4. /15 FEBRUARIE 2022 - POEZIE
PETRE STOICA
| Petre Stoica | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Peciu Nou, Timiș, România |
| Decedat | (78 de ani) |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scriitor traducător redactor-șef poet |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
| Premii | Ordinul național „Pentru Merit” |
Modifică date / text  | |
Petre Stoica (n. 15 februarie 1931, Peciu Nou, județul Timiș – d. 21 martie 2009, Jimbolia, județul Timiș) a fost un poet, traducător, publicist, colecționar de presă și bibliofil român, considerat scriitorul cu cea mai mare longevitate literară [2]. A fost unul dintre întemeietorii spirituali ai "generației 60" alături de Nichita Stănescu, Matei Călinescu, Mircea Ivănescu, Cezar Baltag, Modest Morariu, Vasile Gordu.
Despre Petre Stoica[modificare | modificare sursă]
„A fost un poet prolific, de notație imediată, antimetaforic și descriptivist.”
„Poet-discret cum a fost, Petre Stoica a scris destul de mult la gazetă și a păstorit bonom și informal o generație de jurnaliști care au avut, în diferite momente de după 1989, ceva de spus în presă”
„După terminarea liceului Constantin Diaconovici Loga din Timișoara, s-a mutat la București pentru a urma cursurile Facultății de filologie secțiile romană și germană. După absolvirea facultății, între anii 1954-1962 este corector la E.S.P.L.A. și editura 'Univers'. Funcția de redactor principal la revista Secolul XX a deținut-o timp de 9 ani, din ianuarie 1963 până în august 1972. În 1964 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. După 1989 a fost ales în Consiliul de conducere al Uniunii scriitorilor din România și a luat parte la constituirea clubului Poets, Essayists and Novelists - P.E.N., secția română. A editat peste 100 de numere din Dreptatea literară, al cărui întemeietor a fost și el. În 1991 a fost numit redactor șef al săptămânalului Epoca, apoi a fost transferat la cotidianul Epoca tot cu aceeași funcție. După ce pleacă definitiv din București, în 1995 intemeiazî la Jimbolia, jud.Timiș, Fundația Culturală Româno-Germană 'Petre Stoica' cu scopul de a reconstitui viața culturală și spirituală română și germană de pe teritoriul Banatului. În 2007 s-a inaugurat în Jimbolia pe str. Lorena nr. 35, Muzeul Presei 'Sever Bocu', Petre Stoica fiind întemeietorul acestui muzeu unic în România. Muzeul cuprinde ziare, gazete, reviste, manifeste, foi volante, reviste umoristice cât și câteva componente ale unei vechi tipografii.”—Agenda.ro [5]
„Primăria din Jimbolia, prin primarul de atunci, Mircea Românu, i-a oferit o casă bănățeană cu mai multe camere...
...Primarul de acum, dl. Kaba Gabor, este un mare sprijinitor al ideilor lui Petre Stoica, și astfel se face, că după trei ani de eforturi, poetul, unul dintre cei mai mari ai literaturii noastre actuale, și-a putut vedea visul cu ochii: la 14 septembrie 2007, s-a deschis Muzeul Presei 'Sever Bocu'.”—Altmarius[6]
„Retras de ani buni la Jimbolia, poetul n-a dispărut din peisajul poeziei românesti câtuși de puțin, publicînd de la această retragere a sa din viața tumultoasă a Capitalei, de prin 1995, nu mai puțin de șapte cărți, traducînd altele din limba germană sau din poeți nordici, dar și, prin grija Primăriei din Jimbolia, care a constituit chiar din timpul vieții poetului o fundație ce-i poartă numele, funcționînd și cu fonduri austriece și germane, a înființat în orașul bănățean un prim muzeu al presei culturale românești, în care a adunat periodice de la începuturile acesteia și pînă in zilele noastre.”—Stiri.Botosani.ro [7]
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Volume poezii[modificare | modificare sursă]
- "Poeme" (1957),
- "Pietre kilometrice" (1963),
- "Miracole" (1966),
- "Alte poeme" (1968),
- "Arheologie blânda" (1968),
- "Melancolii inocente" (1969),
- "O casetă cu șerpi" (1970),
- "Orologiu" (1970),
- "Bunica se așeaza în fotoliu" (1971),
- "Sufletul obiectelor" (1972),
- "Trecatorul de demult" (1975),
- "Iepuri și anotimpuri" (1976),
- "O nuntă de cenușa" (1977),
- "Un potop de simpatii" (1978),
- "Copleșit de glorie" (1980),
- "Prognoza meteorologică" (1981),
- "Amintirile unui fost corector" (1982) - proză,
- "Întrebare retorică" (1983),
- "Caligrafii și culori" (1984),
- "Numai dulceața porumbelor" (1985),
- "Suvenir" (1986),
- "Viața mea la țară" (1988),
- "Tango și alte poeme" (1989),
- "Piața Tien An Men II" (1990),
- "Visul vine pe scara de serviciu" (1991),
- "Fabule și epigrame" (1995),
- "Manevre de toamna" (1996),
- "Marea pururi marea" (1996),
- "Zicale și reflecții actuale" (1996),
- "Uitat printre lucruri uitate" (1997),
- "Insem-nările cultivatorului de mărar" (1998),
- "Șambelan la curtea coniacului" (1999),
- "La scufundarea vasului Titanic ,I-II" (1999-2000),
- "Manevrele de toamna" (1996),
- "Insomniile bătrânului" (2000),
- "Vizita maestrului de vânatoare" (2002),
- "Veșnic absentă veșnic prezentă" (2002),
- "Carnavalul prenocturn" (2004),
- "Pipa lui Magritte" (2005),
- "Ultimul spectacol – 101 poeme" (2007),
- "O nuntă de cenușă" (2008), și altele.
A tradus în limba româna operele unor importanți scriitori germani, fiind autorul antologiilor ”Poezia germana modernă” (1967) si ”Poezia austriacă modernă” (în colaborare cu Maria Banuș - 1968).
El însuși este prezent în:
- Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), - "Lumina piezișă", antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3980387119
9783746092003;
- Pieta - Eine Auswahl rumänischer Lyrik, Dionysos, Boppard, 2018, în traducerea și selectarea lui Christian W. Schenk, ISBN 9781977075666;
A participat la numeroase colocvii, congrese pe teme literare și la festivaluri internaționale de poezie ce au avut loc la: Frankfurt pe Main, Sonnerberg, Berlinul de Vest, Leipzig, Dusseldorf, Lindau, Manheim, Marburg, Viena, Graz, Lindabrum, Zagreb, Bled, Budapesta, Rotterdam, Moscova, Sofia etc... și e tradus în sârbă, germană, maghiară, slovacă.
Distincții și premii[modificare | modificare sursă]
A primit numeroase dinstincții si premii literare, printre care:
- Premiul Festivalului George Bacovia, Bacău (1971);
- Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti (1971, 1974),
- Premiul Asociatiei Scriitorilor din Sibiu (1985);
- Premiul Uniunii Scriitorilor (1976, 1980, 1991),
- Premiul “Serile de poezie Vânători", Piatra Neamț (1992);
- Premiul National de Poezie “Mihai Eminescu”, Botoșani (1994),
- Marele Premiu „Ion Vinea" pentru poezie (1996);
- Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara (1996);
- Premiul de excelență culturală acordat de Austrian Airlines (1999);
- Premiul Festivalului de poezie București (2000),
- Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor (2001),
- Marele premiu al Traducătorilor acordat de APLER, București (2005),
- Ordinul National “Pentru Merit” în grad de Cavaler.
A fost numit Cetățean de onoare al orașului Jimbolia și al municipiului Botoșani și membru onorific al "The Paradoxist Literary Movement Association" - Phoenix, AZ, SUA. A fost decorat cu Ordinul național "Pentru Merit" in grad de Cavaler , și a primit Diploma specială a comunității foștilor germani din Banat.
„Petre Stoica va rămâne unul dintre cei mai naturali și eleganți poeți din spațiul nostru poetic, nu a acceptat straie strălucitoare pentru poezie, el a cultivat poezia ca impuls firesc și nealterat al sufletului, cum a trăit, așa a scris, n-a intrat in empatie dar nici în conflict cu ditamai idei filozofice, cu toate că le-a avut in posesie, a refuzat să-și impregneze versurile cu fel de fel de „acțibilduri”, doar spre a da bine și-a impresiona cititorii. Fie-i vesnicia luminată!”—Lucian Alecsa[8]
POEZII:
Amiază târzie
O creangă apropiindu-se de-o altă creangă
freamătul sărutărilor
nemișcarea aerului
un cerc pe apă
saltul veveriței
și apoi o nouă durere
nemișcarea aerului
și aromele mentei uitată între degete
După plecarea ta
Camera mea fără ferestre
camera mea fără ușă
camera mea fără lampă și fără sobă
camera mea fără masă și fără solniță
camera mea fără pomieră și fără tapete
camera mea fără scrumieră și fără dantele
camera mea fără lavandă și fără mănuși camera mea fără fântâni subterane
camera mea
fără surâsul tău fără
căldură ta de portocali și de pui de pisică
camera mea invadată de trecut și golită de prezent
camera mea pe temelii de cenușă camera mea pe temelii de cenușă
camera mea din care nu pot ieși
mă strânge un cerc de iarbă
mă lovește un ciocan de aer
mă cânta o gură de pleavă
camera mea umplută cu boabe de orez
o boabă o hrană pentru zilele iernii
când vei veni să mâncăm pe săturate
când vei veni să valsăm
după melodiile ciorilor
camera mea în care aștept
Sonată
Luna evadează furioasă din nori
și împroașcă bucătăria cu stropi de lapte galben-verzui
în rotundul piuliței tresare duh de sunete vechi
din pâlnia râșniței de mac
restul icrelor vegetale curge lent spre neant
în spațiul dintre sticlele înșiruite pe raft
adie hipocampi și treptat
se dilată ochi cu pupile ceroase
umbra cuțitului se lungește
picură pe luciul de mercur îndoliat
perle roșii de pe carnea berbecului din zodiac
somnolează numai nasturele exilat sub bufet
sarea se umflă se desface-n smârcuri pufoase
țepii cactusului din fereastră străpung
limba nopții aplecată să-i lingă asceza monarhică
prin pereții frigiderului vibrează sârme conectate la surse extraterestre de fapt în cavoul de promoroacă se agită mărunte vietăți înstelate
o făptură îmbrăcată-n salopetă de argint orbitor intră în bucătărie și apucă paharul cu apă un gâlgâit fantomatic se face strigăt de moarte în visul cuiva
dimineața
foșnetul capodului se încrucișează cu murmurul scrumbiilor congelate care-n balta chiuvetei au revenit la viață
rând pe rând misterele nopții
se retrag în găurile nasturelui exilat sub bufet
AURELIAN TITU DUMITRESCU
| Aurelian Titu Dumitrescu | |
 Aurelian Titu Dumitrescu în mai 2008 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 15 februarie 1956, orașul Caracal, județul Olt) |
| Naționalitate | român |
| Ocupație | poet, eseist, jurnalist |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | literatura română |
| Operă de debut | Iubire de pietrar, Antumele, Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu |
| Modifică date / text | |
Aurelian Titu Dumitrescu (n. 15 februarie 1956, Caracal, județul Olt) este poet, eseist, jurnalist român, considerat a fi cel mai apreciat discipol al lui Nichita Stănescu[judecată de valoare]. A scris și publicat peste 50 de volume de poezie, eseuri despre literatură și artă plastică, precum și de publicistică.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Aurelian Titu Dumitrescu s-a născut la 15 februarie 1956, în Caracal (conform organizării administrativ teritoriale a României de la acea vreme, orașul Caracal era în raionul Caracal din Regiunea Oltenia). Locuia cu mama, Maria, din familia Chirca din satul Redea, și cu tatăl lui, Adrian, în casa din bunicii paterne, Maria Epure.
Studii[modificare | modificare sursă]
Aurelian Titu Dumitrescu a început să învețe la Școala „Filipescu” și a continuat din clasa a II-a la Școala generală nr. 2 din Caracal. La 15 ani, în 1971, Aurelian Titu Dumitrescu a reușit la examenul de admitere organizat de Liceul nr. 1 din Caracal, acum și înainte de 1947, cunoscut ca Liceul „Ioniță Assan”, absolvind în 1975.
În liceu, a publicat un reportaj în revista Facla.
În 1980, după o perioadă de cinci ani, în care a lucrat la Casa de Cultură a Municipiului Slatina și la Întreprinderea de Aluminiu Slatina, și-a reluat studiile: a reușit admiterea la Facultatea de Ziaristică din cadrul Academiei „Ștefan Gheorghiu”, și în 1984, a absolvit, susținându-și examenul de licență, cu teza „Simple observații asupra sincronismului și protocronismului” la care l-a avut ca îndrumător de lucrare, din umbră[necesită citare], pe Nicolae Manolescu, oficial conducătorul de lucrare fiind Ion Cristoiu. În timpul facultății, a fost distins cu mai multe premii literare și de publicistică.
Cariera profesională[modificare | modificare sursă]
Adrian Păunescu i-a schimbat repartiția angajându-l, cu dispensă de vechime, redactor de rubrică la revista „Flacăra”.
În 1985, Aurelian Titu Dumitrescu este mutat disciplinar la „Rebus”, apoi, în 1987, la „Filatelia”, unde, în 1988, a devenit secretar general de redacție.
În 1990, cu ocazia primei ședințe de primiri în Uniunea Scriitorilor dintr-o România liberă, dosarul său a fost susținut de Nicolae Manolescu și de Marin Sorescu, și poetul a fost admis ca membru titular. Recomandările au fost semnate de: Cezar Baltag, Mircea Dinescu, Dan Grigorescu, Ion Gheorghe.
În martie 1990, i s-a propus direcția revistei Europa, pe care Aurelian Titu Dumitrescu a și înființat-o. Printre alții, publicau în paginile acesteia, în același timp, Nicolae Manolescu, Adrian Păunescu, Dan Grigorescu, Christian W. Schenk, Ion Gheorghe, Aurel Covaci, Cristian Popescu, Theodor Baconski. După două luni de zile, Aurelian Titu Dumitrescu a demisionat, și colaboratorii săi au părăsit paginile publicației.
În mai 1990, Cezar Baltag și Mircea Dinescu l-au invitat să lucreze, ca publicist comentator, la Viața Românească. În 1991, a fost avansat în postul de secretar general de redacție.
A mai fost redactor șef-adjunct la Viața Românească, funcție din care a demisionat.
Din aprilie 2000, a lucrat pe postul de consilier în cadrul Secției Asistență Religioasă a Ministerului Administrației și Internelor.
Din anul 2013, este inspector în cadrul Arhivelor Naționale.
Înainte de debutul editorial, a publicat în Limba și literatura pentru elevi, Cronica, Ramuri, Convorbiri literare, Familia, Îndrumătorul cultural, Flacăra, Cutezătorii, Săptămâna, Luceafărul, România literară.
Referințe critice[modificare | modificare sursă]
Odată cu publicarea antologiei "Antumele I și II" (Editura Vinea, 2006), filosoful și eseistul Mihai Șora aprecia că:
„A sosit momentul, pentru Aurelian Titu Dumitrescu, să-și adune între copertele unui volum încăpător versurile scrise de-a lungul unui întreg sfert de secol, risipite în cărți numeroase, de dimensiuni și formate variabile, care nu s-au bucurat întotdeauna de recepția pe care o meritau din plin. E vorba, în fond de activitatea de un sfert de secol a unui poet de prim rang, care aduce forță și suflu în vehemența ținută-n frâu a versurilor sale. Și nu numai, ci și o viziune bine articulată.
Nu sunt critic literar, deci nu mă voi aventura în hățișul acestei opere ca să-i scot în evidență articulațiile (amatorul de poezie se poate dispensa de o atare disecție), dar om pretind a fi iar în această calitate pot depune mărturie că, într-o umanitate compusă prea adesea din exemplare fără consistență, Aurelian Titu Dumitrescu e un om întreg, care trage greu la cântar. Și nici poezia lui nu-i o joacă gratuită. Dimpotrivă.
A bon entendeur, salut! (sau, pe românește: cine are urechi de auzit, să audă!)”
În prefața ediției a doua (cea din 1998) a volumului “Antimetafizica” scriitorul, diplomatul si omul politic Alexandru Paleologu (1919-2005) a scris:
„Aurelian Titu Dumitrescu a luat asupra sa îndrăzneala de a provoca la un continuu turnir poetic pe omul care era atunci stăpînitorul gloriei. L-a sfidat. L-a asediat la domiciliu. Trecand peste uzanțe, peste prudențe, peste cuviință, l-a constrîns să-l primească înăuntru, i-a violat într-un fel domiciliul și sindrofia cu alți amici. L-a așteptat pe palier, a coborît în stradă, s-a plimbat, a așteptat din nou, pînă l-a provocat să intre în arenă. Adică să deschidă ușa și să-l poftească înăuntru. Refuzase destul de ferm această injoncțiune Nichita. Dar A. T. Dumitrescu a cîștigat prima rundă, penetrînd în citadelă. <<Vreau să vă dovedesc că sînt un poet cel puțin tot atît de bun ca și Domnia Voastră>>”.
În articolul "Un cititor de mistere" publicat în "România Literară", anul XXXI, nr. 6, 18-24 februarie 1998, Nora Iuga a scris:
„Este greu să vorbești despre un anumit volum de poezie scris de Aurelian Titu Dumitrescu, pentru că el scrie o singură carte în toate volumele lui, un singur poem continuu, care poate să înceapă și să se termine oriunde. Aurelian Titu Dumitrescu e un poet deosebit, un poet singular, un out-sider în contextul generației sale. El nu se falsifică, nu-și pune măști profitabile, nu vrea cu orice preț să fie modern. El își urmează poezia care e cea dintotdeauna, cea care ni s-a transmis de la aedul orb și pînă în zilele noastre. Firește, poeții tineri își aleg, mai ales în perioadele lor de formare, modele. Foarte mulți tineri de azi își află modelele chiar printre colegii lor de generație, ceea ce poate fi profitabil sau nu, profitabil pentru că astfel reușesc să impună o sensibilitate nouă care le marchează epoca, neprofitabil, pentru că împrumutîndu-și mijloacele pînă la tocire își aplatizează originalitatea. Aurelian Tutu Dumitrescu are și el modelele lui, dar influența acestora este atît de îndepărtată și atît de bine asimilată, încît e aproape irecognoscibilă. Aș numi aici Biblia, Eminescu, Rilke, Trakl. Într-un fel, el e mai original, pentru că scrie altfel decît toți poeții generației sale. El scrie o poezie orfică de incantație sonoră. Există un ritm obsedant în versurile lui de parcă o muzică îi cîntă în creier. El este un poet pentru care creația este mister. El repune în drepturi metafizica. Este și un poet oracular; un critic literar l-a comparat cu Nostradamus, ceea ce este ilar, dar nu i se poate contesta un văz care pătrunde dincolo, în esența lucrurilor și le arată fața ascunsă. Poezia lui Aurelian Tuti Dumitrescu este un dialog permanent cu Dumnezeu, un psalm continuu în care își mărturisește suferințele, înfrîngerile, victoriile, slăbiciune, tăria și mai ales bucuria de viață”.
În anul 1992, în prefața volumului "Mi s-a culcat moartea pe inimă" semnat de A.T. Dumitrescu, Cezar Ivănescu a scris "cu dragoste și spaimă mare":
„Ne clătinăm de spaimă cu toții în fața morții și, mai rar, către fața unui Dumnezeu pe care nu-l înțelegem întotdeauna căci nu ne înțelegem întotdeauna, numai că acum domnia-ta, iubit prieten și poet Aurelian Titu Dumitrescu, trebuie să știi că ești un bărbat puternic și un scriitor român în viață care își poartă crucea așa cum se cuvine, atît de bine încît poate de brațul domniei-tale să se sprijine și-un altul care, poate, se clatină mai tare ...”
În anul 1987, Mircea Dinescu a scris, la cerea lui Aurelian Titu Dumitrescu, o recomandare pentru primirea în Uniunea Scriitorilor, iată ce spunea Mircea Dinescu la acea dată:
„14 iunie 1987
Aurelian Titu Dumitrescu – acest poet de-o naivitate atletică mi se pare a nu dănțui cot la cot cu veselii săi colegi de generație, datorită nu numai felului său de a fi, ci și felului său de a scrie. Obsedat de sine însuși ca tot poetul român, agasant cu delicatețe și binevoitor cu măsură - s-a îmbarcat la debutul său pe acel vapor titanic numit Nikita Stănescu și meritul său de-a fi știut să salveze Jurnalul de bord, deși i-a fost minimalizat de ocoșii optzeciști, e incontestabil încărcat de un nobil și rar patetism. Îl recomand cu fraternă colegialitate să devină membru al Uniunii Scriitorilor, pentru că structura sa tragică, de om și artist, mi se pare alcătuită dintr-un cristal neumbrit de impuritățile ticăloșiei cu care atâția alții își pardosesc urcușurile și victoriile nemeritate.
Mircea Dinescu”
Inedit despre ANTIMETAFIZICA[modificare | modificare sursă]
Textul de mai jos reproduce un manuscris olograf Nichita Stănescu referitor la volumul Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, manuscris aflat în colecția Costin Motroașă și care a fost reprodus în facsimil în "Nichita Stănescu - Opere Complete", Editura Univers Enciclopedic, 2004:
Declarație
Subsemnatul Nichita Stănescu, declar prin prezenta că toate drepturile de autor corespunzătoare la cartea “Antimetafizica” semnată de Aurelian Titu Dumitrescu, să revină autorului, dat fiind că partea mea de contribuție la carte este insignifiantă, opiniile mele fiind reinterpretate de autorul numit (Aurelian Titu Dumitrescu).
Cu mulțumiri
Nichita Stănescu
Directorului editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu
28–I–1983, București
Dedicate lui Aurelian Titu Dumitrescu de Nichita Stănescu[modificare | modificare sursă]
De Aurelian, de Titu și de Dumitrescu
Ne-am cunoscut printr-o minciună, care s-a vădit ulterior, prin desfrînarea talentată a versului lui, ca nefiindă.
M-am uitat, mărturisesc cu oboseală, pe versurile lui și lăsîndu-mă cuprins de ele m-am regăsit într-o odihnă a spiritului.
Din sămînță muncitorească naște vers de fiertură de fier, și-l înțepenește în neuitarea noastră uitucă cum lebăda pe lacuri și murindă, cîntecul.
Nepricepuți cum sîntem noi, la dînsul însă ne pricepem.
Aurelian are ochii negri pînă la luciul luminii, gene de măturat lumea cu ele și sprîncene pentru umbră, de ar fi nevoie cumva și de vre-o umbră.
Suflet sănătos și inimă zdravănă Aurelian a venit la mine să mă-ntrebe dacă ar putea să doarmă un pic de osteneală.
- Aureliane, l-am întrebat, noi pe aicea avem pe la noi de locuit două auricule și două ventricule. Unde vrei să tragi în noaptea asta?
- Dacă s-ar putea, mi-a răspuns fiorosul poet sfios, dacă s-ar putea, mi-a spus Aurelian, eu aș dormi în auricule.
Închei aici, salutînd drumul unui nou poet în care nădejdea noastră pune o mare bizuință estetică.
Nichita Stănescu
Decembrie spre Ianuarie
Despre starea poetului tînăr
Starea poetului tînăr este starea națiunii, adolescența ei, înflăcărarea ei, idealurile ei.
Poetul tînăr îl are pe nu îl are, curge la munte de-a dreptul în sus, zvîrlind cu păstrăvi după vulturi.
Fericit nu este cel despre care se zice de bine, ci acela care zice de bine despre ceea ce este.
Aurelian Titu răsare în mijlocul verbului nostru cum Pasărea măiastră în piatra lui Brîncuși.
Ce chin, Doamne, și cîte viori sparte, în circomvoluțiunile versului său.
De veți citi fără de prejudecăți fărădelegea versului lui, vă veți umple de un cîntec mut, de o aripă care își caută zburătoarea, de un fulg de zăpadă care își caută iarna.
Vi-l arăt astăzi mîndru de el și bogat de mine.
Nichita Stănescu
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
1. Iubire de pietrar, Editura “Scrisul Românesc”, 1982
2. Antumele, Editura “Litera”, 1985
3. Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, editura „Cartea Românească”, 1985 (lucrarea a apărut în întregime în suplimentul literar al Scânteii Tineretului, în 1983)
4. Antumele 4,5, Editura “Litera”, 1986
5. Quasimodo, Editura “Litera”, 1987
6. Antimetafizika, Nichita Stănescu válaszol Aurelian Titu Dumitrescu, kérdéseire, Editura Kriterion, 1987
7. Nichita Stănescu, atît cît mai știm noi, Editura “Litera”, 1989
8. Poeme, Editura “Cartea Românească”, 1989
9. Încercare de înșurubare în real, Editura “Litera”, 1991
10. Monologuri, Editura “A.M.B.”, 1991
11. Mi s-a culcat moartea pe inimă, Editura “Vinea”, 1992
12. Aproape tac, aproape plîng, aproape sînt, Editura “Vinea”, 1995
13. “Melanholia deșertăciunilor”, Editura “Vinea”, 1996
14. Deșertăciunea șterge fața morții, Editura “Cartea Românească”, 1996
15. Acolo unde plînsul nu atinge moartea, Editura “Semne”, 1997
16. Trei tipare, Editura “Semne”, 1998
17. Antumele (antologie), Editura “Vinea”, 1998
18. Antimetafizica, ediția a II-a, Editura “Allfa”, 1998
19. Îngerul poverii, Editura “Cartea Românească”, 1998
20. Sfînt îndîrjit, Editura “Semne” și Editura “Vinea”, 1999
21. Scrisori către părintele Niculae, Editura Ministerului de Interne, 2001
22. LIMBĂ, LITERATURĂ, STIL - opinii culese de Aurelian Titu Dumitrescu (1987 - 1989), Editura Ministerului de Interne, 2001
23. Maranatha, Editura Ministerului de Interne, 2001
24. Convorbiri cu Aurelian Titu Dumitrescu - Motivarea sinelui de Preot Niculae Constantin, Editura Ministerului de Interne, 2001
25. Capul și pajura, Editura “Axa”, 2001
26. Ceremonii nocturne, Editura “Regent House Printing&Publishing”, 2002
27. Ateliere în paragină – 24 de ore și miezul nopții cu Aurelian Titu Dumitrescu de Ciprian Chirvasiu, Editura “Carte de suflet”, 2002
28. Ghiaurele, Editura “Semne”, 2002
29. Îngerii îndepărtați, Editura “Semne”, 2002
30. Puntea suspinelor și închisoarea, Editura Fundației “Universitatea pentru toți”, 2003
31. Viața la zi, Editura “Semne”, 2003
32. Epistolar târziu, Editura “Fundația Revistei Jandarmeriei”, 2003
33. Forme de liniște, Editura Fundației “Universitatea pentru toți”, 2003
34. Sânge de sacerdot, Editura Ministerului de Interne, 2004
35. Nichita STĂNESCU, Nicolae LABIȘ, Mihai EMINESCU, Cristian POPESCU – Dialoguri cu Aurelian Titu Dumitrescu de Nicolae Țone, Editura “Vinea”, 2004
36. Parada (Autobiografie), Editura “Semne”, 2005
37. Viata la zi (II), Editura “Semne”, 2006
38. Antumele I si II (antologie), Editura “Vinea”, 2006
39. MILTIADE, Editura “Badea”, 2006
40. NOAPTEA DE APOI, Editura “Vinea”, 2006
41. BAUDELAIRE, VERLAINE, RIMPBAUD, MALLARME modele pentru scriitorii români contemporani o anchetă literară de Simona-Grazia Dima și Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Ministerului Administrației și Internelor, 2006
42. LIMBĂ, LITERATURĂ, STIL - opinii culese între 1987 - 1989. Ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura AGERPRESS, 2007
43. MUTUL - Ion Gheorghe într-o convorbire literară cu Aurelian Titu Dumitrescu, Editura “Vinea”, 2008. Manuscrisul original, format din două caiete care au pe fiecare pagină semnătura maestrului Ion Gheorghe peste scrisul lui Aurelian Titu Dumitrescu, pentru ca acesta să nu fie falsificat sau denaturat, a așteptat lumina tiparului timp de 21 de ani, fiind păstrat la Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Buzău.
44. ZĂBAVA, Editura AGERPRESS, 2009. Poem în 45 de cânturi scris în perioada 9 - 28 octobrie 2007.
45. Lupta daimonului cu demonii - o sută șapte întrebări despre femeia creștină pentru Aurelian Titu Dumitrescu, de Preot Niculae Constantin, Editura Semne și Editura Vinea, 2009
46. Viata la zi III, Editura Dacia, 2011
47. Unirea în Duh, de Aurelian Titu Dumitrescu, coautori Ciprian Chirvasiu, preot Niculae Constantin, preot Alexandru Morariu, Editura Ideea Europeana, 2011
48. Noapte de ianuarie, Editura AGERPRESS, 2013
49. Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, cu o prefață de Academician Sorin Dumitrescu, Editura Fundației Anastasia, 2014
50. Cartea regăsirii, Editura Semne, 2014
51. Egrete la sol, Editura Semne, 2015
52. Cartea reculegerii – Teodor Sandu într-o convorbire cu Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Eikon, 2015
53. Cartea singurătății (poeme), Editura Semne, 2015
54. Cirica (Mici eseuri despre arte), Editura Semne, 2016
55. Cartea rememorării - Anchete sociale de altcândva, Editura Semne, 2016
56. Umbra de somnie a Treimii (eseuri pe teme culturale cu o prezentare de Nora Iuga), Editura Semne 2018
57. Cartea solară (eseuri pe teme culturale cu o prefață de Caius Traian Dagomir), Editura Semne 2019.
POEZII:
Nicaieri nu e mai curata lumina decat pe o piatra de rau
poezie [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
alba erai ca un rau vazandu-se printre pietrele cenusii ale muntelui,
si piatra de dedesubt se vedea prin subtirimea ta.
I se vedeau culoarea,muschii verzui, netezimea.
Eu, pe mal, te atingeam doar cu umbra,
piatra de dedesubt o priveam prin subtirimea ta.
Uitasem ca sunt, uitasem ca trebuie sa cred,
netezimea pietrei ma instrainase,
piatra de dedesubt o priveam prin stralucirea ta.
O pustietate carnivora rupe apele de lumina
poezie [ ]
nu mi-ai spus unde sa te astept
si eu tac si astept in numele tau.
Piatra
poezie [ ]
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
el nu a cerut niciodata iertare.
Femeile se sperie de omul care zambeste odata cu varsta,
injura cu varsta, ucide cu varsta.
Doar el nu are porecla in satul umil de pescari,
doar despre el nu s-a spus nici macar un cuvant.
Nu se stie unde doarme, cu ce se hraneste,
nu i se cunosc obiceiurile, femeile cu care s-a iubit.
Cand este vazut, este vazut doar de cate unul.
Locurile in care este vazut nu seamana cu locurile de pe insula,
sufletul celui ce l-a vazut o data se intoarce acolo sa se odihneasca.
Si cat de fierbinte este nisipul
si dincotro bat valurile cu unghii de spuma nu stie sufletul.
Dar stelele toate sunt deasupra acelui tarm.
VASILE DEMETRIUS
| Vasile Dumitrescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Șcheii Brașovului, Austro-Ungaria |
| Decedat | (63 de ani)[1] București, România |
| Copii | Lucia Demetrius |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitor, poet, prozator, traducător |
| Pseudonim | Vasile Demetrius |
| Limbi | limba română[2] |
| Studii | Colegiul Național „Sfântul Sava” din București |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Versuri, 1901 |
| Modifică date / text | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
Vasile Demetrius (n. 1 octombrie 1878, Șcheii Brașovului, Austro-Ungaria – d. 15 martie 1942, București) a fost un scriitor, poet, prozator și traducător român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
A fost director al colecțiilor de cărți Căminul (1916) ți Biblioteca pentru toți (1923).[3]
Opera[modificare | modificare sursă]
- Versuri, Buzău, 1901;
- Trepte rupte, București, 1906;
- Tinerețea Casandrei, București, 1913;
- Puterea farmecelor și alte nuvele, București, 1913;
- Sonete, București, 1914;
- Canarul mizantropului, București, 1916;
- Cântăreața, București, 1916;
- Școala profesională „Arhiereul Gherasim”, București, 1916;
- Motanul ucigaș, București, 1918;
- Dragoste neîmpărtășită, București, 1919;
- Păcatul rabinului, București, 1920;
- Orașul bucuriei, București, 1920;
- Strigoiul, București, 1920;
- Domnul colonel, București, 1920;
- Matei Dumbărău, București, 1921;
- Paradisul rușinos, București, 1921;
- Domnul deputat, București, 1921;
- Pentru părerea lumii, București, 1921;
- Vagabondul, București, 1922;
- Unchiul Năstase și nepotul său Petre Nicodim, București, 1923;
- Nuvele alese, Arad, 1925;
- Fecioarele, București, 1925;
- Norocul cucoanei Frosa, București, 1926;
- Vieți zdrobite, București, 1926;
- Monahul Damian, București, 1928; ediție îngrijită și prefață de Corneliu Popescu, București, 1991;
- Cocorii, București, 1942;
- Versuri alese, București, 1943;
- Nuvele, prefață de I. Manole, București, 1952;
- Scrieri alese, îngrijită și prefață de Margareta Feraru, I-II, București, 1967;
- Poezii, ediție îngrijită și prefață de Emil Manu, București, 1984.
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Paul Bourget, Contesa de Candale. Simona, București, 1886;
- Honore de Balzac, Liturghia ateului, București, 1911; Neamul Marana, București, 1916; Jupân Cornelius, București, 1943;
- Vicente Blasco Ibanez, În pădurea de portocali, București, 1913; Coliba blestemată, București, 1918; Floare de mai, București, 1919; Flămânzii. La Horda, București, 1923; O tragedie de pomină, București, 1930; Don Rafael, București, 1937;
- William Shakespeare, Hamlet, București, 1913; Macbeth, București, 1936;
- Guy de Maupassant, Floria, București, 1914; Răzbunarea, București, 1916;
- Dmitri Merejkovski, Moartea zeilor, București, 1916; Leonardo da Vinci, București, 1920; Învierea zeilor, București, 1921; Gioconda, București, 1921; Petru cel Mare, București, 1923;
- Stendhal, Schitul din Parma, I-II, București, 1922-1923;
- W.A. Hoffmann, O mireasă la loterie, București, 1926;
- Charles Dickens, David Copperfeld, I-III, București, 1928;
- W. Somerset Maugham, Din Oceanul Pacific, București, 1930;
- J.H. Fabre, Minunile instinctului la gângănii. Păianjenul. Lăcusta verde, București, 1931;
- Louis Bromfield, Vin ploile, I-II, București, 1941 (în colaborare cu Lucia Demetrius); Un erou modern, București, 1946; Dragoste și destin, București, 1993;
- Hippolyte Taine, Despre Balzac și despre Stendhal, București; Pictura Renașterii în Italia, București; Pictura în Țările de Jos, București; Sculptura în Grecia, București.
Icoane pretutindeni, ca pe-o catapeteasma:
Latra de langa soba un
Bubi ros de raie,
O ramura de salce se vestejea-n agheazma.
In mijlocul odaii, ca din podea ivita,
Facandu-si ochii roata pe mobile, batrana isi odihnea pe tine privirea-i ascutita,
Pe cand, cu dibacie, si-o mai umbrea cu mana.
Te masura din guler, treptat, pana la ghete
Apoi, ingrijorata, se ghemuia pe-o lada,
Intr-un ungher.
Cu sila, priveai pe un perete
Sau in tavanul vanat, ce-ameninta sa cada.
Batrana-si facea cruce cu limba-n cerul gurii,
Stangaci rupeai tacerea, scotandu-ti amanetul.
Zambea cu mila baba; iar setea cautaturii
Si-o potolea-n facutul tigarii: tabietul.
E nou si umbla bine, cu nouazeci de lei!»
Batrana-si facea
cruce, ofta cu jale-amara,
Privea la sfantul
Gheorghe si te-ntreba: «Cat vrei?»
Si, ca si cum aflatul acela deschisese
O rapa: asteptarea, grabitele nevoi
Ce te-adusese-n casa unei camatarese,
Se pravaleau nauce, ca turmele de oi.
Cucernicia, varsta camataresei, jocul
Privirilor, vestmantul din petece carpit,
Nu-ngaduiau sa fie de partea ta
Norocul,
Primeai ori cat, si iute! ca de-un lesin zorit.
Te petrecea batrana, trecandu-si limba fina
Pe buzele-i uscate, facandu-si cruci mereu.
Apoi, in fata lazii de amaneturi plina, isi infigea privirea, adanc, spre
Dumnezeu!
Pestrita, lucitoare, ca de moar,
E taratorul sarpe.
Limba doar
E mladioasa, agera ca el.
Dar sarpele-i de gheata, ca un brat intepenit de moarte.
S-ar parea
Ca nici la sanul tau nu ar putea
Sa-si incalzeasca recele lui lat.
Femeie cu picioarele fierbinti,
Cu pantecul: camin dogoritor,
Ca sarpele de incolacitor
Te impletesti pe sufietu-mi si-l minti!
Iti fura date numai pentru mers
Picioarele, doi boa matasosi
Care sugruma lung, nesatiosi, -Cand mi se darma-ntregul univers?
Ce-asemanare-adanca e-ntre voi,
Reptila si femeie, de-ai stiut
Limbagiul veninos de la-nceput;
Pe cand mergeam alaturi calmi si goi?
De-acatatoare, dulce, printre legi
Cu tine aspre, pe artisti, pe regi
Ii stapanesti cu voluptati de-o zi.
Si rece ca jivina, doar atunci
Cand vreai sa-l umilesti sau sa-l aprinzi,
iti tii departe omul, i te vinzi!
Ca vlaguit din brate sa-l arunci!
Ulita-i pustie, fara felinare;
Singur face semne noptii, se-ncovoaie,
Un copac ce-ti scuipa frunza neagra, mare.
Crasma, c-o fereastra, s-ar putea sa piara
Sub acoperisul tras pe ochi, hoteste;
Gata e lumina-i sa se stranga: gheara,
Sa se sfarme casa, ca strivita-n cleste.
Tot mai mult grumazul calului se pleaca;
L-a uitat stapanul, ieslea e departe.
Ploaia, fara preget, galgaie, se-neaca!
Diavolul framanta nori, in ciururi sparte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu