4. /11 IANUARIE 2022 - POEZIE
ZAHARIA BÂRSAN
| Zaharia Bârsan | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Sânpetru, Brașov, România |
| Decedat | (70 de ani) Cluj, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | scriitor poet |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
Modifică date / text  | |
Zaharia Bârsan (n. , Sânpetru, Brașov, România – d. , Cluj, România) a fost scriitor, poet, dramaturg și director de teatru român. A fost fondatorul Teatrului Național din Cluj și primul său director.[1]
Cea mai importantă lucrare a sa este poemul dramatic în trei acte, în versuri, „Trandafirii roșii” (1915).[2]
Operă[modificare | modificare sursă]
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- Visuri de noroc, București, 1903;
- Ramuri, Budapesta, 1906;
- Poezii, București, 1907;
- Impresii de teatru din Ardeal, Arad, 1908;
- Nuvele, București, 1909;
- Însir'te mărgărite, 1911;
- Sirena. Jurământul, Beiuș, 1912;
- Nuvele, București, 1914;
- Se face ziuă, București, 1914;
- Ca mâini va bate ceasul!, București, 1915;
- Trandafirii roșii[3], București, 1915;
- Furtuna. Cu toții una. Poemul Unirei, Sibiu, 1922;
- Poezii, București, 1924;
- Domnul de rouă, București, 1938;
- Scrieri, ediție îngrijită de Cornel Simionescu și Aurora Pârvu, prefață de Cornel Simionescu, București, 1969.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Oscar Wilde: Salomeea, București, 1907.
POEZII:
Cântec
Cine rătăcește-n crânguri
Pe o noapte-așa senină?
— Doi amanți streini și singuri
Stelelor din cer se-nchină…
Cine murmură în șoapte
Basmul dragostei dintâie?
— Doi amanți vrăjiți de noapte
Universul îl tămâie…
Dar de ce bătrâna lună
Râde tristă peste crânguri?
— Luna știe că-i minciună
Tot ce-și spun amanții singuri…
În lume
Eu m-am luptat cât am putut
Și-am dus-o așa cu rău, cu bine, —
Mă știe Domnul și pe mine
Cum am făcut de te-am crescut
Și câte nopți n-am petrecut
Gândindu-mă la tine!
Și știi… necazu-i partea mea!
Destul m-a bântuit năpasta…
Ehe, dacă-mi trăia nevasta
Noi nu eram să fim așa;
Dar ce să faci când Domnul vrea…
Așa-i viața asta!
Tu vezi… la noi în sat e greu,
Mai bine du-te… lumea-i mare
Apucă și tu vreo cărare
Și să te-ndrepte Dumnezeu,
De unde știi norocul tău
Din care colț răsare?…
Din deal un cântec trăgănat
Se lasă liniștit în vale
Și George se oprește-n cale,
Oftând, se uită peste sat
Și-apoi se duce-ngândurat
Cu doina lui de jale.
Bătrânul stă pierdut în prag
Privind la cel care se duce.
Întinde brațul să-l apuce
Dar vrerea lui se pierde-n vag…
— O, Doamne, fii de-acum toiag.
Ajută-i, Sfântă Cruce!…
Șoapte
Noapte... ploaie... svon de toamnă...
Ulița se face ’n două...
Vântul aspru rupe frunză de prin plopii ce mă plouă
Și mereu îmi taie calea... par’că eu ași fi de vină
Că pe-afară nu-i lumină...
Și mă duc așa... cu vântul...
Cum îi place să mă poarte...
Tot mai multă cade frunza răvășită ’n sbor de moarte
Și-mi alunecă pe frunte... de pe frunte pe pleoape...
Și se joacă... să mă ’ngroape...
Stau cu ochii ’nchiși... mi-e bine...
Vântu’mi spune ’ncet... cuminte:
- „N’am ce face... scutur frunză... cresc pământ pentru morminte
Ca să ai și tu... și alții mâine patul de hodină...
Și uitare... și lumină....”
LEONID DIMOV
 Membru titular al Academiei Române |
|---|
| Leonid Dimov | |
 Poetul Leonid Dimov | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 11 ianuarie 1926 Ismail, Basarabia,Regatul României |
| Decedat | 5 decembrie 1987 (61 de ani) București, Republica Socialistă România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | insuficiență cardiacă |
| Părinți | Nadejda Dimov Naum Mordcovici |
| Căsătorit cu | Lucia Salam Ana-Marina Voinescu |
| Copii | Tatiana (cu Lucia) Ileana Pâcă (înfiată) |
| Naționalitate |  Româniaorigine evreiască |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | poet, traducător |
| Limbi | limba română[1] limba franceză limba rusă limba italiană |
| Studii | Facultatea de Filologie din București |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | Onirismul estetic |
| Specie literară | poezie |
| Operă de debut | 1966 - volumul „Versuri” |
| Opere semnificative | „Carte de vise” |
| Note | |
| Premii | Premiul Uniunii Scriitorilor (1979) |
| Semnătură | |
 | |
| Modifică date / text | |
Leonid Dimov (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia – d. 5 decembrie 1987, București) a fost un poet și traducător român, cu rădăcini evreiești, unul dintre precursorii Postmodernismului românesc, membru marcant al grupului onirist.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Viață de familie[modificare | modificare sursă]
A fost fiul Nadejdei Dimov, fiică de învățător și nepoată de preot basarabean, și al lui Naum Mordcovici, fiul unui comerciant evreu de caviar (necesita citare). Numele Dimov îl ia în 1941, când, pentru a-l proteja de persecuția antisemită, Nadia îi intentează proces de paternitate lui Naum, proces în urma căruia Leonid e declarat fiu natural, modificându-i-se numele în certificatul de naștere.[2]. Rădăcinile evreiești, odată conștientizate, i-au pricinuit lui Dimov grele complexe de inferioritate, făcându-l în tinerețe să se identifice cu ideologia antisemită legionară.[3]
A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. A mai studiat în paralel, câte un an sau doi, dreptul, teologia și matematica.
Căsătorit de două ori, prima dată, în 1948, cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952), iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl fiind Teodor Pîcă - o va înfia).
Viață profesională[modificare | modificare sursă]
A fost redactor al revistei România literară.
În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag, alături de care va teoretiza onirismul estetic. Grupul oniric îi va include pe Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu.
În 1971, după Tezele din iulie, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).
Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securității, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS.[4]
Dimov a murit în urma unui stop cardiac; este înmormântat la Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu).[5]
Opere[modificare | modificare sursă]
Volume și antologii[modificare | modificare sursă]
- Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1966 (copertă de El. Mărgineanu)
- Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968
- 7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968
- Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969 (conține ciclurile Hipnagogice, 7 proze, La capătul somnului și Poeme de veghe)
- Semne cerești. Rondeluri, Cartea Românească, București, 1970
- Eleusis, Cartea Românească, București, 1970 (cu ilustrații de Florin Pucă)
- Deschideri, Cartea Românească, București, 1972 (copertă de Harry Guttman)
- A.B.C., Cartea Românească, București, 1973
- Amintiri, Cartea Românească, București, 1973 (colaborare cu Mircea Ivănescu și Florin Pucă)
- La capăt, Editura Eminescu, București, 1974
- Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975
- Dialectica vârstelor, Cartea Românească, București, 1977
- Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), Editura Albatros, București, 1978
- Spectacol, Cartea Românească, București, 1979 (cu ilustrații de Florin Pucă)
- Texte, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1980 (prefață de Mircea Iorgulescu)
- Veșnica reîntoarcere, Cartea Românească, București, 1982
Ediții postume[modificare | modificare sursă]
- Carte de vise, Editura Eminescu, București, 1991 (selecție și îngrijirea textului de Marina Dimov)
- Baia, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1995 (selecție de Marina Dimo și copertă de Daniel Nicolescu)
- Carte de vise, Colecția "Biblioteca școlarului", Editura Litera, Chișinău, 1997 (copertă de Isai Cârmu)
- Momentul oniric, Cartea Românească, București]], 1997 (texte teoretice de Dimov și Dumitru Țepeneag strânse de Corin Braga; copertă de Tudor Jebeleanu)
- Versuri, Editura Gramar, București, 2000 (ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna)
- Scrisori de dragoste (1943-1954), Colecția "Ego-grafii", Editura Polirom, București, 2003 (corespondență; ediție îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga)
- Pe malul Styxului, Colecția "Ediții definitive. Scriitori români. Patrimoniu", Editura Vinea, București, 2003 (ediție realizată de Nicolae Tzone și prefațată de Gheorghe Grigurcu)
- Poezii (carte la borcan), Editura Humanitas, București, 2003
- Opere. Vol. 1, Colecția "Biblioteca românească. Poezie", Editura Paralela 45, Pitești, 2006 (prefață de Ion Bogdan Lefter)
- Onirismul estetic. Antologie de texte teoretice, Nedea Print, Curtea Veche, București, 2007 (interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu)
Traduceri[modificare | modificare sursă]
A tradus din Marcel Raymond, Pierre Daix, Hugo Friedrich, Curzio Malaparte, Giambattista Marino, Gerard de Nerval, Andrei Belîi, Mihail Lermontov etc.
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
- Premiul Uniunii Scriitorilor pentru traducere (1979)
- Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru poezie (1968, 1977, 1982)
Mi-au gâdilat inima frunzişe vărsate.
Livadă rece, ninsori ce scuturi,
Nu mă lăsa să dorm somn cu fluturi.
Ceară ce picuri de sus, din pădure,
Sparge-te, gală, de degete dure
Ca seara să bată-n cetate la poartă
Cu sumbri soldaţi desenaţi ca pe hartă.
Să tremure verzi jumătăţi de văpaie
Aprinse nostalgic în ochi de tramvaie
Şi zgomot de ţurţuri să cadă pe stradă
Rotind amintiri de Crăciun cu zăpadă.
Opreşte-te. Uite, e uşa deschisă,
Ne cheamă lucarne prin conuri de tisă,
La creştete, masa imensă aşteaptă,
Cu câte un tacâm sub lumina coaptă,
Prelung să tăiem pagurii aduşi
Din Africi, de cafri în frac şi mănuşi,
Meduzele roze gătite cu cimbru
Cu fructe de mare pe spată de zimbru,
În sos ecumenic, anguile cu tic,
Calmari îngropaţi, violet, în aspic
Şi alte, din marea Japoniei, feluri
Cu turme de sepii gonind în cerneluri.
Lumina o scade la pragul ei verde
Şi-nfige cuţitul adânc în lacherde.
Din odaia cu peceţi,
Mai la colţ, să nu m-ajungă
Zăpăucii de băieţi.
Şi deschide geamul iute,
Lumea s-o privesc de-aici,
Lasă-mă acum şi du-te,
Zmalţul vechi să nu mi-l strici.
Da, e tot aşa înalta
Lume, dincolo de geam,
Doar grădina parcă-i alta,
Alta umbra-n care stam,
Alte florile cu ciucuri
Vineţi de pedunculi roşi...
La cântarea, te mai bucuri,
Răguşitului cocoş?
Ori acum că sunt o glastră
Cu pământ la subţiori
Şi o imagine albastră
Repetată de trei ori,
Tot mai plângi, deşi trecut-a
Poate-un secol, poate-un ev
De când am pornit cu pluta
În linţoliu de elev?...
Într-o vineri cu cristale
M-ai luat pe-un gologan
Dintr-un raft cu alte oale
Şi gheişe de mărgean,
Ca-n duminici alburite
Să mă pui din loc în loc,
Lângă linguri, lângă site,
Lângă umedul ghioc,
Ce sosind din mări streine,
L-am adus într-un demult
Cu descântec pentru tine
(Numai eu îl mai ascult).
Tot mai zăboveşti cu frică
Noaptea, lângă farfurii,
Tot mai pui într-o ulcică
Stele pentru când vei fi
Singură-n bucătărie
Pentru oaspeţi să găteşti
Dintr-o lume mai nevie
Fără inimi, ori poveşti.
Eu i-am invitat la masă,
Sânt de pe fregata mea;
Crapi letargici, pentru masă
Au adus într-o boccea.
Au tentaculi de calmare,
Trup de peşti cu lampion,
Numele de lupi de mare
Scufundaţi la capul Horn.
Toţi te vor privi deodată,
Întuneric vor ivi
În odaia cadrilată
Cu joben şi pălării
Aşezate peste sobre
Mingi, tăiate dintr-o zi,
Toţi vor ţine-n mână cobre,
Drept în ochi te vor privi.
La un semn triunghiuri vide
Vor sui ciudat, de jos
Şi prelung te vor ucide
Leneş, dulce, pân`la os.
Vor strivi rotund din tine
Doar un bob de peruzea
Încrustat în glastră bine
Chiar la subsuoara mea.
Vom porni atunci prin case
Cu bunici şi descendenţi,
Vom vedea ciorchini de oase
Şi fetiţe în galenţi,
Colb vom aduna pe vrafuri,
De infolii cu peceţi,
Bea-vom umbre de cearşafur
iFluturate pe pereţi.
Ne vor duce la serbare
Sus, în insuli de coral,
Ne vom umple cu unsoare
Verde pentru carnaval,
Ne vor sparge-n dans, în şapte,
Vom ţipa atunci uşor,
Ei ne vor zâmbi şi-n noapte
Ne vor azvârli-n decor
Să rămânem pe vecie:
Ciob albastru, bob rotund
Pe cortina vişinie
Dintr-o sală de corund.
Dorm starețe, de dimineață.
Răcori de tropic, în șalvari,
Înnoadă funtele de ceață.
Veșmântul pus drept perne tari,
Bătând în inima iubeață,
La colțul pieței de canari
Dorm starețe, de dimineață.
În palma strînsă, icusari,
În vis: povești din altă viață;
Dorm goale, somn cu nenufari
Și cu năframe vii pe față,
La colțul pieței de canari.
EUGENIU SPERANȚIA
| Eugeniu Sperantia | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | ianuarie 1972 (83 de ani) |
| Părinți | Theodor Speranția |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | sociolog[*] biograf[*] poet filozof |
| Activitate | |
| Limbi | limba română |
| Studii | Universitatea din București |
| Modifică date / text | |
Eugeniu Speranția (n. , București, România – d. ianuarie 1972) a fost un poet, estetician, eseist, sociolog și filozof român.
S-a născut la București și a fost fiul folcloristului Theodor Speranția și a soției Elena (născută Cruceanu), o rudă a poetului Mihail Cruceanu.
A urmat liceul primar și liceul în București, absolvind în 1906. În acel an, și-a făcut debutul publicat, în "Vieața Nouă" a lui Ovidiu Densușianu. Înainte de aceasta, frecventase cercul lui Alexandru Macedonski. În 1910, a absolvit facultatea de filozofie a Universității București. Doi ani mai târziu, își ia un doctorat în literatură și filozofie; teza sa s-a ocupat de apriorism pragmatic. A urmat cursuri de specialitate în Germania din 1913 până în 1914. Profesor de liceu din perioada în care era încă student, Speranția a fost expediat în noua achiziție a provinciei Transilvania, în urma Primului Război Mondial, ocupând funcția de director al învățământului superior pentru Cluj (1919-1921), profesor la academia de drept din Oradea (1929-1934) și profesor de sociologie și filozofie de drept la Universitatea Cluj (1934-1949).
A contribuit cu poezii și articole la Flacăra, Vieața Nouă, Cele trei Crișuri, Românul literar, Revista celorlalți, Farul, Revue Roumaine, Luceafărul, Gând românesc, Gândirea, Steaua și Familia, folosind uneori pseudonime Eugenius, Genică, Corina Lazzariny, Victor Olimp, Victor Spoială, Victor Talpă și Cerchez.[1]
Speranția a fost un participant timpuriu la mișcarea simbolistă locală, trăgând laude din partea lui Macedonski, Densusianu și Gheorghe Bogdan-Duică. Salutat, în același timp, de Constantin Rădulescu-Motru pentru contribuțiile sale la filozofie și sociologie, a fost un profesor format în spiritul școlii lui Titu Maiorescu. Cărțile sale publicate includ colecții de poezii simboliste (Zvonuri din necunoscut, 1921; Pasul umbrelor și al veciei, 1930, premiul Societății Scriitorilor din România; Sus, 1939), un roman (Casa cu nalbă, 1916), studii estetice (Frumosul ca poiă suferință, 1921; "Papillons" de Schumann, 1934, premiul Academiei Române), memorii (Figuri universitare, 1967; Amintiri din lumea literară, 1967), biografii scurte ale muzicienilor, eseuri filozofice, studii de psihologie (Psihologia gândirii, 1922) și de filozofie a dreptului (Principii fundamentale de filosofie juridică, 1936).
Membru al Societății Scriitorilor din România din 1916, precum și al asociațiilor internaționale pentru filozofii și sociologii juridici, a luat parte la numeroase congrese din străinătate. De asemenea, a întreprins o activitate culturală prodigioasă în Transilvania în primii ani de după război. Savant al mai multor discipline cu spirit enciclopedic, Speranția face parte din tradiția umanistă a României.[1]
A ajuns la vârsta de pensionare în 1949, la începutul regimului comunist. Aceasta a avut loc după ce a suferit o serie concertată de atacuri în câțiva ani precedenți, atât de la bolșevici dedicați, cât și de la oportuniștii care au apelat la marxism peste noapte.[2]
POEZII:
Tarziul, pustiul, tacerea
Tremura doua lumini parca acolo departe,
Singur cu inima mea trec pe cararile moarte.
Tremura doua lumini, oare, acolo departe?
Cainii se-aud undeva.
Colcaie ura intr-insii.
Tremura doua lumini poate, acolo departe.
O, de-as putea sa le-ajung.
Cine e oare pe-acolo?
Focuri nomade ce ard cu vreascuri, cu glume si cantec?
Han primitor unde-un pat asteapta cu perina alba?
O, de-as putea sa-l ajung.
Pasii pe strade sa-mi sune,
Globuri electrice-n sir, sa vad, elocvente si juste,
Calm leganand pe asfalt albastrele firelor umbre.
As rataci fericit pe uliti cu porti zavorite
Numai sa stiu ca-mprejur visuri se torc prin iatacuri.
Noaptea ma-mprejmuie grav
Tarziul, pustiul, tacerea Poate mi-e drumul gresit.
Unde e nordul si sudul? Tremura doua lumini, oare, acolo departe?
Ca o busola ma-ndrept fara stire prin bezna.
Ratacesti pe culmi necunoscute
In privelisti nentinate de banal.
Nestiute, negindite, necrezute,
Unde aerul nerespirat vreodata,
Transparent ca diamantul pur,
Contureaza stinca neumblata
Cu taios si inghetat contur ;
Unde plante noua, miros nou
Investesc cu farmec nou padurea ;
Unde spatiul rasuna de-un ecou
Altfel ca ecoul de pe-aiurea
Si-alergind cuceritor pe-o cale
Ce-o despica vigurosu-ti pas,
Plingi pe regii-ncatusati in zale
Ce pe malul cellalt au ramas.
Sperand adapost sa gaseasca loveste-n ferestrele reci,
Cand nimeni nu stie ca trupu-mi in putreda pulbere cade
Ce trista e-n seara odaia din care plecat-am pe veci!
Zambila ce-ncepe sa-nvie, privind printre storuri m-asteapta
Romanul cu foaia-ndoita se mira ca nu-l ispravesc,
Apolo de bronz, de pe soclu, spre usa privirea-si indreapta
Si-un plic de la tine, - pe masa -, asteapta sa viu sa-l citesc.
Un jilt langa foc mediteaza - clavirul gandeste-o poema.
Lumina din soba s-alunga in fund pe-nfloritul tapet,
Perdelei dand chip de femeie, consolei dand chip de trirema
Si calpului glas de ceasornic dand vers leganat de sonet.
Vad micile cadre-n perete, rosite de-a sobei vapaie
Sofaua pe care adesea sculptat-am un vis ingeresc,
Dar eu nu ma vad nicaierea - si totusi ma simt in odaie,
Si-un plic de la tine, pe masa, m-asteapta sa viu sa-l citesc».
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu