1. /13 IANUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri

Evenimente

·       27 î.Hr.: Octavianus 14 d.Hr) a reorganizat statul și armata, statul roman devenind Principat (d. 14 d.Hr.). Augustus Octavianus Caesar (n. 23 septembrie 62 î.Hr.), a fost primul impărat roman. A condus ca un dictator timp de mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Si-a luat titlul de titlul de “Augustus” (“cel venerat”),  în anul  27 î.Hr. Dupa moartea sa  care a survenit pe  19 august anul 14,  Senatul l-a  divinizat,votandul în Panteonul zeilor romani

Augustus Octavian Caesar - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

·       532 - Revolta izbucnita in capitala Imperiului Bizantin, în timpul domniei lui Iustinian I și a soției acestuia, Teodora, cunoscuta sub numele de ”răscoala Nika”, s-a amplificat. Revolta care si-a luat numele de la strigătul răsculaților: Nika (în greacă = victorie) si la ea a participat întreaga populație din Constantinopol, care cerea abdicarea lui Iustinian.

Iustinian I, zis „cel Mare”, (Flavius Petrus Sabbatius Justinianus) a fost împărat bizantin în perioada (527 – 565) – in imagine, Justinian, Emperor of the Byzantine Empire (Detail of a contemporary portrait mosaic in the Basilica of San Vitale, Ravenna.) – foto: en.wikipedia.org

Refuzulul împăratului de a amnistia insurgenții, a dus la escaladarea revoltei, rasculatii arzand palate si jefuind depozitele prefecturii si masacrand soldati imperiali și oficiali ai statului. Pe 14 ianuarie. Revolta a devenit o adevărată insurecție. Cincisprezece bazilici printre care Hagia Sofia, Senatul si Palatul Imperial au ars timp de trei zile.

Aproape un sfert din oraș a ars în cele șase zile cât au durat tulburarile, care nu au încetat decât în urma intervenției armatei, conduse de generalul Belisarius, care a ucis peste 30000 de oameni. Armata a surprins mulțimea adunată în Hipodrom în jurul celui pe care voiau să îl proclame împărat, Hepatius, un senator, fiul fostului împărat Anastasiu I.

După încetarea luptelor, execuțiile au continuat, din ordinul împăratului, în rândurile suspecților de crime sau răzvrătire, acest val de execuții prinzându-l și pe Hepatius, care încercase totusi fără sa reuseasca, să oprească răscoala.

·         888: Odo, Conte de Paris devine rege al francilor.

·   1328 - Eduard al III-lea al Angliei se căsătorește cu Filipa de Hainault, fiica contelui de Hainault.

Eduard al III-lea  - foto: ro.wikipedia.org

Eduard al III-lea (13 noiembrie 1312 – 21 iunie 1377), unul dintre cei mai de succes monarhi ai Angliei din Evul Mediu. El a transformat Regatul Angliei într-o putere militară a Europei. A domnit pe tronul Angliei timp de 50 de ani; de la Henric al III-lea până la George al III-lea nici un alt monarh englez n-a avut o domnie atât de lungă

Filipa de Hainault sau Philippe (d’Avesnes) de Hainaut – foto: ro.wikipedia.org

Filipa de Hainault sau Philippe (d’Avesnes) de Hainaut (24 iunie 1314 – 15 august 1369) a fost regină consort a regelui Eduard al III-lea al Angliei. Eduard, Duce de Guyenne, viitorul ei soț, a promis în 1326 să se căsătorească cu ea în următorii doi ani. S-a căsătorit cu Eduard întâi prin procură, când Eduard l-a expediat în octombrie 1327 pe episcopul de Coventry “pentru a se căsători cu ea în numele său” la Valenciennes (al doilea oraș ca importanță din Hainaut).

Căsătoria a fost celebrată formal la York Minster, la 24 ianuarie 1328, la câteva luni după ascensiunea lui Eduard pe tronul Angliei. În august 1328 el a fixat zestrea soției sale. Filipa a acționat ca regentă în câteva ocazii când soțul ei era departe de regat și adesea l-a însoțit în expedițiile sale din Scoția, Franța și Flandra.

Filipa a câștigat popularitatea poporului englez pentru bunătatea și compasiunea ei pe care le-a demonstrat în 1347 când ea l-a convins pe regele Eduard să cruțe viața burghezilor din Calais. Cel mai mare dintre cei 14 copii ai ei a fost Eduard, Prințul Negru care a devenit un renumit lider militar. Filipa a murit la vârsta de 55 de ani de o boală strâns legată de hidropizie. The Queen’s College Oxford a fost fondat în onoarea ei.

·    1435 - Papa Eugeniu al IV-lea emite Enciclica Sicut dudum, prin care condamna sclavia la care erau supusi indigenii guanși din Insulele Canare.

Pope Eugene IV (1383 – 23 February 1447) – Portrait of Pope Eugenius IV, after Jean Fouquet – foto: en.wikipedia.org

Sicut Dudum denunta relele tratamente la care erau supusi bastinasii Insulelor Canare, cu toate ca erau crestini botezati, si cere eliberarea imediata din sclavie a acestor oameni, fara sa fie necesara vreo plata, iar cei care refuzau punerea in aplicare a acestei Enciclice, urmau sa fie excomunicati. Totusi, acest apel papal a avut un ecou slab in randul stapanilor de sclavi spanioli.

Practic marea majoritate a guansilor care au incercat sa reziste cuceririi spaniole au fost ucisi, iar cea mai mare parte dintre supravietuitori au fost au fost vanduti ca sclavi, multi fiind fortati sa imbratiseze religia catolica. In urma invaziei spaniole, limba si cultura guanșilor au disparut.

·   1435 - Papa Eugeniu al IV-lea emite Enciclica Sicut dudum, prin care condamna sclavia la care erau supusi indigenii guanși din Insulele Canare.

Pope Eugene IV (1383 – 23 February 1447) – Portrait of Pope Eugenius IV, after Jean Fouquet – foto: en.wikipedia.org

Sicut Dudum denunta relele tratamente la care erau supusi bastinasii Insulelor Canare, cu toate ca erau crestini botezati, si cere eliberarea imediata din sclavie a acestor oameni, fara sa fie necesara vreo plata, iar cei care refuzau punerea in aplicare a acestei Enciclice, urmau sa fie excomunicati. Totusi, acest apel papal a avut un ecou slab in randul stapanilor de sclavi spanioli.

Practic marea majoritate a guansilor care au incercat sa reziste cuceririi spaniole au fost ucisi, iar cea mai mare parte dintre supravietuitori au fost au fost vanduti ca sclavi, multi fiind fortati sa imbratiseze religia catolica. In urma invaziei spaniole, limba si cultura guanșilor au disparut.

·         1559 - Regina Elisabetha I a Angliei a fost încoronată la catedrala Westminster Abbey

·      1602 - S-a publicat piesa lui William Shakespeare, Nevestele vesele din Windsor.

The title page of the 1619 quarto (the False Folio): A most pleasant and excellent conceited comedy, of Sir John Falstaffe, and the merry wiues of Windsor – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Nevestele vesele din Windsor (engleză The Merry Wives of Windsor) este o piesă de teatru scrisă în 1597 de William Shakespeare.

În centrul acțiunii este Sir John Falstaff un soldat bețiv și bătăuș. Pentru a pune mâna pe banii unor femei, John fiind convins de farmecul său asupra sexului frumos, va cere în căsătorie în același timp mai multe femei. Femeile se distrează pe socoteala soldatului bețiv, care demascat, va fi atras de femei într-o atrapă. În cele din urmă ghinionistul John Falstaff, trebuie să fugă.

Piesa a servit ca sursă a libretului operei în trei acte Nevestele vesele din Windsor, compusă de compozitorul german Otto Nicolai. Aceeași piesă a constituit, parțial, sursa libretului pentru opera Falstaff, compusă de Giuseppe Verdi.

·  1610 - Galileo Galilei descopera cel de-al patrulea satelit al planetei Jupiter, Callisto.

Callisto (Fotografie făcută în 2001 de sonda spațială Galileo) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Callisto este unul dintre cei patru sateliți galileeni ai lui Jupiter. Al doilea satelit ca mărime dintre cei ai lui Jupiter, nu este mai mare decât Mercur. El a fost descoperit în 1610 de către Galileo Galilei. Callisto este al treilea satelit ca mărime din Sistemul solar și al doilea dintre sateliții lui Jupiter, după Ganymede.

·         1776: Războiul de independență al Statelor Unite: George Washington întră triumfal în New York în fruntea trupelor.

·         1854: A fost eliberat primul patent pentru un acordeon pe teritoriul american.

·         1855: Apare săptămînal la Iaşi, Moldova, revista ştiinţifică, istorică şi literară “România literară”, editată de Vasile Alecsandri. În paginile revistei, Alecu Russo publică (în versiune proprie) poemul “Cîntarea României “.

·         1863:  Guvernul Kogălniceanu votează legea secularizării averilor mănăstirești, deziderat al Revoluției de la 1848.

·         1864: Împăratul rus Alexandru II-lea a aprobat cererea călugărilor veniţi de la mănăstirea Neamţ de a întemeia la Chiţcani in  Basarabia ţaristă, mănăstirea Noul Neamţ.

·    1898 - Articolul “J’accuse” al lui Émile Zola a fost publicat în ziarul L’Aurore în legatura cu afacerea Dreyfus. La timpul respectiv, procesul de inalta tradare Dreyfus, a declansat o acerba lupta politica intre fortele politice de dreapta si cele de stanga din Franta.

Émile Zola – foto: ro.wikipedia.org

Émile Zola (n. 2 aprilie 1840 – d. 29 septembrie 1902) a fost un romancier francez, cel mai important exemplu al școlii naturaliste și o figură majoră a eliberării politice a Franței

Scrisoarea deschisă „J’accuse” – foto: ro.wikipedia.org

J’accuse (în traducere, Acuz) a fost o scrisoare deschisă publicată la 13 ianuarie 1898, în ziarul L’Aurore de către influentul scriitor Émile Zola. Scrisoarea era adresată președintelui Franței Félix Faure, și în ea guvernul era acuzat de antisemitism și de încarcerarea ilegală a lui Alfred Dreyfus, un ofițer francez condamnat la închisoare pe viață pentru spionaj.

Zola a denunțat erorile judiciare și lipsa unor dovezi serioase. Scrisoarea a fost tipărită pe prima pagină a ziarului și a cauzat un scandal public în Franța și peste hotare. Zola a fost acuzat și găsit vinovat de calomnie la 23 februarie 1898. Pentru a evita încarcerarea, s-a exilat temporar în Anglia, de unde s-a întors în iunie 1899. Ca rezultat al popularității scrisorii, chiar și în lumea anglofonă, J’accuse! a devenit o expresie generică a indignării și a acuzării unei persoane puternice.

·         1906: Un incendiu puternic distruge orașul Panama.

·    1910 - A avut loc prima transmisie radiofonică de operă: Enrico Caruso cântând pe scena Metropolitan-ului din New York este captat la 30 de km distanţă.

Enrico Caruso - foto – ro.wikipedia.org

Enrico Caruso (n. 25 februarie 1873 – d. 2 august 1921) unul dintre cei mai faimoși tenori din istoria operei.

·         1913:  La Tighina, gubernia Basarabia, apare primul număr al ziarului politic, literar, social şi comercial „Iujnîi krai ” („Plai sudic„), care s-a editat pînă în 1918. Începînd cu numărul din 30 ianuarie 1914, această publicaţie s-a numit „Bessarabskii iujnîi krai ” („Plai sudic Basarabean„).

·     1914 - Are loc, la sala Clasic, premiera filmului istoric „Cetatea Neamțului”, după nuvela lui Costache Negruzzi și piesa lui Vasile Alecsandri. Realizat cu mijloace modeste, cu concursul ansamblului Național craiovean, filmul (care s-a pierdut) interesează în special pentru faptul că a fost scris și realizat de scriitorii Emil Gârleanu și Corneliu Moldovan.

Constantin (Costache) Negruzzi - foto – ro.wikipedia.org

Constantin (Costache) Negruzzi (n. 1808, satul Hermeziu, județul Iași – d. 24 august 1868) om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.

·         1915: Un cutremur în Avezzano, Italia face 29.800 de victime.

·         1917: Dezastrul de la Ciurea – lângă Iași. La Ciurea, în ianuarie 1917, a fost iadul pe pământ, „iadul adevărat în toată grozăvenia lui”, aşa cum scrie Elena Emandi într-un volum de memorii din 1919. Cel mai cumplit accident feroviar din istoria României şi, după alte surse, cea mai mare catastrofă de acest fel din lume, în intervalul 1830-1930. Desigur, la vremea respectivă, România era pe punctul de a dispărea de pe harta lumii: în stare de război cu Puterile Centrale, cu mare parte din teritoriu ocupată de germani, cu administraţia şi armata refugiate în Moldova. În aceste condiţii cu totul vitrege deraiează la Ciurea, lângă Iaşi, un tren arhiplin, care venea de la Galaţi, doldora de oameni care fugeau din calea războiului.

·      1918 - Guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război

Lenin holding a speech on Red Square in Moscow, photograph, 1918 – Copyright
IMAGNO/Austrian Archives

La 13 ianuarie 1918 după un ultimatum (dat în 3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului din Rusia (guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin) rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război.

La punctul 2 al declaraţiei se arată că tezaurul în aur al României aflat la Moscova „nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumîndu-şi răspunderea pentru conservarea şi remiterea în mîinile poporului român„. Trupele ruseşti din România se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nimeni nu avea nici cea mai mică autoritate, nici măcar generalul Scerbaciov, comandantul rus al frontului. Tâlhăriile şi crimele împotriva populaţiei civile deveniseră ceva obişnuit.

·   1918 - Chemate de Sfatul Tarii, din Republica Democratica Moldoveneasca (Basarabia), trupele armatei române și franceze (armata generalului Berthelot) au intrat, aclamate de populatie, în Chisinau.

Ernest Broşteanu (n. 24 ianuarie 1869, Roman – d. 6 iunie 1932) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcţii de comandant de regiment şi divizie în campaniile anilor 1916, 1917, şi 1918. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Regimentul 53 Infanterie în luptele din Dobrogea, de la începutul campaniei din 1916, fiind unul din cei doisprezece ofițeri care au fost primii decorați cu acest ordin (Brevetul nr. 2) cititi mai mult pe ro.wikipedia.org – (Generalul Ernest Broșteanu în Basarabia în anul 1918) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Comandantul unitatilor bolsevice din Chisinau, expediaza in aceasi zi o telegrama Sovietului soldatilor si marinarilor din Odesa, in care se propunea lichidarea Sfatului Tarii. La Petrograd ministrul roman Diamandy este arestat impreuna cu personalul diplomatic si intreaga misiune militara.

Diplomatul sarb Spoilaikovici isi instiinteaza ministerul de externe ,ca “planul bolsevicilor este revolutia in Romania si intrarea sa, impreuna cu Basarabia, ca republica romana in componenta Republicii Federative Ruse”. După un ultimatum (dat in 3 ianuarie), Consiliul Comisarilor Poporului al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (guvernul bolşevic rus condus de Vladimir Ilici Lenin), rupe relaţiile diplomatice cu România, între cele două ţări intervenind practic starea de război.

La punctul 2 al declaraţiei se arată că tezaurul în aur al României aflat la Moscova “nu va mai putea fi obţinut de oligarhia română, Consiliul Comisarilor asumîndu-şi răspunderea pentru conservarea şi remiterea în mîinile poporului român“. Tezaurul nu a fost restitut României nici pînă în ziua de astăzi.

·         1921: Demisia guvernului condus de generalul Alexandru Averescu.

·         1923: După instaurarea dictaturii fasciste în Italia, la 29 octombrie1922, regele îl însărcinează pe Benito Mussolini cu formarea guvernului. crearea Marelui Consiliu Fascist.

·         1926: România aderă la Convenția de la Geneva din 9 decembrie1923, referitoare la regimul internațional al căilor ferate, și la Convenția de la Geneva din 3 noiembrie 1923, privind simplificarea formalităților vamale

* 1937 - Cad pe frontul anticomunist de la Majadahonda (Madrid), luptatorii legionari Ion Mota si Vasile Marin, voluntari in razboiul anti-comunist din Spania. Moartea lor a produs o adanca emotie in Romania, fiind deplansa de mari personalitati ale vremii, printre care si N.Iorga.

Trupurile lor neînsufleţite au ajuns în ţară abia la începutul lui februarie, la 11 februarie trenul mortuar sosind în Gara de Nord din Bucuresti, dupa care au fost depuse la Biserica Sf. Ilie Gorgani. Timp de 2 zile, lăcaşul de cult a fost locul de pelerinaj al tuturor celor cu simpatii legionare, timp în care diferite personalităţi din conducerea Gărzii de Fier făceau de gardă la catafalc. Pe 13 februarie a avut loc slujba de înmormantare a celor doi legionari căzuţi pe frontul din Spania.

·         1941: Generalul Ion Antonescu efectuează o vizită în Germania, în cursul căreia are o întrevedere cu Adolf Hitler, obținînd sprijinul acestuia în conflictul intern dintre conducătorul statului și „Mișcarea Legionară”.

13 ianuarie 1941: Generalul Ion Antonescu efectueaza o vizita in Germania, la Berghof, in cursul careia are o intrevedere cu Adolf Hitler – foto: ro.wikipedia.org

·      1942 - Producătorul american de automobile Henry Ford primește brevetul pentru automobilul din plastic, care este cu 30% mai ușor decât o mașină obișnuită.

Henry Ford  - foto – en.wikipedia.org

Henry Ford (n. 30 iulie 1863- d. 7 aprilie 1947), fondator al industriei americane de automobile, a întemeiat Ford Motor Company (1903), autor al unui nou mod de organizare a producției industriale, cunoscut sub denumirea de fordism

·         1964: "Capitol Records" a lansat primul single The Beatles în SUA, „I wanna hold your hand”, care a atins cifra de un milion de exemplare vândute, după numai 3 săptămâni.

·         1964: Karol Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea, este numit arhiepiscop de Cracovia, Polonia.

·         1967: Ziua eliberării naționale în republica Togo.

* 1968 - Cântărețul american Johnny Cash a înregistrat albumul At Folsom Prison la închisoarea din Folsom, California.

At Folsom Prison (în traducere, La închisoarea Folsom) este un album live de Johnny Cash, lansat de Columbia Records în mai 1968. Încă de la cântecul din 1955 „Folsom Prison Blues”, Cash era interesat să cânte într-o închisoare. Ideea lui a fost amânată până în 1967, când schimbările de personal de la Columbia Records i-au adus lui Bob Johnston sarcinile de producție ale materialului lui Cash.

Cash reușise să-și controleze problemele de abuz de droguri și încerca să-și revitalizeze cariera după mai mulți ani de insuccese comerciale. Susținut de June Carter, Carl Perkins și de formația sa, Tennessee Three, Cash a susținut două concerte la Folsom State Prison din Folsom, California la 13 ianuarie 1968. Albumul rezultat a constat din 15 piese din primul concert și două din cel de al doilea.

În ciuda investițiilor inițiale reduse ale casei de discuri Columbia, albumul a devenit un hit în Statele Unite, ajungând pe primul loc în clasamentul country și în primele 15 în clasamentul național al tuturor genurilor. Single-ul principal extras de pe album, o versiune live a piesei „Folsom Prison Blues”, a intrat în top 40, prima a lui Cash de la „Understand Your Man” din 1964.

At Folsom Prison a primit recenzii bune la lansare și popularitatea pe care a acumulat-o a dus la revitalizarea carierei lui Cash și la lansarea unui al doilea album înregistrat într-o închisoare, album intitulat At San Quentin. Albumul a fost relansat cu adăugarea unor noi piese în 1999 și ca set de trei discuri în 2008.

·         1990: La granița României cu RSS Moldovenească (ulterior Republica Moldova), este desființat gardul de sârmă ghimpată și sunt introduse facilități de trecere a frontierei.

·         1991: Trupele sovietice au ocupat Departamentul Securității Statului (tipografia din Vilnius). A avut loc atacul asupra televiziunii și centrului de presă din Vilnius, soldat cu morți și răniți

* 1991 - Procesul de destramare a URSS – Evenimentele din ianuarie 1991 din Lituania. Trupele sovietice au ocupat Departamentul Securitații Statului din Lituania. A avut loc atacul asupra televiziunii și centrului de presa din Vilnius, soldat cu morți și raniți.

(…) Coloana militară ajunsă la turnul TV a început să tragă cu gloanțe oarbe. Tancurile și soldații au încercuit turnul TV, după care au început să tragă cu muniție de război în aer, și apoi direct în mulțimea adunată în jurul clădirii. Tancurile au trecut direct prin liniile demonstranților. Paisprezece oameni au murit în acest atac, majoritatea împușcați și câțiva striviți de tancuri.

Un parașutist sovietic (Viktor Șațkih) a fost ucis de un glonte ricoșat. Megafoanele montate pe blindate au transmis mesajul lui Juozas Jermalavičius: „Broliai lietuviai, nacionalistų ir separatistų vyriausybė, kuri priešpastatė save liaudžiai, nuversta. Eikite pas savo tėvus, vaikus!” („Frați lituanieni! Guvernul naționalist și separatist care a oprimat poporul a fost răsturnat! Mergeți la părinții și copiii voștri!”). La ora 2, după ce la Comitetul de Radio și Televiziune s-a tras în clădire, peste mulțime, transmisiunea TV a fost întreruptă, ultima secvență filmată arătând un soldat sovietic venind spre cameră și oprind-o.

La ora 2:30, un mic studio TV din Kaunas a început emisia. Un tehnician al programelor locale difuzate din Kaunas o dată pe săptămână a apărut în direct cerând ajutorul pentru a difuza în toată lumea în cât mai multe limbi relatări despre cum armata și tancurile sovietice ucid oameni neînarmați în Lituania. Într-o oră, studioul s-a umplut cu mai mulți profesori universitari transmițând în mai multe limbi.

Micul studio din Kaunas a primit un telefon de amenințare din partea diviziei militare sovietice din oraș. La ora 4 dimineața, studioul a primit vestea că un post suedez de știri a recepționat emisiunea și că a transmis veștile în toată lumea. A urmat un nou apel al diviziei sovietice, un comandant anunțând că studioul nu va fi ocupat dacă nu se dezinformează; ambele apeluri au fost difuzate în direct.

După două atacuri, o mulțime numeroasă (20.000 de oameni noaptea și peste 50.000 dimineața) de susținători ai independenței s-au adunat în jurul clădirii Consiliului Suprem. S-au ridicat baricade anti-tanc și s-au pregătit structuri defensive în clădirile învecinate. S-au înființat capele provizorii. Oamenii din mulțime s-au rugat, au cântat și au strigat slogane pro-independență. Trupele sovietice nu au mai atacat, retrăgându-se.

·         1993: Încep raiduri aeriene ale aliaților asupra sudului Irakului și a unei uzine de la periferia Bagdadului, care vor dura până la 18 ianuarie 1993. Irakul anunță că atacurile s-au soldat cu 44 de morți.

·        1993 – România a ratificat Convenția privind interzicerea armelor chimice

Propusă la 3 septembrie 1992, în cadrul Conferinței pentru dezarmare de la Geneva, Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora din 13 ianuarie 1993 a intrat în vigoare de la 22 decembrie 1994

·         1997: Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a hotărât suspendarea statutului de invitat special, pentru Belarus, pe care l-a obținut în septembrie 1992

·         1998: Ziua luptătorilor pentru libertatea Lituaniei, pentru a marca tragicele evenimente din 11-13 februarie 1991, când trupele sovietice au ocupat Departamentul Securității Statului (tipografia din Vilnius). A avut loc atacul asupra televiziunii și centrului de presă din Vilnius, soldat cu morți și răniți.

·         1999: Baschetbalistul american Michael Jordan și-a anunțat pentru a doua oară retragerea din circuitul NBA

·      1999 - Ultima mineriadă: ministrul de Interne, Gavril Dejeu, s-a deplasat la Târgu Jiu şi a convocat o întâlnire de urgenţă cu şefii forţelor de ordine mobilizate în defileul Jiului, pentru a stabili strategia de împiedicare a unei eventuale deplasări la Bucureşti a minerilor grevişti de la Petroşani.

Câteva mii de mineri conduşi de Miron Cozma, au pornit într-un marş de protest neautorizat, spre Bucureşti – foto: Dragoş Cristescu / Mediafax Foto

Aproape 15.000 de mineri de la Compania Națională a Huilei din Valea Jiului au protestat la data de 4 ianuarie 1999 pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Aceștia amenințau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute, dar guvernul nu s-a arătat dispus să cedeze în fața greviștilor.

·         2001: În insula El Salvador a avut loc un cutremur cu magnitudinea 7,6 pe scara Richter. Bilanțul catastrofei: peste 5.000 de morți

·         2005: Trupa O-zone se desparte astfel Dan, Arsenie si Radu decid sa urmeze cariere solo

·         2006: Se inaugurează Stația Law-Racoviță, prima stație românească permanentă de cercetare și explorare din Antarctica

·         2012: Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Rusiei, Serghei Gubarev, declară în cursul unei conferinţe organizate în Tiraspol, capitala regiunii separatiste Transnistria,  că Rusia ar putea recunoaşte independenţa acestei regiuni, dacă Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea sau neutralitatea.

·         2012 - Nava de pasageri de croazieră Costa Concordia se scufundă pe coasta Italiei; 32 de decese, 2 persoane dispărute și 64 de răniți. Operațiunile de repunere pe linia de plutire a epavei navei de croazieră au început la 16 septembrie 2013 la ora 07.00 GMT și s-au finalizat la 17 septembrie 2013 la ora 02.00 GMT.

13 ianuarie 2012: Nava de pasageri de croazieră Costa Concordia se scufundă pe coasta Italiei – foto: ro.wikipedia.org

Costa Concordia a fost o navă de croazieră din clasa Concordia care era operată de Costa Cruises, o filială a companiei britanico-americană Carnival Corporation & plc. A fost construită la șantierul naval Fincantieri din Sestri Ponente, Genova, Italia. Numele Concordia a fost ales pentru a exprima “o continuă armonie, unitate și pace între națiunile Europene”

Costa Concordia – foto: ro.wikipedia.org

La 13 ianuarie 2012 nava s-a ciocnit de o stâncă în apropierea insulei italiene Giglio din Marea Mediterană. Stânca a sfâșiat bordajul pe o lungime de 70 m, după care nava a fost invadată în bună măsură de apă și s-a înclinat până la un unghi de 65 grade, devenind nemanevrabilă.

Majoritatea celor peste 4.200 de persoane la bord s-au putut salva, dar totuși accidentul s-a soldat și cu 15 morți și 20 de dispăruți, constatați imediat după eșuare. În final, bilanțul a fost de 32 de morți. Se pare că de vină a fost căpitanul navei, Francesco Schettino, care acum este anchetat.

Operația de ranfluare a epavei, cu o lungime de 290 m, s-a încheiat în iulie 2014, după care aceasta a fost remorcată în portul Genova, unde urmează să fie dezmembrată, 80% din materialul rezultat urmând să fie reutilizat. Armatorul navei Costa Concordia a anunțat că ranfluarea și remorcarea navei costă circa 1,5 miliarde Euro, aproape de trei ori cât a costat construirea acesteia.

* 2020 -  Oamenii de știință anunță că granulele de praf stelar presolare din meteoritul Murchison s-au format acum cinci până la șapte miliarde de ani și sunt cele mai vechi materiale solide găsite pe Pământ până în prezent.

Meteoritul Murchison – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul Murchison este numit după Murchison, Victoria, în Australia. Este unul dintre cei mai studiați meteoriți, datorită masei sale mari (>100 kg), datorită faptului că a fost observată o prăbușire și aparține unui grup de meteoriți bogați în compuși organici.

Nașteri

·         1334: Henric al II-lea al Castiliei (d. 1379)
* 1505: Joachim al II-lea Hector (13 ianuarie 1505 – 3 ianuarie 1571) a fost Prinț-elector de Brandenburg (1535–1571). Membru al Casei de Hohenzollern, Joachim al II-lea a fost fiul lui Joachim I Nestor, Elector de Brandenburg și a soției acestuia, Elisabeta a Danemarcei, Norvegiei și Suediei.

Joachim al II-lea s-a născut la Cölln. Prima lui soție a fost Magdalena de Saxonia din linia ducală albertină a Casei de Wettin.

Tatăl său, Joachim I Nestor, l-a determinat pe Joachim Hector să semneze un contract de moștenire în care a promis să rămână romano-catolic. Acest lucru a fost destinat în parte pentru a-l ajuta pe fratele mai mic al lui Joachim Nestor, Arhiepiscopul-Elector Albert de Mainz, care a suportat datorii uriașe pentru a plăti Sfântului Scaun pentru ridicarea sa în scaunul episcopal de Halberstadt și dispensa de autorizare care i-a permis să acumuleze scaunele de Magdeburg și Mainz.

Joachim Nestor, care a cofinanțat această acumulare de funcții, a fost de acord să recupereze aceste costuri de la populația electoratului său, permițând vânzarea de indulgențe. În electoratul vecin Saxonia, Electorul Johann Friedrich I a interzis vânzarea de indulgențe, nu pentru că în principiu nu era de acord cu ele, ci pentru că candidatul său pentru scaunul din Mainz ar fi trebuit să supraliciteze pentru poziție. Supusul Martin Luther al lui Johann Friedrich l-a convins pe Elector să respingă indulgențele.

Joachim II Hector, Elector de Brandenburg, 1550

Astfel, finanțarea investiției și îndeplinirea contractelor de credit au depins de vânzarea de indulgențe credincioșilor catolici din Brandenburg. Joachim Hector nu a semnat acest pact.

Prima soție a lui Joachim Hector, Magdalena, a murit în 1534, iar în 1535 el s-a căsătorit cu Hedwig a Poloniei, fiica lui Sigismund I al Poloniei și a contesei Barbara Zápolya (sora regelui Ioan I al Ungariei). Cum dinastia Jagiellon era catolică, Joachim al II-lea i-a promis lui Sigismund că n-o va obliga pe Hedwig să-și schimbe religia.

Odată cu moartea tatălui său Joachim Nestor (1535) și a socrului său Sigismund (1548), Joachim a trecut treptat la Reforma protestantă. La 1 noiembrie 1539, el a primit Împărtășania sub ambele tipuri în biserica Sf. Nicolae, un act care a indicat un anumit grad de simpatie cu noile idei religioase. Totuși, Joachim nu a adoptat în mod explicit luteranismulpână în 1555, astfel încât să nu forțeze o confruntare deschisă cu aliatul său, împărat roman Carol al V-lea.

La începutul anului 1539, la dieta imperială a prinților din Sfântul Imperiu Roman, luteranul Philipp Melanchthon a dezvăluit prinților adunați (printre care și Joachim), că pogromurile antievreiești din 1510 de pe domeniul Brandenburg s-au bazat pe minciuni. Acest pogrom a dus la expulzarea evreilor din Brandenburg. Avocatul evreu Josel von Rosheim, care era de asemenea prezent a pledat în fața lui Joachim în mod privat, să permită evreilor să se stabilească din nou în Brandenburg. Joachim a aderat la această cerere la 25 iunie 1539.^[2]

În 1526 armatele maghiare au fost învinse de Imperiul Otoman în Bătălia de la Mohács, și regele Ludovic al II-lea a murit pe câmp. Tronul vacant al Ungariei a fost pretins de unchiul soției lui Joachim, care a fost încoronat ca Ioan I al Ungariei. Totuși habsburgii pretindeau pentru ei coroana și au decis să riposteze în fața armatelor turcești care au invadat regatul ungar. În 1542 Joachim l-a asistat pe fratele împăratului Ferdinand I în lupta împotriva turcilor în Asediul de la Buda (1541). El a comandat o armată de trupele austriece, maghiare, germane, italiene, boemiene și dalmate, însă Electorul nu era un războinic experimentat și în cele din urmă a bătut în retragere.^[3] El a fost învins din nou de către otomani în Asediul de Pesta în 1542.

În 1545 Joachim a celebrat o nuntă dublă pentru doi dintre copii săi, Johann Georg și Barbara. Ei s-au căsătorit cu Sofia și Georg, ambii copii ai ducelui de Liegnitz, Frederick al II-lea.

Joachim a murit la palatul Köpenick pe care l-a construit în 1558.

A fost căsătorit:

Cu Magdalena de Saxonia (1507-1534):

• Johann Georg, Elector de Brandenburg (1525–1598), a avut copii
• Barbara de Brandenburg, Ducesă de Brieg (1527–1595), a avut copii
• Elisabeta (1528–1529)
• Frederic al IV-lea de Brandenburg (1530–1552), Arhiepiscop de Magdeburg și episcop de Halberstadt
• Albrecht (1532-1532)
• Georg (1532-1532)
• Paul (1534-1534)

Cu Hedwig Jagiellon (1513–1573):

• Elisabeta Magdalena (1537–1595), căsătorită cu Francis Otto, Duce de Brunswick-Lüneburg
• Sigismund de Brandenburg (1538–1566), Arhiepiscop de Magdeburg și episcop de Halberstadt
• Hedwig de Brandenburg (1540–1602), căsătorită cu Julius, Duce de Brunswick-Lüneburg,

Joachim al II-lea Hector, Elector de Brandenburg
Portret al Electorului de Brandenburg pe vremea când era prinț moștenitor, de Lucas Cranach cel Tânăr, 1520
Date personale
Născut	13 ianuarie 1505 Cölln
Decedat	3 ianuarie 1571 (65 de ani) Palatul Köpenick
Înmormântat	Q1237979[*][1]
Părinți	Joachim I Nestor, Elector of Brandenburg[*] Elisabeta a Danemarcei
Frați și surori	John, Margrave of Brandenburg-Küstrin[*] Anna of Brandenburg[*] Margaret of Brandenburg[*] Elisabeth of Brandenburg, Duchess of Brunswick-Calenberg-Göttingen[*]
Căsătorit cu	Magdalena de Saxonia Hedwig a Poloniei
Copii	John George, Elector of Brandenburg[*] Barbara of Brandenburg, Duchess of Brieg[*] Sigismund of Brandenburg[*] Hedwig of Brandenburg, Duchess of Brunswick-Wolfenbüttel[*] Frederick of Brandenberg[*] Elisabeth Magdalene von Brandenburg[*] Sophie of Brandenburg[*] Friedrich von Hohenzollern[*][2]
Cetățenie	Margrafiatul Brandenburg
Etnie	german
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	principe elector
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern
Elector de Brandenburg
Domnie	1535–1571
Predecesor	Joachim I Nestor
Succesor	Johann Georg

·         1553: Regele Franței Henric al IV-lea (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Burbon (d. 1610)
* 1724: Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel (13/23 ianuarie 1724, Wolfenbüttel – 17 mai 1802, Coburg)^[1] a fost al 17-lea copil al Ducelui Ferdinand Albert II de Brunswick-Lüneburg. În 1749 s-a căsătorit cu Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld, fiul Ducelui Francisc Josias de Saxa-Coburg-Saalfeld și al Anei Sofia de Schwarzburg-Rudolstadt. Cuplul a avut șapte copii:

• Francisc, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld (1750-1806)
• Prințul Karl Wilhelm de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1751-1757)
• Prințesa Frederica de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1752-1752)
• Prințesa Caroline de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1753-1829)
• Prințul Ludwig Karl de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1755-1806)
• Prințul Ferdinand August de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1756-1758)
• Prințul Frederick de Saxe-Cobourg-Saalfeld (1758-1758)

Prin fiul ei Francisc, Sofia Antonia a fost bunica regelui Leopold I al Belgiei și străbunica Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha și a reginei Victoria a Regatului Unit.

Sofia Antonia
Ducesă de Brunswick-Wolfenbüttel
Date personale
Născută	13 ianuarie 1724 Wolfenbüttel
Decedată	17 mai 1802 (78 de ani) Coburg
Înmormântată	Coburg
Părinți	Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg
Frați și surori	Therese de Brunswick-Wolfenbüttel Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel Friedrich Franz von Braunschweig-Wolfenbüttel[*] Duke Ferdinand of Brunswick-Wolfenbüttel[*] Karl I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel Anton Ulrich de Brunswick Duke Louis Ernest of Brunswick-Lüneburg[*] Albrecht Braunschweig[*]
Căsătorită cu	Ernst Frederick, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld
Copii	Francisc Prințul Karl Wilhelm Prințesa Frederica Prințesa Caroline Prințul Ludwig Karl Prințul Ferdinand August Prințul Frederick
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Brunswick-Bevern
Domnie
Domnie	1764–1800

* 1760: Georg Franz Hoffmann (n. 13 ianuarie 1760, Marktbreit, Germania – d. 17 martie 1826, Moscova, Imperiul Rus) a fost un medic, botanist, briolog, lichenolog, micolog, desenator și ilustrator german de origine bavareză care a fost profesor universitar la universitățile din Erlangen, Göttingen și Moscova. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Hoffm..

Născut în familia medicului de oraș Heinrich Hoffmann, tânărul Georg s-a ocupat în casa părintească în principal cu muzica și pictura. La vârsta de 13 ani a fost trimis la unchiul său, medicul și botanistul Adam Hoffmann în Herborn, a cărui fiică i-a învățat limbi: latina, greaca antică și franceză. O mare influență asupra alegerii căii de viață a lui Georg a avut-o unchiul său care l-a entuziasmat pentru botanica.

Din 1779, Hoffmann a început să studieze medicina, mai întâi la Academia Nassauensis (un colegiu german asemănător unei universități) din Herborn și apoi, din 1780, la Universitatea din Erlangen, unde și-a luat doctoratul la 25 noiembrie 1786.^[1]

Deja în 1786, a primit premiul întâi, medalia de aur, al Academiei de Științe din Lyon^[2] pentru lucrarea sa despre beneficiile lichenilor în medicină și economie în opera sa Mémoires sur l’utilité de Lichens.^[3]

În 1789 a fost numit profesor de medicină și botanică la Universitatea din Erlangen, iar în 1792 a acceptat o profesură pentru medicină și botanică la Universitatea Georg-August din Göttingen care a avut un renume mai mare pe acest timp. Acolo Hoffmann a fost numit și directorul grădinii botanice, unde în 1801 Johann Wolfgang von Goethe (1801) și Alexander von Humboldt l-au vizitat de mai multe ori, fascinați de lucrările sale despre criptogamele și ascultând prelegerile sale.^[4] Dar din cauza intrigilor ale botanistului Johannes Flügge (1775-1816) și chimistului Friedrich Stromeyer (1776-1835) care au vrut să-l instaleze pe prietenul lor Heinrich Adolf Schrader (1767-1836) drept șef al gardinii botanice, Hoffmann s-a văzut nevoit de a termina cooperația cu această universitate. A ieșit din funcție spre sfârșitul anului 1803, după ce i s-a fost oferit scaunul pentru botanică la Universitatea din Moscova. Din septembrie 1804 a ocupat postul de profesor titular în departamentul de Botanică al Institutului de Științe Fizice și Matematice al Universității din Moscova, care a fost deschis în același an. El a adus la Moscova o bibliotecă și un ierbar mare. Bogăția acestuia nu s-a datorat recoltelor proprii, ci mai mult celeilaltor ierbarii pe care le-a putut adăuga. Astfel, ierbarul lui Hoffmann a inclus exemplare colectate de cei mai renumiți botanici ai vremii ca de exemplu cele a lui Albrecht von Haller, Johan Andreas Murray, Jakob Friedrich Ehrhart, Johann Reinhold Forster, Georg Forster, David Heinrich Hoppe, Peter Thunberg și James Edward Smith.^[5] După ce a fondat grădina botanică din oraș pe baza unei grădini farmaceutice, a devenit primul ei director.^[6]

În urma Incendiului din Moscova, pricinuit de Napoleon Bonaparte în 1812, a pierdut casa și toată averea, astfel și părțile ierbarului păstrate de el în casa sa, dar și-a îmbunătățit din nou situația financiară prin publicarea Genera Plantarum Umbelliferarum în 1814.^[7] Totuși s-a căsătorit încă în același an (3 copii, soția a decedat deja în 1817).^[1] și în 1817 a fost ales membru al Academiei Rusă de Științe, iar în 1819 a fost numit membru al Consiliului de Stat al Imperiului Rus. Marea parte al ierbarului însă a supraviețuit și se păstrează în ierbariul Universității din Moscova până în prezent.^[8][9]

Hoffmann a fost cunoscut în primul rând pentru lucrările sale ilustrate cu desene propri despre licheni și ciuperci. El a realizat și în domeniul plantelor superioare în cadrul descrierii pășunilor referitor la domeniul genului Salix (salcie).^[3] Mai departe, savantul a descris pentru prima dată sau rescris 177 specii, de exemplu mușchii Riccia canaliculata, Riccia ciliata, Riccia bifurca și Orthotrichum cululatum sau ciuperca Kretzschmaria deusta 

Georg Franz Hoffmann
Georg Franz Hoffmann, 1793
Date personale
Născut	13 ianuarie 1760 Marktbreit
Decedat	17 martie 1826 (66 de ani) Moscova
Părinți	Heinrich Hoffmann și NN Sartorius
Naționalitate	germană
Cetățenie	Germania
Ocupație	profesor universitar medic botanist briolog lichenolog micolog desenator
Activitate
Domeniu	botanică medicină
Instituție	Universitatea din Erlangen Universitatea Georg-August din Göttingen Universitatea din Moscova Consiliul de Stat al Imperiului Rus
Alma Mater	Academia Nassauensis din Herborn Universitatea din Erlangen
Organizații	Academia de Științe din Göttingen Academia Leopoldină Academia Rusă de Științe
Premii	Medalia de aur al Academiei de Științe din Lyon Ordinul „Sfânta Ana” de clasa a 2-a

* 1845: François Félix Tisserand (n. 13 ianuarie 1845, la Nuits-Saint-Georges, Côte-d'Or - d. 20 octombrie 1896, la Paris) a fost un astronom francez.

A fost director al Observatorului din Toulouse (1873 -1878) apoi al Observatorului din Paris (1892-1896), membru al Academiei Franceze de Științe. A fost profesor de astronomie matematică la Facultatea de Științe din Paris, iar Henri Poincaré i-a succedat la moartea sa.

În 1892 a fost ales membru al Academiei Regale Suedeze de Științe. În același an, el i-a succedat lui Amédée Mouchez la conducerea Observatorului din Paris, și în calitate de președinte al Comitetului, a contribuit la dezvoltarea de hărți fotografice ale boltei cerești.

Sub conducerea sa, a fost făcută revizuirea catalogului de Lalande, după cum reiese din Annales de l'Observatoire de Paris. A supravegheat publicarea „Buletinului Astronomic” (în franceză: Bulletin astronomique) de la începuturilor sale și a contribuit la revistă cu mai multe articole.

A murit, pe neașteptate, în 1896, la Paris.

·         1846: Benigno Ferreira, președinte de Paraguay (d. 1920)

·         1864: Wilhelm Carl Werner Otto Fritz Franz Wien (n. 13 ianuarie 1864 în Fischhausen, pe atunci în Prusia Orientală, acum Primorsk în Rusia, - d. 30 august 1928 la München) a fost un fizician german care a primit Premiul Nobel pentru Fizică la 1911 pentru "Descoperirea și formularea legilor radiației căldurii" (Legii lui Wien).
* 1865: Prințesa Marie Amélie Françoise Hélène d'Orléans (13 ianuarie 1865– 4 decembrie 1909), a fost prințesă franceză prin naștere și prințesă daneză prin căsătorie.

Marie a fost cel mai mare copil al Ducelui de Chartres (al doilea fiu al Ducelui de Orléans) și a soției lui, Prințesa Françoise d'Orléans. Françoise a fost fiica lui François d'Orléans, prinț de Joinville și a Prințesei Francisca a Braziliei.

Născută în timpul domniei în Franța a rivalului familiei, Napoleon al III-lea al Franței, a crescut în Anglia unde familia s-a mutat în 1848. După căderea lui Napoleon în 1871, familia a revenit în Franța. S-a căsătorit cu Prințul Valdemar al Danemarcei, fiul cel mic al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, după acceptul Papei, la 20 octombrie1885 printr-o ceremonie civilă la Paris și printr-o ceremonie religioasă la Château d'Eu două zile mai târziu. A rămas romano catolică în timp ce soțul ei era luteran; fiii lor urmau să fie crescuți în religia tatălui iar fiicele în cea a mamei.

Cuplul și-a stabilit reședința la Castelul Bernstorff din Copenhaga, unde s-a născut Valdemar. Începând cu anul 1883, Valdemar a locuit acolo cu nepotul său Prințul George al Greciei, fiul cel mic al fratelui său mai mare, Vilhelm, care a devenit rege al Greciei în 1863. Regele și-a trimis fiul în Danemarca pentru a-l înscrie în marina daneză și l-a lăsat în grija fratelui său, Valdemar, care era amiral în flota daneză.

Simțindu-se abandonat de către tatăl său, George i-a scris mai târziu logodnicei lui, Prințesa Marie Bonaparte, că a dezvoltat un atașament profund pentru unchiul său din acea zi.^[1]

Acesta era atmosfera unde Marie a venit să locuiască. În 1907, când George și-a adus mireasa la Bernstorff pentru prima vizită în familie, Marie d'Orléans a încercat să-i explice Mariei Bonaparte intimitate care a unit unchiul și nepotul, atât de adâncă încât, la sfârșitul fiecărei vizite anuale a lui George la Bernstorff, George plângea, Valdemar se îmbolnăvea, iar femeile au învățat să nu deranjeze momentele private ale soților.^[2]

Prin vizitele ulterioare, prințesa Bonaparte a devenit o mare admiratoare a prințesei de Orléans, concluzionând că ea era singurul membru al marii familii a soțului din Danemarca și Grecia, dotată cu creier și caracter. În plus față de obligațiile ei de gazdă, mamă și îndatoriri regale, Marie picta. În timpul primelor lor vizite, Valdemar și Marie Bonaparte s-au găsit într-o intimitate pasionantă. Într-una din vizitele de mai târziu, soția lui George a flirtat cu Prințul Aage, fiul cel mare a lui Valdemar.^[3]

Marie a fost descrisă ca fiind impulsivă și energică. Nu a învățat niciodată să vorbească daneza pe deplin. Și-a educat copiii iar gustul ei artistic și obiceiurile din Boemia au dominat gospodăria ei. În 1886, Valdemar a refuzat tronul Bulgariei cu consimțământul ei.

Ea a cerut permisiunea Curții să nu aibă doamne de onoare și și-a petrecut timpul în special cu artiști. A pictat, a fotografiat și a fost studentă la Otto Bache și Henningsen Frants. A participat la expoziții la Charlottenborg 1889, 1901 și 1902 și a fost membru al Academiei Daneze de Arte.

Marie a refuzat să se supună regulii să stea departe de politică. A aparținut de stânga politică și a încercat să-l convingă pe rege să fie de acord cu reformele din 1901, care au condus la alegerea democratică a unui guvern socialist. În 1902, ea a respins ideea de a părăsi Indiile de Vest daneze, Statelor Unite. De asemenea, ea a urmărit interesul Franței: ea a fost creditată de către presa franceză că a influențat alianța franco-rusă din 1894 și pacea în conflictul franco-german din Maroc în 1905. Și-a susținut prietenul și fondatorul Companiei Orientului asiatic, H.N. Andersen, cu contacte în afacerile sale din Thailanda. Prințesa Marie a fost o persoană populară în Danemarca.

Soțul Mariei și cei trei fii ai lor erau în India în drum spre Siam când au primit vestea că Marie a murit la Bernstorff 

Marie și Valdemar au avut cinci copii:

• Prințul Aage al Danemarcei (1887–1940), căsătorit cu Mathilda Calvi dei Conti di Bergolo în 1914; au avut un fiu
• Prințul Axel al Danemarcei (1888–1964), căsătorit cu Margaretha a Suediei în 1919; au avut doi fii
• Prințul Erik al Danemarcei (1890–1950), căsătorit cu Lois Frances Booth în Ottawa, Canada 1924, a divorțat în 1937; au avut un fiu și o fiică
• Prințul Viggo al Danemarcei (1893–1970), numit Conte de Rosenborg, căsătorit cu Eleonora Green; nu au avut copii
• Prințesa Margaret a Danemarcei (1895–1992), căsătorită cu Prințul René de Bourbon-Parma. Fiica ei Anne are titulatura de "regină" a României.

Marie d'Orléans
Prințesă Valdemar a Danemarcei
Date personale
Nume la naștere	Marie Amélie Françoise Hélène d'Orléans
Născută	13 ianuarie 1865 Ham, Regatul Unit
Decedată	4 decembrie 1909 (44 de ani) Copenhaga, Danemarca
Înmormântată	Roskilde Cathedral[*]
Cauza decesului	gripă
Părinți	Prințul Robert, Duce de Chartres Prințesa Françoise de Orléans
Frați și surori	Prince Henri of Orléans[*] Jean d'Orléans, duce de Guise Princess Marguerite of Orléans[*]
Căsătorită cu	Prințul Valdemar al Danemarcei
Copii	Aage, Conte de Rosenborg Prințul Axel al Danemarcei Erik, Conte de Rosenborg Viggo, Conte de Rosenborg Prințesa Margaret a Danemarcei
Cetățenie	Franța
Ocupație	artistă
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orléans Casa de Glücksburg

·       1866 - S-a nascut Constantin I.C. Bratianu, om politic si de stat din Romania, presedinte al Consiliului de ministri din Romania.

Constantin I. C. (Dinu) Brătianu în 1932 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin I. C. Brătianu (cunoscut şi ca Dinu Brătianu, n. 13 ianuarie 1866 – d. mai 1950) a fost un om politic liberal, membru proeminent al „dinastiei Brătienilor”, ca fiu al lui Ion C. Brătianu şi frate mai mic al lui Ionel Brătianu. De profesie inginer, Dinu Brătianu a deţinut funcţiile de deputat şi ministru, devenind în ultima parte a vieţii sale preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

A studiat ingineria la Școala Politehnică din București și apoi la Institutul de Mine din Paris. Între 1910 și 1938 a fost ales permanent deputat în Parlament din partea Partidului Liberal. In 1933 a fost numit Ministru de Finanțe, iar in 1934 a fost ales președinte al Partidului Național-Liberal. Este arestat in timpul regimului comunist adus de tancurile sovietice si moare in detentie, în anul 1950, in jurul datei de 5-6 mai, probabil în închisoarea de la Sighet.

* 1869: Prințul Emanuele Filiberto de Savoia-Aosta, al 2-lea Duce de Aosta(13 ianuarie 1869 – 4 iulie 1931) a fost membru al Casei de Savoia, fost Prinț Moștenitor al Spaniei și verișor primar cu Victor Emanuel al III-lea al Italiei.

S-a născut la Genova ca fiul cel mare al Prințului Amadeo de Savoia, Duce de Aosta și a primei lui soții, Maria Vittoria dal Pozzo. În 1870 tatăl său a fost ales rege al Spaniei iar Emanuele Filiberto a devenit prinț moștenitor al tronului. La scurtă vreme tatăl său a abdicat și s-a întors în Italia în 1873 după trei ani de domnie. În 1890 el i-a succedat la titlul de Duce de Aosta.

Și-a început cariera în armata italiană la Neapole în 1905 în funcția de comandant. În timpul Primului Război Mondial Ducele de Aosta a comandat armata a 3-a italiană supranumită Armata invitta ("armata neînvinsă"). După război a fost promovat la rangul de mareșal al Italiei de Benito Mussolini în 1926.

Prințul Emanuele Filiberto a murit în 1931 la Torino.

S-a căsătorit cu Prințesa Hélène de Orléans (1871–1951). Ea era fiica Prințului Filip de Orléans și a Infantei Maria Isabel a Spaniei.

Cuplul a avut doi fii:

• Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta (21 octombrie 1898 – 3 martie 1942); căsătorit cu Prințesa Anne de Orléans.
• Aimone, al 4-lea Duce de Aosta care a domnit pentru scurt timp ca regele Tomislav al II-lea al Croației (9 martie 1900 – 29 ianuarie 1948); căsătorit cu Prințesa Irene a Greciei și a Danemarcei.

Prințul Emanuele Filiberto
Date personale
Nume la naștere	Emanuele Filiberto Vittorio Eugenio Alberto Genova Guiseppe Maria
Născut	13 ianuarie 1869 Genova
Decedat	4 iulie 1931 (62 de ani) Torino
Înmormântat	Redipuglia war memorial[*]
Părinți	Amadeo al Spaniei Maria Vittoria del Pozzo della Cisterna
Frați și surori	Luigi Amedeo, Duce de Abruzzi Vittorio Emanuele, Conte de Torino Prince Umberto, Count of Salemi[*]
Căsătorit cu	Prințesa Hélène de Orléans
Copii	Amedeo, al 3-lea Duce de Aosta Aimone, al 4-lea Duce de Aosta
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Duce de Aosta
Predecesor	Amedeo, Primul Duce
Succesor	Amedeo, al 3-lea Duce

·         1870: Jędrzej Moraczewski, premier poloniei (d. 1944)

·         1873: S-a nascut  in  localitatea Copăcel, comitatul Făgăraș, azi în județul Brașov, Vasile Suciu, al treisprezecelea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș între 1920-1935, membru de onoare al Academiei Române; (d. 25 ianuarie 1935, Blaj). La 27 noiembrie 1918 Vasile Suciu a dat Circulara pastorală nr. 5742, prin care anunța prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, subliniind dreptul popoarelor la autodeterminare, urmând principiile președintelui Statelor Unite ale Americii, Thomas Woodrow Wilson. În circulara citată, Vasile Suciu dă poruncă preoților și credincioșilor: „Faceți-vă Sfaturile voastre naționale române în fiecare comună românească și faceți-vă gărzile voastre naționale române supuse nemijlocit Sfatului Național Român comunal. Cu ajutorul acestora păziți rânduiala […] prin aceasta ordon tuturor, fraților preoți, ca în toate slujbele bisericești și dumnezeiești să fie pomenit Sfatul Național Român”. În calitate de membru al Consiliului Național Român Central, a participat activ la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, care a adoptat hotărârea unirii Transilvaniei cu România. „Unirea”, publicație a Mitropoliei Române Unite cu Roma, care apărea sub directa conducere a lui Vasile Suciu, era, în acel moment istoric, singurul ziar național oficial al pregătirii și împlinirii Marii Uniri. Cei 1228 de delegați au votat unirea Transilvaniei cu România și au ales un Consiliu Dirigent, avându-l președinte pe Iuliu Maniu. Consiliul Dirigent avea sarcina să conducă provincia până la integrarea ei în regatul României. În anul 1919,  Vasile Suciu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. La 1 ianuarie 1920 Vasile Suciu a fost hirotonit arhiereu și instalat în scaunul de Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, devenind astfel primul mitropolit român unit învestit de regele României Mari, Ferdinand I, în fața căruia a depus jurământul de credință. În cuvântul său, pronunțat cu acest prilej, în fața regelui românilor, Ferdinand I, mitropolitul Vasile Suciu i-a  adus la cunostinta  că porunca dată de la București primului episcop al Bisericii Române Unite, Atanasie Anghel, de către patriarhul ortodox Dositei al Ierusalimului de a săvârși slujbe bisericești doar în limba „elinească sau slovinească”, a fost încălcată, nu a fost ținută, iar în Biserica Română Unită s-a slujit doar în limba română.

Vasile Suciu
Date personale
Născut	13 ianuarie 1873  Copăcel, Hârseni, Brașov, România
Decedat	25 ianuarie 1935 (62 de ani)  Blaj, România
Cetățenie	România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Blaj
Titlul	Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș
Perioada	1 ianuarie 1920 - 25 ianuarie 1935
Predecesor	Victor Mihaly de Apșa
Succesor	Alexandru Nicolescu
Cariera religioasă
Episcop consacrator	Demetriu Radu
Titluri precedente	Vicar general capitular
Alte funcții	Mitropolit al Bisericii Române Unite Vasile Suciu

·         1879: Ioan Borcea (n. 13 ianuarie 1879, comuna Buhoci, județul Bacău - d. 30 iulie 1936, comuna Agigea, județul Constanța) a fost un zoolog român, membru corespondent al Academiei Române, specialist în fauna Mării Negre, care și-a dedicat viața cunoașterii ecosistemelor marine, fiind de asemenea, fondatorul oceanografiei românești și a Stațiunii de Cercetări Maritime de la Agigea.

Ioan Borcea a început cursurile liceale la Liceul Național din Iași si le-a terminat în 1897 la Liceul Internat ca șef de promoție.^[1] A urmat apoi cursurile Facultății de Științe, Secția de Științe Naturale, a Universității din Iași. În anul 1900 a fost preparator, conferențiar în 1906, și apoi, începând din anul 1912 și până în 1936, profesor la Universitatea din Iași.

Începând cu anul 1901, ca bursier al Fondului „Vasile Adamachi”, și-a continuat studiile în Franța, la Universitatea Sorbona din Paris, Facultatea de Științe ale Naturii, obținând licența în 1903 și doctoratul în 1905 cu teza Recherches sur le system uro-genital des Elasmobranches.^[2]

Ioan Borcea a fost membru corespondent al Academiei Române în 1919, membru fondator al Academiei de Științe din România în anul 1935 și al unor societăți de științe din țară și străinătate. A fost, de asemenea, Decan al Facultății de Științe a Universității din Iași, director al Muzeului de Istorie Naturală din Iași (1912-1936) și fondator, în 1926, al Stațiunii Zoologice Marine de la Agigea al cărei director a fost între anii 1926-1936. Profesorul Borcea a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în perioada 1919-1920 și ministru ad-interim la Comerț. În 1936 a fost numit Doctor honoris causa al Universității din Montpellier, Franța.^[2]

Ion Borcea a fost de asemenea demnitar al Lojii Dimitrie Cantemir din Iași, pe care a reprezentat-o la ședința solemnă de la Iași a Francmasoneriei Române Unite.^[3]

Casa Memorială „Ion Borcea” este situată în comuna Racova din județul Bacău.

Membru corespondent al Academiei Române

Ioan Borcea
Ioan Borcea
Date personale
Născut	13 ianuarie 1879 Buhoci, România
Decedat	30 iulie 1936 (57 de ani) Agigea, România
Naționalitate	Română
Cetățenie	România
Ocupație	entomolog[*]
Activitate
Rezidență	România
Domeniu	Zoologie, oceanologie
Instituție	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Alma Mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Cunoscut pentru	Fondatorul oceanografiei românești și a Stațiunii de Cercetări Maritime de la Agigea

* 1883: Prințul Arthur de Connaught și Strathearn (Arthur Frederick Patrick Albert; 13 ianuarie 1883 – 12 septembrie 1938) a fost membru al familiei regale britanice, nepot al reginei Victoria. Prințul Arthur a deținut titlul de prinț britanic. A servit ca Guvernator-General al Uniunii Africii de Sud din 20 noiembrie 1920 până la 21 ianuarie 1924.

Prințul Arthur
Prințul Arthur de Connaught și Strathearn
Prințul Arthur în roba Ordinului Jartierei
Date personale
Nume la naștere	Arthur Frederick Patrick Albert
Născut	13 ianuarie 1883 Castelul Windsor, Berkshire
Decedat	12 septembrie 1938 (55 de ani) Londra, Regatul Unit
Înmormântat	Royal Burial Ground[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer la stomac)
Părinți	Arthur, Duce de Connaught și Strathearn Prințesa Luise Margarete a Prusiei
Frați și surori	Prințesa Margaret de Connaught Prințesa Patricia de Connaught
Căsătorit cu	Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife
Copii	Prințul Alastair, Duce de Connaught
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	om politic
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg-Gotha
Governor-General of the Union of South Africa[*]
Predecesor	Sydney Buxton, 1st Earl Buxton[*]
Succesor	Alexander Cambridge, Conte de Athlone
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[*]

·         1886: S-a născut Nae Leonard, tenor, supranumit „prinţul operetei româneşti” (d. 1928). A fost supranumit “Prințul operetei”. Era fiul mecanicului de locomotivă gălățean Constantin Nae și al Carolinei Schäffer, soția maistrului său. La Galați există Teatrul Muzical Nicolae Leonard.

* 1900: Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei (13 ianuarie 1900 – 12 septembrie 1974) a fost descendent al familiei imperiale ruse.

Prințul Nikita Alexandrovici s-a născut la Sankt Petersburg; a fost al treilea fiu al Marelui Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și al Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei. A fost nepot al împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna a Rusiei(născută Prințesa Dagmar a Danemarcei).

În timpul Revoluției ruse din 1917 Prințul Nikita a fost arestat împreună cu părinții săi și bunica, împărăteasa mamă, la Dulber în Crimeea. A scăpat din Rusia la 11 aprilie 1918 cu ajutorul mătușii sale regina Alexandra a Regatului Unit (născută Prințesa Alexandra a Danemarcei), sora împărătesei mamă a Rusiei. Regele George al V-lea al Regatului Unit a trimis vasul britanic Marlborough la bordul căruia au urcat familia lui Feodor și alți membri Romanov din Crimeea și au călătorit până în Anglia.

În timpul primilor ani de exil, Prințul Nikita a locuit la Paris în casa surorii sale mai mari, Prințesa Irina. Mai târziu s-a mutat în Anglia unde a absolvit Universitatea Oxford.

Prințul Nikita Alexandrovici s-a căsătorit la Paris cu o prietenă din copilărie: contesa Maria Vorontsova-Dashkova (13 february 1903, Țarskoe Selo, Rusia – 15 iunie 1997, Cannes, Franța). Bine cunoscută de rușii albi din exil pentru eleganța și grația ei, prințesa era fiica contelui Hilarion Vorontsov Illarionovici - Dashkov și a primei lui soții, Irina, născută Narîșkina. Maria era o descendentă directă a câtorva familii nobile ruse, printre care Dolgorukov, Narîșkin și Shuvalov. Nunta a avut loc la 19 februarie 1922 la Paris. Cuplul a avut doi fii:

• Prințul Nikita Romanov (13 mai 1923, Londra, Anglia – 3 mai 2007, New York)
• Prințul Alexandru Romanov (4 noiembrie 1929, Paris, Franța – 21 septembrie 2002, Londra, Anglia).

La începutul anilor 1920, la Paris, prințesa, cu ajutorul soțului ei a creat o colecție pentru compania IRFE deținută de Prințul Felix Iusupov și soția sa, Prințesa Irina Alexandrovna, sora lui Nikita. După nașterea fiului său cel mic, Prințul Nikita s-a mutat cu familia în Anglia, unde trăia mama sa, Marea Ducesă Xenia Alexandrovna.

În exil, Nikita Alexandrovici a fost activ în mișcarea monarhistă. A fost membru al celei mai vechi organizații monarhiste, Consiliul Suprem Monarhist. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Prințul Nikita s-a mutat din nou la Pariscu familia. Nemaiputând să se întoarcă la Londra, ei s-au mutat la Roma și mai târziu în Cehoslovacia. Cum Armata Roșieînainta pe frontul de est, temându-se să sfârșească pe teritorii ocupate de sovietici, familia s-a mutat din nou la Paris. După sfârșitul războiului, ei au emigrat în Statele Unite în 1946, stabilindu-se în Monterey, California. Prințul nu a recunoascut niciodată drepturile Marelui Duce Vladimir Kirillovici la succesiunea tronului rus și în 1959 el a respins public revendicările Marelui Duce Vladimir Kirillovici la tronul vacant rus.

De-a lungul vieții sale, Prințul Nikita Alexandrovici nu a adoptat nici o naționalitate, el a decis să rămână doar rus. La începutul anilor 1970, Prințul Nikita Alexandrovici si sotia sa s-au întors în Franța. El a murit în 1974 la Cannes, la vârsta de 74 de ani. A dorit să fie înmormântat în Ai-Todor în Crimeea, dar a fost înmormântat la Roquebrune-Cap-Martin, alături de părinții săi.

Prințul Nikita Alexandrovici
Date personale
Născut	13 ianuarie 1900 Sankt Petersburg, Imperiul rus
Decedat	12 septembrie 1974 (74 de ani) Cannes, Franța
Părinți	Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei
Frați și surori	Prințesa Irina Alexandrovna a Rusiei Prințul Vasili Alexandrovici al Rusiei Prințul Rostislav Alexandrovici al Rusiei Prințul Dmitri Alexandrovici al Rusiei Prințul Andrei Alexandrovici al Rusiei Prințul Feodor Alexandrovici al Rusiei
Căsătorit cu	Contesa Maria Vorontsova-Dashkova
Copii	Prințul Nikita Nikitici Prințul Alexandru Nikitici
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov Prințul Nikita (dreapa) alături de Țarul Nicolae al II-lea și doi dintre copii acestuia: Marea Ducesă Tatiana și Țareviciul Alexei

·         1913 - S-a născut scriitorul francez Gilbert Cesbron (m.12.08.1979).

·         1917: George Petcu (n. 13 ianuarie 1917 în Grindu, județul Ialomița - d. 19 mai 1939, Grindu) a fost un poet român interbelic.
George Petcu s-a născut pe data de 13 ianuarie 1917 în Grindu, Ialomița. După absolvirea școlii primare din satul natal, a urmat cursurile Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu pe care le-a absolvit în 1937. Între anii 1937-1939 a fost student al Facultății de Litere și Filologie din cadrul Universității din București. S-a stins prematur, pe data de 19 mai 1939, și a fost îngropat în cimitirul din Grindu.

George Petcu a debutat în revista Ancheta care apărea la Târgoviște, în acceași perioadă în care debutau poeții Virgil Carianopol, Stefan Baciu, Radu Gyr, Gelu Naum, Ion Sofia Manolescu. A colaborat la revistele Pământul (Călărași), Hotarul(Arad), Festival (Silistra), Decalogul (Brașov), Revista scriitoarelor și scriitorilor români (București).

A debutat editorial în 1936 cu volumul de versuri Tălmăciri din mine, publicat la Editura Pământul din Călărași. În 1938, îi apare un al doilea volum intitulat Fata morgana la Editura librăriei Pavel Suru din București.

·         1927: Sydney Brenner, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pentru anul 2002 (alături de Robert Horvitz și John Sulston)
* 1931: Florence Nwanzuruahu Nkiru Nwapa (n. 13 ianuarie 1931 – d. 16 octombrie 1993) a fost o autoare nigerianǎ cunoscută sub denumirea de Flora Nwapa. Aceasta a fost supranumită „mama literaturii moderne africane”. Predecesoare a unei generații de femei africane autoare, ea este cunoscută ca fiind prima romancieră africană care a avut opere publicate în limba engleză în Marea Britanie, astfel primind o recunoaștere internațională, cu primul ei roman Efuru, fiind publicat în 1966 de Heinemann Educational Books
* 1935: George Gană (n. 13 ianuarie 1935, com. Măldăieni, județul Teleorman - d. 8 martie 2010, București) a fost un educator, profesor universitar, critic și istoric literar român. A colaborat la diverse reviste culturale ale epocii, a scris numeroase studii introductive, prefețe și cărți. S-a ocupat, între altele, de editarea operei lui Lucian Blaga.
A urmat cursurile școlii elementare în comuna natală (1942-1949). Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București (1960). Doctor în filologie cu teza Opera literară a lui Lucian Blaga. Parcurge toate treptele carierei universitare de la asistent la profesor, între 1960 și 2005. A fost lector invitat la Universitatea Humboldt din Berlin (1963-1965) și la Universitatea din Graz (1975-1978). A fost vreme de aproape patru decenii profesor titular la Facultatea de Litere a Universității din București. Spre sfîrșitul carierei a deținut funcția de șef al Catedrei de Literatură la Facultatea de Litere a Universității din București. A editat, în colaborare cu Dorli Blaga, opera lui Lucian Blaga. A coordonat Centrul de Studii Eminesciene al Universității din București, și a fost membru al Societății Goethe din România.
Istoricul și criticul literar George Gană a decedat la 08 martie 2010 în București și a fost înmormântat în cimitirul Sf. Ilie din capitală.
Volume publicate:

• Opera literară a lui Lucian Blaga, Editura Minerva, 1976
• Tudor Vianu și lumea culturii, Editura Minerva, 1998
• Melancolia lui Eminescu, Editura Fundației Culturale Române, 2002

·         1936: Ștefan Tcaciuc (n. 13 ianuarie 1936, satul Dănila, comuna Dărmănești, județul Suceava - d. 27 iulie 2005, București) a fost un deputat român de etnie ucraineană, membru în Uniunea Ucrainenilor din România. A fost ales ca deputat în Parlamentul României în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004 și 2004-2008. După decesul său, a fost înlocuit de deputatul Ștefan Buciuta. În cadrul activității sale parlamentare, Ștefan Tcaciuc a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie după cum urmează:

• în legislatura 1990-1992: URSS, Republica Bulgară, Republica Polonă, Canada, Mongolia;
• în legislatura 2000-2004: Ucraina, Australia;
• în legislatura 2004-2008: Ucraina, Republica Panama, Regatul Hașemit al Iordaniei.

Ștefan Tcaciuc a absolvit Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și Ucraina. Între 2000-2004 a ocupat funcția de deputat, în ciuda faptului că CNSAS i-a dat verdict de poliție politică.^[1] În 2001 Ștefan Tcaciuc a fost condamnat de Curtea Supremă de Justiție la pedepse cu termeni de închisoare, dar a fost grațiat. ^[2] Văduva lui Ștefan Tcaciuc a fost obligată prin justiție să restituie un împrumut de 80.000 de dolari, luat de Ștefan Tcaciuc.

·         1937 - S-a născut cunoscutul om de teatru Victor Ernest Maşek (m.19 septembrie 2002)

·         1938 - S-a născut Richard Anthony (Ricardo Btesch), cântăreţ şi compozitor francez.
* 1938: Peter Coates (n. 13 ianuarie 1938) este un afacerist și finanțator englez al clubului Stoke City FC. A fondat Bet365 în 2000 și Signal Radio în 1983

·         1939: Tatiana Apahideanu, regizor român de film de animație și scenograf de teatru

·         1941: Pasqual Maragall I Mira, politician catalan
* 1944: Zoltan Hosszu (n. 13 ianuarie 1944) este un fost senator român în legislaturile 1990-1992 și 1992-1996, ales în județul Arad pe listele UDMR. În legislatura 1990-1992, Zoltan Hosszu a fost membru în grupurile de prietenie cu Republica Italiană, Republica Polonă, Republica Islamică Iran și Republica Libaneză. În legislatura 1992-1996, Zoltan Hosszu a inițiat o singură propunere legislativă.

·         1948 - S-a născut John Lees, chitarist şi compozitor britanic (Barclay James Harvest).

·         1950 - S-a născut operatorul Mihai Truică (m.2000).
* 1950: Moisei Lepădatu (n. 13 ianuarie 1950) este un clarvăzător și prezicător din Republica Moldova.

Moisei Lepădatu

·         1953: Bernard Loiseau, bucătar francez (d. 2003)
* 1954: Trevor Charles Rabin (n. 13 ianuarie 1954) este un muzician sud-african, cel mai cunoscut ca chitarist, vocalist și textier pentru trupa britanică de rock progresiv Yes din 1983 până în 1994, iar de atunci compozitor de muzică de film.

·         1955 - S-a născut Fred White, baterist american (Earth, Wind & Fire).
* 1955: Huh Jung-Moo (coreeană 허정무, Hanja: 許丁茂, n. 13 ianuarie 1955) este un fost jucător de fotbal și actualul selecționer al Coreei de Sud.
* 1955: Marioara Nistor (n. 13 ianuarie 1955) este un fost deputat român, ales în legislatura 2012-2016 din partea grupului parlamentar PP-DD.

În timpului mandatului său, Marioara Nistor a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

* 1958: Francisco 'Paco' Buyo Sánchez (n. 13 ianuarie 1958) este un fost fotbalist spaniol, care a activat pe poziția de portar.

Cunoscut mai mult pentru evoluția la FC Sevilla și Real Madrid, el a jucat în 542 de meciuri în La Liga, fiind al treilea jucător după numărul de apariții la momentul retragerii. Pentru Real Madrid a jucat în peste 300 de meciuri și a câștigat 12 trofee majore.

La echipa națională de fotbal a Spaniei Buyo a jucat pe durata a două decenii, reprezentând țara la 2 Campionate Europene de fotbal.

* 1959: Gilmar Rinaldi (n. 13 ianuarie 1959) este un fost fotbalist brazilian.

·         1961 - S-a născut Graham McPherson, vocalist şi compozitor britanic (Madness).
* 1961: Julia Scarlett Elizabeth Louis-Dreyfus^[1] (n. 13 ianuarie 1961) este o actriță ,comediantă americană și prezentatoare TV, cel mai bine cunoscută pentru rolurile în sitcom-urile Seinfeld și The New Adventures of Old Christine.

Louis-Dreyfus a făcut parte din echipa emisiunii Saturday Night Live de pe NBC între 1982 și 1985.

Face parte din celebra familie de finanțiști din New York: familia Dreyfus. Bunicul ei, Pierre Louis-Dreyfus, a luptat pentru Rezistență în timpul celui de-al doilea război mondial. Tatăl său este celebrul miliardar francez Gérard Louis-Dreyfus (care și-a schimbat numele în William în anii 1940). Vărul său a fost Pierre Louis-Dreyfus, proprietar Adidas și a cluburilor de fotbal Olympique de Marseille și Standard de Liège.

·         1964: Penelope Ann Miller, actriță americană
* 1966: Patrick Galen Dempsey (n. 13 ianuarie 1966) este un actor american, cunoscut pentru rolul său ca neurochirurg din drama medicală Anatomia lui Grey. Înainte de Anatomia lui Grey a avut mai multe apariții în televiziune și a fost nominalizat pentru un Premiu Emmy. De asemenea a apărut în câteva filme: Sweet Home Alabama, Made of Honor, Valentine's Day, Flypaper și Transformers: Fața ascunsă a Lunii.
* 1968: Igor Klipii (n. 13 ianuarie 1968, Fundurii Vechi, raionul Glodeni) este un diplomat și politician moldovean.
* 1970: Marco Pantani (n. 13 ianuarie 1970, Cesena d. 14 februarie 2004, Rimini) a fost un ciclist italian, unul dintre cei mai buni cățărători din istoria de ciclismului rutier. El a câștigat în 1998 Turul Franței și Italiei.

La 14 februarie 2004 a fost găsit într-o cameră de hotel, decedat în urma ingerării unei supradoze de cocaină. Autoritățile au considerat decesul ca fiind un accident. La insistențele familiei, avocatul său a strâns noi dovezi pentru a redeschide dosarul în 2014 și a dovedi că a existat un complot împotriva sa. Uciderea sa prin obligarea sa să ingereze drogular fi fost cauzată de faptul că Marco Pantani intenționa să facă dezvăluiri complete cu privire la dopingul practicat în ciclism

·         1972: Toni Tecuceanu, actor român (d. 2010)

* 1972: Cătălin Mitulescu (n. 13 ianuarie 1972, Voluntari)^[1] este un regizor de film, producător și scenarist român.

film, producător și scenarist român.

Regizor

• La amiază (1997)
• Adrian Copilul Minune (1999, scurt-metraj documentar)
• București-Wien, ora 8:15 (2000, scurtmetraj)
• 17 minute întârziere (2002, scurtmetraj)
• Trafic (2004, scurtmetraj câștigător al Palme d'Or la Cannes 2004)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006, lungmetraj)
• Loverboy (2011, lungmetraj)
• Dincolo de calea ferată (2016) titlu de lucru Rumeno^[2]

Scenarist

• București-Wien, 8:15 (2000)
• 17 minute întârziere (2002)
• Trafic (2004)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
• O zi bună de plajă (2008, scurtmetraj premiat cu Ursul de Aur la Berlin 2008)
• Lecția de box (2007, scurtmetraj)
• Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
• Eu când vreau să fluier, fluier (2010, premiat cu Marele Premiu al Juriului Ursul de Argint la Berlin 2010)
• Loverboy (2011)

Producător

• Trafic (2004)
• Ryna (2005)
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006)
• Lecția de box (2007, scurtmetraj)
• O zi bună de plajă (2008)
• Eu când vreau să fluier, fluier (2010)
• Muzica în sânge (2010, scurtmetraj)
• Loverboy (2011) (lungmetraj)

·         1975: Daniel Kehlmann, scriitor german

·         1975: Rune Eriksen, chitarist norvegian
* 1976: Magno Alves (n. 13 ianuarie 1976) este un fotbalist brazilian.
* 1976: Mario Alberto Yepes Díaz (n. 13 ianuarie 1976, Cali, Columbia) este un fost fotbalist columbian care a evoluat pe postul de fundaș.
* 1977: Orlando Jonathan Blanchard Bloom (n. 13 ianuarie 1977, Canterbury, Kent, Anglia) este un actor britanic de cinema. El s-a lansat cu rolul Legolas în Trilogia Stăpânul Inelelor, cunoscând faima prin următoarele apariții în filmele de fantezie, istorice sau de avenură fantastică. Următoarele lui roluri le-au inclus pe Legolas în trilogia Hobbitul, Will Turner în seria Pirații din Caraibe, Paris din Troia și Balian de Ibelin în Kingdom of Heaven.

Ulterior, Bloom s-a impus ca și personaj principal în filmele de la Hollywood: i-a interpretat pe Balian de Ibelin în Kingdom of Heaven (2005) și Elizabethtown (2005) ale lui Ridley Scott. Debutul pe scena profesională și l-a făcut la Duke of York' Theatre în Londra în 2007 și a apărut pe Broadway într-o adaptare a piesei Romeo și Julieta în 2013. În 2009, Bloom a fost desemnat Ambasador al UNICEF-ului, iar în 2015 a primit premiul BAFTA Britannia Humanitarian Award.

* 1978: Paulo César Tinga (n. 13 ianuarie 1978) este un fost fotbalist brazilian.

* 1980: Akira Kaji (n. 13 ianuarie 1980) este un fotbalist japonez.

* 1980: María de Villota Comba (13 ianuarie 1980 – 11 octombrie 2013) a fost un pilot de curse spaniol. Ea este fiica fostului pilot de Formula 1, Emilio de Villota, și sora lui Emilio de Villota, Jr., care la fel ca ea a concurat în Formula Palmer Audi. Înainte de moartea sa, Maria de Villota se recupera în urma unor traume grave craniene și faciale, obținute în timpul unui accident de testare în linie dreaptă, ca pilot de teste al echipei de Formula 1, Marussia.

* 1982: Erwann Le Péchoux (n. 13 ianuarie 1982, Pertuis, Franța) este un scrimer olimpic francez specializat pe floretă, de patru ori campion mondial pe echipe (în 2005, 2006, 2007 și 2014) și dublu campion european pe echipe în 2014 și în 2015.

Este căsătorit cu floretista tunisiană Inès Boubakri.

* 1984: Mathias Lauridsen (n. 13 ianuarie 1984 în Copenhaga, Danemarca) este un manechin danez. Și-a început activitatea în anul 2003. A lucrat pentru promovarea mai multor brand-uri ca: Jil Sander, Gucci, Hugo Boss, Lacoste, Louis Vuitton and Hermès.

În 2003, la vârsta de 19 ani, a devenit modelul săptămânii conform saitului models.com.^[1] Este considerat al doilea cel mai de succes model masculin.^[2]

Este recunoscut după cicatricea de pe obrazul stâng

* 1985: Renal Ramilevici Ganeev (rusă Реналь Рамилевич Ганеев, n. 13 ianuarie 1985, Ufa) este un scrimer rus specializat pe floretă.

* 1987: Floarea Leonida (n. 13 ianuarie 1987, București) este o gimnastăromână de talie mondială, fostă componentă a lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008, care s-au desfășoară în China, la Beijing, între 8 august și 31 august 2008.

* 1987: Alexandru Pliușchin (în rusă Александр Плюшкин, n. 13 ianuarie 1987în Chișinău) este un ciclist moldovean care activează în echipa Leopard Trek.^[1] Este campion al Moldovei la cursele de ciclism în 2008, 2010, 2011 și 2012. A reprezentat Moldova la Jocurile olimpice de vară din 2008.

* 1988: Daniela Dodean (n. 13 ianuarie 1988, Arad) este o jucătoare de tenis de masă de origine română, campioană europeană în anul 2009.

* 1990: Liam Hemsworth (n. 13 ianuarie 1990 ^[1] în Melbourne, Victoria, Australia) este un actor australian cel mai bine cunoscut pentru rolurile sale "Josh Taylor" din telenovela (soap opera) Vecini (conform originalului, Neighbours) și "Marcus" din seria de televiziune pentru copii The Elephant Princess.

După interpretarea rolului principal din filmul american The Last Song, lansat la 31 martie 2010, în care a jucat alături de Miley Cyrus (cu care a avut de asemenea și o relație), Hemsworth a devenit mult mai bine cunoscut și apreciat, primind premii pentru interpretarea sa. Frații săi mai mari, Chris Hemsworth și Luke Hemsworth, deveniseră actori înaintea sa, realizând condițiile necesare pentru ca Liam să aibe modele de carieră în familie.

* 1993: Max Antony Whitlock (n. 13 ianuarie 1993, Hemel Hempstead, Hertfordshire) este un gimnast britanic, campion olimpic la sol și la cal cu mânere din cadrul Jocurilor Olimpice din 2016. Este și campion mondial la acest aparat în 2015 și de trei ori campion european pe echipe, la sol și la cal cu mânere respectiv în 2012, 2013 și 2014.