2. /13 IANUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Decese; Sărbători

Decese

• 1625 - A murit Jan Brueghel cel Batran, pictor flamand (nascut in 1568).
  

  Anthony van Dyck (possibly) – Portrait of Jan Brueghel the Elder – foto: ro.wikipedia.org

  Jan Brueghel cel Bătrân sau I al Catifelelor (n. 1568, Bruxelles – d. 13 ianuarie 1625, Anvers) a fost un pictor flamand. A pictat împreună cu Rubens Alegoriile celor cinci simţuri
  

  Smell, 1617–18 – foto: en.wikipedia.org

• 1717: Maria Sibylla Merian (n. 2 aprilie 1647,^{[2][3][4][5][6][7][8]} Frankfurt pe Main, Sfântul Imperiu Roman^[9] – d. 13 ianuarie1717,^{[2][3][4][10][5][11][6][7][8]} Amsterdam, Provinciile Unite^[12]) a fost un naturalist, entomolog și ilustrator știintific german, care a studiat planteleși insectele, făcând ilustrații (desene) detaliate ale acestora.^[13]
  A trăit, a studiat și a activat în Germania și în Țările de Jos. A făcut o călătorie în Surinam, de unde și-a procurat o mare parte din materialul științific pentru cea mai importantă și faimoasă lucrare a sa: Metamorphosis insectorum Surinamensium, privind metamorfoza insectelor.^[14]
  Deși pentru o lungă perioadă de timp contribuțiile științifice ale Mariei Sibylla Merian au fost neglijate, spre sfârșitul secolului XX acestea au fost reconsiderate, ca urmare a calității muncii sale artistice și științifice. Ea este considerată în prezent printre cele mai importante personalități care au contribuit la dezvoltarea entomologiei.^[15]
  Ca o recunoaștere a importanței activității ei, Germania a introdus portretul Mariei Sibylla Merian pe ultimele bancnote de 500 DM emise înainte de trecerea la Euro.
• 1735: Prințesa Polyxena de Hesse-Rheinfels-Rotenburg (Polyxena Christina Johanna; 21 septembrie 1706 – 13 ianuarie 1735) a fost a doua soție a lui Carol Emanuel, Prinț de Piemont cu care s-a căsătorit în 1724. Mamă a viitorului Victor Amadeus al III-lea de Savoia, ea a fost regină consort a Sardinei din 1730 până la moartea ei în 1735. Regele Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei care era apropiat de familia ei a propus o uniune între Polixena și Carol Emanule, Prinț de Piemont, fiul și moștenitorul său. Prima lui soție murise în martie 1723, la mai puțin de un an de la căsătorie și la numai o săptămână după ce a dat naștere unui fiu, Victor Amadeus, Duce de Aosta.^[1]
  Polixena a fost nepoata primei soții a lui Carol Emanule,^[1] și a aparținut ramurii romano-catolice a Casei de Hesse.^[2] Logodna a fost anunțată la 2 iulie 1724,,^[3] și Polixenia s-a căsătorit prin procură cu Carol Emanuel la 23 iulie la Rotenburg. Nunta a fost celebrată la Thonon în Chablais la 20 august 1724.^[4]
  Fiul ei vitreg, Victor Amadeus, moștenitor al tatălui și bunicului său la coroana din Sardinia, a murit la vârsta de doi ani, la un an după nunta Polixeniei și înainte ca ea să aibă propriul ei copil. S-a spus că a avut o relație apropiată cu soacra ei, Anne Marie d'Orléans.
  

  Polixena de Hesse-Rotenburg
  Date personale
  Nume la naștere	Polyxena Christina Johanna
  Născută	21 septembrie 1706 Langenschwalbach, Hesse
  Decedată	13 ianuarie 1735 (28 de ani) Palatul regal din Torino
  Înmormântată	1786 Basilica of Superga[*]
  Părinți	Ernest Leopold, Landgrave of Hesse-Rotenburg[*] Countess Eleonore of Löwenstein-Wertheim[*]
  Frați și surori	Landgravine Caroline of Hesse-Rotenburg[*] Landgravine Christine of Hesse-Rotenburg[*] Landgravine Eleonore of Hesse-Rotenburg[*] Constantine, Landgrave of Hesse-Rotenburg[*] Joseph, Hereditary Prince of Hesse-Rotenburg[*]
  Căsătorită cu	Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei
  Copii	Victor Amadeus al III-lea de Savoia Prințesa Eleonora Maria Teresa Prințesa Maria Luisa Gabriella Prințesa Maria Felicita Benedetto, Duce de Chablais
  Cetățenie	Regatul Sardiniei
  Religie	catolicism
  Ocupație	aristocrat[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	Duce Prințesă
  Familie nobiliară	Casa de Savoia Casa de Hesse-Kassel
  Regină consort a Sardinei
  Domnie	3 septembrie 1730 – 13 ianuarie 1735

• 1766: Frederic al V-lea (n. 31 martie 1723 – d. 13 ianuarie/14 ianuarie 1766) a fost rege al Danemarcei și al Norvegiei din 1746, fiu al regelui Christian al VI-lea al Danemarcei și al Sofiei Magdalena de Brandenburg-Kulmbach.
  Cea mai importantă reformă internă a lui a fost abolirea în 1702 așa-numitului vornedskab, un fel de servitute care căzuse pe țăranii din Noua Zeelandă în Evul Mediu târziu. Eforturile sale au fost în mare parte în zadar.
  După război, comerțul și cultura au înflorit. A fost creat primul teatru danez, Lille Grönnegade. Politica în această perioadă a fost marcată de conexiune regelui la Reventlows, rudele Holsteiner a ultimei regine și suspiciunea lui crescândă față de nobilimea veche.
  În timpul domniei lui Frederick de la Copenhaga acesta a fost lovit de două dezastre: ciuma din 1711 și marele incendiu din octombrie 1728, care a distrus cea mai mare din capitala medievală. Deși regele a fost convins de către Ole Rømer de a introduce calendarul gregorian în Danemarca-Norvegia în 1700, observațiile și calculele astronomului au fost printre comorile pierdute în foc.
  După ce a vizitat de două ori Italia, Frederick a construit două palate în stil baroc italian: Frederiksberg Palatul, care a fost prelungit în timpul domniei sale, când a fost transformată într-o clădire în formă de H cu trei etaje și a fost finalizată în 1709 de către Johan Conrad Ernst, oferind un adevărat aspect de palat în stilul baroc italian și Fredensborg Palace (Palatul Păcii), ambele monumente luate în considerare la încheierea Marelui război de Nord.
  Relațiile lui Frederick cu Anna Sophie după 1721 au fost extrem de fericite. Cu toate acestea, în ultimii ani, regele a fost afectat de sănătate șubredă de la hidropizie și din cauza unui accident într-o explozie dintr-o turnătorie a tunurilor de la Copenhaga. De asemenea, a avut durerile fizice puternice. În ultimii ani, Frederick a cerut loialitatea fiului său în scopul de a o proteja pe regina Anna Sophie. În ciuda creșterii slăbiciunii sale în 1730, el a decis să călătorească, iar când a ajuns în Gottorp, a fost nevoit să se întoarcă și a murit la Odense, temându-se de viitorul soției sale. A fost îngropat la Catedrala Roskilde

Copii: 

Cu prima sa soție, Louise de Mecklenburg-Güstrow:

• Cristian
• Cristian al VI-lea
• Frederik Charles
• George
• Printesa Charlotte Amalie

Cu a doua sa soție, Elisabeth Helene von Vieregg:

• Frederik Gyldenløve

Cu a treia sa soție, Anne Sophie Reventlow:

• Christiana Amalia Oldenburg
• Frederik Christian Oldenburg
• Charles Oldenburg

Frederic al V-lea
Rege al Danemarcei și Norvegiei
Portret al regelui Frederic al V-lea de Pilo
Date personale
Născut	31 martie 1723 Palatul Christiansborg, Copenhaga
Decedat	13 ianuarie 1766 (42 de ani) Palatul Christiansborg, Copenhaga
Înmormântat	Catedrala Roskilde
Părinți	Christian al VI-lea al Danemarcei Sofia Magdalena de Brandenburg-Kulmbach
Frați și surori	Louise a Danemarcei
Căsătorit cu	Louise a Marii Britanii Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel
Copii	Sofia Magdalena, regină a Suediei Prințesa Wilhelmina Caroline a Danemarcei și Norvegiei Christian al VII-lea al Danemarcei Louise, Prințesă de Hesse Frederic, Prinț al Danemarcei
Cetățenie	Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*] Duce Conte
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg
Domnie
Domnie	1746–1766
Predecesor	Christian al VI-lea
Succesor	Christian al VII-lea

·         1780: Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel (n. 1722)
* 1797: Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel (8 noiembrie 1715 – 13 ianuarie 1797) a fost soția lui Frederic cel Mare și deci regină a Prusiei. A fost Ducesă de Brunswick-Wolfenbüttel prin naștere și prințesă a Prusiei prin căsătorie.
Elisabeth Christine a fost al treisprezecelea copil și prima fiică a lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel și a Antoinettei de Brunswick-Wolfenbüttel.

Palatul ei de vară, Schloss Schoenhausen din Berlin, locul unde s-a căsătorit

În 1733, Prințul Moștenitor Frederic al Prusiei a eșuat în încercarea sa de a fugi din regimul tiranic al tatălui său și a fost obligat să se căsătorească cu fiica Ducelui de Brunswick-Lüneburg.^[1] care era și nepoata soției împăratului Carol al VI-lea. În ciuda faptului că ea a fost crescută în religia luterană, a fost logodită cu prințul Prusiei, care era calvinist. Căsătoria a fost aranjată de curtea austriacă în speranța de a obține influență asupra Prusia pentru o altă generație.^[1] Logodna a fost sărbătorită la Berlin la 10 mai 1732.

La 12 iunie 1733 s-a căsătorit cu Prințul Moștenitor Frederic al Prusiei la palatul de vară al tatălui ei, Schloss Salzdahlum. După ceremonie, s-a dat la palat un balet, o pastorală în care tânărul prinț a deținut rolul principal, apoi o operă de Graun și Haendel. După nuntă cuplul s-a mutat la Neuruppin și mai târziu la palatul din Rheinsberg.

Având în vedere circumstanțele din spatele logodnei lor, se știa că Frederic era nemulțumit de căsătorie încă de la bun început.^[1] Frederic aproape a ignorat-o complet pe Elizabeth și din căsătorie nu au rezultat copii. El a fost de acord să se căsătorească cu Elisabeth doar după ce încercarea de a scăpa din regimul tiranic al tatălui său nu a reușit. Astfel, poziția Elisabetei, care avea doar șaptesprezece ani când s-a căsătorit, la Curtea din Berlin, a fost dificilă de la început, singurul sprijin pe care putea conta fiind regele. Într-adevăr, socrul ei a rămas atașat de nora sa până la moarte, fiind în special mândru de pietatea ei, care însă nu a apropiat-o de soțul ei.

Regina Elisabeth Christine, ca. 1739

Regina Elisabeth Christine, văduvă, 1789.

Totuși, Frederic a fost suficient de perspicace pentru a recunoaște oportunitatea oferită de soția sa de a-și îmbunătăți relația cu tatăl său, și a folosit-o în mod sistematic pentru a obține favoruri de la el. Pe parcursul primului an de căsătorie, Frederic a stat la garnizoana din Ruppin, în timp ce Elisabeth a trăit la Berlin, la curtea regelui, și el a copleșit-o cu scisori prin care cerea permise de călătorie, bani etc. de la rege, sau chiar cerea ca ea să-i plătească datoriile. Acest model a continuat chiar și după ce cuplul s-a mutat la palatul Rheinsberg în 1736.

Acolo, lui Frederic i s-a permis să-și mențină propria lui curte pentru prima dată, și acolo, viața civilă a cuplului pare să fi fost mai normală decât va fi vreodată; mai târziu Elisabeth-Christine și-a reamintit de anii de la Rheinsberg ca "cei mai fericiți din viața ei". Baza pentru aceasta relație, care a fost caracterizată de sinceră admirație sau chiar de dragoste din partea Elisabetei și de calculul rece din partea lui Frederic, a dispărut odată cu accesiunea lui pe tron, în 1740.

În 1740, tatăl lui Frederic a murit iar el i-a succedat la tronul Prusiei ca regele Frederic al II-lea. Atunci a inițiat separarea de soția sa. Elisabeth a început să trăiască separat de el la palatul Schönhausen în nordul Berlinului. Pe parcursul întregii sale vieți, Frederic nu a arătat interes nici unei femei. Nu a avut relații cunoscute și a condus foarte spartan, aproape de o curte militară, unde femeile au apărut rareori și niciodată nu au avut nici o influență.

Frederic nu s-a dus niciodată să-și vadă soția iar ea nu a fost niciodată invitată la palatul lui Sanssouci din Potsdam. De obicei cuplul se întâlnea la reuniunile de familie. În 1757-58 și din nou în 1760-63, de ambele dăți în timpul Războiului de șapte ani, Elisabeth a fost forțată să-și părăsească căminul și să se mute la Magdeburg. A fost prima dată cu aceste ocazii când a văzut Sanssouci. În 1763, când Frederic și-a văzut soția pentru prima dată după șase ani, singurul comentariu a fost "Madame s-a îngrășat".

Elisabeth a fost interesată de literatură. De asemenea, ea a scris cărți despre morală în franceză. A introdus cultivarea mătăsii în Prusia.

Regele a murit în 1786 lăsând tronul nepotului său Frederic Wilhelm al II-lea. Regina a murit la Stadtschloss în 1797 și a fost înmormântată la catedrala din Berlin.

Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel
Regină a Prusiei
Regina Elisabeth Christine, c. 1740, de Antoine Pesne.
Date personale
Născută	8 noiembrie 1715 Bevern, Wolfenbüttel
Decedată	13 ianuarie 1797 (81 de ani) Stadtschloss, Berlin, Prusia
Înmormântată	Berlin Cathedral[*]
Părinți	Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg
Frați și surori	Sofia Antonia de Brunswick-Wolfenbüttel Luise Amalie de Braunschweig-Wolfenbüttel Therese de Brunswick-Wolfenbüttel Karl I, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel Duke Louis Ernest of Brunswick-Lüneburg[*] Anton Ulrich de Brunswick Friedrich Franz von Braunschweig-Wolfenbüttel[*] Duke Ferdinand of Brunswick-Wolfenbüttel[*] Albrecht Braunschweig[*] Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel
Căsătorită cu	Frederic al II-lea al Prusiei
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	Companion[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern Casa de Brunswick-Bevern
Regină consoartă[*]

* 1800: Peter von Biron (15 februarie 1724 – 13 ianuarie 1800) a fost ultimul Duce de Courland; el a domnit în perioada 1769-1795.

Peter s-a născut la Jelgava (germană Mitau) ca fiu al lui Ernst Johann von Biron și al soției acestuia, Benigna von Trotha. La vârsta de 16 el a fost obligat să-și urmeze familia în exil, în Siberia. În 1769 Peter a primit ducatul de Courland și Semigallia de la tatăl său. El a fost ales membru al Societății Regale în 1771.^[1]

În 1775 el a fondat Academia Petrina în Jelgava aperând ca școală să devină universitate. El a cedat guvernarea ducatului care a intrat în componența Imperiului rus în 1795 și a primit în schimb un mare apanaj. Acest lucru l-a ajutat să cumpere în 1782 și să renoveze Palatul Kurland din Berlin.

În 1785 el a cumpărat parcul și palatul din Friedrichsfelde, pe care le-a reconstruit într-o frumusețe de lux. În aprilie 1786 el a cumpărat ducatul Sagan de la familia Lobkovic, apoi în plus a folosit titlul de Duce de Żagań. În 1795 Rusia a determinat soarta ducatului Courland când împreună cu aliații ei au început cea de-a treia împărțire a Poloniei. Odată cu semnarea documentului din 28 martie 1795, ducatul de Courland a încetat să mai existe. Cinci ani mai târziu, Peter a murit la Gellenau.

Peter s-a căsătorit de trei ori:

În 1765 s-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Waldeck și Pyrmont (14 august 1748 - 1782); au divorțat în 1772. A doua oară s-a căsătorit în 1774 cu Prințesa Eudoxia Borisovna Iusopova (16 mai 1743 - 1780); au divorțat în 1778.
A treia oară s-a căsătorit în 1779 cu contesa Dorothea von Medem.^[2] Ei au avut șase copii, dintre care doi au murit în copilărie. Ceilalți patru au fost:

• Prințesa Wilhelmine (8 februarie 1781 - 29 noiembrie 1839), ducesă de Sagan; după decesul tatălui ei ea a moștenit ducatul de Sagan din Silezia și moșia Náchod din Boemia.
• Prințesa Pauline (19 februarie 1782, Mitau - 8 ianuarie 1845, Viena); s-a căsătorit cu prințul Friedrich Hermann Otto de Hohenzollern-Hechingen. După decesul tatălui ei ea a moștenit Palatul Prager și moșiile Hohlstein și Nettkow din Boemia. După decesul Wilhelminei ea a moștenit ducatul de Sagan din Silezia și moșia Náchod din Boemia.
• Prințesa Johanna Katharina (24 iunie 1783, Würzau - 11 aprilie 1876, Löbichau); s-a căsătorit cu Francesco Ravaschieri Fieschi Squarciafico Pinelli Pignatelli y Aymerich, duce de Acerenza. În 1806 ea a moștenit palatul Kurland din Praga iar după moartea mamei sale a moștenit moșia Löbichau din Altenburgischen.
• Prințesa Dorothea (21 august 1793 – 19 septembrie 1862) s-a căsătorit cu Edmond de Talleyrand-Périgord, al 2-lea duce de Talleyrand. Tatăl ei biologic a fost nobilul polonez Alexander Batowski, însă Peter a recunoscut-o ca fiind a lui. După decesul lui Peter ea a moștenit palatul Kurland din Berlin și moșia Wartenberg; după decesul surorii sale Pauline în 1845 ea a moștenit ducatul de Sagan

Peter von Biron
Duce de Courland și Semigallia
Date personale
Născut	15 februarie 1724 Mitau, Ducatul de Courland și Semigallia
Decedat	13 ianuarie 1800 (75 de ani) Palatul Gellenau, Gellenau, Germania
Părinți	Ernst Johann von Biron Benigna Gottlieb von Trotha gt Treyden[*]
Frați și surori	Karl Ernst Biron[*] Hedvig Elizabeth von Biron[*]
Căsătorit cu	Caroline de Waldeck și Pyrmont Eudoxia Borisovna Iusupova Dorothea von Medem
Copii	Wilhelmine von Sagan Luise Pauline Maria Biron Johanna Katharina Dorothea von Biron
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	Luteranism
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Imperial Count[*]
Familie nobiliară	Haus Biron von Curland[*]
Duce de Courland și Semigallia
Domnie	1769 - 1795
Predecesor	Ernst Johann von Biron
Succesor	Ecaterina a II-a a Rusiei (Imperiul rus)

* 1843: Louise Auguste a Danemarcei, Ducesă de Augustenborg sau Louise Augusta (7 iulie 1771 – 13 ianuarie 1843) a fost prințesă daneză, oficial fiica regelui Christian al VII-lea al Danemarcei și a reginei Carolina Matilda. Neoficial, tatăl ei a fost Johann Friedrich Struensee, medicul regal și de facto regent al țării în momentul nașterii ei.

S-a născut la Castelul Hirschholm situat astăzi în Hørsholm, Danemarca. După arestarea lui Struensee și a reginei Caroline Mathilde la 17 ianuarie 1772, și după executarea lui Struensee și pizonieratul mamei sale, ea a fost crescută la curtea daneză, la Palatul Christiansborg din Copenhaga împreună cu fratele ei cu trei ani mai mare, Prințul Moștenitor Frederic, sub supravegherea fostei regine Juliane Marie.

Louise Augusta și fratele ei au avut o relație foarte strânsă întreaga viață, și la cererea acestuia ea a fost de acord să se căsătorească, în ciuda faptului că ea nu a avut nici un entuziasm pentru căsătorie. Ea a fost cel mai apropiat prieten al fratelui ei, și el a dezvoltat un resentiment puternic față de Juliana Maria, atunci când ea a încercat să-i despartă.

În februarie 1779, primul ministru Andreas Peter Bernstorff a clocit un plan ingenios pentru tânăra prințesă. Din moment ce un copil de sex masculin al ei ar fi putut moșteni tronul într-o zi, ar fi fost avantajos să aranjeze o căsătorie timpurie și să se căsătorească în interiorul familiei regale.

Strămoșii viitorul ei soț, bunica din partea mamei, bunica paternă și străbunica paternă au fost contesa de Reventlow, contesa de Danneskiold-Samsoe și contesa de Ahlefeldt-Langeland. Prințul avea strânse legături cu toate familiile importante ale înaltei nobilimii daneze. În primăvara anului 1785, Ducele Frederic Christian al II-lea, în vârstă de 20 de ani, a sosit la Copenhaga. Logodna a fost anunțată, și, un an mai târziu, la 27 mai 1786, Prințesa Louise Augusta în vârstă de 14 ani s-a căsătorit la Palatul Christiansborg.

De-a lungul anilor s-a dezvoltat un conflict între soțul și fratele ei, în special pe relația dintre ducatele Schleswig-Holstein și monarhia daneză. Ea a rămas loială casei regale daneze, fratelui ei, de-a lungul diferendelor, și a acționat ca un agent al lui. În 1810 s-a implicat activ în a stopa încercările Ducelui de a fi ales ca succesor la tronul suedez, în cele din urmă fiind ales fratele mai mic al acestuia, Christian August de Slesvig-Holsten-Sønderborg-Augustenborg; Christian August a murit la scurt timp și apoi a fost ales ca succesor Jean-Baptiste Bernadotte, mareșal al Franței și Prinț de Ponte Corvo.

Relația dintre soți s-a deteriorat și Frederic Christian a încercat să limiteze în mod legal influența ei asupra viitorului copiilor lor. El a murit la 14 iunie 1814 iar Louise Augusta a preluat controlul asupra moșiei Augustenborg și a creșterii copiilor.

În 1820 a predat domeniile fiului ce mare, Christian August, și de atunci a locuit la Castelul Augustenborg unde și-a stabilit o curte excentrică. În 1832, pentru a-i da fiului cel mic, Frederik Emil August, posibilități mai bune de venit a cumpărat moșia Nør și Grønwald în Dänischwold în sudul Schleswig. Ea a avut o relație strânsă și caldă cu fiica și ginerele ei, dar relația cu fiii ei a fost tensionată.

A murit la Augustenborg în 1843, la vârsta de 71 de ani, când domnia fratelui ei deja se sfârșise, și ginerele ei, Christian al VIII-lea, a urcat pe tron; a murit deci ca mamă a reginei Danemarcei.

Louise Auguste a Danemarcei
Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg
Date personale
Născută	7 iulie 1771 Palatul Hirschholm, Hørsholm, Danemarca
Decedată	13 ianuarie 1843 (71 de ani) Palatul Augustenborg, Danemarca
Înmormântată	Sønderborg Castle[*]
Părinți	Johann Friedrich Struensee[1] Caroline Matilda de Wales
Frați și surori	Frederic al VI-lea al Danemarcei
Căsătorită cu	Frederic Christian II
Copii	Caroline Amalie, regină a Danemarcei Christian August II Frederic, Prinț de Noer
Cetățenie	Germania  Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg
Portret al Prințesei Louise Auguste copil. Pastel de H.P. Sturz, 1771, colecția de la Castelul Rosenborg, Danemarca. Ducesa în îmbrăcăminte turcească, portret de Jens Juel.

* 1847: Arhiducele Joseph Anton Johann al Austriei, Palatin al Ungariei(germană Erzherzog Joseph Anton Johann Baptist von Österreich-Toscana, cunoscut și ca Joseph Anton Johann von Österreich, maghiarăHabsburg-Toscanai József Antal János főherceg, cunoscut și ca József nádor, cehă Josef Habsbursko-Lotrinský, 9 martie 1776, Florența – 13 ianuarie 1847, Buda), a fost Palatin al Ungariei din 1796 până în 1847. A fost al șaptelea copil al împăratului Leopold al II-lea și al Mariei Louisa a Spaniei.

Joseph a fost al nouălea copil din cei cincisprezece ai împăratului Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și ai soției acestuia, Maria Louisa a Spaniei. S-a născut la Florența, unde tatăl său domnea ca Mare Duce de Toscana.

Tatăl său a fost fiul împăratului Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și a Maria Tereza a Austriei. Mama sa a fost fiica regelui Carol al III-lea al Spaniei. Prin mama sa, Joseph a fost nepotul regelui Carol al IV-lea al Spaniei și al regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii. De asemenea, a fost văr primar cu Ferdinand al VII-lea al Spaniei, regina Charlotte a Portugaliei și regina Maria Isabella a celor Două Sicilii.

Joseph a fost frate cu Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana, Maria Tereza regină a Saxoniei și Maria Clementina, Ducesă de Calabria.

În 1796 a fost numit Palatin al Ungariei (nádor).

În 1799 Țarul Pavel a decis ca Rusia să formeze o coaliție cu Austria și Prusia împotriva Franței. Pentru a cimenta această alianță, Joseph s-a căsătorit cu Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei (1783–1801), la 30 octombrie 1799 la Sankt Petersburg. El avea 23 de ani iar ea 16. Tânărul cuplu s-a stabilit la Castelul Alcsút din Ungaria.
Viața Alexandrei la curtea austriacă a fost nefericită. Împărăteasa Maria Theresa, a doua soție a împăratului Francisc al II-lea era geloasă pe Alexandra pentru frumusețea ei. În plus, Alexandra semăna foarte bine cu prima soție a împăratului, Elisabeta de Württemberg, care era mătușa maternă a Alexandrei. Credința ortodoxă a Alexandrei a trezit ostilitate la curtea romano-catolică a Austriei.
Un an și jumătate mai târziu, Alexandra a murit la Viena, la 16 martie 1801 de febră puerperală, la scurt timp după ce a născut o fetiță care a murit în ziua nașterii. Alexandra avea numai 17 ani, iar moartea ei a avut loc în aceeași săptămână cu asasinarea tatălui ei.

A doua soție a lui Joseph a fost Prințesa Hermine de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym (1797–1817). Ei s-au căsătorit la 30 august 1815 la Castelul Schaumburg, când el avea 39 de ani iar ea 17. Doi ani mai târziu, Prințesa Hermine a murit la naștere după ce a născut gemeni. Ambii copii ai ei au murit fără să se căsătorească și fără să aibă copii. Ei au fost: Arhiducesa Hermine Amalie Marie de Austria (14 septembrie 1817, Buda – 13 februarie 1842, Viena) și Arhiducele Ștefan, Palatin al Ungariei (14 septembrie 1817, Buda – 19 februarie 1867, Menton).

A treia soție a lui Joseph a fost Ducesa Maria Dorothea de Württemberg, cu care s-a căsătorit la 24 august 1819 la Kirchheim unter Teck. El avea 43 de ani iar ea 21. Ei au fost părinții a cinci copii:

• Arhiducesa Franziska Marie Elisabeth de Austria (31 iulie 1820, Buda – 23 august 1820, Buda)
• Arhiducele Alexandru al Austriei (6 iunie 1825, Buda – 12 noiembrie 1837, Buda)
• Arhiducesa Elisabeta Franziska a Austriei (17 ianuarie 1831, Buda – 14 februarie 1903, Viena)
• Arhiducele Joseph Karl al Austriei (2 martie 1833, Pozsony – 13 iunie 1905, Fiume);
• Arhiducesa Marie Henriette a Austriei (23 august 1836 – 20 septembrie 1902)

Joseph a un fiu nelegitim, Gavio Clùtos (2 martie 1810 – ianuarie 1859).

Joseph al Austriei
Arhiduce de Austria Palatin al Ungariei
Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei Portret de Miklós Barabás (1846)
Date personale
Nume la naștere	Joseph Anton Johann
Născut	9 martie 1776 Florența
Decedat	13 ianuarie 1847 (70 de ani) Buda
Înmormântat	Castelul Buda
Părinți	Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Maria Louisa a Spaniei
Frați și surori	Arhiducesa Maria Clementina a Austriei Maria Theresa de Austria Maria Anna Ferdinanda Arhiducele Louis de Austria Francisc I al Austriei Ferdinand al III-lea, Mare Duce de Toscana Arhiducele Rainer Joseph de Austria Anton Victor de Austria Alexandru Leopold de Austria Arhiducele Carol, duce de Teschen Rudolf von Habsburg-Lothringen Arhiducele Ioan de Austria Archduchess Maria Amalia of Austria (1780-1798)[*]
Căsătorit cu	Alexandra Pavlovna a Rusiei Prințesa Hermine de Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym Maria Dorothea de Württemberg
Copii	Arhiducesa Alexandrine a Austriei Arhiducesa Hermine Amalie Marie a Austriei Arhiducele Stephen, Palatin al Ungariei Arhiducesa Franziska Marie Elisabeth a Austriei Arhiducele Alexandru al Austriei Arhiducesa Elisabeta Franziska a Austriei Arhiducele Joseph Karl al Austriei Marie Henriette, regină a Belgiei
Cetățenie	Austria
Ocupație	om politic aristocrat[*]
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	count palatine[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena Arhiducele Joseph de Austria, Palatin al Ungariei, cca. 1788 Arhiducele Joseph și familia din a treia căsătorie

·         1854: Fructuoso Rivera, președinte uruguayului (n. 1784)
* 1864: Stephen Collins Foster (n. 4 iulie 1826 - d. 13 ianuarie 1864), supranumit „părintele muzicii americane”, a fost un textier american cunoscut pentru cântece precum "Oh! Susanna," "Camptown Races," "Old Folks at Home," "My Old Kentucky Home," "Jeanie with the Light Brown Hair," "Old Black Joe," și "Beautiful Dreamer." A scris versurile a peste 200 de cântece, multe dintre ele rămănând populare și la 150 de ani de la moartea acestuia.
* 1875: Sebastian Gabriel de Borbon y de Braganza (4 noiembrie 1811 - 13 ianuarie 1875) a fost Infante al Portugaliei și Spaniei. A fost comandant carlist în Primul Război Carlist.

S-a născut la Rio de Janeiro în 1811 ca singurul copil al Infantei Teresa, Prințesă de Beira și a Infantelui Pedro Carlos al Spaniei și Portugaliei. Mama lui era fiica cea mare a regelui Ioan al VI-lea al Portugaliei (și, de asemenea, nepoată a regelui Carol al IV-lea al Spaniei). Tatăl lui, care a murit înainte ca Sebastian să se nască, era nepot pe linie masculină a regelui Carol al III-lea al Spaniei și nepot pe linie feminină a reginei Maria I a Portugaliei și a Braziliei.

Sebastian a primit titlul de Infante al Portugaliei și Braziliei. Pentru că era un descendent îndepărtat (strănepot) pe linie masculină a unui monarh spaniol, el nu a primit la naștere titlul de Infante al Spaniei.
Totuși, în 1824 a primit acest titlu de la unchiul matern, regele Ferdinand al VII-lea al Spaniei.

Portugalia a fost în război civil din anul 1826, când "regele-uzurpator" Miguel I al Portugaliei și fratele lui mai mare Pedro al IV-lea al Portugaliei(ambii unchi ai lui Sebastian) s-au bătut, până în anul 1834.

Mama lui Sebastian s-a recăsătorit 27 de ani mai târziu, în 1838, cu unchiul ei, Infantele Carlos, Conte de Molina, primul pretendent carlist la coroana Spaniei.

Sebastian a participat la al doilea asediu de la Bilbao și a devenit comandant al armatei carliste de nord din 30 decembrie 1836. A câștigat în Bătălia de la Oriamendi (16 martie 1837) împotriva legiunii britanice. Apoi a condus Expediția regală împotriva Madridului care însă a eșuat și a fost demis la întoarcerea sa, la sfârșitului anului 1837.

La 15 ianuarie 1837, în mijlocul Primului Război Carlist, tânărul Sebastian în vârstă de 23 de ani a fost exclus de la succesiunea Spaniei prin decret regal emis de regenta Maria Christina, pe motivul rebeliunii împotriva Isabelei a II-a a Spaniei. Sebastian a fost, de asemenea, declarat a fi deposedat de titlurile sale spaniole și statutul de dinast.

Mult mai târziu, în 1859, Sebastian a reprimit titlurile sale spaniole, în conjuncție cu cea de-a doua căsătorie. S-a întors în Spania din Neapole unde a trăit de la sfârșitul războiului în 1839.

Prima dată Sebastian s-a căsătorit cu verișoara sa Prințesa Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii însă căsătoria, care a durat câteva decade, a rămas fără copii.
Văduv la vârsta de 50 de ani, el s-a recăsătorit la 19 noiembrie 1860 cu verișoara sa Infanta Maria Cristina a Spaniei, care era cu 22 de ani mai tânără decât el. Împreună au avut cinci fii. Niciunul nu a primit titlul de infante al Spaniei însă au fost creați duci de vărul lor Alfonso al XII-lea:

• Francisco, Duce de Marchena (1861, Madrid – 1923, Neuilly-sur-Seine). S-a căsătorit cu María del Pilar de Muguiro y Beruete, ducesă de Villafranca. A avut trei fiice.
• Pedro d'Alcantara, Duce de Dúrcal (1862, Madrid – 1892, Paris). S-a căsătorit cu María de la Caridad de Madán y Uriondo. A avut trei fii.
• Luíz, Duce de Ansola (1864, Madrid – 1889, Alger). S-a căsătorit cu doña Ana Germana Bernaldo de Quirós, nepoata Mariei Cristina de Borbon-Două Sicilii și a celui de-al doilea soț al ei, Agustín Fernando Muñoz y Sánchez. Împreună au avut doi copii.
• Alfonso (1866, Madrid – 1934, Madrid). A respins titlul ducal care a i-a fost oferit și s-a îndepărtat de cercul familiei. Nu a fost exilat după proclamarea Republicii a doua spaniolă, și a murit în Madrid.
• Gabriel (1869, Pau – 1889, Madrid), a fost surdo-mut din naștere și a murit de tânăr.

Infantele Sebastian
Infante al Portugaliei și Spaniei
Date personale
Nume la naștere	spaniolă Sebastián Gabriel María Carlos Juan José Francisco Javier de Paula Miguel Bartolomé de San Geminiano Rafael Gonzaga
Născut	4 noiembrie 1811 Rio de Janeiro, Regatul Portugaliei
Decedat	13 ianuarie 1875 (63 de ani) Pau, Franța
Înmormântat	Panteón de Infantes[*]
Părinți	Infante Pedro Carlos of Spain and Portugal[*] Teresa, Prințesă de Beira
Căsătorit cu	Maria Amalia de Bourbon-Două Sicilii Maria Cristina a Spaniei
Copii	Francisco, Duce de Marchena Pedro d'Alcantara, Duce de Dúrcal Luíz, Duce de Ansola Alfonso Gabriel
Cetățenie	Brazilia  Spania
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Bragança

·         1892: Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei (rusă Константин Николаевич; 9 septembrie 1827 – 13 ianuarie 1892) a fost al cincilea copil și al doilea fiu al Țarului Nicolae I al Rusiei.

În timpul domniei fratelui său Alexandru al II-lea, Constantin a fost amiral al flotei ruse și a reformat marina rusă. De asemenea, a avut un rol esențial în reforma emancipării iobagilor. A fost mai puțin norocos ca vicerege al Poloniei și a trebuit să fie rechemat în Rusia, unde a fost atacat pentru liberalismul lui.

După asasinarea fratelelui său, Țarul Alexandru al II-lea, Constantin a căzut în dizgrație. Noul Țar, Alexandru al III-lea, nepotul său, s-a opus ideilor liberale ale Marelui Duce Constantin și, treptat, l-a deposedat de toate pozițiile sale guvernamentale. După ce a suferit un accident vascular cerebral, el a petrecut ultimii ani ca un invalid.

Constantin și soția lui Marea Ducesă Alexandra Iosifovna au avut șase copii:

• Marele Duce Nikolai Constantinovici (1850–1918)
• Olga, regină a Greciei (1851–1926)
• Vera, Ducesă de Württemberg (1854–1912)
• Marele Duce Constantin Constantinovici (1858–1915)
• Marele Duce Dimitri Constantinovici (1860–1919)
• Marele Duce Viaceslav Constantinovici (1862–1879)

Constantin a avut cinci copii nelegitimi cu amanta sa Anna Kuznețova (1847–1922); ei au purtat numele de Kniazev:

• Serghei Constantinovici Kniazev (1873–1873)
• Marina Constantinovna Kniazev (8 decembrie 1875 – 8 iunie 1941); c. 24 aprilie 1894 cu Alexandru Pavlovici Erșov, fiu al generalului Pavel Erșov
• Anna Konstantinovna Kniazev (16 martie 1878 Sankt Petersburg – 5 februarie 1920); a murit de febră tifoidă; c. 29 aprilie 1898 la Sankt Petersburg cu Nicolae Nicolaievici Lialin, fiu al generalului Nicolae Lialin
• Izmail Constantinovici Kniazev (1879–1885); a murit de scarlatină
• Lev Constantinovici Kniazev (1883–1885); a murit de scarlatină

Marele Duce Constantin Nicolaievici
Date personale
Născut	9 septembrie 1827 St. Petersburg
Decedat	13 ianuarie 1892 (64 de ani) Pavlovsk
Înmormântat	Grand Ducal Burial Vault[*]
Cauza decesului	pneumonie
Părinți	Nicolae I al Rusiei[1][2][3] Charlotte a Prusiei[1]
Frați și surori	Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei Marea Ducesă Olga Nikolaevna Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei Grand Duchess Elizabeth Nicholaevna of Russia[*] Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Alexandru al II-lea al Rusiei
Căsătorit cu	Prințesa Alexandra de Saxa-Altenburg
Copii	Marele Duce Nikolai Constantinovici Olga, regină a Greciei Vera, Ducesă de Württemberg Marele Duce Constantin Constantinovici Marele Duce Dimitri Constantinovici Marele Duce Viaceslav Constantinovici
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	scriitor personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Mare principe
Familie nobiliară	Casa Romanov Marele Duce Constantin Nicolaievici cu familia (de la stânga la dreapta): Marele Duce Dmitri Constantinovici; neidentificat; jos pe pământ Marele Duce Constantin Constantinovici; pe scaun Marea Ducesă Alexandra și Marele Duce Constantin Nicolaievici ținându-l pe Marele Duce Viaceslav; sus: Marea Ducesă Olga Constantinovna și Marele Duce Nicolae Constantinovici. Marele Duce Constantin Nicolaievici, vicerege al Poloniei.

·         1894: William Waddington, premier de Franța (n. 1826)

·         1906: A murit Aleksandr Stepanovici Popov, savant fizician rus. In timpul unei sedinte a Sectiei de fizica a Societatii ruse de fizica si chimie (7.05.1895), a demonstrat functionarea primei statii de radioreceptie.(n. 4 martie s.v. /16 martie 1859 s.n. – d. 13 ianuarie /31 decembrie 1905).  Cinstea de a fi inventatorul transmisiei radio nu i-a revenit insa lui, deoarece a neglijat să facă o cerere pentru patentarea marii sale invenții.Existența undelor radio a fost făcută cunoscută publicului larg  de către Guilermo Marconi, un inventator italian. Contributii importante in acest domeniu a avut si savantul american de origine istro-romana Nikola Tesla.

·         1916: Victoriano Huerta, președinte de Mexic (n. 1850)
* 1916: Vasile Hossu (n. 30 ianuarie 1866, Târgu Mureș – d. 13 ianuarie 1916, Budapesta) a fost episcop greco-catolic al Episcopiei de Lugoj și apoi al Episcopiei de Gherla.
Dr. Vasile Hossu s-a născut la Târgu Mureș în ziua de Trei-Sfinti Ierarhi de 30 ianuarie (11 februarie) 1866, părinții săi fiind Vasile Hossu, paroh si protopop districtual și Maria (născută Szebeni). A fost văr primar cu Ioan Hossu, preotul din Milaș, tatăl viitorului episcop cardinal Iuliu Hossu, martir al Bisericii Române Unite cu Roma.
Îmbolnăvindu-se de inimă, a plecat să-și caute sănătatea la Budapesta, dar la 13 ianuarie 1916, a încetat din viață, în casa medicului Gheorghe Bilașcu. Ori de câte ori mergea în capitala Ungariei, în casa doctorului Bilașcu își avea reședința și o capelă. Osemintele i-au fost aduse la Gherla și îngropate în cripta catedralei. Ar fi dorit să fie înhumat la Mănăstirea Nicula, însă nu apucase să-și pregătească locul de veci.

Vasile Hossu
Date personale
Născut	16 august 1866  Mureș-Oșorhei, Imperiul Austriac
Decedat	13 ianuarie 1916 (49 de ani)  Budapesta, Austro-Ungaria
Religie	Biserica Română Unită cu Roma
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Gherla
Titlul	Episcop de Gherla
Perioada	1912 - 1916
Predecesor	Ioan Sabo
Succesor	Iuliu Hossu
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	21 septembrie 1903
Episcop consacrator	Victor Mihaly de Apșa, Co-Consacrator Demetriu Radu
Titluri precedente	Episcopia de Lugoj (până în 1912), Episcop de Lugoj

·         1921: Ioan D. Caragiani (n. 11 februarie 1841, Avdela, Grecia - d. 13 ianuarie 1921, Iași) a fost un folclorist și traducător român, de origine macedo-română, specialist în limba și literatura elină, membru al Junimii, membru fondator al Academiei Române și unul dintre marii luptători pentru drepturile aromânilor

Ioan D. Caragiani s-a născut în localitatea pindeană Avdela, Grecia, de unde proveneau, între alții, Nuși Tulliu, autentic creator de poezie în dialectul aromân, Take Papahagi, cunoscutul lingvist, etnograf și dialectolog și familia istoricului Nicolae Șerban Tanașoca. Caragiani se trage dintr-o familie de oieri, care vara își duceau oile la munte, și iarna se întorceau cu ele la șes, în zona Salonicului, activitate din care, cu multă trudă și chibzuială s-au înstărit.^[4]

Caragiani nu s-a căsătorit niciodată. Avea o soră la care ținea mult, Despa Caragiani (măritată Papahagi, mama lui Pericle Papahagi), pe care, când aceasta venea în țară, o ducea cu el la Junimea sau la seratele literare de la regina Carmen Sylva. Deși fără școală, Despa fusese o femeie strașnică, despre care se spun multe povești impresionante: cum ea a fost cea care a ieșit din biserica unde se adăpostise tot satul, când au fost atacați de turci, ca să trateze cu inamicul și reușește să-l convingă să plece; cum atunci când un grup de tâlhari a atacat casa mare și frumoasă, din piatră, pe care familia și-o construise din bani adunați din ale oieritului, Despa, ținând un nou născut în mâna stângă, cu pușca în mâna dreaptă trage „bărbătește”, iscusit și fără oprire și-i izgonește. Despa avea istețimea de minte și simțul umorului fratelui ei Ioan Caragiani. După o vizită la regină, întrebată fiind de Măria Sa cum i-a plăcut seara, Despa răspunde prompt: „Nu mă pot pronunța doar după o vizită”.^[5] Fratele lui Ioan Caragiani, doctorul Alexandru Caragiani, stabilit la Tecuci, este tatăl cunoscutei aviatoare Elena Caragiani-Stoienescu.

Ioan D. Caragiani
Ioan D. Caragiani
Date personale
Născut	11 februarie 1841 Avdela, Grecia
Decedat	13 ianuarie 1921 (79 de ani) Iași
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	folclorist și traducător
Studii	Universitatea Națională și Capodistriană din Atena
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Junimea
Membru fondator al Academiei Române

·         1929: Wyatt Berry Stapp Earp (n. 19 martie 1848 – d. 13 ianuarie 1929) a fost un celebru om al Vestului și justițiar itinerant. Wyatt Earp s-a născut la Monmouth, în statul Illinois, fiind al treilea dintre cei cinci băieți ai fermierului Nicholas Earp.
Erou a numeroase opere de ficțiune, unele apărute chiar în timpul vieții sale Wyatt Earp a devenit un erou semilegendar al frontierei, figura sa stând la baza unui mit pe care literatura și filmul l-a făcut celebru, acela al apărătorului cu orice preț al legii. Controversele ce plutesc în jurul biografiei sale, privind mai ales metodele folosite în exercițiul funcțiunii de polițist la frontieră, nu sunt singulare ele fiind prezente în biografia tuturor celor care au servit ca oameni ai legii în Vestul Sălbatic.

·         1932: Prințesa Sofia a Prusiei (Sophie Dorothea Ulrike Alice; 14 iunie 1870 – 13 ianuarie 1932), a fost soția regelui Constantin I al Greciei.
Sofia s-a născut la Potsdam, Prusia în 1870. Tatăl ei era Prințul moștenitor Frederic al Prusiei iar mama Prințesa Victoria a Regatului Unit, primul copil al reginei Victoria. În copilărie, familia i-a spus "Sossy".
Sofia a fost sora lui Wilhelm al II-lea al Germaniei, bunica paternă a reginei Sofia a Spaniei și a lui Constantin al II-lea al Greciei.

La 27 octombrie 1889 Sofia s-a căsătorit cu prințul moștenitor (mai târziu rege) Constantin al Greciei la Atena, Grecia. Ei erau verișori de gradul trei prin Paul I al Rusiei. În 1890 când Sofia a anunțat intenția ei de a renunța la luteranism pentru ortodoxism, soția fratelui ei Wilhelm al II-lea, Dona i-a spus că dacă va face acest lucru, nu numai că Wilhelm în calitate de șef al bisericii protestante prusace găsește acest lucru inacceptabil dar va fi interzisă în Germania iar sufletul ei va ajunge în iad.

Sofia și Constantin au avut șase copii:

• George II (20 iulie 1890 - 1 aprilie 1947), căsătorit cu Prințesa Elisabeta a României
• Alexandru I (1 august 1893 - 25 octombrie 1920) căsătorit cu Prințesa Aspasia a Greciei și Danemarcei
• Elena, regina mamă a României (2 mai 1896 - 28 noiembrie 1982) căsătorită cu Carol al II-lea al României
• Paul I al Greciei (14 decembrie 1901 - 6 martie 1964) căsătorit cu Prințesa Frederika de Hanovra
• Prințesa Irene, Ducesă de Aosta (13 februarie 1904 - 15 aprilie 1974) căsătorită cu Tomislav al II-lea al Croației, al 4-lea Duce de Aosta
• Prințesa Ecaterina (4 mai 1913 - 2 octombrie 2007) căsătorită cu maiorul Richard Brandram

Sofia a părăsit Grecia la 11 iunie 1917 împreună cu soțul ei (care a abdicat din cauza sentimentelor sale pro-germane) și au plecat în exil în Elveția însă au fost rechemați să preia tronul Greciei la scurt timp după moartea celui de-al doilea fiu al lor, Alexandru, care a murit de infecție provocată de o mușcătură de maimuță. Soțul ei a fost nevoit să abdice a doua oară după înfrângerea în războiul cu Turcia din 1922 și a murit la începutul anului următor.

În timpul Primului Război Mondial regina Sofia era văzută în Grecia ca o persoană cu vederi pro-germane puternice deoarece fratele ei era kaiserul Wilhelm al II-lea al Germaniei însă, ca și mama ei, Sofia avea profunde sentimente pro-britanice. În ultimii ani ai vieții sale, regina Sofia a fost diagnosticată cu cancer și a murit la Frankfurt, Germania, în 1932.

Sofia a Prusiei
Regină a Greciei
Date personale
Nume la naștere	Sophia Dorothea Ulrike Alice
Născută	14 iunie 1870 Potsdam, Prusia
Decedată	13 ianuarie 1932 (61 de ani) Frankfurt, Germania
Înmormântată	Palatul Tatoi, Grecia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Părinți	Frederic al III-lea al Germaniei Prințesa Victoria a Regatului Unit
Frați și surori	Wilhelm al II-lea al Germaniei Prințul Sigismund al Prusiei Prințul Waldemar al Prusiei Prințul Heinrich al Prusiei Charlotte, Ducesă de Saxa-Meiningen Prințesa Victoria a Prusiei Prințesa Margareta a Prusiei
Căsătorită cu	Constantin I al Greciei
Copii	George II Alexandru I Elena, regina mamă a României Paul I al Greciei Prințesa Irene, Ducesă de Aosta Prințesa Ecaterina
Cetățenie	Germania
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă Q67186693[*]
Familie nobiliară	Casa de Glücksburg Casa de Hohenzollern
Domnie
Domnie	18 martie 1913 – 11 iunie 1917 19 decembrie 1920 – 27 septembrie 1922 Sofia și fiicele sale: Irene, Ecaterina și Elena în 1912.

·         1937: Cad pe frontul de la Majadahonda (Madrid) legionarii Ion Mota și Vasile Marin, voluntari în războiul anti-comunist. Moartea lor a produs o adanca emotie in Romania, fiind deplansa de mari personalitati ale vremii, printre care si N.Iorga.Trupurile lor neînsufleţite au ajuns în ţară abia la începutul lui februarie, la 11 februarie trenul mortuar sosind  în Gara de Nord din Bucuresti, dupa care au fost depuse la   Biserica Sf. Ilie Gorgani. Timp de 2 zile, lăcaşul de cult a fost locul de pelerinaj al tuturor celor cu simpatii legionare, timp în care diferite personalităţi din conducerea Gărzii de Fier făceau de gardă la catafalc. Pe 13 februarie a avut loc slujba de înmormantare a celor doi legionari căzuţi pe frontul din Spania.

·         1941: James Augustine Aloysius Joyce (n. 2 februarie 1882 – d. 13 ianuarie1941) a fost un prozator și poet irlandez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru romanele Portret al artistului în tinerețe (1916), Ulise (1922) și Veghea lui Finnegan (1939). A mai scris nuvele (Oameni din Dublin, 1914), poezii (Muzică de cameră, 1907, și Poezii de doi bani fiecare, 1927) și o piesă de teatru (Exilați, 1918). Criticii îl așează astăzi în fruntea modernismuluianglo-saxon, alături de T. S. Eliot, Virginia Woolf și Ezra Pound.

Primul copil al lui John Stanislaus Joyce și al lui Mary Jane Murray, Joyce a fost educat în spiritul religiei catolice la colegiile iezuite Clongowes Wood (Comitatul Kildare) și Belvedere (Dublin), unde a deprins latina și catehismul. La University College Dublin, a studiat limba și literatura engleză precum și limbi străine ca franceza, italiana și, individual, norvegiana. James Joyce a devenit încă din tinerețe un apostat al Bisericii. S-a mutat la Paris în 1902 pentru a studia medicina, dar a renunțat în scurt timp și a revenit în Dublin. În 1904 a cunoscut-o pe Nora Barnacle, cu care a trăit în concubinaj și care i-a dăruit doi copii: Giorgio (1905-1976) și Lucia (1907-1982). Cuplul, unit prin căsătorie abia în 1931, a trăit departe de Irlanda pentru aproape treizeci și cinci de ani, în orașele Triest, Zürich și Paris. Joyce a lucrat ca profesor de limba engleză, a dat lecții în particular și a publicat articole culturale sau politice în diverse ziare și reviste. Cariera lui literară a fost stingherită în mod constant de lipsurile materiale, deficiențele de vedere tot mai supărătoare sau de boala mintală a fiicei sale, Lucia.

Cu un pronunțat caracter autobiografic, proza lui Joyce revine obsesiv asupra lumii irlandeze, mai ales a Dublinului, în care scriitorul și-a petrecut primii ani de viață. Portret al artistului în tinerețe surprinde conflictele interioare ale unui alter-ego al scriitorului, Stephen Dedalus, distanțarea lui de religie și descoperirea vocației literare. Romanul Ulise, considerat o capodoperă a literaturii engleze, prezintă o zi din viața evreului Leopold Bloom, pe măsură ce acesta își croiește drumul printr-un Dublin arhetipal, labirintic, haotic și eterogen, care se identifică cu propria conștiință a autorului. Joyce afirma: „[...] scriu mereu despre Dublin, pentru că dacă pătrund în inima Dublinului, pătrund în inima tuturor orașelor lumii. În particularități stă universalitatea^[18]”. James Joyce a fost un maestru al tehnicilor literare și a perfecționat mai ales monologul interior (fluxul conștiinței) și muzicalitatea prozei. În romanul Veghea lui Finnegan, scriitorul și-a împins experimentul artistic la extrem și a creat astfel una din cele mai încifrate creații literare scrise vreodată, unde sensul se ascunde cu obstinație în spatele cuvintelor portmanteau, al importurilor lingvistice din zeci de limbi străine și al unei idioglosiisimulate. Întrebat de Max Eastman, un combatant vehement al Cultului Artei Neinteligibile (the Cult of Unintelligibility), de ce a ales un stil atât de anevoios, Joyce ar fi răspuns: „Ca să le dau de lucru criticilor pentru următorii trei sute de ani”. Vladimir Nabokov spunea: „Joyce a creat modernismul, și tot Joyce l-a distrus”, iar Edmund Wilson îl numea „marele poet al unei noi etape a conștiinței umane”^[19].

James Joyce este comemorat de comunitatea anglofonă în fiecare an la 16 iunie (Bloomsday), ziua în care a fost plasată acțiunea romanului Ulise. Opera lui a influențat autori ca Samuel Beckett (care i-a fost discipol), William Faulkner, Eugene O'Neill^[20], Djuna Barnes, Jorge Luis Borges sau Umberto Eco^[21].

James Augustine Aloysius Joyce - foto: ro.wikipedia.org

·         1945: Zavaidoc (Marin Teodorescu), renumit cântăreț din perioada interbelică (n. 1896)

·         1953: Ronald Bulfinski, actor, societar al Teatrului Național București

·         1956: Lyonel Feininger, pictor american de origine germană (n. 1871)

·         1958: A murit  poetul, eseistul şi dramaturgul român Dan Botta; (n.26 septembrie 1907, Adjud). Frate al actorului și poetului Emil Botta,  provenea  dintr-o veche familie ardelenească, fiind descendent al unei familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș. Mama sa era corsicana Franceschi. Dan Botta urmează școala primară la Adjud și începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focșani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din București. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină și limba greacă) la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind dublu licențiat în Educație Fizică și Sport. A publicat  în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferințele grupului Criterion și este cooptat în comitetul de redacție al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcție al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938. Adept al ideologiei legionare,colaborator al revistei legionare Sfarmă-Piatră, el  fondează în 1941 revista „Dacia” împreună cu Octavian Tăslăuanu și Emil Giurgiuca. Ca traducător, în 1956, Dan Botta a dat o excepțională traducere a „Baladelor villonești”, ediție prefațată de Tudor Arghezi.

Descendent al unei familii nobiliare ardelene care cuprindea foști voievozi ai cetății și ținutului Chioarului din Maramureș,^[2] Dan Botta urmează școala primară la Adjud și începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focșani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din București. Urmează apoi studii universitare clasice (limba latină și limba greacă) la Facultatea de Litere a Universității din București, fiind dublu licențiat în Educație Fizică și Sport. Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine, etc. Participă la conferințele grupului Criterion și este cooptat în comitetul de redacție al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcție al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938.

Debutul are loc în 1931 cu volumul de poezii „Eulalii”. Personalitatea stilistică a acestei poezii stă deopotrivă ca și a colegilor de generație Emil Gulian și Simion Stolnicu, sub zările autohtone barbiene și sub fantasticul misterios și tragic al lui Edgar Allan Poe. Cuvântul gustat și visat al acestor tineri triumviri poetici este eleat. Dealtfel, Simion Stolnicu își intitulează unul dintre volume: „Pod eleat”. Eleații Parmenide, Zenon și Melissos susțineau unitatea, imobilitatea și imuabilitatea existentului, considerând iluzorie multiplicitatea, mișcarea și devenirea.Ridicarea așadar în „nadirul latent” vine la Dan Botta pe mai multe căi. Corsican după mamă, el va avea nostalgia coloniei Eleea, aflată în aceeași geografie mediteraneană cu locurile natale ale aceleia ce i-a dat viață..Pe lângă volumul de versuri Eulalii, a publicat, în timpul vieții, două volume de eseuri. Postum au apărut patru volume de Scrieri. Pe lângă opera originală, este și autor al unor traduceri din literatura universală: poeziile lui Edgar Allan Poe și romanul Oile Domnului (A Lã e a Neve), al scriitorului portughez Ferreira de Castro.

OPERE PUBLICATE

• Eulalii, poeme, 1931
• Limite, eseuri, 1936
• Comedia Fantasmelor, 1939
• Alkestis, 1939
• Scenariu pentru un film romantic „Sărmanul Dionis”, 1940
• Charmion sau Despre muzică, 1941
• Scrieri, vol 1-4 cu un studiu interogativ de Ion Biberi și un fragment de monografie neterminată de Eugen Schileru, București, 1968
• François Villon, Balade și alte poeme, traducere de Dan Botta, prezentare de Tudor Arghezi, București, 1956.

TRADUCERI DIN LITERATURA UNIVERSALĂ

• Ferreira de Castro - Oile Domnului, roman, Editura de Stat pentru Literatura și Artă, 1955
• Edgar Allan Poe - Scrieri Alese, Editura pentru Literatură Universală, 1963, (cu două variante de traducere artistică a poeziilor, de Emil Gulian și de Dan Botta)
• William Shakespeare, Regele Ioan
• François Villon, Balade și alte poeme, traducere de Dan Botta. Prezentare de Tudor Arghezi, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București 1956.

Dan Botta
Dan Botta
Date personale
Născut	26 septembrie 1907[1]  Adjud, România
Decedat	13 ianuarie 1958 (50 de ani)[1]  București, Republica Populară Română
Cetățenie	România
Ocupație	poet traducător filolog[*]
Activitate
Partid politic	Mișcarea Legionară
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București

·         1960: Sibilla Aleramo, scriitoare italiană (n. 1876)

·         1963: Sylvanus Olympio, președinte de Togo (n. 1902)

·         1982: Marcel Camus, director franțuzesc de film (n. 1911)

·         1987: Igor Ilinski, actor rus (n. 1901)

·         1993: René Pleven, premier de Franța (n. 1901)

·         2001 - A încetat din viaţă graficianul Sabin Ştefănuţă, care a devenit cunoscut în Occident impunând conceptul de Nouă Renaştere sau de Renaştere modernă

·         2002: Ted Demme, cineast american (n. 1964)

·         2004: Sorin Holban, prozator și poet român (n. 1933)

* 2005: Ilie Todorov (n. 27 ianuarie 1936, Larga Nouă - d. 13 ianuarie 2005, Chișinău) a fost un regizor, actor de teatru și film moldovean.

·         2010: Teddy Pendergrass, cântăreț și compozitor american (Harold Melvin & The Blue Notes) (n. 1950)
* 2012: Mircea Ciumara (n. 13 septembrie 1943, Călărași, România^[1] – d. 14 ianuarie 2012^[2]) a fost un deputat român în legislatura 1992-1996, ales în județul Constanța pe listele partidului PNȚCD.

Mircea Ciumara a fost Ministrul finanțelor în Guvernul Ciorbea în perioada 12 decembrie 1996 - 5 decembrie 1997, iar apoi a condus Ministerul Industriei și Comerțului până în 17 aprilie 1998. În perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000 a fost Ministru de stat, președintele Consiliului de Coordonare Economico-Financiară, ministru pentru relațiile cu Parlamentul.

Mircea Ciumara
Date personale
Născut	13 septembrie 1943  Călărași, România[1]
Decedat	14 ianuarie 2012 (68 de ani)[2]
Cetățenie	România
Ocupație	om politic economist
Ministru al finanțelor publice
În funcție 12 decembrie 1996 – 5 decembrie 1997
Precedat de	Florin Georgescu
Succedat de	Daniel Dăianu
Membru al Camerei Deputaților a României
În funcție 1996 – 2000
Circumscripția	Galați
În funcție 1992 – 1996
Circumscripția	Constanța
Partid politic	PNȚCD
Alma mater	Academia de Studii Economice

·         2014: A decedat renumitul actor roman Matei Fotino (cunoscut cu numele de scena  Mișu Fotino, nascut la  14 septembrie 1930, București). Din 1952 a devenit actor la Teatrul Dramatic din Brașov si a fost  remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la București. Din 1956, va  juca la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București. A deținut o bogată experiență în teatru și în cinematografie, desfășurându-și activitatea timp de 60 de ani. A jucat în numeroase comedii și a fost prezent în emisiuni de televiziune. La cea de-a XIV-a ediție a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mișu Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

FILMOGRAFIA

• Directorul nostru (1955)
• Telegrame (1959)
• Porto-Franco (1961)
• Codin (1963)
• Politică și delicatese (1963)
• Titanic vals (1964) - Dinu
• Amprenta (1967)
• Balul de sîmbătă seara (1968)
• Elixirul tinereții (1975)
• Tufă de Veneția (1977)
• Chirița la Iași (1987)
• Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
• Dublaj de voce în seria Tarzan, în rolul Profesorului Archimedes Q. Porter, vocea în original aparținându-i lui Jeff Bennett (2003)
• Dublaj de voce, record de dublaj Disney (interpretare la 76 de ani, și 68 de ani în activitate), la filmul Marea Aventură a Porcușorului (Piglet's Big Movie), în rolul lui Iepure, în original vocea aparținându-i lui Ken Sansom (2004)

Mihai Fotino a fost fiul actorului Mișu Fotino. A fost căsătorit de trei ori. Cu a treia soție, Ruxanda-Ana Fotino, arhitect (a lucrat la planul clădirii Teatrului Național din București) are o fiică Oana-Maria Fotino.

* 2015: Valentin Nicolau (n. 22 iunie 1960, București – d. 13 ianuarie 2015, București^[1]) a fost un geofizician, scriitor și antreprenor român. Valentin Nicolau a fost fondatorul Editurii Nemira, președinte al Televiziunii Române și manager al mai multor afaceri. Era recunoscut ca un împătimit de teatru.

Teatru

• Dacă aș fi un înger, Ed. Unitext, 2000; conține piesele: Fantoma de la clasa întâi; Lume, lume, soro lume...; Ca zăpada și cei doi.
• Lume, lume, soro lume… (Antologia pieselor prezentate în secțiunea «spectacole-lectură», Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 2000), Ed. Nemira & Co, 2000.
• Ultimul Împărat, Ed. Polirom, 2001; conține piesele: Fotograful Majestății Sale (Ultimul împărat); Zi că-ți place!; Ultima haltă în Paradis.
• Le revenant de la première classe. Après la censure. Nouvelles pièces roumaines des années 90, Ed. Unitext, 2000.
• The Ghost from the First Class Waiting Room. After Censorship. New Romanian Plays of the 90s, Ed. Unitext, 2000.
• The Photographer of His Majesty, Romanian Review, nr. 413-415/2003.
• Le Photographe de Sa Majesté, Revue Roumaine.
• Mai jos de Figueras, Ed. Nemira, 2006.

Piese puse în scenă

• Ultima haltă în Paradis, montată pentru televiziune de Alexandru Tocilescu.
• Legenda Ultimului Împărat, Teatrul Național din București, regia Alice Barb.
• Uzina de plăceri S.A., Teatrul Nottara, regia Alexandru Berceanu.

Proză

• Bronto, un dinozaur încă mic, Ed. Nemira, 1994.
• Bronto, un dinozaur neastâmpărat, Ed. Nemira, 1995.
• România feudelor târzii. Comediografii politice, Editura Nemira, 2012 ^[2]

Poezie

• Crapă lemnul și ridică piatra, Ed. Nemira, 2001.

Premii

• Fantoma de la clasa întâi (1998) și Lume, lume, soro lume…(1998) – nominalizate doi ani consecutiv la concursul UNITER pentru Cea mai bună piesă românească a anului.
• Ca zăpada și cei doi a primit în anul 2000 Marele Premiu "Camil Petrescu", acordat de Ministerul Culturii.

A fost căsătorit cu Angelica Nicolau, director-executiv al editurii Nemira, cu care are doi copii, Ana-Maria si Radu.

Valentin Nicolau
Valentin Nicolau
Date personale
Născut	22 iunie 1960
Decedat	13 ianuarie 2015 (54 de ani) București
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	geofizician[*]

* 2017: Ion (Nicu) Crețu (n. 17 iulie 1947, Măceșu de Sus, Dolj - d. 13 ianuarie 2017, Craiova) a fost un reputat dirijor, compozitor, aranjor și violonist virtuoz român, dirijor al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

Născut pe 17 iulie 1947, la Măceșu de Sus, maestrul Nicu Crețu a condus orchestra Ansamblului Folcloric „Maria Tănase” încă din primul an de la înființare (1992), fiind unul dintre oamenii care au pus bazele ansamblului. In perioada 2003–2009, a fost directorul Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

A urmat facultatea la Timișoara, unde a făcut parte din Ansamblul Studențesc „Doina Timișului” și din Ansamblul Folcloric „Timișul”.

Maestrul Nicu Crețu, dirijorul Ansamblului „Maria Tănase”, s-a stins din viață, la 69 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Hanul Doctorului, din Craiova.

Sărbători

·        În calendarul ortodox:  Sf. Mc. Ermil si Stratonic; Cuv. Iacob din Nisibe. 

Sf. Mc. Ermil și Stratonic (secolele III – IV) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic au trăit în secolele III – IV în ținutul Iliricului și al Dunării de mijloc. Au primit mucenicia la Singidunum (Belgradul de azi) în anul 303.

India – Festivalul cămilei, în orașul-cetate Bikaner (13-14 ianuarie)

Togo – Ziua națională. Ziua eliberării naționale (1967)

Rusia – Ziua presei