1. /8 FEBRUARIE 2022 - ISTORIE PE ZILE - Evenimente; Nașteri
Evenimente
· 1238 – Mongolii Hoardei de Aur conduse de Batu Khan ard orasul rusesc Vladimir. În noiembrie 1237, Batu Han și-a trimis ambasadorii la curtea lui Iuri al III-lea al Vladimirului, cerându-i să se recunoască vasal. O lună mai târziu, hoardele asediau Riazanul. După șase zile de lupte sângeroase, orașul a fost cucerit și distrus. Alarmat de veștile primite, Iuri și-a trimis fiul să-i țină în loc pe invadatori, dar mongolii au fost victorioși din nou. După ce au ars din temelii Kolomna și Moscova, hoardele au asediat Vladimirul pe 4 februarie 1238. După numai trei zile, capitala cnezatului Vladimir-Suzdal a fost cucerită și devastata. Familia cneazului a pierit în flăcări in biserica in care se refugiase, în vreme ce șeful casei princiare s-a retras în grabă spre nord. După ce a traversat Volga, el a adunat o nouă armată, care a fost mai apoi distrusă în totalitate de mongoli pe 4 martie 1238, în bătălia de pe râul Sit.
· 1575 – Este fondată Universitatea din Leiden, in Tarile de Jos.
· 1622 - Regele Iacob I al Angliei a dizolvat Parlamentul englez.
Iacob portret de John de Critz, c. 1605 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Iacob (engleză James; n. 19 iunie 1566, Edinburgh, Scoția — d. 27 martie 1625, Theobalds Park, Grafschaft Hertfordshire, Anglia) a fost rege al Scoției ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 și rege al Angliei și Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa. (…) Iacob și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor în Scoția, dar a avut de înfruntat multe dificultăți în Anglia, inclusiv Complotul Prafului de Pușcă (Gunpowder Plot) în 1605 (cititi mai mult pe unitischimbam.ro), precum și conflicte repetate cu parlamentul englez. Conform unei tradiții care începe cu istoricii de la mijlocul secolului XVII, înclinația lui Iacob către absolutism politic, iresponsabilitatea sa financiară, și menținerea unor favoriți impopulari au furnizat premisele Războiului Civil Englez. Istoricii recenți, cu toate acestea, au revăzut reputația lui Iacob, și l-au tratat ca pe un monarh serios și preocupat de responsabilitățile sale.
· 1807 - A avut loc Batalia de la Eylau. Împăratul Napoleon s-a confruntat cu ruşii şi prusacii, lângă Königsberg în Prusia de Est, intr-una dintre cele mai sangeroase batalii pe care le-a purtat. Pe câmpul de luptă avea 55 000 de soldaţi epuizati de unsprezece zile de mars în zăpadă, care s-au confruntat cu 60.000 de ruşi şi prusaci. Napoleon a invins cu pretul unor pierderi considerabile, pierderi care au fost enorme si in randurile adversarilor sai.
Bătălia de la Eylau (8 februarie, 1807) Parte din Războiul celei de-a Patra Coaliții – (Șarja Grenadierilor Călare din Garda Imperială franceză) foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Eylau a opus, pe parcursul zilei de 8 februarie 1807 o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon I unei armate ruse, aflate sub conducerea generalului Beningsen, susținute de un corp prusac condus de generalul L’Estocq. A fost una dintre cele mai sângeroase bătălii din cadrul Războaielor napoleoniene, ambele armate pierzând între o treime și aproape jumătate din efective, în funcție de estimări.
· 1856 – Domnitorul Barbu Ştirbei decretează desfiinţarea robiei în Muntenia. „Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“ a aveut drept urmare desfiinţarea robiei ţiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare ţigan, din Casa fondului de despăgubire.Prin lege tiganii erau obligaţi să se statornicească, iar nomazii să se aşeze în satele unde doresc, cu obligaţia de a avea locuinţe şi gospodării proprii. Barbu Dimitrie Știrbei (n. august 1799, Craiova – d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domn al Țării Românești în perioadele iunie 1849 – 29 octombrie 1853 și 5 octombrie 1854 – 25 iunie 1856.
· 1859: Are loc primirea entuziastă a domnitorului Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti, după dubla sa alegere ca domn, unde rosteşte Proclamaţia către ţară. „Jur în numele Preasfintei Treimi şi în faţa Ţării că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decît binele şi fericirea naţiei Române. Aşa Dumnezeu şi confraţii mei să-mi fie întru ajutor!” Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan I; n. 20 martie 1820, Bârlad, Principatul Moldovei, astăzi în România – 15 mai 1873, Heidelberg, Germania), Domnitor al Moldovei (până în 1862), Domnitor al Ţării Româneşti (până în 1862), primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România (1862-1866).
· 1904 - Bătălia de la Port Arthur (8 – 9 februarie 1904) Flota japoneză atacă pe neaşteptate fortareaţa rusă Port-Arthur, China, distrugând și blocând flota rusă.. Începe războiul ruso-japonez (1904-1905), încheiat prin Tratatul de pace de la Portsmouth; (1905).
Bătălia navală de la Port Arthur (8 februarie 1904 – 9 februarie 1904) Parte din Războiului Ruso-Japonez (Gravură japoneză reprezentând distrugerea unei nave japoneze) foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia navală de la Port Arthur (8 – 9 februarie 1904) a fost bătălia de început al Războiului ruso-japonez. Războiul a început cu un atac de noapte prin surprindere a unei grupări de nave japoneze formată din distrugătoare aparținând Marinei Imperiale Japoneze asupra Marinei Imperiale Ruse aflată ancorată la Port Arthur în provincia Manciuria (actualmente sectorul Lüshunkou al municipiului Dalian), lupta continuând pe uscat a doua zi dimineața.
Lupta s-a încheiat neconcludent și în continuare au avut loc lupte sporadice în afara Port Arthur care au continuat până în mai 1904. Pierderea de la Port Arthur pentru ruși – și mai ales pentru țarul Nicolae al II-lea – a fost nu numai de neconceput, dar de asemenea a avut efect psihologic teribil asupra regimul imperial rus, asupras poporului rus de la nobilime în jos până la iobagii recent emancipați, care și-au pierdut încrederea în armată.
Port Arthur a fost un factor de cauzalitate directă pentru Revoluția Rusă din 1905 pe lângă încă și mai dezastruoasele înfrângeri rusești în Primul Război Mondial.
“Răscoala Țărănească din 1907“ (O patrulă de cavalerie observă casele incendiate de către răsculaţi lângă Buzău) – foto: ro.wikipedia.org
Răscoala ţărănească din 1907 a început în data de 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoşani şi s-a răspândit, în perioada următoare, majoritatea judeţelor ţării. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părţi din populaţia rurală a ţării. Principala cauză a fost nemulţumirea ţăranilor legată de inechitatea deţinerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari. Răscoala a durat până la sfîrşitul lunii martie, cînd a fost înăbuşită prin forţă armată. (8/21).
· 1915: Controversatul film al lui D. W. Griffith, "Nașterea unei națiuni" (The Birth of a Nation), a avut premiera la Los Angeles. Nașterea unei națiuni (denumire originală The Birth of a Nation, numit inițial The Clansman) este un film mut dramatic din 1915 regizat de D. W. Griffith bazat pe romanul și piesa de teatru The Clansman, ambele scrise de Thomas Dixon, Jr.. Griffith a realizat și scenariul (împreună cu Frank E. Woods) și este producător al filmului (cu Harry Aitken). A avut premiera la 8 februarie 1915. Filmul a fost inițial prezentat în două părți separate de o pauză.
· 1916 - Conform legendei, aflat la Zürich, în cafeneaua „Cabaret Voltaire”, scriitorul Tristan Tzara creează un nou curent de avangardă: dadaismul.
Tristan Tzara (n. 16 aprilie 1896, Moinești – d. 25 decembrie 1963, Paris) este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet și eseist român evreu, născut în localitatea Moinești din România și stabilit mai târziu în Franța, cofondator al mișcării culturale dadaiste, care a condus la o revoluție majoră în artele plastice și literatură - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Dadaismul este un curent literar-artistic, apărut în Europa în anul 1916, caracterizat prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creație, prin negarea oricărei legături între gândire și expresie. Generația de artiști de după Primul Război Mondial, confruntată pentru prima dată cu ororile unui război care nu dădea semne că s-ar apropia de sfârșit a fost una din cele mai radicale din istoria umanității. Intelectualii, dezertorii, refugiații politici, toți revoltații împotriva absurdității acestui conflict, se reunesc în mod regulat în jurul scriitorului român Tristan Tzara, organizatorul Cabaretului „Voltaire”, în Zürich, capitala Elveției, pe atunci stat neutru.
Vrând să răspundă absurdului prin absurd, ei își manifestă revolta mai curând prin provocare, decât prin idei estetice. Marcel Iancu , pictor român, va scrie: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine.” Astfel, manifestul dadaist a fost publicat într-un prim și singur număr al revistei Cabaret Voltaire (Zürich, 1916).
· 1924 – In America se aplica prima executie prin gazare, in inchisoarea din Carson City, Nevada
In prezent, in 5 state din SUA este încă legala executia prin gazare. Gee Jon, un chinez condamnat pentru crimă, a fost prima persoană care a fost executata prin gazare.
· 1941 -Este datat Testamentul lui Iuliu Maniu.
Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
“Sufletul mi-l închin atotputernicului Dumnezeu, tot devotamentul meu şi dincolo de mormânt mult încercatului meu neam românesc, iar iubirea mea o leg cu fraţii şi nepoţii mei şi cu bunii mei prieteni, care nici întru cele mai grele persecuţii nu m-au părăsit în calea grea care mi-a fost hotărâtă de soartă.”
Acesta era punctul 1 din testamentul lui Iuliu Maniu, locuitor din Bădăcin, domiciliat în Bucureşti, strada Caragea Vodă 27, pe care l-a semnat la Braşov, în faţa notarului dr. Nicolae Ioaneş, pe data de 8 februarie 1941. Făcut într-un moment de răscruce şi pentru el şi pentru vremurile prin care trecea, a căror grozăvie o intuise, Iuliu Maniu a dorit să-şi îndrepte gândul înspre urmaşii apropiaţi, dar şi îndepărtaţi, dorind ca aceştia să devină folositori perpetuării neamului. în acest scop, punctul 2 al articolului II, grăieşte:
„Întreaga moşie, toate casele, edificiile, toate imobilele din comunele Şimleu, Bădăcin, Lampert şi Ilişina, cu tot fondul, viu şi mort, ca tot ce aparţine acestor realităţi, le las şi vor deveni proprietatea venerabilului Capitlu episcopesc greco-catolic intact român din Oradea, pentru scopurile ordinului de călugăriţe române greco-catolice franciscane din care face parte sora mea Cornelia. Dacă acest ordin de momentul morţii mele nu va fi organizat, eu doresc să fie organizat, iar averea aceasta să fie conservată sub denumirea Fundaţiei Ioan, Clara şi Cornelia Maniu. Pe imobilul din Bădăcin să se organizeze un claustru de călugăriţe, menit să ocrotească şi să instruiască tineri români greco-catolici şi să se îngrijească bolnavi. La educaţia băieţilor şi fetelor educaţi în acest institut să se pună fondul principal pe dezvoltarea caracterului şi a simţului de morală creştină şi de iubire de neam ca devotament pentru muncă şi altruism. Dacă veneratul Capitlu, din orice motiv, ar fi împiedicat să înfiinţeze acest institut, averea se va folosi pentru alte scopuri culturale şi de binefacere româneşti…”.
· 1942 – Japonia invadeaza colonia britanica Singapore.
· 1946 – Dictatorul portughez Salazar a interzis partidele de opoziţie. António de Oliveira Salazar (n.28 aprilie 1889 — d.27 iulie de 1970), a fost fondator și președinte al partidului corporatist Uniunea Naționala. Salazar a înființat partidul „Estado Novo”, care a condus regimul dictatorial de extremă dreaptă din Portugalia în perioada 1932 – 1974.
· 1946: Este dată publicității o notă a guvernului român conținînd observațiile acestuia la prevederile Tratatului de pace și se exprimă regretul că nu s-a recunoscut cobeligeranța României.
· 1948 – Crearea Armatei Populare din Coreea de Nord comunistă.
· 1948 – Se incheie Jocurile Olimpice de la St.Moritz in Elvetia. Au participat 28 de naţiuni, 669 sportivi, (77 femei, 592 barbati) intr- un numar de 22 de probe olimpice. Jocurile au fost primele care s-au desfasurat după al doilea război mondial si s-au organizat la 12 ani de la ultimele Jocuri de iarnă în 1936.
· 1949 – In Ungaria comunista, Cardinalul Mindszenty a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru înaltă trădare.
· 1950 – Este creata in Germania de Est comunista, politia politica (STASI).
· 1960 – Primele opt stele comemorative sunt instalate în celebra Hollywood Walk of Fame.
Several stars on the Walk of Fame at 6801 Hollywood Boulevard, (near the Dolby Theatre) with Street performers and passersby – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Hollywood Walk of Fame (în traducere liberă: Aleea Celebrității din Hollywood) este o alee ce se întinde de-a lungul Bulevardului Hollywood și Străzii Vine din Los Angeles, California, în trotuarele căreia au fost încorporate la distanță de 1,8 m una de alta stele realizate din terrazzo și alamă și inscripționate cu numele diverselor vedete din industria de divertisment americană, cărora s-a dorit să li se aducă astfel un omagiu. Orientat de la est la vest pe Bulevardul Hollywood, de la Strada Grover la Bulevardul La Brea (2,1 km), și de la nord la sud pe Strada Vine, între Strada Yucca și Bulevardul Sunset (0,7 km), Hollywood Walk of Fame a fost creată în 1958 și avea la 8 noiembrie 2011 2454 de stele în cinci colțuri cu numele unor celebrități din diverse domenii ale industriei de divertisment: regizori, actori, muzicieni, producători și chiar personaje fictive.
· 1963 – Regimul generalulului de brigadă Abdul Kerim Kassem din Irak este rasturnat in urma unei lovituri de stat organizate de regimul Baas arab socialist.
· 1984 – Deschiderea oficiala celei de-a XIV-a editii a Jocurilor Olimpice de iarna de la Saraievo, Iugoslavia de catre presdintele Mika Spiljak. În 1984, Jocurile Olimpice de iarnă au avut loc pentru prima dată într-o ţară socialistă. Ospitalitatea oamenilor din Sarajevo a fost extraordinara. La vremea aceea nu exista nicio indicaţie privind, razboiul care va devasta oraşul câţiva ani mai târziu. Au participat 49 naţiuni, 1272 sportivi (274 femei, 998 barbati). România s-a prezentat cu o delegație de 19 sportivi (trei femei și 16 bărbați). Nu s-a obținut nici un punct.
· 1990: Consiliul F.S.N. emite Decretul-lege privind pensionarea cu reducere de vîrstă a unor categorii de salariați.
* 1990 – Prin Decretul nr. 111 al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, a fost reorganizat CIE (dată la care se aniversează ziua Serviciului de Informaţii Externe).
· 2003: Bagdadul predă inspectorilor ONU documentele referitoare la programele de armament nucelar și biochimic de pe teritoriulIrakului.
· 2006: Egiptologul american Otto J. Schaden a dat publicității descoperirea unui nou mormânt de faraon în Valea Regilor.
Nașteri
· 120 – S-a nascut astrologul grec Vettius Valens (d. cca. 175), contemporan cu astronomul, matematicianul si astrologul Claudius Ptolemeu. Lucrarea sa majoră este “Antologia”, zece volume scrise în perioada 150-175 in limba greaca. Este cel mai amplu și detaliat tratat despre astrologie, care a supravietuit din acea perioadă.
· 412 – S-a nascut Proclus Lycaeus ( d.17 aprilie 485), filosof grec neoplatonician, cu o mare influenta in filosofia medievala occidentala precum și in gandirea islamica. Proclus (d. 17 aprilie 485 d.Hr.), a fost unul dintre ultimii marii filozofi clasici fiind autorul unuia dintre sistemele cele mai elaborate și complet dezvoltate de neoplatonism Majoritatea operelor sale reprezintă comentarii asupra dialogurilor lui Platon, printre acestea fiind: Alcibiades, Cratylus, Parmenides, Republica, Timaeus. Proclus a scris și un comentariu asupra Elementelor lui Euclid.
· 1191 – S-a nascut cneazul Iaroslav al II- lea al Vladimirului; (d. 30 septembrie 1246). Iaroslav al II- lea ( decedat la.treizeci septembrie 1246) a fost mare cneaz al Vladimirului (1238-1246), si a reconstruit țara și capitala după invazia mongola din Rusia.
* 1404: Constantin al XI-lea Paleologul (Konstantínos Dragásis PaleológosΚωνσταντῖνος Δραγάσης Παλαιολόγος, n. , Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit – d. , Constantinopol, Imperiul Otoman) a fost din 1449 până în 1453 ultimul împărat bizantin și a murit la cucerirea Constantinopolului (1453). Numele Dragases este derivat din numele mamei sale Eelena Dragaš, Dragaš fiind familie nobilă sârbă. Konstantínos a fost succesorul fratelui său Ioan al VIII-lea Paleologul.
Constantin al XI-lea s-a născut la 8 februarie 1405, fiind al patrulea dintre cei șapte fii ai împăratului Manuel al II-lea (1392-1425) și a murit la 29 mai 1453, căzând în ultima luptă, odată cu cucerirea Constantinopolului de către turcii otomani conduși de sultanul Mehmed al II-lea Fatih (1432-1481).[1][2]
Tatăl său era împăratul Manuel al II-lea Paleologul (1350-1425), iar mama sa, Elena (cca.1372-1450), era fiica unui cneaz sârb, Constantin Dragaš, de unde și supranumele Dragases al viitorului împărat. De asemenea, i se mai spunea și Porfirogenetul (supranume întâlnit și la alți împărați bizantini), deoarece se născuse în camera de purpură a palatului (iatacul imperial)
| Constantin al XI-lea Paleologul | |
 Constantin al XI-lea Paleologul | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit |
| Decedat | (49 de ani) Constantinopol, Imperiul Roman de Răsărit |
| Părinți | Manuel al II-lea Paleologul Helena Dragaš[*] |
| Frați și surori | Demetrios Palaiologos[*] Andronic Paleologul Ioan al VIII-lea Paleologul Thomas Palaiologos[*] Theodore II Palaiologos[*] |
| Căsătorit cu | Theodora Tocco[*] (–noiembrie 1429) Caterina Gattilusio[*] (august 1441–august 1442) |
| Cetățenie |  Imperiul Roman de Răsărit |
| Ocupație | suveran[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Împărat |
| Familie nobiliară | Dinastia Paleolog |
| Byzantine emperor[*] | |
| Domnie | |
| Predecesor | Ioan al VIII-lea Paleologul |
| Succesor | nimeni |
· 1720: mpăratul Sakuramachi (japoneză 桜町天皇; 8 februarie 1720 - 28 mai1750) a fost al 115-lea împărat al Japoniei, [1] potrivit ordinii tradiționale de succesiune.[2]
Domnia lui Sakuramachi s-a întins din 1735 până în 1747
· 1792: Carolina Augusta (n. 8 februarie 1792, Mannheim - d. 9 februarie 1873, Viena), cunoscută și sub numele Karoline Auguste, a fost împărăteasă a Imperiului Austriac din 1825. Din căsnicia ei cu împăratul Francisc I al Austriei nu au rezultat descendenți. Retrasă și fără ambiții politice, Carolina Augusta și-a dedicat întreaga viață scopurilor caritabile, fiind numită "mama săracilor". A construit din propriile resurse mai multe orfelinate, spitale, precum și locuințe pentru muncitori ("Carolinäum", în districtul al V-lea al Vienei, pe Arbeitergasse).
La Cluj a fost ridicat Obeliscul Carolina, o coloană monumentală în amintirea vizitei efectuate de împărăteasă. Obeliscul Carolina se găsește astăzi în Piața Muzeului (fosta Piață Carolina), însă a fost amplasat inițial în piața centrală a orașului, în apropiere de locul unde se află astăzi ansamblul monumental Matei Corvin.
Cel mai însemnat muzeu din Salzburg poartă în memoria împărătesei numele "Salzburger Museum Carolino Augusteum".
| Caroline Augusta de Bavaria | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Karoline Charlotte Auguste von Bayern |
| Născută | 8 februarie 1792 Mannheim, Germania[1] |
| Decedată | (81 de ani) Viena, Austro-Ungaria[2] |
| Înmormântată | Cripta Capucinilor din Viena |
| Părinți | Maximilian I Iosif de Bavaria Augusta Wilhelmine de Hesse-Darmstadt |
| Frați și surori | Prințesa Augusta de Bavaria Elisabeta Ludovica de Bavaria Prințesa Ludovika de Bavaria Prințesa Sofia de Bavaria Maria Anna de Bavaria Prințesa Amalie Auguste de Bavaria Ludovic I al Bavariei Prințul Karl Theodor de Bavaria |
| Căsătorită cu | Wilhelm I de Württemberg (1808-1814) Francisc I al Austriei (1816-1835) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Bavariei |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | regină[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | regină consoartă[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Wittelsbach |
| Împărăteasă a Austriei; Regină a Ungariei și a Boemiei | |
| Domnie | 29 octombrie 1816 – 2 martie 1835 |
· 1798: Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei (rusă Михаи́л Па́влович; Mikhail Pavlovich) (8 februarie 1798 - 9 septembrie 1849) a fost fiul cel mic al Țarului Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg.
Marele Duce Mihail s-a născut Sankt Petersburg și a fost fiul cel mic al împăratului Paul I și al soției sale Sophie Marie Dorothea de Württemberg, rebotezată în Rusia ca Maria Fiodorovna. A fost fratele viitorilor țari Alexandru I și Nicolea I și al Marelui Duce Constantin Pavlovici.
Copil, Marele Duce Mihail l-a avut preceptor pe generalul M.I. Lamsdorff, dar în cea mai mare pate a fost educat de mama sa, împărăteasa Maria Fiodorvona. Ea a încercat să-și devieze fiul de la arta războiului predându-i știința însă fără folos
La St. Petersburg la 20 februarie 1824, Mihail s-a căsătorit cu Prințesa Charlotte de Württemberg (1807–1873), fiica Prințului Paul de Württembergși Charlotte de Saxa-Hildburghausen. Charlotte a luat numele de Elena Pavlovna după convertirea la religia ortodoxă. Au avut cinci copii:
- Marea Ducesă Maria Mihailovna (9 martie 1825 Moscova – 19 noiembrie 1846 Viena); a murit necăsătorită
- Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna (26 mai 1826 Moscova – 28 ianuarie 1845 Wiesbaden); s-a căsătorit cu Adolf, Duce de Nassau și a murit la naștere.
- Marea Ducesă Ecaterina Mihailovna (28 august 1827 – 12 mai 1894), s-a căsătorit cu Ducele Georg August de Mecklenburg-Strelitz
- Marea Ducesă Alexandra Mihailovna (28 ianuarie 1831 Moscova – 27 martie 1832 Moscova)
- Marea Ducesă Anna Mihailovna (27 octombrie 1834 Moscova – 22 martie 1836 Sankt Petersburg)
Palatul Mihailovski a fost construit de Carlo Rossi pentru Marele Duce Mihail între 1819–1825. Astăzi, palatul este muzeu.
Stră-stră-strănepotul Marelui Duce Mihail, Ducele Georg Borwin de Mecklenburg este actualul Șef al Casei de Mecklenburg-Strelitz.
| Marele Duce Mihail Pavlovici | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 8 februarie 1798 Sankt Petersburg, Rusia |
| Decedat | (51 de ani) Varșovia |
| Înmormântat | Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg |
| Părinți | Pavel I al Rusiei Sophie Dorothea de Württemberg |
| Frați și surori | Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei Grand Duchess Olga Pavlovna of Russia[*] Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei Alexandru I al Rusiei Nicolae I al Rusiei |
| Căsătorit cu | Elena Pavlovna de Württemberg |
| Copii | Marea Ducesă Maria Mihailovna Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna Marea Ducesă Ecaterina Mihailovna Marea Ducesă Alexandra Mihailovna Marea Ducesă Anna Mihailovna |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa Holstein-Gottorp-Romanov |
* 1819: John Ruskin (n. ,Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d. ,Coniston, Cumbria[*], Regatul Unit) a fost un scriitor, critic de artă și filozof englez. Ruskin a exercitat o remarcabilă influență asupra cercurilor intelectuale ale Angliei din epoca victoriană. A devenit cunoscut mai ales prin studiile sale aprofundate asupra arhitecturii și artelor plastice în general și asupra condițiilor istorice și sociale corespunzătoare. Ruskin consideră că cele mai remarcabile realizări ale artei trecutului sunt legate de existența unor condiții favorabile în societate și afirmă că numai o societate nobilă poate genera o artă de înaltă elevație spirituală.
Fiu al unui bogat negustor de sherry, Ruskin primește o educație aleasă în școlile din Londra și Oxford. Din 1869, John Ruskin este profesor de Istoria Artelor în Oxford, unde rămâne până în 1879. În această funcție a îmbogățit colecția de artă a universității cu numeroase tipărituri, desene și fotografii din proprietatea sa personală și a înființat o academie de desen. În 1883 i s-a oferit din nou o catedră universitară, pe care însă o refuză în semn de protest împotriva practicării disecțiilor pe cadavre din laboratoarele universității.
* 1820: William Tecumseh Sherman (n. 8 februarie 1820 – d. 14 februarie1891) a fost un ofițer, om de afaceri, profesor și scriitor american. A servit ca general în armata unionistă în timpul războiului civil american(1861–1865), pentru care a fost apreciat ca un comandant și strateg militar remarcabil, dar a fost și criticat pentru duritatea sa și pentru aplicarea politicii pământului pârjolit în cadrul războiului total împotriva Statelor Confederate ale Americii. Istoricul militar Basil Liddell Hart a spus despre Sherman că a fost „primul general modern
Sherman a servit sub comanda generalului Ulysses S. Grant în 1862 și 1863 în timpul campaniilor care au dus la căderea fortăreței confederate de la Vicksburg, pe râul Mississippi și au culminat cu înfrângerea armatelor confederate în statul Tennessee. În 1864, Sherman i-a urmat Grant la comanda armatei unioniste de pe teatrul vestic de război. Sub conducerea sa, armata nordului a ocupat orașul Atlanta, o victorie care a contribuit masiv la realegerea lui Abraham Lincoln în funcția de Președinte al Statelor Unite. Marșul care a urmat și campania din Caroline a subminat puternic capacitatea Confederației de a mai continua luptele. El a acceptat capitularea tuturor forțelor armate confederate din Caroline, Georgia, și Florida în aprilie 1865.
Când Grant a devenit președinte, Sherman i-a urmat la comanda Forțelor Armate ale Statelor Unite (1869–1883). În această calitate, a fost responsabil cu Războaiele Indiene din vestul Statelor Unite. A refuzat constant intrarea în politică, și în 1875 și-a publicat Memoriile, care constituie una din cele mai celebre relatări ale războiului civil.
· 1828: Jules Verne (nume complet Jules Gabriel Verne; n. ,[5][6][7][8][9][10][11][12][13][14][15][16] Nantes, Franța[17][18] – d. ,[5][19][7][8][9][10][11][12][13][15][16] Amiens, Franța[20][18]) a fost un scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice.
