5. /16 NOIEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM
ION ȘAHIGHIAN
| Ion Șahighian | |
 Regizorul Ion Şahighian | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  |
| Decedat | (67 de ani) București, România |
| Frați și surori | Alexandru Șahighian |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | regizor de film regizor[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Muzică București |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Ion Șahighian (n. 16 noiembrie 1897, București – d. 11 martie 1965, București) a fost un regizor român de etnie armeană.
A fost regizor la Teatrul Național din București și apoi regizor artistic la Teatrul Armatei.
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, regizorului Ion Șahighian i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.[1]
Filmografie (regizor)[modificare | modificare sursă]
- Năbădăile Cleopatrei (1925)
- Datorie și sacrificiu (1926)
- Simfonia dragostei (1928)
- Stele la București (1934)
- Trei dansuri românești (1939)
- Se aprind făcliile (1939)
- O noapte de pomină (1939)
Nicolae Bălțățeanu în „Hagi-Tudose”, regia: Ion Șahighian, 1951, fragment
Datorie și sacrificiu Film Romanesc 1925
ION GHEORGHE TRUICĂ
| Ion Gheorghe Truică | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | (81 de ani) |
| Cetățenie |  România |
| Modifică date / text | |
Ion Gheorghe Truică (n. 16 noiembrie 1935, Caracal, județul Olt – d. 12 ianuarie 2017[1]) a fost un regizor român de filme de animație, grafician și scenograf.
Filmografie (regizor)[modificare | modificare sursă]
- Dan Năzdrăvan (1968)
- Pe un perete (1970)
- Vânătoarea (1971)
- Carnavalul (1972)
- Cadoul (1973)
- Marea zidire (1974)
- Șoaptele iernii (1974)
- Hidalgo (1976)
- Văzduh (1976)
- Furtuna (1977)
- Remember (1978)
- Farul (1979)
- Măiastrav (1980)
- Prințul fericit (1980)
- Cercul (1981)
- Crepusculv (1981)
- Pătrățel arhitectv (1981)
- Rovinev (1983)
- Posada (1983)
- Hiroșima (1983)
- Balada lui Tudor (1984)
- Pârjolul (1984)
- Flori din adâncuri (1985) - episod din serialul "Vreau să știu"
- Ziua însângerată (1985)
- Ursulețul pedepsit (1986)
- Omul sunător (1986)
- Doctorii ogrăzii (1987)
- Berbecii deștepți (1988)
- Motive populare (1988) - episodul 12 din serialul "Tainele desenului"
- Poarta (1989)
- Taraful (1989)
- Rătăcire (1990)
- Zvonița durerii (1991)
- Don Juan (1991)
- Floarea si coltulv (1992)
- Nunta nunților (1993)
- Pătrățel arhitectv (1993)
- Umbra (1999)
- Obeliscul (2014)
OCTAV MĂGUREANU
| Octav Măgureanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 3 ianuarie 1927 Cernăuți |
| Decedat | (46 de ani) București |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | dramaturg, prozator, traducător și redactor |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Modifică date / text | |
Octav Măgureanu (pseudonimul literar al lui Octav Gheorghe Huzdup; n. 3 ianuarie 1927, Cernăuți – d. 16 noiembrie 1973, București) a fost un dramaturg, prozator, redactor și traducător român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Octav Măgureanu s-a născut la 3 ianuarie 1927, în Bucovina, regiunea Cernăuți, raionul Hliboca, satul Corcești.
În 1940, a fost nevoit să părăsească orașul Cernăuți și să se refugieze cu ultimul tren spre București, ca urmare a anexării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, conform Pactului Ribbentrop - Molotov. Părinții și cei șase frați au rămas dincolo de noua graniță cu URSS.
Octav Măgureanu a absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea București și a debutat, în 1947, ca autor de reportaje și cronici literare, eseuri, schițe și povestiri, publicate în Frontul Plugarilor și Vestea Satelor. Activitatea de prozator a continuat cu publicarea a numeroase nuvele și scenarii de film, în următoarele reviste și ziare: Flacăra, Îndrumătorul Cultural, Viața Românească, Tânărul Scriitor, Viața Militară, Gazeta Literară, Albina, Contemporanul, România Literară. În 1949 a publicat romanul „O călătorie ciudată”, în 1950 nuvela „Stratul cu țiței”, iar în 1957 sunt publicate într-un volum nuvelele: „Ploaia neagră”, „Singurătate” și „Cu hârzobul pe tărâmul celălalt”.
În anul 1949 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din RPR. În decembrie 1950, șeful „cadrelor” i-a întocmit dosarul de excludere din Uniunea Scriitorilor „pentru acte dușmănoase săvârșite împotriva regimului de democrație populară” (de fapt: exprimare, într-o discuție, împotriva cultului personalității lui Stalin și ascultarea posturilor de radio „Vocea Americii” și BBC). Nu a avut dreptul să publice în anii 1951 și 1952, când a fost arestat de către Securitatea Statului și condamnat de Tribunalul Militar la doi ani de închisoare (1952 - 1954), pentru „omisiune de denunț”. Nu a avut dreptul să publice, între 1954 și 1957. Același dosar din 1950 a avut din nou un rol important și în a doua arestare de către Securitate în 1960; a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru „agitație contra-revoluționară” și „discuții dușmănoase”, fiind grațiat după doi ani (1960 - 1962). În cei patru ani de detenție politică, a fost în închisorile comuniste de la Jilava, Malmaison și Gherla. A fost reprimit ca membru definitiv în Uniunea Scriitorilor, în anul 1971, la recomandarea scriitorilor Horia Lovinescu, Nicolae Țic și Laurențiu Fulga.
Octav Măgureanu a primit de două ori Premiul al II-lea la Concursul Vasile Alecsandri, pentru piesele de teatru „Fata morgana” (1964) și „Jocul cu focul” (1972). În spectacolele cu piesele „Iancu Jianu”, „Oameni sub cer de august”, „Noapte la Palermo” și „Rugul” au jucat mari actori români, pe scenele teatrelor din Craiova, Sibiu, Mediaș, Satu Mare, Galați și București, la Teatru TV și la Teatru Radiofonic. Piesa „Rugul” (al cărei personaj principal este Conrad Haas, inventatorul primelor rachete în trepte) a fost tradusă și jucată în limba germană, în cadrul Festivalului CIBINIUM 71. A mai publicat două piese, la Casa Centrală a Creației Populare. Teatrul Național din București are în portofoliu piesa „Mircea cel Bătrân”, iar Direcția Teatrelor a achiziționat piesa „Inorogul” („Dimitrie Cantemir”). În 1974, la Editura Cartea Românească, a apărut, post-mortem, volumul „Trapezăria”, conținând șapte piese de teatru.
A tradus piese de teatru scrise de George Bernard Shaw, August Strindberg și Ludwig Anzengruber, ulterior fiind publicate sau incluse în repertoriul unor teatre. A fost citat în „Memorialul Scriitorilor încarcerați sub regimul comunist”, de către scriitorul Ion Lazu, pentru Uniunea Scriitorilor din România.
Octav Măgureanu a încetat din viață la 16 noiembrie 1973, la București.
Opera[modificare | modificare sursă]
Proză[modificare | modificare sursă]
- Calendarul, nuvelă, „Flacăra”, 1948
- Oameni dintr-o bucată, Ioana de la strung, Noaptea, nuvele, „Flacăra”, 1949
- O călătorie ciudată, roman, Editura de Stat, 1949
- Vești de la Lixandru, schiță, „Îndrumătorul cultural”, 1950
- Stratul cu țiței, nuvelă, „Viața Românească” și Editura pentru Literatură și Artă a Uniunii Scriitorilor din RPR, 1950
- Apele de aur, schiță, „Flacăra”, 1950
- Lumina din zori, nuvelă (cu pseudonimul Paul Marinescu), „Îndrumătorul cultural”, 1950
- Prăbușirea, nuvelă, „Viața militară”, 1954
- Comoara din pustiu, nuvelă, „Gazeta Literară”, 1956
- Ploaia neagră, volum conținând trei nuvele (Ploaia neagră, Singurătate, Cu hârzobul pe tărâmul celălalt), Editura Tineretului, 1957
- Ochii, schiță, „Albina”, 1958
- Poveste de toamnă, scenariu de film de scurt metraj, 1960, regia Traian Fericeanu (cu: Dumitru Palade), realizat în 1962
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
- Dragoste cu leac și Omul din armură, piese într-un act, Casa Centrală a Creației Populare, 1958
- Șapte vaci slabe, comedie într-un act, Casa Regională a Creației, 1964; tradusă în limba germană (Sieben magere kühe) de Hans Schuller, Brașov, 1965
- Fata morgana, dramă citadină, Editura pentru Literatură, 1965; adaptare radiofonică: Cei care nu renunță, regia Dan Puican (cu: Ion Caramitru, Ștefan Radof, Corado Negreanu, Mitică Popescu), 1984
- Prietenul nostru, piesă într-un act, Casa Regională a Creației, 1965
- Iancu Jianu, piesă în trei acte, Teatrul Național din Craiova, regia Georgeta Tomescu (cu: Petre Gheorghiu, Leni Pințea - Homeag, Valer Dellakeza, Ilie Gheorghe, Tudor Gheorghe), stagiunea 1968 - 1969
- Oameni sub cer de august, episod dramatic prezentat în cadrul spectacolului Zile fierbinți Teatrul de Stat din Galați, regia Lucian Temelie, stagiunea 1969 - 1970
- Moara de vânt, piesă în trei acte, 1969
- Jocul cu focul, piesă într-un act, Consiliul Culturii, Centrul de îndrumare a creației, 1972
- Mircea cel Bătrân, piesă în trei acte, achiziționată de Teatrul Național București, 1966
- Inorogul (Dimitrie Cantemir), piesă în trei acte, achiziționată de Direcția Teatrelor, 1973
- Der Scheiterhaufen, traducerea în limba germană de către Bettina Schuller a piesei Rugul, Teatrul de Stat din Sibiu, regia Hans Schuschnig, Festivalul CIBINIUM, la Sibiu și Mediaș, 1971
- Rugul, piesă în trei acte, Teatrul de Nord Satu Mare, la Satu Mare și la Teatrul Mic din București, regia Mircea Marin (cu Ion Tifor), stagiunea 1974 - 1975; Teatrul Radiofonic, regia Dan Puican (cu: Constantin Codrescu, George Motoi, Lucia Mureșan, Ion Marinescu, Ovidiu Schumacher, Sorin Gheorghiu, Camelia Zorlescu, Fori Etterle, Constantin Dinulescu), 1976 și 1980; Teatru TV, regia Nicolae Motric (cu: Corado Negreanu, Iurie Darie, Stela Popescu), 1976 și 1983
- Noapte la Palermo (Bălcescu), Teatru TV, regia Letiția Popa (cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Olga Delia Mateescu), 1978 și 1985
- Trapezăria, volum conținând șapte piese de teatru (Rugul, Vremea vârcolacilor, Desișul pustiu, Noapte la Palermo, Trapezăria, Țăranca majestății-sale, Moara de vânt), Editura Cartea Românească, 1974
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Candida, piesă în trei acte de George Bernard Shaw (tradusă în colaborare cu Nicolae Alexandru), spectacol prezentat de: Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” - București, regia George Carabin (cu: Beate Fredanov, Septimiu Sever, Marius Pepino, Ion Caramitru), stagiunea 1966 - 1967; Teatrul Dramatic „Maria Filotti” - Brăila, regia Dumitru Dinulescu, 1970; Teatrul Radiofonic și Radio România Cultural, regia Elena Negreanu (cu: George Constantin, Valeria Seciu, Petre Gheorghiu, Florin Zamfirescu, Jeanine Stavarache, Florin Călinescu), 1983, 2010 și 2011
- Domnișoara Iulia, piesă de August Strindberg (tradusă în colaborare cu Valeriu Munteanu), spectacol prezentat de: Teatrul Național „Marin Sorescu” - Craiova, regia Cătălina Buzoianu (cu: Dumitru Anghel, Smaragda Olteanu), stagiunea 1967 - 1968 și 1995; Teatrul Municipal „Bacovia” - Bacău, 1977; Teatrul Municipal - Turda, 1979; Teatrul „I. D. Sârbu” - Petroșani, 1983; Teatrul „Toma Caragiu” - Ploiești, regia Dragoș Galgoțiu (cu: Marian Rîlea, Raluca Zamfirescu), 1985; Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” - București, regia Ștefan Iordănescu (cu: Maia Morgenstern, Mircea Rusu), 1992; Studioul Casandra (UNATC), regia Liana Ceterchi (cu Adrian Pintea), 1994; Teatrul Dramatic „Maria Filotti” - Brăila, 1996; Teatrul Național „Mihai Eminescu” - Timișoara, 1998 și 2001; Teatrul Mic - București, 1999; Teatrul „Sică Alexandrescu” - Brașov, 2002; Teatrul de Stat - Arad, 2003; Teatrul de Comedie - București, regia Liviu Lucaci (cu Delia Nartea), stagiunea 2009 - 2010 și 2011
- Pelicanul, piesă de August Strindberg (tradusă în colaborare cu Alexandru Bondoc), spectacol prezentat de: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, regia George Rada (cu Sergiu Tudose), stagiunea 1969 - 1970 și 1999 - 2000; Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” - București, regia Ioan Taub (cu Luminița Gheorghiu), 1976; Teatrul Levant - București, regia Cătălina Buzoianu (cu Valeria Seciu), stagiunea 1994 - 1995; Teatrul Radiofonic, regia Dan Puican (cu: Tamara Buciuceanu-Botez, Valeria Seciu, Vlad Zamfirescu), 2005
- Literatură austriacă (Preotul din Kirchfeld și Dubla sinucidere), piese de teatru de Ludwig Anzengruber (traduse în colaborare cu Victor Munteanu și Valerian Turtureanu), Editura pentru Literatură Universală, Colecția „Teatru”, 1968
Premii[modificare | modificare sursă]
- Premiul al II-lea la Concursul Vasile Alecsandri pentru piesa „Fata morgana” (1964)
- Premiul al II-lea la Concursul Vasile Alecsandri pentru piesa „Jocul cu focul” (1972)
CONSTANTIN RAUȚKI
| Constantin Rauțchi | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] București, România |
| Decedat | (50 de ani)[1][2] București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Constantin Rauțchi (n. 22 mai 1934, București – d. 17 noiembrie 1984, București) a fost un actor român de teatru și film, de o deosebită expresivitate.
Discover Romania: Constantin Rauţchi (@Arhiva TVR)
Unchiul Vania (1968) (Teatru TV)
Biografie[modificare | modificare sursă]
A studiat la Liceul industrial „Polizu” și la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În 1956, împreună cu Amza Pellea și Dinu Cernescu, a fost arestat de autoritățile comuniste, fiind totuși, cu toții, eliberați după scurt timp.
Debutează la Teatrul Național din Craiova, făcând parte din generația de aur a teatrului românesc, promoția 1956. A interpretat următoarele roluri: Bartolo în Bărbierul din Sevilla de Pierre Beaumarchais, valetul Lane din Bunbury sau Ce înseamnă să fii onest de Oscar Wilde, Pleșoianu din Ultima generație de Vasile Nițulescu, marinarul răgușit din Tragedia optimistă a lui Vsevolod Vișnevski, Fortunato din Gâlcevile din Chioggia de Carlo Goldoni și actorul din Hamlet de William Shakespeare. Criticii de teatru au scris la acea vreme că Rauțchi „face parte din familia unui Morțun și Iancu Brezeanu”.[3]
Își continuă cariera teatrală la Teatrul Național din București, unde este coleg și prieten cu Gheorghe Cozorici. Printre rolurile sale memorabile sunt Azdak din Cercul de cretă caucazian de Bertold Brecht, Șbilț în Patima roșie de Mihail Sorbul, negrul din Oameni și șoareci de John Steinbeck (regia: Alexandru Finți), bufonul din Regele Lear de William Shakespeare (regia: Radu Penciulescu) sau Hagi Tudose din piesa omonimă a lui Barbu Delavrancea. A mai jucat, alături de Ileana Predescu, în piesa Scaunele de Eugen Ionescu.[3]
A avut un rol principal în ecranizarea pentru teatru TV a romanului Oameni sărmani de Fiodor Dostoievski, având ca parteneră de scenă pe Leopoldina Bălănuță. Rolurile din film au fost secundare, dar Rauțchi le-a transformat, potrivit criticului Victor Parhon, în „mici bijuterii, căpătând, prin forța expresivității sale, nu o pregnanță deosebită, ci una de neuitat”.[3]
Pictorul Constantin Piliuță i-a făcut un portret.[3]
Constantin Rauțchi era un om tăcut și însingurat,[4] „de o mare generozitate și delicatețe sufletească”, dedicat până la epuizare teatrului. Munca sa l-a istovit prematur,[3] iar actorul a decedat la 17 noiembrie 1984, la vârsta de numai 50 de ani.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Alo? Ați greșit numărul (1958)
- Bădăranii (1960) - slujitor
- Celebrul 702 (1962)
- Lupeni 29 (1962)
- Liniște (1963)
- Titanic vals (1964) - un funcționar la primărie
- Camera albă (1964)
- Străinul (1964)
- Neamul Șoimăreștilor (1965) - Ilun, omul de încredere al lui Temir Bey
- Răscoala (1966)
- Vremea zăpezilor (1966)
- Maiorul și moartea (1967)
- Zile de vară (1968)
- Oameni sărmani (film TV, 1969) - Makar Alekseievici
- Brigada Diverse intră în acțiune(1970) - borfașul Dumitru Procop
- Ítélet (1970)
- Ciprian Porumbescu (1973) - pușcăriașul din celula lui Ciprian Porumbescu
- Aventurile lui Babușcă (1973)
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Dincolo de nisipuri (1974) - lemnarul Petre Dună
- Muntele ascuns (1974)
- Lockruf des Goldes (miniserial TV, 1975) - Caribou-Charly
- Mastodontul (1975)
- Mușchetarul român (1975)
- Prin cenușa imperiului (1976) - prizonier român
- Osînda (1976) - găzarul Iordan
- Roșcovanul (1976) - gardianul de la casa de corecție
- Serenadă pentru etajul XII (1976)
- Dincolo de orizont (1978)
- Capcana mercenarilor (1981) - mercenarul fără dinți
- Întoarce-te și mai privește o dată(1981)
- Căutătorii de aur (1984)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu