9. /7 FEBRUARIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT; ÎNVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
MARIUS CONSTANT
Elemente biografice
Un compozitor francez născut în 1925 la București și care a murit în 2004.
Un francez de origine română, Marius Constant a studiat muzica la Conservatorul Regal București. În 1945 și-a continuat pregătirea la Conservatorul din Paris și la École Normale de Musique. Elevul lui Olivier Messiaen, Nadia Boulanger și Arthur Honegger, a devenit un maestru al timbrului și al culorii. A experimentat numeroase inovații stilistice: electroacustică, grupări paradoxale și atipice, jazz, spațializare și scriere aleatorie. A cultivat în special muzica de scenă și a devenit director muzical pentru Baleții Roland Petit și Opera din Paris. În paralel, a început o carieră la radio în 1952, la musique concrèteStudio, a devenit apoi director muzical al France Musique în 1954, iar în cele din urmă, în 1970, a preluat conducerea serviciului de creație muzicală și muzicologie de la ORTF. Dirijor, în 1963 a fondat și a regizat ansamblul instrumental Ars Nova. A predat orchestrație și instrumentație la Conservatorul din Paris între 1978 și 1988, precum și compoziție, în mare parte în străinătate, în special la Stanford. Printre lucrările sale se numără Cyrano de Bergerac (1959), Chants de Maldoror (1962), Le souper (1969), Quatorze stations (1970), Nana (1976), Concerto „Gli elementi” (1977), L'Inauguration de la maison ( 1985), Chant de retour (1995).
The great music of Marius Constant
DELIA MATACHE - DELIA
Delia Matache (n. 7 februarie 1982, București, Republica Socialistă România), cunoscută mai bine sub numele de scenă Delia, este o cântăreață, compozitoare, dansatoare, vedetă de televiziune și jurată în cadrul competiției muzicale internaționale X Factor România și a emisiunii iUmor.
În perioada 1999-2003 a făcut parte din formația N&D, alături de care a scos 4 albume, astfel cunoscând succesul la nivel național. După 2003, în cariera solo, Delia a mai lansat alte 3 albume. În prezent este jurat în cadrul "X Factor", emisiune difuzată de postul de televiziune Antena 1.
În anul 2015, a lansat albumul de studio Pe aripi de vânt, album ce poartă numele hit-ului care a fost #1 pentru 21 de săptămâni în topul "Media Forest". În martie 2015, Delia susține primul concert la Sala Palatului, înregistrând un real succes cu un concert cu toate locurile vândute. În cadrul X Factor, artista este cel mai longeviv jurat, patru ani consecutivi, dar și singurul jurat cu studii muzicale. Mai multe din piesele sale devin hituri în 2015, Delia fiind printre cele mai importante femei din industria muzicală și showbiz-ul românesc.
| Delia | |
_-_apr_2019_(1).jpg) Delia, fotografie pentru Touch Magazine, 2019 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Delia Matache |
| Născută | (39 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | Cântăreață, compozitoare, dansatoare, vedetă de televiziune, jurată la emisiunile X Factor România și iUmor |
| Activitate | |
| Alte nume | Delia[1] |
| Gen muzical | |
| Instrument(e) | Voce, pian, flaut, chitară |
| Ani de activitate | 1999-prezent |
| Case de discuri | Cat Music, Media Services, Red Clover Media, Global Records |
| Colaborare cu |
|
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook cont Twitter canal YouTube TikTok | |
Delia Matache Albumul complet 2018 || Delia Matache Greatest Hits 2018
Mixaj Melodii Delia Matache
ION VIDU
| Ion Vidu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Mânerău, Bocsig, Arad, România |
| Decedat | (67 de ani)[1] Lugoj, Timiș, România |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria România |
| Ocupație | compozitor |
| Activitate | |
| Monument istoric | |
| Poziționare | |
| Coordonate | 45°41′39.1″N 21°55′3.4″E |
| Localitate | Lugoj |
| Țara | România |
| Adresa | Str. Făgetului, în cimitirul ortodox, parcela 9[2] |
| Edificare | |
| Tip | Monument funerar |
| Data finalizării | 1931[2] |
| Stare de conservare | bună |
| Clasificare | |
| cod LMI | TM-IV-m-B-06336.07 |
Modifică date / text  | |
| Casa din Lugoj a lui Ion Vidu | |
 | |
| Poziționare | |
|---|---|
| Coordonate | 45°40′53″N 21°54′38.5″E |
| Localitate | Lugoj |
| Țara | România |
| Adresa | Str. Ion Vidu nr. 36[3] |
| Edificare | |
| Tip | Casă |
| Data finalizării | 1870[3] |
| Stare de conservare | bună |
| Materiale | cărămidă |
| Clasificare | |
| cod LMI | TM-IV-m-B-06338 |
| Modifică date / text | |
Ion Vidu (n. , Mânerău, Bocsig, Arad, România – d. ,[1] Lugoj, Timiș, România) a fost un compozitor și dirijor român.
Viața[modificare | modificare sursă]
Ion Vidu s-a născut la 17 decembrie (stil vechi) 1863, în localitatea Mânerău, din județul Arad. A fost compozitor și dirijor, „un maestru al muzicii corale românești”, cum îl numește biograful său principal, muzicologul Viorel Cosma. Studiile și le-a făcut la Conservatorul din Arad (1880–1881), Caransebeș (1885), urmând apoi cursurile de armonie și dirijat la Iași (1890–1891), cu marele compozitor Gavriil Muzicescu. A predat muzica la Arad și în împrejurimi, între anii 1881–1883 și 1884–1888, precum și în Lugoj, la Școala confesională (1888–1918), Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj (1919–1928), încheindu-și cariera didactică cu funcția de inspector general de muzică pentru școlile normale din țară. Pe lângă catedră a desfășurat o vastă activitate de creație, de dirijor al „Reuniunii române de cântări și muzică” din Lugoj, publicist și animator, în această ultimă calitate deține și funcția de președinte al Asociației corurilor și fanfarelor române din Banat (1922–1931).
Opera[modificare | modificare sursă]
Arta creației sale este vastă: muzică de teatru, vocal-simfonică, de pian, dar se remarcă prin lucrările corale: Din șezătoare, Ana Lugojana, Răsunetul Ardealului, Preste deal, Negruța, Moartea lui Mihai eroul, Ștefan și Dunărea, care sunt piese antologice ale muzicii corale românești; ele fac parte din fondul componisticii clasice, adevărate pietre de încercare pentru corurile de performanță artistică. Între creațiile corale ale lui Ion Vidu, la loc de cinste se rânduiește muzica corală religioasă pentru trei voci egale, pentru cor bărbătesc și pentru cor mixt, care cuprinde un vast repertoriu: liturghii, cântări funebre, pricesne, tropare, axioane, imnuri și colinde - repertoriu atât de necesar, în special în Banat, unde mișcarea corală bisericească luase la vremea respectivă un mare avânt, necunoscut în multe alte provincii românești. Ion Vidu a compus această muzică religioasă „cu pietatea cuvenită”, și o depune „pe altarul Bisericii poporului românesc, întru mărirea lui Dumnezeu... care a susținut flacăra credinței pururea aprinsă în inima acestui popor”. Creația muzicală religioasă a lui Ion Vidu are la bază cântarea bisericească tradițională de strană din Banat, unele lucrări fiind printre cele mai izbutite din repertoriul ortodox, ca de exemplu Mântuire.
Ion VIDU - Ana Lugojana
Corul Madrigal Rasunetul Ardealului Ion Vidu)
DIMITRIE CUCLIN
| Dimitrie Cuclin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Galați, România |
| Decedat | (92 de ani) București, România |
| Cetățenie | .svg){kind=small} România |
| Ocupație | compozitor scriitor filozof |
| Activitate | |
| Alma mater | Schola Cantorum de Paris[*] |
| Profesor pentru | Camelia Dăscălescu, Ecaterina Fotino-Negru, Hilda Jerea |
| Modifică date / text | |
Dimitrie Cuclin (n. ,[1] Galați, România – d. , București, România) a fost un compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Tatăl său, Constantin Cuclin, cu studii la Seminarul din Ismail, Conservatorul din Iași și cel din București, a fost profesor secundar de muzică între 1879 – 1897 la Gimnaziul de băieți din Galați, devenit în 1887 liceul “Vasile Alecsandri”. Avea rădăcini în satul Cucleni de lângă orașul Ismail, numele satului având o evidentă legătură cu numele familiei. Strămoșii săi fuseseră oameni de vază în orașul menționat, unul dintre ei ajungând chiar primar. Un alt strămoș a fost mitropolit, iar altul a fost colonel alb-gardist, refugiat ulterior în România. Mama, Minodora, născută Pavel, a fost casnică până la divorțul de Constantin, după care, pentru a-și întreține fiul, a trebuit să lucreze ca menajeră pe la diferite familii gălățene. Se trăgea dintr-o familie cu origini în comuna Pechea, Galați.
După școala primară, Dimitrie Cuclin urmează, între 1896 – 1903, cele șapte clase ale liceului “Vasile Alecsandri”, din perioada căruia datează primele sale încercări componistice și literare (drama “Ad majorem feminae gloriam”). Una dintre aceste compoziții, un menuet pentru cvartet de coarde, trimisă lui Dumitru Kiriac-Georgescu prin soacra acestuia, îl determină pe compozitor să încurajeze venirea lui Cuclin la București, cu scopul de a studia vioara, în 1903. Este respins pentru depășirea limitei de vârstă, dar se va înscrie în 1904 la teorie și armonie, putând studia în continuare și vioara. După trei ani de studiu la Academia Regală de Muzică, Cuclin obține o bursă de la ministrul Spiru Haret, pentru studii de muzică în Franța. Și, astfel, gălățeanul ia calea Parisului, unde va urma trei luni Conservatorul, dar nu va întruni numărul de voturi necesare admiterii. Deși lucrul acesta nu implica neapărat exmatricularea, Cuclin se grăbește să plece la “Schola Cantorum” a lui Vincent d’Indy, unde va sta până în 1914. La Paris este amic cu George Enescu și Constantin Brâncuși.
Întors în țară, este mobilizat în război, pe care-l va trece refugiat la Iași și cântând în orchestra lui George Enescu. Sărăcia îl va persecuta în continuare pe tânărul compozitor până în 1919 când, după ce îl suplinise 7 luni pe Alfonso Castaldi la Conservator, va fi titularizat profesor la Academia Regală de Muzică.
Biografia lui Cuclin înregistrează în 1920 căsătoria cu Zoe, născută Bucurencu, fostă Damian, pictoriță. Se cunoscuseră la Paris și vor trăi o frumoasă poveste de dragoste și fidelitate timp de 53 de ani, până la moartea Zoei. Cuplul de artiști pleacă în 1922 în America, unde Dimitrie Cuclin devine profesor de vioară și teoria muzicii la City Conservatory of Music și la Brooklin College of Music din New York.
Cuclin se întoarce în aulele Conservatorului bucureștean în 1930, pentru a fi, până în 1948, un foarte iubit profesor de armonie, contrapunct și compoziție. În perioada Statului Național-Legionar Cuclin deține funcția de Director al Conservatorului, fără a fi fost vreodată legionar.
După executarea, la vârsta de 65 de ani, a doi ani de muncă silnică la Canal, compozitorul trăiește retras o viață închinată creației, dedicându-se construcției unui sistem simfonic - 20 de simfonii, dintre care unele de proporții enorme, și rescriindu-și de mai multe ori sistemul, în întregime sau pe părți. Este respectat, dar ostracizat, nefiind niciodată în juriul festivalului Enescu, al cărui prim premiant fusese. La 90 de ani se propune primirea lui în Academie ca membru corespondent; se opune, însă, Mihai Beniuc, sub pretextul că Cuclin merită ori să fie membru plin, ori să nu fie deloc. Cuclin este profund dezamăgit și marcat; își scria discursul de recepție încă din 1969. Are în tot acest timp relații tensionate cu Mihail Jora și Liviu Rusu. În schimb, se bucură până în clipa morții de devotamentul discipolului său, Constantin Mașala.
Moare în 7 februarie 1978, la 5 ani după soție, în urma unor complicații ale unei boli cardiace contractată la Canal.
Activitatea componistică[modificare | modificare sursă]
Dimitrie Cuclin a realizat un vast sistem simfonic, cuprinzând 25 de simfonii, fiind un susținător al monumentalului în simfonie . Unele simfonii ale sale, de pildă, durează cât un întreg concert simfonic (simfonia a XII-a, cea mai lungă, durează 6 ore). Cuclin a compus, de asemenea, și 6 opere:
"Soria" (1911)
"Ad majorem feminae gloriam" (1915)
"Traian și Dochia (1921)
"Agamemnon" (1922)
"Bellerophon" (1925)
"Meleagridele" (1958)
Este și autorul unui balet, "Tragedie în pădure" (1962).
În afara acestora, Cuclin a compus sonate, sonatine, cvartete, madrigale, valsuri, piese corale, concerte pentru vioară, pian, melodii de inspirație folclorică etc.
Marea majoritate a creațiilor sale n-au fost interpretate și încă nu s-a întocmit un catalog complet al pieselor sale. Cea mai completă listă a compozițiilor cucliniene se găsește în monografia lui Tomescu oprindu-se, evident, la nivelul anului 1956. Moldovan, în monografia sa, reproduce lista lui Tomescu fără adaosuri.
Ca și compozitor, Cuclin este un exponent al școlii franceze, pe linia lui César Franck și Vincent d'Indy.
Lucrări de teorie muzicală[modificare | modificare sursă]
Cuclin a fost un prolific autor de manuale și tratate de teorie muzicală de nivel superior, dintre care amintim:
Tratat de forme muzicale : Pentru uzul învățământului academic și secundar, București: Tipografia "Bucovina" I.E. Torouțiu, 1934
Manuale de muzică pentru clasele I-V
Tratat elementar de muzică: pentru clasele I-VIII ale Școalelor Secundare, București, 1946
A mai publicat 5 monografii teoretice muzicale ("Contribuții la eventuala reformă a fundamentelor muzicii") dintr-un ciclu proiectat de patruzeci.
Se mai pot menționa aici și două comunicări susținute de Cuclin în cadrul unor congrese internaționale:
Le rôle du chant grégorien dans le passé jusqu'à nos jours et du chant byzantin, das l'avenir, Bucuresti : Bucovina I. E. Toroutiu, 1936 (comunicare la al V-lea Congres internațional de bizantinologie, Roma, 1936)
Les trois définitions de la musique, comunicare la Academia muzicală Chigi de la Siena
Lucrări literare[modificare | modificare sursă]
Cuclin a scris foarte mult, în limbile română, engleză și franceză. Opera sa literară cuprinde piese de teatru, librete muzicale și poezii, foarte multe în manuscris. Dintre publicații, menționăm următoarele:
Destinée mystique. Poésies diverses, Bucarest : Imprimeries Independența, 1919
Poems, București, Tiparul Oltenia, an necunoscut
Doine și sonete, București, Tiparul Oltenia, 1932
Sofonisba: tragedie într'un prolog și trei acte în versuri, București, Tipografia Presa, 1945
Dimitrie Cuclin este un poet foarte dator liricii românești ante-belice, cultivând cu predilecție forma sonetului, despre care are idei proprii: catrenele trebuie să conțină cadrul unei drame, terținele drama propriu-zisă, iar ultimul vers trebuie să fie cel mai puternic și surprinzător. Sonete sale utilizează o imagistică bogată și au elanuri oratorice, rămânând de multe ori la nivelul unor exclamații în versuri. În 1969 Cuclin îi consedera drept cei mai mari scriitori români pe Negruzzi, Ghica, Odobescu, Creangă și Delevrancea, ca prozatori, și ca poeți pe Eliade-Rădulescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Alecsandri, Eminescu, Vlahuță, Coșbuc și Goga, ceea ce arată clar gusturile sale literare orientate puternic spre clasici și epigoni ai acestora, gusturi care amprentează și creația sa literară. Un proiect editorial de publicare a unei plachete de versuri cu titlul Rime la începutul anilor'70 a eșuat. Marin Preda, pe atunci director al editurii Cartea Românească, nu aprobă publicarea, după ce înainte volumul fusese refuzat de editura Minerva.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
Cea mai importantă realizare în domeniu a lui Dimitrie Cuclin este publicarea unor traduceri foarte reușite din punct de vedere literar din opera lui Mihai Eminescu, în volumul Poems, Bucuresti : Bucovina, I.E.Toroutiu, 1938. Traducerea sa a poemului "Luceafărul" a fost foarte apreciată, fiind reeditată recent, la editura Miracol din București, într-un volum care conține traducerile în cinci limbi ale operei eminesciene.
A tradus, de asemenea, primele două cărți ale Fastelor lui Ovidiu, publicate tot de către Torouțiu (an necunoscut).
Dimitrie Cuclin - Symphony No. 1 (1912-1932) - I.
FLORIN COMIȘEL
Florin Comișel (n. 10 aprilie 1922, Ploiești – d. 7 octombrie 1985, Ploiești) a fost un compozitor, pianist și dirijor de cor și orchestră, culegător de folclor muzical românesc, profesor de armonie și dirijat la Conservator, unde i-a avut ca elevi, între alții, pe Marin Constantin și Ion Baciu.[1]
A fost fiul dirijorului de cor Gheorghe Comișel și fratele mai mic al etnomuzicologei Emilia Comișel.
Studiile muzicale le-a început în familie cu tatăl său, dirijorul și profesorul Gheorghe Comișel, iar între anii 1939-1948 și le-a continuat la Conservatorul de Muzică din București[2], unde i-a avut ca profesori pe Marțian Negrea, Constantin Brăiloiu și Ion Ghiga.[3]
În anul 1943, pe când mai era student, a fost încadrat cercetător științific la Arhiva de Folclor a Societății Compozitorilor Români și apoi la Institutul de Folclor din București. Începând din anul 1947 și până în 1978, Florin Comișel a fost dirijor la diverse ansambluri și instituții artistice, printre care, în perioada 1957-1978, Ansamblul “Rapsodia Română”.[4]
S-a remarcat în domeniul muzicii de teatru (operetă), pentru care a scris 16 titluri.
Prin Decretul nr. 1077 din 22 noiembrie 1967 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, compozitorului Florin Comișel i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Socialiste România „pentru merite deosebite în activitatea artistică”.[5]
Compoziții[modificare | modificare sursă]
Operete
- Izbânda vieții (1947)
- Culegătorii de stele (1954)
- Soarele Londrei (1970)
- Leonard (1976)
- Adâncurile iubirii (1977)
- Răspântia (1974)
Lucrări vocal-simfonice
- Plutași și țapinari (1966)
- Țara mea, mândria mea (1972)
Lucrări simfonice
- Fantezia concertantă pentru țambal și orchestră simfonică
- Suita pentru clarinet și o orchestră
- Dans muntenesc
- Suita în stil clasic
Lucrări corale
- Codrule, frunză galbină
- Cine bate potecuța
- Măi bădiță, ce-ai cu mine
- În țara mea
- Cântecul luminii
- Cântec de pace
- Scrisoarea
- Du-te carte peste țară
- Vatră, casă de piatră
Colinde
- La mulți ani cu sănătate - Suită de colinde pe versuri populare, 16 p., București, Editura Muzicală, 1975
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu