4. /7 FEBRUARIE 2022 - POEZIE

MARIA CUNȚAN

Biografie Maria Cunţan
Maria Cunţan (n. 7 februarie 1862, Sibiu, d. 23 noiembrie 1935) a fost o poetă şi traducătoare româncă asociată cu sămănătorismul.

"Maria Cunţan – duioasa cântăreaţă a tristeţii şi a
singurătăţii – face parte dintr-un neam înzestrat cu înalte însuşiri artistice. Muzica şi literatura se cultivă în familia aceasta deopotrivă. Tatăl ei, preot şi profesor, o crescuse în grija sfântă a limbii româneşti.
Prin familie, Maria pătrunde în mediul cultural al
Sibiului: organizează în salonul familiei seri literare (unde recită versuri ale poetului ei favorit – George Coşbuc), ajungând în apropierea scriitorilor Ion Slavici, George Coşbuc, Ioan Russu-Şirianu, Ilarie Chendi, Octavian Goga şi alţii. 
Participă în 1878 la înfiinţarea “Reuniunii Române
de Muzică din Sibiu”, este membră activă a “Societăţii
Scriitorilor Români” (în 1909) şi alături de Goga, Emil
Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Ion Agârbiceanu, Victor
Eftimiu, ia parte la “Şezătoarea de la Sibiu” - prima
şezătoare literară a scriitorilor români ce se desfăşoară în Sala festivă a “ASTREI”. Pregătită temeinic prin bogate cunoştinţe culturale, Maria Cunţan încheagă primele versuricu care-şi face intrarea în preţioase reviste ale timpului:
“Vatra”, “Familia” (Oradea Mare), “Luceafărul”,
“Telegraful Român”, “Foaia Poporului”, “Ţara Noastră”, “Viaţa literară şi artistică”, “Tribuna” (“Foiţa Tribunei”).
Apoi, Maria Cunţan îşi începe rodnica plăsmuire poetică în mai toate revistele însemnate: “Flacăra”, “Convorbiri literare”, “Sburătorul”, “Arhiva”, “Junimea literară”, “Dochia”, “Primăvara”, ‘Viitorul româncelor”, “Revista noastră”, “Revista politică şi literară” (Blaj), “Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”. Abia cu intrarea sa la “Sămănătorul”, condus întâi de Vlahuţă şi Coşbuc, apoi de Nicolae Iorga, poeta Maria Cunţan îşi câştigă iubirea şi preţuirea din partea cărturarilor români.
Poeta scrie şi publică neobosit versuri, proză scurtă,
drame şi traduceri din poeţi germani şi francezi.
Fire blândă şi plină de gingăşie, a fost atrasă de viaţa
curată de la sate şi a cântat bucuriile şi durerile satului într-o formă literară care – deşi aduce cu forma lui Coşbuc si Goga – totuşi lasă să se vadă şi portretul sufletesc al poetei ardelence.
“În poezia populară a Mariei Cunţan, întâlnim
denumirile neaoş româneşti ce se dau diverselor obiecte casnice din gospodăriile rurale. Talentata poetă a arătat astfel că graiul poporului de la ţară are în poezie aceeaşi frumoasă rezonanţă ca şi limbajul aşa zis cult”. (Aida Vrioni)
Acea notă feminină românească, neîntâlnită până
acum la nici o scriitoare de la noi, s-a impus de la sine în poezia românească şi numele poetei a fost pomenit prin conferinţe şi în discuţii literare.
În Conferinţa ţinută în 5 noiembrie 1903, cu ocazia
deschiderii şedinţelor literare ale societăţii “România Jună” din Viena – Sextil Puşcariu referindu-se la Maria Cunţan spune: “…de nu s-ar fi născut Coşbuc, am avea totuşi volumaşul d-şoarei Cunţan, cu aceleaşi trăsături caracteristice. D-şoara Cunţan (…) reprezintă oare-cum nota care lipseşte în poeziile lui Coşbuc…, nota de melancolie, de duioşie, o găsim la gingaşa privighetoare de la Sibiu, cu doinele ei saturate de lacrimi”.
Fascinată parţial de armonii eminesciene, în idilele şi
pastelurile ei găsim influenţa lui Coşbuc şi accente apropiate liricii lui Goga sau ecouri din folclor. "Maria Cunţan nu imitează direct şi nu plagiază ideile poetului baladelor şi idilelor, cum au făcut cei din şcoala lui Eminescu. Ea are o simţire proprie, o gândire originală şi este o personalitate artistică distinsă”.
Şi Maiorescu înşiră poeţii “vrednici de a fi luaţi în
seamă” (în acea vreme). Numele Maria Cunţan apare alături de Octavian Goga, Brătescu-Voineşti, Şt. O. Iosif, Panait Cerna, George Vâlsan, Elena Farago ş.a.

