2. /6 DECEMBRIE 2021 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

B. Decese; Sărbători

Decese

·         343: A murit Nicolae de Mira (Sfântul Nicolae) (n. 270). Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

Nicolae al Mirelor Lichiei - foto: basilica.ro

·         735: A decedat  prințul imperial japonez din perioada Nara,  Toneri (n. 28 ian. 676), al treilea fiu al împăratului Temmu si al  printesei Nītabe, fiica împăratului Tenji.

·       1185 - A murit regele Portugaliei Alfonso I; (n. 1109). A urcat pe tron fiul sau regele Sancho I.

Afonso I al Portugaliei, (n. Viseu, 1109, în mod tradițional 25 iulie – d. Coimbra, 1185, 6 decembrie), cunoscut și drept Cuceritorul, a fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului.
foto: ro.wikipedia.org

A fost al doilea fiu legitim, dar singurul care a supraviețuit, al regelui Afonso I al Portugaliei și a soției sale, Maud de Savoia. A folosit titlul de Rege de Algarve și/sau Rege de Silves, între 1189 și 1191.

Sancho I, Rege al Portugaliei, supranumit Populatorul, al doilea rege al Portugaliei, s-a născut pe 11 noiembrie 1154 în Coimbra, și a murit pe 26 martie 1212 în același oraș
foto: ro.wikipedia.org

·    1352 - A murit Papa Clement al VI-lea; (n. 1291).

Papa Clement al VI-lea (nume laic: Pierre Roger sau Petre de Fécamp; * în jur de 1290 la cetatea Maumont, Corrèze, Franța; + 6 decembrie 1352 la Avignon) a fost papa Bisericii Catolice cu sediul la Avignon din 7 mai 1342 până la moartea lui – foto: ro.wikipedia.org

A fost papa Bisericii Catolice cu sediul la Avignon din 7 mai 1342, până la moartea sa. Pope Avignon – Clement VI În 1348 a cumpărat ducatul Avignon de la Regina Ioana I. de Neapole cu 80.0000 de florini. În 1350 a proclamat a două sărbătoare a Anului Jubilar. A fost numit „un Dionis ecleziastic” de către marele poet italian Petrarca, din cauza numeroaselor sale amante și a gonoreei sale cronice sale cronice. Când a murit, 50 de preoți au oficiat slujba de maslu pentru odihna sufletului său timp de 9 zile consecutiv, dar opinia publică a căzut de acord că nu e nici pe departe îndeajuns.

·   1759 - A decedat prinţesa Louise-Élisabeth , primul copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franţei și a soției lui, Maria Leszczynska ; (n.14 august 1727).

Marie Louise Élisabeth a Franței, Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla (14 august 1727 – 6 decembrie 1759) – foto: ro.wikipedia.org

A fost sora geamănă cea mare a printesei Henriette – Anne. Ca fiică a regelui, ea era Fiica Frantei. S-a căsătorit cu Filip, Duce de Parma , al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei, devenind Ducesă de Parma.

·    1779 - A murit pictorul francez Jean-Baptiste-Siméon Chardin ; (n. 02.11.1699).

Jean (Baptiste) Siméon Chardin (n. 2 noiembrie 1699, Paris – d. 6 decembrie 1779, Paris), pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artiști ai secolului al XVIII-lea.
foto (Chardin: Autoportret, pastel 1771 – Muzeul Louvre, Paris): ro.wikipedia.org

·         1796: Moare  împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Urca pe tron   fiul ei, Pavel I.

·      1892 - A decedat Werner von Siemens, inventator german; a avut un rol important în dezvoltarea telegrafiei. A realizat prima linie experimentală de tramvai, la Berlin în 1879; (n.13.12.1816).

Werner von Siemens (1816-1892), inginer, inventator și industriaș german
foto: ro.wikipedia.org

·         1912: A decedat Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de fete); (n.20.12.1852). Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia. 

DATE BIOGRAFICE

• Studiile secundare le efectuează la Liceul Unirea din Focșani, între anii 1863-1871.
• În anul 1871 se înscrie la Școala Națională de poduri și șosele din București, pe care o absolvă în 1875 și obține diploma de inginer.
• Între 1877-1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect.
• În 1883 primește premiul Societății centrale a arhitecților francezi.
• Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice^[1].
• Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români.
• Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București.
• Între 1895-1899, Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României.
• Între 1903-1912 este președintele Societății Arhitecților Români.

Lucrări:

Casa în care a locuit Ion Mincu

București, strada Arthur Verona

• Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța (1895)
• Casa Lahovari (1886)
• Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), în prezent restaurantul Doina
• Vila Robescu din Sinaia (1897)
• Casa Petrașcu din Piața Romană (1904)
• Școala Centrală de fete din București (1890)
• Palatul Administratic din Galați (1905-1906)
• Palatul Băncii Comerțului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916
• Palatul Primăriei (proiect)
• Școala de război din București (proiect)
• Cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)
• A restaurat Biserica Stavropoleos din București (1904-1910)
• Casa Monteoru a fost renovată după planurile arhitectului în perioada 1887–1888 (Sediul Uniunii Scriitorilor)
• Casa Vernescu (1887-1889)
• A decorat interiorul Palatului de Justiție din București (1890-1895) 

  ARTICOLE

  • Școala noastră de arte frumoase (1895-1896 în revista Literatura și arta română)
  • Expozițiunea de arhitectură P. Antonescu (1900-1901 în revista Literatura și arta română)
  • Concursul Camerei de Comerț din București, Palatul Bursei (1907 în revista Literatura și arta română)
  • Cronica artistică - Stavropoleos (1904 în Epoca)

* 1941: Teodor Neaga (n. 1878, comuna Dănceni, Basarabia, Imperiul Rus - d. 6 decembrie 1941, Penza, Uniunea Sovietică) a fost un om politic român, membru al Sfatului Țării. La data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, iar la 6 decembrie 1941 a decedat în Gulagul sovietic. La numai o lună după ocuparea Basarabiei de către forțele armatei sovietice în 1940, Teodor Neaga a fost arestat de NKVD, deținut, torturat și interogat la penitenciarul din Penza, unde a și murit în 1943, fără a se cunoaște locul unde a fost înmormîntat
* 1952: Dumitru Popovici (n. 25 octombrie 1902, Dăneasa, județul Olt, d. 6 decembrie 1952, Cluj) a fost un critic și istoric literar român. A fost fiul învățătorilor Ioana (născută Popescu) și Ioan Popovici. A urmat școala primară la Șerbănești-Olt (1909-1914), iar studiile liceale la liceul „Radu Greceanu” din Slatina (1914-1923). A absolvit Facultatea de litere din București în anul 1927 și obține titlul de doctor în anul 1935.

A fost asistentul onorific al lui Dumitru Caracostea între anii 1924 și 1926^[2], apoi profesor secundar la Slatina (1927-1930) și Iași (1930-1936). A devenit profesor universitar la Facultatea de litere din Cluj în anul 1936, unde a activat până în anul morții 1952.

Între anii 1930 și 1934, în vederea pregărtirii doctoratului, audiază la Paris cursurile lui D. Mornet, F. Baldensperger, P. Hazard, M. Roques și A. Mirambel, orientându-se spre studii de literatură comparată și activează ca lector de limba română la Universitatea Sorbona și la „Școala de limbi orientale”.^[2]

Publică primele articole de istorie literară în revista Oltul (Slatina, 1928). A debutat critic, propriu-zis, cu studiul Poezia lui Cezar Bolliac în Viața românească în anul 1929. A fost unul dintre membri fondatori ai revistei Atheneum din Iași în anul 1935, iar între anii 1935 și 1936 este la conducerea revistei.

Debutul editorial are loc în anul 1935 când își publică teza de doctorat, Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, urmată și întregită în același an de studiul Santa cetate. A întemeiat și condus, între anii 1942 și 1948, în timpul refugiului, revista Studii literare la Sibiu^[2], oraș unde a ținut cursuri de istoria ideologiei literare și de istoria literaturii române moderne. Scrie ediții critice din opera lui Dimitrie Bolintineanu (Scrieri alese, 1942) și Ion Heliade-Rădulescu (Opere, I-II, 1939-1943) și pregătește lucrare amplă de istorie a literaturii române moderne, din care publică doar primul volum, La Littérature roumaine à l’époque des Lumières în anul 1945.

Din ultimii ani ai vieții au rămas în manuscris o serie de proiecte și încercări literare: traducerea parțială a Infernului lui Dante, ciclul de poezii Aur legendar, începutul unui roman cu elemente satirice (Într-o vară, la moșie) și numeroase comedii, dintre care terminate sunt Bucătarul de la Salamandra (1946) și Regele din Propontide (1948-1950). Opera: 

• Ideologia literară a lui I. Heliade Rădulescu, București, 1935;
• „Santa cetate” între utopie și poezie, București, 1935;
• Literatura română în epoca „Luminilor”, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în 1938-1939;
• Literatura română modernă. Tendințe de integrare în ritmul cultural occidental, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în 1939-1940;
• Cercetări de literatură română, Sibiu, 1944; La Littérature roumaine à l’époque des Lumières, Sibiu, 1945;
• Eminescu în critica și istoria literară română, curs litografiat ținut la Facultatea de litere și filosofie din Cluj în febr.-iun. 1947, Cluj, 1947; Poezia lui Eminescu, Cluj, 1948 (curs litografiat); Romantismul românesc, cuvânt înainte de Tudor Vianu, prefață de Dan Simonescu, ed. îngrijită și note I. Petrescu, (București), 1969;
• Poezia lui Mihai Eminescu, prefață de I. Petrescu, (București), 1969; fragment din Regele din Propontide, în Tribuna, XIV, nr. 5, 29 ian 1970 și nr. 48, 30 nov. 1972;
• Studii literare, postfață de A. Martin, ed. îngrijită și note de I. Em. Petrescu, Cluj, I (Literatura română în epoca „Luminilor”), 1972;
• Teatru (Bucătarul de la Salamandra, Regele din Propontide), cuvânt înainte de Anca Hațiegan, Ed. Arpeggione, Cluj, 2002.

Dumitru Popovici

* 1952: János Scheffler (în germană Johann Scheffler) (n. 29 octombrie 1887, Calmand, comitatul Sătmar, azi Cămin, județul Satu Mare - d. 6 decembrie 1952, Jilava) a fost episcop romano-catolic maghiar de origine șvabă de Satu Mare, deținut politic. În timpul unui duș i-a fost vărsată pe corp apă fierbinte, fapt care i-a cauzat arsuri grave. A fost înmormântat în cimitirul penitenciarului Jilava. În data de 1 iulie 2010 papa Benedict al XVI-lea a aprobat decretul de beatificare a episcopului Scheffler.^[1]

Slujba de beatificare a fost oficiată în data de 3 iulie 2011 de către cardinalul Péter Erdő în Catedrala din Satu Mare, în prezența a 15.000 de credincioși 

János Scheffler
Date personale
Născut	29 octombrie 1887[1]  Cămin, Cămin, Satu Mare, România
Decedat	6 decembrie 1952 (65 de ani)[1]  Jilava[*], Jilava, Regiunea București, România
Înmormântat	Catedrala romano-catolică din Satu Mare
Cauza decesului	tortură
Frați și surori	Ferenc Scheffler[*]
Cetățenie	România
Religie	Biserica Catolică[2]
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Satu Mare
Titlul	Episcop de Satu Mare
Perioada	1942 - 1952
Predecesor	István Fiedler
Succesor	Pál Reizer
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	17 mai 1942
Episcop consacrator	Jusztinián Serédi
Titluri precedente	Dieceza de Satu Mare
Premii	Corvin Wreath[*]

* 1953: Pante Pașca (n. secolul al XIX-lea, Făurești, comuna Copalnic-Mănăștur, județul Maramureș - d. 6 decembrie 1953, Făurești) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. Pante Pașca a fost un vrednic țăran-gospodar, care a fost ales în fruntea Composeratului de pădure, ca președinte. A fost în fruntea tuturor acțiunilor de organizare din toamna anului 1918. După Unire, a fost președintele Composeratului local de pădure din Făurești.

* 1963: Ion Valentin Anestin (n. 24 decembrie 1900 la Craiova - d. 6 decembrie 1963 la București) a fost un artist grafic român, grafician, pictor, sculptor, jurnalist și dramaturg. S-a remarcat și pentru caricaturile sale și pentru activitatea de critic de artă.

Ion Valentin Anestin a urmat, între 1918-1920, Academia de arte frumoase din București, unde l-a avut ca profesor pe sculptorul Frederik Storck. A continuat apoi studiile la Academia liberă de artă, înființată de pictorul Arthur Verona.

După 1921, a devenit cronicar teatral și de artă, a scris proză, dramaturgie și publicistică (în publicațiile Epoca, Vremea, Bluze albastre, Cuvântul liber, Adevărul literar și artistic, Timpul, Gluma), dar s-a ocupat și de grafică, în special caricatură și desen umoristic.

La inițiativa lui Vladimir Donescu, fostul său coleg de liceu, colaborează între 1931 și 1943 la săptămânalul Vremea, deținând pagina teatrală și prezentarea grafică.

În perioada interbelică, Anestin a publicat albume cu gravuri și ilustrații, creându-și un stil propriu, imitat și de alți graficieni. În perioada mai 1940 - septembrie 1944, în revista Gluma Anestin a publicat caricaturi antistaliniste cu legenda Măcelarul din Piața Roșie. Din cauza lor, în 1944 Anestin a fost suspendat cinci ani din activitatea ziaristică și apoi a fost arestat.

În caricaturile sale au apărut personaje politice românești ca Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ion Inculeț, Alexandru Averescu, Octavian Goga, Gheorghe Tătărăscu sau străine, ca Adolf Hitler sau Benito Mussolini. 

Ion Valentin Anestin

Ion Valentin Anestin, portret de Iosif Iser.

·         1972 - A încetat din viaţă Vasile Posteucă, poet, plecat în Germania în anul 1941; a organizat, la Suceava, în anul 1936, primul Congres al studenţimii bucovinene

·         1975: A decedat Constantin (Dinu) Pillat, fiul marelui poet Ion Pillat. A fost detinut politic între anii 1959–1964 si a fost implicat, alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej; (studii de literatura “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”); (n.19 noiembrie 1921).

·       1988 - A murit Roy Orbison, muzician american, pionier al muzicii rock; (n. 23.04.1936).

Roy Kelton Orbison (April 23, 1936 – December 6, 1988) – foto: en.wikipedia.org

 

* 1991 - A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator, traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan (“Un pic de neant”) (romane: “A zecea lume”, “Divertisment pentru vrăjitoare”); (n. 1 mai 1921).

Vladimir Colin - foto: artline.ro

Vladimir Colin (pe numele real Jean Colin; n. 1 mai 1921, București, d. 6 decembrie 1991, București), important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie.

·         1988 - A încetat din viaţă Ion Cosma, operator, actor, regizor, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (n. 1 februarie 1905)

·         1991: A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator, traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan (“Un pic de neant”) (romane: “A zecea lume”, “Divertisment pentru vrăjitoare”); (n. 1 mai 1921). Vladimir Colin (pe numele real Jean Colin; n. 1 mai 1921, București, d. 6 decembrie 1991, București), important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie. Fiul lui Lazăr Colin, funcționar, și a Ellei (n. Pauker) a crescut într-o familie de evrei emancipați. Liceul Cantemir Vodă, Facultatea de Litere abandonată după un an deoarece timpul îi era acaparat de activitatea politică de activist al Comitetului Central al UTC. Ulterior a fost redactor pe la mai multe reviste, la Revista literară, Flacăra, secretar general de redacție la Viața românească.

În 1992, la București, scriitorul Leonard Oprea creează Fundația Culturală Română Vladimir Colin, onorând cu Premiul Internațional Vladimir Colin VIP americani-români și români, cum sunt: Vladimir Tismăneanu, Andrei Codrescu, Nicolae Manolescu, Șerban Foarță, Bogdan Ficeac, Radu Pavel Gheo.

A fost căsătorit cu poeta Nina Cassian^[5], apoi cu graficiana Marcela Cordescu^[6], care i-a ilustrat câteva din cărțile pentru copii (Basmele omului și Legendele țării lui Vam). A debutat cu un volum de Basme, în 1953, care a obținut Premiul de Stat. Au urmat apoi volumele de literatură fantastică Legendele țării lui Vam (1961) și de literatură științifico-fantastică A zecea lume, Pentagrama, 1967, Un pește invizibil și douăzeci de povestiri fantastice, 1970, Imposibila oază, 1984. A excelat în genul science fantasy și a obținut trei premii Eurocon, o performanță de neegalat pentru un autor din România. Printre operele din acest gen se numără și volumele de povestiri Viitorul al doilea, Dinții lui Cronos sau mini-romanul Babel.

A scris romane fantastice, romane științifico-fantastice (așa cum ar fi A zecea lume și Babel), basme, volume de povestiri științifico-fantastice și o carte de fantezie istorică, Legendele țării lui Vam. Aceasta a devenit cartea sa cea mai cunoscută, fiind editată și tipărită în Spania și Franța în volume de benzi desenate avându-l ca desenator pe artistul croat Igor Kordej (Igor Kordey în publicațiile americane și franceze).^[7] Editura Nemira i-a republicat cărțile într-o serie de autor Vladimir Colin, aducându-i un omagiu postum. A scris foarte multe basme moderne sau literatură de popularizare pentru copii. Opere publicate: 

• 27 de poeme, 1947, poezie
• Cormoranul pleacă pe mare, 1951, povestiri
• În spatele frontului, 1951, însemnări de război
• Pânzele vremii, 1951, nuvele
• Basme, 1953
• Nemaipomenita luptă dintre Papură-Împărat și Pintilie, 1953, basme
• Toroiman, 1953, basme
• Poveștile celor trei mincinoși, 1956, basme
• Zece povești pitice, 1957, basme
• Basmele Omului, 1958, basme
• Legendele țării lui Vam. O mitologie a omului, 1961, SF
• Povestea scrisului, 1966
• A zecea lume, 1964, SF
• Viitorul al doilea, 1966, SF
• Pentagrama, 1967, roman mitologic
• Dincolo de zidul de neon, 1968, roman
• Un pește invizibil și douăzeci de povestiri fantastice, 1970
• Mustățile fără pereche, 1970
• Povești de buzunar, 1970
• Capcanele timpului, 1972, SF
• Divertisment pentru vrăjitoare, 1972, sword and sorcery
• Grifonul lui Ulise, 1976, roman
• Dinții lui Cronos, 1975
• Ultimul avatar al lui Tristan, 1975, nuvelă SF
• Grifonul lui Ulise, 1976
• Babel, 1978
• Timp cu călăreț și corb, 1979/1985, roman
• Imposibila oază, povestiri fantastice, 1984
• Xele, motanul din stele, 1984

Părinți	Lazăr Colin Ella Pauker
Căsătorit cu	Marcela Cordescu, Nina Cassian

·         1991: György Aczél (György Appel) scriitor, jurnalist și politician comunist maghiar (n. 1917)

·         1996 - A murit Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (Premiul mondial de poezie "Fernando Riello", Madrid, 1983; Premiul Herder pentru întreaga operă, 1991) (n.19.02.1936).

·         2002: A murit Dan Amedeo Lăzărescu, istoric, avocat, scriitor si politician român liberal, fost detinut politic; (n. 30.11.1918). Dan Amedeo Lăzărescu (n. 30 noiembrie 1918, București – d. 6 decembrie 2002, București), scriitor, traducător de limbă engleză și om politic român, fost deținut politic în perioada comunistă, membru al Partidului Național Liberal, deputat în legislatura 1990-1992 și senator de Timiș în legislatura 1996-2000.

·         2008: Paul Niculescu-Mizil, politician român (n. 1923)

* 2011: Victor Dumbrăveanu (n. 20 august 1946, Corlăteni, Bălți, RSSM - 4 decembrie, 2011, Chișinău ^[1]) a fost un prozator și publicist român originar din Basarabia. S-a născut într-o familie de țărani find primul copil în familie. Primele șapte clase le-a făcut în satul natal, apoi învață la Pelinia. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova în 1968. A fost redactor la mai multe reviste: „Tinerimea Moldovei” (1972-1977), „Orizontul”, „Columna” (1986-1991), „Curierul de seară” ^[2]. În calitate de scriitor, Victor Dumbrăveanu a debutat în 1975, cu placheta de povestiri „Insula de coral” ^[3]. Din 2000 și până la deces a lucrat la ziarul municipal din Chișinău „Capitala” (Столица), îndeplinind mai multe funcții: redactor-șef adjunct, redactor-șef, director al ziarului. În ultimii ani a fost și redactor-șef al suplimentului „Monitorului de Chișinău”.

Victor Dumbrăveanu a fost căsătorit cu Eugenia și a avut două fiice: Doina și Dumitra. Opera: 

• Insula de coral - Chișinău, 1975;
• Fratele - Chișinău, 1976;
• Strigătul de pe celălalt țărm al dragostei - Chișinău, 1977;
• Orele de dimineață - Chișinău, 1978;
• Trenul ce aduce primăverile - Chișinău, 1980;
• Numește fericirea altfel, Chișinău, 1981;
• File de adio, Chișinău, 1981;
• Plecăciune în fața izvorului, Chișinău, 1983;
• Minunile meșterului Întrece-Timp, Chișinău, 1985;
• Nesomnul bărbaților, Chișinău, 1985;
• Pasărea din noi, Chișinău, 1987;
• Vornicel la nunta badei, Chișinău, 1988;
• Dor de casă. Chișinău, 1989;
• Nuntașii, Chișinău, 1991;
• Galopul cailor de lut, Chișinău, 1991;
• Casa cu fața spre ispită, Chișinău, 1993.

* 2017: Johnny Hallyday, cântăreț și actor francez (n. 1943). De-a lungul unei cariere impresionante de 57 de ani, Hallyday a lansat 79 de albume și a vândut peste 80 de milioane de discuri în întreaga lume, cu precădere în lumea francofonă,^[15]plasând Hallyday ca unul dintre cei mai bine vânduți muzicieni din Franța și din întreaga lume.^[16]

Hallyday a câștigat cinci albume de diamant, 40 de albume de aur, 22 albume de platină și zece Music Victories.^[17], interpetând mai mult de 1.154 de cântece^[18] și cântând alături de 187 de muzicieni.

Intens apreciat pentru vocea sa puternică și performanțele sale spectaculoase, Hallyday ajungea uneori la stadioanele, unde urma să performeze spectacolele sale, fie intrând de-a dreptul în mijlocul mulțimii, fie sărind dintr-un elicopter, așa cum a făcut-o pe Stade de France, stadion pe care a avut nouă reprezentații. Printre cele 3,257 de reprezentații, completate în 187 de turnee, cele mai memorabile sunt considerate a fi fost cele de pe stadioanele Parc des Princes din 1993 și de pe Stade de France din 1998 (imediat după câștigarea de către Franța a Cupei Mondiale), respectiv spectacolul de la Turnul Eiffel din 2000, spectacole care sunt, de asemenea, considerate a fi show-uri record în termeni de bilete vândute și participare a publicului pentru un muzician francez. Cel puțin un milion de spectatori s-au adunat la spectacolul său live de la Turnul Eiffel, alături de peste alte nouă milioane de telespectatori, care au urmărit în direct transmiterea show-ului.

Hallyday a colaborat adesea cu cei mai buni artiști și muzicieni francezi ai timpului său, printre care cei mai notabili se aflau și Charles Aznavour, Michel Berger și Jean-Jacques Goldman, în timp ce show-urile sale au fost produse de Jean-Claude Camus, considerat a fi unul dintre cei mai buni producători muzicali francezi ai tuturor timpurilor.

Imens de popular în Franța, Johnny Hallyday era adesea și simplu numit „Johnny”, fiind considerat a fi un „monument național” (și singurul cântăreț de la Edith Piaf), fiind parte importantă a culturii franceze. Longevitatea sa artistică excepțională l-a făcut să devină o figură culturală familiară pentru patru generații, precum și un simbol al următorilor „Treizeci de ani glorioși”, atunci când Hallyday a „explodat” pe scena artistică francez a anului 1960. Peste 2.500 de reviste și publicații i-au dedicat coperte și articole de fond, respectiv 190 de cărți referitoare la artistul și muzicianul Johnny Hallyday au fost scrise în timpul vieții sale. Jean-Philippe Smet s-a născut în Paris, la data de 15 iunie 1943, dintr-un tată belgian, Léon Smet,^[19] și o mamă franceză, Huguette Eugénie Pierrette Clerc. Tatăl Léon Smet, care lucra ca un artist într-un club de noapte, și-a părăsit copilul și soția câteva luni mai târziu. Obligată de situație, Huguette Clerc a început a lucra ca model, având puțin timp de a se ocupa de fiul său.^[20] Jean-Philippe a fost crescut de mătușa sa, Hélène Mar,^[21] luîndu-și ulterior numele său de scenă după un văr prin alianță din statul american Oklahoma, care folosea numele de scenă de Lee Halliday. Lee a devenit un mentor al lui Smet, expunându-l muzicii americane și numindu-l ulterior "Johnny Hallyday". Influențat de mai mulți cântăreți americani ai anilor 1950, printre care Elvis Presley fusese o figură dominantă, Hallyday a devenit cunoscut ca muzicianul care cânta rock 'n' roll în franceză. Single-ul său de debut, "Laisse les filles" a fost lansat de casa de discuri Vogue în martie 1960.^[23] Primul său album, "Hello Johnny",a fost lansat ulterior, de asemenea în 1960.^[24]

Hallyday în 1965

În 1961, versiunea sa cover a cunoscutei melodii Let's Twist Again a vândut peste un milion de copii, fiind premiată cu "discul de aur".^[25] Aproape imediat, versiunea lui Hallyday a ocupat locuri fruntașe în aproape toate topurile europene, chiar dacă a fost ignorată de topul britanic UK Singles Chart.^[26]

Alături de britanicii Invaziei britanice, Johnny Hallyday a fost promavat de influentul show de televiziune The Ed Sullivan Show, cântând alături de una din stelele muzicii americane de atunci, Connie Francis, într-un spectacol înregistrat la celebrul club de noapte Moulin Rouge din Paris.

Sub managementul lui Bruno Coquatrix, Hallyday a produs multe apariții pe celebra scenă Paris Olympia. La prima lor apariție în concert, (ulterior) celebra trupă The Jimi Hendrix Experience a lui Jimi Hendrix, a deschis spectacolul pentru Johnny Hallyday, în Nancy, pe 14 octombrie 1966. Diferite înregistrări ale spectacolului, incluzând filmice, dar și ale petrecerii de după show există, în care Hallyday, Hendrix, managerul Chas Chandler și alți apropiați se găsesc petrecând împreună.^[27] Hallyday s-a socializat de asemenea, printre alții, cu Keith Richards și Bob Dylan. 

Prima soție a lui Hallyday, Sylvie Vartan, în 1966

A patra și ultima soție a lui Hallyday, Læticia Boudou, în 2009

Căsătorii și copii

Hallyday a fost căsătorit de cinci ori, incluzând de două ori cu aceeași femeie, Adeline Blondieau, între 1990 și 1992, respectiv între 1994 și 1995. Primele patru căsnicii s-au terminat prin divorțuri, ultima (cu Læticia Boudou, care i-a devenit văduvă) fiind cea mai lungă (de peste 21 de ani), terminându-se prin decesul artistului.

Prima căsătorie a lui Hallyday a fost cu cântăreața franceză Sylvie Vartan, cu care a colaborat muzical adesea, durând 15 ani, între 1965 și 1980.^[29] Cei doi au împreună un fiu, David, născut în 1966. Hallyday, care locuise de mult în Los Angeles, California, statul California, era și proprietarul unui mic castel, în Gstaad, Switzerland, unde locuise între 2006 și 2015 pentru a evita taxele exorbitante impuse de guvernul francez pentru cei cu venituri de peste un milion de euro anual.^[22][30] Hallyday afirmase de mai multe ori ca ar reveni din nou la o rezidență franceză, dacă Franța și-ar modifica legile fiscale.^[31] În ianuarie 2014, Hallyday a afirmat că locul său actual de rezidență este Statele Unite, ca urmare a investigațiilor unui jurnalist elvețian, care demonstrase că Hallyday nu a petrecut destul timp în Gstaad pentru a se califica ca rezident elvețian.^[32]

Locuind în California, una din activitățiile favorite ale muzicianului francez era folosirea motocicletei sale Harley-Davidson pentru a avea în lungi excursii în deșerturile californiene, poposind la motelurile mici presărate de-a lungul rutelor folosite.

Johnny Hallyday

Părinți Léon Smet[*]  Căsătorit cu Laeticia Hallyday[*] (25 martie 1996–2017) Adeline Blondieau[*] (9 iulie 1990–11 iunie 1992) Sylvie Vartan (12 aprilie 1965–5 noiembrie 1980) Babeth Étienne[*] (1 decembrie 1981–3 februarie 1982) Adeline Blondieau[*] (19 aprilie 1994–9 mai 1995) Nathalie Baye[*]  Copii David Hallyday[*] Laura Smet[*]

* 2018: Vasile Adamescu (n. 5 septembrie 1944, Borcea, Călărași, d. 6 decembrie 2018, Cluj-Napoca^[1]) a fost un profesor și artist român, cu surdocecitate.

BIOGRAFIE

S-a născut la 5 septembrie 1944, iar la vârsta de 2 ani și jumătate, în urma unei meningite, și-a pierdut văzul și auzul (ca atare, nu a învățat nici să vorbească)^[2].

A urmat Liceul Special pentru Deficienți de Vedere la Cluj^[3], unde profesoara Florica Sandu, dublu specializată, pentru nevăzători și deficienți de auz, a reușit să îl instruiască să comunice^[4]. A urmat studii superioare, la Facultatea de Psihopedagogie a UBB Cluj^[3]. A fost profesor la același liceu clujean (de unde s-a pensionat în 2004). Activează pentru instruirea persoanelor cu dizabilități și legislația de protecție a acestora. A fost căsătorit de două ori, prima dată a rămas văduv, iar a doua oară a divorțat. Autor de modelaje, cu expoziție (2015) la Muzeul Astra din Sibiu^[1]. 

DISTINCȚII ȘI DECORAȚII

La sfârșitul lunii ianuarie 2013, președintele României, Traian Băsescu, l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Decorația i-a fost conferită în semn de apreciere pentru înalta sa ținută morală, pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă, la catedra Liceului de Nevăzători din Cluj-Napoca, ajutând mai multe generații de persoane cu dizabilități să își făurească o carieră în cadrul societății. 

Sărbători

·         în calendarul creștin-ortodox: +) Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni - dezlegare la pește (†) Sfantul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni – foto: basilica.ro

Cel între sfinți Părintele nostru Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni a fost arhiepiscop de Mira, în sudul Asiei Mici (Turcia de azi), în secolul al IV-lea. Deși mai puțin cunoscut în Biserica romano-catolică, în Biserica Ortodoxă sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiți și mai cinstiți sfinți în popor.

Sfântul Nicolae este sfânt ocrotitor al multor țări (în special în Grecia și Rusia) și orașe, dar și al celor ce practică diferite meserii, ca de exemplu marinarii. Biserica face prăznuirea Sfântului Nicolae pe 6 decembrie (data adormirii și praznic principal), precum și la 9 mai (mutarea moaștelor sale) și pe 29 iulie (data nașterii sale)

·   Finlanda – Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1917)

Amplasarea Finlandei – foto: ro.wikipedia.org

Finlanda (în finlandeză Sunet Suomi; în suedeză Finland), denumită oficial Republica Finlanda, este o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.

Drapelul Finlandei – foto: ro.wikipedia.org