU nu se distanteaza de obiectul preocuparilor sale de traducator din spatiul spaniol. Semne de carte (1988) propune o lectura "alegorica" proprie, participativa, dar de mare eruditie si rigoare filologica, a unor nume din literatura spaniola de care carturarul nu se poate, practic, desparti: Cervantes, Baltasar Gracian, Luis Martin-Santos, Dama-so Alonso. O precizare liminara se inscrie pe coordonatele, deja familiare, ale "adunarii", esentializarii, reducerii multiplului neomogen la o figura unitara: "avand norocul de a fi putut transpune in romaneste numai carti pe care i-ar fi placut sa le fi si scris el insusi, traducatorul a fost manat si de curiozitatea de a vedea daca macar o parte din rezultatele muncii sale nu se pot aduna intr-o figura unitara, asa cum se intampla in cazul operelor originale". Tot ceea ce postmodernismul, ludic, destructurant si demitizant, neaga, MARCULESCU crediteaza, cautand si gasind baze ferme pentru a construi, la fel de ferm, pe ele. Impresionanta opera de traducator e una din fundatiile solide ale culturii romane.
OPERA
Cartea muntilor. Bucuresti, 1968; Locul samburelui, versuri. Bucuresti, 1973; Carte singura, cu o postfata de Dan C. Mihailescu; voi. II, Fluviul intamplator. Bucuresti, 1982-1985; Semne de carte. Bucuresti, 1988; Lumina de seara {Carte singura, V), Bucuresti, 2000. Traduceri: Luis Martfn-Santos, Vremea tacerii, roman, postfata de ~, Bucuresti, 1967; Jean Cassou si colab.. Istoria ilustrata a picturii, de la arta rupestra la arta abstracta. Bucuresti, 1968 (ed. II, 1969); Boris Vian, Spuma zilelor, roman, pref. si cronologie de ~, Bucuresti, 1969; Pedro Calderon de la Barca, Viata e vis. Bucuresti, 1970; Miguel de Cervantes, Teatru, in colab. cu Ileana Georgescu si T. Bals, pref. si note introductive de Ileana Georgescu, Bucuresti, 1971; T. S. Eliot, Patru cvartete (ed. bilingva), introducere de ~, Bucuresti, 1971; Bernard-Philippe Groslier, Templele din Angkor. Oameni si pietre, fotografii de Jacques Arthaud si de autor, Bucuresti, 1971; Katharine Everett Gilbert, Hel-mut Kuhn, Istoria esteticii, ed. revazuta si adaugita, pref. de T. Mocanu, Bucuresti, 1972; Vicente Aleixandre, Umbra paradisului (poeme), nota introductiva si selectie de -*, Bucuresti, 1972; V.-L. Saulnier, Literatura franceza, I-II, Bucuresti, 1973; Erwin Panofsky, Renastere si renasteri in arta occidentala, pref. de Gr. Popa, Bucuresti, 1974; Baltasar Gracian, [I] Oracolul manual si arta prudentei. Criticonul ([partea] I); [II] Criticonul ([partea] I continuare, II); [III] Criticonul ([partea] III), voi. I-III, prefata, tabel cronologic si note de ~, Bucuresti, 1975: Romancero. Vechi balade spaniole, antologie si note de ~, Bucuresti, 1976; Damaso Alonso, Poezie spaniola. Incercare de metode si limite stilistice, pref. de ~, Bucuresti, 1977; Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria esteticii, I-II, pref. de T. Mocanu, voi., Bucuresti, 1978; B. Fundoianu, Imagini si carti, ed. de V. Teodorescu, studiu introductiv de MARCULESCU Martin, Bucuresti, 1980; Rudolf Wittkower, Sculptura. Procedee si principii, Bucuresti, 1980; Miguel de Cervantes, Muncile lui Persiles si ale Sigismundei. Istorie septentrionala, pref. si note de ~, Bucuresti, 1980; Miguel de Cervantes, Nuvele exemplare, studiu introductiv, note si comentarii de ~, Bucuresti, 1981; Nathan Knobler, Dialogul vizual. O introducere in aprecierea artei, I-II, Bucuresti, 1983; Heinrich Zimmer, Introducere in civilizatia si arta indiana, introducere de I. Frunzetti, Bucuresti, 1983; Baltasar Gracian, Criticonul. ed. ingrijita, pref., cronologie, note si comentarii de ~, Bucuresti, 1987; Leszek Kolakovski, Religia, Bucuresti, 1993; Jean Filliozat, Filozofiile Indiei, Bucuresti, 1993; Baltazar Gracian, Cartile omului desavarsit. Eroul. Politicianul. Discernatorul. Oracolul manual. Cuminecatorul, pref. si note de ~, Bucuresti, 1994.
Cartea muntilor. Bucuresti, 1968; Locul samburelui, versuri. Bucuresti, 1973; Carte singura, cu o postfata de Dan C. Mihailescu; voi. II, Fluviul intamplator. Bucuresti, 1982-1985; Semne de carte. Bucuresti, 1988; Lumina de seara {Carte singura, V), Bucuresti, 2000. Traduceri: Luis Martfn-Santos, Vremea tacerii, roman, postfata de ~, Bucuresti, 1967; Jean Cassou si colab.. Istoria ilustrata a picturii, de la arta rupestra la arta abstracta. Bucuresti, 1968 (ed. II, 1969); Boris Vian, Spuma zilelor, roman, pref. si cronologie de ~, Bucuresti, 1969; Pedro Calderon de la Barca, Viata e vis. Bucuresti, 1970; Miguel de Cervantes, Teatru, in colab. cu Ileana Georgescu si T. Bals, pref. si note introductive de Ileana Georgescu, Bucuresti, 1971; T. S. Eliot, Patru cvartete (ed. bilingva), introducere de ~, Bucuresti, 1971; Bernard-Philippe Groslier, Templele din Angkor. Oameni si pietre, fotografii de Jacques Arthaud si de autor, Bucuresti, 1971; Katharine Everett Gilbert, Hel-mut Kuhn, Istoria esteticii, ed. revazuta si adaugita, pref. de T. Mocanu, Bucuresti, 1972; Vicente Aleixandre, Umbra paradisului (poeme), nota introductiva si selectie de -*, Bucuresti, 1972; V.-L. Saulnier, Literatura franceza, I-II, Bucuresti, 1973; Erwin Panofsky, Renastere si renasteri in arta occidentala, pref. de Gr. Popa, Bucuresti, 1974; Baltasar Gracian, [I] Oracolul manual si arta prudentei. Criticonul ([partea] I); [II] Criticonul ([partea] I continuare, II); [III] Criticonul ([partea] III), voi. I-III, prefata, tabel cronologic si note de ~, Bucuresti, 1975: Romancero. Vechi balade spaniole, antologie si note de ~, Bucuresti, 1976; Damaso Alonso, Poezie spaniola. Incercare de metode si limite stilistice, pref. de ~, Bucuresti, 1977; Wladyslaw Tatarkiewicz, Istoria esteticii, I-II, pref. de T. Mocanu, voi., Bucuresti, 1978; B. Fundoianu, Imagini si carti, ed. de V. Teodorescu, studiu introductiv de MARCULESCU Martin, Bucuresti, 1980; Rudolf Wittkower, Sculptura. Procedee si principii, Bucuresti, 1980; Miguel de Cervantes, Muncile lui Persiles si ale Sigismundei. Istorie septentrionala, pref. si note de ~, Bucuresti, 1980; Miguel de Cervantes, Nuvele exemplare, studiu introductiv, note si comentarii de ~, Bucuresti, 1981; Nathan Knobler, Dialogul vizual. O introducere in aprecierea artei, I-II, Bucuresti, 1983; Heinrich Zimmer, Introducere in civilizatia si arta indiana, introducere de I. Frunzetti, Bucuresti, 1983; Baltasar Gracian, Criticonul. ed. ingrijita, pref., cronologie, note si comentarii de ~, Bucuresti, 1987; Leszek Kolakovski, Religia, Bucuresti, 1993; Jean Filliozat, Filozofiile Indiei, Bucuresti, 1993; Baltazar Gracian, Cartile omului desavarsit. Eroul. Politicianul. Discernatorul. Oracolul manual. Cuminecatorul, pref. si note de ~, Bucuresti, 1994.
Sorin Mărculescu (n. 19 noiembrie 1936, București) a absolvit Liceul „Mihai Viteazul” (1954), Facultatea de Filologie (Universitatea din București), secția franceză, cu o teză despre arta sonetului la Ronsard și Du Bellay (1959). Zilier la Biblioteca Academiei (1960), traducător tehnic și, din 1964, redactor la câteva edituri bucureștene, până la pensionare (decembrie 1996). Debut în poezie în revista Familia (1966). I s-au decernat premii pentru traduceri și poezie (USR, ASB și revista Poesis), o diplomă de excelență pentru traduceri (Observator Cultural, 2011) și a fost nominalizat la Premiul „Cartea anului” acordat de România literară (2005, 2012). Membru al USR și al Asociației Internaționale a Hispaniștilor. Versuri: Cartea nunților (ELU, 1968); Locul simburelui (Cartea Românească, 1973); Carte singură (Cartea Românească, 1982); Fluviul întâmplător (Cartea Românească, 1985); Lumina de seară (Carte singură, V, Vinea, 2000). A tradus peste 60 de lucrări (beletristică, filozofie, estetică, religie) din spaniolă, engleză, franceză și italiană, culminând cu opera narativă completă a lui Miguel de Cervantes și operele complete ale lui Baltasar Gracian.
dupa drumuri printre ulucile zilelor
peste semanaturi si turnuri omenesti
oprit pe virful cu lespezi
am asteptat impartasirea rascrucilor
din fosniri minerale rasuflind nemurire
tremurind ca o cupa in miinile zeului
singur la mese de abur si de lumina tacuta
si-atunci ca un raspuns am simtit furnicile albe
sub luna din vai cu frunze de singe urcind
cu salutul umbrelor lichide ale pamintului
din gurile vinete ale vulcanilor iesind
se adunau pe poteci venind asupra-mi cu larve in falei
si cu fosnet de ploi de nisip
mi-au pipait cuvintul in antene
si am simtit funreile albe
prelingindu-mi-se pe trup
museindu-mi spaima de mine si cintecele
lumile s-au inchinat toate cuprinse de har
carnea-mi disparea in carausii suavi
simteam ploi mirosind a iute si-a verde
macinam in dinti mii de morti duhovnicesti
era racoroasa si pura carnea furnicilor
imi muscau limba si cerul gurii
sub feasta-mi plesneau cazi de comete
n-am mai stiut si nu am ma: vrut nimic
eram zeu pe crestetul muntilor
taiata de luna si de crestetul sonlor
au navaht lumile in mine
si n-am iubit mai putin si n am adorat mai putin amiaza
in pahar au curs toare vinunle podgoriilor
si paharul a fost plin si vinul binecuvintat
intind potirul adevaratelo' cuminecari
fara cuvint si fara mim-ne in fapta
furnicile albe in lumi se strecoara cu mine
oamenii s-au risipit in turnuri si-n fintini
sunt zeu pe culmea muntilor
Andromedei curgind in fluviile
iscoditoare a!e fapturilor simplu sub cornul lunii si alb
spinzurate prin altare
setea bratelor mirene
si a zalelor calare
intr-o strana un ostatec
impleteste galben funde
patru fire are-n mina si
sfintenia-l patrunde
leagan turlei o liana miini
de cuviosi uneste le insaila
le-ascunde le petrece ingereste
din clopotnita cocosul
pardoseala de coliva
o inchina si-o slaveste
smuls din cerul dimpotriva
Doamne numai vintul
marii straveziu la mijloc
urla ce tacere milostiva
intre pajiste si turla
te prabusesti cand frunza se dezghioaca
si-nghiti uitand izvoarele culorii
ce urca iar sa se desparta-n suliti
la polul vechi al cumpenei din tine
si ei din ei se tot raresc spre-albastru
fugind de tine-acum ca sa-ti alunge
in joc opus pieirea dindarat
pe cand patruns in sambur lung de somnuri
tu cazi spre fata apelor incremenite
din patul rocii neinfiorate
si-mpingi din boarea magmelor copacul
de plete moi in crestere potrivnica
spre locul neales unde se canta
si iar despici cu talpile canatul
pe care-l banuiai subtire-n turla
candva cand vantul rascolea doar umbre
(si-n varful osiei lumea-i transparenta
si-n neguri despartite de culoare
sub arcuri moi se strang abia desprinsi
unul de altul neluand in seama
ca degetele sa apuce-ntinse
prin oase trec prin carnea si prin gandul
celor de-alaturi pana la cavalul
tau
Titire sub vremi tegumentare)
si mai greu smuls printr-insul cazi de-a pururi
si pe masura ce-n uitari se-nfoaie
purcederi verzi si se raresc cunoasteri
ca sa le stim pierzandu-le: tu singur
te regasesti din pulberile duse
din aerul trecut prin tine lenes
si din tipare sparte si te-aduni
in miez mai dens pe cat mai deasa-i umbra
in comprimari de punct taios tu numai
inexistent intemeind iubirea
in cerc spre centrul tau in prabusire
atat de dur storcandu-ne din tine
si-atat de greu de nicaieri cazand spre tine
tanjind sa pieri sub apasare-n sinea-ti
incat stravechi oglinzi murite-n chipuri
vechi ape de bazalturi neurnite
tu asteapta piatra tu menita
zabava cruda-n cumpenele lumii
sa le izbesti si sa-ti raspunda-n unde
si-n fagi sa-si urce mantuita moartea
si-n impietriri de negru si mai dure
gemand ca-n inceput o rasturnare
cu iazurile ultime sa tremure
spre cristalinul ochi zvacnind de noapte
si turn al noptii noptilor, amin.
ALEXANDRU VLAHUȚĂ
| Alexandru Vlahuță | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2] Pleșești, Principatul Moldovei | ||
| Decedat | (61 de ani)[1][3][2] București, România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | scriitor, poet | ||
| Activitate | |||
| |||
| Modifică date / text | |||
Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.
Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.
In memoriam[modificare | modificare sursă]
- Casa memorială „Alexandru Vlahuță” din Agapia, județul Neamț
- Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, localitatea Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, Vrancea
- Liceul Pedagogic "Alexandru Vlahuta", Bârlad
- Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”, Râmnicu Sărat
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
Proză[modificare | modificare sursă]
- 1886 - Nuvele
- 1892 - Din goana vieții
- 1894 - Dan
- 1895 - Un an de luptă
- 1895 - Icoane șterse (Nuvele și mintiri)
- 1897 - În vâltoare
- 1899 - Clipe de liniște
- 1901 - România pitorească
- 1908 - Din trecutul nostru
- 1908 - Din durerile lumii
- 1909 - File Rupte
- 1910 - Pictorul N. I. Grigorescu
Poezie[modificare | modificare sursă]
- 1887 - Poezii
- 1894 - Poezii vechi și nouă
- 1895 - Iubire
- 1904 - Poezii (1880-1904)
- 1909 - Poezii (1880-1908)
- 1911 - La gura sobei
- 1914 - Dreptate
- 1915 - Poezii (1880-1915)
POEZII:
Alexandru Vlahuta - A Mele Visuri...
Ce-mi umplu inima de jale,
Le vad în frunzele pălite
Şi-n pustiirea de pe vale.
De-a pururi sta-vor troienite,
Sub vremea ce s-aşterne-n pale,
A mele visuri risipite,
Ce-mi umplu inima de jale !
Copac, când zile fericite
Îţi vor întoarce iar din cale
Podoaba ramurilor tale,
În noapte-or sta mai adâncite
A mele visuri risipite!
Alexandru Vlahuta - Ce Fericiti Am Fi-mpreuna
Că ne iubim; şi ochii tăi
De mult aşteaptă de la mine
Să spun cuvântul greu dintâi.
Când ne-ntâlnim, e-o fericire,
Ce-am fost dorit-o amândoi;
Nu-i limba-n stare să înşire
Din ochi câte ne spunem noi! ...
Se sorb, adânci şi însetate,
A noastre lacome priviri,
Acelaşi gând şi dor ne-abate,
Aceleaşi tainice porniri.
Ş-atâta ţi-i de înţeleasă
Cerşirea ochilor mei trişti,
Că te roşeşti, ca o mireasă,
Clipeşti, nervos buzele-ţi mişti ...
Şi dulce-mi caţi o dezmierdare,
Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeţi:
În noi, întunecat, tresare
Misterul veşnicei vieţi.
O, ne-nţelegem de minune,
Cu cât ne întâlnim mai des,
Şi, totuşi ne sfiim a spune
Ce fiecare-am înţeles.
De rămânem singuri vrodată,
Stăm muţi, cu ochii în pământ.
Tu parc-aştepţi înfiorată,
Eu în deşert mintea-mi frământ ...
De ce nu vrei ? ... Mai lesne-ţi vine
Să-mi faci tu cale la-nceput:
Apropie-te blând de mine
Şi-ntinde-mi mâna s-o sărut.
Din vraja dulcilor ispite
Nemaicătând să te abaţi,
Ne-om pomeni, pe negândite,
Ca de când lumea-mbrăţişaţi.
La ce vrei să se risipească
Atâtea visuri în zadar?
La ce comoara ta firească
Să ţi-o îngropi, ca un avar? ...
Acum ţi-i inima fierbinte,
Frumoasă eşti, iubită eşti ...
Ce mai aştepti, aşa cuminte,
Şi-n taină singură tânjeşti?
Nu simţi cum prinde să te-mbete
Tăria-nfrăntelor dorinţi ?
Nu vezi cum arzi de sfânta sete
A sărutărilor fierbinţi? ...
Îndemnul tinereţii tale
Ascultă-l - cât e de-nţelept!
Cu-atâta dor îţi cat în cale!
E-atâta timp de când te-aştept! ...
Ce fericiţi am fi-mpreună ! ...
Ne-am alinta, ca doi copii.
Acu ni-i vremea, numai bună,
De dezmierdări, de nebunii! ...
O, vino, fă ce vrei din mine,
Stăpâna vieţii mele fii,
Rentoarce-mi vremile senine,
Comoara de copilării! ...
Alexandru Vlahuta - Pacatul
Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă,
Când n-avea a se teme de zile amărâte,
Când roabă-i era lumea – şi el domnea în tihnă.
Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge
Când lumea era largă şi oamenii puţini,
Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge,
Când cerul n-avea trăsnet – şi nici pământul spini.
Şi vreţi ca astăzi omul să nu păcătuiască?
Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc,
Când el se vede-n lume menit să pătimească,
Când relele-l frământă, şi poftele-l robesc!
Şi vreţi să n-avem Caini, când e nepotrivire,
Şi ură şi cruzime în neamul omenesc,
Când neagra duşmănie şi lacoma râvnire
De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc!
Nu, nu; din nopţi pierdute în vremuri depărtate
Blăstemul stă pe oameni, în veci vor suferi.
Şi râvna, şi ispita, şi negrele păcate
Născutu-s-au cu lumea, cu lumea vor pieri!
Alexandru Vlahuta - Sonet (Ce Mult Aş Vrea Să Mai Iubesc O Dată)
Să simt din nou a vieţii primăvară,
În drumul meu pustiu să mai răsară,
Ca din poveşti, o zână adorată.
Să scriu răvaşe lungi, şi-n orice sară
Să trec pe la fereastra-i luminată,
S-o văd la geam, cum umbra şi-o arată,
Şi ore-ntregi s-aştept să-mi mai apară.
Din ochii mari, privirea ei fierbinte
Asupră-mi blând şi dureros să cadă,
Şi-ntr-un suspin ea să-mi citească gândul…
Frumosu-i chip să farmece-a mea minte,
Şi ca pe-un astru-n sufletu-mi purtându-l,
Să fiu copil, şi visurilor pradă!
Alexandru Vlahuta - Sămănătorul
Şi-n brazda neagră, umedă de rouă,
Aruncă-ntr-un noroc viaţa nouă,
Pe care va lega-o viitorul.
Sunând, grăunţele pe bulgări plouă:
Speranţa, dragostea lui sfântă, dorul
De-a-mbelşuga cu munca lui ogorul,
Le samănă cu mâinile-amândouă.
Trudeşte, făcătorule de bine,
Veni-vor, roiuri, alţii după tine,
Şi vor culege rodul bogăţia.
Tu fii ostaşul jertfei mari, depline:
Ca dintr-un bob să odrăslească mia,
Cu sângele tău cald stropeşte glia!
Alexandru Vlahuta - Tot alte vremi ...
Tot alte vremi s-au asternut.
Din ce in ce mai rar,
Icoane sterse din trecut
incet si trist rasar.
in urma mea s-a-ntunecat,
Cum nici n-as fi trait…
Mai clare-s cate le-am visat
si-n carti le-am fost citit.
si de-ar fi fost sa nu te stiu,
De mult puteam sa mor
Un beduin intr-un pustiu,
Sub luna calator.
Dar chipul tau in veci mi-a stat
Ca o lumina-n gand.
si ani intregi te-am asteptat,
De-atata dor plangand.
Caci singura-mi iubire-ai fost
si singurul meu vis,
Ce-n stepa fara adapost
O cale mi-a deschis.
in fine, mi te-ai aratat,
Tu, chip frumos si sfant;
Pierdut, in fata ta am stat
Cu ochii in pamant,
Gandind ca s-ar putea sa pleci,
Stingher si dornic iar,
Sa plang in urma ta pe veci,
Chemandu-te-n zadar.
Tu insa te-ai induiosat
si mana mi-ai intins,
De tine m-am alaturat
si-n brate te-am cuprins.
De-acum nici voi sa mai ascult
La glasurile din trecut.
Fiinta mea cea de demult
in noapte s-a pierdut.
in urma sta un larg pustiu,
Un vis nelamurit.
Din tot trecutul meu nu stiu
Decat ca te-am iubit.
Alexandru Vlahuta - Valuri
Visand imparatul sa rupa hotarele ce-l ingradeau,
si marea-i putere s-o-ntinda pe-ntregul pamant si pe mari,
Tarie de vifor pusese in sufletul ostilor lui,
Ca nici un vrajmas sa mai poata cu armele-a-i sta impotriva;
Iar ochii de fiara flamanda rotindu-si-i peste cuprinsuri,
Vedea cum noroadele toate in cale-i se pleaca-ngrozite,
Vedea cum cetati intarite, palate de piatra si domuri,
Cu valva atator coroane, ca pleava se spulbera-n vant.
s-a fost un blestem pe ursita sarmanelor neamuri de-atunci,
Ca-n scrum si-au vazut prefacuta intreaga lor munca de veacuri.
Scrasnind luptatorii, in iures, ca iarba sub coasa cadeau,
Naprasnic vartejul pieirii din tara in tara trecea
in urma-i coloane de flacari zbucneau din cetati naruite
si-n vuietul crancen al mortii, sub negrele stoluri de corbi,
Trufas, imparatul calare, cu ranjet privindu-si isprava,
Prin rauri de lacrimi si sange, pe punte de lesuri trecea.
Dar iata ca tocmai in ceasul cand bratele sta sa-si intinda,
Pamantul intreg sa-l cuprinda, un racnet de leu, din adancul
Salbaticei Asii, ii spune ca nu-i inca lupta-ncheiata.
O, nu, Ilderim, nu e inca pamantul pustiu de viteji:
Timur iti sta-n fata, iar spada-i e sora cu spada lui Mircea,
si ce s-a-nceput la Rovine, sfarsi-se-va la Angora!
El zice, si una spre alta s-azvarl intartatele oarde,
si randuri de randuri izbite, cu vuiet de valuri se sparg.
Trei zile-si tin clipele tulburi pe stemele celor doi crai.
Se misca-n bulucuri multimea, se rupe si iar se-mpreuna,
Cad palcuri sub palcuri de-a valma, si altele proaspete vin,
Iar hreamatul creste si scade, ca-n spulber de viscol purtat.
Ci iata ca-n seara din urma, strangandu-si in pinteni arapul,
Carare-si despica-n navala Timur cu hangerul in mana.
Sporeste cu el valmasagul amestec de glasuri pripite…
Din mijlocul lor se aude un muget de fiara-njunghiata.
E prins Baiazid si deodata se stampara clocotul luptei.
E prins Baiazid si ostasii raman impietriti ca de-o vraja.
Mai sunt oare fulgere-n ceruri?… Pamantul pe-al lui si l-a stins!
Timur isi priveste vrajmasul cu linistea celui puternic.
O cusca de fier i s-aduce… in van, Ilderim, te mai zbuciumi,
si hainele-ti rupi de pe tine, si fruntea ti-o sangeri de gratii!
Acesta-i palatul in care de-acum iti ramane sa cugeti
Ce subrede s-amagitoare sunt toate maririle lumii…
Asa l-au purtat prin orase, prin tari pustiite de el.
L-au dus prin cetati ce, cu groaza, de numele lui pomeneau;
Opreau la raspantii, s-un crainic vestea de ispravile lui;
Uimiti ascultau trecatorii, privind la momaia din cusca
O umbra de om ce scanceste si-si leagana capul mereu.
Vedeti, zice crainicul iarasi, ca este-o dreptate pe lume,
Ca nici n-o grabeste durerea, cum nici n-o-ntarzie minciuna,
Ci singura ea isi alege si arma si ceasul plinirii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu