6. /10 NOIEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM
TUDOR MĂRĂSCU
Buna seara, Irina de Tudor Marascu 1980
Conu Leonida față cu reacțiunea
| Gheorghe Dinică | |
 Gheorghe Dinică la lansarea unei cărți autobiografice în Cluj-Napoca, 2008. | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1 ianuarie 1934 București |
| Decedat | (75 de ani) București |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu  |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Căsătorit cu | Gabriela Georgeta Dinică (1996–2009) |
| Cetățenie |  România |
| Religie | Biserica Ortodoxă Română |
| Ocupație | actor de teatru[*] actor de film actor muzician |
| Activitate | |
| Ani de activitate | 1963–2009 |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, Giulești[1][2], dar 1 ianuarie 1934 - în acte oficiale [3], București – d. 10 noiembrie 2009, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români.
A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăele l-a supranumit „cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”.
Cariera[modificare | modificare sursă]
Debut[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Dinică și-a manifestat interesul pentru actorie încă de tânăr, făcând parte din diferite trupe de teatru de amatori încă de la vârsta de 17 ani. În 1957 a intrat la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică București la clasa profesoarei Dina Cocea. A absolvit în 1961, fiind deja apreciat încă de la prima sa urcare pe scenă, chiar din același an, și aceasta pentru rolul inspectorului Goole în piesa Inspectorul de poliție (An Inspector Calls). De atunci Dinică a jucat la cele mai importante teatre din România:
- 1961-1967 Teatrul de Comedie, București
- 1968-1969 Teatrul Bulandra, București
- din 1972 Teatrul Național I. L. Caragiale, București
Debutul cinematografic l-a cunoscut în 1963, cu un rol în filmul "Străinul", adaptare cinematografică a romanului omonim, scris de Titus Popovici.
Roluri jucate[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Dinică a fost un foarte popular actor, jucând în mare parte în producții Românești. La fel ca actorul francez Alain Delon, Dinică a refuzat să joace în filme produse în Statele Unite.[necesită citare] În general din cauza aspectului său a fost distribuit în roluri negative, fie că ne referim la roluri de gangsteri autohtoni, în seria de filme cu comisarul Moldovan, regizată de Sergiu Nicolaescu, fie la roluri de parveniți, Pirgu din „Craii de Curtea veche” sau Stănică Rațiu în „Felix și Otilia”. Din acest motiv nu i s-a încredințat rolul de a recita poezii patriotice și ode închinate "Conducătorului iubit" în super-montările cu iz propagandistic din marele spectacol „Cîntarea României”.
Multe dintre rolurile sale rămân întipărite în memoria publicului, în special prin trăsăturile de caracter ale personajelor și prin replicile celebre. Printre cele mai importante roluri ale sale se numără:
- Savu (în „Zidul” 1974) de Constantin Vaeni/ Paraipan (în „Un comisar acuză” - 1974) și („Revanșa”- 1978). Interpretarea liderului legionar Paraipan a intrat în istoria cinematografiei românești, ca de altfel toată seria filmelor cu comisarul Moldovan, regizate de Sergiu Nicolaescu.
- Lăscărică („Cu mâinile curate”, 1972). Personajul Lăscărică a generat una dintre cele mai cunoscute replici dintr-un film românesc: Nu trage dom' Semaca! Sunt eu, Lăscărică!.[4]
- Diplomatul („Prin cenușa imperiului”, 1975, regia Andrei Blaier), un personaj caracterizat prin perfidie, orgoliu și cinism.
- Aurică Fieraru, bulibașa din șatra de țigani din telenovelele Inimă de țigan (2007) și Regina (2008), difuzate de postul TV Acasă, unde actorul a jucat alături de Marin Moraru, Gheorghe Visu, Florina Cercel, Dan Condurache și Carmen Tănase.
- Pepe în filmul Filantropica (2002), rol prin care se face cunoscut în special publicului tânăr și prin care lansează câteva replici celebre:
- "Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!"
- "Vă e milă, v-am luat banii!"
- ”’’La banii tăi tu îți permiți să ai demnitate?’’”
- Cadîr (Tache, Ianke și Cadîr), unul dintre cele mai apreciate roluri în teatru ale maestrului, care a jucat alături de Marin Moraru și Radu Beligan.
- Grigorie Vulturesco ("Aniela", 2009), ultimul rol al actorului, care întruchipează un general în rezervă și erou al României de la începutul secolului XX.[5]
Gheorghe Dinică a colaborat atât în film, cât și pe scenă cu câțiva mari regizori români, printre numele cele mai importante se numără Sergiu Nicolaescu, Andrei Blaier, Mircea Danieliuc, Constantin Vaeni, Dan Pița, Lucian Pintilie, Mircea Drăgan, Șerban Marinescu, Nae Caranfil,/ Andrei Şerban, David Esrig etc.
Lista producțiilor artistice în care a jucat[modificare | modificare sursă]
Teatru[modificare | modificare sursă]
|
|
Filme[modificare | modificare sursă]
- Străinul (1963)
- Comoara din Vadul Vechi (1964)
- Procesul alb (1965)
- Golgota (1966)
- Maiorul și moartea(1967) - Maiorul Tache
- Dacii (1967) - dublaj de voce
- Columna (1968) - Bastus
- Prea mic pentru un război atât de mare(1969)
- Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
- Felix și Otilia (1972) - avocatul Stănică Rațiu
- Bariera (1972)
- Cu mîinile curate(1972) - Lăscărică
- Explozia (1972) - Gheorghe Oprișan zis Gică Salamandră
- Ultimul cartuș (1973) - Lăscărică
- Dincolo de nisipuri(1974) - maiorul Ionescu
- Un comisar acuză(1974) - comisarul Paraipan
- Frații Jderi (1974) - Dumitru Crivăț
- Nemuritorii (1974) - postelnicul Butnaru
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - sultanul Mahomed al II-lea
- Zidul (1975) - Savu
- Ilustrate cu flori de cîmp (1975) - Marin, responsabilul Alimentarei
- Filip cel bun (1975)
- Nu filmăm să ne-amuzăm (1975) - directorul comercial Apostu
- Evadarea (1975) - cpt. Stoian
- Mastodontul (1975)
- Prin cenușa imperiului(1976) - Diplomatul
- Osînda (1976) - jandarmul Ion
- Premiera (1976)
- Trei zile și trei nopți(1976)
- Cuibul salamandrelor(1977) - Gheorghe Oprișan zis Gică Salamandră
- Marele singuratic(1977)
- Acțiunea „Autobuzul”(1978) - Armand Râpeanu zis Baronul
- Doctorul Poenaru(1978)
- Trepte pe cer (1977)
- Drumuri în cumpănă(1978)
- Revanșa (1978) - comisarul Paraipan
- Totul pentru fotbal(1978) - arbitrul
- Bietul Ioanide (1979)
- Lumini și umbre (1979-1982) - serial TV
- Ultima noapte de dragoste (1980)
- Rețeaua S (1980)
- O lume fără cer (1981)
- De ce trag clopotele, Mitică? (1981) - Nae Girimea
- Concurs (1982)
- Întunericul alb (1982)
- Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
- Râdeți ca în viață(1983)
- Un petic de cer (1983)
- Secretul lui Bachus(1984) - Gheorghe Cercel
- Eroii nu au vârstă(1984) - serial TV
- Zbor periculos (1984)
- O lumină la etajul zece(1984) - avocatul Mitrana
- Vară sentimentală(1986) - Coman, președintele C.A.P.-ului Viitorul
- Cuibul de viespi (1986)
- Figuranții (1987)
- Să-ți vorbesc despre mine (1987)
- Momentul adevărului(1987)
- Lacrima cerului (1987)
- Secretul lui Nemesis(1987) - N.M. Siseanu
- Divorț... din dragoste(1992)
- Cel mai iubit dintre pământeni (1992) - Șeful Securității
- Liceenii în alertă (1992)
- Patul conjugal (1992) - Vasile Potop
- Privește înainte cu mânie (1992)
- Balkans, Balkans(1993)
- Această lehamite(1993)
- Chira Chiralina (1993)
- Crucea de piatră - ultimul bordel (1993) - tovarășul Mache Puzderie
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - ministrul Mihai Antonescu
- Craii de Curtea veche(1995)
- Terente – regele bălților(1995)
- Faimosul Paparazzo(1999)
- Manipularea (2000)
- Patul lui Procust (2001) - Nae Gheorghidiu
- Război în bucătărie(2001)
- După-amiaza unui torționar (2001) - Frant Tandara
- Filantropica (2002) - Pavel Puiuț
- Turnul din Pisa (2002)
- Examen (2003) - Dumitrascu
- Dulcea saună a morții(2003) - Lama
- Bani de dus, bani de întors (2004) – film TVR
- Aleodor Împărat (2004) - Bondar
- Magnatul (2004) - Gheorghe Manasia
- Orient Express (2004) - Costache
- Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
- Omul grăbit (2005) - Franța
- Vânătoarea (2005)
- White Palms (2006) - Ungaria
- Ticăloșii (2007)
- Supraviețuitorul (2008)
Televiziune[modificare | modificare sursă]
|
|
Muzică[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Dinică a înregistrat mai multe CD-uri cu muzică de petrecere și romanțe. De altfel actorul cânta, uneori, în câteva localuri din București, cel mai celebru fiind „Șarpele roșu”, unde își petrecea timpul alături de prietenii săi, regretatul actor Ștefan Iordache și cântărețul Nelu Ploieșteanu, alături de care a jucat în filmul „Ticăloșii”.
|
Aprecieri[modificare | modificare sursă]
Pentru activitatea sa deosebită, Gheorghe Dinică a fost distins cu numeroase premii, în special din partea Uniunii Cineaștilor din România, dar și din partea altor organizații, printre care:
- 2002: membru de onoare al societății "Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”"
- cetățean de onoare al Bucureștiului
- 2008: Doctor Honoris Causa, titlu acordat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București
- 2006: Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul T.I.F.
- 2004: Diploma de interpretare acordată de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, pentru „Orient Expres"
- 2002: Premiul Special UCIN, pentru rolul Prinț - „Filantropica"
- Actor de onoare al filmului românesc
- Actorul anului 2002 - Revista V.I.P.
- 1999: Premiul de excelență - UNITER
- 1992: Premiul UCIN; Premiul Troia (Portugalia) pentru „Patul conjugal" (regia: Mircea Danieliuc)
- Premiul UCIN pentru „Casa din vis"
- Premiul ACIN pentru „Figuranții", „Cuibul de viespi", „Secretul lui Herodot"
- 1975: Premiul ACIN pentru „Ilustrate cu flori de câmp"
- Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul - „Prin cenușa imperiului"
- 1972: Premiul ACIN pentru „Explozia", „Felix și Otilia", „Bariera", „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte"
- Marele premiu la Paris pentru „Troilus și Cresida" de William Shakespeare
Decorații[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[6]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[7]
Adesea, critica l-a asemuit cu Robert De Niro, comparație de care Gheorghe Dinică nu se declara deloc încântat: „Ce legătură are Robert De Niro cu mine? Eu am studiat și jucat în România”, a menționat actorul.[necesită citare]
Viața personală[modificare | modificare sursă]
În 1996, după 60 de ani în care a fost „vagabond”, așa cum singur s-a intitulat în melodia sa, s-a căsătorit cu Gabriela Georgeta care i-a fost alături până la moarte. Despre soția sa spunea:
"E o femeie care are o relație clară cu viața și care a făcut ordine în dezordinea existenței mele."
Gheorghe Dinică a decedat în data de 10 noiembrie 2009, ora 13:00, în urma unui stop cardiac sub ventilație, cu toate că timp de treizeci de minute s-au efectuat manevre de resuscitare. Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost diagnosticat cu disfuncție multiplă de organe, șoc septic, insuficiență cardio-respiratorie, insuficiență renală cronică acutizată, insuficiență respiratorie acută (bronhopneumonie), disfuncție digestivă, disfuncție hepatică etc. Maestrul era internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgențǎ București (Floreasca) din data de 22 octombrie 2009.[8]
Trupul neînsuflețit a fost adus pe 13 noiembrie în foaierul Teatrului Național din București și a fost înmormântat în aceeași zi, în cimitirul Bellu, pe Aleea Gheorghe Dinică, denumită astfel în semn de omagiu. S-a alăturat astfel colegilor de breaslă: Toma Caragiu, Amza Pellea, Colea Răutu, Ștefan Iordache, Nicu Constantin.
Gheorghe Dinica, Colaj
| Ion Găvănescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1859 Buzău, Țara Românească |
| Decedat | 1949 (90 de ani) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | pedagog[*] profesor universitar[*] politician |
| Activitate | |
| Organizație | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Partid politic | Mișcarea Legionară |
| Modifică date / text | |
Ion Găvănescu (cunoscut și ca Găvănescul) (n. 1859, Buzău – d. 1949) a fost unul din creatorii pedagogiei în România, profesor universitar și decan al Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din Iași (1888-1932) și director al seminarului pedagogic (1899-1932) din același oraș.[1]
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost licențiat în Litere și Filosofie la Universitatea din București (1883) și, ulterior, în 1887, a obținut titlul de doctor în filosofie la Berlin cu teza intitulată Versuch einer zusammenfassenden Darstellung der pädagogischen Ansichten John Locke (Încercare de prezentare completă a opiniilor pedagogice ale lui John Locke).[2]
Ion Găvănescu a aderat la ideile politice de extremă dreapta fiind un membru marcant al Mișcării legionare,[3] membru fondator al Senatul legionar[4]. A fost deputat al partidului Totul pentru Țară din anul 1937.
Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]
- Ideile pedagogice ale lui John Locke, Tipografia H. Goldner, Iași, 1899
- Istoria omenirii, curs elementar aprobat de Minister ca manual didactic
- Elemente de psihologie, Iași, 1890 (cu aproximativ douăzeci de reeditări ulterioare); Meditatiile poetului Grigore Alexandrescu, studiu critic, Bucuresti 1919
- Partidele politice, Caracterizare prin ele înșile, Iași, 1905
- Noțiuni de pedagogie și psihologie - pentru școlile de ofițeri, 1921;
- Istoria pedagogiei. Teoriile și instituțiile de educație din timpurile vechi pînă în zilele noastre, în legătură cu istoria culturii, București, 1903, Noțiuni de pedagogie generală, București, 1920, Ed. Librăriei și Tipografiei H. Steinberg, Etica, Iași, 1922;
- Psihologie, Editura Librăriei „Universala” Alcalay & Co., București, 1925
- Din durerile și luptele românilor din Transilvania. Mișcarea de la 1848, Tipografia Națională I.S. Ionescu et M.M. Bogdan, București, 1914
- Dela Kant la Hitler: spre pacea lumii, Institutul de Arte Grafice "Marvan" S. A. R., 1942
- La o răspântie a istoriei naționale, Editura Lumina Moldovei, 1923
- Amintiri. Momente și siluete, Casa Școalelor, București, 1944
- Pedagogia militans. Principii de educație ca forțe active în procesul evoluției social-morale, Iași, 1932.
| Ovidiu Bibire | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (86 de ani)[1] Bacău, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politician scriitor poet dramaturg |
| Activitate | |
| Alte nume | Ovidiu Genaru |
| Modifică date / text | |
Ovidiu Bibire, pseudonim literar Ovidiu Genaru (n. 10 noiembrie 1934, Bacău)[2] este un poet și fost deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Bacău pe listele PDSR. În cadrul activității sale parlamentare, Bibire a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Italia și Brazilia.[2]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Ovidiu Bibire s-a născut la 1934 la Bacău, fiul lui Constantin și Maria Bibire. După terminarea liceului în Bacău, urmează Institutul de Cultură Fizică din București, din 1953 până în 1957. După absolvirea institutului, lucrează ca profesor de gimnastică la Școala Sportivă din Bacău, 1957-1966. A fost încadrat ca redactor la revista Ateneu1966-1974 , profesor la Institutul pedagogic, 1974-1980, muzeograf la Casa memorială George Bacovia din Bacău, 1980-1998.
Debutează în revista Luceafărul, în 1964. În anul 1966, îi apare primul volumul de versuri Un șir de zile, în colecția „Luceafărul” a editurii Editura pentru Literatură.
Activitate literară[modificare | modificare sursă]
Opere[modificare | modificare sursă]
- Un șir de zile,1966
- Nuduri, 1967
- Tara lui π, 1969
- Week-end în oraș, 1969
- Patimile după Bacovia, 1972
- Bucolice, 1973
- Elegii, 1974
- Goana după fericire 1974
- Fidelitate, 1977
- Madona cu lacrimi, 1977
- Iluzia cea mare, 1979
- Cafeneaua subiectelor, 1980
- Poeme rapide, 1983
- Flori de câmp,1984
- Am mai vorbit despre asta, Iași, 1986
- Sperietoarea, 1992
- Diverse cereri în căsătorie, 1994
- Proces-verbal al unei crime, 1998
- Orient, pardon!, 1999
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Vladimir Holan, Noapte cu Hamlet, 1974 (în colaborare cu Dragoș Șesan).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu