5. /5 IANUARIE 2022 - POEZIE
BAZIL GRUIA
Biografie
GRUIA Bazil (prenumele la nastere: Vasile), se naste la 5 ian. 1909, comuna Cisteiul de Mures, judetul Alba - moare in 7 oct. 1995, Cluj-Napoca.
Poet.
Fiul lui Vasile Gruia, preot, si al Altitei (n. Timar).
Scoala elementara in satul natal (1915-l919); studiile liceale la Turda (1919-l922) si Aiud (1922-l927); studii juridice la Cluj (1927-l932).
Doctor in drept (1932).
Profeseaza avocatura.
Debut cu poezii in revista liceului din Aiud, Ghionoaia; debut editorial cu volum In (ara toamnei (1929). Colaboreaza la Fire de tort din Turda, Unirea din Blaj, Patria din Cluj, Societatea de miine ele. Dupa o lunga intrerupere revine la literatura, adunindu-si productia poetica in volum Arderea etapelor (1968), Patima alba (1976), Efigiile riscului (1978), Inscriptii pe tablite de aer (1983), Miraculosii Alter Ego (1985), Infinitul de fiecare zi (1987) si A patra dimensiune (1989). Marturii si documente legate de biografia lui Lucian Blaga, in volum Blaga inedit (I-II, 1974-l981).
Bazil Gruia debuteaza in stil traditional, fiind remarcat ca atare si de Bazil Gruia Calinescu; el „exprima cu gratie sentimentele oneste si delicate ale unui suflet cu o structura romantica, neadaptat la complicatia vietii sufletesti mai noi". Dupa debut insa poetul asteapta aproape patru decenii pentru ca, prin acumulari succesive, ca si prin aprofundarea actului poetic in preajma unui mare „model" - L. Blaga, sa dobindeasca o voce lirica mai personala. Astfel, daca Arderea etapelor (1968) si, in parte. Obsesia verii (1972) pastreaza ceva din atmosfera de fragilitate sentimentala a inceputului, volumele urmatoare apasa decis pe vointa unui modernism contemporan. Se exprima aici o simtire cvasifrenetica, nesatioasa, precum si dorinta unui constructivism imagistic.
Distanta de la In tara toamnei (1929) la A patra dimensiune (1989) se poate masura si prin suprimarea prejudecatilor „poetice" si prin asumarea unei alerte continue. Poetul nu evoca batrinetea, renuntarea, desi exista in multe poeme o melancolie solemna a trecerii timpului, ci triumful vital, „miraculosul efemer",clipa, mitul „zeitei Rugina", „patima alba" a cuvintului, creatia ce rascumpara degradarea biologica. Reprezentindu-si poezia ca pe o lupta cu logosul, din care lirismul se naste imprevizibil, Bazil Gruia cedeaza firesc unei retorici meditative ce coloreaza atit lirica sa erotica, cit si, mai cu seama, cea patriotica si de inspiratie istorica. in doua colectii de marturii despre Lucian Blaga (prin acumularea unor depozitii luate de la apropiatii poetului si colectarea de documente epistolare ori de alta natura), Bazil Gruia face opera de popularizare si de paraistorie literara. Corectind unele erori, aducind pe alocuri lamuriri utile in unele capitole de biografie, cartea e scrisa cu emotie si piosenie.
Poet.
Fiul lui Vasile Gruia, preot, si al Altitei (n. Timar).
Scoala elementara in satul natal (1915-l919); studiile liceale la Turda (1919-l922) si Aiud (1922-l927); studii juridice la Cluj (1927-l932).
Doctor in drept (1932).
Profeseaza avocatura.
Debut cu poezii in revista liceului din Aiud, Ghionoaia; debut editorial cu volum In (ara toamnei (1929). Colaboreaza la Fire de tort din Turda, Unirea din Blaj, Patria din Cluj, Societatea de miine ele. Dupa o lunga intrerupere revine la literatura, adunindu-si productia poetica in volum Arderea etapelor (1968), Patima alba (1976), Efigiile riscului (1978), Inscriptii pe tablite de aer (1983), Miraculosii Alter Ego (1985), Infinitul de fiecare zi (1987) si A patra dimensiune (1989). Marturii si documente legate de biografia lui Lucian Blaga, in volum Blaga inedit (I-II, 1974-l981).
Bazil Gruia debuteaza in stil traditional, fiind remarcat ca atare si de Bazil Gruia Calinescu; el „exprima cu gratie sentimentele oneste si delicate ale unui suflet cu o structura romantica, neadaptat la complicatia vietii sufletesti mai noi". Dupa debut insa poetul asteapta aproape patru decenii pentru ca, prin acumulari succesive, ca si prin aprofundarea actului poetic in preajma unui mare „model" - L. Blaga, sa dobindeasca o voce lirica mai personala. Astfel, daca Arderea etapelor (1968) si, in parte. Obsesia verii (1972) pastreaza ceva din atmosfera de fragilitate sentimentala a inceputului, volumele urmatoare apasa decis pe vointa unui modernism contemporan. Se exprima aici o simtire cvasifrenetica, nesatioasa, precum si dorinta unui constructivism imagistic.
Distanta de la In tara toamnei (1929) la A patra dimensiune (1989) se poate masura si prin suprimarea prejudecatilor „poetice" si prin asumarea unei alerte continue. Poetul nu evoca batrinetea, renuntarea, desi exista in multe poeme o melancolie solemna a trecerii timpului, ci triumful vital, „miraculosul efemer",clipa, mitul „zeitei Rugina", „patima alba" a cuvintului, creatia ce rascumpara degradarea biologica. Reprezentindu-si poezia ca pe o lupta cu logosul, din care lirismul se naste imprevizibil, Bazil Gruia cedeaza firesc unei retorici meditative ce coloreaza atit lirica sa erotica, cit si, mai cu seama, cea patriotica si de inspiratie istorica. in doua colectii de marturii despre Lucian Blaga (prin acumularea unor depozitii luate de la apropiatii poetului si colectarea de documente epistolare ori de alta natura), Bazil Gruia face opera de popularizare si de paraistorie literara. Corectind unele erori, aducind pe alocuri lamuriri utile in unele capitole de biografie, cartea e scrisa cu emotie si piosenie.
OPERA: In tara toamna. Cluj. 1029; Arderea etapelor. Bucuresti, 1968; Obsesia verii. Cluj. 1972; Blaga inedit. Amintiri si documente. Cluj-Napoca, 1974; Patima alba, Cluj-Napoca, 1976; Efigiile riscului, Cluj-Napoca, 1978; Blaga inedit. Efigii documentare, [-II, Cluj-Napoca, 1974-l981: In-scriptiipe tablite de aer, Cluj-Napoca. 1983; Mira-culosii Alter Ego, Cluj-Napoca, 1985; Infinitul de fiecare zi. Cluj-Napoca, 1987; A patra dimensiune, Cluj-Napoca, 1989. |
REFERINTE CRITICE: G. Calinescu, in Via(a literara, or. 121, 1929; M. Popa, in Luceafarul, nr. 18, 1968; S. Cioculcscu. in Romania literara, nr. . 1972; D. Micu. in Luceafarul, nr. 16, 1975; P. Poanta, Radiografii. III. 1978-l983; A. Sasu, in cautarea formei, 1979; M. Vaida, in Tribuna, nr. 20, 1983: N. Steinhardt, in Via(a Romaneasca, nr. 2.1984: P. Poanta, in Steaua, nr. 1,1984; V. Tascu. Poezia poeziei de azi, 1985; idem. in Steaua, nr. 10, 1987; P. Poanta, in Romania literara, nr. . 1987. |
Joc de şah
Stranie frunză mi-a fost cândva inima,
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?
Statuile negre ies dintr-o cetate,
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.
Repliat într-un colţ, mă-nvârt în axa speranţei.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.
Dar pe cine-am învins şi cine mă-nvăluie-acum cu negrele piese?
DAN GEORGE
Biografie
George Dan (10 februarie 1916, Cadievu, judeţul Caliacra, Regatul României - 5 ianuarie 1972, Bucureşti) este un poet şi traducător. Este fiul Călinei (născută Duilaş) şi al lui Vasile Dan. După ce a absolvit Liceul „Ştirbei Vodă" din Călăraşi, lucrează în Marina Militară, apoi în Marina Comercială, obţinând brevetul de ofiţer în 1940. După război se stabileşte în Bucureşti. În 1935 scoate la Călăraşi revista „Nenufar". Debutează în „Revista scriitorilor români" (1936), cu poezia Cufundare, semnată George Danubia; debutul editorial are loc în 1949, cu volumul de balade şi poeme Bună dimineaţa!
Din 1945 frecventează cenaclul Sburătorul. Colaborează la revistele „Preocupări literare", „Viaţa românească", „Istm", „Festival", „Gazeta literară", „Contemporanul", „Tomis", „Astra", „Familia", „Ateneu" etc. Este redactor Ia „România liberă" (1946-1948) şi la „Flacăra" (1948-1949).
Din 1966 călătoreşte mult pe mare, către destinaţii orientale şi extrem-orientale. În acelaşi an participă ca traducător la Congresul internaţional al iranologilor de la Teheran, iar în 1971, la sărbătorirea a 2500 de ani de existenţă a statului iranian. Traduce poezie persană şi indiană, din Baudelaire, Verlaine, Poe şi din literatura sovietică.
Cunoscut mai ales ca poet-traducător din poezia persană, Dan este el însuşi un poet prolific. După un scurt episod conformist, versurile sale, de inspiraţie exclusiv marină sau dunăreană, mărturisesc pasiunea pentru meseria sa, cea de navigator. Orientul şi marea sunt cele două filtre esenţiale prin care este văzută lumea: Dobrogea este o „Persie mică", nalbele sunt flori orientale, versurile din Barcagiul Barbălată poartă drept moto un gazel, marea are „ochi de pisică siameză".
Acuarelele dunărene sunt proiecţii care şi ele au inflexiuni orientale: „Dintr-un fildeş lucrat foarte proaspăt / sfârcul alb ia o gâză în cioc; / ce subţire-i al smârcului oaspăt/despletindu-şi penajul din coc!"; „Pe-o fragedă tipsie de smarald, / un nufăr aburind în rouă, cald: / ou despicat prin dur albuş,/până-n polen de gălbenuş." Un număr important de poezii sunt scrise în călătoriile în jurul lumii, constituindu-se în mărturii transfigurate ale unor întâlniri cu alte civilizaţii.
Exotismului locurilor i se adaugă şi o oarecare teatralitate a personajelor, precum şi o grandilocvenţă a gesturilor acestora; rezultatul este o poezie în care totul se percepe într-un mod exotic, aventuros, cu un filon de patetism, dar şi de umor: „La bar ŤLa Calul Troiiť / se-ntorc din larg eroii / cu pumnii-n buzunare, / setoşi de răzbunare".
Această viziune este susţinută structural de poeme lungi, balade, romanţe, în care Dan versifică uşor, rostogolind cuvintele cu impetuozitate şi părând a se opri cu greu. Înrudirii cu Ion Minulescu, semnalată de Mioara Apolzan, i se adaugă aceea cu Panait Istrati, atmosfera baladescă fiind uneori asemănătoare, cum remarca Ion Vinea. Poet şi navigator, Dan s-a îndreptat în cele din urmă către traducerea de poezie „exotică" - persană şi indiană -, realizând traduceri din Saadi, Omar Khayyam, Firdousi, Tagore etc.
Opera
• Bună dimineaţa!, Bucureşti, 1949; ediţie îngrijită şi prefaţă de Marcel Gafton, cu o însemnare de Ion Vinea, Bucureşti, 1976;
• Decorat cu Ordinul Muncii, Bucureşti, 1949;
• Povestea tractorului de la minereu la brazdă (în colaborare cu Nicolae Jianu), Bucureşti, 1949;
• Rapsodia marinarilor, Bucureşti, 1954;
• Dunăre, Dunăre..., Bucureşti, 1955;
• Flori de mare, Bucureşti, 1957;
• Hamalii, Bucureşti, 1957;
• Goarna şi sirena, Bucureşti, 1959;
• Pui de lună, Bucureşti, 1960;
• Cântece de luptă, Bucureşti, 1962;
• Fildeşul negru, Bucureşti, 1965;
• Corabia cu cincizeci de catarge, Bucureşti, 1966;
• Din ochiul ciclonului, postfaţă Ion Vinea, Bucureşti, 1968;
• Fructe de mare, Bucureşti, 1970;
• Mater nostra, Bucureşti, 1971.
Traduceri
• Constantin Simonov, Prieteni şi duşmani, Bucureşti, 1949;
• K.M. Staniukovici, Povestiri marinăreşti, Bucureşti, 1955 (în colaborare cu Dina Haim);
• Serghei Mihalkov, Poezii, Bucureşti, 1957;
• Saadi, Grădina florilor (Golestan), prefaţă de Tudor Vianu, Bucureşti, 1959;
• Poeţi persani, prefaţă de Tudor Vianu, Bucureşti, 1963;
• Rabindranath Tagore, Versuri, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1966, Poeme, prefaţă de Radu Boureanu, Bucureşti, 1967, Luna în creştere, Bucureşti, 1968;
• Firdousi, Şah-name (Cronica Şahilor), prefaţă de Virgil Cândea, Bucureşti, 1969;
• Privighetorile Persiei. Antologie de poezie persană (secolele X-XX), prefaţă de Virgil Cândea, Bucureşti, 1971;
• Omar Khayyam, Catrene, Bucureşti, 1972.
Din 1945 frecventează cenaclul Sburătorul. Colaborează la revistele „Preocupări literare", „Viaţa românească", „Istm", „Festival", „Gazeta literară", „Contemporanul", „Tomis", „Astra", „Familia", „Ateneu" etc. Este redactor Ia „România liberă" (1946-1948) şi la „Flacăra" (1948-1949).
Din 1966 călătoreşte mult pe mare, către destinaţii orientale şi extrem-orientale. În acelaşi an participă ca traducător la Congresul internaţional al iranologilor de la Teheran, iar în 1971, la sărbătorirea a 2500 de ani de existenţă a statului iranian. Traduce poezie persană şi indiană, din Baudelaire, Verlaine, Poe şi din literatura sovietică.
Cunoscut mai ales ca poet-traducător din poezia persană, Dan este el însuşi un poet prolific. După un scurt episod conformist, versurile sale, de inspiraţie exclusiv marină sau dunăreană, mărturisesc pasiunea pentru meseria sa, cea de navigator. Orientul şi marea sunt cele două filtre esenţiale prin care este văzută lumea: Dobrogea este o „Persie mică", nalbele sunt flori orientale, versurile din Barcagiul Barbălată poartă drept moto un gazel, marea are „ochi de pisică siameză".
Acuarelele dunărene sunt proiecţii care şi ele au inflexiuni orientale: „Dintr-un fildeş lucrat foarte proaspăt / sfârcul alb ia o gâză în cioc; / ce subţire-i al smârcului oaspăt/despletindu-şi penajul din coc!"; „Pe-o fragedă tipsie de smarald, / un nufăr aburind în rouă, cald: / ou despicat prin dur albuş,/până-n polen de gălbenuş." Un număr important de poezii sunt scrise în călătoriile în jurul lumii, constituindu-se în mărturii transfigurate ale unor întâlniri cu alte civilizaţii.
Exotismului locurilor i se adaugă şi o oarecare teatralitate a personajelor, precum şi o grandilocvenţă a gesturilor acestora; rezultatul este o poezie în care totul se percepe într-un mod exotic, aventuros, cu un filon de patetism, dar şi de umor: „La bar ŤLa Calul Troiiť / se-ntorc din larg eroii / cu pumnii-n buzunare, / setoşi de răzbunare".
Această viziune este susţinută structural de poeme lungi, balade, romanţe, în care Dan versifică uşor, rostogolind cuvintele cu impetuozitate şi părând a se opri cu greu. Înrudirii cu Ion Minulescu, semnalată de Mioara Apolzan, i se adaugă aceea cu Panait Istrati, atmosfera baladescă fiind uneori asemănătoare, cum remarca Ion Vinea. Poet şi navigator, Dan s-a îndreptat în cele din urmă către traducerea de poezie „exotică" - persană şi indiană -, realizând traduceri din Saadi, Omar Khayyam, Firdousi, Tagore etc.
Opera
• Bună dimineaţa!, Bucureşti, 1949; ediţie îngrijită şi prefaţă de Marcel Gafton, cu o însemnare de Ion Vinea, Bucureşti, 1976;
• Decorat cu Ordinul Muncii, Bucureşti, 1949;
• Povestea tractorului de la minereu la brazdă (în colaborare cu Nicolae Jianu), Bucureşti, 1949;
• Rapsodia marinarilor, Bucureşti, 1954;
• Dunăre, Dunăre..., Bucureşti, 1955;
• Flori de mare, Bucureşti, 1957;
• Hamalii, Bucureşti, 1957;
• Goarna şi sirena, Bucureşti, 1959;
• Pui de lună, Bucureşti, 1960;
• Cântece de luptă, Bucureşti, 1962;
• Fildeşul negru, Bucureşti, 1965;
• Corabia cu cincizeci de catarge, Bucureşti, 1966;
• Din ochiul ciclonului, postfaţă Ion Vinea, Bucureşti, 1968;
• Fructe de mare, Bucureşti, 1970;
• Mater nostra, Bucureşti, 1971.
Traduceri
• Constantin Simonov, Prieteni şi duşmani, Bucureşti, 1949;
• K.M. Staniukovici, Povestiri marinăreşti, Bucureşti, 1955 (în colaborare cu Dina Haim);
• Serghei Mihalkov, Poezii, Bucureşti, 1957;
• Saadi, Grădina florilor (Golestan), prefaţă de Tudor Vianu, Bucureşti, 1959;
• Poeţi persani, prefaţă de Tudor Vianu, Bucureşti, 1963;
• Rabindranath Tagore, Versuri, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1966, Poeme, prefaţă de Radu Boureanu, Bucureşti, 1967, Luna în creştere, Bucureşti, 1968;
• Firdousi, Şah-name (Cronica Şahilor), prefaţă de Virgil Cândea, Bucureşti, 1969;
• Privighetorile Persiei. Antologie de poezie persană (secolele X-XX), prefaţă de Virgil Cândea, Bucureşti, 1971;
• Omar Khayyam, Catrene, Bucureşti, 1972.
Simposion
Vedeți,
sunt patru soiuri de poeți:
de geniu, de trudă,
de ocazie și de nimic.
Poemele poetului de geniu
sunt nuci-de-cocos:
verzi, dau lapte răcoros,
și coapte - dulce miez untos...
Poemele poetului de trudă
sunt struguri tămâioși:
verzi - acră aguridă,
și copți - stafidă...
Poemele poetului de-ocazie
sunt castraveți:
verzi, car soare și oțet,
și copți - amari și galbeni ca invidia...
Versificările de poetastru
greoaie și-n doi peri -
sunt pepeni furajeri:
verzi, abia-i duci în brațe,
și nu se coc sub nici un astru...
Și cititori de patru feluri
aleg poeme după apetitul lor:
unii vor lapte și unt-de-cocos,
alții vor struguri stafidiți,
unii se mulțumesc cu castraveți,
iar alții mor după lubenițe...
Vedeți,
sunt patru soiuri de poeți,
și patru feluri de poeme,
și cititori cu patru gusturi
- Poftă bună!...
sunt patru soiuri de poeți:
de geniu, de trudă,
de ocazie și de nimic.
Poemele poetului de geniu
sunt nuci-de-cocos:
verzi, dau lapte răcoros,
și coapte - dulce miez untos...
Poemele poetului de trudă
sunt struguri tămâioși:
verzi - acră aguridă,
și copți - stafidă...
Poemele poetului de-ocazie
sunt castraveți:
verzi, car soare și oțet,
și copți - amari și galbeni ca invidia...
Versificările de poetastru
greoaie și-n doi peri -
sunt pepeni furajeri:
verzi, abia-i duci în brațe,
și nu se coc sub nici un astru...
Și cititori de patru feluri
aleg poeme după apetitul lor:
unii vor lapte și unt-de-cocos,
alții vor struguri stafidiți,
unii se mulțumesc cu castraveți,
iar alții mor după lubenițe...
Vedeți,
sunt patru soiuri de poeți,
și patru feluri de poeme,
și cititori cu patru gusturi
- Poftă bună!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu