4. /10 IANUARIE 2022 - POEZIE

GHEORGHE KERNBACH

Trăim la fiecare început de an, bucuria întâlnirii, sub auspiciile poeziei, cu Mihai Eminescu, omul nepereche la culturii româneşti. Din când în când însă, credem că trebuie să ne aducem aminte şi de alţi oameni de talent, născuţi la Botoşani în luna ianuarie, fie şi numai pentru faptul că fiecare dintre aceştia, prin opera şi faptele lor, au făcut ca oraşul în care au văzut lumina zilei, să capete renumele de adevărată metropolă a culturii româneşti. Unul dintre aceştia, este Gheorghe Kernbach, magistrat, poet , prozator, om politic, a cărui dată de naştere este 10 ianuarie 1863.

Nu se cunosc multe amănunte referitoare la Gheorghe Kernbach, biografii săi consemnând faptul că între anii 1873-1978 a fost elev al Liceului Laurian din Botoşani, iar ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, trecându-şi examenul de licenţă în anul 1884. Avea şi studii de statistică, în anul 1893 urmând cursul de statistică ţinut la Universitatea din Roma de profesorul Messadoglio. A lucrat în magistratură şi a avut şi o notabilă activitate politică, îndeplinind funcţia de prefect în judeţele Iaşi şi Botoşani. A fost căsătorit cu poeta Ana Conta, fiica filosofului Vasile Conta, şi este fratele Corneliei Kernbach – Tatuşescu, una dintre primele femei medic din România şi poetă în acelaşi timp, al cărei pseudonim literar era Cornelia din Moldova.
Numele lui Gheorghe Kernbach, care şi-a semnat creaţiile literare cu pseudonimul Gheorghe din Moldova, este legat de Botoşani nu numai prin faptul că s-a născut aici. El a avut un rol important în viaţa culturală şi politică a oraşului, fapt ce trebuie relevant în mod deosebit. În anul 1881, editează la Tipografia “Concurenţa”, împreună cu Gheorghe Velea revista “Albina”, publicaţie bilunară, care din anul 1882 îşi va schimba numele în “Albina Botoşanilor”, în anul 1889 se numără printre personalităţile care au înfiinţat filiala botoşăneană a Ateneului Român, iar în anul 1904, ca prefect al judeţului Botoşani, pune bazele a două edificii monumentale : Palatul Administrativ şi Tribunalul Botoşani.
Activitatea sa literară, marcată de publicarea unui însemnat număr de poezii, dar şi a unor articole cu tematică diversă şi proză, o găsim răspândită în publicaţii care au apărut la Bucureşti, Iaşi sau Botoşani, între care „Emanciparea”, editată de Cercul Socialist din Bucureşti în anul 1884, din al cărei colectiv redacţional a făcut parte, „Contemporanul”, „Lupta”, „Curierul de Iaşi”, „Fântâna Blanduziei”, „Adevărul Ilustrat”, „Lumea Ilustrată”, „Lectorul Român”, „Curierul Român” (Botoşani) „Viaţa Românească” etc. şi în două volume de versuri “Poezii”, apărut la Bucureşti în anul 1894 şi “Versuri şi proză”, editat în anul 1912 la Iaşi.

Activitatea literară a lui Gheorghe Kernbach s-a bucurat de aprecierea unor nume importante ale culturii româneşti, între care A.D.Xenopol, Al Vlahuţă şi Nicolae Iorga.
Desprindem dintre aprecierile critice referitoare la opera lui Gheorghe Kernbach, pentru a întări legăturile acestuia cu Botoşanii, pe cele ale lui Nicolae Iorga, cuprinse în articolele „Gheorghe din Moldova” publicat în numărul din 26 august 1890 al ziarului „Lupta”, şi „Poezii de Gheorghe din Moldova (1880 – 1889, Bucureşti, 1895, apărut în numărul 1 din anul 1895 al revistei „Vatra”. Primul, analizează creaţia poetului botoşănean prin prisma poeziilor publicate în revista ieşeană „Contemporanul”, iar cel de al doilea are ca subiect volumul de poezii apărut în anul 1894.

Referitor la colaborările la „Contemporanul”, Nicolae Iorga aprecia că poetul „a ştiut să-şi creeze un loc al lui aparte, a avut dibăcia de a deveni un tip original, fiind „unul dintre rarii scriitori ai noştri care se spun pe dânşii, în versuri ori în proză”. Poetul moldovean – nota tânărul critic literar – „şi-a creat o specialitate în poezie – poezia uşoară, madrigalul – precum Eminescu şi-a mărginit câmpul de zugrăvire la iubirile tainice în mijlocul lacurilor albastre, în cântec de izvoare, sub lumina lunii. Hotarele lui Gheorghe din Moldova, sunt, se înţelege, mai aproape decât ale autorului Satirelor, câmpul cuprins mult mai restrâns, dar în orice caz, partea lui, proprie a lui, e mai largă decât partea ce revine eminescienilor din moştenirea romantică a şefului lor. Şi în atmosfera artificială şi greoaie a liricii noastre romantico-pesimiste, poezia lui Gheorghe din Moldova e un curent răcoritor … un curent nou şi, în starea de astăzi a poeziei noastre, singurul fapt că un om aduce ceva nou – oricum ar fi –e un fenomen ceva cu desăvârşire rar.”

Apreciind că în poezia lui Gheorghe din Moldova „originalitatea e mai lămurită, (şi) curentul nou mai desluşit, Nicolae Iorga nota că datorită acestui fapt „din mulţimea de poete minores ai noştri l-am ales pe dânsul”.

În articolul dedicat volumului apărut în anul 1894, Nicolae Iorga aprecia evoluţia făcută de Gheorghe din Moldova pe plan literar, făcând referire specială la poezia „Puica Radului”, scriere sub forma baladei, despre care nota că „ e fără pată de frumoasă, singura care poate sta alături de cele mai frumoase din producţiile similare ale literaturii nescrise”. Despre volumul în sine, Nicolae Iorga considera că prin acesta, „luat în întregimea lui, autorul s-a impus ca poet”.

În ciuda aprecierilor favorabile la adresa operei sale, Gheorghe Kernbach este un nume despre care se vorbeşte foarte puţin. Şi totuşi, asemenea concetăţeanului său, Artur Enăşescu, el ne-a lăsat o poezie care, pusă pe muzică a înfruntat timpul, rămânând proaspătă şi plină de un de neegalat iz romantic pâna acum. Au fredonat cuvintele acesteia zeci de generaţii şi le vor fredona, fără îndoială şi cele care vor urma, pentru că ele amintesc de primii fiori ai dragostei şi de trăiri emoţionale pe care, măcar odată în viaţă, fiecare dintre noi le-a simţit. Poezia, din care redăm doar două strofe se numeşte „Fă-ne, Doamne”, iar versurile, nu ne îndoim, sunt mai mult decât cunoscute :
Când eram copii, odată
Mii de sărutări mi-a dat,
Astăzi nu-mi mai dă niciuna
Ea-i femeie – eu bărbat.

Să o mai sărut, odată
Fă tu Doamne, tot ce ştii,
Şi de nu mai ştii, nimica
Fă-ne iarăşi doi copii.

Prin această poezie transpusă muzical atât de inspirat, poetul botoşănean şi-a cucerit dreptul la neuitare şi un loc în sufletul fiecărui român. E mai mult, credem, decât o căruţă de cărţi.

ALEXANDRU BUSUIOCEANU

Mai multe imagini

Alexandru Busuioceanu
Date personale
Născut	1896[1][2][3][4]
Decedat	13 martie 1961 (65 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat critic literar[*] istoric poet
Modifică date / text

Alexandru Busuioceanu (n. 1896 – d. 1961, Madrid) a fost un critic de artă, critic literar, diplomat, eseist, istoric, pedagog, poet, scriitor și traducător român, care a trăit în Spania începând cu anul 1942, apoi de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial și până la moartea sa. A fost bursier al Școlii române din Roma între anii 1923-1925.

Cuprins

• 1Prezentare generală
• 2Listă incompletă de lucrări
  • 2.1Antume
  • 2.2Postume
• 3Referințe
• 4Legături externe

Prezentare generală[modificare | modificare sursă]

Opera lui Alexandru Busuioceanu este vastă și cuprinde domenii ale cunoașterii umane foarte diferite. Începuturile sale literare sunt în poezie, la care a adăugat treptat eseuri, studii literare, studii critice de literatură și arte plastice, prezentări de programe muzicale pentru concertele filarmonicii, cronici literare și de arte plastice, prezentări de artiști plastici și scriitori români, respectiv, mai târziu, de artiști plastici și scriitori spanioli. Ca traducător, a tradus în română și spaniolă din mari poeți ai literaturii universale.

În calitate de istoric, domeniu în care a "intrat din întâmplare", cum o declara în corespondența sa din anii 1950 cu Mircea Eliade, a scris studii despre Zamolxis ^[5], dintre care cele mai închegate se referă la percepția zeului suprem al panteonului dacic în miturile și legendele spaniole.

Simțindu-se toată viața român, după acceptase poziția de atașat cultural al României în Spania, a dus o activitate neobosită de cercetare și promovare culturală a valorilor românești în Spania. A înființat o Catedră de limbă și literatură română la Universitatea Madrid, al cărui titular a fost până la moarte, a înființat Institutul Român de Cultură din Madrid, a obținut introducerea obligatorie a studierii limbii și literaturii române în șapte universități spaniole și publicarea traducerilor din mari scriitori români, așa cum ar fi Liviu Rebreanu, de pildă ^[6].

Abandonând aproape total preocupările sale dedicate artiștilor plastici de pretutindeni, Alexandru Busuioceanu s-a dedicat integral promovării și receptării limbii și culturii române în arealul spaniol publicând numeroase articole, ținând conferințe, efectuând traduceri, lecturând la catedra sa de literatură română de Universitate, precum și cu orice ocazie ivită.

Listă incompletă de lucrări[modificare | modificare sursă]

Antume[modificare | modificare sursă]

• Une miniature inédite du XIIIe siècle reproduisant une oeuvre de Pietro Cavallini, 1928
• Iser, 1930
• Daniel Da Volterra e la storia di un motivo pittorico, 1932
• Intorno a Franco-Bolognese, 1934
• Les Tableaux au Greco dans la collection royale de Roumanie, 1934
• Preziosi, 1935
• Domenico Theotocopuli El Greco. Exposition organisée par la Gazette des Beaux-arts, 1937
• Poemas pateticos, 1948
• La Peinture espagnole: 2. De Velasquez à Picasso. Texte de Jacques Lassaigne. Biographies et bibliographie, 1952
• Proporción de vivir - poemas, 1954
• Georges Cioranescu. Un poète roumain en Espagne, 1962

Postume[modificare | modificare sursă]

• Scrieri despre artă, Editura Meridiane, București, 1980, editori Theodor Enescu și Oana Busuioceanu, prefată Ion Frunzetti, comentarii Victor Ieronim Stoichiță, 444 p. cu ilustr. + 28 f. pl.
• Zamolxis sau mitul dacic în istoria și legendele spaniole, Editura Meridiane, București, 1985, editor, prefațator și îngrijitor Dan Slușanschi, cu o evocare de Eugenio Battisti; reeditare Editura Dacica, 2009

ION MOLDOVEANU

MOLDOVEANU Ion, se naste la 10 ian. 1913, comuna Lechinta, judetul Bistrita-Nasaud - moare in 17 mai 1939, comuna Savadisla, judetul Cluj.

Poet.

Fiul lui Gheorghe Moldovan, agricultor, si al Susanei (n. Jucan). A absolvit Scoala Normala de invatatori din Cluj.

Debuteaza in .

Colaboreaza la Hyperion, Freamatul scoalei, Vatra, Eu si Europa, Lanuri, Gind romanesc, Symposion, Natiunea romana. Prezent in Antologia invatatorilor in literatura, intocmita de B. Jordan (1938), si in antologia Poeti tineri ardeleni de E. Giurgiuca (1940).

Autor al unui singur volum de versuri, Sbor peste ape (1939).

O poezie bine strunita prozodic, adesea chiar in detrimentul fondului; sub apasarea rigorilor formale, acesta devine, parca, si mai volatil si mai difuz. Starile sufletesti tutelare ramin tristetea si insingurarea.

Poetul le exprima insa cu pudoare, inconjurind sentimentul erotic, aspiratiile astrale, impulsurile descriptive intr-un subtire aer thanatic. Exista citeva motive care imprima o oarecare coerenta (si consistenta) volumului: zborul, anii, steaua, sufletul, apa etc.

Asamblarea lor insa e anemica si inecata in rime exacte, dar inutile.

Din loc in loc, totusi, intervine cite un transfer cu grea si neasteptata materialitate, precum acea „tacere cit un dom de fier".

ALEXANDRU CERNA - RĂDULESCU

Alexandru Cerna-Rădulescu
Date personale
Născut	10 ianuarie 1920
Decedat	21 august 1990 (70 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Activitate
Limbi	limba română
Modifică date / text

Alexandru Cerna-Rădulescu (n. 10 ianuarie 1920, Stănești, județul Vâlcea – d. 21 august 1990, București) a fost un poet, eseist și traducător român.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Activitatea literară
• 3Opera
• 4Traduceri
• 5Note
• 6Bibliografie

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în satul Stănești, în familia învățătorului Gheorghe P. Cerna și al soției sale, Elvira-Ecaterina (n. Rădulescu). A urmat studiile secundare la licee din Râmnicu Vâlcea și Craiova (absolvite în 1940), apoi studii universitare de drept, litere și filosofie, întrerupte din cauza războiului.^[1]

A lucrat o lungă perioadă în presă, debutând concomitent în două publicații cu orientări estetice opuse: Cuget clar și Azi (1930).^[1] A fost secretar de redacție și redactorul paginii culturale a ziarului Ordinea (1939-1944), secretar de redacție al cotidianului Viața (director: Liviu Rebreanu; 1942- ), șef de presă al Teatrului „Cărăbuș” și a făcut parte din grupul poeților care au fondat în 1941 revista Albatros (Sergiu Filerot, Geo Dumitrescu, Virgil Ierunca și alții), suspectată de filo-comunism în timpul regimului antonescian și suprimată după 6-7 numere.^[2] Cerna-Rădulescu a fondat și condus revista România viitoare (1944), care a fost desființată de cenzura militară după numai cinci numere pe motiv că ar face propagandă comunistă și că l-ar fi insultat pe mareșalul Ion Antonescu,^[2] iar prim-redactorul a fost trimis pe front, Arta liberă (1944), Tribuna Transilvaniei (1946) și Tribuna românească (1946-1947).^[1]

După război a fost secretar de redacție al revistelor Biserica Ortodoxă Română și Ortodoxia (1949-1966). A fost un colaborator apropiat al patriarhului Justinian Marina, îndeplinind funcția de consilier de presă patriarhal; a fost reținut în ziua de 25 noiembrie 1949, acuzat că ar fi dușman al regimului comunist, iar patriarhul i-a sunat personal la telefon pe primul ministru, dr. Petru Groza, pe ministrul de interne Teohari Georgescu și pe ministrul adjunct de interne Marin Jianu cărora le-a comunicat că „repetata lovire a oamenilor mei cei mai apropiați dovedește și pentru un orb că ținta atacurilor sunt eu însumi, Patriarhul țării […] le-am arătat fără echivoc că Sandu este ca și copilul meu, pe care orfan fiind l-am crescut ca un părinte. Mai mult, le-am precizat că toate revistele mele, pe care ei le apreciază atât de mult, și-au primit linia politică de la Cerna Rădulescu, conducătorul lor. […] Acesta fiind adevărul, de unde îl scot ei dușman al regimului? Căci în acest caz eu ar trebui să fiu taxat drept adversar al regimului” (ACNSAS, Fond Informativ, dosar 1470, vol. 1, f. 283). În urma acestei convorbiri, ministrul Teohari Georgescu „și-a dat cuvântul de onoare” că Cerna Rădulescu va fi eliberat a doua zi; Al. Cerna-Rădulescu a fost eliberat în seara zilei de 17 decembrie 1949.^[3]

Ulterior a îndeplinit funcția de secretar general de redacție al revistei România literară (1968-1970) și a făcut parte din colegiul redacțional al revistelor culturale Argeș (1966/67) și Oltul din Slatina (1968).^[1] A publicat articole, cronici teatrale și poezii sub pseudonimele Candid, Alexandre d'Acré, Șbilț, Al. Olteanu, R. Alexandru, Ducu, ACR, -arc- etc.^[4]

În prezent o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea îi poartă numele.

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

A debutat în plan literar cu placheta de versuri Încrustări p-un strop de rouă (1934), urmată de Sunt țăran (1937), apoi a publicat culegerea de articole și pamflete Spionaj și trădare în umbra crucii (1948).^[1] O lungă perioadă nu a mai publicat niciun volum, dar în 1978 i-a apărut volumul Înainte de proverbe, ce conținea o selecție din versurile sale. Cele două volume de memorialistică: Arbori din țara promisă (Ed. Cartea românească, 1972) și Ultima invazie (Ed. Eminescu, 1996) îl scot din anonimat.^[1] Primul volum sus-menționat conține o combinație originală de memorialistică și istorie și critică literară; sunt conturate portretele unor personalități cu rol important în formarea sa precum Liviu Rebreanu, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi și Gala Galaction, precum și ale altor personalități culturale cunoscute de el: Petre Pandrea, Dumitru Tomescu, Constantin S. Nicolaescu-Plopșor. Cel de-al doilea volum, apărut postum, amestecă amănuntele autobiografice cu amintiri despre scriitorii cunoscuți (cu accent pe reconstituirea împrejurărilor întemeierii grupului Albatros) și cu considerații despre situația social-politică a României din anii celui de-al Doilea Război Mondial.

S-a remarcat ca traducător, publicând două volume de traduceri ale comediilor lui Ludovico Ariosto (în 1974 și 1982, în colaborare cu Ștefan Crudu) și volumul Florile răului de Charles Baudelaire (apărut postum, în 1991).

Opera[modificare | modificare sursă]

• Încrustări p-un strop de rouă, Râmnicu Vâlcea, 1934 (cu pseud. Al. Delacerna);
• Sunt țăran, Craiova, 1937 (cu pseud. Al. Delacerna);
• Spionaj și trădare în umbra crucii, București, 1948;
• Reîntregirea bisericii românești din Ardeal, București, 1948 (în colaborare);
• Legături politice și religioase româno-ruse, București, 1949;
• Arbori din țara promisă, București, 1972;
• Înainte de proverbe, București, 1978;
• Ultima invazie, București, 1996.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• Ludovico Ariosto, Comedii, în colab. cu Ștefan Crudu, București, 1974;
• Ludovico Ariosto, Lădița. Lena. Substituții. Vrăjitorul, în colab. cu Ștefan Crudu, București, 1982;
• Charles Baudelaire, Florile răului, București, 1991.

EUGEN AGRIGOROAIEI

Biografie

Născut la 10 ianuarie 1932, la Bălți, în Basarabia, face școala primară și liceul la Chișinău (1939-1943), respectiv Iași (1944-1951),  urmează cursurile Școlii de literatură și critică literară „Mihai Eminescu” din București (1951-1954), apoi Facultatea de Filologie-Istorie a Universității din Iași (1953-1957). Lucrează dupa absolvire ca bibliotecar și în cele din urma ca muzeograf în diverse instituții culturale ieșene. Preocupat de folclor, va folosi acest filon pentru a se adresa copiilor. Numeroase studii despre folclorul arhaic românesc. Decedează la 26 februarie 1992, la Iași.

Cărți publicate

Ultimul Făt-Frumos, 1969

Teatru de păpuși, 1971

Fabule și întâmplări, 1972

Legende și povestiri cu albine, 1987 (împreuna cu Elidia Agrigoroaiei și Sorin Bodolea)

MARIA IONIȚĂ

Poezie - Maria Ionita

DAN DAMASCHIN

Dan Damaschin
Date personale
Nume la naștere	Damaschin Hărdăuț
Născut	10 ianuarie 1951 sat Prunișor, jud. Arad
Cetățenie	română
Religie	ortodoxă
Ocupație	poet
Limbi	limba română
Activitatea literară
Specie literară	poezie
Modifică date / text

Dan Damaschin (n. 10 ianuarie 1951) este un poet și eseist român contemporan.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Volume
  • 2.1Poezie
  • 2.2Eseuri
  • 2.3Prezențe în antologii
  • 2.4Ediții critice
• 3Premii
• 4Afilieri
• 5Referințe critice selective
• 6Legături externe
• 7Note

Biografie[modificare | modificare sursă]

Dan Damaschin (pseudonimul literar al lui Damaschin Hărdăuț) născut la 10 ianuarie 1951, Prunișor, județul Arad) - poet și eseist.^[1] Fiul lui Florian Hărdăuț și al Veturiei-Lucreția (născută Bătrâna), țărani. ^[2] Studii elementare în satul natal (1958-1962), apoi gimnaziul (1962-1966) și liceul teoretic din Sebiș (1966-1970), județul Arad. Licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția română-latină, 1974. ^[3] Liber profesionist (1974-1977), în urma refuzului de a se prezenta la post în învățământ; muncitor necalificat (1977-1978) și librar (1978-1988) la Centrul de Librării din Cluj. Redactor (1988-1994) și redactor-șef (1994-1998, 2002-2004) la Editura Dacia; Între 1998 și 2001, directorul filialei Cluj a Editurii Paralela 45^[4]. Custode și bibliotecar al Centrului de Studii ”Cercul Literar de la Sibiu/Cluj” (2004-2016). Doctor în litere (2009) cu calificativul Summa cum laude.^[5]

Volume[modificare | modificare sursă]

Poezie[modificare | modificare sursă]

• Intermundii, Ed. Albatros, București, 1975^[5]
• Reculegeri, Ed. Albatros, București, 1981^[5]
• Trandafirul și clepsidra, Ed. Albatros, București, 1985^[5]
• A cincea esență, Ed. Dacia, Cluj, 1989^[5]
• Kaspar Hauser, Ed. Dacia, Cluj, 1991^[5]
• Atotsfârșitul, Editura „Cogito”, Oradea, 1995^[5]
• Cartea expierilor, Ed. Didactică și Pedagogică, colecția „Akademos”, București, 1996^[5]
• Îndurările și alte poeme, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002^[5]
• Rugăciunile pictorilor, Editura Palimpsest, București, 2005^[5]
• Denecuprinsul, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007^[5]
• Ziua Fiului Omului, Antologie de autor (1975-2015) ed. Eikon, București, 2016

Eseuri[modificare | modificare sursă]

• Cercul Literar de la Sibiu/Cluj. Deschidere spre europeism și universalitate, Ed. Zenit, Cluj-Napoca, 2009^[5]
• Cercul Literar de la Sibiu/Cluj. Glosse/Restituiri/Corespondențe, Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013^[5]

Prezențe în antologii[modificare | modificare sursă]

• Hajónapló, fiatal róman hőltők antológiája, Németi Rudolf forditásai; Kriterion kőnyvkiadó, Bukarest, 1990
• Young Poets of a New Romania, an anthology, translated by Brenda Walker with Michaela Celea – Leach. Selected and edited by Ion Stoica. Introduced by Alan Brownjohn; FOREST BOOKS, LONDON & BOSTON, 1991
• Transylvanian voices/An anthology of contemporary poets from Cluj-Napoca, Edited and Translated by Adam J. Sorkin and Liviu Bleoca; The Romanian Cultural Foundation, Iași, 1994
• Streiflicht/Eine Auswahl zeitgenőssischer rumänischer Lyrik, Herausgegeben von Simone Reicherts-Schenk. Ins Deutsche übertragen von Christian W. Schenk; Dionysos Verlag, Kastellaun, [Germania], 1994
• Transylvanien voices/An anthology of contemporary poets of Cluj-Napoca/Second Edition, Revised and Enlarged, Edited and Translated by Adam J. Sorkin and Liviu Bleoca with the Assistance of Emese Egyed; The Center for Romanian Studies, The Foundation for Romanian Culture and Studies, Iași, 1997
• Gefährliche Serpentinen/Rumänische Lyrik der Gegenwart, Ausgewählt, herausgegeben und mit einem Nachwort versehen von Dieter Schlesak/ausgestattet mit Zeichnungen von Pomona Zipser; Edition Druckhaus, [Germania], 1999
• Poètes roumains contemporains, Choix et présentation: Irina Petraș. Traduction: Ioana Crăciunescu et Alexandru Ștefănescu, Révision: Donald Alarie, Michelle Fiset et Bernard Pazier; Écrits des Forges, Québec, Canada & Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000
• xxx, Voices of Contemporary Romanian Poets, Selection and English version by Dan Brudașcu, Sedan Publishing House, 2007

Ediții critice[modificare | modificare sursă]

• I. Negoițescu, Scriitori contemporani, Ediție îngrijită de Dan Damaschin, Editura „Dacia”, Cluj, 1994
• I. Negoițescu, Ora oglinzilor/Pagini de jurnal, memorialistică, epistolar și alte texte cu caracter confesiv. Ediție îngrijită, prefață și note de Dan Damaschin, Ed. „Dacia”, Cluj, 1997
• I. Negoițescu, Despre E. Lovinescu, Ediție îngrijită și note de Dan Damaschin, colecția „Cercul literar de la Sibiu”, Ed. Paralela 45, Pitești, 1999
• I. Negoițescu, Însemnările unui cosmopolit, Ediție alcătuită și îngrijită de Dan Damaschin, colecția „Cercul Literar de la Sibiu”, Editura Paralela 45, Pitești, 1999
• xxx, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul/Ediție alcătuită de Dan Damaschin. Volum în limbile română, greacă și latină. Cu ilustrații de Albrecht Dürer (ciclul Apocalipsis cum figuris), colecția „Cartea religioasă”, Editura Paralela 45, Pitești, 2001
• xxx, Revista Cercului Literar/Restituire integrală a publicației (Nr. 1-6, ianuarie-august 1945), Ediție îngrijită de Dan Damaschin, cu o prefață de Petru Poantă; colecția „Euphorion”, Editura „Dacia”, Cluj, 2002
• Wolf von Aichelburg, Criza sufletului modern în poezie și alte scrieri românești. Ediție îngrijită, note și tabel cronologic de Dan Damaschin și Ioan Milea. Prefață de Dan Damaschin. Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010^[5]
• xxx, Magistrul tăcerii în cercul cuvântului. Memorial și exegeze blagiene de Wolf von Aichelburg, Nicolae Balotă, Ovidiu Cotruș, Ștefan Aug. Doinaș, Petre Hossu, Victor Iancu, Henri Jacquier, I. Negoițescu, Cornel Regman, I.D. Sîrbu, Dominic Stanca, Radu Stanca, Eugen Todoran. Ediție îngrijită, note și bibliografie de Dan Damaschin și Ioan Milea. Prefață de Dan Damaschin. Editura Remus, Cluj-Napoca, 2011^[5]

Premii[modificare | modificare sursă]

• Premiul pentru poezie la Festivalul național de literatură al studenților (1974)
• Premiul pentru poezie (vol. Trandafirul și clepsidra) al Asociației Scriitorilor din Cluj (1977)
• Premiul pentru Poezie contemporană al Festivalului „Lucian Blaga” (ediția I), 1991, Cluj
• Premiul pentru poezie la Salonul Național de Carte Oradea (1995) pentru volumul Atotsfârșitul
• Premiul pentru poezie al revistei „Poesis” (Satu Mare, 1996), pentru vol. Cartea expierilor
• Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj (1997) pentru Cartea expierilor
• Premiul special pentru poezie al Festivalului „Lucian Blaga”, Cluj, 2003
• Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj (2003) pentru vol. Îndurările
• Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj (2005) pentru vol. Rugăciunile pictorilor
• Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj (2009) pentru vol. Cercul Literar de la Sibiu/Cluj. Deschidere spre europeism și universalitate

Afilieri[modificare | modificare sursă]

• Membru al Uniunii Scriitorilor din România

TUDOR GEORGE

Tudor George
Date personale
Născut	3 februarie 1926  Ulmeni, Călărași, România
Decedat	10 ianuarie 1992 (65 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet traducător manager[*]
Activitate
Pseudonim	Tudor Georgescu[1]
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Modifică date / text

Tudor George (n. Tudor Georgescu^[2] 3 februarie 1926^[3], Ulmeni, Ilfov - d. 10 ianuarie 1992,^[4] București) a fost un poet și traducător român.

Cuprins

• 1Date biografice
• 2Scrieri
• 3Traduceri
• 4Premii și distincții
• 5Note

Date biografice[modificare | modificare sursă]

A absolvit liceul „Marele Voievod Mihai” (București) și Facultatea de Științe Juridico-Administrative din București (1949).^[2]

Poreclit Ahoe, a fost unul din boemii generației sale, împreună cu Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Țepeneag etc..^[5]

Totodată a fost și un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor la Locomotiva Grivița Roșie.

Ultimii ani ai vieții (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe str.Polonă nr.115, la scara A, unde se află o placă memorială a scriitorului.

Premiul de literatură sportivă Tudor George este numit în cinstea lui.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

• Legenda cerbului - poem (1957)
• Bob auriu (1959), carte pentru copii
• Balade (1967)
• Veverița de foc (1967), carte pentru copii
• Copacul descătușat - Poem simfonic (1968)
• Balade (1969)
• Țara migrenelor (1970)
• Balade singaporene, Ed. Tritonic (1970)
• Țara migrenelor (1970)
• Sonetele aeriene - trilogia sonetelor vol. I (1972)
• Armura de sudoare - trilogia sonetelor vol. II (1972)
• Bazarul cu măști - trilogia sonetelor vol. III, Ed. Eminescu, 1973
• Parfumul timpului (1975)
• Imnuri olimpice (1975)
• Sub semnul lui Hercule. Sport și liră (1976)
• Catehismul iubirii (1977)
• Imaculatul panegiric (1978)
• Cupola Bărăganului (1979)
• Scarabeul sacru - legende, balade, sonete, poeme (1979)
• Dicționar de omonime și de familii de cuvinte, ușor de învățat, pe rime, la care să luați aminte (1980), carte pentru copii
• Ierbarul amorului. Blazoane, imnuri, elegii, sonete, Ed. Junimea, 1981
• Inventar celest sau Taraba marelui talcioc cu hârburi strânse la un loc sau Turnanta frescă picarescă (1982)
• Dacica (1984)
• Cetatea de sidef (1985), carte pentru copii
• Olympia (cu Virgil Ludu), Ed. Sport-Turism, 1985
• Turmele soarelui (1985)
• Cartea Sonetului 1 , Ed. Cartea Românească, 1987
• Patriarhale și exotice (1988)
• Povestea lui Bob-Auriu (1989)
• Cartea Sonetului 2 , Ed. Cartea Românească, 1990
• Jurnal singaporean (2003)

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• Kiss Jenö, Poezii, ESPL, 1957, tr. împreună cu Teodor Pîcă, Alexandru Andrițoiu
• Giosue Carduc, Scrieri alese, (1964) (în colaborare cu Barbu Solacolu și Nina Fațon)
• Mark Gallai, Peste bariere nevăzute, (1965) (în colaborare cu Gleb Bocunescu)
• Ady Endre, Poezii, București, 1965;
• Aldo Palazzeschi, Surorile Materassi, (1969) (în colaborare cu Marilena Munteanu)
• Philip Sidney, Astrophel și Stella, (1980)
• Cecco Angiolieri, Cantonierul, (1982)
• Poeți letoni contemporani, (1987) (în colaborare cu Ioan Covaci)
• Domenico di Giovannini, Rime (1991)

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

• Premiul Asociației Scriitorilor din București (1979)
• Premiul Organizației de Pionieri (1980)^[2]