Maria Cunţan se plasează în fruntea semănătorismului feminin, întâmpinată cu laude de Nicolae Iorga, Ilarie Chendi sau Sextil Puşcariu, pentru George Călinescu poezia sa este însă “inactuală şi simplistă”.
“Împotriva criticei negative ce i s-a adus, mai cu
seamă de către E. Lovinescu, şi a uitării în care pare să fi căzut, Maria Cunţan rămâne o autentică sensibilitate
poetică, fără sobre realizări artistice, dar capabilă de graţie emotivă şi uneori de acorduri de cântec adevărat.” (Radu Gyr).
“Oricum, să-i fim recunoscători că a îmbogăţit
literatura feminină românească cu câteva note sincere, cu câteva cuvinte adevărate” (Garabet Ibrăileanu).
O frumoasă caracterizare îi face Aida Vrioni,
directoare a “Revistei scriitoarelor şi scriitorilor români”, şi apropiată a poetei: “Maria Cunţan a făcut parte din splendida falangă a cântăreţilor Ardealului, George Coşbuc şi Ion Slavici, în rândul cărora s-au înscris, ceva mai târziu, delicatul poet Şt. O. Iosif şi bardul nostru naţional, Octavian Goga...
Cronologie:
* 1862
La 7 februarie se naşte la Sibiu, Maria – fiica cea
mare a lui Dumitru Cunţan, preot, compozitor şi profesor de muzică bisericească şi tipic la Seminarul Andreian. Tatăl ei era de fel din Dobârca, de lângă Miercurea Sibiului.
Maria face parte dintr-o familie cu “dispoziţii
artistice pronunţate”, având încă două surori (Elena şi
Alexandrina) care s-au dedicat carierei muzicale.
Copilăria ei în casa unor părinţi “evlavioşi şi
cuminţi“ a fost cel mai fericit moment din viaţa poetei.
Urmează şcoala primară românească şi un “institut”
de limbi străine în oraşul natal.

* 1878
Alături de tatăl ei, membru în comitetul de
conducere, participă la înfiinţarea “Reuniunii Române de Muzică” din Sibiu.

* 1891
Debutează relativ târziu în “Tribuna”.
Publică în revista “Foaia Ilustrată” condusă de D.P.
Barcianu, proza intitulată “Din viaţa mea şcolară”.
În anii debutului, Maria întreţinea un adevărat cult
pentru mai tânărul Coşbuc (o serie de idile şi pasteluri relevă influenţa poetului năsăudean).
În casa ei din Uliţa Poplăcii nr. 5 (azi Tribunei)
organizează seri literare în care muzica şi literatura “se
cultivă cu o dragoste rară”, iar Maria recită versuri întregi de-ale lui Coşbuc. La astfel de serate literare ia parte şi Ilarie Chendi, student (pe atunci) la Seminarul din Sibiu - cel care-i va sprijini colaborările la ziarele şi revistele din acele timpuri.

* 1895-1900
Formată într-un mediu intelectual, este prezentă
frecvent - cu versuri, proză scurtă, drame şi traduceri din poeţi germani şi francezi - în paginile unor cunoscute reviste literare precum: “Vatra”, “Familia”(Oradea), “Dochia” (Bucuresti), “Revista ilustrată”, “Telegraful român”, “Tribuna” (Sibiu), “Tribuna Poporului” (Arad), ş.a.
A iscălit şi cu pseudonimele Liliac şi Rim.
În toamna anului 1895 a plăsmuit frumoasa poezie
“Doina firelor de tort”, dedicată lui Coşbuc şi publicată în anul 1896 în “Tribuna” lui Slavici (Foiţa “Tribunei”) şi în “Dochia” (Bucureşti).

* 1901
Versurile risipite în diferite reviste, le strânge şi le
publică în volumul intitulat “Poesii”, imprimat la Orăştie.
Volumul se bucură de un real succes şi este bine
primit de presă şi de public.
Acum începe şi colaborarea la “Convorbiri literare”
şi la “Semănătorul” lui Vlahuţă şi Coşbuc.

* 1903
Devine unul din colaboratorii de bază
“Luceafărului”, cu versuri, traduceri şi poeme în proză.

* 1905
Alegându-şi din primul volum bucăţile de seamă şi
înfrăţindu-le cu munca ei din ultima vreme, publică un al doilea volum intitulat tot “Poezii” – apărut la Institutul de Editură Minerva din Bucureşti.
Obţine premiul revistei “Luceafărul” pentru poezia
“Asfinţit”.

* 1906
Concurează la premiul “Adamachi” al Academiei
Române-alături de M. Dragomirescu, Şt. O. Iosif, M.
Sadoveanu – fără să-l obţină.

* 1909
Începe colaborarea la “Revista politică si literară”.
Imprimă la editura W. Krafft din Sibiu - volumul
“Fecioara din Orleans”- traducere după Schiller.
În acest an (1909), când numărul membrilor
“Societăţii Scriitorilor Români” ajunge la 47, Maria Cunţan este membră activă alături de alte 3 femei: Isabela Sadoveanu, Natalia Iosif şi Elena Farago.

* 1910
În 27 iunie se stinge din viaţă Dumitru Cunţan –
maiestrul de cântări bisericeşti la Mitropolia Ortodoxă din Sibiu.
La mormântul lui din Sălişte, va plânge multă vreme,
o fiică nemângâiată, poeta Maria Cunţan.

* 1911
Alături de Octavian Goga, Emil Gârleanu, Cincinat
Pavelescu, Ion Agârbiceanu, Victor Eftimiu (ş.a.), Maria
Cunţan participă la “Şezătoarea de la Sibiu” – prima
şezătoare literară a scriitorilor români ţinută în sala festivă a “ASTREI”. Aici Maria citeşte poezia “Povestea cântecului”.

* 1913
Moare Ilarie Chendi – cel care i-a vegheat poetei
primii paşi în literatură.

* 1914
Comemorarea lui Eminescu.
Ca un omagiu adus amintirii poetului care de 25 de
ani îşi doarme somnul, românii din Ardeal au ţinut aproape în toate centrele mai mari serbări comemorative.
În Sibiu, la serbarea din seara de 2 iulie, pe lângă
conferinţele ţinute şi corurile care au cântat versurile
marelui poet, Maria Cunţan a citit câteva versuri închinate memoriei poetului.

* 1915
Apare în paginile revistei “Viitorul româncelor” -
poezia “Unui trecător” pe care poeta o scrie cu ocazia
trecerii prin Sibiu a principelui Carol de România.
Se mută la Bucureşti, unde cu sprijinul profesorului
Ion Bianu, îşi găseşte un loc la Azilul “Domniţa Bălaşa”.
Marţi, 8 septembrie (1915), are loc la Ateneul
Român “Festivalul D-rei Maria Cunţan”, organizat de noua societate ”Unirea Culturală a Femeilor Române”- o seară consacrată scriitorilor din Ardeal .
Constanţa Hodoş ţine o conferinţă în care o prezintă pe
Maria Cunţan.

* 1916
Strânge cele mai reprezentative poezii în două
volume intitulate “Din caerul vremii”- tipărite la Editura Minerva din Bucureşti.

După război (la care participă ca soră de caritate),
Maria Cunţan colaborează la “Sburătorul”, “Vlăstarul”, “Revista scriitoarelor şi scriitorilor români”, “Ţăranul”, “Cosânzeana”, “Duminica ortodoxă”, “Foaia tinerimei”, ş.a.
A scris numeroase drame şi poeme dramatice rămase
în periodice – “O zi la şcoală”, “La colibă”, “Horus”, “Nepotul lui Moş Pralea”, “Nana”, “Te Deum”, ş.a. - sau în manuscrise depuse la Academia Română: “Brâncovenii”, “Apostolii”, “Dorul de mamă”, “Altare”.

* 1925
Tipăreşte în colecţia “Pagini alese din scriitori
români”, broşura “Poezii”.
După ce-şi pierduse toţi membrii familiei, obosită,
singură, rănită sufleteşte, dezamăgită de neînţelegerea
compatrioţilor, renunţă la scris, trăind retrasă într-o
cămăruţă fără soare în Azilul ”Domniţa Bălaşa”, ducând până la moarte dorul locurilor natale.

* 1935
În ziua de 23 noiembrie, s-a stins din viaţă la
“Sanatoriul Filaret”, Maria Cunţan - cântăreaţa duioasă pe care a dăruit-o Ardealul. A murit tot aşa cum trăise, adică discret şi modest.
La înmormântarea care a avut loc în 25 noiembrie
sub biciuirea unei triste ploi de toamnă, a luat parte un pâlc restrâns de prieteni. Între cei care au însoţit-o pe ultimul drum s-a aflat şi Nicolae Iorga.
“Poeta atât de nefericită în viaţă, a plecat dintre noi
calmă şi senină, împodobită cu florile regale trimise de
Augusta sa Protectoare de totdeauna”. (Aida Vrioni)"

Opere

* Poesii, Minerva, Orăştie, 1901
* Poesii, Minerva, Bucureşti, 1905
* Din caierul vremii (2 vol.), Minerva, Bucureşti, 1916
* Poezii, Colecţia Pagini alese din scriitori români, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1925

* Obolul seracului la Monumentul “Marelui Andreiu”. Cântări ocasionale dedicate Metropolitului Şaguna. Colectate şi arangeate de Maria Cunţan, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, Sibiu, 1898

A apărut cu câteva poeme şi în antologia Cele 100 de poeme ale copilăriei alese de Petru Romoşan, Editura Compania, Bucureşti, 2006.

A tradus din Heinrich Heine, Friedrich Schiller, Ludwig Uhland, Goethe, N. Lenau, A. de Lamartine, Carmen Sylva

Printre lucrările rămase în manuscris se numără şi câteva de proză şi teatru.

POEZII:

Pe sub ferestre

Pe sub fereastră curge-un râu:
Tot lacrimi de-ale mele;
Copilele cu flori la brâu
Îşi spală faţa'n ele.

Şi râd cu râsul lor nebun,
Când turmele-şi adapă,
Şi nu'nţeleg, dacă le spun
Că-s lacrimi, nu e apă.

Vin şi bătrânele din sat
Cu limba lor subţire
Şi ţin în drum de mine sfat:
- Că n'am nici o'nrudire,

Că numai doine port în cap
Şi cânturi de iubire,
Că nu-s destoinică să sap,
Să leg nu ştiu trei fire...

C'o mână întinsă pe răsboiu
Cu alta 'ntru cocleţe,
Ascult, ascult, fără să vroiu
Poveştile 'ndrăsneţe.

Iar când mă doare-atâta sfat
Ş'atâtea vorbe rele,
Închid oblonul dinspre sat
Şi-mi cânt doinele mele.

ION ACSAN, poet şi traducător

Biografie

Este fiul lui Mihail Acsan, negustor, și al Elenei (n. Sütö). În perioada 1939 - 1948 a urmat clasele primare, secundare și liceale la Liceul „Sfântul Iosif” și la Liceul Clasic Mixt din București, între 1948 - 1951. A urma simultan Facultatea de Filologie, secția limbi clasice, a Universității din București și Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, ambele absolvite în 1955.

A fost redactor la secția de scenarii a Centrului de Producție Cinematografică București în perioada 1955 - 1956, apoi, între 1956 și 1969, la Editura de Stat pentru literatură și artă, și lector (din 1970) la Editura Albatros (pensionat în 1990).

A debutat cu versuri în Scânteia tineretului în 1953, iar editorial, cu volumul de poezii Primăvara cosmică în 1962; ulterior, s-a dedicat activității de traducător, tălmăcind (uneori integral și pentru prima dată în românește) din Homer, Hesiod, Seneca, Terențiu, Apollonios din Rhodos, din lirica japoneză, a Egiptului faraonic, ca și din literaturile europene moderne. A colaborat la Antologia literaturii maghiare (volumul I, 1965) și la Antologia de poezie rusă. Perioada clasică (volumele I-III, 1987). Din activitatea de traducător a rezultat o culegere de studii erudite (Constelația corifeilor, 1984) și una de povestiri pentru copii (Porumbeii Semiramidei, 1988). A realizat, singur sau în colaborare, antologii de literatură universală (antică, orientală, modernă), adesea cu substanțiale traduceri proprii (Legende mitologice din opera poeților greci și latini, 1972; Prometeu, erou al literaturii universale, 1977; Orfeu și Euridice în literatura universală, 1981; Poezia de dragoste a lumii, 1997).

A colaborat la publicațiile Tânărul scriitor, Scrisul bănățean, Iașul literar, Gazeta literară, Tribuna etc. A îngrijit și prefațat ediții din Homer, Vergiliu, Platon, Thomas Morus, Erasmus din Rotterdam și Ovidius.

A fost membru al Societății române de haiku.

Opera

Primăvara cosmică, versuri, prefață de E. Camilar, București, 1962;

·         Constelația corifeilor (Orfeu – Amfion – Homer – Arhiloh – Sappho – Simonides – Empedocle), București, 1984;

·         Povestirile unui șoarece de bibliotecă, București, 1985;

·         Porumbeii Semiramidei. Isprăvile unui școlar din anticul Tomis, povestite de el însuși, București, 1988.

Traduceri

·         Terențiu, Seneca, Teatru, în colab. cu N. Teică, pref. și note de E. Cizek, București, 1966;

·         Viteazul Jumătate. Basme populare din insulele malaieze Roti, Celebes, Borneo de Nord, București, 1966;

·         Povești nemuritoare, alese și prelucrate de Ion Acsan, București, 1967 (ed. II, 1974);

·         Din lirica japoneză, în colab. cu D. Constantinescu, I. Olteanu etc., cuvânt înainte de V. Nicolescu, antologie și note de Ion Acsan, București, 1970;

·         Homer, Imnuri. Războiul șoarecilor cu broaștele. Poeme apocrife, pref. și note de Ion Acsan, București, 1971;

·         Legende mitologice din opera poeților greci și latini, antologie, pref. și note de Ion Acsan, București, 1972;

·         Orfeu, Imnuri, cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1972;

·         Seneca, Medeea, tragedie în cinci acte, București, 1973;

·         Goethe, Poezii, antologie, cuvânt înainte și note de Ion Acsan, București, 1974;

·         Poezia Egiptului faraonic, în colab. cu I. Larian Postolache, cuvânt înainte și note de C. Daniel, București, 1974;

·         Apollonios din Rhodos, Argonauticele (Epopeea argonauților), pref. și note de Ion Acsan, București, 1976;

·         Faraonul Kheops și vrăjitorii. Povestirile Egiptului antic, pref. și note în colab. cu C. Daniel, București, 1977;

·         Prometeu, erou al literaturii universale, antologie, pref. și note de Ion Acsan, București, 1977;

·         Tanka – Haiku. Antologie de poezie clasică japoneză, în colab. cu D. Constantinescu, București, 1981 (altă ediție, 2002)

·         Orfeu și Euridice în literatura universală, antologie, studiu introductiv și note de Ion Acsan, București, 1981;

·         Tăblițele de argilă. Scrieri din Orientul antic, pref., cuvânt înainte și note în colab. cu C. Daniel, București. 1981;

·         Hesiod, Poeme, pref., prezentări și note de Ion Acsan, București, 1987;

·         Apollonios din Rhodos, Peripețiile corabiei Argo, trad., pref., tabel cronologic și note de Ion Acsan, București, 1992;

·         Țara cireșilor în floare. Poezia Japoniei, antologie și note de Ion Acsan, București, 1995;

·         Vrăjitorii faraonilor. Povești orientale și precolumbiene prelucrate de Ion Acsan, București, 1995;

·         Poezia de dragoste a lumii, antologie de Ion Acsan, București, 1997;

·         Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, trad. de G. Wolf și Ion Acsan, București, 1997;

·         Homer, Imnuri, trad., pref. și note de Ion Acsan, București, 1998;

·         Flavius Josephus, Antichități iudaice, trad. și note de Ion Acsan, I-II, București, 2000-2001 (altă ed., 2002-2003);

·         Al. Philo, Viața lui Moise, trad. și note de Ion Acsan, București, 2003.

FLORIN MUGUR

Florin Mugur
Date personale
Născut	7 februarie 1934  București, România
Decedat	9 februarie 1991 (57 de ani)
Cauza decesului	sinucidere
Cetățenie	România
Ocupație	poet eseist romancier[*] redactor[*]
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Note
Premii	Uniunea Scriitorilor din România
Modifică date / text

Florin Mugur (n. Legrel Mugur, 7 februarie, 1934, București – d. 9 februarie, 1991) a fost un poet, eseist și prozator evreu român.

Cuprins

• 1Biografie
  • 1.1Scrieri (selecție)
• 2Note
• 3Bibliografie
• 4Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fiul unui ziarist, Florin Mugur a debutat literar la vârsta de 13 ani, iar la vârsta de 19 ani a publicat prima carte.^[1]

După ce a debutat în 1948 în suplimentul ziarului Tînărul muncitor, respectând rețeta șantierismului, cu inevitabilele „învolburări grandilocvente”, a urmat Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu”.^[2][3]

Absolvent al Facultății de Limbă și Literatură Română din București (1960), Florin Mugur a lucrat mai întâi ca profesor în două sate din județul Argeș și apoi în București, devenind apoi redactor la editura Cartea Românească, și redactor-șef adjunct al revistei Argeș.

Prieten apropiat al lui Norman Manea.^[4] A purtat o importantă corespondență cu prietenii scriitori, iată de ce Gabriel Dimisianu îl compară astfel: „M. Blecher și Florin Mugur, spirite care comunică prin afinități de structură umană și chiar de destin.”^[5]

Când soția sa, Iulia, a decedat, și fiind și el însuși bolnav, s-a sinucis^[6].

Scrieri (selecție)[modificare | modificare sursă]

Antume

• Cântecul lui Philipp Müller (1953)
• Romantism (1956), versuri
• Casa cu ferestre argintii (1959), versuri
• Visele de dimineață" (1961), versuri
• Mituri (1967), versuri
• Destinele intermediare (1968), versuri
• Cartea regilor (1970), versuri
• Cartea prințului (1973), versuri
• Piatra palidă( 1977)- pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor
• Portretul unui necunoscut (1980), versuri
• Dansul cu cartea (1981), versuri
• Vârstele rațiunii. Convorbiri cu Paul Georgescu (1982)
• Viața obligatorie (1983), versuri
• Spectacol amânat (1985), versuri
• Schițe despre fericire (1987)
• Firea lucrurilor (1988), versuri
• Aproape noiembrie (1972), proză
• Convorbiri cu Marin Preda (1973)
• Profesiunea de scriitor (1979), interviuri
• Ultima vară a lui Antim (1979), roman

Postume

• Scrisori la capătul zilelor" (2002)

POEZII:

Frumoaso 

mersul tău prin iarbă
și felul cum te uiți în treacăt la mine
și iarba care s-a înălțat
la un metru de pământ
să te urmărească de-aproape
zăpăcită de pofte

aș vrea să scriu despre tine
frumoaso
dar hârtia alunecă
de parcă-aș fi așezat-o
pe-o moviliță de cireșe coapte

Simplu dialog 

Und' te ducitu, mielule?
E-ntuneric, domnule.

Si de ce dansezi?
Pentru ca mi-e frig.

Si de ce ti-e frig?
Prea multe hartii.

Cerul iscalit
campul numarat.

De ce tremuri, mielule?
Imi miroase, domnule.

Le-au atins, le-au scris
maini de macelari.

Si te duci tu, mielule?
Da, e bezna, domnule.

Un timp integru 

Dinei Georgescu

Fascinant mirosul crinilor, fascinant -
scriu despre el cu mâna stângă
scriu ferindu-mă
eu care urăsc florile
aceste mici imitații de animale gingașe
aceste boturi și fălci și buze și limbi
ce nu știu să putrezească.

Dar el, dar mirosul crinilor e fascinant
dar el vrea să facă ceva și chiar face
nu șovăie, lucrează
el ți se-așează pe față
și-ți umple gura cu buzele și limbile lui dominatoare
el îți pune genunchiul în gură
și se-ndeasă în tine
plăpândul, nevinovatul de miros al crinilor, atotstăpânul
pe care-ncerci să-l spui disperat și febril
ferindu-te
pe care-ncerci să-l denunți
dar cum poți denunța un miros? cum să-l scrii
cu mâna stângă ce abia se mișcă
umflată, pe hârtii, înăbușindu-se.

ADELA POPESCU MUNTEAN

Adela Popescu (n. 7 februarie 1936, comuna Beuca, judeţul Teleorman – d. 22 februarie 2021) a fost o poetă română, autoare a şapte cărţi de poezie.

Cuprins

• 1 Biografie
• 2 Opere publicate (selecţie)
• 3 Note
• 4 Vezi şi
• 5 Legături externe

Biografie[modificare]

Născută din părinţi învăţători (Andreica şi Ion Popescu), a început învăţătura, în 1942, în comuna natală, şi-a continuat-o în comuna Radna şi în oraşul Lipova, judeţul Arad, iar din 1948 în Bucureşti, la Şcoala nr. 42 şi la Centrul şcolar 5-7-8 (azi Colegiul Naţional „Iulia Haşdeu”).

În 1953, la 17 ani, a debutat cu poezia “O picătură” în revista lunară Tînărul Scriitor 3-4, iar pentru a doua poezie, publicată în numărul următor al revistei, a obţinut un premiu la Concursul Literar Internaţional, organizat de Uniunea Scriitorilor, cu prilejul celui de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Bucureşti. Ca urmare, a fost îndrumată către Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” a Uniunii Scriitorilor, făcând parte din ultima promoţie a şcolii (1953-1955).

În 1959 a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti, împreună cu soţul ei, viitorul scriitor, critic literar şi om politic George Muntean, născut la 17 noiembrie 1932, în comuna Bilca, jud. Suceava, cu care s-a căsătorit la 8 martie 1956.

A publicat poezii, cu deosebire în revistele bucureştene: Contemporanul, România Literară, Viaţa Românească, Luceafărul, dar şi în periodice din Alexandria, Suceava, Timişoara, Constanţa, Târgu Mureş, Satu Mare, Bacău, Iaşi, etc. precum şi din Grecia, Italia, Iugoslavia, Suedia, Noua Zeelandă, USA, fiind inclusă, de asemenea, în câteva antologii româneşti şi străine, autoare a 7 cărţi de poezie, publicate în Franţa, S.U.A., Japonia, România, fiind din 1994 membră a Uniunii Scriitorilor din România.

În 22 octombrie 2003 la Salonul Internaţional de Carte Românească, organizat la Iaşi, de către Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”, i-a fost decernat „Premiul pentru Poezie”, pentru ediţia bilingvă româno-japoneză, „Între noi - timpul”, (preşedintele juriului, Constantin Ceopraga). În acelaşi cadru, Institutul Naţional pentru Societatea şi Cultura Română i-a acordat Adelei Popescu „Diploma de Excelenţă şi Ordinul Cultural Mihai Eminescu” pentru acelaşi volum, „Între noi - timpul”, editat la Editura Michitani (preşedintele juriului, prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu).

În 25 martie 2004, la Craiova, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Dolj, Guvernul României, Ministerul Culturii şi Cultelor şi Revista Lamura i-au acordat Adelei Popescu premiul „Alexandru Macedonschi” pentru performanţa de a fi primul poet român publicat în Ţara Soarelui Răsare, nu doar într-o antologie, ci cu un volum distinct, în ediţie bilingvă (preşedintele juriului Ovidiu Ghidirmic, director Dan Lupescu).

În februarie 2011, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani, Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti i-au acordat Adelei Popescu “Diploma de Merit” pentru activitatea sa deosebită în promovarea literaturii române vreme de mai multe decenii şi pentru valoarea recunoscută a operei sale (preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, Horia Gârbea).

În 12 iunie 2011, poetei Adela Popescu, i s-a decernat medalia Teiul de Aur şi diploma în rang de excelenţă, de către Editura Geea, din Botoşani, în cadrul ediţiei al X-a a Premiilor Mihai Eminescu “Teiul de Aur şi Teiul de Argint” (secţiunea Literatură). Creaţia autoarei a fost apreciată de Mircea Martin, critic literar important în cultura română. Nota: Matfeev, Ioana, Teiul de Aur şi Teiul de Argint, la un deceniu de viaţă, 29 iunie 2011, în: Revista Luceafărul, iunie 2011, ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online): ==Legături externe== https://luceafarul.net/teiul-de-aur-si-teiul-de-argint-la-un-deceniu-de-viata Revista de cultură “Luceafărul”, din Botoşani, a publicat referinţe despre opera Adelei Popescu.

La puţin timp, după ce a împlinit 85 de ani, poeta Adela Popescu, s-a stins din viaţă, la data de 22/02/2021, în urma unui atac vascular cerebral.

Opere publicate (selecţie)[modificare]

• În 1975, i-a apărut prima carte, intitulată „Entre nous - le temps / Între noi - timpul”, bilingvă, în română şi în franceză, la Editura Saint-Germain-des-Pres, Paris, din iniţiativa pictoriţei americane Holley Chirot, cuprinzând 15 poeme pe care pictoriţa le-a prezentat directorului editurii, poetul Jean Breton, în traducerea ei şi a poetului Jean Orizet, redactor în editură. Cartea reproduce pe copertă gravura “Masca Profetului”, aparţinând pictoriţei Holley Chirot.

• În 1992, i-a apărut a doua carte, „Between Us - Time / Între noi - timpul”, la Editura Moonfall Press, Washington D.C., decorată în interior cu 8 gravuri, şi o acuarelă pe copertă fotografiată în alb-negru, de aceeaşi Holley Chirot şi prefaţată de Thomas C. Carlson, poet, traducător, profesor la Universitatea Memphis din Tennessee, USA. într-o formulă editorială confirmată ca unică de către Biblioteca Congresului American, ea cuprinde 25 de poeme în 8 limbi: în română şi traducerea lor în engleză (de diplomata Kiki Skagen Munshi), în franceză (de poetul E. Ar. Zaharia; Zaharia Macovei), în italiană (de universitarii Bruno Mazzoni şi Rodica Locusteanu), în maghiară (de poetul Cseke Gâbor), în germană (de prof. Livia Cazaban), în rusă (de ziaristul Nikolai Morozov şi Nataşa Nicolau-Bogdan), în spaniolă (de universitarul Mircea Doru Brânză).

• În 1998, i-a apărut a treia carte, „Între noi - timpul”, la Editura Eminescu, Bucureşti, Colecţia Amphion, decorată, pe copertă, cu aceeaşi acuarelă de la ediţia americană, acum reprodusă în culorile ei originale, şi cu un singur desen delicat în interior, tot de Holley Chirot. Cartea cuprinde 53 de poeme, urmate de o „Schiţă de auto-portret”, şi de o suită de „Fragmente critice şi epistolare”. Faţă de cele două cărţi precedente, care au pe coperta a IV-a, bilingv, datele biobibliografice şi fotografia în alb-negru a autoarei, ediţia bucureşteană alătură fotografiei sale color, poezia „Împăcare” în facsimil.

• În 2003, i-a apărut a patra carte, „Watashitachi no aida ni - toki / Între noi - timpul”, la Editura Michitani, Tokyo. Este primul volum de poezie românească şi bilingvă, în spaţiul nipon. Cuprinde 72 de poeme, decorate cu 5 dintre picturile pe sticlă ale artistei japoneze Fusako Kodama, urmate de „Schiţa de autoportret”, completată şi cu o fotografie a autoarei la 5 ani, cu sora cu părinţii, şi de 3 imagini ale copertelor cărţilor anterioare ale autoarei, de „Postfaţa” traducătorului Sumiya Haruya şi de profilul „Adela Popescu - omul şi opera”, trasat de către marele istoric al gândirii şi literaturii japoneze, prof. Shuichi Kato. Volumul are şi un tiraj denumit „internaţional” în totalitate bilingv în română şi în japoneză.

• În 2004, îi apare la Editura Gnomes’ Land, Bucureşti, un CD cu 50 de poeme în lectură proprie, completate de alte 25 de poeme traduse şi recitate de traducătorul japonez Sumiya Haruya.

• În 2008, îi apare la Editura Palimpsest, Bucureşti, cartea intitulată „A fost odată George Muntean” alcătuită în memoria soţului ei decedat la 1 iunie 2004. Ea cuprinde 115 devoţiuni semnate, împletite cu 22 de scrieri semnificative ale lui George Muntean (între care 5 proze absurde şi 5 poezii inedite) precum şi un CD de pe care poate fi ascultat discursul pe care l-a rostit la 75 de ani de la Marea Unire, a României.

• În 2010, i-a apărut a cincea carte, „Între noi - timpul / Entre nous - le temps”, Editura Anima, Bucureşti, la care Adela Popescu s-a întors la cititorul român şi francez, în aceeaşi formulă princeps din 1975, de la Saint-Germain-des-Pres, dar cu o recoltă de 6 ori mai bogată, cuprinzând 99 de poeme, traduse de Claudia Dumitriu şi Zaharia Macovei, o reînnoită schiţă de autoportret adusă la zi, şi peste 130 de fragmente critice şi epistolare, legate de creaţia ei. Compartimentele cărţii sunt despărţite de un desen în creion din 1964 şi două acuarele din 1953 ale autoarei. Pe prima copertă, fotografia ei din 1961 realizată de George Muntean. Pe ultima copertă, încă o scurtă prezentare a poetei purtând semnătura importantă a criticului literar Mircea Martin.

• În 2013, i-a apărut a şasea carte, „Între noi - timpul / Between Us - Time” Editura Tracus Arte, Bucureşti, cuprinzând 115 poeme, ediţie bilingvă, traduse în engleză de Adriana Volceanov, incluzând şi un CD cu 50 de poeme in lectura autoarei, dedicându-i această carte scriitorului Paul Goma, ajuns în acel an 2013, la 77 de ani, păstrat din '77, cu sfinţenie, în exilul parizian.

• În 2020, a văzut lumina tiparului, tot la Editura Tracus Arte, Bucureşti, cea de-a şaptea carte, cu titlul neschimbat, „Între noi - timpul”, cuprinzând 151 de poeme, autoarea exprimându-şi dorinţa ca această carte să fie ultima ei creaţie şi i-a dedicat-o regretatului ei soţ, scriitorul, criticul literar şi omul politic George Muntean.

POEZII:

NE TREBUIA UN TEATRU IN FIECARE ZI

,,Ne trebuia un teatru în fiecare zi, -
decoruri si costume,
nimicurile mii,
si sã jucãm iubirea
bezmetici si convinsi,
pânã chemati la rampã
ieseam mãreti si ninsi.

Dar n-am stiut iubirea
s-o travestim si nici
s-o tulburãm în vaste feerii...
Rãmânem dar, de-a pururi,
aceleasi inimi mici
Si stingheriti în haine
prea mari pentru copii".
ÎNTRE NOI - TIMPUL

,,Si te iubesc acum când nu mai am
cuvinte norocoase sã te cheme,
când între noi stã timpul ca un geam
Si ne privim tãcuti ca în portrete...

As vrea sã râd cum râde-un diamant
Si-as vrea sã te prefaci nepãsãtor,
dar peste umãr cupe sã ciocnim,
s-aprindem întunericul, sã fim

ca-ntr-un tablou celebru de Rembrandt..."