9. /31 IANUARIE 2022 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
MARIO LANZA
| Mario Lanza | |
 Mario Lanza în rolul lui Pinkerton (Madame Butterfly), din filmul Pescarul din Louisiana | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Alfred Arnold Cocozza |
| Născut | [1][2][3][4]  Philadelphia, Pennsylvania, SUA |
| Decedat | (38 de ani)[1][2][3][4] Roma, Italia |
| Înmormântat | Holy Cross Cemetery[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (infarct miocardic) |
| Cetățenie |  Statele Unite ale Americii |
| Ocupație | actor de film cântăreț de operă |
| Alma mater | South Philadelphia High School[*] |
| Ani de activitate | 1949 – 1959 |
| Roluri importante | Enrico Caruso |
| Alte premii | |
| Stea pe Hollywood Walk of Fame[*] | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Mario Lanza pseudonimul lui Alfred Arnold Cocozza (n. ,[1][2][3][4] Philadelphia, Pennsylvania, SUA – d. ,[1][2][3][4] Roma, Italia) a fost un actor și tenor, american de origine italiană, dotat cu o voce excepțională, capabilă să interpreteze diferite genuri muzicale. Cu interpretările sale, în special în filmul Marele Caruso (1951), a avut meritul de a face muzica de operă cunoscută și iubită de tineri și a devenit cel mai cunoscut cântăreț de operă din lume din anii 1950.
Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără Pescarul din Louisiana (1950), Marele Caruso (1951) și Serenada (1956).
Biografie[modificare | modificare sursă]
Născut Alfredo Arnoldo Cocozza, în Philadelphia, în cartierul italian din „South Philadelphia”, familia lui l-a poreclit Freddie, dar ulterior a luat numele de fată al mamei sale, Lanza, precum și prenumele ei, Maria care prin masculinizarea acestuia devine Mario Lanza.
Mario Lanza a fost descoperit de dirijorul Serge Koussevitsky în 1942. A optat mai mult pentru o carieră cinematografică decât lirică și a urmat să filmeze la studioul MGM. Și-a început cariera la Hollywood în 1944 cu Victoria înaripată a lui George Cukor. Turnând Pescarul din Louisiana cu Katryn Grayson regia Norman Taurog, Grayson și Lanza au devenit populari cu melodia de succes a vremii „Be my love”, urmând filmul regizat de Richard Thorpe, Marele Caruso (1951) sau Serenada a lui Anthony Mann (1956), cu care tenorul a devenit superstar [5]. Titlul cântecului Be My Love, s-a clasat pe primul loc în topurile americane în martie 1951 [6].
În plină glorie, pregătind turnee, înregistrări pentru RCA Victor și cinci filme contractate cu MGM, a murit în 1959 de un atac de cord, rezultatul dietelor excesive, al alcoolismului și al sănătății precare (flebită, pneumonie și hipertensiune) la Roma în vârsta de 38 de ani, unde locuise la filmarea lui Arrivederci Roma în 1957.
Lanza a cântat rolul lui Pinkerton în opera lui Puccini, Madame Butterfly la vârsta de doar 22 de ani, la Opera din New Orleans unde a fost remarcat pentru calitatea interpretării sale, critica fiind foarte pozitivă pentru tânărul tenor. După concertul său în aer liber de la Hollywood Bowl, în fața a câteva mii de spectatori, un concert cu adevărat istoric a cărui înregistrare este disponibilă comercial, Hollywoodul prin MGM, l-a făcut imediat să semneze un contract pentru mai multe filme. El a cerut să aibă toate opțiunile: discul, radioul, filmul și concertul.
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- 1944 Victoria înaripată (Winged Victory), regia George Cukor (nemenționat)
- 1949 Sărutul de la miezul nopții (That Midnight Kiss), regia Norman Taurog
- 1950 Pescarul din Louisiana (The Toast of New Orleans), regia Norman Taurog
- 1951 Marele Caruso (The Great Caruso), regia Richard Thorpe
- 1952 Da quando sei mia (Because You're Mine), regia Alexander Hall
- 1954 Prințul student (The Student Prince), regia Richard Thorpe și Curtis Bernhardt - (solo voce)
- 1956 Serenada (Serenade), regia Anthony Mann
- 1958 Arrivederci Roma, regia Roy Rowland
- 1959 Come prima (For the First Time), regia Rudolph Maté
The Best Opera And More Mario Lanza
MARIANA STOICA
Născută in Bucureşti, la data de 3 noiembrie 1933, Mariana Stoica şi-a inceput cariera artistică la Opera Naţională Romană din Cluj Napoca in anul 1962 ca prim-solistă. Din anul 1968 şi pană in 1986, soprana a putut fi urmarita in spectacole ale Operei Naţionale Bucureşti. Pe scenele din Romania, dar şi din Europa, Mariana Stoica a interpretat un repertoriu foarte bogat:
Richard Wagner - Lohengrin-Elsa: Cluj, Bucuresti.
Richard Wagner - Tannhauser-Elisabeth, Venus: Cluj, Bucuresti, Elvetia.
Richard Wagner - Walkiria-Brunhilde: Bucuresti.
Richard Wagner - Olandezul zburator-Senta: Bucuresti.
Giusepe Verdi - Trubadurul - Leonora: Cluj, Bucuresti, Republica Irlanda, Budapesta-Ungaria, Sofia-Bulgaria,
Grecia, Tarile Baltice, Ucraina, Rusia.
Giusepe Verdi - Othelo - Desdemona: Cluj, Bucuresti.
Giusepe Verdi - Ernani-Dona Elvira: Cluj.
Giusepe Verdi - Aida-Aida: Cluj, Timisoara, Bucuresti, URSS.
Giusepe Verdi - Bal Mascat-Amelia: Cluj, Bucuresti.
Giusepe Verdi - Forta destinului-Leonora: Teheran-Iran.
Giacomo Puccini - Tosca-Tosca: Cluj, Bucuresti, Timisoara, Iasi, URSS, Bulgaria.
Giacomo Puccini - Manon Lescaut-Manon: Cluj, Oradea, Satu Mare.
Giacomo Puccini - Bohema-Mimi: Cluj, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia.
Giacomo Puccini - Turandot-Principesa Turandot: Bucuresti.
Piedro Mascagni - Cavaleria Rusticana-Santuzza: Bucuresti.
Jules Masnet - Werther-Charlotte: Cluj.
Georges Bizet - Carmen-Michaela: Cluj.
A. Ponchielli - Gioconda-Gioconda: Cluj.
A. Scheleti - Regina Dunareana-Domnita: Cluj.
T. Jarda - Padurea Vulturilor-Anita: Cluj.
Gh. Dumitrescu - Decebal-Dochita: Bucuresti.
D. Popovici - Noaptea cea mai lunga: Bucuresti.
Mariana Stoica si-a desfășurat în principal cariera artistică mai întâi la Opera Română din Cluj-Napoca, unde a debutat în anul 1962, fiind invitată să devină solista Operei bucureștene, începând din anul 1968, fiind o solistă de marcă a acestui teatru.
Timp de două decenii, Mariana Stoica a dat viață unor partituri de primă însemnătate, mai ales aparținînd repertoriului liric romantic. Dintre rolurile interpretate putem aminti: Leonora din „Trubadurul” (”Il Trovatore”), Desdemona din „Otello”, Dona Elvira din „Ernani”, Aida din opera omonimă, Amelia din „Bal mascat” (”Un ballo in maschera”) – Giussepe Verdi; Floria Tosca din „Tosca", Manon din „Manon Lescaut", Mimi din „Boema” ("La Bohème"), Prințesa Turnadot din „Turandot” – Giacomo Puccini; Santuzza din „Cavaleria rusticana” – Pietro Mascagni; Charlotte din „Werther” – Jules Massenet; Micaela din „Carmen” – Georges Bizet; Elsa din „Lohengrin", Elisabeth și Venus din „Tannhäuser” – Richard Wagner.
Mariana Stoica s-a nascut la Bucuresti, intr-o familie cu probleme financiare, fiind astfel obisnuita inca din copilarie cu greutatile pe care avea sa le intimpine in viata. A reusit in aceste conditii sa infrunte cu demnitate toate obstacolele. La virsta de sapte ani, Mariana cinta pentru prima oara unui public, la radio, indemnata fiind de mama sa, ca mai tirziu, la virsta de 14 ani, sa fie acceptata ca membra a corului unei biserici. In anul 1952, a fost inclusa in Consiliul Central al Sindicatelor (CCS), unde a ramas timp de zece ani, iar anul 1961 i-a adus debutul scenic, in rolul Leonora, din opera Trubadurul. Destinul a facut ca soprana sa-si incheie activitatea cu acelasi spectacol, sustinut de aceasta data la Sofia. Cariera si-a consolidat-o la Opera din Cluj, unde a interpretat cu precadere roluri deosebit de dificile, precum Desdemona in Othello, sau roluri principale in Aida, Gioconda etc. Dupa ce numele sau a devenit din ce in ce mai cunoscut, Mariana a revenit la Bucuresti pentru repertoriul wagnerian, care i-a adus de altfel si succesul mult visat, raminind in memoria publicului datorita vocii sale minunate si interpretarii de exceptie. Ea a fost una dintre putinele interprete care au reusit sa abordeze atit de bine operele lui Wagner. De fapt, Mariana Stoica este unica soprana care a interpretat un rol dublu intr-o piesa, Tannhäuser, raminind in istoria Operei Romane pentru aceasta.
„Din pensie, trebuie sa-i ajut si pe fiii mei“
In anul 1986, Mariana Stoica a iesit la pensie, obligata de un director pe care se pare ca il cam incomoda. Cu toate acestea, ea a mai avut ocazia sa cinte opt ani mai tirziu, in cadrul unui spectacol, primind aplauze furtunoase din partea publicului. Se incheiase astfel capitolul cel mai important din viata sa, acela in care a stralucit asemenea unei stele pe scena operei, ivita pentru a darui publicului emotie si spectacol. A demonstrat astfel ca omul nu este facut pentru a fi infrint, mai ales cel care are un ideal in viata. In anul 1997 Mariana a avut grave probleme de sanatate, raminind pentru trei zile in coma. A urmat o perioada extrem de grea, fiind internata pentru mai multe saptamini in spital. Cu suflet de bunica si de mama, Mariana spune ca numai datorita lui Dumnezeu mai este acum in viata. „Locuiesc intr-un apartament micut, saracacios, si toti cunoscutii mei sint mirati de conditiile modeste in care traiesc“, a declarat Mariana. De curind, aceasta a primit o pensie de merit din partea Ministerului Culturii si Cultelor. Ea are doi fii, unul dintre acestia fiind preot la Spitalul Filaret. Celalalt, plecat in Canada, a suferit un accident cu citiva ani in urma, in prezent luptind pentru a cistiga o pensie, deoarece de patru ani a ramas fara venituri. „Din pensia mea trebuie sa-mi ajut si fiii“, a mai spus solista. In ciuda tuturor acestor probleme, Mariana Stoica si copiii sai au sufletul impacat, datorita convingerii ca totul este efemer si nimeni nu poate lua nimic in lumea de dincolo.
MARIANA STOICA - PUCCINI - TOSCA - VISSI D'ARTE
MARIANA STOICA - Wagner - Tannhauser - Dich teure halle!
MARIANA STOICA - Puccini - Manon Lescaut - Sola, perduta, abbandonata
MARIANA STOICA - Puccini - Turandot - Tu che di gel sei cinta!
ANNA PAVLOVA
| Anna Pavlova | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3][4] Sankt Petersburg, Imperiul Rus |
| Decedată | (49 de ani)[1][5][2][6] Haga, Olanda de Sud, Țările de Jos |
| Înmormântată | Londra |
| Cauza decesului | pneumonie |
| Căsătorită cu | Victor Dandré[*] |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | balerină coregrafă[*] redactor[*] silent film actor[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Academia de balet Vaganova[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Anna Pavlova (în rusă Анна Павловна (Матвеевна) Павлова; n. ,[1][2][3][4] Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. ,[1][5][2][6] Haga, Olanda de Sud, Țările de Jos) a fost balerina principală din Baletul Imperial Rus și din Ballets Russes al lui Sergei Diaghilev. Este cunoscută pentru baletul Moartea lebedei
Când vine vorba de stelele baletului nu ai cum să nu vorbeşti despre Anna Pavlova, cea supranumită balerina absolută, care a modificat regulile dansului când puţini păreau deschişi la nou şi shimbare. Cine este Anna Pavlova? Este balerina considerată prea fragilă ca să poată face vreun rol mare. Este prima balerină care şi-a făcut propria companie şi a plecat cu ea în turnee în toate colţurile lumii. Este artista care a dus un dans considerat prea greu pentru oamenii needucaţi pe toate scenele şi unui public cât mai variat. Este cea care le-a arătat oamenilor că baletul se simte şi se trăieşte.
Cine este Anna Pavlova – Copila firavă care a schimbat regulile baletului
Anna Matveyevna Pavlova s-a născut pe 12 februarie 1881, la Sankt Petersburg, acolo unde era înregimentat tatăl ei, soldat. Mama ei, Lyubova, provenea dintr-o familie de ţărani şi lucra ca spălătoreasă în casa unui bancher rus. Despre acesta s-a spus că ar fi fost tatăl natural al Annei, însă totul a rămas la nivel de zvonuri.
Născută prematur, Anna a fost încă de la început extrem de firavă, îmbolnăvindu-se des. Lyubova a decis că fata are nevoie de un alt stil de viaţă, aşa că i-a făcut bagajele şi a trimis-o în satul natal, unde ani de zile va rămâne în grija bunicii materne. Întoarsă la şcoală în Sankt Petersburg, Anna a fost în public la una dintre reprezentaţiile maestrului Marius Petipa, Frumoasa adormită. S-a îndrăgostit iremediabil de balet şi i-a spus mamei că asta vrea să facă în viaţă.
La 9 ani a mers la audiţie la Imperial Ballet School, însă a fost respinsă. Era prea mică de vârstă şi prea slabă. Un an mai târziu a mers din nou la audiţie, iar de data asta a fost acceptată. Prima ei apariţie pe scenă a fost într-un spectacol realizat special pentru elevii şcolii chiar de cel care îi stârnise pasiunea pentru balet, Marius Petipa.
Şi totuşi, a durat ceva vreme până când geniul ei a putut să iasă la suprafaţă. Corpul ei era, într-adevăr, fragil. Într-o vreme în care baletul însemna corp robust şi muşchi puternici, gleznele şi picioarele îi erau atât de subţiri încât colegii o porecliseră „mătura”. Anna avea însă un ţel – să ajungă balerină principală. Aşa că se antrena cât era ziua de lungă, lua lecţii suplimentare de la cei mai mari profesori ai vremii, iar la 17 ani a fost primită în clasa Ekaterinei Vazem, fostă prim-balerină a Teatrelor Imperiale din Sankt Petersburg. A absolvit Şcoala Imperială de Balet un an mai târziu, iar imediat după şi-a făcut intrarea în Baletul Imperial.
„Dumnezeu îţi dă talentul, dar munca este cea care-l transformă în geniu.” – Anna Pavlova
Apariţia ei pe scenă era total neobişnuită. Din cauza aceleiaşi constituţii firave care i-a dat bătăi de cap toată viaţa, stilul ei de a dansa nu avea nicio legătură cu regulile baletului de la acel moment. Avea mai mereu genunchii încovoiaţi, nu reuşea să păstreze ceea ce era considerată o ţinută corectă a corpului, salturile în poante erau realizate total diferit faţă de norma academică, iar gleznele nu o ajutau deloc când venea vorba să-şi păstreze echilibrul. În ciuda tuturor acestor lucruri care păreau că nu o vor ajuta să-şi realizeze visul, Anna a devenit nu doar favorita lui Petipa, dar şi a publicului care o adora. Tocmai aspectul fragil care îi pusese atâtea piedici îi fascina acum pe cei care deja vânau biletele la reprezentaţiile ei, mai ales după ce ea a înţeles că nu trebuie să facă precum ceilalţi, ci să fie ea, unică. În 1906, acelaşi Petipa a numit-o prim-balerină după ce apariţia în Giselle a înregistrat un succes fantastic.
Moartea lebedei, un solo realizat special pentru ea de Mihail Fokin, este considerat a fi rolul vieţii ei, un rol emblematic la care visează de atunci orice balerină şi a devenit simbolul noului balet rus. A fost şi rolul pe care Anna l-a iubit mai mult ca pe oricare altul, interpretându-l de aproximativ 4.000 de ori de-a lungul carierei. Rochia din spectacol a fost făcută chiar de ea, iar mai târziu, iazul de lângă casa ei a fost umplut cu lebede, păsări pe care artista le-a adorat. A iubit însă toate animalele, crescând de-a lungul anilor mai multe tipuri de păsări, pisici şi câini.
Cine este Anna Pavlova – Dansatoare fantastică, vizionară, mereu dornică să ajute
Dar Anna Pavlova a fost mai mult decât o dansatoare pasionată. A fost o vizionară plină de curaj. Imediat după încheierea primului turneu la Paris, balerina a părăsit compania Ballet Russes şi a pus bazele propriei companii de balet. A mers cu spectacole în întreaga lume şi a făcut baletul accesibil pentru milioane de oameni, unii care nici nu îl cunoşteau până la acel moment.
În 1912, la vârsta de 31 de ani, Anna Pavlova a decis să lase în urmă Rusia şi s-a mutat la Londra. Trei ani mai târziu apărea filmul Fata mută, în care Anna a jucat rolul unei fete sărace, trădată de un aristocrat. În acest fel a ajuns cunoscută nu doar celor pasionaţi de balet, ci şi celor pasionaţi de cinematografie.
Tot după mutarea la Londra balerina s-a căsătorit cu managerul său, Victor Dandre, dar acest lucru a fost făcut public de el abia după moartea Annei, în biografia dedicată ei.
Sufletul sensibil al Annei Pavlova a influenţat vieţile oamenilor mai mult decât prin intermediul artei. Balerina a susţinut multe spectacole în scop caritabil, banii adunaţi astfel mergând în ajutorul orfanilor ruşi aflaţi la Paris după Primul Război Mondial. 15 fete au primit adăpost într-o casă cumpărată de ea în apropiere de capitala franceză şi au fost sprijinite financiar de Anna până au crescut şi şi-au putut câştiga singure traiul.
Avea 49 de ani când, în timpul unei călătorii de la Paris la Haga, Anna s-a îmbolnăvit grav. Starea ei s-a deteriorat tot mai mult de la o zi la alta, iar medicul ei personal, chemat tocmai de la Paris, a anunţat-o că are pneumonie şi că doar o operaţie îi poate salva viaţa. Intervenţia chirurgicală urma să o lase însă pe Anna fără posibilitatea de a mai dansa vreodată.
“Dacă nu pot dansa, atunci prefer să fiu moartă.” – Anna Pavlova
În câteva zile de la acest moment balerina a pierdut în faţa bolii. A murit la Haga, de pleurezie, cu câteva zile înainte să împlinească 50 de ani. Ultimele ei cuvinte au fost: “Pregătiţi-mi costumul de lebădă!” Ceea ce s-a şi întâmplat. A fost pusă în sicriu în rochia ei preferată, iar conform tradiţiei vechiului balet, în ziua în care ar fi avut următorul spectacol acesta s-a ţinut, dar cu un reflector îndreptat mereu către partea de scenă goală, acolo unde ar fi trebuit să apară ea.
Cine este Anna Pavlova – Povestea prăjiturii cu nume de balerină
Iar dacă numele ei vă duce cu gândul la prăjitura Pavlova, aflaţi că nu este nimic întâmplător. În anii `20, când Anna era în turneu mondial, cofetari şi patiseri din toată lumea căutau să facă o prăjitură care să surprindă lumea la fel cum o făcea balerina ori de câte ori urca pe scenă. Prăjitura din bezea, acoperită cu frişcă şi ornată cu fructe, care îi poartă numele, este revendicată atât de australieni, cât şi de neo-zeelandezi. Dacă asupra acestui aspect nu s-a putut ajunge la o concluzie comună, un lucru este cert: prăjitura Pavlova este, ca şi celebra balerină, o vedetă.
Anna Pavlova era deja o balerină cunoscută a Teatrului Mariinski din Sankt Petersburg atunci când Mihail Fokin a creat pentru ea, în anul 1905, solo-ul „Moartea lebedei“, pe muzică din „Carnavalul animalelor“ de Camille Saint-Saëns. Iar baletul acesta incredibil de trist, despre viaţă, în ultimele ei clipe, despre moartea căreia i te predai, a devenit emblema Annei. Şi-apoi a devenit etern. Ca şi Pavlova. Balerina cu majuscule.
Un film mut din 1925, căruia i s-a aplicat apoi sunet, câteva costume şi perechi de poante, programe de spectacol, fotografii cu Anna pe scenă şi cu Anna îmbrăţişând o lebădă, la reşedinţa londoneză cu nume poetic „Casa cu iederă“... În urma balerinei care a murit în ianuarie 1931, aproape de cea de-a cincizecea aniversare, au rămas mai multe lucruri concrete, palpabile. Moştenirea ei cea mai mare e însă un dans de nici două minute;un abur, o tristeţe acaparatoare, nişte braţe care fâlfâie în aer şi care vor să atingă orizontul;şi care cad şi se retrag apoi uşor spre piept, în abandon. Pentru că „Moartea lebedei“, care a intrat în istorie sub denumirea de „Dansul Pavlovei“, nu e despre o balerină care reuşeşte să întruchipeze o lebădă muribundă;ci e un dans despre fragilitatea vieţii, despre lupta de la sfârşit şi despre moarte;iar lebăda e doar o metaforă. E un balet tulburător, care-a a împlinit deja centenarul. Şi care, în 1905, la momentul apariţiei, revoluţiona din temelii dansul clasic imperial rusesc.
Graţie şi eleganţă într-o eră dominată de tehnică şi execuţii acrobatice
Anna Pavlova avea atunci 24 de ani. Era Première Danseusela Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg şi fusese deja Giselle în baletul cu acelaşi nume;criticii spun şi astăzi că n-a fost nicicând o Giselle mai convingătoare decât ea. Dar până la gloria începutului de secol XX şi până la grupurile de admiratori ai dansatoarei, care se numeau chiar aşa, „pavlovaţi“, şi care pândeau orice reprezentaţie a ei, Annei îi fusese dificil să se impună.
Mâinile lungi, picioarele sever arcuite, gleznele subţiri, prea subţiri, au făcut ca prima tentativă de a se înscrie, când avea 8 ani, la Şcoala Imperială de Balet din oraş, să fie un eşec. Avea o înfăţişare „bolnăvicioasă” – i s-a spus mamei. Doi ani mai târziu a fost admisă;dar nu semănă deloc cu balerinele timpului, solide, cu trup compact, musculos. I se spunea, simplu, „Mătura” şi Anna însăşi se înfuria teribil atunci când elemente cheie, care-i solicitau muşchii, nu-i ieşeau. Baletul acelor vremuri era mai mult o chestiune de tehnică, de execuţie acrobatică, privilegiind picioarele şi nu corpul în întregime. Anna, subţire, delicată, făcea cu greu faţă cerinţelor. Publicul îi iubea însă apariţiile surprinzătoare, iar profesorul Pavel Gerdt, după eşecul de a realiza mai multe întoarceri fuettéuna după alta, i-a spus categoric:„Te implor să nu mai încerci niciodată să-i imiţi pe cei care sunt fizic mai puternici decât tine. Tu trebuie să înţelegi că atuurile tale sunt eleganţa şi fragilitatea. Trebuie să dansezi în aşa fel încât să scoţi la suprafaţă aceste rare calităţi ale tale;nu să încerci să câştigi aprecierea prin artificii acrobatice“. Aceasta, într-o vreme când Pierina Legnani, Prima Ballerina Assolutaa teatrelor imperiale, reuşea să facă nu mai puţin de 32 de întoarceri consecutive pe poante...
„A fost aproape o improvizaţie“
În 1905, când Pavlova i-a cerut lui Mihai Fokin să-i creeze un solo pentru o gală din luna decembrie, de la Sankt Petersburg, coregraful credea şi el că baletul trebuie să se schimbe;e imperios să se schimbe. I-a sugerat Annei bucata „Lebăda“, la violoncel, din „Carnavalul animalelor“ a lui Saint-Saëns şi a conceput un balet care i s-a potrivit ca o mănuşă firavei dansatoare. În august 1931, la câteva luni după moartea Pavlovei, Fokin rememora crearea dansului într-un articol din revista „Dance Magazin“:„A fost aproape o improvizaţie. Am dansat în faţa ei, ea era chiar în spate. Apoi ea a dansat iar eu m-am plimbat în jurul ei, curbându-i braţele şi corectând detalii ale pozei. Înainte de această compoziţie, fusesem acuzat că privilegiez dansul fără poante, că resping dansul pe vârfuri în general. Moartea lebedeifost răspunsul meu la aceste critici(n.a. – cea mai mare parte a baletului e pe poante). Acest dans a devenit simbolul noului balet rus. A fost o combinaţie de tehnică şi expresivitate;o dovadă că dansul poate şi trebuie să satisfacă nu numai ochiul, dar, prin intermediul ochiului, să pătrundă în suflet”.
Trei ani mai târziu, Fokin detalia:„Aşa scurt cum e, dansul a fost revoluţionar atunci şi a ilustrat admirabil tranziţia de la vechi la nou, pentru că am folosit tehnica specifică vechiului balet şi costumul tradiţional, iar o tehnică bine dezvoltată e necesară, dar scopul dansului nu e acela de a etala această tehnică, ci de a crea simbolul luptei eterne din timpul vieţii, simbolul a ceea ce e muritor. E un dans al întregului corp, nu numai al membrelor;el implică nu doar ochiul, dar şi emoţiile, imaginaţia”.Un dans pe care Anna Pavlova l-a făcut celebru, prezentându-l – spune legenda dansatoarei – de aproximativ 4.000 de ori în spectacole din lumea largă. Pentru că Anna Pavlova a fost nu numai una dintre cele mai mari balerine ale tuturor timpurilor;a fost şi cea mai bună ambasadoare a dansului clasic. Prima balerină care a cutreierat lumea, cu propria companie, ca să popularizeze baletul, să-l facă accesibil, să-i creeze o audienţă;cea mai „plimbată“ dintre artiştii moderni, de vreme ce se spune c-ar fi acoperit mai mult de 500.000 de kilometri cu spectacolele sale. A dus baletul peste tot, în săli luxoase şi mai puţin luxoase din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa de Sud şi Asia, a dansat în faţa regilor şi a reginelor, ea însăşi o regină. Odată, în Mexic, a dansat într-o arenă de coridă;36.000 de oameni au aşteptat-o. Sublima Pavlova, i s-a spus. Incomparabila Pavlova. Pavlova universală, căci din 1913 încolo, de când s-a mutat oficial la Londra, n-a mai fost a imperiului, a fost a lumii.
Un reflector a luminat locul gol
Spectacolele în afara graniţelor debutaseră încă din 1907, cu un turneu european la Riga, Stockholm, Copenhaga, Berlin şi Praga. Şi continuaseră, în 1909, la Paris, cu prezenţa în faimoasele Balete Ruse ale lui Serghei Diaghilev, în care partener l-a avut pe Nijinski, Vaslav Nijinski. Un an mai târziu, Anna a fost la New York, la Opera Metropolitană, în rolul Coppeliei, alături de Mihail Mordkin. Repertoriul ei era clasic – Giselle, Frumoasa din pădurea adormită, Don Quijote, Moartea lebedei...;Annei nu-i plăceau inovaţiile, nu le înţelegea rostul. Aşa că atunci când Mihail Fokin a creat, cu Pavlova în minte, coregrafia „Păsării de foc“, a refuzat să o danseze;n-a putut să-şi apropie muzica lui Stravinski.
Viaţa Annei a fost un lung şir de turnee, de spectacole – asta e clar. Şi-n avanpremiera unui spectacol, la Haga, în Olanda, a şi strâns pentru ultima dată braţele deasupra pieptului, ca-n „Moartea lebedei“. Era în hotelul Des Indes, în ianuarie 1931, cu pneumonie şi pleurezie, când a cerut să i se aducă alături costumul lebedei. „Interpretaţi ultima măsură foarte blând“, se zice c-ar fi spus. Şi-n seara spectacolului, nimeni n-a înlocuit-o;un reflector a luminat locul gol. Era primul spectacol de la care Anna lipsea.
Anna Pavlova as The Swan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu