8. /8 FEBRUARIE 2022 - POEZIE

ALEXANDRU A. PHILIPPIDE

Alexandru A. Philippide
Academicianul Alexandru A. Philippide
Date personale
Născut	1 aprilie 1900[1]  Iași, România
Decedat	8 februarie 1979 (78 de ani)[1]  București, Republica Socialistă România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Părinți	Alexandru Philippide
Căsătorit cu	Paraschiva (n. Nichimis)
Copii	Ana
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor traducător poet
Activitate
Domeniu	Scriitor, traducător, poet
Alma Mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Societăți	Academia Română
Premii	Premiul Herder
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text

Alexandru A. Philippide (n. 1 aprilie 1900,^[1] Iași, România – d. 8 februarie 1979,^[1] București, România) a fost un poet, scriitor și traducător român, membru corespondent (1955) și titular (1963) al Academiei Române,^[2], președintele Secției Literare a Academiei, laureat al Premiului Herder (1967).^[3] Este fiul lingvistului și filologului Alexandru Philippide și al Lucreției (n. Nemțeanu).

Licențiat la Iași în 1921. A studiat în Franța și Germania între anii 1922-1928.

Distincții[modificare | modificare sursă]

A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[4]

Opere[modificare | modificare sursă]

Alexandru A. Philippide a tradus texte de Goethe, Schiller, Rilke, E.T.A. Hoffmann, Heinrich Heine, Thomas Mann, Voltaire, Baudelaire, Andersen, Shakespeare, Pușkin, Tolstoi, Lermontov, Rabindranath Tagore și alții.^[3]

A publicat volume de proză, versuri și eseuri:

• Aur sterp, Ed. Viața Românească, 1922
• Stânci fulgerate, Ed. Fundațiilor Regele Carol II, 1930
• Visuri în vuietul vremii, Ed. Fundațiilor Regele Carol I, 1939
• Poezii, sumar antologic, 1962
• Monolog în Babilon, poezii noi, 1967
• Vis și căutare, 1979
• Floarea din prăpastie, nuvele fantastice, 1942
• Studii și portrete literare, Ed. Literară, 1963
• Studii de literatură universală, Biblioteca Școlarului, 1966
• Scriitorul și arta lui, 1968
• Considerații confortabile, 1970, 1972
• Puncte cardinale europene, 1972
• Studii și eseuri, 2 volume, 1978

POEZII:

Astralis

glinzi ! adanci firide fara fund,
In voi statui de stafii se ascund !
Pe apa voastra cu fiori de stanca
Un zbor de vechi priviri pluteste inca
Si-alunecand din gol, in voi coboara
Naluca vremii de odinioara.

—
Pe drumuri care vin din
Nicaieri,
Din toamna primaverilor de ieri,
O, vested vis, te-ntoarce mai curand
Doboara-n mine viata, simt si gand,
Si potoleste-mi sufletul flamand.

Prin lumi de nouri vom calatori !
Vazduh mai nou din noi va inflori.
La capataiul cerului o stea inmugurita pentru noi va sta,
Din raze limpezi sa ne faca drum in lumea unde negurile iernii
Cladesc albastre manastiri de scrum in care luna toaca de vecernii.



C-un crin la carma, altul la catarg,
O luntre alba sa ne duca-n larg.
in haina lor de gheata cristalina
Sa salte-n aer albe baiadere.
Si cerul sa ne fie-o cupa plina
Cu picaturi albastre de tacere.

Deasupra noastra vantul isi coboara
Din zari in zari aripa lui tacuta, —
Si-atunci nemarginirea se-nfioara
Ca o enorma harfa nevazuta.

Si-acum — oglinzi adanci ! mari ochi pustii,
De sub pleoapa serilor tarzii,
Strapungeti cu privire de cristal
Pe totdeauna visul meu astral !

Stravechiul vis, carunt si obosit.
La tarmul vostru n-a mai poposit.
Si-n voi, adanci firide fara fund,
Pe veci statui de stafii se ascund.

Crinul

Paharnic alb, Crin blând, domol îmi varsă
Parfumul tău, căci inima mi-e arsă.

Mireasma ta puternică şi moale
Îmi dă fiorul sânurilor goale
De pe vitralii,
Scăldate-n adieri de evantalii.

Miresme moi ca mâinile, mărunte
Ca zâmbetele, lunecaţi pe frunte;
În jurul meu plutiţi ca nişte ape;
Lăsaţi pe ochi molatice pleoape,
Pe buze albe sărutări, pe gene
Odihna unui vis, şi ca un zbor
Răcoritor
De albe pene,

Învăluiţi-mi fruntea c-un fior.
Alb menestrel al lunei, sprinten Crin,
Îndeamnă gândul meu spre visuri bune,
De visul rău mă vindecă deplin,
În suflet dezmierdări de gheaţă-mi pune.

Din furca ta să torc un alb fuior
De moi miresme-n albă despletire,
Să simt în mine ca o fulguire
Cum se destramă albul tău fior.

Înspre apus fereastra s-a deschis.
Covorul, molcom lac de lână moale,
Răsfrânge-amurgu-n cutele-i domoale.
Din furca ta torc alb fuior de vis.

În suflet dezmierdări de gheaţă-mi pune,
De visul rău mă vindecă deplin,
Îndeamnă gândul meu spre visuri bune,
Alb menestrel al lunei, sprinten Crin.

Voci ale vechilor poeți

Voci ale vechilor poeți, mai clare
Decât sclipirea stelelor pe cer
În nopți de ger,
De mult v-aud venind din depărtare
Până-n ascunsul inimii ungher.

Odată-n munți văzui un om de ceață;
Pășea din pisc în pisc, gigant subtil,
Un nou Schlemihl
Dintr-un tărâm de dincolo de viață,
Ajuns aici într-un ciudat exil.

Dar eu, deprins cu visuri și vedenii,
Apropiam în gând pâclosul ins,
Din cer desprins,
De vocile ce străbătând milenii
Foc lung din ev în ev au tot aprins.

 GEORGE MENIUC

George Meniuc
Portretul lui George Meniuc pe un timbru poștal din Republica Moldova
Date personale
Născut	20 mai 1918[1][2]  Chișinău, România
Decedat	8 februarie 1987 (68 de ani)[2]  Chișinău, RSS Moldovenească, URSS
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Căsătorit cu	Mișcenko, Lidia Moiseevna[*]
Cetățenie	URSS  Regatul României
Etnie	români
Ocupație	scriitor traducător jurnalist
Partid politic	Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
Limbi	limba română limba rusă
Studii	Universitatea din București
Mișcare/curent literar	Proletcult
Specie literară	realism, realism socialist
Note
Premii	Ordinul Insigna de Onoare Premiul de Stat al RSS Moldovenești Premiul de stat al URSS
Modifică date / text

George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău – d. 8 februarie 1987) a fost un director de revistă, eseist, poet, prozator, publicist și traducător din RSS Moldovenească.

Cuprins

• 1Biografie
• 2Scrieri
• 3Note
• 4Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut la Chișinău în 1918 într-o familie de origine proletară, George Meniuc a început a compune versuri in 1932, la vârsta de 14 ani, iar în 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista „Mihai Eminescu”.

A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian ș.a. L-a avut coleg pe Ovidiu Bîrlea, cu care a și colaborat ulterior.^[3]

A debutat la București în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău,^[4] fapt pe care avea să-l regrete ulterior.^[5] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost evacuat în Uzbekistan.^[6]

După al Doilea Război Mondial, regimul sovietic l-a constrâns la oportunism, deoarece a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul, considerat inacceptabil de autorități. A fost membru al PCUS din 1953.

Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei „Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere.^[7]

Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940 și aceasta este republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. Beneficiază de traduceri în rusă, armeană, franceză, spaniolă (realizate și difuzate în Moldova și URSS).

A fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.^[8] A avut trei căsnicii, din care a rezultat o singură fiică - Olga.

POEZII:

Apus

Un corn de brumă, fruntea, prin ploaia mâinilor,
Se-ntreabă tulburată: ne cheamă iarăși zarea?
Tu o mângâi mereu și-n stepă n-auzi zvonul,
Și-mi pare că amurgul a poposit pe mâini.

Ard lumi! Călătorii fiorului din țărnă
Au pregătit Cetatea. Apleacă-te prin vânturi
Și vino. Se aude, tot mai aproape, Omul.
Scrâșniri, eternitate. Eternitate, flăcări.

Tot mai sonor apusul de febra vieții noi
Îngenuncheat pe șipot și-atâtea oseminte.
Fâlfâitor viole ucișilor pe lespezi,
Ei cei mai singuri pentru Preludiul Bucuriei.

Vrei mâinile s-apropii de ceața zilei? Vino.
Vrei apelor din flaut văi muzicale? Vino.
Norodului incendii și cântec și maree
Oglinzi înfricoșa-vor prin meșterii de fier.

De dragoste

Svetlanei
Puica mamei cea frumoasa,
Ganduri grele ma apasa.
Sari din casa-n blugi ingusti
Au ca fata, au ca pusti.

Ca si mine, bietu-ti tata
Nu mai stie: esti baiata?
Liliana, fiica dalba,
N-ai tu rochii, n-ai tu salbe?
Spune-mi: sani, solduri rotunde
N-ai cu ce a le ascunde?
Blugii tai ingusti de fata
Toate formele-ti arata:
Spate gol, buricul gol,
Tusti din casa rostogol
Ah, erai mai delicata
Dragostea de altadata!
Nici prin ganda n-ai gandit
Cat de gingas m-a iubit
Dragu-ti tata, Filimon,
Cu gurita de cucon,
Cand venea la intalnire,
Luna, stelele de seara
Clipoceau in casa mare
Cu lumina lor subtire
Pe oglinzi si pe covoare
Ca la sfanta sarbatoare.
Strut de minta sus pe coarda,
Vazdogele, busuioc
O mireasma care arde
Ca si vrajile pe foc!
Parca-l vad: isi pune-n cui
Mandru palaria lui.
La oglinda sta un pic
Cu musteata-n varvaric.
Cand mi-a scos din cap basmaua,

Am simtit ca-i dandanaua
Neuitate nopti si zile
Subt zabreaua cu zambile.
Ah, era mai delicata
Dragostea de altadata!

Poem

Închid ochii. Vom trece prin stepa
Ocârmuită de regele morților.
În depărtarea marămilor grele de fir
Scrâșnește lupul încătușat.

Unde să mân? Hanul e înghețat.
Și sună argintul pe crengi, și sună colinde,
Și noi pribegim într-o mare tăcere
Până unde sfârșesc limpezimile.

Ehei! N-ați rătăcit voi, cai adăpați cu rachiu?
Nu-i sania vis și noaptea nu-i fum?
Clopoței. Clopoței. Clopoței.

Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde șfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

O ciută șovăită umblă pe furiș.
Pădurile sună, aerul sună.
Și barba lui Șiușilă
Fâșie aspru pe gheață.

Moș Pământul s-a învălmășit în somn.
Noi trecem în grabă spre nu știu unde.
Moș Pământe! Moș Pământe!
Noi trecem în grabă spre nu știu unde.

Dă-mi mâinile tale din lemn de măr:
Vreau să mă pierd în grădinile lor.
Voi făuri omenirii un cântec al Preludiului
Și-al unui Luceafăr nerăsărit!
A fi Bucurie, și nu - devastat crepuscul.
Nu căutăm noi drumul pierdut?
Arcade cerești și moara de vânt

Sunt de-aici, de pe acest continent?
Le-a dus bătrânul Crăciun
Și jocul e bun.
E-n fiece jucărie un iureș latent,
Un lăutar nevăzut
Și-o horă cu pași nevăzuți, și-i destul.
Clopoței. Clopoței. Clopoței.
Ehei!
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

Am trecut de țara focului
Și călătorim prin deșert
Până-n valea cu ceață.
Râurile Elivagar străbat zarea
În otravă, în pâclă, în scântei.

- Bună ziua, Nistru, Nistru bătrânu.
Vântul bate apele de piatră.
S-aude, s-aude din cele patru dealuri
Dulăul Ghenarului și răsuflarea peștelui...

Ehei!
N-ați rătăcit voi, cai adăpați cu rachiu?
Nu-i sania vis și noaptea nu-i fum?
Clopoței. Clopoței. Clopoței.
Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde șfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Mașina de scris a lui George Meniuc, expusă la Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Poezii

• 1948 - Cântecul zorilor
• 1954 - Poezii
• 1956 - Strofe lirice
• 1957 - Poeme
• 1958 - Versuri alese
• 1969 - Vremea Lerului
• 1979 - Florile dalbe
• 1983 - Toamna lui Orfeu

Nuvele

• Delfinul
• Scripca prietenului meu
• Întunecatul april
• Cei trei
• Umbre
• Povestea vorbei
• Amurg
• Nostimă și cu picățele
• Negură
• Ultimul vagon
• Caloian
• Ceasornicul vesel
• Sentimentul de recunoștintă
• Prichindel
• Micul Icar
• Vagonul
• Era noapte
• Amintiri
• Accidentul
• Mătăhală

Eseuri

• 1940 - Imaginea în artă
• 1959 - Iarba fiarelor
• 1966 - Cadran solar
• 1967 - Eseuri

Cărți pentru copii

• Vulpea isteață, Editura Prut Internațional, Chișinău; ISBN 9975-69-354-7