9. /11 DECEMBRIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

HECTOR BERLIOZ

Hector Berlioz
Date personale
Nume la naștere	Louis-Hector Berlioz
Născut	11 decembrie 1803[1][3][4][5]  Côte-André ou Côte-Eau-Bonne, Rhône-Alpes, Franța
Decedat	8 martie 1869 (65 de ani)[1][3][5][6]  Paris, Franța
Înmormântat	cimitirul Montmartre[*]
Părinți	Louis Berlioz[*]
Căsătorit cu	Harriet Smithson[*]
Cetățenie	Franța
Religie	ateism
Ocupație	jurnalist dirijor scriitor autobiograf[*] critic muzical[*] libretist[*] virtuoz bibliotecar[*] autor compozitor
Activitate
Studii	Conservatorul din Paris
Gen muzical	operă simfonie muzică clasică Romantism muzical
Instrument(e)	chitară Flajeolet (instrument muzical) flaut
Premii	Prix de Rome Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*][2] Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database VGMdb
Modifică date / text

Louis Hector Berlioz (n. 11 decembrie 1803,^[1][3][4][5] Côte-André ou Côte-Eau-Bonne, Rhône-Alpes, Franța – d. 8 martie 1869,^[1][3][5][6] Paris, Franța) a fost un compozitor, scriitor și critic francez.

A avut o contribuție importantă în conturarea romantismului francez. Contribuția lui constă în promovarea unei noi estetici muzicale, care presupune existența unor mijloace expresive. Dezvoltarea orchestrei simfonice vine în întâmpinarea gustului pentru grandios al lui Berlioz, relevat prin 4 tipuri procedurale: forța sonoră, exploatarea efectelor timbrale, divizarea partidei instrumentale și mărirea numărului de instrumente (împreună cu preocuparea pentru stereofonie).

Hector Berlioz a fost și autorul „Tratatului de instrumentație”, care prezintă preocuparea romanticilor pentru timbrul instrumentelor, ca mijloc de exprimare nuanțată a sensibilităților. Berlioz inaugurează seria dirijorilor cu baghetă din secolul XIX.

Din punct de vedere compozițional, el creează lucrări instrumentale cu un program declarat și explicat, sau numai direcționat de titluri, cu genuri noi, care evoluează dinspre simfonie către operă.

Cuprins

• 1Creații (selecție)
  • 1.1Opusuri
  • 1.2Opere și legende dramatice
  • 1.3Muzică orchestrală
  • 1.4Muzică de cameră, pentru pian, armoniu și orgă
  • 1.5Pastorale
• 2Simfonia fantastică
• 3Note
• 4Lectură suplimentară
• 5Legături externe

Creații (selecție)[modificare | modificare sursă]

Bancnotă franceză (10 Francs, 1972) cu portretul lui Hector Berlioz

Opusuri[modificare | modificare sursă]

• Opus 1: Huit Scènes de Faust
• Opus 1: Waverley-Ouverture
• Opus 2: Le ballet des ombres (1829)
• Opus 2b: Irlande: Mélodies irlandaises (9 Melodien) (1829)
• Opus 3: Les francs-juges (1826/34)
• Opus 4: Le Roi Lear (1831)
• Opus 5: Grande messe des morts (Requiem) (1837)
• Opus 6: Le cinq mai (1831/35)
• Opus 7: Les nuits d’été (1840/41)
• Opus 8: Rêverie et Caprice (1841)
• Opus 9: Le carnaval romain (1843/44)
• Opus 10: Traité d'instrumentation
• Opus 11: Sarao la baigneuse (1834)
• Opus 12: La Captive (1832)
• Opus 13: Fleurs des landes (1850)/
  • 3: Letons (1835)
• Opus 14: Symphonie fantastique, épisode de la vie d’un artiste (1830)
• Opus 14b: Lelio ou Le retour à la vie (1831)
• Opus 15: Grande Symphonie funèbre et triomphale (1840)
• Opus 16: Harold en Italie (1834)
• Opus 17: Roméo et Juliette (1839)
• Opus 18: Tristia (1849)/
  • 1: Méditation religieuse (1831)
  • 2: La mort d’Ophélie (1842)
• Opus 19: Feuillets d'album (1850)/
  • 1: Zaide (1845)
  • 2: Les champs (1834)
  • 3: Chant des chemins de fer (1846)
  • 4: Prière du matin (1846)
  • 5: La belle Isabau (1843)
  • 6: Le chasseur danois (1844)
• Opus 20: Vox populi (1849)/
  • 1: La Menace des Francs (1848)
  • 2: Hymne à la France (1844)
• Opus 21: Le Corsaire (1844)
• Opus 22: Te Deum (1848)
• Opus 23: Benvenuto Cellini (1834/38)
• Opus 24: La damnation de Faust (1845/46)
• Opus 25: L’Enfance du Christ, Trilogie sacrée (1850-1854)
  • Le songe d’Hérode (1854)
  • La Fuite en Égypte (1850-1853)
  • L’Arrivée à Sais (1853-1854)
• Opus 26: L’Impériale (1854)
• Opus 27: Béatrice et Bénédict (1860-1862)
• Opus 28: Le Temple universel (1861)
• Opus 29: Les Troyens ou La prise de Troie, Les Troyens à Carthage (1856-1858)
  • 29a La Prise de Troie,
  • 29b Les Troyens à Carthage

Opere și legende dramatice[modificare | modificare sursă]

• 1826/1834 Les francs juges, op.3 (Operă în trei acte)
• 1829 "La Mort de Cléopâtre" , Scène Lyrique, Poème de M.Vieillard
• 1834/1838 Benvenuto Cellini op. 23 (Operă în două acte)
• 1846 La damnation de Faust, op. 24 (Legendă dramatică în patru acte)
• 1860-1862 Béatrice et Bénédict, op. 27 (Comedie în două acte)
• 1856-1858 Les Troyens, op. 29 (Operă în cinci acte)

Muzică orchestrală[modificare | modificare sursă]

Uverturi pentru orchestră:

• 1826/1828 Waverly
• 1831 Intrada di Rob-Roy MacGregor
• 1831 Le Roi Lear, op. 4 (după tragedia lui Shakespeare)
• 1843/1844 Le carnaval romain, op. 9
• 1844 Le Corsaire, op. 21

Simfonii:

• 1830 Symphonie fantastique, op.14
• 1831 Lélio ou le retour à la vie, op. 14b
• 1834 Harold en Italie, op. 16
• 1839 Roméo et Juliette, op. 17

Operă pentru orchestra simfonică de suflat:

• 1840 Grande Symphonie funèbre et triomphale, op. 15: Marche Funèbre – Oraison Funèbre – Apothéose

Muzică de cameră, pentru pian, armoniu și orgă[modificare | modificare sursă]

Muzică de cameră:

• 1831 Rêverie et Caprice, op. 8 (Romanțe)

Muzică pentru pian:

• 1844 Albumleaf (16 măsuri)

Muzică pentru armoniu și orgă:

• 1844 Hymne pour l'élévation en ré majeur, pour orgue
• 1844 Sérénade agreste à la madone sur le thème des pifferari romains en mi bémol majeur, pour orgue
• 1844Toccata en do majeur, pour orgue

• 1845 Trois Pièces pour orgue ou harmonium (Hymne pour l’élévation, Sérénade agreste à la madone sur le thème des pifferari romains, Toccata en do majeur)

Pastorale[modificare | modificare sursă]

• 1824 Messe solennelle
• 1837 Requiem (Grande Messe des morts) op. 5
• 1848/1849 Te Deum (Imn) op. 22
• 1850 La Fuite en Egypte și 1853/1854 L'Enfance du Christ, op. 25

Simfonia fantastică[modificare | modificare sursă]

Simfonia fantastică, denumită inițial „Simfonie fantastică: Episod din viața unui artist, în cinci părți” (Symphonie fantastique: Épisode de la vie d'un artiste, en cinq parties), este o lucrare de muzică programatică care are mai mult înfățișarea unui poem simfonic și mai puțin cea a unei simfonii. Compoziția a fost terminată la 5 decembrie 1830 și a fost dedicată Împăratului Nicolae I al Rusiei.^[7]

Simfonia Fantastică Op. 14 are 5 părți, 1) „Visări - Pasiuni” (Largo - allegro agitato ed appassionato assai), 2) „Un bal” (Allegro non troppo), 3) „Scenă câmpenească” (Adagio), 4) „Drumul spre eșafod” (Allegretto Non Troppo), 5) „Visul unei nopți de sabat” (Larghetto - Allegro). Ea încadrează în planul mare al simfoniei narațiunea unei întâmplări imaginare, respectând tiparul formal al fiecărei părți: forma sonată, cu o lentă introducere în „Visări, pasiuni” (Rêveries — Passions); un scherzo în „La bal” (Un bal); forma lied în „Scenă câmpenească” (Scène aux champs). Pentru a respecta cerințele descripției, introduce un marș burlesc și lugubru, intitulat „Drumul spre eșafod” (Marche au supplice), ca parte a patra a simfoniei, urmată de un rondo final în „Visul unei nopți de sabat” (Songe d'une Nuit de Sabbat), ca a cincea parte.^[8]

Leonard Bernstein a considerat că această simfonie este „prima compoziție muzicală care e psihedelică prin natura sa halucinantă și totodată pentru că, din contextul epocii, se înțelege că Berlioz a compus cel puțin o parte din ea sub influența opiului".^[9

The Best of Berlioz

NATALIA GORDIENKO

Natalia Gordienko
Natalia Gordienko - Summertime
Date personale
Nume la naștere	Natalia Gordienko
Născută	11 decembrie 1987 (33 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Cântăreață, dansatoare
Activitate
Alte nume	Dj Tasha[1] Natalie Toma[1] Natașa Rostova[1]
Gen muzical	Pop
Instrument(e)	pian voce[*]
Prezență online
site web oficial pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Instagram canal YouTube
Modifică date / text

Natalia Gordienko (n. 11 decembrie 1987, Chișinău, Republica Moldova) este cântăreață și dansatoare din Republica Moldova. A participat la Concursul Muzical Eurovision 2006, împreună cu Arsenium și la Concursul Muzical Eurovision 2021, cu piesa Sugar, unde a reușit să se califice în finală.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Premii
• 3Note
• 4Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Natalia Gordienko s-a născut pe 11 decembrie 1987, în orașul Chișinău. Încă din copilărie, nu a existat nicio îndoială ca Natalia va deveni artist interpret. La doar cinci ani, a dat primele concerte pentru familia sa și apoi, ca elevă, a participat la diverse spectacole, fascinând audiența.

De la vârsta de 10 ani, Natalia a performat în "Золотой ключик” (Golden key), cel mai important show TV pentru copii de la o televiziune de top a Moldovei. Pe lângă școală, dans și cântat în cor,  Natalia a studiat pianul timp de 7 ani, având un program foarte strict în fiecare zi, dar acest lucru nu a împiedicat-o să obțină rezultatul dorit, dând dovadă de perseverență, ambiție, determinare și inventivitate pentru a cuceri fiecare treaptă propusă.

După ce a terminat liceul, timp în care a participat la numeroase concursuri muzicale naționale și  internaționale, Natalia a intrat la „Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice”, la secția Pop și Jazz Vocal.

Anul 2009 a fost un an al provocărilor, dar și al succeselor pentru Natalia. Pe lângă genurile muzicale diverse pe care le-a încercat, Natalia a încercat și rolul de DJ, într-un proiect numit "Star DJ", la care a obținut premiul I, dar nu i-a fost ușor, pentru că nu avea deloc experiență anterioară ca DJ.

În 2010, Natalia lansează primul ei album „Time” (Timpul), pentru ca în 2011 să lanseze „Cununa de flori”, cel de-al doilea album al său.

În 2015 a lansat un single intitulat Summertime, semnat de FLY RECORDS.

Din anul 2015 s-a anunțat căsătoria civilă cu un avocat moldovean care lucrează în România. Noul nume de familie al Nataliei e Bradu, chiar dacă ea a refuzat să recunoască relația (potrivit "apropomagazin.md"). ^[2]

În 2017, Natalia a devenit mamă, aceasta dând naștere unui băiat.

Premii[modificare | modificare sursă]

• Festivalul Internațional Юрмала- 2003

• Jurmala 2003 – trofeul festivalului

• Festivalul Internațional de muzică pop - Севастополь- Ялта- 2004

• Sevastopol Yalta – 2004 – premiul I

• Delphic Games – 2004 (fest. International) – Medalia de Argint la Muzică Pop

• Festivalul Internațional Два сердца- близнеца – 2004 – secțiunea Pop

• Two Twin Hearts (Două inimi gemene, in memoriam Doina și Ion Aldea Teodorovici) – 2004 – locul I

• Songs of the world (Festivalul Internațional Cântecele lumii) – 2005 – locul I

• Наш край родной – Pamantul nativ – concurs internațional de muzică pop – trofeul

• Eurovision 2006 – prezența în finală, în duet, ca reprezentant al Greciei

• Славянскийбазар - 2006 (Slavianski Bazaar) – locul I

• New Wave 2007 – Jurmala - locul I

• Concursul internațional “World Championship of performing arts”

• Statele Unite ale Americii, Los Angeles, Hollywood – Medalie de Aur pentru vocea anului 2008;

Pentru succesul atins în artă, a fost distinsă cu titlul de „Artist emerit al Republicii Moldova” prin Decretul Președintelui Republicii Moldova,^[3][4] devenind cel mai tânăr artist care a primit acest premiu.

Natalia Gordienko - SUGAR - LIVE - Moldova 🇲🇩 - Grand Final - Eurovision 2021

Natalia Gordienko - Prison - Moldova 🇲🇩 - Official Music Video - Eurovision 2020

Natalia Gordienko — High heels | Official video 2021

EDUARD WACHMANN

Eduard Wachmann
Date personale
Născut	10 februarie 1836  București, Țara Românească București, Țara Românească
Decedat	12 decembrie 1908  București, România București, România
Cetățenie	România
Ocupație	dirijor, compozitor, profesor universitar
Activitate
Gen muzical	muzică cultă, muzică ușoară
Instrument(e)	pian
Interpretare cu	Teatrul Național din Craiova, Teatrul Național din București, Societatea Filarmonică Română
Modifică date / text

Eduard Wachmann (n. 22 februarie 1836, București, Țara Românească – d. 23 decembrie 1908, București, România) a fost un dirijor, compozitor și profesor universitar român de origine germană.^[1] Este fiul compozitorului Ioan Andrei Wachmann.^[2]

Cuprins

• 1Studii
• 2Activitate
  • 2.1Dirijor
  • 2.2Compozitor
  • 2.3Alte activități
• 3Scrieri didactice
• 4Note
• 5Bibliografie

Studii[modificare | modificare sursă]

Primele lecții de muzică i-au fost oferite de tatăl său. Studiază la Viena cu profesorii Gustav Nottebohm și Dachs, apoi la Paris cu Henri Reber, Antoine-François Marmontel și Michele Carafa (1787 - 1872).^[1]

Activitate[modificare | modificare sursă]

Dirijor[modificare | modificare sursă]

Wachmann a dirijat orchestrele Teatrului Național din Craiova și Teatrului Național din București și a fost director al Operei Române, în cadrul Teatrului Național din București.^[2] A fondat Societatea Filarmonică Română din București (1868), unde a activat ca dirijor și director. În total, a petrecut 35 de ani la pupitrul dirijoral, reușind să formeze un nou public interesat de muzica simfonică.^[1]

Compozitor[modificare | modificare sursă]

A scris vodeviluri, muzică vocal-simfonică, de cameră, corală,^[2] lieduri și muzică de scenă. Printre lucrările sale se numără: un cvartet de coarde, o sonatină pentru pian, cinci canțonete comice pentru vioară și pian, vodevilurile proiectate pentru spectacole bucureștene Păunașul codrilor (1857) și Spoielile Bucureștilor (1863), muzica însoțitoare la Despot-Vodă (Vasile Alecsandri, 1860) ș.a.^[1]

Alte activități[modificare | modificare sursă]

A fost profesor în Conservatorul din București și director al acestuia; a predat aici cursuri de pian și armonie.^[1] A redactat lucrări didactice și a cules folclor, la fel ca tatăl său.^[2] A publicat piesele folclorice în aranjament pentru pian.^[1]

Scrieri didactice[modificare | modificare sursă]

• Exerciții elementare și studii melodice pentru intonație și măsuri (1876). București
• Noțiuni generale de muzică (1877). București
• Basuri cifrate pentru studiul armoniei (1882). București

Astăzi, 5 martie 2021, se împlinesc 132 de ani de la primul concert simfonic în sala Ateneu­lui Român.

Monumentala clădire construită între 1886–1888 găzduia în prima duminică a lui martie 1889, „la 2 ore p. m.”, un frumos pro­gram al orchestrei Societăţii Filarmoni­ce Române, avându-l la pupitru pe Eduard Wachmann: fragmente din poe­mul dramatic Manfred (Uvertură, An­tract, „Apariţia zânei Alpilor”) de Schumann, Andantino de Schubert, Cavalcada Walkiriilor de Wagner, Simfonia a VII-a în La major de Beethoven.

După două decenii de activitate, orchestra bucureşteană şi dirijorul său se bucurau de o sală excelentă pentru muzică, data marcând începutul unei „a «doua vieţi» a orchestrei, perioada de consolidare a Filarmonicii noastre” (1) Ziarul „Românul” anunţa patru concerte pentru luna mar­tie 1889 (ţinute în cele patru duminici: 5, 12, 19, 26). O primă – după cât se pare – cronică apărea în cel dintâi număr al ziarului „Naţionalul”, joi, 9 martie 1889, p. 3: „Dumineca trecută în sala noului Atheneu a fost primul con­cert simfonic. Sala era cu desăvârşire plină, lucru îmbucurător pentru cei ce doresc răspândirea gustului muzicei prin­tre români. Programul era bine ales prin composiţiile cele bune ale feluriţilor maeştri ai şcoalei germane, Schuman, Schubert, Vagner, Beethoven. Execuţiunea a fost bunicică în ce priveşte «An­dantino» al lui Schubert şi «Apariţia Zânei Alpilor» din «Manfred» al lui Schuman, slabă întru cât priveşte simfonia în la Major. Acea composiţie magistrală a lui Beethoven, gigantul acestui admirabil gen musical, este prea grea pentru o or­chestră improvisată. Mai bine a fost reuşită «Walkürenritt» bucată din vestita tetralogie a lui Vagner «Inelul nibelunghilor» care a fost mult gustată de public şi repetată după cerere, lucru care a bucurat mult pe Vagnerieni. Totuşi, erau câţi-va domnişori cari se strâmbau, crezând că este de bun gust de a imi­ta genul vechi al francezilor de a nu voi să auză de Vagner.”

Eduard Wachmann

Wagner ocupa de altfel primul loc între preferinţele dirijorului, până la concertul jubiliar din 29 martie 1892, când se sărbătoreau 25 de ani de activitate a orchestrei, autorul lui Tristan figurând de 40 de ori pe afiş.

Pe orice perioadă ar fi făcută, statistica e grăitoare: din cele 127 de concerte dirijate de Wachmann între 1883 (anul morţii maestrului de la Bayreuth) şi 1906, doar 26 de programe nu au cuprins piese de Wagner. Se cântau uverturi (la Tannhäuser, Rienzi, Olandezul zburător, dar şi cele cvasi-necunoscute: Faust, Zânele), preludii (la actele I şi III din Lohengrin, din Tristan şi Isolda, dificilul preludiu la Parsifal, interpretat la 3 aprilie 1883, după numai opt luni de la premiera operei), fragmente din Tetralogie etc. Urmau, în ordinea opţiu­nilor, Beethoven, Mendelssohn-Bartholdy, Mozart, Saint-Saëns. Nu erau ocoliţi Haydn, Cherubini, Weber, Schubert, Meyerbeer, Schumann, Brahms, Max Bruch. Apar mai târziu în programe Berlioz, Liszt, Grieg, Massenet, Bizet, Dvořák, Smetana, Rimski-Korsakov etc.; mai rar, maeştrii barocului. La 1 martie 1898 Wachmann cedează, la sfârşitul unui concert, bagheta tânărului George Enes­cu, care  îşi  dirijează Poema română.

Presa vremii făcea suficiente observa­ţii critice concertelor dirijate de Wachmann, referindu-se la instabilitatea or­chestrei dar şi la repertoriu, la calita­tea instrumentiştilor dar şi la cea a pu­blicului, la decalajele dintre comparti­mentele de coarde şi suflători, la omo­genitate. Aceasta, observa ziarul „Bucarest” în 1891, „lipseşte cu totul şi vio­loniştii nu-şi ţin la fel arcuşul, lucru uşor de lămurit prin aceea că instrumen­tiştii sînt adunaţi de ici de acolo, cea mai mare parte a trupei fiind alcătuită din cei de la Teatrul Naţional, restul cântând în fiecare seară la cafeneaua Oppler şi în alte varieteuri”. Wachmann făcea mari eforturi pentru depăşirea greutăţilor de tot felul, pentru comple­tarea orchestrei, pentru asigurarea ţinu­tei simfonice a celor 4–8 concerte date anual, cu unele întreruperi şi excepţii, între 1868–1906. La sfârşitul deceniului al nouălea, orchestra bucureşteană numă­ra cam 70 de membri şi reuşise să asi­gure numărul de suflători necesar pentru executarea pieselor wagneriene. Cântau în orchestră, între alţii, violoniştii Toma Micheru, prieten al lui Eminescu, Ludwig Wiest, Ştefan Vlădoianu, Edmeea Chabudeanu, Nicolae Fleva, violoncelistul Constantin Dimitrescu, flautistul Constantin Cordoneanu, directorul „Româ­niei Musicale”. Dacă, aşa cum arăta Wachmann, în 1869 „în Bucureşti nu existau decât un singur contrabas, un singur oboi, un singur trombon ş.a.m.d.” (2), în 1892, la jubileu, el putea menţiona satisfăcut: „Chiar şi la operile lui Wagner, unde de multe ori sînt 3 oboe şi un corn englez, 3 cla­rinete şi 1 clarinet bas, ba chiar şi 8 corni ca în «Walkürenritt», nu lipseşte nici un instrument în orchestră”.

Cum va fi sunat Cavalcada Walkiriilor sub cupola Ateneului? Vor fi avut oare corzile din orchestra lui Wachmann pre­cizie şi tensiune în atac pentru a reda iureşul, alămurile, forţă şi plasticitate pentru a caracteriza firea războinică a mesagerelor lui Odhinn ? Cert este că minutele (cinci) de cavalcadă au produs asupra unui public care trecuse de la „lăutarul de acum o sută de ani cu a lui «Rabdă inimă cât poţi»” la Wagner, o senzaţie de spaimă şi admiraţie, dacă e să dăm crezare autorului (ascuns sub pseudonimul Lir.) cronicii politice, cultu­rale, mondene, De-ale Bucureştilor, ce apărea în ziarul „Epoca”, nr. din 12 martie 1889, p. 2 :
„– Sapristi! exclama într’o curată românească un domn de lângă mine, când d. Wachmann şi ar­tiştii sei esecutau cu o putere şi un avânt admirabil «Walkürritten», – sa­pristi! ce deluviu de sunete şi ce energiă!

Avea dreptate! Potop şi trăsnete, ful­gere şi tunete; urechia se spăimântă dar admiră; imaginaţiunea apucă’n iuruş pentru a urmări cu iuţeala năbădăioasă a Walkyrielor ideile armonice ce acest Titan al musicei varsă cu o profusiune ne mai pomenită în toate paginile seale.

Şi dacă în loc de 4-5 tobe, «Cavalca­da Walkyrielor» ar avea 25 sau 30 la noi cum sunt la concertele wagneriane în Germania sau în Francia, ce sensaţiuni, ce emoţiuni nu ar face sĕ se sguduie sala Atheneului!

Chiar aşa, şi tot s’a cerut cu un entusiasm şi nişte aplause detunătoare, repeţirea bucatei”.

DE SUFLET:

Relaxing Blues Music | Greatest Blues Rock Songs of All Time | Slow Blues Ballads Music

До слез красивая мелодия! Одна из самых красивых, волшебных зимних мелодий! ЗИМА, СНЕГ. ЛЮБОВЬ.