În 1863, editorul Pierre-Jules Hetzel (1814-1886) i-a publicat primul roman, Cinci săptămâni în balon, al cărui succes uriaș a dus la semnarea unui contract de douăzeci de ani pentru o serie de Călătorii extraordinare, o parte din cele 62 de romane care au format-o fiind serializate în publicația pentru tineret Magasin d'éducation et de récréation. Minuțios documentate, romanele lui Jules Verne tratează atât prezentul tehnologic al celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea (Copiii căpitanului Grant (1868), Ocolul Pământului în optzeci de zile (1873), Mihail Strogoff (1876), Steaua Sudului(1884), Vulcanul de aur etc.), cât și lumi imaginare (De la Pământ la Lună(1865), Douăzeci de mii de leghe sub mări (1870), Robur Cuceritorul(1886),
Fratele său, Paul Verne, a contribuit la Ediția Nr. 40 a Festivalului Francez de la Mont-Blanc, unde a adăugat operele colecției de povestiri ale fratelui său, Doctor Ox, în 1874. Opera lui Jules Verne este populară în întreaga lume, conform Index Translationum[21], cu un total de 4702 traduceri în 148 de limbi. Verne ocupă locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie. În 2011, el era de asemenea autorul de limbă franceză cel mai tradus pe plan mondial.Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane; potrivit statisticilor UNESCO operele sale au fost traduse. Anul 2005 a fost declarat "anul Jules Verne" cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la moartea autorului, fiind marcat în Franța și în alte țări francofone, printre care și România, prin reeditări ale volumelor sau ale unor opere de exegeză despre Jules Verne.
Honorine du Fraysne de Viane (1830-1910) îl seduce repede pe Jules Verne. Într-o scrisoare entuziastă către mama sa, el remarca: "Nu știu, draga mea mamă, dacă nu vei observa câteva diferențe între stilul acestei pagini și cel al precedentei, căci nu ești obișnuită să mă vezi elogiind în asemenea măsură o familie, iar perspicacitatea ta naturală te va face să crezi că este ceva necurat la mijloc! Cred că m-am îndrăgostit de tânăra văduvă de douăzeci și șase de ani! Ah, de ce are doi copii! N-am noroc!"[66]. După câteva zile se decide să se căsătorească și promite să devină serios și să renunțe la stilul său de viață boem. Pentru aceasta, trebuie să-și găsească o situație stabilă, deoarece literatura nu-i aduce decât venituri modeste, insuficiente pentru a hrăni o soție și doi copii.
Împreună cu viitorul său cumnat, Ferdinand de Viane, planifică o serie de investiții la Bursă și, devenind agent la fel ca prietenul său, Dumas fiul. Pentru a începe afacerea, are nevoie de 50.000 de franci, pe care-i cere tatălui său. Acesta se neliniștește, crezând că este o nouă toană de moment a fiului său[67], dar cedează în cele din urmă. Jules începe lucrul la Bursă sub îndrumarea agentului elvețian Fernand Eggly, originar din Geneva[68].
Auguste Morel decedase cu doar zece luni în urmă și, conform uzanțelor vremii, Honorine purta încă doliu.[69]. Datorită mariajului cu Auguste Lelarge, Aimée De Viane devenise cumnata lui Henri Garcet, vărul lui Jules Verne, prietenul acestuia, Charles Maisonneuve[70], făcându-i legătura cu Eggly. Cuprins de frenezie, viitorul mire se ocupă de toate problemele în timpul lunii decembrie a anului 1856. Pe 2 ianuarie 1857, Pierre Verne îi dă lui Jules, printr-un act notarial, o zestre de patruzeci de mii de franci, iar pe 8 ianuarie tinerii semnează contractul de căsătorie în fața notarului Auguste Lelarge, mariajul având loc pe data de 10.
Cuplul și cei doi copii locuiesc până pe 15 aprilie într-un apartament de pe bulevardul Poissonnière, mutându-se pe strada Saint-Martin odată cu sosirea mobilierului Honorinei de la Amiens. Vocația bursieră a lui Jules Verne e mediocră, reușind, conform spuselor prietenului său Félix Duquesnel "mai mult să spună vorbe bune decât să facă afaceri"[71]. Însă mariajul avea să-i lase un gust amar lui Verne, sfârșind prin a-l deranja și a-l determina să-și caute amante[72]. Este un părinte distant, neglijând educația copiilor.
Când nu e la Bursă, se închide între pereții cabinetului său și scrie toată ziua[73]. În această perioadă scrie nuvela San Carlos, iar în 1857 editorul Heu îi publică prima culegere de cântece, Rimes et mélodies, pe muzica lui Hignard. În 1858, Verne are parte de a treia criză de paralizie facială. Pe 17 februarie se joacă premiera operetei într-un act Monsieur de Chimpanzé, scrisă tot cu Hignard. Acesta din urmă îopérette en un acte, toujours avec Hignard. În același an, face câteva vizite la Nantes și, pe 15 iulie, îi scrie tatălui său: "Alfred Hignard îmi oferă, la fel ca și fratelui său, o călătorie gratuită în Scoția. Mă grăbesc să-mi dau acordul pentru această călătorie încântătoare.
În 1859 întreprinde o călătorie în Anglia și Scoția alături de Aristide Hignard. În timpul ei își notează o serie de impresii, pe care le transcrie la revenirea în țară și, în 1862, îi prezintă manuscrisul lui Hetzel, care îl refuză. Drept urmare, Verne îl va folosi pentru redactarea romanelor sale scoțiene.
Între 1860 și 1861, familia se mută de trei ori: de pe strada Saint-Martin pe Bulevardul Montmartre nr. 54, apoi pe Bulevardul Magenta nr. 45 și, în sfârșit, pe Pasajul Saulnier nr. 18[75].
Pe 2 iulie 1861, tot datorită lui Alfred Hignard, cei doi prieteni și Émile Lorois se îmbarcă într-o călătorie spre Norvegia. Scriitorul revine acasă la cinci zile de la nașterea fiului său, Michel, pe 4 august. Deși îl descrie ca "un copil teribil", apariția lui bulversează viața scriitorului, nepregătit pentru această nouă responsabilitate care-i impune să găsească un echilibru între proiectele sale literare și nevoia de a-și susține familia devenită mai numeroasă[76]. Își continuă experiența la Bursă, alături de prietenii vechi și de cei noi, printre care se numără Hector Malot.
Un aspect particular al vieții lui Jules Verne privește relația sa cu Estelle Hénin, cu care face cunoștință în 1859[77]. Marguerite Allotte de la Fuÿe o menționează în biografia sa din 1928: "o muritoare, una singură, a captivat câteva anotimpuri această inimă ascunsă. Sirena. unica sirenă, a fost îngropată în cimitirul de corali"[78]. După spusele ei, Estelle a murit în 1885, dată preluată și de Jean-Jules Verne, care notează că ea locuia în Asnières[79]. În teza sa despre Jules Verne (1980), Charles-Noël Martin confirmă existența Estellei Duchesne, dar este de părere că ea a decedat pe 13 decembrie 1865[80]. Estelle Hénin se căsătorise cu Charles Duchesne, funcționar notarial în Cœuvres, pe 30 august 1859. În 1863, Estelle se instalează la Asnières, în timp ce soțul ei continuă să lucreze la Cœuvres. Vizitele lui Jules Verne la locuința familiei Duchesne din Asnières au loc între 1863 și februarie 1865. Estelle moare după nașterea fiicei sale, Marie[81]. Unii erudiți în Jules Verne presupun că Marie Duchesne ar fi fiica scriitorului.
Jules Verne a lăsat în urma sa o operă plină de o creativitate extraordinară. Este unul dintre primii autori care au îmbinat cu succes literatura de aventuri cu cea science-fiction și fantastique. Interesul arătat pentru știință și faptul că a abordat în romanele sale teme care aveau să se concretizeze în secolul XX (zborul pe Lună, submarinul, etc.) îl face să fie mai mult decât un vizionar: pe baza descoperirilor științifice și tehnice, el duce până la capăt consecințele progresului tehnic. Romanele sale au fost deseori ecranizate, poveștile lor spectaculoase pretându-se perfect producțiilor hollywoodiene. Personajele sale sunt repere ale imaginației populare (de exemplu Phileas Fogg, căpitanul Nemo sau Mihail Strogoff).
În opera sa se regăsesc lucruri care nu existau în acele vremuri, fiind realizate abia după 50 sau 100 de ani (elicopterul, submarinul, scafandrul autonom, zborul în spațiu, etc.)[111]. În particular:
- primul model de ATV - vehicul european locuit menit să aprovizioneze Stația Spațială Internațională - a fost botezat Jules Verne[112].
- Asociația franceză Jules Verne Aventures este dedicată redescoperirii planetei și sensibilizării opiniei publice în ceea ce privește protejarea speciilor amenințate cu dispariția.
- Trofeul Jules-Verne este o competiție în cadrul căreia un echipaj trebuie să realizeze în zbor ocolul Pământului în 80 de zile, fără escală și fără ajutor.
- Vladimir Putin afirma că "e greu să găsești în Rusia de astăzi cineva care, copil fiind, să nu fi fost pasionat de Jules Verne sau Dumas."[113]
- În 2012, Monetăria Parisului a scos o piesă de argint de 10€ cu efigia lui, ca parte a colecției "Euro pe regiuni". Ea reprezintă Picardia, regiunea în care și-a petrecut ultima perioadă a vieții.
Jules Verne – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
· 1834 – S-a născut chimistul Dmitri Ivanovici Mendeleev, creatorul “legii periodicităţii” şi al tabelului periodic al elementelor. Dimitri Ivanovici Mendeleev (n. 27 ianuarie 1834 (S.N. 8 februarie), Tobolsk, Imperiul Rus – d. 20 ianuarie 1907 (S.N. 2 februarie), Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un chimist rus care a publicat un tabel periodic al elementelor asemănător cu cel actual. Tabloul lui Mendeleev era o reprezentare mai completă a relației complexe dintre elementele chimice, și, pe de altă parte, cu ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente) nici măcar bănuite a exista pe vremea sa, precum și a proprietăților lor generale. Majoritatea previziunilor sale au fost confirmate de descoperirile ulterioare din chimie.
Dimitri Mendeleev in 1897 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
* 1857: Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei (8 februarie 1857 – 28 august 1895) a fost prințesă germană. A fost al doilea copil al Prințului Friedrich Karl al Prusiei și a soției acestuia, Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau.[1]Palatul Elisabeth-Anna a fost numit în onoarea ei după decesul ei timpuriu în 1895.
Tatăl Elisabetei, Prințul Friedrich, era fiul cel mare al Prințului Carol al Prusiei care era fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Mama Elisabetei, Maria Anna, era fiica cea mică a Ducelui Leopold al IV-lea de Anhalt și a Prințesei Frederica Wilhelmina a Prusiei.
Printre frații ei s-au inclus Maria, Prințesă de Saxa-Altenburg, Louise Margaret, Ducesă de Connaught și Strathearn și Prințul Friedrich Leopold al Prusiei. Prin sora ei Louise Margaret, Elisabeta Anna a fost mătușa Margaretei, Prințesă Moștenitoare a Suediei.
Elisabeta Anna a fost nașa Prințesei Patricia de Connaught, care era o altă nepoată a ei.
La 18 februarie 1878, Elisabeta Anna s-a căsătorit cu Frederic Augustus, Mare Duce Ereditar de Oldenburg.[1] Au fost două nunți duble: Prințesa Charlotte a Prusiei (fiica Prințului Moștenitor și a Prințesei Moștenitoare) s-a căsătorit cu Bernhard, Prinț Ereditar de Saxa-Meiningen în aceeași zi ca și Elisabeta la Berlin.[2]
Datorită statutului crescut al Prusiei, la nunți au participat multe personaje importante, inclusiv regele Leopold al II-lea al Belgiei și soția sa, regina Marie Henriette.[3] De asemenea, a participat Prințul de Wales; una dintre mirese (Charlotte) era nepoata lui.[4]
Elisabeta Anna șu soțul ei au avut doi copii:
- Ducesa Sophia Charlotte (2 februarie 1879 - 29 martie 1964); s-a căsătorit cu Prințul Eitel Friedrich al Prusiei, fiul cel mic al împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei.[5]
- Ducesa Margaret (13 octombrie 1881 - 20 februarie 1882), a murit la vârsta de 1 an
Elisabeta a murit la 28 august 1895, înainte ca soțul ei să devină Mare Duce.[6] Înaintea decesului ei, soțul ei a construit un nou palat de reședință; după moartea ei, Frederic a numit palatul Elisabeth-Anna în onoarea ei. Mai târziu, soțul ei s-a recăsătorit cu Elisabeta Alexandrine de Mecklenburg-Schwerin, fiica lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg
| Elisabeta Anna a Prusiei | |
| Mare Ducesă Ereditară de Oldenburg | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 8 februarie 1857 Potsdam, Brandenburg |
| Decedată | (38 de ani) Fulda |
| Părinți | Prințul Friedrich Karl al Prusiei Prințesa Maria Anna de Anhalt-Dessau |
| Frați și surori | Prințul Friedrich Leopold al Prusiei Prințesa Luise Margarete a Prusiei Prințesa Maria a Prusiei |
| Căsătorită cu | Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg |
| Copii | Sophia Charlotte, Prințesă Eitel Friedrich a Prusiei Ducesa Margaret |
| Cetățenie |  Germania |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | Prințesă |
| Familie nobiliară | Casa de Hohenzollern Casa de Holstein-Gottorp |
· 1880: Franz Marc (n. 8 februarie 1880 – d. 4 martie 1916) a fost unul din cei mai importanți pictori ai expresionismului german.
Marc a studiat la Academia de Arte Frumoase München începând cu 1900. Între 1903 și 1907, locuind la Paris, a descoperit puternice afinități cu arta lui Vincent van Gogh. Prietenia creată între Marc și un alt pictor german, August Macke, în decursul anului 1910, a fost un factor determinant al creării, în anul următor, a mișcării artistice cunoscută sub numele de Der Blaue Reiter (în traducere: călărețul albastru). Alături de Marc și Macke au fost prezenți ca membri fondatori: Wassily Kandinsky, care a generat ideea desprinderii de mișcarea artistică cunoscută ca Neue Künstlervereinigung, precum și alți artiști de renume, așa cum au fost Alexej von Jawlensky și Marianne von Werefkin.
In timpul bataliei de la Verdun din Primul Razboi Mondial, unde a si murit, acesta a fost angajat de armata germana sa picteze camuflaje pe tancuri.
· 1888 - S-a născut Giuseppe Ungaretti, poet şi eseist italian ("Bucuria naufragiilor", "Viaţa unui om", "Deşertul şi dincolo de el") (m.1970).
* 1913: Konstantin Despotopoulos (în greacă Κωνσταντίνος Δεσποτόπουλος; n. 8 februarie 1913 – d. 7 februarie 2016) a fost un filosof grec, membru de onoare al Academiei Române (din 1993).
· 1915: Robert, Arhiduce de Austria-Este, al doilea fiu al împăratului Carol I al Austriei (d. 1996)
· 1916 - S-a născut Corneliu Mănescu, ministru de Externe al României în perioada 1961-1972, semnatar al “Scrisorii celor şase”,întocmită în martie 1989, împotriva regimului Ceauşescu; (m. 26 iunie 2000).
Corneliu Mănescu – foto: ro.wikipedia.org
Corneliu Mănescu (n. 6 februarie 1916, Ploiești – d. 26 iunie 2000, București) a fost un om politic român, care a fost, printre altele, ministru de externe al României. (…) La 19 septembrie 1967 a fost ales președinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost prima dată când un reprezentant al unei țări socialiste era ales în această funcție. A deținut funcția până la data de 23 septembrie 1968. (…)
În 1989 a fost unul din semnatarii „scrisorii celor șase” în care foști lideri comuniști îl criticau pe Nicolae Ceaușescu. În timpul revoluției române din 1989 atât la Timișoara, cât și la București s-a vorbit despre el ca despre un posibil succesor al lui Ceaușescu. La 22 decembrie 1989 a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale.
· 1925: John Uhler Lemmon al III–lea (n. 8 februarie 1925 - d. 27 iunie 2001), cunoscut sub numele de Jack Lemmon, a fost un popular actor de filme american, câștigător a numeroase premii cinematografice.
Jack Lemmon s-a născut într-un lift din orașul Newton statulMassachusetts, o suburbie a Bostonului, unde tatăl său era președintele unei companii de gogoși. După ce a urmat Academia Phillips și Universitatea Harvard, Lemmon s-a înrolat în Marina Militară a Statelor Unite. După terminarea stagiului militar, a început să lucreze ca actor în teatru, radio si televiziune.
Debutul pe marele ecran l-a avut într-un rol episodic în filmul din 1949 The Lady Takes a Sailor, dar nu a fost remarcat până la debutul oficial alături de Judy Holliday în It Should Happen to You din 1954.
A devenit unul din actorii preferați ai regizorului Billy Wilder, jucând în filmele sale Unora le place jazz-ul (Some Like It Hot), Apartamentul (The Apartment), Irma La Douce și Avanti.
Lemmon a fost primul actor care a obținut premiul Oscar atât pentru "Cel mai bun actor in rol principal" cât și pentru "Cel mai bun actor în rol secundar". A primit Oscarul pentru rol secundar în filmul Mister Roberts(1955), iar pentru rol principal în filmul Salvați tigrul (Save The Tiger) din (1973). A fost de asemenea nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolurile sale din Unora le place jazz-ul (1959) (Some Like It Hot), The Apartment(1960) (Apartamentul), Days of Wine and Roses (1962) (Vin și trandafiri), The China Syndrome (1979) (Sindromul), Tribute(1980) (Tributul) și controversatul Missing(Disparut)1982. În 1988 a fost distins cu "Lifetime Achievement Award" (Premiul pentru întreaga carieră) din partea AFI (American Film Institute -- Institutul American de Film).
Ultimul film în care a jucat Jack Lemmon a fost The Legend of Bagger Vance (Legenda lui Bagger Vance), regizat de Robert Redford și prezentat in cinematografe în anul 2000.
· 1926 - S-a născut scenograful Mioara Buescu.
* 1929: Roger William Byrne (n. 8 septembrie 1929 – d. 6 februarie 1958) a fost un fotbalist englez, unul dintre căpitanii din istoria lui Manchester United.
· 1931 – S-a născut actorul James Dean, o legenda a cinematografiei americane, mort intr-un tragic accident de automobil; ( 30 septembrie 1955).
James Dean în rolul rebelui fără cauză, Jim Stark – foto: ro.wikipedia.org
James Byron Dean (n. 8 februarie 1931, Indiana – d. 30 septembrie 1955, Paso Robles) a fost un actor american de teatru și film, care a marcat tineretul american post-belic, mai ales prin rolul lui Jim Stark din filmul “Rebel fără cauză” (Rebel Without a Cause).
S-a născut în Marion, Indiana, într-o familie de fermieri, Winton și Mildred Wilson Dean. La vârsta de 9 ani rămâne orfan de mamă și este trimis de tatăl său în grija unei mătuși din Fairimont. În timpul liceului joacă baschet, ia lecții de vioară și step, deprinde o mare pasiune pentru teatru și bricolaj. În 1949, după absolvirea liceului, se mută în California, locuind împreună cu tatăl și mama sa vitregă.
Din dorința tatălui său urmează cursuri juridice, înscriindu-se la Colegiul Santa Monica, dar nu peste mult timp se transferă la U.C.L.A, dornic să studieze actoria. Acest fapt va atrage furia tatălui său, care va refuza să-l mai întrețină material.
James Dean își începe cariera artistică apărând în diverse spoturi publicitare. Din lipsă de bani este nevoit să renunțe la studii și încearcă să obțină de lucru la Hollywood. Urmând sfaturile unor prieteni, Dean se va muta la New York unde va reuși să joace teatru, obținând roluri pe Broadway. Marea șansă a vieții sale este admiterea la "Actor`s Studio", unde are ocazia să studieze cu Lee Strasberg, și unde îi va avea colegi pe Marlon Brando și Paul Newman. Va primi roluri episodice în diverse emisiuni și seriale de televiziune: Kraft Television Theater; General ElectricTheater; etc. Activitatea sa teatrală este încununată cu succes, primind numeroase premii și cronici favorabile pentru rolul din piesa "Imoralistul" de André Gide.
Astfel reușește să obțină primele sale roluri în filme la Hollywood. Încă din 1951, anul debutului său în cinematografie, se face remarcat, la început în filme nesemnificative, dar mai apoi va reputa un succes răsunător datorat colaborării cu Elia Kazan, primul regizor ce îi oferă un rol principal, cel al lui Cal Trask din "La Est de Eden" (1954). James Dean este distins cu o nominalizare la premiul Oscar, (prima nominalizare post-mortem din istoria Academiei Americane de Film). Această performanță va fi urmată rapid de încă două succese răsunătoare; rolurile din "Rebel fără cauză" de Nicholas Ray și "Uriașul", prezentat publicului după moartea actorului.
Moartea sa tragică, la numai 24 de ani într-un accident de mașină pe șoseaua californiană 466, în apropiere de Paso Robles, îl va transforma în idolul unei întregi generații ce se identifică în imaginea tânărului sensibil, nonconformist și rebel, reprezentant al conflictului dintre generații.
· 1932: Emanoil Petruț (n. 8 februarie 1932, Mărășești - d. 8 august 1983) a fost un actor român de teatru și film.
Emanoil Petruț a copilărit și a urmat studiile generale în orașul natal, Mărășești, iar studii liceale la Focșani, unde interpretează “roluri de compoziție” pe scena teatrului “Pastia”. După un asemenea spectacol, susținut la matineu, George Vraca l-a sfătuit să se facă actor. În 1948 este trimis, pe cheltuiala orașului Mărășești, la Facultatea de Teatru din Iași, după primul an transferându-se la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din București, pe care îl absolvă în 1953. Debutează în film în 1951 (În sat la noi , r. Jean Georgescu) și în teatru în 1952 (cu trei roluri în Nepoții gornistului, pentru care primește Premiul de Stat). Între 1953 și 1957 joacă pe scena Teatrului “ Nottara”, apoi pe cea a Teatrului Național, unde se și angajează. În cei 18 ani de activitate scenică pe scena TNB, interpretează peste 100 de roluri, cele mai multe principale: Arbore din Apus de soare de B. Șt. Delavrancea, Nehludov din Învierea de Lev Tolstoi, Torvald din Nora de Ibsen, Răzvan din Răzvan și Vidra de B. P.Hașdeu etc. În film, realizează cu precădere partituri istorice, pe care le interpretează cu distincție și intuiția exactă a psihologiei personajului. În 1964 primește Premiul Festivalulului Cinematografic de la Mamaia pentru filmul Tudor (r. Lucian Bratu)[1] iar în 1971, premiul ACIN pentru filmul Frații (r. Gică Gheorghe, Mircea Moldovan).
Cu un timbru inconfundabil de un mare dramatism a ajuns să fie vocea lui Decebal sau a lui Mihai Viteazul în filme istorice de mare succes semnate de Sergiu Nicolaescu.[2]
A fost căsătorit cu Catinca Ralea, personalitate culturală remarcabilă, fata academicianului Mihai Ralea.
Filmografie:
- Brigada lui Ionuț (1954)
- Alarmă în munți (1955)
- Secretul cifrului (1959)
- Porto-Franco (1961)
- Tudor (1962)
- Merii sălbatici (1964)
- Amintiri din copilărie (1965)
- Sărutul (1965)
- Runda 6 (1965)
- Amprenta (1967)
- Dacii (1967) - dublaj de voce
- Răzbunarea haiducilor (1968)
- Răpirea fecioarelor (1968)
- Tinerețe fără bătrânețe (1968)
- Lupta pentru Roma I (1968) - coproducție RFG/România/Italia
- Lupta pentru Roma II (1969) - coproducție RFG/România/Italia
- Mihai Viteazul (1971) - dublaj de voce
- Frații (1970)
- Decolarea (1971)
- Parașutiștii (1972)
- Cu mîinile curate (1972)
- Ciprian Porumbescu (1973)
- Aventurile lui Babușcă (1973)
- Cantemir (1973)
- Frații Jderi (1974)
- Agentul Straniu (1974)
- De bună voie și nesilit de nimeni(1974)
- Trei scrisori secrete (1974)
- Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975)
- Patima (1975)
- Evadarea (1975)
- Alarmă în deltă (1975)
- Alexandra și infernul (1975)
- Oaspeți de seară (1976)
- Războiul independenței (1977)
- Aurel Vlaicu (1977)
- Severino (1978)
- Pentru patrie (1978)
- Revanșa (1978)
- Vlad Țepeș (1979)
- Clipa (1979)
- Ultima frontieră a morții (1979)
- Lumina palidă a durerii (1980)
- Burebista (1980)
- Iancu Jianu, zapciul (1980)
- Iancu Jianu, haiducul (1981)
- Liniștea din adîncuri (1982)
- Întunericul alb (1982)
- Femeia din Ursa Mare (1982)
- Cucerirea Angliei (1982)
- Întoarcerea Vlașinilor (1983)
- Racheta albă (1984) - serial TV
Printre partenerii de filme îi găsim pe Geo Barton, Simona Bondoc, George Vraca, Alexandru Giugaru, Ștefan Ciubotărașu,Toma Caragiu, Olga Tudorache, George Calboreanu, Ștefan Mihăilescu-Brăila , Liviu Ciulei , Monica Ghiuță, Cornel Coman, Mircea Albulescu, Silviu Stănculescu, Ion Marinescu, Ileana Popovici, Marga Barbu, Amza Pellea, Florin Piersic, Vlad Rădescu, Sebastian Papaiani, George Constantin etc
| Emanoil Petruț | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Mărășești, România |
| Decedat | (51 de ani)[1] București, RS România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | actor de teatru[*] actor de film[*] |
· 1932: John Towner Williams (n. 8 februarie, 1932) este un compozitor, dirijor și pianist american. Într-o carieră de aproape șase decenii, Williams a compus unele dintre cele mai cunoscute coloane sonore din istoria filmului, inclusiv seria Star Wars, Jaws, Superman, seria Indiana Jones, E.T. the Extra-Terrestrial, Hook, Jurassic Park, Schindler's List, Home Alone și primele trei filme din seria Harry Potter. A avut o lungă colaborare cu regizorul Steven Spielberg, compunând muzica pentru toate filmele acestuia, exceptând două.
Alte lucrări importante ale lui Williams includ tema pentru patru Jocuri Olimpice, NBC Sunday Night Football, tema NBC Nightly News, rededicarea Statuii Libertății, tema pentru DreamWorks Pictures și seria TV Lost in Space. De asemenea, Williams a compus numeroase concerte clasice și a servit ca dirijor principal al orchestrei Boston Pops Orchestra între 1980 și 1993; în prezent este dirijorul laureat al acestei orchestre.
Williams a câștigat cinci Premii Oscar, patru Globuri de Aur, șapte Premii BAFTA și 21 de Premii Grammy. Cu 48 de nominalizări la premiile Oscar, Williams este pe locul 2 în topul persoanelor cu cele mai multe nominalizări după Walt Disney. John Williams a primit prestigiosul premiu Richard Kirk la ediția din 1999 a premiilor BMI Film and TV Awards. Premiul este acordat anual compozitorului care a adus contribuții importante muzicii de film și televiziune. Williams a fost inclus în Hollywood Bowl Hall of Fame în 2000 și a fost beneficiar al Kennedy Center Honors în 2004
John Williams s-a născut pe 8 februarie 1932 în Flushing (Queens), New York ca fiu al lui Esther și John Williams Sr. Tatăl său a fost percuționist de jazz care a cântat în Cvintetul Raymond Scott.
În 1948, familia Williams s-a mutat în Los Angeles unde John a studiat la North Hollywood High School, absolvind în 1950. A studiat apoi la University of California at Lost Angeles (UCLA) și a studiat în particular cu compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco. În 1952, Williams a fost recrutat în United States Air Force unde a dirijat și adaptat muzică pentru Air Force Band ca parte a sarcinilor sale.
După ce serviciul său pentru Air Force s-a încheiat în 1955, Williams s-a mutat în New York și a intrat la Juilliard School, unde a studiat pianul cu Rosina Lhévinne. În această perioadă, Williams a lucrat ca pianist de jazz în multe cluburi din New York și uneori în studiouri, în special pentru compozitorul Henry Mancini. Colegii săi de studio au inclus pe Rolly Bundock la bas, Jack Sperling la tobe și Bob Bain la chitară. Williams era cunoscut ca "Little Johnny Love" Williams la începutul anilor 1960 și a lucrat ca adaptor muzical și lider de trupă pentru o serie de albume ale cântărețului Frankie Laine.
Williams a fost căsătorit cu actrița Barbara Ruick din 1956 până la moartea acesteia pe 3 martie 1974. Împreuna cu Barbara, Williams a avut trei copii: Jennifer (născută în 1956), Mark (născut în 1958) și Joseph (născut în 1960). Fiul cel mic al lui John a fost membru al trupei Toto. Williams s-a căsătorit cu a doua lui soție, Samantha Winslow, pe 21 iulie 1980.
Articol principal: Filmografia lui John Williams.
Deși cunoscător al multor stiluri compoziționale ale secolului al XX-lea, stilul cel mai cunoscut al lui Williams poate fi descris ca o formă de neoromantism, inspirat de muzica pentru orchestră mare de la sfârșitul secolului al XIX-lea - în special stilul compozitorului Richard Wagner și conceptul său de laitmotiv.
După ce și-a terminat studiile la Juilliard, Williams s-a întors în Los Angeles unde a început să lucreze ca orchestrator pentru studiourile de film. Printre alții, Williams a lucrat cu compozitorii Franz Waxman, Bernard Herrmann și Alfred Newman. De asemenea, Williams a fost și pianist de studio, interpretând pentru coloanele sonore unor compozitori precum Jerry Goldsmith, Elmer Bernstein și Henry Mancini. Williams a înregistrat cu Henry Mancini coloanele sonore pentru Peter Gunn (1959), Days of Wine and Roses (1962) și Charade (1963). Williams (adesea trecut ca Johnny Williams) a compus muzica pentru diferite programe TV în anii 1960: primul episod al serialului Gilligan Island, Kraft Suspense Theatre, Lost in Space (1965-1968), The Time Tunnel (1966-1967) și Land of the Giants.
În timp ce lucra la Universal Studios, Williams a fost trecut în genericul a numeroase filme, cel mai important fiind The Creature from the Black Lagoon din 1954. Prima compoziție importantă pentru film a lui Williams a fost pentru filmul de categoria B Daddy-O în 1958 iar doi ani mai târziu a fost trecut prima dată în generic pentru filmul Because They're Young. A atras curând atenția Hollywood-ului pentru abilitățile sale de a compune muzică jazz, pentru pian și muzică simfonică. Williams a primit prima sa nominalizare la Premiile Oscar pentru coloana sonoră a filmului Valley of the Dolls (1967) și a fost nominalizat din nou pentru Goodbye, Mr. Chips (1969). Williams a câștigat primul său premiu Oscar pentru muzica sa adaptată a filmului Fiddler on the Roof (1971). În 1972 a compus muzica pentru thriller-ul psihologic al lui Robert Altman, Images (înregistrat împreună cu celebrul percuționist Stomu Yamashta) care i-a adus o nouă nominalizare la ediția din 1973 a premiilor Oscar. La începutul anilor 1970 reputația lui Williams a crescut mulțumita coloanelor sale sonore compuse pentru filmele de dezastru al producătorului Irwin Allen, compunând muzica pentru The Poseidon Adventure (1972) și The Towering Inferno (1974). De asemenea, a compus muzica pentru filmul Universal, Earthquake (1974) pentru regizorul Mark Robson, completând astfel o "triadă" de coloane sonore pentru cele mai de succes filme de dezastru ale deceniului. În plus, a compus o coloană sonoră foarte memorabilă pentru filmul The Cowboys (1972), un film western având în rol principal pe John Wayne și regizat de Mark Rydell.
În 1974, Williams a fost contactat de regizorul Steven Spielberg pentru a compune muzica filmului ce a marcat debutul său regizoral, The Sugarland Express. Tânărul regizor a fost impresionat de muzica lui Williams pentru filmul The Reivers (1969) iar Spielberg l-a convins pe Williams să compună muzica pe care o dorea pentru oricare dintre filmele sale. S-au reunit anul următor pentru al doilea film al lui Spielberg, Jaws. Unanim considerat un thriller clasic, tema principală formată din două note a devenit sinonimă cu rechinii și cu pericolul care se apropie. Muzica pentru Jaws i-a adus lui Williams al doilea premiu Oscar, primul pentru coloană sonoră originală.
La puțin timp dupa aceea, Williams și Spielberg au colaborat pentru următorul lor film, Close Encounters of the Third Kind (1977). Într-un mod neobișnuit pentru un film de la Hollywood, Spielberg și Williams au dezvoltat scenariul și conceptele muzicale concomitent, deoarece acestea erau strâns legate în film. În timpul colaborării lor de doi ani, au creat tema distinctivă formată din cinci note care are rol atât de muzica de fundal cât și de mod de comunicare al extratereștrilor.
În aceeași perioadă, Spielberg l-a recomandat pe Williams prietenului său și regizorului George Lucas, care avea nevoie de un compozitor pentru ambițiosul său film epic, Star Wars (1977). Williams a oferit o coloană sonoră orchestrală în stilul lui Richard Strauss și al compozitorilor din Epoca de Aur a Hollywood-ului, Max Steiner și Erich Wolfgang Korngold. Tema principală, "Luke's Theme", este printre cele mai cunoscute din istoria filmului iar "Force Theme" și "Princess Leia's Theme" sunt exemple clasice de laitmotiv. Atât filmul cât și coloana sonoră au avut un succes masiv iar Williams a câștigat încă un premiu Oscar. În 1980, Williams s-a întors pentru a compune muzica din The Empire Strikes Back, unde a introdus "The Imperial March" ca temă pentru Darth Vader și Imperiul Galactic. Trilogia originală Star Wars s-a încheiat în 1983 cu filmul Return of the Jedi, unde Williams a introdus tema "Emperor's Theme", "Parade of the Ewoks" și "Luke and Leia". Ambele coloane sonore i-au adus lui Williams nominalizări la premiile Oscar.
Williams a colaborat cu regizorul Richard Donner pentru a compune muzica din filmul Superman (1978). Temele eroice și romantice ale coloanei sonore, în special marșul principal, fanfara Superman și tema de dragoste, cunoscută sub titlul "Can You Read My Mind" au fost folosite în toate filmele Superman ulterioare. Pentru filmul din 1981, Raiders of the Lost Ark, Williams a compus o temă principală răsunătoare cunoscută sub titlul "The Raiders March" pentru a acompania eroul filmului. A compus teme separate pentru a reprezenta Chivotul Legii, personajul Marion și pe naziști. Teme suplimentare au fost compuse pentru celelalte filme din serie, Indiana Jones and the Temple of Doom (1984), Indiana Jones and the Last Crusade (1989) și Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull (2008). Williams a compus o muzică emoționantă și sensibilă pentru filmul fantastic al lui Spielberg din 1982, E.T. the Extra-Terrestrial. Muzica transmite ideea filmului de inocență copilarească, în special o temă vioaie pentru libertatea zborului și o temă bazata pe coarde și harpă pentru a reprezenta prietenia dintre Elliot și E.T. Ultimele două secvențe ale filmului au marcat o situație rară în istoria filmului, aceea că muzica era înregistrată iar apoi filmul era modificat pentru a se potrivi cu muzica. Williams a primit al patrulea său premiu Oscar pentru această coloană sonoră.
Filmul din 1985, The Color Purple este singurul film al lui Spielberg pentru care Williams nu a compus muzica. Producătorul filmului, Quincy Jones, a dorit să compună și să adapteze personal muzica pentru film. De asemenea, Williams nu a compus muzica pentru Twilight Zone: The Movie, dar Spielberg nu a regizat decât o secvență din film. Producătorul și regizorul principal al filmului, John Landis, l-a ales pe Jerry Goldsmith să compună muzica. Colaborarea dintre Spielberg și Williams a fost reluată în 1987 pentru filmul Empire of the Sun și a continuat până în prezent, cuprinzând genuri ca thriller science fiction (Jurassic Park, 1993) sau tragedii sobre (Schindler's List din 1993 și Munich din 2005). Spielberg a spus "Este un privilegiu onorabil să-l numesc pe John Williams un prieten".
În 1999, George Lucas a lansat o serie de "prequel" pentru trilogia originală Star Wars. I-a cerut lui Williams să compună muzica pentru toate cele trei filme, începând cu The Phantom Menace. Alături de temele din filmele precedente, Williams a creat noi teme care vor fi folosite ca laitmotive în Attack of the Clones (2002) și Revenge of the Sith (2005). Cel mai important dintre acestea a fost "Duel of the Fates", o muzică corală agresivă folosind versuri din sanscrită. La fel de importantă a fost "Anakin's Theme", care începe ca o melodie copilărească dar se transformă într-o idee a sinistrei "Imperial March". Pentru Attack of the Clones, Williams a compus "Across the Stars", o temă de dragoste pentru Padmé Amidala și Anakin Skywalker (oglindind tema de dragoste din al doilea film al trilogiei originale, The Empire Strikes Back). Ultimul film din trilogia nouă a combinat multe dintre temele celor cinci filme anterioare precum și noi teme pentru General Grievous și pentru punctul culminant al filmului, numit "Battle of the Heroes". Puțini compozitori au compus muzica pentru o serie de o asemenea mărime. Toate cele șase filme din seria Star Wars însumeaza peste 14 ore de muzică.
În noul mileniu, Williams a fost contactat pentru a compune muzica din adaptarea cinematografică a seriei Harry Potter. A compus muzica pentru primele trei filme ale seriei cinematografice. La fel ca și tema pentru Superman, cea mai importantă temă a lui Williams din Harry Potter, numită "Hedwig's Theme", a fost folosită în toate filmele ulterioare pentru care Williams nu a compus muzica (Harry Potter and the Goblet of Fire, Harry Potter and the Order of the Phoenix, Harry Potter and the Half-Blood Prince, Harry Potter and the Deathly Hallows, Part 1 și Harry Potter and the Deathly Hallows, Part 2), compuse de Patrick Doyle, Nicholas Hooper și Alexandre Desplat. La fel ca și temele sale principale pentru Jaws, Star Wars și Indiana Jones, fanii au ajuns să identifice filmele Harry Potter cu muzica lui Williams. I s-a cerut să revină pentru a compune muzica din ultimul film al seriei, Harry Potter and the Deathly Hallows, Part 2 dar regizorul David Yates a declarat că "programele lor nu erau compatibile" deoarece trebuia să-i prezinte lui Williams o variantă brută a filmului mai devreme decât era posibil.
În 2008, Williams s-a întors la seria Indiana Jones pentru a compune muzica pentru cel de-al patrulea film, Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull. Piesa "The Adventures of Mutt" de pe această coloană sonoră i-a adus lui Williams un Premiu Grammy pentru Cea mai bună compoziție instrumentală. Este singura coloană sonoră din seria Indiana Jones care să nu fie nominalizată la Oscar. În 2008, a compus muzica pentru două documentare, Warner at War și A Timeless Call, ultimul regizat de Steven Spielberg.
Williams a compus muzica pentru The Adventures of Tintin: Secret of the Unicorn, film ce a fost lansat pe 21 decembrie 2011, primul film din trilogia cinematografică bazată pe benzile desenate ale lui Hergé. Filmul continuă colaborarea sa cu regizorul Steven Spielberg și a lucrat cu producătorul Peter Jackson pentru prima dată. După Tintin a terminat muzica pentru filmul War Horse, regizat de Steven Spielberg, pentru care a primit a 22-a nominalizare la Globurile de Aur. Pe data de 24 ianuarie 2012 muzica lui Williams pentru The Adventures of Tintin: The Secret of the Unicorn și War Horse au fost nominalizate la premiile Oscar. Prin această realizare, a trecut pe locul 2 în topul persoanelor cu cele mai multe nominalizări, după Walt Disney.
În 2012 Williams a compus muzica pentru filmul Lincoln, film ce a marcat a 26-a colaborare a sa cu regizorul Steven Spielberg. Atât filmul cât și coloana sonoră au primit recenzii pozitive iar pentru muzica sa Williams a primit a 48-a nominalizare la Premiile Oscar plus o nouă nominalizare la Premiile BAFTA și Globurile de Aur.
Din 1980 și până în 1993, Williams a fost succesorul lui Arthur Fiedler ca dirijor principal al Boston Pops Orchestra. Williams nu l-a cunoscut niciodată pe Fiedler personal dar a vorbit cu el la telefon. Sosirea sa în calitate de dirijor principal în primăvara anului 1980 i-au permis ca orchestra să interpreteze o parte din noile sale compoziții pentru The Empire Strikes Back, împreună cu piese preferate ale publicului din perioada Fiedler.
Williams aproape a terminat asocierea sa cu Boston Pops în 1984. Considerată o practică normală de exprimare a opiniei, o parte dintre instrumentiști au comentat în timp ce citeau notele unei noi compoziții Williams în timpul repetițiilor; Williams a părăsit brusc sesiunea și și-a depus demisia. Inițial a citat conflictul cu calendarul său compozițional ca fiind motivul demisiei dar mai târziu a recunoscut că lipsa de disciplină și respect din partea instrumentiștilor a fost principalul motiv. După rugămințile conducerii și scuzele personale ale interpreților, Williams și-a retras demisia și a continuat să fie dirijorul principal timp de încă nouă ani. În 1995 a fost urmat de Keith Lockhart, fost dirijor al Cincinnati Symphony Orchestra și Cincinnati Pops Orchestra.
Williams este acum dirijorul laureat al orchestrei, menținându-și astfel afiliația și cu orchestra mare, Orchestra Simfonică din Boston. Williams dirijează orchestra Pops la câteva ocazii anual, în special în perioada sărbătorilor și pentru o săptămână de concerte în luna mai.
Williams a compus multe lucrări concertistice, inclusiv o simfonie; un Concert pentru corn compus pentru Dale Clevenger, cornistul principal al Orchestrei Simfonice din Chicago; un Concert pentru clarinet compus pentru Michele Zukovsky (clarinetista principală a Orchestrei Filarmonicii din Los Angeles) în 1991; o sinfonietta pentru ansamblu de suflători; un Concert pentru violoncel interpretat de Yo-Yo Ma și Orchestra Simfonică din Boston la Tanglewood în 1994; concerte pentru flaut și vioară înregistrate de Orchestra Simfonică din Londra; și un Concert pentru trompetă, care a avut premiera în interpretarea Orchestrei Simfonice din Cleveland și a trompetistului principal Michael Sachs în septembrie 1996. Concertul său pentru fagot, "Five Sacred Trees", care a avut premiera în interpretarea Orchestrei Filarmonicii din New York și a lui Judith LeClair în 1995, a fost înregistrată pentru Sony Classical de către Williams împreună cu LeClair și Orchestra Simfonică din Londra. De asemenea, este și un pianist desăvârșit, după cum se poate observa în coloanele sonore unde furnizează părțile solo pentru pian.
· 1938 - S-a născut Ray Sharpe, cântăreţ american.
· 1941 - S-a născut Tom Rush, cântăreţ şi chitarist folk american.
A jucat în filme ca The Deep (1977), 48 Hrs. (1982), Down and Out in Beverly Hills (1986), Another 48 Hrs. (1990), Everybody Wins (1990), The Prince of Tides (1991), Cape Fear (1991), Lorenzo's Oil (1992), Affliction(1997), The Thin Red Line (1998), Hulk (2003), The Good Thief (2003), Hotel Rwanda (2004), Tropic Thunder (2008), and Warrior (2011).
Nick Nolte a fost nominalizat de trei ori la Premiul Oscar; de două ori pentru cel mai bun actor: în 1992 și 1999, pentru rolurile din Prințul Mareelor și, respectiv, Trauma, iar în 2012 a fost nominalizat pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din filmul Războinicul, realizat în 2011.
* 1941: Gelu Voican-Voiculescu (n. 8 februarie 1941, București) este un om politic român, care a deținut funcția de viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman (1989-1990). De asemenea, a fost senator de Buzău în legislatura 1990-1992, ales pe listele partidului FSN, precum și ambasador în Tunisia și Maroc.
Pe 13 iunie 2017, a fost trimis alături de Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Miron Cozma și alții în judecată, pentru infracțiuni contra umanității
Gelu Voican-Voiculescu s-a născut la data de 8 februarie 1941 în orașul București. El provine din familia principelui Mihail Sturdza, ministru de externe în guvernul național-legionar. A absolvit Liceul "I.L. Caragiale" din București în anul 1957 și s-a înscris la Institutul de Cercetări Petrolifere al Facultății de Geologie, de la care a fost exmatriculat în anul 1959 fiind considerat "un exponent al reacțiunii interne, aflat în contact cu reacțiunea externă". Exmatricularea sa a avut loc în contextul creat de valul de represiuni împotriva tineretului, care a urmat Revoluției din Ungaria din 1956. A fost incriminat pentru faptul că purta cruciuliță la gât și că făcea pictură modernistă, nonfigurativă.[2]
După exmatriculare, a lucrat un an ca sondor la Întreprinderea de Foraje București, după care i s-a permis să se reînmatriculeze la Facultatea de Geologie a Universității din București, ale cărei cursuri le-a absolvit în anul 1963, obținând diploma de inginer geolog. După absolvirea facultății, a lucrat 3 ani ca inginer la Schela de Extracție Videle, după care s-a transferat ca cercetător la Institutul de Cercetări Geologice pentru hidrocarburi unde a lucrat până în 1970.
În anul 1970 este arestat și anchetat pentru atingere adusă securității statului prin trădare de secrete de serviciu și spionaj economic, fiind considerat un agitator periculos în rândul tinerilor. Gelu Voican a argumentat ca motive adevărate ale arestării sale faptul că a fost implicat în demonstrația studenților din ziua Crăciunului din 1968, fiind în legătură cu Ana Șincai, cea care a condus această demonstrație. A fost eliberat din închisoare după trei luni, fără nici o condamnare din lipsă de probe.
Cu ajutorul unor prieteni, s-a angajat corector la revista Viața Românească unde a lucrat până în anul 1973, când i s-a permis să se angajeze în specialitatea sa la un atelier de proiectare din cadrul IPROMIN, principalul institut de proiectări miniere din România. Deși institutul a fost desființat în martie 1974, atelierul de geotehnică unde lucra Voican a rămas în București sub forma unei filiale aparținând de alte institute din provincie. Aici a lucrat la elaborarea de studii geotehnice ale obiectivului minier Roșia-Poeni.
În iulie 1985 este arestat din nou și condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare în baza articolului 166 din Codul penal de la acea vreme - „propagandă împotriva orânduirii sociale“, fiind acuzat de difuzare de manifeste anticomuniste. Ulterior, potrivit propriilor mărturisiri, Gelu Voican Voiculescu a fost și actorul unui proces de drept comun, fiind acuzat de înșelăciune în dauna avutului obștesc prin falsificarea unor deconturi și însușire de bani pentru niște deplasări. Motivele presupuse ale arestării sale sunt, după Gelu Voican, faptul că deținea cópii a zeci de cărți pe teme legate de ezoterism și de aspectele inițiatice ale societăților secrete.
Și-a efectuat pedeapsa la secția specială a penitenciarului Rahova, în ciuda pedepsei reduse, fiind eliberat după numai un an în urma unei amnistii. În perioada octombrie 1988-august 1989, organele Securității au descins de mai multe ori la domiciliul său și i-au confiscat „cărți și înscrisuri“.
Gelu Voican Voiculescu a participat activ la evenimentele din timpul Revoluției din decembrie 1989. El a participat ca delegat al Frontului Salvării Naționale, alături de gen. Victor Atanasie Stănculescu și de prof. Virgil Măgureanu, la procesul intentat lui Nicolae Ceaușescu din 25 decembrie 1989 și la execuția liderului comunist. Tot el s-a ocupat și de înhumarea soților Ceaușescu.
După Revoluția din decembrie 1989, el a deținut funcția de viceprim-ministru în primul guvern provizoriu și responsabil cu controlul serviciilor secrete (28 decembrie 1989 - 28 iunie 1990).
Printr-un decret semnat în 26 decembrie 1989 de către Ion Iliescu, Direcția Securității Statului era trecută în componența Ministerului Apărării Naționale. În data de 31 decembrie 1989, imediat după arestarea gen. Iulian Vlad și a apropiaților acestuia, președintele CFSN, Ion Iliescu, l-a numit pe Gelu Voican Voiculescu, la acea dată viceprim-ministru în Guvernul provizoriu, în funcția de comandant al structurilor fostului "Departamentul al Securității Statului" [3].
Începând din 2 ianuarie 1990, generalul Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, a coordonat preluarea de către MApN a Securității, trecându-se la analizarea organigramei acesteia și la creionarea viitoarelor structuri informative ale României. Ele au avut ca bază personalul și logistica Securității. "Ca viceprim-ministru, dormea în Palatul Victoria, fără să se despartă de un pistol automat, de dosarele de la Securitatea Municipiului București (făcute cadou de securiștii pe care îi angajase) și de carnețelele sale".[4] Până în martie 1990 (când a fost înființat Serviciul Român de Informații), Gelu Voican s-a ocupat de gestionarea arhivei fostei Securități.
Fostul ofițer de Securitate, Liviu Turcu a afirmat într-un interviu din noiembrie 2006 de la emisiunea "Marius Tucă Show" de la Antena 1, că "în faza finală e evenimentelor din decembrie 1989", Gelu Voican Voiculescu a luat o echipă de militari înarmați "în condiții extrem de delicate și de incerte" și a pus la zid o unitate militară a Serviciului de Informații Externe, somându-i să-i dea rețeaua de informatori români din Occident.[5]
În urma alegerilor de la 20 mai 1990, a fost ales senator de Buzău pe listele FSN (Frontul Salvării Naționale). În calitate de senator a făcut parte din Comisia de validare. A demisionat din Parlamentul României la data de 19 martie 1992 (demisie aprobată prin Hotărârea Senatului nr.12/1992).
În anul 1994, Gelu Voican a fost numit în funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Tunisia de către președintele Ion Iliescu. El a fost rechemat din funcție doi ani mai târziu, prin Decretul nr.580 din 22 noiembrie 1996, după ce declarase că nu-l poate reprezenta în străinătate pe noul președinte, Emil Constantinescu.
După alegerile din noiembrie 2000, Voiculescu a început demersurile pentru a-și continua cariera diplomatică. Prin Decretul nr.496 din 6 iulie 2001, Gelu Voican Voiculescu a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Maroc. S-a reîntors în România în ianuarie 2005, după încetarea mandatul său de ambasador.
În noiembrie 2006, Liviu Turcu l-a menționat pe Gelu Voican Voiculescu pe celebra „Listă Turcu” a demnitarilor care au colaborat cu Securitatea, afirmând că există un fond informativ la nivelul Securității Municipiului București despre acesta.[6]Voican s-a apărat afirmând că Liviu Turcu dorește să îl compromită ca „participant activ la revoluția din 1989“, adăugând că nu a fost colaborator al Securității, nu a avut angajament, nici pseudonim, și nici nu a fost nici ofițer acoperit.[7]
În prezent, el deține funcția de prim-vicepreședinte al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO). După ce președintele OADO, Florentin Scalețchi, a fost arestat preventiv în data de 2 noiembrie 2006 și se afla în imposibilitate de a-și exercita funcția, Gelu Voican Voiculescu (comisar al Organizației) a fost mandatat, la 11 noiembrie 2006, de către Consiliul Director al OADO pentru a conduce temporar organizația.[8],[9]
În anul 2004 a fost numit de președintele României Ion Iliescu membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române.
Este pasionat de studiul astrologiei.
· 1942 - S-a născut Terry Melcher, producător, compozitor şi cântăreţ american.
* 1943: Sabin Pautza (Sabin Păuța) (n. 8 februarie 1943, Cîlnic, lângă Reșița) este un recunoscut compozitor, doctor în muzică și profesor universitar
Studii:
1965 Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, specialitatea dirijat si pedagogie muzicala.
1970 Absolvent Academia Muzicală „Chigiana” din Siena, Italia, specialitatea compozitie si dirijat orchestra cu Franco Donatoni, Franco Ferrara și Bruno Maderna
1995 Doctor in Music –The London Institue for Applied Research, England
2005 Doctor în Compoziție, al Academiei de Muzică „Gh. Dima”, din Cluj-Napoca
Carieră:
1966 - 1984 Asistent, apoi lector universitar la Universitatea de Arte “G. Enescu” din Iași
1987 - 2011 Director artistic și prim-dirijor al celei mai vechi orchestre din New Jersey, Plainfield Symphony Orchestra
2011 - prez. Conductor Emeritus for life - Plainfield Symphony Orchestra
1986 - 2005 Associate Professor la ATLAN INSTITUTE din New York
1984 - 2010 Profesor la New York University
2009 - 2014 Profesor la „St. Rose” University - Albany- N.Y
1991 - 2005 Profesor la Rutgers University - New Jersey
2005 - 2013 Profesor universitar - Universitatea ”Emanuel”din Oradea.
Preda Master Clases la diferite universitati din Romania: Universitatea de Vest din Timisoara, Univeristatea din Pitesti, Universitatea din Targoviste, Universitatea de Muzica „George Enescu” din Iasi.
Compoziții:
1. “Ave Maria” – pentru cor mixt (1956)
2. "Patru colinde" – pentru cor mixt (1966)
3. “Byzantine Alleluia" – pentru cor mixt (1967)
4. “Antiphonon Melos” – Oratoriu dramatic pentru cor și orchestră (1967)
5. “Seykylos Hymn” – pentru orchestră (1968)
6. "Suita Brevis" – pentru cvintet de suflători (1968)
7. "Cvartetul de coarde nr. 1" (Sonata a quarto) (1969)
8. “Musica per Due” – pentru flaut și pian (1970)
9. “Interludium” – pentru pian solo (1970) Editura Peters
10. “Estratto” – pentru pian solo (1971)
11. “Cinci piese pentru orchestră mare” – Editura Muzicală București, LP Electrecord (1972)
12. “Lacul” – madrigal pentru cor mixt (1972)
13. “Ofranda copiilor lumii” – pentru cor triplu mixt (1973) Premiul G.Enescu al Academiei Romane Editura Muzicală București, LP Electrecord
14. “Laudae” – pentru 10 soliști, Editura Muzicală București (1973)
15. “Păsări migratoare” – madrigal pentru cor mixt (1973)
16. “Canti Prophani” – suită pentru cor de copii și orchestră (1974)
17. “Suita Mărgană” – pentru cor mixt (1975)
18. “Noi umblăm și colindăm” – colind pentru cor mixt (1975)
19. “Pastel” – madrigal pentru cor mixt (1976)
20. "Cvartetul de coarde nr. 2" (Jocuri I) (1977)
21. “Jocuri I” – pentru orchestră de coarde (1977)
22. “Jocuri II” – pentru cvartet de coarde și orchestră, LP Electrecord (1978)
23. “Eroii” – madrigal pentru cor mixt (1979)
24. "Cvartetul de coarde nr. 3" (1979) LP Electrecord
25. “Columne” – cantată pentru cor și orchestră (1979)
26. “Jocuri III” – pentru violă (violoncel) și orchestră (1979)
27. “Jocuri IV” – pentru vioară și orchestră (1980)
28. “O Altă Poveste de Dragoste” – Operă (1980)
29. “Nocturne” – pentru soprană și orchestră (1980)
30. “Velerim și Veler Doamne” – pentru cor mixt (1966, rev. 1980)
31. “Hayku” – trei lieduri pentru soprană și orchestră (1981)
32. “Lumină” – cantată pentru cor și orchestră (1981) LP Electrecord
33. “Missa Brevis” – pentru soprană, cor și orgă (1982)
34. “Două interludii” – la “O Altă Poveste de Dragoste” pentru suflători (1982)
35. Simfonia nr. 1 – pentru orchestră mare (varianta I), (1982)
36. Trio nr. 1 – pentru coarde (1981, rev. 1983)
37. “Ebony Mass” – pentru cor și orgă (1985)
38. Două preludii – pentru clarinet (trompetă) și pian (1986)
39. “Pace” – mini cantată pentru cor de copii și orchestră (1987)
40. Simfonia nr. 1 – varianta a doua, “In Memoriam”, (1988-89)
41. Dublu concert – pentru violoncel (violă), pian și orchestră (1990)
42. Simfonia nr. 2 – “Sacra” pentru cor, mezzo-sopran și orchestră (1992)
43. “A Musical Journey” – pentru orchestră (1993)
44. “Rita Dove Triptych” – pentru soprană și orchestră (1993-94)
45. “Simfonietta” – pentru orchestră (1995)
46. Jocuri V-“Clopote” (CHIMES) în memoria lui Martin Luther King Jr. (1995) Premiul Martin Luther King Jr.
47. Simfonia de Camera – (1996)
48. “Moodswings” (Virée D’Humeur) –pe versuri de Tristan Tzara (1996)
49. Concert pentru saxofon si orchestra – (1997)
50. “Jocuri VI” – pentru clarinet și violă (1997)
51. “Ludus Modalis” – cvartet de coarde nr. 4 (1998)
52. “Ode To Hope” – cantată pentru cor și orchestră (1999)
53. Concertino – pentru violoncel și orchestră (2000)
54. Trei BOSSA NOVA (2001)
55.”Blues And Trouble” pentru orchestra de camera (2002)
56. Preludio, Bossa , Postludio – per quatro fsgotti (2003)
57. FRESCA pentru cor mixt si orchestra (2004)
58. Triptic Antic- Ciclu de lieduri pe versuri de Nicolae Coman (2006)
59. Bassklavierkonzert - Concert pentru bas clarinet, pian si orchestra (2007)
60. Capriccio - pentru orchestra de coarde (2007)
61. Concert pentru flaut si orchestra (2008)
62. Jocuri VII-”Schassburger Capriccio” pentru orchestra de coarde (2008)
63. Pastorala-Sonata a quattro flauti (2009)
64. Jocuri XIII-”Hexagon”-sextet pentru suflatori, coarde, pian si percutie(2009)
65. Elegie-pentru violina si orchestra (2010) - In Memoriam Stefan Ruha
66. Divertimento I pentru orchestra (2010)
67. Divertimento II pentru orchestra (2010)
68. Divertimento nr.3 pentru patru fagoti (2010)
69. Divertimento nr.4 pentru Oboi, Fagot, Viola si Violoncel (2010
70. DE PROFUNDIS –Poem pentru cor mixt (2011)
71. Peste Varfuri –Madrigal pentru cor mixt (2011)
72. Jocuri IX (Ecouri) pentru combo si orchestra (2012)
73. Piano Trio Divertimento nr.4)(2012)
74. PROMETHEUS –Poem simfonic –(2012)
75. Divertimento V pentru cvartet de clarineti (2013)
76. FABRIZIO Muzical pentru copii (versuri Patricia Brady-Danzig- 2013)
77. Schlagzeug Konzert -Concert pentru percutie si orchestra (2014)
Concerte:
A concertat în cele mai mari săli din Statele Unite, Europa și Australia, printre care:
„Carnegie Hall” din New York,
„Santa Cecilia” din Roma,
Richard Wagner „Jugendfestspieltreffen” din Bayreuth,
„Chopin” din Varșovia,
„Philarmonic Hall” din Sydney.
Activitatea dirijorala cuprinde in medie un numar de douazeci de concerte pe an in Romania si in strainatate.
· 1943 - S-a născut Creed Bratton, chitarist american (Grass Roots).
* 1946: Gheorghe Sbora (n. 8 februarie 1946, în Craiova)[1] este un fost antrenor de handbal român, considerat unul din cei mai semnificativi profesori de specialitate din orașul natal[2][3] și un preparator de marcă la nivel național[4]. Antrenor secund sau principal al echipelor naționale feminine pentru toate categoriile de vârstă, Sbora a participat la două Campionate Mondiale, a concurat în cupe europene la nivel de club, iar în 1999 i s-a decernat distincția de antrenor emerit[5]. La Craiova, Gheorghe Sbora a promovat în loturile de junioare și mai departe la senioare handbaliste precum Nicoleta Pleșoianu, Ileana Balaci, Gabriela și Ileana Tulea, Marilena Pătru sau Victorina Stoenescu
* 1946: Cristina Stamate (n. , București, România – d. ,[1] București, România[1]) a fost actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.
S-a căsătorit la vârsta de 20 de ani cu actorul Dan Ivănescu, fiind căsătorită cu acesta timp de 11 ani.
Filmografie:
- Grăbește-te încet (1981)
- Secretul lui Bachus (1984)
Teatrul de Revistă Constantin Tănase
- Arca lui Nae și Vasile
- Bufonii regelui
- Dai un ban, dar face
- Idolul femeilor
- Nimic despre papagali
- Poftă bună lui Tănase
- Revista revistelor
- Te aștept diseară pe Lipscani
- Ura... și la gară
- Vara nu-i ca iarna
Teatrul Național de Televiziune
- Evantaiul
Teatrul Național Radiofonic
- Scene din viața lumii mari
- Stăpânul tăcerii
| Cristina Stamate | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | București, România |
| Decedată | (71 de ani)[1] București, România[1] |
| Cauza decesului | Accident vascular cerebral |
| Căsătorită cu | Dan Ivănescu[*] |
| Ocupație | actriță actriță de film[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
· 1946 - S-a născut Adolpho "Fito" de la Para, baterist american (Canned Heat).
* 1947: John Richard Gott III (născut în Louisville, Kentucky, Statele Unite ale Americii) este un astronom și profesor universitar de astrofizică la Princeton University, care este cunoscut în lumea științifică și academică pentru două teorii cosmologice, una referitoare la călătoria în timp, iar cealaltă referitoare la sfârșitul rasei umane (în original, the Doomsday argument)
* 1949: Christy Ruth Walton (născută Tallant, 8 februarie 1949) este fosta soție a lui John T. Walton (decedat în 27 iunie 2005), unul dintre fii lui Sam Walton, fondatorul Walmart. În iunie 2005, ea a moștenit averea soțului ei de 18,2 miliarde de dolari. Christy Walton este cea mai bogată femeie din lume, cu o avere de 41,7 miliarde de dolari conform Forbes (ianuarie 2016).
· 1950 - S-a născut England Dan (Danny Seals), cântăreţ şi compozitor american.
* 1951: Anton-Joseph Ilk (n. 8 februarie 1951, Vișeu de Sus, Regiunea Baia Mare) este un etnolog și scriitor de limba germană, originar din România.
Părinții săi au fost Anton și Elisabeth Ilk, născută Zeppelzauer.
A urmat școala de cantori, apoi teologia, fiind hirotonit preot în 1977. În perioada 1977-1984 a fost capelan în Satu Mare, iar din 1984 preot în Baia Mare.
În anul 1998 a emigrat în Austria, unde a fost preot paroh în localitatea Alkoven.[1] Din 2016 este preot pensionar în orașul Eferding.[2]
Încă din tinerețe a cules folclor din regiunea locuită de țipțeri. Din 1970 a debutat cu publicații în ziare și reviste de limba germană din România. Prima carte i-a apărut în 1984, "Ter Zipser mit ter Laater".
* 1951: Văsălie Moiș (n. 8 februarie 1951) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Satu Mare pe listele partidului FSN și deputat în legislatura 2000-2004 ales în județul Satu-Mare pe listele partidului Partidului România Mare. În legislatura 1990-1992, Văsălie Moiș a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul Israel, Japonia și Ungaria iar în legislatura 2000-2004 a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Tunisiană și UNESCO. În legislatura 1990-1992, a fost vicepreședinte al Senatului, membru al Comitetului Adunării Constituante și șef al Delegației Parlamentare Române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde a creat Grupul Țărilor Latine. Este autorul proiectelor Legii Stemei și a Sigiliului de Stat și al Legii Sărbătorii Naționale a României. În calitate de președinte de ședință, a condus dezbaterile Senatului la adoptarea Legii fondului funciar, Legea societăților comerciale, Legea frontierei, Legea SRI și Legii Privatizării. Este autorul a două articole din Constituție: obligațiile Statului Român față de românii din străinătate și libertatea economică. În anul 1990 a condus Delegația Parlamentară Română la reuniunea de la Madrid a CSCE unde a semnat, în numele României, înființarea Adunării Parlamentare a OSCE. Este autorul lucrărilor de istorie "De la Aquile Heliaca la Stema României”, ” Părintele dr. Vasile Lucaciu, un apostol al Unirii Neamului Românesc”, ”Intoleranță și crima, 3 volume, ”Ținutul Secuiesc între himeră și trădarea României” și al romanului fluviu ”În spatele ușilor deschise”, din care au fost publicate, până în prezent, 6 volume, iar în final va cuprinde 20 de volume.
· 1954: Puiu Nistoreanu (n. 8 februarie 1954, municipiul Moinești, județul Bacău) este un economist român, cercetător, profesor universitar, formator și specialist în administrarea afacerilor - turism și servicii (managementul, marketingul, producția și comercializarea produselor turistice; dezvoltare durabilă; dezvoltare locală și regională)[1]; eseist și jurnalist. Este inițiatorul disciplinei Ecoturism și turism rural (debut anul universitar 1998-1999, curs universitar tiparit 1999) [2] în învățământul academic românesc; unul dintre pionierii studierii fenomenului turismului rural și ecoturismului din România (participant la World Ecotourism Summit — Québec 2002 [3]); unul dintre reputații specialiști ai domeniului.[1]; [4] . S-a aflat între primii actori ai transformării și repunerii pe baze moderne a turismului rural românesc, la începutul anilor '90. Membru activ și pilon al Asociației Naționale de Turism Rural Ecologic și Cultural(ANTREC) - în intervalul 1994-1998.[5] Participant la cea de-a cincea aniversare a Eurogites, Viana do Castelo, Portugalia (septembrie 1995).
Puiu Nistoreanu a participat la elaborarea Raportului de țară în domeniul turismului – 2006, realizat de Autoritatea Națională pentru Turism din România și World Travel & Tourism Council (WTTC); a făcut parte din grupul interdisciplinar de experți ce a elaborat Strategia turismului românesc 2007-2013, precum și Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România (2009).[6], [7]
În prezent este profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE), Facultatea Business și Turism (fosta Facultatea de Comerț), Departamentul Turism și Geografie, conducător științific de doctorat, membru al Școlii doctorale de la Academia de Studii Economice din București (ASE) - specializarea Administrarea Afacerilor
| Puiu Nistoreanu | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 8 februarie 1954 Moinești, județul Bacău, România |
| Părinți | Vasile și Mariea Nistoreanu |
| Căsătorit cu | Valentina Aurora Nistoreanu |
| Copii | Bogdan Gabriel Nistoreanu |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | economist, cercetător, profesor universitar, eseist, jurnalist |
| Activitate | |
| Alma mater | Academia de Studii Economice |
* 1955: Livia Ante (n. , Ploiești, România) este o pictoriță și scenografă română care trăiește și lucrează în Europa Occidentală
Livia Ante a studiat la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” din București[2], apoi a absolvit Școala Superioară de Arte Aplicate Duperre și Școala Natională de Arte Aplicate la Paris.[3] S-a stabilit în 1976 la Stockholm și a obținut cetățenia suedeză. A revenit la Paris în 1983.[4]
A realizat decoruri pentru Televiziunea Suedeză și Opera Regală din Stockholm, pentru Casa de Cultură din Nanterre și pentru primăria Parisului.
* 1960: Petru Știrbate (n. 8 februarie 1960, Ghiduleni, Rezina) este un medic și politician din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova în perioada 2010-2014 și începând cu februarie 2015[2] până în prezent, ales din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Este membru al Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie.[3]
A fost șef de secție la Spitalul Raional Orhei.[4] La alegerile locale din 2011a fost ales consilier în Consiliul raional Orhei însă a renunțat la mandat în favoarea funcției de deputat.[5]
Pe 12 iunie 2013 lui Petru Știrbate i-a fost fost interzis accesul pe teritoriul regiunii separatiste transnistrene, pe motiv că este persona non grata.[6]
Pe 17 septembrie 2015 el a părăsit Partidul Liberal Democrat din Moldova, menționând că va activa în calitate de deputat independent și că va susține în continuare guvernul pro-european.[7]
Petru Știrbate este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie "Nicolae Testimițanu" din Chișinău (1986).
Este căsătorit cu Ala Știrbate (n. 27 aprilie 1965, Orhei) și împreună au doi copii: Tatiana și Vadim
· 1961 - S-a născut Vince Neil (Vince Neil Wharton), vocalist american (Motley Crue).
| Gheorghe E. Cojocaru | |
 Gheorghe E. Cojocaru la o prezentare în 2013 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (56 de ani) |
| Cetățenie | Republica Moldova |
| Religie | Creștin-ortodox |
| Ocupație | Istoric |
| Activitate | |
| Educație | Doctor în filozofie |
| Alma mater | Universitatea de Stat din Moldova |
| Patronaj | Academia de Științe a Moldovei |
| Lucrări remarcabile | ”Cominternul și originile moldovenismului” |
| Cunoscut pentru | Conducător al Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova |
* 1965: Mathilda May (de fapt Karima Mathilda Haim; n. 8 februarie 1965, Paris) este o actriță franceză.
Mathilda May este fiica unei balerine scandinave, tătăl ei fiind un scenarist de origine greco-turcă. May studiază 10 ani balet, începând cariera de actriță la vârsta de 18 ani. Pentru rolul ei jucat în filmul Nemo, i se acordă ca tânără speranță, premiul Romy-Schneider. Prin anii 1980 ea este considerată ca cea mai bună descoperire a cinematografiei franceze, jucând în filme regizate de Claude Chabrol și Werner Herzog. Ea a mai încercat pe o perioadă scurtă, să cânte muzică Jazz.
· 1966: Oleg Kubarev (în belarusă Алег Кубареў, Aleh Kubareu; în rusă Олег Кубарев; n. 8 februarie 1966, Jodino) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist bielorus care a jucat pe postul de mijlocaș.
* 1968: Sorin Apostu (n. 8 februarie 1968, Focșani) este un politician român, fost primar al municipiului Cluj-Napoca. Apostu a fost ales de două ori consilier local al municipiului Cluj-Napoca, în 2004 și 2008, iar în 2008 a fost desemnat ca viceprimar. Din această calitate, a devenit primar interimar în ianuarie 2009, după ce primarul Emil Boc a renunțat la funcție pentru a deveni Prim-Ministru al României. În 15 februarie 2009, a fost ales în funcția de primar la alegerile locale parțiale.[1] În timpul mandatului de primar, Apostu a primit mită de la firmele aflate sub contract cu Primăria, mita fiind primită prin intermediul cabinetului de avocatură al soției; a fost anchetat și trimis în judecată de DNA, iar în cursul anchetei a fost suspendat din funcția de primar și obligat să-și dea demisia. În iulie 2014, a fost condamnat definitiv la 4 ani și 6 luni de închisoare pentru luare de mită.
* 1968: Garyy Wayne Coleman (n. 8 februarie 1968 – d. 28 mai 2010) a fost un actor american, cunoscut pentru rolul său ca Arnold Jackson din sitcom-ul american Diff'rent Strokes (1978–1986). Era descris în 1980 „ca fiind unul dintre cele mai promițătoare talente din televiziune”. În pofida succesului avut ca actor copil, Coleman a avut probleme financiare mai târziu. În 1993, el și-a dat în judecată părinții și consilierul de afaceri pentru deturnarea activelor sale.De asemenea a fost parodiat in jocul Postal 2.
Pe 26 mai 2010, Coleman oa fost internat la Utah Valley Regional Medical Center în Provo, Utah după ce a căzut și s-a lovit la cap.[3] A murit la 12:05 p.m.MDT (18:05 UTC) pe 28 mai 2010
* 1968: Joy Lynn Fawcett (născută Joy Biefeld;[1][2] n. 8 februarie 1968, Inglewood, California) este o fotbalistă americană.
* 1972: Paul Donald Wight II (n. 8 februarie 1972) este un wrestler profesionist american, mai bine cunoscut prin numele său de , Big Show. El a semnat cu WWE, unde a început să lupte din 1999, și a fost anterior Campionatul Mondial de Wrestling, unde a fost cunoscut sub numele de Big Show.
* 1974: Seth Benjamin Green (n. 8 februarie 1974)[1] este un actor american, comediant, care a făcut voiceover și este și producător de televiziune. Este binecunoscut pentru rolul său Daniel „Oz” Osbourne în Buffy, spaima vampirilor, dar și ca fiul Dr. Evil, Scott, din seria lui Austin Powers și Mitch Miller, That '70s Show. A făcut voiceover, având rolurile Chris Griffin din Family Guy, Locotenentul Gibbs din Titan Maximum, Jeff "Joker" Moreau din jocurile video Mass Effect. El este unul dintre creatorii și producătorii serialului de televiziune Robot Chicken, unde a dublat mai multe personaje. A apărut în filme precum Rat Race, The Italian Job, Can't Hardly Wait, Without a Paddle.
S-a născut în Overbrook Park, părinții săi fiind Barbara (născută Gesshel), artistă, și Herb Green, un profesor de matematică. A fost crescut într-o familie de evrei, tocmai de aceea nu a avut nici o greutate să joace în filmul lui Woody Allen, Radio Days, un băiat evreu. Strămoșii săi sunt din Polonia, Rusia și Scoția.[2] Adesea îi place să spună despre sine: „Dacă mă uit la părinții și rudele mele, sunt rus, scoțian și polonez. Acest lucru înseamnă că sunt foarte rezistent la băutură”.
A început actoria de la vârsta de 7 ani,[3] și are ca influențe Monty Python, Blackadder, Saturday Night Live, Richard Pryor, Bill Cosby, Porky's și Caddyshack.[4] Primul său rol în film a fost cel din A Billion for Boris, din 1984. La vârsta de opt ani a jucat în filmul The Hotel New Hampshire alături de Jodie Foster și Rob Lowe. În anul 1987 a apărut în filmul Can't Buy Me Love, având rolul fratelui mai mic al lui Patrick Dempsey, Chuckie Miller. În 1988 a jucat în pelicula Big Business și în același an a lucrat și la pelicula My Stepmother Is an Alien. A urmat seria de televiziune Buffy the Vampire Slayer, în care a jucat alături de Alyson Hannigan.
* 1977: Radu Vâlcan (n. 8 februarie 1977, București) este un actor și prezentator de televiziune român. A terminat Facultatea de marketing la Academia de Studii Economice din București. În adolescență își dorea să înființeze o trupă rock. În viață a fost călăuzit de bunica lui, care este cea mai importantă persoană din viață sa, fiind cea care l-a crescut.
În 2010 Adela Popescu și Radu s-au întâlnit pe platourile de filmare unde se filma telenovela Iubire și Onoare. După cinci ani de când se cunoscuseră, Adela și Radu au hotărât să să se căsătorească. În 2015 s-au căsătorit,[1] iar în 2016 li s-a născut primul copil
Din august 2009, Radu Vâlcan și-a început cariera în televiziune la Acasă TV, ca prezentator al emisiunii „Povestiri adevărate” și a învățat foarte multe de la întreaga echipă, oferindu--se posibilitatea să evolueze personal și profesional.
Înainte de a lucra la Acasă TV, a prezentat știrile sportive la Prima TV și emisiunea „Impact”. Din cauza televiziunii nu a mai avut timp de modelling, pe care l-a lăsat deoparte pentru o perioadă de timp, și nu s-a mai dus la prezentări de modă, făcând doar câteva spoturi pentru reclame.
În televiziune a ajuns datorită unei provocări pe care a acceptat-o, ceea ce i s-a părut interesant, iar mai târziu a început să îi placă. De curând[Când?] a renunțat la postul de prezentator de la Acasă TV, pentru a se dedica actoriei, jucând în cea mai nouă telenovelă difuzată de postul de televiziune Acasă TV, „Iubire și Onoare”. Atunci a și intrat în atenția publicului, iar în același an a participat la emisiunea „Dansez pentru tine” de la Pro TV, unde a câștigat un premiu de popularitate în urma voturilor primite din partea publicului. Tot în 2009, Radu Vâlcan a fost desemnat „Cea mai sexy vedetă tv” în cadrul premiilor TV Mania.
* 1980: Dragoș Turea (n. 8 februarie 1980, Chișinău) este un regizor, scenarist si producător de film moldovean.
| Dragoș Turea | |
.jpg) Dragoș Turea prezintă documentarul său de lung metraj „Grădina Sovietică” la Documentary Campus, Networking Days 2018, Leipzig, Germania | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 8 februarie 1980 |
| Părinți | Valeriu și Larisa Turea |
| Cetățenie | Republica Moldova |
* 1983: Vlad-Alexandru Cosma este un politician român, deputat în Parlamentul României din partea USL Prahova.
Este fiul fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, si fratele mai mic al Andreei Cosma.
La data de 12 iunie 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus trimiterea lui în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la evaziune fiscală și spălare de bani. Acesta este suspectat că, împreună cu alți inculpați, ar fi disimulat sponsorizarea ilegală a unei campanii electorale prin intermediul unei facturi fiscale fictive cu o valoare de peste 1.000.000 lei
* 1983: Atiba Hutchinson (n. 8 februarie 1983, Brampton, Ontario, Canada) este un fotbalist aflat sub contract cu Beşiktaş JK.
* 1983: Olga Syahputra (născut Yoga Syahputra; 8 februarie 1983 – d. 27 martie2015) a fost un actor, comediant, și prezentator de televiziune din Indonezia. El a interpretat adesea travestiți pentru efect comic.
Cel mai mare dintre cei șapte copii ai Nur Rachman și Nurhida a fost inițial doar un fan care cere de multe ori pentru un autograf și fotografie cu idolul lui. Norocul a venit când a fost oferit pentru a juca în filmul Lenong Bocah.
* 1985: Habib-Jean Baldé (n. 8 februarie 1985 în Saint-Vallier, Saône-et-Loire) este un fotbalist francez născut în Guineea care joacă pentru U Cluj.
* 1985: Jaba Dvali (n. 8 februarie 1985) este un fotbalist georgian care în prezent evoluează la clubul Dacia Chișinău.
* 1987: Francisco Javier "Javi" García Fernández (n. 8 februarie 1987) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul spaniol Real Betis.
* 1989: Geanina Drăghici (n. 8 februarie 1989, Slatina) este o handbalistă care evoluează la CSM Slatina pe postul de coordonator de joc. Are 1,70 metri și 58 kg.
Are trei titluri naționale 🇹🇩 și o medalie de argint la juniori cu LPS Slatina.
În cariera sa a evoluat doar pentru Slatina, în Divizia A și Liga Nationala KZN Slatina 2008-2009 CSM Slatina 2009-2019
* 1989: Norbert Trandafir (n. 8 februarie 1989, Târgu Mureș) este un înotător român specializat pe stil liber, campion european la juniori în 2006, vicecampion mondial universitar în 2011 și laureat cu bronz la Campionatul European din 2012
What's UP s-a născut pe 8 februarie 1989 în București. Încă din copilarie, muzica a fost pentru acesta cea mai mare pasiune. La vârsta de 8 ani, a scris primele versuri și, iar la 13 ani a pățit pentru prima oară într-un studio muzical, iar un an mai târziu a devenit textier la Atomic TV. La 17 ani, What’s UP a scos primul sau videoclip. La scurt timp după, postul Atomic TV s-a inchis, moment în care What’s UP a luat pauză pentru a-și continua studiile.
La inceputul anului 2011 artistul a înființat Moondust Production. La scurt timp, proiectele au început să apară, printre care și pachete muzicale pentru emisiuni televizate (Kanal D, Antena 1, Euforia TV). La vârsta de 22 de ani, What’s UP a scos prima sa piesă de succes, „Habar n-ai tu”, în colaborare cu Maximilian, după care artistul a anunțat primul sau album, „Povestea inimii”. După acest featuring, What’s UP a apărut alături de Sisu în proiectele „Mintea mea” și „Dacă vrei”, iar mai apoi a colaborat cu DOC pentru piesa „Ceai”, care s-a bucurat de un real succes. La scurt timp, What’s UP a introdus un nou concept în România: Music-Video Serial, intitulat „Viața cu Whatzy”, care a debutat cu episoadele „De azi pe mâine” și „Europa vino-ncoace”.
Notorietatea artistului a crescut considerabil în momentul lansării hitului „K la meteo”, în colaborare cu Andra.[1] Piesa a devenit rapid unul dintre hiturile anului 2012, fiind nominalizată la categoria „Best Romanian Act” la MTV Europe Music Awards.[2]
În anul 2013 a urmat patru colaborări. Prima dintre ele a fost single-ul „In lipsa ta”, alături de Andreea Bănică. Cea de-a doua a fost “Cu drag”, împreună cu ADDA. Piesa „Arme” fiind colaborarea dintre What’s UP și Amna[3], iar după acestea, What’s UP a colaborat cu Uddi pentru piesa „Scumpă domnișoară”. Tot în 2013 acesta a colaborat cu Iony și Cabron pentru hitul „Iarna pe val”.[4]
În anul 2014, acesta a scos primul single solo; „Taxi”[5] , piesa care cucerit topurile muzicale fiind capul de afiș al unui turneu prin mai multe orașe din România. Această piesă i-a adus artistului trei nominalizări la Romanian Music Awards 2014, la Best Male, Best Pop și Best Song.[6]După ce a cucerit topurile muzicale, What’s UP a scos o nouă piesă: „Tânăr și nebun (Trăiește-ți viața!)”.[7]
În anul 2015, What’s UP a lanstat piesa „Bine”. Acest single a depășit în câteva luni 10 milioane de vizualizari și s-a clasat săptămâni la rând în top 10 piese difuzate la radio și TV. Un an mai tarziu, What’s Up a lansat piesa „Piesa mea de dor”. În acelasi an, What’s Up a colaborat cu Cristina Vasiu pentru single-ul „Hoț de inimi”, melancolia unei „povesti ca un vis” și entuziasmul unei revederi.[8]
În anul 2017, What’s Up a reusit din nou să cucerească toate topurile cu piesa „La tine”, lansând totodată și piesa „Facem ce vrem” în colaborare cu Florin Ristei, „A mea” alături de Ruby, împreună cu care a mai lansat în trecut și piesa „Nu pune la suflet”, care a strâns 30 de milioane de vizualizări pe YouTube.[9] Tot în acest an, cântărețul a colaborat cu Ioana Ignat pentru piesa „Așa-mi vine”.[10]
În anul 2018 acesta a lansat mai multe piese. Primul single din 2018 a fost „Ora 2”, urmat de „Hana”, aceasta din urmă fiind o piesă lansată pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților. A urmat apoi „Iartă-mă, mamă”, un single lansat de Ziua Femeii. În clipul piesei, artistul apare alături de mama sa.[11] Primele șase luni ale anului au fost încheiate cu două noi lansări: „Doare” și „Cu tine pe mine”. What’s Up a mai colaborat și cu Anda Adam pentru „Marul lui Adam”. În august, acesta a lansat piesa „Dacă nu tu” pe care a dedicat-o soției sale cu ocazie zilei sale de naștere.[12] Tot în 2018 artistul a scos cu un nou featuring de succes, Marius Moga, Shift & What’s Up – „Ma doare la Bass”[13], dar și „Treaba mea”, în colaborare cu Șatra B.E.N.Z.[14] Piesa a strâns milioane de vizualizări pe YouTube.
What's UP este căsătorit din august 2016 cu Simina Ivancea.
* 1990: Yacine Dridi (arabă ياسين إبراهيمي; Paris, Franța, 8 februarie, din 1990), este un fotbalist francez, născut în Algeria, și actuala lui echipă este Portodin Primeira Liga.
* 1992: Rolando Maximiliano "Bruno" Martins Indi (n. 8 februarie 1992) este un fotbalist olandez care evoluează la clubul Stoke City și la echipa națională de fotbal a Olandei pe postul de fundaș.
* 1995: Joshua Kimmich (n. 8 februarie 1995, Rottweil, Germania) este un fotbalist german, care în prezent joacă la Bayern München în Bundesliga pe postul de fundaș dreapta.
* 1996: Markéta Jeřábková (n. 8 februarie 1996, în Plzeň) este o handbalistă din Cehiacare joacă pentru DHK Baník Most[1] și echipa națională a Cehiei. Jeřábková, care evoluează pe postul de intermediar stânga, a făcut parte din selecționata Cehiei care a luat parte la Campionatul Mondial din 2017,[2] fiind a doua marcatoare a echipei după Iveta Luzumová, cu 43 de goluri din 101 aruncări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu