6. /15 FEBRUARIE 2022 - MUZICP; PE O ARIPĂ DE CÂNT

IOSIF SAVA

Iosif Sava
Date personale
Nume la naștere	Iosif Segal
Născut	15 februarie 1933[1]  Iași, România
Decedat	18 august 1998 (65 de ani)[2]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Filantropia din București
Cetățenie	România
Ocupație	clavecinist[*] muzicolog[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea din București
Modifică date / text

Iosif Sava (n. Iosif Segal ^[3], n. 15 februarie 1933,^[1] Iași, România – d. 18 august 1998,^[2] București, România) a fost un muzicolog român, realizator de emisiuni radio și de televiziune, provenit dintr-o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole.

Tatăl său a fost multă vreme violonist la Filarmonica din Iași. Bunicul său, care a fost unul din colaboratorii lui Gavriil Musicescu, a condus corul Mitropoliei din Iași. Străbunicul său a fost printre primii absolvenți ai Conservatorului înființat de Al. I. Cuza.^[4]

Cuprins

• 1Studiile
• 2Cariera
  • 2.1Muzică de cameră
  • 2.2Muzicologie și popularizarea muzicii culte
  • 2.3Evreitate
  • 2.4Opera literară și publicistică
  • 2.5Distincții
• 3Sfârșitul vieții
• 4In memoriam
• 5Publicații
• 6Note
• 7Legături externe

Studiile[modificare | modificare sursă]

Casa de pe Str. Ipsilanti nr. 1 din Iași în care a locuit între anii 1944-1951 studentul Iosif Sava. Pe această casă a fost amplasată o placă comemorativă din marmură.

Studiile și le-a început la Iași, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) și Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc. Între 1951 și 1955 a urmat și Facultatea de Filozofie de la Universitatea din București, fiind licențiat în 1955.

Cariera[modificare | modificare sursă]

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

Profesia sa de bază era cea de clavecinist și pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formații de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, precum și ca partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. Turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S. A dat și concerte de orgă.

Muzicologie și popularizarea muzicii culte[modificare | modificare sursă]

În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat și de comentarea fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului "Opinia" din Iași.

În 1951 și-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal "Invitațiile Eutherpei". În paralel, a realizat și emisiunile "Cronica muzicală" și "Viața muzicală în actualitate".

În 1980 a început activitatea la televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea "Serata muzicală TV", emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității. Ciclul de emisiuni a fost întrerupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR. In 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR. Soția sa, Marghit Sava, își amintește de sfârșitul activității la TVR: În ziua în care a împlinit 65 de ani, domnul Stere Gulea, directorul TVR de atunci, s-a debarasat de el ca de–o mănușă veche. Fără nimic, niciun cuvânt … Iosif Sava … s-a întors, fără a spune vreun cuvânt, și a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aștepta la așa ceva.^[5]

A trecut la postul "PRO TV" pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul "Acasă TV", pentru a realiza o nouă emisiune, numită "Salonul muzical Acasă - Lista lui Sava".

Evreitate[modificare | modificare sursă]

Nu s-a sfiit să-și manifeste evreitatea în anii în care destui intelectuali evrei treceau pe vizavi, când întâmplarea îi aducea prin fața Templului Coral. Nici să protesteze public împotriva manifestărilor antisemite, negaționiste, xenofobe, răbufnind după '89. Din cele peste 40 de cărți dedicate muzicienilor lumii, care-i poartă semnătura, câteva, publicate de Hasefer - Harpiștii regelui David, Muzicieni pe acoperiș, Variațiuni pe o temă de Chagall -, sunt minienciclopedii despre valorile muzicale evreiești^[6].

Opera literară și publicistică[modificare | modificare sursă]

A fost și un scriitor prolific, scriind 44 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6.000 de articole.

Distincții[modificare | modificare sursă]

Din 1972 a fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), a fost distins cu o serie întreagă de premii, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali (1980); premiul Revistei Actualitatea muzicală; Premiul I (1981) și Premiul pentru activitatea deosebită de critic muzical (1983) la Festivalul Național "Cântarea României". În 1996 a primit Premiul Centrului Internațional Ecumenic pentru Dialog Spiritual "Pamfil Șeicaru".^[7]

Sfârșitul vieții[modificare | modificare sursă]

Ultima perioadă a vieții și-a trăit-o într-un imobil situat la intersecția străzilor Sf. Voievozi cu Str. Vănătorilor.

O ocluzie intestinală l-a obligat ca duminică, 12 iulie 1998, la ora 18.30, să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București. După consultul medical s-a ajuns la concluzia că pacientul necesită imediat o intervenție chirurgicală, care a fost efectuată de către o echipă condusă de prof. dr. Radu Palade^[8].

Din păcate, deși operația a reușit, o infecție nosocomială postoperatorie, dobândită în clinica de chirurgie, i-a curmat prematur viața, pe 18 august 1998.

Mormântul său din Cimitirul Filantropia din București

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Placa memorială amplasată pe blocul din str. Sfinţii Apostoli 6, Bucureşti, în care a locuit Iosif Sava

Începând cu anul 2005, Școala de muzică și arte plastice nr.1, din București, înființată prin hotărârea HCM 1260 în anul 1959, a primit numele de "Iosif Sava" în memoria marelui muzicolog român și se află în parteneriat cu fundația ce-i poartă numele.

Din septembrie 1998, Fundația ACCUMM, avându-l ca președinte pe scriitorul și cineastul Petru Maier Bianu (2 septembrie 1947 - 22 august 2011) organizează Stagiunea muzicală ”Iosif Sava”, găzduită generos de Muzeul Municipiului București, la Palatul Șuțu.

Bustul lui Iosif Sava

Numele lui Iosif Sava a fost atribuit unei piațete de lângă Universitatea Națională de Muzică București, aflată la intersecția străzilor Dr. Sion, Șipotul Fântânilor, Ion Brezoianu și Poiana Narciselor, unde a fost amplasat un bust al cunoscutului muzicolog^[9].

Publicații[modificare | modificare sursă]

• 1971 - Ghid de operă: explicarea acțiunii scenice a 140 lucrări a 86 compozitori, în colaborare cu Gabriela Constantinescu, Daniela Caraman Fotea, Grigore Constantinescu, București, Editura Muzicală.a Uniunii Compozitorilor.
• 1973 - Ghid de balet, în colaborare Daniela Caraman Fotea, Grigore Constantinescu, București, Editura Muzicală.
• 1976 - Silvia Șerbescu: Ghid biografic, în colaborare cu Florian Șerbescu, București, Editura Muzicală.
• 1979 - Dicționar de muzică, în colaborare cu Luminița Vartolomei, București, Editura Științifică și Enciclopedică.
• Sava, Iosif (1980), Teritorii muzicale românești: dialoguri, evocări, București: Editura Muzicală.
• 1982 - Amintirile muzicienilor români: dialoguri evocări, confesiuni, București, Editura Muzicală.
• 1983 - Istoria muzicii universale în date, în colaborare cu Petru Rusu, București, Editura Muzicală.
• Sava, Iosif (1984), Iubiți muzica secolului XX: fișe, eseuri, conspecte, București: Editura Albatros.
• 1984 - Idealurile lui George Enescu. Șase decenii pe estrada Ateneului: amintiri în colocviu - Vol. 1/ Alexandru Rădulescu, Iosif Sava, București, Editura Muzicală.
• 1985 - Dirijori români. Șase decenii pe estrada Ateneului: amintiri în colocviu - Vol. 2/ Alexandru Rădulescu, Iosif Sava, București, Editura Muzicală.
• 1985 - Polifoniile unei vieți. Arta Florescu în dialog cu Iosif Sava Vol. 1, București, Editura Muzicală.
• 1985 - Bucuriile muzicii: fișe, eseuri, conspecte, București, Editura Muzicală.
• 1986 - Prietenii muzicii, București, Albatros.
• 1986 - Patima muzicii / David Ohanesian, Iosif Sava, București, Editura Muzicală.
• 1986 - Muzică și literatură: scriitori români. Vol. 1./ Zoe Dumitrescu Bușulenga, Iosif Sava, București, Cartea Românească.
• 1987 - Muzică și literatură: scriitori români. Vol. 2./ Zoe Dumitrescu Bușulenga, Iosif Sava, București, Cartea Românească.
• 1987 - Muzicienii Iașului/ George Pascu, Iosif Sava, București, Editura Muzicală.
• 1987 - Contrapunct liric. Arta Florescu în dialog cu Iosif Sava Vol. 2, București, Editura Muzicală.
• 1987 - 1001 audiții: fișe, conspecte, eseuri, București, Editura Muzicală.
• 1987 - Euterpe vinzesban, București, Editura Kriterion.
• 1988 - Constelația Madrigal. Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava, Ediția I, București, Editura Muzicală; Ediția II, București, Editura Muzicală, 1993
• Sava, Iosif (1989), Cu Ludovic Spiess prin teatrele lirice ale lumii, București: Editura Muzicală.
• 1989 - Eminescu și muzica/ Zoe Dumitrescu Bușulenga, Iosif Sava, București, Editura Muzicală.
• 1989 - Scrisori/ Constanța Erbiceanu. Vol. I; ediție îngrijită și comentată de Iosif Sava, București, Editura Muzicală.
• Sava, Iosif (1990), Sonorități americane: Jurnal, București: Editura Muzicală.
• 1991 - Ștefan Niculescu și galaxiile muzicale ale secolului XX, București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicienilor din România.
• 1991 - Orga lui Iosif Gerstenengst, București, Arhiepiscopia Romano-Catolică.
• 1992 - Scrisori / Constanța Erbiceanu. Vol. II; ediție îngrijită și comentată de Iosif Sava, București, Editura Muzicală.
• 1992 - Și marii muzicieni au fost copii. Vol. 1, în colaborare cu Ana Maria Urlea, București, Editura Ion Creangă.
• Sava, Iosif (1992), Eugenia Moldoveanu și vocile veacului, București: Editura Romfel.
• Sava, Iosif (1992), Jurnal muzical german, București: Editura Romfel.
• Sava, Iosif (Antologie) (1992), Fundația Brambach și talentul muzical românesc, București: Editura Excelsior.
• Sava, Iosif (1993), Itinerare muzicale, București: Editura Libra.
• 1993 - Muzică și muzicieni, în colaborare cu Luminița Vartolomei, București, Romfel.
• Sava, Iosif (1993), Constelația Madrigal. Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava, Ediția a II-a, București: Editura Muzicală.
• 1994 - Muzică și literatură: scriitori români. Vol. 3./ Zoe Dumitrescu Bușulenga, Iosif Sava, București, Cartea Românească.
• Sava, Iosif (1994), Jurnal pe portative. Vol. 1: (31 octombrie 1989 - 1 aprilie 1990), București,: Editura Roza Vânturilor.
• Sava, Iosif (1995), Dosare muzicale. Jurnal pe portative: (5 septembrie 1991 - 15 februarie 1992), București: Editura Expansion-Armonia.
• Sava, Iosif (1995), Muzica în zgomotul lumii: (8 martie 1991 - 4 septembrie 1991), București: Editura Du Style.
• Sava, Iosif (1995), Muzica la sfârșitul mileniului: (4 august 1994 - 13 februarie 1995), București: Editura Info-Team.
• 1995 - Muzicieni evrei, Ottawa, Editura Badian
• Sava, Iosif (1995), Muzicieni evrei de la noi și din lume. Muzicanții pe acoperiș - Vol. 1 (1995); Variațiuni pe o temă de Chagall - Vol. 2 (1997); Harpistii Regelui David - Vol. 3 (1998), București: Editura Hasefer.
• Sava, Iosif (1995), Muzicienii lui Marconi. Vol. I, București: Editura Scripta.
• Sava, Iosif (1995), Seismograf muzical. (3 august 1992 - 20 februarie 1993), București: Editura Albatros.
• 1996 - Majestatea Sa...Muzica: Jurnal: (14 februarie 1995 - 18 septembrie 1995), București, Holding Reporter.
• Sava, Iosif (1996), Simfonia destinului. Personalități românești la Seratele muzicale (Vol. I - cu Ion Cristoiu, Dinu C. Giurescu, Ioan Grigorescu, Ion Iliescu, Dan Amedeo Lăzărescu, Gabriel Liiceanu, Cristian Mandeal, Nicolae Manolescu, Radu Palade, Al. Paleologu, Mihai Sora, Diana Turconi, Doina Uricariu. Personalități românești la Seratele muzicale; Vol. II - cu Mircea Albulescu, Călin Anastasiu, Șt. Aug. Doinaș, Mircea Dinescu, Caius T. Dragomir, Anca Harasim, Ion Ianoși, Mircea Iorgulescu, H.-R. Patapievici, Adrian Păunescu, Andrei Pippidi, Alin Teodorescu, Răzvan Theodorescu), Cuvânt înainte de Iosif Sava și Prefață de Dorin Popa, București: Editura Integral, ISBN 973-97781-0-0.
• 1996 - Radiografii muzicale: 6 Serate TV cu Horia-Roman Patapievici, Octavian Paler, Nicolae Breban, Aurel Stroe, Nicolae Constantin Munteanu, George Pruteanu - Iași, Polirom.
• 1997 - Invitații Eutherpei: 8 serate TV cu Alexandru Zub, Alexandru Paleologu, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Alina Mungiu, Gheorghe Buzatu, Florin Constantiniu, Ion Cristoiu, Cristian Popișteanu, Mircea Suciu, Stelian Tănase, Andrei Pleșu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș -, Iași, Polirom.
• 1997 - Muzică...bine temperată: jurnal pe portative: (2 aprilie 1990 - 4 septembrie 1990), cu o prefață de Elena Zottoviceanu, București, Universal Dalsi.
• 1997 - Orizonturi muzicale: muzica noastră cea de toate zilele: jurnal 27 august 1993 - 15 ianuarie 1994, Craiova, Scrisul Românesc.
• 1997 - Poli(tico)fonii - Jurnal (17 iunie 1996 - 27 februarie 1997), Iași, Polirom.
• 1997 - Mică enciclopedie muzicală, în colaborare cu Luminița Vartolomei, Craiova, Aius.
• 1997 - Dublu recital - Nicolae Cajal - Iosif Sava. Caietele culturale, București, Realitatea evreiască.
• 1998 - Lista lui Sava. Personalități românești la ''Seratele muzicale,, (Vol. I și II), București, Editura Du Style.
• 1998 - Muzica și spectacolul lumii: 10 Serate TV cu Mihai Șora, Sergiu Celibidache, Radu Palade, Alexandru Paleologu, Dan Grigore, Andrei Șerban, Cristian Tudor Popescu, Dan Setlacec, Iași, Polirom.
• 1998 - Claviaturile timpului: jurnal pe portative: (19 septembrie 1995 - 15 iunie 1996), Iași, Polirom.
• 1998 - Muzică și politică: pagini din ''Jurnalul pe portative,,: (1 martie 1997 - 20 septembrie 1997), Craiova, Aius.
• 1998 - Ultimul jurnal pe portative: socio-solfegii (21 septembrie 1997 - 6 marie 1998); dicteuri paramuzicale (7 martie 1998 - 10 iulie 1998), București, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicienilor din România.
• 2001 - Ecranele vieții muzicale: însemnări din cotidian (16 februarie 1992 - 1 august 1992), București, Paidea.
• 2003 - Muzica sub reflectoare: pagini de jurnal: 2 martie 1993 - 26 august 1993, cu o prefață de Doina Uricariu, București, Editura Du Style.

Magia Seratelor Muzicale Iosif Sava - invitat Mircea Albulescu

15 Serata Muzicala cu Iosif Sava - invitat Octavian Paler

OCTAVIAN LAZĂR COSMA

Octavian Lazăr Cosma
Date personale
Născut	15 februarie 1933 (88 de ani)  Treznea, Sălaj, România
Părinți	Lazăr Cosma
Căsătorit cu	Elena Cosma
Copii	Mihai Cosma
Cetățenie	România
Ocupație	muzicolog[*]
Activitate
Alma mater	Academia de Muzică Gheorghe Dima Conservatorul din Sankt Petersburg[*]
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text

Octavian Lazăr Cosma (n. 15 februarie 1933, Treznea, Sălaj, România) este un muzicolog român.

Cuprins

• 1Familia Cosma
• 2Studii
• 3Activitate
• 4Recunoaștere
• 5Volume
• 6Note
• 7Bibliografie

Familia Cosma[modificare | modificare sursă]

Părinții săi, învățătorii Lazăr și Aurelia Cosma, au fost uciși în masacrul de la Treznea din septembrie 1940, comis de trupele horthyste după cedarea Ardealului de Nord.

A fost căsătorit cu pianista Elena Cosma. Cei doi sunt părinții muzicologului Mihai Cosma.

Studii[modificare | modificare sursă]

A studiat la școala normală din Blaj, apoi la Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj și la Conservatorul „N.A. Rimski-Korsakov” din Leningrad, clasa prof. Mihail Druskin. A obținut doctoratul în muzicologie în 1972, la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Activitate[modificare | modificare sursă]

A predat mai mult de jumătate de secol (record în cadrul instituției) la Universitatea Națională de Muzică din București (îndrumător de doctorat și profesor de muzicologie) unde și-a început cariera didactică în 1959 (la disciplinele estetică, istoria muzicii românești, muzicologie). Este acad., prof.univ. dr., dr.h.c.mult..

A fost primul îndrumător de doctorat în domeniul muzică din București. A fost membru în Consiliului Național al Titlurilor și Diplomelor Universitare (Comisia de atestare a personalului științific și științifico-didactic a Ministerului Educației și Cercetării). A fost șeful Catedrei de Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București (1977-1985).

A fost secretarul Secției de Critică muzicală și Muzicologie al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1963-1993), apoi vicepreședintele Uniunii (1993-2005) fiind apoi Președinte interimar (2005-2006) și președinte ales al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor (2006-2010). A fost Președintele Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori din România. A fost redactor șef al revistei „Muzica” (1990-2010). Este membru sau președinte a nenumărate jurii de concursuri de interpretare, de creație sau de ocupare a unor posturi de conducere în rețeaua Ministerului Culturii. A fost membru în Consiliul de Administrație al Institutului Cultural Român și în Comitetul Executiv al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

A publicat sute de studii și articole în ziare și reviste din România și din multe țări ale lumii, printre care S.U.A., fosta U.R.S.S., Bulgaria, Ungaria, Germania etc.. A apărut în sute de emisiuni radio și tv., la posturile naționale din România și din alte țări. A participat la numeroase congrese, simpozioane, conferințe, mese rotunde, consfătuiri, schimburi de experiență ș.a. în România, Statele Unite ale Americii, fosta U.R.S.S., Franța, Germania, Elveția, Italia, Ungaria, Polonia, Cehia, Grecia, Danemarca, Irak, Belgia, Olanda, fosta Iugoslavie, Austria, Danemarca, Regatul Unit, Suedia, Norvegia, Japonia etc. Este autorul a peste 80 de articole despre muzica și muzicienii români aflate în cel mai important dicționar de specialitate din lume, The New Grove Dictionary of Music and Musicians.

Recunoaștere[modificare | modificare sursă]

Octavian Lazăr Cosma este doctor honoris causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și al Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Este membru al American Musicological Society. A primit numeroase premii și distincții, între care Premiul Academiei Române, Premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, inclusiv Marele Premiu (2013) și decorații ale statului român, primite înainte și după 1989, prin decret prezidențial. Este cetățean de onoare al municipiului Blaj și al comunei natale.

Din 2011 este membru corespondent al Academiei Române (singurul muzicolog din istoria Academiei care a obținut această recunoaștere), iar din 2016 este membru titular. Alături de compozitorul Cornel Țăranu, a reprezentat, ani de zile, breasla muzicienilor în cadrul Academiei. În trecut au mai fost academicieni următorii muzicieni: folcloriștii Teodor T. Burada și Constantin Brăiloiu, compozitorii George Enescu, Sigismund Toduță, Sabin Drăgoi, Matei Socor, Ștefan Niculescu. De curând a fost primit ca membru și pianistul Valentin Gheorghiu.

Volume[modificare | modificare sursă]

A scris următoarele cărți (listă selectivă):

• Opera românească (2 volume)
• Oedipul enescian
• Hronicul muzicii românești (9 volume)
• Hronicul Operei Române din București (3 volume: 2003, 2017, 2017)
• Universul muzicii românești - Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (1920-1995)
• Simfonicele Radiodifuziunii Române - 1928-1998
• Filarmonica din București în reflectorul criticii muzicale - 1921-1945
• Universitatea Națională de Muzică din București la 140 de ani (Istoria Conservatorului) (4 volume)
• Opera Română din Cluj - 1919-1999 (2 vol.)
• Pagini din istoria muzicii românești (2 vol.)
• Spinii din buchetul memoriilor (2 vol.)
• Centenarul Societății/Uniunii Compozitorilor Români

Octavian Lazar COSMA despre TE DEUM LAUDAMUS - Ctin. SANDRU - Heruvic

ALEXANDRU BOCĂNEȚ

Alexandru Bocăneț
Date personale
Născut	15 februarie 1944  București, România
Decedat	4 martie 1977 (33 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Alexandru Bocăneț (n. 15 februarie 1944, București, România – d. 4 martie 1977, București, România) a fost un regizor român.

A urmat cursurile IATC, secția regie, absolvent promoția 1968.

Dintre realizările sale la Televiziunea Română se remarcă serialul de divertisment „Profil pe 625 de linii” - cu trio-ul Florian Pittiș, Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, emisiunea „Gala Lunilor”- cu Florin Piersic, Carmen Stănescu, Stela Popescu și Orchestra condusă de Sile Dinicu.^[1]

A murit la Cutremurul din 4 martie 1977, alături de Toma Caragiu, aflat in vizită, să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă.

Filmografie (regizor)[modificare | modificare sursă]

• Un orfelin iubea o orfelină (1976) - film TV
• Gloria nu cântă (1976)

Caiet de regie Alexandru Bocanet

Din arhiva TVR - remember Alexandru Bocăneț

IULIU MUREȘIANU

IULIU MUREŞIANU (1900-1956) Compozitor

S-a născut la 29 ianuarie 1900. Familiarizat de mic copil cu muzica şi educat în sentimentul unui ataşament deosebit faţă de valorile naţionale româneşti, Iuliu Mureşianu a continuat, pe o treaptă superioară, opera şi tradiţiile statornicite de către ilustrul său tată, Iacob Mureşianu, întrebuinţând toate mijloacele şi întreaga concepţie componistică contemporană. După studii muzicale temeinice la conservatoarele din Cluj, Torino şi Leipzig, desfăşoară o rodnică activitate de compozitor, dirijor, pedagog şi violonist la Blaj, Odorhei, Dumbrăveni, Turda şi Cluj. În aceste centre urbane se preocupă atât de organizarea şi dezvoltarea vieţii muzicale în general, cât şi de înnobilarea tradiţiilor muzicale religioase greco-catolice. A creat în aproape toarte genurile muzicale: simfonic, vocal-simfonic, cameral, instrumental, coral, de operă şi de lied, precum şi religios-liturgic. În anul 1937 a obţinut „Premiul pentru compoziţie George Enescu”. În prezent creaţia lui Iuliu Mureşianu aşteptă să fie pusă în valoare, pentru a fi salvată de la uitarea nemeritată. S-a căsătorit cu Ana-Maria Mărgineanu în 1928 cu care a avut doi copii. A fost profesor la Cluj, membru al Uniunii Compozitorilor.

Iuliu Mureşianu s-a născut la 29 ianuarie 1900 la Blaj, un mic oraş în care pulsa o viaţă intelectuală intensă şi în care sufletul mişcării muzicale era tatăl său, compozitorul Iacob Mureşianu, profesor la şcolile din acest oraş.

Anii copilăriei lui Iuliu Mureşianu se petrec în acest mediu familial în care fireşte primele noţiuni de muzică le primeşte de la părinţii săi. De la vârsta de 4 ani reproducea melodii pe care apoi le cânta la pian cu un deget. La 5 ani începe lecţiile de pian cu mama sa, o bună pianistă şi o solistă distinsă, a cărei interpretare a doinelor şi cântecelor ardeleneşti l-a captivat profund pe Iuliu. A făcut progrese remarcabile în muzică. La vioară a învăţat să cânte fără îndrumare specială. La vârsta de 8 ani i-a făcut o surpriză tatălui său când, cu ocazia zilei onomastice a acestuia, a apărut cu vioara în mână în cercul de invitaţi şi a cântat „Cavatina�? de Raff într-o interpretare atât de frumoasă încât asistenta a rămas profund impresionată. Cu toată înclinaţia şi talentul pentru pian şi vioară, Iuliu se dedica totuşi compoziţiei. Atmosfera eminamente muzicală din sânul familiei îi aducea necontenit noi impresii şi posibilităţi de a fi într-un continuu raport cu muzica. Ca elev de liceu cânta în orchestra tatălui său.

Crescut în ambianţa muzicii culte ca şi a celei populare, Iuliu Mureşianu a iubit din copilarie ritmurile şi cântecele ardeleneşti. Pentru el, înţelegerea şi valorificarea folclorului va fi doar o problemă de adâncire şi maiestrita şlefuire a unui material sedimentat în anii fragezi ai copilăriei. Sentimentul de preţuire al muzicii folclorice a fost transmis în mod nemijlocit de tatăl său, al cărui crez devenise o direcţie în muzica românească.

La vârsta de 14-15 ani a alcătuit un cor pentru care a compus diferite piese. De asemenea cânta vioara întâi în cvartete sau cvintete. Adolescenţa lui Iuliu Mureşianu a fost greu încercată. Nu împlinise 17 ani când tatăl său s-a stins din viaţă. Moartea tatălui său în 1917 a însemnat o grea lovitură pentru pentru întreaga familie şi mai ales pentru tânărul Iuliu care era în pragul alegerii carierei sale. Pentru a putea asigura existenţa familiei şi a oferi o educaţie satisfăcătoare copiilor săi, Otilia Mureşianu, mama lui Iuliu a luat decizia sa se mute la Cluj. Aici i s-a oferit un post de profesoară de pian la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (director Gheorghe Dima). La îndemnul mamei sale Iuliu alege o carieră în Drept şi se înscrie ca student la universitate. Văzută prin prisma realităţii vremii respective, cariera de jurist oferea o drum către o viaţă scutită de lipsuri materiale. Ca student la drept Iuliu nu abandonează preocupările muzicale. Înfiinţează o orchestră şi un cor cu care a concertat de multe ori. După doi ani de studii în drept abandonează această carieră şi se înscrie la Conservator. Continuă studiile la Bucureşti şi Cluj. În 1923 pleacă la Lipsca (Leipzig), la Conservatorul unde a studiat şi tatăl său, unde se perfecţionează cu profesorul Otto Wittenbecher în studiul armoniei şi contrapunctului, iar al compoziţiei cu renumitul profesor Graener.

Revenind în patrie este numit profesor la liceul din Blaj, unde a profesat şi tatăl său. Cu activităţile sale muzicale a fost prezent în multiple oraşe înfiinţând ansamble corale şi orchestre în centrele în care a lucrat. În Turda a înfiinţat orchestra simfonică „Iacob Mureşianu�? în 1944 cu care a concertat de nenumărate ori. În 1945 revine la Cluj şi îşi continuă activitatea ca profesor la Conservatorul de muzică „Gheorghe Dima�?, funcţie pe care a deţinut-o până la sfârşitul vieţii sale.

La 15 februarie 1956, în urma unei boli nemiloase, Iuliu Mureşianu se stinge din viaţă. El este regretat de un public numeros şi mai ales de cei ce i-au cunoscut în amănunt activitatea sa neobosită de propagator al muzicii româneşti.

Lasă în urma sa o creaţie valoroasă. Din cele peste o sută de lucrări, multe rămase neterminate, amintim cele ale căror valoare s-a impus într-o formă profundă în inima publicului, ca de pildă: cele patru suite simfonice, concertino pentru pian şi orchestră, balada „În cimitir�? pentru bariton şi orchestră de coarde ca şi cele trei concerte pentru fagot, corn şi trompetă, precum şi nenumărate piese pentru pian, vioară, lieduri, piese corale, etc…

Moartea timpurie a lui Iuliu Mureşianu, tocmai când dovedea plinătatea forţelor sale creatoare, ne-a lipsit de multe lucrări de valoare. Muzica sa, inspirată din folclorul românesc, creează minunate tablouri din viaţa poporului, momente de veselie, de optimism şi înţelegere adâncă ale trăirilor emoţionale. Iuliu Mureşianu s-a apropiat de sufletele oamenilor printr-o muzica sinceră, robustă ce se adresează direct sufletului. Compozitorul a afirmat dreptul şi valoarea melosului folcloric de a fi exprimat în muzica românească cultă, dovedind astfel iubirea sa profundă faţă de acesta.

Iuliu Mureşianu (1900-1956): Suite no. 4 "Six images from the life of children" (1952)

Iuliu Mureşianu (1900-1956): Suite no. 2 "Romantic" (1938)

EMIL MONȚIA

Emil Monția
Date personale
Născut	6 ianuarie 1882  Șicula, Arad, România
Decedat	1965 (82 de ani)  Șiria, Arad, România
Cetățenie	Austro-Ungaria  România
Ocupație	compozitor folclorist[*] avocat
Modifică date / text

Emil Monția (n. 6 ianuarie 1882, Șicula, Arad, România – d. 1965, Șiria, Arad, România) a fost un compozitor, culegător de folclor și avocat român.

Cuprins

• 1Biografie
• 2In memoriam
• 3Compoziții
• 4Note

Biografie[modificare | modificare sursă]

Din 1906 se stabilește la Șiria, în județul Arad, unde a lucrat ca avocat.

Între membrii Marelui Sfat Național Român aleși în Adunarea de la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 s-a numărat și " Dr. Emil Monția, avocat, Șiria".^[1]

În 1970, în castelul Bohuș din Șiria, a fost amenajat Muzeul Ioan Slavici și Emil Monția, care găzduiește pianul, vioara, partituri, fotografii de familie, note și obiecte personale ale compozitorului.^[2]

Este înmormântat în cimitirul ortodox din Șiria.

În evidențele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Emil Monția apare ca decedat fără moștenitori ale drepturilor de autor ^[3].

In memoriam[modificare | modificare sursă]

• În perimetrul castelului-muzeu se găsește și bustul lui Emil Monția.
• Corul de Cameră al Casei de Cultură a Municipiului Arad poartă numele Emil Monția.

Compoziții[modificare | modificare sursă]

Mai jos, o listă de compoziții pentru pian solo compuse de Emil Monția în perioada 1900 - 1920: ^[4]

• Codrule frunză galbenă, suită de doine și cântece poporale românești pentru pian
• Colinde pentru pian nr. 1 - 44
• Doină haiducească, suită de doine și cântece românești pentru pian
• Doina Mureșului pentru pian
• Doina vadului, suită de doine și cântece românești pentru pian
• Rătăceam într-o grădină, suită de colinde
• Suită de cântece, 15 piese pentru pian
• Suită de colinde poporale românești
• Suită de dansuri românești, pentru pian solo

Alte piese din repertoriu: "Fata de la Cozia", "Cercel", "Moștenitorul", "La fântâna cu găleată".

Emil Monția, supranumit și “schimnicul de la Șiria”, a scris drama muzicală în patru acte Misiunea din Efes.^[5]

15. Emil Monţia - Sus la poarta Raiului şi Colindiţa

Corul Emil Montia - Hai lelito-n deal la vie

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

Tango Pasión, París 1997 (Show Completo)

BEST GUITAR ROMANTIC OF ALL TIME 💖 Top Guitar Relaxing Music And Guitar Acoustic Love Songs