6. /8 DECEMBRIE 2021 - TEATRU/FILM

JENO JANOVICS

Sari la navigareSari la căutare

Jenő Janovics
Portret al lui Jenő Janovics (fotografie din anul 1903)
Date personale
Născut	8 decembrie 1872 Uschhorod, Austro-Ungaria
Decedat	16 noiembrie 1945 Cluj, România
Înmormântat	Cimitirul Hajongard din Cluj
Căsătorit cu	Lili Poór
Naționalitate	maghiar
Cetățenie	Ungaria  Regatul României
Ocupație	regizor de film director de teatru[*] actor scenarist actor de film regizor[*]
Activitate
Domeniu artistic	actor, regizor de teatru, regizor de film, director de teatru, scenarist
Studii	Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din Budapesta[1], Universitatea Franz Joseph din Cluj
Pregătire	Academia de Arte Teatrale, Budapesta, Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta
Influențat de	Gergely Csiky
A influențat pe	Alexander Korda, Michael Curtiz etc.
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Mormântul lui Jenő Janovics și al soției în Cimitirul Hajongard din Cluj

Jenő Janovics (n. 8 decembrie 1872,^[2] Uschhorod, Austro-Ungaria – d. 16 noiembrie 1945,^[2] Cluj, România) a fost un actor, scenarist, regizor și director de teatru maghiar de origine evreiască, pionier al cinematografiei, mentor al regizorilor Alexander Korda și Michael Curtiz. Între anii 1905 și 1945, cu scurte întreruperi, a trăit în orașul Cluj. A fost soțul actriței Lili Poór.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Regii de teatru (selectiv)
• 3Filmografie
• 4Lucrări publicate
• 5Note
• 6Bibliografie
• 7Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Jenő Janovics s-a născut în orașul Ujhorod, pe atunci reședința comitatului Ung din Ungaria, azi în Ucraina, la 8 decembrie 1872, ca al cincilea copil al unei familii de evrei maghiari de condiție modestă. Familia lui Janovics se mută în Budapesta pe când acesta avea cinci ani. La 1905 Janovics este numit director al Teatrului Național din Cluj, a obținut doctoratul în filologie cu teza Realismul dramaturgiei lui Gergely Csiky în anul 1900 la Universitatea Franz Joseph din Cluj și a absolvit în același timp și examenul de profesor.

Janovics s-a interesat de la început pentru noul mediu al filmului și a produs în anul 1913, sub egida companiei franceze de film Pathé, primul său film mut, numit Sárga Csikó, în traducere „Mânzul șarg” sau „Murgul șarg”, care s-a bucurat de succes pe întregul mapamond (vezi en:The Yellow Foal).

Majoritatea producțiilor lui Janovics s-au pierdut, dar a rămas cunoscut faptul că a avut o anumită înclinație pentru subiecte de colorit local și adaptări literare. Sub Janovics Clujul a devenit pentru câțiva ani, la sfârșit de Belle Époque, un important centru al producției de film din Austro-Ungaria.

Janovics a fondat în 1919, după unirea Transilvaniei cu România, studioul de film Transsylvania din Cluj.

Începând cu sfârșitul anilor 1930, în condițiile izolării sale, activitatea sa artistică se concentrează pe literatură. Cu toate că și-a dedicat toată viața culturii și dramaturgiei maghiare, în plus soția sa, Lili Poór, era creștină, nu a fost scos de sub incidența legilor antievreiești. Fratele său Bandi (Andrei) a fost ucis de către reprezentanți ai Partidului Crucilor cu Săgeți iar el scapă de deportare prin refugierea, împreună cu soția, la Budapesta unde este ascuns de prieteni până la eliberarea orașului. Supraviețuind războiului, în iunie 1945 se întoarce la Cluj unde preia din nou conducerea teatrului clujean. A murit din cauza unui atac de cord, survenit în timpul pregătirii noii premiere a piesei Bánk bán [Banul Bánk].

Ca regizor de teatru a pus în scenă piesa Zamolxe, scrisă de Lucian Blaga (1921).

Regii de teatru (selectiv)[modificare | modificare sursă]

• Lucian Blaga: Zamolxe
• Euripide: Medeia
• Gergely Csiky: Buborékok [Familia Buborék]
• József Katona: Bánk bán [Banul Bánk]
• Menyhért Lengyel: Tájfun [Taifun]
• Imre Madách: Az ember tragédiája [Tragedia omului]
• William Shakespeare: Hamlet
• August Strindberg: Mámor [Transă]

Filmografie[modificare | modificare sursă]

• Világrém [Din Grozăviile lumii], 1920 – scenariul și regia
• A két árva [Doi orfani], 1920 – regia
• Andor, 1918 – scenariul și regia
• Ártatlan vagyok [Sunt nevinovat], 1916 – regia
• Asszonyi eskü [Jurământ de femeie], 1918 – regia
• Baccarat, 1918 – scenariul și regia
• Bánk bán [Banul Bánk], 1914 – scenariul și rol interpretat
• Ciklámen [Țiclam], 1917 – scenariul și regia
• Csaplárosné [Crâșmărița], 1917 – regia
• A dollárkirálynő leánya [Fiica reginei dolarului], 1913 – scenariul și regia
• A dolovai nábob leánya [Fiica nababului din Dolova], 1916 – regia, scenariul și rol interpretat
• Éjféli találkozás [Întâlnire de la miezul nopții], 1915 – scenariu
• Falusi madonna [Madonă țărănescă] , 1918 – scenariul și regia
• Fehér éjszakák [Nopți albe], 1916 – scenariul împreună cu Victorien Sardou și Alexander Korda
• A feleség [Nevasta], 1918 – scenariul și regia
• A gyónás szentsége [Taina spovedaniei], 1916 – regia, scenariul și rol interpretat
• A Gyurkovics leányok [Fetele Gyurkovics], 1918 – scenariu
• Havasi Magdolna [Magdalena Havasi], 1915 – scenariu
• Hotel Imperial, 1918 – regia
• A kormányzó [Guvernatorul], 1915 – rol interpretat
• A kölcsönkért csecsemők [Bebelușii împrumutați], 1914 – scenariul
• Leányfurfang, 1915 – regia
• Lila test, sárga sapka [Trup violet, șapcă galbenă], 1918 – scenariul și regia
• Liliomfi, 1915 – scenariul și regia
• A medikus [Doftorul], 1918 – regia
• A megbélyegzett [Stigmatizatul], 1918 – regia
• Méltóságos rabasszony [Serenisima prinzonieră], 1916 – scenariul și regia
• Mesék az írógépről [Povești despre mașina de scris], 1916 – rol interpretat
• A névtelen asszony [Femeia fără nume], 1918 – scenariul și regia
• Palika [Paulică], 1918 – regia
• A peleskei nótárius [Notarul din Peleske], 1916 – scenariul și regia
• Petőfi dalciklus [Ciclul cânturilor Petőfi] , 1916 – scenariul și regia
• Sarah grófnő [Contesa Sarah], 1918 – scenariul și regia
• Sárga csikó [Mânzul șarg], 1913 – scenariul
• Sergius Panin, 1918 – scenariul și regia
• A szerelem haláltusája [Agonia amorului], 1918 – scenariul și regia
• A szerzetes [Călugărul], 1918 – scenariul și regia
• A tanítónő [Dăscălița], 1917 – regia
• Tisztítótűz [Purgatoriu], 1918 – scenariul
• A tolonc, 1914 – scenariul
• Az utolsó éjszaka [Ultima noapte], 1917 – scenariul și regia
• A vadorzó [Braconierul], 1918 – regia
• A vasgyáros [Proprietarul de topitorie], 1917 – scenariul și regia
• A vén bakancsos és fia, a huszár, [Moșneagul cu bocanci și fiul său, husarul] 1917 – scenariul
• Vergődő szívek [Inimi zbuciumate], 1916 – scenariul și regia

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

• 1900-1902: Csiky Gergely élete és művei I–II. (Viața și opera lui Gergely Csiky vol. I-II.)
• 1908: A magyar dráma irányai (Tendințele dramaturgiei maghiare)
• 1913: A magyar dráma fejlődése (Evoluția dramaturgiei maghiare)
• 1914: A Farkas utcai színház (Teatrul de pe ulița Lupului)
• 1942: A Bánk bán nyomában (Pe urmele banului Bánk)
• 1942: A Hunyadi téri színház (Teatrul din piața Huniade)

Janovics Jenő, a magyar Pathé / Janovics Jeno, the Hungarian Pathe

HORTENSIA PAPADAT BENGESCU

Hortensia Papadat-Bengescu
Date personale
Născută	8 decembrie 1876[2][3]  Ivești, Galați, România
Decedată	5 martie 1955 (78 de ani)[2][4][3]  București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	scriitoare
Activitate
Limbi	limba română[1]
Modifică date / text

Hortensia Papadat-Bengescu (n. 8 decembrie 1876,^[2][3] Ivești, Galați, România – d. 5 martie 1955,^[2][4][3] București, România) a fost o prozatoare, romancieră și nuvelistă importantă din perioada interbelică.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Debutul literar
• 3Opera literară
• 4Opera antumă și postumă
  • 4.1Culegeri de nuvele și schițe, scurte romane
  • 4.2Dramaturgie
  • 4.3Ciclul Hallipilor (romane)
  • 4.4Alte romane
• 5Note
• 6Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Hortensia Bengescu s-a născut în anul 1876 în Ivești, județul Galați. A fost fiica generalului Dimitrie Bengescu și a profesoarei Zoe Bengescu (n. Ștefănescu). Studiază la Institutul de domnișoare „Bolintineanu” din București. La 20 de ani, în anul 1896, se mărită cu magistratul Nicolae Papadat, pe care îl cunoaște la Turnu-Măgurele. Cariera literară e amânată din pricina transferurilor soțului dintr-un oraș în altul (trecând pe rând prin Turnu-Măgurele, Buzău în 1903, Focșani în 1911, Constanța în 1921) și de grija arătată numeroșilor ei copii: Nen, Zoe, Marcela, Elena.

Casa memorială „Hortensia Papadat-Bengescu” din Ivești, Galați.

Debutul literar[modificare | modificare sursă]

Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.

În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.

Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.

La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.

Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.

Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.

Investigația psihologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.

Opera scriitoarei ilustrează și un alt principiu lovinescian, acela al inspirației citadine. Marele oraș este mediul în care evoluează cu naturalețe personajele Hortensiei Papadat-Bengescu. Cetatea vie, cum numește Bucureștii Mini, personajul romanului „Fecioarele despletite”, nu mai reprezintă, ca pentru literatura de inspirație sămănătoristă a începutului de secol, un loc al pierzaniei, al tuturor viciilor, ci un cadru normal de viață. G. Călinescu admira „lunga, fina, inteligenta clevetire de femeie de lume” din proza sa.

Romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns și Rădăcini alcătuiesc ciclul Hallipilor, numit astfel după familia ai cărei reprezentanți se află în centrul acțiunii care cuprinde și alte familii legate prin rudenie, prietenie sau interes, precum Rim, Drăgănescu sau Maxențiu. Această creație a scriitoarei reprezintă cel de-al doilea ciclu de romane din literatura română după Ciclul Comăneștenilor de Duiliu Zamfirescu.

Din punct de vedere social, personajele romanelor din ciclul Hallipilor sunt în majoritate îmbogățiți de dată recentă care își pun întreaga energie nu în slujba dobândirii de avere, ci în serviciul parvenirii în ierarhia socială, pentru a li se uita originea umilă și a pătrunde în societatea înaltă. Acest snobism, comparabil cu cel al personajelor lui Marcel Proust, este evident în cazul unor personaje ca Ada Razu și Coca-Aimée.

Viziunea lipsită de iluzii, adesea grotescă, a acestei lumi pe care o oferă romanele Hortensiei Papadat-Bengescu se sprijină pe modalități narative moderne ce adâncesc perspectiva. Astfel, prezentarea evenimentelor și a personajelor de către narator alternează cu introspecția (analiza psihologică întreprinsă de către personajul însuși) și cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiași situații. Apar și personajele-reflector, Mini și Nory, din perspectiva cărora sunt prezentate o mare parte din evenimente și personaje; cititorul află despre situația din familia Rim sau despre cauza suferinței Lenorei, de exemplu, pe măsură ce Mini și Nory iau ele însele cunoștință de aceste lucruri. „La domnia sa lumea și viața stau pe loc, pe când scriitorul își schimbă neîncetat unghiul de observație” (L. Rebreanu).

Boala ocupă, programatic, un loc important în opera scriitoarei. Într-un interviu, Hortensia Papadat-Bengescu se arată mirată că boala nu apare în aceeași măsură, ca temă centrală, la toți romancierii, ea reprezentând „compromisul firesc dintre viață și moarte”. De asemenea, scriitoarea acordă atenție problemelor eredității, interesată constant de detectarea și definirea „trupului sufletesc”.

Romanele Hortensiei Papadat-Bengescu sunt, prin acuitatea observației și prin complexitatea tehnicilor de analiză, printre primele realizări de prestigiu ale prozei psihologice românești.

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Opera antumă și postumă[modificare | modificare sursă]

Culegeri de nuvele și schițe, scurte romane[modificare | modificare sursă]

• Ape adânci (1919)
• Sfinxul (1920), devenit Lui don Juan în eternitate
• Femeia în fața oglinzii (1921)
• Balaurul (1923)
• Romanță provincială (1925)
• Desenuri tragice (1927)

Dramaturgie[modificare | modificare sursă]

• Povârnișul (1915)
• Bătrânul (1920)
• Teatru ediție de Eugenia Tudor-Anton, (1965),
  • Bătrânul,
  • A căzut o stea,
  • Medievala,
  • Sora mea, Ana.

Ciclul Hallipilor (romane)[modificare | modificare sursă]

• Fecioarele despletite (1925)
• Concert din muzică de Bach (1927)
• Drumul ascuns (1932)
• Rădăcini (1938)

Alte romane[modificare | modificare sursă]

• Logodnicul, 1935
• Străina, manuscrisul de 1.000 de pagini a fost descoperit de doamna Gabriela Omăt, care se va ocupa de editarea sa.

Hortensia Papadat Bengescu - Concert din muzica de Bach (1981)

Batranul (1971) - Hortensia Papadat-Bengescu

ECATERINA CAZIMIROV

Ecaterina Cazimirov
Date personale
Născută	8 decembrie 1921[1][2]  Doibani I, Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului⁠(d), Moldova
Decedată	3 decembrie 2012 (90 de ani)[2]  Chișinău, Moldova
Căsătorită cu	Constantin Constantinov
Copii	Eleonora Constantinov Constantin Constantinov[*]
Cetățenie	URSS  Moldova
Ocupație	actriță
Activitate
Alma mater	Școala de artă teatrală din Odesa[*]
Premii	Medalia „Meritul Civic” (1994) Ordinul de Onoare Ordinul Insigna de Onoare Ordinul Steagul Roșu al Muncii
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ecaterina Cazimirov (n. 8 decembrie 1921,^[1][2] Doibani I, Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului^⁠(d), Moldova – d. 3 decembrie 2012,^[2] Chișinău, Moldova) a fost o actriță moldoveancă.

A absolvit Școala de artă teatrală din Odesa^⁠(d) (1936-1939), după care s-a alăturat trupei Teatrului Moldovenesc Muzical-Dramatic din Tiraspol.^[3]

Rolul de debut al Ecaterinei a fost Belesova în Miresele bogate de A. Ostrovski. În timpul celui de-al doilea război mondial, activează în Ansamblul Moldovenesc de Cântece și Dansuri „Doina”, iar în 1943 revine la teatru, refugiindu-se împreună cu trupa în orașul Marî, Turkmenistan. Trupa se întoarce în țară un an mai târziu. Palmaresul actriței cuprinde eroine lirice, eroice și romantice din dramaturgia clasică, cât și o serie de roluri în spectacole contemporane:^[3]

• Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni (Beatrice)
• O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale (Zoe)
• Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri (Sânziana)
• Furtuna de A. Ostrovski (Caterina)
• Regele Lear de William Shakespeare (Gonerilia)
• Mascarada de Mihail Lermontov (Baronesa Stral)
• Revizorul de Nikolai Gogol (Ana Andreevna)
• Roata vremii de Ana Lupan (Pelinița)
• Solo pentru orologiu de O. Zahradnik (Doamna Conti)
• Cântec de leagăn pentru bunici de Dumitru Matcovschi (Margareta)

Filmografia artistei include:^[4]

• Moldova sovietică (1939)
• Leana (1955)
• Zece ierni pe-o vară (1969)

Cazimirov a devenit Artistă a Poporului din RSSM în 1960. A fost decorată cu ordinele Drapelul Roșu de Muncă și Insigna de Onoare, iar în 1994 i-a fost înmânată Medalia Meritul Civic.^[4] În 2011 a fost decorată cu Ordinul de Onoare de către Marian Lupu.^[5]

Ecaterina Cazimirov a fost căsătorită cu actorul Constantin Constantinov; împreună au avut o fiică, Eleonora Constantinov, regizoare de operă,^[6] și un fiu, Constantin C. Constantinov, sculptor.^[7]

Teatru la Microfon - "Cântec de leagăn pentru bunici" de Dumitru Matcovschi

ALECU CROITORU

Alecu Croitoru
Date personale
Născut	8 decembrie 1933[1]  Bogza, Sihlea, Vrancea, România
Decedat	2 decembrie 2017 (83 de ani)[2]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	Regizor de teatru și film Profesor universitar Scenarist Actor
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Alexandru Gheorghe Croitoru (n. 8 decembrie 1933,^[1] Bogza, Sihlea, Vrancea, România – d. 2 decembrie 2017,^[2] București, România) a fost un regizor, profesor universitar, poet și actor român.

După absolvirea Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași, unde l-a cunoscut pe Nicolae Labiș, a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (actualul UNATC), debutând ca regizor în 1964 cu pelicula Merii Roșii.

A fost membru de onoare al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF), membru al Academiei "Tiberina" din Roma, al Comitetului Internațional pentru Difuzarea Artelor și Literelor prin Cinematograf (CIDALC), al Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).

Profesor universitar de Artă a Regiei de Film și Televiziune în cadrul Universității Hyperion din București, a pregătit zeci de promoții de regizori, operatori și actori.

Activitatea sa a fost recompensată cu mai multe premii și distincții între care: Premiul pentru cel mai bun film artistic de scurtmetraj la Festivalul Internațional al Filmului de la Spindleruv Mlyn - Cehoslovacia, 1969; "Premiul CIDALC pentru cel mai bun film de folclor" și medalia "Casa de Portugal" la Festivalul Filmului Muzical și de Dans de la Menton, 1971; Diploma de Onoare pentru calități artistice la Festivalul Internațional al Filmelor Premiate, Vienala, 1973; Premiul special al Juriului la Festivalul Internațional al Filmului - Sibiu, 1993.

În decembrie 2008, Alecu Croitoru a fost omagiat la Sala Eforie din București, ocazie cu care a primit și titlul de cetățean de onoare al comunei natale Sihlea.

A murit la 2 decembrie 2017, la vârsta de 83 de ani.

Cuprins

• 1Filmografie
  • 1.1Actor
  • 1.2Regizor
• 2Note
• 3Legături externe

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Actor[modificare | modificare sursă]

• Merii sălbatici (1964)
• Vîrstele omului (1969)
• Der Seewolf (1971)
• Răzbunarea (1972) - coproducție româno-germană, coregizor cu Wolfgang Staudte
• Păcală (1974)
• Al treilea salt mortal (1980)
• Am o idee (1981)
• Miezul fierbinte al pâinii (1983)
• Secretul lui Bachus (1984)
• Sosesc păsările călătoare (1985)
• Căutătorii de aur (1986)
• Viața, ca o poveste (1987)
• Secretul lui Nemesis (1987)

Regizor[modificare | modificare sursă]

• Doi vecini (1959) - asistent de regie
• Neamul Șoimăreștilor (1965) - regizor secund
• Vârstele omului (1968)
• Anotimpul mireselor (documentar, 1970)
• Der Seewolf sau Lupul mărilor (cu Wolfgang Staudte și Sergiu Nicolaescu, 1971)
• Răzbunarea (cu Wolfgang Staudte, 1972)
• Al treilea salt mortal (1980)
• Am o idee (1981)
• Miezul fierbinte al pâinii (1983)
• Căutătorii de aur (cu Sergiu Nicolaescu, 1986)
• Viața, ca o poveste (cu Costache Ciubotaru, 1987)

Am o Idee 1981

MARIN SORESCU

Marin Sorescu
Date personale
Născut	29 februarie 1936[1][3]  Bulzești, Bulzești, Dolj, România
Decedat	8 decembrie 1996 (60 de ani)[1][4][5][6]  București, România
Cauza decesului	cauze naturale (infarct miocardic)
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poet, dramaturg, prozator, eseist, om politic
Partid politic	politician independent
Limbi	limba română[2]
Studii	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1964-1996
Specie literară	drama, eseu, poezie, proza
Operă de debut	Singur printre poeți (1964)
Opere semnificative	Iona
Membru titular al Academiei Române
Cariera politică
Ministru al culturii
În funcție 25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995
Precedat de	Petre Sălcudeanu
Succedat de	Viorel Mărginean
Partid politic	IND
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936,^[1][3] Bulzești, Bulzești, Dolj, România – d. 8 decembrie 1996,^[1][4][5][6] București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.^[7]

S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate. Fără a se înscrie într-un partid politic, după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995). A tradus versuri ale lui Boris Pasternak.

În perioada 1978-1990, Marin Sorescu a fost redactor-șef la revista craioveană Ramuri, de unde a fost forțat să plece în 1992, în urma unei scrisori semnate de mai mulți redactori ai revistei.^[8]

În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ”Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română”.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Opera
  • 2.1Poezia
  • 2.2Dramaturgia
  • 2.3Volume publicate
  • 2.4Poezii
  • 2.5Literatură pentru copii
  • 2.6Romane
  • 2.7Teatru
  • 2.8Publicistică
  • 2.9Traduceri
  • 2.10Varia
  • 2.11Ediții în limbi străine
  • 2.12Studii critice despre opera soresciană
• 3Distincții
• 4Referințe
• 5Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Marin Sorescu a fost fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoliței (născută Ionescu), țărani din Bulzești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi a continuat studiile la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova; în continuare a studiat la Școala medie militară din Predeal. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, la Facultatea de Filologie (1955-1960), licențiat în limbi moderne. A fost membru al Programului Internațional pentru Scriitori la Universitatea din Iowa - SUA.

Opera[modificare | modificare sursă]

Poezia[modificare | modificare sursă]

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeți". Până la moartea sa (în 1996) mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. În 1966 primește Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul "Poeme", reușind să repete această performanță de încă 5 ori pe parcursul carierei sale.

Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tușiți" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum și ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.

Marin Sorescu a excelat în poezii parodice, a dat aproape echivalențe la versuri de Maria Banuș, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, a compus excelente parodii la cantecele lui Miron Radu Paraschivescu, versurile lui Ion Horea, Victor Felea, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Eugen Frunză, Nicolae Stoian, Toma George Maiorescu...^[9]

Într-o postfață la volumul Tinerețea lui Don Quijote, Marin Sorescu susține că actul poetic constă în a avea curajul să-ți dezvălui subiectivitatea, „sufletul până în cutele lui cele mai întunecoase, spaimele și năzuințele cele mai intime” cu aspirația de a ieși din contingent, asemenea păsării care, petrecându-și majoritatea timpului într-un copac, nu cântă numai în și numai despre copac. Poezia trebuie să fie clară, nu coborâtă la nivelul comun de înțelegere, pe cât posibil concisă, spre a avea parte de o critică lungă și personală, originală fără ostentație. Cam toate aceste însușiri se pot recunoaște în poezia sa, de predilecție în versuri albe, comunicative, adesea presărate cu ironii și autoironii, într-un limbaj care nu ocolește familiaritatea în sens filistin...(Al. Piru, op. cit. pp. 175-176).

Înainte de 1989 nu a putut să apară volumul „Poezii alese de cenzură” (1991), dintre care cea mai cunoscută este poezia Casa sub observație.

Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic și degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea scriitorului au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Dramaturgia[modificare | modificare sursă]

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul și Matca. Paracliserul întruchipează tragedia artistului creator consumat de propria-i flacără ce nu lasă în trecerea sa prin lume decât impalpabile vestigii, niște „vorbe pe pereți.” Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan, precum în Există nervi, teatrul istoric (în A treia țeapă și Răceala) sau comedii, precum Vărul Shakespeare, al căror armă primordială este chiar ironia mușcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

Poezii[modificare | modificare sursă]

• 1964 - Singur printre poeți
• 1965 - Poeme
• 1966 - Moartea ceasului
• 1968 - Tinerețea lui Don Quijote
• 1970 - Tușiți
• 1970 - Unghi
• 1972 - Singur printre poeți
• 1973 - Ocolul infinitului mic pornind de la nimic
• 1975 - Norii
• 1976 - Poeme Sorescu
• 1977 - Trei dinți din față
• 1972 - Suflete, bun la toate
• 1972 - Rame - Douăzeci și cinci de poezii
• 1973 - Astfel
• 1973 - Ocolul infinitului mic, pornind de la nimic
• 1976 - Descîntoteca
• 1978 - Sărbători itinerante
• 1979 - Ceramică
• 1982 - Fîntîni în mare
• 1984 - Drumul
• 1987 - Apă vie, Apă moartă
• 1989 - Ecuatorul și Polii
• 1991 - Poezii alese de cenzură
• 1994 - Traversarea
• 1995 - Lulu Și Gulu-Gulu : Versuri pentru copii, ilustrate de autor
• 1995 - Poemele tuturor tainelor
• 1996 - Din grădina copilăriei - Culegere de poezii pentru elevii din clasele I-IV
• 1996 - Moment poetic
• 1996 - Poezii
• 1997 - Puntea (Ultimele)
• 1998 - Efectul de piramidă
• 1973-1998 - La Lilieci (I-VI),
• 2000 - Scrînteala vremii
• 2000 - Încoronare

Literatură pentru copii[modificare | modificare sursă]

• 1966 - Unde fugim de-acasă? - Aproape teatru, aproape poeme, aproape povești
• 1987 - Cocostircul Git-Sucit
• 1998 - Diligența cu păpuși
• 2016 - Se mută circul înapoi - antologie de poezii pentru copii

Romane[modificare | modificare sursă]

• 1978 - Trei dinți din față
• 1982 - Viziunea vizuinii
• 1999 - Japița

Teatru[modificare | modificare sursă]

• 1968 - Iona
• 1970 - Paracliserul
• 1974 - Setea muntelui de sare^[10]
• 1976 - Matca - Piesă în trei acte
• 1980 - Teatru (Răceala, A treia țeapă)
• 1984 - Ieșirea prin cer (Iona, Paracliserul, Matca, Pluta Meduzei, Lupoaica mea, Există nervi, Răceala, A treia țeapă)
• 1992 - Vărul Shakespeare și alte piese (Luptătorul pe două fronturi, Csa evantai, Vărul Shakespeare)
• 1994 - Desfacerea gunoaielor

Publicistică[modificare | modificare sursă]

• 1969 - Teoria sferelor de influență
• 1975 - Insomnii - Microeseuri
• 1976 - Starea de destin
• 1985 - Ușor cu pianul pe scări : Cronici Literare
• 1997 - Biblioteca de poezie românească
• 1999 - Jurnal - Romanul Călătoriilor I-VII

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• 1969 - Lisandro Oterro, "Situația"
• 1969 - Boris Pasternak, "Lirice"
• 1985 - Tratat de inspirație
• 1987 - Justo Jorge Padron, "Gazela de apă" (poeme); traducere de Marin Sorescu și Omar Lara
• 1993 - Vasko Popa, "Sare de lup", tradus de Slavomir Popovici si Marin Sorescu
• 1996 - Tan Swie Hian, "Flori de prun" (fabule)
• 1999 - Andrei Belîi, "Petersburg" (roman)

Varia[modificare | modificare sursă]

• 1974 - Doua coruri, de Hans Peter Türk ; pe versuri de Marin Sorescu
• 1975 - Cârlova: ruinurile Târgovistii ; editie ingrijita si prefata de Marin Sorescu
• 1985 - Sterian
• 1987 - Adam Puslojic, Omul, Opera și încă ceva
• 1987 - S. Copacescu - Micii gradinari. Invitati de Marin Sorescu in minunata lume a plantelor
• 2003 - Săgeți postume : epigrame, fabule, parodii, versuri, proză scurtă
• 2004 - Bile și cercuri
• 2005 - Între linii
• 2018 - Jurnal de zi si poezii din perioada studiilor liceale

Ediții în limbi străine[modificare | modificare sursă]

• 1968 - Kugeln und Reifen (Bile și cercuri), translated into German by Dieter Roth.
• 1968 - Ikaruszosdi (De-a Icar), fordította Balogh József.
• 1968 - Iona. Stück in vier Bildern. Deutsch von Doina Lescu. Wien - München - Basel, Theaterverlag Kurt Desch.
• 1969 - Jivot u tocku (Viața în roată). Trad. în italiană de Marco Cugno.
• 1969 - la catedrale (Paraclisrul). Trad. în sârbă de Adam Puslovici.
• 1970 - Vibrácie (Vibrații); Překlad: Milan Kraus, Vladimír Dudáš și Milan Kraus.
• 1970 - Punkt widzenia (Unghi). Versuri traduse în limba polonă de Irena Harasimowicz.
• 1971 - Der Kuster, drama. Deutsch von Doina Lescu. Wien - München - Basel, Theaterverlag Kurt Desch.
• 1971 - Együtt álmodunk (Visăm împreună); [vál.] ford. és [utószó] Szemlér Ferenc
• 1972 - Jonas. Danmarks Radio. Hørespilarkivet
• 1972 - 80 Poezii - 80 Poesie; trad. în italiană de Marco Cugno.
• 1972 - Rame : Douazeci si cinci de poezii - Frames : Twenty Five Poems. Versiune eng. și cuv. înainte de Roy MacGregor-Hastie.
• 1973 - Ci sono nervi (Există nervi). Versiune italiană de Marco Cugno.
• 1974 - Aberglaube. Aus dem Rumänischen von Oskar Pastior.
• 1974 - Verse anthology, USSR
• 1975 - Framkallning (Developare). Tolkning av Pierre Zekeli och Marianne Sandels.
• 1975 - Noah, ich will dir was sagen - gedichte (Noe, hai să-ți spun ceva, Versuri). übertragen von Oskar Pastior.
• 1975 - Trojanische Pferde: gedichte (Cai troieni, Versuri); übertragen von Dieter Roth; Bukarest; Kriterion
• 1976 - Smiles and Sarcasm (Sarcasme și surâsuri); traducere în greacă de Menealus Ludemis; Dorikos Publishing House Athens, Greece.
• 1976 - Kerámia : versek (Ceramica); válogatta és fordította Balogh József
• 1978 - Als ich Einmal fliegen Wollte (Despre cum era să zbor); traducere în lb. germană de Dieter Roth.
• 1978 - Raceala. A cold (editie bilingva romana-engleza). Traducere de Stavros Deligiorgis.
• 1979 - Don Quijote's Tender Years; trad. Stavros Deligiorgis
• 1979 - Lono (Matca); trad. în rusă de Chiril Kovalgi și Lev Brinski.
• 1979 - Tinerețea lui Don Quijote = La juventud de Don Quijote. Traducere din limba română de Lolita Tăutu.
• 1979 - Matița (Matca). Traducere în macedoneană de Tasko Sarov.
• 1980 - Kéményeink füstje, Fordította: Éltető József
• 1980 - Hideglelés : két dráma (Răceala); [ford. Kántor Erzsébet, Zirkuli Péter] ; [az utószót Zirkuli Péter írta]
• 1980 - Giona: tragedia in quattro quadri / Marin Sorescu ; ed. a cura dell' ; trad. dal rumeno di Marco Cugno
• 1980 - L'Ouragan de papier (Uraganul de hârtie), verse, Ed. St. Germain des Prés, Paris. Trad. în franceză de Alain Bosquet.
• 1980 - Poznavame se (Ne cunoaștem), verse anthology, Narodna Kultura, Sofia, Bulgaria. Trad. în bulgară de Zdravco Kisov și Asen Stoianov.
• 1980 - Hidegleses (Răceala), ford. Kántor Erzsébet, Zirkuli Péter; Ed. Europa, Budapest.
• 1981 - Poemas,La juventud de Don Quijote. Poemas (Visor de Poesía), traducere de Omar Lara.
• 1981 - Tri predni ziba (Trei dinți din față), Narodna Kultura, Sofia. Trad. în bulgară de Veselina Gheorghieva.
• 1981 - Gedichten (Poezii). Trad. în neerlandeză de Liesbeth Ziedses de Plantes.
• 1982 - Pod vratata (Pe sub ușă), verse anthology, Misla, Skoplye. Trad. în macedoneană de Tasco Sarov.
• 1982 - Symmetries: Selected Poems; poetry anthology, translated by por John Robert Colombo and Petronela Negosanu, Hounslow Press, Toronto, Canada.
• 1982 - This Hour; translated by Michael Hamburger; Logbridge-Rhodes.
• 1983 - La muerte del reloj; selecție și traducere de Manuel Serrano Pérez.
• 1984 - His Selected Poems, translated by Michael Hamburger.
• 1984 - Poesiealbum Nr. 197 - Marin Sorescu - Poesiealbum ; 197 - Innengrafik von Dagmar Ranft-Schinke
• 1984 - Ceramique, selected verse, Ed. St. Germain des Prés/UNESCO (Oeuvres representatives), Paris. Trad. în dranceză de Francoise Cayla.
• 1985 - Abendrot Nr. 15 - gedichte. Signiert von dem deutsch - rumänischen Lyriker Oskar
• 1985 - Let's Talk about the Weather...and other poems; Forest Books, London. Transl. by Andrea Delletant and Brenda Walker; introd."Poet to Poet" by Jon Silkin
• 1985 - The Thirst of the Salt Mountain, a trilogy of plays. Transl. by Andrea Delletant and Brenda Walker. Forest Books, London.
• 1985 - 66 poeemes. Marin Sorescu (un poet roumained'aujourd'hui); trad. du roumaine par Jean-Louis Courriol ; etudes et commentaires de Raoul Becousse. Lyon : Centre d'Étude des Interactions Culturelles. Université LYON 3, [s.a.]
• 1985 - El Huracán de papel, poezii, Universidad Autónoma Metropolitana, México, translated into Spanish by Marco Antonio Campos.
• 1987 - Legszebb versei
• 1987 - Papírorkán : versek; ford. Farkas Árpád
• 1987 - Kábulat; vál. és az előszót írta Kovács András Ferenc; [ford. Balogh József et al.]
• 1986 - El Ecuador y los Polos, selected poems, version by Omar Lara, Ediciones Hiperion, Madrid.
• 1987 - The Biggest Egg in the World, selected poems, versions by Seamus Heaney, Ted Hughes, Michael Hamburger, D.J. Enright, David Constantine, Michael Longley, Paul Muldoon, William Scammel; Bloodaxe Books, Newcastle-upon-Tyne, England.
• 1987 - Vlad Dracula. The Impaler: a play; transl. by Dennis Deletant; London ; Boston, Forest Books
• 1987 - The Youth of Don Quijote, selected poems, translated by John F. Deane; Dedalus Press, Dublin.
• 1987 - Poesie d'amore, verse selection, translated by Giorgio Caragiani, Gabriela Bertini; Dick Person, Napoli, Italy.
• 1988 - Povratac Faraona (Intoarcerea faraonului), poems, YKYT Publishing House, Belgrad. Trad. în sârbă de Adam Puslovici.
• 1989 - Jonas - Het vlot van Medusa (Iona și Pluta Meduzei). Roemeens toneel. Pefață și interviu de Liliana Alexandrescu, traducere în limba olandeză de Jan Wilhelm Bos.
• 1989 - Paysans du Danube: chronique d'un village roumain; trad. par Jean-Louis Courriol; Nîmes, Chambon.
• 1990 - Thirst of the Salt Mountain: Trilogy of Plays; transl. by Andrea Deletant and Brenda Walker.
• 1990 - Ödet och alfabetet (Scaune in alfabet), selecție și traducere de Jon Milos; Symposium Borkforlag, Stockholm, Sweden.
• 1990 - Eja te ta them nje fjale (Am zarit lumina), poems, Ed. Rilindja-Prishtine, Albania.
• 1991 - Jag såg ljus på jorden (Am zărit lumină pe pamînt), verse, Ed. Bonniers, Sweden. Trad. în suedeză de Marianne Sandels și Dan Shafran.
• 1991 - Iona, drama, Sa hitya Academy, New Delhi. Trad. în bengali de Amita Bhose.
• 1991 - La Vision de la tanière (Viziunea viziunii), trad. par Jean-Louis Courriol.
• 1991 - Hands Behind My Back: Selected Poems. Traducatori: Gabriela Dragnea, Stuart Friebert, Adriana Varga.
• 1992 - Der Fakir als Anfanger (Fachirul incepator), poems, Ed. Akzente Hanser, Germany. Trad. în lb. germana de Oskar Pastior.
• 1993 - Marin Sorescu - Poèmes choisis / Horia Badescu - Le visage du temps, traduit par Paola Bentz-Fauci.
• 1993 - Versteende Hettiet - gedichten. Vertaling Wiel Kusters. Versteende Hettiet - gedichten.
• 1993 - 33 Pesme (33 poeme), verse, Novi Sad. Prefața și traducerea in limba sarba de Milan Uzelaț.
• 1993 - Nje flafer dhe nje kembe, versuri. Traducere în limba albaneză de Aurel Plasari.
• 1995 - Vid sädens rötter och andra texter, traducere de Jon Milos, Symposion.
• 1995 - Poezii / Poems / Poesie. Traducatori: Marco Cugno, Ugo Nespolo (italiana); Michael Hamburger, Andreea Delletant, Brenda Walker, Gabriela Dragnea, Adriana Varga, Stuart Friebert, Roy MacGregor-Hastie, Stavros Deligiorgis, D.J. Enricht, Ioana Russel, Gebbett, Ted Highes, John F. Deane (engleza).
• 1995 - Poezii alese, traducere in limba chineza de Tan Swie Hian.
• 1996 - Let's Talk About the Weather and Other Poems; transl. by A. Deletant, Brenda Walker
• 1996 - Fallenhet för höjder. Dikter i urval, tolkning och presentation an Dan Shafran.
• 1997 - La soif de la montagne de sel, trad. par par Paola Bentz-Fauci
• 1998 - Fachirul începator: poezii - Der Fakir als Anfänger : Gedichte ; ed. îngrijita de Virginia Sorescu ; trad. în lb. germana de Oskar Pastior.
• 1998 - Iona: Stück in vier Bildern; Deutsch von Doina Lescu.
• 1999 - Stege till himlen: sista dikter. Ellerström Trad. în suedeză de Dan Shafran.
• 2001 - Censored Poems; transl. by John Hartley Williams, Hilde Ottschofski.
• 2002 - Die Leere der Glocke: gedichte; traducere de Christian W. Schenk.
• 2003 - Craiova văzută din car = Vid na Krajovu s telegi. Marin Sorescu ; perevod s rumynskogo Anastasii Starostinoj. Moskva, Criterion
• 2004 - The Past Perfect of Flight; transl. by Adam J. Sorkin.
• 2004 - The Bridge; transl. by Adam J. Sorkin, Lidia Vianu.
• 2007 - El centinela de la galaxia, traducere de Omar Lara.
• 2007 - Poezii-Gedichte; trad. de Dieter Roth.
• 2011 - Die Leere der Glocke: Gedichte; traducere de Christian W. Schenk.
• 2013 - The Selected Poems of Marin Sorescu (Chinese Edition); translated by Gao Xing.
• 2013 - Erratum till paradiset. Trad. în suedeză de Dan Shafran.
• 2013 - Per entre els dies. Antologia poètica (Catalan Edition). Traducere în catalană de Corina Oproae, Xavier Montoliu Pauli.
• 2018 - La tercera estaca (A treia țeapă). Traducere în spaniolă de Catalina Iliescu Gheorghiu.
• 2019 - Alma, que sirves para todo. Traducere în spaniolă de Catalina Iliescu Gheorghiu.

Studii critice despre opera soresciană[modificare | modificare sursă]

• Problematica actului literar în poezia lui Marin Sorescu; Cornelia Bejenaru, 1970
• Uno scrittore romeno contemporaneo: Marin Sorescu : considerazioni sul suo romanzo "Tre denti devanti"; Gheorghe Carageani, 1979
• Iona: opera dupa tragedia lui Marin Sorescu : partitura; Anatol Vieru, 1980
• Marin Sorescu: instantaneu critic; Mihaela Andreescu, 1983
• Marin Sorescu sau Despre tînjirea spre cerc; Maria Voda Capusan, 1993
• Marin Sorescu sau interogația exemplară; Camelia Felicia Draghici, 1993
• Marin Sorescu și Deconstructivismul; Maria-Ana Tupan, 1995
• Marin Sorescu: studiu monografic; Fănuș Băileșteanu, 1998
• Receptarea în epoca a poeziei lui Marin Sorescu: (1964-1989); Gheorghe Boris Lungu, 1998
• Invito alla lettura di Sorescu; Gheorghe Carageani, 1999
• Intre ironic si imaginar; George Chirila, 2001
• Marin Sorescu în scrisori de familie: (altar cu parabole); George Sorescu (cuv. introd., sinteze, note si comentarii), 2001
• Între ironic și imaginar: monografie Marin Sorescu; George Chirila, 2001
• Opera lui Marin Sorescu; Crenguta Gânsca, 2002
• Marin Sorescu, între parodic și solitudine necesară, Maria Ionică, 2003
• Marin Sorescu - Laserul vagului sau Arta care doare; Ilarie Hinoveanu, 2004
• Marin Sorescu: un eu creator în ipostaze daimonice; Maria Ionica, 2005
• Marin Sorescu: repere biografice; Maria Ionica, 2005
• Marin Sorescu in patru continente. Jurnal I-II; George Sorescu, 2006
• Marin Sorescu, triumfător la judecata de apoi; Ilarie Hinoveanu, 2006
• Marin Sorescu, starea poetică a limbii române: stil și expresivitate în poezia lui Marin Sorescu; Ada Stuparu, 2006
• Generatia '60 - Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru; Adrian Paunescu (Teza de doctorat), 2007
• Marin Sorescu: imagini, ethos, evocări; Gabriela Rusu-Păsărin; cuv. introd. de George Sorescu ; trad. în lb. engleză: Andreea Bratu ; trad. în lb. franceză: Dana Dinca, 2007
• Marin Sorescu în scrisori de familie; George Sorescu, 2008
• Marin Sorescu - ironica regie la un spectacol existențial; Fanus Bailesteanu, 2008
• La Lilieci - 6 cărți în căutarea lui Marin Sorescu; Marian Barbu, 2009
• A tér játékai : a virtuális tér és a történelmi idő viszonyának módosulásai Páskándi Géza és Marin Sorescu drámáiban (Games of Space: Changes in the Relationship between Virtual Space and Historical Time in the Dramas of Géza Páskándi and Marin Sorescu), Karácsonyi Zsolt, 2010
• Marin Sorescu. Poezia teatrului și teatralitatea poeticului; Ștefania Maria Custură, 2010
• Dramaturgia lui Marin Sorescu: teatru parabolic; Cristina Maria Necula, Voiculescu Ganciu Ionela, 2013
• Monografie. Marin Sorescu; Claudia Benchea, 2014
• Marin Sorescu. Singur printre canonici; Cosmin Borza, 2014
• Expresie populara în ciclul "La Lilieci" de Marin Sorescu; Gr. Brâncus, 2014
• În 1983 si 1992 premiul Nobel trebuia să poarte un nume românesc: Marin Sorescu - convorbiri cu și despe Sorescu; Ion Jianu, 2014
• Sonetele lui Marin Sorescu; Ada Stuparu, 2016
• Marin Sorescu în Postume; Ada Stuparu, 2017
• Marin Sorescu și George Sorescu în corespondență cu personalități; coordonator: George Sorescu, 2017
• Marin Sorescu. Scrisori și documente inedite (vol. I); George Sorescu și Emil Istocescu, 2017
• Marin Sorescu în documente inedite (vol. II); George Sorescu și Maria Ionica, 2017
• Marin Sorescu în anticamera NOBEL; Ion Jianu, 2018
• Marin Sorescu in documente inedite, Vol. 1-4; Maria Ionica, George Sorescu, 2019

Distincții[modificare | modificare sursă]

• Premiul Academiei Române (1968, 1977)
• Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
• Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
• "Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978
• Premiul Internațional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
• Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară)

Horatiu Malaele Cercul de Marin Sorescu

IOAN FISCUTEANU

Sari la navigareSari la căutare

Ioan Fiscuteanu
Date personale
Născut	19 noiembrie 1937[1]  Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița-Năsăud, România
Decedat	8 decembrie 2007 (70 de ani)[2][1]  Târgu Mureș, România
Înmormântat	Târgu Mureș
Cauza decesului	cauze naturale (cancer de colon)
Cetățenie	România
Ocupație	actor de teatru[*] actor de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ioan Fiscuteanu (n. 19 noiembrie 1937, satul Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud — d. 8 decembrie 2007, Târgu Mureș) a fost un actor român de teatru și film, cunoscut pentru rolul său în pelicula Moartea domnului Lăzărescu (2005), în regia lui Cristi Puiu.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Filmografie
• 3Note
• 4Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ioan Fiscuteanu s-a născut la data de 19 noiembrie 1937, în localitatea Sânmihaiu de Câmpie (județul Bistrița-Năsăud). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București în anul 1962. Fiscuteanu a fost actor al Teatrului Național din Târgu-Mureș^[3], unde a jucat în peste 60 de roluri.

Rolul său cel mai de succes a fost cel al lui Dante Remus Lăzărescu în filmul lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu, pentru care a câștigat Lebăda de Aur pentru cel mai bun actor la Festivalul de film de la Copenhaga.

Fiul său, Ion Fiscuteanu jr., este actor la rândul lui, angajat al Teatrului "Andrei Mureșanu",^[4] din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.

Ioan Fiscuteanu a încetat din viață la 8 decembrie 2007, la spitalul din Târgu Mureș, fiind bolnav de cancer de colon.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

• Frumoasele vacanțe (1968)
• Fructe de pădure (1983)
• Acordați circumstanțe atenuante? (1984)
• Emisia continuă (1985)
• Glissando (1985)
• Din prea multă dragoste (1985)
• Iacob (1988)
• Undeva în est (1991)
• Balanța (1992)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993)
• Asfalt Tango (1995) - șoferul de taxi
• Prea târziu (1996) - Oană
• Mariana (1998)
• Zapping (2000)
• Turnul din Pisa (2002) - Nașul
• Ajutoare umanitare (2002)
• Sindromul Timișoara - Manipularea (2004)
• Moartea domnului Lăzărescu (2005) - Dante Remus Lăzărescu

Sari la navigareSari la căutare