9. /16 FEBRUARIE 2022 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
CONSTANȚA DUNCA ȘCHIAU
| Constanța Dunca-Șchiau | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Constanța Dunca  |
| Născută | Botoșani, România |
| Decedată | 1923 (79 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România.svg){kind=small} Franța |
| Ocupație | scriitoare redactor[*] |
| Activitate | |
| Pseudonim | Camille d’Alb |
| Limbi | limba franceză |
| Studii | Collège de France |
Modifică date / text  | |
Constanța Dunca-Șchiau (născută Constanța Dunca; n. , Botoșani, România – d. 1923, București, România) a fost o scriitoare română. A semnat și cu pseudonimul Camille d’Alb.[1]
A studiat la Collège de France și s-a specializat în pedagogie la Viena.[1]
A fost una din primele scriitoare feministe din România. Alexandru Ioan Cuza i-a dat acordul pentru înființarea unei școli pentru fete, astfel încât a organizat Școala Centrală de fete din București, unde a fost și profesoară. A făcut parte din cercul Convorbirilor literare.[1]
Printre lucrările sale se numără:
- Eléna (în franceză), roman, 1862
- Omul negru, 1863
- Fiicele poporului, 1864, premiată de Al.I. Cuza
- Martira inimei, 1870
- Feminismul în România, 1904
A tradus din Malherbe, Ossian, Pușkin.
Studiază la Viena şi Paris, este prima româncă posesoare a brevetului de capacitate la Sorbona şi a certificatului de Înalte Studii Pedagogice la Collège de France.
Revenită în ţară, a prezentat domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi Camerei Deputaţilor memoriul intitulat Fiicele poporului. Proiect prezentat domnitorului şi Camerei Deputaţilor asupra educaţiunii populare a fetelor în România (1863), care cuprindea mai multe idei despre organizarea învăţământului feminin: disciplinele obligatorii pentru şcolile normale, diferenţe de organizare între învăţământul rural şi cel urban, crearea de şcoli de arte şi meserii pentru fete, reformarea orfelinatelor. Proiectul elaborat de ea, în urma studierii sistemului educaţional occidental, a fost apreciat de Asociaţia pentru instrucţia elementară din Franţa şi de către Alexandru Ioan Cuza, care va ţine seama de unele dintre sugestiile ei în elaborarea Legii instrucţiunii publice adoptată în 1864.
În 15 martie 1863, Constanţa Dunca-Schiau fondează revista „Amicul familiei. Litere-ştiinţă-arte-pedagogie-industrie”, în care publică mai multe articole-manifest prin care atrage atenţia asupra discriminării femeilor din România.
A scris piese de teatru (Martira inimei, Motiv de despărţenie sau ce deputat!, Deputatul mut), romane (Elena, Omul negru, Radu al II-lea cel Frumos), poezii, critică de teatru ş.a.
Constanţa de Dunca-Schiau: Puterea arcuşului
*
– Scurt roman recent –
*
Am văzut-o, nu e o lună. Cât de frumoasă era! Cât de frumoasă şi de jună! Naltă, mlădioasă, fină, eterică; cu ochi mari, negri, scânteietori şi păr bălai, lucitor şi auriu.
*
Şedea, totdeauna, la concerte, în primul rând; şedea pierdută în mijlocul lumii. Căutătura nu i se întorcea nici la dreapta, nici la stânga; nici la femei, nici la bărbaţi. Pe podium sta aţintită privirea sa şi, în acea privire citeai un dor, o aşteptare, un entuziasm, o îndumnezeire nespusă.
*
Când linişte se făcea în sală şi el sosea cu instrumentul său, când înainta spre public, se aşeza şi-şi ridica arcuşul, o vedeai pe dânsa pălind; respiraţia îi devenea precipitată sau înceată cu totul, o comoţiune electrică părea a-i mişca toate fibrele corpului, fiori repetaţi îi treceau din cap până în picioare şi florile ce-i acopereau pieptul se vedeau tremurând sub bătăile violente ale inimii sale. Şi totuşi, cine ar fi crezut ce se petrecea, atunci, în acel suflet atât de june şi atât de imens iubitor!
*
Precum toiagul lui Moise, care din stânca stearpă a scos izvor nesfârşit pentru adăparea unui popor întreg, astfel artistul, cu arcuşul său, cum i-a atins auzul, cum i-a pătruns inima liniştită, a deşteptat un torent de simţiri necunoscute şi tulburătoare, ce, ca torentul înfuriat, au dezrădăcinat candoarea sa, inocenţa sa, pietatea şi datoriile sale şi, în valuri turbate, au târât şi înecat totul în o iubire disperată.
*
Ea nu s-a aruncat la picioarele lui, să-i spună toate adoraţia sa; castele sale buze nici un cuvânt de amor nu au rostit; muma ei, de lângă dânsa, nu ştia şi nu vedea nimic. O amică, jună ca şi dânsa, singură i-a presimţit secretul; dar şi ea a tăcut, cum tăcea cea care suferea.
*
Zi după zi, biata copilă îl asculta cântând şi suspinele, gemetele, plânsul, rugăciunile, pasionatele accente ale arcuşului său o îmbătau tot mai tare cu pasiune îngrozitoare. Mintea i s-a dus cu totul; a pierdut iubire de părinţi şi credinţă în Dumnezeu. În sufletul despuiat, acum, de toate alte simţiri, a luat loc numai o cugetare: „El, el sau nimeni!”. Dar ce putea el deveni pentru dânsa? El, artist încărunţit, bătrân şi însurat!… Ea ştia totul, dar nimic nu i-a putut înăduşi nebunul amor.
*
Încă o dată a mai mers la concertul unde l-a putut asculta; încă o dată şi-a umplut sufletul de sonurile arcuşului său fermecat şi fermecător şi, zguduită până în ultimul atom ce-i compunea fiinţa, s-a dus acasă, cu mintea, cu sufletul tot la el, la sonurile lui, a scris două cuvinte, s-a culcat şi a înghiţit otrăvitoarea băutură… Veninul a fost mortal; ca fulgerată, a trecut sărmana în altă lume, uitând de toţi cei care o iubeau şi numai cu amorul pentru artistul necunoscut.
*
Zdrobeşte-ţi instrumentul, nenorocit muzicant, să nu mai ucizi cu arcuşul tău copile unice, fericirile părinţilor, podoabele societăţii!
*
În cimitirul din capitală, zace, acum de două săptămâni, ofilita albă floare, între albe flori ofilite, unde nici lacrimile arzătoare ale mumei sale, ce usucă rozele de pe proaspătul mormânt, nu o pot încălzi şi deştepta.
*
Curând, se va pune pe acea groapă o cruce, ce va zice că, aici, este o moartă de şaisprezece ani, care a fost frumoasă şi purta un nume de patrician. Marmura va spune multe, dar nu va revela grozava taină, că ea s-a sinucis din iubire pentru un artist; că viaţa ei a fost zdrobită de puterea arcuşului.
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu