MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

6. /27 DECEMBRIE 2021 - GÂNDURI PESTE TIMP

Spiritul Craciunului apare odata pe an, Duhul Sfant este etern. Spiritul Craciunului este un sentiment efemer, Duhul Sfant este vesnic. Spiritul Craciunului este un produs omenesc, Duhul Sfant este o persoana divina.

Stuart Briscoe

Copilaria este sa crezi ca printr-un brad de Craciun si cativa fulgi de nea, intreaga lume poate fi schimbata.

Andre Laurendeau

Craciunul nu este atat deschiderea cadourilor, cat deschiderea inimilor noastre.

Janice Maeditere

Craciunul este singura perioada a anului cand oamenii isi pot urma propriile impulsuri si isi pot exprima propriile sentimente, fara retineri. Pe scurt, Craciunul este sansa de a fi noi insine.

Francis C. Farley

Sunt sigur ca intotdeauna m-am gandit la Craciun, cand i-a venit vremea, ca la un timp bun, un timp placut, in care sa fii bland, iertator, marinimos, singurul timp pe care il stiu, in calendarul lung al anului, cand barbatii si femeile par sa-si deschida la unison, din propria vointa, inimile inchise.

Charles Dickens

Pace pe pamant va fi atunci cand vom pastra Spiritul Craciunului pe toata perioada anului!

Helen Steiner Rice

LOUIS BROMFIELD

Date personale
Louis Bromfield
Louis Bromfield, fotografiat de Carl Van Vechten în 1933
Născut	27 decembrie 1896 Mansfield, Ohio, SUA
Decedat	18 martie 1956 (la 60 de ani) Columbus, Ohio
Naționalitate	americană
Cetățenie	SUA
Ocupație	scriitor
Partid politic	Partidul Democrat
Limbi	limba engleză^[1]
Studii	Universitatea Columbia Universitatea Cornell Cornell University College of Agriculture and Life Sciences[*]
Activitatea literară
Subiecte	experiența trăită
Specie literară	roman, teatru
Note
Premii	Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[] Croix de guerre 1914–1918 Audubon Medal[] Premiul Pulitzer pentru Ficțiune[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Louis Bromfield (n. 27 decembrie 1896 - d. 18 martie 1956) a fost un romancier și dramaturg american.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Louis Bromfield s-a născut în localitatea Mansfield din statul Ohio în anul 1896. Tatăl său, descendent dintr-o familie de fermieri, era un om instruit care rămăsese însă strâns legat de modul de viață și obiceiurile familiei. După terminarea studiilor secundare, Louis Bromfield a luat parte la primul război mondial, fiind apoi ziarist la New York și corespondent extern al unor cotidiene de mare tiraj. S-a stabilit apoi în Franța unde a petrecut cea mai mare parte a anilor premergători celui de-al doilea război mondial.

Activitatea sa literară se întinde de-a lungul a aproape un sfert de veac, între 1924 și 1948. În anul 1939 Bromfield se instalează la proprietatea sa din Ohio, unde devine cultivator, se ocupă de reforme agricole și predică întoarcerea la glia strămoșească și la virtuțile străbune. Ultimele lucrări ale lui Bromfield au un caracter autobiografic și propovăduiesc revoluționarea agriculturii americane după modelul creat de autor la ferma sa din Malabar ,în apropiere de Lucas, Ohio.

Opera[modificare | modificare sursă]

1924: Laurul verde
1925: Posedații ("Possession");
1926: Toamnă timpurie ("Early Autumn");
1927: O femeie de suflet
1928: Ciudatul caz al domnișoarei Annie Spragg
1932: Un erou modern ("A Modern Hero");
1937: Vin ploile ("The Rains Came");
1937: El Dorado
1940: Noaptea la Bombay ("Night in Bombay");
1936: Trebuia să se întâmple ("It Had to Happen");
1947: Colorado ("Colorado");
1955: Din proprie experință ("From My Experience").

Louis Bromfield - Citate

TUDOR VIANU

Date personale
Tudor Vianu

Născut	8 ianuarie 1898^[1] Giurgiu, Giurgiu, România
Decedat	21 mai 1964 (66 de ani)^[2]^[1]^[3] București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Părinți	dr. Alexandru Vianu, născut Adolf Weinberg Florica Vianu, născută Rosa Leibowitz
Căsătorit cu	Elena Vianu (din 29 iunie 1930)
Copii	Maria Alexandrescu Vianu Ion Vianu
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist filolog[] filozof diplomat istoric literar[] profesor universitar[] critic literar[] traducător poet romanist critic de artă estetician[*]
Ambasador al României în Iugoslavia
În funcție 1946 – 1947

Premii	Premiul de Stat al Republicii Populare Române (1962)
Partid politic	PMR Partidul Național Agrar
Alma mater	Universitatea din București Universitatea din Tübingen
Modifică date / text

Tudor Vianu (n. 8 ianuarie 1898,^[1] Giurgiu, Giurgiu, România – d. 21 mai 1964,^[2]^[1]^[3] București, România) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu. Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Acesta s-a născut în Giurgiu, într-o familie de origine evreiască ce s-a convertit la creștinism.^[4]

Doctoratul[modificare | modificare sursă]

În anul 1915 devine student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. Obține titlul de doctor în filosofie al Universității din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută sub îndrumarea lui Karl Groos la Facultatea de Filozofie a Universității Eberhard Karl din Tübingen, (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) și până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului” (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariției autorului și apărut după puțin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente le Expresionismul german, de care Blaga însuși era puternic influențat în epocă.

Anii de formare[modificare | modificare sursă]

Revine în țară în anul 1924 și devine suplinitor la Universitate. Teza de doctorat îi apare în limba germană sub titlul Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Teza a fost tradusă și publicată în volumul al șaptelea din seria de Opere. În anul 1925 a publicat două volume, Dualismul artei și Fragmente moderne. În anul 1927 devine docent în estetică. Apare în formă litografiată cursul de Estetică generală. Abia în anul 1930 devine conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. Tot în acest an publică studiul Poezia lui Eminescu. Sunt evidențiate în special izvoarele antice și cele germane, cu accent special pe influența filosofiei lui Arthur Schopenhauer.

Tudor Vianu, în perioada studiilor

Esteticianul[modificare | modificare sursă]

În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În anul 1932 publică volumul Arta actorului în Editura revistei Vremea. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței.

Purgatoriul[modificare | modificare sursă]

După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.

Apoteoza[modificare | modificare sursă]

După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.

Activitate științifică[modificare | modificare sursă]

Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național (1945).

Casa în care a locuit Tudor Vianu în București, Str. Andrei Mureșanu 37.
În stânga jos: detaliu cu placa comemorativă aplicată pe perete

Opera[modificare | modificare sursă]

Selecție din scrierile publicate (1925-1945)[modificare | modificare sursă]

Dualismul artei (1925)
Poezia lui Eminescu (1930)
Arta și frumosul (1931)
Arta prozatorilor români (1932)
Idealul clasic al omului (1934)
Estetica, 2 volume (1934-1936)
Filosofie și poezie (1937)
Introducere în teoria valorilor (1942)
Istoria literaturii române moderne - în colaborare cu Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu (1945)
Filosofia culturii (1945)

Cărți scrise după 1947[modificare | modificare sursă]

Probleme de stil și artă literară (1955)
Cervantes (1955)
Racine (1955)
Voltaire (1955)
Literatură universală și literatură națională (1956)
Problemele metaforei și alte studii de stilistică (1957)
F.M. Dostoievski (1957)
Versuri (1957)
Ideile lui Stendhal (1959)
Alexandru Odobescu, monografie (1960)
Studii de literatură universală și comparată (1960)
Schiller (1961)
Jurnal (1961), ed. a II-a (1970)
Dicționar de maxime comentat (1962)
Arghezi, poet al omului (1964)
Despre stil și artă literară (1965)
Studii de literatură română (1965)
Postume (1966)
Studii de stilistică (1968)
Scriitori români, vol. I-III (1970-1971)
Scriitori români din secolul XX (1979)

Corespondență[modificare | modificare sursă]

Tudor Vianu, Opere, vol 14, Corespondență, interviuri, poemul "Arcadia", ediție îngrijită și note de Vlad Alexandrescu, cu un text de Gelu Ionescu, București, Editura Minerva, 1990;
Scrisori către Tudor Vianu, vol. I, 1916-1935, ediție îngrijită de Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, note de Vlad Alexandrescu, București, Editura Minerva, 1992 ;
Scrisori către Tudor Vianu, vol. II, 1936-1949, ediție îngrijită de Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, note de Vlad Alexandrescu, București, Editura Minerva, 1994;
Scrisori către Tudor Vianu, vol. III, 1950-1964, ediție îngrijită de Maria Alexandrescu Vianu și Vlad Alexandrescu, note de Geo Serban, postfață de Florin Țurcanu, București, Editura Minerva, 1997.