4. /12 FEBRUARIE 2022 - POEZIE

OTILIA CAZIMIR

Sari la navigareSari la căutare

Otilia Cazimir
Otilia Cazimir
Date personale
Nume la naștere	Alexandrina Gavrilescu
Născută	12 februarie 1894 Cotu Vameș, județul Neamț
Decedată	8 iunie 1967 (73 de ani) Iași, județul Iași
Înmormântată	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Părinți	Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, publicist
Pseudonim	Otilia Cazimir
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de Litere și Filosofie din Iași
Activitatea literară
Activă ca scriitoare	1912 - 1967
Subiecte	natură, viața personală
Specie literară	liric
Operă de debut	Lumini și umbre, 1923
Note
de natură
Modifică date / text

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu, 12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – d. 8 iunie 1967, Iași) a fost o scriitoare, poetă, traducătoare și publicistă română, supranumită poeta sufletelor simple, fiind cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.

Otilia Cazimir este pseudonimul literar al poetei Alexandrina Gavrilescu^[1]. Pseudonimul, „dezagreat de ea”^[2], i-a fost ales de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a plăcut deci noul nume: „Dați-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață, fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă, grasă și buboasă ...”^[3].

A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele „feministe”.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Premii și distincții
• 3Galerie imagini
• 4In memoriam
• 5Opera literară
  • 5.1^[1]Poezii
  • 5.2Proză
  • 5.3Varia
  • 5.4Traduceri
• 6Note
• 7Bibliografie
• 8Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Alexandrina Gavrilescu a fost cel de-al cincilea copil al învățătorilor Ecaterina (n. Petrovici) și Gheorghe Gavrilescu. Și-a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se mută la Iași, „oraș în care va trăi întreaga viață”^[2] și unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență^[4].

A debutat în anul 1912 în revista Viața românească, cu poezie^[4], iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în publicația Însemnări ieșene. Cel dintâi volum de poezii, Lumini și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura "Viața Românească", urmează volumul de versuri "Fluturi de noapte" , Editura "Cartea Românească", 1927, carte premiată de Academia Română și de comitetul "Femina Vie- Heureuse" de la Paris, cu premiul Femina.

A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșene, Adevărul literar și artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iașul nou, Iașul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica și altele^[4].

Între anii 1937 - 1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă și sovietică.

A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică (Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.).^[4]

A decedat în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30, la Iași.^[5]

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii și distincții: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina (1928), Premiul Național pentru Literatură (1937), Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942), Ordinul Muncii cl. ? (1954), cl. I (1964) ^[6].

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]

• 

  Otilia Cazimir și George Topîrceanu

 
• 

  Otilia Cazimir între Mihail Sadoveanu și soția lui, Ecaterina, în grădina casei sadoveniene din Copou. În stânga sus este George Topîrceanu.

 
• 

  Casa memorială Otilia Cazimir din Iași

In memoriam[modificare | modificare sursă]

În Iași se află Casa Memorială „Otilia Cazimir”, vizitată de cititori de toate vârstele. Casa Memorială este parte a rețelei muzeelor literare gestionată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Opera literară[modificare | modificare sursă]

Opera sa a fost rezumată în termenii următori: „lirică elegiacă, sentimentalistă și discret umoristică”^[7]. George Călinescu afirmă^[8]: „Remarcabilă este Otilia Cazimir și în schițele în proză, mici instantanee, drame în miniatură [...] în același spirit evocator și discret umanitar ce străbate toată proza moldovenească între Sadoveanu, Hogaș și Ionel Teodoreanu.” Același critic literar scrie^[9]: „Simboliste sunt gările în care „nimeni nu coboară”. Marian Popa este cel care reține „versificarea sensibilității feminine [...] abandonată pentru versificarea realist socialistă rudimentară”.

^[1]Poezii[modificare | modificare sursă]

• Lumini și umbre, Editura Viața Românească, Iași, 1923;
• Fluturi de noapte, Editura Cartea Românească, București, 1926;
• Cântec de comoară, Editura "Nationala" S. Ciornei, București, 1931;
• Jucării, București, 1938;
• Poezii, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1939;
• Catinca și Catiușa, două fete din vecini (în colaborare cu Th. Kiriacoff-Suru­ceanu), Editura Cartea Rusă, București, 1947;
• Stăpânul lumii, Editura Cartea Rusă, București, 1947;
• Alb și negru (în colaborare cu Th. Kiriacoff-Suru­ceanu), Editura Cartea Rusă, București, 1949;
• Baba Iarna intră-n sat, Editura Tineretului, București, 1954;
• Poezii, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1956;
• Versuri, prefață de Const. Ciopraga, Editura de Stat pentru Literatură si Artă, București, 1957;
• Poezii, București, 1959;
• Partidului de ziua lui, București, 1961;
• Poezii (1928-1963), prefață de Const. Ciopraga, București, Editura Tineretului, 1964;
• Cele mai frumoase poezii, prefață de Const. Ciopraga, București, Editura Tineretului, 1965;
• Poezii, Editura Ion Creangă, București, 1975;
• Ariciul împărat, Editura Ion Creangă, 1985

Proză[modificare | modificare sursă]

• Din întuneric. Fapte și întâmplări adevărate. (Din carnetul unei doctorese), Editura Cartea Românească, București, 1928;
• Grădina cu amintiri. Și alte schițe, Editura Cartea Românească, București, 1929;
• Licurici. Cronici fantastice și umoristice, Editura Cartea Românească, București, 1930;
• În târgușorul dintre vii, Editura Librăriei Universala Alcalay, București, 1939;
• A murit Luchi..., Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, București, 1942;
• Prietenii mei, scriitori..., E.S.P.L.A., București, 1960;
• Albumul cu poze, I-II, București, 1957-1967;
• Scrieri în proză, Editura Junimea, Iași, 1971-1972, 2 volume;

Varia[modificare | modificare sursă]

• Unchiul din America (vodevil), Iași, 1924;
• Carte de citire pentru clasa IV-a primară, Craiova, 1937
• Inscripții pe marginea anilor, articole, ed. îngrijită și prefață de George Sanda, Iași, 1973;
• Scrieri despre teatru, îngrijită și prefață de George Sanda, Editura Junimea, Iași, 1978.

Traduceri[modificare | modificare sursă]

• M. Bulatov - Gâște călătoare, București, 1948;
• K.D. Ușinski - Baba iarna face pozne, București, 1948 (în colaborare cu Eugen Vinea);
• A.I. Kuprin - Sulamita, București, 1948;
• Maxim Gorki - Întreprinderile Artamonov, București, 1949 (în colaborare cu Mihail Baras);
• Lev Kassil - Sub semnul lui Marte, București, 1949 (în colaborare cu Xenia Stroe);
• S. Marșak - Puișorii în cușcă, Oradea, 1949 (în colaborare cu Andrei Ivanovski);
• Vera Panova - Tovarăși de drum, București, 1949;
• Mihail Bubennov - „Mesteacăn alb”, I-II, București, 1949-1954 (în colaborare cu Eugen Vinea);
• M. Auezov - Abai: roman-epopee, București, 1950 (în colaborare cu Andrei Ivanovski);
• K.A. Fedin - O vară neobișnuită, București, 1950 (în colaborare cu Tatiana Berindei); Primele bucurii, București, 1951 (în colaborare cu Tatiana Berindei); Sanatoriul Arktur, București, 1964;
• Galina Nikolaeva - Secerișul, București, 1951 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Povestea Nastei Kovșova, București, 1955 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Mihail Slonimski - Inginerii, București, 1951 (în colaborare cu St. Siclodi);
• Valentin Kataev - Pentru puterea sovietelor, București, 1954 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Livada din stepă, București, 1959 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• A.N. Tolstoi - Calvarul, București, 1954 (în colaborare cu Gh. C. Stere);
• A.P. Gaidar - Opere, I-III, București, 1955 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Timur și băieții lui, București, 1955 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Poveste despre secretul militar : Despre Malciș-Kabalciș și cuvîntul său de onoare, București, 1956 (în colaborare cu N. Gumă); Ceașca albastră, București, 1956 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Ciuk și Ghek, București, 1956 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Școala, București, 1960 (în colaborare cu Nicolae Gumă); Piatra cea fierbinte, București, 1961; (în colaborare cu Nicolae Gumă); Comandantul cetății de zăpadă (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Leonid Leonov - Lăcustele, București, 1957 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Serghei Mihalkov - Unchiul Stiopa, București, 1956;
• M. Postupalskaia - Aur curat, București, 1956 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• Arthur Conan Doyle - O lume dispărută, București, 1958 (în colaborare cu Rodica Nenciulescu);
• A.P. Cehov - Opere, VI, VII, XII, București, 1957-1963 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• V.G. Korolenko - Povestea unui contemporan, București, 1958 (în colaborare cu Nicolae Gumă);
• E. Voynich - Tăunul, Bucuresti, Editura Tineretului, 1961;
• Guy de Maupassant - O viață, București, 1961; Opere, București, 1966 (în colaborare cu R. Malcoci și Lucia Demetrius);
• Božena Němcová - Vârtelnița de aur - București, 1967 (în colaborare cu Livia Storescu și Ionescu-Nișcov).

POEZII:

Confesiune 

Eu stiu ca arta e arida...
Dar, oricum, asta nu-i o scuza
Sa-mi sperii astfel biata muza
Timida

Am stat la foc s-am chibzuit:
Ce pot sa fac daca ma las
De ascapadele-n Parnas?
Sa ma marit?

Dar incotro ma-ntorc pribeaga,
Eu ma lovesc de-acelasi prag:
Cui ii sint draga nu mi-e drag,
Si cui mi-e drag eu nu-i sint draga...

Intreaba-te si dumneata,
Pastrand masura:
Ce perspective-mi poate da
Literatura?

Desi-i atat de pesimista
Amenintarea dumitale,
Eu pot, urmand aceasta cale,
S-ajung... redactor de revista!

Sa fac si critica-as putea,
Sa stamb din nas
La orice vers,
Sa nu-mi mai placa-n univers
Decat ce scriu cu mana mea...

Pe urma, - cate ipoteze!
Cand mi-oi sfarsi ucenicia,
Se poate sa me premieze
Academia

(Ca anul asta-mbelsugat
Parc-ar fi fost un semn al vremii:
In loc de ploaie , a plouat
Cu premii...)

Degeaba dar imi stai in cale,
Posac,
Jongland cu ironia dumitale,
Ca Cyrano de Bergerac.

Eu si pe viitor voi scrie -
Imi risc norocu-ntr-un noroc.
Atata am, atata joc:
Ce-o fi sa fie!

Pentru tine, primăvară 

Şiruri negre de cocoare,
Ploi călduţe şi uşoare,
Fir de ghiocel plăpând,
Cântec îngânat în gând,
Sătbătoare…

Zumzet viu prin zarzări. Oare
Cântă florile la soare?
Că pe crengi de floare pline
Nu ştii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?...

Pentru tine, primăvară,
Care-aduci belşug în ţară,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu bănuţi de păpădii
Şi cu cântec de copii!

Sub iarba câmpului 

Am pus să moară-n umbră, într-o carte
Pe care-o ştiu cuvânt după cuvânt,
Petale vii şi tinere de flori, -
Să-mi mai aduc aminte uneori
De cei plecaţi departe,
De cei ce nu mai sunt.

Şi răsfoind cu mâini şovăitoare,
Într-un târziu, de dorul nimănui,
Din cartea veche-mi cade-o floare :

Suntem mereu tot mai puţini sub soare,
Şi tot mai mulţi sub iarba câmpului...

PETRU JALEȘ, poet, traducător, prozator

Petru Jaleş - biografie

Petru Jaleş (pseudonimul literar al lui Boris Musteaţă; 12 februarie 1942, Nihoreni, judeţul Bălţi, Regatul României) este un poet, prozator şi traducător. Este fiul Nadejdei (născută Vasilovski), desenatoare, şi al lui Vladimir Musteaţă, contabil. După absolvirea, în 1957, a Liceului „Aurel Vlaicu" din Bucureşti, frecventează Şcoala de Cinematografie (1958-1960), devine ulterior student la Facultatea de Fizică Nucleară a Institutului Politehnic din Bucureşti (1960-1965), urmând apoi Facultatea de Limba şi Literatura Română (1968-1972) şi Facultatea de Filosofie (1972-1976) din cadrul Universităţii bucureştene. Lucrează ca redactor la Animafilm (1972-1974) şi la Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia" (1974-1979). În 1979 se stabileşte în Statele Unite. Debutează cu versuri la revista „Luceafărul" în anul 1958, colaborând ulterior la „Viaţa studenţească", „Gazeta literară" etc. Editorial, debutează cu volumul de versuri Menuet, apărut în 1968.

Dintru început, în poezia lui Jaleş domină atmosfera agonică şi semnele extincţiei, aduse în pagină cu deplina asumare a căii sinuoase pe care i-o oferă cuvântul, poezia. În ciclul Convenţionalele, primul din volumul Menuet, rezonanţe şi ecouri dintre cele mai variate par tentative de aflare a tonului, imagisticii, atmosferei lirice proprii, prin utilizarea dezinvoltă a unor structuri şi a unor construcţii validate. Dacă în Menuet poemele poartă amprenta simbolismului bacovian, culegerile Poema(1971) şi Poemele mării (1975), chiar dacă adună versuri scrise în aceeaşi perioadă, vădesc reflexe ale suprarealismului. Poetul vizează o sinteză personală, cultivând „modernisme" felurite în tipare devenite „clasice", pe care le subordonează dicţiunii sale elegiac-sceptice, definită printr-un sentimentalism blând-ironic.

S-a observat că asociaţia fortuită, ambiguităţile semantice, mimarea automatismului, imagismul deliberat incongruent sunt „matriţe" în care poetul construieşte adeseori litanii de o frumuseţe clară şi sigură: „Nu putem trece fără ca să privim / gânditori / la acest trunchi negru / care reaminteşte discret / ce departe de noi este bucuria abandonată. / Toţi îngerii se leagănă / cu scări legate de un stâlp. / în parcul cu maci scuturaţi pentru totdeauna, / cu râsetele / şi gesticulaţia mâinilor mici de rouă / în linişte. // în adormirea melancolică a oraşului / o muzică de curte abstractă / se aude, / în spate, / ziua privirea o ţine pierdută / însoţind curtenitor / disperarea amurgului peste lumea / care imploră scena aceea fără public / şi fără actori" (Rememorare).

În cărţile următoare (Poema dacică, 1977, Cântul etern, 1977, Luminile de dimineaţă, 1978), Jaleş trece la o poezie de inspiraţie patriotică, în tonul epocii. Imagismul devine sărbătoresc, versul se articulează deseori ca invocaţie. RomanulVânzătorul de memorii (1972), un colaj de jurnale intime şi scrisori comentate, tratează tema vieţii ca mistificare cu mijloacele de relativizare descoperite de proza şi teatrul modern. Formula narativă aminteşte de tehnica decupajului cinematografic. Jaleş a făcut şi traduceri din poezia rusă.

Opera literară

• Menuet, Bucureşti, 1968;

• Poema, Bucureşti, 1971;

• Vânzătorul de memorii, Bucureşti, 1972;

• Poemele mării, Bucureşti, 1975;

• Poema dacică, Bucureşti, 1977;

• Cântul etern, Bucureşti, 1977;

• Luminile de dimineaţă, Bucureşti, 1978;

• Temple of the Origin or Fables of Feasts, New York, 1991.

Traduceri

• Bella Ahmadulina, Rimma Kazakova, Fazil Iskander, Bulat Okudjava, Robert Rojdestvenski, Poeme, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1977.

DUMITRU NANU

Dumitru Nanu
Date personale
Născut	26 octombrie 1873[1]  Câmpulung-Muscel, România
Decedat	12 februarie 1943 (69 de ani)[1]  București, România
Părinți	Gheorghe Nanu Zoia Hristudos
Frați și surori	Ion Nanu-Muscel
Cetățenie	România
Ocupație	poet, traducător
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de Drept
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1891 - 1943
Specie literară	poezie
Operă de debut	"Nocturne", 1891
Opere semnificative	"Nocturne", 1891
Influențe[ascunde] Mihai Eminescu
Note
Premii	Premiul național de literatură (1937)
Modifică date / text

Dumitru Nanu (n. 26 octombrie 1873, Câmpulung-Muscel – d. 12 februarie 1943, București) a fost un poet și un traducător român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

D. Nanu - de Dumitru Mățăoanu

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Poetul și traducătorul Dumitru Nanu s-a născut la 26 octombrie 1873, în ziua de Sfântul Dumitru, de unde numele, fiind unul dintre cei cinci copii ai lui Gheorghe Nanu și ai Zoiei Hristudos. După învățătura primară la Câmpulung-Muscel, a urmat liceul Matei Basarab și liceul Sf. Sava din București. Licențiat al Facultății de Drept din București, urmează cursurile școlii veterinare. În 1891 debutează în literatură cu volumul de poezii „Nocturne“. Începuturile lui literare se anunță promițătoare, revista „Foaie interesantă“, la conducerea căreia ajunge, începând cu numărul 21, și George Coșbuc, îl publică în două rânduri, la un interval relativ mic, în numerele 31 și 37 din 1897. Răsfoind paginile revistei „Carmen“, tribună a cenaclului macedonskian, Mihail Sadoveanu va mărturisi într-o epistolă din 1898, către Enric Furtună, că revista îi produse „o impresie bună.“ Dintre colaboratori, alături de Gheorghe Silvan și Panait Cerna, îl remarcă și pe Dumitru Nanu, de care vorbește și în 1901 al săptămânalului literar „Revista Modernă“ : „Este o poezie de D. Nanu, bună.“ Între 1903 și 1906 poetul va funcționa ca profesor suplinitor de limba franceză în Bacău și Bârlad. Mai târziu, el va funcționa la revista „Făt-Frumos“, avându-i ca fondatori pe Gheorghe Tutoveanu, Emil Gârleanu, D. Nanu, C. Moldoveanu, Ioan Adam și Alexandru Mândru. Revista își propune să promoveze o literatură cu înalte virtuți educative, bucurându-se, prin exclusivismul inspirației, de întreaga aprobare a lui Nicolae Iorga. Aici, Dumitru Nanu publică, chiar din primul număr al revistei, unele din poeziile sale, de acum cuprizând „acorduri memorabile“, după aprecierea lui George Călinescu. În viață va îndeplini funcții diverse, unele fără legătură cu literatura. În 1904 avea o însărcinare la Galați,inspecta băncile sătești din Județul Covurlui și împărțea în gara Ghibărțeni hrana pentru trei luni la țăranii sinistrați de secetă și inundații. În primăvara lui 1905 era secretarul lui Hurmuzescu în Ministerul Instrucțiunii. În iulie lăsase postul și era secretarul fratelui său, celebrul doctor Ion Nanu-Muscel. Împreună cu Păstorel Teodoreanu,Mihail Dragomirescu și Otilia Cazimir primesc în 1937 Premiul național de literatură. Fără să fie un scriitor prea disputat, D. Nanu s-a bucurat însă de o oarecare apreciere din partea multor oameni de litere ai vremii, fiind prețuit pentru modestia și sinceritatea relațiilor cu aceștia. Poetul a trăit discret și modest, lasând contemporanilor de care s-a despărțit la vârsta de 70 ani.

Carte postala Dumitru Nanu.

Opera[modificare | modificare sursă]

• Nocturne, 1891;
• La focul rampei, 1906;
• Ispitirea de pe munte, 1914;
• Isus vă cheamă, 1923;
• Mișcarea de la Biserica Sf. Ștefan, 1924;
• La mielul alb, 1925;

POEZII:


Cârtița

...Iar când în scânteierea întâiei dimineți,
Porunca lui Iehova trezi vârtej de vieți,
Puzderia de gâze și păsări, mii de neamuri,
Se legănau la soare - pe ierburi și pe ramuri.
Pășeau, profunzi pe gânduri, măreț, monarhii lei,
Cu liniștea ce forța o lasă'n preajma ei.
Iar leoparzi, urși, tigri, jaguari și căprioare,
O curte'mpărătească păreau - în sărbătoare.
Din firul crud și până sub scoarța de stejar,
Urcau biruitoare fluiduri de nectar:
Fântânele de sevă, sbucnind în fierberi mute,
Stârneau unduiri de lanuri și dau sclipiri tăcute
Și stelei din văzduhuri și ochilor sub gene,
Dospind misterioase puteri ascunse'n lene.

Ci'n freamătul acela de zumzet, ciripiri,
Nici o ființă încă n'aflase nicăiri
Ce fel se făurește un cuib, un stup-unealta,
Inelul care leagă, în șir, o viață de-alta.
Căci cei dintâi pe lume, născând fără părinți,
Au tresărit de-odată de tinere dorinți
Obscure, nențelese, de-o aprigă beție,
Dar făr'o licărire de grija ce-o să vie.
Și-a zis divinul Tată: "de-acum voesc să dărui
Alegerea de a-și face culcușul, fiecărui
Așa cum s'o pricepe, dureze-și pe pământ
Un leagăn ce odraslei va fi coperământ".

Și spasmul desmierdărei sfârșit - pe'ntinsul firei,
Trecu întâiul fulger: cutremurul gândirei,
O vagă dibuire de calcul - sfânt îndemn -
Ce puse cugetărei în mugur, primul semn
Subtil al întrebărei! Inelele ființei
Mișcau de începutul greoi al stăruinței
Și'ntr'un elan: șerpi, păsări și fiare - tot ce-i viu
Simțiră-al cercetărei ne-astâmpăr către "știu".
Și fie în mătasea de puf, în chrisalidă,
- Adesea lângă moartea ce surâdea
În piatra biciuită de vânt, în mușchi de stânci
În ramuri clătinate pe văile adânci,
În buturugi cu scorbori, în ape, pe nisipuri,
Durau culcuș vieței în mii și mii de chipuri,
Svârlind, peste prăpăstii de ani, o punte'n arc,
Pe care să pășească amorul lor - monarc.

Doar cârtița rămase 'napoi cu iscusința.
Îi lâncezia în locuri sălbatice șiința.
Când iată că aude un viers, pe-un ram în flori:
Părea, topiri de stele ce picură'n ninsori,
Lumini de rai resfrânse pe pajiște largi de nouri,
Cântări de harpe sfinte, filtrate prin ecouri.

Era privighetoarea, ce cuibul isprăvind
Cântă slăvirea muncei, odihna ei slăvind...
Ca insul ce se simte bogat, fără hotare,
Doar numai când împarte și altora ce are,
Tot astfel din prisosul nemărginirei ei
Făcea din aer cântec, să-l tot respiri, să-l bei

Cu ghiara'nfiptă'n țărnă și cârtița ascultă.
De ce numai pe dânsa părea că o insultă?
Atâta armonie în aer risipită,
Pe inima ei numai pica venin! - jicnită
În furia sa stearpă orbi-și prin noroi,
Scurmând să se ascundă, sapă... un mușuroi!
Din prima zi, luminei jurând război himeric,
Locașu-i de-apărare e'n șanțuri de'ntuneric...

Și-astfel, pe când în aer, în leagănul de ape,
Profundul cânt al vieței, vibra din mii de clape,
Ei, după chip și suflet, așa i-a fost ursit:
Culcuș să-i fie groapa ce ura i-a zidit.
Acolo, în subsolu-i strâmt, umed, se frământă...

Pe când privighetoarea cârtită - veșnic cântă!


"Viața Nouă" 1914.


Spre pace

Te uită seara cum își lasă
Pe nuditatea-i purpurie
Să cadă vălu-i de mătasă
Și-adoarme-n apa-i viorie

E câmpul năpădit de greieri:
Un lung suspin, un țârâit,
Să crezi că toamna-și trage duhul
Și-acum în somn a ațipit...

Amurgul fumegă miresme:
Polog de nouri și-a lăsat,
Sub uriașele lui falduri
Să moară Soarele-mpărat.

Deodată-n vârf de brazi, un freamăt,
Un frig pe culmi... vin repezi unde,
În hăul morții firea-ntreagă
Alunecă să se scufunde...

Oprește-ți, inimă speriată,
Nestăpânitele bătăi:
Privește răsăritul lunii
Ce pașnic umple deal și văi!

Un sul de fum se tot deșiră
Spre cer, dintr-un cămin de stuh:
Năframa-i albă și-o resfiră
Și piere-n limpede văzduh...

Ca tot ce vine în tăcere
Și suie-n liniște, discret,
S-o risipi și-a ta durere
Încet, încet...